Mastocitomul la câini și pisici: Ghid complet pentru proprietari

Dacă veterinarul ți-a spus că animalul tău are un mastocitom, este normal să fii îngrijorat și să ai multe întrebări. Acest articol te va ajuta să înțelegi, pe înțelesul tuturor, ce este mastocitomul, cum se manifestă, cum se tratează și cum îi poți oferi îngrijirea potrivită câinelui sau pisicii tale.

Pe scurt, iată câteva aspecte esențiale despre mastocitom:

Ce este mastocitomul: Mastocitomul (numit și tumoră mastocitară) este un tip de cancer malign al celulelor mastocite, celule ale sistemului imunitar implicate în reacțiile alergice. Aceste tumori apar de obicei ca noduli sau umflături pe piele, dar pot afecta și organe interne (splină, ficat, intestine, măduvă osoasă).
Frecvență și predispoziții: Este cea mai frecventă tumoră cutanată la câini (aprox. 20% din totalul tumorilor de piele la câini) și a doua ca frecvență la pisici. Orice câine sau pisică poate dezvolta mastocitom, însă anumite rase au risc mai mare. La câini, rase precum Boxer, Bulldog (englez și francez), Boston Terrier, Mops (Pug), Golden Retriever, Labrador, Cocker Spaniel, Shar-Pei, Beagle ș.a. sunt mai predispuse. La pisici, Siamese par să aibă o predispoziție pentru un anumit tip de mastocitom.
Simptome principale: De regulă, mastocitomul apare ca o umflătură pe piele care poate varia ca aspect, poate fi o gâlmă mică sau mare, fermă sau moale, uneori roșiatică, inflamată sau ulcerată. Poate crește rapid sau dimpotrivă foarte lent. Caracteristic, aceste tumori pot să își schimbe dimensiunea (se umflă și se desumflă periodic), mai ales dacă sunt iritate sau traumatizate, din cauza eliberării histaminei din mastocite. Animalul poate prezenta mâncărime, roșeață sau durere în zona tumorii. În cazuri mai avansate sau dacă tumorile eliberează substanțe în organism, pot apărea vărsături, diaree cu sânge (negricios sau roșu) și slăbiciune.
Diagnosticul și importanța controalelor: Orice nodul nou apărut pe câine sau pisică trebuie examinat de un veterinar. Mastocitomul este supranumit uneori „marele imitator”, deoarece poate semăna cu o mușcătură de insectă, o alergie, un neg sau altă leziune benignă. Diagnosticul cert se pune prin citologie (aspirat cu ac fin), prelevând celule din tumoare și examinându-le la microscop. Confirmarea și evaluarea agresivității se fac prin biopsie și examen histopatologic după îndepărtarea tumorii. De asemenea, veterinarul va recomanda adesea teste de stadializare (analize de sânge, citologie ganglionară, ecografie abdominală, radiografii) pentru a verifica dacă tumora s-a extins în organism.
Tratament și prognostic: Chirurgia de îndepărtare completă a tumorii cu margini largi de siguranță este tratamentul principal pentru mastocitom. Tumorile extirpate vor fi analizate pentru a determina gradul tumoral (indicator al agresivității). În funcție de grad și de rezultatul operației, pot fi necesare tratamente adiționale: chimioterapie, radioterapie sau terapii țintite (de exemplu medicamente precum toceranib, Palladia sau injecții intratumorale cu tigilanol tiglat, Stelfonta, disponibile în anumite țări). Prognosticul variază mult: tumorile de grad redus (benigne) pot fi vindecate prin chirurgie și au supraviețuire de mulți ani, pe când tumorile de grad înalt au tendință de metastazare (extindere la ganglioni, organe) și pot necesita tratament intensiv, supraviețuirea fiind adesea mai scurtă (câteva luni până la ~2 ani în funcție de răspunsul la tratament). La pisici, mastocitoamele cutanate au de obicei prognostic bun după excizie (fiind adesea benigne și cu recurență redusă), însă formele viscerale (splenice sau intestinale) sunt mult mai grave și scad speranța de viață.

Ce este mastocitomul?

Mastocitomul este o tumoră malignă care se dezvoltă din mastocite, celule prezente în mod normal în țesuturile corpului, având un rol important în reacțiile alergice și inflamatorii. Mastocitele stochează în granulele lor substanțe precum histamina, heparina și alte substanțe chimice. Când ai alergii, mastocitele eliberează histamină, provocând simptome ca mâncărime, înroșire, umflare sau secreții nazale. În cazul mastocitomului, aceste celule se înmulțesc necontrolat și formează o tumoare.

La câini și pisici, mastocitomul apare cel mai frecvent la nivelul pielii sau imediat sub piele (în țesutul subcutanat). Deși poate apărea la orice vârstă, este întâlnit mai des la animalele de vârstă mijlocie sau senior (în jur de 8-10 ani la câini; la pisici variabil, mastocitoamele cutanate apar frecvent după 4-5 ani). Această afecțiune poate afecta orice rasă sau metis, însă studiile arată că anumite rase sunt mult mai predispuse (vezi mai jos).

Un mastocitom poate fi unic (cel mai frecvent, în ~85-90% din cazurile canine există o singură tumoare) sau, mai rar, multiplu, unele animale dezvoltă mai multe tumori simultan sau de-a lungul vieții. În aproximativ 10-15% din cazuri la câini, pot apărea multiple mastocitoame. Rasele brahicefalice (cu botul scurt) cum sunt Boxerii și Mopsii prezintă adesea mastocitoame multiple, însă interesant este că la acestea tumorile tind să fie de grad mai mic (mai puțin agresive) comparativ cu alte rase.

Mastocitomul este un tip de cancer, uneori este relativ localizat și benign (mai „liniștit”), alteori însă este foarte agresiv. Chiar dacă aspectul exterior al tumorii poate oferi indicii, comportamentul biologic al mastocitomului este imprevizibil; de aceea, toate mastocitoamele sunt tratate ca potențial maligne până la probă contrarie. Abia după examinarea histologică a tumorii îndepărtate se poate ști cât de agresivă era (prin determinarea gradului). Vom detalia acest aspect la secțiunea de tratament și prognostic.

