Mătreața la câini

Ce este „mătreața” câinilor?

Prezența scuamelor albe în blana unui câine, cunoscută popular sub numele de „mătreață”, este un semn clinic frecvent întâlnit în practica veterinară. Termenul medical corect pentru această condiție este seboree sau dermatită seboreică. Aceasta reprezintă o afecțiune dermatologică caracterizată printr-un defect în procesul de keratinizare al pielii, adică modul în care stratul exterior al pielii, foliculii piloși sau ghearele se reînnoiesc constant. Acest defect duce la formarea excesivă de scuame (mătreață), uneori însoțită de o piele și blană excesiv de uleioase (grase) sau, dimpotrivă, uscate.

Deși cazurile ușoare pot trece neobservate, seboreea poate deveni o problemă iritantă pentru câine, cauzând disconfort, mâncărime (prurit) și un aspect neîngrijit al blănii. Mai mult decât o problemă cosmetică, mătreața poate semnala prezența unei afecțiuni medicale ascunse mai gravă. Pielea afectată de seboree, fie ea uscată sau uleioasă, devine vulnerabilă la infecții secundare bacteriene sau fungice (în special cu Malassezia), care pot agrava simptomele și pot provoca inflamație, leziuni cutanate și miros neplăcut. 

Înțelegerea seboreei: primară vs. secundară 

Seboreea canină nu este o boală unică, ci mai degrabă un sindrom clinic cu multiple cauze posibile. Înțelegerea diferențelor fundamentale este crucială pentru abordarea corectă.

1. Seboreea primară: o problemă ereditară rară

Seboreea primară idiopatică este o afecțiune cutanată moștenită, caracterizată printr-un defect genetic al procesului de keratinizare. Aceasta înseamnă că organismul câinelui produce în mod eronat celulele pielii, fie prea rapid, fie într-un mod anormal, ducând la acumularea de scuame și, uneori, la o producție excesivă de sebum.

Această formă este considerată rară. Debutul clinic are loc, de obicei, la vârste tinere (sub 18-24 de luni) și afecțiunea progresează pe parcursul vieții animalului. Un aspect important este că seboreea primară, în forma sa pură, nu provoacă mâncărime, deși complicațiile secundare (infecții, inflamație) pot induce mâncărime. Diagnosticul de seboree primară se pune prin excluderea tuturor celorlalte cauze posibile. Deoarece este o condiție genetică, seboreea primară nu poate fi vindecată, dar poate fi controlată prin management pe termen lung.

2. Seboreea secundară: consecința unei alte afecțiuni

Seboreea secundară este, de departe, cea mai frecventă formă întâlnită în practica clinică. În acest caz, defectul de keratinizare și apariția mătreții sunt consecința unei alte probleme medicale. Pielea reacționează la o agresiune internă sau externă, manifestând dezechilibrul prin descuamare excesivă, producție anormală de sebum și, adesea, inflamație.

Identificarea și tratarea cauzei primare sunt esențiale pentru rezolvarea seboreei secundare. Dacă factorul declanșator nu este abordat, semnele cutanate vor persista sau vor reapărea după întreruperea tratamentului simptomatic. Gama de afecțiuni care pot duce la seboree secundară este largă și va fi detaliată în secțiunea următoare.

Formele clinice: uscată vs. uleioasă

Indiferent dacă este primară sau secundară, seboreea se poate manifesta clinic în două forme principale, deși majoritatea câinilor prezintă o combinație a celor două:

• Seboreea uscată: Caracterizată prin piele uscată, descuamată, cu prezența unor scuame albe, asemănătoare mătreții clasice. Blana poate avea un aspect mat, lipsit de strălucire. Lipsa sebumului poate irita pielea.
• Seboreea uleioasă: Se manifestă prin piele și blană grase, uleioase la atingere. Adesea, este însoțită de un miros neplăcut, rânced, datorat oxidării sebumului în exces și/sau proliferării microorganismelor (bacterii, Malassezia). Se pot forma cruste gălbui sau maronii și dopuri foliculare (comedoane – „puncte negre”).

