Conjuctivita la câini

Pentru a înțelege pe deplin conjuctivita la câini, este esențial să cunoaștem structura anatomică implicată și semnele clinice care trădează prezența inflamației.

Din punct de vedere medical, conjunctivita este definită ca inflamația conjunctivei. Conjunctiva este o membrană subțire, transparentă și vascularizată, care îndeplinește roluri multiple și vitale pentru sănătatea ochiului. Aceasta căptușește suprafața internă a pleoapelor, se reflectă pentru a acoperi porțiunea anterioară a globului ocular, respectiv partea albă a ochiului numită scleră, și acoperă de asemenea fața internă și marginea liberă a celei de-a treia pleoape (membrana nictitantă).

Funcțiile conjunctivei sunt diverse:

• contribuie la formarea filmului lacrimal prin secreția componentei sale mucoase și a unor lipide,
• asigură o barieră de protecție imunologică împotriva agenților patogeni și a iritanților,
• facilitează mișcările fine ale globului ocular,
• joacă un rol activ în procesele de vindecare ale corneei în cazul unor leziuni.

Semne clinice comune ale conjunctivitei la câini

Manifestările clinice ale conjunctivitei pot varia considerabil în funcție de cauză, severitate și durata afecțiunii. O observație atentă din partea proprietarului poate oferi informații prețioase medicului veterinar, orientând procesul de diagnostic. De exemplu, tipul secreției oculare sau caracterul unilateral ori bilateral al afecțiunii pot sugera anumite direcții de investigație.

Principalele semne clinice includ:

• Înroșirea ochilor (hiperemie conjunctivală): Acesta este, probabil, cel mai evident și frecvent semn. Vasele de sânge de la nivelul conjunctivei devin dilatate și mai vizibile din cauza procesului inflamator, conferind albului ochiului o nuanță de la roz pal până la roșu aprins.
• Edem conjunctival (chemozis): Reprezintă umflarea țesutului conjunctival, care poate fi uneori atât de pronunțată încât conjunctiva proemină printre pleoape, iar ochiul pare parțial sau aproape complet închis.
• Secreții oculare (epifora): Natura și aspectul secrețiilor oculare sunt indicatori importanți ai posibilei etiologii.

• • Secreții apoase (seroase), limpezi: Adesea asociate cu iritații minore, alergii incipiente, forme virale de conjunctivită în stadiu incipient sau cu obstrucții ale canalului nazolacrimal (canalul care drenează lacrimile din ochi în nas).
  • Secreții mucoase, filante, albicioase: Pot sugera o componentă alergică cronică sau pot fi un semn al stadiilor incipiente sau cronice ale sindromului de ochi uscat (Keratoconjunctivita Sicca – KCS).
  • Secreții mucopurulente sau purulente (groase, galben-verzui): Sunt un indicator puternic al unei infecții bacteriene, fie ea primară, fie secundară unei alte afecțiuni preexistente. În aceste cazuri, pleoapele pot fi lipite, în special dimineața, după perioada de repaus.

• Disconfort și durere oculară: Câinele poate manifesta disconfort prin frecarea ochilor cu labele anterioare sau prin frecarea feței de diverse obiecte (covor, mobilier). De asemenea, se poate observa un clipit excesiv și spasmodic (blefarospasm) sau tendința de a ține ochiul afectat închis sau întredeschis (mioză parțială).
• Prurit (mâncărime oculară): Este un simptom predominant în conjunctivitele de natură alergică, dar poate apărea și în alte forme de inflamație conjunctivală.
• Sensibilitate la lumină (fotofobie): Câinele poate evita zonele puternic luminate sau poate închide ochii în prezența luminii intense.
• Hiperplazie foliculară: La examinarea atentă a conjunctivei (în special a celei de pe fața internă a pleoapei a treia), medicul veterinar poate observa prezența unor mici proeminențe translucide sau roșiatice, asemănătoare unor vezicule (foliculi limfoizi). Această modificare este frecventă în cazurile de iritație cronică sau în conjunctivitele alergice.
• Modificări comportamentale: Din cauza disconfortului sau durerii oculare, câinele poate deveni mai letargic, iritabil, poate prezenta o scădere a poftei de mâncare sau un interes redus pentru joacă și activitățile obișnuite.

Un aspect important în orientarea diagnosticului este dacă conjuctivita la caini afectează un singur ochi (unilateral) sau ambii ochi (bilateral). O conjunctivită unilaterală poate sugera mai degrabă prezența unui corp străin în ochi, o inflamație a sacului lacrimal (dacriocistită) sau o formă incipientă de ochi uscat (KCS) la acel ochi. În schimb, afectarea bilaterală este mai des întâlnită în cazul infecțiilor sistemice (virale sau bacteriene secundare acestora) sau în cazul alergiilor și expunerii la iritanți de mediu care afectează ambii ochi simultan. Deși această distincție nu este absolută, ea poate ghida medicul veterinar în alegerea testelor diagnostice țintite.

Următorul tabel sintetizează principalele semne clinice și posibilele lor semnificații:

Tabel 1: Semne clinice frecvente în conjuctivita la caini și posibilele lor semnificații

Semn Clinic	Descriere	Posibilă Cauză Principală Sugerată (Necesită Confirmare Veterinară)
Înroșire (Hiperemie)	Albul ochiului devine roz sau roșu intens.	Semn general de inflamație, prezent în majoritatea tipurilor de conjunctivită.
Umflare (Chemozis)	Țesutul conjunctival pare umflat, gelatinos.	Inflamație severă, alergii, traume.
Secreție apoasă (Seroasă)	Lăcrimare excesivă, clară.	Iritație, alergie ușoară/incipientă, conjunctivită virală incipientă, obstrucție canal nazolacrimal.
Secreție Mucoasă	Filantă, albicioasă, uneori uscată sub formă de cruste.	Alergie cronică, Keratoconjunctivită Sicca (KCS) – ochi uscat.
Secreție mucopurulentă/Purulentă	Galben-verzuie, densă, pleoape lipite.	Infecție bacteriană (primară sau secundară).
Clipit excesiv (Blefarospasm)	Câinele clipește frecvent, spasmodic, ține ochiul închis.	Durere, disconfort, iritație, prezența unui corp străin, ulcer cornean.
Mâncărime (Prurit)	Câinele se freacă la ochi cu labele, de obiecte.	Alergie (foarte sugestiv), iritație.
Sensibilitate la lumină	Câinele evită lumina, strânge din ochi.	Inflamație severă, posibilă afectare corneană sau uveită.
Foliculi conjunctivali măriți	Mici proeminențe pe conjunctivă (vizibile la examen veterinar).	Iritație cronică, alergie.

