Icter la pisici: cauze hepatice vs hemolitice și plan de diagnostic

Observarea unei nuanțe gălbui pe pielea, ochii sau gingiile pisicii tale poate fi îngrijorătoare. Această condiție, numită icter, indică acumularea unui pigment numit bilirubină în organismul pisicii. Icterul nu este o boală în sine, ci semnul unei probleme subiacente, care poate varia de la afecțiuni ale sângelui până la boli ale ficatului.

Pe scurt, idei principale despre icterul la pisici

• Ce este icterul: Icterul reprezintă îngălbenirea vizibilă a pielii, albului ochilor sau gingiilor pisicii, cauzată de acumularea excesivă de bilirubină (pigment galben rezultat din degradarea hemoglobinei din globulele roșii). Deoarece blana pisicii poate ascunde pielea, icterul se observă cel mai ușor la nivelul ochilor, gingiilor și urechilor.
• Semn de boală, nu boală în sine: Icterul nu este o boală propriu-zisă, ci un semn clinic al unei probleme interne. Orice pisică icterică are o afecțiune subiacentă, unele cauze pot fi grave sau chiar amenințătoare de viață, așa că icterul necesită întotdeauna atenție veterinară promptă.
• Cauze principale ale icterului: Există trei categorii majore de cauze ale icterului la pisici:
  (1) cauze hemolitice (pre-hepatice), distrugerea masivă a globulelor roșii, ceea ce supraîncarcă ficatul cu bilirubină;
  (2) cauze hepatice, boli sau leziuni ale ficatului care împiedică ficatul să proceseze și să elimine normal bilirubina; și
  (3) cauze post-hepatice, obstrucții ale căilor biliare (de ex. calculi biliari, pancreatită, tumori) care blochează eliminarea bilirubinei prin bilă. În termeni simpli, icterul apare fie din cauza sângelui (probleme cu globulele roșii), fie din cauza ficatului, fie din cauza unui blocaj biliar.
• Diagnostic diferențial necesar: Pentru a trata corect icterul, medicul veterinar trebuie să afle cauza. Planul de diagnostic include de obicei: examinare fizică atentă, analize de sânge (hemogramă completă pentru a verifica anemia hemolitică, profil biochimic pentru a verifica ficatul), teste specifice (pentru infecții virale sau paraziți, teste de coagulare) și investigații imagistice (ecografie sau radiografie abdominală pentru a căuta obstrucții sau modificări ale ficatului). În unele cazuri, poate fi necesară prelevarea unei probe de țesut hepatic (biopsie) pentru un diagnostic definitiv.
• Tratament și prognostic: Icterul se rezolvă odată cu tratarea cauzei care îl produce. Tratamentul poate include medicamente (de exemplu antibiotice pentru infecții, corticosteroizi pentru probleme imune), îngrijiri suportive (fluide intravenoase, vitamine, suplimente hepatice precum SAMe sau silimarină), alimentație asistată (dacă pisica nu mănâncă, se poate apela la hrănire prin sondă) sau chiar intervenții chirurgicale (de exemplu pentru a elimina un blocaj biliar). Prognosticul depinde mult de cauza subiacentă: unele afecțiuni au un prognostic bun dacă sunt tratate la timp (de exemplu, lipidoza hepatică se poate vindeca cu îngrijire adecvată), în timp ce altele pot fi fatale sau cronice (de exemplu, anumite infecții virale sau cancere hepatice). Intervenția veterinară timpurie îmbunătățește semnificativ șansele de recuperare.

Ce este icterul la pisici și cum îl recunoști

Icterul (numit și icterus sau popular „îngălbenirea”) la pisici se manifestă prin colorarea în galben a țesuturilor. Acest lucru devine vizibil în special la nivelul sclerei (albul ochilor), al gingiilor și al pavilioanelor urechilor, unde pielea este mai subțire și mai puțin pigmentată. În mod normal, aceste țesuturi ar trebui să fie rozalii. Când devin galbene, înseamnă că bilirubina, un pigment galben rezultat din degradarea hemoglobinei (substanța din globulele roșii care transportă oxigenul), s-a acumulat în sângele și țesuturile pisicii.

În mod normal, bilirubina este prelucrată de ficat și eliminată prin bilă în tractul intestinal. Icterul apare atunci când acest proces normal este perturbat, fie ficatul nu poate procesa bilirubina suficient de repede, fie prea multă bilirubină se produce dintr-odată, fie ceva blochează eliminarea bilei care conține bilirubina. Vom detalia aceste situații imediat, dar mai întâi iată cum poți recunoaște icterul:

• Colorație galbenă a ochilor și gingiilor: Uită-te la albul ochilor pisicii tale (sclera), dacă observi o tentă galbenă, acesta este un semn clar de icter. De asemenea, ridică buza pisicii și privește gingiile; la o pisică cu icter, gingiile (care în mod normal sunt roz) pot părea gălbui. Atenție: la unele pisici cu pigment natural în gingii (culoare închisă), poate fi mai greu de observat.
• Piele gălbuie la urechi sau pe corp: Dacă pisica are blana de culoare deschisă sau zone fără păr (cum ar fi interiorul urechilor sau cicatrici fără păr), pielea de dedesubt poate căpăta o nuanță galbenă. La pisicile cu blană închisă, icterul poate trece neobservat pe piele, de aceea ochii și gingiile sunt repere mai sigure.
• Urina închisă la culoare: Un alt indiciu (mai greu de observat de către stăpâni, deoarece pisicile folosesc litiera) este urina foarte galbenă-portocalie. Excesul de bilirubină se elimină și prin urină, colorând-o intens. Dacă vezi în litieră pete de urină mult mai închise la culoare decât de obicei, menționează acest lucru medicului veterinar.

Important: Icterul, chiar și atunci când este ușor, semnalează o problemă de sănătate serioasă. Nu există o „formă inofensivă” de icter. Așadar, dacă observi oricare dintre semnele de mai sus, programează o vizită urgentă la medicul veterinar. Unele afecțiuni care cauzează icterul pot evolua rapid, iar intervenția promptă poate salva viața pisicii.

Simptome asociate icterului și starea generală a pisicii

Icterul este doar vârful aisbergului, adică un semn vizibil al unei probleme interne. În funcție de cauza subiacentă, pisica ta ar putea prezenta și alte simptome și modificări de comportament. Este util să fii atent la următoarele:

• Letargie și slăbiciune: Multe pisici icterice sunt apatice, dorm mult, nu mai sunt jucăușe și par lipsite de energie. Dacă icterul este cauzat de anemie hemolitică severă, pisica poate obosi repede și poate prezenta slăbiciune marcată (din cauza oxigenării insuficiente a țesuturilor).
• Scăderea apetitului (anorexie): Pisicile cu probleme hepatice sau cu boli grave în general mănâncă mai puțin sau deloc. Lipsa poftei de mâncare poate preceda icterul, de exemplu, în lipidoza hepatică (ficatul gras), pisica încetează să mănânce, ceea ce declanșează boala ficatului și duce la icter. Orice pisică ce nu mănâncă de peste 24-48 de ore trebuie văzută de veterinar, deoarece la pisici postul prelungit poate cauza leziuni hepatice grave.
• Scădere în greutate: Asociată cu lipsa apetitului și cu boala subiacentă, scăderea în greutate poate fi rapidă și vizibilă, mai ales la pisicile care aveau greutate normală sau supraponderale. Pierderea masei musculare și a grăsimii se poate observa pe coapse, la nivelul coloanei (aspect de „coloană vertebrală proeminentă”) sau față (obraji supți).
• Vărsături și diaree: Afecțiunile hepatice, toxinele sau infecțiile pot provoca vărsături. De asemenea, unele boli hepatice determină și diaree sau scaune moi. În caz de obstrucție biliară severă, scaunele pot fi decolorate (de un gri-deschis, așa-zisele scaune acolice) deoarece lipsesc pigmenții biliari, însă la pisici, acest simptom e mai greu de observat de către stăpân.
• Febră: Anumite infecții sau inflamații (de exemplu, colangiohepatita, inflamația ficatului și căilor biliare, sau infecții ale sângelui precum micoplasmoza) pot provoca temperatură crescută. Pisica poate prezenta febră (>39°C), uneori însoțită de frisoane sau respirație accelerată.
• Durere abdominală: Dacă pisica are o problemă la nivelul ficatului, pancreasului sau o obstrucție biliară, este posibil să manifeste disconfort sau durere în abdomen. Poți observa că pisica este sensibilă la palparea burticii, stă ghemuită, evită să sară sau să fie mângâiată pe burtă.
• Modificări ale comportamentului eliminărilor: Unele pisici cu afecțiuni hepatice pot bea mai multă apă și, implicit, urinează mai mult (polidipsie și poliurie). Altele pot avea accidente urinare sau probleme la litieră. Dacă icterul este sever, pot apărea și semne neurologice (de exemplu, dacă se instalează encefalopatia hepatică din cauza toxinelor nefiltrate de ficat): pisica poate părea dezorientată, merge necoordonat, stărie de confuzie sau convulsii (în cazuri extrem de grave).

