Tratament alergie câini

Ce înseamnă tratamentul alergiilor la câini?

Alergiile la câini reprezintă o provocare semnificativă atât pentru animalele afectate, cât și pentru proprietarii acestora. Înțelegerea corectă a ceea ce implică tratamentul alergiilor este primul pas către un management eficient și îmbunătățirea calității vieții companionilor canini.

Definiția alergiei la câini

Alergia este o reacție anormală, exagerată, a sistemului imunitar al unui câine la contactul cu anumite substanțe, denumite alergeni, care pentru majoritatea animalelor sunt inofensive. La contactul cu un alergen, sistemul imunitar al unui câine predispus poate produce anticorpi specifici (IgE). Acești anticorpi IgE se fixează pe suprafața unor celule specializate prezente în piele, tractul respirator și digestiv, declanșând eliberarea rapidă a unor mediatori chimici puternici, precum histamina, prostaglandinele (si altele). Acești mediatori sunt responsabili pentru apariția simptomelor clinice ale alergiei, cum ar fi mâncărimea (pruritul), inflamația și roșeața pielii. 

Principalele tipuri de alergii la câini și manifestările lor

Identificarea tipului de alergie este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat. Cele mai frecvente tipuri de alergii la câini sunt:

1. Alergii alimentare

Acestea sunt declanșate de reacția sistemului imunitar la anumite componente proteice din hrană. Printre cele mai comune ingrediente incriminate se numără:

• carnea de vită, 
• produsele lactate, 
• glutenul de grâu, 
• ouăle de găină, 
• carnea de pui, 
• carnea de oaie și 
• soia. 

Simptomele alergiilor alimentare sunt variate și pot include prurit intens, adesea non-sezonier (persistent pe tot parcursul anului), localizat frecvent la nivelul feței, urechilor, labelor (mai ales interdigital), axilelor, zonei inghinale și perianale. Problemele digestive, precum voma, diareea sau flatulența excesivă, pot fi, de asemenea, prezente. Otitele externe recurente, bilaterale și eritematoase, pot fi o altă manifestare, uneori chiar singurul semn clinic al unei alergii alimentare. 

Este necesară diferențierea alergiilor alimentare de intoleranțele alimentare. Intoleranțele alimentare nu implică în mod primar sistemul imunitar în aceeași măsură ca alergiile, ci reprezintă mai degrabă o incapacitate a organismului de a digera corect un anumit aliment sau componentă (de exemplu, intoleranța la lactoză sau gluten). Această distincție este crucială, deoarece abordarea diagnostică și terapeutică diferă; dieta de eliminare este fundamentală pentru diagnosticarea alergiilor alimentare, în timp ce pentru intoleranțe, simpla evitare a ingredientului problemă poate fi suficientă.

2. Alergii de mediu (dermatita atopică canină)

Dermatita atopică canină este o afecțiune cutanată inflamatorie și pruriginoasă, cronică, cauzată de o reacție alergică la alergeni prezenți în mediul înconjurător. Acești alergeni pot fi inhalați sau pot pătrunde prin piele și includ polenul (de la ierburi, copaci, buruieni precum ambrozia), acarienii din praful de casă, sporii de mucegai și descuamările epiteliale de la alte animale sau chiar umane. 

Simptomele caracteristice sunt pruritul, care poate fi sezonier (agravat în anumite perioade ale anului, în funcție de ciclul de viață al alergenului) sau peren (prezent pe tot parcursul anului, în special în cazul alergiei la acarieni sau mucegaiuri de interior). Pielea devine roșie, inflamată, și pot apărea infecții bacteriene sau fungice secundare (cu Malassezia), care agravează pruritul. Zonele tipic afectate sunt fața (în jurul ochilor și gurii), urechile (otită externă), labele (prurit interdigital, eritem), abdomenul, axilele și zona inghinală. Dermatita atopică este o boală complexă, cu o puternică predispoziție genetică, observată mai frecvent la anumite rase:

• West Highland White Terrier,
• Bulldog Francez,
• Labrador Retriever,
• Golden Retriever,
• Shar Pei. 

Pielea atopică are adesea un defect structural și funcțional la nivelul stratului cornos, ceea ce o face mai permeabilă la alergeni și iritanți, și mai susceptibilă la deshidratare. Această particularitate explică de ce unii câini dezvoltă dermatită atopică și alții nu, chiar și când sunt expuși la aceiași alergeni, și subliniază importanța măsurilor terapeutice care vizează refacerea și întărirea barierei cutanate.

3. Alergia la saliva de purici (dermatita alergică la înțepătura de purice)

Aceasta este una dintre cele mai comune alergii la câini și este cauzată de o reacție de hipersensibilitate la proteinele (antigenele) prezente în saliva puricilor, injectată în piele în timpul hrănirii parazitului. 

Simptomul predominant este pruritul intens, adesea disproporționat față de numărul de purici prezenți. Un aspect critic este că, la un câine alergic, chiar și o singură înțepătură de purice poate declanșa o reacție alergică severă și generalizată, care poate persista zile sau săptămâni. Leziunile cutanate tipice includ papule (mici umflături roșii), cruste, eritem și alopecie (căderea părului), localizate cu predilecție în regiunea dorso-lombară, la baza cozii, pe coapsele posterioare și pe abdomen.

Pașii esențiali în tratamentul alergiilor canine

Abordarea terapeutică a unui câine cu suspiciune de alergie necesită o strategie metodică și individualizată, începând cu un diagnostic precis și continuând cu un plan de management adaptat.

Diagnosticul corect:

Fără un diagnostic precis, orice intervenție terapeutică riscă să fie ineficientă, costisitoare și potențial dăunătoare.

