Hiperplazia glandelor ceruminoase la câini și pisici

Urechea este un organ complex și sensibil atât la câini, cât și la pisici, predispus la diverse afecțiuni. Printre structurile importante ale urechii externe se numără glandele ceruminoase. Acestea sunt glande specializate, localizate în pielea care căptușește canalul auditiv extern, și sunt responsabile pentru producția de cerumen, cunoscut popular sub denumirea de „ceară din urechi”. În condiții normale, cerumenul joacă un rol protector esențial: lubrifiază canalul auditiv, captează particulele de praf, murdăria și potențialii agenți patogeni, contribuind la mecanismul natural de auto-curățare al urechii.

Cu toate acestea, atunci când activitatea acestor glande devine exagerată, așa cum se întâmplă în hiperplazia glandelor ceruminoase, ceea ce era un mecanism de protecție se poate transforma într-o problemă. 

Ce este hiperplazia glandelor ceruminoase?

Termenul „hiperplazie” se referă, în termeni simpli, la o creștere a numărului de celule și/sau a dimensiunii unui țesut sau organ. În cazul hiperplaziei glandelor ceruminoase, asistăm la o mărire în volum și, adesea, la o înmulțire a glandelor responsabile cu producția de cerumen. Aceste glande ceruminoase sunt, de fapt, glande sudoripare apocrine modificate, situate în stratul profund al pielii (dermul) care căptușește canalul auditiv extern.

Principala consecință a hiperplaziei acestor glande este o producție excesivă de cerumen. Acest surplus de cerumen, împreună cu îngroșarea pereților canalului auditiv cauzată de mărirea glandelor, poate duce la diverse probleme. Uneori, hiperplazia se manifestă prin formarea unor mici noduli, proeminențe sau chiar structuri chistice (asemănătoare unor mici vezicule pline cu lichid) pe suprafața internă a canalului auditiv. La examinarea otoscopică, medicul veterinar poate observa un aspect caracteristic, descris adesea ca „pavaj” (sau „cobblestone appearance” în literatura de specialitate), datorită acestor multiple ridicături.

Este crucial de înțeles că hiperplazia glandelor ceruminoase nu este, în majoritatea cazurilor, o boală de sine stătătoare. Mai degrabă, ea reprezintă o reacție a organismului la o iritație sau inflamație cronică la nivelul urechii. Această distincție este fundamentală, deoarece influențează în mod direct abordarea terapeutică. Tratarea exclusivă a simptomelor vizibile ale hiperplaziei, fără a identifica și gestiona cauza primară a inflamației, va duce, cel mai probabil, la rezultate nesatisfăcătoare și la recidive frecvente.

De ce apare? Cauze principale și factori favorizanți

Cauza directă cea mai frecventă a hiperplaziei glandelor ceruminoase este inflamația cronică a canalului auditiv extern, cunoscută sub denumirea de otită externă cronică. Atunci când urechea este supusă unei inflamații persistente, țesuturile din canalul auditiv suferă diverse modificări patologice, printre care se numără și hiperplazia epidermică (a stratului superficial al pielii) și glandulară (a glandelor ceruminoase și sebacee).

La rândul ei, otita externă cronică poate fi declanșată de o varietate de cauze primare, care, indirect, conduc la dezvoltarea hiperplaziei:

• Alergiile: Sunt printre cele mai comune cauze de otită recurentă și cronică. Dermatita atopică (cauzată de alergeni din mediu, cum ar fi polenul, acarienii din praful de casă) și alergiile alimentare pot provoca inflamație la nivelul pielii, inclusiv în urechi. 
• Paraziții: Acarienii auriculari, în special Otodectes cynotis, sunt o cauză frecventă de otită, mai ales la animalele tinere.
• Corpii străini: Diverse obiecte mici, cum ar fi ariste de plante (spic), fire de păr, praf sau alte detritusuri, pot pătrunde în canalul auditiv și provoca iritație și inflamație.
• Tulburări de keratinizare: Anumite afecțiuni ale pielii, cum ar fi seboreea idiopatică, afectează procesul normal de reînnoire celulară și producția de sebum și cerumen, predispunând la otită.
• Factori endocrini: Dezechilibrele hormonale, precum hipotiroidismul (activitate redusă a glandei tiroide), pot determina modificări seboreice la nivelul pielii, inclusiv la nivelul urechilor, ducând la așa-numita otită ceruminoasă.

