Entropionul și ectropionul la câini: Ghid complet pentru proprietari

Pe scurt:

• Entropionul este o afecțiune oculară în care pleoapa (de obicei cea inferioară) se rulează spre interior, astfel că genele și blana din jurul ochiului freacă corneea. Aceasta provoacă iritație, durere, roșeață, lăcrimare excesivă și poate duce la ulcere corneene sau alte leziuni oculare dacă nu este tratat la timp.
• Ectropionul este opusul: pleoapa (de obicei inferioară) cade sau se răsucește în afară, dând ochiului un aspect „căzut”. Conjunctiva (partea roz din interiorul pleoapei) rămâne expusă, ceea ce poate cauza uscăciunea ochilor, inflamație (conjunctivită), scurgeri de mucus și infecții recurente.
• Ambele afecțiuni pot fi moștenite genetic, fiind întâlnite mai frecvent la anumite rase de câini. Totuși, entropionul sau ectropionul pot apărea și secundar altor probleme: cicatrici după răni, infecții, inflamații cronice ale ochilor sau paralizii ale nervilor faciali.
• Simptomele includ semne de disconfort ocular: câinele ține ochiul întredeschis sau închis, clipeste des, se freacă la ochi cu laba, are ochii roșii, umezi (lacrimează mult) sau, în caz de infecție, cu scurgeri gălbui. La ectropion este evident aspectul de pleoapă lăsată și conjunctivă vizibilă, iar la entropion se observă uneori gene sau pliuri care ating globul ocular.
• Tratamentul diferă în funcție de gravitate: entropionul necesită aproape întotdeauna corecție chirurgicală (temporară la pui sau permanentă la adulți), pe când ectropionul ușor poate fi monitorizat și gestionat cu picături lubrifiante și igienă, însă cazurile severe de ectropion se tratează tot chirurgical. Intervențiile chirurgicale au, în general, prognostic foarte bun, majoritatea câinilor revin la o viață normală, fără dureri.
• Netratate, aceste probleme pot duce la complicații serioase: ulcere corneene care se pot infecta, cicatrizarea corneei cu afectarea vederii și chiar pierderea ochiului în cazuri extreme. Vestea bună este că, odată corectate, câinele nu va mai suferi disconfort, iar complicațiile pot fi evitate. Medicii veterinari recomandă ca animalele cu entropion sau ectropion sever (care au necesitat operație) să nu fie folosite la reproducere, pentru a nu transmite urmașilor predispoziția genetică.

Ce sunt entropionul și ectropionul?

Entropionul și ectropionul sunt două afecțiuni opuse ale pleoapelor, care afectează în special pleoapa inferioară a ochilor la câini. Practic, este vorba de poziționarea anormală a pleoapei:

• În entropion, marginea pleoapei se întoarce spre interior, către globul ocular. Astfel, genele și firele de păr de pe pleoapă ajung să frece suprafața ochiului (corneea). Imaginați-vă cum ar fi să aveți mereu un geană sau o bucată de nisip în ochi, aceasta este senzația pe care o are câinele cu entropion. Această problemă este dureroasă pentru animal și poate provoca leziuni ale corneei în timp.
• În ectropion, marginea pleoapei se răsucește spre exterior, îndepărtându-se de globul ocular. Pleoapa inferioară devine căzută și flască, lăsând la vedere conjunctiva și adesea o parte din albul ochiului. Ochii capătă un aspect trist, ”de cățeluș plouat”, însă această expunere excesivă a conjunctivei face ca ochiul să fie predispus la uscăciune, praf și iritații constante.

Ambele afecțiuni pot apărea la unul sau la ambii ochi ai câinelui. De asemenea, ele pot varia ca severitate: un entropion ușor poate fi vizibil doar când câinele strânge ochii (entropion spastic sau intermitent), iar un ectropion ușor poate să nu deranjeze deloc câinele în viața de zi cu zi. Totuși, cazurile mai grave necesită atenție veterinară, deoarece pot afecta serios calitatea vieții și sănătatea ochilor patrupedului.

