O mică umflătură la buric – Ce este hernia ombilicală?
Pentru orice proprietar de câine, descoperirea unei probleme de sănătate la animalul de companie poate fi o sursă de îngrijorare. O astfel de situație este apariția unei umflături în zona buricului cățelului, cunoscută sub numele de hernie ombilicală. Este firesc să apară întrebări și neliniști, însă o înțelegere clară a acestei afecțiuni poate ajuta la gestionarea corectă a situației.
Hernia ombilicală, în termeni simpli, reprezintă o mică „gaură” sau o zonă de slăbiciune în peretele muscular al abdomenului, localizată exact în regiunea buricului (numit și ombilic). Prin această deschizătură, diverse structuri din interiorul abdomenului pot ieși în afară, formând o protruzie vizibilă sub piele. Cel mai adesea, conținutul acestei protruzii este format din căptușeala internă a abdomenului (peritoneu) sau din grăsime abdominală. Mai rar, o porțiune dintr-un organ intern, de obicei o ansă intestinală, poate aluneca prin acest orificiu. Această problemă nu este o „boală” în sensul tradițional al cuvântului, ci mai degrabă un defect anatomic, o problemă structurală care, în multe cazuri, poate fi corectată.
Din exterior, hernia ombilicală se prezintă, de obicei, ca o umflătură moale și elastică sub piele, chiar în locul unde a fost cordonul ombilical. Dimensiunea ei poate varia. Un detaliu important este că această umflătură poate deveni mai proeminentă și mai ușor de observat atunci când cățelul este activ – când stă în picioare, latră, plânge, se agită sau își încordează mușchii abdominali, de exemplu, în timpul defecării. Când cățelul este relaxat și liniștit, hernia poate părea mai mică sau chiar poate să nu fie la fel de evidentă. Această variabilitate în aspect nu înseamnă că hernia „apare și dispare”; defectul din peretele muscular este prezent constant, chiar dacă protruzia nu este mereu la fel de vizibilă. Tocmai de aceea, orice umflătură suspectă necesită o evaluare din partea unui medic veterinar, care poate stabili cu certitudine diagnosticul, și nu doar o observare ocazională de către proprietar.
De ce are cățelul meu hernie ombilicală?
Cea mai frecventă cauză a herniei ombilicale la căței este natura sa congenitală, ceea ce înseamnă că puiul se naște cu această predispoziție sau chiar cu hernia deja formată. Pentru a înțelege cum apare, trebuie să ne gândim la perioada dinaintea nașterii. În timpul dezvoltării intrauterine, fătul este conectat la mamă prin cordonul ombilical. Acest cordon, vital pentru nutriția și oxigenarea puiului, trece printr-o mică deschizătură naturală în peretele abdominal al fătului, numită inel ombilical. Prin acest inel pătrund vasele de sânge ombilicale. În mod normal, după naștere și ruperea cordonului ombilical, acest inel muscular se contractă și se închide complet, sigilând peretele abdominal. Hernia ombilicală apare atunci când acest proces de închidere este incomplet sau defectuos, lăsând în urmă un mic orificiu prin care conținutul abdominal poate hernia.
Un factor important în apariția herniilor ombilicale este componenta ereditară. S-a observat că anumite rase de câini sau anumite linii de familie au o incidență mai mare a acestei afecțiuni, sugerând o predispoziție genetică. Aceasta înseamnă că tendința de a dezvolta o hernie ombilicală poate fi moștenită de la părinți. Din acest motiv, se recomandă ca animalele care au avut hernie ombilicală să nu fie folosite pentru reproducție, pentru a nu transmite acest defect generațiilor viitoare. Această informație poate fi relevantă pentru proprietarii care iau în considerare achiziționarea unui pui de la un crescător sau care se gândesc la reproducția propriului câine.
Este esențial de subliniat că, în marea majoritate a cazurilor, apariția unei hernii ombilicale congenitale nu este vina proprietarului. Nu este rezultatul a ceva ce proprietarul a făcut greșit sau a omis să facă. Deși termenul „congenital” înseamnă „prezent la naștere”, umflătura specifică herniei poate să nu fie evidentă imediat după fătare. Uneori, devine vizibilă abia după câteva zile sau săptămâni, pe măsură ce puiul crește, devine mai activ și presiunea intraabdominală crește în timpul mișcării sau al altor eforturi. Aceasta poate explica de ce unii proprietari observă hernia abia după ce au adus puiul acasă de ceva timp.
Cât de gravă este hernia ombilicală la câini? Riscuri și semne de alarmă
Vestea bună este că majoritatea herniilor ombilicale la câini sunt mici și nu reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea animalului. În multe cazuri, hernia în sine este nedureroasă la palpare. Cățelul poate să nu manifeste niciun disconfort și să se comporte absolut normal. Gravitatea este, așadar, un spectru, iar majoritatea cazurilor se situează la capătul mai puțin îngrijorător. Totuși, chiar și o hernie mică, aparent inofensivă, necesită o evaluare veterinară inițială și, posibil, monitorizare, deoarece există întotdeauna un potențial, deși redus, de complicații.
