Sinuzita la câini: cauze, simptome și bolile cavității nazale

Pe scurt, despre sinuzită și afecțiunile nazale la câini:

• Sinuzita înseamnă inflamația sinusurilor (spațiile aeriene din oasele craniului, conectate la nas), fiind adesea însoțită de rinita (inflamația mucoasei nasului). Aceste probleme apar frecvent împreună și afectează capacitatea normală a nasului de a filtra aerul.
• Cauze posibile: infecții virale (de exemplu, virusul jigodiei, adenovirus), care pot duce apoi la infecții bacteriene secundare; infecții fungice (precum aspergiloza nazală); alergii sezoniere (polen) sau permanente (praf, mucegai); paraziți (acarieni nazali contagioși între câini); corpi străini aspirați pe nas; tumori nazale (mai ales la câinii în vârstă); infecții dentare (abces la un dinte superior) și chiar cauze idiopatice (inflamatorii cronice fără o cauză clară).
• Simptome comune: secreții nazale anormale (clară, mucoasă, purulentă sau cu sânge), strănut frecvent sau „în reprize”, strănut invers (respirație rapidă pe nas, ca un sforăit scurt repetat), sforăit sau respirație zgomotoasă, dificultăți de respirație pe nas, sângerări nazale (epistaxis), scărpinatul botului sau frecarea feței, strănut cu sânge și în cazuri grave deformarea facială sau umflături la nivelul nasului.
• Diagnostic: realizat de medicul veterinar prin examinare fizică și teste precum radiografie/CT al capului, rinoscopie (introducerea unei camere în nas sub anestezie), analize de sânge și culturi (pentru a identifica bacterii sau fungi), biopsii nazale și examinarea cavității bucale (pentru a depista probleme dentare). Acestea ajută la determinarea cauzei exacte.
• Tratament: depinde de cauză, antibiotice pentru infecții bacteriene, antifungice (locale sau orale) pentru infecții fungice, antiparazitare pentru acarieni, antiinflamatoare sau antihistaminice pentru rinită alergică, intervenție chirurgicală sau radioterapie pentru tumori, extragerea corpilor străini sau a dinților infectați, etc. Tratamentul simptomatic (decongestionare, hidratare) ajută la confortul câinelui, dar este esențial să fie tratată problema de bază conform indicațiilor veterinarului.
• Prognostic: multe infecții acute se rezolvă cu tratament prompt, însă afecțiunile cronice (rinita cronică) pot necesita îngrijire pe termen lung. Tumorile nazale au prognostic rezervat, dar tratamentele moderne (precum radioterapia) pot oferi o perioadă mai lungă de confort. Cu cât problema este depistată și tratată mai devreme, cu atât șansele de recuperare ale câinelui sunt mai bune.

Introducere

Nasul umed și rece al câinelui este adesea semn de sănătate, așa că orice problemă la nivelul nasului ne atrage imediat atenția. Dacă prietenul tău patruped începe să strănute des, are nasul înfundat sau îi curge nasul constant, este normal să te îngrijorezi. Sinuzita și bolile cavității nazale la câini pot provoca un disconfort considerabil micuțului tău blănos, afectându-i respirația și mirosul (simț esențial pentru ei). Vestea bună este că, odată ce aflăm cauza acestor probleme, există tratamente veterinare eficiente și modalități de a-l ajuta să se simtă mai bine. În acest articol-ghid, vom explica pe îndelete ce înseamnă sinuzita la câini, ce boli pot afecta cavitatea nazală, cum le recunoaștem, ce opțiuni de tratament există și cum putem preveni sau gestiona aceste situații. Să începem prin a înțelege ce sunt, de fapt, sinuzitele și afecțiunile nazale la animalele noastre de companie.

Ce înseamnă sinuzita și bolile cavității nazale la câini?

Sinuzita se referă la inflamația sinusurilor, adică a cavităților pline cu aer din interiorul oaselor craniului (cum ar fi sinusurile frontale, situate în zona frunții, deasupra ochilor). Câinii au sinusuri similare cu ale oamenilor, deși mărimea și forma lor variază cu rasa: de exemplu, câinii cu botul scurt (rasele brahicefalice, precum Pug sau Bulldog Francez) au sinusuri frontale foarte mici sau chiar inexistente, spre deosebire de rasele cu bot lung (Colie, German Shepherd) care au sinusuri dezvoltate. Rinita, pe de altă parte, înseamnă inflamația mucoasei nazale (țesutul din interiorul nărilor). În practică, sinuzita apare de obicei împreună cu rinita, inflamația se poate extinde din nas în sinusuri și invers, motiv pentru care veterinarii folosesc adesea termenul combinat rinosinuzită.

Sinusurile au roluri importante: ușurează greutatea craniului, ajută la încălzirea și umidificarea aerului inhalat și creează o rezonanță a sunetelor. În mod normal, mucoasa care căptușește sinusurile produce mucus ce ajută la captarea prafului și microbilor, iar niște firișoare microscopice numite cil împing mucusul și impuritățile spre exterior. Atunci când sinusurile sau pasajele nazale se inflamează, căile de drenaj se pot bloca. Mucusul și germenii rămân captivi în interior, ceea ce duce la infecții și la acumularea de presiune. De aceea, o infecție de sinus (sinuzită) la câine poate fi dificil de vindecat: sinusurile sunt spații închise, cu puțin flux sanguin, deci medicamentele ajung mai greu, iar puroiul drenat nu are pe unde ieși ușor.

Bolile cavității nazale la câini includ o gamă largă de afecțiuni, de la simple iritații sau răceli (rinite acute), până la infecții cronice severe, prezența unor corpuri străine în nas, paraziți, infecții fungice rezistente sau chiar tumori. Indiferent de cauză, orice problemă la nivelul nasului poate compromite una dintre funcțiile de bază ale câinelui, mirosul, și îi poate afecta și starea generală de sănătate (dacă nasul nu filtrează bine aerul, particulele de praf și microbii pot ajunge în căile respiratorii inferioare, punând în pericol plămânii).

În continuare vom detalia cauzele acestor probleme nazale la câini, cum să recunoaștem simptomele și ce soluții avem la dispoziție.

Cauzele sinuzitei și ale afecțiunilor nazale la câini

Afecțiunile nasului și sinusurilor la câini pot avea numeroase cauze. Unele sunt infecțioase (cauzate de virusuri, bacterii, ciuperci sau paraziți), altele sunt neinfecțioase (alergii, iritații, tumori, traumatisme sau probleme dentare). Identificarea cauzei este esențială pentru a aplica tratamentul corect. Iată cele mai frecvente cauze:

• Infecții virale: Virusurile respiratorii sunt cea mai comună cauză a rinitelor acute la câini. La fel ca oamenii, și câinii pot face așa-numite „răceli”, însă agenții patogeni sunt specifici caninei. Exemple de virusuri ce pot provoca strănut, secreții nazale și inflamații sunt virusul jigodiei (Distemper), adenovirusul canin (hepatita infecțioasă canină, care poate afecta și aparatul respirator) și virusul parainfluenței canine. De obicei, aceste infecții virale apar brusc, determinând secreții nazale seroase (apoase, transparente) și strănuturi frecvente. Virusurile slăbesc bariera mucoasei nazale, așa că adesea după infecția virală inițială apare o suprainfecție bacteriană (bacteriile profită de inflamație și cauzează rinită purulentă). Notă: Câinii nu răcesc de la oamenii gripați, virusurile „de răceală” nu se transmit între specii, însă câinele are propriile virusuri împotriva cărora există vaccinuri (ex: vaccinul pentru jigodie și adenovirus face parte din schema de vaccinare de bază la pui).
• Infecții bacteriene: Rinitele și sinuzitele cauzate în mod primar de bacterii sunt rare la câini. Aproape întotdeauna, o infecție bacteriană apare secundar, pe un teren deja inflamat de altceva (virus, alergie, corp străin etc.). O excepție notabilă este bacteria Bordetella bronchiseptica, un agent al tusei de canisă, care poate cauza simptome respiratorii superioare (strănut, nas care curge) chiar și fără o infecție virală concomitentă. În general, atunci când bacteriile sunt implicate, secrețiile nazale devin mucopurulente (culoare alb-gălbuie sau verzuie, consistente, eventual urât mirositoare). Infecțiile bacteriene netratate pot duce și la sinuzită (bacteriile invadează sinusurile și formează puroi). De aceea, dacă secreția nazală a câinelui își schimbă culoarea din transparentă în galben-verzuie și persistă, este important controlul la veterinar pentru evaluare și, posibil, antibiotic.
• Infecții fungice (micotice): O cauză serioasă a rinosinuzitelor cronice la câini sunt fungii (ciupercile). Cea mai frecventă este Aspergillus fumigatus, o ciupercă de mediu (se găsește în sol, praf) care poate coloniza cavitatea nazală, boală cunoscută ca aspergiloză nazală sau rinită fungică. Această infecție apare mai des la câinii tineri sau de vârstă mijlocie, în special la rasele cu bot lung (dolichocefalice), cum sunt Ciobăneștii Germani, Collie etc., însă niciun câine nu este complet ferit. Fungii invadează și distrug structurile normale din nas (filamentele osoase subțiri numite cornete nazale), formând plăci de miceliu. Semnele unei infecții fungice nazale includ adesea secreții groase, de culoare crem-verzuie, persistente, uneori cu sânge și un miros caracteristic de mucegai, strănut cronic, sângerări nazale frecvente și chiar depigmentarea trufei (petele negre de pe nas pot deveni palide/albe la marginea nărilor din cauza infecției). Câinele poate manifesta durere la nivelul botului, evită să fie atins pe cap (devine „head-shy”) și poate strănuta invers des. Aspergiloza nazală este o boală dificilă, ce necesită tratament specializat (vom detalia la tratamente). O altă ciupercă posibilă (mai rară la câini, mai frecventă la pisici) este Cryptococcus. Infecțiile fungice tind să fie cauze de rinită cronică, care fără tratament se agravează progresiv.
• Paraziți nazali (acarieni): Câinii pot fi infestați cu un mic parazit numit acarieni nazali (specia Pneumonyssoides caninum). Acești paraziți microscopici se adăpostesc în interiorul cavităților nazale și în sinusuri, iritând mucoasa. Se transmit ușor de la un câine la altul prin contact direct apropiat (mirositul nas în nas). Mulți câini infestați pot să nu aibă simptome evidente, însă adesea acarienii nazali provoacă strănut repetitiv, episoade de strănut invers, scurgeri nazale (clare sau cu sânge), sângerări din nas și mâncărimi faciale (câinele își freacă nasul de obiecte sau cu laba). Infestația cu acarieni poate duce și la rinită cronică dacă nu este tratată. Diagnosticarea directă a acestor paraziți este dificilă (necesită examinare endoscopică a nasului sau spălături nazale pentru a-i observa la microscop), așa că de multe ori medicii veterinari tratează prezumtiv dacă suspectează prezența lor (administrând un antiparazitar specific) și observă dacă simptomele se ameliorează.
• Rinită alergică și iritanți inhalatori: Câinii pot suferi de alergii respiratorii, la fel ca oamenii ce au „febra fânului”. Unii câini sunt sensibili la polenul din anumite sezoane (primăvara, vara), alții la praf, mucegai, acarieni de casă sau la fumul de țigară și parfumuri chimice. Expunerea la acești alergeni sau vapori iritanți determină o inflamație alergică a mucoasei nazale, vasele de sânge se dilată și mucoasa se umflă, producând secreții apoase. Astfel apare o rinită alergică: câinele va strănuta repetat, îi curge nasul cu un lichid clar (seros), poate lăcrima (conjunctivită alergică asociată) și are mâncărimi, scărpinându-se la bot sau frecându-și fața de covor. De obicei, în alergii, câinele nu se simte altfel bolnav (mănâncă, e vioi), doar că este deranjat de nasul înfundat. Rinitele alergice pot fi sezoniere (legate de polenuri) sau perene (tot anul, dacă alergenul este de interior, ex. praf). Și fumul de țigară sau substanțele chimice puternice (spray-uri, detergenți cu miros puternic) pot cauza rinită neinfecțioasă la câini, prin iritarea directă a mucoasei nazale, simptomele imită alergia (strănut, secreție seroasă), dar apar brusc după expunere la fum/iritant. Important: dacă alergia persistă mult timp, inflamația cronică rezultată poate predispune la infecții bacteriene secundare, deoarece mucoasa nazală își pierde eficiența de barieră.
• Corpi străini în nas: O cauză relativ frecventă a secrețiilor unilaterale la câini, mai ales la cei curioși, este pătrunderea unui obiect străin în nas. Fire de iarbă, spice de graminee (foxtails), semințe, resturi de plante, mici pietricele sau alte obiecte pot intra în nara câinelui în timpul ce miroase pe afară. Aceste corpuri străine rămân blocate într-o nară, unde irită intens mucoasa. Semnele tipice apar brusc la un câine anterior sănătos: un acces brusc de strănut violent, repetat, scurgeri nazale apoase inițial, de obicei doar pe nara afectată (unilateral). Câinele își scarpină insistent nasul și poate chiar să se târască cu fața pe jos încercând să elimine corpul străin. Dacă obiectul rămâne blocat, în scurt timp inflamația duce la scurgeri cu sânge sau cu puroi pe acea nară și la strănuturi continue. Un indiciu puternic pentru corp străin este secreția unilaterală persistentă combinată cu istoricul de debut brusc al simptomelor după o plimbare. Această situație necesită asistență veterinară, de obicei, extragerea corpului străin sub sedare sau anestezie, folosind rinoscopul sau prin spălarea (lavajul) cavității nazale.
• Infecții dentare (abces sinusalo-dentar): Legătura dintre dinți și nas nu este evidentă, însă este reală: la câini, rădăcinile dinților premolari și molari superiori (mai ales ale carnasierului superior, adică al 4-lea premolar de sus) sunt foarte aproape de podeaua sinusurilor. O infecție severă la rădăcina unui astfel de dinte (un abces dentar netratat) poate perfora osul subțire care separă dintele de sinus și să se dreneze în sinusul maxilar (un spațiu aerian lângă cavitatea nazală). Astfel, infecția dentară ajunge să cauzeze sinuzită și rinită unilaterală. Semnele pot include o scurgere purulentă și urât mirositoare pe o singură nară, uneori umflături sau fistule pe gingie la dintele cauzal ori umflarea fetei sub ochi, și eventual durere la mestecat. Dacă observați concomitent probleme dentare (dinți fracturați, tartru sever) și scurgeri nazale pe o parte, este posibil ca ele să fie legate. Tratamentul implică extragerea dintelui infectat și curățarea infecției; ulterior, rinita sinuzală secundară se va ameliora.
• Traumatisme și iritații locale: Orice lovitură puternică la nivelul nasului sau capului (de exemplu, un accident, o cădere sau o mușcătură în zona feței) poate cauza inflamație, sângerare și edem în pasajele nazale și sinusuri. În unele cazuri pot apărea chiar fracturi ale oaselor nazale sau ale septului. Câinele poate prezenta sângerare nazală imediat după traumatism și congestie nazală ulterior. Aceste situații pot duce la sinuzită secundară (din cauza sângelui și țesuturilor lezate care se pot infecta). De asemenea, inhalarea de substanțe iritante sau vapori fierbinți poate „arde” mucoasa, provocând rinită. În aceste cazuri, cauza este de obicei evidentă (un eveniment recent), iar tratamentul ține de gestionarea traumatismului (antiinflamatoare, îngrijire veterinară pentru fracturi sau răni). După traumatism, unii câini rămân cu sensibilitate crescută și pot fi mai predispuși la rinite sau infecții nazale în viitor.
• Tumori nazale și sinusale: Din păcate, formațiunile tumorale pot crește în interiorul cavității nazale sau al sinusurilor câinilor, mai ales la animalele de vârstă mijlocie și înaintată. Cea mai comună tumoare malignă nazală la câine este adenocarcinomul nazal (cancer al celulelor glandulare care tapetează cavitatea nazală). Mai pot apărea sarcoame, carcinom scuamos sau, rar, limfoame. Polipii nazali (formațiuni benigne, inflamatorii) sunt foarte rar întâlniți la câine (sunt mai comuni la pisici), la câini, orice masă în nas e suspectă de obicei de tumoare. Cauzele nu sunt pe deplin cunoscute, dar expunerea cronică la fum de țigară sau la poluarea urbană a fost asociată ca factor de risc la câini (similar cu oamenii). Semnele unei tumori nazale includ scurgeri nazale cronice care pot fi inițial unilaterale (pe o nară) și apoi bilaterale, adesea purulente cu striuri de sânge sau chiar franc sanguinolente. Câinele poate avea dificultăți în a respira pe nara afectată, respirând zgomotos. Apare uneori și strănut cu sânge. Pe măsură ce tumora crește, poate provoca deformări faciale vizibile sau umflături pe bot (de exemplu, un profil asimetric al nasului sau umflarea zonei de sub ochi). Câinele poate deveni apatic, slăbește, își pierde pofta de mâncare (din cauza mirosului diminuat și a disconfortului). În cazuri avansate, dacă tumora invadează structuri apropiate, pot să apară semne neurologice (crize convulsive, schimbări de comportament, mers în cerc), acestea sunt rare, dar indică o extindere către creier. Tumorile nazale necesită diagnostic și tratament specializat (vezi secțiunea de tratament).
• Rinita cronică inflamatorie idiopatică: La unii câini, în special de vârstă mijlocie, se dezvoltă o formă de rinită cronică fără o cauză infecțioasă identificabilă. Aceasta mai este numită rinita limfoplasmocitară (după tipul de celule inflamatorii găsite la biopsie) sau pur și simplu rinita cronică idiopatică a câinelui. Practic, mucoasa nazală rămâne într-o stare de inflamație permanentă, probabil pe fond imun/alergic, dar fără un alergen clar sau un microb anume. Câinii cu această problemă au secreții nazale cronice (adesea mucoase sau muco-purulente), strănut recurent și nas înfundat care nu răspund complet la tratamente precum antibioticele. Această afecțiune este diagnosticată prin excluderea altor cauze (imagistică normală, culturi negative, niciun corp străin, etc.) și confirmată eventual prin biopsie nazală (care arată infiltrație de celule inflamatorii). Anumite rase pot fi predispuse, de exemplu, Dachshund, Retriever, Terrier, dar poate apărea la orice câine. Deși nu îi pune viața în pericol imediat, rinita cronică idiopatică este frustrantă prin faptul că necesită management pe termen lung (medicație antiinflamatoare periodică) și monitorizare.
• Alte cauze rare: Malformațiile congenitale precum palatoschizis (despicătura palatină, o gaură între cavitatea bucală și cea nazală, prezentă de la naștere) pot duce la infecții nazale recurente, deoarece alimentele sau lichidele pot pătrunde în nas. De asemenea, există o afecțiune genetică rară numită diskinezie ciliară primară, în care cilii (firele microscopice care curăță mucusul în nas, bronhii etc.) nu funcționează corespunzător; câinii cu acest defect suferă de infecții respiratorii repetate, inclusiv sinuzite cronice, încă de tineri. Aceste cauze sunt foarte puțin întâlnite, dar merită menționate pentru a sublinia cât de variate pot fi originea problemelor nazale la câini.