Recunoașterea tipului predominant de seboree (uscată, uleioasă sau mixtă) este importantă pentru alegerea tratamentului topic adecvat, în special a șampoanelor medicinale.

Localizare

Seboreea poate fi generalizată, afectând întregul corp, sau localizată. Zonele frecvent afectate includ spatele (linia dorsală), gâtul, flancurile, zonele bogate în glande sebacee și zonele de pliu (axile, inghinal, interdigital, buze, baza cozii, sub coadă). Urechile sunt, de asemenea, adesea afectate, manifestându-se prin acumulare excesivă de cerumen (ceară) și otite externe recurente, în special în cazurile alergice sau cu infecții Malassezia.

Cauzele mătreții (seboreei) la câini

Identificarea cauzei exacte a seboreei este piatra de temelie a unui management eficient, mai ales că majoritatea cazurilor sunt secundare unei alte probleme.

a. Cauze primare (genetice)

Așa cum am menționat, seboreea primară este o tulburare ereditară rară, defectul genetic afectează procesul normal de reînnoire a celulelor pielii. În aceste cazuri, nu există o cauză externă sau internă care declanșează seboreea; este o problemă intrinsecă a pielii.

b. Cauze secundare (dobândite)

Această categorie include o varietate largă de factori și afecțiuni care pot perturba funcționarea normală a pielii, ducând la apariția mătreții. Este esențial de înțeles că majoritatea cazurilor de seboree la câini sunt secundare, necesitând investigații pentru a descoperi factorul declanșator.

Principalele cauze secundare includ:

• Alergiile: Sunt una dintre cele mai frecvente cauze ale problemelor dermatologice, inclusiv seboreea secundară. Inflamația cronică și pruritul asociate alergiilor perturbă bariera cutanată și ciclul de reînnoire celulară. Tipurile comune includ:

• • Dermatita atopică (alergii de mediu): Reacție la alergeni inhalați sau absorbiți prin piele (polen, acarieni de praf, mucegaiuri). Adesea are componentă genetică și apare la vârste tinere (< 5 ani).
  • Alergia alimentară: Reacție de hipersensibilitate la anumite ingrediente din hrană (proteine cel mai frecvent). Poate apărea la orice vârstă.
  • Dermatita alergică la înțepăturile de purici: Reacție la saliva puricilor. Chiar și o singură înțepătură poate declanșa reacții severe la câinii sensibili.
  • Alergii de contact: Mai rare, reacție la substanțe care intră în contact direct cu pielea (plastice, detergenți, etc.).

• Paraziții externi: Infestările parazitare pot provoca iritație directă, reacții alergice și leziuni care favorizează seboreea.

• • Cheyletiella spp. („mătreața mișcătoare”): Acești acarieni mari, albicioși, trăiesc la suprafața pielii și se hrănesc cu detritusuri. Provoacă descuamare excesivă (asemănătoare mătreții), prurit variabil și sunt vizibili uneori cu ochiul liber sau cu lupa, dând impresia că mătreața „merge”. Este foarte contagioasă între animale (câini, pisici, iepuri) și poate afecta temporar și oamenii.
  • Demodex spp. (demodicoză): Acarieni microscopici care trăiesc în foliculii piloși. O creștere excesivă a numărului lor (adesea legată de imunosupresie) poate cauza alopecie, eritem, scuame și infecții secundare.
  • Sarcoptes scabiei (râie sarcoptică): Acarieni care sapă galerii în piele, provocând prurit intens, leziuni, cruste și alopecie. Este foarte contagioasă.
  • Puricii și căpușele: Pe lângă reacții la saliva puricilor, pot provoca iritație și pot transmite alte boli.
  • Păduchii: Mai rari, pot cauza prurit și aspect neîngrijit.