Reține: Oricare dintre aceste simptome, în combinație cu icterul, indică faptul că pisica este bolnavă și are nevoie de ajutor veterinar. Chiar dacă icterul nu este încă foarte pronunțat (poate ai observat doar o tentă gălbuie slabă), prezența letargiei, a refuzului hranei sau a vărsăturilor este un motiv suficient să mergi la medic. Cu cât mai devreme se identifică cauza, cu atât mai bine pentru pisică.

Cauzele icterului la pisici: hemolitice vs hepatice vs post-hepatice

Așa cum am menționat în rezumat, cauzele icterului la pisici se împart în trei categorii majore, în funcție de locul din organism unde apare problema: în sânge (pre-hepatic/hemolitic), în ficat (hepatic) sau după ficat (post-hepatic, adică la nivelul vezicii biliare sau al canalelor biliare). Vom detalia fiecare categorie, cu exemple, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă.

1. Icterul hemolitic (pre-hepatic), distrugerea excesivă a globulelor roșii

Mecanism: Icterul hemolitic apare atunci când globulele roșii ale sângelui (eritrocitele) sunt distruse într-un ritm accelerat (hemoliză masivă). Hemoglobina eliberată din eritrocite este transformată în bilirubină. În mod normal, ficatul ar putea procesa o cantitate rezonabilă de bilirubină rezultată din degradarea normală a globulelor roșii îmbătrânite. Însă în hemoliză, cantitatea de bilirubină crește atât de mult și atât de rapid încât ficatul nu mai face față, excesul de bilirubină se acumulează în sânge, provocând icterul. În plus, deoarece ficatul este privat de suficient oxigen (din cauza anemiei care se instalează), poate apărea și o componentă de colestază intrahepatică secundară (ficatul începe să funcționeze mai prost sub stres).

Cauze comune ale hemolizei la pisici:

• Boli infecțioase ale sângelui: O cauză relativ frecventă de anemie hemolitică la pisici este așa-numita anemie infecțioasă felină, cauzată de paraziți ai sângelui precum Mycoplasma haemofelis (cunoscută înainte ca Hemobartonella). Această bacterie se atașează de globulele roșii și determină distrugerea lor, ducând la anemie și icter. Infecția cu Mycoplasma este transmisă adesea de purici sau căpușe și apare mai ales la pisicile care ies afară, pisici fără stăpân sau cele aflate în adăposturi. 
• Alte infecții: Babesia felis (un parazit sanguin, rar întâlnit în afara unor regiuni din Africa de Sud) sau Cytauxzoon felis (un parazit transmis de căpușe în anumite zone din SUA) pot cauza hemoliză severă, însă acestea sunt foarte rare în multe regiuni ale lumii. Infecții virale precum FeLV (virusul leucemiei feline) pot declanșa un proces imun care să ducă la distrugerea eritrocitelor (o anemie hemolitică mediată imunitar secundară). 
• Anemie hemolitică mediată imun (AHMI) primară: Sistemul imunitar al pisicii își atacă propriile globule roșii, marcându-le ca „străine” și distrugându-le. Această afecțiune idiopatică (fără o cauză externă identificabilă) este rară la pisici, mult mai rară decât la câini, dar nu imposibilă. Poate fi dificil de diagnosticat, iar prognosticul este rezervat (rata de mortalitate ~25% conform unor studii veterinare). 
• Toxine și medicamente: Pisicile sunt foarte sensibile la numeroase substanțe care pot provoca oxidarea hematiilor sau distrugerea lor. Exemple: ingestia de ceapă sau usturoi (inclusiv pudră de ceapă din alimente), intoxicația cu acetaminofen (paracetamol), ingestia de produse cu zinc (ex: crema de protecție solară sau monede vechi), expunerea la pesticide sau anumite medicamente oxidante (de ex. metilenul albastru, benzocaina). Acestea pot cauza formarea de corpuri Heinz pe hematii și hemoliză intravasculară. 
• Tulburări ereditare rare: Anumite pisici (în special rase ca Abyssiniană și Somali) pot avea deficiență ereditară de enzime precum piruvat kinaza, ceea ce duce la o formă de anemie hemolitică cronică. O altă afecțiune ereditară raportată la aceleași rase este fragilitatea osmotică crescută a hematiilor (globulele roșii se sparg mai ușor). Aceste cauze genetice sunt foarte rare și de obicei pisicile afectate prezintă episoade repetate de anemie hemolitică pe parcursul vieții. 
• Alte cauze: În cazuri rare, boli sistemice severe pot duce la hemoliză secundară. De exemplu, hipofosfatemia severă (fosfor scăzut în sânge, posibil în cetoacidoza diabetică netratată) poate duce la distrugerea hematiilor. De asemenea, coagularea intravasculară diseminată (CID), o complicație gravă a unor boli critice, poate provoca și ea hemoliză.

Semne specifice ale icterului hemolitic: Pe lângă îngălbenirea vizibilă, pisicile cu hemoliză severă vor avea anemie. Asta înseamnă că, dacă n-ar fi icterul care colorează în galben, mucoasele lor ar fi palide/albe din lipsă de globule roșii. De fapt, uneori poți observa simultan tentă galbenă și paloare. Pisica poate prezenta puls rapid, respirație accelerată (organismul încearcă să compenseze lipsa oxigenului), poate fi foarte slăbită și se poate prăbuși după efort minim. Un indiciu pentru stăpân poate fi și urina foarte închisă la culoare, în hemoliză, urina poate deveni roșiatic-maronie (datorită hemoglobinei libere) sau portocaliu intens.

De reținut: Icterul hemolitic indică o problemă primară în sânge, nu neapărat o boală a ficatului. Ficatul în acest caz este suprasolicitat, dar nu este cauza principală (deși poate suferi secundar). Identificarea cauzei hemolizei este prioritară, de exemplu, tratarea infecției sanguine sau oprirea expunerii la toxină.

2. Icterul hepatic, afecțiuni ale ficatului care cauzează icter

Mecanism: Icterul hepatic apare atunci când ficatul însuși este bolnav sau lezat, astfel încât nu mai poate prelua, procesa (conjuga) sau excreta în mod eficient bilirubina. În aceste situații, ficatul are o capacitate de funcționare redusă (din cauza distrugerii hepatocitelor sau a inflamației) și se produce adesea și o stază a bilei chiar în interiorul ficatului (colestază intrahepatică). Atât bilirubina neconjugată (preluată insuficient de ficat), cât și cea conjugată (care nu poate fi eliminată eficient) se acumulează în sânge. Practic, e ca și cum „stația de epurare” (ficatul) nu mai face față traficului de bilirubină, iar pigmentul galben inundă organismul.

Cauze comune ale icterului hepatic la pisici:

• Lipidoza hepatică felină (ficat gras): Este una dintre cele mai frecvente cauze de insuficiență hepatică acută cu icter la pisici. Apare de obicei la pisici supraponderale sau obeze care încetează brusc să mănânce (din diverse motive: stres, boală concurentă, schimbare de dietă etc.). Când pisica nu mănâncă, organismul mobilizează grăsimea din depozite către ficat pentru a fi transformată în energie. Ficatul pisicii însă nu este eficient în metabolizarea cantităților mari de grăsimi, astfel că acestea se acumulează în hepatocite, ducând la disfuncție hepatică severă. Pisica cu lipidoză hepatică va fi foarte apatică, icterică, poate saliva excesiv și va refuza hrana. Este o afecțiune potențial letală, dar cu îngrijire agresivă (alimentare forțată prin sondă, fluide, tratament) multe pisici pot supraviețui și recupera complet. 
• Hepatită și colangiohepatită: Pisicile, spre deosebire de câini, fac frecvent inflamații ale tractului biliar și ale ficatului. Termenul de cholangiohepatită sau colangită desemnează inflamația canalelor biliare și a țesutului hepatic adiacent. Aceasta poate fi de natură infecțioasă bacteriană (de obicei ascensiune de bacterii din intestin către vezica biliară și ficat, adesea asociată cu pancreatită și boală intestinală, triadită) sau imun-mediate/idiopatice (asemănător unei boli inflamatorii). Simptomele includ icter, febră, vărsături, durere abdominală. Colangiohepatita bacteriană necesită tratament cu antibiotice pe termen lung, iar cea imună se tratează cu antiinflamatoare/imunosupresoare. 
• Infecții virale: Două virusuri notabile la pisici pot cauza icter prin afectare hepatică: FeLV (leucemia felină) și FIP (Peritonita Infecțioasă Felină). FeLV, pe lângă anemia hemolitică menționată anterior, poate cauza și tumori sau inflamații hepatice. FIP (cauzată de o mutație a coronavirusului felin) poate ataca ficatul (în forma sa „uscata” ne-efuzivă) ducând la granulome hepatice și icter; de obicei este însoțit de febră, scădere în greutate și este fatal dacă nu este tratat (de curând există terapii antivirale experimentale). Panleucopenia felină (virusul FPV) poate produce icter la pui, dar e mai rar datorită vaccinării. 
• Infecții bacteriene și parazitare sistemice: Infecții severe precum sepsisul (o infecție bacteriană generalizată) pot cauza inflamație hepatică și colestază. Leptospiroza (o boală bacteriană) este rară la pisici, dar poate afecta ficatul. Dirofilarioza (viermii cardiaci) la pisici, deși rară, poate produce și leziuni hepatice. Trematodii hepatobiliari (viermi la nivelul ficatului și canalelor biliare, precum Opisthorchis sau Platynosomum, întâlniți în regiuni tropicale) pot provoca colangită cronică și icter. 
• Toxine și medicamente hepatotoxice: Ingerarea unor substanțe care distrug celulele hepatice poate duce la icter. Exemple: paracetamolul (amintit și la hemoliză, acesta are efecte toxice directe și pe ficat), anumite plante toxice (crini de zi pentru pisici pot afecta rinichiul mai mult, dar unele substanțe ca aflatoxinele din alimente mucegăite pot lovi ficatul), substanțe chimice casnice sau supradoze de medicamente. 
• Neoplazii (tumori): Tumorile ficatului sau ale vezicii biliare pot cauza icter. La pisici, pot apărea colangiocarcinoame (tumori maligne ale ductelor biliare) sau metastaze de la alte cancere (ex: limfom hepatic, mastocitoză hepatică). Tumorile pot distruge țesutul hepatic sau pot provoca obstrucție locală a căilor biliare. 
• Boli metabolice și altele: Unele boli precum lipidoza hepatică secundară (lipidoza care apare ca urmare a altor boli, ex: diabet zaharat, pancreatită, boală renală, care fac pisica să nu mănânce), sau ciroza hepatică (stadiul final al multor hepatopatii cronice) pot duce la icter. De asemenea, deficiența severă de vitamina B1 (tiamină) poate contribui la insuficiență hepatică la pisici malnutrite.

Semne specifice ale icterului hepatic: Pe lângă icter, pisicile cu boală hepatică prezintă adesea anorexie marcată, vărsături, letargie și uneori distensie abdominală. Distensia poate apărea fie din cauza măriri ficatului (hepatomegalie), fie din acumulare de lichid în abdomen (ascită) în caz de insuficiență hepatică cronică cu hipertensiune portală. Unii proprietari pot observa că pisica bea și urinează mai mult (ficatul bolnav influențează metabolismul și hormonii care concentrează urina). În cazuri severe, pot apărea semne neurologice de encefalopatie hepatică: pisica poate sta apatică cu capul plecat, poate prezenta hipersalivație, mers în cerc, dezorientare sau convulsii.

De reținut: Icterul hepatic implică o boală primară a ficatului. Aceasta înseamnă că medicul veterinar va trebui să investigheze ficatul: analize de sânge orientate pe ficat, ecografie hepatică și posibil teste specifice (de exemplu, testele pentru FeLV/FIV, titruri pentru FIP, culturi bacteriene dacă se suspectează infecție, și eventual biopsie hepatică pentru a obține un diagnostic clar al tipului de hepatopatie). Tratamentul va depinde de cauza exactă (ex: antibiotic pentru colangită bacteriană, corticosteroizi pentru inflamații imune, alimentație forțată pentru lipidoză hepatică etc.).

3. Icterul post-hepatic (obstructiv), blocaje ale căilor biliare

Mecanism: Icterul post-hepatic, numit și icter obstructiv sau colestatic extrahepatic, apare atunci când bilirubina este produsă normal și ficatul o procesează, dar nu poate fi excretată în tractul digestiv din cauza unui blocaj după ficat. Practic, căile biliare (canalul hepatic, canalul coledoc sau chiar vezica biliară) sunt obstrucționate, iar bila (încărcată cu bilirubină) se întoarce în sânge. Este ca un „dop” pe conductă: ficatul funcționează, dar produsul (bila) nu ajunge în intestin, ci se acumulează în organism.

Cauze comune ale icterului obstructiv la pisici:

• Pancreatită severă: La pisici, pancreasul și canalul biliar au deschidere comună în intestin. O inflamație gravă a pancreasului (pancreatită acută) poate duce la umflarea pancreasului și a țesuturilor înconjurătoare, strangulând practic canalul biliar. Rezultatul este o obstrucție biliară secundară. Pancreatita la pisici se poate asocia și cu colangită și cu boală intestinală (complexul triaditei), având semne ca vărsături, dureri abdominale, inapetență și, în cazurile cu icter, indica o obstructie. 
• Calculi biliari (litiază biliară): Deși mai rară la pisici decât la câini, formarea de pietre la vezica biliară sau în canalul biliar poate provoca blocaj. Dacă un calcul blochează complet coledocul (canalul care duce bila în intestin), se va instala icter marcat. Uneori calculii biliari pot fi observați la ecografie. 
• Colangită sclerozantă sau stricturi biliare: Inflamațiile cronice ale ductelor biliare pot duce la îngustarea (strictura) permanentă a acestor ducte, chiar și după ce infecția inițială trece. Țesutul cicatricial poate crea un blocaj. De asemenea, infecțiile parazitare (viermi ai ficatului) pot cauza blocaje mecanice. 
• Tumori abdominale: Tumorile ficatului sau de la nivelul pancreasului ori chiar ganglioni limfatici măriți (metastaze) pot comprima din exterior conductele biliare. Un limfom abdominal, de pildă, poate bloca fluxul biliar. Tumorile vezicii biliare sau ale ductelor (colangiocarcinomul) pot de asemenea obstrucționa lumenul prin creștere în interior. 
• Traumatisme și chisturi: Un traumatism abdominal sever (de ex: lovitură de mașină) poate cauza rupturi ale canalelor biliare sau stricturi post-traumatice. De asemenea, chisturi biliare sau polipi la nivelul ductelor pot produce obstrucție. Rareori, o pisică cu colecistită (infecție a vezicii biliare) poate dezvolta un limbaj biliar (bila foarte groasă, ca o pastă, ce nu se poate drena), acest lucru apare mai mult la câini, dar poate fi posibil și la pisici. 
• Canal hepatic rupt: În situații extreme, cum ar fi ruperea vezicii biliare sau a canalului biliar (din cauza traumelor sau a unui proces eroziv sever), bila se varsă în abdomen (biliperitoneu). Aceasta provoacă o peritonită chimică severă și icter fulminant. Aceasta este o urgență chirurgicală.

Semne specifice ale icterului obstructiv: De obicei, icterul este foarte pronunțat, pisicile cu blocaj biliar tind să devină intens galbene. În plus, pentru că bila nu ajunge în intestin, un semn poate fi scaunul decolorat (deschis la culoare, gălbui-gri, față de maroniu normal). Totuși, la pisici acest lucru este observat mai rar de stăpâni. Pisicile cu obstrucție biliară sunt în general foarte apătice, pot avea vărsături frecvente, dureri abdominale și eventual febră (dacă este implicată o pancreatită sau infecție). Dacă blocajul persistă, poate duce la leziuni hepatice secundare (colestază prelungită afectează ficatul) și la tulburări de coagulare (deoarece vitamina K, absorbită cu ajutorul bilei, devine deficitară, pot apărea hemoragii).

De reținut: Icterul post-hepatic implică un blocaj fizic care adesea necesită înlăturare mecanică (de exemplu, chirurgie pentru scoaterea unui calcul sau a unei vezici biliare compromise). Diagnosticul se bazează mult pe imagistică (ecografie abdominală), care poate arăta dilatarea căilor biliare, prezența calculilor sau a maselor. Tratamentul este urgent, deoarece obstrucția biliară prelungită poate fi fatală.

Acum că am discutat pe larg cele trei categorii de cauze ale icterului, să comparăm direct icterul hemolitic vs icterul hepatic, întrucât titlul articolului subliniază aceste două și, adesea, este util pentru stăpâni să înțeleagă diferențele. (Icterul obstructiv are unele caracteristici comune cu icterul hepatic în privința analizelor, ambele implică probleme cu excreția bilei, dar diferă prin necesitatea adesea chirurgicală de rezolvare a cauzei.)

