Pododermatita la câini

Ce este, de fapt, pododermatita canină?

Poate ați auzit termenul „pododermatită” și v-ați întrebat ce înseamnă exact. Într-un mod simplu, pododermatita este o inflamație a pielii de la nivelul lăbuțelor câinelui. 

Este foarte important de înțeles că pododermatita nu este, de obicei, o boală în sine, ci mai degrabă un semn clinic sau o manifestare a unei alte probleme de sănătate subiacente. Această inflamație poate afecta pielea dintre degete, pernuțele, zona din jurul unghiilor sau chiar unghiile în sine. Deoarece câinii se bazează pe lăbuțele lor pentru aproape orice activitate, o inflamație dureroasă în această zonă le poate limita serios mișcarea și bucuria de a trăi. Prin urmare, înțelegerea faptului că pododermatita este un simptom și nu o boală de sine stătătoare este crucială. Aceasta subliniază necesitatea de a identifica și trata cauza principală, nu doar inflamația vizibilă, pentru o rezolvare pe termen lung și pentru a preveni revenirea problemei.

Cum recunoști pododermatita la câinele tău?

Fiți atenți la următoarele semne vizibile și modificări comportamentale:

• Linsul sau mușcatul excesiv al lăbuțelor: Acesta este adesea primul și cel mai evident semnal de alarmă. Câinele poate petrece perioade îndelungate lingându-și sau roadându-și una sau mai multe lăbuțe. Un episod ocazional de lins poate fi normal, dar persistența acestui comportament, mai ales dacă este însoțit și de alte semne, indică o problemă.
• Roșeață și umflături: Pielea dintre degete, de pe pernuțe sau din jurul unghiilor poate apărea roșie, iritată și umflată.
• Căldură locală: Zonele afectate pot fi mai calde la atingere comparativ cu alte părți ale corpului.
• Durere și disconfort: Câinele poate începe să șchiopăteze, să evite să pună greutate pe lăbuța afectată sau să reacționeze cu durere la atingerea zonei.
• Leziuni diverse: Pe lăbuțe pot apărea:

• • Crăpături dureroase, mai ales între degete sau pe pernuțe.
  • Vezicule (bășicuțe cu lichid).
  • Noduli (mici umflături solide, palpabile sub piele).
  • Furunculi (abcese dureroase la rădăcina firului de păr, adesea între degete – cunoscute ca furunculoză interdigitală).
  • Chisturi interdigitale (formațiuni asemănătoare unor saci, pline cu lichid sau material semi-solid, între degete).
  • Secreții: din leziuni poate curge puroi (galben, verde, urât mirositor) sau sânge.

• Căderea părului (alopecie): Părul din jurul zonelor afectate de pe lăbuțe poate cădea.
• Colorarea blănii: La câinii cu blană deschisă la culoare, linsul excesiv poate duce la pătarea blănii în nuanțe de roșu-maroniu, din cauza pigmenților din saliva.
• Miros neplăcut: Un miros anormal, adesea acru sau stătut, provenind de la lăbuțe, poate semnala o infecție bacteriană sau fungică.
• Modificări comportamentale generale: Câinele poate deveni mai apatic, mai puțin dornic să se joace sau să meargă la plimbare, poate fi mai iritabil sau poate manifesta alte semne de stres.

Este important să observați nu doar un singur simptom, ci combinația acestora și orice schimbare față de comportamentul și aspectul normal al lăbuțelor câinelui dumneavoastră. 

Cauzele comune ale pododermatitei la câini

Așa cum am menționat, pododermatita este, în majoritatea cazurilor, un indicator al unei probleme de fond.  Iată care sunt principalii „vinovați”:

Alergiile

Alergiile se numără printre cele mai frecvente cauze ale pododermatitei la câini. Lăbuțele sunt adesea printre primele zone afectate de mâncărime intensă (prurit) în cazul unei reacții alergice, iar câinele începe să le lingă și să le roadă compulsiv. Acest comportament duce la traumatizarea pielii, inflamație și, în final, la pododermatită. Se creează astfel un ciclu vicios: mâncărimea cauzată de alergie duce la lins și scărpinat, ceea ce lezează bariera protectoare a pielii. Pielea deteriorată devine vulnerabilă la inflamație directă (pododermatită) și, foarte important, la pătrunderea microorganismelor, crescând riscul de infecții secundare bacteriene sau fungice, care agravează și mai mult situația.

