Introducere: Acest articol se adresează proprietarilor de pisici și câini îngrijorați de viermii intestinali la animalele de companie, o problemă frecventă care poate afecta grav sănătatea puilor și adulților deopotrivă. Vom explica semnele infestării (cum ar fi burtica balonată la pui, prezența viermilor în fecale sau scăderea în greutate) și vom trece în revistă cei mai comuni paraziți interni (limbrici, tenii ș.a.). De asemenea, vei afla planul recomandat de deparazitare periodică și măsuri de prevenție, astfel încât să-ți protejezi animalul și familia. Acest ghid are scop informativ și nu înlocuiește consultația veterinară; pentru un diagnostic și tratament corect, apelează întotdeauna la medicul veterinar.
Pe scurt:
– Infestările cu viermi intestinali sunt frecvente, mai ales la pui, și pot provoca semne precum burtă umflată, diaree, vărsături, scădere în greutate sau blană deteriorată. Totuși, multe animale pot fi infectate fără simptome evidente.
– Principalii paraziți interni la câini și pisici sunt limbricii (viermi rotunzi, ex. Toxocara), care provoacă adesea abdomenul balonat la pui, și teniile (viermi plați segmente, ex. Dipylidium transmis de purici). Există și alți viermi, precum ancilostomele (hookworms, care sug sânge și pot cauza anemie severă la pui) sau tricurile (whipworms).
– De ce contează deparazitarea: Infestările masive pot duce la malnutriție, anemie ori blocaje intestinale, iar în cazuri extreme pot fi fatale la pui. În plus, unii paraziți (precum Toxocara sau ancilostomele) se pot transmite la oameni, mai ales la copii, cauzând afecțiuni grave (zoonoze).
– Schema de deparazitare recomandată: Puii se deparazitează începând de la 2 săptămâni, apoi la fiecare 2 săptămâni până la vârsta de 8 săptămâni, ulterior lunar până la 6 luni. După 6 luni, medicii recomandă deparazitare preventivă la fiecare 3 luni (trimestrial) sau conform riscului de expunere. Controlul puricilor este esențial, întrucât previne infestarea cu tenii transmise de aceștia.
– Consultă veterinarul pentru diagnostic și tratament: Medicul poate confirma prezența paraziților prin analiza fecalelor și va prescrie un tratament sigur. Dacă observi semne severe (pui apatic, cu gingii palide, vărsături cu viermi sau fecale cu sânge), mergi de urgență la veterinar, astfel de situații pot pune viața în pericol. (Reține că sfaturile de aici nu înlocuiesc consultul veterinar!)
De ce contează problema viermilor intestinali la animale
Viermii intestinali sunt extrem de comuni la animalele de companie, mai ales la vârste fragede, și pot avea consecințe serioase. Studiile arată că aproape toți puii de câine se nasc infestați cu limbrici (Toxocara canis) transmiși de la mamă. De asemenea, până la 75% dintre pisici pot fi purtătoare de paraziți intestinali (incidența fiind mai mare la pisoiași). Acești viermi consumă nutrienții destinați animalului-gazdă, astfel că o infestare netratată poate cauza malnutriție, încetinirea creșterii la pui, scădere în greutate, blană ternă și un aspect slăbit per total. În cazuri severe, viermii se pot înmulți masiv provocând obstrucții intestinale sau alte complicații, puii foarte infestați pot chiar muri dacă nu sunt tratați la timp.
Importanța deparazitării rezidă și în faptul că paraziții interni nu afectează doar animalele, ci pot pune în pericol și sănătatea oamenilor. Anumite specii sunt zoonotice, adică se pot transmite la om. De exemplu, Toxocara (limbricul de câine/pisică) poate migra în organismul uman cauzând leziuni ale organelor sau ochilor (larva migrans viscerala sau oculară), în special la copii. Ancylostoma (viermele-cârlig) poate penetra pielea umană ducând la erupții cutanate pruriginoase (larva migrans cutanată). Chiar dacă astfel de cazuri la om sunt rare, ele subliniază necesitatea de a controla paraziții la animale pentru a proteja și familia.
Nu în ultimul rând, prevalența ridicată a acestor paraziți face ca prevenția să fie esențială. Ouăle microscopice de viermi se găsesc peste tot în mediu, în pământ, în parcuri, în cutia cu nisip a pisicii, și sunt rezistente, putând supraviețui luni sau ani. Un animal ne-deparazitat elimină în fecale mii de ouă în fiecare zi, contaminând mediul și expunând alte animale (și pe noi) la risc. Infestarea este ușor de preluat: puii se pot naște cu viermi sau îi iau sugând laptele matern, animalele pot înghiți ouă lăsate în sol sau pe suprafețe contaminate, câinii se pot infecta ronțăind rozătoare sau chiar prin purici infectați (cazul teniilor). Așadar, fără un plan regulat de deparazitare, există șanse mari ca la un moment dat orice câine sau pisică să contracteze paraziți interni.
