Tensiunea arterială la câini și pisici – când o măsurăm și de ce contează

Hipertensiunea arterială sistemică (HTA) este o afecțiune clinică frecventă la animalele de companie, definită ca o creștere persistentă, non-fiziologică, a presiunii sângelui exercitată asupra pereților arteriali. Este o problemă de sănătate publică veterinară semnificativă, în special în rândul populațiilor geriatrice. Studiile indică o corelație directă între înaintarea în vârstă și creșterea valorilor tensionale, cu un risc sporit la pisicile de peste 7 ani și la câinii de peste 8-9 ani.

În ciuda prevalenței sale, HTA rămâne o entitate clinică profund subdiagnosticată, adesea supranumită „ucigașul tăcut”. Această denumire este justificată de natura insidioasă a bolii; HTA este frecvent asimptomatică în stadiile incipiente și medii. Semnele clinice evidente, atunci când apar, sunt adesea dramatice și indică instalarea leziunilor severe, și în multe cazuri ireversibile, ale organelor țintă.

Diferențierea fundamentală: HTA Primară vs. Secundară

O distincție fundamentală, care dictează întreaga abordare diagnostică și terapeutică în medicina veterinară, este cea dintre hipertensiunea primară și cea secundară.

Spre deosebire de medicina umană, unde hipertensiunea primară (esențială) reprezintă majoritatea cazurilor, la câini și pisici HTA primară este considerată o raritate clinică. Marea majoritate (peste 80%) a cazurilor veterinare sunt de HTA secundară. Aceasta înseamnă că HTA nu este boala de bază, ci mai degrabă o consecință directă, o complicație a unei alte afecțiuni sistemice subiacente.

Implicațiile acestei realități sunt profunde. În practica clinică la JoyVet, identificarea unei valori tensionale crescute nu trebuie considerată un diagnostic final. Mai degrabă, este un semnal de alarmă critic, care impune inițierea unei investigații diagnostice detaliate și metodice pentru a identifica boala primară. Abordarea terapeutică care vizează doar normalizarea valorii tensionale, fără a diagnostica și gestiona cauza (de exemplu, hipertiroidismul la o pisică), este incompletă și predispune la eșec terapeutic pe termen lung, permițând bolii primare să progreseze necontrolat.

HTA ca factor de risc independent și factor de progresie

Deși HTA este cel mai adesea un semn al unei alte boli, odată instalată, ea devine un factor activ și independent de morbiditate și mortalitate. Presiunea arterială crescută, netratată, inițiază și perpetuează leziuni vasculare la nivelul organelor cu microvascularizație bogată, generând un cerc vicios distructiv.

Un exemplu elocvent este relația bidirecțională dintre HTA și boala renală cronică (CKD). HTA nu doar că rezultă din CKD, dar, la rândul ei, accelerează progresia bolii renale, provocând leziuni glomerulare suplimentare prin barotraumă. Această dublă natură a HTA – ca simptom și, simultan, ca motor al bolii – subliniază necesitatea absolută a screening-ului proactiv și a intervenției terapeutice țintite, chiar dacă HTA este de natură secundară.

Clasificarea tensiunii arteriale

Parametrii măsurați în clinica veterinară

Tensiunea arterială (TA) este produsul a doi factori hemodinamici principali: debitul cardiac (volumul de sânge pompat de inimă) și rezistența vasculară sistemică (rezistența pe care o întâmpină sângele în arteriole). În practica clinică, se măsoară trei parametri cheie:

1. Tensiunea Arterială Sistolică (TAS / SBP): Reprezintă presiunea maximă atinsă în artere în timpul fazei de contracție a ventriculului stâng (sistolă). Acesta este cel mai frecvent și, în general, cel mai fiabil parametru măsurat non-invaziv, fiind valoarea principală obținută prin metoda Doppler.
2. Tensiunea Arterială Diastolică (TAD / DBP): Reprezintă presiunea minimă din artere, înregistrată în faza de relaxare și umplere a inimii (diastolă).
3. Tensiunea Arterială Medie (TAM / MBP): Reprezintă media presiunilor de-a lungul unui întreg ciclu cardiac. Este un indicator important al perfuziei tisulare.

Metodele oscilometrice moderne pot furniza toți cei trei parametri, însă în contextul unui pacient treaz, adesea stresat, valoarea TAS obținută prin Doppler rămâne un standard de referință pentru acuratețea clinică în multe situații.