Principalele tipuri de alergii implicate sunt:

• Alergiile alimentare: Reacții la anumite proteine (ex: pui, vită, lactate) sau ingrediente (ex: grâu, porumb, soia) din hrana administrată. Mâncărimea poate afecta, pe lângă lăbuțe, și fața, urechile sau zona perianală.
• Alergiile de mediu (dermatita atopică): Reacții la alergeni din mediul înconjurător, cum ar fi polenul (de iarbă, copaci, buruieni), praful de casă, acarienii din praf, sporii de mucegai. Aceste alergii pot fi sezoniere (mai intense primăvara sau toamna, când concentrația de polen este mare) sau pot persista pe tot parcursul anului dacă alergenul este prezent constant în casă (ex: acarieni). Linsul labelor este un simptom clasic.
• Dermatita alergică la purici: O reacție alergică la saliva puricilor. Chiar și o singură mușcătură de purice poate declanșa o reacție alergică severă la un câine sensibil, manifestată prin mâncărime intensă, în special în zona din spate a corpului și la baza cozii, dar și la nivelul labelor.
• Alergiile de contact: Mai puțin frecvente, dar posibile. Apar atunci când pielea lăbuțelor intră în contact direct cu o substanță iritantă sau alergenică, de exemplu, anumiți detergenți de podea, substanțe chimice folosite pentru tratarea ierbii, materiale plastice sau cauciuc din covorașe sau jucării.

Infecțiile: bacteriene sau fungice

Infecțiile bacteriene și fungice sunt o altă cauză majoră a pododermatitei, dar este important de reținut că, de cele mai multe ori, acestea sunt secundare unei alte probleme care a slăbit apărarea naturală a pielii. O piele sănătoasă are o barieră eficientă împotriva microorganismelor, dar când această barieră este compromisă (de exemplu, prin lins excesiv din cauza alergiilor, prin răni sau iritații), bacteriile și fungii pot pătrunde și se pot multiplica.

• Infecții bacteriene (piodermită): Diverse bacterii, cel mai frecvent din genul Staphylococcus, care pot exista în mod normal pe pielea câinelui în număr mic, pot profita de o leziune sau o slăbire a imunității locale pentru a se înmulți necontrolat. Acest lucru duce la apariția unor leziuni caracteristice, cum ar fi pustule (bășicuțe cu puroi), cruste, roșeață, durere și, uneori, un miros neplăcut. Furunculoza interdigitală, o formă severă, este o infecție bacteriană profundă a foliculilor de păr dintre degete.
• Infecții fungice (cu fungi/ciuperci):

• • Malassezia pachydermatis: Este o drojdie (un tip de fung) care trăiește în mod normal pe pielea și în urechile câinilor. În anumite condiții, cum ar fi umiditatea crescută, alergiile sau un sistem imunitar slăbit, Malassezia se poate înmulți excesiv, provocând inflamație, mâncărime, roșeață, piele îngroșată, unsuroasă și un miros specific, rânced sau de „șosete murdare”. Spațiile interdigitale sunt zone predilecte pentru dezvoltarea acestei drojdii, datorită căldurii și umidității.
  • Dermatofiți: Sunt fungi care pot infecta părul, pielea și unghiile (ex: Microsporum, Trichophyton). Aceștia pot cauza leziuni circulare, cu căderea părului, descuamare, roșeață și mâncărime.

Un factor important care favorizează dezvoltarea infecțiilor, în special a celor fungice, este umiditatea persistentă a lăbuțelor. Aceasta poate fi cauzată de linsul excesiv, de plimbările frecvente prin zone umede (bălți, iarbă udă) fără o uscare corespunzătoare ulterioară, sau de traiul într-un mediu general umed. Uscarea atentă a lăbuțelor, mai ales între degete, este o măsură preventivă esențială.

Paraziții

Anumiți paraziți externi pot afecta direct pielea lăbuțelor sau pot cauza mâncărime atât de intensă încât câinele își provoacă singur leziuni prin lins și ros, deschizând calea pododermatitei și infecțiilor secundare.

