Gestația la câini: ghid complet

Gestația la câini este un proces biologic complex și fascinant, care începe cu ciclul estral al femelei și culminează cu nașterea puilor. Acest articol își propune să ofere un ghid cuprinzător, îmbinând informațiile științifice riguroase cu sfaturi practice, pentru a naviga cu succes prin perioada de gestație și post-partum la câini.

Ciclul estral („căldurile”) și momentul optim pentru montă

Noțiuni de bază

Ciclul estral, cunoscut popular sub denumirea de „călduri”, reprezintă perioada de activitate sexuală la femele. Cățelele sunt considerate animale diestrice, ceea ce înseamnă că, în general, prezintă două cicluri sexuale pe an. Intervalul dintre aceste cicluri variază, de obicei fiind de 6-10 luni, dar pot exista diferențe individuale semnificative.

Vârsta la care apare primul ciclu estral marchează debutul maturității sexuale, dar este extrem de variabilă și depinde în mare măsură de talia rasei. Cățelele de talie mică pot avea primul ciclu între 6 și 12 luni, cele de talie medie și mare între 7 și 13 luni, iar cele aparținând raselor gigant pot intra în călduri abia între 16 și 24 de luni. Deși o cățea poate fi capabilă să se reproducă de la primul ciclu, organismul ei, în special la rasele mari care se dezvoltă mai lent, s-ar putea să nu fie pe deplin pregătit pentru a susține o gestație și o lactație solicitante. Prin urmare, împerecherea la primul ciclu nu este recomandată, putând duce la obținerea unor pui mai puțin viguroși și la epuizarea prematură a femelei.

Spre deosebire de oameni, câinii nu intră în menopauză. Ciclurile estrale continuă pe toată durata vieții femelei, deși la vârste înaintate pot deveni mai neregulate, mai rare sau pot avea o durată mai lungă.

Fazele ciclului estral

Ciclul estral al câinilor este împărțit în patru faze distincte, fiecare cu caracteristici hormonale, comportamentale și fiziologice specifice. Înțelegerea acestor faze este crucială pentru planificarea montei sau, dimpotrivă, pentru evitarea gestațiilor nedorite.

Tabel: Fazele ciclului estral la cățea

 

Faza ciclului	Durată medie (zile)	Semne clinice principale (observabile de proprietar)	Modificări hormonale cheie (relevant pentru veterinar)
Proestru	9 (variații 3-17)	Vulvă umflată (tumefiată), scurgeri vaginale sangvinolente (cantitate variabilă), atrage masculii dar îi refuză (poate fi agresivă), urinări frecvente (cu feromoni), posibilă neliniște.	Estrogen crescut, progesteron bazal.
Estru	9 (variații 3-17)	Perioada fertilă. Acceptă monta, adoptă poziția specifică (lordoză, coada deviată lateral), scurgerile devin reduse, roz-pal/clare, mucoase, vulva începe să scadă în dimensiuni.	Scădere estrogen, creștere LH (vârf), creștere progesteron (indicatorul cheie al ovulației). Ovulația are loc la ~48h de la vârful LH/începutul creșterii progesteronului.
Diestru	60-90	Femela nu mai acceptă monta. Secrețiile dispar. Faza dominată de progesteron (indiferent de gestație). Posibilă gestație falsă (pseudogestație) sau piometru.	Progesteron ridicat (în prima parte), apoi scade treptat dacă nu e gestație. Prolactina poate crește.
Anestru	90-150 (2-8 luni)	Perioada de inactivitate ovariană/repaus sexual. Fără semne clinice de călduri.	Niveluri hormonale bazale (scăzute).

 

Determinarea perioadei optime pentru montă

Identificarea corectă a perioadei fertile este esențială pentru succesul montei.

• Metode tradiționale (observaționale): Urmărirea comportamentului femelei (acceptarea masculului, poziția specifică) și a aspectului scurgerilor vaginale sunt metode folosite de mult timp. Perioada de receptivitate sexuală (estru) începe, în general, în jurul zilei a 9-a până la a 13-a de la apariția primelor sângerări (proestru). Totuși, aceste semne sunt subiective și pot varia semnificativ între femele, nefiind metode precise.
• Metode veterinare precise: Pentru a maximiza șansele de concepție, în special la monte valoroase sau la femele cu istoric de probleme reproductive, se recomandă utilizarea metodelor de diagnostic veterinare:

• Citologia vaginală: Este o tehnică simplă, rapidă și relativ ieftină. Constă în recoltarea de celule de pe mucoasa vaginală cu un tampon steril și examinarea lor la microscop după colorare. Tipul și proporția celulelor observate (parabazale, intermediare, superficiale/cornificate, anucleate), prezența eritrocitelor sau neutrofilelor oferă indicii valoroase despre faza ciclului estral în care se află cățeaua. De exemplu, predominanța celulelor superficiale cornificate (>80-90%), multe fără nucleu, și un fond „curat” al frotiului sunt caracteristice estrului, perioada fertilă. Citologia poate ajuta la stabilirea momentului optim pentru a începe testele hormonale.
• Dozarea progesteronului seric: Aceasta este considerată cea mai fiabilă metodă pentru a determina momentul ovulației și, implicit, perioada optimă pentru montă. Nivelul de progesteron în sânge începe să crească chiar înainte de vârful de LH și continuă să crească în timpul și după ovulație. Testarea începe, de obicei, în ziua 7-9 a proestrului. Ovulația se produce, în general, când nivelul de progesteron atinge aproximativ 15-16 nmol/L (sau 4.5 – 5 ng/mL). Important: Ovulele la cățea nu sunt mature imediat după ovulație; ele necesită aproximativ 2-3 zile pentru a deveni apte de fertilizare. Prin urmare, perioada cea mai fertilă este atunci când progesteronul atinge valori între 25 – 50 nmol/L (sau 8 – 16 ng/mL). Testele pot fi semicantitative (oferă un interval, utile pentru screening) sau cantitative (oferă o valoare exactă, preferate pentru precizie). Monitorizarea seriata a progesteronului permite identificarea precisă a acestei ferestre fertile.
• Dozarea hormonului luteinizant (LH): LH este hormonul care declanșează ovulația. Există un vârf brusc al LH în sânge cu aproximativ 48 de ore înainte de ovulație. Acest vârf corespunde unui nivel de progesteron de aproximativ 6 – 6.4 nmol/L (1.9 – 2 ng/mL). Testele rapide pentru LH (adesea semicantitative) pot detecta acest vârf, dar necesită testări frecvente (zilnice sau chiar de două ori pe zi) pentru a-l surprinde, deoarece este de scurtă durată. Deși utilă, dozarea LH nu oferă, în general, informații mai precise decât monitorizarea cantitativă a progesteronului, care arată întreaga dinamică a perioadei peri-ovulatorii.