Cauze și factori de risc

De ce apare mastocitomul?, Din păcate, la fel ca în multe tipuri de cancer, cauza exactă nu este pe deplin înțeleasă. Nu există un singur factor care să explice de ce un anumit câine sau pisică dezvoltă acest tip de tumoră. Se consideră că este vorba de o combinație complexă de factori genetici și de mediu.

S-au identificat totuși unele mutații genetice asociate cu mastocitoamele. Una dintre cele mai cunoscute implică gena care codifică receptorul c-kit (o tirozin-kinază implicată în multiplicarea și supraviețuirea mastocitelor). Aproximativ 20-30% dintre mastocitoamele la câini prezintă această mutație genetică, iar prezența ei poate fi legată de tumori mai agresive. La pisici, studiile arată că până la ~67% dintre mastocitoame au și ele mutația c-kit, similar cu câinii. Aceste descoperiri au dus și la dezvoltarea unor terapii țintite (medicamente care blochează receptorul c-kit, vezi secțiunea de tratament).

Factori de risc cunoscuți:

Rasa și predispoziția genetică: Așa cum am menționat, anumite rase de câini sunt notabile pentru incidența crescută a mastocitomului. Printre acestea se numără: Boxerii și Boston Terrierii (în jur de jumătate din cazurile de mastocitom apar la aceste două rase), Bulldogii, Mopsul (Pug), Bullmastiff, Labrador Retriever, Golden Retriever, Teckel (Dachshund), Cocker Spaniel, Beagle, Schnauzer, Shar-Pei, Staffordshire Terrier, Fox Terrier, Weimaraner etc. La pisici, nu există o listă la fel de lungă de rase predispuse, deoarece mastocitomul apare în mod relativ egal la pisicile domestice europene. Totuși, pisicile Siameze au o predispoziție recunoscută, în special pentru o variantă de mastocitom cutanat (numit tip histiocitar, întâlnit la Siamezele tinere, vom detalia la secțiunea dedicată pisicilor).
Vârsta: Câinii de 8-10 ani sunt cel mai des diagnosticați cu mastocitom, dar pot fi afectați și câini mai tineri sau mai bătrâni. La pisici, forma clasică cutanată apare adesea la pisici adulte mature (în medie peste 4-5 ani). Există totuși și forma care apare la pisici tinere (sub 4 ani), de obicei la Siameze, pentru mastocitomul de tip histiocitar.
Factori de mediu: Nu s-au identificat clar factori de mediu declanșatori, precum substanțe chimice, dietă sau radiații, care să cauzeze direct mastocitomul. Expunerea la soare nu pare să fie un factor major (spre deosebire de alte tumori de piele, cum ar fi anumite forme de carcinom). Unii cercetători investighează posibila legătură cu inflamații cronice sau cu reacții de hipersensibilitate ale sistemului imunitar, însă nu există concluzii ferme. Cu alte cuvinte, în prezent nu se cunosc metode de prevenire sigure pentru mastocitom.
Imunosupresia sau alte afecțiuni: Nu există dovezi clare că bolile care slăbesc sistemul imunitar ar favoriza mastocitomul. Totuși, orice proprietar trebuie să fie vigilent: un animal care a avut deja un mastocitom este la risc de a dezvolta altele noi în viitor (nu neapărat metastaze ale primului, ci tumori separate, dat fiind terenul genetic predispozant).

Pe scurt, oricine poate face mastocitom, dar dacă ai un câine dintr-o rasă predispusă sau o pisică Siameză, merită să acorzi o atenție specială oricăror umflături sau leziuni cutanate apărute.

Simptome și manifestări clinice

Cum arată și cum se comportă un mastocitom? Manifestările mastocitomului pot fi destul de variate, de unde și porecla de „marele pretendent/imitator” dată de oncologii veterinari. Vom descrie în primul rând semnele cutanate (cele mai frecvente), apoi semnele generale sau specifice formelor interne, și vom menționa diferențele între câini și pisici.

Mastocitomul cutanat la câini

La câini, mastocitomul apare de obicei ca o umflătură (nodul) pe piele sau sub piele, vizibilă și/sau palpabilă. Poate apărea oriunde pe corp, însă există zone unde este observat mai des: trunchiul (spate, flancuri, abdomen) și membrele sunt cele mai comune locații, urmate de zona gâtului și capului. Un studiu citat de chirurgii veterinari arată distribuția: ~40-60% pe trunchi, ~20-40% pe membre, ~10% pe cap și gât. Totuși, nici o zonă nu este exclusă, mastocitoame au fost raportate pe laba piciorului, pe coadă, în jurul organelor genitale etc. Locația contează și pentru prognostic: s-a observat că tumorile situate în zone delicate precum degetele, zona unghiilor, botul, orificiile (gură, pleoape) sau regiunea inghinală/perianală tind să fie mai agresive și mai predispuse la recidivă/metastază decât cele de pe trunchi.

Dimensiunea și aspectul: Mastocitoamele pot fi mici (câțiva milimetri) sau mari (câțiva centimetri). Unii câini au ani de zile un mic nodul stabil, alții dezvoltă într-un timp scurt o masă de dimensiuni considerabile. O caracteristică notabilă este că dimensiunea poate fluctua, proprietarii adesea observă că „ba se micșorează, ba se umflă” de la o zi la alta. Această fluctuație este cauzată de degranularea mastocitelor: atunci când tumora este agitată, lovită sau palpată insistent, mastocitele eliberează histamină și alte substanțe care cauzează inflamație locală, făcând tumora să se umfle și pielea din jur să se înroșească. Apoi, după un timp, umflătura se poate retrage parțial. Acest fenomen (uneori numit semnul Darier în literatură) este destul de sugestiv pentru mastocitom. Atenție: nu încerca să testezi acest lucru acasă prin manipularea nodulului, poate provoca disconfort animalului și agrava inflamația.

La palpare, un mastocitom poate fi ferm sau moale, bine delimitat sau difuz, mobil sub piele sau aderent de țesuturile de dedesubt. Suprafața pielii de deasupra poate fi normală la culoare și acoperită de păr sau poate fi roșie, inflamată, fără păr. Unele mastocitoame fac ca pielea să ulcereze (să formeze rană deschisă), mai ales cele agresive pot să arate ca o rană care nu se vindecă, cu cruste și sângerări. Alteori însă arată ca un simplu neg sau lipom (depozit de grăsime), acesta e motivul pentru care numai examinarea la microscop poate confirma diagnosticul, aspectul înșală.