De ce apare conjuctivita la câini? Principalele cauze

Este crucial de reținut că, în majoritatea situațiilor, conjuctivita la caini nu este o boală de sine stătătoare, ci mai degrabă un simptom secundar al unei alte probleme de sănătate, fie ea localizată la nivel ocular, fie sistemică. Prin urmare, identificarea și tratarea cauzei primare sunt absolut esențiale pentru o vindecare completă și pentru a preveni recurențele. Cauzele conjunctivitei sunt extrem de variate și pot fi grupate în câteva categorii principale.

1. Cauze infecțioase

Agenții infecțioși joacă un rol important în etiologia conjunctivitei la câini.

• Conjunctivita bacteriană:
  Infecțiile bacteriene ale conjunctivei pot fi primare, deși acest lucru este mai puțin frecvent, sau, mult mai des, secundare unor condiții preexistente care compromit mecanismele de apărare ale ochiului. Astfel de condiții includ sindromul de ochi uscat (KCS), traumatismele oculare, prezența iritanților cronici sau anomaliile de conformație ale pleoapelor. Acestea permit florei bacteriene comensale (prezente în mod normal pe suprafața oculară în număr redus) sau bacteriilor patogene exogene să prolifereze și să determine inflamație. Printre agenții bacterieni cel mai frecvent implicați se numără specii de Staphylococcus, Streptococcus, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli și Moraxella. Caracteristic pentru conjunctivita bacteriană este prezența unor secreții oculare mucopurulente (galben-verzui, dense) sau franc purulente.
• Conjunctivita virală:
  Conjunctivita de natură virală este adesea o manifestare locală a unor boli virale sistemice.

• • Virusul bolii Carré (Jigodia, Canine Distemper Virus – CDV): Conjunctivita, adesea bilaterală și însoțită de secreții inițial seroase, apoi mucopurulente prin suprainfecție bacteriană, este un semn clinic frecvent și uneori printre primele observate în această boală multisistemică gravă.
  • Herpesvirusul Canin tip 1 (CHV-1): Acest virus poate cauza conjunctivită, keratită (inflamația corneei) și leziuni recurente, fiind deosebit de problematic la puii nou-născuți (unde poate fi fatal) sau la câinii cu sistem imunitar slăbit. O caracteristică importantă este capacitatea virusului de a rămâne în stare latentă în organism și de a se reactiva în condiții de stres sau imunosupresie (inclusiv cea indusă de administrarea de corticosteroizi). Reactivarea CHV-1 poate duce la apariția unor ulcere corneene specifice, cu aspect dendritic (ramificat).
  • Adenovirusurile Canine (CAV-1, CAV-2): Adenovirusul canin tip 1 (CAV-1), agentul etiologic al hepatitei infecțioase canine, poate determina, pe lângă alte semne sistemice, și uveită anterioară (inflamația structurilor interne din partea din față a ochiului) și un edem cornean caracteristic, cunoscut sub denumirea de „ochi albastru” (hepatitis blue eye). Aceste manifestări pot fi însoțite de conjunctivită secundară. Vaccinarea modernă se face cu tulpini modificate de CAV-2, care oferă protecție încrucișată împotriva CAV-1 și este mult mai sigură, neproducând leziuni oculare. În general, secrețiile oculare în conjunctivitele virale sunt inițial seroase (apoase) sau mucoase, dar pot deveni rapid mucopurulente din cauza contaminării bacteriene secundare, favorizată de leziunile epiteliale și de alterarea mecanismelor locale de apărare.

• Conjunctivita fungică (micotică):
  Este o cauză rară de conjunctivită la câini. Apare, de obicei, la animalele cu un sistem imunitar compromis (imunodeprimate) sau ca o complicație a unor tratamente prelungite cu antibiotice cu spectru larg sau cu medicamente corticosteroidiene, care pot perturba echilibrul florei microbiene normale de la nivelul ochiului. Specii de fungi precum Aspergillus sau Candida pot fi implicate ocazional.
• Conjunctivita parazitară:
  Cea mai cunoscută formă de conjunctivită parazitară la câini este thelazioza, cauzată de viermele ocular Thelazia callipaeda. Acești paraziți nematozi, de culoare albicioasă și cu o lungime de câțiva milimetri până la aproximativ 2 cm, se localizează în sacul conjunctival, sub pleoapa a treia și în canalele lacrimale. Boala este transmisă de anumite specii de muște (din genul Phortica) care se hrănesc cu secreții oculare și care acționează ca gazde intermediare pentru larvele parazitului. Prezența acestor viermi în ochi provoacă iritație mecanică intensă, lăcrimare abundentă (epiforă), blefarospasm, conjunctivită marcată și, în unele cazuri, poate duce la apariția keratitei sau a ulcerelor corneene secundare.

1. Cauze neinfecțioase

Acestea reprezintă un grup heterogen de factori care pot declanșa inflamația conjunctivei.

• Conjunctivita alergică:
  Este o reacție de hipersensibilitate a conjunctivei la o varietate de alergeni. Aceștia pot fi alergeni din mediul înconjurător, precum polenul (de la iarbă, copaci, buruieni), praful de casă, acarienii din praf, sporii de mucegai. De asemenea, substanțe chimice diverse (ingrediente din produsele de curățenie, parfumuri, spray-uri ambientale) sau chiar anumite componente din hrană pot acționa ca alergeni. Conjunctivita alergică este adesea bilaterală și se caracterizează, în mod tipic, prin prurit (mâncărime) intens, care determină câinele să se frece la ochi, lăcrimare excesivă (de obicei seroasă), înroșire marcată a conjunctivei și, uneori, edem al pleoapelor (umflarea pleoapelor). Poate avea un caracter sezonier, legat de perioadele de înflorire a anumitor plante, sau poate fi perenă (persistentă pe tot parcursul anului), în cazul alergiilor la factori din interiorul locuinței.
• Conjunctivita iritativă:
  Este declanșată de contactul direct al conjunctivei cu diverși factori iritanți, fie ei fizici, fie chimici. Printre aceștia se numără praful, nisipul, vântul puternic (în special la câinii care călătoresc cu capul scos pe geamul mașinii), fumul (de țigară, de la focuri deschise), șampoanele sau alte produse de toaletaj care ajung accidental în ochi, clorul din apa piscinelor, diverși poluanți atmosferici. Simptomele, precum înroșirea, lăcrimarea și disconfortul ocular, apar de obicei rapid după expunerea la agentul iritant și tind să se amelioreze după îndepărtarea acestuia.
• Corpuri străine intraoculare:
  Diverse obiecte de mici dimensiuni, precum ariste de plante (spic de grâu, de exemplu), fragmente vegetale, fire de nisip, așchii de lemn sau metal, insecte mici etc., pot pătrunde accidental în sacul conjunctival sau se pot fixa sub pleoapa a treia. Acestea provoacă o iritație mecanică intensă, durere acută, lăcrimare abundentă și conjunctivită, de obicei unilaterală (afectând doar ochiul în care se află corpul străin).
• Traumatisme oculare:
  Leziunile directe la nivelul ochiului sau al anexelor sale, cum ar fi zgârieturile (provocate de ghearele altor animale, de vegetație etc.), loviturile, contuziile sau arsurile chimice (cauzate de substanțe caustice) pot determina o reacție inflamatorie conjunctivală semnificativă, ca parte a răspunsului organismului la agresiune.

