Testul acizilor biliari este un instrument important pentru evaluarea funcției ficatului la animalele de companie. Mai jos sunt pe scurt principalele puncte de reținut despre interpretarea rezultatelor acestui test:
- Un rezultat normal al testului acizilor biliari indică de obicei că ficatul animalului funcționează adecvat (ficatul reușește să recupereze acizii biliari eliberați după masă). Totuși, un rezultat în limite normale nu exclude complet o problemă hepatică ușoară sau incipientă.
- Un nivel crescut (anormal) al acizilor biliari în sânge semnalează o disfuncție hepatică, ficatul fie nu mai procesează eficient acizii biliari, fie există un șunt portosistemic (sângele ocolește ficatul) sau o obstrucție biliară (colestază). Testul indică prezența unei probleme, dar nu și cauza exactă sau gravitatea acesteia.
- Pentru acuratețe, testul se efectuează în mod obișnuit în două etape: o probă de sânge prelevată după cel puțin 12 ore de post (pe nemâncate) și o a doua probă la ~2 ore după o masă mică. Respectarea strictă a protocolului (postul complet, dimensiunea și tipul mesei, sincronizarea recoltării) este crucială pentru rezultate de încredere.
- Rezultatele „la limită” (uşor peste valorile normale) pot apărea și în absența unei boli hepatice severe. De exemplu, la câini valorile cuprinse între ~15 și 25 μmol/L intră într-o zonă echivocă, unii câini cu astfel de rezultate pot să nu aibă leziuni hepatice semnificative. În aceste situații, medicul poate recomanda retestare sau investigații suplimentare pentru clarificare.
- Interpretarea în context: medicul veterinar va corela nivelul acizilor biliari cu celelalte analize de sânge. Dacă bilirubina este crescută (icter), testul acizilor biliari nici nu se mai face de obicei, deoarece nu aduce informații suplimentare. Pe de altă parte, acizii biliari pot confirma o suspiciune de boală hepatică atunci când enzimele hepatice (ALT, AST, ALP, GGT) sunt crescute sau pot scoate la iveală probleme hepatice ascunse, chiar dacă aceste enzime sunt încă în limite normale.
Ce sunt acizii biliari și de ce se testează?
Acizii biliari sunt substanțe produse de ficat din colesterol și stocate în vezica biliară, având rol în digestia grăsimilor. Atunci când animalul mănâncă, vezica biliară se contractă și eliberează acizii biliari în intestin, unde aceștia ajută la emulsifierea și absorbția grăsimilor. După ce alimentele sunt digerate, acizii biliari din intestin sunt reabsorbiți în fluxul sanguin și transportați înapoi la ficat, care îi extrage din sânge și îi reutilizează. Acest ciclu poartă numele de circulație enterohepatică și, în mod normal, menține concentrația acizilor biliari foarte scăzută în sânge.
Testul acizilor biliari măsoară practic cât de bine reușește ficatul să „prindă” din nou acești acizi din sânge. Dacă ficatul este sănătos și are suficient țesut funcțional, acizii biliari eliberați după masă vor fi recapturați eficient, iar nivelul lor în sânge rămâne mic. În schimb, dacă există o problemă cu funcția ficatului sau cu circulația sângelui prin ficat, acizii biliari se vor acumula în sânge, iar testul va arăta valori crescute. Cu alte cuvinte, acest test este un indicator sensibil al funcției hepatice, poate detecta faptul că ficatul nu funcționează normal chiar și atunci când alte analize (precum enzimele hepatice) ar putea fi încă normale. Totuși, testul nu este specific pentru un anumit tip de boală. Multe afecțiuni diferite ale ficatului (hepatită, ciroză, șunt vascular etc.), ba chiar și unele boli din afara ficatului (de exemplu boli endocrine), pot duce la creșterea acizilor biliari. Din acest motiv, un rezultat anormal indică faptul că există o problemă, dar sunt necesare investigații suplimentare pentru a afla cauza exactă.
Când recomandă medicul veterinar testul acizilor biliari?
Medicul veterinar poate sugera acest test atunci când există suspiciunea unei disfuncții hepatice, în baza semnelor clinice sau a altor analize. Situații comune în care se recomandă testul acizilor biliari includ:
- Analize de sânge inițiale anormale, de exemplu, valori foarte crescute ale enzimelor hepatice (ALT, AST, ALP) sau nivel scăzut al albuminei și colesterolului. Aceste modificări pot semnala că ficatul este afectat și nu mai are suficienți hepatocite sănătoase pentru a funcționa normal. Testul acizilor biliari va verifica dacă această suspiciune se confirmă (indicând o reducere a funcției hepatice).
- Pui foarte tineri care nu se dezvoltă normal, la căței sau pisoi sub un an, o creștere întârziată ori probleme de dezvoltare pot sugera un defect congenital în circulația ficatului (cum este șuntul portosistemic), care împiedică ficatul să-și facă treaba. Testul acizilor biliari este foarte util pentru a depista astfel de anomalii vasculare ascunse la animalele tinere.