Clasificarea HTA și pragurile de risc (ACVIM/ISFM)

Protocoalele de diagnostic au evoluat de la un model binar (normotensiv vs. hipertensiv) la un sistem de stadializare mult mai nuanțat, bazat pe risc. Ghidurile mai vechi, cum ar fi cel citat din consensul ACVIM 2007, defineau HTA printr-un prag unic: TAS > 150 mmHg și/sau TAD > 95  mmHg.

Cu toate acestea, ghidurile contemporane, cum ar fi cele promovate de International Society of Feline Medicine (ISFM) și adoptate pe scară largă, utilizează un sistem de stadializare bazat pe riscul de apariție a leziunilor organelor țintă.

Adoptarea acestui sistem de clasificare bazat pe risc este crucială pentru practica clinică modernă la Joyvet. Introducerea categoriei de „Prehipertensiv” (TAS 140-159 mmHg) este de o importanță capitală. Un pacient cu o valoare TAS de 155 mmHg, care conform ghidului din 2007 ar fi fost etichetat direct ca „hipertensiv” și ar fi putut primi tratament, este acum clasificat ca „prehipertensiv” cu un risc „scăzut” de apariție a leziunilor organelor țintă. Acest pacient nu necesită în mod automat terapie anti-hipertensivă; în schimb, această valoare impune o investigație amănunțită a cauzelor secundare și o monitorizare atentă la 3-6 luni.

În mod critic, acest sistem de risc este flexibil. Pragul pentru intervenție terapeutică scade în prezența dovezilor de apariție a leziunilor organelor țintă. De exemplu, în timp ce un pacient asimptomatic cu TAS 155 mmHg este monitorizat, un pacient cu aceeași valoare, dar care prezintă deja hemoragii retiniene, necesită tratament imediat.

Tabel: Stadializarea HTA la câini și pisici (bazat pe ACVIM/ISFM)

Următorul tabel sintetizează sistemul modern de clasificare și oferă un ghid de acțiune clinică, bazat pe datele din.

Categoria de risc	Tensiunea Arterială Sistolică (TAS) (mmHg)	Risc de leziuni ale organelor țintă (TOD)	Acțiune clinică recomandată
Normotensiv	< 140	Minim	Monitorizare de rutină (ex. anual la pacienții seniori).
Prehipertensiv	140 – 159	Scăzut	Investigarea cauzelor secundare. Monitorizare TA la 3-6 luni. Se consideră tratament dacă există TOD sau comorbidități cu risc înalt (ex. CKD proteinuric).
Hipertensiv	160 – 179	Moderat	Investigarea cauzelor secundare și inițierea tratamentului anti-hipertensiv.
Hipertensiune Severă	>= 180	Ridicat	Tratament imediat, investigare diagnostică amănunțită. Risc de criză hipertensivă.

Analiza hipertensiunii secundare

Având în vedere că majoritatea cazurilor de HTA la câini și pisici sunt secundare, identificarea bolii primare este piatra de temelie a managementului pe termen lung. Abordarea diagnostică trebuie să fie diferențiată în funcție de specie, deoarece etiologiile predominante variază semnificativ.

Etiologii comune la pisici (feline)

La specia felină, HTA este strâns legată de două afecțiuni geriatrice majore:

1. Boala Renală Cronică (CKD): Aceasta este cea mai frecventă cauză de HTA la pisici. Unele studii estimează că până la 60% dintre pisicile cu HTA prezintă și markeri ai bolii renale (azotemie sau densitate urinară redusă). Relația este un cerc vicios complex: rinichii bolnavi pierd capacitatea de a regla tensiunea arterială, ducând la HTA, care, la rândul său, provoacă barotraumă glomerulară, accelerând progresia CKD.
2. Hipertiroidismul (Tireotoxicoza): Este a doua cea mai comună etiologie la pisici. Excesul de hormoni tiroidieni (T4) has efecte inotropice și cronotropice pozitive asupra inimii (crește forța și frecvența contracțiilor), ducând la creșterea debitului cardiac și, consecutiv, la HTA.