1. Afecțiuni oculare și generale predispozante pentru conjuctivita la caini

Anumite condiții medicale, fie localizate la nivel ocular, fie afectând întregul organism, pot crește semnificativ riscul apariției conjunctivitei sau pot contribui la cronicizarea acesteia.

• Keratoconjunctivita Sicca (KCS) sau „ochiul uscat”:
  Aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze de conjunctivită cronică sau recurentă la câini. KCS se caracterizează printr-un deficit cantitativ sau calitativ al filmului lacrimal, în special al componentei sale apoase, ceea ce duce la uscarea excesivă a suprafeței oculare (conjunctivă și cornee) și, consecutiv, la inflamația cronică a acestor structuri. Secrețiile oculare în KCS sunt adesea descrise ca fiind vâscoase, groase, aderente, de culoare galben-verzuie (din cauza suprainfecțiilor bacteriene frecvente) și se acumulează pe marginea pleoapelor și în unghiul intern al ochiului. Cauzele KCS sunt multiple: cea mai frecventă este cea imuno-mediată (sistemul imunitar al organismului atacă și distruge glandele lacrimale), dar poate fi și neurogenă (leziuni ale nervilor care controlează secreția lacrimală), medicamentoasă (secundară administrării unor medicamente, cum ar fi sulfonamidele), post-infecțioasă (de exemplu, după Jigodie), congenitală (rară), traumatică sau idiopatică (de cauză necunoscută).
• Anomalii anatomice ale pleoapelor și genelor:
  Defectele de conformație ale pleoapelor sau implantarea anormală a genelor reprezintă o sursă constantă de iritație mecanică pentru conjunctivă și cornee, predispunând la inflamație cronică și infecții secundare.

• • Entropionul: Constă în răsucirea spre interior (spre globul ocular) a marginii libere a uneia sau ambelor pleoape (mai frecvent cea inferioară). Acest defect face ca genele și pielea pleoapei să frece direct pe suprafața sensibilă a corneei și conjunctivei, provocând durere, lăcrimare și inflamație.
  • Ectropionul: Este inversul entropionului, caracterizându-se prin răsucirea spre exterior a marginii libere a pleoapei. Acest lucru duce la expunerea excesivă a conjunctivei palpebrale inferioare, favorizând uscarea acesteia, acumularea de praf și detritusuri în sacul conjunctival și predispoziția la iritații și infecții.
  • Distichiazisul și genele ectopice: Distichiazisul se referă la prezența unui rând suplimentar de gene care emerg din orificiile glandelor Meibomius de pe marginea liberă a pleoapei și care sunt orientate spre cornee. Genele ectopice sunt gene care cresc aberant prin conjunctiva palpebrală, direct spre suprafața oculară. Ambele condiții provoacă iritație corneană și conjunctivală cronică.

• Boli sistemice:
  Anumite afecțiuni generale ale organismului pot avea repercusiuni și la nivel ocular, favorizând apariția conjunctivitei.

• • Dermatita atopică canină: Este o boală alergică de piele frecventă, iar conjunctivita alergică poate fi una dintre manifestările sale extra-cutanate.
  • Afecțiuni imuno-mediate: Unele boli în care sistemul imunitar funcționează defectuos pot afecta direct glandele lacrimale (ducând la KCS) sau pot cauza inflamații primare ale conjunctivei sau altor structuri oculare.
  • Boli endocrine: Dereglările hormonale, cum ar fi diabetul zaharat, hipotiroidismul sau sindromul Cushing (hiperadrenocorticismul), pot afecta sănătatea generală a țesuturilor, inclusiv a celor oculare, și pot crește susceptibilitatea la infecții secundare sau pot contribui la dezvoltarea KCS.
  • Neoplasme (Tumori): Tumorile localizate la nivelul pleoapelor, conjunctivei, glandei celei de-a treia pleoape sau chiar tumorile intraoculare pot determina inflamație conjunctivală secundară prin iritație mecanică, compresie sau eliberare de mediatori inflamatori. Tumora Veneriană Transmisibilă (TVT) poate avea, rar, localizare conjunctivală.

Această complexitate a cauzelor subliniază un aspect fundamental în oftalmologia veterinară: interconectivitatea factorilor. Adesea, o problemă inițială, cum ar fi ochiul uscat (KCS), poate crea un mediu propice pentru dezvoltarea unei infecții bacteriene secundare, complicând tabloul clinic. Similar, o anomalie anatomică, precum entropionul, prin iritația cronică pe care o produce, poate duce la conjunctivită, care, la rândul ei, poate favoriza apariția unor leziuni corneene. Acest „efect de domino” impune o abordare diagnostică și terapeutică holistică, care să nu se limiteze la tratarea simptomului (conjunctivita), ci să identifice și să corecteze cauza primară. O abordare superficială va duce inevitabil la persistența sau recurența problemei. Rolul predispoziției de rasă este, de asemenea, un factor de risc major ce nu trebuie neglijat, impunând o vigilență sporită din partea proprietarilor și o atenție deosebită din partea medicilor veterinari în cadrul consulturilor de rutină sau la primele semne de afecțiune oculară.