Pericolul real și cea mai serioasă complicație asociată cu hernia ombilicală este strangularea. Aceasta este o urgență medicală care necesită intervenție chirurgicală imediată. Strangularea apare atunci când o porțiune de țesut abdominal, cel mai adesea o ansă intestinală, nu doar că herniază prin orificiu, dar rămâne blocată (încarcerată) și se răsucește sau este comprimată în așa fel încât circulația sângelui către acel segment este întreruptă. Fără un aport adecvat de sânge, țesutul respectiv începe să moară (intră în necroză), ceea ce poate duce la perforație intestinală, peritonită (o infecție gravă a cavității abdominale) și șoc septic, punând viața câinelui în pericol.
Deoarece strangularea este o urgență, este vital ca proprietarii să recunoască semnele de alarmă. Acestea pot include:
- Umflătura din zona buricului devine brusc mai mare, mai tare, caldă la atingere și, foarte important, dureroasă când este palpată.
- Cățelul manifestă dureri abdominale evidente (poate geme, se poate arcui, evită să fie atins pe burtă).
- Apariția vărsăturilor, uneori repetate.
- Pierderea poftei de mâncare.
- Stare de apatie, letargie, depresie.
- Febră.
- Constipație sau dificultăți la defecare.
- Modificări ale culorii pielii din zona herniei – aceasta poate deveni roșie, violacee sau închisă la culoare.
- Hernia, care anterior putea fi împinsă ușor înapoi în abdomen (reductibilă), devine brusc non-reductibilă sau încarcerată.
Medicul veterinar va evalua dacă hernia este „reductibilă” – adică dacă conținutul herniat poate fi împins cu blândețe înapoi în cavitatea abdominală – sau „non-reductibilă/încarcerată”, situație în care conținutul este blocat în orificiul herniei. O hernie non-reductibilă prezintă un risc considerabil mai mare de a evolua spre strangulare. Capacitatea proprietarului de a identifica rapid aceste semne de alarmă și de a contacta de urgență medicul veterinar poate face diferența între viață și moarte pentru animal.
Referitor la mărimea herniei, aceasta este un factor important, dar nu singurul care determină riscul de strangulare. Herniile mari sunt, în general, considerate mai periculoase și se recomandă corectarea lor chirurgicală pentru a preveni complicațiile. Interesant este că unele observații sugerează că herniile de dimensiuni medii ar putea fi, în anumite circumstanțe, mai predispuse la strangularea unei anse intestinale decât cele foarte mici (prin care nu încape mult conținut) sau cele foarte mari (prin care conținutul poate intra și ieși mai ușor, fără a se bloca). Această complexitate subliniază încă o dată de ce evaluarea individualizată de către un medic veterinar este crucială, și nu doar o simplă măsurare a herniei de către proprietar.
Se operează hernia ombilicală la câini?
Decizia privind tratamentul herniei ombilicale depinde de mai mulți factori, inclusiv vârsta cățelului, dimensiunea herniei și prezența sau absența complicațiilor.
În cazul puilor foarte tineri (sub 3-4 luni) cu hernii ombilicale mici, de obicei sub 1 centimetru în diametru, există o șansă ca acestea să se închidă spontan, pe măsură ce puiul crește și musculatura abdominală se dezvoltă. În aceste situații, medicul veterinar poate recomanda o perioadă de „așteptare vigilentă”. Aceasta nu înseamnă ignorarea problemei, ci o monitorizare atentă a herniei de către proprietar (eventual cu măsurători periodice) și controale veterinare regulate pentru a evalua evoluția și a decide dacă intervenția chirurgicală devine necesară.
Intervenția chirurgicală, numită herniorafie sau hernioplastie, este recomandată în următoarele situații:
- Dacă hernia nu s-a închis de la sine până la vârsta de aproximativ 3-6 luni.
- Dacă hernia este considerată mare. Deși nu există o dimensiune standard universal acceptată, herniile care depășesc 1-1.5 cm în diametru sunt adesea candidate pentru operație, dar medicul veterinar va evalua fiecare caz individual.
- Dacă hernia provoacă simptome precum durere, disconfort, sau dacă există semne de încarcerare (blocare) sau risc iminent de strangulare.
- Ca măsură preventivă, pentru a elimina riscul de complicații viitoare, în special la femelele care nu sunt sterilizate (deoarece sarcina poate crește presiunea abdominală și agrava hernia) sau la câinii foarte activi.
