Instabilitate pe picioarele din spate la câine

    Instabilitatea membrelor posterioare la câini este o problemă frecvent întâlnită, care poate avea diverse cauze și poate afecta atât sistemul neurologic, cât și pe cel musculo-scheletic. Aceasta se poate manifesta prin dificultăți de coordonare, slăbiciune sau chiar paralizie (pierderea completă a mobilității). Identificarea rapidă a simptomelor și a factorilor declanșatori este esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru aplicarea unui tratament adecvat.

Cauzele acestei afecțiuni pot varia de la probleme ale coloanei vertebrale și afecțiuni neuromusculare până la boli ortopedice. Anumite rase sunt mai predispuse la astfel de probleme, ceea ce subliniază importanța unei examinări amănunțite. O abordare detaliată, bazată pe anamneză, examen clinic și investigații suplimentare, este necesară pentru identificarea cauzei și alegerea celei mai bune opțiuni de tratament.

Anatomie

Instabilitatea pe picioarele din spate la câine poate rezulta dintr-o varietate de probleme care afectează sistemele neurologic sau musculo-scheletic.
Picioarele din spate (posterioare) sunt controlate de segmentele măduvei spinării L4-S2 pentru neuronii motori inferiori și T3-L3 pentru neuronii motori superiori.
Ataxia reprezintă un compromis ușor al funcției neurologice și/sau neuromusculare și poate fi semnul inițial al unei boli grave. Aceasta se caracterizează prin lipsă de coordonare sau „mers clătinat” al membrelor.
Slăbiciunea sau pareza se referă la o reducere a mișcării voluntare, în timp ce paralizia este pierderea mișcării voluntare

anatomie coloana caine instabilitate pe picioarele din spate
Anatomie coloană câine

Cauze ale instabilității picioarelor din spate la câine

Instabilitatea membrelor posterioare poate apărea din cauza multiplelor afecțiuni. Iată o clasificare a posibilelor cauze:

Probleme ale măduvei spinării:

  • Compresia cauzată de hernia discului intervertebral, tumori, chisturi sau spondilopatie cervicală poate duce la probleme ale picioarelor din spate. Extruziile discale (fragmentul herniat este complet în afara spaţiului discal) pot provoca simptome acute (imediate), în timp ce protruziile au de obicei un debut mai gradual.
  • Contuzia sau trauma măduvei spinării.
  • Degenerare, cum ar fi radiculomielopatia degenerativă canină.
  • Inflamații, inclusiv meningita sau meningoencefalita granulomatoasă.
  • Probleme vasculare, precum embolia fibrocartilaginoasă sau mielopatia ischemică. Embolia fibrocartilaginoasă poate provoca un debut brusc al ataxiei membrelor posterioare, mai ales în timpul exercițiilor la rasele non-condrodistrofice.

Diferența dintre protruzie, extruzie și hernie de disc

Imaginează-ți că discul intervertebral este ca o roată de mașină umflată cu aer. Are un înveliș exterior rezistent (cauciucul) și un interior mai moale, plin cu aer (camera de aer). Dacă această roată este supusă la presiuni mari, pot apărea probleme.

– protruzia discală (cea mai ușoară)Roata începe să se umfle anormal într-o parte, dar cauciucul nu se rupe. Camera de aer e încă înăuntru, dar presiunea o deformează. Câinele poate avea dureri ușoare și disconfort.

– extruzia discală (mai gravă): Cauciucul se crapă, iar camera de aer începe să iasă, dar rămâne parțial prins în roată. Se poate pierde presiunea și roata nu mai funcționează corect. Asta duce la dureri mai mari, amorțeli și probleme la mișcare.

– hernia de disc (cea mai gravă): Cauciucul se rupe complet, iar camera de aer iese complet afară. Roata devine inutilizabilă. În corp, asta înseamnă că discul presează puternic pe nervi, provocând dureri mari, slăbiciune musculară și chiar paralizie.

Tulburări neuromusculare:

  • Neuropatii periferice.
  • Miopatii sau boli musculare. Miopatiile pot avea un debut acut sau progresiv.
  • Miastenia gravis, care poate cauza semne clinice intermitente.

Boli ortopedice:

  • Displazia de șold, care poate provoca durere, șchiopătură și un mers legănat.
  • Ruptură bilaterală a ligamentului încruciat.
  • Fractura de bazin.
  • Osteoartrita la nivelul articulațiilor șoldului, genunchiului sau jaretului, care poate duce la rigiditate și șchiopătură.
  • Luxația rotulei.
  • Tendinopatia lui Ahile.
  • Fracturi ale metatarsienelor.
  • Fracturi ale oaselor tarsiene.
  • Osteocondroza la nivelul articulațiilor genunchiului sau jaretului.
  • Boala Legg-Calvé-Perthes.

Altele:

  • Boala lumbosacrală.
  • Stenoza spinală.
  • Chisturi intraspinale.

O listă completă a bolilor și explicații suplimentare găsiti aici: Classification of Intervertebral Disc Disease

Semne clinice și prezentare

  • Debut: Este important să se determine dacă debutul șchiopăturii a fost brusc sau fără manifestări vizibile. Afecțiuni spinale precum extruzia discului, contuzia măduvei spinării, mielopatia ischemică și meningita pot duce la apariția bruscă a semnelor, în timp ce protruziile discale, mielopatia degenerativă și boala lumbosacrală au un debut mai gradual.
  • Progresie și severitate: Trebuie stabilită durata, progresia și severitatea afecțiunii. Unele afecțiuni se pot agrava în repaus sau la activitate, iar șchiopătura poate varia în funcție de tipul de teren pe care merge animalul.
  • Rigiditate: Problemele articulare inflamatorii și degenerative cauzează adesea rigiditate după repaus sau exercițiu, în timp ce tumorile sau degenerarea cronică a ligamentelor determină șchiopătură care nu este influențată de repaus sau activitate.
  • Mers: Se poate observa un mers de tip salt de iepure, balansarea bazinului, slăbiciune a picioarelor din spate, reticență la exerciții și dificultăți la sărituri. Mersul poate fi scurtat sau târșâit.
  • Atrofie musculară: Atrofia mușchilor coapsei poate fi observată în afecțiunile cronice.
  • Altele: Bolile spinale pot fi însoțite de semne ale altor afecțiuni sistemice, cum ar fi infecțiile tractului urinar asociate cu discospondilita. De asemenea, poate fi prezentă durerea dorsală.

Abordare de diagnostic 

1. Istoric: Un istoric detaliat este esențial și trebuie să includă debutul, durata, progresia și severitatea semnelor. Trebuie documentată și orice antecedent de traumă sau boli sistemice.

2. Examinare Fizică:

  • O examinare fizică completă este necesară pentru a verifica semnele bolilor din alte sisteme ale corpului.
  • Palparea membrului afectat pentru a identifica durere, umflare sau atrofie musculară.
  • Palparea atentă poate identifica durere la flexia și extensia completă a genunchiului.
  • În cazurile de boală a ligamentului încrucișat cranial, se poate efectua „testul sertarului”.
  • Evaluarea neurologică trebuie efectuată pentru a determina dacă problema este de natură neurologică.

3. Examinare Neurologică:

  • Evaluarea posturii și a mersului.
  • Testarea propriocepției conștiente.
  • Verificarea reflexelor spinale.
  • Observarea oricărei atrofii musculare.
  • Determinarea dacă semnele sunt de tip segmentele măduvei spinării L4-S2 pentru neuronii motori inferiori și T3-L3 pentru neuronii motori superiori.
  • Identificarea eventualei dureri la manipularea coloanei vertebrale.
  • Observarea schimbărilor de comportament, cum ar fi dificultatea la ședere sau ridicare.

4. Imagistică:

  • Radiografiile pot identifica spații intervertebrale îngustate sau mineralizate, spații discale neregulate, distrugeri sau proliferări osoase, fracturi sau deplasări vertebrale. De asemenea, radiografiile pot evidenția displazia de șold sau luxațiile articulare.
  • Mielografia, CT-ul sau RMN-ul pot fi necesare pentru a stabili compresiunea sau leziunile măduvei spinării.
  • Ecografia poate fi utilizată pentru a investiga leziunile țesuturilor moi.

5. Analize de sânge:

  • Hematologia de rutină și biochimia serică pot ajuta la identificarea bolilor din alte sisteme. Ar trebui luate în considerare și un profil tiroidian și un test de stimulare cu ACTH.