Ce vezi acasă: semne tipice ale paraziților interni și ce NU înseamnă neapărat infestare
Semnele tipice ale infestării cu viermi la câini și pisici variază de la subtile la foarte evidente, în funcție de vârsta și gravitatea infecției. Un abdomen umflat și tare (balonat) este frecvent observat la cățeii și pisoii infestați sever, conferindu-le o înfățișare rotofeie disproporționată față de restul corpului. Animalele tinere cu mulți limbrici pot prezenta și întârziere în creștere, în ciuda unui apetit aparent normal sau chiar crescut, deoarece nutrienții sunt furați de paraziți. Adesea, blana devine ternă, aspră sau zburlită, semn al stării de sănătate precare cauzate de paraziți. Pot apărea diaree, uneori intermitentă, alteori persistentă, uneori cu mucozități sau striuri de sânge, și vărsături, mai ales în caz de infestare puternică; în vărsături sau în fecale se pot vedea uneori viermi adulți eliminați (limbricii arată ca niște spaghete alb-gălbui de câțiva centimetri, iar segmentele de tenie ca niște „boabe de orez” care se mișcă). Alte indicii pot fi un apetit fluctuant (unii parazitozi dau apetit capricios, animalul fie mănâncă prea mult fără să se îngrașe, fie refuză mâncarea din cauza disconfortului), precum și scădere în greutate și anemie (mucoase palide) în cazuri avansate. La pui și pisoi se observă uneori un aspect apatic, oboseală și intoleranță la efort, ei obosesc repede din cauza lipsei de nutrienți și eventual a sângelui pierdut (în infestările cu paraziți hematofagi precum ancilostomele). Un semn particular de infestare cu tenii este prezența segmentelor de vierme la fund, albicioase și plate, în zona perianală sau pe coada animalului, ceea ce produce mâncărime locală: proprietarii pot vedea aceste segmente uscate prinse în blană sau eliminate pe așternutul pe care stă animalul. În fine, atât câinii, cât și pisicile, pot prezenta tuse în situații particulare, de exemplu, la infestări majore cu limbrici, larvele migratoare trec prin plămâni și pot provoca o tuse ușoară sau chiar episoade de pneumonie la pui.
Trebuie reținut că multe dintre aceste simptome nu sunt exclusive pentru viermi și, invers, absența simptomelor nu exclude infestarea. Spre exemplu, dacă un câine se freacă cu posteriorul de podea (scooting), mulți cred automat că are viermi, însă de cele mai multe ori cauza este reprezentată de glandele perianale pline sau inflamate, care provoacă disconfort. Desigur, prezența unor paraziți (în special segmente de tenie) poate și ea produce mâncărimi anale, dar “scooting”-ul este mai degrabă legat de probleme ale glandelor anale decât de viermi în majoritatea cazurilor. Un alt exemplu: un abdomen mărit la un pui poate indica viermi, dar nu orice burtă umflată înseamnă paraziți, balonarea se poate datora și supraalimentării, înghițirii de aer la supt, unor tulburări digestive sau, rar, acumulării de lichid din alte cauze. Prin urmare, este important să nu punem un diagnostic doar pe baza unui singur semn. Totodată, un animal poate fi parazitat fără să arate vreo suferință evidentă: mulți câini și pisici cu infestări ușoare spre moderate nu prezintă simptome clinice vizibile. Ei pot părea sănătoși, ceea ce îi face pe proprietari să creadă în mod eronat că “nu are viermi”, în timp ce paraziții continuă să se înmulțească pe ascuns. De aceea, controalele periodice și deparazitarea preventivă sunt esențiale chiar și când animalul pare bine, pentru a depista și trata din timp “oaspeții nepoftiți”.
„Red flags”, când devine infestarea cu viermi o urgență veterinară
Majoritatea cazurilor de viermi intestinali pot fi rezolvate cu o programare obișnuită la veterinar și tratament antiparazitar, însă există situații în care infestarea devine critică și necesită ajutor de urgență. Iată semnele grave („red flags”) care indică faptul că viermii au provocat complicații serioase și trebuie să mergi imediat la veterinar:
- Gingii foarte palide sau albicioase, stare de slăbiciune extremă: Acestea sugerează anemie severă provocată de paraziți care sug sânge (precum ancilostomele). Pierderea continuă de sânge din intestin duce la scăderea dramatică a globulelor roșii, ceea ce cauzează slăbiciune, letargie accentuată și poate afecta organele. Este o situație amenințătoare de viață ce poate necesita transfuzie sanguină și tratament intensiv.
- Scaun cu sânge, diaree hemoragică sau fecale negre (tarry): Prezenta sângelui în fecale este un semnal de alarmă major. Dacă observi diaree cu sânge roșu aprins, indică o sângerare activă în intestinul gros; dacă scaunul este negru, lucios ca păcura (melena), înseamnă că există sânge digerat provenit din tractul digestiv superior. Ambele situații pot fi cauzate de leziuni produse de viermi (ex. ancilostomele pot provoca ulcerații hemoragice) și implică pierderi semnificative de sânge, risc de șoc și necesită intervenție rapidă.
- Vărsături persistente, mai ales cu viermi vizibili: Dacă animalul varsă în mod repetat și necontrolat, există risc de deshidratare severă. Iar dacă observi în vărsături viermi lungi, asemănători unor spaghetti albe (de obicei limbrici adulți), aceasta indică o încărcătură parazitară masivă. În cazuri extreme, un ghem mare de limbrici poate forma un blocaj în intestin, manifestat prin vărsături continue, abdomen dureros și absența fecalelor, o urgență chirurgicală ce poate fi fatală dacă nu este tratată prompt.
- Abdomen foarte balonat și tensionat la pui: O burtă pronunțat mărită, cu peretele abdominal întins și ferm la palpare, în special la un pui sau pisoiaș, indică o încărcătură copleșitoare de viermi intestinali (cel mai adesea limbrici) care ocupă spațiu și produc inflamație. Acest lucru pune presiune pe organele interne și există risc ridicat de obstrucție intestinală sau chiar de ruptură a peretelui intestinal din cauza parazitilor și gazelor acumulate. Orice cățel/pisoi cu abdomen ca un “tobe de toboșar” trebuie evaluat imediat, fiind o situație gravă.
- Colaps, letargie extremă: Dacă un animal abia se mai poate ridica, e prăbușit de slăbiciune sau răspunde foarte greu la stimuli, în contextul unei infestări parazitare cunoscute, este un semn că întregul organism este afectat. Malnutriția severă provocată de viermi și eventualele complicații (anemie, deshidratare) pot duce la insuficiență de organ și chiar la comă. Un astfel de nivel de debilitate indică o situație critică ce necesită suport medical de urgență pentru a preveni un deznodământ fatal.
