Complicațiile otitei netratate (Pseudomonas & rezistență) la câini și pisici - Joyvet

Otita, definită ca inflamația canalului auditiv, reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în practica veterinară. Este esențială o distincție anatomică clară a afecțiunii, care se clasifică în funcție de localizare:

Otita Externă (OE): Reprezintă inflamația canalului auditiv extern, de la pavilionul auricular până la membrana timpanică (timpan). Este cea mai comună formă de prezentare.
Otita Medie (OM): Implică inflamația structurilor din spatele membranei timpanice, incluzând bula timpanică, tubul auditiv și osculii auditivi.
Otita Internă (OI): Reprezintă inflamația structurilor nervoase ale urechii interne, responsabile de auz (cohleea) și echilibru (vestibulul și canalele semicirculare).

Problema centrală: Eșecul terapeutic și cronicizarea

În timp ce un episod acut de otită externă poate fi adesea gestionat cu succes, adevărata provocare clinică o constituie otita cronică (definită ca o inflamație persistentă cu o durată mai mare de 3 luni) sau otita recurentă (episoade repetate care răspund la tratament, dar reapar la întreruperea acestuia).

Acest articol postulează că managementul terapeutic empiric, adică tratamentul bazat pe presupuneri clinice, fără un protocol de diagnostic de precizie reprezintă un factor fundamental în eșecul tratamentului și în progresia bolii. Administrarea repetată, nejustificată, de soluții auriculare „combinate” (antibiotic + antifungic + steroid) în fața unei otite recurente nu numai că eșuează să adreseze cauza fundamentală, dar contribuie activ la selecția patogenilor rezistenți și la dezvoltarea modificărilor patologice ireversibile în canalul auditiv.

Otita ca simptom al unei boli sistemice

Un concept fundamental în managementul otitei cronice este deconstrucția percepției acesteia ca boală primară. Datele indică în mod covârșitor că, în special în cazurile recurenente la câini, otita externă nu este o boală de sine stătătoare, ci mai degrabă un simptom, adesea, cea mai proeminentă sau singura manifestare vizibilă a unei boli dermatologice sistemice subiacente.

Cauzele primare, cum ar fi dermatita atopică sau alergiile alimentare, inițiază inflamația la nivelul pielii canalului auditiv (care este o continuare a pielii corpului). Eșecul de a diagnostica și gestiona acești factori primari garantează recurența infecției, indiferent cât de agresiv este tratat agentul infecțios secundar. Prin urmare, gestionarea cu succes a otitei cronice recurente necesită o abordare integrată și, adesea, expertiza unui specialist în dermatologie veterinara Bucuresti.

Anatomia cercului vicios: Cauzele recurenței (modelul PSPP)

Înțelegerea patogenezei otitei cronice este imposibilă fără aplicarea modelului academic PSPP (Factori Primari, Predispozanți, Secundari și Perpetuanți). Acest cadru clinic, susținut de multiple surse, explică de ce tratamentele simple eșuează și cum se instalează boala cronică.

Factorii primari (scânteia)

Aceștia sunt factorii declanșatori direcți ai inflamației inițiale. Fără un factor primar, otita nu ar apărea. Cel mai frecvent, aceștia includ:

Bolile alergice: Dermatita atopică și alergiile alimentare sunt identificate ca fiind principalul motor al otitei recurente la câini. Inflamația alergică modifică microclimatul canalului auditiv, crescând producția de sebum și cerumen, creând astfel un mediu ideal pentru infecțiile secundare.
Paraziții: În special la pisici, parazitul Otodectes cynotis (râia auriculară) este o cauză primară frecventă.
Alți factori: Corpii străini (ex. ariste), tulburările de keratinizare (ex. seboreea) sau formațiunile tumorale pot iniția, de asemenea, procesul inflamator.

Factorii predispozanți (terenul propice)

Aceștia sunt factori anatomici sau de mediu care nu cauzează direct otita, dar cresc riscul apariției acesteia prin modificarea mediului auricular.

