Boala dentară și rinichii la animale – care e legătura și cum previi

Boala parodontală este definită ca o stare inflamatorie și infecțioasă a țesuturilor de susținere ale dintelui, incluzând gingia, osul alveolar, cementul și ligamentul parodontal. Aceasta reprezintă cea mai frecventă afecțiune medicală diagnosticată la câinii și pisicile de companie. 

De la placa bacteriană la parodontoza

Înțelegerea progresiei bolii parodontale este esențială pentru educarea proprietarilor. Există o concepție eronată frecventă conform căreia tartrul vizibil („piatra”) este cauza bolii. În realitate, tartrul este o consecință, în timp ce agentul cauzator principal este placa bacteriană, un biofilm invizibil.

Progresia bolii se desfășoară în etape distincte:

1. Formarea plăcii (biofilmul): Inamicul real este placa bacteriană. Aceasta este un biofilm complex, compus aproape în întregime din bacterii.
2. Formarea tartrului (calculus): Tartrul, sau piatra, este placa bacteriană care s-a mineralizat (calcifiat) prin depunerea sărurilor de calciu din salivă. Tartrul vizibil supragingival (deasupra liniei gingiei) este adesea ceea ce alertează proprietarul. Deși este inestetic și reține bacterii, acesta are un rol mai degrabă cosmetic.
3. Gingivita (boala parodontală stadiul 1): Răspunsul inflamator al organismului la acumularea plăcii de-a lungul liniei gingivale. Clinic, se manifestă prin eritem (roșeață) și edem (umflare) gingival. Gingivita este singurul stadiu al bolii parodontale care este complet reversibil printr-o igienizare profesională corectă.
4. Parodontoza (boala parodontală stadiile 2-4): Problema critică este patologia subgingivală (sub linia gingiei). Pe măsură ce placa avansează sub gingie, se formează „pungi parodontale”. Bacteriile din placa subgingivală, în special speciile anaerobe, secretă toxine și enzime. Răspunsul inflamator cronic al gazdei la această agresiune bacteriană devine distructiv, ducând la liză osoasă (distrugerea osului alveolar) și distrugerea ligamentului parodontal. Această pierdere a atașamentului este ireversibilă și duce la mobilitate dentară și, în final, la pierderea dintelui.

Prin urmare, concentrarea eforturilor de comunicare și tratament trebuie mutată de la simpla îndepărtare a tartrului vizibil la managementul infecției și inflamației invizibile de sub linia gingivală. Boala dentara la caini și boala dentara la pisici sunt, în esență, boli infecțioase ale țesutului de susținere.

Factori de risc agravanți: De ce câinii de talie mică suferă mai mult?

În timp ce toți câinii și pisicile sunt susceptibili, există o predispoziție clară la câinii de talie mică (sub 10 kg) și la rasele brahicefalice (cu fața plată, ex. Pug, Bulldog Englez, Shih Tzu). Cauza fundamentală a acestui risc crescut este de natură anatomică, nu neapărat igienică.

Un câine de talie mare (ex. Labrador) și un câine de talie mică (ex. Yorkshire Terrier) au, în mod normal, același număr de dinți permanenți: 42. La rasele mici, acești 42 de dinți sunt înghesuiți într-o mandibulă și o maxilă disproporționat de mici. Această „aglomerare dentară” are mai multe consecințe patologice:

• Malocluzia: Dinții cresc în poziții anormale, creând spații strâmte și suprapuneri.
• Retenția plăcii: Spațiile interdentare strâmte și malpoziționate împiedică autocurățarea mecanică naturală care are loc în timpul masticației și favorizează acumularea rapidă a plăcii și a resturilor alimentare.
• Progresia rapidă: Din cauza acestei acumulări accelerate, boala parodontală progresează mult mai rapid la aceste rase.

Acest factor anatomic fundamental impune o strategie de prevenție mult mai agresivă. În timp ce pentru un câine de talie mare un detartraj veterinar anual poate fi suficient, pentru rasele de talie mică, recomandarea medicală corectă ar trebui să fie o igienizare profesională la fiecare 6-9 luni pentru a preveni pierderea osoasă ireversibilă.

Identificarea semnelor clinice: Ce vede (și miroase) proprietarul

Unul dintre cele mai mari obstacole în tratarea bolii parondontale este faptul că animalele de companie sunt programate genetic să își ascundă durerea, în special cea cronică. Proprietarii trebuie educați activ să recunoască semnele subtile care indică o problemă orală:

• Halitoza caine (respirația urât mirositoare): Acesta este cel mai frecvent și adesea singurul semn observat de proprietar. Este crucial să se comunice că halitoza nu este un miros „normal” de câine sau pisică. Este mirosul infecției. Mirosul specific este adesea cauzat de compuși volatili de sulf produși de bacteriile anaerobe care metabolizează țesuturile și detritusurile din pungile parodontale.
• Gingivita (inflamația gingivală): Proprietarii ar trebui să fie încurajați să ridice buza animalului. Gingii sănătoase sunt roz pal; gingiile roșii, umflate, sau care sângerează la cea mai mică atingere (sau sângerarea observată pe jucăriile de ros) sunt un semn clar de inflamație activă. Sângele în salivă este un semn avansat.
• Modificări comportamentale subtile:

• • Dificultăți la masticație: Preferința bruscă pentru hrana moale, refuzul crochetelor, apucarea hranei și scăparea ei imediată din gură, sau masticația evidentă pe o singură parte.
  • Salivare excesivă (hipersalivație): Cunoscută și sub denumirea de ptialism, poate indica durere orală sau greață.
  • Modificări de comportament: Retragere, iritabilitate, refuzul de a fi mângâiat pe cap sau pe bot, frecarea feței de mobilier.

• Scăderea în greutate: Acesta este un simptom alarmant care necesită o analiză aprofundată, deoarece are o cauzalitate duală, așa cum va fi explorat în secțiunea următoare.

Când gura îmbolnăvește organismul

Boala parodontală nu este o afecțiune izolată, limitată la cavitatea orală. Este un focar de infecție cronică și inflamație care are consecințe demonstrabile asupra întregului organism. Înțelegerea mecanismelor sistemice este fundamentală pentru a explica de ce stomatologie veterinara Bucuresti este o componentă esențială a medicinei interne, și nu doar o procedură cosmetică.

Impactul sistemic al bolii parodontale este mediat prin două căi principale care acționează sinergic:

1. Bacteriemia tranzitorie și cronică: Țesutul gingival inflamat și ulcerat din pungile parodontale este extrem de vascularizat și friabil. Acest țesut compromis acționează ca o poartă de intrare directă în circulația sistemică. Activități zilnice simple, precum masticația hranei (în special a celei uscate), determină pătrunderea bacteriilor orale și a endotoxinelor acestora direct în fluxul sanguin. Într-o gură sănătoasă, sistemul imunitar gestionează aceste bacteriemii tranzitorii. Într-o gură cu parodontoza animale severă, organismul este supus unui „duș” septic constant, care duce la „însămânțarea” organelor vitale la distanță.
2. Inflamația sistemică cronică: Răspunsul imun local la agresiunea bacteriană cronică din cavitatea orală este intens. Acest răspuns duce la eliberarea constantă și în exces a mediatorilor pro-inflamatori (citokine) și a proteinelor de fază acută (cum ar fi proteina C-Reactivă – CRP) în circulația generală. Organismul intră într-o stare de inflamație cronică de grad scăzut. Această stare inflamatorie sistemică nu numai că provoacă leziuni tisulare directe la distanță (ex. la nivelul endoteliului vascular), dar și agravează alte boli cronice și compromite starea generală de sănătate.

Exemplu realist 1: Câinele senior cu halitoză și scădere în greutate

Să considerăm un caz clinic frecvent: un câine senior (ex. 12 ani) este adus la clinică pentru o halitoza caine severă și o scădere progresivă în greutate în ultimele 6 luni. Proprietarul poate atribui aceste semne „doar bătrâneții”.

Analiza medicală a acestui caz relevă o cauzalitate duală (sau triplă) complexă a scăderii în greutate, direct legată de boala parodontală:

• Cauza directă (locală): Câinele suferă de boală parodontală avansată (Stadiul 3-4). Gingia este retrasă, rădăcinile sunt expuse, iar mai mulți dinți sunt mobili. Durerea cronică intensă asociată cu masticația duce la o reducere a aportului caloric. Animalul dezvoltă „anorexie dureroasă”, îi este foame, dar evită să mănânce pentru că doare.
• Cauza indirectă (sistemică): Chiar dacă animalul ar mânca, inflamația sistemică cronică (mecanismul 2) induce o stare catabolică. Organismul este într-o luptă continuă, similară cu cea din bolile oncologice sau alte boli inflamatorii cronice. Această stare duce la cachexie (pierderea masei musculare), contribuind și mai mult la scăderea în greutate.
• Complicația (insuficiența de organ): Acesta este cel mai grav scenariu. Anii de bacteriemie și inflamație cronică au afectat deja organele vitale. Scăderea în greutate nu mai este doar din cauza durerii, ci este un semn al insuficienței de organ. Cel mai frecvent, este un semn de uremie (acumularea toxinelor în sânge) cauzată de boala renala si dantura caini. Uremia provoacă greață severă, vărsături și pierderea completă a apetitului.

În acest scenariu, halitoza nu este un simptom benign; este sursa activă a unei boli sistemice care amenință viața pacientului.

Complicații cardiovasculare: Legătura cu inima

Studiile epidemiologice, atât în medicina umană, cât și în cea veterinară, au stabilit o asociere statistică semnificativă între severitatea bolii parodontale și riscul crescut de boli cardiovasculare.

Mecanismul principal este bacteriemia. Valvele cardiace, în special cele care sunt deja compromise (ex. în boala valvulară mitrală degenerativă, extrem de frecventă la câinii de talie mică), oferă o suprafață ideală pentru colonizarea bacteriană. Bacteriile orale transportate de sânge pot adera la aceste valve, provocând endocardită infecțioasă, o afecțiune gravă și adesea fatală. Mai mult, starea de inflamație sistemică cronică este un factor cunoscut care contribuie la progresia cardiomiopatiei și a altor afecțiuni cardiace.

Legatura dinti – rinichi la animale

În timp ce legătura cu inima este bine documentată, impactul asupra rinichilor este la fel de profund și, posibil, mai frecvent, având în vedere prevalența extrem de ridicată a bolii renale cronice (BRC) la populația geriatrică, în special la pisici.

Cum atacă gura rinichii

Există o corelație directă, documentată în literatura de specialitate, între severitatea BP și prezența sau progresia bolii renale cronice (BRC).

Mecanismul „bombardamentului” renal oferă cea mai clară explicație a acestei legături:

1. Rolul rinichiului ca filtru: Rinichii sunt organe extrem de vascularizate care acționează ca un filtru de înaltă presiune pentru întregul volum de sânge al organismului, de mai multe ori pe oră. Funcția lor este de a elimina toxinele și produșii de metabolism.
2. Prinderea bacteriilor și toxinelor: Bacteriile și endotoxinele care pătrund în sânge (bacteriemie) din focarul oral septic sunt transportate inevitabil la rinichi.
3. Inflamația glomerulară: Aceste bacterii, toxine și, cel mai important, complexele imune (anticorpi legați de antigenii bacterieni) se pot bloca fizic în structurile delicate de filtrare ale rinichiului, numite glomeruli.
4. Reacția inflamatorie locală: Această blocare declanșează o reacție inflamatorie localizată în țesutul renal, cunoscută sub numele de glomerulonefrită sau nefrită interstițială.
5. Distrugerea progresivă: Această inflamație cronică, zi de zi, an de an, provoacă leziuni, fibroză (cicatrizare) și, în cele din urmă, distrugerea nefronilor (unitățile funcționale ale rinichiului). Deoarece rinichii au o capacitate de rezervă limitată și nu se pot regenera, această distrugere este progresivă și ireversibilă.

Astfel, o gură infectată cronic acționează ca un factor care accelerează progresia boala renala si dantura caini. Nu este o simplă coincidență a vârstei; este o relație cauzală sau, cel puțin, un factor de agravare major.

