Anemia hemolitică mediată imunitar (IMHA) la câini și pisici

Pe scurt, despre IMHA la câini și pisici:

Ce este IMHA: O boală autoimună gravă în care sistemul imunitar atacă și distruge propriile globule roșii (eritrocite) ale animalului. Aceasta duce la anemie hemolitică, adică scăderea severă a numărului de globule roșii, cu efecte precum lipsa oxigenării adecvate a organelor. IMHA mai este numită și anemie hemolitică autoimună.
Forme și cauze: IMHA poate fi primară (idiopatică), apare fără o cauză externă identificabilă (sistemul imunitar „o ia razna” spontan), sau secundară, declanșată de un factor subyacente (infecții precum babesioza, Ehrlichia la câini sau FeLV la pisici, cancer, reacții la medicamente, vaccinuri, toxine, mușcături de șarpe, înțepături de albine etc.). La câini, ~75% din cazurile de IMHA sunt primare, în timp ce la pisici IMHA este mai rară și de obicei secundară unor boli existente.
Semne clinice: Animalele cu IMHA prezintă adesea gingii foarte palide sau gălbui (icterice), din cauza distrugerii masive a eritrocitelor. Sunt apatice, slăbite, obosesc repede, pot refuza mâncarea și apă. Se observă adesea respirație și puls accelerate (inima și plămânii încearcă să compenseze lipsa oxigenului), iar în cazuri grave pot apărea leșinuri sau colaps. Urina poate fi închisă la culoare (roșiatică-maronie) din cauza pigmentului biliar rezultat din hemoliză. Uneori apare febră și, pe măsură ce boala avansează, pielea sau albul ochilor pot căpăta tentă galbenă (icter).
Diagnostic: Diagnosticul se pune prin analize de sânge. O hemoleucogramă completă evidențiază anemie severă (hematocrit/PCV mult sub valorile normale). De asemenea, la frotiul de sânge medicul poate observa aglutinarea (aglomerarea anormală) a eritrocitelor sau modificări de formă (ex. sferocite). Un test Coombs poate confirma prezența anticorpilor atașați de globulele roșii. Totodată, medicul veterinar va efectua teste pentru a determina dacă IMHA este primară sau secundară: teste pentru boli infecțioase (de exemplu, boala căpușelor la câini, testele FeLV/FIV/FIP la pisici, micoplasmoza hemotropică), analize biochimice pentru evaluarea organelor, radiografii/ultrasunete pentru a depista eventuale tumori sau anomalii, și examen de urină. Acest set complet de investigații ajută la identificarea unei cauze declanșatoare tratabile în caz de IMHA secundară.
Tratament: IMHA necesită tratament prompt și agresiv, adesea cu spitalizare de urgență. Dacă anemia este critică, se face transfuzie de sânge pentru a stabiliza pacientul (crește numărul de celule roșii temporar și previne prăbușirea organelor). Tratamentul de bază constă în imunosupresoare, în primul rând doze mari de corticosteroizi (ex. prednison/prednisolon), care calmează sistemul imunitar și opresc distrugerea hematiilor. În multe cazuri se adaugă și alte medicamente imunosupresoare (precum azatioprina, ciclosporina, micofenolatul) pentru un efect combinat și reducerea treptată a steroizilor. Dacă există o cauză secundară identificată, se tratează în paralel: de exemplu, antibiotice precum doxiciclina pentru infecții cu paraziți sanguini, antidoturi pentru toxine sau terapii oncologice pentru cancer. Deoarece IMHA predispune la formarea de cheaguri de sânge (tromboze) ce pot fi fatale, veterinarii recomandă adesea anticoagulante (ex. clopidogrel sau aspirină în doză mică) pentru a preveni tromboembolismul. Tratamentul durează luni de zile, necesitând adesea monitorizare și ajustare constantă, iar unele animale pot rămâne pe medicație de întreținere pe termen lung.
Îngrijire acasă și monitorizare: După stabilizare și externare, îngrijirea la domiciliu este esențială. Proprietarii trebuie să administreze toate medicamentele exact conform indicațiilor (nu întrerupeți brusc steroizii!), să asigure animalului odihnă, confort și un mediu lipsit de stres. Efortul fizic trebuie limitat pe perioada anemiei, plimbări scurte la câini, ținerea pisicilor în casă, deoarece animalele obosesc repede și riscă să se prăbușească. Oferiți-le apă proaspătă și hrană palatabilă; multe animale cu IMHA au apetit scăzut, deci poate fi nevoie de stimulente alimentare sau dietă specială la recomandarea veterinarului. Fiți atenți la efectele secundare ale medicamentelor: de exemplu, corticoterapia poate cauza sete și foame excesivă, urinare frecventă, agitație sau imunosupresie (predispunere la infecții); asigurați acces suficient la apă și pauze dese pentru toaletă. Monitorizați zilnic starea animalului, verificați culoarea gingiilor, observați dacă apare respirație greoaie, tuse, umflarea labelor sau abdomenului (posibile semne de cheaguri) sau orice agravare a letargiei. Prezentați-vă la controalele periodice recomandate de medic (de obicei săptămânal sau bilunar la început) pentru analize de sânge de urmărire, astfel încât tratamentul să fie ajustat treptat. Colaborați strâns cu medicul veterinar și raportați imediat orice schimbare îngrijorătoare.
Prognostic: IMHA este o afecțiune cu prognostic rezervat. În ciuda tratamentului corect, rată de mortalitate rămâne ridicată, studiile indică o mortalitate între ~20% și până la 70-80% în funcție de severitatea cazului și complicații. Cu diagnostic precoce și terapie agresivă aplicată la timp, mulți câini și pisici pot totuși să depășească faza critică. Statistic, aproximativ jumătate dintre câinii cu IMHA supraviețuiesc episodului acut suficient pentru a fi externați, iar cu îngrijire adecvată, până la 50-75% pot ajunge în remisie și reveni la o viață normală. Multe animale necesită tratament pe termen lung și monitorizare atentă, iar recidivele sunt posibile (aprox. 1 din 10 cazuri pot prezenta o revenire a bolii după remisie). Prognosticul este mai favorabil dacă o cauză secundară tratabilă a fost identificată (de ex. o infecție care se vindecă), în aceste situații, rezolvarea cauzei poate duce la recuperare completă. În schimb, dacă IMHA este asociată cu boli grave (cum ar fi cancerul sau infecții virale incurabile la pisici), șansele de supraviețuire scad. Fiecare pacient este diferit, iar medicul vă va informa onest despre evoluție. Important de știut este că IMHA nu este o boală cu vindecare garantată, dar unii pacienți se pot bucura de mulți ani de viață de calitate după tratament, fiecare zi câștigată contează, iar devotamentul proprietarului în administrarea tratamentului și îngrijirea atentă pot face diferența.

Ce este anemia hemolitică mediată imunitar (IMHA)?

IMHA reprezintă o boală autoimună severă întâlnită la animalele de companie (în special la câini și, mai rar, la pisici), în care sistemul imunitar atacă propriile celule roșii din sânge. În mod normal, globulele roșii (numite și hematii sau eritrocite) transportă oxigenul de la plămâni către toate țesuturile organismului, datorită hemoglobinei pe care o conțin. Atunci când numărul acestor celule scade drastic, țesuturile nu mai primesc suficient oxigen, iar animalul devine anemic și slăbit.

În IMHA, distrugerea globulelor roșii este provocată de anticorpi produși eronat de sistemul imunitar al animalului, ca și cum acestea ar fi niște „invadatori” străini. Termenul “hemolitic” se referă la ruptura/distrugerea celulelor sangvine, iar “mediat imunitar” indică faptul că sistemul imunitar mediază (cauzează) această distrugere. Practic, corpul își atacă propriul sânge. Această afecțiune mai este numită și anemie hemolitică autoimună (AIHA).

IMHA nu este o boală contagioasă, nu se ia de la un animal la altul și nici de la animal la om. Este o problemă internă a sistemului imunitar al individului. Important de menționat că anemia în sine nu este un diagnostic final, ci un simptom care are mereu o cauză. În cazul IMHA, cauza anemiei este reacția imună anormală. Există însă și alte tipuri de anemie (din sângerări, din lipsă de producție medulară etc.), așa că medicul veterinar trebuie să determine că anemia este într-adevăr cauzată de distrugerea imunitară a eritrocitelor.

Mecanismul bolii

În mod normal, globulele roșii au o durată de viață de câteva săptămâni (la câini ~100 de zile, la pisici ~70 de zile). Ele se formează în măduva osoasă și, după ce îmbătrânesc sau se deteriorează, sunt eliminate de splină și ficat într-un mod controlat, organismul reciclând componentele utile (fierul, proteinele). În IMHA, globulele roșii sunt distruse prematur, mult mai repede decât sunt produse, ceea ce duce la instalarea unei anemii rapide și severe.

Sistemul imunitar produce anticorpi (proteine de apărare) care se atașează de globulele roșii circulante. Aceste celule marcate astfel sunt apoi fie distruse în circulație de un proces numit hemoliză intravasculară (practic, celulele se rup în interiorul vaselor de sânge), fie sunt capturate și distruse în ficat și splină de celulele sistemului fagocitar (hemoliză extravasculară). În ambele situații, hemoglobina din eritrocite este eliberată masiv în organism. Ficatul încearcă să metabolizeze excesul de hemoglobină și rezultă cantități mari de bilirubină, un pigment biliar galben. Astfel apare icterul (îngălbenirea mucoaselor și pielii) și bilirubina suplimentară este excretată prin urină, conferindu-i o culoare brună închisă.

Pe lângă anemia severă, animalele cu IMHA suferă și de o stare de inflamație generalizată în organism, declanșată de distrugerea celulelor și reacțiile imune. De asemenea, un efect secundar periculos al IMHA este predispoziția la coagulare exagerată a sângelui, multe animale cu IMHA dezvoltă tromboembolii (cheaguri de sânge anormale care pot bloca vase din plămâni, creier etc.), complicație care poate cauza probleme fatale. Acesta este motivul pentru care IMHA este atât de periculoasă și necesită tratament prompt și complex.