- Convulsii sau comportament neobișnuit (encefalopatie), în unele cazuri, bolile hepatice pot cauza simptome neurologice (deoarece toxinele nu sunt filtrate corespunzător de ficat și afectează creierul). Dacă un animal are convulsii fără o cauză clară, medicul poate verifica funcția ficatului cu acest test, întrucât anumite tulburări hepatice (ex. șuntul portosistemic) pot fi o cauză ascunsă a crizelor epileptiforme.
- Rase predispuse la probleme hepatice congenitale, unele rase de câini de talie mică (de exemplu Yorkshire Terrier, Maltese, Shih Tzu, Schnauzer pitic ș.a.) au predispoziție la șunt portosistemic congenital sau la așa-numita microdisplazie vasculară hepatică. La aceste rase, unii medici veterinari recomandă testarea profilactică a acizilor biliari la vârsta de ~6 luni, chiar dacă puiul pare sănătos, pentru a depista din timp eventualele anomalii. Detectarea precoce a unui nivel crescut al acizilor biliari la un astfel de pui aparent sănătos poate scoate la iveală o problemă ocultă a ficatului care altfel ar trece neobservată.
- Monitorizarea pe termen lung a ficatului, dacă un animal urmează un tratament medicamentos potențial hepatotoxic (de exemplu fenobarbital pentru epilepsie, corticosteroizi în doză mare sau alte medicamente ce pot afecta ficatul), veterinarul poate include periodic testul acizilor biliari pentru a monitoriza funcția hepatică în timp. O creștere a acizilor biliari în cursul tratamentului ar semnala necesitatea ajustării dozei sau a unor măsuri de protecție a ficatului.
Cum se efectuează testul acizilor biliari?
Pregătirea (postul): Pentru acuratețea testului, animalul trebuie să fie înfometat (postit) circa 12 ore înainte de recoltarea primei probe de sânge. De obicei se recomandă ca seara să primească ultima masă, iar dimineața următoare, înainte de vizita la clinică, să nu mănânce nimic (nici măcar gustări sau recompense). Postul strict este esențial deoarece dă timp ficatului să elimine orice urmă de acizi biliari din sânge, astfel încât prima probă să reflecte nivelul de bază (foarte scăzut). Dacă animalul ar mânca înainte de test, vezica biliară s-ar contracta și ar elibera acizi biliari, ceea ce ar crește nivelul acestora în sânge și ar compromite acuratețea măsurătorii inițiale.
Procedura de testare: Testul clasic de stimulare se desfășoară în două etape. Mai întâi, după perioada de repaus alimentar, se recoltează o probă de sânge, aceasta este proba preprandială (înainte de masă), care măsoară nivelul „de bază” al acizilor biliari. Imediat după recoltare, animalului i se oferă o cantitate mică de hrană (de obicei hrană umedă foarte palatabilă) pe post de „masă de provocare”. De ce hrană umedă? Pentru că stimulează mai prompt contracția vezicii biliare, iar cantitatea mică previne disconfortul, o masă prea mare sau greu de digerat ar putea întârzia golirea gastrică și afecta testul. După ce pet-ul mănâncă, se așteaptă exact 2 ore, apoi se recoltează a doua probă de sânge, proba postprandială (de după masă). În acest interval de două ore, acizii biliari eliberați din vezică ar trebui să fie absorbiți din intestin în sânge și preluați de ficat. Astfel, comparând nivelul din proba de după masă cu cel din proba de dinainte de masă, vedem cât de bine a făcut față ficatul acestui „provocări” cu acizi biliari.
Respectarea protocolului: Deși testul în sine este simplu pentru proprietar (doar două recoltări de sânge și o gustare între ele), este foarte important ca protocolul să fie urmat cu strictețe. Orice abatere poate duce la rezultate eronate. Iată câteva aspecte critice:
- Animalul trebuie să fie ținut fără mâncare cel puțin 12 ore. Dacă, de exemplu, a primit „pe ascuns” o gustărică dimineața, ficatul nu va porni de la zero și valoarea inițială poate ieși fals crescută.
- Masa oferită pentru stimulare trebuie să fie de dimensiune mică și formată din hrană umedă (conservă). Hrana uscată (boabe) nu este la fel de eficientă, pentru că se digeră mai lent și poate întârzia absorbția acizilor biliari. De asemenea, o masă prea mare poate face animalul să se sature greu și să prelungească timpul de golire gastrică, modificând momentul în care acizii biliari ajung în intestin.
- Cronometrarea recoltării după masă este esențială. A doua probă trebuie luată exact la ~2 ore de la terminarea mesei. O recoltare prea devreme sau prea târzie poate rata momentul de vârf al nivelului acizilor biliari, ducând la interpretare greșită. Medicii veterinari sunt foarte atenți la acest aspect; este recomandat ca dumneavoastră, ca proprietar, să rămâneți la clinică pe durata așteptării pentru a vă asigura că proba se ia la timp.
Când nu se poate face testul: Există situații în care testul acizilor biliari nu este indicat sau ar da rezultate neconcludente, chiar dacă ficatul ar fi afectat. Medicul veterinar va amâna sau evita testul în următoarele cazuri:
- Dacă animalul are tulburări digestive active, vărsături, diaree sau constipație severă. Acestea pot influența digestia și absorbția acizilor biliari, făcând testul nesigur. Se va aștepta rezolvarea problemelor gastrointestinale înainte de testare.