Simptome sistemice (generale) la câini: Multe mastocitoame mici și localizate nu dau semne de boală generală, câinele se comportă normal, mănâncă normal, doar că are „o gâlmă” pe care o investighezi. În cazurile în care tumora eliberează masiv histamină sau când boala este avansată, pot apărea și semne precum:

Vărsături și scăderea apetitului, din cauza ulcerelor gastrice pe care histamina le poate provoca în stomac și intestin. Uneori stăpânii observă vărsături cu conținut bilos sau chiar cu urme de sânge.
Diaree, scaun moale sau chiar diaree cu sânge digerat (aspect de melenă, negricios) cauzată de ulcerații intestinale.
Letargie, apatie, animalul e mai puțin activ, pare că nu se simte bine.
Paliditate, slăbiciune, dacă apar sângerări interne din cauza ulcerelor, câinele poate deveni anemic (mucoasele pali și stare de leșin).
Prurit (mâncărime) sau durere la nivelul tumorii, câinele se linge, mușcă sau scarpină insistent zona, semn că îl deranjează.
Ganglioni limfatici măriți, dacă mastocitomul s-a răspândit la ganglionul regional, acesta poate fi mărit și detectabil la palpare (de exemplu, un mastocitom pe laba piciorului poate mări ganglionii poplitei sau inghinali).

Mastocitomul la pisici, forme cutanate și viscerale

La pisici, mastocitele tumorale pot provoca două forme principale de boală:

Forma cutanată (mastocitom cutanat), tumori localizate la nivelul pielii, asemănătoare cu cele descrise la câini, și
Forma viscerală (mastocitoză sistemică), boală ce afectează organele interne, cel mai frecvent splina și/sau tractul digestiv.

Mastocitomul cutanat la pisici se prezintă de obicei ca noduli fermi în piele, adesea sub forma unor plăci (zone plate, îngroșate) sau mici umflături. Zonele predilecte la pisică sunt capul și gâtul, multe astfel de tumori apar pe frunte, în jurul urechilor (sau pe pavilionul urechii), pe gât sau în zona corpului superior. Pot fi solitare sau multiple. De regulă, aceste tumori nu dor și nici nu par să deranjeze mult pisica, deși uneori pot provoca mâncărime ușoară (pisica se scarpină peste ele din cauza inflamației locale). Multe mastocitoame cutanate feline sunt relativ mici (sub 2-3 cm diametru) și benigne ca evoluție, de fapt, se consideră că la pisici mastocitoamele cutanate au un comportament mai blând decât la câini. Unele chiar pot regresa de la sine după o perioadă (s-au observat astfel de regresii spontane, mai ales la pisici tinere).

Există două subtipuri histologice de mastocitom cutanat felin:

Tipul mastocitar (clasic), alcătuit din mastocite care arată similar cu cele din mastocitoamele canine. Acesta este cel mai frecvent tip, întâlnit în special la pisici adulte de peste ~4-5 ani. De obicei, aceste tumori sunt benigne în sensul că rămân localizate la piele; chiar dacă unele pot recidiva local sau pot exista leziuni multiple, metastazele la organe sunt rare în forma cutanată pură.
Tipul histiocitar, un tip mai rar, care apare aproape exclusiv la pisici foarte tinere (pui sau sub 4 ani), în special la rase Siameze. Se prezintă ca noduli subcutanați mici, fermi, multipli, ce pot semăna cu niște granuloame inflamatorii. Acest tip are o trăsătură remarcabilă: leziunile pot dispare spontan în câteva luni, fără tratament. Este ca și cum sistemul imunitar al pisicii le-ar resorbi. Din acest motiv, dacă veterinarul diagnostichează un mastocitom de acest tip la o pisică tânără, uneori se poate recomanda doar monitorizare, nefiind întotdeauna necesară intervenția imediată (desigur, decizia depinde de numărul, mărimea și evoluția nodulilor). Pisicile mai în vârstă nu prea fac acest tip, iar la cele tinere în care apar, prognosticul este excelent (de obicei cresc, apoi regresiază).

Mastocitoza viscerală la pisici afectează în principal:

Splina, Mastocitoamele splenice. Pisicile cu implicare a splinei pot prezenta splina mărită (splenomegalie) și simptome destul de vagi: scădere în greutate, apetit scăzut sau fluctuant, apatie, eventual vărsături. Uneori, la examinarea veterinară, medicul simte la palparea abdomenului o splină mărită sau nodulară. Mastocitoza splenică la pisici este, din păcate, o formă severă; deseori, în momentul diagnosticării, splina este intens infiltrată cu mastocite și pot exista deja mastocite circulante în sânge (mastocitoză sistemică). Tratamentul de elecție este splenectomia (îndepărtarea chirurgicală a splinei), aceasta poate prelungi semnificativ viața pisicii și ameliora simptomele, deși boala este considerată malignă și există risc ca celulele tumorale să fie și în măduva osoasă sau ficat.
Intestinele (tractul gastrointestinal), Mastocitomul intestinal la pisici este mai rar decât limfomul sau adenocarcinomul, dar este totuși al treilea cel mai comun tip de tumoră intestinală felină. Apare de regulă în intestinul subțire (uneori în colon). Semnele includ vărsături, diaree, uneori scaune cu sânge (roșu proaspăt dacă e afectat colonul, sau negre dacă sângerează în intestinul subțire), pierderea poftei de mâncare și scădere în greutate. Pisica poate prezenta abdomen mărit dacă se acumulează lichid (carcinomatoză peritoneală). Prognosticul este rezervat, aceste tumori tind să se răspândească la ganglioni și ficat. Tratamentul implică chirurgie (rezecția segmentului intestinal afectat) dacă este posibil, urmat de chimioterapie.

În concluzie pentru pisici: dacă observi o umflătură pe pielea pisicii, în special pe cap sau gât, stai liniștit că multe astfel de tumori sunt tratabile și chiar pot fi mai puțin agresive decât par. Totuși, orice nodul trebuie verificat, nu presupune că va trece singur. Iar dacă pisica ta prezintă semne generale precum vărsături cronice, scădere în greutate sau apatie, e nevoie de investigații medicale deoarece uneori cauza poate fi internă (inclusiv un posibil mastocitom splenic sau intestinal, mai ales la pisicile mai în vârstă).