Cauze și factori de risc

Entropionul are de obicei o componentă ereditară. Este cea mai frecventă malformație de pleoapă la câini, fiind observată adesea la pui sau tineri sub 1 an. La aceste animale tinere, entropionul este de regulă primar (congenital), rezultatul unor factori genetici care determină forma capului și a ochilor. Rasele de câini despre care medicii veterinari raportează entropion mai des includ: Shar-Pei, Chow-Chow, Bulldog Englez, rase molossoide cu cap masiv (de exemplu Mastiff, Rottweiler, Dog de Bordeaux), rase cu exces de piele pe față (Shar-Pei, Bulldog, Mops/Pug), dar și rase medii sau mari precum Retriever (Golden, Labrador), Setter Irlandez, Cocker Spaniel, Saint Bernard, Mastinul Napolitan, Chesapeake Bay Retriever sau chiar Metiși proveniți din aceste rase. Practic, orice câine poate dezvolta entropion, dar la rasele menționate pleoapele sunt adesea prea lungi sau pielea de pe cap prea abundentă, ceea ce favorizează răsucirea spre interior.

Entropionul secundar (dobândit) apare în următoarele situații:

• După leziuni sau cicatrici pe pleoapă, care trag marginea pleoapei spre interior.
• Din cauza unei inflamații sau dureri oculare severe (cum ar fi un ulcer cornean, un corp străin în ochi etc.) care determină câinele să clipescă strâns (blefarospasm). Strângerea puternică a pleoapelor poate provoca un entropion spastic, temporar. Vestea bună este că entropionul spastic se poate remite dacă se tratează cauza primară (de exemplu, ulcerul cornean) și dispare durerea, pleoapa revine la poziția normală odată ce câinele nu mai simte nevoia să țină ochiul închis. Totuși, dacă câinele are deja o predispoziție genetică, spasmul poate accentua entropionul existent.
• Mai rar, entropionul se poate dezvolta la câini seniori ca urmare a slăbirii tonusului muscular al pleoapelor sau a scăderii grăsimii faciale, ceea ce modifică poziția globilor oculari și a pleoapelor.
• Ectropionul este de asemenea deseori congenital și ereditar. Câinii de talie mare, cu pielea feței lăsată și pleoape lungi, au pleoape mai “libere”, care tind să se curbeze în afară. Printre rasele cunoscute pentru ochii lor ușor căzuți (unde un anumit grad de ectropion poate fi chiar considerat trăsătură de rasă) se numără: Basset Hound, Bloodhound, Cocker Spaniel (american și englez), Clumber Spaniel, Saint Bernard, Newfoundland (Terra Nova), Mastiff și alte rase gigant, Great Dane (Dog German), Bernese Mountain Dog (Ciobănesc de Berna), precum și unii Bulldogi și Chow-Chow. La aceste rase, ectropionul apare de obicei de la vârste fragede (sub un an) și este considerat ectropion primar. Mulți câini din aceste rase trăiesc cu un grad mic de ectropion fără probleme majore, fiind aproape normal pentru ei.

Pe de altă parte, ectropionul dobândit (secundar) poate apărea la orice rasă, la orice vârstă, dacă există o cauză externă care determină slăbirea sau deformarea pleoapei: – Paralizia nervului facial, dacă nervul care controlează mușchii pleoapei este paralizat (de exemplu după o infecție, traumă sau boală neurologică), pleoapa inferioară poate cădea, ducând la ectropion.

• Hipotiroidismul, la unii câini, problemele hormonale (cum ar fi insuficiența de hormoni tiroidieni) pot contribui la slăbirea tonusului muscular și la apariția ectropionului.
  
• Cicatrici și traume, o rană veche la pleoapă sau pielea din jurul ochilor, vindecată cu cicatrice, poate trage mecanic pleoapa în jos sau în afară.
  
• Inflamații sau infecții cronice ale pielii din jurul ochilor, de exemplu dermatite severe în zona pleoapelor, care, în timp, alterează structura pielii și a pleoapelor.
  
• Supracorijarea entropionului, uneori, dacă un câine a fost operat pentru entropion și s-a îndepărtat prea multă piele, pleoapa corectată chirurgical poate ajunge să fie prea scurtă și să nu mai stea lipită de ochi, provocând ectropion. Din acest motiv, chirurgii veterinari preferă să corecteze entropionul în etape: mai întâi să rezolve majoritatea problemei și, dacă e nevoie, ulterior o a doua intervenție minoră, decât să riște un ectropion post-operator.