Conformația urechii: Rasele cu urechi lungi și pendulare (ex. Cocker Spaniel, Basset Hound, Labrador Retriever) prezintă un risc crescut din cauza ventilației reduse. Rasele brahicefalice (ex. Bulldog Francez) pot avea canale auditive înguste (stenotice) din naștere.
Mediul canalului: Excesul de păr în canalul auditiv, umiditatea crescută (frecvent la câinii care înoată) sau toaletarea excesivă/incorectă cu substanțe iritante contribuie la crearea unui mediu propice infecțiilor.

Factorii secundari (invadatorii oportuniști)

Aceștia sunt microorganismele oportuniste (bacterii și fungi) care infectează canalul auditiv după ce inflamația a fost inițiată de factorii primari.

Infecții comune (acute/simple): În mod normal, pielea canalului auditiv are o floră comensală. În otita acută sau în stadiile incipiente ale bolii alergice, se observă o proliferare excesivă a florei rezidente, în special a fungului Malassezia pachydermatis și a bacteriei (coc) Staphylococcus pseudintermedius.
Infecții cronice/grave: În boala cronică, și în special după tratamente antibiotice repetate, flora se schimbă dramatic. Organismele comensale sunt eliminate, iar nișa ecologică este preluată de bacterii Gram-negative mult mai agresive, în special Pseudomonas aeruginosa (bacil).

Factorii perpetuanți (modificările ireversibile)

Aceștia reprezintă modificările patologice cronice ale canalului auditiv, induse de inflamația persistentă (din cauze primare) și infecția (din cauze secundare). Odată instalați, acești factori perpetuează boala, chiar dacă factorul primar este controlat. Aceștia includ:

Modificări tisulare: Hiperplazia epidermului și a glandelor sebacee și ceruminoase (îngroșarea pielii canalului), ulcerații și edem.
Modificări structurale: Pe măsură ce inflamația devine cronică, canalul auditiv se îngustează (stenoză), iar cartilajul auricular se poate calcifica (osifica).

Aceste modificări perpetuante reprezintă punctul de cotitură în managementul bolii. Inflamația cronică și infecția duc la stenoză; stenoza împiedică ventilația și drenajul, capcanând detritusurile și infecția; acest lucru agravează inflamația, creând un cerc vicios. În acest stadiu, canalul auditiv devine o structură fizic blocată, calcifiată și plină de infecție. Aceasta este tranziția de la o problemă medicală la o problemă care necesită o soluție chirurgicală (TECA-BO), deoarece medicația topică nu mai poate penetra fizic zona afectată.

Tabelul 1: Modelul PSPP al otitei cronice – Cadrul de diagnostic

Tipul factorului	Rolul în patogeneză	Exemple clinice comune
Primar	Inițiază inflamația (cauza reală).	Dermatită atopică, alergie alimentară, paraziți (Otodectes), corpi străini.
Predispozant	Crește riscul (anatomie/mediu).	Urechi pendulare (ex. Cocker), canal stenotic (ex. Bulldog), umiditate (înot).
Secundar	Complică inflamația (infecția).	Proliferare fungică (Malassezia), infecție bacteriană (Staphylococcus, Pseudomonas).
Perpetuant	Împiedică vindecarea (modificări fizice).	Stenoză (îngustarea canalului), hiperplazie glandulară, calcificarea cartilajului.

Patogenul de temut în otita cronică: Pseudomonas aeruginosa

În centrul eșecului terapeutic al otitei cronice la câini se află adesea un singur agent patogen: Pseudomonas aeruginosa.

Profilul microbiologic: Un invadator târziu

aeruginosa este o bacterie Gram-negativă, în formă de bacil (tijă). Importanța sa clinică derivă din două fapte critice:

Nu este floră normală: Spre deosebire de stafilococi sau Malassezia, Pseudomonas nu este un constituent normal al microbiotei urechii sănătoase la câini.
Este un oportunist al bolii cronice: Este frecvent izolat din cazuri de otită cronică, severă, și este recunoscut ca un factor perpetuant major. Apariția sa este adesea o consecință iatrogenă a tratamentelor empirice repetate. Utilizarea antibioticelor (în special cele care vizează cocii Gram-pozitivi) suprimă flora comensală, creând o nișă ecologică pe care Pseudomonas (o bacterie ubiquitousă în mediu, în special în condiții umede) o exploatează rapid.