- Dacă animalul a suferit rezecții de intestin subțire (i s-a îndepărtat chirurgical o parte din intestin). În aceste cazuri, capacitatea de absorbție a acizilor biliari poate fi redusă, deci testul nu ar reflecta corect funcția ficatului.
- Dacă animalul este sub efectul sedativelor sau anesteziei (sau abia s-a trezit din anestezie). Medicamentele pot încetini tranzitul gastro-intestinal și contracția vezicii biliare, afectând testul. De aceea, ideal este ca testul acizilor biliari să fie programat înainte de orice procedură care necesită sedare sau la un interval suficient după, când funcțiile gastrointestinale revin la normal.
- Dacă animalul primește suplimente cu acizi biliari (ex. tratament cu acid ursodeoxicolic pentru boală hepatică). În această situație, testul ar măsura atât acizii biliari produși de ficat, cât și pe cei administrați ca medicament, rezultând o valoare fals crescută. Veterinarul va recomanda oprirea administrării acestor medicamente cu cel puțin 1–2 zile înainte de test, pentru a permite eliminarea lor din circulație. Abia apoi se va proceda la testare.
În concluzie, pregătirea atentă și comunicarea cu medicul veterinar sunt cheia pentru un test al acizilor biliari reușit. Respectați indicațiile de dietă și programare și informați medicul despre orice medicamente sau probleme de sănătate curente ale companionului, pentru ca acesta să poată decide momentul optim al testului.
Interpretarea rezultatelor testului
După efectuarea testului, laboratorul va furniza valorile obținute (în unități de concentrație, de obicei μmol/L) pentru proba de dinainte de masă (preprandială) și proba de după masă (postprandială). Interpretarea constă în a compara aceste valori cu intervalele de referință normale și a le corela cu starea clinică a animalului. Vom detalia mai jos ce înseamnă rezultatele posibile:
Rezultat normal
Pentru a fi considerat normal, nivelul acizilor biliari trebuie să se încadreze în limitele de referință (care pot varia ușor în funcție de laborator, însă valorile tipice sunt în jur de): la câini: 0–15 μmol/L în proba de bază (pe nemâncate) și 0–30 μmol/L în proba de 2 ore după masă; la pisici: 0–7 μmol/L preprandial și 0–15 μmol/L postprandial. Cu alte cuvinte, atât valoarea de repaus cât și cea de după alimentație ar trebui să fie mici (de ordinul unităților sau zecilor mici). În mod normal, proba de după masă va fi puțin mai mare decât cea de dinainte (pentru că s-au absorbit ceva acizi biliari din masa de test), însă chiar și acea creștere este modestă într-un ficat sănătos.
Ce înseamnă un rezultat normal? Dacă atât proba de bază, cât și cea postprandială sunt în limite normale, interpretarea generală este că ficatul funcționează corespunzător. Mai exact, rezultatul normal sugerează că: – ficatul are suficienți hepatocite sănătoase care să preia acizii biliari din sânge, – există o circulație sanguină normală prin ficat (fără șunturi majore care să ocolească ficatul), – iar fluxul de bilă din ficat către vezica biliară și intestin este liber (fără obstrucții semnificative).
Cu un ficat intact, valoarea la repaus va fi aproape de zero, iar după masă va crește doar ușor, semn că acizii biliari eliberați au fost recapturați eficient în decurs de două ore. Acest lucru indică faptul că ficatul are capacitate funcțională suficientă pentru necesitățile organismului.
Totuși, este important de subliniat un aspect: un test al acizilor biliari normal nu garantează 100% că ficatul este perfect sănătos. Poate părea contraintuitiv, dar dacă leziunile hepatice sunt foarte ușoare sau limitate ca întindere, ficatul are o rezervă funcțională mare, adică partea sănătoasă a ficatului poate compensa partea bolnavă. În astfel de cazuri incipiente, testul acizilor biliari poate ieși încă normal, deoarece „puterea” totală a ficatului de a procesa acizii biliari nu a fost diminuată suficient. De exemplu, animalele cu hepatită ușoară sau cu afectare a unei mici zone din ficat pot avea acizi biliari normali. Un alt exemplu: dacă vezica biliară nu s-a contractat în mod normal în timpul testului (poate animalul nu a mâncat suficient din masa oferită sau pur și simplu a avut o variație fiziologică), nivelul postprandial ar putea ieși fals scăzut, mascând o posibilă problemă.
Din aceste motive, dacă medicul veterinar suspectează în continuare o boală hepatică în ciuda unui test normal, el va recomanda investigații suplimentare. Pot fi făcute teste de sânge adiționale, ecografie hepatică sau chiar repetarea testului de acizi biliari după un timp, pentru a verifica din nou funcția ficatului. Vestea bună este că, în general, un test al acizilor biliari normal este un semn încurajator. Cele mai multe animale cu rezultat normal fie nu au o boală de ficat semnificativă, fie au o afecțiune foarte incipientă care necesită doar monitorizare.
Rezultat anormal (valori crescute)
Dacă una sau ambele probe (pre- sau post-masă) prezintă o valoare peste intervalul de referință normal, testul este considerat anormal. Valorile pot fi crescute moderat sau pot fi mult peste normal, iar interpretarea nuanțată depinde și de acest aspect.