Simptome și semne clinice

Un proprietar atent poate observa semnele entropionului sau ectropionului, deși uneori acestea pot fi subtile la început. Monitorizarea ochilor câinelui este importantă, mai ales dacă aveți o rasă predispusă. Iată simptomele comune pentru ambele afecțiuni (multe se suprapun, deoarece ambele provoacă iritație oculară):

• Lăcrimare excesivă (epiforă): Ochii câinelui „plâng” des, blana din jurul ochilor fiind mereu umedă. La entropion, lacrimarea apare din cauza iritației corneei de către gene; la ectropion, lacrimile pot curge pe lângă pleoapa căzută, în loc să se dreneze normal prin canalul lacrimal, lăsând dâre umede pe obrajii câinelui.
• Roșeață oculară: Partea albă a ochiului (sclera) poate deveni injectată, iar conjunctiva (țesutul roz de la colțul ochilor și interiorul pleoapei) este inflamată și roșie. Roșeața indică conjunctivită, inflamația conjunctivei, frecventă în ambele situații (la entropion din cauza frecării genei pe conjunctivă, la ectropion din cauza expunerii la aer și bacterii).
• Clipit excesiv și blefarospasm: Câinele clipeste des, strânge ochii sau chiar ține pleoapele închise o mare parte din timp. Acesta e un semn clar de durere sau disconfort ocular. Mulți câini cu entropion stau cu ochiul afectat mijit sau închis, pentru a încerca să amelioreze durerea cauzată de genele care zgârie corneea.
• Scurgeri oculare anormale: Pe lângă lacrimi, pot apărea scurgeri mucoase sau purulente (ochi „lipicioși” sau cu secreție gălbuie-verzuie). O scurgere groasă, gălbuie indică adesea o infecție bacteriană secundară (o conjunctivită sau chiar un ulcer infectat), situație ce necesită tratament veterinar.
• Iritație vizibilă a corneei: În entropion sever și prelungit, suprafața ochiului poate suferi modificări, se pot forma vase de sânge vizibile pe cornee sau zone maronii de pigment (culoare) pe cornee, semn că organismul încearcă să protejeze ochiul de frecarea constantă. Aceste semne se văd ca o peliculă sau înnegrire pe ochi și pot afecta vederea.
• Ulcer cornean: Dacă genele sau blana zgârie destul de tare, pot provoca o rană deschisă pe cornee, numită ulcer. Un ulcer cornean doare foarte tare, câinele va ține ochiul închis, va plânge, va evita lumina. Ulcerele pot apărea și în ectropion, din cauza uscării corneei sau a intrării impurităților sub pleoapa lăsată.
• Piele iritată în jurul ochilor: Lacrimarea constantă, mai ales la ectropion, poate provoca iritații ale pielii de sub ochi. Veți observa poate blana decolorată (lacrimile pot lăsa pete maronii pe blană, mai vizibile la câinii cu blană deschisă la culoare) și piele roșie, iritată, chiar cu zone fără păr din cauza umezelii persistente.
• Câinele își freacă fața: Un câine cu dureri de ochi va încerca adesea să își frece ochiul cu lăbuța sau de obiecte (covor, mobilă). Din păcate, asta poate agrava situația (poate zgâria și mai rău corneea). Dacă observați că patrupedul ”scarpină” insistent un ochi sau își freacă capul de canapea, e un semnal că ceva îl deranjează la ochi.

Este important de menționat că la unele exemplare, semnele pot fi subtile. De exemplu, câinii din rasele brahicefalice (cu botul scurt, ca Bulldog, Pug, Shih Tzu) pot avea entropion în unghiul intern al ochiului (entropion medial) fără să arate simptome evidente, par confortabili, deși genele de la colțul ochiului ating corneea. Doar un veterinar poate identifica această problemă în timpul unui consult de specialitate. Așadar, controalele oftalmologice periodice sunt recomandate la rasele cu risc, chiar dacă nu observați semne de boală.

Diagnostic

Diagnosticul entropionului și ectropionului se bazează în primul rând pe examinarea fizică a ochilor de către medicul veterinar. Acesta va observa poziția pleoapelor și modul în care acestea ating (sau nu) suprafața ochiului. În majoritatea cazurilor, simpla inspecție a ochilor deschiși și închiși confirmă dacă este vorba de entropion (pleoapa rulată spre interior) sau ectropion (pleoapa căzută în exterior).