Diagnostic

Cum se diagnostichează mastocitomul? Procedura standard de diagnostic este relativ simplă și minim invazivă: aspirația cu ac fin (AAF), cunoscută și ca puncție aspirativă. Medicul veterinar va introduce un ac subțire în nodul și va aspira câteva celule, care apoi sunt depuse pe o lamă de microscop. Un medic patolog sau citolog veterinar examinează aceste frotiuri la microscop. Mastocitele au un aspect destul de distinctiv: celule rotunde cu granulații mici violet în citoplasmă. În majoritatea cazurilor, citologia poate confirma prezența unui mastocitom. Această metodă este rapidă (rezultatul se poate obține uneori în aceeași zi) și nu necesită anestezie generală, doar contenția animalului și eventual o mică puncție.

Totuși, există situații în care citologia poate fi neconcludentă. Unele mastocitoame conțin mastocite „atipice” sau slab granulate (granulele nu se colorează bine), astfel încât la microscop nu se văd clar și pot fi confundate cu alte celule. În asemenea caz, sau oricând există dubii, este necesar să trecem la pasul următor: biopsia.

Biopsia tumorii presupune prelevarea unui fragment de țesut (sau excizia întregii tumori, dacă se poate) pentru analiză histopatologică. Adesea, veterinarul recomandă direct excizia chirurgicală completă a nodulului suspect, trimițând în laborator întreaga piesă pentru examen histopatologic. Aceasta este de dorit mai ales când suspectăm un mastocitom operabil, deoarece îmbină și diagnosticul și tratamentul (se scoate tumora). În cazul în care tumora este într-o zonă dificilă sau prea mare pentru a fi excizată imediat, se poate lua o biopsie incizională (un mic fragment) sub anestezie, pentru ca patologul să confirme diagnosticul și să ofere informații despre grad.

Gradul histologic este probabil cel mai important element al raportului histopatologic. Patologul va examina cum arată celulele tumorale, cât de anormale sunt, cât de mult s-au infiltrat în țesuturile din jur, dacă vasele sanguine sau limfatice sunt invadate, cât de frecvent se divid celulele (index mitotic) etc. Pe baza acestor criterii, la câine mastocitoamele sunt clasificate de obicei fie în trei grade (I, II, III), sistemul Patnaik, fie în două categorii (grad scăzut vs grad înalt), sistemul Kiupel, mai modern. Gradele au următoarea semnificație simplificată:

Grad I (grad scăzut): tumoare bine diferențiată, celule relativ asemănătoare cu normalul, invazie minimă. Se comportă aproape benign; șanse foarte mici de metastază. Chirurgia singură de obicei vindecă aceste cazuri.
Grad II: formă intermediară; comportament imprevizibil, unele se comportă ca grad I (rămân locale), altele ca grad III (se extind). Indexul mitotic și alți markeri ajută la aprecierea mai exactă. Aceasta categorie a fost întrucâtva înlocuită de sistemul în 2 grade: multe grad II sunt reîncadrate ca fie „low grade” fie „high grade” pe baza proliferării.
Grad III (grad înalt): tumoare foarte agresivă, celule anormale, multe diviziuni, invazie în adâncime. Risc mare de metastaze (până la 50-90% în funcție de studii). Fără tratament adjuvant, speranța de viață este mică (câteva luni).

Sistemul în grad scăzut vs grad înalt (Kiupel) în esență grupează gradele: un mastocitom este considerat grad înalt (high grade) dacă are caracteristici de agresivitate (mitoze multe, invazie etc. echivalente unui grad III sau „rău” din grad II), și grad scăzut (low grade) dacă nu are acele caracteristici (echivalent grad I sau „blând” din grad II). Statistic, mastocitoamele grad înalt au supraviețuiri mediane sub 4-6 luni, pe când cele grad scăzut peste 2-3 ani, deci diferența este majoră.

La pisici, interesant, gradarea histologică nu se corelează la fel de bine cu evoluția. Majoritatea mastocitoamelor cutanate la pisică au oricum un aspect relativ bine diferențiat și oricum prognosticul ține mai mult de localizare: dacă este doar în piele, prognosticul e bun, dacă e la splină sau intestin, prognosticul e rezervat, indiferent de cum arată celulele microscopic. Așa că, de obicei, la pisici nu se vorbește de grade I-III ca la câine; raportul histologic se va axa pe confirmare diagnostic, margini chirurgicale și eventual mențiunea dacă pare bine sau slab diferențiat.

Stadializarea (staging-ul) mastocitomului: Odată confirmat diagnosticul, medicul veterinar va dori să afle dacă tumora s-a extins în organism. Acest proces de investigații se numește stadializare și ajută la încadrarea cancerului în stadiul I (localizat), II (local + ganglion implicat), III (tumori multiple sau mari, posibil ganglioni) sau IV (metastaze la organe interne sau mastocite tumorale în sânge). Pentru mastocitom, testele de stadializare pot include:

Palparea și aspirarea ganglionilor limfatici regionali: ganglionii din apropierea tumorii pot fi măriți sau nu; oricum, adesea se ia o probă cu acul din ganglion pentru citologie, căutând mastocite. Dacă sunt prezenți, indică metastază regională.
Ecografie abdominală: pentru a examina organele interne, se verifică splina, ficatul, rinichii, intestinale etc. Uneori, mastocitomul poate metastaza la ficat sau splină. La câini acest lucru e rar la prezentare (doar în forme avansate), dar la pisici splina poate fi afectată și fără tumori de piele vizibile. Ecografia poate evidenția organe mărite sau cu noduli suspecti, caz în care se poate face și aspirat cu ac fin ecoghidat din acestea, pentru a căuta celule maligne.
Radiografii toracice (X-ray la piept): metastazele la plămâni de la mastocitom sunt neobișnuite, dar un set de radiografii poate fi recomandat oricum, atât pentru a verifica starea generală (unele cancere pot coexista) cât și pentru siguranță înainte de o anestezie.
Analize de sânge și urină: un hemogramă și biochimie generală pot arăta dacă există anemie (semn indirect de sângerări interne), probleme hepatice sau alte anomalii. În mastocitoză sistemică la pisici, uneori se găsesc mastocite circulante pe frotiul de sânge periferic.

