Dermatofitoza la pisică

Dermatofitoza, cunoscută în limbaj popular sub denumirea de “ciupercă” (engleză: ringworm), reprezintă o infecție fungică superficială care afectează structurile keratinizate ale corpului, precum pielea, părul și, în cazuri mai rare, ghearele. Această afecțiune este una dintre cele mai frecvente boli de piele cu caracter infecțios întâlnite la pisici la nivel global (se poate transmite la oameni). 

Spre deosebire de paraziți, ciclul de viață al dermatofiților implică producerea de spori extrem de rezistenți în mediu, care pot supraviețui luni sau chiar ani. Prin urmare, succesul terapeutic nu depinde doar de tratarea animalului, ci și de o strategie complexă de decontaminare a mediului. 

Cine cauzează dermatofitoza la pisică?

Trei specii de fungi sunt responsabile pentru majoritatea cazurilor de dermatofitoză la animalele de companie, însă una dintre ele domină în mod covârșitor patologia felină.

• Microsporum canis: Acesta este, de departe, cel mai frecvent agent etiologic izolat în cazurile de dermatofitoza la pisică. Pisicile sunt considerate gazda naturală și principalul rezervor pentru acest fung. Transmiterea se realizează în principal prin contactul cu alte animale infectate, fie ele simptomatice sau purtătoare asimptomatice.
• Microsporum gypseum: Aceasta este a doua cea mai comună specie implicată. Infecția la pisici apare, de obicei, în urma contactului cu sol contaminat, fiind mai frecventă la animalele care au acces în exterior și care au obiceiul de a săpa.
• Trichophyton mentagrophytes: Infecția la pisici este mai rară și apare adesea în urma vânătorii sau a contactului cu mediile frecventate de rozătoare. Leziunile asociate cu T. mentagrophytes tind să aibă un caracter inflamator mai pronunțat comparativ cu cele cauzate de M. canis.

Diagnosticarea unei infecții cu M. canis orientează investigația către identificarea sursei, care este, cel mai probabil, o altă pisică purtătoare (simptomatică sau nu) din gospodărie sau din anturajul recent al animalului. În schimb, un diagnostic de M. gypseum mută focusul investigației către mediul exterior, cum ar fi o zonă specifică din grădină unde pisica sapă. Identificarea T. mentagrophytes poate sugera o problemă cu rozătoarele în interiorul sau în jurul locuinței. Astfel, cunoașterea agentului etiologic specific ghidează strategia de control și previne reinfectarea, permițând o abordare țintită care depășește simpla curățare generală a mediului.

Ciclul infecției al dermatofitozei la pisici

Dezvoltarea unei infecții dermatofitice nu este un proces automat în urma simplei expuneri la spori. Pentru ca infecția să se stabilească, sunt necesare trei condiții esențiale: expunerea la un număr suficient de spori infecțioși, prezența unor microtraume la nivelul pielii și un mediu cutanat umed. Fungii nu pot penetra o barieră cutanată intactă și sănătoasă, motiv pentru care orice leziune, oricât de mică, a stratului de piele devine o poartă de intrare.

Perioada de incubație, adică intervalul de timp dintre expunerea la fung și apariția primelor semne clinice, variază în general între una și patru săptămâni. La animalele adulte și imunocompetente, infecția este adesea autolimitantă, sistemul imunitar reușind să controleze și să elimine fungul în câteva luni. Cu toate acestea, tratamentul este considerat esențial și este întotdeauna recomandat pentru a scurta durata bolii, a reduce suferința animalului și, cel mai important, pentru a limita riscul de contagiune pentru alte animale și pentru oameni.

Necesitatea prezenței microtraumelor pentru inițierea infecției reprezintă un punct cheie în strategiile de prevenție. Factorii care pot compromite integritatea barierei cutanate includ ectoparaziții (în special puricii), zgârieturile rezultate din conflicte cu alte animale sau din prurit de natură alergică, precum și periajul excesiv sau tunderea necorespunzătoare. Aceasta stabilește o legătură cauzală directă: managementul riguros al paraziților externi și controlul afecțiunilor alergice nu sunt doar măsuri de bunăstare generală, ci devin strategii active și țintite de prevenire a dermatofitozei, prin menținerea integrității pielii.

