Alopecie simetrică la câini: cauze endocrine vs dermatologice

Pe scurt, alopecia simetrică la câini:

• Ce înseamnă: Alopecia simetrică se referă la pierderea părului în mod uniform pe ambele părți ale corpului câinelui. Spre deosebire de năpârlirea normală, alopecia formează zone chele clar delimitate, adesea „în oglindă” stânga-dreapta, vizibile mai ales pe trunchi sau flancuri.
  
• Cauze hormonale (endocrine): Afecțiunile endocrine precum hipotiroidismul sau boala Cushing provoacă frecvent alopecie bilaterală fără mâncărime. Și alte dereglări hormonale (ex. dezechilibre de hormoni sexuali, alopecia sezonieră de flancuri, Alopecia X la Pomeranian) pot opri ciclul de creștere al părului, ducând la căderea difuză a blănii.
  
• Cauze dermatologice (de piele): Problemele de piele sau paraziții, de exemplu puricii, alergiile, infecțiile cu ciuperci (dermatofiții) ori acarienii, pot genera alopecie, uneori cu distribuție simetrică. Acestea sunt însoțite de regulă de mâncărime intensă, roșeață sau coji pe piele, deoarece câinele se scarpină sau lingându-se excesiv își smulge părul.
  
• Diagnostic diferențial: Pentru a stabili cauza exactă, este esențial un consult veterinar. Veterinarul va verifica prezența pruritului (mâncărimii), aspectul pielii și semnele clinice asociate. Se pot recomanda analize de sânge hormonale (de exemplu pentru tiroidă sau cortizol) și teste dermatologice (examen pentru purici, raclaj de piele pentru acarieni, lampă Wood sau cultură fungică, biopsie cutanată) pentru a diferenția o cauză endocrină de una dermatologică.
  
• Tratament și prognostic: În funcție de diagnostic, tratamentul poate include medicație hormonală de lungă durată (de exemplu, supliment de hormon tiroidian în hipotiroidism sau trilostan în Cushing), tratamente antiparazitare (spot-on sau tablete pentru purici/acarieni), șampoane medicinale și medicamente anti-mâncărime pentru alergii. Multe cazuri pot fi gestionate cu succes, iar părul poate crește la loc odată ce cauza este ținută sub control, deși recuperarea completă a blănii poate dura câteva luni.

Ce este alopecia simetrică la câini?

Alopecia reprezintă căderea anormală a părului, parțială sau totală, în zone unde în mod normal ar trebui să existe blană. Prin alopecie “simetrică” înțelegem un tipar de chelire distribuit egal pe ambele părți ale corpului. Cu alte cuvinte, zonele fără păr apar în oglindă, de exemplu, pe ambele flancuri, de-o parte și de alta a trunchiului, pe ambele picioare, etc. Acesta este un indiciu important pentru veterinar, deoarece multe afecțiuni interne determină un astfel de tipar bilateral.

Contrastul cu năpârlirea normală este evident: năpârlirea sezonieră sau continuă produce adesea o subțiere difuză a blănii, dar nu lasă zone complet chele în mod simetric. Dacă observați smocuri de păr lipsă sau porțiuni unde pielea e expusă, mai ales aranjate simetric, este un semn de problemă medicală subiacentă, nu doar de schimbare normală a blănii.

De asemenea, alopecia localizată (o singură zonă cheală) are alte cauze, adesea traumatisme sau infecții localizate. Însă când chelirea afectează zone întinse și e bilaterală, medicii veterinari se gândesc în primul rând la două mari categorii de cauze: dereglări hormonale interne (endocrine) sau boli ale pielii/paraziți (dermatologice). Vom explora pe rând aceste cauze, cum se manifestă și cum pot fi diferențiate.

Important: alopecia în sine nu este o boală, ci un simptom. Pentru a o trata cu succes, trebuie identificată cauza de bază. În multe cazuri, alopecia simetrică nu pune viața în pericol direct, dar indică un dezechilibru sau o boală care necesită atenție medicală. O veste bună este că majoritatea cauzelor de cădere a părului la câini nu sunt afecțiuni letale și nici urgențe veterinare imediate. Totuși, consultați veterinarul de la primele semne, pentru că diagnosticul precoce ajută la un tratament mai eficient și la prevenirea complicațiilor (cum ar fi infecțiile pielii apărute ulterior).

Cauze endocrine (hormonale) ale alopeciei simetrice

Cauzele endocrine sunt printre cele mai frecvente atunci când vine vorba de alopecie bilaterală, în special dacă pielea nu prezintă inflamații evidente iar câinele nu se scarpină excesiv. Afecțiunile hormonale perturbă ciclul normal de creștere al firului de păr: foliculii intră în “repaus” și nu mai produc fire noi, astfel că blana se rărește treptat și cade, adesea în zone tipice și simetrice. Un semn distinctiv este că, în lipsa unei infecții secundare, câinele nu are mâncărimi, părul cade de la sine, nu pentru că ar fi smuls prin scărpinat. În continuare, vom detalia principalele boli endocrine ce pot cauza acest tip de alopecie:

Hipotiroidismul

Hipotiroidismul este una dintre cele mai comune cauze hormonale de alopecie la câini. Apare când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni tiroidieni (T4 și T3), ceea ce încetinește metabolismul și afectează pielea și blana.

Semne distinctive: Câinii hipotiroidieni sunt de obicei de vârstă mijlocie și de talie medie-mare (rase predispuse: Golden Retriever, Labrador, Doberman, Teckel etc.). Alopecia hipotiroidiană este adesea simetrică pe trunchi, se observă subțierea și căderea părului pe laturi, pe piept și spate. Un indiciu clasic este pierderea părului de pe coadă, care devine subțire și cu aspect de „coadă de șobolan”. Blana rămasă poate fi uscată, aspră și decolorată, iar pielea din zonele chele poate fi îngroșată și mai închisă la culoare (hiperpigmentată). Un câine cu hipotiroidism mai prezintă adesea luare în greutate, letargie (doarme mult, e mai lent), intoleranță la frig (caută locuri calde) și poate avea infecții recurente ale pielii sau urechilor.

De ce cade părul? Hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru ciclul de creștere al firelor de păr. Când lipsesc, foliculii intră în faza de repaus (telogen) și firele vechi cad fără a fi înlocuite de altele noi. Căderea se petrece gradual, bilateral, fără mâncărime. Dacă apare mâncărime sau roșeață, de obicei este din cauza unei infecții secundare (de exemplu, piodermită, infecție bacteriană a pielii) care profită de pielea slăbită de hipotiroidism.

Diagnostic: Medicul veterinar va recomanda un test de sânge pentru nivelul hormonilor tiroidieni (T4 total și liber) și eventual un test de stimulare cu TSH. Un nivel scăzut confirmă hipotiroidismul. Se fac și analize generale, deoarece hipotiroidismul poate duce la colesterol mărit sau anemie ușoară, și pentru a exclude alte boli.

Tratament: Hipotiroidismul la câini se tratează, dar nu se vindecă, fiind o afecțiune cronică. Terapia constă în administrarea zilnică, pe viață, a unui hormon tiroidian sintetic (levothyroxină), sub formă de comprimate. Medicația (de ex. Forthyron, Thyrovet, disponibile și în România) suplinește lipsa hormonilor tiroidieni și, treptat, simptomele se ameliorează. Blana începe să crească la loc după câteva săptămâni, iar în 3-4 luni se poate reface aproape complet aspectul normal. Este importantă monitorizarea periodică a nivelului hormonal și ajustarea dozei de medicament de către veterinar. Odată tratat corespunzător, câinele își recapătă energia, pielea revine la normal și alopecia se rezolvă, „cățeii hipotiroidieni tratați își recapătă blana și pofta de viață”, spre ușurarea proprietarilor.

Boala Cushing (Hipercorticismul)

Sindromul Cushing (hiperadrenocorticismul) apare atunci când organismul câinelui produce prea mult cortizol (hormon steroid) fie din cauza unei tumori hipofizare (cea mai frecventă cauză), fie a unei tumori suprarenale. Cortizolul în exces are efecte multiple, inclusiv asupra pielii și foliculilor de păr.

Semne distinctive: Câinii cu Cushing sunt adesea de vârstă mijlocie sau seniori. Multe rase pot fi afectate, dar se observă des la pudel, bichon, teckel, terrieri mici etc. Un semn caracteristic este alopecia difuză și simetrică  pe trunchi, părul cade sau se subțiază pe torace, abdomen, spate, lăsând capul și membrele relativ bine acoperite. Câinele are adesea un aspect tipic: blană răriă și subțire, piele foarte subțire și fragilă, vizibilă mai ales pe burtă, uneori cu pete închise la culoare (hiperpigmentare) și coșuri sau puncte negre. Un alt indiciu este burta proeminentă („burtă de măr”), abdomenul apare lărgit și atârnat, din cauza redistribuției grăsimii și a slăbirii mușchilor abdominali.

Simptomele sistemice sunt foarte sugestive: setea și urinarea excesivă (câinele bea multă apă și face mult pipi, uneori are accidente urinare în casă), foamea exagerată (cerșește mâncare mereu, poate fura mâncare), respirația sacadată/gâfâitul și letargia. De asemenea, pot apărea infecții recurente (mai ales infecții urinare și ale pielii), vindecarea lentă a rănilor și, în cazuri severe, bubițe calcificate pe piele (calcinoză cutanată).

De ce cade părul? Excesul de cortizol perturbă ciclul de creștere a părului similar cu hipotiroidismul: foliculii intră în repaus. În plus, cortizolul subțiază pielea și afectează imunitatea locală, favorizând infecțiile secundare (de exemplu, infecții cu stafilococi sau fungi ale pielii) ce agravează căderea părului. Totodată, câinii cu Cushing pot dezvolta o tendință de a se linge sau toaletare excesivă din cauza disconfortului cutanat, contribuind la alopecie. Alopecia indusă de Cushing este lent progresivă, proprietarul observă că în decurs de luni blana devine tot mai rară, până ajunge la chelire extensivă.

Diagnostic: Suspiciunea clinică apare din semnele descrise. Veterinarul va efectua teste speciale de sânge pentru Cushing, cel mai frecvent testul de stimulare cu ACTH sau testul de supresie cu dexametazonă. Aceste analize măsoară reacția glandelor suprarenale la stimuli și confirmă hipercorticismul. De asemenea, se fac analize uzuale de sânge și urină (care pot arăta enzime hepatice crescute, glucoză ușor mărită, urină diluată etc.). Uneori, se recomandă o ecografie abdominală pentru a examina glandele suprarenale (detectând eventuale tumori). Diagnosticul poate fi complex și necesită coroborarea mai multor rezultate de laborator cu tabloul clinic.

Tratament: Tratamentul depinde de cauza Cushing:

• Forma pituitară (cea mai comună) se tratează medicamentos cu un adrenostatic, de obicei trilostan (nume de marcă: Vetoryl, disponibil și pe piața din România). Acest medicament se administrează zilnic, pe viață, și reduce producția de cortizol a suprarenalelor. Dozarea corectă este crucială, se începe cu doza prescrisă de veterinar și se re-evaluează periodic prin teste de sânge, ajustând tratamentul pentru a ține cortizolul în limite normale fără a provoca insuficiență suprarenală. Odată stabilizat câinele, simptomele se ameliorează: setea și foamea excesivă dispar, pielea începe să se îngroașe la loc, iar părul poate reîncepe să crească (deși completarea blănii poate dura 6-12 luni și uneori nu revine total dens).
• Forma suprarenaliană (tumoră pe o glandă suprarenală) poate necesita intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii, dacă este operabilă și câinele este într-o stare potrivită pentru anestezie. După operație, semnele clinice se pot rezolva treptat. Dacă chirurgia nu e posibilă, se recurge tot la tratament cu trilostan pentru controlul simptomelor.
• Cushing iatrogen (indus de corticoizi administrați cronic), apare la câini care au primit timp îndelungat doze mari de prednisone sau alți steroizi. Soluția este reducerea treptată și eliminarea corticoizilor sub supravegherea veterinarului (nu se întrerupe brusc, deoarece poate fi periculos). După întrerupere, în câteva luni organismul își revine de regulă la normal, iar părul poate crește la loc.