Toate aceste informații îl ajută pe medic să contureze un plan de tratament adecvat cazului, de exemplu, dacă se descoperă metastaze, știm că numai chirurgia locală nu va fi suficientă și va trebui terapie adjuvantă.

Tratament

Tratamentul optim al mastocitomului depinde de gradul și stadiul tumorii, de starea generală a animalului și de localizarea tumorii. Vom discuta întâi opțiunea de bază, chirurgia, apoi terapiile adjuvante ca radioterapia, chimioterapia, terapiile noi, și particularități la pisici.

Chirurgia (îndepărtarea tumorală)

Pentru mastocitomul localizat (fără dovezi de metastază), tratamentul de elecție este intervenția chirurgicală. Scopul este excizia completă a tumorii, cu margini de siguranță în țesut sănătos. Asta înseamnă că chirurgul va tăia nu doar nodulul vizibil, ci și un „halou” larg de piele sănătoasă din jurul lui (de obicei 2-3 cm în toate direcțiile, în funcție de mărimea tumorii) și în profunzime până în planul de sub piele (fascia mușchiului, care și ea poate fi îndepărtată). Această abordare este necesară deoarece, cum menționa un manual veterinar, mastocitomul este viclean: aparent localizat, dar în jurul lui pot exista „cuiburi” microscopice de celule tumorale infiltrate în țesut aparent normal. Doar printr-o excizie largă putem spera să prindem și aceste celule invizibile.

După excizie, veterinarul va trimite piesa la laboratorul histopatologic. Patologul va verifica dacă marginile sunt curate (fără celule tumorale la marginea de tăiere). Rezultatul histopatologic ne spune deci dacă tumora a fost scoasă complet sau nu:

Margini „curate” (wide/clean margins): nu s-au găsit celule de mastocitom la limita piesei, foarte probabil tumora a fost îndepărtată în întregime.
Margini „înguste” sau „pozitive”: celule tumorale prezente aproape de margine sau chiar la margine, există riscul ca la animal, în corp, să fi rămas celule tumorale microscopice.

Dacă marginile nu sunt curate, există câteva opțiuni:

O a doua operație pentru a lărgi marginile acolo unde au rămas celule. Aceasta se recomandă în special dacă e fezabil anatomic (mai este piele disponibilă în zonă). De exemplu, dacă la prima operație s-au luat 2 cm, se poate reveni și lua încă 1-2 cm suplimentar în jurul cicatricii.
Dacă o reexcizie nu este posibilă (din motive tehnice sau pentru că ar fi prea mutilantă), se poate recurge la radioterapie locală pe locul unde au rămas celulele. Radioterapia este foarte utilă pentru astfel de situații deoarece poate distruge celulele tumorale rămase într-o arie mai largă decât ar fi putut tăia chirurgul.
În unele cazuri, medicul poate recomanda și chimioterapie adjuvantă după operație, mai ales dacă tumora a fost de grad înalt sau există metastaze microscopice. Chimioterapia sistemică (medicație anti-cancer administrată injectabil sau oral) vizează celulele tumorale care ar fi putut scăpa prin organism.

Ce se întâmplă înainte și în timpul operației? Pentru mastocitoame mari sau foarte active, uneori medicul va prescrie un tratament pre-operator:

Corticosteroizi (ex: Prednison): au efect de micșorare a tumorii și reduc inflamația (mastocitul e sensibil la steroizi și uneori tumora se reduce temporar sub acest tratament).
Antihistaminice (ex: difenhidramină): pentru a contracara efectele histaminei eliberate, reduc riscul de reacții anafilactice și mâncărime.
Antiacide/protectoare gastrice (ex: Omeprazol, Famotidină): pentru a proteja stomacul de ulcer, dat fiind excesul de histamină care stimulează secreția acidă. Aceste medicamente ajută la stabilizarea pacientului, mai ales în cazurile cu simptome sistemice, și pot continua și după operație.

Operația se face sub anestezie generală, desigur, și poate fi o intervenție de dificultate variabilă în funcție de locație. Uneori, pentru a închide defectul lăsat de excizia largă, chirurgul va trebui să apeleze la lambouri de piele sau grefe, mai ales dacă tumora a fost mare. În pofida acestor provocări, marea majoritate a mastocitoamelor cutanate localizate pot fi rezolvate chirurgical cu succes, dacă sunt depistate într-un stadiu în care se pot reseca complet.

Tratament adiționat: chimioterapie, terapii țintite și altele

Chimioterapia în mastocitom este folosită în următoarele situații:

Tumori de grad înalt (grad III la câine) chiar dacă aparent s-au scos complet, se administrează chimioterapie sistemică pentru a încerca eliminarea celulelor metastatice invizibile.
Metastaze prezente (de exemplu ganglioni invadați, sau mastocite în splină/ficat la câine), clar necesită tratament sistemic.
Tumori inoperabile (localizare care nu permite chirurgie completă, sau dacă animalul are multiple tumori în multe locuri).
Recidive multiple, dacă apar mereu noduli noi sau recidive locale, pe lângă reoperații se consideră chimioterapia.

Medicamentele chimioterapice folosite la mastocitom includ de obicei combinații precum vinblastină sau vincristină (agenți din alcaloizi de vinca), împreună cu prednison. Alte medicamente ce pot fi folosite: lomustină (CCNU), chlorambucil (mai ales la pisici), sau combinații tip COP (ciclofosfamidă, vincristină, prednison). Schema exactă depinde de oncologul veterinar și de fiecare caz.

Un aspect important pentru stăpâni: chimioterapia la animale este de obicei bine tolerată, mult mai blândă ca efecte secundare decât la oameni. Scopul în medicina veterinară este mai mult prelungirea vieții cu o calitate bună, deci se folosesc doze mai reduse care să evite pe cât posibil efectele adverse severe. Majoritatea câinilor și pisicilor fac față chimioterapiei cu efecte minime (poate un pic de apetit scăzut sau scaune mai moi în zilele ulterioare perfuziei, rareori complicații grave).