Se recomandă frecvent combinarea monitorizării nivelului de progesteron seric (ideal cantitativ) cu examinarea citologiei vaginale. Citologia oferă o imagine a stadiului celular al mucoasei vaginale, influențat de hormoni, în timp ce dozarea progesteronului reflectă direct statusul ovarian și momentul ovulației. Această abordare combinată permite o interpretare mai robustă a stadiului ciclului, ajută la confirmarea ovulației și la stabilirea celor mai fertile zile pentru montă (la 2-4 zile post-ovulație, când ovulele sunt mature), maximizând astfel șansele de succes.

Monta și legislația din România

Recomandări generale pentru montă

Planificarea unei monte responsabile implică mai mult decât identificarea perioadei fertile.

• Vârsta: Așa cum s-a menționat, prima montă nu ar trebui să aibă loc la primul ciclu de călduri. Ideal, femela ar trebui să aibă cel puțin 18-20 de luni sau să fi trecut prin al doilea sau al treilea ciclu estral, asigurându-se astfel că a atins maturitatea fizică necesară pentru a susține gestația și lactația fără riscuri majore pentru sănătatea ei sau a puilor. Vârsta maximă recomandată pentru reproducție la femele este de 7-8 ani. 
• Frecvența: Pentru a proteja sănătatea femelei, monta nu ar trebui să aibă loc la fiecare ciclu. O recomandare generală este de a permite o singură fătare pe an, preferabil cu monta în perioada de primăvară, pentru a oferi puilor condiții optime de creștere. Regulamentul Asociației Chinologice Române (AChR) permite un maxim de 3 fătări într-un interval de 2 ani, cu condiția unei pauze de cel puțin un ciclu între fătări (www.ach.ro).
• Sănătatea reproducătorilor: Este fundamental ca ambii părinți să fie sănătoși, pentru a reduce riscul transmiterii unor boli sau defecte genetice către pui. Înainte de montă, în special pentru câinii de rasă destinați reproducerii, se recomandă un screening veterinar care poate include: analize de sânge (hemoleucogramă, biochimie), teste pentru funcția tiroidiană, sumar de urină, examene parazitologice (fecale, sânge), testare pentru Brucella canis (o boală infecțioasă care cauzează infertilitate și avort), teste genetice specifice rasei pentru boli ereditare cunoscute și evaluări ortopedice (radiografii pentru displazia de șold și cot) în cazul raselor predispuse.

Monta naturală

Atunci când se optează pentru monta naturală, câteva aspecte practice pot facilita procesul:

• Alegerea partenerilor: Pe lângă starea de sănătate și conformitatea cu standardul rasei, este importantă și compatibilitatea temperamentului.
• Locația: Deseori, succesul montei este favorizat dacă femela este dusă pe teritoriul masculului, unde acesta se simte mai încrezător.
• Asistarea montei: Supravegherea de către proprietari este recomandată pentru a preveni eventualele accidente sau manifestări agresive între câini, mai ales dacă unul sau ambii sunt neexperimentați. Uneori, câinii tineri pot necesita încurajare sau timp pentru a se acomoda; se poate încerca lăsarea lor să interacționeze și să se joace pentru scurt timp înainte de tentativă, separarea și apoi reunirea lor. Este important, însă, să se evite deranjarea excesivă a câinilor în timpul actului propriu-zis. Un aspect adesea subestimat este compatibilitatea comportamentală. Chiar dacă femela se află în perioada optimă din punct de vedere fiziologic, este posibil ca ea să refuze un anumit mascul din motive de incompatibilitate individuală. Forțarea unei monte în aceste condiții poate fi contraproductivă, stresantă și chiar periculoasă pentru animale.

Legislația din România privind reproducția canină

În România, reproducția canină este reglementată prin legi specifice, menite să promoveze creșterea responsabilă și să controleze populația de câini fără stăpân. Două aspecte sunt deosebit de importante: obligativitatea pedigree-ului pentru reproducția câinilor de rasă și sterilizarea obligatorie a câinilor fără pedigree.

• Obligativitatea certificatului de origine (pedigree):

• Legea română interzice în mod explicit împerecherea câinilor care nu dețin un Certificat de Origine (Pedigree) valid, de tip A, B sau C, eliberat de Asociația Chinologică Română (AChR), afiliată la Federația Chinologică Internațională (FCI). Câinii fără un astfel de document sunt considerați, din punct de vedere legal, metiși sau de rasă comună și, prin urmare, nu au dreptul să fie reproduși.
• Pedigree-ul este documentul oficial care atestă apartenența câinelui la o anumită rasă și prezintă genealogia acestuia pe mai multe generații. Acesta este emis de Cartea de Origine Română (COR), organism tehnic al AChR. Există diferite tipuri de pedigree (A – genealogie completă pe minim 3 generații, B – genealogie parțial cunoscută, C – Act de Tipicitate pentru exemplare fără origine cunoscută dar conforme standardului, pedigree intern, pedigree de export).
• Pentru ca puii rezultați dintr-o montă să poată primi pedigree, este obligatoriu ca ambii părinți să dețină pedigree recunoscut și, foarte important, să aibă drept de montă acordat de AChR sau de clubul național de rasă. Obținerea dreptului de montă presupune îndeplinirea unor condiții stricte stipulate în Regulamentul de Creștere al AChR, care includ vârsta minimă, rezultate minime în expoziții chinologice (calificative de „excelent” sau „foarte bun”) și, pentru anumite rase, promovarea unor examene de muncă sau teste de sănătate specifice (ex: displazie). Procedura implică depunerea Declarației de Montă și Fătare (DMF) la asociația chinologică teritorială sau clubul de rasă din care face parte crescătorul (proprietarul femelei).
• Astfel, pedigree-ul devine mai mult decât un simplu certificat de rasă; este un instrument legal și chinotehnic. Legislația și regulamentele chinologice leagă direct dreptul la reproducție de deținerea acestui act și de respectarea normelor de selecție (sănătate, temperament, conformație). Aceasta susține eforturile crescătorilor responsabili de a ameliora rasele și de a produce pui sănătoși și echilibrați, descurajând în același timp înmulțirea necontrolată, care contribuie la problema animalelor abandonate și la perpetuarea unor defecte genetice.

• Sterilizarea obligatorie:

• Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv Legea 258/2013 și actualizări mai recente), sterilizarea câinilor aparținând rasei comune sau metișilor (adică toți câinii care nu dețin pedigree și drept de montă) este obligatorie în România. Această măsură vizează controlul populației canine și reducerea numărului de animale abandonate. Proiecte legislative recente (discutate în 2024-2025) au urmărit clarificarea și întărirea acestei obligații, propunând modificări suplimentare la OUG 155/2001.
• Proprietarii care nu respectă obligația legală de a steriliza câinii fără pedigree (precum și obligația de a-i microcipa și înregistra în RECS – Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân) riscă amenzi considerabile.
• Există și excepții de la obligativitatea sterilizării, prevăzute pentru câinii cu probleme grave de sănătate pentru care anestezia generală ar reprezenta un risc major, sau pentru anumite categorii de câini cu regim special (de exemplu, câini utilitari ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale etc.), conform normelor metodologice.
• De asemenea, proprietarii femelelor nesterilizate (care dețin pedigree și drept de montă) au obligația legală de a declara gestațiile, fătările și numărul de pui fătați la medicul veterinar de liberă practică.