Pe lângă aceste cauze primare, există și o serie de factori predispozanți care cresc riscul unui animal de a dezvolta otită și, implicit, hiperplazie glandulară:

• Conformația urechii: Anumite particularități anatomice favorizează apariția problemelor auriculare. Urechile lungi și pendulante (căzute), specifice unor rase precum Cocker Spaniel sau Basset Hound, limitează ventilația canalului auditiv și creează un mediu cald și umed, propice dezvoltării microorganismelor. Similar, canalele auditive înguste (stenotice), întâlnite la rase precum Shar Pei sau Bulldog Englez, pot îngreuna eliminarea cerumenului și a debriurilor.
• Păr excesiv în canalul auditiv: Prezența abundentă de păr în interiorul canalului auditiv, caracteristică unor rase ca Poodle (Caniche) sau anumiți Terrieri, poate reține cerumenul, umezeala și murdăria, contribuind la inflamație.
• Umiditate crescută: Expunerea frecventă la apă (înot), un climat umed sau chiar curățarea excesivă ori incorectă a urechilor pot duce la macerarea pielii din canalul auditiv și la alterarea microclimatului local.

Dezvoltarea hiperplaziei glandelor ceruminoase este rareori un eveniment izolat; ea reprezintă adesea punctul culminant al unui lanț de evenimente patologice. Un factor predispozant, cum ar fi conformația urechii, poate crea un mediu favorabil în canalul auditiv (umezeală, lipsă de ventilație). Ulterior, o cauză primară, precum o alergie sau o infestație parazitară, inițiază inflamația (otita acută). Dacă această otită acută nu este tratată corespunzător sau devine recurentă, ea se poate croniciza. Inflamația cronică, la rândul ei, stimulează glandele ceruminoase, ducând în final la hiperplazia acestora. Mai mult, odată instalată, hiperplazia și producția excesivă de cerumen pot juca un rol activ în perpetuarea otitei. Canalul auditiv îngroșat și încărcat cu cerumen îngreunează mecanismul natural de auto-curățare al urechii și creează un mediu propice pentru dezvoltarea infecțiilor secundare cu bacterii (precum Staphylococcus spp.) sau levuri (cum ar fi Malassezia pachydermatis). Aceste suprainfecții agravează inflamația, închizând un cerc vicios care complică și mai mult gestionarea afecțiunii.

Cum recunoaștem hiperplazia glandelor ceruminoase?

Pe lângă semnele generale de otită, medicul veterinar, în timpul examinării otoscopice, poate observa aspecte mai specifice care sugerează prezența hiperplaziei glandelor ceruminoase. Mucoasa care căptușește canalul auditiv extern poate prezenta un aspect neregulat, de „pavaj” (cobblestone appearance), datorită numeroaselor proeminențe mici, nodulare sau veziculare. Aceste mase pot avea dimensiuni variate, pot fi de culoare închisă (albastru-violaceu, maro sau negru) și pot avea un caracter chistic. Adesea, aceste structuri hiperplazice pot obstrucționa vizualizarea completă a canalului auditiv și a membranei timpanice.

Cum stabilește medicul veterinar diagnosticul?

Diagnosticul hiperplaziei glandelor ceruminoase și al afecțiunilor asociate nu se bazează pe o singură metodă de investigație, ci pe o abordare multimodală, care integrează informațiile obținute din anamneză, examenul clinic detaliat, otoscopie, citologie și, atunci când este necesar, biopsie și imagistică. Această abordare treptată și cuprinzătoare este esențială pentru a înțelege pe deplin natura și amploarea problemei auriculare a animalului și pentru a stabili cel mai adecvat plan de tratament. Deoarece semnele clinice ale hiperplaziei reactive pot semăna cu cele ale tumorilor glandelor ceruminoase, iar uneori chiar și aspectul otoscopic poate fi similar, efectuarea unei biopsii cu examen histopatologic devine adesea indispensabilă. Fără aceasta, există riscul de a subestima gravitatea unei leziuni (de exemplu, a confunda un adenocarcinom incipient cu o simplă hiperplazie) sau de a aplica un tratament inadecvat, cu consecințe negative asupra prognosticului și calității vieții animalului.

Opțiuni de tratament

Obiectivul principal al tratamentului nu este doar de a gestiona hiperplazia în sine, ci, mai ales, de a controla inflamația și de a identifica și trata cauza primară a otitei externe cronice care a dus la apariția acestei modificări. Tratarea hiperplaziei în izolare, fără a aborda problema de bază, are șanse mici de succes pe termen lung.

Strategiile de tratament pot include:

• Managementul cauzei primare: Aceasta este piatra de temelie a unui tratament eficient. Include:

• Tratamentul alergiilor: Implementarea unei diete de eliminare sau a unei diete hipoalergenice/hidrolizate în cazul alergiilor alimentare; administrarea de medicamente antialergice (antihistaminice, corticosteroizi, ciclosporină, oclacitinib, lokivetmab) sau imunoterapie specifică (vaccinuri antialergice) în cazul dermatitei atopice.
• Eliminarea paraziților: Utilizarea de produse antiparazitare adecvate pentru a trata infestațiile cu acarieni auriculari sau alți paraziți.
• Îndepărtarea corpilor străini: Extragerea cu grijă a oricăror corpi străini din canalul auditiv, adesea sub sedare sau anestezie.
• Managementul tulburărilor de keratinizare sau endocrine: Tratarea afecțiunilor subiacente, cum ar fi administrarea de hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism.