• Consultul veterinar specializat: Primul și cel mai important pas este consultarea unui medic veterinar. Pentru cazurile complexe, recurente sau care nu răspund la tratamentele inițiale, este recomandată trimiterea către un medic veterinar specializat în dermatologie.
• Anamneza detaliată: Medicul veterinar va culege informații amănunțite despre istoricul medical al câinelui (anamneza), incluzând: vârsta la debutul simptomelor, caracterul sezonier sau peren al acestora, localizarea pruritului și a leziunilor cutanate, tipul de hrană administrată (inclusiv recompense și suplimente), mediul de viață al câinelui (interior/exterior, contact cu alte animale), prezența altor semne clinice (digestive, respiratorii), istoricul vaccinărilor și deparazitărilor, precum și răspunsul la eventualele tratamente anterioare.
• Examenul clinic și dermatologic: Va urma un examen clinic general pentru a evalua starea generală de sănătate, urmat de un examen dermatologic detaliat, care include inspecția atentă a pielii și blănii, palparea leziunilor și evaluarea distribuției acestora.
• Diagnosticul diferențial: Pruritul este un simptom comun mai multor afecțiuni. De aceea, este crucială excluderea altor cauze posibile de prurit înainte de a confirma un diagnostic de alergie. Acestea includ:

• • Paraziți externi (ectoparaziți): purici (chiar dacă nu sunt vizibili), păduchi, căpușe, acarieni (ex: Sarcoptes scabiei cauzator de scabie, Demodex canis cauzator de demodicoză, Cheyletiella). Se vor efectua raclate cutanate, examinarea firului de păr, testul cu bandă adezivă (scotch test) sau pieptănarea pentru purici.
  • Infecții cutanate primare sau secundare: bacteriene (piodermite) sau fungice (dermatofitoze, infecții cu Malassezia). Se pot efectua examene citologice (amprente cutanate, recoltare cu bandă adezivă), culturi bacteriene și fungice.
  • Alte afecțiuni: mai rar, pruritul poate fi asociat cu boli endocrine (hipotiroidism, hiperadrenocorticism), neoplazii cutanate (limfom cutanat epiteliotrop) sau tulburări comportamentale (prurit psihogen, deși acesta este un diagnostic de excludere).

Metode de diagnostic specific pentru alergii:

Odată excluse alte cauze de prurit, se poate trece la investigarea specifică a alergiilor.

• Testul de eliminare alimentară (dieta de excludere): Testul presupune administrarea unei diete stricte pentru o perioadă de minim 8-12 săptămâni. Dieta trebuie să conțină o singură sursă de proteină și o singură sursă de carbohidrați, la care câinele nu a mai fost expus anterior (dietă cu proteină nouă), sau o dietă în care proteinele sunt hidrolizate (descompuse enzimatic în fragmente foarte mici, care nu mai sunt recunoscute ca alergeni de către sistemul imunitar). Pe parcursul acestei perioade, este absolut crucial ca animalul să nu primească niciun alt tip de aliment, inclusiv recompense, resturi de la masă, suplimente aromate sau medicamente orale aromate, deoarece chiar și cantități mici de alergeni pot compromite rezultatele testului. Dacă simptomele (pruritul, leziunile cutanate, semnele digestive) se ameliorează semnificativ sau dispar complet pe parcursul dietei de eliminare, se trece la etapa de provocare. Aceasta constă în reintroducerea treptată, pe rând, a ingredientelor din dieta inițială (cea suspectată a fi cauzatoare de alergie), pentru a observa dacă simptomele reapar. Reconfirmarea simptomelor la reintroducerea unui anumit ingredient confirmă alergia la acel ingredient. Rigoarea în respectarea dietei de eliminare este esențială; orice abatere, oricât de mică, poate invalida testul și necesită reluarea întregului proces, ceea ce poate fi frustrant și costisitor pentru proprietar.
• Testarea intradermică și testarea serologică IgE specifică: Aceste teste sunt utilizate predominant pentru identificarea alergenilor de mediu implicați în dermatita atopică canină și sunt utile în special pentru selectarea alergenilor care vor fi incluși într-un vaccin de imunoterapie specifică (hiposensibilizare).
  • Testarea intradermică implică injectarea unor cantități foarte mici dintr-o serie de extracte alergenice standardizate direct în pielea câinelui (de obicei pe lateralul toracelui, după tunderea blănii) și observarea reacțiilor locale (papule, eritem) după un interval de timp specificat (de obicei 15-30 minute).
  • Testarea serologică implică recoltarea unei probe de sânge și măsurarea în laborator a nivelului de anticorpi IgE specifici pentru diverși alergeni de mediu sau alimentari. Este important de menționat că aceste teste au limitările lor. Pot apărea rezultate fals pozitive (reacție la un alergen care nu este relevant clinic pentru pacient) sau fals negative (lipsa reacției la un alergen la care câinele este, de fapt, alergic). De aceea, rezultatele testelor alergologice trebuie întotdeauna interpretate în contextul clinic general al pacientului (anamneză, simptome, distribuția leziunilor) și nu trebuie folosite ca unic instrument de diagnostic. Un test pozitiv la un anumit alergen nu înseamnă neapărat că acel alergen este cauza principală a simptomelor clinice; corelarea cu istoricul și simptomele este vitală. 

Planul terapeutic individualizat:

Odată stabilit diagnosticul, medicul veterinar va elabora un plan terapeutic individualizat, adaptat tipului de alergie, severității simptomelor, stării generale de sănătate a câinelui și stilului de viață al proprietarului. Abordarea este, de cele mai multe ori, multimodală, implicând o combinație de strategii.