Cauze comune la câini (canine)

La specia canină, spectrul etiologiilor este diferit și include adesea endocrinopatii:

1. Boala Renală Cronică (CKD): Similar pisicilor, CKD este o cauză majoră de HTA la câini.
2. Hiperadrenocorticismul (Sindromul Cushing): Aceasta este o endocrinopatie frecvent asociată cu HTA la câini. Excesul de cortizol are multiple efecte care contribuie la creșterea tensiunii arteriale.
3. Diabetul zaharat: O altă endocrinopatie comună, adesea complicată de HTA, în special pe măsură ce se instalează nefropatia diabetică.

Alte cauze și HTA iatrogenă

Alte cauze, mai puțin frecvente, dar care trebuie luate în considerare, includ afecțiuni ale glandelor suprarenale (cum ar fi hiperaldosteronismul primar sau feocromocitomul), obezitatea severă și anemia cronică.

O categorie importantă este HTA iatrogenă (indusă medical). Prospectele medicamentelor pe bază de corticosteroizi (ex. Prednison) avertizează asupra utilizării cu precauție la animalele cu hipertensiune arterială. Alte surse listează HTA ca un efect secundar direct al administrării cronice de „cortizonice”. Prin urmare, pacienții aflați sub tratament cronic cu steroizi necesită monitorizare tensională.

Implicații: algoritmi de diagnostic și cercul vicios CKD-HTA

Aceste date impun adoptarea unor algoritmi de diagnostic diferențiați pe specii în cadrul clinicii Joyvet. O pisică geriatrică (>7 ani) cu o valoare confirmată a TAS > 160 mmHg necesită, ca minim absolut, un profil biochimic complet (cu atenție la parametrii renali Uree și Creatinină), o analiză de urină (cu măsurarea densității urinare) și un test T4 total. Un câine în aceeași situație necesită un profil renal și, în plus, un protocol de screening pentru Sindromul Cushing (ex. raportul Cortizol/Creatinină urinară, urmat de teste de supresie sau stimulare).

Relația CKD-HTA merită o atenție specială. Acesta este un exemplu clasic de ciclu de feedback pozitiv distructiv în patologie.

1. Boala renală (CKD) duce la pierderea nefronilor și la disfuncția aparatului juxtaglomerular.
2. Rinichii eșuează în reglarea volumului sanguin și a tonusului vascular.
3. Se instalează HTA sistemică.
4. Această presiune ridicată este transmisă glomerulilor rămași funcționali, forțându-i să intre în hiperfiltrare (o stare de suprasolicitare).
5. Hiperfiltrarea și presiunea mecanică directă (barotrauma) provoacă leziuni glomerulare (glomeruloscleroză) și stimulează pierderea de proteine în urină (proteinurie).
6. Pierderea de proteine este nefrotoxică, iar glomeruloscleroza distruge și mai mulți nefroni.
7. CKD se agravează, ceea ce, la rândul său, înrăutățește HTA.
   Acest ciclu demonstrează de ce intervenția terapeutică nu este opțională. Tratamentul HTA la un pacient cu CKD (de exemplu, cu un blocant al receptorilor angiotensinei, cum ar fi Telmisartanul) nu este doar un tratament al tensiunii, ci este o terapie renoprotectivă esențială, menită să încetinească distrugerea rinichilor.

Indicații clinice pentru măsurarea tensiunii arteriale

Având în vedere natura asimptomatică a HTA în fazele incipiente, singura strategie viabilă pentru a preveni leziunile organelor țintă este screening-ul proactiv al populațiilor la risc. Măsurarea tensiunii arteriale (TA) nu ar trebui să fie o procedură rezervată doar specialiștilor în cardiologie veterinară, ci o componentă de rutină a medicinei preventive.

Indicațiile pentru măsurarea TA se împart în două mari categorii:

1. Screening-ul proactiv (pacienți asimptomatici)

Măsurarea TA este recomandată ca parte a examinării anuale de rutină pentru următoarele grupuri de pacienți, chiar și în absența totală a semnelor clinice:

• Vârsta (screening geriatric): Acesta este cel mai important grup țintă. Toate protocoalele recomandă un screening anual.

• Pisici: Începând cu vârsta de 7 ani.
• Câini: Începând cu vârsta de 8-9 ani.

• Pacienți cu comorbidități cunoscute (grupuri de risc): Orice pacient, indiferent de vârstă, diagnosticat cu o boală cunoscută ca fiind cauzatoare de HTA secundară, trebuie să aibă TA monitorizată regulat (la fiecare 3-6 luni, în funcție de stabilitatea clinică):

• Boală Renală Cronică (CKD).
• Hipertiroidism (pisici).
• Hiperadrenocorticism (câini).
• Diabet zaharat.
• Afecțiuni cardiace (ex. prezența unui murmur nou, aritmii).

• Pacienți sub tratamente cu risc: Pacienții aflați sub terapie cronică cu medicamente care pot induce HTA, cum ar fi corticosteroizii.

2. Indicații reactive (pacienți simptomatici)

Măsurarea TA devine o procedură diagnostică obligatorie și de urgență la orice pacient care prezintă semne clinice sugestive pentru leziuni acute ale organelor țintă:

• Semne oftalmice: Aceasta este cea mai frecventă prezentare „reactivă”. Include:

• Orbire bruscă (un semnal de alarmă major).
• Hifemă (sânge în camera anterioară a ochiului).
• Midriază (pupile dilatate, fixe).
• Modificări vizibile la examenul fundului de ochi (hemoragii, decolare de retină).

• Semne neurologice (encefalopatie):

• Dezorientare bruscă, modificări de comportament (depresie, agitație).
• Ataxie (mers împleticit), „head-tilt” (cap înclinat).
• Apariția bruscă a crizelor convulsive.

• Semne cardiace:

• Descoperirea recentă (de novo) a unui murmur cardiac, în special la pisici (sugestiv pentru hipertrofie ventriculară).
• Prezența galopului cardiac sau a aritmiilor.

• Semne renale:

• Descoperirea proteinuriei sau agravarea rapidă a azotemiei la un pacient renal cunoscut.

Schimbarea paradigmei clinice

Un diagnostic „reactiv”, de exemplu, proprietarul care se prezintă cu o pisică ce a orbit brusc reprezintă, în esență, un eșec al medicinei preventive. În acel moment, pacientul a suferit deja leziuni grave, catastrofale și potențial ireversibile la nivelul organelor țintă.

În contrast, un diagnostic „proactiv”, de exemplu, identificarea HTA (TAS 170 mmHg) la o pisică de 8 ani, asimptomatică, în cadrul controlului geriatric anual este un succes medical. Permite inițierea tratamentului înainte de apariția orbirii, înainte de agravarea bolii renale și înainte de instalarea crizelor neurologice. Educarea proprietarilor cu privire la valoarea acestui screening este fundamentală pentru a facilita această tranziție de la o medicină de urgență la o medicină a bunăstării pe termen lung.

Analiza leziunilor organelor țintă (TOD)

Pericolul real al HTA nu constă în valoarea numerică în sine, ci în daunele fizice pe care presiunea cronică ridicată le provoacă asupra vaselor de sânge mici. Această barotraumă constantă afectează în mod preferențial organele cu o microvascularizație bogată și o cerere metabolică mare. Patru sisteme de organe sunt considerate „ținte” clasice pentru HTA la câini și pisici.

1. Ochiul (retinopatia hipertensivă)

Ochiul este adesea primul organ care trădează prezența HTA. Vasele fine ale retinei sunt extrem de vulnerabile la creșterea presiunii.

• Mecanism: HTA provoacă inițial vasoconstricție arteriolară retiniană, urmată de ruperea barierelor vasculare.
• Manifestări: Examenul fundului de ochi (fundoscopia) relevă o serie de modificări patognomonice: tortuozitatea vaselor retiniene, edem retinian, hemoragii retiniene (în forme variate, de la pete mici la hemoragii extinse) și, în stadiul final, decolarea retinei (exudativă sau buloasă).
• Semn clinic major: Proprietarii observă adesea orbirea bruscă. Acesta este un eveniment catastrofal, care indică de obicei decolarea completă a retinei.

2. Rinichiul (nefropatia hipertensivă)

Rinichiul este atât o cauză, cât și o victimă a HTA, fiind prins în cercul vicios distructiv descris în Secțiunea III.

• Mecanism: HTA sistemică cronică provoacă leziuni ireversibile la nivelul glomerulilor (unitățile de filtrare ale rinichiului) prin barotraumă și hiperfiltrare.
• Manifestări: Leziunea glomerulară duce la glomeruloscleroză (cicatrizarea glomerulilor) și la creșterea pierderii de proteine în urină (proteinurie). Clinic, HTA netratată accelerează semnificativ progresia CKD, ducând la agravarea azotemiei și la scurtarea timpului de supraviețuire.