Arma secretă: Formarea de biofilm

Complexitatea tratării infecțiilor cu Pseudomonas nu se datorează doar rezistenței intrinseci a bacteriei, ci și capacității sale de a-și schimba fundamental modul de viață odată ce colonizează o suprafață. Această strategie este formarea de biofilm.

Biofilmul este o matrice polizaharidică complexă, o „biomasă vie” pe care bacteriile o secretă pentru a se atașa de suprafața canalului auditiv și pentru a se proteja. Prezența biofilmului este documentată într-un procentaj extrem de ridicat (40% până la 95%) al izolatelor de P. aeruginosa din cazurile de otită canină.

Mecanismul de acțiune al biofilmului este dual:

Barieră fizică: Biofilmul previne penetrarea fizică a antibioticelor și a celulelor sistemului imunitar al gazdei (ex. neutrofile) la locul infecției.
Rezistență metabolică: Bacteriile aflate în interiorul biofilmului au un metabolism încetinit (comparativ cu starea planktonică, liberă) și activează gene specifice de rezistență, devenind mult mai puțin susceptibile la antibiotice. Studiile arată că formarea biofilmului crește dramatic Concentrația Minimă Inhibitorie (CMI) a antibioticelor necesare pentru a ucide bacteria.

Acest fenomen explică una dintre cele mai mari frustrări clinice: eșecul tratamentului în ciuda unei antibiograme „favorabile”. Antibiograma standard testează sensibilitatea bacteriei în starea sa liberă. Deși testul de laborator poate indica „Sensibil” la un antibiotic (ex. Gentamicină), în urechea pacientului, acel antibiotic eșuează lamentabil deoarece nu poate penetra biofilmul care protejează infecția.

Rezistența intrinsecă și dobândită (MDR)

Pe lângă protecția oferită de biofilm, P. aeruginosa este un maestru al rezistenței la antibiotice. Posedă numeroase mecanisme de rezistență intrinsecă (cum ar fi pompele de eflux care scot activ antibioticul din celula bacteriană) și are o capacitate extraordinară de a dobândi noi gene de rezistență de la alte bacterii.

Utilizarea nejudicioasă a antibioticelor, în special a fluoroquinolonelor, în tratamente empirice, a accelerat selecția tulpinilor Multi-Drog Rezistente (MDR). Aceste tulpini de Pseudomonas pot fi rezistente la aproape toate clasele de antibiotice disponibile în medicina veterinară, lăsând opțiuni terapeutice extrem de limitate sau inexistente pentru tratamentul medical.

Fundamentul terapiei de succes: Protocolul de diagnostic de precizie

Având în vedere complexitatea otitei cronice și amenințarea patogenilor precum Pseudomonas MDR, devine evident că tratamentul empiric este contraindicat și periculos. Singura abordare responsabilă este un protocol de diagnostic de precizie.

Deconstrucția eșecului: Riscurile tratamentului empiric

Tratamentul „după ureche” cu soluții auriculare polivalente (antibiotic + antifungic + steroid) este adecvat pentru un prim episod de otită acută, necomplicată, dar devine o sursă de eșec în boala cronică. Riscurile majore ale acestei abordări includ:

Mascarea simptomelor: Steroidul din compoziție reduce inflamația și pruritul temporar, dând proprietarului falsa impresie de vindecare, în timp ce infecția subiacentă (și cauza primară) persistă.
Selecția rezistenței: Expunerea repetată la antibiotice subterapeutice sau incorecte omoară bacteriile sensibile și selectează activ supraviețuitorii rezistenți, ducând la apariția infecțiilor MDR.
Ototoxicitate: Multe antibiotice folosite frecvent (ex. aminoglicozidele) sunt ototoxice și pot provoca surditate permanentă dacă sunt aplicate pe o membrană timpanică ruptă. Fără o examinare otoscopică, administrarea acestor picături este un risc major.

Pasul 1: Examinarea otoscopică (otoendoscopia)

Orice evaluare a otitei cronice trebuie să înceapă cu vizualizarea canalului auditiv și a membranei timpanice. Obiectivele otoscopiei sunt:

Evaluarea stării canalului: Identificarea gradului de inflamație și a factorilor perpetuanți (ex. stenoză, hiperplazie).
Identificarea cauzelor primare: Vizualizarea directă a corpilor străini (ex. ariste), paraziților sau formațiunilor tumorale.
Evaluarea timpanului: Determinarea dacă membrana timpanică este intactă, bombată sau ruptă – un pas critic care dictează siguranța tratamentului topic.