Cu tratament corect, prognosticul pentru Cushing este bun, câinele poate duce o viață confortabilă mai mulți ani. Este însă o boală complexă, ce necesită monitorizare periodică și colaborare strânsă cu medicul veterinar. Atenție: Fără tratament, sindromul Cushing se agravează progresiv și poate duce la complicații grave (diabet zaharat, hipertensiune, infecții severe, tromboze). De aceea, dacă bănuiți această afecțiune (vedeți semnele menționate), nu amânați investigațiile.

Alopecia sezonieră a flancurilor

Aceasta este o afecțiune ciudată, dar benignă, în care câinii pierd anual păr pe zonele laterale ale trunchiului, în special toamna sau iarna. Se mai numește și alopecie ciclică de sezon.

Semne distinctive: De obicei, câinii afectați sunt de rase cu predispoziție, cel mai frecvent Boxer, dar și Bulldog englez sau francez, Schnauzer, Airedale terrier etc. Boala debutează de tineri (adulți tineri) și recurge anual. În lunile reci, apar zone bine delimitate, fără păr, pe ambele flancuri, chiar simetric. Pielea expusă este adesea hiperpigmentată, devine mai închisă la culoare decât pielea din jur. Uneori alopecia se extinde și pe lateralele pieptului, la baza cozii sau pe creastă nasului, dar flancurile (zonele laterale ale abdomenului) sunt cel mai des afectate. Interesant este că pielea altfel arată normal: nu sunt inflamații, nu e mâncărime, câinele nu pare deranjat; este mai mult o problemă estetică.

Cauze: Nu se cunoaște exact cauza alopeciei sezoniere. Cel mai probabil, este vorba de o sensibilitate a foliculilor piloși la variațiile de lumină și la ritmul hormonal care se schimbă cu anotimpurile. În zonele cu ierni lungi, câinii primesc mai puțină lumină naturală, glanda pineală produce mai puțină melatonină, iar la anumiți indivizi predispuși acest lucru determină intrarea firelor de păr în repaus și căderea acestora. Este posibil să existe și o componentă genetică, mai ales la Boxeri și Bulldogi.

Diagnostic: Se bazează pe aspectul clinic (un câine de rasă predispusă, cu zone chele simetrice pe flancuri în timpul iernii) și pe excluderea altor cauze. Veterinarul va face analize de sânge (inclusiv un profil tiroidian) pentru a exclude hipotiroidismul, boala Cushing sau alte boli hormonale care pot semăna ca aspect. De asemenea, se fac raclaje de piele pentru a exclude râia demodectică și culturi fungice pentru a exclude dermatofitoza (pecinginea). În unele cazuri, se poate face o biopsie de piele; la examenul histopatologic al pielii cu alopecie sezonieră se văd foliculii în „somn” și modificări tipice confirmând diagnosticul.

Tratament: Pentru că este o problemă cosmetică și nu afectează sănătatea, nu este obligatoriu tratament. Părul adesea crește la loc spontan în lunile următoare (primăvara sau vara), deși în unele cazuri poate să nu mai crească integral. Dacă se dorește totuși intervenția, cel mai des medicii recomandă suplimentarea cu melatonină. Melatonina este un hormon natural implicat în ritmul circadian, disponibil ca supliment (fără rețetă). Administrată pe cale orală (doza și durata vor fi indicate de veterinar), melatonina poate ajuta la reactivarea foliculilor și la regenerarea părului în 2-3 luni. Pentru câinii care fac această alopecie în fiecare iarnă, unii veterinari recomandă să se înceapă preventiv melatonina toamna, înainte de perioada în care de obicei cade părul, și să se continue până primăvara.

Prognostic: Alopecia sezonieră are prognostic excelent în sensul că nu afectează starea generală a câinelui deloc. În schimb, din punct de vedere estetic, evoluția este imprevizibilă: unii câini pot avea un singur episod în viață și apoi niciodată, alții anual, iar la unii zonele chelite pot deveni mai extinse cu fiecare an. În cazuri rare, părul căzut nu mai crește niciodată complet (rămân zone permanent chele). Chiar și atunci, este doar o problemă de aspect, câinele altfel se simte perfect normal. Dacă proprietarul este deranjat de aspect, se poate continua tratamentul cu melatonină pe termen lung la fiecare sezon problematic. De menționat că melatonina induce de obicei somnolență, deci câinele poate părea mai liniștit sau somnoros pe parcursul administrării (nu este un efect grav, doar trebuie știut). În rest, nu sunt necesare măsuri speciale, decât poate îmbrăcarea câinelui pe timp de iarnă dacă are flancurile chele și e frig afară, ca să nu piardă căldură.

Alopecia X (alopecia endocrină la Pomeranian)

Termenul de Alopecia X (numită și „Boala blănii negre” la Pomeranian sau displazie a foliculului pilar) desemnează un sindrom de chelire simetrică la anumite rase, cauzat de un defect în ciclul de creștere al părului. Este considerată o tulburare endocrină complexă, posibil legată de hormonii de creștere sau hormonii sexuali, deși nu se cunoaște mecanismul exact.

Rase predispuse: În mod clasic, Pomeranianul este rasa emblematică pentru alopecia X. Și alte rase nordice sau cu blană bogată pot fi afectate: Chow-Chow, Husky siberian, Malamut de Alaska, Samoyed, uneori Spitz-uri sau Keeshond. Apare de regulă la câini tineri adulți (1-5 ani).

Manifestări: La început, proprietarul observă că blana de puf (subpărul) cade excesiv și blana devine rară. Treptat, câinele pierde păr în mod simetric pe trunchi, culcat aproape uniform. Regiunile afectate includ gâtul, trunchiul, coapsele, baza cozii, lăsând de obicei capul și lăbuțele acoperite (acesta e un indiciu bun, câinele are capul cu blană normală, dar corpul gol, ca „îmbrăcat cu o vestă de piele”). Pielea expusă poate deveni hiperpigmentată (negricioasă), de unde și denumirea populară de „black skin disease”. Alopecia X nu produce mâncărimi și câinele este perfect sănătos în rest, cu excepția aspectului fără păr. Unii câini pot prezenta un ușor parvoiaj sau schimbări de textură ale firului de păr rămas. Este, practic, o problemă cosmetică.

Diagnostic: În primul rând, trebuie excluse alte cauze endocrine cunoscute. Veterinarul va testa funcția tiroidiană (T4) și pe cea suprarenaliană (pentru Cushing), care de obicei ies normale în alopecia X. De asemenea, vor fi excluse parazitozele și infecțiile de piele. Adesea se recurge la o biopsie cutanată: la histopatologie se observă foliculi „chistici” și faze de creștere anormale ale firului de păr, sugestive pentru alopecia X. Rasa câinelui și aspectul clinic tipic ajută la diagnostic.

Tratament: Pentru că este o afecțiune pur estetică, decizia de tratament depinde de dorința proprietarului. Mulți aleg să nu supună câinele la terapii complicate, mai ales că alopecia X nu are un remediu garantat. Totuși, există câteva opțiuni care pot stimula creșterea parțială a părului:

• Castrarea/sterilizarea: În unele cazuri, dacă animalul nu este deja sterilizat, hormoanele sexuale pot influența alopecia X. S-a constatat că un procent dintre câinii (mai ales masculi) cu alopecia X au prezentat îmbunătățiri după castrare (părul a început să crească la câteva luni post-castrare). Nu funcționează la toți, dar este o măsură recomandată oricum, având și alte beneficii medicale.
  
• Melatonina: Similar alopeciei sezoniere, melatonina administrată oral (în doză mai mare, conform indicațiilor vet) poate ajuta la redensificarea blănii pentru o perioadă. Unii veterinari prescriu melatonină 3-6 mg de două ori pe zi câinilor mici cu alopecia X. Rezultatele variază, la unii câini apar puf nou în 2-3 luni, la alții nu are efect vizibil.
  
• Tratamente medicamentoase specializate: Există încercări cu diferite terapii hormonale, de exemplu trilostan (da, același folosit în Cushing) sau hormon de creștere porcin administrat off-label, însă acestea au costuri mari și pot avea efecte adverse, deci se recurg la ele rar. Un alt medicament folosit uneori este micronisat de deslorelin (implant hormonal folosit în mod normal ca sterilizant temporar), care ar putea ajuta prin modificarea raportului hormonilor, dar iarăși, rezultatele nu sunt garantate.
  
• Îngrijirea pielii: Indiferent de terapie, este util să menținem pielea câinelui într-o stare bună. Șampoanele hidratante și suplimentele cu acizi grași Omega-3 pot îmbunătăți calitatea pielii și a firului de păr existent. De asemenea, ferirea pielii expuse de soare intens (care poate provoca arsuri, neavând blană) sau de frig extrem este necesară, hăinuțele de protecție sunt utile.

Prognostic: Alopecia X nu afectează sănătatea generală; câinele va avea în continuare o viață normală, doar că va fi fără păr pe corp. Unii proprietari apelează la hăinuțe sau chiar la peruci/pulovere haioase pentru a-și proteja și înfrumuseța companionul. E bine de știut că, uneori, părul poate crește la loc parțial spontan pe parcursul vieții (există cazuri în care la bătrânețe câinii au refăcut blana, posibil din cauza modificărilor hormonale naturale). În rest, alopecia X ține mai mult de acceptarea estetică, cum se spune, “bald is beautiful” și important e că patrupedul nu suferă fizic.

Alte cauze endocrine mai rare

• Dereglări ale hormonilor sexuali: În afară de Alopecia X, pot exista situații în care excesul sau deficiența de estrogen determină pierderea simetrică a părului. De exemplu, câinii masculi în vârstă cu o tumoră testiculară de tip Sertoli (un anumit tip de cancer testicular) pot produce exces de estrogen, ducând la feminizare: alopecie bilaterală pe corp, mărirea glandelor mamare, pigmentare a pielii. Soluția este castrarea chirurgicală, după îndepărtarea testiculului afectat, nivelul hormonal revine la normal și în câteva luni blana se poate regenera, iar celelalte semne dispar. La femele, chisturile ovariene sau tumorile ovariene (raroare) pot cauza hiperestrogenism cu efecte similare de alopecie, care se rezolvă după ovariohisterectomie (sterilizare). Pe de altă parte, lipsa de estrogen la femele sterilizate poate duce în cazuri rare la alopecie, un sindrom numit „alopecie post-castrare”, care se tratează uneori cu suplimente hormonale (dar se recurge rar, numai dacă alopecia e severă).
• Alopecia post-gestație sau post-boală severă: Unele cățele pierde mult păr după fătare sau în timpul alăptării (se numește efluvium telogen postpartum). Dezechilibrele hormonale de după naștere împing simultan multe fire de păr în faza de repaus, care apoi cad brusc, lăsând uneori cheliri difuze ce pot fi simetrice. Un fenomen similar, efluvium telogen, poate apărea la câini (masculi sau femele) după un stres major: de pildă, după o febră mare sau o intervenție chirurgicală. În aceste cazuri, nu e vorba de o boală în curs, ci de reacția foliculilor la un eveniment trecut. Părul cade pe tot corpul (uneori pare simetric pentru că este generalizat) la 1-3 luni după evenimentul declanșator. Vestea bună este că părul va crește înapoi de la sine în câteva luni, odată ce organismul își revine, nu e nevoie decât de răbdare și eventual suplimente nutritive pentru blană (biotină, vitamine).
• Nanismul hipofizar (panhipopituitarism): Este o boală genetică rară (de exemplu la Ciobănesc German), în care puii au deficite multiple de hormoni de creștere, tiroidieni etc. Acești căței rămân mici, cu blană lânosă de pui care apoi se pierde simetric aproape complet, păstrând doar capul și picioarele cu păr. Este o afecțiune complexă, cu prognostic rezervat, și necesită terapie de substituție hormonală pe viață.