• Demodex (demodecie): Acești acarieni microscopici trăiesc în mod normal în număr mic în foliculii de păr ai majorității câinilor. Problemele apar atunci când sistemul imunitar al câinelui nu îi poate ține sub control (mai ales la căței, câini tineri sau cei cu imunitate compromisă), permițându-le să se înmulțească excesiv. Demodecia poate cauza căderea părului, roșeață, piele solzoasă, leziuni și inflamație, inclusiv la nivelul lăbuțelor (pododemodecie).
• Sarcoptes (scabie sarcoptică): Acest tip de acarian este extrem de contagios (inclusiv pentru oameni, temporar) și sapă galerii în piele, provocând o mâncărime insuportabilă. Lăbuțele pot fi afectate, alături de alte zone ale corpului.
• Puricii: Pe lângă dermatita alergică la purici, o infestație masivă cu purici poate cauza iritație directă și mâncărime, ducând la auto-traumatisme. Chiar și paraziții care nu cauzează direct pododermatită pot contribui indirect. Mâncărimea intensă pe care o provoacă determină câinele să se lingă și să se scarpine excesiv, rănind pielea și făcând-o vulnerabilă la infecții secundare, care sunt o componentă majoră a pododermatitei. Astfel, deparazitarea externă regulată și corectă este o măsură preventivă crucială.
• Căpușele: Mușcăturile de căpușe pot cauza iritație locală, inflamație și pot reprezenta o poartă de intrare pentru infecții. De asemenea, căpușele pot transmite diverse boli.

Corpi străini și răni

Lăbuțele câinilor sunt constant expuse la diverse obiecte de pe sol care le pot răni.

• Corpi străini: Spini, cioburi de sticlă, așchii de lemn, ghimpi, pietricele ascuțite sau, foarte frecvent în anumite zone, ariste de plante uscate (cum ar fi cele de la iarba deasă, cunoscute popular ca „spice”) se pot înfige în pielea delicată a lăbuțelor, în special între degete sau în pernuțe. Acestea provoacă durere, inflamație localizată, șchiopătat și, adesea, infecții dacă nu sunt îndepărtate rapid. Câinele va linge insistent zona afectată.
• Răni diverse: Tăieturi, zgârieturi, abraziuni (julituri) sau arsuri pot apărea în urma contactului cu suprafețe aspre, muchii tăioase, asfalt încins vara sau gheață și sare folosite pentru dezghețare iarna. Orice leziune a pielii, oricât de mică, poate deveni o poartă de intrare pentru bacterii și poate evolua spre pododermatită.

Din acest motiv, inspecția atentă a lăbuțelor după fiecare plimbare este o măsură preventivă extrem de importantă, mai ales dacă plimbarea a avut loc în zone cu vegetație înaltă și uscată, pe teren accidentat sau pe suprafețe potențial periculoase. Îndepărtarea promptă a oricărui corp străin poate preveni multă suferință.

Alte cauze posibile

Există și alte condiții, mai puțin frecvente, dar care pot contribui la apariția pododermatitei:

• Greutatea excesivă (obezitatea): Pune o presiune suplimentară constantă pe lăbuțe, favorizând iritațiile și inflamația cronică.
• Conformația particulară a lăbuței: Anumite caracteristici anatomice moștenite, cum ar fi lăbuțele foarte late și răsfirate sau prezența unor pliuri adânci de piele între degete, pot predispune la frecare, acumulare de umiditate și iritații cronice. Chisturile interdigitale sunt adesea legate de conformația lăbuței și de leziuni ale ligamentelor interdigitale.
• Probleme hormonale (endocrine): Afecțiuni precum hipotiroidismul (funcție tiroidiană scăzută) sau sindromul Cushing (exces de cortizol) pot afecta sănătatea generală a pielii și funcția sistemului imunitar, crescând susceptibilitatea la infecții cutanate, inclusiv la nivelul lăbuțelor.
• Boli autoimune: În cazuri mai rare, sistemul imunitar al câinelui poate ataca în mod eronat propriile celule ale pielii, ducând la inflamație și leziuni la nivelul lăbuțelor (ex: pemfigus foliaceu).
• Traume repetate prin lins compulsiv: Unii câini dezvoltă un comportament de lins excesiv al lăbuțelor din cauza anxietății, plictiselii sau altor probleme comportamentale. Acest lins constant menține pielea umedă și iritată, favorizând pododermatita.
• Tumori: Deși rar, anumite tipuri de tumori cutanate (benigne sau maligne) se pot dezvolta pe lăbuțe și pot mima simptomele unei pododermatite.