• Infecțiile cutanate: Pielea afectată de seboree este un mediu propice pentru dezvoltarea infecțiilor secundare, care, la rândul lor, agravează seboreea, creând un cerc vicios.

• • Infecții bacteriene (piodermită): Cel mai adesea cauzate de Staphylococcus spp. Se manifestă prin papule (mici umflături roșii), pustule (vezicule cu puroi, „coșuri”), cruste, colarete epidermice, eritem, prurit și uneori miros. Piodermita este frecvent secundară altor afecțiuni (alergii, paraziți, boli endocrine).
  • Infecții fungice (dermatofitoză și malassezia):

• • • Dermatofitoza (tricofiția, „ringworm”): Infecție cu fungi dermatofiți (ex. Microsporum, Trichophyton). Cauzează leziuni adesea circulare, alopecie, scuame, cruste, eritem. Poate fi transmisă la om.
    • Dermatita cu Malassezia: Cauzată de un fung comensal, Malassezia pachydermatis, care proliferează excesiv în condiții favorabile (umiditate, sebum excesiv, inflamație – adesea asociată cu alergii sau seboree). Provoacă prurit intens, eritem, piele îngroșată și hiperpigmentată (închisă la culoare), miros specific de rânced/mucegai și aspect gras/ceros, în special în zonele cutate (axile, inghinal, gât, interdigital).

• Dezechilibre hormonale (endocrinopatii): Anumite boli endocrine afectează metabolismul pielii și pot duce la seboree, adesea simetrică și nepruriginoasă inițial. Sunt mai frecvente la câinii de vârstă medie sau seniori.

• • Hipotiroidismul: Deficit de hormoni tiroidieni. Poate cauza blană uscată, rară, alopecie simetrică, letargie, creștere în greutate, piele îngroșată, rece la atingere și seboree (adesea uscată).
  • Hiperadrenocorticismul (boala Cushing): Exces de cortizol. Simptomele includ sete și urinare excesive, apetit crescut, abdomen lăsat, piele subțire, alopecie simetrică, comedoane, infecții recurente și seboree.
  • Dezechilibre ale hormonilor sexuali: Mai rare, pot cauza alopecie și modificări ale pielii.

• Deficiențe nutriționale: O dietă neechilibrată, de slabă calitate sau carențe specifice pot afecta sănătatea pielii și blănii.

• • Deficit de acizi grași esențiali (Omega-3, Omega-6): Aceștia sunt cruciali pentru integritatea barierei cutanate și controlul inflamației. Deficitul poate duce la piele uscată, solzoasă, blană mată și seboree.
  • Deficit de zinc (dermatoza sensibilă la zinc): O afecțiune specifică sau secundară unei diete neadecvate. Cauzează cruste, scuame, alopecie, în special în jurul ochilor, gurii, urechilor și pe punctele de presiune.
  • Deficit de vitamina A: Rară, dar poate afecta keratinizarea.

• Factori de mediu: Condițiile ambientale pot influența starea pielii.

• • Umiditate scăzută: Aerul uscat, în special iarna din cauza încălzirii centrale, poate duce la deshidratarea pielii și apariția mătreții uscate.
  • Băi excesive sau nepotrivite: Spălarea prea frecventă sau folosirea șampoanelor neadecvate (inclusiv cele pentru uz uman) pot îndepărta uleiurile naturale protectoare ale pielii, ducând la uscăciune și iritație.

• Alte cauze:

• • Boli autoimune: Rare, dar afecțiuni precum pemfigus foliaceus sau lupus eritematos pot cauza leziuni cutanate, inclusiv scuame și cruste.
  • Neoplazii (cancere): Anumite tumori cutanate (ex. limfom cutanat) sau interne se pot manifesta și prin semne dermatologice, inclusiv seboree, mai ales la animalele în vârstă.
  • Tulburări de keratinizare specifice: Afecțiuni rare precum ihtioza (piele extrem de solzoasă, „piele de pește”) sau adenita sebacee (distrugerea glandelor sebacee) pot mima sau include seboreea.
  • Obezitatea sau probleme musculo-scheletale: Pot împiedica auto-îngrijirea corespunzătoare, ducând la acumularea de sebum și scuame în anumite zone.