În concluzie, dacă vedeți căderea bilaterală a blănii la câinele dvs., dar pielea pare calmă (nu are bubițe roșii) iar cățelul nu se scarpină, cauzele endocrine sunt prima suspiciune. Desigur, medicul va confirma prin analize. Este util să îi oferiți veterinarului un istoric detaliat: când a început căderea părului, cât de repede a progresat, dacă câinele are alte simptome (sete, foame, schimbări de greutate, energie, dacă a fost în călduri sau a fătat recent, dacă ia vreun medicament etc.). Toate aceste informații îl vor ajuta să orienteze corect diagnosticarea.

Cauze dermatologice (de piele și paraziți) ale alopeciei

Cealaltă mare categorie de cauze ale alopeciei simetrice la câini sunt cele dermatologice, adică boli care pornesc de la piele, blană sau factori externi. Spre deosebire de endocrinopatii, aceste probleme implică de regulă o inflamație a pielii, fie din cauza unui parazit care irită pielea, fie a unei alergii sau infecții. Câinele va resimți disconfort (mâncărime, usturime) și, prin scărpinat, lins sau mușcat zona, își agravează căderea părului (se produce alopecie auto-provocată sau „autotraumatism”). Alopecia poate părea simetrică dacă aceeași problemă afectează zone bilaterale (ex: ambii flancuri, ambele picioare) sau dacă câinele are același comportament de scărpinare pe ambele părți. Cheia diferențierii este că aici de obicei observăm și alte leziuni: piele roșie, erupții, coji, pustule, crustă, colorația maro a blănii de la saliva excesivă etc. Vom trece în revistă principalele cauze dermatologice ce pot da alopecie simetrică sau aproape simetrică:

Puricii și dermatita alergică la purici (FAD)

Puricii sunt probabil cel mai comun factor care duce la căderea părului la câini. Mușcăturile de purice provoacă mâncărime intensă, iar mulți câini dezvoltă o alergie la saliva puricilor, numită dermatită alergică la purici (Flea Allergy Dermatitis). La acești câini sensibili, chiar și 1-2 purici pot declanșa un prurit extrem și o reacție inflamatorie pe piele.

Alopecia cauzată: Câinele infestat cu purici se va scărpina și mușca frenetic în special în zonele unde puricilor le place să se hrănească: de regulă pe spate, la baza cozii, pe coapse și pe abdomenul inferior. Un semn caracteristic al dermatitei alergice la purici este pierderea părului în zona crupelor (partea de sus a spatelui, înainte de coadă), uneori lăsând un fel de model „mohawk”, părul de pe șira spinării rămâne, dar părțile laterale sunt rase de atâta ros și scărpinat. Această distribuție poate părea simetrică pe stânga și dreapta a șalelor. Pielea este iritată, cu cruste, coji și zone umede de la scărpinat. Blana poate avea nuanțe ruginite în acele zone, din cauza pătării cu salivă (saliva câinelui decolorează blana dacă se linge repetat). În cazurile cronice, pielea se îngroașă și se hiperpigmentează în acele regiuni.

Confirmare: Inspectați câinele, mai ales pe burtă și la rădăcina cozii, pentru purici sau excremente de purici („mărgăritare” negre-roșcate care devin roșii dacă le umeziți pe șervețel, este sânge digerat). Puricii adulți sunt uneori greu de zărit (se mișcă rapid și se ascund), dar prezența „piperului” de purici în blană și patternul alopeciei sunt indicii puternice. Veterinarul poate confirma diagnosticând dermatită alergică la purici bazat pe leziuni și pe răspunsul la tratament (dacă se vindecă după deparazitare corectă).

Tratament: Este esențial controlul agresiv al puricilor:

• Deparazitare externă a câinelui cu produse eficiente: pipete spot-on (ex. Frontline cu fipronil, Advantix cu imidacloprid și permetrină, Vectra 3D, etc.) sau tablete masticabile (ex. Bravecto cu fluralaner, eficient 3 luni, NexGard cu afoxolaner, Simparica cu sarolaner, sau Simparica Trio care acoperă și viermii cardiaci). Asigurați-vă că produsul este potrivit pentru purici (majoritatea sunt și pentru căpușe). În România, aceste produse se găsesc la cabinete veterinare și în unele pet-shopuri/farmacii veterinare. Se administrează conform greutății câinelui, strict conform indicațiilor (pipetele de obicei lunar, comprimatele conform duratei lor, ex. Bravecto la 3 luni).
  
• Tratarea mediului: Puricii petrec mult timp în mediul înconjurător (covor, cușca câinelui, parchet), nu doar pe animal. Aspiră bine casa, spală așternuturile câinelui la temperatură înaltă și poți folosi spray-uri insecticide de mediu (cu permethrin, methopren etc.) în zonele unde doarme sau stă câinele, respectând măsurile de siguranță. Repetă curățenia regulat, altfel puricii adulți se vor replasa pe animal.
  
• Calmarea alergiei și a mâncărimii: Dacă animalul a dezvoltat dermatită alergică severă, simpla eliminare a puricilor s-ar putea să nu oprească imediat disconfortul, reacția alergică poate persista zile/săptămâni. Medicul veterinar poate prescrie un tratament anti-inflamator și antipruriginos: fie corticosteroizi pe termen scurt (prednison pe câteva zile, pentru a rupe cercul vicios al scărpinatului), fie medicamente moderne precum Apoquel (oclacitinib) care reduce pruritul alergic, sau o injecție cu Cytopoint (lokivetmab), un anticorp monoclonal ce calmează mâncărimea timp de 4-8 săptămâni. Aceste medicamente ajută câinele să nu se mai scarpine, permițând pielii și blănii să se refacă.
  
• Îngrijirea pielii: Pentru zonele rănite de scărpinat, se pot folosi șampoane medicinale cu efect calmant și antiseptic (de exemplu, șampoane cu ovăz coloidal, clorhexidină și ketoconazol care reduc și riscul de infecții). Scopul este să menținem pielea curată, să prevenim infecțiile secundare și să grăbim vindecarea. Dacă sunt prezente infecții (pustule cu puroi, piele cu miros urât), veterinarul va prescrie antibiotic și/sau antifungic local sau sistemic, după caz.

Prevenție pe viitor: Câinii cu alergie la purici probabil vor reacționa de fiecare dată când vor prinde purici. Așadar, ideal este să îi menținem protejati permanent. Folosiți profilactic tratamentul antipureci lunar tot anul (chiar și iarna, dacă stă în interior unde pot supraviețui puțini purici). Există și gulere antipurici (ex. Foresto, Scalibor) cu efect de câteva luni, pot fi utile ca extra-protecție, deși nu la fel de eficiente în caz de infestare mare. Fiți vigilenți, mai ales dacă animalul iese în zone populate de alți câini sau pisici ori în curți cu faună sălbatică (vulpi, arici, care pot purta purici).

Alergii alimentare și alergii de mediu (dermatită atopică)

Alergiile sunt o altă cauză majoră a alopeciei, de data aceasta adesea distribuită simetric pe anumite regiuni pentru că reacția este de obicei sistemică. Două categorii predomină la câini: alergiile alimentare (la ingrediente din hrană) și alergiile la factori de mediu (praf, polen, mucegai, cunoscut sub numele de dermatită atopică). Mulți câini pot avea și alergie combinată la purici pe lângă acestea.

Semne distinctive: Alergiile provoacă mâncărime intensă și inflamație cronică a pielei. Spre deosebire de purici (care se concentrează pe zona spatelui), dermatita atopică afectează frecvent alte zone: lăbuțele (în special degetele, câinele își linge insistent labelor până se înroșesc și pierd păr), abdomenul (apar pete roșii pe burtă), regiunea axilară (subsuoară) și inghinală, pieptul, fața (botul și zona ochilor). Alopecia poate apărea simetric pe labele din față (câinele linge ambele lăbuțe până face calviție și colorare brună a blănii), pe ambele urechi (urechi roșiatice, cu păr smuls de scărpinat), sau pe ambele părți ale toracelui unde se scarpină cu labele din spate. De multe ori, proprietarii observă un miros rânced sau dulceag al pielii, semn al infecțiilor secundare cu bacterii sau Malassezia (o ciupercă a pielii) ce însoțesc alergiile cronice. În alergiile alimentare, semnele pot fi foarte similare cu atopia, de aceea este dificil de distins fără teste sau diete de eliminare. O ușoară diferență: alergiile alimentare pot cauza și mâncărimi în jurul ** anusului și scaune moi** uneori, dar nu e regulă.

Alopecia cauzată de alergii este deci mai mult auto-indusă: câinele se scarpină și își scoate părul. Pielea devine îngroșată, hiperpigmentată în zonele cu mâncărime cronică. Infecțiile auriculare repetate (otite) și mârâirea labelor (câinele își roade degetele) sunt indicii puternice de atopie.

Diagnostic: Veterinarul va examina câinele pentru a exclude paraziții (teste de purici, râie) și va lua în considerare vârsta și rasa (atopia apare frecvent la câini tineri, 1-3 ani, și are predispoziție la rase ca Bulldog, Westie, Labrador, Shar-Pei, etc.). Testele alergologice (intrader-mice sau de sânge pentru IgE specifice) pot identifica la ce anume din mediu e alergic câinele, deși nu sunt întotdeauna concludente. Pentru alergia alimentară, dieta de eliminare este „gold standard”: câinele este trecut pe o dietă hipoalergenică (cu ingrediente noi pentru el sau hidrolizate, de exemplu dietă veterinară specială) timp de 8-12 săptămâni pentru a vedea dacă mâncărimea se reduce semnificativ. Apoi se reintroduc pe rând ingredientele vechi pentru a identifica vinovatul. Acest proces e de lungă durată, dar necesar dacă se suspectează o alergie la mâncare.

Tratament: Gestionarea alergiilor la câini este un angajament pe termen lung, deoarece nu se „vindecă” propriu-zis, ci se controlează. Iată componentele principale:
– Controlul pruritului (mâncărimii): Este esențial pentru a rupe cercul scărpinatului. Medicațiile moderne au revoluționat viața câinilor alergici: Apoquel (tablete zilnice), Cytopoint (injecție subcutanată lunară) sau, mai nou, tablete cu lokivetmab oral (ex. Librela, deși e aprobat mai mult pentru durere articulară, există studii în alergii). Aceste terapii țintesc direct cascada alergică și scad dramatic mâncărimea fără efectele adverse ale cortizonului. Sunt disponibile la medicii veterinari din România (Apoquel pe rețetă veterinară, Cytopoint la cabinete). Pentru crize acute, se folosesc uneori corticosteroizi pe termen scurt sau antihistaminice (de ex. difenhidramina, cetirizina), la unii câini antihistaminicele ajută, la alții nu prea.
– Tratarea infecțiilor secundare: Aproape toți câinii atopici dezvoltă la un moment dat piodermite bacteriene (pustule, coji galbene) și/sau dermatite cu Malassezia (piele roșiatică, uleioasă, cu miros, mai ales la încrețituri, labe, urechi). Acestea necesită tratament dedicat: antibiotice orale (de ex. cefalexină 3-4 săpt.) pentru infecția bacteriană și antifungice (ketoconazol, itraconazol) pentru Malassezia, plus spălări cu șampoane antiseptice (clorhexidină + miconazol sau șampoane pe bază de clorhexidină 3-4%) de 2 ori pe săptămână. Curățarea urechilor și picături otice antinfecțioase la nevoie dacă sunt otite. Fără tratarea acestor infecții, mâncărimea nu va ceda complet.
– Dietă și suplimente: Pentru alergiile alimentare, singura rezolvare este evitarea alergenilor alimentari identificați. Odată stabilit ce ingredient cauzează problema (de ex. pui, vită, lactate, cereale etc.), hrăniți câinele doar cu diete care nu-l conțin. Dacă nu s-a identificat clar, mulți proprietari preferă să mențină câinele pe un aliment hipoalergenic comercial (ex. pe bază de hidrolizat proteic sau proteine „neobișnuite” ca vânat, pește, rață), disponibile ca hrană veterinară (Royal Canin Hypoallergenic, Hill’s z/d, Purina HA, etc.) sau, sub consiliere veterinară, gătit acasă echilibrat. Acizii grași omega-3 (ulei de pește) au efect antiinflamator blând la nivel cutanat: suplimentele marine (ulei de somon, hering) pot reduce nevoia de medicamente în unele cazuri, îmbunătățind calitatea blănii.
– Imunoterapie (vaccin alergologic): Pentru alergiile de mediu, există varianta de a crea un ser autovaccin pe baza testelor alergice, injecții subcutanate periodice cu doze foarte mici din alergenii la care e sensibil câinele, pentru a-i „învăța” sistemul imunitar să reacționeze mai puțin. Aceasta este o soluție personalizată și necesită câteva luni-buni de administrare, dar la ~70% din câini aduce îmbunătățiri semnificative și poate reduce dependența de medicamente. Se realizează în clinici veterinare specializate în dermatologie, unde se trimit probele de sânge la laboratoare speciale pentru a formula vaccinul.
– Îngrijirea pielii și evitarea factorilor declanșatori: Pentru un câine alergic, băile dese (1-2x/săpt.) cu șampoane dermatologice sunt de mare ajutor, îndepărtează alergenii de pe blană și reduc bacteriile/ciupercile. Șampoanele cu extract de ovăz, Aloe vera pot calma iritația. În casă, minimizați expunerea la praf (folosiți purificatoare de aer, spălați așternuturile săptămânal la cald). Dacă e alergic la polen, evitați plimbările la amiază în sezonul de polen; spălați-l pe lăbuțe și burtă după ce vine de afară.