Cauzele IMHA și diferența dintre forma primară și secundară

Cauzele IMHA pot fi diverse, iar boala este clasificată în două forme principale:

IMHA primară (idiopatică): Sistemul imunitar al animalului devine disfuncțional fără un motiv extern clar și începe să-și atace celulele roșii. Practic, corpul își greșește propria identitate, declanșând o boală autoimună de sine stătătoare. I se spune idiopatică deoarece nu se identifică o altă boală sau factor declanșator, cauza exactă este necunoscută. Se suspectează adesea o predispoziție genetică sau de rasă la unele animale (vezi secțiunea despre rase predispuse). La câini, majoritatea cazurilor de IMHA (circa trei sferturi) sunt primare. La pisici, forma primară de IMHA este mult mai rară.
IMHA secundară: Apare atunci când o altă problemă de sănătate declanșează reacția autoimună împotriva eritrocitelor. În acest caz, se poate spune că anemia hemolitică este o complicație sau un simptom al altei afecțiuni. Cum se întâmplă acest lucru? Anumite boli, agenți infecțioși sau substanțe pot schimba suprafața globulelor roșii sau pot altera sistemul imunitar în așa fel încât acesta începe să vadă eritrocitele ca fiind „străine”. Sistemul imunitar, altfel normal, reacționează exagerat la aceste modificări și își atacă propriile celule sanguine. IMHA secundară poate fi declanșată de o varietate de factori la câini și pisici, cum ar fi:
Infecții: Boli infecțioase severe pot stimula IMHA. La câini, un exemplu comun este babesioza (piroplasmoza, transmisă de căpușe), care poate provoca hemoliză imun-mediate. Alte infecții ce pot induce IMHA secundară la câini includ ehrlichioza, anaplasmoza, leptospiroza, infecția cu viermi cardiaci și diverse infecții bacteriene sau virale cronice. La pisici, cele mai frecvente asocieri sunt cu virusul leucemiei feline (FeLV), virusul imunodeficienței feline (FIV), peritonita infecțioasă felină (FIP) sau cu paraziți sanguini precum Mycoplasma hemofelis (fost Hemobartonella, un microorganism care se lipește de hematii). Infecțiile pot modifica celulele roșii sau pot supraîncărca sistemul imunitar, declanșând anemia hemolitică autoimună.
Neoplazii (cancer): Anumite tipuri de cancer pot provoca IMHA secundară atât la câini, cât și la pisici. Tumorile (de exemplu, limfoamele, hemangiosarcomul, carcinomul etc.) pot altera răspunsul imun sau pot elibera substanțe care „păcălesc” sistemul imunitar să atace celulele sanguine. La câini, cancerele sunt considerate o cauză relativ frecventă de IMHA secundară.
Medicamente și vaccinuri: Unele medicamente pot declanșa reacții imune aberante ce duc la hemoliză. La câini, sunt cunoscute cazuri de IMHA după utilizarea unor antibiotice (de exemplu, anumite sulfonamide, peniciline/cefalosporine) sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Și vaccinările au fost rareori incriminate ca factor declanșator (cazuri izolate în care la scurt timp după vaccin sistemul imunitar a intrat într-o stare hiper-reactivă). La pisici, de asemenea, unele medicamente (ex. anumite antibiotice sau chimioterapice) pot sta la originea unei reacții de tip IMHA.
Toxine, mușcături și alți factori externi: Intoxicații cu substanțe oxidante (cepe, usturoi în doze mari, zinc, cum ar fi ingerarea de monede sau cremoane metalice, etc.) pot cauza hemoliză directă și uneori răspuns autoimun secundar. Mușcăturile de șarpe sau înțepăturile de albine/viespi pot, în cazuri rare, să declanșeze IMHA prin mecanisme imune de tip alergic. Orice eveniment major care stresează organismul (chirurgie, traume severe, pancreatită, etc.) ar putea teoretic declanșa o reacție autoimună dacă există și alți factori predispozanți.

În esență, diferența între IMHA primară și secundară constă în existența sau absența unui alt factor declanșator identificabil. Această diferențiere este importantă pentru că ghidează tratamentul: în IMHA secundară, tratamentul cauzei de bază (de ex. antibiotice pentru o infecție, îndepărtarea unui medicament declanșator, tratamentul tumorii) este la fel de important ca imunosupresia, pe când în IMHA primară focusul este exclusiv pe controlul răspunsului autoimun.

Pentru a clarifica aceste aspecte, iată un tabel comparativ:

Tabel 1: Comparație între IMHA primară și IMHA secundară

Caracteristică	IMHA primară (idiopatică)	IMHA secundară
Definiție	Boală autoimună de sine stătătoare: sistemul imunitar atacă eritrocitele fără un trigger extern identificabil. Cauza rămâne necunoscută.	Boală autoimună declanșată de altceva: există o cauză subiacentă (boală sau factor extern) care a condus la reacția de distrugere a hematiilor.
Cauze posibile	Necunoscute; suspect genetică sau factori interni neidentificați. Apare spontan, uneori după stres sau fără legătură cu un eveniment anume.	Infecții (babesioză, ehrlichioză la câini; FeLV, FIV, Mycoplasma la pisici), cancer (ex. limfom), medicamente (sulfonamide, anumite antibiotice etc.), vaccinuri (foarte rar), toxine (ceapă, zinc), mușcături/înțepături, alte boli inflamatorii.
Frecvență	Mai frecventă la câini (≈ 75% din cazurile de IMHA la câine sunt primare). La pisici este rară.	Mai puțin frecventă la câini (≈ 25% din cazuri), predominantă la pisici (majoritatea IMHA feline au o cauză identificabilă).
Abordare terapeutică	Imunosupresoare agresive (corticosteroizi +/- alte medicamente) pentru a calma sistemul imunitar. Nu există o cauză de eliminat, deci accentul e pe controlul bolii autoimune.	Tratarea cauzei primare în paralel cu terapia imunossupresoare. Exemplu: antibiotic pentru o infecție, tratament antitumoral, eliminarea medicamentului declanșator etc., pe lângă prednison și alte imunosupresoare.
Prognostic	Variază: depinde de răspunsul la imunosupresoare. Unele animale intră în remisie, altele pot deceda chiar și cu tratament corect. Există risc de recidivă după remisie deoarece cauza internă persistă (sistemul imunitar poate redeveni agresiv). Necesită adesea terapie de lungă durată.	Depinde de severitatea IMHA și de succesul tratării cauzei. Dacă cauza secundară este rezolvată (ex. infecție eliminată), șansele de recuperare cresc. Dacă cauza este incurabilă (ex. cancer agresiv, virus cronic), prognosticul este mai rezervat. Teoretic, dacă elimini trigger-ul și controlezi episodul autoimun, riscul de recidivă e mai mic, dar animalul rămâne vulnerabil.

Semne clinice ale IMHA la câini și pisici

Animalele care dezvoltă IMHA de obicei ajung la veterinar deoarece par foarte bolnave. Simptomele nu sunt întotdeauna specifice doar acestei boli, dar combinația lor și severitatea de obicei sugerează medicului un tablou de anemie hemolitică. În general, semnele clinice ale unui câine sau pisici cu IMHA pot include:

Letargie accentuată și slăbiciune: Animalul este apatic, doarme mai mult, nu mai are chef de plimbare sau joacă. Chiar și eforturi mici (urcat scări, alergat scurt) pot provoca oboseală extremă sau colaps. Aceste manifestări apar deoarece mușchii și organele nu primesc destul oxigen, forțând animalul să reducă activitatea.
Gingii palide sau gălbui: Dacă ridicați buza animalului, veți observa că mucoasele orale (gingiile) nu mai sunt roz, ci au o nuanță palidă albicioasă sau gri. Uneori, pe măsură ce boala avansează, pot deveni chiar galbene (icterice). Paliditatea indică anemie severă (număr foarte scăzut de globule roșii), iar tentă galbenă indică prezența bilirubinei crescute de la hemoliză. La un animal normal, gingiile sunt roz-somon. Paliditatea accentuată este un semn de alarmă ce necesită consultație de urgență.
Respirație accelerată și puls mărit: Pentru a compensa lipsa de oxigen din sânge, corpul reacționează prin mărirea ritmului cardiac (inima bate mai repede) și a frecvenței respiratorii (animalul respiră rapid, chiar și în repaus). Este un efort de a circula puținele celule roșii cât mai repede către țesuturi. Puteți observa animalul gâfâind ușor, respirând superficial sau având pulsul foarte puternic la nivelul pieptului.
Intoleranță la efort și posibile episoade de leșin: Un câine cu IMHA poate să se oprească des în timpul plimbării, să meargă foarte încet, poate șchiopăta de slăbiciune sau chiar să se prăbușească brusc după un effort minim. La pisici, joaca și mișcarea sunt drastic reduse; pot prefera să stea întinse și să evite orice consum energetic. În cazuri grave, animalele pot avea sincopă (leșin) din senin, mai ales la efort, din cauza oxigenării insuficiente a creierului.
Urina de culoare închisă (roșu-maroniu): Mulți proprietari observă că urina animalului devine tea-color (culoarea ceaiului) sau ca cola. Această colorație este datorată pigmentului biliar (bilirubină) și/sau hemoglobinei libere, eliminate prin rinichi ca urmare a distrugerii masive a eritrocitelor. Este un semn caracteristic pentru hemoliză. De asemenea, uneori fecalele pot avea o culoare mai gălbuie sau portocalie decât normal, din cauza schimbărilor în metabolismul bilirubinei.
Icter (îngălbenirea ochilor, pielii): Pe lângă gingii, se poate vedea icter și la albul ochilor (sclere) sau pe pielea cu blana rară (de exemplu, la interiorul urechilor albe, pe burtă dacă blana e rară). Această nuanță galbenă trădează nivelul ridicat de bilirubină din sânge, cauzat de distrugerea globulelor roșii într-un ritm mai rapid decât poate ficatul s-o proceseze. Icterul indică de regulă că anemia nu e din hemoragie, ci din hemoliză (distrugere).
Lipsa poftei de mâncare (anorexie) și pierdere în greutate: Animalele cu IMHA de obicei mănâncă foarte puțin sau deloc. Un câine energic care altădată înfuleca poate deveni mofturos, iar o pisică poate refuza total hrana (pisicile cu anemie severă sunt adesea anorexice). Această lipsă a apetitului, combinată cu procesul bolii, duce la scădere în greutate și poate accentua slăbiciunea. Unii pacienți pot prezenta și greață sau vărsături ocazionale, mai ales pisicile, ceea ce complică menținerea nutriției.
Febră și sensibilitate generală: Aproximativ jumătate dintre câinii cu IMHA pot avea temperatură corporală crescută (febră moderată). Febra apare din cauza inflamației sistemice produse de reacția imună și distrugerea celulelor. Animalul poate părea că are frisoane sau că evită să fie atins (din cauza disconfortului). Deși febra sugerează uneori infecție, în contextul IMHA ea nu exclude diagnosticul (este o febră de origine imună). Unii câini prezintă și splină mărită (splenomegalie) la palpare, însă acest lucru nu e vizibil pentru proprietar, ci este observat de medic la examenul clinic sau ecografie.
Semne de sângerare sau vânătăi (rare, în caz de sindrom Evan): În anumite cazuri, IMHA poate fi însoțită și de o scădere a trombocitelor (celulele responsabile de coagulare). Aceasta se numește sindromul Evan (când animalul are simultan anemie hemolitică autoimună și trombocitopenie imună). În astfel de situații, pe lângă semnele de anemie, se pot vedea petesii (puncte roșii mici pe piele sau mucoase, semn de sângerări capilare) sau echimoze (vânătăi), sângerări ale gingiilor, sangvinolenta în urină sau fecale. Aceste semne indică probleme de coagulare. Repetăm, acest lucru apare doar în unele cazuri complicate; majoritatea animalelor cu IMHA au doar semnele legate de anemie și icter.

