Râia auriculară la pisici 

Râia auriculară, cunoscută și sub denumirea de otită parazitară, reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni auriculare întâlnite la pisici. Această boală dermatologică și otică este extrem de contagioasă și provoacă un disconfort considerabil animalelor afectate, manifestat în principal prin mâncărime intensă (prurit) și iritație la nivelul urechilor.

Dincolo de disconfortul imediat, netratarea sau tratarea incorectă a râiei auriculare poate duce la complicații serioase. Printre acestea se numără infecțiile bacteriene și fungice secundare, care agravează inflamația și pot necesita tratamente suplimentare, formarea de otohematoame (acumulări de sânge în pavilionul urechii) cauzate de scărpinatul și scuturatul violent al capului, și, în cazuri cronice sau severe, afectarea structurilor mai profunde ale urechii, putând duce chiar la deteriorarea auzului.

Ce este râia auriculară și cine o provoacă?

Râia auriculară, denumită științific otită otodectică, este o inflamație specifică a canalului auditiv extern, cauzată de prezența și activitatea unui parazit numit Otodectes cynotis.

Otodectes cynotis este un acarian de suprafață, ceea ce înseamnă că trăiește pe pielea din interiorul canalului auditiv extern, fără a săpa galerii în epidermă, spre deosebire de alți acarieni care provoacă râie cutanată (precum Sarcoptes scabiei sau Notoedres cati). Habitatul său preferat este conductul auditiv, unde se hrănește activ cu detritus epidermic (celule moarte ale pielii), cerumen (ceara din urechi) și fluide tisulare.

Cum provoacă acarienii râia auriculară?

Manifestările clinice ale râiei auriculare sunt rezultatul combinat al acțiunii directe a paraziților și al reacției organismului gazdă.

• Iritația mecanică și inflamația directă: Prezența fizică a acarienilor și activitatea lor de hrănire (înțeparea superficială a pielii pentru a consuma fluide) provoacă iritație locală și inflamație a pereților canalului auditiv.
• Reacția de hipersensibilitate: Un mecanism patogenic major este reacția alergică (hipersensibilitate) a pisicii la antigenele prezente în saliva, dejecțiile sau componentele corporale ale acarienilor. 
• Acumularea de exsudat: Ca răspuns la iritația și inflamația cronică, glandele ceruminoase și sebacee din canalul auditiv devin hiperactive. Secreția lor, amestecată cu celule epiteliale descuamate, resturi de acarieni (vii și morți), ouă și uneori sânge (rezultat din microleziuni sau scărpinat), formează exsudatul caracteristic, uscat, sfărâmicios, de culoare maro-închis sau negricios, asemănat clasic cu „zațul de cafea”.

Cum apare și cum se răspândește infestarea?

Otodectes cynotis este un parazit extrem de contagios, iar transmiterea sa se realizează cu mare ușurință între animale.

Modalități de transmitere:

• Contact direct: Calea principală de răspândire este contactul fizic direct între un animal infestat și unul susceptibil. Acest lucru se întâmplă frecvent în timpul jocului, toaletării reciproce sau chiar prin simpla apropiere în spațiile comune de odihnă.
• Transmitere maternă: Puii de pisică sunt foarte frecvent infestați de către mamele lor, fie în timpul alăptării, fie prin contactul strâns în cuib, încă din primele zile sau săptămâni de viață.
• Transmitere indirectă: Deși acarienii Otodectes cynotis sunt considerați paraziți obligatorii (nu pot supraviețui și completa ciclul de viață departe de gazdă pe termen lung), ei pot supraviețui în mediul înconjurător pentru o perioadă limitată, de la câteva zile până la câteva săptămâni, în special în condiții de umiditate crescută și temperaturi moderate.

Se poate transmite la alte animale sau la oameni?

Contagiozitatea Otodectes cynotis nu se limitează doar la specia felină.