Perspective: A trăi cu un câine alergic e ca gestionarea unei dermatite atopice la om, necesită rutină și prevenție continuă. Vestea bună este că, cu tratamentele actuale, majoritatea câinilor pot fi ținuți sub control și au o calitate a vieții foarte bună (nu se mai chinuie cu mâncărimi). Alopecia cauzată de alergii se rezolvă dacă pruritul este oprit: părul va crește la loc pe zonele unde câinele nu se mai scarpină, de obicei în decurs de câteva săptămâni sau luni, în funcție de severitate. Totuși, la cazurile cronice de ani de zile, unele zone cu piele îngroșată pot rămâne cu foliculi cicatrizați, deci părțile cele mai afectate pot să nu recupereze complet blana.

Infecții cutanate (bacteriene și fungice)

Infecțiile ale pielii pot ele însele duce la căderea părului, adesea pe zone extinse, uneori simetrice. Însă, de obicei, aceste infecții nu apar singure, ci ca urmări ale unor cauze primare (alergii, paraziți, endocrinopatii). Vom menționa totuși câteva situații:

• Piodermita superficială: infecție bacteriană a foliculilor de păr (adesea cu stafilococ). Se manifestă prin pustule (bubițe cu puroi ca niște coșuri), care se sparg și lasă cojițe galbene și zone fără păr circular (aspect de „inel” cu marginea roșie și centrul fără păr). Când aceste leziuni sunt multiple și pe ambele părți ale corpului, alopecia poate părea generalizată și simetrică. Piodermita apare frecvent secundar la alergii sau la Cushing (unde imunitatea e scăzută). Tratamentul constă în antibiotice sistemice (de regulă 3-4 săptămâni minimum, ex. cefalexină, amoxicilină cu clavulanat) și șampoane antiseptice. Dacă piodermita recidivează, trebuie căutat factorul primar (ex. alergie, parazit, boală hormonală). O mențiune: un tip de piodermită poate da alopecie localizată simetric pe coapte, așa-numita „Hot spot” sau dermatită acută umedă, unde câinele se linge intens și face o infecție. Dar de obicei nu e extinsă bilateral, ci într-un singur loc.
• Dermatofitoza (pecingine, ringworm): Este o infecție fungică a pielii și firelor de păr, cauzată de dermatofiți (genul Microsporum sau Trichophyton). Produce zone rotunde, fără păr, cu piele ușor solzoasă și uneori cu margine roșie. La câini, inelele pot conflua și pot mima un tipar simetric dacă infecția e extinsă. Totuși, de regulă, ringworm nu produce alopecie perfect simetrică în oglindă, ci leziuni răspândite aleator. Este important de recunoscut, deoarece se transmite la alți animale și la om (zoonoză). Diagnosticul se face prin iluminare cu Lampa Wood (unele specii de Microsporum se văd verzi fosforescent pe firul de păr sub UV) sau mai sigur prin cultura fungică din fire de păr/scuame, durează ~2 săpt. pentru rezultat. Tratamentul implică șampoane și soluții antifungice (ex. cu miconazol, enilconazol, clorhexidină) aplicate pe tot corpul de 2x/săpt., plus medicamente antifungice orale în cazurile moderate-severe (de ex. itraconazol sau ketoconazol, administrate câteva săptămâni). Mediul trebuie dezinfectat (sporii fungici se răspândesc prin păr și praf, aspirare, clor diluat pe podele, aruncat/reținut păturile contaminate). Chiar și fără tratament, ringworm poate trece în 3-4 luni, dar dat fiind contagiozitatea, nu e indicat să aștepți, tratează-l cât mai repede.
• Malassezia (ciuperca pielii): Unii câini cu predispoziție (ex. Basset Hound, Westie) pot dezvolta dermatită cu Malassezia ca problemă primară. Zonele afectate (pliurile, regiunea gâtului, urechile, zona bucală) devin chelite, îngroșate, hiperpigmentate și foarte pruriginoase. Deși nu e simetrică perfect, poate afecta bilateral urechile, ambele axile etc. Se tratează cu antifungice orale și topice similar ringworm-ului, plus deseori e nevoie de investigații pentru eventuale cauze subiacente (alergii etc., întrucât rar apare de una singură).
• Akné canin: Foliculita chinului (de exemplu, acneea canină la Boxeri, Dobermani, coșuri pe bărbie) poate duce la mici zone chele, dar nu e extinsă să pară simetrică. Menționăm totuși ca fapt divers.

Paraziți de piele (acarieni), râie demodectică și râie sarcoptică

Acarienii microscopici pot infesta pielea și foliculii, provocând mâncărimi și căderea părului. Cei doi principali la câine sunt Demodex canis (care cauzează demodicoză, numită și râie demodectică sau „mange roșu”) și Sarcoptes scabiei (cauzează râia sarcoptică sau scabia, cunoscută ca „râia contagioasă”).

• Demodicoza: Acarienii Demodex trăiesc normal în număr mic în foliculii tuturor câinilor, dar la puii cu sistem imunitar imatur sau la adulții cu imunitate compromisă (de ex. de la stres, boală, malnutriție, Cushing etc.), pot prolifera excesiv. Demodicoza juvenilă apare la căței sub 1 an, deseori la rase precum Shar-Pei, Bulldog Englez, Pug, dar poate fi la oricare. Poate fi localizată (câteva pete fără păr, de obicei pe cap, în jurul ochilor, bot, membre anterioare) sau generalizată (extinzându-se pe tot corpul). În forma generalizată, câinele poate pierde păr pe suprafețe mari, adesea simetric pe laturi dacă infestarea e difuză. Pielea are aspect specific: alopecie, eritem (roșeață), solzi albi, comedoane (puncte negre), uneori leziuni de piodermită secundară. Important: Demodicoza adesea nu provoacă mâncărime puternică la început, câinele poate să nu se scarpine intens, decât dacă apar infecții bacteriene secundare care cauzează prurit. Astfel, dacă vedeți un tânăr cu alopecie patchy și nu pare foarte deranjat, gândiți-vă și la demodex.

Diagnostic se pune prin raclaj adânc de piele (veterinarul va răzui pielea până apare o picătură de sânge, deoarece Demodex stă adânc în folicul) și examinare la microscop: găsirea acarienilor cilindrici confirmă boala. Uneori, la demodicoze cronice, raclajul poate ieși negativ (acarienii sunt mai puțini în cruste), se poate recurge la trichogramă (smulgerea câtorva fire de păr pentru a vedea parazitul pe ele) sau la biopsie cutanată.

Tratament: Spre deosebire de trecut, când se foloseau băi cu amitraz sau ivermectină orală (destul de toxice), azi avem opțiuni mult mai sigure și mai eficiente. Tabletele masticabile antiparazitare din clasa isoxazolinelor (precum NexGard, Bravecto, Simparica, Credelio) au și efect acaricid excelent contra Demodex. De pildă, Bravecto (fluralaner) s-a dovedit că, administrat o dată la 3 luni, poate vindeca demodicoza generalizată la majoritatea câinilor în 2-3 doze. NexGard (afoxolaner) lunar, Simparica (sarolaner) lunar sau Advocate spot-on (moxidectin + imidacloprid) săptămânal sunt alte scheme posibile. Medicul va decide care e potrivit. Tratamentul durează de obicei până la 2-3 luni după dispariția semnelor și după ce două raclaje succesive la interval de 4 săpt. sunt negative (acesta e criteriul de vindecare). În plus, dacă există infecții secundare (comune în demodicoză severă, pielea poate avea pustule sau furunculi), se vor administra antibiotice. Băile cu șampoane speciale (benzoil peroxid 2-3%) pot ajuta prin desfundarea foliculilor și curățarea crustelor. Este crucial să nu se reproducă acei câini care au dezvoltat demodicoză generalizată juvenilă, deoarece se suspectează o predispoziție genetică (se transmite susceptibilitatea la imunitate slabă locală).

Prognostic: Cazurile ușoare localizate se pot vindeca spontan (puii pot scăpa de petele de demodex odată cu maturizarea imunității). Cazurile generalizate necesită tratament, dar cu noile medicamente prognosticul e bun, majoritatea câinilor se vindecă complet. La adulți, dacă demodicoza apare brusc, medicul va căuta și o cauză subiacentă de imunosupresie (de exemplu Cushing, diabet, neoplazii) și va trata și acea cauză, altfel riscul de recidivă e mare.

• Râia sarcoptică: Este cauzată de acarieni Sarcoptes scabiei, care sapă tuneluri în piele și produc mâncărimi insuportabile. Acești paraziți sunt foarte contagioși între câini și se pot transmite și la om (produc o erupție tranzitorie la oameni). La câine, râia sarcoptică începe de obicei pe zone cu piele subțire și păr puțin: marginile urechilor (un semn clasic este „semnul urechii ascuțite”, vârful urechii are cruste groase și câinele o zgârie mult), coate, genunchi, burtă, piept. Se extinde apoi pe tot corpul dacă nu e tratată. Părul cade în zonele unde câinele se scarpină și face răni, poate ajunge la alopecie întinsă, dar rareori modelul e curat simetric; totuși, dacă râia e generalizată, ambele părți ale corpului vor fi afectate. Pielea e roșie, îngroșată, cu coji groase mai ales la urechi, coate. Câinele este adesea epuizat de atâta scărpinat, uneori pierde în greutate din cauza stresului.

Diagnostic: Se poate confirma tot prin raclaj de piele, însă ironic Sarcoptes e mai greu de găsit la microscop (uneori 20 de raclaje pot fi negative până nimerești un acarian). De aceea, medicii deseori pun diagnosticul pe baza suspiciunii clinice și a răspunsului la tratament. Un test de sânge ELISA pentru anticorpi anti-Sarcoptes există, dar poate fi fals negativ în primele săpt.

Tratament: Similar cu demodex, isoxazolinele orale (NexGard, Simparica etc.) sunt foarte eficiente și contra Sarcoptes, de obicei o singură doză omoară adulții, iar repetarea dozei la o lună asigură prinderea oricăror eclozări noi. Alte opțiuni: avermectine (ivermectină, dar atenție la rasele sensibile precum Collie) sau baie cu amitraz / var sulfurat (metode mai vechi). Se tratează toți câinii din gospodărie deodată, deoarece dacă unul are, toți expușii probabil au. Mediul trebuie curățat, spălat pături, dezinfectat cușca. Câinele va primi și medicație pentru mâncărime (steriozi sau Apoquel) în primele zile, altfel se va răni continuu până mor toți acarienii (care poate dura o săpt.). De regulă, îmbunătățirea e dramatică în 7-10 zile de la tratament: câinele doarme liniștit, pielea începe să se repare, iar blana va crește la loc complet în câteva săptămâni.