Simptomele sinuzitei și bolilor nazale la câini

Un proprietar atent poate observa destul de ușor semnele unei probleme nazale la câine, deși uneori este dificil de ghicit cauza doar după simptome. Manifestările clinice ale rinitelor și sinuzitelor canine depind de cauză și de severitate, dar includ în general combinații din următoarele:

• Secreții nazale anormale: Este cel mai comun semn. Un nas sănătos poate fi umed, dar nu curge continuu. Când există o afecțiune, putem vedea scurgeri de lichid sau mucus din nări. Natura secreției oferă indicii:
  • Secreție seroasă (clară, apoasă), apare în infecții virale incipiente, alergii sau iritații; de obicei, nu are miros și poate fi abundentă dar transparentă.
  • Secreție mucoasă (albicioasă, groasă), indică inflamație mai accentuată; adesea se observă în rinită cronică necomplicată sau în faze intermediare.
  • Secreție mucopurulentă (galbenă sau verde, groasă, cu puroi), sugerează infecție bacteriană sau fungică activă. Nasul curge purulent de regulă după câteva zile de boală netratată sau dacă există o infecție primară severă (ex. sinuzită bacteriană, aspergiloză).
  • Secreție cu sânge (sângeroasă sau striată cu sânge), poate indica o leziune a mucoasei (de exemplu, de la un corp străin, de la strănuturi violente), prezența unui tumori sau a unei infecții fungice agresive care erodează vasele sanguine. Chiar și într-o rinită simplă, dacă animalul strănută foarte puternic, e posibil să vedeți puncte de sânge în mucozități, dar hemoragia nazală persistentă trebuie investigată urgent.
  • Unilaterală vs bilaterală: Scurgerile pe ambele nări (bilaterale) sugerează adesea o afecțiune difuză (infecție virală, alergie, rinită cronică, aspergiloză sau tumoră extinsă). Scurgerea pe o singură nară (unilaterală) este un indiciu pentru o problemă localizată pe partea respectivă, de exemplu, un corp străin blocat într-o nară, un abces dentar sau debutul unei tumori nazale (care inițial obstrucționează doar o nară). Pe măsură ce boala avansează, și cauzele inițial unilaterale pot deveni bilaterale (ex: o tumoare care crește și obstrucționează ambele părți, sau o infecție ce se extinde). Mirosul secreției contează: una cu miros fetid indică infecție bacteriană puternică sau țesut necrotic (posibil tumoră sau corp străin vechi).
• Strănut frecvent: Strănutul este modul în care organismul încearcă să curețe nasul de iritanți sau mucus. Un câine cu rinită acută va strănuta des, de multe ori în acces (mai multe strănuturi la rând). În caz de corp străin, strănutul apare brusc și repetitiv, câinele fiind agitat. În alergii, strănutul poate apărea în episoade (când e expus la alergen, de ex. când iese afară într-o zi cu polen mult). În rinită cronică, strănuturile pot fi intermitente, câinele are zile bune și zile în care iar strănută mult. Orice strănut cu sânge (picături de sânge în jetul de strănut) semnalează că mucoasa e foarte iritată sau lezată.
• „Strănut invers” (respirație forțată pe nas): Proprietarii pot fi speriați când aud pentru prima oară acest sunet. Câinele pare că gâfâie pe nas, trage aer rapid înăuntru cu un zgomot de pufăit repetat, stă cu gâtul întins și maxilarul închis. Strănutul invers este, de fapt, un reflex de aspirare, câinele încearcă să-și curețe partea posterioară a cavității nazale sau a gâtului de iritații sau lichid. Apare des la rinite acute cu secreții abundente, la prezența unui corp străin sau a acarienilor nazali, dar și la câinii cu palat moale elongat (din brahicefalici). Episoadele de strănut invers durează de obicei câteva secunde până la un minut și se rezolvă de la sine, însă dacă devin foarte frecvente, indică iritație persistentă în nas sau nazofaringe și ar trebui investigat.
• Congestie nazală, respirație îngreunată pe nas: Dacă nasul este înfundat, câinele va respira pe gură mai mult decât normal. Puteți observa că stă cu gura întredeschisă și poate chiar horcăi sau sforăi în timpul respirației, mai ales în somn. Sforăitul (mai pronunțat decât obișnuitul sforăit de rasă, ex. la mops sau bulldog) poate însemna că pasajele nazale sunt blocate de mucus, umflături sau mase. Uneori auziți un șuierat sau fluierat fin când câinele inspiră pe nas, asta indică o îngustare a căilor (poate de la umflare sau o obstrucție). Câinii cu dificultăți de respirație prin nas vor recurge la respirație pe gură și vor părea că se pufăie tot timpul. Dacă observați că animalul respiră greu chiar și în repaus, cu efort vizibil (mişcări ample ale pieptului sau tensionarea abdomenului la fiecare respirație), este un semn de alarmă și necesită asistență veterinară de urgență, deoarece poate fi vorba fie de o obstrucție severă, fie de extinderea infecției către tractul inferior (trahee, plămâni).
• Sforăit și sunete nazale anormale: Chiar și în afara somnului, un câine cu nasul bolnav poate emite diverse sunete. Pe lângă strănut și sforăit, puteți auzi fornăit (câinele încearcă să expulzeze aer pe nas, ca un oftat pe nas), sughiț nazal sau un sunet de „mârâit” scăzut la inspirație. Unii stăpâni descriu că pare „ca și cum ar fi răcit, îl auzi că respiră pe nas”. Aceste sunete reflectă vibrația secrețiilor sau a țesutului inflamat în fluxul de aer. În caz de tumori sau polipi, pot apărea sunete specifice când tumora obstrucționează parțial fluxul de aer.
• Modificări de comportament datorate disconfortului: Un câine cu probleme nazale poate fi abătut sau agitat, în funcție de cât de tare îl deranjează. Mulți câini prezintă prurit (mâncărime) și durere locală: îi vezi cum își freacă botul de mobilier sau covor, cum își scarpină nasul cu labele sau cum dau cu laba la bot repetat. Alții își scutură capul (asemănător cu otita, dar în acest caz sursa disconfortului e nasul). Dacă există durere mai intensă (cum se poate întâmpla în sinuzitele severe sau infecțiile fungice), câinele poate schelălăi la atingerea capului sau evită să fie mângâiat pe cap. De asemenea, poate ține capul într-o poziție neobișnuită (orientat într-o parte) din cauza presiunii sinusale.
• Probleme oculare asociate: Pentru că ochii și nasul sunt conectați prin canalul nazo-lacrimal, nu e de mirare că multe afecțiuni nazale vin la pachet cu ochi umezi sau chiar conjunctivită. Inflamația din nas poate bloca drenajul lacrimilor, provocând lăcrimare excesivă sau scurgeri de la colțul ochilor. În infecțiile severe, ochii pot deveni roșii și iritați. Dacă observați scurgeri oculare simultan cu cele nazale, menționați acest aspect veterinarului, deoarece indică o boală respiratorie superioară care afectează întreg tractul aerian superior.
• Semne sistemice: Uneori, problemele nazale sunt însoțite de semne generale de boală. De exemplu, un câine cu infecție virală sau bacteriană poate avea febră, poate fi letargic (mai puțin jucăuș, doarme mult), poate avea apetit scăzut. Pierderea mirosului îl face adesea să fie mofturos la mâncare, s-ar putea să vedem că refuză bobițele, dar acceptă hrana umedă cu miros mai puternic, sau mănâncă doar dacă îl încurajăm. Pe termen lung, un câine cu rinită cronică netratată poate slăbi și poate prezenta o blană mai puțin îngrijită (pentru că se simte inconfortabil și nu se mai spală). În cazurile de tumori maligne sau infecții fungice diseminate, pot apărea și semne grave precum scădere în greutate accelerată, dureri osoase faciale, sau, cum menționam, chiar crize convulsive dacă boala invadează zona creierului (rar, dar posibil).

Atenție: Niciun câine nu le va avea toate aceste simptome deodată. De exemplu, la o simplă rinită alergică vom vedea doar strănut, secreție clară bilaterală și poate lăcrimare, fără febră sau apatie. La polul opus, într-o sinuzită cronică severă putem vedea secreții groase, sânge, strănut invers și stare alterată a câinelui. Ideea este să monitorizăm apariția și evoluția oricărui simptom nazal, dacă durează mai mult de câteva zile, dacă se agravează sau dacă câinele dă semne că îl deranjează mult, e momentul pentru un control veterinar.

Tabel comparativ: indicii oferite de diferite tipuri de scurgeri nazale

Pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine ce poate semnala aspectul secrețiilor nazale ale câinelui, iată un mic tabel orientativ:

Tipul secreției nazale	Caracteristici	Posibile cauze
Seroasă (clară, apoasă)	Incoloră, ca apa; poate fi abundentă	Rinită virală incipientă; alergii sezoniere; iritații (fum); început de rinită acută.
Mucoasă (albă, vâscoasă)	Consistență groasă, culoare alb-translucid	Rinită cronică neinfecțioasă; fază post-virală; inflamație moderată fără infecție bacteriană majoră.
Mucopurulentă (galbenă/verde, groasă)	Opacă, gălbuie sau verzui, uneori cu miros	Infecție bacteriană secundară; sinuzită purulentă; eventual corp străin vechi; rinită fungică.
Sânguinolentă (cu sânge amestecat)	Mucozități cu striuri de sânge	Iritație severă (de la strănut puternic sau corp străin); stadiu avansat de infecție fungică; posibil tumoare nazală în evoluție.
Epistaxis (sânge roșu, proaspăt)	Sângerare nazală moderată sau abundentă	Traumatism nazal; corp străin recent; tumoare (mai ales dacă e unilaterală persistentă); hipertensiune sau tulburări de coagulare (rare).
Unilaterală (o singură nară)	Scurgere doar pe partea stângă sau dreaptă	Corp străin; problemă dentară (abces); tumoare nazală incipientă; infecție fungică la debut; polip rar.
Bilaterală (ambele nări)	Scurgeri simetrice pe ambele nări	Infecție virală; alergie; rinită cronică; stadiu avansat de infecție bacteriană sau fungică; tumoră extinsă.

Notă: Acest tabel este orientativ. Diagnosticul cert nu se poate stabili doar după aspectul secrețiilor, dar aceste indicii pot ghida suspiciunile. Întotdeauna consultați veterinarul pentru un diagnostic corect.

Cum diagnostichează medicul veterinar problemele nazale

Dacă observați la câinele dumneavoastră simptomele descrise și mergeți cu el la medic, probabil vă întrebați ce va face concret veterinarul pentru a afla cauza. Diagnosticul afecțiunilor nazale la câini poate fi uneori o provocare și s-ar putea să implice mai multe etape și investigații, în funcție de gravitatea și durata simptomelor.

1. Anamneză și examinare fizică: În primul rând, medicul veterinar vă va pune întrebări despre istoricul câinelui, când au început simptomele, cum s-au manifestat (unilateral/bilateral, cu sânge sau nu, contextul apariției, de ex. după o plimbare în pădure sau după o vizită la pensiune canină, etc.), dacă au fost episoade similare în trecut, dacă câinele are alte probleme de sănătate cunoscute (de ex. alergii, probleme dentare, traumatisme). Aceste informații pot oferi indicii importante (de exemplu, un debut brusc după o plimbare în iarbă indică un corp străin posibil, sau strănut cu tuse în colectivități poate indica Bordetella). Apoi, medicul va examina câinele: va inspecta nările cu o lumină (caută secreții, inflamație, eventual corp străin vizibil la intrare), va palpa ușor zona facială și sinusală (pentru a vedea dacă există durere la atingere sau umflături, asimetrie între cele două părți ale feței). Va verifica respirația, dacă ambii nări suflă aer normal (uneori se pune o oglindă mică sau un tampon de vată la fiecare nară pentru a vedea fluxul de aer). De asemenea, verifică gura și dinții, un abces la o măsea poate fi dedus uneori dacă există gingie umflată sau dinte infectat. Ochii și urechile pot fi și ele examinate (infecțiile extinse pot afecta și urechile sau ochii). Examinarea generală include și temperatura corporală (febră), ascultarea plămânilor și inimii (pentru a exclude o pneumonie sau probleme cardiace care ar cauza sângerări nazale, de exemplu). În urma acestei evaluări inițiale, veterinarul își va formula o listă de posibile cauze (diagnostice diferențiale) și va recomanda pașii următori.
2. Teste de laborator de bază: În caz de suspiciune de infecție, se poate recomanda un test de sânge (hemogramă) pentru a vedea dacă există semne de infecție (număr crescut de globule albe) sau inflamație. De asemenea, anumite teste specifice de sânge pot fi făcute dacă se suspectează anumiți fungi, de exemplu, există un test de antigen pentru Cryptococcus (mai relevant la pisici), sau se pot măsura anticorpii anti-Aspergillus (deși testul nu e întotdeauna concludent, deoarece un rezultat pozitiv poate fi și din expunere fără boală, iar unii câini bolnavi pot avea test negativ). Aceste teste serologice ajută, dar nu pun singure diagnosticul. Dacă este prezentă o scurgere nazală purulentă, medicul poate lua o proba de secreție cu un tampon steril pentru a face cultură bacteriană și eventual antibiogramă (pentru a identifica exact ce bacterii cauzează infecția și la ce antibiotice sunt sensibile). În practică, cultura se face mai ales în rinită cronică sau recurentă, sau dacă antibioticele uzuale nu au dat rezultat, în rinitele acute, de obicei se tratează empiric.
3. Imagistică: radiografie sau tomografie (CT): Investigațiile imagistice sunt foarte importante mai ales dacă simptomele persistă peste 1-2 săptămâni sau sunt severe (sângerări, deformări faciale, etc.). Radiografia standard a capului (inclusiv proiecții specifice ale cavităților nazale și sinusurilor) poate arăta anumite modificări: de exemplu opacifierea unei părți a cavității nazale sau a sinusului (sugerează prezența țesut inflamator, puroi sau masă acolo), sau distrugerea (osteoliza) oaselor fine nazale (care apare în infecții fungice avansate sau în tumori invazive). Totuși, radiografia are limite, multe detalii fine pot scăpa. Tomografia computerizată (CT) sau chiar IRM (RMN) sunt mult mai utile pentru nas: CT-ul oferă imagini detaliate ale structurilor osoase și ale țesuturilor moi din nas și sinusuri. Un CT efectuat la nivelul capului câinelui poate diferenția destul de clar între o masă tumorală, o infecție fungică (care are un aspect tipic prin distrugerea turbinatelor nazale) sau o simplă rinită inflamatorie (unde nu se vede masă, ci doar îngroșarea mucoasei). Dacă medicul are acces la CT, îl va recomanda mai ales înainte de o intervenție sau dacă suspectează o boală gravă (tumoră, aspergiloză). CT-ul necesită anestezie ușoară (pentru ca animalul să stea nemișcat), dar oferă informații valoroase: localizarea exactă și dimensiunea problemei. De exemplu, pentru o tumoră nazală, CT-ul arată dacă a erodat oasele, dacă s-a extins spre creier sau ochi, lucru esențial pentru planul de tratament. Pentru aspergiloză, CT-ul poate arăta sinusurile opacificate pline de material fungic și distrugeri osoase caracteristice.
4. Rinoscopia (endoscopia nazală): Aceasta este o procedură de examinare directă a interiorului nasului cu ajutorul unui endoscop, un tub subțire, flexibil (sau rigid, cu cameră), care se introduce în nara câinelui pentru a vizualiza pasajele nazale. Rinoscopia se face sub anestezie generală, deoarece este inconfortabilă și ar putea răni animalul dacă acesta mișcă capul. Medicul veterinar (adesea un specialist ORL veterinar sau de medicină internă) va inspecta mucoasa nazală pe monitor: poate vedea inflamația, prezența de puroi, eventuale mase (tumori, polipi) sau plăci albicioase verzui specifice fungilor Aspergillus. Totodată, rinoscopia permite și prelevarea de biopsii: cu un instrument special, medicul va lua mici fragmente de țesut din mucoasa nazală sau dintr-o masă suspectă. Aceste probe vor fi trimise la laborator pentru analiză histopatologică (pentru a vedea la microscop ce tip de leziune este, de exemplu, inflamație cronică limfoplasmocitară, sau o anumită formă de cancer). Biopsia este singura metodă certă de a diferenția între tipurile de rinită cronică și de a confirma o tumoră și tipul ei. De asemenea, în timpul rinoscopiei se pot face spălături nazale (lavaj): se introduce ser steril și apoi se aspiră, lichidul obținut putând fi examinat pentru celule, bacterii, fungii sau paraziți (uneori acarienii nazali pot fi „spălați” afară și identificați la microscop). Rinoscopia este, așadar, atât diagnostică, cât și terapeutică (un corp străin vizibil poate fi scos pe loc cu pense speciale; plăcile fungice pot fi curățate parțial). Este posibil ca veterinarul dumneavoastră să vă trimită către un centru veterinar specializat pentru rinoscopie și CT, dacă clinica obișnuită nu dispune de acestea.
5. Alte investigații conexe: În funcție de situație, medicul poate recurge și la:
   – Radiografii dentare (dacă suspectează un abces dentar ca sursă a rinitei, va face radiografii la dinții superiori pentru a vedea rădăcinile).
   – Puncție/aspirație cu ac fin a oricăror umflături suspecte (de exemplu ganglioni limfatici măriți sau umflături faciale) pentru citologie, ca să vadă dacă conțin celule inflamatorii, fungice sau neoplazice.
   – Teste pentru coagulare și tensiune dacă sângerarea nazală este severă și nu se găsește altă cauză, uneori boli sistemice (tulburări de coagulare, hipertensiune) pot cauza epistaxis.
   – Teste de alergie (intradermice sau de sânge) dacă se bănuiește o rinită alergică cronică, deși acestea sunt mai utile pentru alergiile cutanate; uneori identificarea unui alergen de mediu poate ajuta la prevenție.
   – Test pentru jigodie (Distemper), dacă sunt semne neurologice sau o suspiciune puternică de jigodie la un câine nevaccinat cu scurgeri oculonazale, se pot face teste PCR sau imunologice pentru acest virus.