• Curățarea urechilor: Este o componentă esențială a tratamentului, indiferent de cauza primară. Curățarea regulată și corectă a urechilor ajută la îndepărtarea excesului de cerumen, a debriurilor celulare, a exsudatului inflamator și a microorganismelor. Acest lucru nu doar că reduce iritația și mediul propice infecțiilor, dar permite și medicației topice aplicate ulterior să pătrundă mai bine și să acționeze mai eficient. Frecvența și tehnica de curățare, precum și tipul de soluție de curățare utilizată, vor fi recomandate de medicul veterinar în funcție de specificul fiecărui caz.
• Tratament medical topic (local): Acesta se aplică direct în canalul auditiv și poate include:

• Soluții de curățare auriculară: Există o gamă variată de produse, cu diferite proprietăți (cerumenolitice – dizolvă ceara, antiseptice, calmante).
• Medicamente antiinflamatoare: Corticosteroizii topici (sub formă de picături sau unguente) sunt foarte eficienți în reducerea inflamației, a pruritului și, implicit, pot contribui la diminuarea hiperplaziei glandulare.
• Antibiotice topice: Se utilizează dacă examenul citologic sau cultura indică prezența unei infecții bacteriene secundare.
• Antifungice topice: Sunt necesare dacă se identifică o infecție cu levuri (Malassezia).

• Tratament medical sistemic (oral sau injectabil): Poate fi necesar în anumite situații:

• Corticosteroizi orali: Pot fi prescriși pentru perioade scurte în cazurile cu inflamație foarte severă și edem marcat al canalului auditiv, sau pentru a reduce stenoza (îngustarea) acestuia, facilitând astfel curățarea și aplicarea tratamentelor topice.
• Antibiotice sistemice: Sunt indicate în cazul infecțiilor bacteriene profunde, al otitei medii (când infecția a depășit membrana timpanică) sau atunci când tratamentul topic nu este posibil sau suficient.

• Tratament chirurgical: Se ia în considerare în cazurile severe, obstructive, care nu răspund la tratamentul medical conservator, în prezența unor modificări ireversibile ale canalului auditiv sau pentru îndepărtarea unor tumori benigne asociate. Opțiunile chirurgicale includ:

• Ablația cu laser CO2: Această tehnică minim invazivă poate fi utilizată pentru a vaporiza și îndepărta structurile chistice sau nodulare hiperplazice, deschizând și remodelând canalul auditiv. Chirurgia cu laser, mai ales când este ghidată de video-otoscop, permite o precizie mare.
• Rezecția laterală a canalului auditiv (Lateral Ear Canal Resection – LECR): Această procedură implică îndepărtarea unei porțiuni din peretele lateral al canalului auditiv vertical pentru a îmbunătăți ventilația și drenajul și pentru a facilita accesul la porțiunea orizontală a canalului în vederea curățării, aplicării tratamentelor sau îndepărtării unor mase. Este mai puțin eficientă în cazul tumorilor maligne.
• Ablația totală a canalului auditiv și osteotomia bulei timpanice (Total Ear Canal Ablation and Bulla Osteotomy – TECA-BO): Aceasta este o intervenție chirurgicală radicală, considerată o procedură de salvare, rezervată cazurilor de boală în stadiu terminal. Este indicată în otita cronică extrem de severă, cu modificări structurale ireversibile (inclusiv hiperplazie masivă, fibroză, calcificarea cartilajelor canalului auditiv, stenoză completă) sau în prezența unor tumori maligne ale canalului auditiv sau urechii medii.

Nu există un protocol de tratament universal valabil. Alegerea celei mai bune strategii terapeutice depinde de o multitudine de factori, incluzând cauza primară a otitei, severitatea și extinderea hiperplaziei, prezența și tipul infecțiilor secundare, starea generală de sănătate a animalului și, nu în ultimul rând, dacă leziunile sunt de natură pur reactiv-hiperplazică sau dacă este implicată o componentă tumorală. Succesul pe termen lung al tratamentului depinde în mare măsură de complianța proprietarului și de angajamentul acestuia în respectarea recomandărilor medicului veterinar, deoarece multe cazuri de otită cronică și hiperplazie glandulară necesită un management pe termen lung, care poate include curățarea regulată a urechilor, diete speciale sau tratamente periodice pentru controlul alergiilor sau al altor factori predispozanți.