Alte cauze posibile de alopecie simetrică

Enumerăm succint și alte situații ce pot duce la chelire bilaterală:

• Alopecie prin frecare/pressiune: Dacă un câine stă mereu într-o anumită poziție, blana se tocește. De exemplu, câinii supraponderali sau cei care stau mult pe suprafețe dure pot face bătături la coate, pielea se îngroașă și părul dispare pe ambele coate (simetric). La fel, un ham prea strâns poate freca subrațele bilateral, provocând alopecie locală simetrică. Soluția e îmbunătățirea condițiilor (pat moale, ajustarea hamului) și eventual creme de vindecare.
• Alopecie post-tuns sau post-traumatică: Uneori, după ce un câine e tuns foarte scurt (mai ales rase ca Husky, Spitz, care nu ar trebui tunse complet), blana nu mai crește la fel înapoi. Apare o alopecie pe zonele tunse, uneori uniformă pe tot corpul dacă a fost tuns complet (deci simetrică, fiind generală). E vorba de o reacție a foliculilor la trauma mecanică, un fel de „oprire” a creșterii. Poate dura multe luni până revin foliculii în anagen sau pot rămâne zone definitiv mai rare. Similar, cicatricile de la arsuri sau răni vor fi lipsite de păr și dacă sunt la fel de ambele părți (de ex. cicatrici de la o intervenție chirurgicală bilaterală), vor da un aspect simetric.
• Tulburări autoimune: Boli rare precum lupus eritematos sau pemfigusul pot cauza căderea părului asociată cu leziuni (ulcere, cruste) într-un mod relativ simetric, de exemplu lupusul afectează fața pe ambele părți ale nasului și ochilor. Dar aceste cazuri sunt însoțite de semne vizibile (ulcerații, depigmentări) și sunt diagnosticate prin biopsii specifice. Tratamentul include imunosupresoare și e destul de complex, deci nu intrăm în detalii aici.

După acest tur de orizont, reținem că majoritatea cauzelor dermatologice de alopecie implică prurit și leziuni inflamatorii. Dacă remarci la câine atât căderea părului, cât și că se scarpină sau are pielea roșie, probabil cauza e de ordin dermatologic (parazit, alergie, infecție). În continuare, vom vedea cum se pot diferenția mai clar alopeciile endocrine de cele dermatologice, într-un tabel comparativ, și apoi vom discuta despre diagnostic și tratament mai în detaliu.

Endocrin vs. dermatologic, diferențe cheie în alopecie

Pentru a sublinia contrastul dintre cele două categorii de cauze, iată un tabel cu principalele diferențe între alopecia de cauze endocrine și alopecia de cauze dermatologice:

Caracteristică	Alopecie de cauze endocrine (hormonale)	Alopecie de cauze dermatologice (piele/paraziți)
Mâncărime (prurit)	Absentă sau minimă, câinele nu se scarpină notabil din cauza alopeciei. Dacă apare mâncărime, e de obicei de la o infecție secundară, nu de la cauza primară.	Prezentă frecvent, de obicei mâncărime intensă. Câinele se scarpină, linge sau mușcă pielea, contribuind la căderea părului. (Excepții: unele infecții fungice sau demodicoză la debut pot fi fără prurit major inițial).
Aspectul pielii	Pielea poate fi normală la început, ulterior apar schimbări non-inflamatorii: piele uscată, îngroșată (lichenificată) în pliuri, hiperpigmentată (mai neagră) în zonele chele. Nu se văd coji, pustule sau roșeață accentuată inițial.	Pielea prezintă adesea semne de inflamație: roșeață, erupții (papule, pustule), cruste, escoriații de la scărpinat, umiditate sau secreții dacă infecțiile evoluează. În alergii cronice, pielea se poate îngroșa și hiperpigmenta secundar, dar inițial se observă inflamație clară.
Distribuția căderii părului	Adesea simetrică bilateral pe trunchi: flancuri, spate, piept, baza cozii. Zonele afectate sunt „zone de uzură” sau expuse: torace, abdomen, gât. Capul și extremitățile (lăbuțe, coadă) sunt adesea cruțate sau mai puțin afectate (excepție la hipotiroidism, coada poate fi cheală). De obicei delimitarea între zona cheală și cea cu păr este graduală (părul se subțiază treptat).	Poate varia în funcție de cauză, dar uneori se concentrează în anumite regiuni: la purici, regiunea spatelui și coapse; la alergii, labe, burtă, față, urechi; la râie, marginile urechilor, coate; la infecții, unde apar leziunile. Dacă este simetrică, e deoarece câinele afectează ambele părți prin scărpinare similară sau pentru că factorul (ex. alergenul) acționează difuz. Marginile zonelor alopecice pot fi neregulate (păr smuls neuniform).
Vârsta și predispoziția	Frecvent câini adulți de vârstă mijlocie sau seniori (ex. hipotiroidism ~4-10 ani, Cushing >6 ani). Unele rase predispose: ex. Doberman, Golden la hipotiroidie; Pudel, Terrier la Cushing; Boxer, Husky la alopecii hormonale specifice.	Se pot manifesta la orice vârstă, adesea tineri în cazul alergiilor (1-3 ani) sau paraziților (pui și juniori la demodex). Rasa contează mai puțin, deși există predispoziții: ex. Shar-Pei la demodex, Westie la atopie, etc.
Semne generale asociate	De multe ori coexistă simptome sistemice sau modificări în starea câinelui: letargie, creștere în greutate (hipotiroidie), sete și foame excesivă, burtă mare (Cushing), tulburări de ciclu estral sau feminizare (probleme hormon sexual), anemie ușoară sau alte anomalii la analize. Câinele poate părea „îmbătrânit” sau mai puțin energic în ansamblu.	Starea generală este adesea bună în afară de disconfortul cutanat. Câinele este activ dar deranjat de mâncărime. Poate avea urechi inflamate, ochi iritați (dacă sunt și acolo alergii), dar nu apar de obicei simptome cum ar fi modificări de apetit, sete sau greutate din cauza problemei de piele. (Excepție: dacă scarpinatul intens perturbă somnul sau alimentația, câinele poate slăbi sau fi agitat).
Diagnostic, teste cheie	Analize de sânge hormonale: dozare T4/TSH (tiroidă), test stimulare ACTH sau dexametazonă (Cushing), profil de hormoni sexuali uneori; ±ecografie (suprarenale, testicule/ovare). Deseori biopsie cutanată pentru confirmare histologică (ex. alopecie X, alopecie sezonieră) dacă alte teste sunt normale.	Teste dermatologice locale: raclaj de piele pentru acarieni, Wood’s lamp/cultură fungică pentru ringworm, citologie cutanată (ex. imprenta cu bandă adezivă) pentru bacterii/levuri, testare alergologică (intradermică sau IgE seric) pentru atopie, dietă de eliminare pentru alergie alimentară. Analize de sânge generale pot arăta eozinofile crescute în alergii sau anemie de inflamație cronică, dar nu sunt specifice. Biopsia cutanată se face rar, doar dacă se suspectează boli autoimune sau diagnosticul e incert.
Tratament principal	Terapie hormonală de lungă durată: suplinirea hormonilor lipsă (levothyroxină în hipotiroidie), medicamente ce scad hormonii în exces (trilostan în Cushing), chirurgical (extragerea tumorii endocrine dacă e cazul, castrare în alopecii sexuale). Suplimente (ex. melatonină) pentru stimularea blănii în alopecii cosmetice. Tratamentul este adesea pe viață (ex. hormon tiroidian zilnic, trilostan zilnic) sau de durată lungă. Progrese lente, vizibile în săptămâni-luni.	Terapie dermatologică și antipruriginoasă: eliminarea parazitului (deparazitare externă), reducerea inflamației (medicamente anti-mâncărime: Apoquel, Cytopoint, corticosteroizi), combaterea infecțiilor pielii (antibiotice, antifungice), evitarea alergenilor (dietă specială, control mediu). Multe tratamente sunt locale și sistemice combinat (băi medicinale + pastile/injecții). Evoluție mai rapidă la unele, ex. în 1-2 săpt. mâncărimea dispare și pielea se vindecă, părul începând să revină în ~1 lună. Alergiile necesită management continuu, puricii necesită prevenție regulată.

Acest tabel evidențiază tendințele generale, bineînțeles, fiecare caz individual poate varia (de ex., un câine poate avea două probleme concomitent: un cushingian poate face și o dermatită de la Malassezia, combinând elemente din ambele categorii!). Dar, ca regulă: alopecie simetrică + fără mâncărime = suspect dereglare hormonală, iar alopecie + mâncărime/erupții = suspect problemă de piele/parazit.

Diagnosticarea alopeciei simetrice la veterinar

Dacă observați că patrupedul își pierde blana simetric, programați o vizită la medicul veterinar. Procesul de diagnostic poate cere puțină răbdare, întrucât există multe cauze posibile și uneori e nevoie de eliminarea unora pentru a confirma pe alta. Iată la ce să vă așteptați:

1. Anamneza și discuția inițială: Veterinarul vă va pune întrebări detaliate despre istoricul câinelui: 

• • Când ați observat prima dată căderea părului? Evoluție rapidă (zile) sau lentă (luni)? O alopecie instalată brusc sugerează autotraumatizare sau infecție acută; una progresivă lent indică mai mult un proces endocrin sau cronic. 
  • Are câinele mâncărimi? Se scarpină, se linge sau mușcă zonele fără păr? Dacă da, cât de des și de intens? Prezența pruritului schimbă direcția investigației către dermatologie. 
  • Alte simptome notate: bea mai multă apă? a luat sau a pierdut în greutate? e mai apatic sau, dimpotrivă, agitat? are poftă de mâncare normală? orarul de somn modificat? Orice detaliu, chiar și aparent nesemnificativ, poate fi indiciu (de exemplu, un câine care își face nevoile în casă noaptea poate semnala poliurie din Cushing). 
  • Starea reproductivă: Este sterilizat? (dacă nu, problemele de hormoni sexuali devin plauzibile). La femele, când a fost ultimul ciclu de călduri? (un ciclu absent poate fi legat de endocrinopatii severe). A fătat recent? (posibil efluvium postpartum). La masculi, observat testicule mărite sau asimetrice? (suspiciune de tumoră). 
  • Tratamente sau substanțe administrate recent: Orice medicament (ex. injecții cu steroizi, pastile pentru altă boală) sau supliment poate fi relevant. Steroizii pe termen lung induc alopecie; un șampon nepotrivit poate irita pielea etc.
  • Dieta și mediu: Ce mănâncă (tip de hrană, recompense)? Ați schimbat de curând hrana? (dacă da, eventual alergie alimentară). Are acces afară, în iarbă, la lac? (alergeni de mediu, paraziți). Trăiește cu alte animale? (să știm dacă e contagios). Folosește covorașe anume, detergenți noi la păturici? (posibil contact alergic, deși rar). 
  • Deparazitări curente: Când a fost ultima dată tratat de purici/căpușe și cu ce? Este pe schemă regulată? Dacă nu, paraziții sunt candidați serioși. 
  • Rasa și vârsta: Veterinarul oricum le știe din fișă, dar unele rase au predispoziții unice (discutate mai sus).