Următorul tabel oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor categorii de cauze ale conjunctivitei la câini:

Tabel 2: Principalele categorii de cauze ale conjunctivitei la caini și exemple specifice

Categorie Cauzală	Exemple Specifice	Caracteristici Distinctive / Note Importante
Infecțioasă
– Bacteriană	Staphylococcus spp., Streptococcus spp., Pseudomonas spp., E. coli	Adesea secundară altor probleme; secreție mucopurulentă/purulentă.
– Virală	Virusul Bolii Carré (Jigodie), Herpesvirus Canin (CHV-1), Adenovirusuri	Adesea parte a unei boli sistemice; secreție inițial seroasă, apoi posibil purulentă. CHV-1 poate da recurențe și ulcere dendritice.
– Fungică	Aspergillus spp., Candida spp.	Rară; apare la imunodeprimați sau după tratamente prelungite cu antibiotice/corticoizi.
– Parazitară	Thelazia callipaeda (viermele ocular)	Transmisă de muște; iritație intensă, lăcrimare.
Neinfecțioasă
– Alergică	Polen, praf, acarieni, mucegai, alimente, substanțe chimice	Adesea bilaterală; prurit intens, lăcrimare, roșeață; poate fi sezonieră.
– Iritativă	Praf, nisip, vânt, fum, șampoane, clor	Debut rapid după expunere; roșeață, lăcrimare.
– Corpuri străine	Ariste, spini, nisip, așchii	De obicei unilaterală; durere acută, lăcrimare intensă.
– Traumatică	Zgârieturi, lovituri, arsuri chimice	Istoric de traumatism; inflamație localizată.
Afecțiuni predispozante
– Ochi uscat (KCS)	Deficit de lacrimi (imuno-mediat, neurogen, medicamentos etc.)	Cauză frecventă de conjunctivită cronică/recurentă; secreție vâscoasă, aderentă.
– Anomalii palpebrale	Entropion, ectropion, distichiazis, gene ectopice	Iritație mecanică cronică a corneei și conjunctivei.
– Predispoziție de rasă	Rase brahicefalice, rase cu păr facial lung, rase cu pleoape laxe	Factori anatomici specifici care cresc riscul de iritație, KCS, defecte palpebrale.
– Boli sistemice	Dermatită atopică, afecțiuni imuno-mediate, boli endocrine (diabet, hipotiroidism), neoplasme	Conjunctivita ca manifestare secundară a unei boli generale.

 

Diagnosticarea corectă a conjunctivitei la caini: rolul medicului veterinar

Stabilirea unui diagnostic precis este piatra de temelie a unui tratament eficient pentru conjuctivita la caini. Deoarece inflamația conjunctivei poate fi cauzată de o multitudine de factori, iar abordarea terapeutică variază semnificativ în funcție de etiologie, consultul medical veterinar este indispensabil. Automedicația, prin administrarea de picături oftalmice „după ureche” sau la recomandarea unor surse neavizate, este nu doar ineficientă în multe cazuri, ci poate fi de-a dreptul periculoasă, putând masca simptomele unei afecțiuni grave sau chiar agrava leziunile oculare.

Procesul de diagnostic al conjunctivitei este unul deductiv, complex, care implică mai multe etape și nu se rezumă la simpla constatare a „ochiului roșu”. Medicul veterinar utilizează o combinație de informații din istoricul medical, date obținute la examenul clinic și rezultate ale unor teste specifice pentru a identifica cauza primară a inflamației.

Etapele procesului de diagnostic:

Anamneza detaliată:
Discuția cu proprietarul este primul pas și poate oferi indicii extrem de valoroase. Medicul veterinar va solicita informații despre:

• Istoricul medical general al câinelui: boli cronice preexistente, statusul vaccinal, tratamente medicamentoase actuale sau recente, alergii cunoscute.
• Debutul și evoluția simptomelor oculare: când au apărut primele semne, dacă afectează un singur ochi sau ambii, dacă evoluția a fost bruscă (acută) sau progresivă (cronică), dacă există un caracter sezonier al manifestărilor.
• Mediul de viață și obiceiurile câinelui: dacă trăiește predominant în interior sau exterior, dacă are contact frecvent cu alți câini (parcuri, pensiuni, expoziții), dacă este expus la praf, fum, substanțe chimice în locuință sau în mediul exterior.
• Dieta: tipul de hrană administrat, eventuale modificări recente.
• Prezența altor semne de boală: leziuni ale pielii, strănut, tuse, secreții nazale, tulburări digestive, modificări ale stării generale.

Examenul clinic general:
Medicul veterinar va efectua o examinare completă a stării de sănătate a câinelui. Acest lucru este important pentru a identifica eventuale boli sistemice (infecțioase, metabolice, imunitare) care ar putea avea manifestări oculare, inclusiv conjunctivită.

Examenul oftalmologic complet:
Aceasta este componenta centrală a diagnosticului. Include:

• Inspecția atentă a ambilor ochi și a structurilor anexe (pleoape, margini palpebrale, gene, unghiuri oculare, a treia pleoapă, puncte lacrimale) pentru a depista orice anomalie de conformație, inflamație, tumefacție, leziune sau prezența unor corpi străini vizibili.
• Evaluarea vederii (prin teste specifice, cum ar fi testul de amenințare, testul cu obstacole), a reflexelor pupilare la lumină (direct și consensual) și a motilității oculare.
• Utilizarea unor instrumente oftalmologice specifice, precum oftalmoscopul (direct sau indirect) pentru vizualizarea structurilor interne ale ochiului (retină, nerv optic, vase de sânge) și biomicroscopul (lampa cu fantă) pentru examinarea detaliată, sub magnificare, a segmentului anterior al ochiului (pleoape, conjunctivă, cornee, camera anterioară, iris, cristalin).

Teste specifice de diagnostic:
În funcție de suspiciunile clinice rezultate în urma anamnezei și a examenului oftalmologic, medicul veterinar poate recomanda unul sau mai multe dintre următoarele teste:

• Testul Schirmer (STT): Este un test simplu și non-invaziv care măsoară cantitatea de producție a componentei apoase a filmului lacrimal. Este esențial pentru diagnosticarea Keratoconjunctivitei Sicca (KCS) sau a sindromului de ochi uscat. Testul constă în plasarea unei mici benzi de hârtie de filtru standardizată în sacul conjunctival inferior, timp de 60 de secunde. Lungimea porțiunii de bandă umezită de lacrimi (măsurată în milimetri) indică nivelul producției lacrimale. O valoare normală la câine este considerată, în general, ≥15 mm/minut. Valori sub 10−15 mm/minut (în funcție de laborator și de contextul clinic) sunt sugestive pentru KCS, iar severitatea acesteia poate fi gradată în funcție de valoarea obținută (de exemplu, KCS incipientă: 11−14 mm/min; KCS moderată: 6−10 mm/min; KCS severă: ≤5 mm/min).
• Testul cu fluoresceină: Acest test implică aplicarea unei picături de soluție de fluoresceină (un colorant special, portocaliu) pe suprafața corneei. Fluoresceina este hidrosolubilă și nu aderă la epiteliul cornean intact (stratul superficial al corneei). Însă, dacă există o leziune a epiteliului (eroziune, abraziune sau ulcer cornean), fluoresceina va pătrunde în stroma corneană subiacentă (care este hidrofilă) și o va colora într-un verde strălucitor, vizibil la examinarea cu o sursă de lumină albastră cobalt. Acest test este crucial nu doar pentru a detecta leziunile corneene, ci și pentru că prezența unui ulcer cornean reprezintă o contraindicație majoră pentru utilizarea topică a medicamentelor corticosteroidiene. O variantă a acestui test, numită testul Jones, utilizează tot fluoresceina pentru a evalua permeabilitatea sistemului de drenaj nazolacrimal. Dacă fluoresceina aplicată în ochi apare la nivelul nărilor după câteva minute, înseamnă că sistemul de drenaj este permeabil.
• Examinarea citologică (raclaj conjunctival): Constă în prelevarea delicată a unui mic eșantion de celule de pe suprafața conjunctivei (de obicei, de pe conjunctiva palpebrală sau de pe fața internă a pleoapei a treia) cu ajutorul unei spatule sterile sau a unei periuțe speciale. Celulele recoltate sunt apoi etalate pe o lamă de microscop, colorate cu coloranți specifici și examinate la microscop. Citologia poate oferi informații valoroase despre tipul de inflamație prezentă (de exemplu, un număr mare de eozinofile poate sugera o cauză alergică), poate evidenția prezența bacteriilor (forma, dispoziția, numărul), a fungilor, a celulelor neoplazice (în caz de tumori) sau a unor incluziuni virale caracteristice.
• Cultura bacteriană și antibiograma: Atunci când se suspectează o infecție bacteriană primară sau o suprainfecție bacteriană semnificativă, în special în cazurile de conjunctivită severă, cronică, recurentă sau care nu răspunde la un tratament antibiotic inițial cu spectru larg, medicul veterinar poate recomanda prelevarea unei probe de secreție oculară pentru examen bacteriologic. Proba se recoltează în condiții sterile, de preferință din fundul de sac conjunctival inferior sau de la nivelul unghiului intern al ochiului, înainte de inițierea oricărui tratament antibiotic topic sau sistemic, pentru a nu influența rezultatele. Cultura bacteriană permite identificarea speciei (sau speciilor) de bacterii implicate, iar antibiograma testează sensibilitatea acestora la o gamă de antibiotice, ajutând la alegerea celui mai eficient tratament țintit.
• Tonometria: Este procedura de măsurare a presiunii intraoculare (PIO). Este un test esențial pentru a exclude glaucomul, o afecțiune gravă care poate duce rapid la orbire și care, în unele forme, poate prezenta semne clinice (ochi roșu, durere, lăcrimare) ce pot fi confundate cu cele ale unei conjunctivite severe. Tonometria se realizează cu ajutorul unor instrumente speciale numite tonometre (de exemplu, Tonopen, Tonovet).

Teste suplimentare (în funcție de suspiciunea clinică):

• Teste alergologice: În cazurile de conjunctivită alergică persistentă sau severă, unde evitarea alergenilor este dificilă, se pot lua în considerare teste alergologice (teste cutanate intradermice sau teste serologice pentru detectarea anticorpilor IgE specifici) pentru a încerca identificarea alergenilor responsabili.
• Teste PCR (Polymerase Chain Reaction): Pentru detectarea materialului genetic (ADN sau ARN) al unor agenți virali specifici (de exemplu, Herpesvirus Canin, Virusul Bolii Carré) din probe prelevate de pe conjunctivă sau din secreții oculare. Aceste teste sunt foarte sensibile și specifice.
• Biopsia conjunctivală: Prelevarea unui mic fragment de țesut conjunctival pentru examinare histopatologică. Este indicată în cazuri de inflamație cronică atipică, leziuni proliferative (noduli, mase) sau atunci când se suspectează o afecțiune neoplazică (tumorală) la nivelul conjunctivei.
• Spălarea (lavajul) canalelor nazolacrimale: Se realizează sub sedare sau anestezie generală ușoară și constă în introducerea unei canule fine în punctele lacrimale și injectarea de soluție salină sterilă pentru a verifica și, eventual, a debloca sistemul de drenaj lacrimal, în caz de suspiciune de dacriocistită (inflamația sacului lacrimal) sau obstrucție a canalelor.

Este important ca proprietarii să înțeleagă că diagnosticul conjunctivitei nu este întotdeauna simplu și poate necesita o serie de investigații. Excluderea unor afecțiuni oculare mai grave, care pot mima simptomele unei conjunctivite (cum ar fi glaucomul, uveita sau ulcerele corneene profunde), este o prioritate în cadrul consultului oftalmologic, deoarece aceste condiții necesită un tratament specific și adesea urgent pentru a preveni consecințe ireversibile asupra vederii. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care automedicația este puternic descurajată.

Opțiuni de tratament pentru conjuctivita la caini

Odată ce cauza specifică a conjuctivitei la caini a fost identificată sau cel puțin o ipoteză diagnostică plauzibilă a fost stabilită, medicul veterinar va elabora un plan de tratament personalizat. Nu există un tratament universal pentru conjunctivită, deoarece abordarea terapeutică depinde în totalitate de etiologia acesteia.

Tratament specific în funcție de etiologie

Conjunctivita bacteriană:

• Tratamentul de elecție constă în administrarea de antibiotice topice, sub formă de picături oftalmice (colire) sau unguente oftalmice. Alegerea antibioticului se poate baza inițial pe spectrul larg de acțiune, dar în cazurile severe, cronice sau care nu răspund la tratamentul empiric, este ideal să se efectueze o cultură bacteriană cu antibiogramă pentru a selecta cel mai eficient antibiotic. Printre antibioticele frecvent utilizate se numără cloramfenicolul, gentamicina, tobramicina, antibioticele din clasa fluorochinolonelor (ciprofloxacina, ofloxacina, moxifloxacina), polimixina B (adesea în combinații), oxitetraciclina.
• Este crucială respectarea cu strictețe a frecvenței și duratei tratamentului indicate de medicul veterinar, chiar dacă simptomele par să se amelioreze mai devreme. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la recidive și la dezvoltarea rezistenței bacteriene la antibiotice.
• În cazul unor infecții bacteriene profunde, severe sau asociate cu afecțiuni sistemice, medicul veterinar poate decide asocierea unui tratament antibiotic administrat pe cale generală (oral sau injectabil).

Conjunctivita virală:

• Multe forme de conjunctivită virală ușoară pot fi auto-limitante, organismul reușind să elimine infecția în câteva zile sau săptămâni.
• Tratamentul este adesea de susținere și vizează ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Acesta poate include: igienă oculară riguroasă (curățarea secrețiilor), utilizarea de lubrifianți oculari pentru a calma iritația, și, uneori, administrarea de antioxidanți pe cale orală pentru a stimula răspunsul imunitar al organismului.
• În cazul unor infecții virale specifice și mai severe, cum ar fi cele cauzate de Herpesvirusul Canin (CHV-1), medicul veterinar poate prescrie medicamente antivirale topice (de exemplu, idoxuridină, trifluridină, cidofovir – deși unele sunt menționate mai frecvent pentru pisici, principiul poate fi adaptat de medicul specialist) sau sistemice (de exemplu, famciclovir – de asemenea, cu experiență mai mare la pisici, dar utilizabil cu prudență și la câini sub supraveghere strictă).
• Este importantă prevenirea suprainfecțiilor bacteriene, care sunt frecvente în conjunctivitele virale din cauza lezării epiteliului conjunctival. De aceea, se pot asocia antibiotice topice cu spectru larg.

Conjunctivita alergică:

• Pilonul principal al tratamentului este, pe cât posibil, identificarea și evitarea contactului cu alergenul(ii) responsabil(i). Acest lucru poate fi dificil, mai ales în cazul alergenilor din mediu (polen, praf).
• Pentru controlul simptomelor se utilizează:

• • Picături oftalmice cu antihistaminice și/sau stabilizatori ai mastocitelor (celule implicate în reacțiile alergice), care ajută la reducerea pruritului, a înroșirii și a edemului.
  • Corticosteroizi topici (picături sau unguente) sunt foarte eficienți în reducerea inflamației alergice, dar trebuie utilizați cu mare prudență, doar după excluderea certă a unui ulcer cornean (prin test cu fluoresceină) și a unei infecții virale active (în special herpetică), și numai sub strictă supraveghere veterinară.
  • În cazurile severe sau atunci când conjunctivita alergică este asociată cu manifestări sistemice de alergie (de exemplu, dermatită atopică, rinită alergică), medicul veterinar poate recomanda antihistaminice administrate pe cale orală și/sau corticosteroizi sistemici (oral sau injectabil), de obicei pentru perioade scurte.
  • Spălăturile oculare frecvente cu soluție salină sterilă pot ajuta la îndepărtarea mecanică a alergenilor de pe suprafața oculară, ameliorând temporar simptomele.
  • Suplimentarea dietei cu acizi grași Omega-3 (EPA și DHA) poate contribui la modularea răspunsului inflamator general și la reducerea severității reacțiilor alergice pe termen lung.

Conjunctivita iritativă / cauzată de corpuri străine:

• În cazul prezenței unui corp străin la nivelul conjunctivei sau sub pleoapa a treia, acesta trebuie îndepărtat cu grijă de către medicul veterinar. Această manoperă poate necesita, în funcție de localizare și de temperamentul câinelui, anestezie locală topică sau chiar sedare/anestezie generală ușoară.
• După îndepărtarea corpului străin sau în cazul unei iritații chimice/fizice, se recomandă spălarea abundentă a ochiului cu soluție salină fiziologică sterilă sau cu soluții speciale de lavaj ocular, pentru a elimina complet agentul iritant și orice detritusuri restante.
• Pentru calmarea iritației și protejarea suprafeței oculare se pot utiliza lubrifianți oculari (lacrimi artificiale). În unele cazuri, medicul veterinar poate prescrie și antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) topice pentru a reduce disconfortul și inflamația.

Tratamentul Keratoconjunctivitei Sicca (KCS) – ochiul uscat:
Deoarece KCS este o afecțiune cronică, tratamentul este, de obicei, pe termen lung, adesea pe toată durata vieții câinelui, și vizează:

• Substituirea lacrimilor: Administrarea frecventă (de mai multe ori pe zi) de lacrimi artificiale (substituenți lacrimali) sub formă de picături, geluri sau unguente, pentru a menține umiditatea și lubrifierea suprafeței oculare. Există o varietate de produse disponibile, cu diferite vâscozități și compoziții (de exemplu, pe bază de acid hialuronic, carbomer, hidroxipropilmetilceluloză).
• Stimularea producției proprii de lacrimi: Medicamentele de elecție pentru KCS de cauză imuno-mediată (cea mai frecventă formă) sunt agenții imunomodulatori topici, precum Ciclosporina A (disponibilă sub formă de unguent oftalmic comercial 0.2% – de exemplu, Optimmune – sau preparată magistral în concentrații mai mari, de 1-2%, sub formă de soluție sau unguent) sau Tacrolimus (preparat magistral în concentrații de 0.02-0.03%). Aceste medicamente acționează prin reducerea inflamației la nivelul glandelor lacrimale și prin stimularea producției de lacrimi. Necesită administrare regulată (de obicei de 1-2 ori pe zi) și pe termen foarte lung, iar efectul lor poate deveni vizibil după câteva săptămâni de tratament.
• Controlul infecțiilor bacteriene secundare: Din cauza deficitului de lacrimi, care au și rol antimicrobian, câinii cu KCS sunt predispuși la infecții bacteriene conjunctivale și corneene recurente. De aceea, se pot asocia tratamente periodice sau pe termen scurt cu antibiotice topice.
• Reducerea inflamației: Pe lângă agenții imunomodulatori, în anumite faze ale bolii, medicul veterinar poate considera necesară utilizarea unor antiinflamatoare topice (corticosteroizi, cu extrem de multă prudență și doar dacă nu există ulcer cornean, sau AINS topice), pentru a reduce inflamația conjunctivală și corneană severă. Această componentă a tratamentului necesită o monitorizare foarte atentă.
• Pilocarpina: În cazuri specifice de KCS neurogenă (cauzată de leziuni ale nervilor facial și trigemen), se poate încerca administrarea de pilocarpină (un agent parasimpatomimetic), fie topic (în diluții foarte mici), fie oral, pentru a stimula secreția lacrimală. Acest tratament necesită o titrare atentă a dozei și monitorizarea apariției efectelor secundare sistemice (salivație, vomă, diaree).
• Tratament chirurgical: În cazurile de KCS severe, care nu răspund la tratamentul medicamentos maximal, se poate lua în considerare o intervenție chirurgicală numită transpoziția canalului parotidian. Aceasta constă în devierea chirurgicală a canalului glandei salivare parotide, astfel încât saliva (în loc de lacrimi) să ajungă în sacul conjunctival și să asigure umiditatea suprafeței oculare. Este o procedură complexă, cu indicații precise și potențiale complicații.