La clinica veterinara Joyvet, utilizarea tehnologiei avansate, cum ar fi otoendoscopie veterinara (video-otoscopia), oferă avantaje semnificative. Sub anestezie, video-otoscopul permite nu doar o vizualizare magnificată, superioară, ci și spălarea controlată a canalului (îndepărtarea puroiului și a biofilmului) și prelevarea de probe țintite pentru citologie și cultură.

Pasul 2: Citologia auriculară (testul decisiv în clinică)

Examenul citologic (examinarea la microscop a unei probe de secreție auriculară) este, fără îndoială, cel mai important test de diagnostic rapid în gestionarea otitei. Proba trebuie prelevată înainte de orice curățare. Citologia oferă informații critice în timp real:

Confirmarea infecției: Identifică prezența și tipul agenților infecțioși (ex. fungi, ca Malassezia).
Orientarea terapiei inițiale: Oferă distincția morfologică vitală între tipurile de bacterii:

- Coci (Bacterii rotunde): Sugerează o infecție cu Staphylococcus.
- Bacili (Bacterii în formă de tijă): Sugerează o infecție cu bacterii Gram-negative, cel mai adesea Pseudomonas sau Proteus.

Prezența bacililor la citologie este un semnal de alarmă major. Acest rezultat dictează protocolul următor: dacă un caz de otită prezintă bacili la citologie, sau dacă este un caz cronic/recurent care nu a răspuns la tratamentele anterioare (indiferent de citologie), efectuarea unei culturi bacteriene devine obligatorie. Culturile nu sunt indicate de rutină pentru fiecare otită acută, deoarece pot fi dificil de interpretat (contaminare vs. infecție). Totuși, în contextul bolii cronice sau al prezenței bacililor, acestea sunt esențiale.

Pasul 3: Cultura și antibiograma (harta terapeutică)

Testul de cultura si antibiograma otita este indispensabil în cazurile cronice. Acesta identifică specia exactă de bacterie (ex. Pseudomonas aeruginosa) și testează in vitro sensibilitatea acesteia la un panou de antibiotice. Acest test oferă singura bază științifică pentru selectarea unui antibiotic topic sau sistemic eficient.

Cu toate acestea, așa cum a fost detaliat în Secțiunea 3.2, rezultatele trebuie interpretate cu prudență clinică, ținând cont de limitarea testării bacteriilor planktonice și de probabilitatea ridicată a prezenței biofilmului in vivo.

Complicațiile netratării: De la durere la deficite neurologice

Amânarea diagnosticului corect și continuarea tratamentelor empirice eșuate permit bolii să progreseze de la o simplă inflamație externă la complicații severe, sistemice și neurologice.

Ruperea barierei: Ruptura timpanului și otita medie

Inflamația cronică, presiunea exudatului purulent și enzimele distructive produse de bacterii (în special Pseudomonas) pot eroda și, în cele din urmă, perfora membrana timpanică. Odată ce această barieră este compromisă, infecția se extinde din canalul auditiv extern (Otita Externă – OE) în cavitatea sterilă a urechii medii (Otita Medie – OM).

Această progresie este extrem de frecventă. Datele statistice indică faptul că peste 50% dintre câinii diagnosticați cu otită externă cronică suferă concomitent și de otită medie, adesea nediagnosticată.

Diagnosticarea unei ruptura timpan caine se face prin otoscopie directă. Un semn clinic subtil, dar specific, care poate fi observat în timpul examinării endoscopice, este prezența de mucus în canalul extern. Glandele productoare de mucus se găsesc doar în urechea medie; prin urmare, prezența mucusului în exterior confirmă atât ruptura timpanului, cât și implicarea urechii medii. La pisici, otita medie poate fi și mai insidioasă, apărând adesea fără o otită externă vizibilă, fiind frecvent asociată cu polipi inflamatori nazofaringieni.