• Transmiterea între pisici: Aceasta este calea cea mai frecventă și eficientă de răspândire. Într-o gospodărie cu mai multe pisici, dacă una este infestată, riscul ca și celelalte să se infesteze este foarte mare.
• Transmiterea la alte spescii de animale: Otodectes cynotis nu este un parazit strict specific de gazdă și poate infesta cu succes și alte animale, în special carnivore. Câinii și dihorii sunt frecvent afectați, putând dezvolta otită acariană similară cu cea a pisicilor. Deși infestarea este considerată mai comună la pisici, câinii pot suferi, de asemenea, de prurit și inflamație auriculară cauzate de acești acarieni. Transmiterea poate avea loc între aceste specii prin contact direct. 
• Potențialul zoonotic (transmiterea la om): Posibilitatea ca Otodectes cynotis să fie transmis de la animalele de companie la oameni (zoonoză) este un subiect de interes, deși riscul este considerat în general scăzut.

• Frecvența: Infestarea umană cu Otodectes cynotis este considerată rară sau ocazională, având în vedere prevalența foarte mare a parazitului la animalele de companie și numărul relativ mic de cazuri umane raportate.
• Manifestări la om: Când transmiterea are loc, aceasta se manifestă cel mai adesea ca o dermatită papulară tranzitorie și pruriginoasă (mâncărime intensă cu mici umflături roșii) pe zonele de piele care au intrat în contact direct cu animalul infestat (brațe, trunchi). În cazuri și mai rare, au fost raportate infestări directe ale canalului auditiv uman, provocând otită externă cu prurit sever. 
• Caracterul autolimitant: Important de subliniat este faptul că Otodectes cynotis nu se adaptează bine la mediul oferit de pielea umană și nu se poate reproduce eficient pe această gazdă accidentală. Prin urmare, infestările la om sunt, în marea majoritate a cazurilor, autolimitate, ceea ce înseamnă că se vindecă spontan în câteva săptămâni, odată ce sursa de infestare (animalul de companie) este tratată corespunzător și eliminată.

Deși posibilitatea transmiterii la om există și este documentată, nu reprezintă un risc major pentru sănătatea publică. Panica nu este justificată, dar apariția unor leziuni cutanate inexplicabile, cu mâncărime intensă, la o persoană care are în grijă o pisică sau un câine cu simptome de otită ar trebui să ridice suspiciunea și să determine un consult medical, pe lângă tratarea urgentă a animalului. 

Recunoașterea semnelor clinice: Cum știm că pisica are râie auriculară?

Identificarea semnelor clinice este primul pas în suspectarea râiei auriculare. Deși manifestările pot varia de la o pisică la alta, există un set de simptome clasice și frecvent întâlnite:

Simptome principale:

• Prurit otic intens: Acesta este adesea cel mai evident și deranjant simptom pentru pisică. Animalul se scarpină viguros și persistent la nivelul uneia sau ambelor urechi, folosind lăbuțele posterioare, și se poate freca cu capul de obiecte. 
• Scuturarea capului: Pisica își scutură capul frecvent, uneori violent, într-o încercare de a elimina disconfortul sau senzația de corp străin din ureche.
• Secreție auriculară caracteristică: Prezența în canalul auditiv și/sau pe pavilionul urechii a unui material uscat, granular, sfărâmicios, de culoare maro închis până la negru, este foarte tipică pentru râia auriculară. Acest aspect este adesea descris ca semănând cu „zațul de cafea”.

Alte semne comune asociate:

• Inflamația urechii (otită externă): Pielea canalului auditiv și a pavilionului auricular poate fi roșie (eritematoasă), umflată (edematoasă) și caldă la atingere.
• Miros neplăcut: Urechile afectate pot emana un miros distinct, neplăcut, uneori descris ca fiind dulceag sau asemănător mucegaiului, diferit de mirosul normal al cerumenului.
• Leziuni de auto-traumatism: Din cauza scărpinatului excesiv, pisica își poate provoca singură leziuni: zgârieturi adânci, cruste (adesea hemoragice), răni deschise în jurul urechilor, pe gât sau pe cap. Aceste leziuni reprezintă porți de intrare pentru infecții secundare.
• Alopecie (căderea părului): Frecarea și scărpinatul constant pot duce la pierderea părului în zonele din jurul urechilor.
• Durere: Urechile pot deveni foarte sensibile și dureroase la atingere, iar pisica poate manifesta disconfort sau chiar agresivitate la încercarea de a examina sau curăța zona. Unele pisici pot vocaliza atunci când urechile le sunt atinse.
• Modificări comportamentale: Pe lângă semnele locale, pisicile cu râie auriculară pot deveni iritabile, anxioase, agitate sau, în cazuri cronice sau complicate, apatice și letargice.