Notă: Simptomele de mai sus nu apar toate dintr-odată și nici toate la fiecare animal. Unele animale pot prezenta inițial doar letargie și paliditate, iar altele pot veni direct în stare gravă, cu colaps și icter pronunțat. De asemenea, pisicile tind să își ascundă mai bine boala decât câinii. O pisică cu IMHA va fi foarte apatică și se va retrage, posibil ascunzându-se prin casă, evitând interacțiunea. Proprietarii pot observa că “ceva nu este în regulă, stă mai mult ascunsă și nu mănâncă”, dar pisicile manifestă semnele anemiei mai subtil. Indiferent de specie, dacă observați gingii palide/galbene sau slăbiciune extremă la animalul dvs., tratați situația ca pe o urgență veterinară și mergeți imediat la medic!

Diagnostic, Cum se detectează IMHA?

Diagnosticul de IMHA combină indicele clinice (ce vede medicul la examinare) cu investigațiile de laborator. Medicul veterinar va începe prin a realiza un examen fizic complet și va nota semnele: mucoase palide/icterice, eventuale petechi sau hematoame, ritm cardiac și respirator mărit, febră, splină mărită etc. Dacă suspectează anemie, va recomanda imediat analize de sânge.

Principalele teste și proceduri de diagnostic pentru IMHA includ:

Hemoleucograma completă (CBC): Este testul de bază pentru a confirma anemia. Se recoltează o probă de sânge pentru a măsura hematocritul/PCV (procentul de globule roșii din sânge) și pentru a număra globulele roșii. La un câine sănătos, hematocritul este de ~35-55%, iar la o pisică ~25-45%. În IMHA, aceste valori sunt mult sub limite (uneori <20% la câini, <15% la pisici), indicând anemie severă. Hemoleucograma mai arată dacă anemia este regenerativă, adică dacă măduva osoasă produce globule roșii tinere (reticulocite) în încercarea de a compensa pierderea. În IMHA, de regulă anemia este regenerativă (măduva încearcă să țină pasul, deci se văd reticulocite crescute), deși în stadii incipiente sau cazuri grave poate fi și neregenerativă. De asemenea, pot apărea modificări în formă și mărime ale hematiilor; adesea la câini se observă sferocite (globule roșii mai mici și rotunde, fără zona centrală palidă), care sunt un indiciu de hemoliză imună.
Examenul frotiului de sânge: Medicul va analiza la microscop o lamă de sânge. Aici pot fi văzute semne caracteristice IMHA, precum autoaglutinarea, globulele roșii se adună în ciorchini sau grămăjoare, ceea ce indică faptul că anticorpii le-au făcut lipicioase între ele. Uneori aglutinarea este vizibilă chiar cu ochiul liber: dacă proba de sânge a pacientului este pusă pe o lamă, sângele nu se întinde uniform, ci formează pete/aglomerări. Autoaglutinarea este aproape sigur semn de IMHA. Pentru a o diferenția de rulourile normale de eritrocite (care seamănă cu teancurile de monede), medicul poate face testul cu ser fiziologic: diluează o picătură de sânge cu ser fiziologic pe lamă, în IMHA adevărată, celulele tot rămân lipite (aglutinate). La frotiu se mai pot vedea paraziți sanguini dacă sunt cauza (ex. Babesia, Mycoplasma), sau incluziuni, fragmente celulare, etc., care oferă indicii.
Testul Coombs (test de antiglobulină directă): Acesta este un test specific pentru a confirma IMHA. Practic, laboratorul verifică dacă pe suprafața eritrocitelor pacientului există anticorpi sau componente de complement atașate. Dacă testul Coombs iese pozitiv, înseamnă că sistemul imunitar a marcat globulele roșii pentru distrugere, confirmând diagnosticul de anemie mediată imun. Un Coombs negativ însă nu exclude complet IMHA, dacă celelalte semne sunt concludente (pot exista rezultate fals negative). Testul Coombs este însă un instrument valoros mai ales când imaginea clinică nu e clară sau dacă nu se observă autoaglutinare la frotiu.
Biochimie sanguină și analiză de urină: Medicul va rula și un panel biochimic (analize uzuale de organe) pentru a evalua funcția ficatului, rinichilor, nivelul electroliților etc. În IMHA, adesea se găsește bilirubină crescută în sânge din cauza hemolizei. De asemenea, se poate observa creșterea enzimelor hepatice (ficatul este suprasolicitat de eliminarea deșeurilor de hemoliză). Analiza urinei poate evidenția bilirubinurie (bilirubină în urină) sau hemoglobinurie (hemoglobină liberă în urină) care explică urina de culoare închisă. Totodată, testele de urină și sânge arată dacă există alt organ afectat sau dacă sunt complicații (de ex. infecție urinară secundară, inflamație pancreatică, etc.). Aceste informații ajută la evaluarea stării generale și la ghidarea tratamentului de susținere.
Teste pentru boli infecțioase: Fiindcă IMHA secundară trebuie diferențiată de cea primară, veterinarul probabil va recomanda teste specifice pentru a detecta boli transmisibile sau infecțioase cunoscute că declanșează hemoliză. La câini, se folosesc paneluri de boli transmise de căpușe (Babesia, Ehrlichia, Anaplasma, Borrelia, boala Lyme), test pentru Leptospiroză, test antigenic pentru Dirofilaria (viermi cardiaci), etc., în funcție de zona geografică și suspiciune. La pisici, se testează aproape întotdeauna pentru FeLV/FIV (două teste rapide de sânge pentru leucemie și imunodeficiență felină) și uneori pentru titruri de coronavirus (FIP) sau se examinează frotiul pentru hemoparaziți (Mycoplasma hemofelis). Un rezultat pozitiv la oricare dintre aceste teste indică o posibilă IMHA secundară (ex. pisică FeLV pozitivă cu anemie hemolitică). În cazul unor infecții, diagnosticul IMHA devine o parte a imaginii clinice și se va trata atât anemia cât și infecția.
Investigații imagistice (radiografii, ecografie): Deoarece la câini o cauză comună de IMHA secundară este cancerul ascuns, medicul poate sugera radiografii toracice (pentru a vedea plămânii și mediastinul, în căutare de tumori sau metastaze) și ecografie abdominală (pentru a inspecta organele interne, ficat, splină, rinichi, ganglioni, potențiale mase tumorale). De exemplu, un hemangiosarcom splenic poate provoca hemoliză microangiopatică și reacții imune, iar îndepărtarea splinei ar face parte din tratament. Chiar dacă nu se suspectează puternic o neoplazie, aceste investigații sunt utile: pot găsi semne de infecție internă, mărire de organe, sau pot exclude alte probleme.
Alte teste speciale: În cazuri atipice, medicul poate recomanda investigații suplimentare: de exemplu, o punție medulară (aspirat de măduvă osoasă) dacă suspectează o problemă cu producția de celule sanguine sau dacă anemia pare neregenerativă. Dar de obicei, în IMHA clasică nu e nevoie de biopsie medulară, deoarece problema e la distrugere periferică, nu la producție. De asemenea, dacă există suspiciuni de boli imune complexe, se pot face teste pentru lupus sau alte marker-e autoimune, însă acestea sunt cazuri rare.

Diagnosticarea IMHA poate fi uneori rapidă și evidentă (de exemplu, un câine vine cu mucose galbene și sângele recoltat pe lamă se aglutinează imediat, medicul deja suspectează IMHA înainte chiar de rezultate). Totuși, confirmarea completă necesită excluderea altor cauze de anemie: de exemplu, medicul va verifica că animalul nu are un sângerări acute sau cronice, că nu este parazitat sever (purici, căpușe, paraziți interni care să cauzeze pierderi de sânge), etc. Diagnosticul diferențial al anemiei include: hemoragii, anemii aplastice (producție insuficientă de celule, cum e în intoxicatii sau boli ale măduvei), anemii hemolitice non-imune (ex. intoxicații cu ceapă, deficiențe enzimatice ereditare). Prin testele enumerate mai sus, medicul va delimita clar situația. Dacă se evidențiază anticorpi pe globule roșii și restul cauzelor de anemie sunt excluse, IMHA este confirmată.

Tratamentul IMHA, cum putem salva animalul?

IMHA este considerată o urgență medicală veterinară. Majoritatea animalelor afectate sunt într-o stare gravă și necesită internare imediată într-o clinică veterinară, de preferință una dotată cu facilități de transfuzie și terapie intensivă. Scopurile principale ale tratamentului sunt: stabilizarea pacientului (corectarea anemiei și a semnelor de șoc), stoparea sau încetinirea distrugerii imune a globulelor roșii, prevenirea complicațiilor (precum trombozele) și tratamentul cauzei de bază (dacă este o IMHA secundară).