Tabel comparativ: Icter hemolitic vs Icter hepatic

Pentru a simplifica, vom compara caracteristicile icterului cauzat de hemoliză (prehepatic) cu cele ale icterului cauzat de o boală a ficatului (hepatic). Acest tabel te va ajuta să înțelegi diferențele cheie:

Aspect	Icter hemolitic (pre-hepatic)	Icter hepatic (intrinsec ficatului)
Mecanism (cum apare)	Distrugerea masivă a globulelor roșii duce la producerea excesivă de bilirubină, peste capacitatea ficatului de a o procesa. Ficatul este copleșit de cantitatea mare de pigment, deși el însuși este inițial sănătos.	Leziuni sau disfuncții ale ficatului împiedică procesarea normală a bilirubinei și eliminarea ei prin bilă. Chiar și cantitatea obișnuită de bilirubină nu mai poate fi gestionată eficient de un ficat bolnav.
Principala problemă	Sângele: Globulele roșii sunt ținta primară (anemie hemolitică), ficatul este suprasolicitat secundar.	Ficatul: Celulele hepatice sunt afectate (hepatită, necroză, colestază), problema rezidă la nivelul ficatului însuși.
Exemple de cauze	Anemii hemolitice: infecțioase (ex: Mycoplasma haemofelis), mediate imun (AHMI) sau ereditare (deficit de enzimă) Intoxicații oxidante: ceapă, usturoi, paracetamol, zinc etc.<br>- Infecții virale care declanșează hemoliza: FeLV Paraziți sanguini (Babesia, Cytauxzoon – rar) Notă: Cauzele hemolitice la pisici sunt mai rare decât la câini, dar există.)	Lipidoză hepatică felină („ficat gras”) cauzată de înfometare Hepatite/Colangite bacteriene sau imune (inflamații ale ficatului și căilor biliare) Infecții virale care afectează ficatul: PIF, FeLV Neoplazii: tumori hepatice sau colangiocarcinom Toxine hepatotoxice: ciuperci toxice, aflatoxină, medicamente (exces de vitamina A, etc.) Boli cronice: ciroză hepatică avansată
Semne clinice distincte	Semne de anemie: pisica este slăbită, obosește repede, mucoasele ar fi palide (mascate de icterul galben). Urina foarte închisă la culoare (roșiatic-maro) din cauza hemoglobinuriei și bilirubinuriei. Splina mărită (splenomegalie) uneori, deoarece splina filtrează celulele distruse (mai greu de observat fără ecografie).	Apetit scăzut sau absența poftei de mâncare, deseori înaintea apariției icterului. Vărsături și letargie frecvente. Posibil abdomen mărit (ficat mărit sau lichid, ascită, în cazuri cronice). În cazuri grave, semne neurologice (dezechilibru, confuzie) din cauza toxinelor nefiltrate de ficat (encefalopatie hepatică).
Rezultate tipice la analize	Hematologie (CBC): Anemie marcată (număr scăzut de eritrocite și hemoglobină). Pot apărea și semne de regenerare (reticulocite crescute) sau, în AHMI, aglutinare de hematii pe frotiu. Biochimie: Bilirubina totală crescută moderat (de obicei < ~5-6 mg/dL în multe cazuri hemolitice), enzimele hepatice (ALT, AST) pot fi normale sau doar ușor crescute. Ficatul nu este primar bolnav, deci enzimele hepatice nu cresc dramatic la început. Urina: Bilirubinurie prezentă (bilirubină în urină), poate și hemoglobinurie.	Hematologie: Număr de globule roșii de obicei normal sau ușor scăzut (anemie ușoară non-regenerativă, dacă există, datorată inflamației cronice). Leucocitoza (globule albe crescute) poate fi prezentă dacă există infecție sau inflamație. Biochimie: Enzimele hepatice crescute (ALT, AST adesea mult peste normal, ALP și GGT cresc de obicei și ele mai ales în colestază). Bilirubina poate atinge valori foarte mari (uneori > 10-12 mg/dL în icter sever, ex. lipidoză sau obstrucție). Pot exista și alte anomalii: colesterol variabil (scăzut în boli hepatice sau crescut în colestază), albumină scăzută, uree scăzută, eventual glicemie scăzută în insuficiența hepatică severă. Urina: Bilirubinurie (urina e galben-portocaliu intens).

(Valorile numerice ale bilirubinei sunt orientative; important de știut e că în hemoliză ficatul reușește parțial să proceseze bilirubina, deci valorile pot fi mai mici decât în icterul cauzat de un ficat în suferință sau blocaj biliar.)

Acest tabel evidențiază că icterul hemolitic și icterul hepatic au mecanisme și indicii diferite, deși exterior ambele duc la un pisoi galben. Medicul veterinar va interpreta semnele clinice și rezultatele testelor pentru a decide dacă icterul provine din sânge sau din ficat (ori de la un blocaj biliar). În continuare, vom vedea cum se face practic acest plan de diagnostic pas cu pas.

Planul de diagnostic al icterului la pisici

Diagnosticarea cauzei icterului la o pisică necesită un demers sistematic din partea medicului veterinar, deoarece există multe posibilități. Scopul este identificarea rapidă a categoriei (hemolitic vs hepatic vs obstructiv) și apoi a cauzei specifice, pentru a iniția tratamentul corect. Iată care sunt, în linii mari, pașii planului de diagnostic:

1. Examenul clinic și istoricul: Medicul veterinar va începe cu o consultație amănunțită. Va observa nuanța gălbuie pe sclere, gingii, piele, confirmând icterul. Va examina pisica complet: palpare abdominală (ficat mărit? splină mărită? durere?), auscultație cardiacă și pulmonară (pentru a verifica starea generală), verificarea ganglionilor limfatici, temperatură (febră). Foarte important, va discuta cu tine despre istoricul recent al pisicii: 

• Apetitul și dieta: A mâncat normal? A slăbit? Un caz tipic ar fi pisica obeză care nu a mai mâncat de 2-3 zile (indiciu spre lipidoză hepatică). 
• Acces la toxine/medicamente: A ros pisica vreo plantă, a mâncat ceva nepotrivit (ex: ceapă, usturoi din mâncarea ta, medicamente lăsate la îndemână)? A primit vreo medicație recent? 
• Stil de viață: Iese afară pisica? Ar fi putut lua paraziți, căpușe, sau să se bată cu alte pisici (risc de FeLV/FIV)? Sau este pisică de apartament (cauze ca infecțiile transmise de vectori sunt mai puțin probabile)? 
• Simptome observate: Vărsături, diaree, letargie, schimbări la litieră, orice ai remarcat neobișnuit. 
• Antecedente medicale: Are pisica istoric de probleme hepatice? A fost testată pentru FeLV/FIV? Orice informație poate ajuta.

2. Analize de sânge de bază: Următorul pas este recoltarea de sânge pentru teste de laborator esențiale: 

• Hemogramă completă (CBC): Aceasta arată numărul de globule roșii, albe și trombocite. Aici se detectează anemia. Dacă hemoglobina și hematocritul sunt mult scăzute, imediat se suspectează o cauză hemolitică. Se examinează și un frotiu de sânge la microscop: pot apărea forme anormale de hematii (fragmente, sferocite în AHMI, aglutinări), paraziți pe hematii (ex. Mycoplasma poate fi văzut uneori), sau Heinz bodies (indicând oxidare). Prezența globulelor roșii tinere (reticulocite) sugerează că măduva osoasă încearcă să compenseze anemia (anemie regenerativă, tipică pentru hemoliză). Dacă, dimpotrivă, nu e anemie dar pisica e icterică, atenția se mută spre cauze hepatice sau obstructive.
• Profil biochimic seric: Este un set de teste care includ enzimele hepatice (ALT, AST, indică leziuni ale hepatocitelor; ALP și GGT, indică colestază/colestază, mai puțin specifice la pisică totuși), nivelul bilirubinei (confirmă cât de sever e icterul), precum și alți parametri ce reflectă funcția organelor (ureea și creatinina pentru rinichi, glicemia, proteinele totale și albumina, electroliți etc.). În contextul icterului, medicul se uită atent la: cât de ridicate sunt enzimele hepatice? Este bilirubina foarte mare sau moderată? Sunt prezente și alte anomalii (de exemplu, colesterolul scăzut + albumină scăzută pot sugera o boală hepatică cronică). 
• Profil de coagulare: Ficatul produce factori de coagulare, iar în bolile hepatice severe sau în colestază prelungită (deficit de vitamina K) coagularea sângelui poate fi afectată. Teste ca timpul de protrombină (PT) și timpul de tromboplastină parțial activată (aPTT) arată dacă sângele se coagulează normal. În plus, dacă se va face o biopsie hepatică ulterior, medicul trebuie să știe că pisica nu are risc de sângerare excesivă. 
• Alte teste sanguine inițiale: În funcție de suspiciuni, veterinarul poate include și un test de pancreatită (fPL, specific pancreatic felin), deoarece pancreatita poate provoca icter obstructiv. De asemenea, se pot verifica indicatori de inflamație (fibrinogen, număr leucocite) sau parametri specifici (de exemplu, nivel de amoniac în sânge dacă se suspectează encefalopatie hepatică, deși la pisica icterică bilirubina deja sugerează disfuncție hepatică și nu e necesar un test de acizi biliari, care oricum ar fi anormal).