Invazia neurologică: Otita medie și internă (OI)

Progresia infecției la otită medie și, ulterior, la otită internă (otita medie interna caine) este periculoasă din cauza proximității anatomice directe a acestor structuri cu nervi cranieni vitali. Inflamația severă și infecția pot provoca compresia (neuropraxie) sau inflamația directă (nevrită) a acestor nervi, ducând la apariția bruscă a unor deficite neurologice grave.

Cele mai frecvente complicații neurologice asociate otitei includ:

Paralizia nervului facial (afectarea nervului cranian VII): Nervul facial traversează urechea medie. Inflamarea acestuia duce la paralizie facială ipsilaterală (pe aceeași parte cu infecția). Semnele includ asimetrie facială, căderea buzei, incapacitatea de a clipi (ceea ce poate duce secundar la keratoconjunctivită sicca – KCS sau ochi uscat) și căderea pavilionului auricular.
Sindromul vestibular periferic (afectarea nervului cranian VIII): Urechea internă găzduiește aparatul vestibular, responsabil de echilibru. Inflamarea acestuia (otită internă) provoacă sindrom vestibular periferic. Semnele sunt dramatice și includ: înclinarea persistentă a capului (head tilt) spre partea afectată, pierderea echilibrului, mers în cercuri strânse, nistagmus (mișcări ritmice, involuntare ale ochilor) și, uneori, greață și vărsături.
Sindromul Horner: Afectarea tractului nervos simpatic care trece prin urechea medie. Semnele clasice sunt o triadă: ptoză (căderea pleoapei superioare), mioză (contracția pupilei) și enoftalmie (înfundarea globului ocular în orbită).

Este vital de înțeles că aceste semne neurologice nu sunt boli separate, ci complicații directe ale unei infecții auriculare avansate. Apariția oricăruia dintre aceste semne transformă otita dintr-o problemă dermatologică într-o urgente veterinare Bucuresti. Aceste cazuri necesită o abordare diagnostică mult mai agresivă, incluzând imagistică avansată (CT sau RMN) pentru a evalua extensia bolii în bula timpanică și în structurile intracraniene.

Complicații intracraniene și boala în stadiu terminal

În cazuri rare, dar cu prognostic fatal, infecția poate eroda osul care separă urechea internă de creier, permițând infecției să se extindă intracranian. Aceasta poate duce la meningită (inflamația meningelui), meningoencefalită (inflamația creierului) sau formarea de abcese cerebrale. Alte complicații ale bolii cronice includ colesteatomul (o creștere distructivă, asemănătoare unei tumori, a epiteliului în urechea medie) sau dezvoltarea de tumori neoplazice, pentru care inflamația cronică poate fi un factor de risc.

Managementul terapeutic integrat

Un plan terapeutic de succes pentru otita cronică trebuie să se bazeze pe diagnosticul de precizie și să adreseze simultan toți factorii din modelul PSPP.

Principiul de bază: Tratarea tuturor factorilor PSPP

Eșecul este garantat dacă tratamentul se concentrează doar pe eliminarea infecției. Un management integrat include:

Tratarea infecției (factor secundar): Se realizează pe baza rezultatelor citologiei și, în mod ideal, ale antibiogramei. Aceasta implică alegerea antibioticului și/sau antifungicului corect.
Gestionarea inflamației: Utilizarea de glucocorticoizi (steroizi), fie topici, fie sistemici, este esențială. Steroizii reduc inflamația, edemul și pruritul, spargând ciclul scărpinatului. De asemenea, reduc hiperplazia glandulară, permițând o mai bună penetrare a medicației topice.
Identificarea și gestionarea cauzei (factor primar): Acesta este cel mai important pas pentru prevenirea recurenței. Dacă otita este secundară unei alergii (atopice sau alimentare), pacientul trebuie investigat și gestionat pentru boala alergică de bază. Fără acest pas, otita va reveni inevitabil. Acest lucru necesită adesea colaborarea cu un specialist în dermatologie veterinara Bucuresti.
Curățarea și întreținerea (factori predispozanți): Curățarea profesională în clinică, ideal sub video-otoscopie, pentru a îndepărta detritusul purulent și biofilmul, este necesară înainte de inițierea tratamentului topic. O soluție de întreținere (curățare) adecvată trebuie folosită acasă pentru a menține un mediu auricular sănătos.