Inhibitori de tirozin-kinază (terapie țintită): O dezvoltare modernă în tratamentul mastocitomului, mai ales la câine, o reprezintă medicamente precum toceranib fosfat (cunoscut sub numele de Palladia) sau masitinib (Kinavet în unele țări). Acestea sunt tablete ce țintesc mutația c-kit (prezentă în multe mastocitoame) și practic blochează semnalul care stimulează creșterea celulelor tumorale. S-au obținut rezultate bune la câini cu mastocitoame avansate sau metastatice, uneori reușind micșorarea tumorilor. Palladia este aprobat ca medicament veterinar anticancer. Aceste terapii au și ele efecte secundare (pot afecta tractul digestiv, măduva hematopoietică), deci administrarea trebuie atent monitorizată de medic.

Imunoterapii și alte noutăți: Recent, a apărut și un tratament injectabil numit tigilanol tiglat (Stelfonta), derivat dintr-o plantă, care injectat direct într-un mastocitom poate duce la necroza și distrugerea lui locală. Acest tratament este indicat doar pentru anumite tumori (mastocitoame cutanate mici, in locații potrivite) la câini, și încă nu este disponibil peste tot. Practic provoacă o reacție intensă care „topește” tumora în ~7 zile. Este o opțiune pentru cazuri inoperabile, însă necesită și administrare concomitentă de steroizi, opioide, antihistaminice pentru a gestiona reacția locală și durerea în acele zile.

Radioterapia este, cum am spus, folosită mai ales ca terapie adițională post-chirurgical dacă nu s-a reușit excizia completă. De asemenea, în cazuri în care tumora e într-un loc unde nu se poate opera (de exemplu pe bot unde nu poți scoate 3 cm margină altfel decât amputând o porțiune mare), se poate folosi radioterapie ca tratament principal. Mastocitele sunt sensibile la radiații, deci radioterapia locală poate controla tumora în foarte multe cazuri, fie definitiv (dacă nu era metastazată) fie temporar (îi încetinește creșterea).

La pisici, majoritatea mastocitoamelor cutanate se vindecă doar prin chirurgie, fără a necesita pași următori. Dacă însă pisica are boală internă (splenică sau intestinală):

Pentru mastocitoza splenică, splenectomia (scoaterea splinei) este tratamentul de elecție. Surprinzător, unele pisici trăiesc mult mai bine fără splină, iar în unele cazuri boala nu recidivează rapid. Totuși, dacă deja erau mastocite în alte organe, se poate lua în considerare chimioterapia post-operatorie (deși răspunsul este variabil).
Pentru mastocitomul intestinal, se va face rezecție chirurgicală a segmentului afectat și probabil chimioterapie ulterior, însă din păcate prognosticul rămâne destul de rezervat.

Îngrijirea post-operatorie și monitorizarea: După operația de mastocitom, animalul va avea nevoie de îngrijiri obișnuite ca după orice chirurgie: repaus, purtarea gulerului elisabetan (colier de protecție) pentru a nu se linge sau scărpina la rană, curățarea și dezinfectarea inciziei conform indicațiilor medicului și administrarea medicamentelor prescrise (antibiotice, analgezice etc.). Deoarece mastocitoamele pot elibera histamină, unii medici recomandă continuarea administrării de antihistaminice și protectoare gastrice pentru o perioadă după operație, mai ales dacă animalul mai are și alte mastocitoame mici sau boală extinsă.

Este important să verifici cicatricea și zona din jur zilnic, dacă observi roșeață excesivă, umflare, secreții, deschiderea plăgii sau dacă patrupedul este foarte incomod, anunță medicul. După vindecare, vei merge la consultații pentru scoaterea firelor (la ~10-14 zile) și pentru a discuta rezultatul histopatologic.

În continuare, monitorizarea pe termen lung este esențială. Câinii care au avut un mastocitom pot dezvolta altele noi, deci examinarea regulată a întregului corp pentru a depista de la început eventuale noi umflături este cea mai bună prevenție secundară. Poți face un obicei din a-ți verifica animalul la mângâiat, dacă simți vreun nodul sub piele, oricât de mic, menționează-l veterinarului. O regulă utilă propusă de specialiști este regula „1-2-3”: orice nodul care rămâne mai mult de 1 lună, depășește 2 cm diametru, sau a crescut cu 3 ori față de mărimea inițială, trebuie neapărat investigat (aspirat/biopsiat). Desigur, la un câine cu antecedente de mastocitom, eu aș zice că orice nod nou merită aspirat profilactic.

Prognostic și evoluție

Prognosticul (adică șansele de vindecare sau supraviețuire pe termen lung) în mastocitom este extrem de variabil, de la excelent la rezervat, în funcție de gradul tumorii, stadiul bolii și succesul tratamentului.

La câini:

Mastocitom de grad scăzut (grad I sau low-grade), operat complet (margini curate), fără metastaze: prognostic excelent. Aceste cazuri se consideră practic vindecate prin chirurgie, deși există totuși un risc ca același câine să dezvolte alt mastocitom distinct în viitor (din predispoziție). Supraviețuirea mediană depășește 2-3 ani; mulți câini trăiesc normal durata vieții lor și mor de cu totul altceva.
Mastocitom de grad înalt (grad III sau high-grade): chiar și cu tratament agresiv (chirurgie, chimio), prognosticul este rezervat. Studiile arată supraviețuiri medii în jur de ~4-6 luni până la 1 an, deși unii câini pot răspunde bine la terapii și trăi mai mult. Aceste tumori au probabilitatea mare de metastazare în primele luni după diagnostic. Scopul tratamentului este prelungirea vieții cu calitate bună, dar din păcate nu întotdeauna se reușește stoparea bolii.
Grad intermediar (II): cazuri „la mijloc”, unde prognosticul este variabil. Dacă tumora are caracteristici mai apropiate de grad I, iar marginile sunt curate, câinele poate fi bine pe termen lung; dacă însă indicele mitotic e ridicat sau marginile au fost pozitive, e nevoie de terapie suplimentară și prognosticul e mai precaut. Oncologul veterinar va interpreta nu doar gradul, ci și alți factori: localizarea tumorii (de exemplu, mastocitoamele la unghii, pe bot sau în zona inghinală au istoric de a fi mai agresive), dimensiunea (tumorile >3 cm au prognostic mai prost), rasa (Shar-Peii au adesea forme foarte agresive), starea clinică a câinelui (dacă deja prezintă simptome sistemice sau multiple noduli).
Prezența metastazelor (stadiul IV): în general, când boala s-a extins la organe interne, prognosticul este slab. De exemplu, dacă citologia indică mastocite maligne în splină sau ficat, supraviețuirea se măsoară probabil în luni chiar și cu tratament. Totuși, fiecare caz e diferit, există rapoarte cu câini la care splenectomia și chimio au dus la remisie pentru o perioadă. Un alt exemplu: dacă doar ganglionul limfatic local era invadat (stadiul II), dar s-a făcut și limfadenectomie (scoaterea ganglionului) plus chimio, e posibil ca evoluția să fie bună.

Rasele brahicefalice (Boxer, Mops): paradoxal, deși fac multe mastocitoame, acestea tind să fie de grad mai mic, deci mulți dintre ei supraviețuiesc mult. În schimb, rase ca Shar-Pei fac adesea forme foarte grave la vârste tinere, cu prognostic foarte prost.

La pisici:

Mastocitomul cutanat (forma pielii): Prognostic de obicei bun. Majoritatea acestor tumori se vindecă prin excizie chirurgicală și nu reapar. Rata de recurență este citată în jur de 20-30%. Chiar dacă reapar, se pot exciza din nou. Foarte rar metastazează. Așa că o pisicuță cu un mastocitom pe piele (mai ales dacă era de tip mastocitar) are șanse mari la o viață normală după ce îi scoți tumora.
Mastocitomul splenic: Prognostic rezervat spre grav fără tratament, implicarea splinei indică boală sistemică. Cu toate acestea, s-a observat că splenectomia prelungește semnificativ supraviețuirea. Unele studii menționează pisici care au trăit 1-2 ani după scoaterea splinei, comparativ cu doar câteva luni dacă nu se scotea. Deci, dacă descoperi la timp și operezi, poți oferi timp în plus pisicii, deși boala nu e neapărat vindecată. Adăugarea chimioterapiei poate sau nu să aducă beneficii, nu există consens clar.
Mastocitomul intestinal: Prognostic nefavorabil. Chiar și cu intervenție chirurgicală, median supraviețuirea e destul de scurtă (câteva luni, rar peste un an). Asta deoarece de obicei în momentul în care produce simptome și e diagnosticat, deja s-a răspândit la ganglioni sau ficat. Totuși, fiecare caz merită tratat, unii indivizi pot răspunde mai bine decât media.

Important pentru toți pacienții este monitorizarea pe termen lung. Repet, animalele care au avut mastocitom pot dezvolta noi tumori de mastocite în viitor (independente de primul). Acestea nu înseamnă neapărat că primul cancer „s-a întors”, ci că probabil exista predispoziția pentru astfel de tumori. De aceea, controale periodice la veterinar (inițial la 3 luni după tratament, apoi la 6 luni, apoi anual dacă totul e bine) sunt recomandate, împreună cu auto-examinarea acasă a animalului.

Pentru stăpân, prognosticul numeric (cât va trăi animalul) este o informație dificil de dat cu precizie. Veterinarul oncolog poate oferi intervale și statistici, dar subliniez: am văzut animale cu mastocitom sever care au depășit așteptările, precum și cazuri teoretic ușoare care totuși au recidivat neașteptat. Fiecare pacient e unic. Cheia este să urmezi sfaturile medicale, să acorzi atenție animalului și să iei decizii informate și iubitoare privind calitatea vieții lui.

Întrebări frecvente despre mastocitom (FAQ)

Mastocitomul este același lucru cu o tumoră canceroasă?

Da. Mastocitomul este o formă de cancer derivat din celulele mastocite. Unele mastocitoame se poartă relativ „benign” (mai ales la pisici), însă din punct de vedere medical ele sunt considerate tumori maligne. Asta înseamnă că pot crește invaziv și pot da metastaze în anumite cazuri. Prin urmare, mastocitomul trebuie luat în serios și tratat ca atare.

Cum pot deosebi un mastocitom de o altă umflătură sau un lipom?

Doar prin examinare microscopică (citologie/biopsie) se poate confirma cu certitudine. După aspectul exterior, nu poți fi sigur, mastocitoamele pot semăna cu o reacție alergică, cu un neg, cu un chist sau cu un lipom (depozit gras). Unele indicii care pot sugera mastocitomul: dacă umflătura își schimbă mărimea (se inflamează și apoi revine), dacă pielea de deasupra se înroșește ușor sau face ulcerații, dacă pare dureroasă sau pruriginoasă. Însă și alte afecțiuni pot avea aceste semne. Prin urmare, orice nodul suspect de pe animalul tău trebuie verificat de medic. Veterinarul va decide dacă aspiră cu acul acel nod sau dacă îl monitorizează pe termen scurt.

Mastocitomul doare? Are animalul dureri sau suferință din cauza lui?

Mastocitomul în sine poate fi nedureros la atingere dacă este de mici dimensiuni și localizat superficial, mulți câini și pisici nu par deranjați la palparea nodulului (până nu îl irităm prea tare). Totuși, mastocitele eliberează substanțe care pot provoca mâncărime și iritație, deci unele animale își ling sau scarpină tumora, semn că îi supără. Mastocitoamele mai mari care ulcerază pot deveni dureroase, deoarece apare inflamație și infecție locală. De asemenea, dacă boala este avansată și au apărut ulcere gastrointestinale, animalul poate avea dureri abdominale (manifestate prin inapetență, poziție cocoșată, disconfort). Partea bună este că, de obicei, aceste simptome neplăcute se ameliorează odată ce se instituie tratamentul (de exemplu, administrarea de antihistaminice și gastroprotectoare reduce mâncărimea și durerea de stomac; chirurgia scoate tumora dureroasă etc.). Ca stăpân, vei colabora cu medicul pentru a controla durerea: se pot prescrie analgezice sigure pentru animale post-operator sau în caz de disconfort.

Se poate vindeca mastocitomul?

Da, mai ales în cazurile depistate timpuriu și cu grad scăzut de malignitate, mastocitomul poate fi vindecat prin tratament corespunzător. La câini, dacă tumora este grad I sau II și este îndepărtată complet chirurgical, mulți pacienți rămân liberi de boală toată viața (vindecare practic). La pisici, formele cutanate de obicei se vindecă prin operație. Pe de altă parte, pentru mastocitoamele agresive (grad înalt sau metastatice), vindecarea completă este dificilă. Tratamentul în aceste cazuri urmărește să controleze boala cât mai mult timp și să ofere o calitate a vieții bună, dar există riscul ca tumora să reapară sau să se răspândească.