Prezentarea clasică

Prezentarea clinică „clasică” a dermatofitozei, care a dat și numele popular al bolii, constă în una sau mai multe leziuni circulare, bine delimitate, de alopecie (căderea părului). Aceste zone sunt adesea acoperite de scuame fine, asemănătoare mătreții, și pot prezenta cruste. La periferia leziunii se poate observa un inel de eritem (roșeață), în timp ce zona centrală poate prezenta semne de vindecare, cu o piele de aspect normal sau cu reapariția unui puf fin de păr.

Un detaliu important este că părul din zona afectată este, de obicei, rupt la nivelul pielii, nu căzut de la rădăcină, ca urmare a acțiunii distructive a fungului asupra tijei firului de păr. Localizările cele mai frecvente pentru aceste leziuni clasice sunt capul (în special fața și urechile), extremitățile (labele) și coada. Pruritul (mâncărimea) este un semn variabil; poate fi complet absent, moderat sau, în unele cazuri, intens.

Prezentări atipice 

Una dintre cele mai mari provocări în diagnosticarea dermatofitozei este capacitatea sa de a mima o multitudine de alte afecțiuni cutanate. De aceea, este adesea denumită „marele imitator” în dermatologia veterinară. Medicii veterinari trebuie să mențină un grad ridicat de suspiciune, deoarece prezentările atipice sunt frecvente. Acestea pot include:

• Dermatita miliară: O reacție cutanată caracterizată prin apariția a numeroase papule mici (umflături) acoperite de cruste, distribuite adesea pe trunchi și gât. Această prezentare poate fi ușor confundată cu alergiile, în special cu alergia la înțepătura de purice.
• Acneea felină: Dermatofitoza se poate manifesta prin leziuni comedonale (puncte negre) și papulo-pustuloase localizate la nivelul bărbiei, mimând perfect acneea felină clasică.
• Leziuni nodulare: În cazuri mai rare, fungul poate pătrunde mai adânc în piele, provocând reacții inflamatorii severe.

• Kerionul: Este o leziune nodulară, bine circumscrisă, umedă și adesea purulentă, rezultată dintr-un răspuns imun exacerbat al gazdei la prezența fungului.
• Pseudomicetomul dermatofitic: Este o formă rară, dar gravă, de infecție fungică invazivă, întâlnită cu precădere la pisicile din rasa Persană. Se prezintă sub forma unor noduli sau mase cutanate și subcutanate, care pot dezvolta traiecte de drenaj. În mod excepțional, aceste mase pot avea localizări extracutanate, cum ar fi în cavitatea abdominală, cavitatea orală sau pot invada structuri adiacente, precum bolta craniană.

• Onicomicoza: Infecția fungică a ghearelor este rară la pisici. Când apare, ghearele devin friabile, casante, aspre și deformate.

Protocol de diagnostic al dermatofitozei

Diagnosticul de certitudine al dermatofitozei nu se poate baza pe o singură metodă. Diagnosticul se stabilește printr-o abordare multimodală, care combină și corelează rezultatele obținute prin mai multe metode complementare. Acestea includ examenul clinic amănunțit, examinarea cu lampa Wood, tricograma (examenul microscopic al firelor de păr) și, cel mai important, metodele de confirmare precum cultura fungică sau testarea prin PCR.

Examinarea cu Lampa Wood

Lampa Wood este un instrument care emite lumină ultravioletă (UV). Anumite tulpini de Microsporum canis produc un metabolit care, atunci când este expus la această lumină UV într-o cameră întunecată, face ca firele de păr infectate să emită o fluorescență distinctivă, de culoare verde-măr.

• Avantaje: Este un test rapid, neinvaziv și ieftin, care poate fi efectuat cu ușurință în cabinetul veterinar, oferind o suspiciune imediată.
• Dezavantaje: Această metodă are limitări semnificative. În primul rând, nu toate tulpinile de M. canis sunt fluorescente. În al doilea rând, celelalte specii comune de dermatofiți, M. gypseum și T. mentagrophytes, nu fluorescează deloc. În plus, pot apărea rezultate fals-pozitive, deoarece diverse substanțe (unele medicamente topice, săpunuri, detritusuri, cruste) pot fluoresa și ele, deși de obicei într-o nuanță diferită (albăstrui, gălbui). Prin urmare, un rezultat pozitiv este sugestiv, dar necesită confirmare, iar un rezultat negativ NU exclude niciodată diagnosticul de dermatofitoză.

Tricograma (examinarea microscopică a firelor de păr)

Tricograma constă în examinarea la microscop a firelor de păr smulse din zonele suspecte (ideal, cele care au prezentat fluorescență la lampa Wood). Probele sunt montate pe o lamă de sticlă într-o picătură de ulei mineral. Examinarea microscopică urmărește identificarea sporilor, care apar ca niște structuri mici, rotunde, ce înconjoară firul de păr ca un manșon. De asemenea, se pot observa alterări ale structurii firului de păr, care poate părea umflat, deformat, fracturat sau cu un contur „pufos”.

• Avantaje: Este o metodă rapidă și ieftină, care, în cazul unui rezultat pozitiv, poate oferi o confirmare imediată a infecției.
• Dezavantaje: Sensibilitatea acestei tehnici este scăzută. Interpretarea corectă necesită experiență și un microscop de bună calitate, deoarece sporii pot fi dificil de vizualizat, în special pe firele de păr închise la culoare.

Cultura Fungică (pe mediu DTM – Dermatophyte Test Medium)

Cultura fungică este considerată metoda cea mai fiabilă pentru confirmarea diagnosticului, deoarece demonstrează prezența fungilor viabili și permite identificarea precisă a speciei implicate.

• Recoltarea probelor: Tehnica standard și cea mai eficientă este metoda periuței de dinți sterile (tehnica MacKenzie). Se periază energic blana pisicii (aproximativ 30 de mișcări), insistând pe zonele lezionale, dar acoperind și alte zone ale corpului pentru a detecta purtătorii asimptomatici. Ulterior, perii periuței se înfig de câteva ori în suprafața mediului de cultură.
• Mediul de cultură: Cel mai utilizat este mediul de testare pentru dermatofiți (DTM), care conține nutrienți, antibiotice pentru a inhiba creșterea bacteriilor și un indicator de pH (roșu de fenol).
• Interpretare: Protocolul corect de interpretare este crucial. Fungii dermatofiți patogeni consumă mai întâi proteinele din mediu, producând metaboliți alcalini. Aceștia determină o schimbare a culorii indicatorului de pH din galben/portocaliu în roșu. Această schimbare de culoare trebuie să apară concomitent cu dezvoltarea unei colonii fungice, care este de obicei albă, crem sau bej și are un aspect pufos, vătuit. Mulți fungi saprofiți (contaminanți din mediu) pot, de asemenea, să înroșească mediul, dar o fac de obicei mai târziu, după ce colonia a crescut deja semnificativ.
• Confirmarea speciei: O schimbare de culoare a mediului DTM nu este suficientă pentru un diagnostic definitiv. Este obligatorie confirmarea prin examinarea microscopică a coloniei. 
• Dezavantaje: Principalul dezavantaj este timpul necesar pentru obținerea unui rezultat, care poate dura între 7 și 21 de zile. De asemenea, există riscul de contaminare a culturii și de interpretare eronată a rezultatelor (fals-pozitive sau fals-negative) dacă protocolul nu este respectat cu strictețe.

Tratamentul dermatofitozei la pisici

Terapia orală

Alegerea medicamentului antifungic sistemic trebuie să se bazeze pe eficacitate dovedită, profil de siguranță și ușurința administrării la pisici.

• Itraconazol: Acesta este considerat medicamentul de elecție pentru tratamentul dermatofitozei la pisici. Principalul său avantaj este caracterul său lipofilic și keratinofilic, ceea ce înseamnă că se concentrează eficient în piele, sebum și, cel mai important, în keratină (păr și gheare), unde persistă la niveluri terapeutice pentru o perioadă lungă de timp. Această proprietate farmacocinetică permite administrarea în regim de „pulse therapy” (terapie în pulsuri), de exemplu, 5 mg/kg/zi timp de o săptămână, urmată de o săptămână de pauză. Acest protocol, repetat pentru 3-4 cicluri, s-a dovedit la fel de eficient ca administrarea zilnică continuă, dar reduce semnificativ costul total al tratamentului și riscul de efecte adverse. 
• Terbinafină: Reprezintă o alternativă excelentă la itraconazol, cu o eficacitate similară. Este un antifungic foarte keratinofilic, ceea ce îi permite să se acumuleze în structurile țintă. Dozele uzuale variază între 20 și 40 mg/kg/zi, studiile sugerând o eficacitate mai mare la dozele superioare ale intervalului. 