Strategii specifice pentru Pseudomonas rezistent

Când diagnosticul confirmă Pseudomonas otita caini, în special în prezența biofilmului, protocolul de tratament trebuie adaptat:

Terapia topică vs. sistemică: Terapia topică (picături) este întotdeauna preferată pentru otita externă, deoarece permite aplicarea unei concentrații de antibiotic la locul infecției de mii de ori mai mare decât cea care poate fi atinsă prin terapie sistemică (orală sau injectabilă). Terapia sistemică este rezervată doar cazurilor în care s-a confirmat otita medie sau internă.
Spargerea biofilmului: Succesul tratamentului topic împotriva Pseudomonas depinde de spargerea biofilmului. Curățarea canalului este esențială. Utilizarea soluțiilor de curățare care conțin agenți specifici, cum ar fi Tris-EDTA, este foarte recomandată. Tris-EDTA chelează ionii de calciu și magneziu din peretele celular al bacteriilor Gram-negative și ajută la destabilizarea matricei biofilmului, făcând bacteria mult mai vulnerabilă la antibioticul aplicat ulterior.

Soluția radicală pentru boala în stadiu terminal: TECA-BO

Atunci când factorii perpetuanți au modificat ireversibil anatomia canalului auditiv, tratamentul medical este sortit eșecului. În acest moment, boala a atins stadiul terminal, iar singura opțiune curativă și umană este intervenția chirurgicală.

TECA-BO (Total Ear Canal Ablation with Bulla Osteotomy) este o procedură chirurgicală avansată și complexă. Procedura implică două componente majore:

TECA (ablația totală a canalului auditiv): Îndepărtarea chirurgicală completă a întregului canal auditiv extern, de la baza pavilionului auricular până la timpan.
BO (osteotomia bulei): Deschiderea chirurgicală a bulei timpanice (urechea medie) pentru a permite îndepărtarea completă a țesutului infectat, a mucusului, a puroiului și a oricăror altor formațiuni din urechea medie.

Indicațiile pentru chirurgie

TECA-BO nu este o procedură de primă intenție, ci o soluție de salvare pentru cazurile în care boala este prea avansată pentru a fi gestionată medical. Indicațiile clare includ:

Boala în stadiu terminal: Prezența factorilor perpetuanți ireversibili, cum ar fi stenoza severă (îngustarea) sau calcificarea (osificarea) canalului auditiv, care împiedică fizic curățarea și aplicarea tratamentului.
Eșecul terapeutic medical: Otită cronică recurentă, în special cu infecții Pseudomonas MDR, care nu mai răspunde la niciun tratament antibiotic disponibil.
Neoplazia (tumori): Tumorile maligne sau benigne ale canalului auditiv necesită adesea excizia largă oferită de TECA.

Prognostic și calitatea vieții

TECA-BO este o procedură cu un prognostic excelent pentru calitatea vieții. Deși procedura are ca rezultat surditatea conductivă (incapacitatea sunetului de a ajunge la urechea internă), majoritatea pacienților cu boală în stadiu terminal oricum nu mai auzeau prin acel canal din cauza blocajului cronic și a infecției.

Beneficiul principal este eliminarea completă a sursei de durere cronică, disconfort și infecție. Proprietarii raportează în mod covârșitor că, după recuperarea post-chirurgicală, animalele lor sunt „ca noi”, redevenind jucăușe, active și având o calitate a vieții semnificativ îmbunătățită, odată ce durerea constantă a dispărut. Procedura este delicată, cu riscuri de complicații (ex. lezarea nervului facial), dar acestea sunt mult reduse atunci când operația este efectuată de un chirurg experimentat.