3. Analize de urină (urină și sedimente): Un examen de urină poate releva bilirubină în urină (bilirubinurie). La pisici, orice bilirubină în urină este anormală (pisicile au prag renal mai înalt decât câinii, deci bilirubinuria indică deja niveluri ridicate în sânge). De asemenea, se pot vedea eventual cristale (pentru calculi biliari nu se vede nimic specific în urină, dar e parte din screening). Urina mai poate arăta dacă există infecție urinară (deși nu direct legat de icter, dar important pentru starea generală).
4. Teste specifice pentru cauze infecțioase: Odată ce rezultatele de la pașii 2 și 3 sunt gata, medicul le interpretează: 

• Dacă anemia hemolitică este evidentă (hematocrit foarte scăzut, semne de regenerare, eventual paraziți vizibili), se vor orienta teste către cauzele hemolitice. De exemplu: test Coombs (test direct anticorp antieritrocit) pentru a confirma o anemie imun-mediată; teste pentru FeLV/FIV (virusul leucemiei feline și virusul imunodeficienței feline), aceste virusuri se testează de rutină la pisicile bolnave, mai ales dacă ies afară sau sunt din adăpost; frotiu sanguin revăzut pentru paraziți, sau chiar PCR pentru Mycoplasma haemofelis (un test molecular mai sensibil decât frotiul). În unele cazuri, se poate face și test pentru Babesia sau alți agenți dacă este istoric de călătorie în zone endemice. 
• Dacă analizele indică mai degrabă boală hepatică (enzime crescute foarte mult, fără anemie semnificativă), se vor efectua teste pentru cauzele respective: ecografie abdominală (despre care imediat detaliem) și eventual profiluri de boli infecțioase. De exemplu, dacă pisica e tânără și prezintă ascită, icter, febră, se poate testa pentru PIF (există teste de anticorpi sau PCR din lichid). Dacă istoricul sugerează expunere la vectori, se poate testa și pentru Leptospiroză (deși rară la pisici). În caz de suspiciune puternică de intoxicație, se investighează indirect (nu prea există „analize de sânge” pentru toxine comune, dar contextul și eventual testul de paracetamol în sânge ar putea fi făcut dacă se știe ingestia). 
• Dacă se suspectează pancreatită sau obstrucție biliară, testul fPL (lipaza pancreatică specifică) pozitiv ar susține pancreatita, dar ecografia este cea care va aduce informații clare despre canalele biliare.

5. Investigații imagistice (ecografie, radiografie):

• Ecografia abdominală este extrem de utilă într-un caz de icter. Un medic veterinar cu experiență în ecografie (sau un specialist imagist) va examina mărimea și structura ficatului (este mărit? are textură neomogenă? există infiltrații grase, aspect ecografic specific? tumori sau noduli?), va verifica vezica biliară (este dilatată? conține nămol sau pietre? peretele ei este îngroșat, semn de colecistită?), precum și canalul biliar (este dilatat, sugerând un blocaj la nivelul său sau distal?). De asemenea, se examinează pancreasul (arată inflamat?), ganglionii limfatici abdominali, splina (splina mărită poate confirma hemoliza, fiind organul care filtrează eritrocitele distruse). Ecografia poate identifica direct unele cauze: un calcul în coledoc, un chist sau abces hepatic, o tumoră hepatică sau pancreatică, etc. În plus, sub ghidaj ecografic se poate face ulterior o aspirare cu ac fin a ficatului. 
• Radiografia abdominală este mai puțin sensibilă decât ecografia pentru ficat, dar poate arăta un ficat foarte mărit sau foarte mic, prezența de calculi radio-opaci în vezica biliară (dacă conțin calciu, mulți calculi biliari la pisici sunt colesterolici și nu se văd la radiografii), sau prezența lichidului abdominal (ascită) ca opacifiere difuză. 
• Uneori, dacă ecografia nu este concludentă și suspiciunea de blocaj biliar este mare, se poate folosi imagistică avansată precum CT (tomografie computerizată) pentru a vizualiza mai bine căile biliare și structurile implicate.

6. Prelevarea de probe pentru diagnostic de certitudine: În anumite cazuri, după pașii de mai sus, medicul poate avea nevoie de probe directe din ficat sau din leziuni, pentru a determina cu precizie cauza: 

• Aspirat cu ac fin (FNA) hepatic sau splenic: Sub anestezie ușoară și ghidaj ecografic, un ac subțire poate extrage celule din ficat sau dintr-o leziune (de ex., o suspiciune de limfom hepatic). Aceste celule sunt examinate citologic la microscop. Aspiratul este minim invaziv, dar uneori poate rata dacă boala nu este difuză (poate nimeri un punct de ficat sănătos, de exemplu). 
• Biopsie hepatică (tru-cut sau chirurgicală): Pentru diagnosticul definitiv al multor boli hepatice (cum ar fi colangita cronică vs lipidoză vs ciroză vs cancer), biopsia este standardul de aur. Se poate obține fie percutanat (cu un ac special tru-cut, tot sub ghidaj ecografic, prelevând un cilindru mic de țesut, necesită anestezie generală scurtă), fie prin laparoscopie (introducerea unor instrumente minim invazive prin mici incizii pentru a vizualiza și preleva bucăți de ficat), fie prin chirurgie deschisă (laparotomie). Biopsia oferă o bucată de țesut ce va fi examinată de un anatomopatolog, care poate vedea structura ficatului și elemente ca fibroză, inflamație, depozite, celule tumorale etc. Desigur, aceasta este o procedură invazivă, deci decizia de biopsie se ia dacă beneficiul (obținerea unui diagnostic clar ce poate ghida tratamentul) depășește riscurile. Medicii vor stabiliza întâi pisica (prin fluide, vitamina K dacă e cazul, tratament simptomatic) înainte de o biopsie, și vor verifica parametrii de coagulare. 
• Cultură de bilă sau țesut: Dacă ecografia arată posibilitatea unei infecții (de exemplu, nămol biliar sau perete vezical gros -> suspiciune de colecistită bacteriană), medicul poate recomanda o colecistocenteză (puncție a vezicii biliare pentru a extrage bilă steril, sub ghidaj eco) și trimiterea probei pentru cultură bacteriană. Similar, țesutul hepatic obținut la biopsie poate fi cultivat pentru bacterii și testat la antibiotice, dacă se suspectează o infecție (ex: colangită bacteriană).

În rezumat, planul de diagnostic al icterului implică: confirmarea icterului și evaluarea stării generale, apoi teste de laborator pentru a diferenția o problemă de sânge vs ficat vs blocaj, apoi imagistică pentru a vizualiza organele implicate, și, dacă e necesar, teste avansate (biopsii, culturi) pentru a clarifica cauza. Toate aceste etape pot suna complexe, însă ele sunt esențiale pentru ca medicul să găsească tratamentul potrivit. Ca stăpân, cel mai important lucru pe care îl poți face este să aduci pisica la consultație cât mai repede și să oferi veterinarului toate informațiile cerute despre istoricul ei.