Această listă variată de posibile cauze subliniază un aspect fundamental: complexitatea pododermatitei face ca autodiagnosticul și auto-tratamentul să fie nu doar ineficiente, ci și potențial periculoase. Doar un medic veterinar, printr-o evaluare completă, poate stabili cauza exactă și poate recomanda tratamentul corect. Încercarea de a trata „doar inflamația” acasă, fără a cunoaște cauza, poate întârzia vindecarea, poate agrava problema sau poate masca o afecțiune mai gravă.

Pentru a vă ajuta să corelați mai ușor observațiile dumneavoastră cu posibilele cauze, iată un tabel orientativ:

Cauza posibilă	Semne orientative pe care le poate observa stăpânul
Alergie alimentară	Lins excesiv al lăbuțelor (și posibil alte zone: față, urechi, abdomen, perianal), uneori asociat cu probleme digestive; simptome non-sezoniere.
Alergie de mediu (atopie)	Mâncărime și lins al lăbuțelor (și alte zone), adesea sezoniere (primăvara/vara/toamna) sau după contactul cu anumiți alergeni (ex: iarbă, praf).
Dermatită alergică la purici (DAP)	Mâncărime intensă, mai ales pe spate, la baza cozii, abdomen, coapse, dar și lăbuțe; prezența puricilor sau a excrementelor acestora (puncte negre).
Infecție bacteriană (piodermită)	Roșeață, umflături, pustule (coșuri cu puroi), cruste, leziuni umede, durere, miros neplăcut între degete sau pe lăbuțe.
Infecție fungică (Malassezia, dermatofiți)	Roșeață, piele îngroșată, unsuroasă, descuamare (mătreață), mâncărime, miros specific (acru, de drojdie); leziuni circulare cu căderea părului (dermatofiți).
Corp străin (spin, aristă etc.)	Șchiopătat brusc la o singură lăbuță, lins insistent al unui singur punct, umflătură localizată, posibil o mică rană sau orificiu de intrare.
Demodecie (râie demodectică)	Căderea părului în zone localizate sau extinse pe lăbuțe (și/sau corp), piele roșie, solzoasă; mâncărimea poate fi variabilă, adesea redusă inițial.
Traumă (tăietură, arsură)	Leziune vizibilă (tăietură, julitură, veziculă de arsură), durere, sângerare, șchiopătat.

Cum se pune diagnosticul corect?

Odată ce ați observat semne de pododermatită la câinele dumneavoastră, următorul pas este o vizită la medicul veterinar. 

Examinarea clinică

Consultația va începe, de obicei, cu o anamneză detaliată. Medicul veterinar vă va adresa o serie de întrebări despre:

• Istoricul medical al câinelui (boli anterioare, vaccinări, deparazitări).
• Momentul apariției simptomelor și evoluția lor în timp.
• Dieta actuală a câinelui (tipul de hrană, recompense, schimbări recente).
• Mediul de viață (interior/exterior, tipul de suprafețe pe care merge, contact cu alte animale).
• Tratamente administrate anterior pentru această problemă sau pentru altele.
• Prezența altor simptome (mâncărime în alte zone, probleme digestive, modificări ale setei sau urinării etc.).

Observațiile dumneavoastră atente de acasă sunt extrem de valoroase în această etapă. Informații precum „linsul a început după ce am schimbat hrana” sau „simptomele se agravează primăvara, după plimbările prin parc” pot oferi indicii importante medicului veterinar și pot scurta procesul de diagnostic.

Urmează examinarea fizică generală, pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui, și apoi o examinare dermatologică amănunțită, cu accent pe lăbuțe. Medicul va inspecta vizual pielea, spațiile interdigitale, pernuțele și unghiile, căutând tipul și distribuția leziunilor. Va palpa lăbuțele pentru a detecta umflături, noduli, zone dureroase sau cu temperatură crescută. De asemenea, poate observa modul în care câinele merge sau își folosește lăbuțele pentru a evalua gradul de disconfort sau șchiopătura.