2. Examenul fizic general: Medicul va privi distribuția alopeciei, va nota exact ce regiuni sunt fără păr și dacă e într-adevăr simetrică. Apoi va verifica pielea de aproape: există leziuni? cum arată marginea zonei chele? sunt fire rupte (semn de autotraumatizare) sau căzute complet? Are mătreață, coji, pete roșii, puncte negre pe piele? Orice insecte vizibile? De asemenea, va palpa corpul: simte glande mărite (ex. tiroida în gât uneori), testicule mărite la masculi, ficat mărit (posibil la Cushing). Va asculta inima și va lua temperatura dacă suspectează infecție. Un ochi va fi atent și la detalii cum ar fi calitatea blănii rămase (uscată, fragilă?), prezența de seboree (piele grasă) sau alte anomalii (de exemplu căderea părului pe locuri de presiune, sugerând o cauză mecanică).
3. Teste dermatologice de primă linie: În funcție de ce a observat, veterinarul poate face imediat câteva teste simple în cabinet: 

• • Pieptănare și bandă adezivă: Folosind un pieptene special și/sau bandă adezivă, va căuta purici, păduchi sau mătreață. Puricii pot fi prinși pe pieptene, iar lipind bandă pe blană se pot preleva celule superficiale: apoi la microscop se văd eventual drojdii (Malassezia) sau bacterii la suprafață. 
  • Raclaj de piele: Cu o lamă de bisturiu (sau chiuretă), va racla pielea în mai multe zone (inclusiv la marginea zonei alopecice). Materialul obținut se examinează la microscop în ulei: se caută acarieni (Demodex, Sarcoptes) sau ouăle lor. Un raclaj adânc e important mai ales dacă suspectează demodex (trebuie să ajungă la foliculi). 
  • Lampa Wood: Va lumina cu UV zonele suspecte de ringworm (ex. marginile alopeciei). ~50% din infecțiile cu Microsporum canis dau o fluorescență verde a firelor de păr infectate. 
  • Trichograma: Dacă se suspectează că părul e rupt (de la scărpinat), medicul poate examina la microscop câteva fire smulse, va vedea vârfurile tocite, ceea ce confirmă auto-traumatismul. De asemenea poate vedea spori de fungi pe fir, confirmând ringworm. 
  • Citologie cutanată: Fie folosind banda adezivă menționată, fie atingând o lamă de sticlă de piele sau aspirând cu un ac mici probe, se pot colora și examina la microscop celulele pielii. Se pot identifica bacterii (coci, bastonașe), drojdii Malassezia (arătând ca niște „urme de lăbuțe” ovalare), celule inflamatorii (eozinofile, indicând alergie/parazit, neutrofile, infecție bacteriană). 
  • Cultură fungică: Dacă ringworm e suspect dar nu clar, se pot lua câteva fire și cruste și pune pe mediu de cultură special (DTM). Rezultatul vine în 1-2 săptămâni, deci nu e imediat, dar confirmă specia de dermatofit. 
  • Test de scotch (acetat) pentru Cheyletiella: Cheyletiella este un alt parazit (asemănat „matreții care umblă”), mai rar, dar se poate verifica punând bandă transparentă pe cruste și uitându-te de acești acarieni la microscop.

Aceste teste de bază pot exclude multe cauze comune: de exemplu, un raclaj pozitiv la Demodex pune diagnosticul clar de demodicoză; găsirea puricilor confirmă infestarea; un Wood test pozitiv + cultură confirmă ringworm etc. Dacă toate aceste teste sunt negative și semnele clinice nu indică clar o cauză dermatologică, focusul se mută spre investigații endocrine.

4. Analize de laborator suplimentare: În paralel, veterinarul va recomanda adesea un set de analize de sânge de rutină: hemogramă completă și biochimie. Acestea ajută la: 

• • Evaluarea stării generale (ex. un câine cu Cushing poate avea enzime hepatice crescute, un câine cu infecție severă poate avea leucocite crescute, etc.). 
  • Identificarea unor indicii subtile: eozinofile mari pot sugera paraziți/alergii; anemie ușoară plus colesterol ridicat sugerează hipotiroidism; glucoza ridicată poate indica diabet sau Cushing etc.

Apoi, testele specifice cauzelor endocrine pot fi efectuate, în funcție de suspiciune: 

• • Profil tiroidian: T4 total (și ideal fT4) și TSH. Un T4 scăzut și TSH ridicat confirmă hipotiroidismul la câine. 
  • Teste pentru Cushing: fie un test de supresie cu doza mică de dexametazonă (LDDST), se ia sânge, se injectează dexametazonă, apoi se măsoară cortizolul la 4h și 8h, interpretând scăderea, fie un test de stimulare ACTH, se măsoară cortizolul bazal, se injectează ACTH, se măsoară din nou cortizolul la 1h; cortizoli foarte mari confirmă Cushing. Există și un test de screening în urină (raport cortizol/creatinină urinar), dar acesta e mai nespecific (doar indică dacă merită investigat mai departe). 
  • Evaluarea suprarenalelor: Dacă Cushing confirmat, eventual se face ecografie abdominală pentru a vedea glandele (dacă una e mult mărită, sugerează forma adrenală). 
  • Dozarea hormonilor sexuali (estrogen, progesteron, testosteron): Rareori se face, poate în alopecii reproductive; unele laboratoare pot face panel de androgeni, progestativi (ex. în alopecia X), dar interpretarea e dificilă. Deseori se preferă proba terapeutică (castrare și se vede evoluția). 
  • Alte analize speciale: ex. nivel de hormon de creștere (IGF-1) dacă suspect nanism hipofizar; ACTH endogen (pt. diferențiere formă de Cushing); test de stimulare TSH (mai rar); biopsie cutanată (pentru confirmare alopecia X, alopecia sezonieră etc.).

5. Interpretare și diagnostic final: Uneori, diagnosticul se poate face rapid (ex: purici observați + alopecie pe crupă = clar, dermatită alergică la purici). Alteori, e un proces de eliminare: de exemplu, câinele are alopecie bilaterală fără prurit, testele de piele sunt toate negative, deci se suspectează un endocrin, se fac testele hormonale și se găsește T4 foarte mic -> diagnostic: hipotiroidism. Ori testele hormonale ies normale, caz în care medicul poate concluziona spre o alopecie cosmetică (ex. alopecia sezonieră) sau poate recomanda totuși o biopsie de piele pentru a diferenția exact tipul de alopecie non-pruritică. Biopsia este uneori singura care confirmă un diagnostic rar (ex. alopecia areata, boală autoimună ce atacă foliculii; lichenoid dermatosis etc.), însă acelea sunt cazuri excepționale.

În rezumat, diagnosticarea alopeciei implică un set sistematic de pași: 1. Exclude infecțiile și paraziții (pentru că tratamentul lor e cel mai urgent dacă există). 2. Evaluează funcțiile hormonale dacă semnele sugerează și elimină pasul 1. 3. Investigă alergii dacă paraziții nu sunt cauza, mai ales la câinii tineri cu prurit (uneori alergia e diagnostic de excludere, se confirmă prin răspuns la dietă și tratamente antiprurit). 4. Folosește biopsia doar când e nevoie de clarificare suplimentară (un test invaziv dar util pentru diagnostic de finețe).

Trebuie menționat că uneori sunt necesare teste multiple și vizite de urmărire. Proprietarul trebuie să comunice cu veterinarul și să urmeze planul până la capăt, de exemplu, un trial alimentar de 2-3 luni trebuie dus la bun sfârșit și nu considerat inutil dacă în 2 săptămâni nu e nicio schimbare (schimbările apar după multe săptămâni!). Sau, în cazul unui tratament, reevaluările (de exemplu, repetarea testului de cortizol pentru un câine pe trilostan) sunt esențiale pentru succes. Diagnosticarea alopeciei poate fi ca un puzzle, dar cu răbdare, piesele se așază și se ajunge la cauză.

Tratamentul alopeciei în funcție de cauză

Tratamentul nu vizează, de fapt, alopecia în sine (părul nu poate fi „lipit” la loc direct), ci cauza care a dus la căderea părului. Odată ce cauza este rezolvată sau controlată, blana are șansa să crească la loc (exceptând cazurile în care foliculii au fost distruși iremediabil, ceea ce e rar). În continuare vom aborda principiile de tratament pentru fiecare tip major de cauză:

Tratamentul cauzelor endocrine (hormonale)

• Hipotiroidism: Terapia de substituție cu levothyroxină sodică (hormon tiroidian sintetic). Se administrează sub formă de comprimate sau capsule, de obicei de 2 ori pe zi, doza calculată în funcție de greutatea câinelui. Ex.: Forthyron, L-Thyroxin, etc. Este necesară administarea pe viață. Primele semne de îmbunătățire apar la 2-4 săptămâni (câinele devine mai activ, pielea mai hidratată), iar părul începe să crească vizibil după ~1-2 luni, cu refacere substanțială în 3-6 luni. Veterinarul va reface analiza T4 la ~1 lună de tratament pentru a ajusta doza. Important: nu întrerupeți medicația chiar dacă pare că și-a revenit complet, fără ea, va redeveni hipotiroidian și va pierde din nou părul.
• Boala Cushing: Forma pituitară se tratează cu trilostan (capsule zilnice; ex. Vetoryl). Se monitorizează atent, făcând test ACTH la 10 zile, 30 zile și apoi la 3 luni pentru doză. Forma suprarenaliană, dacă e tumoră unică pe glanda suprarenală, chirurgie (adrenalectomie) posibilă în clinici specializate; altfel tot trilostan. Rezolvarea completă a simptomelor poate lua câteva luni, iar părul uneori nu crește total la loc sau crește foarte lent, proprietarii trebuie să aibă așteptări realiste. Cushing nu e vindecabil (în afară de chirurgie în cazuri selecte), dar cu medicație se ține sub control. Alte medicamente: mitotane (mai vechi, citotoxic selectiv pt. suprarenală) se folosește rar azi, și doar de vet. experimentați. Pentru Cushing atipic (implicând hormoni sexuali adrenali) uneori se adaugă melatonină și acid micofenolic.
• Alopecia sezonieră a flancurilor: Cum am menționat, nu necesită neapărat tratament, melatonina administrată oral e opțiunea principală dacă se dorește stimularea creșterii părului. Doza este adesea ~3 mg pentru un câine mediu (până la 6 mg la câini mari), de 1-2 ori pe zi, câteva luni (strict sub îndrumarea vet). Fiind un supliment, se cumpără de la farmacie (chiar și cele umane; discutați cu medicul despre marca potrivită și doze). Efecte secundare minime (somnolență). Evitați reproducerea la câini cu alopecie sezonieră, nu e gravă, dar poate fi transmisă predispoziția.
• Alopecia X: Nu are un protocol standard. Se poate încerca mai întâi castrarea/ovariectomia dacă nu e sterilizat, uneori, la 6-12 luni post sterilizare, se observă repilare parțială. Melatonina se folosește și aici (doze mai mari, ex. 5-12 mg total pe zi la un Pomeranian, împărțit în 2-3 doze). Dacă nu merge, unele scheme includ trilostan (off-label, doze mici), însă decizia e grea pentru că introduci medicație cu potențiale efecte adverse doar pentru blană. Alții au raportat succes cu un produs topic pe bază de modulator de receptori de estrogen (numit melatonină topică sau Minoxidil, atenție, minoxidilul aplicat la câine poate fi toxic ingerat, deci nu-l recomandăm decît sub veterinar și cu guler elisabetan). Per total, mulți proprietari aleg să nu trateze agresiv, acceptă look-ul câinelui și compensează cu hăinuțe. Orice decizie, se ia cu veterinarul; important e că acești câini nu suferă fizic, deci nu e nicio urgență.
• Hipercorticism iatrogen (de la steroizi): Opriți sursa, vet-ul va indica un protocol de scădere treptată a dozelor de steroid. Se poate înlocui necesitatea de steroid cu alternative (ex. dacă era tratat pt alergie, treceți pe Apoquel). Recuperarea poate dura luni, timp în care sprijiniți câinele prin dietă bună și evitarea infecțiilor.
• Hiperoestrogenism (tumori): Castrare chirurgicală este curativă. La 2-3 luni după, alopecia începe să se rezolve. În cazuri severe, se pot administra temporar medicamente anti-estrogenice dacă vet-ul consideră (ex. cimitidina s-a studiat, dar rareori e nevoie).
• Hipoadrenocorticism (Addison) cu alopecie: Addison cauzează rar alopecie, dar dacă e prezentă, tratând Addison (cu fludrocortizon sau DOCP și prednison) metabolismul revine la normal și blana se va îmbunătăți.
• Nanism hipofizar: Se poate administra hormon de creștere (sau medicații care cresc IGF-1), însă este foarte scump și doar prelungește puțin viața acelor câini. Mulți pitici hipofizari nu trăiesc mult. Ca suport, se poate da tiroidian (mulți sunt și hipotiroidieni) și prednison substitutiv în doze mici (pt. insuf. corticosuprarenaliană). Blana lor, din păcate, nu se va normaliza complet.