În esență, un test de acizi biliari pozitiv (crescut) indică faptul că ficatul nu își îndeplinește complet funcția de clearance a acizilor biliari din sânge. Există trei mecanisme majore prin care se poate întâmpla acest lucru:
- Deteriorarea celulelor hepatice (hepatocite), dacă ficatul suferă un proces hepatocelular (cum ar fi hepatita cronică, ciroza sau degenerarea grasă), capacitatea hepatocitelor de a prelua acizii biliari din sânge scade. Practic, ficatul nu mai are destule celule active care să facă „munca” de curățare a sângelui de acizi biliari.
- Șunt portosistemic sau alt flux sanguin anormal, dacă există un șunt portosistemic (poate fi congenital la un animal tânăr sau dobândit la unul cu boală hepatică avansată), o parte semnificativă din sângele care ar trebui să treacă prin ficat îl ocolește. Astfel, acizii biliari absorbiți din intestin ajung direct în circulația sistemică, fără să mai fie filtrați de ficat. Rezultatul va fi un nivel foarte mare al acizilor biliari în sângele periferic, deși ficatul în sine poate să nu fie neapărat distrus, problema aici este de circulație (ficatul nu vede tot sângele). Același efect îl au și microșunturile intrahepatice (microvascular dysplasia), întâlnite la unele rase mici: sângele trece prin ficat prea repede prin vase mici anormale.
- Colestază (blocaj biliar), dacă fluxul bilei este obstrucționat (prin calculi biliari, inflamație a căilor biliare, tumori sau boli ale vezicii biliare), acizii biliari nu se pot excreta normal în intestin și se acumulează în ficat și sânge. În plus, în condiții de colestază severă, ficatul poate chiar „da înapoi” acizii biliari în circulație prin mecanisme compensatorii, crescând și mai mult nivelul sanguin.
Indiferent de cauză, un test anormal ne spune doar că există o disfuncție, fie la nivel de celulă hepatică, fie la nivel de circulație prin ficat, fie la nivel de eliminare a bilei. Testul acizilor biliari NU ne spune automat și care din aceste cauze este de vină, nici cât de gravă sau reversibilă este problema. De exemplu, o valoare foarte mare nu ne spune dacă e din cauza unui șunt sau a unei hepatite toxice; pentru asta vor fi necesare alte teste diagnostice (imagistice, analize suplimentare sau biopsii, detaliem în secțiunea următoare).
În raportul de laborator, valorile crescute pot fi încadrate astfel (orientativ):
- Creștere ușoară, valori doar puțin peste limita superioară normală. (De exemplu, ~30–40 μmol/L la câine, sau ~15–30 μmol/L la pisică, în oricare din probe.) Aceste rezultate la limită sau ușor crescute nu sunt întotdeauna confirmative pentru boală hepatică gravă. Pot exista situații când o creștere moderată apare din cauze secundare (extrahepatice). De pildă, boli endocrine precum sindromul Cushing la câini sau hipertiroidismul la pisici, ori episoade de pancreatită, pot conduce la creșteri moderate ale acizilor biliari, deși ficatul nu este afectat primar. De asemenea, astfel de valori echivoce pot apărea tranzitoriu și la un animal cu stomacul gol de prea mult timp sau care a mâncat foarte puțin din masa de test. Prin urmare, un rezultat ușor peste normal va fi interpretat cu precauție, medicul poate recomanda repetarea testului peste ceva timp, efectuarea și a altor analize (de ex. profil hepatic complet, ecografie) și va analiza întotdeauna contextul (istoricul medical al animalului, medicamente administrate, alte rezultate de laborator) înainte de a concluziona. Studiile au arătat că la câinii cu valori în acest range intermediar (15–25 μmol/L), unii pot să nu aibă leziuni hepatice detectabile la biopsie. Așadar, această zonă „gri” necesită adesea investigații suplimentare pentru certitudine.
- Creștere marcată (moderată-severă), valori clar peste normal, de obicei de câteva ori mai mari decât limita superioară. (De exemplu, >40 μmol/L la câine, sau >30 μmol/L la pisică, în oricare probă.) Aceste niveluri ridicate sunt considerate semnificative și indică aproape întotdeauna o problemă hepatică reală. În general, cu cât valoarea este mai mare, cu atât probabilitatea unei afecțiuni hepatice primare serioase crește. Un nivel foarte crescut sugerează că ficatul are o capacitate funcțională mult diminuată (ficat cu leziuni extinse sau circulație sever compromisă). De exemplu, majoritatea animalelor cu șunt portosistemic congenital vor avea acizi biliari postprandiali de multe ori peste normal (adesea valori de ordinul sutelor μmol/L, mult peste pragul normal). La fel, animale cu hepatite grave sau ciroză pot prezenta valori mari, indicând pierderea masei funcționale a ficatului. Astfel de rezultate impun investigații imediate pentru identificarea cauzei și instituirea tratamentului adecvat.