 

Dacă râia auriculară nu este tratată prompt și corect, pot apărea diverse complicații:

• Infecții secundare: Inflamația cronică și leziunile creează un mediu favorabil pentru suprainfecția cu bacterii (frecvent Staphylococcus spp.) sau levuri (tipic Malassezia pachydermatis). Acestea modifică aspectul secrețiilor (pot deveni purulente, galben-verzui, mai urât mirositoare) și agravează inflamația și durerea.
• Otohematom: Scuturatul violent și constant al capului poate duce la ruperea unor vase de sânge din pavilionul auricular, determinând acumularea de sânge între piele și cartilaj. Urechea afectată se umflă, devine fluctuantă și dureroasă. Necesită intervenție veterinară specifică (drenaj, tratament compresiv sau chirurgical).
• Îngustare a canalului auditiv: Inflamația cronică poate determina îngroșarea permanentă a pereților canalului auditiv, îngreunând ventilația, drenajul secrețiilor și administrarea tratamentelor.
• Otita medie și internă: În cazuri severe sau cronice, infecția și inflamația se pot extinde dincolo de membrana timpanică (care se poate perfora), afectând urechea medie și, ulterior, urechea internă. Aceasta este o complicație gravă, care se poate manifesta prin semne neurologice precum: înclinarea permanentă a capului (torticolis), pierderea echilibrului (ataxie, mers împleticit, căderi), mișcări involuntare și ritmice ale ochilor (nistagmus), sindrom Horner (ptoza pleoapei, mioză, enoftalmie), paralizie facială, surditate, durere intensă la deschiderea gurii și refuzul hranei.
• Semne neurologice: În cazuri foarte rare și neglijate, pot apărea convulsii sau alte tulburări neurologice, probabil prin extensia infecției sau prin toxicitate.
• Dermatită miliară: Migrarea acarienilor pe suprafața corpului poate declanșa, în cazuri rare, o reacție cutanată generalizată, caracterizată prin mici cruste și papule (dermatită miliară).

Diagnosticul râiei auriculare

Stabilirea unui diagnostic corect și complet al râiei auriculare implică mai mulți pași, efectuați de către medicul veterinar:

1. Anamneza și examenul clinic general: Discuția cu proprietarul este importantă pentru a obține informații despre istoricul problemei: momentul apariției primelor semne, evoluția lor, contactul cu alte animale (în special pisici noi sau cu acces exterior), tratamente anterioare și răspunsul la acestea, precum și starea generală a pisicii. Examenul clinic general evaluează starea de sănătate a pisicii și caută eventuale alte semne de boală sau leziuni cutanate în alte zone ale corpului. Palparea bazei urechilor poate releva durere, îngroșare sau prezența unui otohematom. Uneori, masarea ușoară a bazei urechii infestate poate declanșa un reflex de scărpinare cu lăbuța posterioară de pe aceeași parte, care este sugestiv, dar nu specific, pentru râie.
2. Examenul otoscopic: Acesta este un pas esențial în evaluarea oricărei probleme auriculare. Medicul veterinar utilizează un otoscop (un instrument cu lumină și sistem de mărire) pentru a examina în detaliu canalul auditiv extern și membrana timpanică. Prin otoscopie se pot observa:

• Gradul de inflamație (roșeață, edem) al pereților canalului.
• Cantitatea, culoarea și consistența secrețiilor prezente.
• Prezența eventualilor corpi străini, polipi sau formațiuni tumorale.
• Integritatea membranei timpanice (dacă este vizibilă). Vizualizarea timpanului este crucială, deoarece perforarea acestuia contraindică utilizarea anumitor medicamente topice.
• Uneori, acarienii Otodectes cynotis pot fi văzuți direct prin otoscop, mișcându-se ca niște mici puncte albe pe suprafața secrețiilor închise la culoare.