În plus, medicul veterinar poate efectua și alte teste pentru a evalua starea ochiului și cauza subiacentă a problemei:

• Testul cu fluoresceină (colorarea corneei): Se pune o picătură de colorant special pe cornee, apoi ochiul este examinat cu lumină albastră cobalt. Acest test evidențiază ulcerele corneene, zonele unde stratul extern al corneei este lezat vor prinde o culoare verde aprins. Este esențial de știut dacă entropionul/ectropionul a provocat ulcere, deoarece acestea necesită tratament imediat.
• Anestezic local: În caz de entropion, veterinarul poate pune o picătură de anestezic ocular (de exemplu proparacaină) în ochi. Dacă după anestezie pleoapa se așază normal (nu mai este rulată în interior), aceasta sugerează că entropionul era spastic din cauza durerii (adică secundar unui ulcer sau corp străin). Dacă pleoapa rămâne în continuare întoarsă, atunci este un entropion anatomic (deci va necesita corecție chirurgicală a conformației pleoapei).
• Examinarea ochiului pentru corp străin sau alte boli: Se va verifica atent dacă sub pleoape există vreun fir de iarbă, semințe sau alte corpuri străine care ar fi putut declanșa iritația și blefarospasmul. De asemenea, se examinează genele, uneori problemele pot fi cauzate de gene crescute anormal (cum ar fi distichiazisul, gene crescute pe interiorul pleoapei). Veterinarul va exclude aceste cauze alternative sau asociate.
• Teste de lacrimație (Testul Schirmer): Mai ales la câinii cu ectropion cronic, se poate folosi o bandă specială care se pune sub pleoapă pentru a vedea câte lacrimi produce ochiul. Un ochi uscat (producție insuficientă de lacrimi) poate agrava mult ectropionul și necesită tratament specific.
• Tonometrie (măsurarea presiunii oculare): Dacă ochiul este foarte inflamat, medicul ar putea verifica tensiunea intraoculară pentru a exclude un glaucom (presiune oculară mărită), glaucomul cauzează durere și poate duce la entropion spastic, iar tratamentul său este diferit.
• Analize de sânge și alte investigații: În cazul unui câine mai în vârstă care dezvoltă ectropion brusc, medicul veterinar poate recomanda analize de sânge pentru a verifica existența unor boli precum hipotiroidismul sau alte probleme sistemice. Dacă se suspectează o paralizie de nerv facial sau o boală neuromusculară, pot fi necesare teste neurologice, biopsii musculare sau consult la un specialist.

Diagnosticul diferențial va lua în considerare și alte afecțiuni ale pleoapelor. Uneori, ceea ce pare entropion poate fi de fapt o problemă de gene (ex: distichiazis, gene suplimentare care cresc către interiorul ochiului, provocând iritație similară cu entropionul). De aceea, un consult oftalmologic veterinar detaliat este important pentru a stabili exact cauza disconfortului ocular al câinelui și pentru a planifica tratamentul adecvat.

Tratamentul entropionului

Soluția pentru entropion este, în majoritatea cazurilor, chirurgicală. Scopul intervenției este ca pleoapa să revină la poziția normală, cu marginile în exterior, fără să mai irite ochiul. Există însă diferențe de abordare între puii tineri și câinii adulți:

• Tratamentul temporar la pui (tacking temporar): Dacă un cățel foarte tânăr (câteva săptămâni sau luni) este diagnosticat cu entropion sever, situație des întâlnită la puii de Shar-Pei sau Chow-Chow, de exemplu, medicul veterinar poate recomanda un procedeu temporar numit ”cusături de evazare a pleoapelor” (engl. eyelid tacking). Acest procedeu nu presupune anestezie generală profundă (se poate face cu sedare ușoară și anestezie locală) și constă în aplicarea unor suturi (fire) sau chiar mici agrafe chirurgicale pe pleoapă, astfel încât aceasta să fie trasă în exterior, depărtând genele de cornee. Cusăturile temporare se mențin de obicei 2–3 săptămâni și pot fi înlocuite dacă e nevoie. La unii pui, pe măsură ce capul crește și pielea se întinde, entropionul se poate ameliora de la sine, cusăturile temporare previn leziunile la ochi în acest răstimp de creștere. Chiar și așa, majoritatea puilor cu entropion congenital vor necesita, după ce ajung aproape de talia adultă (la 4–6 luni sau puțin mai târziu), o corecție chirurgicală definitivă.
• Operația curativă (corecția definitivă a entropionului): Procedeul standard se realizează sub anestezie generală și implică îndepărtarea unei fâșii înguste de piele de-a lungul marginii pleoapei afectate, apoi reunirea marginilor prin sutură. Prin eliminarea acelui mic segment de piele, pleoapa este efectiv ”scurtată” și se rulează înapoi spre exterior, îndepărtând genele de contactul cu ochiul. Această tehnică poartă numele de procedeu Hotz-Celsus (după numele medicilor care au descris-o) și este folosită frecvent de medicii veterinari. În funcție de forma ochiului și a pleoapei, chirurgul poate adapta tehnica, de exemplu, uneori se fac mici incizii triunghiulare la colțurile ochiului pentru a repoziționa corect pleoapa. La rasele brahicefalice (Bulldog, Pug) poate fi necesară și o cantoplastie medială (micșorarea unghiului pleoapei spre nas) pentru a preveni entropionul în colțul intern. La câinii de talie mare cu sprâncene lăsate (de ex. Mastiff, Saint Bernard), uneori se recomandă și o lifting al pliurilor de pe frunte dacă apasă pe pleoapă. Chirurgul oftalmolog va decide planul optim. Scopul final este ca pleoapa să aibă conturul normal, iar ochiul să fie protejat.
• Evitarea supracorecției: Un aspect important, la corecția entropionului, medicii preferă să “ia mai puțin decât prea mult”. Dacă s-ar îndepărta excesiv piele, pleoapa s-ar putea răsfrânge invers, cauzând ectropion. Prin urmare, uneori este planificată o a doua intervenție minoră: prima operație rezolvă 80-90% din problemă, iar după vindecare se reevaluează. Dacă mai există o ușoară tendință de entropion, se face o mică ajustare. Această abordare în doi timpi asigură că nu se ajunge la pleoape prea scurte.
• Alte proceduri temporare: În cazurile în care anestezia generală prezintă risc (câine foarte bătrân sau cu probleme de sănătate ce temporar contraindică operația), există și opțiunea injectării unor fillere (substanțe de umplere) în pleoapă. De exemplu, injecțiile cu acid hialuronic în pleoapa inferioară pot ”umfla” ușor țesutul și împinge pleoapa spre exterior, îndepărtând genele de cornee. Acest efect este temporar (poate ține câteva luni bune, uneori peste 6–12 luni) și poate fi folosit ca măsură paliativă până când se poate realiza chirurgia sau la câinii foarte în vârstă, pentru a le oferi confort fără anestezie prelungită.

Medicația oftalmică joacă un rol de suport, atât înainte, cât și după operație. Înainte de corecția chirurgicală, dacă ochiul este foarte iritat sau are ulcere, veterinarul va prescrie picături cu antibiotic (pentru infecție), lubrifianți oculari (lacrimi artificiale, geluri oftalmice) pentru a proteja corneea, și eventual medicamente pentru durere (picături cu atropină pentru spasmul ocular sau antiinflamatoare). Acestea ajută la ținerea sub control a complicațiilor până la rezolvarea definitivă. După operație, se continuă de obicei cu picături antibiotice (previn infecția plăgii chirurgicale) și lacrimi artificiale, mai ales dacă corneea a suferit. Medicul vă va arăta cum să administrați aceste tratamente acasă.

Recuperarea după corecția entropionului este, în general, rapidă. În ~10–14 zile plaga chirurgicală se vindecă complet. Câinele va avea nevoie să poarte un guler de protecție (”con de plastic”) în această perioadă, pentru a nu se scărpina la ochi sau a nu freca fața (acest lucru ar putea desface cusăturile). De regulă, se folosesc fire resorbabile la pleoape, deci nu va fi nevoie de îndepărtarea lor, ele se vor dizolva singure după câteva săptămâni. Veți observa poate o umflătură ușoară a zonei operate și mici cojițe, dar acestea dispar treptat. Este foarte important să administrați toate medicamentele conform indicațiilor medicului și să mergeți la controlul veterinar stabilit după operație.

Prognosticul pentru entropion este excelent dacă este tratat la timp. Câinele scapă de durere și iritație, iar ochii vor fi protejați pe viitor. În cazurile operate târziu, unde corneea a suferit deja cicatrici (opacifieri, pigment), este posibil ca vederea să rămână ușor afectată din cauza acelor cicatrici, acestea sunt daune permanente. Însă chiar și atunci, câinele va fi mult mai fericit fără disconfortul constant. În concluzie, corecția entropionului permite câinelui să ducă o viață normală, activă și fără dureri oculare.

Tratamentul ectropionului

Abordarea ectropionului depinde de gravitatea simptomelor și de cauză. În multe situații, un ectropion ușor (mai ales la rasele la care este considerat aproape normal) poate fi monitorizat fără a recurge imediat la chirurgie. Cheia este să menținem ochiul lubrifiat și protejat, intervenind prompt dacă apar complicații.

Tratament conservator (non-chirurgical):

Pentru cazurile lejere, medicul poate recomanda picături sau unguente lubrifiante (lacrimi artificiale) aplicate regulat, mai ales înainte de plimbări afară sau când aerul din casă este uscat. Acestea împiedică uscarea corneei și a conjunctivei expuse.

Dacă se constată o infecție sau conjunctivită, se vor administra coliruri antibiotice sau antiinflamatoare, după caz, pentru a trata infecția și a reduce inflamația.

Stăpânul poate fi sfătuit să șteargă delicat ochii câinelui de 1-2 ori pe zi cu ser fiziologic sau soluții speciale oftalmice recomandate, pentru a îndepărta praful acumulat în ”buzunărașul” pleoapei și pentru a menține zona curată. O igienă riguroasă poate preveni unele infecții.

Se va trata orice cauză subiacentă identificată: de exemplu, dacă câinele are hipotiroidism, tratamentul hormonal adecvat poate îmbunătăți tonusul pielii; dacă are o paralizie de nerv facial temporară, se va trata cauza acesteia, etc.

Intervenția chirurgicală:
În cazul în care ectropionul este sever sau duce la probleme repetate (ulcere corneene frecvente, conjunctivite cronice, disconfort evident al câinelui), chirurgia devine necesară.

• Corecția chirurgicală a ectropionului implică, în esență, scurtarea pleoapei inferioare astfel încât aceasta să revină la contactul normal cu globul ocular. Procedura exactă poate varia: adesea se excizează o mică secțiune de piele în formă de semi-lună sau triunghi din pleoapa inferioară, aproape de colțul extern al ochiului, apoi marginile se suturează, ridicând astfel pleoapa. Acest lucru elimină ”bănuțul” sau crăpătura care exista înainte. În termeni simpli, se ”strânge” pleoapa la loc.
• La câinii foarte mari, cu piele abundentă pe cap (ex: Bloodhound, Saint Bernard), uneori chirurgul poate recomanda o rezecție a excesului de piele facială (un soi de lifting facial canin) în asociere cu corecția pleoapelor, pentru a preveni ca greutatea pielii să tragă din nou pleoapele în jos.
• Operația de ectropion poate fi realizată de mulți medici veterinari generaliști, însă dacă situația este complicată (de exemplu, câinele are și alte probleme de pleoape concomitent, cum ar fi entropion la celălalt ochi, sau o conformație dificilă), poate fi indicată trimiterea la un oftalmolog veterinar specialist, care are experiență cu astfel de reconstrucții fine ale pleoapelor.

Similar cu entropionul, și aici chirurgul va evita corectarea exagerată. Uneori este preferabil să rămână un foarte mic ectropion rezidual decât să se scurteze prea tare pleoapa și să se creeze entropion post-operator. Dacă după vindecare se constată că încă există o ușoară eversiune, se poate face o a doua intervenție de retuș.

Post-operator, îngrijirile sunt apropiate de cele descrise la entropion: câinele poartă guler de protecție ~2 săptămâni, se administrează picături cu antibiotic și lacrimi artificiale conform indicațiilor, iar vindecarea completă se așteaptă în cca 10-14 zile. Este normal ca în acest interval pleoapa operată să pară ușor umflată sau rigidă, dar după ce firele (dizolvabile) se topesc, pleoapa va arăta mult mai bine.

Prognosticul în ectropion este de obicei foarte bun. În multe cazuri, câinele nici nu a avut dureri mari, ectropionul provoacă mai degrabă disconfort cronic, astfel că după corecție, animalul se simte la fel sau chiar mai bine (datorită ochilor mai curați și mai puțin iritați). Câinii operați corect nu mai fac ulcere și conjunctivite repetate, deci își păstrează vederea intactă. Dacă ectropionul a fost sever și a cauzat deja pigmentare sau cicatrici pe cornee înainte de tratament, aceste leziuni pot lăsa o ușoară urmă în acuitatea vizuală a câinelui, dar important este că nu vor progresa după ce problema pleoapelor a fost rezolvată. În cazul în care, din diverse motive, chirurgia nu este o opțiune (de exemplu, proprietarul amână sau câinele are risc anestezic), se poate gestiona ectropionul pe termen lung cu tratament medical: va trebui să aplicați lacrimi artificiale probabil toată viața câinelui și să tratați prompt orice episod de conjunctivită. Acest management poate ține situația sub control, deși necesită o rutină zilnică și atenție constantă.

Indiferent de abordare, este esențial să urmați sfaturile medicului veterinar și să mergeți la controale. Odată ce câinele are pleoapele într-o poziție normală și ochii sunt protejați, veți observa cu siguranță o îmbunătățire: patrupedul va fi mai vesel, nu va mai sta cu ochii mijiți sau apoși, și se va bucura de plimbări fără să fie deranjat de vânt, praf sau lumină.

Întrebări frecvente (FAQ) despre entropion și ectropion la câini

Cum îmi dau seama dacă câinele meu are entropion sau ectropion?

În entropion, de multe ori observați câinele clipind des, ținând un ochi închis, cu lacrimi curgând. Privind atent, s-ar putea să vedeți gene sau blană atinse de suprafața ochiului și roșeață. La ectropion, semnul clasic este pleoapa inferioară lăsată, care lasă expusă conjunctiva (o vedeți ca pe o zonă roz în colțul sau de-a lungul ochiului). Ochii par uscați sau, paradoxal, curg lacrimi pe exterior (”bale” pe la ochi). Câinele poate avea mereu un aspect trist, cu ochi de ”cățel vinovat”. În ambele cazuri, pot exista scurgeri oculare mucoase, iar câinele își poate freca des fața. Dacă bănuiți oricare dintre aceste probleme, cel mai sigur este să mergeți la veterinar pentru un consult, acesta va confirma diagnosticul examinând ochiul și pleoapele.

Pot aceste probleme să se rezolve de la sine sau cu tratament, fără operație?

Entropionul adevărat (ereditar) rar dispare de la sine; în cazuri foarte ușoare, unii pui pot părea să se ”vindece” pe măsură ce capul lor crește, dar majoritatea necesită intervenție. Entropionul spastic, cauzat de o iritație temporară, se poate ameliora dacă problema primară este rezolvată, de exemplu, un ulcer cornean vindecat va face pleoapa să revină la normal. Însă dacă câinele are o conformație a pleoapei defectuoasă genetic, soluția pe termen lung este corecția chirurgicală. În schimb, ectropionul ușor poate fi adesea ținut sub control fără operație: lacrimi artificiale, igienă și tratarea promptă a oricăror infecții pot fi suficiente. Sunt mulți câini cu ectropion moderat care trăiesc fericiți așa, fără chirurgie, dacă ochii sunt îngrijiți și nu apar complicații. Totuși, un ectropion sever (care expune mult ochiul și cauzează probleme) de obicei va necesita și el intervenție chirurgicală pentru a oferi câinelui confort pe termen lung. Medicul veterinar vă va recomanda cea mai bună opțiune pe baza gravității cazului specific.

Ce se întâmplă dacă nu tratez entropionul sau ectropionul?

Netratate, ambele afecțiuni pot duce la suferință cronică și complicații grave. În entropion, genele continuă să zgârie corneea, câinele trăiește într-un permanent disconfort sau chiar durere. În timp, aproape sigur se va forma un ulcer cornean. Ulcerele netratate pot penetra corneea profund, provocând infecții severe (care pot difuza în interiorul ochiului) și pot duce la orbire pe ochiul afectat. Un ulcer foarte grav poate chiar perfora globul ocular, situație în care, din păcate, de multe ori ochiul trebuie scos chirurgical pentru a elimina durerea și infecția. Ectropionul, dacă este ușor, poate să nu afecteze dramatic câinele, însă un ectropion pronunțat lasă ochiul expus la uscăciune și microbi. Conjunctivitele recurente pot deveni cronice, iar corneea uscată poate dezvolta la rândul ei ulcere și pigmentări ce afectează vederea. Pe termen lung, un câine cu ectropion netratat poate suferi de vedere încețoșată, infecții frecvente și disconfort (mâncărime, usturime la ochi). Așadar, deși poate nu pare o urgență imediată (mai ales ectropionul, care evoluează lent), recomandarea fermă este să nu lăsați aceste probleme neabordate, cu cât tratați mai repede, cu atât preveniți leziunile permanente și îi redați câinelui o stare de bine.

În ce constă operația și este riscantă pentru câine?

Operațiile de entropion sau ectropion la câini sunt în general proceduri de rutină în chirurgia veterinară și au o rată mare de succes. Intervenția se face sub anestezie generală, deci câinele nu va simți nimic în timpul procedurii. Veterinarul chirurg îndepărtează o mică fâșie de piele de pe pleoapă sau realizează mici incizii strategice, apoi coase la loc în așa fel încât pleoapa să stea corect. Operația în sine durează de obicei mai puțin de o oră (poate chiar 20-30 de minute, în funcție de complexitate). Riscurile sunt cele asociate oricărei anestezii generale, medicul va evalua înainte starea de sănătate a câinelui (analize de sânge, etc.) pentru a minimiza aceste riscuri. Riscurile chirurgicale specifice pleoapelor sunt mici: pot include o infecție la locul operației (prevenită de obicei cu picături antibiotice) sau corecție insuficientă/în exces (dacă, de exemplu, vindecarea nu e optimă și mai rămâne un pic de entropion, ar putea fi necesară o a doua intervenție mică; dacă pleoapa iese prea mult, se corectează similar). În mâinile unui veterinar experimentat, astfel de complicații sunt rare. În cele mai multe cazuri, câinele se recuperează rapid, nu mai are dureri oculare și problema se rezolvă definitiv. Este o procedură sigură, iar beneficiile, un câine care poate deschide ochii fără durere și își protejează vederea, depășesc cu mult riscurile minore ale intervenției.

Sunt entropionul și ectropionul condiții ereditare? Pot fi prevenite?

Da, atât entropionul cât și ectropionul au adesea o componentă ereditară puternică. Asta înseamnă că predispoziția de a avea pleoapele deformate se transmite genetic. De aceea, medicii veterinari și crescătorii responsabili recomandă să nu fie reproduși câinii care au suferit de entropion sau ectropion sever (care a necesitat corecție chirurgicală). Evitând montarea acestor exemplare, se poate reduce incidența acestor probleme în rasele respective pe termen lung. Cât despre prevenție la nivelul unui singur câine: dacă patrupedul tău aparține unei rase cu risc, nu prea poți preveni apariția entropionului/ectropionului, este o particularitate a conformației sale. Ce poți face însă este să monitorizezi atent starea ochilor săi încă de mic și să mergi la veterinar la primele semne de disconfort. Totodată, îngrijirea ochilor poate preveni formele secundare: de exemplu, tratarea promptă a oricărei conjunctivite sau iritații oculare poate evita declanșarea unui entropion spastic. Ferește-ți câinele de situații care i-ar putea răni ochii (zgârieturi, intrarea de corpuri străine precum spice de iarbă uscată). În concluzie, nu putem schimba genele câinelui, dar putem preveni complicațiile și putem acționa devreme. Dacă știi că patrupedul tău are o predispoziție, planifică vizite preventive la veterinar (eventual la un specialist oftalmolog veterinar) pentru a surprinde problema în stadii incipiente.

Cum te pot ajuta medicii veterinari de la Joyvet

La Joyvet evaluăm complet ochii și pleoapele câinelui, identificăm complicațiile precum ulcerele corneene și stabilim rapid planul corect de tratament, inclusiv pregătire pentru intervenție și control postoperator. Primești și schema clară de îngrijire acasă, cu monitorizare și reevaluări la nevoie.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)