Un aspect practic: uneori, numai una dintre probe (fie cea de repaus, fie cea de după masă) iese anormală, iar cealaltă e normală. Chiar dacă doar una depășește limita, testul se consideră pozitiv și semnificativ. Medicii veterinari iau în considerare cea mai mare valoare obținută dintre cele două probe, nu neapărat diferența dintre ele. De asemenea, dacă printr-o excepție proba de dinainte de masă a ieșit mai mare decât cea de după masă (ceea ce poate fi normal la ~20% dintre câini, din motive fiziologice), în această situație neobișnuită, se va interpreta totuși nivelul cel mai ridicat dintre ele. Dacă ambele sunt sub <25 μmol/L (deci aproape normale, doar inversate ca ordine), este puțin probabil să existe o boală hepatică semnificativă. Important este deci pragul valoric absolut, nu neapărat creșterea postprandială față de bazal.
Ce urmează după un rezultat anormal?
Pentru un proprietar, aflarea faptului că testul acizilor biliari a ieșit pozitiv poate fi îngrijorătoare, însă este important de reținut că acest test a fost un pas de screening. El ne-a spus „da, există o problemă”, iar acum medicul veterinar va trece la etapa de a descoperi ce problemă anume afectează ficatul și cum se poate trata. Abordarea după un rezultat anormal depinde în mare măsură de cât de mare este abaterea și de starea clinică a animalului:
- Monitorizare și reevaluare: Dacă nivelul acizilor biliari este doar moderat crescut, iar animalul se simte relativ bine (nu are simptome severe), medicul poate recomanda inițial un tratament de suport (de exemplu, dietă hepatică, suplimente pentru protecția ficatului) și repetarea testului peste câteva săptămâni. În unele cazuri, valori ușor crescute se pot normaliza odată cu rezolvarea unei probleme tranzitorii (de ex. tratarea unei pancreatite sau oprirea unui medicament agresiv pentru ficat). Monitorizarea atentă și retestarea pot arăta dacă trendul se ameliorează sau dacă persistă, necesitând investigații suplimentare.
- Investigații diagnostice avansate: Dacă valorile sunt foarte mari sau dacă animalul prezintă deja semne clinice de boală hepatică (icter, apatie, pierdere în greutate, simptome neurologice etc.), veterinarul va trece rapid la examene detaliate. Cel mai probabil se va recomanda o ecografie abdominală, aceasta poate vizualiza structura ficatului, prezența eventualelor tumori sau modificări de structură, aspectul vezicii biliare și al vaselor de sânge hepatice (uneori se poate suspecta un șunt vizibil ecografic). Ecografia este neinvazivă și oferă informații valoroase în corelație cu testul acizilor biliari. De asemenea, se pot face analize de sânge suplimentare, de exemplu: un test al amoniacului în sânge (amoniacul este un alt indicator al funcției hepatice, relevant mai ales când se suspectează encefalopatie sau șunt, deoarece un ficat disfuncțional lasă amoniacul să crească în sânge), teste pentru boli infecțioase care pot afecta ficatul (de exemplu leptospiroză) sau un panel hepatic extins. În anumite situații, poate fi recomandat un CT scan sau o scintigrafie pentru confirmarea și localizarea exactă a unui șunt portosistemic (aceste teste imagistice avansate vizualizează circulația sângelui prin ficat). În final, diagnosticul de certitudine pentru multe boli hepatice se obține prin biopsie hepatică. Veterinarul poate sugera prelevarea unei mici mostre din ficat (sub anestezie, ghidat ecografic sau chirurgical) pentru analiză histopatologică. Biopsia va arăta, la microscop, ce tip de leziuni există (inflamație, ciroză, depozite, cancer etc.) și astfel se va putea stabili un tratament țintit. Desigur, decizia de a face o biopsie depinde de riscurile și beneficiile anticipate pentru fiecare pacient; nu toate cazurile necesită biopsie imediat, mai ales dacă există alternative diagnostice mai puțin invazive.
Pe scurt, un rezultat al acizilor biliari crescut deschide următorul capitol în îngrijirea pacientului: acela de a identifica și trata cauza. Nu vă descurajați, de multe ori, faptul că problema a fost depistată este un pas înainte spre rezolvare. În funcție de diagnostic, multe afecțiuni hepatice pot fi gestionate eficient cu dietă specială, medicamente (de exemplu, hepatoprotectoare, lactuloză pentru encefalopatie, antibiotice pentru infecții, corticosteroizi pentru hepatite imune etc.), chirurgie (în caz de șunt operabil) sau alte terapii adecvate. Veterinarul vă va ghida prin acest proces și vă va recomanda cel mai bun plan pentru companionul dumneavoastră.