1. Examenul microscopic al probelor auriculare: Aceasta este metoda standard pentru confirmarea diagnosticului de râie auriculară.

• Recoltarea probei: Medicul veterinar va recolta probe de secreții/cerumen din ambele urechi, folosind un bețișor cu capăt de bumbac (ideal ușor umezit cu ulei mineral pentru a facilita aderența paraziților) sau o chiuretă auriculară specială.
• Preparatul nativ: Proba recoltată se amestecă cu o picătură de ulei mineral pe o lamă de microscop, se acoperă cu o lamelă și se examinează imediat la microscop, la o mărire mică.
• Identificare: Prezența acarienilor Otodectes cynotis adulți (cu 8 picioare lungi, corp ovalar) sau a ouălor caracteristice (ovale, mari) confirmă diagnosticul de râie auriculară. Adulții sunt adesea observate mișcându-se activ în preparatul proaspăt.
• Examenul Citologic: Pe lângă preparatul nativ în ulei mineral, este foarte importantă examinarea unei alte probe de secreție auriculară, etalată pe o lamă, uscată la aer, fixată și colorată. Acest examen citologic permite identificarea și evaluarea semicantitativă a:

• Bacteriilor: Coci (rotunzi) sau bacili (alungiți), liberi sau fagocitați de celulele inflamatorii.
• Levurilor: Prezența Malassezia pachydermatis (aspect tipic de „amprentă de talpă” sau „arahidă”).
• Celulelor inflamatorii: Predominanța neutrofilelor sugerează o infecție bacteriană activă. Prezența eozinofilelor poate sugera o componentă alergică.
• Altor celule: Celule epiteliale, celule neoplazice (în caz de tumori). Citologia este esențială pentru a diagnostica infecțiile secundare bacteriene sau fungice, care sunt frecvente și necesită tratament specific, pe lângă cel acaricid.5

Diagnosticul complet al râiei auriculare nu se rezumă doar la identificarea Otodectes cynotis. Este la fel de importantă evaluarea stării generale a urechii prin otoscopie (inclusiv integritatea timpanului) și identificarea prin citologie a eventualelor infecții secundare concomitente, pentru a putea institui un plan terapeutic complet și eficient.

Diagnosticul diferențial: Cu ce alte afecțiuni poate fi confundată?

Deși Otodectes cynotis este responsabil pentru aproximativ jumătate din cazurile de otită externă la pisici, este esențial să se ia în considerare și alte posibile cauze ale simptomelor auriculare. Un diagnostic diferențial corect este crucial, deoarece tratamentul variază semnificativ în funcție de etiologie.

Principalele afecțiuni care trebuie diferențiate de râia auriculară includ:

• Otita bacteriană: Poate fi primară (mai rar la pisici) sau, mult mai frecvent, secundară altor probleme (alergii, paraziți, corpi străini, tumori). Se caracterizează adesea prin secreții purulente (puroi) de culoare galben-verzuie, consistență cremoasă și miros fetid. Pruritul poate fi prezent, dar adesea predomină durerea. Diagnosticul se bazează pe examenul citologic, care arată un număr mare de bacterii (coci și/sau bacili) și celule inflamatorii (predominant neutrofile). În cazuri cronice sau rezistente, cultura bacteriană și antibiograma sunt indicate pentru identificarea agentului patogen și alegerea antibioticului potrivit.
• Otita fungică (Malassezia): Cauzată de înmulțirea excesivă a levurii comensale Malassezia pachydermatis, adesea favorizată de umiditate, alergii sau alte cauze de inflamație. Secrețiile sunt tipic ceroase, unsuroase, de culoare maronie (putând fi confundate uneori cu cele din râie), și pot avea un miros caracteristic, greu, de „mucegai” sau „șosete murdare”. Pruritul este de obicei prezent și poate fi moderat până la sever. Diagnosticul se confirmă prin examen citologic, care evidențiază un număr crescut de levuri cu aspect caracteristic de „amprentă de talpă” sau „omuleț Michelin”.
• Otita alergică: Este o manifestare frecventă a dermatitelor alergice la pisici, fie că este vorba de alergie la înțepăturile de purici, alergie alimentară sau dermatită atopică (alergie la aeroalergeni din mediu). Afectează de obicei ambele urechi (bilaterală) și se manifestă prin eritem (roșeață intensă), prurit marcat și secreții variabile (de la seroase la ceroase, rareori purulente, dacă nu se complică). Adesea, pisica prezintă și alte semne de alergie, cum ar fi prurit în alte zone ale corpului (cap, gât, abdomen), leziuni cutanate (dermatită miliară, plăci eozinofilice, alopecie auto-indusă). Diagnosticul este unul de excludere a altor cauze (în special paraziți și infecții) și se bazează pe istoricul medical, semnele clinice concomitente, răspunsul la tratamente specifice (ex. controlul puricilor, dietă de eliminare) sau, mai rar, teste alergice. Citologia poate arăta inflamație, uneori cu prezența eozinofilelor.
• Corpi străini: Pătrunderea accidentală a unor obiecte în canalul auditiv (frecvent ariste, dar și fire de păr, nisip etc.) provoacă de obicei o otită acută, unilaterală, cu debut brusc, manifestată prin durere intensă, scuturarea violentă a capului și ținutul capului înclinat spre partea afectată. Diagnosticul necesită vizualizarea și extracția corpului străin prin otoscopie, uneori sub sedare.
• Polipi inflamatori auriculari sau nazofaringieni: Sunt mase benigne (necanceroase) care se dezvoltă mai frecvent la pisicile tinere. Cei auriculari cresc în canalul auditiv extern sau în urechea medie și pot cauza otită externă cronică, recurentă, prin obstrucție. Cei nazofaringieni pot crește prin trompa lui Eustachio și ajunge în urechea medie, cauzând semne de otită medie (înclinarea capului, sindrom vestibular). Diagnosticul necesită vizualizare otoscopică, uneori imagistică avansată (CT, RMN), iar tratamentul constă în îndepărtarea chirurgicală a polipului.
• Tumori ale canalului auditiv: Mai frecvente la pisicile în vârstă, pot fi benigne (ex. adenoame ale glandelor ceruminoase) sau maligne (ex. adenocarcinoame ale glandelor ceruminoase, carcinom scuamocelular). Cauzează otită cronică, adesea unilaterală, rezistentă la tratament, obstrucție, uneori sângerare sau ulcerații. Diagnosticul de certitudine necesită examen histologic al unei probe bioptice.
• Alte cauze rare: Alte tipuri de râie (ex. Notoedres cati, Demodex spp.) pot afecta ocazional pavilionul sau canalul auditiv, dar de obicei tabloul clinic cutanat este diferit. Infecții cu dermatofiți (ciuperci) sau papilomavirusuri pot, de asemenea, foarte rar, să determine leziuni auriculare.

Înțelegerea acestor diferențe este fundamentală. Deși secreția „zaț de cafea” este un indiciu puternic pentru râia otodectică, nu este un semn exclusiv. 

Tratamentul râiei auriculare la pisici

Odată confirmat diagnosticul de râie auriculară, obiectivul principal al tratamentului este eliminarea completă a paraziților Otodectes cynotis în toate stadiile lor de dezvoltare. Concomitent, tratamentul trebuie să vizeze reducerea inflamației și a pruritului, tratarea eventualelor infecții secundare (bacteriene sau fungice) și, foarte important, prevenirea reinfestării prin tratarea tuturor animalelor de contact.

Abordarea terapeutică de succes se bazează pe mai mulți piloni:

1. Curățarea urechilor (toaleta auriculară):

Acesta este un pas preliminar și adesea continuu, esențial pentru eficacitatea tratamentului topic. Secrețiile abundente și crustele formate din cerumen, detritus celular și paraziți pot acționa ca o barieră fizică, împiedicând medicamentele aplicate local (picături, unguente) să ajungă la nivelul pielii inflamate și la acarieni. De asemenea, materialul organic din secreții poate inactiva unele substanțe active.