Un lucru general pentru endocrine: dietă echilibrată și suplimente pot ajuta pielea să se refacă. Câinii cu probleme hormonale au beneficii din hrană de calitate (proteine bune, acizi grași, vitamine). Mulți medici recomandă un supliment de acizi grași esențiali, zinc, biotină, există formule veterinare pentru piele și blană (ex. Viacutan, Megaderm, ulei de somon etc.) care pot fi folosite. Ele nu vindecă alopecia hormonală, dar pot grăbi regenerarea firului de păr odată ce dezechilibrul e corectat.

Tratamentul cauzelor dermatologice (piele, paraziți)

Am detaliat deja parțial la fiecare secțiune, dar să sintetizăm:

• Purici și căpușe: Folosiți tratamente antiparazitare adecvate regulat. Pentru purici, repetați spot-on-urile lunar; pentru căpușe, la fel. Sunt produse combinate (ex. Simparica Trio) ce acoperă purici, căpușe și anumiți viermi, discutați cu vet pentru cea mai bună alegere. Dacă câinele are alergie la purici, țineți-l 100% fără purici (inclusiv tratați pisicile din casă).
• Acarieni (râie demodectică sau sarcoptică): Administrați medicația recomandată de veterinar (isoxazoline sau altceva) pentru durata indicată. Pentru demodex, chiar dacă simptomele dispar repede, continuați tratamentul până la confirmarea vindecării cu raclaje, altfel, risc de recădere. Igiena e crucială: spălați așternuturile, dezinfectați peria, etc., mai ales la Sarcoptes unde e contagios, evitați contactul apropiat cu alți câini până la vindecare completă. Dacă un om din casă dezvoltă bubițe roșii care produc mâncărime, anunțați medicul uman, râia canină la om trece de la sine odată ce câinele e tratat, deci nu panică.
• Alergii: Având în vedere caracterul cronic, colaborați pe termen lung cu veterinarul. Veți ajusta dozele de Apoquel/Cytopoint în funcție de sezon (unii câini au nevoie doar primăvara, de exemplu). Țineți dietele stricte la alergiile alimentare, chiar și o gustărică nepotrivită poate declanșa iar mâncărimea. Pentru atopiile de mediu, curățenia riguroasă a casei și evitarea alergenilor e un mod de viață, investigați și imunoterapia dacă este o opțiune (discutabil cost vs. beneficii, variază). Întrețineți sănătatea pielii cu băi regulate medicinale. Găsiți un dermatolog veterinar dacă cazul e sever, uneori specialiștii au acces la terapii noi (de ex. JAK inhibitor injectabil, anticorpi monoclonali noi).
• Infecții ale pielii: Dacă alopecia e din cauza unei infecții (bacteriene sau fungice), tratamentul corect al infecției este prioritar. Antibioticele se dau întotdeauna pe toată durata prescrisă, chiar dacă pielea arată mai bine după 1 săptămână, altfel riscați să nu eradicați complet bacteriile și revine. Pentru fungi, la fel, urmați întregul curs (adesea 4-6 săptămâni). Băile antifungice trebuie făcute regulat (nu abandonați dacă vi se pare dificil, cereți ajutorul unui groomer obișnuit cu asta sau stați alături de câine să-l liniștiți, recompensându-l). În timpul tratamentelor, împiedicați câinele să se lingă sau scarpine ranile, folosiți collar elisabetan („guleraș”) dacă e necesar, sau costume protective, altfel, toată munca e în zadar dacă el tot își face rău.
• Îngrijirea generală a blănii: Indiferent de cauză, după ce lucrurile sunt sub control, puteți ajuta blana să revină: periați câinele regulat (periajul stimulează foliculii și distribuie uleiurile naturale pe piele), mențineți-l curat, evitați șampoanele dure sau umane (folosiți doar produse pentru câini, cu pH potrivit), evitați expunerea pielii goale la soare puternic (riscul de arsuri și cancer de piele, da, câinii pot face cancer de piele pe zonele fără păr dacă stau la soare; puteți folosi haine subțiri de protecție sau creme solare veterinare la nevoie).
• Stimulente de regenerare: Există pe piață diverse loțiuni sau spray-uri ce pretind că accelerează creșterea părului (cu ingrediente gen aloe, biotină, lanolină). Efectul lor real e discutabil, dar pot ajuta pielea să rămână hidratată. Un exemplu e sprej-ul cu ulei de cocos și vitamina E, nu face minuni, dar poate calma pielea uscată. Întrebați medicul înainte de a aplica ceva topic, mai ales dacă pielea e încă sensibilă.

Prognostic și așteptări

În funcție de cauză, părul poate sau nu să crească complet la loc: 

– În cazuri tranzitorii (paraziți tratați, infecții vindecate, hipotiroidism controlat), majoritatea câinilor își recapătă blana normală sau aproape normală. Firele de păr cresc ~1 cm pe lună în medie, deci dacă o zonă era complet cheală, poate dura 3-6 luni să se acopere bine. 

– La câini cu alopecie de lungă durată (ani de zile), refacerea poate fi parțială, foliculii care au stat inactivi foarte mult pot fi atrofiați. De exemplu, un câine cu Cushing netratat timp de 2 ani poate nu-și va recăpăta niciodată toată blana după tratament, dar va avea îmbunătățiri și tot va fi mai bine decât înainte. 

– În alopeciile cosmetice genetice (alopecia X, pattern baldness), nu ne așteptăm la refacere completă niciodată, ne concentrăm pe a menține pielea sănătoasă și a accepta aspectul. 

– Dacă foliculii au fost distruși (caz rar, cum ar fi alopecia cicatricială, de ex. de la arsură gravă sau lupus sever), zonele acelea nu vor mai avea păr, deoarece pur și simplu nu mai există „rădăcina” firului. 

– Țineți cont că părul nou poate avea altă culoare sau textură inițial: mulți proprietari se sperie că blănița crescută e albicioasă sau puțin creață. E normal la început; cu următoarele năpârliri, de obicei revine la normal. De pildă, după demodicoză, primii pufiori pot fi gri și moi, chiar dacă câinele era negru lucios, nu vă panicați. 

– Atitudinea câinelui se va îmbunătăți enorm odată tratată cauza, mai ales la cei ce sufereau de mâncărimi sau dezechilibre hormonale. Un câine care nu se mai chinuie scărpinându-se va fi mai jucăuș, va dormi mai bine; un câine hipotiroidian pe tratament va deveni mai vioi; deci veți vedea schimbări pozitive la comportament care sunt cel puțin la fel de satisfăcătoare ca revenirea blănii.

În final, cheia este colaborarea cu veterinarul și îngrijirea consecventă acasă. Alopecia, mai ales cea severă, nu se rezolvă peste noapte. Dar cu îngrijire corectă, majoritatea cățeilor revin la un „look” frumos și o viață confortabilă.

Întrebări frecvente despre alopecia simetrică la câini (FAQ)

Cum îmi dau seama dacă pierderea părului la câinele meu are cauze hormonale sau dermatologice?

Observă dacă există mâncărime și leziuni pe piele. Dacă blana cade simetric fără ca animalul să se scarpine mult și pielea arată relativ normal (doar cheală, poate ușor mai închisă la culoare), este mai probabil o cauză hormonală (endocrină). În schimb, dacă zona fără păr este și roșie, cu bubițe, coji sau dacă îl vezi scărpinându-se des, atunci cauza este probabil dermatologică, fie o alergie, fie paraziți sau infecție, deoarece în aceste cazuri pruritul este prezent. Desigur, aceasta este o regulă generală. Confirmarea reală vine de la veterinar, prin teste: analize de sânge pentru hormoni vs. examinări de piele. În multe situații, medicul trebuie să excludă mai întâi problemele de piele (care sunt mai frecvente) și abia apoi să investigheze partea endocrină.

Părul va crește la loc? Cât durează până îi revine blănița?

În majoritatea cazurilor, da, părul va crește la loc odată ce cauza a fost tratată sau ținută sub control. Timpul de regenerare variază: firele de păr au nevoie de câteva săptămâni pentru a începe să apară. De obicei, primele semne de „puf nou” se văd după ~3-4 săptămâni de la eliminarea cauzei (fie că ai început tratament pentru tiroidă, fie că ai scăpat de purici ori ai controlat alergia). Un strat vizibil de blană poate acoperi zona cam în 6-8 săptămâni, iar regenerarea completă poate dura 3-6 luni, depinzând și de lungimea naturală a părului câinelui și de cât de extinsă era alopecia. Răbdarea este importantă, uneori proprietarii se așteaptă la schimbări peste noapte, dar biologia are ritmul ei. Există și excepții: dacă foliculii de păr au fost grav afectați (de exemplu, în alopecii cronice de ani de zile sau cicatrici), părul poate să nu mai crească 100% cum era. Dar chiar și atunci, de obicei se obține o îmbunătățire (blana devine mai deasă decât la momentul problemei active). Dacă după 6 luni de la rezolvarea problemei de bază nu se vede nicio ameliorare a blănii, discutați cu veterinarul, poate fi nevoie de reevaluare sau există alt factor concomitent.

Pot face ceva acasă pentru a-mi ajuta câinele cu alopecie, înainte să ajung la veterinar? Există remedii casnice sau suplimente care funcționează?

Primul pas acasă este observarea și prevenirea agravării: verificați de purici (uitați-vă la piele, la baza cozii, pieptănați blana), curățați-i pielea cu blândețe (un duș cu apă călduță și șampon veterinar blând cu fulgi de ovăz poate calma mâncărimea). Nu folosiți remedii populare sau substanțe iritante (de genul oțet, alcool, usturoi frecat pe piele, pot face mai mult rău!). Puteți administra un supliment de Omega-3 (ulei de pește) conform instrucțiunilor de pe ambalaj, acizii grași au efecte benefice la nivelul pielii pe termen lung, deși nu sunt un „medicament” în sine. Dacă bănuiești alergie alimentară, poți încerca să schimbi hrana cu una hipoalergenică (de ex. pe bază de somon și cartof sau o dietă veterinară specială), însă ține cont că efectele se văd după minimum 6-8 săptămâni, deci nu e ceva imediat. Esențial este să nu amâni consultul veterinar, întrucât multe cauze (mai ales paraziții, infecțiile) necesită medicamente specifice ca să se vindece. Un lucru util ce-l poți face acasă până la vizita la clinică este să împiedici câinele să se rănească mai tare: dacă se scarpină obsesiv, pune-i un guler protector sau îmbracă-l cu un tricou subțire peste zonele chele, ca barieră temporară. Astfel, eviți ca alopecia să se extindă din auto-traumă până primește tratament.

Alopecia aceasta îl doare sau îi provoacă vreun disconfort câinelui?

Căderea părului în sine nu doare, deoarece firele de păr nu au terminații nervoase. Dacă alopecia este cauzată de ceva ce îi provoacă mâncărime (precum alergiile, puricii, râia), atunci disconfortul vine de la mâncărime și inflamație, nu de la faptul că nu are păr. Câinii cu alopecie endocrină, care nu au mâncărimi, de obicei nu par deranjați direct de faptul că sunt chei, ei pot fi apatici din cauza bolii endocrine, dar nu pentru că îi supără pielea. Un aspect de considerat este că blana oferă protecție: un câine cu zone fără păr ar putea fi mai sensibil la temperaturi extreme (frig sau cald). De exemplu, un câine chelit pe burtă poate evita să stea pe gresia rece sau poate tremura mai mult iarna; vara, zonele fără păr se pot înroși la soare (soarele poate da arsuri ușoare pielii neprotejate). Prin urmare, ai grijă la confortul lui: oferă-i un pulover dacă îi e frig și evită expunerea prelungită la soare a pielii goale (poți aplica o cremă de protecție solară specială pentru animale pe zonele întinse fără păr, dacă iese mult afară). Un alt potențial disconfort e psihologic, unii câini, mai ales cei foarte atașați de rutina lor de îngrijire, pot fi un pic stresați când le cade mult păr (simt schimbarea mirosului pielii, de exemplu). Dar majoritatea nu „se rușinează” că sunt chei (asta e o atribuire omenească), atât timp cât nu îi mănâncă sau doare pielea. Așa că principala ta grijă ar trebui să fie să îl scapi de cauza care i-ar produce mâncărime sau dezechilibru intern, după aceea, el se va simți bine, chiar dacă părul nu i-a crescut complet.