Evitarea alergenilor:

• Alergeni alimentari: În cazul alergiilor alimentare confirmate, strategia principală este eliminarea completă și permanentă din dietă a ingredientului (sau ingredientelor) la care câinele este alergic. Acest lucru se poate realiza prin administrarea unei diete comerciale hipoalergenice (cu proteină nouă sau hidrolizată) pe termen lung sau prin prepararea unei diete gătite acasă, echilibrate nutrițional, sub îndrumarea unui medic veterinar nutriționist.
• Alergeni de mediu: Evitarea completă a alergenilor de mediu este adesea dificilă sau imposibilă, mai ales în cazul polenurilor sau acarienilor din praful de casă. Cu toate acestea, se pot lua măsuri pentru a reduce expunerea:

• • Menținerea câinelui în interior pe cât posibil în perioadele cu concentrație mare de polen în aer (dimineața devreme, seara târziu, zile cu vânt).
  • Utilizarea unor purificatoare de aer cu filtre HEPA în locuință.
  • Spălarea frecventă (săptămânal) a culcușului câinelui și a altor textile cu care intră în contact, în apă fierbinte.
  • Aspirarea regulată a covoarelor și mobilierului tapitat cu aspiratoare dotate cu filtre HEPA.
  • Ștergerea blănii câinelui cu un prosop umed sau cu șervețele speciale după plimbările în exterior pentru a îndepărta polenul și alți alergeni de suprafață.
  • Băi regulate cu șampoane hipoalergenice sau medicamentate pentru a îndepărta alergenii de pe piele.

• Purici: În cazul dermatitei alergice la înțepătura de purice, controlul riguros și constant al puricilor este fundamental. Aceasta implică utilizarea regulată a unor produse antiparazitare externe eficiente (spot-on, tablete orale, zgărzi), atât pentru câinele alergic, cât și pentru toate celelalte animale de companie din casă, pe tot parcursul anului. De asemenea, este necesar tratamentul mediului înconjurător (locuință, curte) pentru a elimina ouăle, larvele și pupele de purici.

Ce și cum se urmărește (monitorizarea progresului):

Managementul alergiilor este un proces dinamic, care necesită monitorizare constantă și ajustări periodice ale planului terapeutic. Implicarea activă și educată a proprietarului este cheia succesului.

• Evaluarea clinică regulată de către veterinar: Controalele veterinare periodice sunt esențiale pentru a evalua răspunsul la tratament, pentru a identifica eventualele efecte secundare ale medicației și pentru a ajusta planul terapeutic în funcție de evoluția clinică a pacientului.
• Scoruri de prurit și leziuni cutanate: Pentru a obiectiva evaluarea progresului și a răspunsului la tratament, medicii veterinari pot utiliza scale standardizate de evaluare a pruritului și a leziunilor cutanate. Exemple includ Scala Vizuală Analogică a Pruritului (PVAS – Pruritus Visual Analog Scale), în care proprietarul notează intensitatea pruritului pe o scală de la 0 la 10, și Indexul Extinderii și Severității Dermatitei Atopice Canine (CADESI – Canine Atopic Dermatitis Extent and Severity Index), care este completat de medicul veterinar și evaluează extinderea și severitatea leziunilor cutanate în diferite regiuni ale corpului.

 

PVAS de la 0 la 10, așa cum ar fi notat de proprietar pentru intensitatea pruritului (mâncărimii) animalului său:

• 0: Absența pruritului. Animalul nu se scarpină, nu se linge sau nu se freacă deloc din cauza mâncărimii.
• 1: Prurit abia sesizabil. Proprietarul observă foarte rar un semn subtil de prurit, poate o singură scărpinare sau o linsătură scurtă într-o perioadă lungă de timp.
• 2: Prurit ușor. Mâncărimea este prezentă, dar nu deranjează semnificativ animalul. Proprietarul observă câteva scărpinări sau linsături pe zi, dar activitățile normale ale animalului nu sunt afectate.
• 3: Prurit ușor spre moderat. Mâncărimea devine mai evidentă. Proprietarul observă scărpinări sau linsături de câteva ori pe zi, și uneori pot fi observate semne ușoare de disconfort sau iritabilitate.
• 4: Prurit moderat. Mâncărimea este destul de frecventă și începe să deranjeze animalul. Scărpinările și linsăturile sunt mai insistente și pot apărea în mai multe reprize pe parcursul zilei.
• 5: Prurit moderat spre sever. Mâncărimea este semnificativă și provoacă disconfort vizibil animalului. Scărpinările și linsăturile sunt frecvente și pot interfera cu odihna sau alte activități.
• 6: Prurit sever. Mâncărimea este intensă și foarte deranjantă pentru animal. Scărpinările, linsăturile sau frecările sunt frecvente și prelungite, provocând iritații vizibile ale pielii.
• 7: Prurit sever spre foarte sever. Mâncărimea este extrem de intensă și provoacă un disconfort major. Animalul se scarpină, se linge sau se freacă aproape constant, fiind vizibil agitat și distras.
• 8: Prurit foarte sever. Mâncărimea este debilitantă. Animalul este obsedat de senzația de mâncărime, scărpinându-se, lingându-se sau frecându-se continuu, provocându-și leziuni semnificative ale pielii și fiind extrem de stresat.
• 9: Prurit extrem. Mâncărimea este insuportabilă. Animalul este într-o stare de disconfort extrem, fără a putea să se odihnească sau să se concentreze pe altceva decât pe calmarea pruritului. Leziunile cutanate sunt probabil severe.
• 10: Cel mai sever prurit imaginabil. Mâncărimea este la cel mai înalt nivel posibil, provocând un suferință intensă și continuă animalului.
  