Teste specifice

Deoarece pododermatita poate avea numeroase cauze, medicul veterinar poate recomanda unul sau mai multe teste specifice pentru a ajunge la un diagnostic de certitudine. Aceste teste nu sunt „costuri suplimentare inutile”, ci instrumente esențiale care ajută la identificarea precisă a problemei, permițând astfel alegerea celui mai eficient și țintit tratament. Fără un diagnostic corect, tratamentul administrat „la întâmplare” poate fi ineficient, poate duce la cronicizarea bolii sau, în unele cazuri, poate fi chiar dăunător.

Iată câteva dintre cele mai comune teste utilizate:

• Citologia (examen microscopic direct): Este adesea primul test efectuat. Medicul prelevează o mostră de pe suprafața pielii afectate (prin atingerea ușoară cu o lamă de microscop – amprentă, prin aplicarea unei benzi adezive transparente – „tape test”, sau prin recoltarea de material dintr-o pustulă). Proba este apoi colorată și examinată la microscop, direct în clinică în multe cazuri. Acest test rapid poate identifica prezența și tipul bacteriilor (ex: coci, bacili), a fungilor de tip drojdie (Malassezia), a celulelor inflamatorii (ex: neutrofile, eozinofile) și, uneori, a altor elemente.
• Raclajul cutanat: Implică răzuirea superficială a pielii cu o lamă de bisturiu (până la o ușoară sângerare capilară) pentru a colecta material din straturile mai profunde ale epidermei și din foliculii de păr. Proba este examinată la microscop pentru a căuta anumiți paraziți, în special acarienii Demodex (care cauzează demodecia).
• Cultură bacteriană și antibiogramă: Dacă se suspectează o infecție bacteriană (mai ales dacă este profundă, recurentă sau nu răspunde la tratamentul inițial), medicul poate preleva o mostră sterilă (tampon, fragment de țesut) de la nivelul leziunii. Aceasta este trimisă la un laborator specializat unde se încearcă creșterea bacteriilor prezente. Dacă se dezvoltă bacterii, acestea sunt identificate, iar apoi se testează sensibilitatea lor la diferite antibiotice (antibiogramă). Acest test este crucial pentru a alege cel mai eficient antibiotic și pentru a evita utilizarea inutilă a antibioticelor cu spectru larg sau a celor la care bacteria este rezistentă.
• Cultură fungică și antifungigramă: Similar culturii bacteriene, dacă se suspectează o infecție cu fungi dermatofiți, se pot preleva fire de păr sau scuame de pe marginea leziunilor pentru a fi cultivate în medii speciale. Identificarea fungului și testarea sensibilității la antifungice (antifungigrama) ajută la alegerea tratamentului corect.
• Biopsia cutanată și examenul histopatologic: Aceasta este o procedură mai invazivă, care implică prelevarea unui mic fragment de piele de la nivelul leziunilor, sub anestezie locală sau generală ușoară. Mostra de țesut este apoi trimisă la un laborator de anatomie patologică, unde este procesată și examinată la microscop de către un specialist. Biopsia este foarte utilă în cazurile cronice, atipice, care nu răspund la tratament, sau atunci când se suspectează afecțiuni mai grave sau mai rare, cum ar fi bolile autoimune, anumite tipuri de infecții profunde, reacții tisulare neobișnuite sau tumori.
• Teste alergologice:

• • Dietă de eliminare (dietă hipoalergenică): Este „standardul de aur” pentru diagnosticarea alergiilor alimentare. Presupune hrănirea câinelui exclusiv cu o dietă special formulată (cu o sursă nouă de proteină și carbohidrați, la care câinele nu a mai fost expus, sau cu proteine hidrolizate – „sparte” în molecule suficient de mici pentru a nu declanșa o reacție alergică) pentru o perioadă de minim 8-12 săptămâni. Orice alt aliment sau recompensă este strict interzisă în această perioadă. Dacă simptomele se ameliorează semnificativ, se confirmă o componentă alimentară, iar apoi se pot reintroduce treptat ingrediente vechi pentru a identifica alergenul specific.
  • Teste serologice (din sânge) sau cutanate (intradermice): Pot fi utilizate pentru a identifica alergenii specifici din mediu (polen, acarieni etc.) în cazul dermatitei atopice. Aceste teste ajută la formularea unor strategii de evitare a alergenilor sau la dezvoltarea unui vaccin de imunoterapie specifică.

• Analize de sânge generale (hemoleucogramă, profil biochimic) și teste hormonale: Pot fi recomandate pentru a evalua starea generală de sănătate, pentru a detecta semne de inflamație sistemică sau infecție, și pentru a exclude boli endocrine (precum hipotiroidismul sau sindromul Cushing) care pot afecta pielea.
• Investigații imagistice (radiografii, ecografii, CT): Pot fi necesare în cazuri selectate, de exemplu, dacă se suspectează prezența unui corp străin profund, care nu este vizibil la suprafață, o problemă osoasă subiacentă (infecție, fractură, tumoră osoasă) sau o formațiune tumorală la nivelul țesuturilor moi ale lăbuței.

Alegerea testelor potrivite depinde de fiecare caz în parte, de istoricul medical, de semnele clinice și de suspiciunile medicului veterinar.

Tratamentul pododermatitei la câini

Odată ce medicul veterinar a stabilit cauza (sau cauzele) pododermatitei, se poate institui un plan de tratament țintit. Este esențial să înțelegeți că nu există un „tratament minune” universal pentru pododermatită, deoarece abordarea terapeutică depinde în totalitate de factorul declanșator.

Importanța tratării cauzei principale

Cel mai important aspect al tratamentului este abordarea cauzei primare. Dacă se tratează doar simptomele (inflamația, mâncărimea, infecția secundară) fără a elimina sau controla factorul care a declanșat problema, este foarte probabil ca pododermatita să reapară după întreruperea tratamentului simptomatic. De exemplu, dacă pododermatita este cauzată de o alergie alimentară, administrarea de antibiotice pentru infecția secundară poate aduce o ameliorare temporară, dar lăbuțele se vor inflama din nou atâta timp cât câinele consumă alergenul.

Procesul de diagnostic și tratament poate fi uneori îndelungat și poate necesita răbdare și consecvență din partea dumneavoastră, mai ales în cazul afecțiunilor cronice precum alergiile. „Vindecarea” în aceste situații poate însemna controlul pe termen lung al simptomelor și prevenirea recidivelor, mai degrabă decât eradicarea completă a cauzei (cum ar fi în cazul alergiilor de mediu, unde eliminarea totală a alergenilor este adesea imposibilă). Comunicarea deschisă cu medicul veterinar despre așteptările realiste și despre planul de management pe termen lung este crucială.

Medicamente prescrise de veterinar

În funcție de diagnostic, medicul veterinar poate prescrie diverse medicamente:

• Antibiotice: Sunt necesare pentru tratarea infecțiilor bacteriene (piodermite, furunculoză). Tratamentul cu antibiotic pentru afecțiunile pielii este adesea de lungă durată, putând varia de la 3-4 săptămâni până la 6-8 săptămâni sau chiar mai mult, în funcție de profunzimea și severitatea infecției. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la recidiva infecției și la dezvoltarea rezistenței bacteriene la antibiotice.
• Antifungice: Se utilizează pentru tratarea infecțiilor cu fungi (dermatofiți) sau cu Malassezia. Pot fi administrate pe cale orală (ex: ketoconazol, itraconazol, terbinafină) sau aplicate local. Durata tratamentului poate fi, de asemenea, de câteva săptămâni.
• Antiparazitare: Sunt necesare pentru eradicarea paraziților externi precum acarienii Demodex sau Sarcoptes. Există diverse opțiuni, inclusiv soluții spot-on (pipete), medicamente orale (ex: ivermectină, milbemicină oxime, fluralaner, sarolaner) sau, în unele cazuri, băi medicamentate. Tratamentul pentru demodecie poate fi de lungă durată și necesită monitorizare prin raclaje repetate.
• Antiinflamatoare și medicamente pentru controlul mâncărimii (antipruriginoase): Acestea sunt adesea necesare pentru a reduce disconfortul câinelui și pentru a întrerupe ciclul mâncărime-lins-traumă, permițând pielii să se vindece.