Tratamentul icterului la pisici

După identificarea cauzei sau cel puțin a direcției probabile (hemolitică vs hepatică vs obstructivă), medicul veterinar va începe tratamentul. Nu există un „tratament universal” pentru icter, deoarece icterul va dispărea doar atunci când boala de bază este tratată. Prin urmare, tratamentul este direcționat cauzal, dar și suportiv pentru a ajuta pisica să treacă peste perioada critică. Să discutăm componentele posibile ale tratamentului:

1. Stabilizare și îngrijiri suportive:

• • Fluide intravenoase (perfuzie): Multe pisici icterice sunt deshidratate (mai ales dacă nu au mâncat sau au vomitat). Administrarea de lichide IV ajută la rehidratare, la susținerea circulației sanguine și a funcției renale (care elimină toxinele). În plus, perfuziile pot conține electroliți și glucoză, utile mai ales dacă pisica are hipoglicemie (comună în insuficiența hepatică severă). 
  • Corectarea dezechilibrelor: Dacă analizele arată dezechilibre (de exemplu potasiu scăzut din vărsături, sau coagulare deficitară), medicul va administra suplimente de potasiu în perfuzie, respectiv vitamina K1 injectabil (vitamina K ajută la sinteza factorilor de coagulare și este adesea deficitară în colestază). 
  • Nutrirea pisicii (nutriție asistată): Un aspect critic în tratamentul icterului, mai ales pentru cauzele hepatice, este să asigurăm aportul nutrițional. Dacă pisica nu mănâncă singură, nu ne putem permite să „așteptăm să îi revină pofta”. În special în lipidoza hepatică, hrănirea precoce și adecvată face diferența dintre viață și moarte. Se poate începe cu alimentație forțată cu seringă sau, preferabil, se va plasa o sondă de alimentație (de exemplu sondă esofagiană sau nazo-gastrică) prin care stăpânul și personalul medical pot administra hrana lichidă specială. Dieta va fi una bogată în proteine de bună calitate, dar și moderat bogată în calorii, pentru a susține ficatul. Medicii pot recomanda diete veterinare concepute pentru boli hepatice sau recuperare (există conserve „Recovery” sau diete hepatice cu proteine ușor digerabile). 
  • Controlul grețurilor și stimularea apetitului: Pisicile cu icter (mai ales hepatic) au adesea greață și aversiune față de mâncare. Se folosesc medicamente antiemetice (ex: maropitant, un anti-vomitiv potent, ondansetron etc.) pentru a opri vărsăturile și a reduce senzația de greață. Uneori se adaugă stimulante ale apetitului (cum ar fi mirtazapina sau capromorelin) pentru a încuraja pisica să mănânce singură, dacă este sigur să facă asta. 
  • Vitamine și suplimente: Ficatul bolnav are nevoie de suport. De exemplu, se administrează adesea complexul de vitamine B (în perfuzii sau oral) deoarece pisicile icterice pot avea deficit de vitamine din cauza lipsei alimentației și a utilizării crescute. Vitamina B1 (tiamină) e importantă, la fel și B12 (cobalamina). Se mai pot administra antioxidanți precum vitamina E sau S-adenozilmetionina (SAMe) și silimarina (extract de armurariu / „milk thistle”), care ajută la protejarea celulelor hepatice și la recuperarea ficatului. Un alt medicament specific pentru colestază este ursodiolul (acid ursodeoxicolic), acesta ajută la fluidizarea bilei și la reducerea efectelor toxice ale bilei stătute, dar se folosește numai după ce s-a stabilit că nu există obstrucție completă a ductului biliar (în obstrucție completă nu are unde să se ducă bila oricum). 
  • Îngrijire generală: Pisica poate necesita căldură suplimentară (dacă e hipotermică), un mediu liniștit și redus ca stimuli (în special dacă are encefalopatie hepatică, lumina și zgomotele puternice pot declanșa crize). Dacă are ascită masivă care îi îngreunează respirația, medicul poate evacua o parte din lichid prin paracenteză. Dacă are anemie severă care îi pune viața în pericol, se va lua în calcul o transfuzie de sânge (eritrocite).

2. Tratamentul cauzal (țintit pe problemă):
   În funcție de diagnosticul stabilit sau probabil, medicul veterinar va institui terapii specifice: 

• • Pentru cauze hemolitice infecțioase: Dacă s-a depistat Mycoplasma haemofelis sau alt parazit sanguin, se administrează antibiotice specifice (de exemplu doxiciclină timp de câteva săptămâni pentru micoplasmă). De obicei, se tratează și infecțiile concomitente (dacă pisica are și FeLV sau altceva, se gestionează suportiv). În cazul suspecției de Cytauxzoon (foarte grav), există medicamente anti-protozoare (gen atovaquonă + azitromicină) dar prognosticul e rezervat. Babesioza se tratează cu medicamente antiparazitare (gen imidocarb). 
  • Pentru anemie hemolitică mediată imun: Se folosesc medicamente imunosupresoare, de primă intenție corticosteroizi (prednisolon). Doze imunosupresoare de prednisolon vor scădea distrugerea eritrocitelor de către sistemul imunitar. Dacă răspunsul e insuficient, se pot adăuga alte imunosupresoare (ciclosporină, azatioprină, deși la pisici aceasta din urmă e rar folosită, sau chiar transfuzii de sânge pentru a stabiliza pisica). Tratamentele se întind pe săptămâni-luni, cu monitorizarea atentă a pisicii. 
  • Pentru toxine: În intoxicații ca cea cu paracetamol, există antidot, N-acetilcisteina, care ajută la regenerarea glutationului în ficat și reduce leziunile oxidative. Se administrează de urgență de obicei. Dacă se știe de ingestia de ceapă/usturoi, nu există antidot specific, se oferă suport (fluide, eventual transfuzii dacă e cazul). Carbonul activ e util doar imediat după ingestie (dacă stăpânul ajunge repede la vet). 
  • Pentru lipidoza hepatică: Aceasta necesită alimentație agresivă asistată (uneori chiar luni de zile cu sondă alimentară până când pisica reia voluntar mâncarea), plus fluide, vitamine (în special B12, B1), antiemetice, hepatoprotectoare (SAMe, silimarină) și tratarea oricărei boli primare care a declanșat-o (ex: dacă a apărut secundar pancreatitei, se tratează pancreatita; dacă a fost din stres, asigurarea unei diete adecvate etc.). Cu îngrijire adecvată, multe pisici cu lipidoză hepatică se recuperează complet în câteva săptămâni. 
  • Pentru colangite (infecțioase): Se administrează antibiotice cu spectru larg, de obicei pe baza culturii dacă s-a obținut (altfel empiric se acoperă bacterii intestinale: amoxicilină-clavulanat, metronidazol, etc., adesea combinații) pentru cel puțin 4-6 săptămâni. În paralel, se pot da coleretice (ursodiol după stabilizare) și anti-inflamatorii dacă este și componentă imună. 
  • Pentru hepatite imune/limfocitice: Se folosesc corticosteroizi (prednisolon) pe termen lung, uneori combinați cu hepatoprotectoare și antibiotice dacă nu e clar dacă a fost inițial infecțioasă. Lymphocytic cholangitis (forma cronică imună) poate necesita luni de terapie și are evoluție ondulantă. 
  • Pentru pancreatită: Se asigură fluidoterapie intensă, analgezice (pancreatita doare, se dau opioide sigure la pisici, ex. buprenorfină), antiemetice, și alimentație cât de precoce posibil (uneori paradoxal, se hrănește enteral chiar dacă pancreasul e inflamat, pentru că la pisici e mai important să nu întrerupi hrana prea mult; se poate folosi sondă esofagiană). Nu prea există medicament specific care „vindecă” pancreatita, se tratează suportiv până trece inflamația. Dacă pancreatita a cauzat obstrucție biliară, icterul se va remite pe măsură ce inflamația scade, uneori se administrează ursodiol și antibiotice profilactic. 
  • Pentru obstrucții biliare mecanice: Dacă ecografia arată un calcul blocând canalul biliar sau o tumoră care trebuie rezolvată, se va recomanda intervenție chirurgicală. Operația poate implica scoaterea calculilor sau chiar colecistectomie (scoaterea vezicii biliare) dacă aceasta este plină de pietre sau ruptă. În cazul unui blocaj inoperabil (ex: tumori maligne extensive), medicul poate monta un stent biliar (un tub mic care menține canalul deschis) dacă are dotările necesare, sau se oferă îngrijiri paleative. Chirurgia biliară la pisici este delicată și are riscuri, dar uneori este singura opțiune de a salva pisica. Post-operator, pisica va necesita terapie intensivă. 
  • Pentru neoplazii: Dacă icterul este cauzat de o tumoră (de ex. limfom hepatic), se va discuta chimioterapia sau, rar, chirurgia (dacă e o masă rezecabilă). În limfom, de exemplu, prednisolonul plus medicamente chimioterapice specifice pot prelungi viața. Pentru carcinom sau metastaze, opțiunile sunt limitate, din păcate, la controlul simptomelor. 
  • Pentru infecții virale: În caz de FeLV, nu există un tratament care să elimine virusul, dar se tratează secundar (transfuzii pentru anemie, antibiotice pentru infecții secundare, interferon felin uneori). În caz de FIP, situația e dificilă, până recent era considerată fatală, însă GS-441524 (un antiviral) a arătat rezultate promițătoare neoficial; totuși, acesta nu este omologat oficial și tratamentul este costisitor și complex, deci va depinde de posibilități. În orice caz, pisicile cu FIP sunt suportiv tratate (corticosteroizi, drenaj lichid, etc.) dacă nu se poate accesa terapia antivirală.