 

• Jurnalul proprietarului: Este foarte util ca proprietarul să țină un jurnal detaliat în care să noteze zilnic sau periodic intensitatea pruritului, aspectul leziunilor cutanate, dieta administrată (inclusiv orice abatere), tratamentele aplicate (medicamente, șampoane), eventualii factori declanșatori observați (ex: plimbare într-o anumită zonă, introducerea unui nou aliment) și orice alte modificări în comportamentul sau starea generală a câinelui. Acest jurnal poate oferi informații prețioase medicului veterinar și poate ajuta la identificarea unor tipare sau la ajustarea fină a tratamentului.
• Monitorizarea infecțiilor secundare: Deoarece infecțiile bacteriene și fungice secundare sunt frecvente și pot agrava semnificativ pruritul, este importantă monitorizarea apariției acestora. Medicul veterinar poate efectua examene citologice periodice ale pielii pentru a detecta prezența bacteriilor sau a levurilor și pentru a institui tratamentul corespunzător, dacă este necesar.
• Evaluarea calității vieții: Un aspect important al monitorizării este evaluarea calității vieții atât a câinelui, cât și a proprietarului. Reducerea pruritului și a disconfortului câinelui, precum și diminuarea stresului și a poverii îngrijirii pentru proprietar, sunt indicatori importanți ai succesului terapeutic. 

Arsenalul terapeutic: medicamente și mecanisme de acțiune

Odată stabilit diagnosticul și identificate, pe cât posibil, cauzele, se trece la implementarea unui plan terapeutic care poate include diverse clase de medicamente. Alegerea acestora depinde de tipul și severitatea alergiei, de starea generală a câinelui și de răspunsul individual la tratament.

• Antihistaminice (ex: cetirizină, clorfeniramină, difenhidramină, hidroxizină, loratadină):

• • Mecanism de acțiune: Antihistaminicele acționează prin blocarea receptorilor pentru histamină. Histamina este unul dintre principalii mediatori chimici eliberați în timpul unei reacții alergice, fiind responsabilă pentru prurit, vasodilatație (înroșire) și creșterea permeabilității vasculare (edem).
  • Eficacitate: Eficacitatea antihistaminicelor la câini este variabilă și, în general, considerată limitată, mai ales în cazurile de alergii moderate până la severe sau când sunt utilizate ca unică formă de tratament (monoterapie). Unele studii raportează o eficacitate scăzută, de exemplu, 0% pentru Loratadină (Claritine) și până la 15% pentru Cetirizină în controlul simptomelor atopiei la câini. Această eficacitate redusă comparativ cu oamenii se poate datora diferențelor în metabolismul acestor medicamente la câini și posibil rolului mai complex al altor mediatori ai pruritului, în afara histaminei.
  • Efecte secundare: Cel mai comun efect secundar este somnolența sau sedarea, în special la antihistaminicele de primă generație (ex: Difenhidramina, Hidroxizina). Mai rar, pot apărea agitație paradoxală, uscăciunea gurii sau tulburări gastrointestinale ușoare (vomă, diaree). Antihistaminicele pot avea un rol ca terapie adjuvantă, contribuind la reducerea dozelor altor medicamente (efect „steroid-sparing” sau „Apoquel-sparing”), sau în managementul cazurilor foarte ușoare de alergie. Totuși, așteptările privind eficacitatea lor ca tratament principal trebuie să fie realiste, iar răspunsul este individual și adesea necesită încercarea mai multor tipuri pentru a găsi unul care oferă un oarecare beneficiu.

• Corticosteroizii (ex: prednison, prednisolon, metilprednisolon, dexametazonă, triamcinolonă; topic: hidrocortizon aceponat – Cortavance):

• • Mecanism de acțiune: Corticosteroizii sunt agenți antiinflamatori și imunosupresori foarte puternici. Aceștia acționează la nivel celular și molecular pentru a reduce producția unei game largi de mediatori pro-inflamatori, inhibă migrarea și funcția celulelor inflamatorii (limfocite, macrofage, eozinofile) și suprimă diverse componente ale răspunsului imun.
  • Avantaje: Principalul avantaj este acțiunea rapidă și eficacitatea ridicată în controlul pruritului sever și al inflamației acute. De asemenea, costul formelor orale generice (ex: Prednison) este relativ accesibil.
  • Dezavantaje și riscuri: Utilizarea corticosteroizilor, în special pe termen lung sau în doze mari, este asociată cu un risc semnificativ de efecte secundare:

• • • Pe termen scurt (zile-săptămâni): Polidipsie (sete excesivă), poliurie (urinare frecventă, uneori cu accidente în casă), polifagie (apetit crescut, cu risc de creștere în greutate), gâfâit, letargie sau, dimpotrivă, agitație și modificări comportamentale.
    • Pe termen lung (luni-ani) sau la doze mari: Risc de insuficiență adrenală la întreruperea bruscă a tratamentului, imunosupresie (cu risc crescut de infecții bacteriene, fungice, virale sau parazitare – ex: infecții urinare recurente, piodermite, demodicoză generalizată), dezvoltarea diabetului zaharat, sindrom Cushing (hiperadrenocorticism), atrofie musculară, slăbiciune, subțierea pielii, alopecie non-pruriginoasă, comedoane, calcinoză cutanată (depuneri de calciu în piele), ulcerații gastrice sau intestinale (mai ales în asociere cu AINS), pancreatită, modificări hepatice (hepatopatie steroidiană), întârzieri în vindecarea rănilor, hipertensiune arterială, modificări comportamentale persistente.