După parcurgerea acestor etape, în majoritatea cazurilor medicul veterinar va putea stabili diagnosticul precis sau măcar va restrânge la maximum posibilitățile (uneori se formulează un diagnostic prezumtiv, de exemplu „rinită cronică idiopatică”, după ce s-au exclus infecțiile, corpii străini, tumorile etc.). Important de știut pentru stăpâni: procesul diagnostic al unei boli nazale poate fi costisitor și de durată, mai ales dacă e nevoie de investigații avansate precum CT sau biopsii. Însă acestea sunt adesea indispensabile pentru a nu trata orbește. Discutați cu medicul despre opțiuni, costuri și pași, astfel încât să alegeți împreună cea mai bună abordare pentru companionul dumneavoastră.

Tratamentul sinuzitei și al bolilor cavității nazale la câini

Tratamentul acestor afecțiuni are două obiective majore: ameliorarea simptomelor (pentru ca animalul să poată respira și să se simtă mai bine) și eliminarea cauzei de bază. Având în vedere multitudinea cauzelor posibile, tratamentul va fi adaptat fiecărui caz. Vom trece în revistă principalele direcții terapeutice:

• Tratamentul infecțiilor bacteriene: Dacă veterinarul confirmă sau suspectează o infecție bacteriană (de obicei evidențiată de secreții purulente, culturi pozitive etc.), va prescrie un antibiotic adecvat. Antibioticele se administrează de regulă oral (tablete sau sirop) timp de 2-3 săptămâni, în funcție de gravitate. Este foarte important ca stăpânul să urmeze întocmai indicațiile: să dea dozele la intervalele cerute și să continue tratamentul până la capăt, chiar dacă după câteva zile câinele pare mai bine. Oprirea prematură poate duce la recidivă și la dezvoltarea de rezistență bacteriană. În unele cazuri, se pot folosi și antibiotice topice: picături nazale cu antibiotic sau nebulizări (inhalare de aburi cu antibiotic diluat), acestea se fac însă doar la indicația veterinarului, deoarece nu toate antibioticele pot fi administrate astfel. Dacă infecția bacteriană este recurentă sau cronică, medicul poate schimba antibioticul (eventual pe baza unei antibiograme) sau poate investiga o cauză subiacentă (de exemplu, o infecție fungică care predispune la suprainfecții bacteriene, sau un corp străin persistent). Notă: Antibioticele nu ajută în rinitele virale sau alergice, deci nu trebuie folosite decât atunci când sunt necesare, altfel pot face mai mult rău (selectând bacterii rezistente).
• Tratamentul infecțiilor virale: Pentru infecțiile virale (cum ar fi jigodia, parainfluența etc.), nu există medicamente antivirale specifice (cu excepția, eventual, a unor cazuri de jigodie unde se pot folosi seruri hiperimune la debut). Prin urmare, tratamentul este simptomatic și de susținere. Acest lucru include: odihnă (câinele bolnav trebuie ferit de efort și stres), hidratare (apă proaspătă la dispoziție, eventual administrarea de fluide la veterinar dacă are febră și e deshidratat), nutriție adecvată (mâncare moale, mirositoare, ușor de mâncat, pentru a-l încuraja să mănânce). Dacă sunt prezente și simptome de tuse sau bronșită, veterinarul poate prescrie nebulizări cu aburi calzi pentru a fluidifica secrețiile, sau medicamente pentru tuse. Antibioticele pot fi totuși prescrise preventiv dacă există risc mare de suprainfecție bacteriană (de exemplu, într-o infecție virală severă care topește mucoasa nazală, ca jigodia). De asemenea, în jigodie, tratamentul implică și abordarea altor simptome (trebuie ținut cont că e o boală multisistemică). Pentru majoritatea virozelor respiratorii ușoare, timpul și îngrijirea generală vor rezolva problema în 1-2 săptămâni. Atenție: asigurați-vă că țineți câinele departe de alți câini în această perioadă, deoarece multe infecții virale sunt contagioase (de exemplu, parainfluența și Bordetella se transmit ușor, cauza tusei de canisă).
• Tratamentul infecțiilor fungice: Infecțiile micotice nazale, precum aspergiloza, necesită o abordare diferită. Fungii sunt adesea rezistenți la tratamentul convențional dacă nu sunt abordați direct la locul infecției. Prin urmare, standardul de aur în aspergiloza nazală este tratamentul topic (local) antifungic: sub anestezie, după curățarea cât posibil a cavităților nazale de plăcile fungice, se instilează o soluție antifungică (precum clotrimazol sau enilconazol) în nări și sinusuri. Aceasta se face de obicei prin două mici catetere sau prin găuri mici practicate în sinusurile frontale (procedură minim invazivă), soluția fiind lăsată în contact cu mucoasa o perioadă înainte de a fi drenată. Uneori, în cazurile severe, poate fi nevoie de o chirurgie mai extinsă (rinotomie, deschiderea chirurgicală a cavității nazale) pentru a îndepărta manual masele fungice și a permite apoi soluției antifungice să pătrundă peste tot. Tratamentul local se poate repeta de 1-2 ori la interval de câteva săptămâni. Rata de succes la o singură rundă de tratament este destul de bună (70-80% câini se vindecă), dar unii pot necesita repetarea procedurii dacă infecția persistă. Tratamentul oral cu antifungice (precum itraconazol, fluconazol) poate fi folosit ca adjuvant sau în cazurile unde cel topic nu e posibil, însă de unul singur are eficiență limitată pentru infecțiile localizate în sinusuri (din cauza penetrării slabe a medicamentului în acele cavități). Totuși, dacă vorbim de infecții fungice sistemice (foarte rar la aspergiloza, se întâmplă doar la câini cu sistem imunitar compromis), atunci antifungicele orale și investigația cauzei imunosupresiei devin esențiale. Important: Tratamentul aspergilozei trebuie făcut de obicei de un specialist veterinar (medic infecționist sau chirurg), într-o clinică dotată cu imagistică și endoscopie, deoarece este un proces complex. După vindecare, este puțin probabil ca un câine să se reinfecteze imediat (nu devine „dependent” de tratament), însă proprietarul trebuie să fie vigilent la eventuale recidive ale simptomelor în viitor. Alte infecții fungice (ex. cryptococcoza) se tratează în principal medicamentos (oral sau injectabil) cu antifungice sistemice (precum fluconazol, amfotericină B etc.), uneori pe durate de luni de zile, și au prognostic rezervat dacă s-au extins către creier.
• Tratamentul paraziților nazali: Pentru acarienii nazali, nu există un singur tratament „minune” universal, însă s-a constatat că mai multe medicamente antiparazitare au eficiență ridicată. Veterinarul poate prescrie fie ivermectină (medicament anti-acarieni clasic, off-label, cu doză calculată în funcție de greutatea câinelui), atenție, unele rase ca Collie sau Sheltie au sensibilitate la ivermectină, lucru pe care medicul îl știe și va ajusta abordarea, fie milbemicină oxime (care se regăsește și în unele comprimate veterinare de deparazitare internă), fie alte antiparazitare din aceeași clasă. De regulă, se administrează o doză și apoi se repetă după 2 săptămâni pentru a acoperi tot ciclul parazitului. Peste 85% din cazuri se rezolvă cu astfel de tratament. Dacă simptomele nu dispar complet, este posibil fie că nu au fost acarieni de la început (ci altă boală), fie că a rămas o iritație residuă sau o infecție secundară care necesită altceva. Notă: acarienii nazali sunt contagioși doar între câini; dacă aveți mai mulți câini și unul este diagnosticat, e posibil ca medicul să recomande tratarea tuturor profilactic, deoarece pot fi infestări subclinice la ceilalți.
• Tratamentul rinitei alergice: Gestionarea alergiilor nazale la câini presupune, în primul rând, reducerea expunerii la alergen dacă acesta poate fi identificat (de ex., dacă știți că are crize primăvara, limitați plimbările prin iarba înaltă în acea perioadă; dacă e sensibil la praf, folosiți purificator de aer și curățați frecvent covoarele; dacă e la fumul de țigară, evitați să fumați lângă el, etc.). Ca medicație, veterinarii folosesc adesea antihistaminice (unele de uz uman, precum cetirizină, loratadină sau clorfeniramină, dozate special pentru câine, la indicația medicului). Răspunsul la antihistaminice este variabil, unii câini răspund bine și nu mai strănută, alții nu au mare efect. În cazurile mai supărătoare, se pot folosi antiinflamatoare corticosteroidiene pentru a reduce reacția alergică: fie sub formă de spray nazal cu steroizi veterinari (există formulări speciale, de exemplu cu fluticazonă, ce pot fi utilizate la câini pentru rinită cronică, dar sunt costisitoare), fie tablete cu prednison/prednisolon pe termen scurt. Steroizii aduc de obicei ameliorare marcată a simptomelor alergice, însă nu sunt recomandați pe termen lung datorită efectelor adverse. Medicul va stabili un echilibru, posibil alternând perioade cu antiinflamatoare doze mici în sezonul critic. De asemenea, spălăturile nazale cu ser fiziologic sau nebulizările cu ser pot ajuta mecanic la curățarea alergenilor din nas și la hidratarea mucoasei. Atenție: Nu administrați medicamente de alergie umane câinelui fără aviz veterinar, unele decongestionante (precum pseudoefedrina, fenilefrina) sunt toxice pentru animale, iar dozele de antihistaminice trebuie adaptate de medic.
• Îndepărtarea corpurilor străine: Dacă diagnosticul este de corp străin nazal, rezolvarea vine aproape instantaneu odată cu eliminarea acestuia. Medicul veterinar va seda sau va anestezia câinele și va folosi fie un rinoscop cu un instrument de prehensiune (un fel de pensetă lungă) pentru a apuca și extrage obiectul, fie va face un lavaj nazal: introducând ser steril sub presiune printr-o nară pentru a împinge obiectul afară pe cealaltă parte. În unele situații, localizarea exactă a obiectului poate necesita imagistică (endoscopie sau chiar chirurgie). După îndepărtare, de obicei câinele se simte rapid mai bine, deși mucoasa fiind iritată, pot mai continua strănuturile și secrețiile seroase încă o zi-două. Veterinarul va putea prescrie un scurt tratament cu antiinflamator pentru a reduce edemul și durerea locală, și poate un spray nazal cu antibiotic local pentru a preveni infecția în zona unde a stat corpul străin. Prognosticul este excelent dacă obiectul este scos complet.
• Gestionarea unui abces dentar sinusalo-nazal: În acest caz, trebuie rezolvată sursa infecției dentare. Medicul veterinar (sau un medic stomatolog veterinar) va efectua de obicei exodontia (extracția) dintelui cauzal sub anestezie, va drena abcesul dacă este cazul și va curăța locul. Câinelui i se vor administra antibiotice potrivite (deoarece infecțiile dentare sunt mixte, se aleg antibiotice cu spectru larg sau pe baza culturii din abces) și medicamente pentru durere. După ce dintele bolnav a fost scos, de obicei cavitatea nazală se va vindeca și scurgerile nazale vor înceta. E posibil să rămână o comunicare (oronasala) temporară până la vindecare, deci medicul vă va instrui să hrăniți câinele cu hrană moale și să evitați ca particule de mâncare să ajungă în nas pe durata vindecării. Prognosticul este foarte bun, iar după ~2 săptămâni de la extracție, în mod normal atât gura cât și nasul revin la normal.
• Tratamentul tumorilor nazale: Tratarea tumorilor în zona nazală la câini este dificilă, dar există opțiuni. Chirurgia singură, deși ideală pentru a scoate masa tumorală, este adesea limitată, e complicat să se îndepărteze complet o tumoră din nas cu margini de siguranță, datorită localizării (aproape de ochi, creier, multe structuri vitale). Totuși, dacă tumora este descoperită devreme și este localizată, un chirurg veterinar poate efectua o rinotomie (deschiderea cavității nazale) pentru a exciza cât mai mult din formațiune. Tratamentul de elecție (standardul recomandat) pentru majoritatea tumorilor maligne nazale la câini (precum adenocarcinomul) este radioterapia. Radiațiile pot fi direcționate precis către zona nasului, micșorând tumora și ameliorând simptomele. Multe studii arată că radioterapia prelungește semnificativ durata de viață și calitatea vieții la câinii cu cancer nazal, comparat cu lipsa tratamentului. Dacă vorbim de un limfom nazal (mai rar la câini, mai frecvent la pisici), acesta răspunde bine și la chimioterapie, deoarece limfomul este o boală sistemică, medicul veterinar oncolog va decide dacă e nevoie de radio, de chimio sau ambele, în funcție de extindere. În unele cazuri, se folosește o abordare combinată: de exemplu, radioterapie pentru adenocarcinom și apoi chirurgia de debulking (scoatere a resturilor tumorale) sau invers, întâi chirurgie pentru a reduce masa, apoi radiații pe zona rămasă. Chimioterapia are un rol limitat în tumorile nazale non-limfom, dar unele protocoale pot fi folosite paliativ. Scopul principal al tratamentului tumorilor nazale este controlul local al tumorii și al ameliorării simptomelor (reducerea obstrucției, a sângerărilor, a durerii). Chiar și cu tratament, tumorile nazale maligne din păcate au un prognostic rezervat, multe nu sunt vindecabile, însă tratamentele pot oferi câteva luni bune până la ~1-2 ani de viață de calitate, depinzând de tipul tumorii și momentul diagnosticului. În absența oricărui tratament, aceste tumori tind să progreseze în câteva luni și să ducă la eutanasiere datorită calității vieții scăzute (câinele nu mai poate respira, sângerează constant, are dureri). Notă: Decizia de a urma radioterapie/chimioterapie la un câine este una personală și trebuie discutată cu medicul, evaluând vârsta câinelui, starea lui generală și costurile/beneficiile tratamentului. Există centre de oncologie veterinară unde aceste proceduri se realizează, de obicei în marile orașe sau la facultățile de medicină veterinară.
• Managementul rinitei cronice idiopatice: Aceasta este o situație în care, după excluderea altor cauze, ne confruntăm cu o inflamație nazală „încăpățânată”. Scopul este controlul simptomelor pe termen lung, știind că o vindecare completă poate să nu fie posibilă. Se folosesc medicamente antiinflamatoare pe termen lung, în doze cât mai mici posibil care totuși țin simptomele sub control. Adesea, medicii încearcă mai întâi un AINS (antiinflamator nesteroidian) precum meloxicam sau carprofen, la unii câini, administrarea zilnică sau pe perioade de câteva săptămâni reduce inflamația nazală și strănutul. Dacă AINS nu sunt suficiente, se trece la corticosteroizi (prednison, prednisolon) în doză mică, care sunt mai puternic antiinflamatori. O schemă folosită în practică e să se înceapă cu o cură scurtă de prednison zilnic pentru a potoli inflamația, apoi să se continue cu doze la 2 zile sau săptămânal, după cum e nevoie, monitorizând simptomele. În paralel, se tratează episoadele acute bacteriene cu antibiotice atunci când apar (câinii cu rinită cronică fac frecvent suprainfecții). Un alt instrument util este folosirea de nebulizări frecvente acasă (expunerea câinelui la aburi, eventual într-o baie caldă plină de aburi sau cu un umidificator), care ajută la menținerea fluidității mucusului. În unele cazuri, medicul poate recomanda și imunomodulatoare sau antihistaminice dacă bănuiește o componentă alergică. De asemenea, un spray nazal cu corticosteroid (ex. fluticazonă) poate fi folosit zilnic, având avantajul acțiunii locale cu absorbție sistemică minimă, însă nu toți câinii îl tolerează (senzația de puf în nas îi poate stresa). Îngrijirea unui câine cu rinită cronică implică și vizite periodice la veterinar pentru evaluare și eventuale ajustări de tratament. Deși poate fi frustrant să nu se vindece complet, mulți câini pot duce o viață confortabilă cu boala ținută sub control.
• Măsuri de susținere și îngrijire la domiciliu: Indiferent de cauza identificată și de tratamentul specific, ca proprietar puteți lua și măsuri generale care să ajute câinele să treacă mai ușor peste problemele nazale:
  • Curățarea secrețiilor: Ștergeți gentil nările câinelui cu un șervețel moale sau cu tifon îmbibat în ser fiziologic cald, de câte ori se adună cruste sau mucus uscat. Un nas curat îl va ajuta să respire mai bine și previne iritația pielii de sub nări.
  • Umidifierea aerului: Folosiți un umidificator în camera unde doarme câinele, mai ales iarna când aerul e uscat, sau creați o „saună” improvizată ducând câinele în baie cu dumneavoastră când faceți duș cu apă caldă. Inhalarea de aburi calzi 10-15 minute poate ajuta la fluidificarea mucozităților din nas, ușurând eliminarea lor. Există și dispozitive de nebulizare pentru animale, întrebați medicul dacă ar fi utile. Uneori veterinarii recomandă adăugarea de mentol sau ulei de eucalipt în apă (ca la oamenii cu inhalații), dar atenție: aceste substanțe trebuie folosite cu precauție la animale, în concentrații foarte mici, deoarece mirosurile puternice îi pot deranja și pot chiar irita mai mult.
  • Hidratare și alimentație: Asigurați-vă că blănosul bolnav bea suficientă apă. Dacă are nasul înfundat, îi puteți stimula interesul pentru apă oferindu-i un pic de bulion călduț nesărat sau apă cu un strop de suc de carne. Pentru alimentație, dacă refuză crochetele uscate, încercați să îi dați hrană umedă sau gătită de casă (pui fiert cu orez, de exemplu), cu aroma mai puternică, când câinele nu miroase bine, gustul contează mai puțin, deci mâncarea trebuie să aibă miros atractiv. Hrana se poate încălzi ușor (călduță) pentru a emana mai mult miros. Un câine hrănit și hidratat se va recupera mai repede. Dacă are dificultăți de a mânca din bol (pentru că nu poate mesteca și respira pe nas simultan), oferiți porții mai mici și dese, eventual ridicați castronul la nivelul pieptului pentru o poziție mai comodă.
  • Odihnă și confort: Câinele bolnav are nevoie de un loc călduț și confortabil pentru a se odihni. Evitați curenții de aer rece și umezeala excesivă. De asemenea, limitați exercițiul fizic intens până când respiră normal, plimbările să fie mai scurte și mai dese dacă e nevoie, în loc de una lungă unde s-ar putea sufoca. Dacă are crize de strănut invers, păstrați-vă calmul și mângâiați-l ușor pe gât, liniștindu-l până trece episodul. Unii stăpâni pun degetul pe nările câinelui pentru 2 secunde când acesta strănută invers (forțându-l să înghită și să se oprească), discutați cu medicul dacă e o metodă ok pentru cazul vostru.
  • Medicamente prescrise administrate corect: Urmați întocmai indicațiile medicului cu privire la orice pastilă, picătură sau inhalant prescris. Dacă aveți picături nazale de administrat acasă, cel mai bine e să le puneți când câinele e liniștit; ridicați ușor botul în sus și picurați la intrarea nării (nu forțați pipeta adânc). Lăudați-l și recompensați-l după medicare pentru a nu prinde frică. Nu folosiți medicamente „de oameni” (spray-uri nazale, decongestionante, aspirină etc.) fără acord veterinar, multe pot fi periculoase pentru câini.

În concluzie, tratamentul poate varia de la simplu (câteva medicamente și îngrijire la domiciliu) până la foarte complex (proceduri sub anestezie, chirurgie, radioterapie). Cheia este să colaborați strâns cu medicul veterinar, să observați progresul câinelui și să comunicați orice schimbare. Multe cazuri de rinită acută se rezolvă complet, iar câinele revine la viața normală. Cazurile cronice necesită răbdare, dar cu management bun, și acei căței pot avea o viață fericită.

Prevenție: cum putem proteja câinii de aceste probleme

Nu toate bolile nasului pot fi prevenite, dar ca proprietar puteți lua câteva măsuri pentru a reduce riscul ca patrupedul să dezvolte sinuzită sau alte afecțiuni nazale:

• Vaccinarea corectă: Asigurați-vă că urmați schema de vaccinare a puilor și rapelurile anuale recomandate de medicul veterinar. Vaccinurile antijigodie, contra adenovirusului și parainfluenței (adesea incluse în vaccinurile polivalente) protejează câinele de cele mai severe boli virale ce pot cauza rinită și complicații respiratorii. Un câine vaccinat are mult mai puține șanse să facă o infecție respiratorie virală gravă.
• Evitarea expunerii la iritanți: Nu fumați lângă animale și limitați folosirea de spray-uri iritante, parfumuri sau detergenți puternici în prezența lor. Dacă faceți curățenie cu substanțe cu miros puternic, țineți câinele într-o altă încăpere până se aerisește bine. Gândiți-vă că nasul câinelui este mult mai sensibil decât al nostru.
• Plimbări în siguranță: Când vă plimbați câinele în zone cu vegetație abundentă (tufișuri, iarbă înaltă), fiți atenți să nu adulmece prea insistent spice uscate sau plante care pot rămâne blocate. Puteți evita zonele cunoscute cu multe foxtails (spice ascuțite) în sezonul lor. După fiecare plimbare în natură, verificați-l la nas (și urechi), dacă strănută mult după ieșire, inspectați nările la lumină și duceți-l la veterinar dacă suspectați că are ceva în nas (nu încercați să scoateți obiecte adânci cu penseta acasă, puteți împinge corpul mai rău).
• Igienă și deparazitare: Deși acarienii nazali nu pot fi preveniți prin deparazitările uzuale (cele interne/externe comune nu îi acoperă întotdeauna), menținerea unei bune igiene a adăpostului câinelui și evitarea contactului cu animale suspecte ajută. Dacă mergeți des în parc, discutați cu medicul despre opțiuni de deparazitare preventivă suplimentară care să acopere și acarienii (unele spot-on sau pastile anti-pureci/căpușe au efect și împotriva acestora).
• Îngrijire dentară: O igienă orală bună reduce șansele apariției abceselor dentare care pot sparge în sinus. Periați dinții câinelui dacă se poate sau oferiți-i jucării masticabile/diete speciale care reduc tartrul. Faceți controale stomatologice anuale, veterinarul poate curăța tartrul și identifica din timp un dinte cu probleme înainte să se infecteze grav.
• Monitorizarea și tratarea alergiilor: Dacă știți că blănosul are alergii (de pildă dermatită atopică sau alergii sezoniere care îi provoacă și rinită), lucrați cu medicul pentru un plan preventiv. Asta poate include administrarea de antihistaminic preventiv înainte de sezonul critic, folosirea unui purificator de aer în casă, curățenie regulată pentru a reduce praful și acarienii din mediul lui, etc. Controlul alergiilor va preveni inflamațiile repetate ale nasului care altfel ar putea duce la rinită cronică.
• Vizite medicale la primele simptome: Nu în ultimul rând, acționați prompt când observați ceva în neregulă. O rinită acută tratată din timp are șanse mai mici să devină cronică. Dacă observați un nas care curge mai mult de 2-3 zile, mai ales dacă secreția devine groasă sau urât mirositoare, sau câinele are și febră sau stare proastă, mergeți la veterinar. O cură de antibiotic sau antifungic la timp poate preveni complicații precum sinuzita severă. De asemenea, nu ignorați sângerările nazale, un episod izolat poate fi de la o iritație minoră, dar sângerările repetate sau abundente necesită investigații.
• Evitarea traumelor: Folosiți ham în loc de zgardă dacă câinele trage tare (o smucire bruscă în lesă cu zgarda poate răni zona gâtului și capului). În mașină, transportați câinele în siguranță (cu centură specială sau în cușcă) ca să preveniți lovirea de bord dacă frânați brusc. Unele accidente sunt imprevizibile, dar un plus de precauție ajută.

Prin urmare, deși nu putem feri complet câinii de toți microbii și riscurile, putem reduce mult incidența problemelor nazale prin îngrijire responsabilă și prevenție. Iar dacă totuși boala apare, sperăm că informațiile din acest ghid v-au fost utile pentru a înțelege mai bine situația și cum să îi oferiți patrupedului cea mai bună îngrijire.

Întrebări frecvente (FAQ)

Este sinuzita la câini contagioasă?

Depinde de cauza care a provocat-o. Sinuzita în sine înseamnă inflamație și infecție în sinusuri, nu se „ia” de la un câine la altul ca atare. Însă factorii declanșatori pot fi contagioși: de exemplu, virusurile precum cel al jigodiei sau parainfluenței se transmit între câini și pot cauza rinită/sinuzită la mai mulți câini dintr-o canisă. Bacteria Bordetella (tusea de canisă) se ia și ea între câini. Acarienii nazali sunt paraziți contagioși direct între câini. În schimb, o sinuzită cauzată de un corp străin, de o alergie sau de o tumoare nu este contagioasă deloc. Nici infecția fungică aspergilară nazală nu se transmite de la un câine la altul, sporii de Aspergillus sunt peste tot în mediu, nu trebuie izolat câinele de alții, pentru că majoritatea animalelor și oamenilor nu se vor îmbolnăvi doar prin apropierea de un câine cu aspergiloză (totuși, câinii sau persoanele cu imunitatea grav compromisă ar trebui ținuți departe până ce infecția e tratată, ca măsură extra de precauție). Pe scurt: dacă boala e cauzată de un agent infecțios contagios (virus, bacterie, acarieni), atunci țineți câinele departe de alți câini până se vindecă, pentru a nu răspândi. Dacă nu, nu trebuie izolat.

Ce pot face acasă ca să-mi ajut câinele cu nasul înfundat să respire mai bine?

În afară de tratamentul prescris de veterinar, puteți ajuta mult prin mici măsuri de îngrijire la domiciliu. În primul rând, asigurați-vă că cavitatea nazală rămâne umedă și desfundată: folosiți un umidificator în camera câinelui sau stați cu el în baie la aburi câteva minute zilnic; aplicați ser fiziologic sub formă de picături în nări (câteva picături în fiecare nară, de 2-3 ori pe zi), serul ajută la fluidificarea mucusului și curățare. Puteți folosi și spray-uri cu soluție salină pentru copii (fără medicamente adăugate) dacă vă este mai ușor de administrat; acestea spală blând interiorul nasului. Ștergeți-i nasul de secreții cu o cârpă moale umedă, ca să poată respira pe nări. Nu lăsați crustele să se adune la nări. Țineți câinele hidratat, puteți oferi și puțină supă clară (fără sare/condimente) pentru aport de lichid. Ridicați patul câinelui sau perna pe care doarme astfel încât capul să stea puțin mai sus (gravitația va ajuta la drenaj). Dacă are probleme mari în a mânca și respira simultan, dați-i porții mai mici și faceți pauze între îmbucături ca să poată sufla pe nas. Oferiți o alimentatie moale (mai ușor de inghițit). Mențineți-l într-un mediu liniștit, cald (dar nu uscat) și evitați fumul, praful sau parfumurile în casă. Toate aceste măsuri nu vindecă boala de fond, dar îl ajută pe cățel să fie mai confortabil și sprijină procesul de vindecare.

Pot să-i dau câinelui meu medicamente pentru răceală sau nas înfundat destinate oamenilor? 

Nu, decât dacă medicul veterinar vă indică explicit un anumit medicament și doza pentru câine. Multe medicamente de răceală de la farmacie pentru oameni sunt periculoase pentru câini. De exemplu, spray-urile nazale decongestionante pentru oameni (care conțin adesea oximetazolină sau xilometazolină) pot provoca intoxicații la animale și oricum nu sunt studiate pentru siguranța lor la câini, deci nu folosiți astfel de spray-uri în nasul câinelui! De asemenea, decongestionantele orale care conțin pseudoefedrină sau fenilefrină sunt toxice pentru câini (pot cauza creșteri de tensiune, aritmii, tremurături). Chiar și unele remedii naturiste pe care noi le luăm (uleiuri esențiale mentolate, eucalipt) pot fi prea intense pentru câini și pot irita și mai tare mucoasa nazală. Antihistaminicele umane (precum Zyrtec, Claritin) pot fi folosite în anumite cazuri de rinită alergică la câini, dar numai sub îndrumarea medicului, care va ajusta doza în funcție de greutate și va verifica dacă sunt contraindicații. Aspirina sau ibuprofenul „pentru febră” nu se dau la câini pentru febra din răceală, ibuprofenul este toxic, iar aspirina poate crea probleme gastrice. În concluzie, nu medicați câinele pe cont propriu cu ce aveți în dulapul de medicamente; consultați veterinarul, el vă poate recomanda alternative sigure (de exemplu, există picături saline veterinare, există și unele suplimente pentru susținerea imunității la nevoie, dar totul trebuie adaptat la specia canină).

Când ar trebui să merg cu câinele la veterinar pentru un nas care curge sau sângerări nazale? 

Dacă observați că nasul câinelui curge continuu mai mult de câteva zile, chiar dacă la început secreția era transparentă, este indicat să programați o vizită. În mod special, mergeți la veterinar imediat dacă: 

• Secrețiile nazale devin galbene, verzi sau urât mirositoare (semn de infecție bacteriană ce necesită antibiotic). 
• Apare sânge în secreții sau episoade de epistaxis (sângerare pe nas), mai ales dacă sângerarea este abundentă sau repetată. 
• Câinele are și febră (temperatură rectală peste 39,5°C), este apatic, nu mănâncă, sau prezintă și alte simptome (tușe, ochi inflamați, vărsături, etc.). 
• Respirația devine greoaie chiar și în repaus sau câinele gâfâie exagerat fără efort (semn că poate nu primește suficient aer pe nas). 
• Observați o umflătură la nivelul nasului sau feței, sau că forma nasului devine asimetrică. 
• Strănuturile sunt necontrolate, foarte dese și câinele pare în mare disconfort.

Practic, orice simptom moderat până sever sau care se înrăutățește e un motiv să cereți ajutor medical. O banală rinoree (secreție nazală) clară la un câine altfel vioi poate fi observată 2-3 zile, poate trece de la sine dacă a fost o iritație ușoară. Dar dacă intrăm în ziua 3-4 și nu e mai bine, mai ales dacă e mai rău, nu mai amânați consultul. Întotdeauna e mai ușor de tratat din pripă decât în stadii avansate. Iar sângerarea nazală la un câine nu este normală, după ce excludeți o mică zgârietură externă, orice sângerare care iese efectiv pe nări trebuie investigată.

Cât de grave sunt tumorile nazale la câini și ce șanse de tratament există?

Tumorile nazale la câini, din păcate, sunt de obicei afecțiuni grave, întrucât majoritatea sunt maligne și local agresive. Așa cum am discutat, cel mai frecvent este adenocarcinomul nazal. Acest tip de cancer nu metastazează foarte des în alte organe (rămâne local, doar ~20% din cazuri se duc în ganglioni sau plămâni), însă tinde să crească local și să distrugă tot în jur: oasele nasului, sinusurile, poate invada spre orbită (ochi) sau spre creier. Simptomele (secreții cu sânge, dificultăți respiratorii) se agravează pe măsură ce tumora avansează. Fără niciun tratament, speranța de viață medie este mică, poate câteva luni de la diagnostic (depinde cât de repede evoluează la fiecare individ). Există însă șanse de a prelungi viața și a o face mai confortabilă cu tratament adecvat. Radioterapia este, conform specialiștilor, cea mai eficientă modalitate de a controla tumorile nazale la câine, în studii, s-a arătat că poate oferi median ~1 an de supraviețuire, unii câini trăind și 2 ani sau mai mult cu tumora sub control, în funcție de răspuns. Chirurgia, dacă e posibilă, poate îndepărta o parte din tumoră și reduce semnele clinice, dar rar reușește să scoată tot (și tumora poate recidiva). Uneori se face chirurgie pentru a micșora masa, apoi radioterapie pentru ce rămâne. Chimioterapia clasică nu este foarte eficientă pe adenocarcinomul nazal, dar unele tipuri de tumori (limfomul nazal) pot răspunde la chimio. Per total, putem spune că șansele de „vindecare” completă sunt mici, dar șansele de ameliorare sunt mari cu intervențiile disponibile. Fiecare caz este diferit, unele tumori răspund excelent la radiații și câinele practic revine la o stare aproape normală pentru o bună perioadă; altele sunt mai rezistente. Un lucru e clar: tratamentul timpuriu ajută. Cu cât se intervine mai repede (când tumora nu a distrus tot nasul), cu atât șansele de a-i oferi câinelui timp de calitate cresc. Decizia de a trata depinde de vârsta câinelui, de costuri și acces la aceste terapii și de dorința proprietarului. Unii stăpâni poate aleg să nu facă radioterapie (dacă nu au unde sau nu își permit), dar și atunci medicul poate ajuta cu îngrijire paleativă: antibiotice pentru infecțiile secundare, antiinflamatoare pentru reducerea inflamației, analgezice dacă sunt dureri, eventual mici intervenții pentru a drena sinusurile dacă sunt pline etc. Scopul este ca, indiferent de alegere, câinele să nu sufere și să aibă cea mai bună calitate a vieții posibilă.

Cum te pot ajuta medicii veterinari de la Joyvet

Medicii veterinari de la Joyvet pot evalua cauzele posibile ale strănutului, secrețiilor nazale, respirației zgomotoase sau sângerărilor pe nas și îți pot recomanda investigațiile și tratamentul potrivit. Pentru că afecțiunile cavității nazale pot avea cauze foarte diferite, de la infecții și corpi străini până la probleme dentare sau formațiuni nazale, este important ca diagnosticul să fie stabilit corect încă de la început.

Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Mădălina Roșoiu, medic veterinar specialist în endoscopie veterinară

Surse recomandate:

1. Merck Veterinary Manual – Rhinitis and Sinusitis in Dogs,
2. PetMD – Rhinitis and Sinus Infections in Dogs, 
3. VCA Animal Hospitals – Nasal Tumors in Dogs, 
4. Merck Veterinary Manual – Canine Nasal Mites, 
5. NDSR (North Downs Specialist Referrals) – Aspergillosis/Fungal Rhinitis in Dogs.