Rinotraheita felină este o afecțiune respiratorie extrem de contagioasă și frecventă la pisici, fiind cauzată în principal de virusul herpetic felin de tip 1 (FHV-1). Termenul medical „rinotraheită” descrie inflamația căilor respiratorii superioare, afectând în mod specific nasul și traheea.
Rinotraheita felină este considerată o componentă majoră a complexului bolilor respiratorii feline, un grup de afecțiuni care pot include și infecții cu calicivirusul felin (FCV) și diverse bacterii.
Rinotraheita felină poate avea consecințe grave, în special pentru pisoii tineri, pisicile în vârstă și cele cu un sistem imunitar slăbit, putând duce la complicații severe, inclusiv pneumonie, care poate fi fatală. Infecția primară cu herpesvirus este de obicei cea mai severă, iar chiar și după o aparentă recuperare, virusul rămâne în stare latentă, cu posibilitatea reactivării pe tot parcursul vieții pisicii.
Simptomele rinotraheitei la pisici
Simptomele rinotraheitei feline pot varia în severitate, de la forme ușoare la afecțiuni severe care necesită îngrijire veterinară intensivă. Manifestările clinice pot fi grupate în trei categorii principale: respiratorii, oculare și generale.
- Simptome respiratorii: Strănutul este adesea unul dintre primele semne observate, putând apărea foarte frecvent. Secrețiile nazale sunt un alt simptom comun, evoluând de la un aspect clar și apos la unul mucos și purulent (galben sau verzui), indicând adesea o infecție bacteriană secundară. Congestia nazală poate determina pisica să respire pe gură sau să aibă respirație zgomotoasă. Inflamația mucoasei nazale (rinită) este o caracteristică definitorie a bolii.
- Simptome oculare: Conjunctivita este un simptom foarte frecvent, manifestându-se prin roșeață, umflare a pleoapelor și secreții oculare. Secrețiile oculare pot varia de la apoase la purulente, similar cu cele nazale. Blefarospasmul (clipire excesivă sau strângere a ochilor) poate indica disconfort ocular. Ulcerele corneene, leziuni ale suprafeței transparente a ochiului, sunt o complicație gravă și pot fi identificate prin colorarea cu fluoresceină.
- Simptome generale: Febra, care poate fi inițial ridicată și apoi poate fluctua, dar și letargia (lipsă de energie) sunt frecvent observate. Anorexia (pierderea poftei de mâncare) poate duce la pierdere în greutate. Ganglionii limfatici măriți pot fi palpabili. Salivația excesivă (hipersalivația) poate fi prezentă, iar pierderea mirosului poate contribui la scăderea apetitului.
Pentru a oferi o imagine clară a simptomelor, următorul tabel prezintă o sinteză a manifestărilor rinotraheitei feline:
Tabel: Simptomele rinotraheitei la pisici
| Categorie simptom | Simptom |
| Respiratoriu | Strănut, secreții nazale (clare, mucoase, purulente), congestie nazală, tuse, inflamația mucoasei nazale (rinită) |
| Ocular | Conjunctivită, secreții oculare (clare, mucoase, purulente), blefarospasm, ulcere corneene, keratită, producție scăzută de lacrimi |
| General | Febră, letargie, anorexie, ganglioni limfatici măriți, apatie, ulcerații orale/nazale (rar), hipersalivație, pierderea mirosului |
Cauzele și factorii de risc
Rinotraheita felină este cauzată în principal de virusul herpetic felin, virus ce are o predilecție pentru replicarea în celulele epiteliale ale tractului respirator superior, ale conjunctivei și ale corneei. În timpul infecției acute, virusul este eliminat prin secrețiile nazale, oculare și salivare ale pisicii infectate, facilitând astfel răspândirea către alte pisici.
Mai mulți factori pot crește susceptibilitatea pisicilor la infecția cu FHV și la dezvoltarea rinotraheitei feline. Vârsta joacă un rol semnificativ, pisoii și pisicile tinere fiind mai vulnerabile la infecții severe, deoarece sistemul lor imunitar nu este încă pe deplin matur. De asemenea, pisicile în vârstă pot fi mai susceptibile din cauza unui sistem imunitar care poate fi mai puțin eficient. Statusul de vaccinare este un alt factor crucial; pisicile nevaccinate sau cele care nu au primit schema completă de vaccinare, inclusiv rapelurile, prezintă un risc mult mai mare de a se infecta și de a dezvolta forme severe ale bolii.