• • Corticosteroizii topici (ex: spray-ul cu hidrocortizon aceponat – Cortavance) sunt concepuți pentru a acționa local la nivelul pielii, cu o absorbție sistemică redusă, minimizând astfel riscul efectelor secundare sistemice. Sunt utili pentru tratamentul leziunilor localizate sau ca terapie adjuvantă. Totuși, utilizarea excesivă sau pe suprafețe foarte extinse pe termen lung poate duce la subțierea pielii (atrofie cutanată) în zonele de aplicare și, eventual, la efecte sistemice. Corticosteroizii sunt adesea descriși ca o „sabie cu două tăișuri”. Ideal, aceștia ar trebui folosiți la cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă, adesea ca terapie „de salvare” pentru puseele acute de prurit sau ca terapie „punte” până la instalarea efectului altor medicamente cu acțiune mai lentă (ex: ciclosporina, imunoterapia). 
• Oclacitinib (Apoquel):
  • Mecanism de acțiune: Apoquel blochează niște proteine din corp care trimit semnale de mâncărime și inflamație, reducând astfel scărpinatul și roșeața pielii la câini.
  • Eficacitate: Oclacitinib este cunoscut pentru debutul rapid al acțiunii, oferind o ameliorare semnificativă a pruritului în decurs de 4 ore de la administrare, și o reducere vizibilă a simptomelor clinice în 24 de ore.
  • Indicații: Este aprobat pentru tratamentul pruritului asociat dermatitei alergice și pentru tratamentul manifestărilor clinice ale dermatitei atopice la câini cu vârsta de peste 12 luni.
  • Administrare: Doza inițială recomandată este de 0,4-0,6 mg/kg greutate corporală, administrată oral, de două ori pe zi, timp de până la 14 zile. Ulterior, pentru terapia de întreținere, se administrează aceeași doză o dată pe zi. Poate fi administrat cu sau fără hrană.
  • Contraindicații/Precauții: Oclacitinib nu trebuie utilizat la câini cu vârsta sub 12 luni, la câini cu infecții severe active (deoarece poate afecta răspunsul imun), la câini cu demodicoză generalizată sau la câini cu istoric de neoplazii (tumori) sau cu neoplazii diagnosticate, deoarece, prin modularea sistemului imunitar, ar putea teoretic exacerba aceste condiții preexistente sau ar putea interfera cu supravegherea imună antitumorală. Este necesară monitorizarea atentă a pacienților pentru apariția infecțiilor (cutanate, urinare, respiratorii) în timpul tratamentului pe termen lung. Unii clinicieni recomandă controale hematologice și biochimice periodice la câinii tratați cronic cu oclacitinib.
  • Efecte secundare: Cele mai frecvente efecte secundare raportate sunt tulburările gastrointestinale ușoare și tranzitorii (vomă, diaree, anorexie). Mai rar, s-au observat letargie, polidipsie, dezvoltarea de papiloame cutanate (negi), chisturi interdigitale sau histiocitoame (tumori benigne care adesea regresează spontan). 

• Ciclosporina (Sporimun, Atopica):

• • Mecanism de acțiune: Ciclosporina reduce activitatea celulelor imunitare din piele care cauzează inflamație și mâncărime, ajutând astfel la calmarea simptomelor dermatitei atopice.
  • Eficacitate: Eficacitatea ciclosporinei în tratamentul dermatitei atopice canine pe termen lung este considerată comparabilă cu cea a corticosteroizilor, dar debutul acțiunii este semnificativ mai lent. Efectele benefice devin vizibile, de obicei, în 4 până la 6 săptămâni de la inițierea tratamentului, iar efectul maxim poate fi atins după 8-12 săptămâni. Din acest motiv, în faza inițială a tratamentului, ciclosporina poate fi asociată cu o cură scurtă de corticosteroizi pentru a controla rapid pruritul, până la instalarea efectului ciclosporinei.
  • Avantaje: Odată ce efectul s-a instalat, ciclosporina poate fi utilizată pe termen lung pentru managementul cronic al dermatitei atopice, evitând multe dintre efectele secundare severe asociate cu utilizarea cronică a corticosteroizilor.
  • Dezavantaje: Pe lângă debutul lent al acțiunii, ciclosporina are un cost relativ ridicat. Cele mai frecvente efecte secundare sunt de natură gastrointestinală: vomă, diaree, anorexie, greață, în special la începutul tratamentului. Acestea sunt adesea tranzitorii și se pot diminua prin administrarea medicamentului împreună cu o cantitate mică de hrană (deși absorbția optimă este pe stomacul gol) sau prin păstrarea capsulelor la congelator înainte de administrare. Alte efecte secundare posibile, deși mai puțin frecvente, includ hiperplazia gingivală (creșterea în volum a gingiilor), hipertricoza (creșterea excesivă a părului), papilomatoza cutanată și un risc teoretic crescut de infecții (datorită imunosupresiei) sau de dezvoltare a neoplaziilor (deși studiile pe termen lung la câini nu au confirmat un risc semnificativ crescut de malignități la dozele terapeutice uzuale). Este contraindicată la câinii cu istoric de neoplazii maligne.
  • Administrare: Se administrează oral, o dată pe zi. Absorbția poate fi influențată de hrană, de aceea se recomandă administrarea cu cel puțin 1-2 ore înainte sau după masă. Ciclosporina rămâne o opțiune terapeutică valoroasă pentru managementul pe termen lung al dermatitei atopice canine, în special la pacienții care nu tolerează alte medicamente sau la care se dorește evitarea corticosteroizilor. 