Concluzii

Analiza demonstrează că otita cronică este o boală complexă, multifactorială, a cărei gestionare greșită duce la complicații grave, inclusiv rezistență bacteriană și deficite neurologice. Mesajele cheie:

Otita recurentă este adesea un simptom, nu boala: În majoritatea cazurilor, este un semn de alergie (factor primar). Fără gestionarea alergiei, infecția va reveni.
Amânarea diagnosticului agravează boala: Inflamația cronică provoacă modificări fizice ireversibile (factori perpetuanți) în canalul urechii.
Tratamentul „după ureche” creează monștri: Utilizarea repetată a antibioticelor fără diagnostic (citologie, cultură) selectează bacterii periculoase și rezistente, cum ar fi Pseudomonas.
Diagnosticul de precizie este o investiție, nu un cost: O otoendoscopie veterinara, o citologie și o cultura si antibiograma otita nu sunt opționale; ele sunt singura cale de a crea un plan de tratament care funcționează.
Semnele neurologice sunt o urgență: Un cap înclinat, o față căzută sau pierderea echilibrului indică faptul că infecția a invadat structuri profunde și reprezintă o urgente veterinare Bucuresti.
Chirurgia (TECA-BO) este o vindecare, nu un eșec: Pentru boala în stadiu terminal (canal calcifiat), chirurgia este singura opțiune care elimină durerea cronică și vindecă pacientul.

Întrebări frecvente (FAQ)

Întrebare: De ce revine otita la câine/pisică?

Răspuns: Recurența se datorează aproape întotdeauna eșecului în a identifica și gestiona factorul primar (de obicei, dermatita atopică sau alergia alimentară). Tratarea infecției (factorul secundar) cu picături este doar o soluție temporară. Deoarece alergia (factorul primar) persistă, pielea canalului auditiv rămâne inflamată, producând un mediu ideal (cald, umed, bogat în nutrienți) care permite infecției să revină imediat ce tratamentul antibiotic/antifungic este oprit.

Întrebare: Ce este Pseudomonas și de ce e greu de tratat?

Răspuns: Pseudomonas aeruginosa este o bacterie Gram-negativă, oportunistă, care nu se găsește în mod normal în urechea sănătoasă, dar colonizează mediile inflamate cronic. Este extrem de dificil de tratat din două motive principale (Cuvinte cheie: pseudomonas otita caini, rezistenta bacteriana otita):

Formarea de biofilm: Produce o matrice protectoare (un „scut” de biofilm) care o izolează fizic de antibiotice și de sistemul imunitar.

Rezistență Multi-Drog (MDR): Posedă numeroase mecanisme de rezistență intrinsecă și dobândită, fiind adesea rezistentă la majoritatea antibioticelor comune. Tratamentul necesită o cultură și antibiogramă pentru a identifica puținele antibiotice care ar putea funcționa, și chiar și acestea trebuie combinate cu agenți de distrugere a biofilmului (ex. Tris-EDTA) pentru a avea succes.

Întrebare: Cum știu dacă timpanul este rupt?

Răspuns: Proprietarul nu poate ști acest lucru. Integritatea membranei timpanice (timpanul) poate fi evaluată doar de un medic veterinar, prin examinare directă cu un otoscop sau, ideal, cu un endoscop. Semnele clinice care sugerează puternic o ruptura timpan caine și progresia bolii la otită medie/internă includ: durere extremă, refuzul de a mânca, sau apariția bruscă a semnelor neurologice, cum ar fi înclinarea capului (head tilt), paralizia facială (fața căzută) sau pierderea echilibrului. Prezența mucusului în canalul extern este, de asemenea, un indicator de ruptură timpanică și otită medie.

Întrebare: Când este necesară operația de canal auditiv (TECA-BO)?

Răspuns: Intervenția chirurgicală TECA-BO este indicată atunci când boala a atins un stadiu terminal și este incurabilă prin metode medicale. Acest lucru se întâmplă în principal din două motive:

Modificări ireversibile (factori perpetuanți): Inflamația cronică a dus la modificări fizice, cum ar fi stenoza severă (canalul s-a închis) sau calcificarea cartilajului (canalul s-a „osificat”). În acest stadiu, este fizic imposibil ca medicamentele să pătrundă în canalul infectat.
Infecții incontrolabile: Otita cronică este cauzată de bacterii Multi-Drog Rezistente (MDR), cum ar fi Pseudomonas, care nu mai răspund la niciun tratament antibiotic disponibil, sau în cazul prezenței unor tumori.
În aceste cazuri, TECA-BO este o procedură curativă care elimină sursa de infecție și durere cronică, îmbunătățind dramatic calitatea vieții animalului.