6. Alte Teste:

  • Analiza lichidului sinovial este utilizată pentru a evalua inflamația articulară.

Diagnostice diferentiale pentru instabilitatea pe picioarele din spate la câine

Diagnosticele diferențiale trebuie să țină cont de următorii factori:

  • Vârstă și rasă: Unele boli sunt mai frecvente la anumite rase sau grupe de vârstă (ex.: boala discului intervertebral este mai comună la Teckel).
  • Debut: Un debut acut vs. cronic ajută la restrângerea posibilităților.
  • Durere: Prezența sau absența durerii.
  • Progresie: Semnele pot fi statice, progresive sau intermitente.
  • Semne în alte structuri ale corpului: Manifestările clinice din alte sisteme pot ajuta la rafinarea diagnosticului diferențial.

Pe baza acestor factori, diagnosticele diferențiale pot fi împărțite în:

  • Compromiterea măduvei spinării: compresie, contuzie, degenerare, inflamație, afecțiuni vasculare.
  • Compromiterea neuronilor motori inferiori: boală lumbosacrală, boală neuromusculară, neuropatie periferică, miopatie, miastenia gravis.
  • Boală ortopedică: osteoartrită, boală a ligamentului încrucișat, fractură pelviană.
  • Boli neuromusculare: miastenia gravis, miopatii.
  • Altele: probleme metabolice și boli sistemice care pot cauza ataxie.

Opțiuni de tratament

  • Managementul durerii: Controlul durerii este o prioritate și poate include antiinflamatoare nesteroidiene sau o abordare multimodală (fizioterapie, infiltrații, anticorpi monoclonali – Librela, suplimente).
  • Restricția activității: Repaus strict este recomandat pentru afecțiuni agravate de activitate, cum ar fi boala discului intervertebral.
  • Tratament medical: Dacă afecțiunea nu este progresivă, se poate recomanda tratament medical. Acesta poate include corticosteroizi pentru compresia rădăcinii nervoase.
  • Chirurgie: Poate fi necesară pentru afecțiuni precum hernia discului intervertebral, fracturile/luxațiile spinale și instabilitatea coloanei vertebrale. Chirurgia decompresivă poate fi indicată în tulburările compresive.
  • Consult de specialitate: Dacă nu se ajunge la un diagnostic definitiv sau pacientul nu răspunde la tratament, trebuie solicitată o opinie de specialitate.

O abordare de management și tratament găsiți aici: Current Approaches to the Management of Acute Thoracolumbar Disc Extrusion in Dogs

Rase predispuse

Anumite rase de câini sunt predispuse la instabilitate a picioarelor din spate din cauza unor afecțiuni specifice. De exemplu, rasele condrodistrofice, precum Teckel (Dachshund) și Pechinez, au un risc crescut de hernie de disc intervertebral, ceea ce poate duce la slăbiciune sau paralizie a membrelor posterioare.

Rasele mari și gigantice (ex. Ciobănesc German, Rottweiler, Dog German) sunt susceptibile la afecțiuni precum displazia de șold, osteopatia metafizară și panosteita, care afectează stabilitatea picioarelor din spate.

În plus, câinii de talie mică, precum Yorkshire Terrier, Pomeranian, Poodle, Chihuahua și Pechinez, sunt predispuși la instabilitate atlantoaxială, o afecțiune a coloanei cervicale (gât) care poate provoca slăbiciune, mers instabil sau chiar paralizie.

Concluzie

Gestionarea instabilității picioarelor din spate la câini necesită o evaluare atentă și un plan de tratament adaptat fiecărui caz. Un diagnostic corect, bazat pe istoricul medical, examen fizic și investigații de specialitate, este esențial pentru a determina cauza problemei și a preveni agravarea acesteia.

Tratamentul poate varia de la măsuri conservatoare, precum gestionarea durerii și restricția activității, până la intervenții medicale și chirurgicale. În unele cazuri, îngrijirea pe termen lung și suportul acordat proprietarilor sunt aspecte importante în menținerea calității vieții câinilor afectați. O abordare corectă și o bună comunicare între medicul veterinar și proprietar sunt esențiale pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.