Având în vedere multitudinea de cauze posibile, devine evident de ce consultul veterinar este indispensabil pentru a stabili diagnosticul corect și a iniția tratamentul adecvat. Abordarea „mătreții” fără a identifica și trata cauza de bază este adesea sortită eșecului pe termen lung.

Abordări de diagnostic

Stabilirea unui diagnostic precis este esențială, în special pentru a diferenția seboreea primară de cea secundară și pentru a identifica cauza specifică în cazurile secundare. Procesul diagnostic implică o abordare sistematică, combinând informațiile de la proprietar cu examenul clinic și teste de laborator.

Etapele procesului diagnostic includ:

Anamneza detaliată: Medicul veterinar va adresa întrebări amănunțite proprietarului despre:

• Istoricul problemei: Când au apărut primele semne, cum au evoluat, dacă sunt sezoniere sau continue.
• Semne clinice observate: Tipul scuamelor (uscate/grase), prezența și intensitatea mâncărimii, miros, căderea părului, alte leziuni.
• Vârsta, rasa și istoricul medical al câinelui: Vârsta de debut poate sugera anumite cauze (sub 5 ani – alergii; vârstă medie/înaintată – endocrinopatii/neoplazii). Anumite rase sunt predispuse la seboree primară sau alte afecțiuni (ex. atopie).
• Dieta actuală și anterioară: Inclusiv recompense și suplimente.
• Mediul de viață: Interior/exterior, contact cu alte animale;
• Tratamente anterioare și răspunsul la acestea: Inclusiv șampoane, medicamente, diete.
• Prezența altor semne sistemice: Sete/urinare excesivă, modificări de apetit/greutate, letargie, comportament de căutare a căldurii (sugestive pentru endocrinopatii).
• Programul de deparazitare externă: Frecvența și produsele utilizate.

Examenul clinic general și dermatologic:

• Evaluarea stării generale: Greutate corporală, temperatură, palpare ganglioni limfatici, etc.
• Examinarea detaliată a pielii și blănii: Se notează tipul (uscată/uleioasă), distribuția și caracteristicile leziunilor (scuame, cruste, papule, pustule, alopecie, eritem, hiperpigmentare, lichenificare, comedoane), prezența mirosului, starea blănii (mată/grasă). Se examinează și urechile și ghearele.

Teste de diagnostic specifice (pentru excluderea/confirmarea cauzelor secundare): Alegerea testelor depinde de suspiciunile clinice bazate pe anamneză și examen. Scopul principal este excluderea cauzelor comune de seboree secundară înainte de a considera un diagnostic de seboree primară.

• Raclat cutanat: Prelevarea superficială și profundă de material de la suprafața pielii pentru examinare microscopică. Esențial pentru a exclude sau confirma prezența acarienilor (Demodex, Sarcoptes, Cheyletiella).
• Citologie cutanată: Prelevarea de celule și microorganisme de la suprafața pielii (prin amprentă directă cu lamă sau cu bandă adezivă) pentru examinare microscopică. Ajută la identificarea și cuantificarea bacteriilor (coci, bacili) și a levurilor (Malassezia), precum și a celulelor inflamatorii. Permite diagnosticarea rapidă a piodermitei și a dermatitei cu Malassezia.
• Examinare cu lampa Wood: O lampă cu ultraviolete care poate ajuta la identificarea anumitor specii de dermatofiți (Microsporum canis), care se vor evidenția în verde-gălbui. Nu toți dermatofiții pot fi identificați cu lampa Wood, deci un rezultat negativ nu exclude dermatofitoza.
• Cultură fungică și antifungigrama: Prelevarea de fire de păr și scuame din zonele suspecte și cultivarea lor pe un mediu special pentru a confirma sau exclude dermatofitoza. 
• Cultură bacteriană și antibiogramă: Recomandată în cazuri de piodermită cronică, recurentă sau care nu răspunde la tratamentul antibiotic inițial. Ajută la identificarea exactă a bacteriei implicate și la alegerea celui mai eficient antibiotic.
• Teste alergice:

• • Dietă de eliminare: Standardul de aur pentru diagnosticarea alergiei alimentare. Presupune hrănirea câinelui exclusiv cu o dietă specială (cu proteină hidrolizată sau proteină nouă) timp de 8-12 săptămâni, urmată de reintroducerea ingredientelor suspecte pentru a observa reapariția semnelor.
  • Teste serologice (sânge) sau intradermice: Utilizate pentru identificarea alergenilor de mediu în cazul dermatitei atopice. Rezultatele ajută la implementarea măsurilor de evitare a alergenilor și la formularea imunoterapiei specifice.

• Analize de sânge (hemoleucogramă, profil biochimic, teste hormonale): Esențiale pentru a evalua starea generală de sănătate și pentru a diagnostica sau exclude boli sistemice, în special endocrinopatii (hipotiroidism, boala Cushing). Se măsoară nivelurile hormonilor tiroidieni (T4, TSH) sau se efectuează teste de stimulare/supresie pentru glandele suprarenale.
• Biopsie cutanată și examen histopatologic: Prelevarea chirurgicală a unei mici mostre de piele (sub anestezie locală sau generală) pentru examinare microscopică detaliată de către un anatomopatolog. Este utilă în cazuri complexe, pentru confirmarea bolilor autoimune, a tulburărilor de keratinizare specifice (ihtioză, adenită sebacee), a neoplaziilor sau când alte teste nu sunt concludente.

Diagnosticul de seboree primară se stabilește doar după ce toate cauzele secundare posibile au fost investigate și excluse prin testele corespunzătoare, iar tabloul clinic (debut la vârstă tânără, predispoziție de rasă, lipsa pruritului inițial) este sugestiv. În cazurile în care o cauză secundară nu poate fi identificată în ciuda investigațiilor, se poate folosi termenul de seboree idiopatică (fără o cauză cunoscută).

Opțiuni de tratament

Managementul seboreei canine necesită o strategie complexă, adaptată fiecărui caz în parte. Abordarea terapeutică se bazează pe două principii fundamentale:

1. Tratarea cauzei de bază (terapie țintită): Este absolut esențială în cazurile de seboree secundară. Fără eliminarea sau controlul factorului declanșator (paraziți, infecții, alergii, boli endocrine etc.), seboreea va persista sau va reapărea.
2. Managementul simptomelor și susținerea barierei cutanate (terapie simptomatică): Vizează ameliorarea directă a semnelor clinice (scuame, sebum excesiv, miros, prurit), tratarea infecțiilor secundare și îmbunătățirea sănătății generale a pielii. Această componentă este crucială atât pentru seboreea secundară (în paralel cu tratamentul cauzei), cât și pentru managementul pe termen lung al seboreei primare.

1. Terapii țintite (abordarea cauzei)

Tratamentul specific depinde de diagnosticul final:

• Paraziți externi:

• • Cheyletiella: Necesită tratament cu acaricide eficiente (ex. selamectină, fipronil spray – nu la iepuri, ivermectină – cu precauții la anumite rase, moxidectină, isoxazoline orale). Este crucială tratarea tuturor animalelor din casă (câini, pisici) care au intrat în contact, chiar dacă nu prezintă semne, deoarece pot fi purtători asimptomatici. Tratamentul mediului (spălarea așternuturilor la temperaturi înalte, aspirare temeinică, eventual spray-uri ambientale acaricide) este recomandat, deoarece acarienii pot supraviețui în mediu până la 10 zile.
  • Sarcoptes, Demodex, Purici, Păduchi: Se utilizează antiparazitare specifice (spot-on, orale, injectabile, șampoane) conform recomandării medicului veterinar, adesea necesitând tratamente repetate. Controlul puricilor pe tot parcursul anului este fundamental.

• Infecții bacteriene (piodermită): Necesită tratament cu antibiotice. Ideal, antibioticul se alege pe baza culturii și antibiogramei, mai ales în cazuri cronice sau recurente. Durata tratamentului este de obicei lungă, minim 3-4 săptămâni, putând ajunge la 8-12 săptămâni în cazuri severe sau profunde. Terapia topică cu șampoane/spray-uri/șervețele antibacteriene (ex. cu clorhexidină, peroxid de benzoil) este un adjuvant important și uneori suficientă în cazuri superficiale.
• Infecții fungice:

• • Malassezia: Se tratează cu antifungice topice (șampoane, mousse-uri, șervețele cu miconazol, ketoconazol, clorhexidină) și/sau sistemice (medicamente orale precum ketoconazol, itraconazol, fluconazol, terbinafină). Tratamentul este adesea necesar timp de câteva săptămâni. Deoarece Malassezia proliferează adesea secundar altor probleme (alergii), controlul cauzei primare este esențial pentru a preveni recidivele.
  • Dermatofitoză: Necesită tratament antifungic sistemic (oral) pe termen lung (6-8 săptămâni sau mai mult), combinat cu tratamente topice (băi cu șampoane/loțiuni antifungice, enilconazol, miconazol/clorhexidină) și decontaminarea mediului.

• Alergii: Managementul este multimodal și pe termen lung:

• • Alergia alimentară: Dieta de eliminare strictă pentru diagnostic, urmată de o dietă hipoalergenică (hidrolizată sau cu proteină nouă) pe viață.
  • Dermatita atopică: Abordare complexă ce poate include: evitarea alergenilor identificați (dacă este posibil), medicamente pentru controlul pruritului și inflamației (antihistaminice – eficacitate variabilă, corticosteroizi pe termen scurt pentru crize, oclacitinib (Apoquel), lokivetmab (Cytopoint), ciclosporină (Sporimune) pentru management pe termen lung), imunoterapie specifică (vaccinuri alergenice) pentru desensibilizare, și terapie topică constantă pentru susținerea barierei cutanate și controlul infecțiilor secundare.
  • Dermatita alergică la purici: Controlul strict și permanent al puricilor pe animal și în mediu este esențial.

• Boli endocrine: Necesită tratament specific pentru corectarea dezechilibrului hormonal: terapie de substituție cu levotiroxină pentru hipotiroidism, medicamente care inhibă producția de cortizol (trilostan, mitotan) pentru boala Cushing. Tratamentul este, de obicei, pe viață.
• Deficiențe nutriționale: Corectarea dietei prin introducerea unei hrane de înaltă calitate, echilibrate. Suplimentarea țintită cu acizi grași Omega-3/6, vitamina E, zinc, conform recomandării medicului veterinar, dacă se confirmă o carență sau dacă este benefic pentru susținerea pielii.

2. Terapii simptomatice și suportive (abordarea semnelor clinice)

Aceste terapii sunt esențiale pentru a oferi confort câinelui, a controla semnele vizibile ale seboreei și a ajuta pielea să se vindece, indiferent de cauză.

• Puterea terapiei topice: Aplicarea tratamentelor direct pe piele este fundamentală în managementul seboreei. Aceasta permite:

• • Îndepărtarea mecanică a scuamelor, crustelor, sebumului în exces și a microorganismelor.
  • Livrarea directă a ingredientelor active (antiseptice, antifungice, keratolitice, hidratante) la nivelul pielii.
  • Reducerea încărcăturii microbiene de la suprafața pielii.
  • Calmarea inflamației și a pruritului.
  • Hidratarea pielii uscate și refacerea barierei cutanate. Formele topice includ șampoane, balsamuri/conditionere, mousse-uri, spray-uri și șervețele umede.

• Focus: șampoanele medicinale: 

Șamponarea terapeutică este adesea piatra de temelie a controlului simptomatic.

• • De ce funcționează: Șampoanele medicinale nu sunt simple produse de curățare. Ele conțin ingrediente active concepute să acționeze asupra anomaliilor specifice ale pielii seboreice, ajutând la normalizarea procesului de keratinizare, controlul sebumului și combaterea infecțiilor secundare. Efectul mecanic al spălării ajută la îndepărtarea detritusurilor și alergenilor de la suprafața pielii.
  • Ingrediente active cheie explícate: Alegerea șamponului depinde de tipul de seboree și de prezența infecțiilor. Iată câteva ingrediente comune și acțiunile lor:

Tabel: Ghid al ingredientelor din șampoanele medicinale pentru seboreea canină

Ingredient	Acțiune(i) principală(e)	Ideal pentru (tip seboree/complicații)	Note/precauții
Acid salicilic	Keratolitic (ajută la eliminarea scuamelor), keratoplastic, ușor antiinflamator, antiseptic	Uscată, uleioasă, mixtă	Bine tolerat în general.
Sulf (sulfură)	Keratolitic, keratoplastic, antipruriginos, antibacterian, antifungic, antiparazitar	Uscată, uleioasă, mixtă	Poate avea miros specific. Poate usca pielea dacă e folosit excesiv.
Peroxid de benzoil	Degresant puternic, antibacterian (eficient pe Staphylococcus), efect de „spălare” foliculară	Uleioasă, piodermită foliculară	Poate fi iritant și usca pielea. A se evita contactul cu ochii. Poate decolora blana/materialele.
Sulfură de seleniu	Degresant, keratolitic, antifungic (inclusiv Malassezia)	Uleioasă, infecții cu Malassezia	Poate fi iritant. A se clăti foarte bine. Poate decolora blana.
Clorhexidină	Antiseptic cu spectru larg (antibacterian și antifungic – inclusiv Malassezia)	Piodermită, infecții cu Malassezia	Foarte sigură și eficientă. Adesea combinată cu antifungice (miconazol/ketoconazol).
Ketoconazol	Antifungic (eficient pe Malassezia și dermatofiți)	Infecții cu Malassezia, dermatofitoză	Adesea combinat cu Clorhexidină.
Miconazol	Antifungic (eficient pe Malassezia și dermatofiți)	Infecții cu Malassezia, dermatofitoză	Adesea combinat cu Clorhexidină.
Sulf de calciu (lime sulfur)	Antiparazitar (ex. Cheyletiella, Sarcoptes), antifungic (Dermatofiți), keratolitic	Infestații parazitare, dermatofitoză	Miros puternic de sulf, poate păta temporar blana deschisă la culoare și suprafețele. Poate usca pielea.
Ovăz coloidal	Calmant, antiinflamator, hidratant, antipruriginos	Uscată, piele iritată/sensibilă	Ingredient blând, adesea inclus în formule pentru a reduce iritația altor ingrediente.
Acizi grași esențiali (AGE), ceramide, fitosfingozină	Refacerea barierei cutanate, hidratare, efect antiinflamator	Uscată, Toate tipurile (suport)	Ingrediente moderne, esențiale pentru sănătatea pe termen lung a pielii. Adesea în șampoane, balsamuri, mousse-uri.
Glicerină, uree, propilen glicol	Umezanți (atrag și rețin apa în piele)	Uscată	Ajută la hidratarea pielii uscate.