• • Corticosteroizi (glucocorticoizi, ex: prednison, prednisolon, metilprednisolon, dexametazonă): Sunt antiinflamatoare foarte puternice și eficiente în reducerea rapidă a inflamației și a mâncărimii severe. Se pot administra oral, injectabil sau topic. Deși foarte utili pe termen scurt, utilizarea lor pe termen lung sau în doze mari este asociată cu un risc semnificativ de efecte secundare (ex: creșterea setei și urinării, creșterea apetitului și în greutate, slăbiciune musculară, subțierea pielii, risc crescut de infecții, diabet, sindrom Cushing iatrogen). De aceea, se utilizează cu prudență, de obicei în doza minimă eficientă și pentru cea mai scurtă perioadă posibilă, sub supravegherea strictă a medicului veterinar.
  • Antihistaminice (ex: difenhidramină, hidroxizină, cetirizină, loratadină): Pot fi încercate pentru a controla mâncărimea ușoară sau moderată asociată cu alergiile, dar eficacitatea lor la câini este variabilă și adesea mai redusă comparativ cu alte opțiuni. Uneori se folosesc în combinație cu alte medicamente pentru a permite reducerea dozei de corticosteroizi.
• Medicamente mai noi, cu acțiune țintită:

• • Oclacitinib (Apoquel): Este un medicament oral care acționează rapid pentru a bloca specific semnalele care declanșează mâncărimea și inflamația în dermatita alergică. Are, în general, un profil de siguranță mai bun decât corticosteroizii pentru utilizare pe termen lung, dar necesită monitorizare.
  • Lokivetmab (Cytopoint): Este o terapie biologică (anticorp monoclonal) care se administrează injectabil (de obicei, o dată pe lună). Neutralizează o proteină specifică implicată major în declanșarea senzației de mâncărime la câinii cu dermatită atopică.
  • Ciclosporina (Atopica): Este un medicament imunosupresor care poate fi eficient în controlul pe termen lung al dermatitei atopice severe. Efectul său se instalează mai lent (câteva săptămâni). Necesită monitorizare și poate avea unele efecte secundare, în special digestive la începutul tratamentului.

• Imunoterapie specifică alergenului (hiposensibilizare, „vaccinuri antialergice”): Dacă s-au identificat alergenii de mediu specifici prin teste alergologice, se poate formula un „vaccin” personalizat care conține cantități mici din acești alergeni. Se administrează prin injecții regulate (sau, mai nou, sublingual) pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a „obișnui” treptat sistemul imunitar al câinelui să nu mai reacționeze exagerat la acei alergeni. Eficacitatea variază, dar poate reduce semnificativ simptomele și nevoia de alte medicamente la unii câini.

Tratamente locale: șampoane și creme

Terapia topică (aplicată direct pe piele) joacă un rol foarte important în managementul pododermatitei și este adesea la fel de crucială ca medicația administrată pe cale generală (orală sau injectabilă). Tratamentele locale ajută la curățarea pielii, la îndepărtarea crustelor, scuamelor și a microorganismelor de la suprafața pielii, la calmarea inflamației și mâncărimii și la refacerea barierei cutanate. Uneori, în cazurile ușoare, terapia topică poate fi suficientă ca unic tratament.

• Șampoane medicamentate: Există o varietate de șampoane special formulate pentru probleme dermatologice la câini. Acestea pot conține:

• • Agenți antibacterieni: Cel mai frecvent clorhexidină, uneori peroxid de benzoil (cu efect degresant și de curățare a foliculilor).
  • Agenți antifungici: Miconazol, ketoconazol.
  • Combinații antibacteriene și antifungice.
  • Ingrediente calmante și hidratante: Ovăz coloidal, aloe vera, acizi grași esențiali, ceramide.
  • Agenți antiseboreici: Sulf, acid salicilic (pentru piele grasă sau cu mătreață). Medicul veterinar vă va recomanda șamponul potrivit și frecvența băilor (poate fi de 2-3 ori pe săptămână la început, apoi mai rar). Este important să respectați timpul de contact al șamponului cu pielea (de obicei 5-10 minute) înainte de clătire, pentru a permite substanțelor active să acționeze.