Exemplu realist 2: Pisica cu tartru accentuat și BRC incipient

Să analizăm un alt caz frecvent la clinica veterinara Joyvet: o pisică domestică de 10 ani. BRC este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la pisicile geriatrice. La examinare, pisica prezintă tartru masiv, gingivită severă și sanatate orala pisici precară.

Proprietarul este extrem de îngrijorat de anestezie, auzind că „anestezia poate afecta rinichii”. Se solicită analize renale caini pisici pre-anestezice.

Rezultatele sunt următoarele:

• Uree (BUN): Normală
• Creatinină: Normală (în limita superioară)
• SDMA: Ușor crescut

Interpretarea medicală: Acest pacient are Boală Renală Cronică (BRC) în Stadiul 1 sau 2, detectată precoce doar datorită sensibilității markerului SDMA. Creatinina este încă normală, mascând boala.

Dilema și soluția:

Proprietarul are dreptate: anestezia poate fi un risc pentru rinichii deja compromiși dacă nu este gestionată corect.

DAR, realitatea medicală este următoarea: lăsarea focarului de infecție orală activă va accelera garantat distrugerea rinichilor prin mecanismul de „bombardament” descris mai sus. Infecția orală cronică este un factor de risc mult mai mare pentru progresia BRC decât un singur episod anestezic controlat.

Concluzia medicală: Beneficiul eliminării sursei cronice de inflamație și bacteriemie (prin detartraj veterinar profesional) depășește semnificativ riscul anestezic, cu condiția ca anestezia să fie gestionată conform unui protocol de protecție renală.

Protocolul medical complet: Abordarea Joyvet pentru siguranță și precizie

Efectuarea unei proceduri de stomatologie veterinara Bucuresti la un pacient, în special la unul cu risc sistemic (geriatric, renal, cardiac), necesită un protocol riguros, în mai mulți pași, centrat pe siguranță și diagnostic de precizie.

Pasul 1: Consultația și evaluarea pre-anestezică

Orice procedură la Joyvet începe cu o consultație amănunțită și un examen fizic complet. Acesta include evaluarea cardiovasculară (auscultarea murmurului cardiac), evaluarea stării de hidratare și clasificarea riscului anestezic (ASA). Pe baza acestei evaluări, se stabilește planul de diagnostic pre-anestezic.

Pasul 2: Diagnostic de precizie: Analize renale caini pisici

Efectuarea anesteziei „în orb”, fără analize de sânge, este sub standardul de îngrijire medicală. Analizele de sânge pre-anestezice (hemoleucogramă și biochimie) sunt obligatorii pentru a evalua funcția organelor (în special ficat și rinichi) și pentru a identifica infecții ascunse sau anemii.

Limitările markerilor tradiționali: Ureea și creatinina

Markerii tradiționali pentru evaluarea funcției renale sunt ureea (BUN) și creatinina. Deși utili, aceștia au limitări majore, în special în contextul pacienților cu boală parodontală:

• Insensibilitate: Creatinina, cel mai specific marker dintre cei doi, nu crește peste limita superioară a intervalului de referință până când peste 75% din funcția renală nu este deja pierdută, în mod ireversibil.
• Influența masei musculare: Nivelul creatininei serice este un produs al metabolismului muscular și este direct proporțional cu masa musculară a pacientului.

Aici intervine o capcană de diagnostic critică: pacienții cu boală parodontală severă sunt adesea pacienți geriatrici, slabi (cachectici), care au pierdut masă musculară (fie din cauza durerii, fie a inflamației cronice). Acești pacienți vor avea un nivel de creatinină fals scăzut, care maschează o boală renală cronică existentă. Un studiu a evidențiat chiar o corelație negativă între severitatea pierderii atașamentului parodontal și concentrația creatininei, susținând exact acest fenomen: pe măsură ce boala dentară se agravează, pacientul pierde masă musculară, iar creatinina scade, deși rinichiul este, de fapt, afectat.

Superioritatea SDMA: Revoluția în detectarea precoce

Din cauza limitărilor creatininei, standardul modern de îngrijire include testarea SDMA (dimetilarginină simetrică).