Corecția anomaliilor palpebrale și ale genelor:

• În cazul în care conjunctivita este cauzată de iritația mecanică produsă de entropion sau ectropion, tratamentul definitiv este, de cele mai multe ori, chirurgical. Se efectuează diverse tehnici de blefaroplastie (chirurgie plastică a pleoapelor) pentru a corecta poziția anormală a acestora și a elimina contactul iritant al genelor sau pielii cu suprafața oculară.
• Pentru distichiazis (gene implantate anormal pe marginea pleoapei) sau gene ectopice (gene care cresc prin conjunctivă), metodele de tratament pot include îndepărtarea chirurgicală a foliculilor piloși respectivi, crioterapia (distrugerea foliculilor prin înghețare) sau electroliza.

Conjunctivita parazitară (Thelazioza):

• Tratamentul constă în îndepărtarea mecanică a paraziților adulți vizibili din sacul conjunctival, de sub pleoapa a treia sau din canalele lacrimale. Această manoperă se realizează de către medicul veterinar, după instilarea unui anestezic local topic, cu ajutorul unei pense fine sau a unui tampon de bumbac umezit.
• Se pot efectua instilații sau spălături oculare cu soluții antiparazitare specifice, care ajută la paralizarea și eliminarea paraziților restanți.
• Este esențială asocierea unui tratament antiparazitar sistemic (administrat oral sau sub formă de preparate spot-on) cu produse care au eficacitate împotriva nematozilor, cum ar fi cele pe bază de ivermectină, milbemicină oximă, moxidectină sau selamectină. Acest tratament vizează eliminarea larvelor și a formelor juvenile ale parazitului din organism și prevenirea reinfestării.

Medicație antiinflamatoare topică – rol și precauții

Medicamentele antiinflamatoare topice sunt frecvent utilizate în tratamentul conjunctivitei pentru a reduce roșeața, edemul, durerea și disconfortul. Există două categorii principale:

• Corticosteroizi oftalmici: (de exemplu, dexametazonă, prednisolon, hidrocortizon, betametazonă). Sunt agenți antiinflamatori foarte puternici și eficienți în ameliorarea rapidă a simptomelor în multe tipuri de conjunctivită (în special alergică sau non-infecțioasă). Cu toate acestea, utilizarea lor este asociată cu riscuri majore și necesită o prudență deosebită. Sunt strict contraindicați în prezența ulcerelor corneene și trebuie folosiți cu precauție extremă sau evitați în cazul infecțiilor virale active (în special herpesvirotice). Administrarea lor se face exclusiv sub strictă supraveghere veterinară, după o evaluare oftalmologică completă (vezi secțiunea „Atenționări Speciale”).
• Antiinflamatoare Nesteroidiene (AINS) oftalmice: (de exemplu, diclofenac, ketorolac, flurbiprofen, bromfenac, nepafenac). Reprezintă o alternativă la corticosteroizi pentru controlul inflamației oculare, fiind considerați mai siguri în anumite contexte (de exemplu, când există o suspiciune de infecție virală sau un risc crescut de ulcerare corneană). Acționează prin inhibarea ciclooxigenazei și reducerea producției de prostaglandine, mediatori importanți ai inflamației. Deși au un profil de siguranță mai bun decât corticosteroizii în ceea ce privește riscul de agravare a ulcerelor, unele AINS topice pot, totuși, încetini procesul de vindecare a epiteliului cornean și trebuie utilizate cu prudență în prezența leziunilor corneene, în special a ulcerelor indolente.

Lubrifianți și protectori oculari

Indiferent de cauza conjunctivitei, utilizarea unor lubrifianți oculari (lacrimi artificiale) sub formă de picături sau geluri poate aduce un beneficiu semnificativ. Aceștia ajută la menținerea umidității suprafeței oculare, la diluarea și îndepărtarea iritanților sau alergenilor, la protejarea corneei și la ameliorarea senzației de uscăciune și disconfort. Produsele pe bază de acid hialuronic, carbomer, hidroxipropilmetilceluloză sau polivinil alcool sunt frecvent recomandate.

Tehnici de curățare a ochilor și administrare a medicației la domiciliu

Complianța proprietarului la tratament este esențială pentru succesul terapeutic. Medicul veterinar va oferi instrucțiuni detaliate privind:

• Curățarea delicată a secrețiilor din jurul ochilor și de pe marginea pleoapelor. Aceasta se face cu comprese sterile sau dischete demachiante curate, umezite în soluție salină fiziologică sterilă (ser fiziologic) sau în apă fiartă și răcită în prealabil. Se șterge dinspre unghiul intern (nazal) al ochiului spre cel extern, folosind o compresă diferită pentru fiecare ochi, pentru a evita contaminarea încrucișată.
• Tehnica corectă de administrare a picăturilor și unguentelor oftalmice: Cum se imobilizează câinele cu blândețe, cum se ridică pleoapa superioară și se coboară cea inferioară pentru a forma un „buzunar” conjunctival, cum se instilează numărul corect de picături fără a atinge ochiul cu vârful flaconului, sau cum se aplică o mică porțiune de unguent în sacul conjunctival.

Tratamentul conjunctivitei este, așadar, un proces personalizat și dinamic. Nu există o rețetă universală, iar schema terapeutică poate necesita ajustări pe parcurs, în funcție de răspunsul clinic al câinelui și de evoluția afecțiunii. Vizitele de control regulate la medicul veterinar sunt importante pentru a monitoriza progresul și a interveni prompt dacă apar complicații sau dacă tratamentul inițial nu este eficient. Succesul pe termen lung depinde în mare măsură de corectitudinea diagnosticului, de alegerea tratamentului adecvat, dar și de implicarea și complianța proprietarului în administrarea corectă a medicației și în respectarea recomandărilor medicale.

Atenționări speciale esențiale în managementul conjunctivitei la caini

În tratamentul conjunctivitei la caini, există câteva aspecte critice care necesită o atenție deosebită din partea medicilor veterinari și o conștientizare sporită din partea proprietarilor. Nerespectarea acestor precauții poate duce la complicații grave, uneori ireversibile, pentru sănătatea oculară a animalului.

PERICOL MAJOR: Administrarea corticosteroizilor pe ulcer cornean

Aceasta este, probabil, cea mai importantă atenționare în oftalmologia veterinară. Corticosteroizii topici (medicamente antiinflamatoare puternice, precum dexametazona, prednisolonul, hidrocortizonul, betametazona) sunt STRICT CONTRAINDICAȚI în prezența unui ulcer cornean (o leziune deschisă, o „rană” la nivelul corneei, stratul transparent din partea din față a ochiului).