Relația cu alți parametri de laborator
Interpretarea acizilor biliari nu se face niciodată izolat, ci împreună cu celelalte analize ale animalului și cu tabloul clinic. Iată câteva corelații importante:
- Enzimele hepatice (ALT, AST, ALP, GGT): Acestea indică în principal leziuni sau stres la nivelul ficatului (ALT/AST crescute arată distrugere de celule hepatice, ALP/GGT crescute indică colestază sau inducție enzimatică). Un scenariu frecvent este acela în care enzimele sunt crescute, sugerând o problemă la ficat, și atunci se folosește testul acizilor biliari ca să vedem dacă și funcția ficatului e afectată. Dacă enzimele sunt crescute dar acizii biliari ies normali, asta înseamnă că deși ficatul a suferit un insult (inflamație, leziune), el încă reușește să funcționeze destul de bine. Un exemplu: într-o hepatită ușoară, ALT-ul poate fi mărit, dar acizii biliari pot fi normali, semn că ficatul compensează și încă își face treaba. Situația inversă, enzime hepatice relativ normale, dar acizi biliari foarte crescuți, poate apărea și ea. Acesta este de obicei cazul șunturilor portosistemice sau al afecțiunilor vasculare unde ficatul ca organ nu este distrus (deci ALT/AST pot fi normale), însă din cauza bypass-ului vascular, funcția lui de filtrare este sever compromisă, rezultând acizi biliari crescuți. De exemplu, câinii cu șunt portosistemic congenital uneori au enzime hepatice doar puțin peste normal, dar testul acizilor biliari iese marcat pozitiv. Așadar, acizii biliari pot depista o disfuncție „funcțională” a ficatului acolo unde enzimele nu au arătat o leziune structurală clară. În practică, medicul va considera ambele tipuri de analize: enzimele arată dacă ficatul e supus unui stres sau unei leziuni, pe când acizii biliari arată dacă ficatul mai face față cerințelor organismului.
- Bilirubina: Este pigmentul biliar care cauzează icterul atunci când se acumulează. O bilirubină totală crescută indică fie o problemă de ficat/excreție biliară (icter hepatic sau post-hepatic), fie distrucție masivă de globule roșii (icter pre-hepatic). Dacă un animal este deja icteric (bilirubina mare), testul acizilor biliari nu se mai indică de regulă. Motivul este că, în prezența colestazei (blocaj biliar) sau a unui ficat care deja nu excretă bilirubina, și acizii biliari vor fi inevitabil crescuți, dar această informație nu aduce nimic nou față de ceea ce știm deja. Cu alte cuvinte, un icter confirmat ne spune deja că ficatul/bila nu funcționează normal, iar acizii biliari nu fac decât să reafirme același lucru (ba chiar pot fi fals normali în anumite icteruri, dacă vezica biliară nu se contractă). Așadar, la un pacient icteric, medicul va trece direct la căutarea cauzei icterului (analize pentru hemoliză, ecografie pentru obstrucție biliară etc.), omițând testul acizilor biliari deoarece nu este util în plus în acea situație.
- Indicatori ai funcției de sinteză hepatică: Ficatul are rol în sinteza unor componente cheie din sânge, albumina (principala proteină din sânge), ureea (BUN, rezultată din detoxifierea amoniacului), colesterolul, glucoza (prin stocarea glicogenului și gluconeogeneză) etc. În bolile hepatice cronice sau foarte avansate, putem vedea în sânge albumină scăzută, colesterol scăzut, uree scăzută și chiar glicemie mai mică. Aceste schimbări apar de obicei când ficatul și-a pierdut o capacitate majoră de sinteză (de regulă în ciroze sau hepatite terminale). Corelarea cu acizii biliari: dacă și acizii biliari sunt crescuți la un animal care are și albumină, colesterol și uree scăzute, atunci vorbim despre o insuficiență hepatică severă, de durată, care afectează multiple funcții hepatice (atât metabolice cât și excretorii). Pe de altă parte, în stadii incipiente de boală, acizii biliari pot crește (indicând disfuncție de excreție), înainte ca parametrii de sinteză să iasă din normal. De exemplu, la un câine cu hepatită cronică moderată, acizii biliari pot fi ridicați, în timp ce albumina și celelalte valori sunt încă la limita inferioară a normalului. Așadar, testul acizilor biliari este un bun senzor timpuriu al problemelor de ficat, comparativ cu markerii de sinteză care se alterează mai târziu în cursul bolii.
- Alte boli și factori extra-hepatici: După cum menționam, nu toate valorile anormale ale acizilor biliari se datorează unei boli primare de ficat. Medicii vor lua în considerare și alte probleme sistemice care pot influența testul. Un exemplu comun este sindromul Cushing (hipercortizolismul) la câine, excesul de corticosteroizi (endogeni sau administrați ca medicament) poate induce enzimele hepatice (crește ALP) și poate duce la depozite de grăsime în ficat (vacuolar hepatopathy), ceea ce secundar poate crește ușor și acizii biliari. La pisici, hipertiroidismul (tiroida hiperactivă) poate afecta secundar ficatul, determinând valori anormale în testele hepatice, inclusiv acizii biliari. Pancreatita (inflamația pancreasului) este un alt exemplu de boală extra-hepatică ce poate crește acizii biliari, probabil din cauza inflamației locale și a afectării drenajului biliar. Chiar și unele medicamente (fenobarbital, steroizi) pot să crească acizii biliari prin efectul lor asupra ficatului. De asemenea, insuficiența cardiacă congestivă severă poate duce la congestie hepatică și la valori crescute. Traumatismele majore pot afecta temporar ficatul. Boli musculare foarte grave pot crește ALT/AST (deoarece aceste enzime nu sunt specifice doar ficatului) și pot pune probleme de interpretare. Lista este lungă, dar ideea esențială este că veterinarul va interpreta întotdeauna nivelul acizilor biliari în contextul general al pacientului. Acesta va corobora cu istoricul (de ex. administrarea unor medicamente), cu celelalte analize și cu semnele clinice, pentru a discerne dacă avem de-a face cu o boală a ficatului propriu-zis sau cu o problemă în altă parte care afectează indirect ficatul.