Tehnici de inseminare artificială 

În anumite situații, monta naturală nu este posibilă sau de dorit, iar reproducerea asistată prin inseminare artificială devine o opțiune. Indicațiile pot include distanța geografică mare între reproducători, incompatibilitatea comportamentală, probleme medicale ale unuia dintre parteneri (care împiedică monta fizică), dorința de a utiliza material seminal conservat (refrigerat sau congelat) de la masculi valoroși sau decedați.

Materialul seminal poate fi utilizat sub trei forme: proaspăt (recoltat și inseminat imediat), refrigerat (răcit și transportat, viabil pentru câteva zile) sau crioconservat (înghețat în azot lichid, viabil teoretic pe termen nelimitat). Alegerea metodei de inseminare depinde adesea de tipul de material seminal utilizat și de resursele disponibile. Principalele tehnici la cățea sunt:

• Inseminarea intravaginală: Cea mai simplă și mai puțin invazivă metodă. Sperma (proaspătă sau refrigerată) este depusă în porțiunea cranială a vaginului, cât mai aproape de cervix, folosind o pipetă specială sau un pistolet de inseminare. Rata de succes este mai mică decât la inseminarea intrauterină, mai ales cu spermă de calitate redusă sau refrigerată. Există riscul depunerii accidentale în vezica urinară dacă tehnica nu este corectă.
• Inseminarea intrauterină transcervicală (ghidată endoscopic): Permite depunerea spermei direct în uter, ocolind bariera cervicală. Se utilizează un endoscop rigid sau flexibil pentru a vizualiza cervixul și a ghida un cateter fin prin canalul cervical în lumenul uterin. Este o metodă precisă, potrivită pentru toate tipurile de spermă, inclusiv cea congelată (care are o durată de viață mai scurtă și necesită plasare directă în uter). 

Este important de menționat că Regulamentul de Creștere al AChR prevede că însămânțarea artificială la câinii de rasă înregistrați în România este permisă doar în cazuri excepționale și necesită autorizarea prealabilă a Consiliului Director al AChR, respectându-se condiții stricte privind calitatea materialului seminal și calificarea persoanei care efectuează procedura.

Perioada de gestație: semne, durată și monitorizare

Durata gestației

Durata normală a gestației la cățea este, în medie, de 63 de zile (aproximativ 9 săptămâni). Totuși, există o variație considerată normală, cuprinsă în general între 58 și 68 de zile, calculată de la momentul montei.

Această variație relativ largă atunci când se calculează de la montă se datorează faptului că ovulația nu are loc neapărat în ziua montei, iar spermatozoizii pot supraviețui viabili în tractul genital femel timp de mai multe zile. Fertilizarea poate avea loc, așadar, la câteva zile după montă. Din acest motiv, calcularea duratei gestației de la momentul ovulației, determinat cu precizie prin metode veterinare (în special dozarea progesteronului), oferă o estimare mult mai exactă a datei probabile a fătării (în jur de 63 de zile +/- 1 zi de la ovulație). Cunoașterea datei probabile a fătării este crucială pentru monitorizarea adecvată a gestației, pregătirea pentru fătare și identificarea precoce a eventualelor probleme, cum ar fi gestația prelungită, care poate fi un semn de complicații (de ex: sindromul puiului unic). Rasa și numărul de pui pot influența, de asemenea, ușor durata gestației.

Recunoașterea semnelor de gestație

Confirmarea gestației se face cel mai sigur prin metode veterinare, însă proprietarii pot observa o serie de modificări fizice și comportamentale la cățea, mai ales pe măsură ce sarcina avansează.

• Semne timpurii (primele 3-4 săptămâni): Acestea sunt adesea subtile, pot lipsi complet sau pot fi ușor confundate cu alte stări (inclusiv gestația falsă).

• Comportamentale: Unele cățele pot deveni mai tăcute, mai retrase sau, dimpotrivă, mai afectuoase și mai dependente de proprietar. Poate apărea o scădere temporară a apetitului în primele săptămâni. Uneori, pot apărea episoade ușoare de greață sau vărsături, similare „grețurilor de dimineață” la oameni.
• Fizice: Se poate observa o ușoară umflare a mameloanelor. Uneori, poate fi prezentă o scurgere vaginală clară, mucoasă.

• Semne mai clare (după ziua 30-35): Pe măsură ce gestația progresează și fetușii cresc, semnele devin mult mai evidente.

• Comportamentale: Apetitul, de obicei, crește semnificativ. Cățeaua poate deveni mai liniștită. În ultima parte a gestației, apare frecvent comportamentul de „cuibărit”, în care femela caută un loc retras și liniștit și începe să-l amenajeze (zgârie, adună pături etc.).
• Fizice: Creșterea în greutate devine evidentă. Abdomenul se mărește vizibil, în special în ultimele 3-4 săptămâni. Glandele mamare se dezvoltă, devin mai mari, mai ferme și mai pigmentate (roz închis). Producția de lapte (sau un lichid seros, semi-clar) poate începe cu câteva zile înainte de fătare.

Este esențial să se facă distincția între o gestație reală și o gestație falsă (pseudogestație sau lactație nervoasă). Aceasta din urmă este o condiție hormonală care apare frecvent la cățele în faza de diestru (la aproximativ 4-9 săptămâni după călduri) și poate mima foarte convingător semnele unei sarcini reale, incluzând mărirea abdomenului și a glandelor mamare, producția de lapte, comportament matern (cuibărit, adoptarea și protejarea unor obiecte – jucării) și chiar semne de travaliu fals. Diagnosticul diferențial realizat de medicul veterinar este crucial.