• Mecanismul pericolului: Corticosteroizii au multiple efecte care sunt extrem de dăunătoare pentru o cornee ulcerată:

• • Inhibă procesele de vindecare: Încetinesc sau opresc migrarea și multiplicarea celulelor epiteliale necesare pentru acoperirea defectului cornean (re-epitelizare).
  • Scad imunitatea locală: Reduc capacitatea ochiului de a lupta împotriva infecțiilor bacteriene sau fungice, care pot coloniza rapid ulcerul.
  • Pot activa enzimele care degradează colagenul (colagenaze): Anumite bacterii (precum Pseudomonas) sau chiar celulele proprii ale corneei pot produce aceste enzime, iar corticosteroizii pot potența acțiunea lor. Acest lucru duce la o distrugere rapidă a stromei corneene, un proces numit keratomalacie sau „topirea corneei”. Consecințele administrării corticosteroizilor pe un ulcer cornean pot fi dezastruoase: agravarea rapidă a ulcerului, aprofundarea acestuia, apariția unui descemetocel (hernierea membranei Descemet, ultimul strat al corneei, prin ulcer), perforația globului ocular (cu pierderea umoarei apoase și risc de infecție intraoculară severă – endoftalmită), și, în final, pierderea vederii sau chiar necesitatea îndepărtării chirurgicale a ochiului (enucleație).

• Necesitatea absolută a testului cu fluoresceină: Din cauza acestor riscuri majore, este obligatoriu ca medicul veterinar să efectueze un test cu fluoresceină sodică pentru a exclude prezența oricărei leziuni corneene (ulcer sau eroziune) înainte de a lua în considerare prescrierea unui tratament oftalmic care conține corticosteroizi. Chiar și o mică eroziune epitelială poate fi exacerbată de corticosteroizi.

Prudență în utilizarea corticosteroizilor în suspiciunea de infecții virale (în special Herpesvirus canin)

Herpesvirusul Canin este un agent patogen care poate cauza conjunctivită și keratită (inflamația corneei) la câini. O particularitate a infecțiilor herpetice este capacitatea virusului de a intra în stare de latență în ganglionii nervoși și de a se reactiva periodic, în special în condiții de stres, imunosupresie sau administrare de corticosteroizi.

• Administrarea de corticosteroizi (atât topici, cât și sistemici) la un câine cu o infecție herpetică oculară activă sau chiar latentă poate avea consecințe negative severe:

• • Poate exacerba replicarea virală și agrava leziunile oculare.
  • Poate duce la apariția unor ulcere corneene specifice, numite ulcere dendritice (cu aspect ramificat, asemănător crengilor unui copac), care sunt patognomonice pentru keratita herpetică.
  • Poate contribui la cronicizarea bolii și la apariția unor complicații pe termen lung, cum ar fi cicatrizarea corneană sau keratita stromală. De aceea, în cazul unei conjunctivite sau keratite la un câine, mai ales dacă este recurentă, unilaterală sau prezintă caracteristici atipice, medicul veterinar trebuie să ia în considerare posibilitatea unei infecții herpetice și să fie extrem de precaut în ceea ce privește utilizarea corticosteroizilor.

Posibile efecte secundare ale tratatamentelor oftalmice și importanța monitorizării

Orice medicament, inclusiv cele administrate topic la nivel ocular, poate avea potențiale efecte secundare. Este important ca proprietarii să fie informați despre acestea și să monitorizeze cu atenție reacția câinelui la tratament:

• Iritație locală sau reacții alergice: Unele componente ale picăturilor sau unguentelor oftalmice (substanța activă sau excipienții, conservanții) pot cauza iritație, înroșire suplimentară, edem palpebral sau prurit la anumiți câini sensibili. Dacă aceste semne apar sau se agravează după începerea tratamentului, este necesar să se contacteze medicul veterinar.
• Suprainfecții: Utilizarea pe termen lung a unor antibiotice topice, în special a celor cu spectru larg, poate perturba flora microbiană normală a conjunctivei și poate favoriza dezvoltarea unor suprainfecții cu bacterii rezistente la antibioticul respectiv sau cu fungi.
• Efecte secundare ale corticosteroizilor topici (chiar și în absența ulcerului): Deși riscul de efecte secundare sistemice prin absorbția corticosteroizilor topici este, în general, redus la câini atunci când se utilizează doze corecte și pe perioade limitate, el nu este complet absent, mai ales la preparatele foarte potente sau la utilizare îndelungată. Teoretic, pot contribui la creșterea presiunii intraoculare (glaucom secundar indus de steroizi) sau, foarte rar la câini, la dezvoltarea cataractei subcapsulare posterioare. O sursă menționează că, spre deosebire de oameni, la câini riscul de cataractă sau glaucom indus de cortizonul topic pe termen lung este minim sau absent; aceasta este o particularitate de specie importantă, dar prudența generală în utilizarea pe termen lung rămâne valabilă, mai ales în ceea ce privește monitorizarea stării corneei și a presiunii intraoculare în anumite situații.
• Efecte secundare sistemice ale unor medicamente specifice: De exemplu, cloramfenicolul, deși mai frecvent asociat cu probleme la administrare sistemică, a fost raportat extrem de rar să cauzeze aplazie medulară (suprimarea producției de celule sanguine în măduva osoasă) chiar și după administrare topică prelungită la animale foarte sensibile. Pilocarpina administrată oral pentru KCS poate cauza efecte secundare gastrointestinale sau cardiovasculare. Proprietarii trebuie instruiți să observe cu atenție câinele pe durata tratamentului și să raporteze prompt medicului veterinar orice reacție adversă suspectă sau orice lipsă de ameliorare a simptomelor.

Concluzie

Pentru a preveni conjunctivita la câini, este esențială o igienă oculară riguroasă prin curățarea regulată a zonei din jurul ochilor cu soluții adecvate și tunderea părului periocular. De asemenea, trebuie evitată expunerea la iritanți precum fumul, praful și substanțele chimice volatile, acordându-se atenție specială produselor de toaletaj. La câinii cu alergii cunoscute, se recomandă minimizarea contactului cu alergenii specifici. Protecția ochilor în condiții de mediu dificile, eventual cu ochelari speciali sau lubrifianți oculari, poate fi benefică. Nu în ultimul rând, vaccinarea la zi împotriva bolilor infecțioase sistemice este crucială, deoarece unele dintre acestea pot include conjunctivita printre simptome.