• Sensibilitate precoce: SDMA este un biomarker mult mai sensibil. Nivelul său crește atunci când funcția renală scade cu doar 25-40%, permițând detectarea BRC în stadiile 1 și 2.
• Specificitate (neinfluențat de mușchi): Cel mai important, SDMA nu este afectat de masa musculară.

Acesta este argumentul medical suprem pentru protocolul de siguranță al JoyVet. Prin includerea panelului complet uree creatinina SDMA, clinica poate identifica pacienții cu boală renală incipientă, pe care creatinina i-ar fi „ratat”. Acest lucru permite adaptarea protocolului anestezic pentru a proteja rinichii și a efectua procedura în siguranță.

Pasul 3: Procedura de igienizare profesională (COHAT)

Termenul medical corect pentru procedura efectuată sub anestezie este COHAT (Comprehensive Oral Assessment and Treatment – Evaluare și Tratament Oral Comprehensiv). Acesta nu este un simplu „detartraj”.

Este esențial să se combată mitul „detartrajului fără anestezie”. Orice procedură efectuată pe un pacient treaz este:

1. Ineficientă: Nu se poate curăța placa și tartrul de sub gingie (zona subgingivală), care este singura zonă relevantă medical pentru oprirea bolii.
2. Dăunătoare: Detartrajul mecanic pe un pacient treaz zgârie smalțul dintelui. Fără polișarea care urmează (imposibilă la un pacient treaz), aceste zgârieturi creează o suprafață rugoasă care accelerează re-aderarea plăcii.
3. Stresantă și periculoasă: Implică imobilizare forțată și risc de aspirație a apei și a detritusurilor bacteriene.

Un COHAT profesional la clinica veterinara Joyvet urmează pași medicali riguroși, conform ghidurilor AAHA (American Animal Hospital Association).

Managementul anestezic la pacienții cu risc (vârstnici și cu boli renale)

Cea mai mare barieră în calea tratamentului stomatologic veterinar este frica proprietarului de anestezia generală, în special la pacienții geriatrici sau la cei deja diagnosticați cu boli cronice.

Demontarea mitului: „Prea bătrân pentru anestezie”

Conceptul „prea bătrân pentru anestezie” este un mit periculos. Realitatea medicală este următoarea:

• Vârsta nu este o boală: Un pacient geriatric sănătos (cu analize de sânge bune) nu prezintă un risc anestezic semnificativ mai mare decât un pacient tânăr, dacă se folosesc protocoale moderne.
• Pacienții bolnavi beneficiază cel mai mult: Un pacient geriatric cu o boală cronică (ex. BRC, boală cardiacă) este, de fapt, candidatul care beneficiază cel mai mult de pe urma eliminării focarului de infecție orală. Starea de inflamație cronică și bacteriemia provocate de BP agravează în mod direct boala renală sau cardiacă subiacentă.
• Reîncadrarea riscului: Riscul nu este „anestezie vs. fără anestezie”. Riscul real este: „riscul anestezic controlat și monitorizat (o singură dată) vs. riscul cert și zilnic al infecției cronice netratate”.

Protocoale anestezice specifice pentru protecția renală

Recunoaștem că anestezia generală poate induce efecte secundare care afectează rinichii. Cel mai mare pericol este hipotensiunea (scăderea tensiunii arteriale), care reduce fluxul de sânge către rinichi (perfuzia renală) și poate provoca leziuni ischemice acute (IRA).

Protocolul Joyvet pentru pacienții cu risc renal (ex. cei cu SDMA crescut) este conceput special pentru a preveni hipotensiunea și a proteja funcția renală:

• Fluidoterapie intravenoasă (IV): Aceasta este non-negociabilă. Plasarea unei branule (cateter IV) și administrarea de fluide intravenoase (ex. soluție Ringer Lactat sau ser fiziologic) înainte, în timpul și după procedură. Fluidoterapia este măsura principală de susținere a tensiunii arteriale și de asigurare a perfuziei renale adecvate.
• Alegerea atentă a medicației (protocol multimodal): Se evită protocoalele „standard” care se bazează puternic pe agenți ce cauzează depresie cardiovasculară. Se folosesc combinații de medicamente (anestezie multimodală) pentru a utiliza doze mai mici din fiecare, minimizând efectele secundare.
• • Premedicație: Opioide (ex. Fentanyl IV) pentru analgezie puternică, cu impact cardiovascular minim.
  • Inducție: Se preferă agenți cu impact cardiovascular redus (ex. Alfaxalone IV) sau combinații de benzodiazepine/Ketamină în doze mici. Se evită agenții ca Propofol în bolus mare, care poate cauza hipotensiune tranzitorie.
  • Menținere: Se evită dependența exclusivă de anestezice inhalatorii (ex. Isofluran), care sunt vasodilatatoare puternice și pot cauza hipotensiune. Se preferă un protocol de Infuzie cu Rată Constantă (CRI) a unui analgezic (ex. Fentanyl CRI), care permite utilizarea unei concentrații minime de gaz inhalator, menținând în același timp un plan anestezic stabil.
• Monitorizare avansată: În timpul anesteziei, monitorizarea tensiunii arteriale (non-invazivă sau invazivă) este crucială. Obiectivul este menținerea Tensiunii Arteriale Medii (MAP) peste 60-80 mmHg, pragul necesar pentru autoreglarea fluxului sanguin renal. Dacă tensiunea scade, se intervine imediat (reducerea gazului anestezic, creșterea ratei de fluide, administrarea de vasopresoare).

Strategii de prevenție pe termen lung: Un parteneriat

Detartrajul profesional „resetează” starea de sănătate orală. Prevenția pe termen lung este un parteneriat între clinică și proprietar.

Managementul la domiciliu: Standardul de aur

• Periajul dentar: Acesta este standardul de aur și singura metodă cu adevărat eficientă de a îndepărta mecanic placa bacteriană zilnic. Recomandarea ideală este periajul zilnic, dar studiile arată că un periaj corect efectuat de minim 3 ori pe săptămână poate fi suficient pentru a menține sănătatea gingivală la majoritatea pacienților. Se va folosi exclusiv pastă de dinți de uz veterinar (cea umană este toxică).
• Produse adjuvante: Pentru proprietarii care nu pot efectua periajul, există alternative care ajută, deși nu înlocuiesc periajul:

• • Recompense și jucării dentare: Oferă abraziune mecanică.
  • Diete speciale (Prescription Diets): Crochete concepute să curețe mecanic dintele.
  • Aditivi pentru apa de băut: Soluții care modifică pH-ul salivar sau au rol antiseptic.
  • Geluri și spray-uri antiseptice: Produse care se aplică local.

Frecvența recomandată a detartrajului profesional

Frecvența igienizărilor profesionale depinde de factorii de risc individuali.

• Recomandare generală: Pentru majoritatea câinilor de talie medie/mare și a pisicilor, se recomandă un control și o igienizare profesională o dată pe an, începând cu vârsta de 2-3 ani.
• Recomandare pentru pacienții cu risc: Pentru câinii de talie mică, rasele brahicefalice, sau pacienții care mănâncă exclusiv hrană umedă, riscul este mult mai mare. Pentru aceștia, recomandarea medicală corectă este o igienizare profesională la fiecare 6-9 luni pentru a preveni progresia bolii.

Recunoașterea urgențelor stomatologice

În timp ce boala parodontală este o problemă cronică, există și situații acute care necesită intervenție medicală imediată și se încadrează la urgente veterinare. Proprietarii trebuie să fie conștienți de aceste semne:

• Umflătură facială (abces): O umflătură bruscă sub ochi este un semn clasic de abces al rădăcinii molarului 1 superior (dintele carnasial). Acesta este o urgență dureroasă.
• Durere acută: Refuzul brusc și total al hranei, în special la un animal care mânca normal.
• Sângerare orală activă: Salivă care conține sânge proaspăt, nu doar urme maronii.
• Fractura dentară: Ruperea unui dinte, în special dacă se vede un punct roșu sau negru în centrul fracturii (expunerea pulpei), este extrem de dureroasă și necesită tratament endodontic (tratament de canal) sau extracție.