- Dificultăți de respirație, tuse persistentă sau respirație accelerată: O infestare parazitară ajunsă să afecteze plămânii sau inima poate prezenta astfel de simptome. Deși dirofilarioza (viermele inimii) este principalul parazit care cauzează probleme respiratorii evidente la câini, și infestările masive cu limbrici pot duce la pneumonie (larvele migrând prin plămâni). Dacă animalul respiră greu, tușește intens sau are intoleranță marcată la efort, situația este urgentă, plămânii sau sistemul circulator pot fi compromise.
În prezența oricăruia dintre aceste semne, nu aștepta, este mult mai sigur să acționezi imediat. Contactează de urgență un medic veterinar sau o clinică non-stop, descrie simptomele în detaliu și urmează sfaturile primite. Intervenția promptă poate face diferența între o recuperare rapidă și un rezultat tragic, mai ales la pui sau animale în vârstă, care se pot decompensa foarte repede în urma unei infestări masive.
Cum abordăm medical problema: diagnostic veterinar și pașii de confirmare
În cabinetul veterinar, logica de diagnostic pentru suspiciunea de paraziți intestinali pornește de la examinarea clinică și istoricul simptomelor, urmate de teste de laborator specifice. Testul de bază este examenul coproparazitologic, analiza microscopică a unei mostre de fecale, pentru a detecta ouăle sau larvele de paraziți. Medicul veterinar va preleva o cantitate mică de materii fecale și o va examina la microscop folosind o soluție de flotatie; ouăle de limbrici, ancilostome, tricuri sau tenii au aspect distinctiv și pot fi recunoscute la microscop dacă sunt prezente. Uneori, poate fi nevoie de repetarea examenului fecal în zile diferite, mai ales dacă rezultatul inițial iese negativ, dar suspiciunea clinică rămâne ridicată, deoarece eliminarea ouălor în fecale poate fi intermitentă. Pentru anumite specii sau în caz de infestare mică, ouăle pot fi greu de găsit la flotatie; în aceste situații, clinica poate apela la teste mai sensibile, cum ar fi testele antigenice sau PCR din fecale, care pot detecta chiar fragmente de parazit înainte ca acesta să producă ouă. De exemplu, există teste rapide ce identifică antigeni produși de viermi (inclusiv de giardia) sau teste ADN (PCR) ce pot confirma prezența paraziților cu o acuratețe sporită.
Dacă proprietarul a observat viermi cu ochiul liber (în vărsături sau fecale), este foarte util să aducă aceștia (sau poze clare) la veterinar pentru identificare. Limbricii adulți arată ca niște viermi lungi de 5-15 cm, alb-gălbui, mobili, în timp ce segmentele de tenie sunt mai scurte (~1 cm) și plate; prezența lor vizuală poate ghida medicul spre un anumit tip de parazit. În cazul teniilor, uneori examenul microscopic de rutină nu evidențiază ouă (deoarece acestea stau grupate în segmentele eliminate și pot lipsi din proba recoltată), de aceea, descoperirea segmentelor de tenie cu ochiul liber pe animal sau în mediu este adesea modalitatea de confirmare. Medicul va inspecta și zona rectală/perianală a animalului, căutând eventuale segmente de tenie sau semne de iritație.
Pe lângă examenul fecal, medicul veterinar va evalua starea generală a animalului: de exemplu, va verifica mucoasele (culoarea gingiilor) pentru a depista anemie, va palpa abdomenul pentru a simți eventuale mase sau distensia organelor, și va lua temperatura (unii paraziți pot provoca febră ușoară prin inflamație). Dacă animalul prezintă semne severe (vomă recurentă, suspiciune de obstrucție intestinală, tuse marcantă etc.), veterinarul poate recomanda investigații adiționale: radiografii abdominale (viermii apar rar pe radiografie, dar se pot vedea consecințe precum distensie intestinală sau corpi de formați din ghem de viermi) ori ecografie abdominală, care uneori poate vizualiza direct paraziții mobili din intestin. În suspiciunea de afectare pulmonară (pneumonie verminoasă), se poate face o radiografie toracică. Pentru Dirofilaria immitis (viermele cardiac la câini), deși nu este un „vierme intestinal”, merită menționat, diagnosticul implică test de sânge antigenic și eventual ecografie cardiacă.
Un aspect important: în cazul puilor de câine și pisică, medicul veterinar va institui de multe ori tratamentul deparazitant chiar și fără a aștepta confirmarea prin examen fecal, deoarece se pornește de la premisa (susținută de date epidemiologice) că majoritatea puilor sunt infestați congenital sau neonatal cu viermi rotunzi. Practic, puii sunt deparazitați de rutină la primele vizite medicale, indiferent dacă li se găsesc sau nu ouă în scaun, ca măsură de siguranță. Astfel, abordarea medicală este adesea presumtivă în cazul animalelor tinere: presupunem că au viermi și tratăm preventiv, urmând ca ulterior un examen fecal de control să confirme că totul este în regulă.
Opțiuni de tratament și monitorizare: cum scăpăm de viermi și ce urmărim după deparazitare
Tratamentul viermilor intestinali la animale este în general simplu și eficient, bazându-se pe administrarea de medicamente antihelmintice (deparazitare interne). Există numeroase produse sigure și eficiente pe piață, sub formă de comprimate, suspensii orale, spot-on sau injecții, care acționează asupra viermilor adulți din intestin. Principiul de bază este să alegem un antihelmintic cu spectru larg, capabil să elimine cei mai comuni paraziți (limbrici, tenii, ancilostome, tricuri). Medicul veterinar va prescrie medicamentul potrivit în funcție de specia animalului (unele produse sunt diferite pentru pisici vs câini) și de tipul de parazit identificat sau suspectat. Important de știut: multe medicamente ucid doar viermii adulți prezenți la momentul administrării, fără a afecta larvele migratoare sau ouăle aflate încă în corp. De aceea, de regulă este necesar să se repete tratamentul la 2-3 săptămâni după prima doză, pentru a omorî și viermii care între timp au ajuns la stadiul adult (din ouăle/larvele existente inițial). În cazuri de infestare masivă, pot fi recomandate cel puțin două sau trei tratamente la intervale (de exemplu la 2 săptămâni și la o lună distanță) pentru a asigura eliminarea completă a paraziților din diverse stadii.