3. Monitorizare și ajustare: Tratamentul icterului nu se termină odată cu vizita inițială. Pisica va necesita monitorizare repetată: 

• • Repetarea analizelor de sânge pentru a vedea dacă bilirubina scade, dacă anemia se ameliorează, dacă enzimele hepatice revin spre normal. Acest lucru ghidează medicul dacă tratamentul dat funcționează sau trebuie ajustat. 
  • Monitorizarea greutății pisicii și a aportului alimentar zilnic (stăpânul poate ține un jurnal, mai ales dacă hrănește prin sondă). 
  • Verificări periodice ale coagulării dacă a fost sever afectată. 
  • În cazul tratamentelor lungi (ex: prednisolon pe termen lung), controale pentru efecte secundare și dozare corectă.

4. Grija acasă: Ca proprietar, dacă pisica e externată în îngrijirea ta, va trebui să: 

• • Administrezi medicamentele conform indicațiilor (poate fi o provocare la pisici, medicul îți va arăta cum să dai pastile sau va prescrie unele în formă lichidă). 
  • Hrănești pisica conform planului: dacă are sondă, să o alimentezi la intervalele stabilite și să menții sonda curată; dacă mănâncă singură, să oferi dieta recomandată (adesea ceva foarte gustos, ușor de digerat și cu proteine de calitate; uneori hrana hepatică are proteine limitate în boli cronice, dar în lipidoză vrei proteine multe, medicul îți va spune ce fel de hrană). 
  • Observi și raportezi evoluția: Dacă pisica începe să aibă din nou semne de vomă, refuză hrana, icterul pare că se accentuează sau apar alte simptome, anunță imediat medicul. 
  • Mediu liniștit și igienă: Oferă-i un loc călduț, liniștit de odihnă. Dacă are probleme de coagulare, nu o lăsa să facă mișcări bruște sau sări de la înălțime (risc de hemoragii interne). Ține litiera curată și la îndemână. Și nu uita de propria igienă, deși icterul în sine nu se ia, unele boli infecțioase (de exemplu leptospiroza sau toxoplasmoza) pot fi transmisibile, deci spală-te pe mâini după ce cureți litiera sau eventualele vărsături.

Pe scurt, tratamentul icterului la pisici este complex și adesea necesită efort combinat veterinar + proprietar. Nu există o pastilă magică pentru icter, dar cu suport intensiv și terapie adecvată a cauzei, multe pisici pot depăși episoadele de icter și pot reveni la o viață normală.

Prognostic și recuperare

Șansele de recuperare depind în mare măsură de: 

• Cauza identificată: Dacă cauza este tratabilă, prognosticul este bun. De exemplu, o pisică cu lipidoză hepatică are șanse mari de recuperare (peste 80%) dacă trece cu bine de primele zile de alimentație forțată și suport. O pisică cu colangită bacteriană de obicei răspunde bine la antibiotice pe termen lung. În schimb, o pisică cu FIP sau cu o tumoră malignă extinsă are șanse mult mai mici de supraviețuire, din păcate. 
• Severitatea stării la momentul diagnosticului: Dacă pisica este adusă la veterinar devreme, înainte de a deveni foarte slăbită sau de a face complicații, prognosticul e mai bun. Pisicile care la momentul prezentării sunt prăbușite, cu icter profund, deshidratate, eventual cu insuficiență multiorgan au un risc mai mare să nu răspundă la tratament. De exemplu, în anemiile hemolitice severe, dacă hematocritul e extrem de mic și nu se intervine cu transfuzie, se poate produce deces. Sau în obstrucțiile biliare complete de lungă durată, ficatul poate suferi ireversibil. 
• Răspunsul la tratament: Unii pisici încep să arate semne de îmbunătățire rapid, în câteva zile (ex: reiau apetitul, icterul se reduce treptat, valorile analizelor încep să se amelioreze). Altele pot stagna sau înrăutăți în ciuda eforturilor, caz în care medicul va reevalua planul, poate că diagnosticul nu a acoperit o cauză ocultă sau tratamentul nu e suficient. 
• Angajamentul la îngrijire pe termen lung: Multe cazuri de icter necesită tratamente de durată (săptămâni sau luni) și controale repetate. Stăpânul are un rol vital, respectarea medicației, alimentarea pisicii, aducerea la recheck. Cu dedicare, șansele pisicii cresc.

În general, multe pisici se pot recupera complet după un episod de icter, odată ce boala de bază este rezolvată sau ținută sub control. Ficatul are o capacitate bună de regenerare dacă nu a fost distrus în totalitate. Chiar și pisicile cu 80% din hepatocite afectate se pot recupera dacă acel 20% rămas reușește să regenereze țesut. Pe de altă parte, dacă boala de bază este cronică sau progresivă (cum ar fi o ciroză, o tumoare inoperabilă sau FIP necontrolabil), scopul va fi mai mult ameliorarea calității vieții decât vindecarea.

Ca stăpân, după recuperare, va trebui să: 

• Urmezi indicațiile de monitorizare (poate fi necesar să revii la control pentru analize la 1-3 luni, apoi periodic). 
• Continui o dietă adecvată dacă medicul o recomandă (de exemplu, pisicile cu antecedente de lipidoză ar trebui menținute la o greutate optimă și hrănite cu dietă echilibrată pentru a preveni recidiva; pisicile cu boli hepatice cronice pot beneficia de diete speciale cu proteine foarte digerabile și suplimente). 
• Eviți factorii de risc: Ține pisica în casă dacă era afară (pentru a evita infecții sau traume ce pot recidiva problemele), nu administra medicamente fără acordul veterinarului (unele medicamente uzuale la oameni sunt toxice pentru pisici), și mergi la controalele anuale – analize de rutină pot surprinde valori hepatice anormale înainte să apară icter, permițând intervenție precoce.

Prognosticul trebuie discutat onest cu medicul, care îl va adapta la cazul specific al pisicii tale.

Prevenirea icterului la pisici

Poate fi prevenit icterul? Dat fiind că icterul este un simptom al multor boli, nu există o metodă garantată de prevenție. Totuși, poți lua câteva măsuri pentru a reduce riscul ca pisica ta să dezvolte afecțiuni care duc la icter:

• Asigură o dietă sănătoasă și un aport regulat de hrană: Evită să lași pisica să devină obeză, iar dacă are greutate peste medie, slăbirea trebuie făcută gradual cu dietă recomandată de veterinar. Pisicile obeze care nu mănâncă chiar și 2 zile pot dezvolta lipidoză hepatică. Dacă pisica e mofturoasă sau stresată (de exemplu în vacanța ta, sau la venirea unei alte pisici), fii atent să mănânce zilnic. Încurajează-i apetitul cu hrană umedă mirositoare, încălzită ușor, sau cu delicatese recomandate. Nu o lăsa să stea nemâncată perioade lungi.
• Mergi la controale veterinare de rutină: Măcar o dată pe an (sau de două ori pe an pentru pisici peste 7-8 ani), du pisica la un consult preventiv. Medicul poate recomanda analize de sânge de screening, acestea pot detecta anomalii hepatice (enzime crescute, anemie ușoară, etc.) înainte ca icterul să apară. Depistarea timpurie a unei probleme îți oferă șansa să intervii înainte să se ajungă la insuficiență hepatică sau anemie severă.
• Vaccinarea și protecția contra paraziților: Vaccinează-ți pisica conform indicațiilor (de exemplu, vaccinul contra FeLV pentru pisicile cu acces afară, vaccin anual polivalent etc., unele dintre aceste boli pot cauza icter). Folosește deparazitare externă regulată dacă iese afară, pentru a preveni mușcăturile de căpușe care ar putea transmite paraziți sanguini ca hemoplasmoza.
• Ține pisica departe de toxine: Educa-te despre ce substanțe sunt toxice pentru pisici. De exemplu, știind că acetaminofenul (paracetamolul) e mortal pentru pisici, niciodată să nu îi dai așa ceva pentru durere sau febră (mulți proprietari fac greșeala asta, la pisici este extrem de toxic!). La fel, nu lăsa pisica să mănânce ceapă, usturoi, praz sau alimente condimentate cu acestea. Ai grijă la produsele de curățenie și la antigel (conține etilen glicol, toxic). Ține medicamentele umane sau veterinare pentru alte animale departe de pisică. Chiar și suplimente aparent inofensive (de exemplu suplimente de fier, zinc, vitamina D în doze mari) pot cauza probleme hepatice.
• Mediu de viață sigur și fără stres excesiv: Dacă se poate, ține pisica în interior, pisicile indoor au șanse mai mici să contracte infecții (FeLV, FIV), paraziți sau să sufere traume (lovituri de mașină, căderi) care ar putea afecta organele interne. Un mediu fără toxine, fără acces la plante periculoase (crinii, de exemplu, deși afectează rinichiul mai mult). Reducerea stresului (prin menținerea unei rutine, oferirea de locuri de ascuns, feromoni dacă e anxioasă) poate preveni episoade de anorexie cauzate de schimbări, și astfel să previi lipidoza hepatică.
• Nu administra medicamente la întâmplare: Reiterăm, multe medicamente uzuale sunt hepatotoxice pentru pisici sau declanșează hemoliză. Ibuprofenul, paracetamolul, aspirina, unele antibiotice, toate pot face rău. Consultă veterinarul înainte de a da orice tratament acasă.

Chiar și cu toate aceste măsuri, unele boli tot pot apărea (de exemplu, nu poți preveni mereu un cancer sau o pancreatită). Însă o pisică îngrijită atent, hrănită corect și verificată periodic are șanse mai mari să evite un episod sever de icter, sau măcar să fie tratată din pripă dacă acesta apare.

Icterul la pisici, Întrebări frecvente (FAQ)

Poate o pisică să își revină complet după ce a avut icter?

Da, multe pisici își pot reveni complet dacă cauza icterului este diagnosticată corect și tratată prompt. Icterul în sine va dispărea pe măsură ce boala de bază se rezolvă. De exemplu, în cazul unei infecții tratabile sau al lipidozei hepatice, pisica poate reveni la normal în câteva săptămâni sau luni de tratament și îngrijire, fără consecințe pe termen lung. Totuși, unele cauze pot fi cronice, de exemplu o pisică cu colangită cronică poate avea nevoie de tratament pe termen lung și de monitorizare, dar poate duce o viață bună între episoade. Important este ca pisica să primească îngrijiri medicale cât mai devreme; cu cât icterul este lăsat netratat mai mult, cu atât poate face ravagii în organism și șansele de recuperare scad.

Icterul la pisici este mortal? Ce rată de supraviețuire au pisicile cu icter?

Icterul în sine este un simptom, deci nu are o „rată de supraviețuire” proprie. Supraviețuirea depinde de cauza icterului. Unele afecțiuni au prognostic foarte bun, de exemplu, ficatul gras (lipidoza hepatică) tratat agresiv are o rată de supraviețuire ridicată, peste 70-80%. Pisicile cu anemii hemolitice infecțioase (ex: micoplasmoză) de obicei supraviețuiesc dacă primesc antibiotice și eventual transfuzii. În schimb, pisicile cu icter din cauza unor cancere maligne sau a FIP au prognostic mult mai rezervat, iar unele din păcate nu supraviețuiesc. Un studiu veterinar sugerează că, per ansamblu, peste jumătate din pisicile icterice pot fi salvate dacă li se acordă tratament corespunzător și la timp, dar din nou, depinde de boală. Intervenția timpurie crește considerabil șansele: un icter detectat de la primele semne și tratat are șanse mai mari decât unul descoperit târziu, când deja pisica e foarte bolnavă.

De ce fac pisicile icter?

Icterul apare la pisici atunci când bilirubina (pigmentul galben) se acumulează în exces în sânge și țesuturi. Acest exces de bilirubină survine din trei motive posibile: 

1. Distrugerea accelerată a globulelor roșii, produce atât de multă bilirubină încât ficatul nu o mai poate elimina suficient de repede (cauze hemolitice, cum ar fi anemii hemolitice autoimune, infecții ale sângelui, toxine). 
2. Boală a ficatului, ficatul bolnav nu mai poate procesa nici măcar bilirubina obișnuită rezultată din degradarea normală a sângelui (cauze hepatice, precum hepatite, lipidoză, ciroză, infecții virale). 
3. Blocaj al căilor biliare, bilirubina procesată de ficat nu poate fi excretată prin bilă în intestin, din cauza unei obstrucții (cauze post-hepatice, de exemplu calculi biliari, pancreatită, tumori). Toate aceste situații duc la acumularea pigmentului în corp și colorarea galbenă a țesuturilor. Icterul este deci un semn că undeva în corp, în sânge sau în ficat, există o problemă care necesită atenție.

Icterul la pisici este contagios? Îl pot „lua” oamenii sau alte animale din casă?

Icterul, fiind un simptom, nu este în sine contagios. Nu te poți îmbolnăvi tu de la o pisică icterică doar pentru că este galbenă. Cu toate acestea, unele cauze ale icterului pot fi contagioase. De exemplu, dacă icterul e cauzat de o infecție virală ca FeLV, alte pisici pot contracta acel virus prin salivă sau alte secreții (nu și oamenii, FeLV nu infectează omul). Dacă pisica are icter din leptospiroză (rar la pisici, dar teoretic posibil), leptospiroza se poate transmite la om prin contact cu urina contaminată. Din fericire, majoritatea bolilor ce cauzează icter la pisici fie nu sunt contagioase (ex: lipidoza hepatică, cancerul, pancreatita), fie sunt specifice doar pisicilor (FeLV, FIP etc. nu afectează omul). Totuși, este mereu bine să speli mâinile după ce manipulezi o pisică bolnavă și să ții animăluțul izolat de alte pisici până se lămurește diagnosticul, pentru a preveni orice posibilitate. În concluzie: tu, ca om, nu poți „lua icter” de la pisică, dar e înțelept să practici igiena standard dacă pisica are o boală infecțioasă.

Care sunt primele semne ale icterului la pisici? Cum îmi dau seama din timp?

Cel mai timpuriu semn de icter este de obicei o tentă ușor gălbuie a albului ochilor (sclera) sau a mucoaselor (gingii, interiorul pleoapelor). La început, nuanța poate fi subtilă, observabilă doar în lumină bună. Pe măsură ce bilirubina crește, și pielea de la baza urechilor sau cea fără păr poate deveni galbenă. Fiind dificil de observat icterul incipient la pisici (mai ales la lumina artificială din casă), adesea proprietarii remarcă mai întâi simptomele generale: pisica devine apatică, nu prea mănâncă, poate vomită. Dacă pisica are blăniță deschisă la culoare, ai putea vedea icterul mai repede decât la una neagră. De aceea, e bine să verifici ochii și gurița pisicii atunci când o vezi că nu se simte bine, dacă observi că albușul ochiului nu mai e chiar alb, ci spre galben, este un semn timpuriu de icter. Oricum, la cea mai mică suspiciune, mergi la veterinar; uneori chiar înainte să fie vizibil icterul pe pisică, un veterinar poate depista bilirubina crescută în sânge sau urină.

Ce ar trebui să fac acasă dacă pisica mea e icterică, până ajung la veterinar?

În primul rând, dacă suspectezi că pisica are icter, nu amâna vizita la veterinar. Icterul indică o problemă serioasă, deci timpul contează. În drumul către clinică sau dacă trebuie să aștepți programarea câteva ore, asigură-te că pisica este ținută confortabil: la căldură, într-un loc întunecos (dacă pare dezorientată), cu acces la apă proaspătă. Nu încerca medicamente „după ureche”, administrarea greșită a unor medicamente (cum ar fi încercarea de a da un hepatoprotector uman sau ceva pentru oameni) poate face mai mult rău. Poți nota observațiile tale (când ai văzut prima dată icterul, ce a mâncat sau nu a mâncat pisica, dacă a vomitat etc.) ca să îi spui medicului. Dacă pisica nu mănâncă deloc, ai putea încerca să îi oferi o mâncare foarte preferată (de exemplu ton din conservă pentru pisici) doar ca să vezi dacă ingerează ceva, dar nu forța, căci stresul în plus poate fi dăunător. Prioritar este să ajungă la consultație. În cazuri severe (pisica e prăbușită, respiră greu, e foarte slabă), mergi de urgență la o clinică non-stop fără să aștepți.

Cum te pot ajuta medicii veterinari Joyvet

La Joyvet, medicii veterinari pot realiza rapid un plan complet de diagnostic pentru pisica ta, incluzând analize de sânge avansate, ecografie abdominală și teste specifice pentru boli infecțioase sau hepatice. În funcție de cauza identificată, îți oferim un protocol terapeutic personalizat și monitorizare atentă pentru a crește șansele de recuperare și a preveni complicațiile grave.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)

Surse de încredere folosite:

1. Today’s Veterinary Practice, articolul “The Yellow Cat: Diagnostic and Therapeutic Strategies”, (todaysveterinarypractice.com)
2. Merck Veterinary Manual, “Jaundice in Small Animals”, (merckvetmanual.com)