Hiperplazie vs. tumori

Este esențial pentru proprietari să înțeleagă că nu toate „umflăturile” sau modificările din urechea animalului lor sunt simple hiperplazii reactive. Există și alte afecțiuni ale glandelor ceruminoase, unele benigne, altele maligne, care pot avea un aspect clinic similar, dar necesită abordări diagnostice și terapeutice diferite.

• Hiperplazia glandulară ceruminoasă: Așa cum s-a discutat anterior, aceasta reprezintă o creștere a dimensiunii și/sau a numărului de glande ceruminoase, de obicei ca o reacție la inflamația cronică (deci, este o modificare reactivă, benignă). Se poate manifesta prin mici chisturi sau noduli multipli, dând un aspect de „pavaj” canalului auditiv.
• Adenomul glandelor ceruminoase: Acesta este o tumoră benignă (necanceroasă) care ia naștere din glandele ceruminoase. Adenoamele sunt printre cele mai frecvente tumori benigne întâlnite la nivelul canalului auditiv extern la câini. Ele pot apărea ca mase unice sau multiple, uneori pediculate (cu un picioruș de prindere), și pot fi confundate cu leziunile chistice din hiperplazie sau cu așa-numitele cistadenoame ceruminoase (care sunt, de asemenea, leziuni benigne, chistice).
• Adenocarcinomul glandelor ceruminoase: Aceasta este o tumoră malignă (canceroasă) a glandelor ceruminoase. Deși este raportat ca fiind mai frecvent la pisici decât la câini, adenocarcinomul poate afecta ambele specii. Tumorile maligne sunt, de obicei, local invazive, adică au tendința de a crește și de a distruge țesuturile învecinate. Mai mult, ele pot metastaza, adică celulele canceroase se pot răspândi pe cale limfatică sau sangvină la nodulii limfatici regionali și, ulterior, la alte organe la distanță (plămâni, viscere). Adenocarcinoamele au adesea un aspect ulcerativ și infiltrativ, fiind mai agresive decât leziunile benigne.

Diferențierea corectă între aceste afecțiuni este de o importanță capitală din mai multe motive:

• Prognosticul: Este semnificativ diferit. Hiperplazia reactivă și adenoamele benigne au, în general, un prognostic bun dacă sunt gestionate corespunzător. În schimb, prognosticul pentru adenocarcinoame este mult mai rezervat, depinzând de stadiul bolii, gradul de invazie locală și prezența metastazelor.
• Tratamentul: Abordarea terapeutică variază considerabil. Hiperplazia reactivă și adenoamele benigne pot fi, în multe cazuri, gestionate medical (controlul inflamației și al cauzei primare) sau prin excizie chirurgicală mai conservatoare (de exemplu, ablație cu laser, rezecție laterală a canalului auditiv). Pe de altă parte, adenocarcinoamele necesită, de obicei, o intervenție chirurgicală mult mai agresivă, precum ablația totală a canalului auditiv și osteotomia bulei timpanice (TECA-BO), și, în unele cazuri, terapie adjuvantă, cum ar fi chimioterapia, pentru a controla boala locală și a preveni recidivele.

Având în vedere aceste diferențe majore, se reiterează importanța crucială a biopsiei și a examenului histopatologic. Aceasta este singura metodă sigură și definitivă de a diferenția între hiperplazia reactivă, adenomul benign și adenocarcinomul malign, permițând stabilirea unui diagnostic de certitudine și, implicit, alegerea celui mai adecvat plan de tratament și oferirea unui prognostic cât mai corect. Există sugestii în literatura de specialitate că inflamația cronică și hiperplazia glandulară ar putea, în anumite circumstanțe și pe termen lung, să creeze un mediu care predispune la transformarea neoplazică (dezvoltarea unei tumori). Deși acest mecanism nu este pe deplin elucidat pentru toate cazurile, această posibilitate subliniază și mai mult importanța diagnosticării precoce și a managementului eficient al otitei externe cronice și al hiperplaziei glandulare, nu doar pentru confortul imediat al animalului, ci și pentru a reduce riscul unor complicații mai grave pe viitor.

Concluzie

Hiperplazia glandelor ceruminoase este o afecțiune frecvent întâlnită la câini și pisici, strâns legată, în majoritatea cazurilor, de prezența unei otite externe cronice. Deși poate părea o problemă minoră, manifestată prin „ceară în exces”, ea poate cauza disconfort semnificativ animalului și poate semnala existența unor probleme de sănătate mai profunde, precum alergii, parazitoze sau chiar afecțiuni tumorale.

Surse:

1. Ceruminous Gland Tumors in Canines and Felines: A Scoping Review – MDPI, accessed May 17, 2025, https://www.mdpi.com/2076-2615/15/8/1138