Un plan tipic pentru pui este deparazitarea la fiecare vizită de vaccinare, adică de ~3-4 ori în primele luni de viață (de obicei la 6-8 săptămâni, 10-12 săptămâni, 14-16 săptămâni etc.), așa cum recomandă mulți veterinari. De asemenea, se practică deparazitarea mamei care alăptează simultan cu puii, pentru a reduce riscul ca puii să se reinfesteze sugând. Este important de menționat că anumite produse cu spectru larg, cum ar fi multe dintre preventivele pentru filarii (heartworm), au și acțiune împotriva viermilor intestinali: de exemplu, unele tablete lunare combinate (antifilarioză + antiparazit intern + antiparazit extern) previn infecțiile cu viermi rotunzi, hookworms și chiar tenii pe lângă protecția contra dirofilariozei. Medicul îți poate recomanda astfel de produse 2 în 1 sau 3 în 1 pentru a simplifica schema de prevenție. Dacă nu se utilizează protecție lunară continuă, ghidurile recomandă oricum deparazitări de rutină trimestriale la animalele adulte, pentru a acoperi eventualele infestări ocazionale.
Monitorizarea după tratament este la fel de importantă ca tratamentul în sine. După administrarea deparazitantului, este posibil să observi în fecalele animalului viermi morți sau paralizați eliminați, de exemplu, proprietarii văd adesea limbrici morți în litiera pisicii sau în scaunul cățelului la 1-2 zile după tratament. Acest lucru este normal și indică faptul că medicamentul își face efectul. În cazul teniilor, segmentele pot continua să fie eliminate o scurtă perioadă, până ce viermele se digeră complet. Veterinarul va sugera adesea să reveniți peste ~2 săptămâni, 1 lună pentru un examen de control al fecalelor, ca să confirme că tratamentul a fost eficient și nu mai există ouă de parazit. Dacă examenul de control iese pozitiv (încă sunt paraziți), e posibil să fie necesară o altă rundă de tratament cu un alt medicament sau cu același, în funcție de situație. În general, urmând instrucțiunile de dozaj și repetare, deparazitantele moderne au o eficacitate foarte mare. Totuși, în ultimii ani s-au raportat în unele regiuni cazuri de rezistență la antihelmintice (de exemplu, Ancylostoma rezistent la unele medicamente în SUA), așa că medicul veterinar va rămâne vigilent dacă un animal pare să nu scape de viermi după tratamentul corespunzător.
Pe durata și după tratament, proprietarul trebuie să monitorizeze starea animalului. În primele zile după deparazitare, pot apărea mici efecte secundare tranzitorii, precum scaun moale sau vărsături ușoare, deoarece pe măsură ce viermii mor pot elibera toxine sau pot irita mucoasa intestinală. Aceste simptome trec de regulă rapid. Dacă însă animalul prezintă reacții severe (vomă excesivă, slăbiciune marcată, reacții alergice), anunță imediat medicul, astfel de reacții sunt rare, dar pot necesita îngrijire (majoritatea deparazitantelor au un profil de siguranță ridicat la dozele recomandate). Greutatea animalului va fi monitorizată în timp: un pui parazitat, odată ce scapă de viermi, ar trebui să înceapă să ia în greutate normal și să “recupereze” decalajul de creștere. Blana ar trebui să redevină lucioasă, iar apetitul să se regleze. Veterinarul poate recomanda suplimente vitaminice sau o alimentație mai bogată în proteine după infestări severe, pentru a ajuta organismul să se refacă.
Prevenirea reinfestării face parte integrantă din planul de tratament. Dacă tocmai ți-ai deparazitat animalul, asigură-te că înlături și sursele de ouă/larve din mediu: curăță așternuturile, paturile, aspiră bine și dezinfectează pe unde au stat fecale. Ouăle de limbrici, de exemplu, sunt foarte rezistente, utilizează soluții pe bază de clor (în zone sigure) sau abur fierbinte pentru a igieniza suprafețele dure. Controlează puricii: aplică un tratament contra puricilor dacă nu ai făcut-o deja, deoarece, în cazul teniei (Dipylidium), dacă rămân purici infestați în blana animalului sau în casă, ciclul se va relua (animalul se va reinfesta înghițind alți purici infectați). La câini, supraveghează-i în parc să nu mănânce excremente de alte animale sau pradă (șoareci, păsări), iar la pisici limitează vânatul de rozătoare, altă sursă de tenii. Prin combinarea tratamentului corect cu măsuri de igienă și prevenție, vei asigura o eradicare completă a paraziților și vei minimiza riscul ca patrupedul tău să se umple din nou de “musafiri nepoftiți”.
Ce poți face în siguranță acasă, până ajungi la medic
Dacă suspectezi că animalul tău are viermi sau ai observat semne îngrijorătoare, programarea la veterinar este esențială. În așteptarea consultului (sau în drumul spre clinică, dacă e o urgență), iată câteva măsuri de siguranță pe care le poți lua acasă fără riscuri:
- Asigură hidratarea, mai ales dacă sunt prezente vărsături sau diaree. Oferă câinelui sau pisicii apă proaspătă în cantități mici și dese, doar dacă nu vomită activ. Dacă animalul tolerează apa, lasă-i acces permanent la castron. Nu forța însă lichidele pe gât dacă vomită constant, în astfel de cazuri, deshidratarea trebuie corectată la cabinet prin fluide administrate subcutanat sau intravenos. În schimb, dacă nu vomită, puțină apă oferită frecvent poate preveni agravarea stării până la consult.