3. Sistemul cardiovascular (inima)

Inima, fiind pompa sistemului, suferă modificări adaptative ca răspuns la HTA, care în cele din urmă devin patologice.

• Mecanism: Ventriculul stâng trebuie să genereze o presiune mult mai mare pentru a depăși rezistența vasculară sistemică crescută (post-sarcină crescută).
• Manifestări: Ca orice mușchi suprasolicitat, miocardul ventricular stâng se „îngroașă”. Această hipertrofie ventriculară stângă (LVH) de tip concentric face ca pereții inimii să devină rigizi. Rigiditatea afectează capacitatea inimii de a se relaxa și de a se umple cu sânge (disfuncție diastolică), putând duce la apariția de murmure cardiace noi și, în final, la insuficiență cardiacă congestivă.

4. Sistemul nervos central (encefalopatia hipertensivă)

Creierul este protejat în mod normal de variațiile tensiunii arteriale printr-un mecanism numit autoreglare cerebrală. În HTA cronică sau acută severă, acest mecanism este depășit.

• Mecanism: Ruperea barierei hemato-encefalice, edem vasogenic (acumularea de lichid în creier) și micro-hemoragii la nivelul vaselor cerebrale.
• Manifestări: Semnele neurologice pot fi variate și includ: dezorientare, modificări acute de comportament (depresie, vocalizare), ataxie (mers împleticit), nistagmus, „head-tilt” și, în cazuri severe, crize convulsive.

Implicația clinică: Orbirea bruscă este o urgență medicală

Dintre toate manifestările TOD, orbirea bruscă este cea mai dramatică și necesită o recunoaștere instituțională a gravității sale. Un apel telefonic primit de clinica veterinară în care un proprietar raportează „orbire bruscă la pisică” nu trebuie gestionat ca o programare de rutină. Acesta constituie o urgență veterinară.

Motivul este că, în cazul decolării retinei induse de HTA, prognosticul vizual este dependent de timp. Datele clinice sugerează că inițierea promptă și agresivă a tratamentului anti-hipertensiv (în decurs de ore sau 1-2 zile) poate duce la reatașarea retinei și la recuperarea parțială sau totală a vederii. O întârziere de 24-48 de ore, cauzată de un triaj incorect la recepție, poate face diferența dintre un pacient care își recapătă vederea și unul care rămâne permanent orb.

Strategii de management clinic și terapeutic

Managementul unui pacient hipertensiv este un proces în mai mulți pași, care începe cu confirmarea diagnosticului și se extinde la gestionarea pe viață a bolii și a comorbidităților sale.

Pasul 1: Planul de diagnostic post-HTA

Odată ce HTA a fost confirmată prin măsurători repetate, respectând SOP (Secțiunea V), se inițiază imediat căutarea cauzei secundare și evaluarea TOD. Protocolul de diagnostic ar trebui să includă:

• Confirmarea și stadializarea: Măsurători repetate ale TA pentru a confirma persistența.
• Evaluarea cauzei secundare:

• Profil biochimic complet (cu atenție deosebită la Uree, Creatinină, ALT, ALP, Glucoză).
• Hemoleucogramă completă.
• Analiză completă de urină, incluzând densitatea specifică și obligatoriu Raportul Proteină/Creatinină Urinară (UPC) pentru a cuantifica proteinuria.
• La pisici: T4 total (pentru hipertiroidism).
• La câini: Screening pentru boala Cushing.

• Evaluarea leziunilor organelor țintă:

• Examen fundoscopic (fundul de ochi).
• Ecografie abdominală (evaluarea arhitecturii renale, căutarea anomaliilor suprarenale).
• Ecocardiografie (pentru a măsura grosimea peretelui ventricular stâng – LVH).

Pasul 2: Inițierea terapiei (când tratăm?)

Decizia de a iniția terapia farmacologică se bazează pe stadializarea riscului (Tabelul 1):

• HTA Severă (TAS >= 180mmHg): Tratamentul se inițiază imediat, indiferent de statusul de apariție a leziunilor organelor țintă, datorită riscului iminent de criză hipertensivă.
• HTA (TAS 160-179 mmHg): Inițierea tratamentului este puternic recomandată pentru a preveni apariția TOD.
• Pre-HTA (TAS 140-159 mmHg): Tratamentul este indicat dacă există deja dovezi de TOD (ex. retinopatie, proteinurie, LVH) sau dacă pacientul are comorbidități cu risc înalt (ex. CKD proteinuric, unde reducerea TA este și renoprotectivă).