• Tratamente topice (șampoane, spray-uri, spume, unguente, șervețele):
  Aplicarea directă a substanțelor active pe piele permite obținerea unor concentrații ridicate la locul afecțiunii, minimizând în același timp absorbția sistemică și riscul de efecte secundare generalizate. Rolurile terapiei topice sunt multiple:

• • Îndepărtarea mecanică a alergenilor (polen, praf), iritanților, crustelor, scuamelor și a microorganismelor de pe suprafața pielii.
  • Calmarea pruritului și a inflamației.
  • Hidratarea pielii uscate și refacerea integrității barierei cutanate.
  • Tratamentul și prevenirea infecțiilor cutanate secundare (bacteriene și fungice). Ingredientele active comune în produsele topice dermatologice veterinare includ:
    • Antiseptice: Clorhexidina (spectru larg antibacterian și antifungic), peroxidul de benzoil (degresant puternic, antibacterian, dar poate fi iritant și usca pielea).
    • Antifungice: Ketoconazol, miconazol, climbazol (eficiente împotriva levurilor, în special Malassezia pachydermatis, și a dermatofiților), sulfura de seleniu (degresant, antifungic, dar poate fi iritant).
    • Agenți keratolitici și keratoplastici: Acidul salicilic, sulful (ajută la eliminarea scuamelor și la normalizarea procesului de keratinizare).
    • Agenți calmanți și antiinflamatori: Ovăzul coloidal (calmant, antiinflamator, hidratant), pramoxina (anestezic local cu efect antipruriginos), hidrocortizonul topic (antiinflamator steroidian cu acțiune locală, ex: hidrocortizon aceponat în Cortavance).
    • Agenți hidratanți și restructuranți ai barierei cutanate: Ceramidele, fitosfingozina, acizii grași esențiali (AGE) aplicați topic, glicerina, ureea, propilen glicolul (ajută la refacerea stratului lipidic al pielii, la menținerea hidratării și la reducerea pierderilor transepidermice de apă).

Pentru ca șampoanele medicamentoase să fie eficiente, este esențial respectarea unui timp de contact adecvat al produsului cu pielea, de obicei între 5 și 10 minute, înainte de clătire. Frecvența băilor depinde de severitatea afecțiunii și de tipul de produs utilizat, fiind stabilită de medicul veterinar. Alegerea corectă a produsului (șampon, spumă, spray, șervețele) în funcție de tipul leziunilor (uscate, grase, infectate) și de toleranța individuală a pacientului, precum și tehnica corectă de aplicare, sunt cruciale pentru succesul terapiei topice.

4. Anticorpul monoclonal: Lokivetmab (Cytopoint)

Apariția anticorpilor monoclonali a marcat o nouă eră în tratamentul alergiilor la câini, oferind o abordare țintită și cu un profil de siguranță adesea favorabil. Lokivetmab, comercializat sub denumirea de Cytopoint, este cel mai cunoscut exemplu în medicina veterinară.

• Ce este Lokivetmab: Lokivetmab este un anticorp monoclonal (mAb) caninizat, ceea ce înseamnă că este un anticorp produs în laborator, derivat inițial dintr-o specie non-canină (de obicei șoarece), dar modificat genetic pentru a semăna cât mai mult cu anticorpii naturali ai câinelui, reducând astfel riscul de reacții imune împotriva sa. 
• Mecanism de acțiune specific: Cytopoint este ca un „căutător” special care găsește și blochează o proteină din corpul câinelui care dă senzația de mâncărime. Când proteina asta nu mai poate trimite semnale, câinele nu se mai scarpină așa mult și pielea se vindecă.
• Eficacitate și rapiditatea acțiunii: Unul dintre marile avantaje ale lokivetmab-ului este rapiditatea cu care își instalează efectul. Ameliorarea pruritului este adesea observată în decurs de 24 până la 72 de ore de la administrarea injecției, unele studii și rapoarte menționând chiar un debut al acțiunii în aproximativ 8 ore. Efectul unei singure injecții subcutanate durează, în general, între 4 și 8 săptămâni, variind în funcție de individ și de severitatea afecțiunii.
• Profil de siguranță bun: În general, lokivetmab este considerat un medicament sigur. Nu interferează semnificativ cu acțiunea altor medicamente frecvent utilizate la câini, cum ar fi antibioticele, antifungicele, antiparazitarele, antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) sau vaccinurile. 
• Metabolizare independentă de ficat și rinichi: Fiind un anticorp, lokivetmab este degradat prin căi catabolice normale ale proteinelor, fără a necesita o metabolizare hepatică intensă sau o excreție renală semnificativă. Acest aspect îl face o opțiune terapeutică atractivă pentru câinii cu afecțiuni hepatice sau renale preexistente, la care alte medicamente ar putea fi contraindicate sau ar necesita ajustarea dozei.
• Dezvoltarea de anticorpi anti-medicament: Deoarece lokivetmab-ul, deși caninizat, nu este identic 100% cu anticorpii proprii ai câinelui, există posibilitatea ca sistemul imunitar al unor pacienți să-l recunoască drept „străin” și să producă anticorpi împotriva sa (anticorpi anti-lokivetmab). Aceștia pot fi tranzitorii și fără consecințe clinice, sau pot fi persistenți și pot neutraliza efectul medicamentului, ducând la o pierdere a eficacității la unii câini care au răspuns inițial bine la tratament. Aceasta este o cauză importantă de eșec terapeutic secundar (pierderea răspunsului după un succes inițial).  
• Eficacitatea asupra inflamației vs. prurit: Deși Cytopoint este foarte eficient în reducerea pruritului, efectul său direct antiinflamator poate fi mai puțin pronunțat decât cel al corticosteroizilor sau al ciclosporinei, care au un spectru mai larg de acțiune imunosupresoare. În cazurile cu inflamație cutanată severă, poate fi necesară asocierea lokivetmab-ului cu alte terapii antiinflamatoare (ex: cure scurte de steroizi, terapie topică intensivă).