Stresul, fie el psihologic (de exemplu, cauzat de schimbări de mediu, introducerea de noi animale, transport) sau fizic, este un factor important care poate crește susceptibilitatea la infecție și poate declanșa reactivarea virusului latent.
Supraaglomerarea, tipică în adăposturi sau case cu mai multe pisici, facilitează răspândirea rapidă a virusului din cauza contactului apropiat dintre animale. Pisicile cu sisteme imunitare compromise din cauza altor boli, cum ar fi FIV sau FeLV, sau a tratamentelor imunosupresoare, sunt, de asemenea, mai predispuse la infecții severe și pot avea dificultăți în recuperare.
Cum se transmite rinotraheita la pisici
Transmiterea virusului herpetic felin se realizează în principal prin contact direct cu o pisică infectată. Acest contact direct implică de obicei expunerea la secrețiile corporale ale pisicii infectate, cum ar fi saliva, secrețiile nazale și oculare.
Transmiterea indirectă este, de asemenea, posibilă prin contactul cu obiecte contaminate care au intrat în contact cu secrețiile unei pisici infectate (bolurile de hrană și apă, litiera, jucăriile, așternuturile și chiar mâinile sau îmbrăcămintea persoanelor care au manipulat o pisică infectată).
Perioada de incubație pentru rinotraheita felină este de obicei de 2 până la 5 zile după expunerea la virus. După apariția simptomelor, pisica rămâne contagioasă pentru o perioadă de aproximativ 1 până la 3 săptămâni. Mai mult, pisicile purtătoare de FHV (cele care au fost infectate și virusul a devenit latent) pot elimina virusul intermitent pe tot parcursul vieții, în special în perioadele de stres. Aceste pisici pot fi contagioase chiar dacă nu prezintă semne clinice de boală în acel moment.
Virusul este sensibil la majoritatea dezinfectanților, o soluție diluată de înălbitor fiind foarte eficientă. Spălarea cu apă fierbinte și detergent este, de asemenea, eficientă.
Cum se pune diagnosticul de rinotraheită?
Diagnosticul rinotraheitei feline se bazează adesea inițial pe istoricul medical al pisicii și pe semnele clinice observate. Prezența simptomelor tipice, cum ar fi strănutul, secrețiile nazale și oculare, conjunctivita și, în special, evidența unei infecții corneene (ulcere corneene), pot sugera puternic infecția cu FHV.
Identificarea specifică a virusului herpetic felin se poate realiza prin teste de laborator. Acestea implică colectarea de probe de celule și secreții din nas, ochi sau din gâtului pisicii afectate, și efectuarea fie a testelor rapide sau teste de laborator PCR (este adesea preferată datorită sensibilității sale superioare).
Este important de reținut că un rezultat pozitiv la testul PCR pentru FHV nu indică neapărat că simptomele clinice observate sunt cauzate de acesta, deoarece multe pisici sănătoase pot fi purtătoare asimptomatice ale virusului. Prin urmare, interpretarea rezultatelor testelor de laborator trebuie făcută în contextul semnelor clinice și al istoricului pisicii.
În procesul de diagnostic, este esențial să se facă un diagnostic diferențial pentru a exclude alte cauze ale simptomelor respiratorii superioare la pisici. Acestea pot include infecția cu calicivirus felin (FCV), care poate prezenta simptome similare, dar afectează adesea și cavitatea bucală, infecțiile cu bacterii precum Chlamydia felis și Bordetella bronchiseptica, infecțiile cu Mycoplasma și, în cazuri mai rare, infecție cu virusul peritonitei infecțioase feline (PIF).
Opțiuni de tratament: Cum se abordează rinotraheita?
Deoarece nu există un tratament specific care să elimine complet virusul herpetic felin din organism, tratamentul pentru rinotraheita felină se concentrează în principal pe ameliorarea simptomelor și pe oferirea de îngrijire de suport pentru a ajuta pisica să se recupereze și pentru a preveni complicațiile secundare.
Tratamentul de suport este esențial și include măsuri pentru menținerea hidratării, suport nutrițional și asigurarea confortului pisicii. În cazurile severe, poate fi necesară administrarea de fluide intravenoase sau subcutanate. Suportul nutrițional este important, deoarece pisicile cu infecții respiratorii adesea au un apetit scăzut. Se recomandă oferirea de alimente umede, palatabile și cu miros puternic. Curățarea regulată și delicată a secrețiilor nazale și oculare cu un șervețel moale și umed ajută la menținerea confortului pisicii și previne iritația pielii din jurul ochilor și nasului. Nebulizarea cu soluție salină poate fi, de asemenea, recomandată.
În cazurile severe sau persistente, în special cele care implică ochii, se pot utiliza medicamente antivirale. Famciclovir este un antiviral oral care s-a dovedit sigur și eficient la pisici pentru tratarea infecțiilor severe.
Deoarece infecțiile bacteriene secundare sunt frecvente, veterinarul poate prescrie antibiotice cu spectru larg, cum ar fi doxiciclina, azitromicina sau amoxicilină-ac. clavulanic. Unguentele oftalmice cu antibiotice pot fi, de asemenea, utilizate.
Alte terapii pot include suplimentarea cu L-lizina, care poate ajuta la reducerea severității bolii, și probiotice.
Prognosticul rinotraheitei la pisici
Prognosticul pentru pisicile adulte care primesc tratament de suport pentru rinotraheita felină este de obicei bun, majoritatea pisicilor recuperându-se în câteva săptămâni. Semnele clinice pot persista între 5 și 10 zile în cazurile ușoare, dar pot dura până la 6 săptămâni sau mai mult în cazurile severe, în special la pisoii, pisicile în vârstă sau cele cu sistem imunitar compromis.
Prognosticul poate fi mai rezervat pentru pisoii foarte tineri, în special dacă nu primesc îngrijire adecvată, deoarece pot dezvolta pneumonie severă. Pisicile în vârstă sau cele cu alte afecțiuni medicale cronice pot avea un prognostic mai puțin favorabil. Dezvoltarea infecțiilor bacteriene secundare poate complica boala și poate influența negativ prognosticul.
Chiar și după recuperarea din infecția acută, unele pisici pot dezvolta complicații cronice. Rinita cronică, inflamația persistentă a mucoasei nazale, poate apărea. Keratita cronică sau recurentă, inflamația corneei, poate duce la cicatrici și afectarea vederii.
Cum se evită rinotraheita felină?
Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenție împotriva rinotraheitei feline. Schema de vaccinare primară pentru pisoi implică de obicei o serie de vaccinări începând cu vârsta de 8 săptămâni, administrate la intervale de 4 săptămân. Ulterior, sunt necesare rapeluri periodice pe tot parcursul vieții pisicii, de obicei în fiecare an. Vaccinarea nu previne întotdeauna complet infecția, dar reduce semnificativ severitatea
Dacă o pisică prezintă semne de rinotraheită, ar trebui izolată imediat de alte pisici sănătoase pentru a preveni răspândirea infecției.
Sfaturi utile pentru proprietari
- Monitorizați zilnic pisica pentru orice semne de boală respiratorie.
- Consultați imediat medicul veterinar dacă observați simptome.
- Asigurați-vă că pisica dvs. primește toate vaccinurile recomandate și rapelurile la timp.
- Oferiți o dietă echilibrată și mențineți un mediu curat și lipsit de stres.
- Asigurați-vă că pisica are acces la apă proaspătă și încercați să-i oferiți alimente umede și palatabile.
- Curățați cu grijă secrețiile nazale și oculare și, dacă este necesar, utilizați un nebulizator pentru a ameliora congestia nazală.
- Izolați pisica bolnavă de alte animale de companie și spălați-vă bine mâinile după ce ați manipulat-o.
Întrebări frecvente
Este rinotraheita felină transmisibilă la oameni sau alte animale? Nu, virusul herpetic felin este specific speciei și afectează doar pisicile. Oamenii și alte animale nu se pot îmbolnăvi.
Pisicile care au avut rinotraheită felină pot transmite boala altor pisici chiar dacă nu mai prezintă simptome? Da, pisicile infectate cu FHV devin purtătoare pe viață și pot elimina virusul intermitent, chiar și fără simptome active, în special în perioadele de stres. Vaccinarea tuturor pisicilor și gestionarea stresului sunt importante.
Concluzii
Rinotraheita felină este o boală respiratorie virală frecventă și contagioasă la pisici, cauzată de virusul herpetic felin. Deși nu există un tratament curativ, majoritatea pisicilor se recuperează cu îngrijire suportivă adecvată. Vaccinarea joacă un rol crucial în prevenirea formelor severe ale bolii și în reducerea răspândirii virusului. Proprietarii de pisici ar trebui să fie conștienți de simptome, să consulte prompt un veterinar în caz de suspiciune și să urmeze măsurile de prevenție recomandate pentru a-și proteja pisicile.