Pasul 3: Terapia farmacologică (Ce folosim?)

Alegerea medicamentului depinde de specie și de comorbiditățile identificate:

• Pisici: Medicamentul de primă alegere, conform ghidurilor internaționale, este Amlodipina (un blocant al canalelor de calciu), care acționează ca un vasodilatator arterial puternic.
• Pisici cu CKD și Proteinurie: Telmisartan (un blocant al receptorilor angiotensinei – ARB) este o alegere excelentă. Este licențiat specific pentru reducerea proteinuriei la pisici și are, de asemenea, un efect anti-hipertensiv demonstrat. Adesea, în cazuri refractare, Amlodipina și Telmisartanul pot fi folosite în combinație.
• Câini: Terapia de primă linie este adesea un Inhibitor al Enzimei de Conversie a Angiotensinei (IECA) (ex. Enalapril, Benazepril), în special dacă HTA este asociată cu CKD, proteinurie sau boală cardiacă. Telmisartanul (ARB) este, de asemenea, o opțiune de primă linie din ce în ce mai utilizată. Dacă monoterapia cu IECA sau ARB este insuficientă, se adaugă Amlodipină.

Pasul 4: Monitorizarea și obiectivele terapeutice

• Obiectivul tratamentului: Obiectivul principal este reducerea TAS sub pragul de risc moderat, ideal sub 160 mmHg, și, dacă este posibil, în intervalul normotensiv (< 140 mmHg), fără a provoca hipotensiune. La pacienții cu CKD, un obiectiv la fel de important este reducerea proteinuriei.
• Program de monitorizare: După inițierea sau ajustarea tratamentului, TA trebuie reevaluată la intervale scurte (ex. 1-2 săptămâni) pentru a evalua răspunsul și a ajusta doza. Odată ce pacientul este stabilizat, monitorizarea TA se efectuează la fiecare 3-6 luni, concomitent cu monitorizarea bolii primare (ex. CKD, hipertiroidism).

Managementul crizei hipertensive

O criză hipertensivă (definită ca TAS > 180 mmHg cu prezența semnelor neurologice acute sau a decolării de retină) este o urgență medicală care necesită spitalizare. Acești pacienți necesită o reducere controlată a tensiunii arteriale (nu prea rapidă, pentru a evita hipoperfuzia cerebrală) folosind medicamente cu acțiune rapidă.

Ghid terapeutic farmacologic de primă linie pentru hta

Acest tabel oferă un algoritm decizional clinic rapid, bazat pe.

Specie	Scenariu clinic	Medicament de primă alegere	A doua linie / adițional
Pisică	HTA (fără comorbidități majore)	Amlodipină	Telmisartan
Pisică	HTA + CKD (cu proteinurie)	Telmisartan (adres. HTA + proteinuria)	Amlodipină (dacă Telmisartan e insuficient pt. TA)
Pisică	HTA + Hipertiroidism	Amlodipină (+ tratament specific pt. hipertiroidism)	Beta-blocante (ex. Atenolol) dacă există tahicardie severă
Câine	HTA + CKD (cu proteinurie)	Inhibitor ECA (ex. Benazepril) sau Telmisartan	Amlodipină
Câine	HTA + Boala Cushing	Inhibitor ECA sau Amlodipină (+ tratament specific pt. Cushing)	Combinație IECA + Amlodipină