Rolul suplimentelor nutritive în managementul alergiilor

Pe lângă tratamentele medicamentoase, suplimentele nutritive pot juca un rol important în managementul pe termen lung al alergiilor la câini, contribuind la modularea răspunsului imun, la reducerea inflamației și la îmbunătățirea sănătății pielii și a barierei cutanate.

Acizii grași esențiali – Omega-3 (EPA, DHA) și Omega-6 ajută la:

• Reducerea inflamației cutanate și a pruritului asociat alergiilor.
• Îmbunătățirea sănătății generale a pielii și a calității blănii (piele mai hidratată, blană mai lucioasă).
• Întărirea funcției de barieră a pielii, reducând permeabilitatea la alergeni.
• Pot avea un efect „steroid-sparing”, permițând reducerea dozelor de corticosteroizi sau alte medicamente antiinflamatoare necesare pentru controlul simptomelor, diminuând astfel riscul de efecte secundare. Suplimentarea cu acizi grași esențiali este o strategie pe termen lung, iar efectele benefice nu sunt imediate, putând dura câteva săptămâni (6-8 săptămâni sau mai mult) pentru a deveni clinic aparente. Calitatea suplimentului (puritate, concentrație de EPA și DHA, lipsa contaminanților precum metalele grele) și dozajul corect, adaptat greutății și necesităților individuale ale câinelui (stabilit de medicul veterinar), sunt esențiale pentru obținerea rezultatelor dorite. 

Probioticele și prebioticele – sunt definite ca microorganisme vii (în principal bacterii benefice din genurile Lactobacillus, Bifidobacterium, Enterococcus, și unele drojdii precum Saccharomyces boulardii) care, atunci când sunt administrate în cantități adecvate, conferă un beneficiu pentru sănătatea gazdei sau care servesc drept substrat selectiv pentru creșterea și/sau activitatea bacteriilor benefice deja prezente în colon. Există o legătură tot mai bine documentată între sănătatea microbiotei intestinale și funcția sistemului imunitar, inclusiv în contextul alergiilor. Această conexiune este adesea denumită „axa intestin-piele”. Se consideră că o mare parte a sistemului imunitar al organismului este localizată la nivelul tractului gastrointestinal (GALT – Gut-Associated Lymphoid Tissue).

Vitamine și alte suplimente – pe lângă acizii grași esențiali și probiotice, alte vitamine și micronutrienți pot juca un rol de suport în managementul alergiilor canine, contribuind la sănătatea pielii și la funcția imunitară: vitamina E, vitamina C, complexul de vitamine B, quercetina, magneziul, zincul.

Abordări terapeutice care ar putea agrava alergiile

Deși intenția este întotdeauna de a ameliora suferința câinelui alergic, anumite abordări terapeutice, dacă sunt aplicate incorect sau fără o înțelegere completă a mecanismelor bolii, pot, paradoxal, să agraveze simptomele sau să creeze noi probleme.

a. Utilizarea incorectă sau prelungită a corticosteroizilor fără supraveghere medicală adecvată: Corticosteroizii sistemici (ex: Prednison) sunt extrem de eficienți în reducerea rapidă a pruritului și inflamației. Această eficacitate poate crea, însă, iluzia unei soluții simple și rapide, ducând la utilizarea lor pe termen lung fără o strategie adecvată de reducere treptată a dozei și fără a adresa cauza primară a alergiei. Consecințele pot fi severe:

• Efecte secundare sistemice grave: Utilizarea cronică a steroizilor poate duce la o multitudine de probleme de sănătate, inclusiv diabet zaharat, sindrom Cushing, pancreatită, ulcerații gastrointestinale, osteoporoză, atrofie musculară, modificări comportamentale și o susceptibilitate crescută la infecții.
• Supresia imună excesivă: Deși utilă pentru a calma reacția alergică, imunosupresia indusă de steroizi poate slăbi capacitatea organismului de a lupta împotriva altor agenți patogeni. Acest lucru poate masca sau favoriza dezvoltarea și persistența infecțiilor cutanate secundare (bacteriene cu Staphylococcus spp., fungice cu Malassezia pachydermatis) sau chiar a unor infestări parazitare (precum demodicoza generalizată la câinii predispuși). Aceste infecții secundare sunt ele însele pruriginoase și inflamatorii, creând un cerc vicios în care pruritul persistă sau se agravează, în ciuda tratamentului steroidian.
• Insuficiență adrenală (criză Addisoniană): Administrarea prelungită de corticosteroizi exogeni suprimă producția naturală de cortizol de către glandele suprarenale. Întreruperea bruscă a tratamentului steroidian, fără o reducere treptată a dozei (sevraj), poate lăsa organismul fără suficient cortizol, ducând la o criză Addisoniană, o urgență medicală potențial fatală. Utilizarea pe termen lung a steroizilor fără un diagnostic clar și fără explorarea unor alternative mai sigure poate duce la un ciclu de dependență și la acumularea de complicații, transformând o problemă alergică gestionabilă într-una mult mai complexă și mai dificil de controlat.