Stabilizarea de urgență

În cazurile severe, câinele sau pisica pot avea nevoie de suport vital imediat. Printre măsurile de stabilizare se numără:

Transfuzia de sânge: Dacă hematocritul este extrem de scăzut sau animalul prezintă colaps, transfuzia sanguină este adesea primul pas. Se administrează fie sânge integral, fie masă de eritrocite compatibilă (de la un donor sănătos) pentru a crește rapid numărul de globule roșii circulante. Scopul transfuziei nu este de a vindeca IMHA, ci de a cumpăra timp, practic, să aducă oxigen la țesuturi pentru ca pacientul să supraviețuiască până când medicația imunosupresoare își face efectul și oprește hemoliza. Transfuzia ridică temporar hematocritul; totuși, în IMHA, viața noilor celule poate fi tot scurtă (sistemul imunitar le poate ataca și pe acestea). Uneori sunt necesare transfuzii multiple pe durata spitalizării, până când distrugerea eritrocitelor încetinește. Înainte de transfuzie, clinica va face teste de compatibilitate (grupare sanguină și cross-match) pentru a reduce riscul de reacții transfuzionale. Transfuzia se monitorizează atent (temperatura, puls, eventuale reacții alergice).
Fluide intravenoase și oxigenoterapie: Animalele cu anemie severă pot fi deshidratate și au circulația compromisă. Administrarea de fluide IV (perfuzie) ajută la menținerea tensiunii arteriale și la susținerea rinichilor (care procesează produsii de hemoliză). Unii pacienți beneficiază și de oxigen suplimentar (administrat prin mască, cușcă de oxigen sau sondă nazală) pentru a crește saturația oxigenului din puținele celule roșii disponibile. Oxigenul ajută la reducerea stresului respirator și la protejarea organelor vitale.
Suport pentru funcțiile vitale: În clinică se vor monitoriza și susține parametri precum temperatura (dacă e febră foarte mare, se răcorește pacientul; dacă e hipotermic în șoc, se încălzește), echilibrul electrolitic și acidobazic, diureza (urinarea, ca indicator al perfuziei renale), etc. În caz de insuficiență hepatică sau renală incipientă de la anemie, se iau măsuri (medicamente hepatoprotectoare, diuretice dacă e nevoie, etc.). Dacă animalul are icter sever, poate fi predispus la coagulare intravasculară diseminată (DIC), o altă complicație gravă, personalul veterinar va urmări indicii de coagulare și poate administra heparină sau plasmă proaspătă congelată dacă este necesar, deși prevenția cheagurilor se face în general cu medicamente precum vom menționa mai jos (clopidogrel/aspirină).
Tratamente simptomatice: Dacă pacientul are vărsături (de la înghițirea de bilirubină, gastrită uremică sau efectul steroizilor), i se vor administra antiemetice. Dacă are risc de ulcer gastric (de la steroizi sau hipoxie), se dau gastroprotectori (sucralfat, antiacide). Dacă apar convulsii (posibil din hipoxie cerebrală), se gestionează cu anticonvulsive. Fiecare problemă apărută pe parcurs este abordată pentru a menține pacientul în viață și confortabil.

Imunosupresoare, oprirea „războiului” din corp

Terapia imunosupresoare este piatra de temelie a tratamentului IMHA. În esență, aceste medicamente calmează reacția exagerată a sistemului imunitar care distruge globulele roșii. Regimul exact poate varia, dar în linii mari se procedează astfel:

Corticosteroizi în doze imunodepresive: De regulă, se începe cu prednison (sau prednisolon) în doze mari, administrat oral sau injectabil. Steroizii sunt medicamente foarte potente în suprimarea inflamației și a răspunsului imun. Ei acționează prin multiple mecanisme: scad producția de anticorpi, reduce capacitatea macrofagelor de a „mânca” celulele marcate și stabilizează membranele celulare. Prednisonul începe să aibă efect în câteva zile, dar uneori se văd îmbunătățiri și în 24-48 ore (de exemplu, scade febra, apetitul revine puțin). La pisici se preferă prednisolonul, deoarece pisicile procesează prednisonul mai greu, prednisolonul este forma activă. Doza de atac este mult mai mare decât doza „fiziologică”, practic vorbim de doze cortizonice imunosupresive. În cazurile foarte grave, se poate administra și dexametazonă injecțabil (un steroid și mai puternic) pe termen scurt. Corticoterapia este de obicei prima linie de tratament și absolut necesară.
Alte imunosupresoare adjuvante: În multe cazuri de IMHA, mai ales la câinii de talie mare sau în formele refractare, medicii adaugă un al doilea (sau chiar al treilea) medicament imunosupresor alături de cortizon. Scopul este fie de a potența efectul (să controleze mai repede boala), fie de a permite scăderea mai timpurie a dozei de steroizi (care au multe efecte adverse pe termen lung). Exemple de astfel de medicamente includ:
Azatioprina: un imunosupresor citotoxic care acționează asupra limfocitelor (scade producerea de celule imune). Se administrează la câini (oral) și are efect în câteva zile-săptămâni. Ajută la menținerea remisiunii. Notă: Azatioprina nu se folosește de obicei la pisici, deoarece pisicile sunt foarte sensibile la toxicitatea acestui medicament (metabolismul lor nu-l poate gestiona bine).
Ciclosporina (Atopica®): un imunosupresor care inhibă un subset de celule T. Este folosit frecvent în medicina veterinară pentru boli imune (ex. dermatită atopică, și off-label pentru IMHA). Se poate folosi atât la câini, cât și la pisici, și are avantajul că nu provoacă supresia măduvei osoase. Ciclosporina este relativ costisitoare, dar mulți specialiști o preferă ca medicație adjuvantă, mai ales în cazurile complicate de IMHA sau când steroizii singuri nu sunt suficienți.
Micofenolat mofetil: un alt imunosupresor modern, care inhibă proliferarea limfocitelor B și T. Se folosește la unele animale în loc de azatioprină, sau când azatioprina/ciclosporina nu sunt tolerate. Are acțiune destul de rapidă (săptămână 1-2) și efecte adverse moderate (cel mai frecvent poate cauza tulburări digestive). Unele studii sugerează eficacitate bună în IMHA refractară.
Alte opțiuni: În cazuri foarte rezistente, medicii veterinari pot încerca imunoglobulina intravenoasă (IVIG), administrarea de anticorpi concentrați umani care blochează receptorii macrofagelor și pot opri hemoliza (este un tratament scump și nu mereu disponibil, dar poate salva vieți în situații critice). De asemenea, s-au folosit uneori LE echipamente de plasmafereză (filtrarea anticorpilor din sânge), însă acestea sunt disponibile doar în centre ultraperformante.

Tratamentul imunosupresor combinat are rolul de a obține remisia (oprirea hemolizei și normalizarea valorilor de sânge). Această remisie poate dura zile până la câteva săptămâni pentru a fi atinsă. În tot acest timp, animalul este monitorizat și susținut.

Este foarte important de știut că schema de tratament poate varia de la un pacient la altul. Un veterinar generalist poate începe terapia, dar adesea în IMHA grave se recomandă implicarea unui medic veterinar specialist în medicină internă. Un specialist are experiență cu cazurile complexe și poate ajusta medicația fin (de exemplu, monitorizarea nivelului de ciclosporină în sânge, știe când să introducă/să scoată un anumit medicament etc.). Deci nu vă mirați dacă medicul curant sugerează trimiterea la un specialist, este în beneficiul animalului, mai ales dacă boala nu răspunde la primele intervenții.

Mai jos este un tabel cu principalele medicamente utilizate în IMHA și explicații simple despre rolul lor:

Tabel 2: Medicamente uzuale în tratamentul IMHA și modul lor de acțiune (pe înțelesul proprietarilor)

Medicament (ingredient activ)	Rol în tratament și modul de acțiune (explicație pe scurt)
Prednison / Prednisolon (corticosteroid)	Primul și cel mai important medicament. Reduce puternic răspunsul imun al organismului. Calmează inflamația și oprește distrugerea eritrocitelor de către sistemul imunitar. Ajută la stabilizarea pacientului rapid. Prednisonul se folosește la câini, iar prednisolonul la pisici (forma care acționează direct). Efecte secundare: sete și foame crescute, urinare excesivă, risc de infecții, etc., dar este indispensabil pentru salvarea vieții în IMHA.
Azatioprină (imunosupresor citotoxic)	Medicament administrat adesea la câini în completarea corticoizilor. Inhibă multiplicarea limfocitelor (celulele imune care produc anticorpi), scăzând astfel atacul autoimun. Se folosește pe termen mediu (săptămâni-luni). Notă: La pisici nu se folosește, din cauza riscului de efecte toxice grave.
Ciclosporină (Atopica®) (imunosupresor)	Un imunomodulator care blochează o parte din celulele T ale sistemului imunitar. Este utilizat atât la câini, cât și la pisici pentru a ajuta la controlul bolilor autoimune. În IMHA, ciclosporina poate fi adăugată dacă răspunsul la prednison nu e suficient sau pentru a reduce doza de steroizi. Are mai puține efecte adverse sistemice decât cortizonul (principalul inconvenient fiind costul).
Micofenolat mofetil (imunosupresor)	O altă opțiune de imunosupresie, care inhibă proliferarea limfocitelor B și T. Este folosit uneori ca alternativă la azatioprină, mai ales dacă se dorește un debut mai rapid al acțiunii. Poate ajuta la cazurile care nu răspund la schema prednison + azatioprină.
Doxiciclină (antibiotic tetraciclinic)	Antibiotic folosit în special la câini pentru a trata infecțiile transmise de căpușe (Babesia, Ehrlichia, etc.) și la pisici pentru infecția cu Mycoplasma hemofelis. Dacă se suspectează că IMHA este cauzată de un agent infecțios, doxiciclina este adesea administrată preventiv sau în așteptarea rezultatelor, deoarece acoperă o gamă largă de infecții ce pot declanșa anemia hemolitică.
Clopidogrel (Plavix®) (anti-trombocitar) & Aspirină (acid acetilsalicilic) (anti-coagulant)	Medicamente care previn formarea cheagurilor de sânge. Clopidogrelul împiedică trombocitele (plachetele) să se lipească și să formeze trombi, iar aspirina în doze mici reduce coagularea. Unul dintre acestea este adesea prescris la câini cu IMHA, deoarece riscul de tromboembolism (cheag care poate bloca vasele din plămâni sau alte organe) este foarte ridicat. La pisici, aspirina se folosește cu mare precauție (pisicile metabolizează lent aspirina), așa că se preferă tot clopidogrel în general, dacă se consideră necesar. Aceste medicamente pot salva viața prevenind complicațiile trombotice.
Imunoglobulină intravenoasă (IVIG)	O soluție de anticorpi purificați, administrați pe venă, folosită uneori în cazurile critice de IMHA. Blochează receptorii macrofagelor din splină și ficat, împiedicându-le să mai distrugă globulele roșii marcate cu anticorpi. Poate opri hemoliza rapid, dar are efect tranzitoriu (câteva săptămâni) și este foarte costisitoare. Se utilizează doar în anumite spitale și situații, când alte măsuri nu dau roade suficient de repede.