Este alopecia simetrică un semn de cancer? Ar trebui să mă gândesc la ceva grav, ca tumori?

În marea majoritate a cazurilor, nu este un indiciu de cancer. Alopecia simetrică se leagă mai degrabă de problemele discutate (hormonale sau dermatologice). Există câteva situații rare când anumite tumori pot cauza alopecie: de exemplu, tumora testiculară de Sertoli la masculi intacti poate duce la pierderea părului (dar e vindecabilă prin castrare), sau foarte rar tumori pe glande endocrine (o tumoră hipofizară e de fapt cauza pituitară a Cushing). Dar de obicei în acele cazuri știm clar contextul (ex. Cushing de la tumoră, tratăm ca atare). Cancerul de piele în sine rar provoacă chelire simetrică; el apare ca noduli, ulcere localizate. Totuși, dacă alopecia vine cu alte semne neobișnuite (pielea are noduli, câinele scade brusc în greutate, ganglioni limfatici măriți), desigur medicul va investiga și posibilitatea unei boli neoplazice. Dar repet, alopecia simetrică izolată, fără alte semne, indică mult mai probabil o boală endocrină (care se tratează medicamentos) sau o alergie (care se gestionează), nicidecum direct cancer. Așa că nu intra în panică, fă investigațiile necesare și urmează planul vet.

Alopecia se poate transmite la alți câini sau la oameni? E contagioasă?

Depinde complet de cauza alopeciei: 

• Dacă este cauzată de paraziți contagioși (ex. râia sarcoptică, păduchi), atunci da, se poate transmite la alți câini prin contact apropiat sau mediu comun. Sarcopticul poate da și omului o erupție cu mâncărimi (temporară, deoarece nu supraviețuiește mult pe gazdă umană). Puricii evident sar de la un animal la altul și vor înțepa și oamenii. 
• Dacă este vorba de o infecție fungică (ex. dermatofitoza/ ringworm), da, este contagioasă la alți câini, pisici și oameni. Trebuie luate măsuri de igienă (spălat mâini, dezinfectat mediu, tratat toți expușii). 
• Dacă e vorba de o bacterie (piodermită), în general nu, aceste infecții nu se iau de la câine la câine de obicei, mai ales dacă celelalte animale sunt sănătoase. Totuși, menține curățenia și evită contactul plagilor cu alții. 
• În schimb, alopeciile de cauze hormonale sau alergice nu sunt deloc contagioase. Un câine hipotiroidian nu „molipsește” alt câine cu hipotiroidism. Nici alergiile nu se transmit; ele țin de fiecare individ. 
• Demodicoza juvenilă nu e contagioasă între câini adulți, doar mama transmite puilor în primele zile de viață niște acarieni demodex (ceea ce e normal). Deci nu vă temeți că un câine cu demodex dă altuia (la adultul sănătos, imunitatea ține demodex sub control). 
• Alopecia X, sezonieră, autoimună, nu sunt contagioase absolut deloc, sunt dereglări proprii corpului.

Ca regulă: întreabă veterinarul odată ce pune diagnosticul, dacă este vreo precauție de contagiune. Dacă ai mai mulți câini în casă și unul face scabie sau are purici, vei primi schema de tratament și pentru ceilalți. Dacă e un caz necontagios, te poți liniști din acest punct de vedere.

Câinele meu are aproape tot spatele chel. Ar trebui să-l feresc de expunerea la soare sau frig?

Da, când un câine a pierdut mult păr, trebuie protejat suplimentar de intemperii, deoarece blana nu-l mai ajută suficient: 

• La frig: Dacă e iarnă sau locuiți într-o zonă rece, folosiți hainuțe/cape pentru câini atunci când îl scoateți afară. Chiar și prin casă, asigurați-vă că are un loc călduț unde să stea (un culcuș moale de ex.), mai ales dacă e chel pe abdomen, contactul cu gresia rece poate fi neplăcut. Un pulover subțire de bumbac poate fi purtat și în casă dacă observați că tremură sau caută insistent surse de căldură. 
• La cald: Vara, evitați expunerea prelungită la soare a zonelor fără păr. Pielea câinelui, la fel ca a noastră, poate suferi arsuri solare și daune UV, crescând riscul de tumori de piele (melanom, carcinom). Dacă mergeți la plimbare pe soare puternic, îmbrăcați câinele cu un tricou subțire deschis la culoare care să îi acopere zonele chele sau aplicați cremă de protecție solară veterinară (există creme special formulate, sau puteți folosi una pentru bebeluși fără zinc, dacă vet-ul aprobă). Asigurați-vă că nu linge crema; aplicați-o cu 20 min înainte de a ieși și reaplicați dacă stă mult afară. 
• În casă: Dacă are acces la balcon unde îi place să stea la soare, limitați timpul sau puneți un umbrar, altfel riscă să se înroșească pielea. 
• Insecte: Fără păr, pielea e mai expusă la mușcături de țânțari, tăuni, muște. Aplicați un repellent sigur pentru câini (unele pipete antiparazitare protejează și contra țânțarilor, ex. Advantix, deci alegeți astfel). 
• Leziuni mecanice: Observați că blana protejează și de zgârieturi. Un câine chel se poate răni mai ușor zgâriindu-se de crengi sau jucându-se pe suprafețe dure. Deci, fiți un pic mai atenți la mediul în care se joacă, de exemplu, nu-l lăsați să se tăvălească pe pietriș aspru, căci s-ar putea juli pe burtă dacă nu are păr.

Pe scurt, gândiți-vă la el ca la un „cățel fără haină naturală”, exact cum am proceda cu rasele fără păr (gen Chinese Crested sau Xoloitzcuintle): iarna îmbrăcăminte, vara cremă de soare la nevoie, și oricând, un ochi asupra integrității pielii. Odată ce părul îi va crește înapoi, multe din aceste precauții pot fi relaxate, dar până atunci el depinde de tine să-l ajuți să se adapteze.

Ce pot face pentru a preveni apariția alopeciei la câinele meu în viitor?

Prevenția depinde de cauzele posibile: 

• Paraziți: Ține-ți câinele pe un regim deparazitar preventiv continuu. Puricii și căpușele pot fi ținuți la distanță prin pipete sau tablete regulate, prevenind astfel dermatitele și pierderea de păr asociată. De asemenea, fii atent la igiena așternutului și mediu, ca să nu dezvolte rezerve de purici. 
• Dieta și îngrijirea pielii: Hrănește-l cu mâncare de bună calitate, bogată în proteine animale, acizi grași și micronutrienți, o dietă echilibrată menține pielea și blana sănătoase. O blană sănătoasă cade mai puțin la schimbări sezoniere și rezistă mai bine în fața infecțiilor. Periază-l regulat pentru a elimina părul mort și a stimula foliculii. Poți chiar să-i oferi suplimente cu Omega-3 și vitamine (după discuția cu vet-ul) preventiv, dacă e predispus la piele uscată sau blană ternă. 
• Evită automedicația cu hormoni sau corticoizi: Nu da câinelui medicamente hormonale (ex. pastile de om pentru alt scop, contraceptive, etc.) fără indicație veterinară, administrarea greșită de hormoni poate deregla sistemul și duce la alopecii (ex. injecțiile contraceptive la femele pot cauza alopecie de hiperestrogenism). La fel, nu folosi prelungit creme sau spray-uri cu cortizon pe piele fără supraveghere, cortizonul local se poate absorbi și produce efecte sistemice. 
• Controlează alergiile timpurii: Dacă știi că e alergic la ceva (hrana sau mediu), evită alergenii și eventual discută cu vet-ul despre terapie imunomodulatoare precoce. Cu cât menții pielea mai ferită de inflamații repetate, cu atât scade riscul de zone chele cronice. 
• Verifică-l periodic: Fii atent la micile semne, dacă observi o porțiune unde blana se subțiază sau câinele se scarpină mereu într-un loc, acționează din fașă. Mergi la control; uneori o simplă schimbare de șampon sau un tratament scurt antipruriginos previne escaladarea către alopecie extinsă. 
• Examinează anual glandele endocrine: La câinii de peste 6-7 ani, poți cere la analizele anuale și un screening de hormoni tiroidieni și eventual o verificare pentru Cushing (dacă au simptome subtile). Depistând devreme hipotiroidismul, de exemplu, și punându-l pe tratament, e posibil să previi complet apariția alopeciei severe. 
• Reproducere responsabilă: Nu monta câini care au avut alopecii genetice (ex. alopecia X) sau demodicoză generalizată juvenilă, astfel de predispoziții pot fi transmise; sterilizarea acestor indivizi e indicată, ceea ce pe de altă parte poate ajuta și la ameliorarea problemei la ei (ca în alopecia X).

În concluzie, menținerea unei bune stări de sănătate generale a câinelui, nutriție optimă, parazitare la zi, controale regulate, este cea mai bună măsură preventivă pentru multe probleme, inclusiv cele care duc la pierderea părului.

Câinele meu chelește simetric pe părțile laterale; ar trebui să îl tund complet pentru a uniformiza aspectul?

În general, nu este recomandat să tunzi complet câinele în astfel de situații, decât dacă veterinarul sugerează asta pentru facilitarea tratamentului local. Blana, chiar rarită, oferă totuși protecție. Tunderea completă a unui câine cu alopecie poate înrautăți problema: expui pielea direct la factori externi și, mai grav, există fenomenul de „alopecie post-tuns” la unele rase, unde blana crește foarte greu sau deloc după o tundere excesiv de scurtă. În plus, dacă sunt zone bolnave și zone sănătoase, raderea uniformă nu tratează nimic, doar maschează temporar diferența, care oricum va persista, pentru că zonele bolnave vor rămâne fără păr, iar cele sănătoase vor începe să crească. Mai bine tratezi cauza, și între timp dacă aspectul este jenant (de ex, smocuri inegale), poți peria blana zilnic pentru a o ordona sau poți tunde doar ușor marginile zonelor chele pentru o trecere mai lină (de preferat făcut de un groomer, ca să nu rănești pielea). Reține că la câinii cu alopecie endocrină, se observă uneori lipsa creșterii părului după ce au fost rași pentru o intervenție/ injecție, acesta e de fapt un test folosit de dermatologi: dacă razi un mic petic și în 3 luni nu crește păr acolo, suspectezi endocrin. Așa că ai grijă: tunsul complet ar putea duce la pete unde părul nu mai revine. În concluzie, mai bine rabdă aspectul neuniform și ajută-l cu o hăinuță dacă te deranjează cum arată, decât să-l razi complet. După ce se rezolvă problema, blănița se va uniformiza de la sine.

Cum te pot ajuta medicii veterinari Joyvet

Medicii veterinari de la Joyvet pot identifica rapid cauza alopeciei prin analize hormonale și teste dermatologice complete, stabilind un plan personalizat de tratament. Prin monitorizare atentă și terapii moderne, te ajutăm să redai sănătatea pielii și blănii câinelui tău.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alina Rusu, medic veterinar)

Surse de informare

1. Merck Veterinary Manual, Dermatological Problems in Animals: Alopecia (Integumentary System), www.merckvetmanual.com
2. Cornell University, College of Veterinary Medicine, Cushing’s Syndrome overview, www.vet.cornell.edu