• Momentul aplicării: Curățarea se efectuează de obicei de către medicul veterinar în clinică, înainte de prima aplicare a tratamentului acaricid topic. Ulterior, proprietarul poate fi instruit să continue curățarea acasă, la intervale regulate (zilnic în primele zile, apoi mai rar, la 2-3 zile sau săptămânal, în funcție de cantitatea de secreții și recomandarea medicului), pe durata tratamentului.
• Tehnica corectă (ghid pentru proprietari): Este important ca proprietarii să fie instruiți corect pentru a efectua procedura în siguranță și eficient:

• Se pregătesc materialele necesare: soluția de curățare auriculară recomandată de medicul veterinar (nu produse de uz uman, alcool, oțet sau alte soluții improvizate), comprese de tifon, dischete demachiante sau vată (NU bețișoare de urechi, care pot împinge murdăria spre timpan sau chiar îl pot leza), și recompense pentru pisică.
• Pisica este imobilizată cu blândețe, dar ferm, eventual pe o masă, cu spatele spre proprietar.
• Se ridică ușor pavilionul urechii pentru a expune intrarea în canalul auditiv.
• Se introduce vârful aplicatorului soluției de curățare la intrarea în canal și se instilează o cantitate suficientă de lichid pentru a umple canalul (fără a forța).
• Se masează ușor, dar ferm, baza cartilajului auricular (zona de sub ureche) timp de aproximativ 20-30 de secunde. Acest masaj ajută la fragmentarea și mobilizarea secrețiilor din profunzime. Se poate auzi un sunet specific („clipocit”).
• Se eliberează capul pisicii și i se permite să scuture capul. Acest gest natural ajută la eliminarea lichidului și a murdăriei dizlocate din canal. Este indicat ca procedura să se desfășoare într-un loc ușor de curățat.
• Cu o bucată de vată sau tifon curat, se șterge cu blândețe pavilionul auricular și partea vizibilă, externă, a canalului auditiv, pentru a îndepărta excesul de lichid și murdăria eliminată. Se repetă ștergerea cu comprese curate până când acestea rămân relativ curate. Este esențial să NU se introducă bețișoare de urechi sau alte obiecte adânc în canalul auditiv (de catre personal neinstruit).
• Se repetă procedura și la cealaltă ureche, folosind materiale curate.
• Pisica este lăudată și recompensată pentru cooperare.37

• Soluții recomandate: Se vor utiliza exclusiv soluții de curățare auriculare formulate special pentru uz veterinar, recomandate de medic. Acestea au un pH adecvat, sunt non-iritante și conțin agenți ceruminolitici (care dizolvă ceara). Unele pot conține și agenți antiseptici (ex. clorhexidină, acid boric, acid acetic, Tris-EDTA) care ajută la controlul infecțiilor bacteriene sau fungice secundare. Este contraindicată utilizarea soluțiilor de curățare dacă există suspiciunea sau confirmarea perforării membranei timpanice, caz în care se vor folosi doar soluții saline sterile sau alte produse specifice, sub îndrumare veterinară.

2. Tratamentul acaricid specific:

Acesta este elementul central al terapiei și vizează uciderea paraziților Otodectes cynotis.

• Durata tratamentului: Deoarece majoritatea produselor nu omoară ouăle parazitului, tratamentul trebuie continuat suficient de mult timp pentru a acoperi întregul ciclu de viață al acestuia (aproximativ 3 săptămâni) și a ucide și generațiile noi de acarieni care eclozează din ouăle depuse înainte de începerea terapiei. O durată minimă de tratament de 3-4 săptămâni este în general recomandată. Unele protocoale pot necesita o durată mai lungă, până la obținerea a două examene microscopice negative consecutive. Produsele moderne cu acțiune persistentă pot simplifica schema de tratament.
• Opțiuni terapeutice: Există o varietate de substanțe active și forme de prezentare eficiente împotriva Otodectes cynotis. Alegerea depinde de factori precum severitatea infestării, prezența complicațiilor, temperamentul pisicii, seriozitatea proprietarului, costul și spectrul de acțiune dorit (unele produse oferă protecție concomitentă și împotriva altor paraziți).