b. Netratarea sau tratarea inadecvată a infecțiilor cutanate secundare: Pielea câinilor alergici este adesea inflamată, cu o barieră cutanată compromisă și un microclimat modificat (ex: umiditate crescută în pliuri, producție excesivă de sebum). Aceste condiții favorizează proliferarea microorganismelor comensale (care trăiesc în mod normal pe piele în număr mic), precum bacteriile (în special Staphylococcus pseudintermedius) și levurile (Malassezia pachydermatis), ducând la infecții secundare. Aceste infecții sunt, la rândul lor, puternic pruriginoase și inflamatorii, contribuind semnificativ la disconfortul general al câinelui și adesea fiind responsabile pentru eșecul aparent al tratamentului antialergic. Dacă se administrează doar medicamente antiinflamatoare sau antipruriginoase (ex: steroizi, oclacitinib, lokivetmab) fără a trata concomitent și specific infecția secundară (cu antibiotice și/sau antifungice adecvate, adesea topic și/sau sistemic), pruritul și leziunile vor persista sau se vor ameliora doar parțial. Infecția netratată poate deveni cronică, mai dificil de eradicat și poate contribui la dezvoltarea rezistenței microbiene. Identificarea și tratarea corectă și completă a infecțiilor secundare, adesea prin examene citologice regulate și culturi cu antibiogramă/antifungigramă, este crucială pentru succesul pe termen lung al managementului alergiilor.

c. Diagnostic greșit și tratament neadecvat pentru cauza primară: Tratarea simptomatică a pruritului, fără o investigație amănunțită pentru a identifica tipul specific de alergie (alimentară, atopică, de la purici) sau pentru a exclude alte afecțiuni pruriginoase non-alergice (ex: scabie, cheiletieloză, alte endocrinopatii, limfom cutanat), este o rețetă pentru eșec. De exemplu, administrarea de oclacitinib (Apoquel) sau lokivetmab (Cytopoint) unui câine cu o alergie alimentară nediagnosticată și neadresată prin dietă de eliminare poate ameliora temporar pruritul, dar nu va rezolva problema de fond, iar simptomele vor reapărea la întreruperea medicației sau chiar în timpul acesteia. Similar, tratarea unui câine cu scabie (care provoacă prurit extrem de intens) ca și cum ar avea dermatită atopică va duce la persistența și agravarea simptomelor, din cauza întârzierii tratamentului antiparazitar corect. Fără un diagnostic corect, se risipește timp, bani și se expune inutil câinele la medicamente cu potențiale efecte secundare, fără a obține beneficiile scontate.

d. Dietele de eliminare incomplete, contaminate sau nerespectate: Succesul dietei de eliminare, esențială pentru diagnosticarea alergiilor alimentare, depinde critic de rigoarea cu care este implementată și respectată. Eșecurile sunt frecvent legate de:

• Lipsa de complianță a proprietarului: Introducerea accidentală sau intenționată a altor alimente, recompense (chiar și cele „hipoalergenice” dacă nu fac parte din planul strict), resturi de la masă, suplimente aromate sau chiar medicamente orale aromate (ex: unele tablete antiparazitare) în timpul perioadei de dietă strictă poate invalida complet testul, deoarece chiar și cantități mici de alergen pot fi suficiente pentru a menține reacția alergică. Proprietarul trebuie să înțeleagă că „doar o bucățică mică” poate compromite săptămâni sau luni de efort.
• Utilizarea unor diete comerciale inadecvate: Nu toate dietele etichetate ca „hipoalergenice” sunt potrivite pentru o dietă de eliminare strictă. Unele pot conține proteine la care câinele a fost deja expus, pot avea surse proteice multiple ascunse sau pot fi contaminate cu alte ingrediente în timpul procesului de fabricație. Dietele cu adevărat hidrolizate sau cele cu o singură sursă de proteină nouă, de preferință prescrise de medicul veterinar, sunt cele mai indicate.
• Durata insuficientă a dietei: O dietă de eliminare trebuie menținută pentru minim 8-12 săptămâni pentru a permite dispariția anticorpilor și a inflamației reziduale.
• Întreruperea prematură a tratamentelor de lungă durată: Multe dintre tratamentele eficiente pentru alergiile cronice necesită timp pentru a-și atinge efectul maxim și pentru a induce o ameliorare stabilă. De exemplu, ciclosporina poate necesita 4-6 săptămâni sau mai mult pentru a-și manifesta pe deplin efectele, iar imunoterapia alergen-specifică (vaccinurile alergice) poate necesita 9-12 luni sau chiar mai mult pentru a se putea evalua eficacitatea. Dacă proprietarul, descurajat de lipsa unor rezultate spectaculoase imediate (așa cum se observă, de exemplu, la steroizi), întrerupe prematur aceste tratamente, acestea nu vor avea șansa să funcționeze, iar investiția de timp și resurse va fi irosită. Managementul alergiilor este adesea un maraton, nu un sprint, iar răbdarea și consecvența sunt esențiale.

e. Utilizarea excesivă a șampoanelor nepotrivite sau a băilor prea frecvente cu produse iritante: Deși igiena pielii și terapia topică sunt importante, „mai mult” nu este întotdeauna „mai bine”. Băile prea frecvente, mai ales cu șampoane degresante puternice sau cu ingrediente iritante, pot:

• Usca excesiv pielea, îndepărtând lipidele naturale care formează bariera cutanată.
• Altera pH-ul natural al pielii.
• Deteriora și mai mult o barieră cutanată deja compromisă. Toate acestea pot duce la o piele și mai iritată, mai uscată, mai pruriginoasă și mai susceptibilă la pătrunderea alergenilor și la infecții secundare. 

Concluzie

În final, managementul alergiilor la câini este un parteneriat. Succesul depinde nu doar de expertiza medicului veterinar și de medicamentele disponibile, ci și de dedicarea, observația atentă și înțelegerea profundă a afecțiunii de către proprietar. Educația continuă a proprietarului cu privire la boala câinelui său și la opțiunile de tratament este esențială pentru a lua decizii informate și pentru a asigura cel mai bun nivel posibil de confort și sănătate pentru câine.