• Creme, geluri, spray-uri, spume, loțiuni, șervețele medicamentate: Acestea permit aplicarea concentrată a substanțelor active direct pe zonele afectate de pe lăbuțe. Pot conține antibiotice (ex: acid fusidic, mupirocin), antifungice (ex: miconazol, clotrimazol), corticosteroizi topici (ex: hidrocortizon, betametazonă – ca în Isaderm gel, care conține acid fusidic și betametazonă), agenți antiseptici, hidratanți sau cicatrizanți (ex: creme cu gălbenele, produse cu ceramide, fitosfingozină).
• Soluții antiseptice pentru curățare/înmuiere: Pentru curățarea zilnică a lăbuțelor sau pentru băi locale, se pot folosi soluții diluate de clorhexidină sau betadină (iod povidonă), conform indicațiilor veterinarului. Acestea ajută la reducerea încărcăturii microbiene și la menținerea curățeniei.

Aplicarea corectă și consecventă a tratamentelor locale, conform instrucțiunilor medicului veterinar, este esențială pentru succesul terapiei.

Prevenirea și îngrijirea lăbuțelor

Deși este dificil să preveniți în totalitate apariția pododermatitei, mai ales dacă există o predispoziție genetică la alergii sau alte afecțiuni, adoptarea unor măsuri regulate de îngrijire și atenție poate reduce semnificativ riscul apariției acestei probleme sau a recidivelor ei. Prevenirea este un efort continuu și multifactorial, care implică atenție la detalii și adaptarea îngrijirii la nevoile specifice ale câinelui și la mediul său.

Igiena corectă: curățare și uscare

O igienă adecvată a lăbuțelor este fundamentală:

• Curățați lăbuțele după plimbări, mai ales dacă au fost murdare, noroioase, prăfuite sau dacă ați mers prin zone unde ar putea exista alergeni (polen) sau substanțe iritante (sare și chimicale de pe drum iarna). Puteți folosi apă călduță și un prosop curat, șervețele umede speciale pentru animale sau, la nevoie, un șampon blând recomandat de veterinar.
• USCAȚI FOARTE BINE LĂBUȚELE după curățare sau după ce s-au udat (ploaie, bălți). Acordați o atenție deosebită uscării complete a spațiilor dintre degete. Umiditatea persistentă în aceste zone creează un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor și a fungilor (în special Malassezia). Puteți folosi un prosop absorbant sau un uscător de păr setat la o temperatură joasă, având grijă să nu ardeți pielea.

Tăierea unghiilor

Tăierea regulată a unghiilor este mai importantă decât cred mulți stăpâni pentru sănătatea lăbuțelor:

• Unghiile prea lungi pot modifica modul în care câinele calcă, forțând degetele într-o poziție nefirească. Acest lucru pune o presiune anormală și constantă pe articulațiile degetelor, pe pernuțe, putând duce la disconfort, durere și iritații cronice ale pielii din zonele de contact modificate. Pielea iritată cronic devine mai susceptibilă la inflamație (pododermatită) și la infecții secundare.
• Unghiile lungi se pot agăța, se pot rupe dureros, se pot crăpa sau se pot curba și crește în pernuțe, provocând răni și infecții.
• Tăiați unghiile câinelui dumneavoastră în mod regulat, de obicei la fiecare 2-4 săptămâni, în funcție de ritmul de creștere și de gradul de tocire naturală (care depinde de suprafețele pe care merge câinele).

Îngrijirea părului interdigital

La rasele cu păr lung și des între degete (ex: Cocker Spaniel, Shih Tzu, Golden Retriever), este recomandat să tundeți regulat acest păr. Părul excesiv în această zonă poate:

• Reține umezeala, murdăria și resturile vegetale.
• Favoriza acumularea de secreții și dezvoltarea infecțiilor.
• Forma ghemotoace care pot fi dureroase și pot irita pielea.

Tunsul atent al părului interdigital (cu o foarfecă cu vârfuri rotunjite sau cu o mașină de tuns mică, specială) ajută la o mai bună ventilație a zonei, la menținerea curățeniei și la reducerea riscului de probleme.

Concluzie

Lăbuțele sunt fundamentul mobilității și al explorării pentru câinele dumneavoastră. Prin observație atentă, igienă corespunzătoare, prevenție activă și colaborare strânsă cu medicul veterinar, puteți contribui semnificativ la menținerea sănătății acestora și la asigurarea unei vieți pline de bucurie și confort pentru el.