Diagnosticul PIF – Peritonita Infecțioasă Felină

      Peritonita infecțioasă felină (PIF) este o afecțiune virală gravă la pisici, cauzată de anumite tulpini ale coronavirusului felin. Majoritatea tulpinilor acestui virus, cunoscut sub numele de coronavirus enteric felin (FCoV), se găsesc în mod inofensiv în tractul gastrointestinal, iar de obicei ele nu duc la boli grave. Cu toate acestea, un procent din tulpini suferă mutații genetice spontane, devenind patogene.

Manifestarea bolii

Pisicile infectate cu FCoV adesea nu prezintă simptome în stadiile inițiale ale infecției, deși pot experimenta ocazional diaree de scurtă durată sau probleme respiratorii ușoare, de la care de obicei se recuperează singure. Pisicile infectate dezvoltă în general un răspuns imun, producând anticorpi împotriva virusului în 7 până la 10 zile după infecție.

Cu toate acestea, la aproximativ 10% dintre pisicile infectate cu FCoV, mutațiile virusului pot schimba comportamentul acestuia, ducând la infectarea celulelor albe din sânge și răspândirea ulterioară a virusului în tot organismul pisicii. În această formă mutată, cunoscută sub numele de virusul peritonitei infecțioase feline, virusul declanșează un răspuns inflamator sever în țesuturile unde se localizează aceste celule infectate, afectând adesea abdomenul, rinichii sau creierul. Această reacție, rezultatul interacțiunii dintre sistemul imunitar al pisicii și virus, duce la dezvoltarea PIF.

Este important de notat că, pe baza cunoștințelor actuale, coronavirusurile la pisici, inclusiv PIF, nu pot fi transmise la oameni.

Pisici la risc

Orice pisică care este purtătoare de FCoV (coronavirus enteric felin) prezintă un potențial pericol de a dezvolta PIF (peritonita infecțioasă felină), dar pisicile mai tinere prezintă un risc mai mare de a dezvolta boala; aproximativ 70% din cazuri sunt diagnosticate la pisici cu vârsta sub 1 an și jumătate și 50% din cazuri la pisici sub 7 luni.

Modul cel mai comun de transmitere a FCoV se crede că are loc atunci când mamele infectate transmit virusul puilor lor, de obicei când puii sunt între cinci și opt săptămâni. Pisicile care sunt găzduite în facilități cu densitate mare (de exemplu: adăposturi, crescătorii) par să fie mai susceptibile la dezvoltarea PIF, la fel ca pisicile de rasă pură, motanii și pisicile în vârstă, din motive care rămân neclare.

Tipuri de PIF și simptome

Pisicile expuse inițial la FCoV de obicei nu prezintă simptome evidente. Unele pisici pot prezenta simptome ușoare ale tractului respirator superior, cum ar fi:

  • strănut;
  • ochi umezi;
  • secreții nazale.

Altele pot experimenta semne gastrointestinale ușoare, cum ar fi diareea.

În majoritatea cazurilor, aceste semne ușoare sunt autolimitative, ceea ce înseamnă că trec de la sine. Doar un procent mic din pisicile expuse la FCoV dezvoltă PIF, iar acest lucru poate să apară la săptămâni, luni sau chiar ani după expunerea inițială la FCoV.

Există două forme principale de PIF, o formă efuzivă sau „umedă” și o formă nonefuzivă sau „uscată”.

Peritonita infecțioasă felină (PIF) este numită în primul rând datorită uneia dintre cele mai proeminente și caracteristice manifestări ale sale în forma sa efuzivă (sau „umedă”), care este inflamația peritoneului, membrana care căptușește cavitatea abdominală. Cu toate acestea, boala este de fapt o afecțiune sistemică care poate afecta mai multe sisteme de organe dincolo de peritoneu.

Indiferent de forma pe care o dezvoltă în cele din urmă, pisicile infectate cu virusul prezintă inițial semne nespecifice de boală, cum ar fi:

  • pierderea apetitului;
  • scăderea în greutate;
  • depresia;
  • febra.
  1. Peritonita Infecțioasă Nonefuzivă (uscată):

În general, semnele formei nonefuzive, pot include simptomele nespecifice menționate mai sus, precum și semne neurologice, inclusiv: crize epileptice și ataxie (mișcări anormale sau necoordonate), care se dezvoltă mai lent decât cele ale formei efuzive.

  1. Peritonita Infecțioasă Efuzivă (umedă):

Semnele formei efuzive de PIF se dezvoltă și progresează relativ rapid și includ dezvoltarea semnelor nespecifice menționate mai sus, combinate cu: acumularea de lichid în cavitățile corporale, inclusiv abdomenul și toracele (cavitatea toracică). Pisicile afectate pot dezvolta un aspect de abdomen umflat din cauza acumulării de lichid în abdomen, iar dacă acumularea de lichid este excesivă, poate deveni dificil pentru o pisică să respire normal.

Pui de pisica confirmat cu PIF (pozele din stanga cu lichid in abdomen, cele din dreapta dupa scoaterea lichidului)

De asemenea, este important de menționat că PIF în forma efuzivă poate evolua în forma nonefuzivă și vice versa.

Diagnosticul peritonitei infecțioase feline

Un diagnostic prezumtiv pentru peritonita infecțioasă felină se stabilește prin evaluarea combinată a semnelor clinice și a istoricului animalului, alături de teste de patologie clinică, imagistică medicală și teste diagnostice moleculare.

Din păcate, în prezent nu există un test de sine stătător pentru diagnosticarea peritonitei infecțioase feline. Deși nivelurile de anticorpi față de coronavirus pot fi măsurate, ele nu pot face distincția definitivă între expunerea la coronavirusul enteric felin și coronavirusul care cauzează PIF.

Un rezultat pozitiv indică doar că pisica a avut o expunere anterioară la coronavirus, dar nu neapărat la coronavirusul PIF. În ciuda acestei limitări, pisicile tinere care experimentează febră care nu răspunde la antibiotice și care au titruri mari de coronavirus sunt adesea diagnosticate prezumtiv cu PIF (în corect adcecvat în majoritatea cazurilor). Acest lucru este în special adecvat dacă începe să se acumuleze lichid caracteristic (galben, cu o concentrație mare de proteine și celule albe din sânge) în cavitățile corpului.

O pisică sănătoasă cu un titru mare de coronavirus (adică mulți anticorpi împotriva coronavirusului) nu este neapărat mai predispusă să dezvolte PIF sau să fie purtătoare a virusului decât o pisică cu un titru scăzut. La pisicile imunosupresate, infecțiile pot să nu cauzeze titruri crescute de coronavirus din cauza incapacității sistemului imun de a produce suficienți anticorpi împotriva virusului.

Alte teste disponibile pot, în teorie, detecta prezența virusului în sine. Unul dintre acestea, numit testul imunoperoxidazei, poate detecta proteinele virale în celulele albe din sânge infectate cu virus, dar este necesară o biopsie a țesutului afectat.

Un altul, numit testul imunofluorescenței, poate detecta proteinele virale în celulele albe din sânge infectate cu virus din țesuturi sau fluide corporale.

Mai recent, o tehnologie numită PCR a fost folosită pentru a detecta materialul genetic viral în țesut sau fluid corporal. Deși aceste teste pot fi utile, niciunul dintre ele nu este 100% precis, și fiecare suferă de propriile limitări care pot duce la rezultate false negative sau false pozitive.

Prin imagistică se pot observa efuziuni în cavitățile corpului, granuloame în organe, mărirea ganglionilor limfatici intra-abdominali și mezenterici sau îngroșarea regiunii ileoceco-colice. Modificările la RMN pot include, de exemplu, hidrocefalie obstructivă.

Diagnosticul definitiv se confirmă doar prin teste imunohistochimice pozitive pentru antigenul coronavirusului în biopsii. Din păcate, obținerea de țesut pentru histopatologie poate să nu fie posibilă întotdeauna în cazul unei pisici cu PIF, astfel că o combinație a celorlalte teste menționate este foarte sugestivă pentru un diagnostic final.

În cazul în care pisica dumneavoastră prezintă câteva dintre simptomele menționate mai sus, este imperios să vă prezentați cu aceasta într-un cabinet medical pentru un examen clinic, în special în cazul animalelor tinere. Mai multe informații despre prevenția și tratamentul peritonitei infecțioase feline se găsesc în articolul cu același titlu de pe blogul Joyvet.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.