- Menține animalul la căldură și odihnă. Dacă puiul sau pisoiul este slăbit și anemic, are tendința de a-și conserva energia. Ține-l într-un mediu liniștit, ferit de zgomote și stres, ideal într-un culcuș confortabil. Poți să îl încălzești cu o păturică, mai ales dacă observi că e slăbit și are extremitățile reci, puii anemici își mențin mai greu temperatura corporală. De asemenea, separă-l de alte animale pe durata suspiciunii de infestare: nu doar pentru a preveni transmiterea paraziților, dar și pentru a-l scuti de efortul de a se juca sau lupta cu ceilalți. Odihna ajută corpul să facă față mai bine stresului infecției.
- Adună imediat fecalele și menține curățenia. Orice scaun eliminat de animal în curte, pe covor sau în litieră trebuie strâns de urgență. Folosește mănuși de unică folosință și o pungă de plastic pentru a colecta fecalele, apoi aruncă-le la gunoiul menajer într-un recipient sigilat. Curăță și dezinfectează zona: pe suprafețe dure (gresie, beton) poți folosi apă fierbinte și soluție cu clor diluat, iar litiera pisicii golește-o complet, spal-o cu apă fierbinte și detergent, apoi clătește cu o soluție slabă de clor înainte de a pune nisip curat. Scopul este să previi împrăștierea ouălor microscopice în mediu, acestea au nevoie de timp să devină infective, așa că dacă faci curat imediat, reduci mult riscul de reinfestare. De asemenea, dacă ai curte, poți limita accesul altor animale și al copiilor în zona unde câinele și-a făcut nevoile până la dezinfectare (ouăle de parazit pot contamina solul).
- Pregătește o mostră de materii fecale pentru veterinar. În vederea diagnosticării, este foarte util să aduci la cabinet o probă proaspătă de scaun al animalului (cât de mică, cât să încapă într-un recipient de analiză sau un borcănel curat). Dacă programarea e a doua zi, colectează mostra de la ultima defecație dinaintea vizitei și păstreaz-o la frigider, într-o punguță sau recipient închis. Nu lăsa proba la temperatura camerei ore întregi, căci ouăle de parazit se pot altera sau ecloza. În plus, dacă vezi viermi sau segmente de viermi, poți să-i pui cu grijă într-un borcan mic cu capac (eventual cu puțină soluție salină sau alcool izopropilic dacă ai la îndemână, ca să se conserve), medicul îi va identifica mai ușor astfel. Desigur, manevrează acești viermi cu mănuși și spală-te bine pe mâini după.
- Nu administra medicamente „după ureche” sau remedii tradiționale. Este foarte important să reziști tentației de a-i da câinelui sau pisicii pastile de deparazitare cumpărate fără rețetă, sau, și mai rău, doze destinate altor specii (de exemplu, unii proprietari recurg la medicamente de cal de la farmacie veterinară, ceea ce poate fi extrem de periculos). De asemenea, remediile naturiste au o eficacitate nedovedită: usturoiul, semințele de dovleac, uleiurile esențiale nu vor „ucide instant” viermii și pot chiar să facă rău (usturoiul, de pildă, este toxic pentru câini și pisici). Astfel de încercări irosesc timp prețios în care paraziții se înmulțesc sau animalul se deteriorează. Singurele tratamente dovedite sunt cele prescrise de veterinar. Așadar, până ajungi la clinică, abține-te de la a-i da medicamente sau „leacuri”, unele pot interfera cu tratamentul pe care îl va da medicul sau pot masca simptomele.
- Sună clinica veterinară pentru sfaturi interimare. Dacă mai este ceva timp până la consultație sau dacă te duci cu animalul la o clinică de urgență, nu ezita să suni înainte. Explică simptomele pe care le observi (“are puiul burtica foarte umflată, vomită viermi, e apatic și are gingiile albe” etc.), personalul veterinar îți poate da îndrumări despre ce să faci (sau ce să nu faci) până ajungi acolo. De exemplu, ți se poate spune să nu îi mai dai mâncare solidă dacă tot vomită, sau să verifici un anumit aspect (cum ar fi dacă are febră). Dacă situația e critică, te vor sfătui să mergi direct la cea mai apropiată clinică deschisă. Comunicarea cu medicii chiar și telefonic poate ajuta la pregătirea intervenției, de pildă, pot pregăti din timp sânge pentru transfuzie dacă le spui că are anemie severă, câștigând timp prețios.
Luând aceste măsuri simple, îți ajuți companionul să rămână cât mai stabil până primește tratamentul adecvat. În esență, fii atent la confortul și siguranța lui, păstrează igiena și urmează sfaturile profesioniștilor. Restul se va rezolva la cabinet, odată ce medicul pune diagnosticul și administrează terapia necesară.
Greșeli frecvente ale proprietarilor în gestionarea paraziților interni (și de ce apar)
Chiar și stăpânii grijulii pot cădea pradă unor concepții greșite sau pot face erori involuntare când vine vorba de deparazitarea animalelor. Iată câteva greșeli comune și explicația lor:
- “Dacă nu văd viermi, înseamnă că nu are.” Mulți proprietari nu administrează deparazitant preventiv deoarece animalul lor nu prezintă simptome evidente și nu au observat viermi în fecale. În realitate, așa cum am menționat, multe animale par infestate “silențios”, pot elimina ouă microscopice fără să vezi vreodată un vierme adult prin casă. Lipsa semnelor nu garantează absența paraziților. Ignorarea deparazitării până apar probleme vizibile este o greșeală care poate duce la infestări masive mai târziu.
- Nerespectarea schemei de tratament până la capăt. O altă eroare este să dai o singură doză de deparazitant și să consideri problema rezolvată. Dacă medicul ți-a prescris, de exemplu, 3 doze la interval de 2 săptămâni, trebuie urmate toate. Majoritatea deparazitantelor necesită repetare pentru a prinde larvele eclozate ulterior. Dacă sari peste dozele de rapel, animalul poate rămâne în continuare cu paraziți tineri care apoi cresc și reiau ciclul, anulând practic beneficiul primei doze. De asemenea, după tratament, medicul recomandă un examen copro de control, mulți proprietari omit să mai vină la testare, dar acest control este singura confirmare că schemă a fost eficientă 100%. Ignorându-l, riști să presupui eronat că totul e bine.