Studii de caz și întrebări frecvente 

Studiu de caz 1: Pisică (13 ani) cu Hipertiroidism și Orbire Bruscă

• Prezentare: Pacient felin, 13 ani, se prezintă la urgente veterinare Bucuresti după ce proprietarul a observat că „s-a lovit de mobilă” și pare a fi suferit o orbire bruscă în ultimele 12 ore. Proprietarul raportează și scădere în greutate în ultimele 6 luni, în ciuda unui apetit „vorace”.
• Examen Clinic: Pacient agitat, vocalizează. Greutate 2.8 kg (scăzută). Examen oftalmic: midriază bilaterală, absența reflexului de amenințare. Examen fundoscopic: decolare de retină buloasă, bilaterală. Palparea cervicală relevă un nodul tiroidian mărit (gușă).
• Diagnostic: Măsurarea TA (SOP, metodă Doppler, manșetă 40%): TAS = 210 mmHg (Hipertensiune Severă). Analize de sânge: T4 total = 9.8 µg/dL (Normal < 4).
• Management: Clasificat ca o criză hipertensivă cu TOD ocular acut. Pacientul este internat. Se inițiază imediat tratament cu Amlodipină (pentru HTA) și Metimazol (pentru hipertiroidism).
• Raționament: Acest caz demonstrează legătura clasică HTA-Hipertiroidism-TOD Ocular. Recunoașterea orbirii ca o urgență a permis intervenția rapidă, oferind pacientului singura șansă de recuperare a vederii.

 

Studiu de caz 2: Câine (9 ani) cu CKD și Proteinurie

• Prezentare: Câine metis, 9 ani, se prezintă pentru screening-ul geriatric anual („Pachet Senior”). Pacientul este complet asimptomatic, cu nivel de energie normal.
• Examen Clinic: Condiție corporală optimă. Auscultație cardiacă: suflu sistolic grad 1/6 (nou apărut).
• Diagnostic: Măsurarea TA (SOP, metodă HDO, manșetă 40%): TAS = 175 mmHg (Hipertensiv). Biochimie: Uree 60 mg/dL, Creatinină 2.1 mg/dL (Stadiu 2 IRIS CKD). Analiză urină: Densitate 1.015, Raport UPC = 0.8 (Normal < 0.5; indică proteinurie renală).
• Management: Pacientul este diagnosticat cu CKD (Stadiu 2 IRIS), proteinuric și hipertensiv. Se inițiază tratament cu un inhibitor ECA (Benazepril) sau Telmisartan pentru a adresa simultan atât HTA, cât și proteinuria. Se inițiază o dietă renală.
• Raționament: Acesta este un exemplu perfect al succesului medicinei proactive. Pacientul era asimptomatic, dar screening-ul a identificat trei probleme majore (CKD, HTA, Proteinurie) care formează un cerc vicios. Intervenția în acest stadiu este renoprotectivă și va încetini semnificativ progresia bolii renale.

 

Întrebări frecvente (FAQ)

Întrebare: Cum se măsoară tensiunea la pisici și câini?

Răspuns: Procedura este non-invazivă și nedureroasă. Se utilizează o manșetă aplicată pe un membru (antebraț, metatars) sau la baza cozii. Acuratețea depinde critic de un protocol standardizat (SOP): mediu liniștit, aclimatizare 10 minute, și selectarea unei manșete cu lățimea de 40% din circumferința membrului. Se efectuează 5-7 citiri, se elimină prima și se face media celorlalte pentru a obține o valoare fiabilă și a contracara „white coat effect”.

 

Întrebare: Care sunt cauzele hipertensiunii la animale?

Răspuns: Spre deosebire de oameni, HTA la animale este rar primară. Este aproape întotdeauna secundară unei alte afecțiuni. La pisici, cauzele principale sunt Boala Renală Cronică (CKD) și Hipertiroidismul. La câini, cauzele frecvente sunt CKD, Sindromul Cushing și Diabetul Zaharat.

 

Întrebare: Ce riscuri are tensiunea crescută (ochi, rinichi, inimă)?

Răspuns: HTA netratată provoacă leziuni grave ale organelor țintă (TOD). Cel mai dramatic risc este orbirea bruscă, cauzată de decolarea retinei (retinopatie hipertensivă). Alte riscuri majore includ:

• Rinichi: Accelerează progresia bolii renale cronice (CKD).

• Inimă: Provoacă îngroșarea peretelui inimii (LVH), ducând la apariția de murmure și, potențial, la insuficiență cardiacă.

• Creier: Poate provoca simptome neurologice precum dezorientare, ataxie și crize convulsive.

 

Întrebare: Cât de des verific tensiunea la un animal senior?

Răspuns: Recomandarea standard internațională este anual, ca parte a controlului geriatric de rutină. Aceasta se aplică pisicilor cu vârsta de peste 7 ani și câinilor cu vârsta de peste 8-9 ani. Dacă animalul este deja diagnosticat cu o boală de bază (ex. CKD, hipertiroidism) sau este sub tratament pentru HTA, monitorizarea se face mai frecvent, de obicei la fiecare 3-6 luni, conform indicațiilor medicului veterinar curant.