Terapia locală

Terapia topică este un component indispensabil al protocolului de tratament. Rolul său principal nu este de a vindeca singură infecția (cu excepția unor cazuri foarte rare, cu o singură leziune localizată), ci de a dezinfecta blana, de a ucide sporii de pe suprafața firelor de păr și de a reduce astfel masiv contaminarea mediului înconjurător:

• Șampoane cu miconazol și clorhexidină: Combinația dintre un antifungic azolic (miconazol) și un antiseptic (clorhexidină) într-un șampon s-a dovedit a fi eficientă. Șamponarea trebuie efectuată de două ori pe săptămână, cu un timp de contact de 10-15 minute înainte de clătire. Este important de menționat că studiile au arătat că clorhexidina singură nu este eficientă împotriva dermatofiților.
• Tunderea blănii: Acesta este un subiect controversat în rândul specialiștilor. Pe de o parte, tunderea completă a blănii (în special la pisicile cu păr lung) poate reduce cantitatea de material infectat și contaminarea mediului și poate facilita aplicarea tratamentelor topice. Pe de altă parte, procesul de tundere poate fi stresant pentru pisică, iar microtraumele inevitabile produse de mașina de tuns pe piele pot duce la răspândirea infecției pe suprafața corpului animalului și la agravarea leziunilor. Decizia de a tunde sau nu trebuie luată individual, de la caz la caz. În general, pentru pisicile cu păr scurt și cu leziuni puține și localizate, tunderea completă nu este necesară.

Protocolul standard de monitorizare implică efectuarea de culturi fungice de control. Tratamentul, atât sistemic, cât și topic, trebuie continuat până la obținerea a două sau trei culturi fungice negative consecutive, efectuate la intervale de 1-2 săptămâni. Durata medie a tratamentului este de 6-8 săptămâni, dar în cazuri severe poate dura mult mai mult.

Protocol de decontaminare a mediului

Un protocol eficient de decontaminare se bazează pe o abordare sistematică, în doi pași: curățarea mecanică urmată de dezinfecția chimică.

1. Izolarea: Primul pas este limitarea răspândirii contaminării. Pisica infectată trebuie izolată într-o singură cameră, care să fie ușor de curățat și dezinfectat (de exemplu, o baie, o bucătărie sau o altă cameră cu podele dure, fără covoare sau mobilier tapițat). Acest lucru concentrează eforturile de curățare într-o zonă restrânsă.

2. Curățarea mecanică (îndepărtarea părului): Acesta este, de departe, cel mai important pas al procesului de decontaminare. Majoritatea sporilor se află pe firele de păr contaminate. Îndepărtarea fizică a acestor fire de păr elimină cea mai mare parte a încărcăturii infecțioase. Metodele includ:

• • Aspirarea zilnică: Toate suprafețele (podele, covoare, mobilier) trebuie aspirate zilnic. Este crucial ca sacul aspiratorului să fie aruncat imediat după fiecare utilizare (ideal, într-o pungă sigilată, în afara casei).
  • Ștergerea umedă: Pentru podelele dure, ștergerea cu mopul sau cu lavete de unică folosință este foarte eficientă.

3. Dezinfecția chimică: Acest pas se realizează după curățarea mecanică amănunțită, deoarece majoritatea dezinfectanților sunt inactivați de prezența materiei organice (murdărie, praf, păr). Opțiunile eficiente împotriva sporilor includ:

• Hipoclorit de sodiu (înălbitor de uz casnic – clor): O soluție proaspăt preparată, diluată 1:10 (o parte înălbitor la 9 părți apă) până la 1:100, este foarte eficientă și ieftină. Trebuie lăsată să acționeze timp de cel puțin 10 minute pe suprafețe. Atenție, poate decolora textilele și deteriora anumite suprafețe.
• Dezinfectat pe bază de peroxid de hidrogen: Produsele comerciale pe bază de peroxid de hidrogen sunt dezinfectanți excelenți, cu spectru larg, eficienți împotriva sporilor și mai siguri pentru majoritatea suprafețelor decât înălbitorul (exemplu Peroklin).
• Enilconazol (Imaverol): Soluția poate fi gasită la farmaciile veterinare și deși se folosește pentru aplicarea pe animal, mulți proprietari o folosesc și în casă.