Cât va trăi câinele/pisica mea cu mastocitom?

Este normal să întrebi acest lucru, însă răspunsul depinde mult de situația individuală: gradul tumorii, stadiul (dacă s-a extins sau nu), tratamentele alese și răspunsul organismului la tratament. În termeni generali:

Câinii cu mastocitoame de grad scăzut pot trăi ani de zile după tratament, mulți având o speranță de viață normală.
Câinii cu mastocitom grad înalt netratat pot supraviețui doar câteva luni, dar cu tratament (operație + chimio) unii pot ajunge la 1-2 ani sau mai mult, depinde de caz.
Pisicile cu mastocitom cutanat tratat pot fi practic vindecate și să trăiască normal. Pisicile cu mastocitoză splenică, după splenectomie, uneori trăiesc 1-2 ani sau chiar mai mult dacă răspund bine; în schimb, cele cu formă intestinală avansată poate doar 6-12 luni sau mai puțin, din păcate.

Discută cu medicul veterinar oncolog despre prognosticul specific al animalului tău, el are cele mai multe informații despre caz și îți poate oferi o estimare mai precisă. Oricât ar fi, scopul este ca timpul pe care îl are înainte patrupedul să fie cât mai fericit și lipsit de durere.

Mastocitomul poate reveni după tratament?

Da, există două situații:

Recidiva locală: dacă nu s-au putut îndepărta toate celulele (margini insuficiente), tumora poate crește la loc în aceeași zonă. De obicei se întâmplă în primele 6 luni, 1 an. De aceea insistăm pe excizie largă sau radioterapie după, ca să prevenim asta. Dacă recidivează local, de obicei se mai poate opera încă o dată, eventual cu tehnici reconstructive, sau se aplică radioterapie.
Apariția unui nou mastocitom în alt loc: așa cum am explicat, animalele predisposte pot face mastocitoame multiple de-a lungul vieții. Un câine vindecat de un mastocitom la picior poate peste un an să facă altul pe spate, independent. Nu putem ști sigur dacă va face sau nu, dar statistic, cei care au deja un mastocitom au risc mai mare și pentru altele. Asta impune monitorizare regulată și nu e un eșec al tratamentului, pur și simplu este o nouă tumoare care necesită și ea tratament.

Se poate preveni mastocitomul?

Nu există o modalitate dovedită de prevenție. Pentru că nu știm cauza exactă, nu avem cum să prevenim apariția inițială. Nu ține de alimentație, de stil de viață sau de vreun vaccin. Ce putem face este să depistăm devreme problemele. Asta nu previne apariția, dar previne consecințele grave, cu cât descoperi un mastocitom mai mic și îl tratezi, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. Așadar, examinarea periodică a pielii animalului și controalele veterinare anuale (sau mai frecvente la seniori) sunt cheia. Dacă ai un câine din rasa predispusă, fii extra vigilent.

Mastocitomul este contagios? Se poate transmite la alte animale sau la om?

Nu, stai liniștit, cancerul nu este o boală infecțioasă. Mastocitomul nu se transmite nici la alți câini/pisici, nici la oameni. Poți mângâia animalul bolnav fără grijă că „iei” boala. Singura precauție ar fi în manipularea fecalelor sau vărsăturilor unui animal aflat sub chimioterapie (medicamentele eliminate pot fi toxice); medicul îți va da instrucțiuni dacă e cazul. Dar mastocitele maligne în sine nu sar de la un individ la altul. (Excepție rară: în transplant de organe la om se pot transmite celule canceroase, dar nu e relevant aici.)

Ce pot face acasă pentru a ajuta un animal cu mastocitom?

În primul rând, urmează tratamentul și recomandările veterinare. Asigură-te că dai toate medicamentele la timp (de ex. antihistaminicele zilnice, protectoarele gastrice, eventual chimioterapia orală dacă vi s-a prescris). Apoi, protejează zona tumorii sau a inciziei: dacă încă are tumora, nu o lăsa să o traumatizeze (poartă gulerul de protecție, acoperă zona dacă se linge), iar după operație menține incizia curată și împiedică animalul să o roadă. Oferă-i un stil de viață liniștit în timpul recuperării, reducerea stresului și evitarea efortului intens ajută la vindecare. În ce privește dieta, nu există o dietă specială anti-mastocitom, dar o alimentație de bună calitate, potrivită pentru vârsta și nevoile pacientului, va susține starea generală de sănătate. Și poate cel mai important: oferă-i multă iubire și confort. Animalele simt atenția și grija noastră, iar un mediu calm și pozitiv le ajută să treacă mai ușor prin tratament. Petrece timp cu el, joacă-te blând dacă are chef, creează-i un loc comod de odihnă. Iar dacă observi orice schimbare îngrijorătoare (apetit, comportament, noi simptome), comunică imediat cu medicul veterinar.

Cum te pot ajuta medicii veterinari de la Joyvet

Diagnosticul precoce face diferența în mastocitom. La Joyvet, îți oferim:

Consult oncologic complet și evaluare clinică detaliată a oricărui nodul cutanat
• Puncție aspirativă cu ac fin și interpretare citologică rapidă
• Plan personalizat de investigații pentru stadializare: analize de sânge, ecografie abdominală, evaluarea ganglionilor
• Chirurgie oncologică cu margini de siguranță corecte
• Monitorizare post-operatorie atentă și plan de urmărire pe termen lung
• Consiliere privind opțiunile de tratament adjuvant, inclusiv chimioterapie și terapii moderne

Știm cât de dificil este să primești un diagnostic oncologic pentru câinele sau pisica ta. De aceea, la Joyvet, îți explicăm fiecare pas, îți prezentăm toate opțiunile și construim împreună cel mai bun plan pentru animalul tău, cu accent pe calitatea vieții și prognostic realist.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)

Surse de informații:

Mast Cell Tumors – American College of Veterinary Surgeons (ACVS)
Mast Cell Tumors in Dogs and Cats – Veterinary Specialists (ACVIM)
Tumors of the Skin in Dogs – Merck Veterinary Manual (pentru proprietari)
Tumors of the Skin in Cats – Merck Veterinary Manual (pentru proprietari)

Articole veterinare, Oncologie veterinara