- Un aspect practic și foarte frecvent este efectuarea operației de corectare a herniei în același timp cu intervenția de sterilizare (castrare la masculi sau ovariohisterectomie la femele). Aceasta este o abordare convenabilă, deoarece reduce numărul de anestezii generale la care este supus animalul, implicând o singură perioadă de recuperare și, potențial, costuri totale mai mici pentru proprietar.
Operația de hernie ombilicală este considerată o procedură chirurgicală relativ simplă și de rutină pentru medicii veterinari cu experiență. Se realizează sub anestezie generală. Chirurgul va face o mică incizie la nivelul pielii peste hernie, va examina conținutul herniat și îl va reintroduce cu grijă în cavitatea abdominală. Apoi, defectul (gaura) din peretele muscular va fi închis prin sutură. În cazul herniilor foarte mari, unde marginile defectului muscular sunt îndepărtate și tensionate, chirurgul poate decide să folosească o plasă sintetică specială pentru a întări zona și a preveni reapariția herniei.
În ceea ce privește tratamentul fără operație, este important de înțeles că pentru o hernie ombilicală care nu se închide spontan și care este suficient de mare pentru a prezenta un risc sau a cauza disconfort, singura soluție curativă este intervenția chirurgicală. Medicamentele nu pot „închide” un defect fizic în peretele muscular. Încercările de a „repara” hernia acasă prin aplicarea de bandaje strânse, monede sau alte metode improvizate nu sunt eficiente, nu rezolvă problema de fond și pot fi chiar dăunătoare, iritând pielea sau mascând semnele unei posibile complicații.
Recuperarea după operația de hernie ombilicală este, de obicei, rapidă. Majoritatea câinilor se pot întoarce acasă în aceeași zi sau în ziua următoare intervenției. Medicul veterinar va furniza instrucțiuni detaliate privind îngrijirea postoperatorie, care pot include administrarea de medicamente pentru controlul durerii, restricționarea efortului fizic intens pentru o perioadă, îngrijirea plăgii chirurgicale și, eventual, purtarea unui guler elisabetan pentru a preveni lingerea sau mușcarea suturilor. Prognosticul după corecția chirurgicală a unei hernii ombilicale necomplicate este excelent, iar recidivele (reapariția herniei) sunt rare.
Ce ar trebui să fac?
Dacă suspectați că puiul sau câinele dumneavoastră adult are o hernie ombilicală, primul și cel mai important pas este să consultați un medic veterinar. Orice umflătură nouă sau neobișnuită în zona buricului trebuie evaluată de un profesionist. Doar medicul veterinar poate stabili un diagnostic corect, poate aprecia dimensiunea și caracteristicile herniei (dacă este reductibilă, ce conține), poate evalua riscurile și poate recomanda cel mai bun plan de acțiune, personalizat pentru situația particulară a animalului dumneavoastră.
În cazul în care medicul veterinar recomandă inițial o perioadă de observație pentru o hernie mică la un pui tânăr, rolul dumneavoastră în monitorizarea atentă a acesteia este crucial. Aceasta poate implica:
- Verificarea periodică a dimensiunii herniei. Puteți chiar să o măsurați cu o riglă și să notați dimensiunile pentru a urmări evoluția.
- Observarea oricăror modificări în consistența herniei (dacă devine mai tare), a sensibilității la atingere (dacă devine dureroasă) sau a culorii pielii din jur.
- Urmărirea atentă a stării generale a cățelului: apetit, nivel de energie, prezența vărsăturilor sau a altor semne de disconfort.
Este esențial să nu încercați niciodată să „reparați” hernia acasă prin metode improvizate, cum ar fi aplicarea de bandaje strânse sau alte dispozitive. Acestea nu sunt eficiente în rezolvarea problemei structurale și pot chiar cauza complicații, iritând pielea sau interferând cu circulația locală.
Concluzie
Hernia ombilicală la câini este o problemă relativ comună și, în marea majoritate a cazurilor, nu este o afecțiune gravă, mai ales dacă este diagnosticată și gestionată corect sub îndrumarea unui medic veterinar. Deși descoperirea unei umflături la buricul companionului dumneavoastră poate genera îngrijorare, este important să rețineți că există soluții eficiente.
Cheia pentru un prognostic favorabil este un diagnostic veterinar corect și respectarea recomandărilor medicului. Fie că se optează pentru monitorizare în cazul herniilor mici la puii tineri, fie că se decide intervenția chirurgicală pentru corectarea defectului, scopul final este asigurarea sănătății și bunăstării pe termen lung a câinelui. Cu îngrijirea potrivită și, atunci când este necesar, cu o intervenție chirurgicală efectuată la timp, majoritatea câinilor cu hernie ombilicală duc o viață lungă, activă, fericită și complet normală. Prognosticul după operația de corectare este, așa cum am menționat, excelent.