Tabel de sinteză a rezultatelor
Pentru a revedea pe scurt ce semnifică diferitele rezultate, iată un tabel recapitulativ:
| Rezultatul testului | Câine, valori tipice | Pisică, valori tipice | Interpretare și semnificație |
|---|---|---|---|
| Normal (în limitele de referință) | Pre < 15 μmol/L; Post < 30 μmol/L | Pre < 7 μmol/L; Post < 15 μmol/L | Funcție hepatică normală; ficatul recuperează eficient acizii biliari. Nu exclude complet o boală hepatică incipientă sau minoră. |
| Ușor crescut (borderline / echivoc) | ~15–30 μmol/L (oricare probă) | ~10–25 μmol/L (oricare probă) | Posibilă disfuncție ușoară sau influențe extra-hepatice. Poate apărea în afecțiuni hepatice incipiente sau secundar altor boli (endocrine, digestive etc.). Necesită coroborare cu alte teste, eventual retestare peste timp. Zonele intermediare (ex. 15–25 μmol/L la câine) sunt neconcludente, unii pacienți pot fi normali. |
| Crescut moderat (anormal) | ~30–40 μmol/L | ~15–30 μmol/L | Sugerează disfuncție hepatică reală, dar nu neapărat severă. Poate fi întâlnită atât în boli hepatice cât și în unele probleme extrahepatice (ex. pancreatite, tulburări endocrine). Interpretarea implică investigații suplimentare pentru a găsi cauza. |
| Crescut sever (mult peste normal) | > 40 μmol/L | > 30 μmol/L | Indică afecțiuni hepatice majore: ficat cu insuficiență funcțională semnificativă și/sau colestază severă. Valori foarte mari apar frecvent în șunturi portosistemice, hepatite cronice avansate, ciroze, obstrucții biliare grave etc. Necesită diagnostic detaliat (imagistică, teste specifice, posibil biopsie) și tratament prompt. |
(Notă: Valorile din tabel sunt orientative, pot exista mici variații între laboratoare. Interpretarea finală trebuie făcută de medicul veterinar, în funcție de contextul clinic al fiecărui animal.)
Întrebări frecvente (FAQ)
De ce trebuie să țin câinele sau pisica nemâncat(ă) înainte de test?
Pentru ca testul să fie concludent, e necesar ca înainte de recoltare să existe o perioadă de repaus alimentar (~12 ore). În acest timp, ficatul apucă să extragă toți acizii biliari din sânge, astfel încât prima probă va arăta un nivel de bază cât mai mic. Dacă animalul ar mânca ceva, chiar și o gustare, vezica biliară s-ar contracta și ar elibera acizi biliari, crescând nivelul lor în sânge și alterând rezultatul. Postul asigură practic resetarea circuitului acizilor biliari pentru test, oferind un punct de plecare corect.
Cum se procedează dacă pisica mea nu vrea să mănânce la cabinet masa de stimulare?
Acesta poate fi într-adevăr un provocare, mai ales la pisici care sunt mofturoase sau stresate în mediul clinicii. Ideal, masa oferită ar trebui să fie ceva foarte gustos (de exemplu o conservă preferată). Dacă pisica refuză să mănânce, medicul veterinar poate încerca să amâne puțin testul (poate pisica se liniștește și mănâncă după ce se obișnuiește cu mediul) sau, în unele cazuri, se poate administra cu grijă hrană lichidă cu o siringă (dacă pisica acceptă). Este important ca o cantitate suficientă de hrană să fie ingerată pentru a stimula eliberarea bilei. Dacă pur și simplu nu mănâncă deloc, testul postprandial nu va fi valid, medicul va decide fie să reprogrameze testul într-o zi în care pisica e mai cooperantă, fie, în situații speciale, poate recurge la un test al acizilor biliari pe o singură probă (random) știind însă că sensibilitatea acestuia e mai mică. În mod normal însă, se va încerca obținerea unei mese, chiar și mici. Discută cu veterinarul despre preferințele alimentare ale pisicii tale, uneori aducerea de acasă a hranei preferate sau a unei gustări foarte speciale poate stimula apetitul chiar și în cabinet.
Putem face testul acizilor biliari doar pe o singură probă de sânge (fără masă)?
Este posibil, dar nu este ideal. O singură măsurătoare a acizilor biliari (așa-numita determinare „random” sau o singură probă fie la întâmplare, fie după masă) are o sensibilitate mai redusă în a detecta problemele hepatice. Uneori, dacă se ia doar o probă întâmplătoare, aceasta poate ieși în limite normale chiar dacă există o disfuncție, pentru că nu „provoacă” ficatul suficient. De aceea, testul standard în două etape (pre și post masă) este recomandat și folosit de majoritatea veterinariilor, pentru că crește șansa de a surprinde o eventuală anomalie. Există și situații când se recurge la o singură probă (de exemplu, la animale la care nu se poate administra hrana de provocare sau în cazul în care s-a recoltat deja sânge și se decide ad-hoc determinarea acizilor biliari pe proba respectivă). Dar dacă rezultatul vine normal și suspiciunea clinică de boală hepatică este ridicată, medicul probabil va recomanda totuși revenirea pentru testul complet (cu provocare alimentară) pentru siguranță. Așadar, tehnic se poate face pe o singură probă, dar acuratețea diagnosticului crește mult cu protocolul complet de stimulare.