1. Spălarea textilelor: Toate materialele textile cu care pisica a intrat în contact (culcușuri, pături, prosoape, jucării din material textil) trebuie spălate frecvent. Se recomandă spălarea la mașină, folosind un ciclu lung și, dacă este posibil, temperaturi ridicate.

Măsuri de prevenire a infecției

Prevenirea introducerii și răspândirii dermatofitozei este întotdeauna preferabilă tratamentului, care este lung și costisitor. Măsurile de prevenție se concentrează pe reducerea expunerii la spori și pe menținerea unei stări de sănătate optime a animalului.

• Carantina și testarea: Cea mai importantă măsură de prevenție într-o gospodărie sau colectivitate este carantinarea oricărui animal nou introdus. Pe perioada carantinei (ideal, 2-4 săptămâni), animalul nou trebuie testat pentru dermatofitoză (prin cultură fungică) înainte de a intra în contact cu celelalte animale.
• Menținerea sănătății generale: O pisică sănătoasă, cu un sistem imunitar puternic și o barieră cutanată intactă, este mai rezistentă la infecție. O nutriție de calitate, vizite regulate la medicul veterinar și un mediu de viață lipsit de stres contribuie la menținerea unei stări bune de sănătate.
• Igiena și controlul mediului: Evitarea supraaglomerării și menținerea unei igiene riguroase în spațiul de viață al pisicilor reduce încărcătura de spori din mediu și scade riscul de transmitere.
• Controlul paraziților: Un control eficient al puricilor și al altor paraziți externi este esențial. Acesta previne pruritul și leziunile, menținând astfel integritatea barierei cutanate, prima linie de apărare împotriva invaziei fungice.

Dermatofitoza ca zoonoză

Dermatofitoza la pisică este o zoonoză clasică și importantă, ceea ce înseamnă că se poate transmite de la pisică la om. Oamenii se pot infecta prin contact direct cu pielea sau blana unei pisici infectate (chiar dacă aceasta este asimptomatică) sau, mai frecvent, prin contact indirect cu mediul contaminat cu spori (pături, covoare, perii).

Anumite grupuri de persoane prezintă un risc mai mare de a contracta infecția:

• Copiii: Datorită sistemului lor imunitar în dezvoltare și a contactului fizic strâns pe care îl au adesea cu animalele de companie.
• Persoanele în vârstă.
• Persoanele cu sistemul imunitar compromis: Pacienți care urmează tratamente imunosupresoare (chimioterapie, post-transplant), pacienți cu HIV/SIDA sau cu alte boli cronice.

La om, leziunea clasică de dermatofitoză este adesea cea care a dat numele bolii: o pată roșie, circulară, cu margini reliefate și scuamoase și cu o zonă centrală mai palidă, care se extinde centrifug. Leziunile sunt, de obicei, pruriginoase (provoacă mâncărime).

Recomandări de igienă pentru proprietari

Atunci când o pisică este diagnosticată cu dermatofitoză, proprietarii trebuie să ia măsuri stricte de igienă personală pentru a se proteja pe ei înșiși și pe ceilalți membri ai familiei.

• Purtarea echipamentului de protecție: La manipularea animalului infectat, la aplicarea tratamentelor topice sau la curățarea mediului, este recomandată purtarea mănușilor de unică folosință și a unor haine dedicate (un halat sau haine vechi), care să fie schimbate și spălate imediat după aceea.
• Spălarea riguroasă a mâinilor: Spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 30 de secunde este obligatorie după orice contact cu pisica sau cu obiectele acesteia.
• Limitarea contactului: Persoanele din grupele de risc (copii, vârstnici, imunocompromiși) ar trebui să evite complet contactul cu animalul bolnav pe toată durata tratamentului.
• Consult medical: La apariția oricărei leziuni suspecte pe piele, membrii familiei trebuie să consulte imediat medicul de familie sau un dermatolog, menționând contactul cu un animal diagnosticat cu dermatofitoză. Diagnosticul și tratamentul precoce la om sunt simple și eficiente, prevenind complicațiile și răspândirea infecției.

În concluzie, dermatofitoza la pisică este o afecțiune complexă care necesită o abordare diagnostică și terapeutică riguroasă și multifactorială. Succesul depinde de un parteneriat solid între medicul veterinar și proprietar, bazat pe o comunicare clară și pe înțelegerea faptului că tratamentul animalului, decontaminarea mediului și protecția sănătății umane sunt componente inseparabile ale aceluiași plan de management.