(Notă: Schema exactă de medicamente va fi adaptată de veterinar pentru fiecare animal. Nu toate cele de mai sus vor fi folosite la un singur pacient; de obicei se combină 1-3 imunosupresoare și un anticoagulant, plus eventual antibiotic dacă e nevoie.)

Tratarea cauzei secundare (dacă există)

Dacă investigațiile au indicat o cauză primară, aceasta trebuie adresată simultan. Câteva exemple:

Dacă un câine are babesioză confirmată, se va administra medicamentul specific anti-Babesia (cum ar fi imidocarb dipropionat). În plus, doxiciclina este adesea administrată oricum la babesioză, deci se continuă.
Dacă un câine are ehrlichioză sau altă boală de căpușă, doxiciclină este tratamentul de bază pentru câteva săptămâni.
Dacă o pisică este pozitivă la Mycoplasma hemofelis (anemie infecțioasă felină), doxiciclina se dă timp de 3 săptămâni, ceea ce de multe ori duce la îmbunătățire notabilă (fiindcă se elimină parazitul ce declanșa hemoliza).
Dacă se descoperă un cancer (tumoră), opțiunile pot include intervenție chirurgicală (ex: splenectomie dacă e o tumoră pe splină), chimioterapie, sau radioterapie, în funcție de tipul de cancer și stadiu. Uneori, dacă tumora se poate elimina complet, se poate obține remisia IMHA.
Dacă s-a identificat o reacție la un medicament (de exemplu, un antibiotic administrat anterior), acel medicament este întrerupt imediat și se notează ca alergie în fișa animalului pentru viitor.
Dacă se suspectează un vaccin recent ca factor declanșator (deși rar), evident nu se mai administrează rapeluri ale acelui vaccin în viitor fără o precauție extremă și justificare solidă.
În cazul leptospirozei (care poate provoca anemie hemolitică severă la câini), se administrează antibiotice specifice (peniciline sau doxiciclină) și suport intensiv, dat fiind că leptospiroza afectează și ficatul/rinichii.
La pisici, dacă IMHA este asociată cu FeLV sau FIV, din păcate nu există tratament antiviral curativ pentru aceste boli. Se oferă terapie de susținere și imunosupresoare, dar prognosticul pe termen lung este mai rezervat. În cazul FIP (peritonita infecțioasă felină), boală virală care uneori poate veni la pachet cu anemie hemolitică, au apărut recent tratamente antivirale pentru FIP (ex. GS-441524) care, dacă sunt accesibile, pot fi încercate.

Pe scurt, componenta de tratament etiologic (al cauzei) este foarte importantă la pacienții la care IMHA nu este idiopatică. Ignorarea unei infecții sau a altei cauze ar putea face ca imunosupresoarele singure să nu aibă succes sau boala să reapară.

Monitorizarea răspunsului la tratament

În timpul spitalizării și după, medicii vor verifica periodic hemograma animalului pentru a vedea dacă hematocritul crește sau măcar se stabilizează. Un semn bun este atunci când, după câteva zile, valoarea hematocritului se menține fără transfuzie sau începe să urce, înseamnă că hemoliza a încetinit și măduva osoasă reușește să producă celule noi care rămân în circulație.

De asemenea, se monitorizează semnele clinice: dacă animalul devine mai vioi, începe să mănânce, dispare febra și scade icterul, sunt indicatori de progres. Medicamentele imunosupresoare însă au nevoie de timp pentru efect deplin, deci primele zile sunt critique. Multe animale stau internate 2-7 zile sau chiar mai mult, în funcție de gravitate. În acest timp, pot trece prin suișuri și coborâșuri (azi ceva mai bine, mâine scade iar hematocritul, etc.). Tratamentul este ajustat în consecință.

După externare, monitorizarea continuă la domiciliu și la cabinet este esențială (vom detalia în secțiunea următoare ce implică îngrijirea acasă). În general, odată ce animalul a ieșit din spital, se programează vizite la 1 săptămână distanță, apoi la 2 săptămâni, apoi lunar, etc., pentru a urmări hemograma și starea generală. Scăderea dozelor de medicamente (în special a corticoizilor) se face treptat, numai după ce valorile sanguine s-au îmbunătățit semnificativ și s-au menținut stabile o perioadă. O scădere prea rapidă a prednisonului, de exemplu, poate precipita o recădere. De obicei, prednisonul se administrează în doză mare inițial ~2-4 săptămâni, apoi se scade treptat pe parcursul a încă 3-6 luni sau mai mult, în pași mici, sub supravegherea testelor de sânge. Medicamentele adjuvante (azatioprină, ciclosporină) se mențin adesea mai mult timp, uneori până la 6-12 luni sau chiar toată viața (depinde dacă boala recidivează la încercarea de întrerupere).

Foarte important: nu întrerupeți și nu modificați dozele medicamentelor pe cont propriu! Imunosupresoarele trebuie administrate exact cum prescrie medicul; altfel puteți sub-trata boala (ducând la recidivă) sau puteți provoca efecte adverse grave (de exemplu, oprirea bruscă a cortizonului după administrare îndelungată poate cauza insuficiență suprarenală acută). Orice decizie legată de medicație trebuie luată împreună cu veterinarul.

Îngrijirea acasă a unui animal cu IMHA și sfaturi pentru proprietari

Îngrijirea unui câine sau pisici care a trecut prin IMHA poate fi provocatoare, dar implicarea activă a proprietarului în perioada de recuperare este crucială pentru succes. Iată aspectele principale de care să țineți cont odată ce vă duceți prietenul blănos acasă:

Administrarea corectă a medicamentelor: Veți avea, probabil, un regim complex de pastile pentru animalul dvs., corticosterioizi (prednison/prednisolon) și eventual alte imunosupresoare, plus poate protectoare gastrice, antibiotice, anticoagulante etc. Este absolut esențial să le dați exact la orele și în dozele prescrise. Faceți-vă un program sau seteați alarme, mai ales dacă sunt multe administrări. Dacă o doză este omisă accidental, întrebați medicul (nu dublați doza data viitoare fără aviz). Unele medicamente se dau cu mâncare (pentru protejarea stomacului, ex. prednisonul e bine să fie cu ceva hrană), altele pe stomacul gol (doxiciclina se administrează cu puțină apă și fără mâncare imediat pentru a evita esofagita la pisici). Medicul vă va explica aceste detalii, notați-le și urmați-le. De asemenea, asigurați-vă că rețetele sunt refăcute la timp; nu doriți să rămâneți fără pastile în weekend, de exemplu. Continuitatea tratamentului face diferența între recidivă și menținerea remisiunii.
Dietă și nutriție: Un animal anemic și în convalescență are nevoie de o alimentație de calitate. Totuși, multe animale cu IMHA au apetit scăzut, deci trebuie să vă dea silința să le faceți hrana cât mai atrăgătoare. Oferiți-le hrană preferată (dacă e la dietă specială, discutați cu medicul ce alternative gustoase există). Încălzirea ușoară a hranei umede poate spori mirosul și apetitul la pisici. Pentru câini, puteți încerca să adăugați un strop de supă de pui (fără sare/condimente) peste crochete, sau un topping cu conserve apetisante. Evitați recompensele nepotrivite (ex. alimente bogate în ceapă/usturoi, toxice, sau exces de sare). Dacă animalul refuză să mănânce, anunțați medicul, uneori sunt necesare stimulente de apetit sau chiar hrănire asistată (cu seringă sau sondă) la pisicile care stau prea mult fără să mănânce, pentru a preveni lipiddoza hepatică. Hidratarea este importantă: asigurați apă proaspătă mereu la dispoziție. Câinii sub tratament cu steroizi vor bea oricum foarte multă apă (nu îi restricționați, dar scoateți-i afară mai des pentru a evita „accidentele” în casă). Dacă o pisică nu bea suficient, puteți folosi o fântână de apă sau să adăugați puțină apă în hrana umedă.
Odihnă și limitarea efortului: Un animal anemic nu are rezistență, gândiți-vă cum se simte un om anemic foarte palid care obosește urcând câteva trepte. În prima perioadă, limitați activitatea fizică a câinelui: plimbări scurte, doar pentru necesități fiziologice, evitarea alergăturilor sau jocurilor energice. Chiar dacă după câteva săptămâni de tratament câinele pare mai în putere, nu-l lăsați brusc să alerge până obosește, dozați exercițiul și creșteți-l treptat, conform sfatului medicului, după ce hematocritul revine spre normal. La pisici, țineți pisica strict în casă în timpul tratamentului (oricum o pisică bolnavă va sta retrasă). Asigurați-i un loc liniștit, ferit de stres (alte animale prea jucăușe, copii gălăgioși). Odihna este crucială pentru refacerea organismului. Pregătiți culcușuri confortabile, calde (animalele anemice se simt adesea reci, deci un pat moale sau o păturică suplimentară sunt binevenite).
Monitorizarea semnelor vitale și a stării: Acasă, urmăriți zilnic câteva lucruri:

- Comportamentul general: E mai vioi azi decât ieri sau mai apatic? Și-a recăpătat interesul pentru împrejurimi, pentru mâncare? Orice regres notabil (de exemplu, un câine care începuse să mănânce și apoi într-o zi iar nu mai mănâncă deloc, sau o pisică ce redevine letargică după ce păruse mai bine) justifică un control neprogramat la veterinar.
- Culoarea gingiilor: Uitați-vă la gingii zilnic, dacă erau galbene și acum sunt mai rozalii, e un semn bun (icterul scade). Dacă redevin palide după ce fuseseră mai roz, posibil hematocritul scade din nou. Orice gingii albe/albastre sau peteși la nivelul lor, mergeți de urgență la medic.
- Respirația și pulsul: Numărați respirațiile pe minut când stă culcat relaxat (normal: câine ~10-30/min, pisică ~20-30/min). Dacă respira foarte repede în repaus sau cu efort vizibil, poate fi fie din cauza anemiei severe, fie semn de potențial cheag la plămâni, sunați medicul. La câini, un puls foarte rapid în repaus sau un puls neregulat merită atenție medicală.
- Semne de sângerare sau vânătăi: Fiți atenți dacă apare sânge în urină/fecale, sângerări nazale, vânătăi sub piele, puncte roșii pe burtă/gingii. Acestea pot indica probleme de coagulare (eventual efecte de la aspirină/clopidogrel sau sindrom Evan). Contactați veterinarul dacă apar.
- Cantitatea de apă băută și urină produsă: Sub corticoizi, câinii beau mult și urinează mult, asta e normal. Asigurați acces afară foarte frecvent, chiar și noaptea dacă plânge la ușă. Păstrați răbdarea; aceste accidente și nevoi sporite sunt temporare, pe durata dozilor mari de prednison. La pisici, polidipsia/poliuria e mai puțin marcată, dar pot apărea. Important e să urineze normal, dacă un animal devine brusc apatic și nu a urinat o perioadă lungă (12-24h), poate indica deshidratare severă sau altă problemă (uneori cheaguri ce afectează rinichii). Monitorizați și scaunul, prednisonul poate cauza diaree sau un tranzit mai rapid; raportați orice diaree severă medicului, mai ales că unele imunosupresoare (ex. micofenolatul) pot da și ele diaree.
- Greutatea corporală: Cântăriți animalul săptămânal. Scăderea continuă în greutate indică fie că nu mănâncă suficient, fie o posibilă pierdere musculară de la inactivitate/steroizi. Pe de altă parte, unele animale sub prednison pot lua în greutate (apetit crescut și retenție de apă). Țineți evidența și discutați cu medicul la control dacă sunt variații mari, pentru a ajusta dieta.

Mediul și reducerea stresului: Stresul agravează orice boală, mai ales una imună. Încearcați să oferiți un mediu cât mai liniștit și sigur. Izolați temporar animalul bolnav de alți pets prea energici care ar putea să-l bruscheze. Încurajați vizitatorii/familia să fie blânzi și calmi în preajma lui. Mențineți o temperatură confortabilă, animalele anemice preferă căldura, dar nu exagerată; asigurați-vă că are unde să stea la călduț, dar și posibilitatea să se depărteze dacă e prea cald. Dacă e iarnă, evitați plimbările lungi în frig (oxigenarea e și mai dificilă la temperaturi scăzute). Dacă e vară, feriți-l de caniculă intensă (respirația oricum e accelerată, nu vrem să creăm risc de epuizare termică).
Urmați programul de controale veterinare: Echipa veterinară va stabili vizite periodice pentru recoltarea de sânge și evaluare clinică. Chiar dacă acasă pare că animalul e bine, este vital să verificăm hemograma regulat. Uneori, hematocritul poate începe să scadă din nou fără semne clinice majore la început. Sau invers, putem descoperi că e sigur să reducem dozele de steroizi dacă vedem trend bun la analize. Aceste decizii se iau numai pe baza controalelor. De asemenea, la vizite, medicul va verifica funcțiile hepatice și alte parametri, imunosupresoarele pot avea efecte adverse pe termen lung și trebuie să ne asigurăm că ficatul, rinichii etc. sunt în regulă. Nu amânați controalele și faceți toate testele recomandate, chiar dacă implică efort logistic sau financiar, ele sunt cheia pentru a ghida corect tratamentul și a preveni recidivele sau complicațiile.
Comunicați cu medicul veterinar: Țineți legătura strânsă cu veterinarul curant. Dacă observați ceva suspect sau dacă aveți dificultăți în administrarea tratamentului (de exemplu, pisica scuipă pastilele, câinele are reacții adverse severe etc.), anunțați imediat. Medicul poate ajusta doze, schimba medicamente (există planuri B, C, D pentru multe situații). Nu așteptați până la următoarea vizită dacă apare o problemă serioasă, sunați sau mergeți de urgență. Este mai ușor să corectezi cursul tratamentului devreme decât să repari o agravare majoră.
Răbdare și atenție pe termen lung: Recuperarea după IMHA este un drum lung, uneori cu hopuri. Pot exista recăderi parțiale când scădeți medicamentele, pot exista reacții adverse care să necesite management (de ex. un câine poate face infecție urinară de la imunosupresie, va trebui tratament antibiotic prompt). Fiți pregătit sufletește și logistic că următoarele câteva luni vor necesita dedicare. Scopul final este ca animalul dvs. să ajungă în remisie completă, eventual fără niciun medicament sau doar cu doză mică de întreținere. Multe animale reușesc asta și apoi trăiesc normal. Altele poate vor avea nevoie de monitorizare toată viața. Indiferent de situație, faptul că ați trecut alături de el prin această boală grea va crea o legătură și mai strânsă. Iar companionul dvs. vă va răsplăti cu siguranță cu multă afecțiune în anii ce vor urma.

Prognosticul, la ce să ne așteptăm?

IMHA este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dificile boli în medicina veterinară, în principal din cauza ratei de mortalitate ridicate și a managementului complicat. Prognosticul, adică șansele de supraviețuire și recuperare, depinde de mai mulți factori:

Severitatea inițială: Un animal prezentat la veterinar cu hematocrit extrem de scăzut (ex. <15%), colaps, complicații (cheaguri, insuficiență de organ) are un prognostic mai rezervat decât unul adus la începutul bolii, cu valori moderat scăzute. Din păcate, mulți proprietari își dau seama că e ceva grav abia când boala e avansată (deoarece semnele timpurii pot fi subtile). Cu cât intervenția medicală vine mai devreme, cu atât cresc șansele de succes.
Răspunsul la tratament în primele zile: Există animale care răspund rapid la terapie, după transfuzie și 2-3 zile de imunosupresoare, hematocritul se stabilizează și apoi crește, semnele clinice se ameliorează. Acestea au un prognostic mult mai bun. Alte animale nu răspund bine inițial, necesită multiple transfuzii și chiar și așa se luptă să mențină valorile, acestea sunt cazuri în care riscul de deces este ridicat. Se estimează că, chiar și cu tratament, aproximativ jumătate dintre câinii cu IMHA nu supraviețuiesc suficient pentru a fi externați de la prima internare. Este o statistică dură, dar reală, care reflectă gravitatea bolii. Totuși, în ultimii ani, datorită noilor medicamente și îmbunătățirii îngrijirii critice, rata de supraviețuire a crescut (unele centre raportează ~60-70% câini supraviețuiesc fazei acute). La pisici, datele variază: unele studii arată 55% supraviețuire până la externare, altele mai puțin, în funcție de cauza subiacentă.
Complicații apărute: Principala cauză de deces la IMHA nu este neapărat anemia în sine, ci tromboembolismul (formarea de cheaguri care pot provoca embolii pulmonare, accidente vasculare etc.). Se crede că între 20% și 80% dintre animalele cu IMHA au micro-cheaguri; multe decese subite la câini cu IMHA sunt de fapt embolii pulmonare. Folosirea profilactică a medicamentelor anti-coagulante (precum clopidogrel) încearcă să reducă acest risc, dar nu îl elimină complet. Alte complicații pot fi: insuficiența renală acută (de la pigmentul de hemoglobină sau șoc), pancreatita (câinii sub corticoizi pot face pancreatită), infecții severe (din cauza imunosupresiei), DIC (coagulare diseminată). Evident, cu cât apar mai multe complicații, cu atât prognosticul este mai rău. Un animal ce trece relativ lin prin tratament, fără evenimente majore, are șanse mai bune.
Cauza primară (dacă e secundară): După cum am menționat, dacă cauza este tratabilă, prognosticul se îmbunătățește. De exemplu, o pisică cu IMHA secundară la Mycoplasma hemofelis, odată ce parazitul e eliminat cu antibiotic, pisica poate scăpa complet de problemă. În contrast, o pisică cu IMHA declanșată de FeLV (leucemie felină) are perspective mai sumbre, deoarece FeLV cauzează și alte probleme și nu se vindecă. La câini, un IMHA secundar la babesioză poate fi mai ușor de gestionat (tratezi babesioza, apoi corpul își revine treptat), comparat cu un IMHA primar sever, care poate recidiva. Așadar, identificarea și rezolvarea trigger-ului ajută semnificativ.
Grija după externare și prevenirea recidivelor: Un proprietar dedicat, care urmează tratamentul și monitorizarea la carte, oferă animalului cea mai bună șansă la remisie de lungă durată. Din contră, neadministrarea corectă a pastilelor sau ignorarea controlelor poate duce la revenirea bolii. Recidivele pot apărea la luni sau chiar ani după un episod tratat cu succes, uneori declanșate de factori precum: un stres major, o altă boală, vaccinare sau pur și simplu predispoziția organismului. Statisticile arată o rată de recidivă de ~10-20% la câinii care au ajuns în remisie inițială. Asta înseamnă că 1-2 din 10 proprietari s-ar putea confrunta din nou cu IMHA la un moment dat. De aceea, se recomandă vigilență toată viața: de exemplu, anunțați orice veterinar care tratează ulterior animalul (chiar și pentru altceva) că acesta a avut IMHA, pentru a evita medicamente sau proceduri riscante și pentru a fi precaut.
Calitatea vieții pe termen lung: Dacă un câine sau pisică a supraviețuit episodului acut și ajunge să întrerupă medicamentele, de obicei poate avea o viață destul de normală. Unii proprietari au relatat că animalul lor a trăit fericit încă mulți ani după IMHA, uneori cu mici limitări (de exemplu, obosea mai repede la efort intens, deci au adaptat stilul de viață să fie mai liniștit). Dacă rămâne pe doze mici de prednison cronic, pot apărea efecte pe termen lung (tendință la îngrășare, risc de diabet la pisici, infecții urinare recurente etc.), dar acestea pot fi gestionate. Scopul medicilor veterinari este ca, după ce trece furtuna IMHA, companionul vostru să revină la o stare de bine în care să se bucure de familie.

În concluzie, prognosticul în IMHA este variabil: unii pacienți, din păcate, nu supraviețuiesc în ciuda tuturor eforturilor; alții trec peste episod și trăiesc normal ulterior; iar alții devin pacienți cronici, dar gestionabili. Important este să nu renunțați la speranță prea devreme, multe animale au șanse reale dacă primesc tratamentul adecvat. Discută deschis cu medicul despre prognostic, complicații și ce ați putea face în plus. Pregătiți-vă pentru ce e mai rău, dar sperați și luptați pentru ce e mai bun, animațelul vostru se bazează pe voi.

Rasele predispuse la IMHA

Orice câine sau pisică poate dezvolta IMHA, însă studiile și observațiile clinice au arătat că există anumite rase canine cu risc mai ridicat pentru forma primară (idiopatică) de IMHA. Aceasta sugerează o componentă genetică sau de susceptibilitate ereditară.

La câini, rasele cel mai frecvent asociate cu IMHA includ:

Cocker Spaniel (atât American Cocker cât și English Cocker), această rasă are cea mai mare incidență raportată de IMHA dintre toate, unele statistici arătând că ~30% din cazurile de IMHA primară sunt la Cocker.
English Springer Spaniel, înrudit cu Cockerul, și el cu predispoziție notabilă.
Poodle (Caniche), în special pudelul miniatural și cel pitic au fost menționați în studii ca având IMHA mai des decât alte rase.
Old English Sheepdog (Ciobănesc englez bătrân), o rasă de talie mare predispusă la diverse boli autoimune, printre care și IMHA.
Irish Setter (Setter irlandez), de asemenea raportat cu incidență peste medie.
Dachshund (Teckel), în mod surprinzător pentru un câine de talie mică, și teckelii apar în statisticile de IMHA destul de frecvent.
Doberman Pinscher, menționați de unii medici ca predispuși la probleme hematologice, inclusiv IMHA.
Bichon Frisé, Mini Schnauzer, Collie, unele surse mai adaugă aceste rase pe listă, deși datele sunt mai puțin consistente.

De regulă, câinii de vârstă adultă (4-8 ani) și adesea femelele par ușor mai frecvent afectați în IMHA primară, dar boala apare și la masculi. La câinii foarte tineri (<1 an) IMHA este rară (dacă apare, cauzele sunt mai des infecțioase).

La pisici, nu s-au stabilit predispoziții clare de rasă pentru IMHA autoimună, probabil și deoarece boala este mult mai rar întâlnită comparativ cu câinii. Totuși, unele studii vechi menționau că pisicile din rasele Abyssiniană și Somali pot fi mai predispuse la anemii hemolitice (în special la unele forme ereditare de hemoliză, nu neapărat imun-mediate). În practica clinică, pisicile comune europene (metise) reprezintă majoritatea cazurilor de IMHA, ceea ce reflectă și distribuția raselor în populație. De obicei, la pisici contează mai mult prezența unui virus (FeLV) sau a unei infecții, decât rasa în sine.

E important de subliniat că predispoziția nu este o condamnare, multe animale din rasele de mai sus nu vor dezvolta niciodată IMHA. În schimb, animale din alte rase (sau fără rasă) pot face boala oricând. Predispoziția înseamnă doar că medicii veterinari pot fi un pic mai atenți cu acele rase dacă prezintă simptome sugestive.

Pentru proprietarii unei rase predispuse, prevenția generală a bolilor care pot declanșa IMHA este esențială: de exemplu, la un Cocker Spaniel, asigurați protecție contra paraziților (căpușelor) pentru a preveni babesioza și ehrlichioza; fiți precauți cu medicamentele cunoscute cu risc (discutați cu veterinarul înainte de a administra orice, chiar și suplimente sau antiparazitare ce nu sunt explicit recomandate, unele pot avea potențial de reacție imunitară); mergeți la controale veterinare periodice pentru a depista din timp eventuale probleme (o infecție urinară severă netratată, de exemplu, poate suprasolicita sistemul imun).

Întrebări frecvente (FAQ) despre IMHA la câini și pisici

IMHA este vindecabilă complet sau va trebui animalul meu să ia medicamente toată viața?

IMHA nu are, din păcate, un leac instantaneu care să o facă să dispară definitiv. Scopul tratamentului este să aducă boala în remisie, adică să oprească distrugerea globulelor roșii și să permită valorilor sanguine să revină la normal. Odată ce s-a obținut remisia, unii pacienți pot fi treptat scoși de pe medicamente și pot rămâne bine pe termen lung. Alți pacienți însă pot necesita o terapie de întreținere pe termen foarte lung sau chiar pe viață, de obicei cu doze mici de imunosupresoare, pentru a preveni recăderea. Fiecare caz este diferit. La câinii cu IMHA primară, de exemplu, adesea după ~6 luni de tratament reușim să întrerupem toate medicamentele și câinele rămâne stabil; totuși, vom monitoriza toată viața cu analize periodice. La pisici sau la cazurile secundare, dacă se rezolvă cauza (ex. infecția), este posibil ca după vindecare să nu mai aibă nevoie de medicamente deloc. Deci, IMHA poate fi controlată cu succes, dar trebuie mereu să fim vigilenți la eventuale recurențe. Nu se vorbește propriu-zis de “vindecare completă” deoarece există mereu riscul ca sistemul imun să o ia razna din nou în viitor. Cu toate acestea, mulți proprietari consideră animalul “vindecat” dacă au trecut ani buni fără probleme și fără medicamente, ceea ce, practic, este o vindecare clinică. În concluzie: da, IMHA poate intra în remisie pe termen lung, dar rămâneți tot timpul atenți la sănătatea animalului.

Ce șanse de supraviețuire are câinele sau pisica mea cu IMHA? Este IMHA întotdeauna fatală?

IMHA este o boală gravă, dar nu este automat o condamnare la moarte. Șansele de supraviețuire depind de gravitatea bolii la momentul diagnosticării și de cât de bine răspunde la tratament. În general, statisticile indică aproximativ 50-60% șanse ca un câine cu IMHA să supraviețuiască episodului acut și să fie externat în remisie. Cu tratament prompt și îngrijire adecvată, mulți câini reușesc să treacă peste perioada critică și pot trăi ani fericiți după aceea. La pisici, rata de supraviețuire variază mai mult în funcție de cauza subiacentă, dacă este una tratabilă, șansele sunt bune, dacă este ceva ca FeLV sau FIP, din păcate prognosticul e mult mai rezervat. Cifrele medii arată că ~50% dintre pisicile cu IMHA supraviețuiesc fazei acute, dar acestea sunt cifre generale. Este important de știut că fiecare zi contează: dacă animalul răspunde bine primele zile, șansele cresc. Dacă apar complicații grave (ex. cheaguri de sânge în plămâni), riscul crește. Medicii nu pot garanta 100% nici într-un sens, dar vor putea să vă ofere un procentaj estimativ bazat pe experiența lor și pe starea specifică a companionului vostru. Au existat și situații când, în pofida prognosticului rezervat, animăluțul a luptat și și-a revenit. Deci nu renunțați la speranță, urmați tratamentul indicat și oferiți-i toată șansa posibiă. IMHA nu este întotdeauna fatală, un număr semnificativ de animale se recuperează și continuă să trăiască.

Cât timp va dura tratamentul și recuperarea după IMHA?

Tratamentul activ al IMHA durează, de regulă, mai multe luni. Faza acută, critică, este în primele zile până la câteva săptămâni, aceasta necesită adesea spitalizare și monitorizare intensă. Dacă animalul iese cu bine din spital, va continua acasă cu medicamente probabil cel puțin 3-6 luni. Prednisonul, de exemplu, se administrează în doze mari la început, apoi se scade lent pe parcursul câtorva luni. Medicamentele adjuvante (ciclosporină, azatioprină etc.) se dau deseori 6 luni sau mai mult, uneori un an. Practic, ne dorim ca după ~6 luni, dacă totul merge bine, să încercăm întreruperea treptată a tuturor imunosupresoarelor și să vedem dacă boala rămâne în remisie. În cazuri fericite, da, la ~6 luni animalul este “liber” de medicamente. În alte cazuri, va trebui prelungit tratamentul pe un an sau doi. Unii câini rămân pe o mică doză de prednison pe viață dacă orice încercare de oprire duce la recidivă. Cât despre recuperarea completă a organismului: odată ce anemia se rezolvă, animăluțul va prinde din nou putere, de obicei în câteva săptămâni își recapătă energia și pofta de viață. Efectele adverse ale steroizilor (sete, foame, urinare) dispar după ce reducem dozele, deci și acelea sunt temporare. În concluzie, pregătiți-vă pentru jumătate de an de tratament intens (uneori mai mult), și monitorizare regulată ulterior. Vestea bună: pe măsură ce înaintează tratamentul, dacă totul merge bine, vizitele la vet se răresc, dozele scad și viața revine la normal treptat.

Ce pot face ca să previn IMHA la animalul meu? Există vreo metodă de prevenție?

Ne-ar plăcea să existe o modalitate simplă de a preveni complet IMHA, dar fiind o boală autoimună, nu avem o vaccinare sau un supliment magic care să asigure protecție. Totuși, există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a reduce riscurile:

Prevenirea bolilor infecțioase: Multe cazuri de IMHA secundară pot fi evitate protejând animalul de infecțiile ce o pot declanșa. De exemplu, la câini, folosiți antiparazitare externe regulate (pipete, zgărzi, pastile) pentru a preveni infestarea cu căpușe, astfel scade mult riscul de babesioză, ehrlichioză și alte boli transmise de căpușe. Vaccinați câinele contra leptospirozei anual (leptospiroza poate cauza hemoliză). La pisici, țineți-le în casă sau monitorizați-le ieșirile pentru a evita lupta cu alte pisici (care ar putea transmite FeLV/FIV). Testați pisicile nou adoptate pentru FeLV/FIV înainte de a le introduce în casă cu altele.
Evitarea toxinelor cunoscute: Nu hrăniți niciodată câinii cu ceapă, usturoi sau alimente care le conțin în exces, acestea pot produce anemie hemolitică care uneori declanșează reacții imune. Aveți grijă ca pisicile să nu roadă pliculețe desicant sau obiecte cu zinc (monede, unele jucării metalice), ingestia de zinc provoacă hemoliză. Țineți departe de animale substanțele toxice precum antigelul (cauzează alt tip de problemă, dar oricum foarte periculos), otravă de șobolani etc. Cu cât feriți animalul de lucruri ce-i pot strica globulele roșii, cu atât riscul de reacție imună scade.
Precauție la medicamente: Dacă aveți un câine dintr-o rasă predispusă sau cu antecedente familiale de boli autoimune, discutați cu veterinarul despre pro și contra anumitor medicamente. De exemplu, unele studii au corelat vaccinarea recentă cu debutul IMHA la câini predispuși, asta nu înseamnă să nu-i vaccinați (bolile prevenibile prin vaccin sunt mult mai periculoase), dar poate medicul va evita să facă mai multe vaccinuri în același timp sau va sugera titerizare la un adult predispus, etc. De asemenea, medicul va evita pe cât posibil medicamentele cunoscute că pot declanșa IMHA (anumite antibiotice cum ar fi sulfonamidele) dacă există alternative sigure.
Îngrijirea generală a sănătății: Un animal cu un sistem imunitar sănătos și fără alte probleme cronice are șanse mai mici să dezvolte o boală autoimună. Asigurați o dietă echilibrată, mișcare regulată (pentru câini), controale de rutină anuale la veterinar, unde eventuale probleme (dentar, infecții urinare, etc.) pot fi tratate din timp. Stresul cronic poate afecta imunitatea, deci oferiți-i un mediu bun și multă afecțiune.
Cunoașteți semnele timpurii: Nu e prevenție în sine, dar dacă știți cum arată anemia (ex. gingii palide) și reacționați prompt, puteți preveni o evoluție fatală. Multe cazuri care ajung foarte grave ar fi putut avea șanse mai bune dacă erau aduse la veterinar cu câteva zile mai devreme. Deci fiți atenți la comportamentul animalului și, la cel mai mic semn de apatie neobișnuită sau slăbiciune + gingii mai deschise la culoare, mergeți la un consult. Mai bine o alarmă falsă decât să treceți cu vederea un început de IMHA.

În rezumat, nu există o metodă infailibilă de a preveni IMHA, dar printr-o bună îngrijire preventivă (antiparazitare, vaccinări, evitare toxine) și prin vigilență sporită puteți reduce riscurile și puteți depista eventual mai devreme problemele, ceea ce îi oferă animalului o prognostic mai bun.

IMHA este contagioasă? Trebuie să îmi feresc ceilalți câini/pisici de animalul bolnav?

Nu, IMHA nu este o boală contagioasă. Așa cum diabetul sau cancerul nu se transmit de la un individ la altul, nici această boală autoimună nu se transmite, este o disfuncție internă a sistemului imunitar propriu al animalului afectat. Prin urmare, nu există pericol ca un câine bolnav de IMHA să „îmbolnăvească” alt câine sau vreo pisică din casă, și cu atât mai puțin vreun om. Puteți păstra contactul normal între animalele de companie, cu mențiunea că ar fi bine să nu se joace brutal (pentru a proteja pacientul de efort). Totuși, atenție la un aspect: deși IMHA nu e contagioasă, unele dintre cauzele secundare pot fi. De exemplu, dacă IMHA a fost declanșată la o pisică de FeLV (virusul leucemiei feline), acel virus este contagios între pisici, deci, în acel exemplu, trebuie protejate celelalte pisici (ideal testate, vaccinate dacă erau negative, ținute separate dacă posibil). Alt exemplu: dacă un câine are IMHA din cauza babesiozei, babesioza vine de la căpușe, trebuie să asigurați antiparazitare la toți câinii din casă ca să nu se infecteze și ei de la căpușe. Deci boala autoimună în sine nu se ia, dar unii agenți infecțioși declanșatori se pot transmite între animale de aceeași specie. Consultați medicul veterinar în funcție de diagnosticul complet, dacă s-a descoperit vreo boală infecțioasă la animalul cu IMHA, întrebați ce măsuri să luați pentru cei sănătoși. În rest, oferiți sprijin și companie animalului bolnav, nu-l izolați inutil, prezența prietenilor săi (inclusiv a dv. ca stăpân) poate avea efecte benefice asupra psihicului său în recuperare.

Ce efecte secundare ar putea avea medicamentele pe care le ia pet-ul meu pentru IMHA și cum le gestionez?

Medicamentele imunosupresoare, în special corticosteroizii (prednisonul), pot avea numeroase efecte secundare, dar multe dintre ele sunt temporare și gestionabile:

Creșterea setei, apetitului și urinării: Este cel mai frecvent efect al prednisonului. Câinele va bea foarte multă apă și va cere mâncare tot timpul. Poate prezenta și accidente urinare, deoarece produce cantități mari de urină și nu se poate abține mult. Ce să faceți: Asigurați acces neîngrădit la apă. Hrăniți-l în porții mici, repartizate de 3-4 ori pe zi, decât o masă uriașă (astfel se simte sătul mai mult timp). Scoateți câinele afară mai des decât de obicei (inclusiv noaptea dacă plânge). Păstrați răbdarea, aceste simptome vor scădea pe măsură ce scădem doza de steroid. La pisici, aceste efecte apar și ele, deși uneori mai atenuate.
Respirație gâfâită și agitație: Steroizii pot face animalele să pară neliniștite, să gâfâie (la câini) chiar și în repaus, să nu se poată odihni normal. Unii câini pot prezenta jadă (halucinații ușoare, comportament ciudat) sau slăbiciune musculară (prednisonul duce la atrofie musculară cu timpul). Ce să faceți: Oferiți un mediu răcoros dacă gâfâie (evitați supraincălzirea). Încercați să stabiliți o rutină de somn liniștită (ex. un culcuș în cameră întunecată, departe de stimuli). Dacă agitația e excesivă, discutați cu medicul, eventual se mai reduce doza sau se administrează un sedativ ușor la culcare, dacă e cazul.
Supresie imunitară și infecții secundare: Imunosupresoarele pot face animalul mai susceptibil la infecții, de exemplu, infecții urinare (foarte frecvente la câini sub prednison; semnele ar fi urinare frecventă cu cantități mici, eventual urină tulbure/mirositoare), infecții cutanate (pustule, erupții), infecții fungice (ex. infecții cu Malassezia în urechi, sau Candida în gură). Ce să faceți: Fiți vigilenți la orice semne de infecție și raportați medicului. De multe ori, un simplu test de urină la control poate prinde o infecție incipientă și se tratează cu antibiotic potrivit. Mențineți o igienă bună, de ex., dacă câinele urinează pe el, spălați-l, nu lăsați umezeală care poate provoca dermatită. La pisici, verificați gurița să nu facă ulcerații de la candidoză (stomatită albicioasă).
Iritație gastrointestinală, ulcere: Steroizii pot crește aciditatea stomacului, iar combinația cu stresul boalii poate duce la ulcer gastric. Semne: vărsături (eventual cu urme de sânge sau ca zațul de cafea), scaun foarte negru (melena, indică sânge digerat). Azatioprina și alte citotoxice pot provoca și ele vărsături/diaree. Ce să faceți: Veterinarul probabil va prescrie un gastroprotector (ex. omeprazol sau famotidină, plus/sau sucralfat) preventiv, administrați-l conform indicațiilor, chiar dacă animalul nu are încă simptome. Hrăniți animalul înainte de a da steroizii (nu pe stomacul gol). Dacă totuși apar semne de ulcer sau vărsături repetate, contactați imediat veterinarul.
Afectarea ficatului (hepatopatie steroidică): Corticosteroizii în doze mari pot duce la creșterea enzimelor hepatice și depozit de grăsime în ficat (câinii dezvoltă uneori un ficat mărit, dar reversibil după ce se opresc steroizii). Azatioprina și alte imunosupresoare pot fi toxice pentru ficat dacă sunt sensibili. Ce să faceți: Probabil medicul va monitoriza regulat biochimia hepatică la controale. Puteți administra eventual hepatoprotectoare (gen suplimente cu silimarină, SAMe, vitamina E), dacă medicul consideră utile. În general, aceste efecte se remit după ce dozele scad, dar dacă enzimenele cresc foarte mult, medicul poate schimba azatioprina cu altceva sau poate scădea mai rapid steroizii.
Pancreatită: Câinii în special, sub steroizi și poate cu nivel de grăsimi sangvine crescut, pot face inflamație de pancreas. Semne: vărsături repetate, durere abdominală, refuz complet de hrană. Ce să faceți: E greu de prevenit direct, dar hrăniți o dietă mai săracă în grăsimi dacă e posibil, deoarece grăsimile alimentare pot stresa pancreasul. Monitorizați atent și dacă suspectați pancreatită (câinele stă ghemuit, tremură, saliva, vomită), e urgent să meargă la veterinar.
Probleme de coagulare: Aspirina și clopidogrelul pot cauza tendință la sângerare (acesta e scopul lor, de a subția sângele). Așa că puteți vedea dacă doza e puțin cam mare, sângerări mai lungi la o tăietură, sau gingii mai palide (dacă a sângerat intern undeva). Ce să faceți: Urmați doza exactă, nu o creșteți din proprie inițiativă. Evitați să mai dați și alte antiinflamatoare care pot subția sângele (ex. nu dați ibuprofen, diclofenac, oricum sunt toxice la animale). Dacă observați vreo sângerare neobișnuită, discutați cu medicul, poate ajusta doza sau alege alt anticoagulant. De obicei totuși, dozele folosite la animale sunt destul de sigure, iar beneficiul (prevenirea cheagurilor fatale) e mai important.
Imunosupresoare și fertilitate/viitoarele monte: Dacă animalul era întreg (necastrat), un episod de IMHA și tratamentul său ar trebui să pună sub semnul întrebării reproducerea lui. Medicamentele imunosupresoare pot cauza malformații embrionare, iar predispoziția la boala autoimună ar putea fi transmisă genetic. Recomandare: discutați cu veterinarul despre sterilizare la un moment potrivit (nu în mijlocul bolii, dar după recuperare), în multe cazuri, femelele nesterilizate pot chiar fi mai predispuse la reacții imune în legătură cu ciclul estral, deci sterilizarea poate ajuta. Oricum, nu este indicat să reproduceți un animal care a avut IMHA, din motive de siguranță (atât pentru mamă cât și pentru puii potențiali).

În esență, fiți pregătiți că tratamentul va aduce unele neplăceri temporare, dar acestea sunt de obicei reversibile și merită suportate pentru a salva viața companionului vostru. Echipa veterinară vă va ajuta să le gestionați; comunicați-le orice vă îngrijorează. Mulți proprietari spun că cel mai greu a fost să-și vadă cățelul/pisica cu burtica mai rotunjită de la steroizi sau făcând pipi des prin casă, dar odată ce medicamentele s-au oprit, totul a revenit la normal. Gândiți-vă că este un preț mic de plătit pentru ca prietenul vostru să fie în viață și sănătos.

Cum pot ajuta medicii veterinari Joyvet

Medicii veterinari de la Joyvet pot diagnostica rapid IMHA prin analize complete și investigații avansate, stabilind dacă este o formă primară sau secundară. Echipa oferă tratament intensiv, monitorizare atentă și plan terapeutic personalizat pentru a crește șansele de stabilizare și remisie pe termen lung.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)

Surse folosite:

Merck Veterinary Manual, “Regenerative Anemias in Animals, Immune-Mediated Hemolytic Anemia”, (merckvetmanual.com)
DVM360 / Adam Birkenheuer, DVM, PhD, “Practical approach to immune-mediated cytopenias (Proceedings)”, (dvm360.com)

Articole veterinare, Endocrinologie veterinara, Urgente veterinare