Confirmarea și monitorizarea veterinară

Având în vedere subtilitatea semnelor timpurii și posibilitatea gestației false, confirmarea și monitorizarea gestației de către medicul veterinar sunt esențiale pentru a asigura sănătatea mamei și a puilor. Există mai multe metode utilizate:

• Palparea abdominală: Un medic veterinar experimentat poate, uneori, să palpeze veziculele amniotice (mici umflături de-a lungul coarnelor uterine) între zilele 21 și 35 de gestație. Mai târziu (după ziua 40-45), se pot simți fetușii. Metoda este însă dependentă de experiența medicului, de temperamentul și condiția corporală a cățelei (dificilă la cele agitate, tensionate sau obeze) și este imprecisă pentru numărarea puilor.
• Test de sânge pentru relaxină: Relaxina este un hormon produs aproape exclusiv de țesutul placentar la cățea, fiind un indicator specific al gestației. Poate fi detectată în sângele matern începând cu ziua 21-25 după montă (sau ovulație). Există teste rapide disponibile în clinicile veterinare. Un rezultat pozitiv confirmă gestația. Totuși, un test negativ efectuat foarte devreme (înainte de ziua 21-25) nu exclude complet posibilitatea unei gestații, putând fi necesară repetarea testului. Testarea progesteronului nu confirmă gestația, deoarece acesta este crescut în diestru la toate cățelele, gestante sau nu.
• Ecografia abdominală: Este o metodă imagistică non-invazivă și sigură, considerată standardul de aur pentru confirmarea timpurie a gestației. Poate detecta veziculele gestaționale încă din ziua 21-25. Permite vizualizarea directă a embrionilor și, ulterior, a fetușilor, confirmarea viabilității prin detectarea bătăilor cardiace (posibilă după ziua 25-30), estimarea vârstei gestaționale prin măsurarea diferitelor structuri fetale (diametru biparietal, lungime corporală etc.), și identificarea unor posibile anomalii fetale sau probleme uterine (ex: resorbție, infecție). Ecografia poate oferi o estimare a numărului de pui, dar este adesea imprecisă, în special în cazul fătărilor numeroase, unde puii se pot suprapune sau ascunde. Este recomandată și o ecografie post-partum pentru a verifica dacă uterul este gol (fără pui sau placente reținute). Pentru o vizualizare optimă, de obicei este necesară tunderea părului de pe abdomenul cățelei.
• Radiografia abdominală: Aceasta este metoda cea mai precisă pentru a determina numărul exact de pui dintr-o fătare. Însă, radiografia este utilă doar în ultima parte a gestației, după ziua 45 (ideal după ziua 55), când scheletele fetale devin suficient de mineralizate (calcifiate) pentru a fi vizibile pe imaginea radiografică. Pe lângă numărarea puilor (prin identificarea craniilor și/sau a coloanelor vertebrale), radiografia permite medicului veterinar să evalueze dimensiunea relativă a puilor (în special a craniilor) în raport cu canalul pelvin al mamei, oferind informații valoroase pentru anticiparea riscului de distocie (fătare dificilă). Deși implică expunerea la radiații X, doza utilizată este considerată minimă și sigură pentru mamă și pui în acest stadiu avansat al gestației.
• Monitorizarea temperaturii rectale: În ultima săptămână de gestație, măsurarea temperaturii rectale a cățelei de două ori pe zi (dimineața și seara) este o metodă simplă și utilă pentru a anticipa momentul fătării. Temperatura normală a câinelui este în jur de 38-39°C. Cu aproximativ 12-24 de ore înainte de declanșarea travaliului (stadiul 1), temperatura corporală a femelei scade, de obicei, cu 1-2 grade Celsius, ajungând sub 37°C. Această scădere este cauzată de declinul nivelului de progesteron pre-partum.

Etapele dezvoltării fetale (sumar)

Dezvoltarea puilor în uter urmează un calendar biologic remarcabil:

• Săptămânile 1-2: După fertilizarea ovulelor în oviduct, embrionii rezultați migrează spre coarnele uterine.
• Săptămâna 3 (~zilele 17-21): Embrionii se implantează în peretele uterin. Începe formarea placentei, structura vitală care va asigura nutriția și schimburile gazoase între mamă și făt.
• Săptămâna 4 (~zilele 22-30): Perioadă de dezvoltare embrionară rapidă. Se formează principalele organe interne. Embrionii devin vizibili ecografic, iar bătăile cardiace pot fi detectate.
• Săptămâna 5 (~zilele 31-35): Embrionii devin fetuși. Încep să semene cu niște căței în miniatură. Creșterea în dimensiuni devine mai accelerată, iar abdomenul mamei începe să se mărească vizibil.
• Săptămânile 6-7 (~zilele 36-49): Dezvoltare fetală intensă. Scheletul începe să se mineralizeze (devine vizibil radiografic după ziua 45), se dezvoltă blana, ghearele, mustățile.
• Săptămânile 8-9 (~zilele 50-63+): Creșterea finală în greutate și maturarea organelor, în special a plămânilor. Puii se pregătesc pentru viața extrauterină. Mama începe să caute și să pregătească locul pentru fătare.

Nutriția cățelei gestante

Asigurarea unei nutriții corecte și complete este fundamentală pentru sănătatea cățelei și dezvoltarea optimă a puilor, atât în timpul gestației, cât și în perioada solicitantă a lactației.

Necesar nutrițional specific

Necesarul nutrițional al cățelei se modifică semnificativ pe parcursul gestației și lactației:

• Primele două treimi ale gestației (aproximativ săptămânile 1-6): În această perioadă, necesarul energetic și nutritiv al femelei nu diferă substanțial față de cel al unui adult normal în întreținere. Creșterea fetală este relativ lentă. Este importantă calitatea hranei, dar nu neapărat cantitatea.
• Ultima treime a gestației (aproximativ săptămânile 6-9): Aceasta este perioada de creștere fetală exponențială, când puii acumulează aproximativ 75% din greutatea lor de la naștere. Necesarul energetic și proteic al mamei crește dramatic. Apetitul crește, de obicei, considerabil. Cantitatea de hrană trebuie mărită treptat, cu aproximativ 10-15% pe săptămână în această perioadă, astfel încât, la momentul fătării, aportul caloric total să fie cu 25% până la 50% mai mare decât cel normal de întreținere.
• Lactația: Aceasta este cea mai solicitantă perioadă din punct de vedere nutrițional pentru femelă. Producția de lapte necesită o cantitate imensă de energie, proteine, grăsimi, vitamine și minerale (în special calciu și fosfor). Necesarul caloric poate crește de 2 până la 4 ori față de necesarul normal de întreținere, atingând un maxim în săptămânile 3-4 de lactație, când puii cresc cel mai rapid și consumă cea mai mare cantitate de lapte.

Recomandări dietetice

Pentru a acoperi aceste nevoi crescute, se recomandă următoarele ajustări ale dietei:

• Tipul de hrană: Cea mai simplă și sigură metodă este trecerea femelei, încă din ultima treime a gestației (sau chiar de la confirmarea acesteia), la o hrană uscată sau umedă de înaltă calitate, formulată special pentru căței în creștere (tip „Puppy” sau „Junior”) sau o hrană dedicată femelelor gestante și lactante („Mother & Babydog”). Aceste formule sunt:

• Mai dense energetic (mai multe calorii per gram).
• Mai bogate în proteine de înaltă calitate (esențiale pentru creșterea fetală și producția de lapte).
• Mai bogate în grăsimi (sursă concentrată de energie).
• Echilibrate optim în vitamine și minerale esențiale, inclusiv calciu și fosfor în raportul corect pentru dezvoltarea scheletului puilor și pentru lactație.
• Foarte digestibile, pentru a maximiza absorbția nutrienților.