• Produse spot-on (aplicare pe ceafă): Acestea sunt adesea preferate datorită ușurinței în administrare, complianței crescute și eficacității sistemice (ajungând și la acarienii care pot fi prezenți în afara canalului auditiv). Absorbția transdermică permite substanței active să ajungă în secrețiile auriculare consumate de paraziți.

• Selamectină: O singură aplicare lunară este de obicei suficientă pentru tratament și prevenție. Considerată sigură la pisicile gestante și în lactație. (Ex. Stronghold, Selehold, Nexgard Combo).
• Moxidectină (în combinație cu Imidacloprid): Aplicare lunară. (Ex. Advocate).
• Fluralaner (în combinație cu Moxidectină): Oferă protecție de lungă durată, o singură aplicare acoperind până la 12 săptămâni. (Ex. Bravecto Plus).
• Sarolaner (în combinație cu Selamectină): Aplicare lunară. (Ex. Stronghold Plus).

• Produse otice (picături/unguente auriculare): Necesită aplicare direct în canalul auditiv.

• Ivermectină: Formulări otice specifice. (Ex. Ivermite otic). Necesită precauții la anumite rase sau indivizi sensibili.
• Produse combinate: Conțin antibiotice, antifungice și corticosteroizi. Necesită aplicări frecvente (1-2 ori/zi) timp de cel puțin 3-4 săptămâni, deoarece nu omoară ouăle (Ex. Surolan, Mitex).

3. Tratamentul complicațiilor:

Este esențială abordarea oricăror probleme secundare identificate în timpul diagnosticului.

• Infecții bacteriene/fungice: Se tratează cu picături auriculare care conțin antibiotice și/sau antifungice specifice, selectate pe baza rezultatelor citologiei (sau antibiogramei, dacă este cazul). Acestea se administrează conform prescripției, adesea timp de 7-14 zile sau mai mult. În otitele medii/interne, antibioterapia sistemică (orală sau injectabilă) pe termen lung este necesară.
• Inflamație severă și prurit: Majoritatea preparatelor otice combinate conțin un corticosteroid (ex. dexametazonă, betametazonă, prednisolon) care ajută la reducerea rapidă a inflamației, edemului și mâncărimii, oferind confort pisicii. În cazuri severe, medicul poate prescrie și antiinflamatoare sistemice pentru o perioadă scurtă.
• Otohematom: Necesită tratament specific, de obicei drenaj și/sau corecție chirurgicală, pe lângă tratarea cauzei primare (râia).

4. Tratarea tuturor animalelor de contact:

Acesta este un pas absolut critic pentru succesul pe termen lung. Din cauza contagiozității extrem de ridicate și a posibilității existenței purtătorilor asimptomatici, toate pisicile, câinii și dihorii din gospodărie trebuie tratați simultan cu un produs acaricid eficient, chiar dacă nu prezintă semne clinice. Omiterea acestui pas este o cauză majoră a eșecului terapeutic și a reinfestărilor.

Monitorizare și reevaluare

După finalizarea schemei de tratament recomandate, este indicat un control veterinar. Acesta include, ideal, un nou examen otoscopic și, mai ales, un examen microscopic al secrețiilor auriculare pentru a confirma eradicarea paraziților. 

Pruritul și inflamația ar trebui să se amelioreze semnificativ în primele zile de tratament. Dacă semnele clinice persistă sau reapar, trebuie investigate posibilele cauze: diagnostic inițial incorect sau incomplet (prezența unei alte afecțiuni concomitente), tratament inadecvat sau incomplet administrat, eșecul tratării tuturor animalelor de contact sau reinfestare din mediu (mai puțin probabilă, dar posibilă).

Concluzii

Râia auriculară, cauzată de acarianul Otodectes cynotis, este o afecțiune parazitară extrem de frecventă și contagioasă la pisici. Deși rareori pune viața în pericol, provoacă un disconfort semnificativ prin pruritul intens și inflamația pe care le generează și poate duce la complicații neplăcute, precum infecții secundare, otohematoame sau chiar afectarea auzului, dacă este neglijată.