- Folosirea unui produs inadecvat sau dozarea greșită. În era internetului, unii stăpâni încearcă să își “trateze” singuri animalele, cumpărând diverse produse antiparazitare online sau de la farmacie fără consult veterinar. Aici intervin două riscuri:
- Produsul nepotrivit: există multiple substanțe antiparazitare, iar eficacitatea lor variază pe specii de paraziți. Un deparazitant “universal” nu există, de exemplu, ivermectina (folosită profilactic la filarii) nu omoară teniile; praziquantelul elimină teniile dar nu și limbricii; pyrantelul merge la limbrici și ancilostome, dar nu la tenii etc. Dacă alegi greșit, animalul poate rămâne în continuare infestat după tratament, deoarece “rețeta” nu a acoperit parazitul prezent.
- Doza greșită: Multe deparazitante se dozează precis la greutatea corporală. Estimările “ochiometrice” pot duce la subdozare (ineficiență, reziduuri de parazit) sau supradozare (risc de efecte toxice). De exemplu, unele rase de câini sunt sensibile la anumite substanțe în supradoză (collie la ivermectină). Greșelile de dozaj apar și când proprietarii folosesc un produs destinat unui animal mai mare la unul mic (de ex. împart un comprimat de câine mare “după cum cred ei” la pui, fără siguranța uniformității substanței). E important ca medicul să calculeze doza corectă, altfel, fie nu obții rezultat, fie riști să faci rău prietenului tău necuvântător.
- Tratarea doar a animalului cu simptome și ignorarea celorlalte. Dacă ai mai multe animale în gospodărie și unul este diagnosticat cu viermi, toți cei expuși ar trebui tratați simultan. O greșeală frecventă este izolarea celui bolnav și tratarea lui, în timp ce ceilalți nu primesc nimic. Ține cont că animăluțele care împart același mediu probabil au ingerat aceleași ouă de parazit (de exemplu, câini care se miros reciproc, pisici care folosesc aceeași litieră). Chiar dacă doar unul are simptome vizibile, ceilalți pot fi purtători incipienți. Netrațați, vor contamina mai departe mediul și posibil îl vor reinfesta pe cel deja tratat. Prin urmare, o abordare corectă este deparazitarea în paralel a tuturor animalelor de casă când unul este diagnosticat, plus igienizarea spațiului comun.
- Necombaterea vectorilor și a mediului contaminat. Un alt “pas uitat” este ignorarea sursei infestării. De exemplu, proprietarul își deparazitează câinele de tenie, dar nu tratează problema puricilor, care au fost de fapt sursa parazitului. În scurt timp, câinele reînghite un purice infectat și ciclul o ia de la capăt. La fel, dacă nu strângi fecalele din curte și nu menții curățenia, ouăle rămase vor reinfecta animalul. Ghidurile recomandă, ca parte din prevenție, igiena riguroasă a mediului: adunarea excrementelor zilnic și evitarea zonelor insalubre pline de fecale de alte animale. O greșeală comună este subestimarea acestui aspect, mulți cred că “am dat pastila, gata”. Dar fără măsuri de mediu, animalul poate face un ping-pong cu paraziții. Așadar, după tratament, dezinfectează curtea, schimbă așternuturile, fă baie animalului (dacă e cazul, pentru a scăpa de eventuale ouă prinse în blană) și controlează puricii/țânțarii/rozătoarele în funcție de parazit.
- Leacuri “băbești” în locul tratamentului dovedit. Am atins deja acest punct, dar este o greșeală destul de întâlnită încât merită subliniată: nu există dovadă științifică că usturoiul, ceaiurile de plante, uleiul de cocos, tutunul sau alte remedii populare ar elimina complet viermii intestinali la animale. Unii stăpâni recurg la acestea din teama de chimicale sau din dorința de a “fi blânzi”, însă, din păcate, eficacitatea lor este minimă sau nulă, iar în unele cazuri pot dăuna serios. Usturoiul, de exemplu, conține tiosulfat, care poate provoca anemie hemolitică la câini și pisici, deci, în încercarea de a trata ancilostomele (viermi care oricum dau anemie), îi dai animalului ceva ce-i distruge și mai mult globulele roșii. Un alt exemplu: diatomitul (pământ de diatomee) administrat intern este promovat de unele surse ca anti-viermi, dar poate produce iritații digestive și plămânare, fără a omorî vreun parazit intern. Consecința acestor “tratamente” alternative este întârzierea administrării medicamentului real, timp în care infestarea se agravează. Cel mai bine este să discuți cu medicul veterinar despre orice nelămurire legată de medicamente, dar să urmezi schema convențională, care și-a dovedit eficiența și siguranța.
- Credința că un animal exclusiv de interior “nu are de unde să ia viermi”. Mulți proprietari de pisici de apartament, spre exemplu, sar peste deparazitările periodice gândind că dacă pisica nu iese afară, nu poate contracta paraziți. Realitatea contrazice asta: puricii pot intra în casă (aduși pe haine sau pot proveni de la un cățel din casă), iar puricii transmit tenii; țânțarii intră pe geam și pot transmite dirofilarioză la câini și chiar la pisici; ouăle microscopice de Toxocara pot ajunge pe pantofii noștri și de acolo pe podea, unde pisica le poate înghiți când se linge pe lăbuțe. Așadar, chiar animalele indoor pot lua viermi (riscul e mai mic decât la cele care umblă pe afară, dar nu inexistent). De aceea, ghidurile internaționale recomandă deparazitarea preventivă și la animalele de apartament, de obicei cu o frecvență redusă (ex. de 1-2 ori pe an) dacă riscul e considerat foarte mic, sau mai des dacă există orice posibilitate de expunere. Subestimarea riscului pentru animalele indoor e o greșeală ce poate duce la surprize neplăcute (descoperirea târzie a unei infestări).