• Tranziția alimentară: Schimbarea hranei trebuie făcută treptat, pe o perioadă de 7-10 zile, amestecând cantități crescânde din noua hrană cu cea veche, pentru a permite adaptarea sistemului digestiv și a evita apariția diareei sau a altor tulburări digestive.
• Frecvența meselor: În ultima parte a gestației, uterul mărit ocupă mult spațiu în abdomen, limitând capacitatea stomacului. De aceea, este recomandat să se împartă rația zilnică totală în mese mai mici și mai frecvente (de exemplu, 3-4 mese pe zi). În perioada de lactație, când necesarul caloric este maxim, multe femele beneficiază de hrană la discreție (acces liber la hrană pe tot parcursul zilei) sau de mese foarte frecvente, pentru a putea consuma cantitatea mare de hrană necesară.
• Hidratarea: Accesul permanent la apă proaspătă și curată este absolut esențial, mai ales în timpul lactației, deoarece producția de lapte necesită o cantitate mare de apă.

Suplimente nutriționale

Utilizarea suplimentelor în timpul gestației și lactației trebuie abordată cu precauție.

• Regula generală: Dacă femela este hrănită cu o dietă comercială completă și echilibrată, de înaltă calitate, formulată specific pentru creștere/reproducere (Puppy/Mother&Babydog), suplimentele adiționale, în special cele de vitamine și minerale, nu sunt, de obicei, necesare și pot fi chiar dăunătoare dacă sunt administrate fără recomandarea medicului veterinar. O dietă de calitate este concepută să acopere toate nevoile nutriționale crescute din aceste perioade.
• Calciu: Acesta este cel mai controversat supliment. Suplimentarea cu calciu în timpul gestației NU este recomandată și poate fi periculoasă. Administrarea excesivă de calciu înainte de fătare poate perturba mecanismele naturale ale organismului de reglare a calciului (în special funcția glandei paratiroide), crescând paradoxal riscul de eclampsie (hipocalcemie severă) după fătare, când necesarul de calciu pentru producția de lapte crește brusc. Suplimentarea cu calciu poate fi necesară în timpul lactației, mai ales la femelele cu fătări numeroase sau la cele de talie mică (care sunt mai predispuse la eclampsie), dar numai la indicația și sub stricta supraveghere a medicului veterinar, după evaluarea dietei și a stării clinice. Există produse veterinare specifice care conțin calciu și fosfor în raport optim, uneori și magneziu și vitamina D (ex: K-9 Complete Growth, Pro-Cal, Pet-Phos Ca/P=1.3). Administrarea necontrolată de calciu este un factor de risc major pentru eclampsie.
• Multivitamine și minerale: Pot fi indicate de medicul veterinar doar dacă dieta de bază este considerată incompletă (de exemplu, hrană gătită în casă neechilibrată) sau dacă există deficiențe specifice diagnosticate. Există formule multivitaminice special concepute pentru perioada de gestație și lactație (ex: VETAPRO MAMMAS VIT, K-9 Complete).
• Acizi grași omega-3 (în special DHA): Acidul docosahexaenoic (DHA) este important pentru dezvoltarea optimă a creierului și a retinei la fetuși și puii nou-născuți. Majoritatea hrănurilor premium pentru pui/gestație sunt deja suplimentate cu DHA (adesea din ulei de pește). Suplimentarea adițională poate fi discutată cu medicul veterinar.

Este crucial ca orice decizie privind suplimentarea dietei să fie luată împreună cu medicul veterinar, pentru a evita dezechilibrele nutriționale care pot avea consecințe negative asupra sănătății mamei și puilor.

Alimente interzise

Pe lângă asigurarea unei diete adecvate, este la fel de important să se evite administrarea alimentelor toxice sau nepotrivite pentru câini. Lista alimentelor interzise este aceeași ca pentru orice câine și include, dar nu se limitează la: ciocolată (în special cea neagră), ceapă, usturoi, praz, struguri, stafide, avocado, nuci de macadamia, îndulcitorul artificial xilitol (găsit în gumă de mestecat, bomboane fără zahăr etc.), alcool, cafeină, aluat crud de pâine, oase gătite (în special cele de pasăre, care se așchiază), cantități mari de lactate (din cauza intoleranței la lactoză), alimente foarte grase sau sărate. Carnea și ouăle crude prezintă risc de contaminare bacteriană (Salmonella, E.coli) și trebuie evitate. În timpul gestației și lactației, vigilența privind siguranța alimentară trebuie să fie sporită.

Provocări și complicații ale gestației

Deși majoritatea gestațiilor la câini decurg fără probleme majore, este important ca proprietarii și medicii veterinari să fie conștienți de potențialele complicații care pot apărea și să știe să recunoască semnele de alarmă.

Sindromul Puiului Unic (Single Puppy Syndrome – SPS)

Aceasta se referă la o gestație în care se dezvoltă un singur făt. Deși poate părea neproblematic, SPS este considerată o gestație cu risc ridicat, asociată cu mai multe complicații potențiale:

• Cauze: Etiologia exactă nu este întotdeauna clară, dar factorii suspectați includ vârsta înaintată a mamei sau a tatălui, momentul nepotrivit al montei (prea devreme sau prea târziu în estru), pierderi embrionare timpurii sau resorbția celorlalți embrioni înainte de mineralizarea scheletului, insuficiența corpului galben care duce la niveluri scăzute de progesteron necesar menținerii gestației, și o predispoziție la anumite rase, fiind mai frecvent raportat la rasele de talie mică (toy), rasele brahicefalice (cu bot scurt) și la rasa Scottish Terrier.
• Riscuri și probleme asociate:

• Distocie (fătare dificilă): SPS este o cauză frecventă de distocie. Aceasta se poate datora inerției uterine secundare (uterul nu primește suficientă stimulare de la un singur făt pentru a iniția sau menține contracții eficiente) sau faptului că puiul unic este adesea supradimensionat, deoarece primește toate resursele nutritive destinate unei fătări multiple, făcând dificilă sau imposibilă trecerea sa prin canalul pelvin.
• Gestație prelungită: Mecanismul normal de declanșare a fătării implică semnale hormonale (cortizol) de la fetuși către mamă. Se consideră că un singur făt nu produce suficient cortisol pentru a iniția în mod eficient cascada hormonală (eliberarea de PGF2α, regresia corpului galben, scăderea progesteronului) necesară pentru declanșarea travaliului la termen. Acest lucru poate duce la o gestație care depășește durata normală (peste 68-72 zile). Gestația prelungită crește riscul de moarte fetală intrauterină, deoarece placenta poate deveni insuficientă pentru a susține un făt post-matur. Acest mecanism ilustrează rolul activ al interacțiunii feto-materne în determinarea momentului nașterii; SPS evidențiază ce se întâmplă când semnalul fetal este insuficient.
• Necesitate crescută de cezariană: Din cauza riscului ridicat de distocie și gestație prelungită, mulți medici veterinari recomandă efectuarea unei operații cezariene elective (planificate) în cazul diagnosticării unui sindrom de pui unic.
• Probleme comportamentale la puiul unic: Puii crescuți fără frați de cuib pierd oportunități esențiale de socializare timpurie. Interacțiunea prin joacă cu frații este crucială pentru învățarea comunicării canine adecvate, a inhibiției mușcăturii (cât de tare pot mușca în joacă fără a provoca durere), a gestionării frustrării și a conflictelor, și a dezvoltării rezilienței la contact fizic. Puii aceștia pot dezvolta, ca urmare, probleme comportamentale precum: inhibiție slabă a mușcăturii (mușcă prea tare), intoleranță la frustrare, sensibilitate la atingere și manipulare, dificultăți în interacțiunea socială cu alți câini (pot fi prea insistenți sau neînțelegând semnalele de stop), control slab al impulsurilor.
• Probleme de sănătate/dezvoltare la pui: Deși nu există dovezi clare pentru probleme majore de sănătate, puii pot avea o imunitate mai scăzută (dacă aportul de colostru a fost afectat), o susceptibilitate crescută la anomalii congenitale și un risc mai mare de obezitate, deoarece au acces nelimitat la laptele matern și pot fi supra-alimentați de proprietari.

• Diagnostic: Confirmarea prezenței unui singur făt se face prin ecografie (în orice stadiu după ziua 21-25) sau, mai sigur pentru numărare, prin radiografie (după ziua 45-55). 
• Management: Odată diagnosticat sindromului puiului unic, este necesară o monitorizare veterinară atentă a evoluției gestației și a termenului probabil al fătării. Se va discuta și planifica din timp modalitatea de fătare, cezariana fiind adesea opțiunea preferată pentru a evita complicațiile unei distocii de urgență. După naștere, puiul necesită eforturi suplimentare de socializare (expunere controlată la alți câini echilibrați, pui de vârstă similară dacă este posibil, clase de socializare) și un dresaj consecvent, bazat pe recompense pozitive, pentru a compensa lipsa interacțiunilor timpurii cu frații de cuib.

Alte complicații ale gestației

Pe lângă sindromul puiului unic, pot apărea și alte probleme:

• Resorbția fetală / avortul spontan: Reprezintă moartea embrionilor sau a fetușilor în diferite stadii ale gestației. Embrionii morți timpuriu pot fi complet resorbiți de organismul matern, fără semne externe. Fetușii morți mai târziu pot fi avortați (expulzați). Cauzele sunt diverse: infecții (bacteriene – ex: Brucella, virale – ex: Herpesvirus canin), anomalii genetice/cromozomiale, probleme hormonale (insuficiență de progesteron – hipoluteism), traumatisme, malnutriție severă, boli materne grave. Diagnosticul cauzei poate necesita investigații veterinare (analize de sânge, ecografie, teste specifice). Monitorizarea progesteronului este relevantă în cazurile de avort recurent.
• Distocia (fătarea dificilă): Este definită ca incapacitatea femelei de a expulza fetușii prin canalul de fătare fără asistență. Este o urgență chirurgicală. Cauzele pot fi materne sau fetale:

• Cauze Materne:

• Inerție uterină: Cea mai frecventă cauză. Poate fi primară (contracțiile uterine sunt slabe sau absente de la începutul travaliului, din cauze hormonale, metabolice, genetice, sau la femele foarte tinere/bătrâne/obeze) sau secundară (uterul devine epuizat după o perioadă de contracții puternice, dar neproductive, de obicei din cauza unei obstrucții).
• Obstrucții ale canalului de fătare: Anomalii ale pelvisului osos (ex: fracturi vechi consolidate vicios, bazin congenital prea îngust – frecvent la anumite rase), stricturi sau tumori vaginale, torsiune uterină (rar), prolaps vaginal/uterin.
• Factori sistemici: Stres excesiv, frică, durere intensă, deshidratare, hipoglicemie, hipocalcemie (eclampsia poate apărea și pre-partum).

• Cauze Fetale:

• Dimensiuni anormale: Fetuși prea mari, frecvent în cazul fătărilor cu puțini pui sau la monte între rase cu diferențe mari de talie.
• Poziție, prezentare sau postură anormală: Prezentare transversală, deviații ale capului sau membrelor care împiedică angajarea în canalul pelvin.
• Malformații fetale: Hidrocefalie (cap mărit), anasarcă (edem generalizat).
• Moarte fetală: Fetușii morți nu se poziționează corect și nu contribuie la stimularea contracțiilor.

• Semne de Alarmă pentru Distocie: Necesită intervenție veterinară urgentă! Gestație evident prelungită (>70-72 zile de la montă sau >65 zile de la ovulație); Stadiul 1 al travaliului (neliniște, gâfâit) durează >12-24 ore fără progresie spre Stadiul 2; Temperatură scăzută (sub 37°C) persistentă >24 ore fără semne de travaliu activ; Contracții abdominale puternice, vizibile, timp de >30-60 minute fără expulzia unui pui; Interval mai mare de 2-4 ore între expulzia puilor, când se știe că mai sunt pui în uter; Scurgere vaginală de culoare verde-închis (indică separarea placentei) prezentă >1-2 ore înainte de expulzia primului pui sau între pui fără expulzie; Hemoragie vaginală abundentă; Semne de durere extremă, epuizare, colaps sau șoc la mamă; Un pui este vizibil la nivelul vulvei, dar blocat.

• Eclampsia (tetania puerperală / hipocalcemia post-partum):

• Definiție: O scădere acută și severă a nivelului de calciu ionizat din sânge, care duce la hiperexcitabilitate neuromusculară. Apare cel mai frecvent în primele 1-4 săptămâni de lactație, când cererea de calciu pentru producția de lapte este maximă, dar poate apărea și la sfârșitul gestației sau chiar în timpul fătării. Este o urgență medicală care poate fi fatală dacă nu este tratată prompt.
• Cauze/Factori de Risc: Pierderea masivă de calciu prin lapte, care depășește capacitatea organismului de a mobiliza calciu din oase sau de a-l absorbi din dietă. Factorii predispozanți includ: fătări numeroase, rase de talie mică (cerere relativ mare de lapte raportată la masa corporală – ex: Chihuahua, Yorkshire Terrier, Toy Poodle, Shih Tzu), dietă neechilibrată în timpul gestației sau lactației (deficit de calciu, exces de fosfor, raport Ca:P incorect), suplimentarea nejustificată cu calciu în timpul gestației (inhibă glanda paratiroidă), probleme hormonale preexistente care afectează metabolismul calciului.
• Simptome: Debutul poate fi insidios, cu semne subtile: neliniște, anxietate, gâfâit excesiv, salivație, mers rigid, „mers ca pe ace”.71 Progresează rapid spre semne mai severe: tremurături musculare fine sau generalizate (fasciculații), spasme musculare (tetanie), rigiditate musculară, dificultăți de mers, hipertermie (febră >40°C din cauza activității musculare), tahicardie, respirație rapidă, dezorientare, agitație, vocalizări, comportament agresiv necaracteristic, și în final, convulsii generalizate (similare epilepsiei), colaps și comă.
• Diagnostic: Se bazează pe istoricul recent (fătare, lactație), semnele clinice caracteristice și confirmarea nivelului scăzut de calciu total și/sau ionizat în sânge. Diagnosticul diferențial include epilepsia, hipoglicemia, intoxicații (stricnină, organofosforice), meningoencefalită.
• Tratament: Este o urgență absolută! Necesită spitalizare și administrare intravenoasă lentă de soluții de calciu (ex: gluconat de calciu 10%), sub monitorizare atentă a frecvenței și ritmului cardiac (administrarea prea rapidă poate cauza bradicardie severă sau aritmii fatale). Se administrează până la încetarea semnelor clinice. Controlul convulsiilor se poate face cu diazepam. Se monitorizează și se corectează eventuala hipoglicemie sau dezechilibre electrolitice. Se combate hipertermia. După stabilizarea inițială, se continuă cu suplimente de calciu pe cale orală (ex: carbonat de calciu, lactat de calciu) și vitamina D pentru a facilita absorbția. Este esențială întreruperea imediată a alăptării (temporar sau permanent, în funcție de severitate și răspunsul la tratament); puii vor trebui hrăniți cu lapte praf. Prognosticul este bun dacă tratamentul este instituit rapid și corect.

• Metrita / piometrul post-partum: Reprezintă infecția și/sau inflamația uterului care apare în perioada de după fătare. Cauzele frecvente includ retenția placentară, retenția fetală (pui morți neexpulzați), manipulări obstetricale nesterile, igienă deficitară a mediului de fătare. Semnele clinice includ: scurgere vaginală anormală (purulentă, urât mirositoare, uneori sangvinolentă), febră, letargie, depresie, anorexie (lipsa poftei de mâncare), deshidratare, neglijarea puilor, abdomen sensibil la palpare. Diagnosticul se bazează pe semne clinice, examen vaginal, ecografie abdominală (evidențiază conținut lichidian în uter, pereți îngroșați), analize de sânge (leucocitoză). Tratamentul implică antibioterapie sistemică, fluidoterapie, uneori medicamente pentru stimularea contracțiilor uterine (prostaglandine, cu precauție) și, în cazuri severe sau care nu răspund la tratament conservator, poate fi necesară ovariohisterectomia (sterilizarea). Este o afecțiune gravă care necesită intervenție veterinară promptă.

Recunoașterea gestațiilor cu probleme (semne de alarmă)

Este crucial ca proprietarii să poată recunoaște semnele care indică o problemă în timpul gestației, travaliului sau perioadei post-partum și să solicite ajutor veterinar de urgență.

Tabel: Semne de alarmă în gestație și fătare la cățea

 

Faza	Semn de Alarmă	Acțiune Recomandată
Gestație	Anorexie persistentă (>24h), letargie severă, depresie, febră	Consult veterinar imediat
	Scurgere vaginală anormală (cu sânge proaspăt, purulentă, urât mirositoare)	Consult veterinar imediat
	Semne de durere abdominală intensă, vărsături persistente	Consult veterinar imediat
	Avort spontan (expulzie fetuși)	Consult veterinar imediat (pentru a evalua mama și eventualii fetuși rămași)
	Gestație prelungită (>70-72 zile de la montă / >65 zile de la ovulație)	Consult veterinar imediat (risc de sindrom al puiului unic, moarte fetală)
Travaliu (stadiul 1)	Durează >12-24 ore fără apariția contracțiilor de expulzie (Stadiul 2)	Consult veterinar (posibilă inerție uterină primară)
	Scăderea temperaturii (<37°C) persistă >24 ore fără debutul travaliului activ 67	Consult veterinar
Travaliu (stadiul 2)	Contracții abdominale puternice și frecvente timp de >30-60 minute fără expulzia unui pui	Urgență veterinară (Distocie)
	Interval >2-4 ore între pui, știind că mai sunt pui în uter	Urgență veterinară (Posibilă inerție uterină secundară sau obstrucție)
	Scurgere vaginală verde-închis (uteroverdină) apare cu >1-2 ore înainte de primul pui sau între pui fără expulzie	Urgență veterinară (indică separare placentară, risc de hipoxie fetală)
	Hemoragie vaginală abundentă (mai mult decât câteva picături)	Urgență veterinară
	Mama prezintă semne de epuizare severă, colaps, durere intensă, tremurături necontrolate	Urgență veterinară
	Un pui este vizibil la vulvă, dar blocat și nu poate fi expulzat	Urgență veterinară (nu încercați tracțiuni forțate acasă fără experiență/indicație)
	Travaliul (Stadiul 2) durează în total >12-24 ore	Urgență veterinară
Post-Partum	Mama are febră (>39.5°C), este letargică, anorexică, vomită, are diaree, neglijează puii	Consult veterinar imediat (posibilă metrită, mastită, retenție placentară/fetală)
	Scurgere vaginală urât mirositoare, purulentă sau hemoragie persistentă (>câteva zile post-partum; o scurgere normală, lohia, este roșcat-maronie/verzuie și scade treptat)	Consult veterinar imediat (metrită/infecție)
	Semne de eclampsie	Urgență veterinară imediată!
	Glande mamare foarte umflate, dure, fierbinți, dureroase, decolorate; lapte cu aspect anormal (puroi, sânge)	Consult veterinar (mastită)
	Puii nu iau în greutate, scad în greutate, plâng constant, sunt reci, letargici, au diaree/vărsături	Consult veterinar imediat (problemă la pui sau la mamă – ex: lapte insuficient/toxic)
	Moartea mai multor pui	Consult veterinar imediat (cauză infecțioasă/problemă maternă?)

Notă: Această listă nu este exhaustivă. Orice abatere semnificativă de la normal sau orice comportament care îngrijorează proprietarul ar trebui discutată cu medicul veterinar.

Fătarea (parturiția)

Fătarea, sau parturiția, este punctul culminant al gestației. Deși majoritatea cățelelor pot făta fără ajutor, este important ca proprietarii să înțeleagă procesul normal, să fie pregătiți să ofere asistență de bază dacă este necesar și să recunoască rapid semnele de dificultate.