• Suport Nutrițional:
  • Acizi grași omega-3 (EPA și DHA): Suplimentarea cu ulei de pește sau alte surse de Omega-3 este larg recomandată pentru efectele sale antiinflamatorii și de susținere a barierei cutanate. Efectele benefice pot necesita câteva săptămâni pentru a deveni vizibile.
  • Alte suplimente: Vitamina E (antioxidant), Zincul sau Vitamina A (retinoizi) pot fi recomandate de veterinar în cazuri specifice de deficiențe sau tulburări de keratinizare.

• Medicamente sistemice pentru controlul simptomelor:

• • Corticosteroizi (ex. prednison): Foarte eficienți în reducerea rapidă a inflamației și pruritului, utili în special pentru gestionarea puseelor acute de alergie. Se utilizează, de preferință, pe termen scurt și în doza minimă eficientă, sub supraveghere veterinară strictă, din cauza potențialelor efecte secundare.
  • Ciclosporină (Sporimune): Un imunosupresor non-steroidian, eficient în managementul pe termen lung al dermatitei atopice și, uneori, în alte afecțiuni imune sau seboreice. Necesită monitorizare veterinară.
  • Oclacitinib (Apoquel) / Lokivetmab (Cytopoint): Medicamente moderne, țintite pe mecanismele pruritului asociat dermatitei alergice. Ajută la întreruperea ciclului mâncărime-scărpinat, permițând pielii să se vindece.
  • Retinoizi sintetici (derivați de vitamina A): Utilizați în cazuri selectate de seboree primară sau tulburări severe de keratinizare (ex. adenită sebacee, ihtioză), sub supraveghere veterinară strictă, datorită potențialului teratogen și altor efecte secundare.

Adesea, cea mai eficientă abordare este terapia multimodală, care combină tratamentul cauzei (dacă este secundară) cu diverse terapii simptomatice și suportive (ex. antibiotice + șampon antiseptic + suplimente Omega-3 + dietă hipoalergenică în cazul unei piodermite secundare alergiei alimentare). Complexitatea afecțiunii necesită frecvent ajustări ale planului terapeutic pe parcurs, în funcție de răspunsul individual al pacientului.

Cum se îmbăiază corect un câine cu mătreață:

• Frecvența: Inițial, băile pot fi necesare frecvent, de 2-3 ori pe săptămână, timp de câteva săptămâni, pentru a controla semnele acute. Ulterior, frecvența se reduce treptat (ex. săptămânal, la două săptămâni, lunar) pentru întreținere, conform indicațiilor veterinarului).
• Aplicare și masaj: Udați bine blana cu apă călduță. Aplicați șamponul și masați delicat pentru a produce spumă și a asigura contactul cu pielea pe toată suprafața afectată.
• Timpul de contact: Acesta este pasul critic. Majoritatea șampoanelor medicinale necesită un timp de contact cu pielea de 10-15 minute pentru ca ingredientele active să își exercite efectul. Citiți cu atenție instrucțiunile produsului. În acest timp, supravegheați câinele pentru a nu se linge.
• Clătire riguroasă: Clătiți foarte bine blana cu apă călduță până la îndepărtarea completă a șamponului, pentru a preveni iritațiile.
• Uscare delicată: Uscați câinele cu prosoape curate.

Concluzie

Seboreea, sau „mătreața” la câini, este mai mult decât o problemă estetică. Reprezintă un defect al procesului normal de reînnoire a pielii (keratinizare), manifestat prin scuame excesive, piele uscată sau uleioasă, și adesea însoțit de prurit, miros neplăcut și infecții secundare.

Rolul medicului veterinar este indispensabil în acest proces. Doar un profesionist poate stabili un diagnostic corect, diferențiind între numeroasele cauze posibile, și poate prescrie un plan de tratament sigur și eficient, adaptat nevoilor individuale ale câinelui. Automedicația sau utilizarea produselor nerecomandate (în special cele pentru uz uman) pot fi ineficiente sau chiar dăunătoare.