În concluzie, evitând aceste greșeli frecvente, și bazându-te pe sfatul medicului veterinar pentru un plan personalizat de deparazitare, îți vei ține prietenul necuvântător departe de problemele cauzate de “musafirii” intestinali.
Întrebări frecvente despre viermii intestinali la câini și pisici (FAQ)
Întrebare: Pisica mea stă doar în apartament. Mai are nevoie de deparazitare internă?
Răspuns: Da, chiar și pisicile (sau cățeii) care nu ies afară pot contacta paraziți interni. Ouă microscopice de viermi pot ajunge în casă pe încălțămintea ori hainele noastre (de exemplu ouă de Toxocara din pământul de la parc). De asemenea, insecte ca gândacii, muștele sau puricii pot aduce paraziți, dacă o pisică de interior prinde și mănâncă o muscă ori un țânțar infectat, sau un purice, se poate infesta. Unele larve de parazit pot ajunge și prin țânțari (ex. dirofilarioza la câini și pisici). Așadar, medicii recomandă de obicei măcar 1-2 deparazitări pe an și la animalele indoor, plus controale fecale periodice, pentru siguranță.
Întrebare: Cum se infectează mai exact animalele cu viermi interni?
Răspuns: Există mai multe căi. Puii se pot infesta de la mamă, limbricii și ancilostomele pot trece la pui transplacentar (în uter) sau prin laptele matern în primele zile de viață. Apoi, animalele pot ingera ouă de paraziți din mediu, de exemplu, mirosind sau lingând pe jos unde au fost fecale infestate (ouăle microscopice pot contamina solul, apa din bălți, obiecte). Câinii care au obiceiul să mănânce fecale sau să roadă lucruri de afară sunt expuși. Pisicile care vânează pot lua tenii și limbrici mâncând șoricei sau păsări care conțin larve. Puricii sunt vectori pentru tenii: dacă un câine sau pisică înghite un purice infectat (de exemplu scărpinându-se și lingându-și blana), va face tenie. Pe scurt, contactul cu fecale infestate, cu sol contaminat, prada (rozătoare, păsări) sau paraziți externi (purici, țânțari) sunt principalele moduri de transmitere. De aceea e dificil de evitat complet expunerea, prevenția prin deparazitare regulată e cheia.
Întrebare: Cum arată viermii interni? Îi pot vedea în fecale sau vomă?
Răspuns: Uneori, da. Limbricii (viermii rotunzi, gen Toxocara) arată ca niște spaghete albicioase de 5-10 cm lungime; dacă animalul este foarte infestat, îi poți vedea în vărsătură sau scaun, mai ales după administrarea de deparazitant (ies morți sau pe moarte). Teniile adulte sunt formate din segmente plate, rar vezi toată tenie lungă (care poate avea zeci de cm și stă fixată în intestin), dar vezi segmentele: arată ca niște boabe de orez albicioase, de ~5-10 mm, uneori se mișcă (proaspete), alteori le găsești uscate pe blană, pe patul animalului sau în litieră. Ancylostomele (hookworms) și tricurile (whipworms) sunt mici (câțiva milimetri) și nu se văd cu ochiul liber în fecale; prezența lor o afli prin testele de laborator. Așadar, poți vedea limbrici și segmente de tenie fără microscop. Dacă observi un vierme, folosește mănuși și ia-l într-un borcănel, veterinarul îl poate identifica precis. În schimb, absența lor vizuală nu înseamnă că nu există (de multe ori viermii stau ascunși, iar ouăle nu le putem vedea fără microscop).
Întrebare: Se pot transmite viermii intestinali de la animalele de companie la oameni (sau la copii)?
Răspuns: Da, unele specii se pot transmite la oameni, provocând așa-numitele zoonoze. Cel mai cunoscut exemplu este Toxocara (limbricul de câine/pisică): ouăle eliminate de animale pot contamina solul, iar dacă un om (în special copiii care se joacă pe jos) înghite din greșeală astfel de ouă, larvele eclozate în corpul uman migrează prin organe, pot provoca leziuni la ficat, plămâni (larva migrans viscerală) sau chiar la nivel ocular (larva migrans oculară), ceea ce poate afecta vederea. Ancylostoma (viermele-cârlig) poate penetra pielea oamenilor dacă umblăm desculți pe sol contaminat, produce leziuni cutanate serpiginoase, foarte pruriginoase, dar de regulă autolimitate. Echinococcus (o tenie de la câinii care consumă organe infestate de la oi/vaci) poate da chist hidatic la om, însă asta implică situații specifice (câini ciobănești ne-deparazitați, igienă precară). Vestea bună e că o bună igienă previne aproape complet aceste infectări la om: spălatul mâinilor după ce te joci cu animalele sau după ce lucrezi în grădină, deparazitarea regulată a câinilor/pisicilor, strângerea promptă a excrementelor și gătirea cărnii (pentru noi și pentru ei) elimină practic riscul. În plus, nu toți viermii animalelor se transmit la om, de exemplu, Dipylidium (tenia de la purici) foarte rar infectează oamenii, și numai dacă am înghiți accidental purici. Cu măsuri de igienă, conviețuirea cu un animal de companie este sigură; important e să îl menții și pe el fără paraziți.
Întrebare: Cât de des ar trebui să deparazitez un câine sau o pisică adultă în mod obișnuit?
Răspuns: Recomandarea de bază (dacă nu se folosesc produse lunare care includ și anti-viermi) este deparazitarea internă o dată la 3 luni (trimestrial) la animalele adulte. Acesta este un protocol comun care acoperă ciclul majorității paraziților și previne acumularea unei infestări semnificative. Totuși, frecvența poate varia în funcție de stilul de viață și mediul animalului. De exemplu, câinii de vânătoare sau cei care petrec mult timp afară nesupravegheați ar putea beneficia de deparazitare mai frecventă (la 1-2 luni). În schimb, o pisică strict de apartament, fără acces la alți vectori, poate fi deparazitată mai rar (de ex. de 2 ori pe an), dar cu monitorizare. Multe produse de tip combinație (antiparazitar intern+extern) se administrează lună de lună, dacă folosești așa ceva (ex. comprimate masticabile, pipete spot-on cu spectru larg), atunci practic îți deparazitezi animalul intern lunar și e suficient. E bine să discuți cu veterinarul tău: el va stabili, pe baza riscurilor locale și a obișnuințelor animalului (paște iarbă, bea apă din bălți, vânează, sunt copii mici acasă etc.), schema optimă. Dar ca regulă generală: trimestrial este minimul pentru un animal care iese afară regulat, iar lunar dacă vrei protecție maximă și folosești produse combinate.