Semnele apropierii fătării

Cu câteva zile sau ore înainte de începerea travaliului propriu-zis, cățeaua va prezenta o serie de semne care indică iminența evenimentului:

• Scăderea temperaturii rectale: Așa cum s-a menționat, o scădere a temperaturii corporale sub 37°C (de la normalul de 38-39°C) este un indicator relativ fiabil că fătarea va începe în următoarele 12-24 de ore.
• Modificări comportamentale: Neliniștea devine mai pronunțată. Cățeaua poate deveni agitată, poate gâfâi, tremura, refuza mâncarea (chiar și cea preferată), poate zgâria sau săpa în așternuturi, căutând sau amenajând locul de fătare („cuibărit”). Poate căuta izolarea sau, dimpotrivă, compania proprietarului.
• Modificări fizice: Vulva poate părea mai umflată și mai relaxată. Se poate observa o scurgere vaginală clară și vâscoasă (dopul de mucus cervical). Producția de lapte poate deveni mai evidentă. Chiar înainte de expulzia primului pui, scurgerea vaginală poate deveni verzuie, indicând separarea placentei.

Etapele travaliului normal

Procesul fătării este împărțit clasic în trei stadii:

• Stadiul 1: Dilatarea cervicală și pregătirea uterină

• Durata: În medie 6-12 ore, dar poate varia considerabil, de la câteva ore până la 24 sau chiar 36 de ore, fiind adesea mai lung la femelele aflate la prima fătare.
• Descriere: În această fază, încep contracțiile uterine, care sunt inițial slabe și neregulate și, de obicei, nu sunt vizibile extern. Acestea au rolul de a scurta și dilata cervixul (colul uterin) pentru a permite trecerea puilor. Femela manifestă semnele comportamentale descrise mai sus (neliniște, gâfâit, tremurături, cuibărit, refuzul hranei, posibil vărsături). Spre sfârșitul acestui stadiu, contracțiile devin mai puternice și mai regulate, iar membranele amniotice („apa”) se pot rupe, marcând trecerea spre stadiul al doilea.

• Stadiul 2: Expulzia puilor

• Durata: Durata totală a expulziei tuturor puilor variază în funcție de numărul acestora și de eficiența contracțiilor. În medie, durează între 3 și 12 ore, dar poate ajunge și la 24 de ore în cazul fătărilor numeroase sau cu mici complicații. Intervalul dintre nașterea puilor este, de asemenea, variabil: de obicei între 20 și 60 de minute, dar poate fi de la câteva secunde până la 2-4 ore, mai ales dacă mama se odihnește între expulzii.
• Descriere: Acesta este stadiul activ al fătării. Contracțiile uterine devin puternice și sunt însoțite de contracții abdominale vizibile („efort de împingere”). Fiecare pui este expulzat, de obicei învelit în sacul său amniotic. Prezentarea normală este fie cu capul înainte (craniană), fie cu picioarele posterioare înainte (podalică) – ambele sunt considerate normale la câini. Imediat după expulzie, mama ar trebui să rupă sacul amniotic (dacă nu s-a rupt deja), să curețe puiul de membrane și lichid, lingându-l viguros (ceea ce stimulează respirația), și să secționeze cordonul ombilical cu dinții.

• Stadiul 3: Expulzia placentelor (învelitorilor fetale)

• Descriere: Placenta fiecărui pui este, de obicei, expulzată la scurt timp după puiul respectiv (în 5-15 minute). Uneori, pot fi expulzați doi sau trei pui înainte ca placentele lor să fie eliminate. Mama va mânca adesea placentele; acesta este un comportament instinctiv normal, considerat a avea rol în recuperarea nutrienților, stimularea lactației și menținerea curățeniei cuibului. Este foarte important ca proprietarul să monitorizeze și să numere placentele expulzate, asigurându-se că numărul lor corespunde cu cel al puilor născuți. Retenția uneia sau mai multor placente în uter poate duce la infecții grave (metrită).

Stadiile 2 și 3 se repetă și alternează pentru fiecare pui născut, până la finalizarea fătării.

Naștere naturală vs. Cezariană

Decizia privind modalitatea de fătare – naturală sau prin operație cezariană – este una importantă, care trebuie luată în considerare în funcție de circumstanțele specifice fiecărei gestații.

• Nașterea naturală (vaginală): Este calea fiziologică și preferată atunci când nu există factori de risc sau complicații anticipate.

• Avantaje: Este un proces natural; recuperarea mamei este, de obicei, mult mai rapidă și mai puțin dureroasă decât după o intervenție chirurgicală; se evită riscurile asociate cu anestezia generală și chirurgia (hemoragie, infecție, reacții adverse); lactația se instalează adesea mai ușor și mai rapid; trecerea prin canalul de fătare poate ajuta la eliminarea lichidului din plămânii puilor și la colonizarea lor cu flora microbiană maternă benefică.
• Dezavantaje: Procesul poate fi lung, dureros și stresant pentru mamă; există riscul de leziuni perineale (rupturi); în caz de complicații neanticipate (distocie), poate apărea suferința fetală (hipoxie) sau maternă; travaliul prelungit poate duce la epuizare.

• Operația de cezariană (C-section): Este o intervenție chirurgicală majoră care constă în extragerea puilor direct din uter printr-o incizie abdominală și uterină. Poate fi electivă (planificată) sau de urgență.

• Indicații medicale (cezariana de necesitate/urgență): Este absolut necesară în caz de distocie care nu poate fi rezolvată prin manevre obstetricale sau medical (ex: inerție uterină care nu răspunde la oxitocină, obstrucție mecanică – pui prea mare, poziție anormală ireductibilă, bazin matern prea îngust); suferință fetală acută (indicată de monitorizarea ritmului cardiac fetal, dacă este disponibilă, sau de semne indirecte precum scurgerea de uteroverdină fără expulzie iminentă); probleme materne grave (ex: eclampsie pre-partum, hemoragie, epuizare severă, torsiune uterină, prolaps uterin nereductibil, anumite boli sistemice care contraindică efortul travaliului); gestație prelungită cu risc de moarte fetală; sindromul puiului unic (SPS) cu risc înalt de distocie.
• Indicații relative / cezariana electivă (planificată): Poate fi recomandată sau aleasă în situații cu risc crescut de distocie, chiar înainte de începerea travaliului. Exemple includ: rase cu predispoziție cunoscută la fătări dificile (ex: Bulldog Englez, Bulldog Francez, Boston Terrier, Chihuahua, Scottish Terrier etc); fătări cu un singur pui; fetuși foarte mari estimați radiografic; istoric de distocie sau cezariană la fătări anterioare; pui de valoare genetică mare, unde se dorește minimizarea riscurilor asociate travaliului natural; uneori, la cererea proprietarului, după o discuție aprofundată cu medicul veterinar despre riscuri și beneficii.
• Această intervenție evită stresul și riscurile unui travaliu potențial dificil sau de urgență; permite planificarea intervenției într-un moment optim, cu echipa medicală pregătită.