Concluzii

Boala dentara la caini și boala dentara la pisici nu trebuie tratate ca probleme cosmetice, ci ca focare de infecție grave care contribuie direct la inițierea sau, cel puțin, la agravarea semnificativă a bolilor sistemice cronice, inclusiv boala renală și cea cardiacă.

Respirația urât mirositoare nu este normală. Este un semn de infecție. Nu lăsați ca o problemă orală tratabilă să pună în pericol rinichii sau inima partenerului dumneavoastră. La clinica veterinara Joyvet din București, tratăm stomatologia veterinara cu maximă seriozitate, folosind cele mai avansate protocoale de diagnostic (inclusiv testul SDMA) și anestezie sigură, adaptată fiecărui pacient. Programați astăzi un consult stomatologic. Sănătatea întregului organism începe din cavitatea orală.

Întrebări frecvente (FAQ)

Întrebare: Poate boala dentară să afecteze rinichii la câini/pisici?

Răspuns: Absolut. Aceasta este o realitate medicală confirmată. Infecțiile cronice din gură (parodontoza animale) eliberează constant bacterii și toxine inflamatorii în sânge. Rinichii, în rolul lor de filtre ale organismului, sunt „bombardați” constant de aceste bacterii și de complexele imune pe care le generează. Acest proces provoacă inflamație cronică la nivelul filtrelor renale (glomerulonefrită) și, în timp, distrugerea progresivă a țesutului renal, contribuind direct la apariția sau agravarea bolii renale cronice (BRC).

 

Întrebare: Cât de des trebuie făcut detartrajul la animale?

Răspuns: Frecvența depinde de factorii de risc individuali ai animalului.

• Recomandare generală: Pentru majoritatea câinilor (talie medie/mare) și pisicilor, se recomandă o igienizare profesională completă sub anestezie o dată pe an, începând cu vârsta de 2-3 ani.

• Pacienți cu risc: Pentru rasele cu risc crescut — în special câinii de talie mică (ex. Yorkshire, Bichon, Shih Tzu) sau rasele brahicefalice (cu fața plată) — predispoziția la boală este mult mai mare din cauza aglomerării dentare. Pentru aceștia, recomandarea medicală corectă este o igienizare profesională la fiecare 6-9 luni pentru a preveni progresia bolii.

 

Întrebare: Este sigură anestezia la un animal cu boală renală?

Răspuns: Aceasta este o îngrijorare validă și frecventă. Răspunsul este: da, anestezia modernă este sigură, dacă este gestionată corect de o echipă experimentată. La clinica veterinara Joyvet, înțelegem că riscul lăsării unui focar de infecție activă (din gură) este mult mai mare pentru rinichi decât riscul unui episod anestezic controlat. Pentru pacienții cu boală renală, folosim protocoale speciale:

• Fluidoterapie intravenoasă obligatorie pentru a susține tensiunea arterială și perfuzia renală.

• Medicație anestezică specifică (ex. Alfaxalone, Fentanyl CRI) care are un impact cardiovascular minim.

• Monitorizare avansată a tensiunii arteriale pentru a ne asigura că rinichii primesc sânge adecvat pe tot parcursul procedurii.

 

Întrebare: Ce analize verificăm când planificăm detartrajul?

Răspuns: Pentru a asigura siguranța maximă a anesteziei, efectuăm un pachet de analize de sânge pre-anestezice. Acesta include o hemoleucogramă (pentru a verifica anemia și infecția) și un profil biochimic complet. Pentru funcția renală, la Joyvet nu ne bazăm doar pe markerii tradiționali uree creatinina. Insistăm asupra includerii testului SDMA.

• De ce este crucial: Creatinina crește doar când peste 75% din funcția renală este pierdută și este influențată de masa musculară (poate fi fals-normală la animalele slabe). SDMA este un marker superior, neinfluențat de masa musculară, care detectează boala renală mult mai devreme (la doar 25-40% pierdere a funcției). Acest test ne permite să identificăm pacienții cu risc real și să adaptăm protocolul anestezic pentru siguranța lor.