Întrebare: Ce se întâmplă dacă uit să îi fac deparazitarea la data programată?
Răspuns: Nu este un capăt de țară dacă întârzii câteva zile sau săptămâni, dar ideal ar fi să administrezi doza de îndată ce îți amintești. O întârziere mică probabil nu va cauza probleme, însă dacă lași să treacă mult peste termen, animalul rămâne neprotejat și poate contracta paraziți în acel interval. Dacă ți-ai dat seama că ai uitat deparazitarea periodică, dă-i doza imediat și notează noua “dată de referință” pentru următoarea (ex. la 3 luni după). În cazul în care ai uitat să repeți o doză dintr-un tratament in curs (de exemplu trebuia să repeți la 2 săptămâni și ți-ai amintit după 4 săptămâni), informează veterinarul, s-ar putea recomanda să reiei schema de la capăt, deoarece întârzierea a permis poate unor larve să devină adulți și ciclul se prelungește. Important: nu administra dublu ca să compensezi (nu da două doze una după alta), ci doar revino la ritmul normal. Ca să eviți uitarea, poți seta o notificare pe telefon sau cere veterinarului un calendar deparazitări. Regularitatea e cheia în controlul viermilor.
Întrebare: Pot folosi remedii naturiste (usturoi, semințe de dovleac etc.) ca să scap animalul de viermi?
Răspuns: Din păcate, nu există dovezi că aceste remedii elimină complet infestarea. Usturoiul, de exemplu, are reputație de “antiparazitar” în folclor, dar studiile nu arată eficacitate reală la doze sigure, iar la doze mari devine toxic pentru animale, putând provoca anemie severă. Semințele de dovleac crude conțin un aminoacid (cucurbitacină) care în laborator poate paraliza anumiți viermi, dar în intestinul animalului nu se atinge concentrația necesară pentru a-i omorî; în cel mai bun caz pot trece viermii mai ușor afară când sunt deja pe moarte de la alt tratament. Alte “leacuri” ca laptele cu hrean, uleiul de ricin, nu fac decât să provoace poate diaree, fără să atingă paraziții. Singurele metode dovedite și recomandate sunt medicamentele antiparazitare formulate special. Ele sunt făcute să omoare viermii fără să dăuneze gazdei (în doza corectă). Încercând remedii naturiste riști două lucruri: (1) ierți paraziții, deci animalul rămâne infestat mai mult timp, suferind inutil; (2) poți produce chiar probleme de sănătate (usturoiul am zis că e toxic, unele uleiuri esențiale pot afecta ficatul pisicii etc.). Sfatul nostru: folosește usturoiul în rețete de mâncare pentru oameni, nu ca “tratament” pentru căței sau pisici.
Întrebare: Animalul meu nu are simptome, mai trebuie deparazitat preventiv?
Răspuns: Da. Multe infestări parazitare sunt subclinice, adică nu provoacă semne vizibile, însă pot dăuna pe ascuns (de exemplu, micile pierderi de nutrienți sau sânge pot trece neobservate la început). De asemenea, un animal aparent sănătos poate elimina ouă de viermi în mediul înconjurător, infestându-i și pe alții. Deparazitarea periodică preventivă este standardul de îngrijire recomandat de specialiști, tocmai pentru că nu așteptăm să apară simptomele grave. Gândește-te la deparazitare ca la vaccinare: mai bine previi decât să tratezi o complicație. Așadar, chiar dacă patrupedul tău nu are diaree, nu slăbește și nu “vedeți” viermi, continuă să-l deparazitezi conform planului stabilit cu medicul veterinar (de exemplu, trimestrial). Aceasta îi va asigura starea de sănătate și va proteja și mediul familiei de potențiale zoonoze.
Concluzie și ce ai de făcut mai departe
Viermii intestinali la câini și pisici reprezintă o problemă comună, dar ușor de prevenit și tratat cu ajutorul medicului veterinar. Cheia este vigilența și consecvența: observă din timp orice semn neobișnuit la animalul tău, urmează schema de deparazitare recomandată și menține igiena. Dacă bănuiești că blănosul tău are paraziți interni sau pur și simplu a trecut intervalul de deparazitare, programează o vizită la cabinet, nu amâna, cu cât tratezi mai repede, cu atât mai puțin suferă companionul tău și cu atât mai repede se însănătoșește. Pregătește-te pentru consultație având la îndemână informații utile: un “jurnal” al simptomelor (notează când au apărut, cum au evoluat), data ultimei deparazitări făcute și ce produs ai folosit, plus o mostră proaspătă de fecale pentru analiză de laborator. Dacă ai posibilitatea, adună și poze sau videoclipuri cu simptomele (ex. aspectul burticii balonate, viermii observați în vomă sau scaun), aceste detalii îl vor ajuta pe medic în diagnostic. După examinare, urmărește indicațiile medicului despre tratament și re-evaluare; asigură-te că ai înțeles cum să administrezi medicamentele și când să revii la control. Prin colaborarea strânsă cu veterinarul și prin grija atentă pe care o oferi prietenului tău necuvântător, vei ține viermii la distanță și îți vei proteja atât companionul, cât și familia. Înarmați cu cunoștințele din acest ghid, sunteți pregătiți să spuneți “Stop” paraziților intestinali și să vă bucurați de un animal fericit și sănătos!
Articol redactat și revizuit în decembrie 2025 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar