Artrita la câini

Artrita este o afecțiune frecventă la câini, în special pe măsură ce înaintează în vârstă, dar poate afecta și animalele mai tinere. Înțelegerea acestei boli, recunoașterea semnelor sale și cunoașterea opțiunilor de tratament și management sunt esențiale pentru a-i oferi prietenului patruped o viață cât mai confortabilă și activă. 

Ce este artrita la câini?

Artrita, în termeni generali, se referă la inflamația uneia sau mai multor articulații. Articulațiile sunt punctele de legătură dintre oase, permițând mișcarea. Când o articulație devine inflamată, apar simptome precum durerea, rigiditatea și limitarea mișcării, afectând calitatea vieții câinelui.

Osteoartrita (OA) sau artroza – cea mai comună formă

De departe, cea mai frecventă formă de artrită la câini este osteoartrita, cunoscută și sub denumirea de boală degenerativă articulară. Aceasta este o afecțiune cronică, progresivă, caracterizată prin deteriorarea treptată a cartilajului articular. Cartilajul este un țesut neted și elastic care acoperă capetele oaselor în interiorul unei articulații, funcționând ca un amortizor și permițând oaselor să alunece ușor unele peste altele în timpul mișcării.
Pe măsură ce câinele îmbătrânește sau din cauza altor factori predispozanți, acest cartilaj protector se subțiază, își pierde elasticitatea și se uzează. Celulele cartilaginoase pot muri, eliberând enzime care agravează inflamația în articulație. Fără stratul protector de cartilaj, oasele din articulație încep să se frece direct unele de altele. Această frecare duce la durere, inflamație suplimentară și, în timp, la formarea de osteofite – mici excrescențe osoase, denumite popular „ciocuri” – la marginile articulației. Spațiul articular se poate îngusta, limitând și mai mult mișcarea. Deoarece osteoartrita este o boală degenerativă, ea implică o progresie în timp și necesită un management pe termen lung, nu o soluție rapidă sau o „vindecare” completă.

Alte tipuri de artrită

Deși osteoartrita este predominantă, este important de știut că există și alte forme de artrită care pot afecta câinii:

• Artrita reumatoidă (AR): Spre deosebire de OA, care este în principal o problemă de „uzură”, artrita reumatoidă este o boală autoimună. Aceasta înseamnă că sistemul imunitar al câinelui, care în mod normal luptă împotriva infecțiilor, atacă în mod eronat propriile țesuturi articulare, în special membrana sinovială care căptușește articulația. Organismul produce anticorpi care vizează această membrană, provocând inflamație cronică. Diferențierea între OA și AR este crucială, deoarece AR necesită adesea o abordare terapeutică diferită, putând implica medicamente care modulează sau suprimă răspunsul imunitar.
• Artrita infecțioasă (septică): Aceasta este cauzată de o infecție bacteriană sau fungică care ajunge în articulație, fie printr-o rană penetrantă, fie prin diseminare sanguină de la o infecție din altă parte a corpului.

Înțelegerea faptului că „artrita” este un termen umbrelă pentru diverse afecțiuni articulare subliniază importanța unui diagnostic veterinar precis. Doar medicul veterinar poate determina tipul specific de artrită și, implicit, cel mai adecvat plan de tratament.

De ce apare artrita? Cauzele din spatele durerii articulare

Cauzele artritei, în special ale osteoartritei, sunt multiple și adesea interconectate. Rareori apare „din senin”, fiind de multe ori o consecință a altor probleme preexistente sau a unor factori de risc acumulați.

• Vârsta: Este unul dintre cei mai comuni factori. Pe măsură ce câinii îmbătrânesc, cartilajul articular suferă un proces natural de uzură progresivă. Articulațiile pur și simplu au fost supuse la mai mult stres de-a lungul anilor.
• Rasa și predispoziția genetică: Anumite rase de câini sunt genetic predispuse la dezvoltarea problemelor articulare care, ulterior, duc la osteoartrită.

• • Rasele mari și gigant, cum ar fi Labrador Retriever, Golden Retriever, Ciobănesc German și Rottweiler, sunt frecvent afectate de displazia de șold sau de cot. Acestea sunt afecțiuni de dezvoltare în care articulațiile nu se formează corect, ducând la o potrivire imperfectă a componentelor osoase, instabilitate și, inevitabil, la uzură accelerată și OA.
  • Nici rasele mici nu sunt scutite. De exemplu, Teckelii, cu spatele lor lung, pot dezvolta probleme la nivelul coloanei vertebrale care pot duce la durere și rigiditate asemănătoare artritei. Boala Legg-Calvé-Perthes, o necroză a capului femural, este o tulburare de dezvoltare întâlnită la unele rase mici și duce la artrită severă a șoldului.
  • Orice defect congenital sau ereditar care afectează conformația normală a unei articulații crește riscul de osteoartrită.

• Greutatea excesivă (obezitatea): Kilogramele în plus reprezintă o povară semnificativă pentru articulații, în special pentru cele care susțin greutatea corpului (șolduri, genunchi, coate, coloană vertebrală). Acest stres mecanic constant accelerează deteriorarea cartilajului. Mai mult, țesutul adipos (grăsimea) nu este inert; el produce substanțe chimice pro-inflamatorii care pot circula în corp și pot exacerba inflamația la nivelul articulațiilor. Controlul greutății este, prin urmare, un factor modificabil esențial atât în prevenirea, cât și în managementul artritei.
• Leziuni anterioare (traume): Orice traumatism articular semnificativ, cum ar fi o fractură care implică suprafața articulară, o ruptură de ligament (de exemplu, ruptura ligamentului încrucișat anterior la genunchi – o leziune frecventă), o luxație sau chiar entorse repetate, poate deteriora cartilajul sau poate duce la instabilitate articulară. Chiar dacă leziunea inițială pare să se fi vindecat, modificările structurale și instabilitatea reziduală pot predispune articulația respectivă la dezvoltarea osteoartritei mai târziu în viață. O leziune veche, poate chiar subestimată la momentul respectiv, poate fi cauza principală a artritei care se manifestă ani mai târziu.
• Dezvoltare anormală a articulațiilor (afecțiuni congenitale și de dezvoltare): Pe lângă displazia de șold și cot menționată anterior, alte probleme de dezvoltare pot juca un rol. Osteocondroza disecantă (OCD) este o afecțiune în care o mică bucată de cartilaj și osul de sub el se desprind de suprafața articulară, frecvent întâlnită la rasele mari, cu creștere rapidă. Aceste probleme de dezvoltare sunt adesea diagnosticate la câini tineri, uneori chiar în primul an de viață. Este un semnal de alarmă important faptul că șchiopătura persistentă la un câine tânăr nu trebuie ignorată sau considerată „doar o fază de creștere”. Aceste afecțiuni sunt dureroase și pot avea consecințe grave pe termen lung dacă nu sunt gestionate corespunzător, necesitând consult veterinar imediat. 
• Exercițiu excesiv sau nepotrivit: Deși exercițiul este vital pentru sănătatea câinelui, un efort fizic prea intens, nepotrivit vârstei sau rasei, sau activități repetitive cu impact mare (sărituri excesive pe suprafețe dure), mai ales la câinii tineri ale căror plăci de creștere osoasă nu s-au închis încă, pot contribui la probleme articulare.
• Alte boli subiacente: Anumite boli sistemice pot avea ca manifestare secundară artrita. De exemplu, bolile inflamatorii articulare, cum ar fi poliartrita mediată imun sau artrita asociată cu boli transmise de căpușe (ex. Boala Lyme), pot duce la deteriorarea articulațiilor. Tulburările metabolice sau hormonale pot, de asemenea, influența sănătatea articulară.

Este important de înțeles că acești factori de risc adesea se suprapun și se potențează reciproc. De exemplu, un câine dintr-o rasă predispusă genetic la displazie de șold, care devine și supraponderal și poate suferi o mică leziune în timpul jocului, are un risc exponențial mai mare de a dezvolta osteoartrită severă și precoce. Această interconectare subliniază necesitatea unei abordări preventive și a managementului tuturor factorilor de risc controlabili.

Semnele artritei: cum îți dai seama că prietenul tău suferă?

Câinii, prin natura lor, tind să își ascundă durerea, un instinct moștenit de la strămoșii lor sălbatici pentru care manifestarea slăbiciunii putea însemna un pericol. Din acest motiv, semnele artritei pot fi subtile la început și se pot agrava treptat, făcând detectarea timpurie o provocare pentru stăpâni. Multe dintre semnele „ușoare” pot fi atribuite în mod eronat „îmbătrânirii normale”. O observație atentă și constantă este crucială.

Modificări de mobilitate:

• Șchiopătatul: Acesta este adesea primul semn pe care îl observă stăpânii. Poate fi intermitent la început, afectând unul sau mai multe membre. Șchiopătatul poate fi mai evident dimineața, la trezire, sau după o perioadă de repaus („rigiditate de pornire”), ameliorându-se parțial după ce câinele „se încălzește” cu puțină mișcare. De asemenea, se poate agrava după exerciții fizice mai intense.
• Rigiditate: Câinele poate avea dificultăți la ridicarea din poziția culcat sau șezut, mișcările parând înțepenite sau laborioase.
• Dificultate la sărit sau urcat: O reticență sau incapacitate de a sări în mașină, pe canapea (locuri preferate anterior) sau de a urca și coborî scările este un semn clasic.
• Mers încetinit: Câinele poate rămâne în urmă în timpul plimbărilor sau poate adopta un ritm general mai lent.
• „Salturi de iepuraș”: Unii câini, în special cei cu probleme la șolduri, pot alerga ținând picioarele din spate apropiate și mișcându-le simultan, asemănător salturilor unui iepure.
• Instabilitate pe picioarele din spate: Pot apărea dificultăți în a se ridica, a se deplasa normal sau a-și menține echilibrul, în special la nivelul trenului posterior.

Schimbări de comportament: Durerea cronică poate afecta semnificativ temperamentul și comportamentul unui câine.

• Iritabilitate sau nervozitate: Câinele poate deveni mai morocănos, mai puțin tolerant la joacă sau la manipulare. Poate mârâi, arăta colții sau chiar încerca să muște atunci când este atins în zonele dureroase sau când i se schimbă poziția, chiar și de către persoane familiare.
• Letargie, apatie, oboseală cronică: Un câine activ anterior poate deveni apatic, dormind mai mult, având mai puțină energie și arătând un interes redus pentru activitățile care înainte îi făceau plăcere, cum ar fi joaca sau plimbările lungi.
• Retragere sau izolare: Poate căuta locuri liniștite și poate evita interacțiunea cu membrii familiei sau cu alte animale de companie.
• Anxietate: Durerea constantă poate induce o stare de anxietate.

Alte indicii fizice și comportamentale:

• Lins excesiv sau mușcat al unei articulații specifice: Câinii încearcă adesea să „trateze” zona dureroasă lingând-o sau mușcând-o compulsiv. Acest comportament poate duce la pierderea părului și iritații ale pielii în zona respectivă (dermatită acrală de lins).
• Umflarea articulațiilor: Articulațiile afectate pot apărea umflate, pot fi calde la atingere și sensibile la palpare.
• Atrofie musculară: Din cauza durerii și a neutilizării membrului afectat, mușchii acestuia se pot micșora (atrofia). Piciorul afectat poate părea vizibil mai subțire decât celălalt. Acesta este un cerc vicios: durerea duce la inactivitate, inactivitatea la atrofie musculară, iar mușchii slăbiți oferă mai puțin sprijin articulației, ceea ce poate agrava durerea și instabilitatea.
• Scheunatul sau alte vocalizări la atingere sau mișcare: Câinele poate geme, scheuna sau plânge atunci când se mișcă sau când articulația dureroasă este atinsă.
• Modificări ale posturii: Poate adopta o postură neobișnuită pentru a evita încărcarea unei articulații dureroase. De exemplu, poate transfera greutatea pe membrele sănătoase. Afectarea coloanei vertebrale poate duce la o postură cocoșată.
• Tremurături musculare: Mușchii pot prezenta tremurături, în special la nivelul membrelor afectate, ca o încercare de a compensa slăbiciunea sau instabilitatea.
• Gâfâit excesiv: Uneori, gâfâitul fără un efort fizic evident poate fi un semn de durere sau disconfort cronic.

Este important de reținut că semnele non-specifice, cum ar fi iritabilitatea sau letargia, pot fi cauzate și de alte afecțiuni medicale. De aceea, orice modificare persistentă în comportamentul sau mobilitatea câinelui justifică o vizită la medicul veterinar pentru un diagnostic corect.

Pentru a ajuta stăpânii să identifice mai ușor aceste semne, iată un tabel sumar:

Categorie de semn	Semn specific	Descriere scurtă
Mobilitate	Șchiopătat	Mers anormal, sprijinind mai puțin un membru; poate fi mai rău după repaus/exercițiu.
	Rigiditate	Mișcări înțepenite, dificultate la ridicare.
	Dificultate la sărit/urcat	Evită să sară în mașină/pe canapea, urcă greu scările.
	Mers încetinit	Rămâne în urmă la plimbare, se mișcă mai lent.
	„Salturi de iepuraș”	Alergat cu picioarele din spate apropiate, sărind.
Comportament	Iritabilitate/nervozitate	Devine morocănos, poate mârâi sau mușca la atingere.
	Letargie/oboseală	Doarme mai mult, mai puțin energic, interes scăzut pentru joacă/plimbări.
	Retragere/izolare	Evită interacțiunea, caută locuri liniștite.
Fizic/altele	Lins excesiv al unei articulații	Linge sau roade compulsiv o anumită articulație.
	Umflarea articulațiilor	Articulații mărite în volum, posibil calde și sensibile.
	Atrofie musculară	Pierderea masei musculare la membrul afectat (pare mai subțire).
	Vocalizări (scheunat, plâns)	La mișcare sau la atingerea zonei dureroase.
	Modificări de postură	Poziție neobișnuită pentru a evita durerea, posibil cocoșat.
	Gâfâit excesiv	Gâfâie fără efort fizic aparent, poate indica durere.

Diagnosticul corect

Autodiagnosticarea și, mai ales, automedicația sunt extrem de periculoase și pot agrava starea câinelui sau pot masca simptomele unei alte boli grave. Multe semne ale artritei pot fi similare cu cele ale altor afecțiuni, inclusiv probleme neurologice sau chiar anumite tipuri de cancer. Doar un medic veterinar poate efectua investigațiile necesare pentru a ajunge la un diagnostic precis.

Procesul de diagnosticare a artritei este, de regulă, unul complex, bazându-se pe o combinație de informații și teste, nu pe un singur element.

Examinarea clinică și istoricul medical (anamneza):
Consultația începe cu o discuție detaliată între medicul veterinar și stăpân. Medicul va adresa întrebări despre:

• Semnele observate de stăpân (tipul de șchiopătură, rigiditate, schimbări de comportament etc.).
• Momentul apariției simptomelor și evoluția lor în timp (s-au agravat brusc sau treptat?).
• Nivelul de activitate al câinelui și orice modificare recentă.
• Existența unor leziuni sau traume anterioare, chiar dacă par minore sau îndepărtate în timp.
• Orice alte probleme de sănătate cunoscute sau tratamente pe care le urmează câinele. Urmează examenul fizic complet. Medicul veterinar va observa modul în care câinele merge și stă. Apoi, va palpa cu atenție fiecare articulație pentru a detecta semne de inflamație (umflătură, căldură locală), durere la atingere, crepitații (zgomote sau senzații de „scârțâit” în articulație la mișcare) și pentru a evalua amplitudinea mișcării (cât de mult poate fi flexată sau extinsă articulația). Testele de flexie, în care o articulație este menținută într-o poziție flectată pentru scurt timp și apoi câinele este pus să meargă, pot ajuta la localizarea articulației dureroase.

Rolul radiografiilor (raze X):
Radiografiile sunt un instrument imagistic esențial în diagnosticarea artritei, în special a osteoartritei. Ele permit vizualizarea structurilor osoase ale articulației și pot evidenția modificări caracteristice precum:

• Îngustarea spațiului articular (indicând pierderea de cartilaj).
• Formarea de osteofite („ciocuri osoase”) la marginile articulației.
• Scleroza osoasă subcondrală (creșterea densității osului de sub cartilaj, ca reacție la stres).
• Posibile chisturi osoase. Radiografiile ajută, de asemenea, la excluderea altor cauze ale simptomelor, cum ar fi fracturile, luxațiile sau tumorile osoase. Pentru a obține imagini radiografice de bună calitate, care să permită o interpretare corectă, este adesea necesar ca animalul să fie perfect nemișcat și poziționat corect. De aceea, mai ales dacă câinele este dureros, anxios sau tensionat, medicul veterinar poate recomanda o sedare ușoară sau chiar o anestezie generală de scurtă durată. 

Alte teste posibile (în funcție de caz):

• Analize de sânge: Acestea pot fi recomandate pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui, pentru a detecta semne de inflamație sistemică (deși în OA inflamația este primar locală) sau pentru a exclude alte boli care ar putea cauza simptome similare. De asemenea, analizele de sânge sunt importante înainte de a iniția anumite tratamente medicamentoase pe termen lung (cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene), pentru a evalua funcția organelor interne, în special a ficatului și rinichilor, și pentru a monitoriza eventualele efecte secundare.
• Analiza lichidului sinovial (artrocenteză): Aceasta implică recoltarea unei mici cantități de lichid din interiorul articulației afectate, sub sedare sau anestezie. Analiza acestui lichid poate oferi informații valoroase despre tipul de inflamație prezent și poate ajuta la diferențierea între osteoartrită (lichid de obicei non-inflamator sau ușor inflamator) și alte tipuri de artrită, cum ar fi artrita infecțioasă (unde se pot găsi bacterii și un număr mare de celule inflamatorii) sau artrita reumatoidă (caracteristici inflamatorii specifice).
• Teste specifice pentru boli infecțioase sau imun-mediate: Dacă se suspectează o cauză infecțioasă (ex. Boala Lyme, Anaplasmoză, Ehrlichioză) sau o boală autoimună (ex. artrita reumatoidă), pot fi necesare teste serologice specifice (din sânge) pentru detectarea anticorpilor sau a agenților patogeni. În cazul unor probleme neurologice care pot mima simptomele artritei, cum ar fi instabilitatea pe picioarele din spate, o puncție lombară pentru analiza lichidului cefalorahidian poate fi luată în considerare.
• Imagistică avansată: În cazuri complexe sau atunci când radiografiile nu sunt concludente, medicul veterinar poate recomanda tehnici imagistice mai avansate, cum ar fi tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN). Acestea oferă imagini mult mai detaliate ale oaselor, cartilajelor și țesuturilor moi (ligamente, meniscuri). Artroscopia, o procedură chirurgicală minim invazivă, permite vizualizarea directă a interiorului articulației cu o cameră mică și, în unele cazuri, efectuarea unor manopere terapeutice (ex. îndepărtarea fragmentelor de cartilaj).

Tratamentul artritei la câini

Deși osteoartrita nu poate fi vindecată complet, deoarece este o boală degenerativă, există numeroase strategii terapeutice care pot ajuta la controlul durerii, la reducerea inflamației, la încetinirea progresiei bolii și, cel mai important, la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții câinelui. Abordarea optimă este, de obicei, una multimodală, ceea ce înseamnă combinarea mai multor tipuri de tratamente și ajustări ale stilului de viață, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui pacient.

Managementul greutății și dieta:

• Controlul greutății: Acesta este, probabil, cel mai important aspect al managementului pe termen lung al artritei la câinii supraponderali sau obezi. Fiecare kilogram în plus exercită o presiune suplimentară considerabilă asupra articulațiilor dureroase, exacerbând durerea și accelerând deteriorarea cartilajului. Reducerea greutății corporale, chiar și cu câteva kilograme, poate duce la o ameliorare remarcabilă a simptomelor și poate reduce necesitatea administrării de medicamente. 
• Dietă: O alimentație echilibrată și de înaltă calitate este esențială. Există diete veterinare special formulate pentru câinii cu probleme articulare. Acestea conțin adesea niveluri optime de acizi grași Omega-3 (cu efect antiinflamator), glucozamină, sulfat de condroitină și antioxidanți. Este important să se evite alimentele bogate în zahăr și grăsimi, care pot contribui la creșterea în greutate și pot favoriza inflamația sistemică. Un aport excesiv de carbohidrați poate, de asemenea, duce la obezitate.

Exerciții fizice adaptate:
Deși poate părea contraintuitiv să încurajezi mișcarea la un câine care are dureri articulare, exercițiul fizic regulat, dar moderat și controlat, este vital. Acesta ajută la menținerea mobilității articulare, la întărirea musculaturii care susține articulațiile (reducând astfel stresul direct asupra lor), la controlul greutății și la îmbunătățirea stării generale de bine.

• Se recomandă exerciții cu impact redus asupra articulațiilor, cum ar fi plimbările scurte și frecvente în lesă, pe teren moale (iarbă), și înotul (care este excelent, deoarece permite mișcarea fără a pune presiune pe articulații).
• Trebuie evitate activitățile intense, bruște, săriturile, alergatul pe suprafețe dure (asfalt, beton) și jocurile care implică opriri și porniri bruște sau răsuciri. Găsirea echilibrului corect este esențială: inactivitatea completă duce la rigiditate, atrofie musculară și creștere în greutate, în timp ce exercițiul excesiv sau nepotrivit poate agrava durerea și inflamația. 

Modificări în casă pentru confort și siguranță:
Ajustările simple în mediul de acasă pot face o diferență enormă în confortul zilnic al unui câine cu artrită:

• Așternut confortabil: Un pat moale, bine căptușit, preferabil ortopedic (cu spumă cu memorie), ajută la distribuirea uniformă a greutății și la reducerea presiunii asupra articulațiilor dureroase. Patul ar trebui plasat într-un loc cald, liniștit, ferit de curenți reci sau umezi.
• Suprafețe antiderapante: Podelele alunecoase (parchet laminat, gresie, linoleum) sunt un pericol pentru câinii cu artrită, deoarece pot aluneca ușor, căzând și agravându-și leziunile. Utilizarea covoarelor, a carpetelor sau a unor covorașe antiderapante în zonele frecvent circulate este esențială.
• Rampe sau trepte ajutătoare: Pentru a evita impactul dur al săriturilor, se pot folosi rampe sau trepte speciale pentru a ajuta câinele să urce în mașină, pe canapea sau să depășească obstacole precum scările.
• Boluri înălțate: Pentru câinii cu artrită la nivelul gâtului, coloanei vertebrale sau membrelor anterioare, ridicarea bolurilor de apă și mâncare la o înălțime confortabilă poate reduce tensiunea și disconfortul în timpul hrănirii.
• Menținerea căldurii: Frigul și umezeala pot agrava durerile articulare. Este important să se asigure că animalul este menținut la căldură și uscat, mai ales pe vreme rece. O haină pentru câini poate fi utilă în timpul plimbărilor pe vreme rece. Compresele calde, aplicate cu grijă pe articulațiile dureroase (atenție la riscul de arsuri!), pot oferi alinare.

Medicamente prescrise de medicul veterinar:
Medicația joacă un rol important în controlul durerii și inflamației asociate cu artrita. Nu administrați niciodată câinelui medicamente destinate uzului uman (cum ar fi ibuprofen, naproxen, aspirină sau paracetamol) fără a consulta în prealabil medicul veterinar! Multe dintre acestea sunt extrem de toxice pentru câini și pot avea consecințe fatale.

• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Acestea sunt adesea prima linie de tratament medicamentos pentru osteoartrită. Ele acționează prin reducerea producției de substanțe chimice în organism care cauzează inflamație și durere. Există AINS formulate special pentru câini (ex. carprofen, meloxicam, firocoxib, grapiprant). Deși eficiente, AINS pot avea efecte secundare, în special la nivel gastrointestinal (vărsături, diaree, ulcere), renal sau hepatic, mai ales la utilizarea pe termen lung sau la animalele sensibile. De aceea, necesită prescripție veterinară și, adesea, monitorizare prin analize de sânge periodice pentru a verifica funcția organelor.

Alte analgezice (medicamente pentru durere):

• Librela: Acesta este un tratament relativ nou și inovator pentru durerea asociată cu osteoartrita la câini. Se administrează sub formă de injecție subcutanată, o dată pe lună. Librela acționează specific ca analgezic, ameliorând durerea, dar nu tratează cauza de bază a bolii (degenerarea cartilajului). Un avantaj major este profilul său de siguranță, putând fi utilizat pe termen lung și la câini cu anumite afecțiuni concomitente (de exemplu, insuficiență renală cronică) unde antiinflamatoarele ar putea fi contraindicate.
• Alte medicamente pentru durere, cum ar fi gabapentina (utilă în special pentru durerea cronică, neuropatică), amantadina sau tramadolul (deși eficacitatea tramadolului la câini este din ce în ce mai dezbătută și considerată limitată de mulți specialiști), pot fi utilizate singure sau în combinație cu AINS pentru un control mai bun al durerii, în special în cazurile mai severe.

• Antiinflamatoare steroidiene (corticosteroizi): Medicamente precum prednisonul sunt antiinflamatoare foarte puternice. Cu toate acestea, din cauza potențialelor efecte secundare semnificative la utilizarea pe termen lung (ex. supresia sistemului imunitar, diabet, boala Cushing iatrogenă), utilizarea lor în tratamentul osteoartritei este, de obicei, limitată la perioade scurte, pentru a controla crizele acute de durere și inflamație, sau sunt rezervate pentru alte tipuri de artrită, cum ar fi cele mediate imun.
• Injecții articulare: În anumite cazuri, medicul veterinar poate recomanda injectarea directă în articulația afectată a unor substanțe precum acidul hialuronic (pentru a îmbunătăți lubrifierea articulației) sau corticosteroizi (pentru un efect antiinflamator local puternic). Pentosan Polisulfatul de Sodiu (Osteopen, Anarthron), administrat injectabil, este un alt medicament care poate ajuta la protejarea cartilajului și la încetinirea progresiei osteoartritei.

Suplimente pentru sănătatea articulațiilor (condroprotectoare):
Există o gamă largă de suplimente nutritive care sunt promovate pentru susținerea sănătății articulare. Deși dovezile științifice privind eficacitatea unora dintre ele pot varia, multe sunt considerate sigure și pot oferi beneficii ca parte a unui plan de management multimodal, în special în stadiile incipiente ale bolii sau pentru a ajuta la reducerea dozelor de AINS.

• Glucozamina și sulfatul de condroitină: Acestea sunt, probabil, cele mai cunoscute suplimente. Se crede că furnizează „blocurile de construcție” pentru cartilaj și pot avea un efect antiinflamator ușor.
• Acizi grași Omega-3 (EPA și DHA): Proveniți în principal din uleiul de pește, acești acizi grași au proprietăți antiinflamatoare naturale bine documentate și pot ajuta la reducerea durerii și rigidității articulare.
• Alte suplimente: Diverse alte ingrediente sunt frecvent incluse în formulele pentru articulații, cum ar fi extractul de midii (Perna canaliculus), MSM (metilsulfonilmetan), acidul hialuronic administrat oral, colagenul nativ de tip II (UC-II), extracte din plante cu potențial antiinflamator (ex. Boswellia serrata – tămâie, turmeric/curcumină), antioxidanți precum vitamina E.
• Există numeroase produse comerciale disponibile, cum ar fi GlycoFlex, CroniCare (care conține extract de ulei de cânepă și Omega-3), Doppelherz Pets, Hyaloral, Condrovet și multe altele. Este important de subliniat că suplimentele nu sunt medicamente și nu pot înlocui tratamentele prescrise de veterinar în cazurile de durere moderată sau severă. Ele pot acționa ca adjuvante, ajutând la încetinirea progresiei bolii sau la îmbunătățirea confortului pe termen lung. 

Terapii complementare și de reabilitare:
Aceste terapii pot juca un rol semnificativ în îmbunătățirea confortului și funcționalității, adesea permițând reducerea dozelor de medicamente analgezice.

• Fizioterapie/kinetoterapie veterinară: Un fizioterapeut veterinar calificat poate elabora un program personalizat de exerciții terapeutice, masaj și alte tehnici pentru a îmbunătăți forța musculară, flexibilitatea articulară, echilibrul și mobilitatea generală. Hidroterapia, în special mersul pe bandă subacvatică, este foarte benefică deoarece permite exercițiul într-un mediu cu portanță, reducând stresul asupra articulațiilor.
• Masaj terapeutic: Masajul efectuat corect poate ajuta la relaxarea mușchilor tensionați, la îmbunătățirea circulației sanguine locale și la alinarea durerii.
• Acupunctură: Această tehnică din medicina tradițională chineză, care implică inserarea unor ace foarte subțiri în puncte specifice ale corpului, poate ajuta la ameliorarea durerii și la îmbunătățirea funcției la unii câini cu artrită.
• Terapie cu laser (clasa IV) sau fotobiomodulare: Aceasta implică aplicarea unei lumini laser de joasă intensitate pe zona afectată. Se crede că reduce durerea și inflamația și stimulează procesele de vindecare la nivel celular.
• Tratamente termice (căldură/rece): Aplicarea de comprese calde poate ajuta la relaxarea mușchilor și la alinarea articulațiilor rigide, în special înainte de exercițiu. Compresele reci pot fi utile pentru a reduce inflamația acută și durerea după un efort mai intens sau în cazul unei exacerbări a simptomelor.

Opțiuni chirurgicale (în cazuri selectate):
În unele situații, în special în cazurile severe de osteoartrită care nu răspund la tratamentul conservator sau când există o problemă structurală specifică (ex. displazie severă de șold, ruptură de ligament), intervenția chirurgicală poate fi o opțiune.

• Exemple de proceduri chirurgicale includ: artroplastia totală de șold (înlocuirea articulației șoldului cu o proteză artificială – o opțiune foarte eficientă pentru câinii potriviți), artrodeza (fuzionarea chirurgicală a oaselor unei articulații pentru a elimina mișcarea și durerea, utilizată mai ales pentru articulațiile mici precum cele ale carpului sau tarsului), osteotomii corective (tăierea și realinierea oaselor pentru a îmbunătăți biomecanica articulară, ex. osteotomia de nivelare a platoului tibial – TPLO – pentru ruptura de ligament încrucișat), sau îndepărtarea fragmentelor de cartilaj sau a osteofitelor proeminente (adesea prin artroscopie). 

Este important de reținut că tratamentul artritei este un proces dinamic și necesită răbdare. Ceea ce funcționează pentru un câine s-ar putea să nu funcționeze la fel de bine pentru altul, iar planul de tratament poate necesita ajustări periodice în funcție de răspunsul individual și de evoluția bolii.

Concluzie 

Artrita la câini este, fără îndoială, o afecțiune serioasă care poate aduce provocări atât pentru animal, cât și pentru stăpân. Cu toate acestea, cu un diagnostic corect și precoce, un plan de tratament multimodal bine pus la punct de către medicul veterinar și, mai ales, cu multă dragoste, răbdare și grijă constantă din partea stăpânului, majoritatea câinilor cu artrită pot continua să ducă o viață fericită, activă și împlinită.