Testul acizilor biliari poate înlocui biopsia hepatică?
Nu, sunt teste diferite care oferă informații diferite. Acizii biliari ne spun dacă ficatul funcționează bine sau nu, însă nu ne spun de ce nu funcționează. O biopsie hepatică în schimb, ne spune care este natura afectării ficatului (de exemplu, dacă e vorba de o inflamație, de o ciroză, de o acumulare de cupru, de o neoplazie etc.). În practică, testul acizilor biliari se folosește ca un test de depistare și cuantificare a disfuncției. Dacă acest test iese anormal, el justifică efectuarea unor investigații mai invazive precum biopsia. Biopsia este standardul de aur pentru diagnostic, dar nu se face la toți pacienții deoarece implică anestezie și un oarecare risc. Mulți medici recomandă biopsia atunci când acizii biliari sunt mult crescuți și/sau imaginile (ecografia) sugerează o leziune ce necesită confirmare histologică. Așadar, testul acizilor biliari nu înlocuiește, ci completează biopsia, cele două teste răspund la întrebări diferite, ambele importante în stabilirea diagnosticului complet.
Animalul meu are deja icter (este galben la ochi și gingii); mai are rost să îi fac testul acizilor biliari?
În general, nu. Icterul semnifică faptul că ficatul (sau căile biliare) sunt serios compromise, este un semn clinic că ceva nu funcționează cum trebuie în procesarea și eliminarea bilirubinei. În această situație, știm deja că există o disfuncție hepatică majoră sau o obstrucție biliară, așa că testul acizilor biliari ar aduce informație redundantă. De altfel, protocolul standard zice că la pacienții icterici nu se efectuează testul acizilor biliari, deoarece colestaza deja prezentă va face oricum ca acizii biliari să fie crescuți și nu vom afla nimic nou. Energia și resursele ar trebui direcționate spre a afla cauza icterului, poate fi nevoie de ecografie, teste pentru leptospiroză, analize de sânge detaliate etc. Testul acizilor biliari este mai util în cazurile subclinice sau neclare, când încercăm să detectăm o problemă ascunsă. În cazurile evidente ca icterul, diagnosticarea cauzei primează.
Rezultatul a arătat că valoarea de dinainte de masă e mai mare decât cea de după masă. E o greșeală?
Nu neapărat. Deși în majoritatea cazurilor ne așteptăm ca proba de după masă să fie cea mai mare, există situații în care valoarea preprandială depășește ușor valoarea postprandială. Studiile arată că până la ~20% dintre câini pot avea această inversare a valorilor din motive fiziologice normale (contracții ale vezicii biliare care au loc sporadic chiar și în perioada de post, golire gastrică întârziată, variații individuale). Important este însă nivelul absolut: dacă ambele valori sunt în limite normale sau aproape de normal, atunci nu contează că sunt „inversate”, testul tot normal se consideră și ficatul e probabil sănătos. Dacă însă valoarea de dinainte de masă este mult peste normal, iar cea de după masă este mare și ea (chiar dacă puțin mai mică decât prima), testul tot anormal se interpretează. Practic, medicul va lua în considerare valoarea cea mai mare dintre cele două probe, indiferent de ordine, atunci când stabilește dacă testul e pozitiv și cât de severă e creșterea. Deci nu, nu este neapărat o greșeală de laborator, este o variantă biologică posibilă. Desigur, dacă diferența este foarte mare și inexplicabilă, veterinarul poate recomanda repetarea testului pentru siguranță.
Ar trebui să repet testul acizilor biliari după un timp?
Depinde de context. Dacă testul inițial a fost normal și animalul nu are simptome și nici alte analize modificate, de obicei nu e necesar să repetați, decât dacă apar pe viitor semne de boală hepatică. Dacă testul a fost anormal și s-au inițiat măsuri (de ex. dietă hepatică, tratament), medicul poate planifica o retestare la câteva săptămâni/luni pentru a vedea cum evoluează situația. De exemplu, la un câine cu hepatită tratată, se pot verifica periodic acizii biliari ca să se monitorizeze îmbunătățirea sau, din contră, progresia bolii. În cazurile borderline, repetarea testului după o perioadă (ideal în același laborator și în condiții cât mai similare) poate ajuta la confirmarea dacă a fost o creștere tranzitorie sau una persistentă. În general, decizia de retestare o ia medicul veterinar, în funcție de planul de monitorizare al fiecărei boli. Ca proprietar, e bine să respectați recomandările de control, ele sunt menite să asigure cea mai bună îngrijire pe termen lung a prietenului dvs. blănos.
Testul acizilor biliari este dureros sau periculos pentru animal?
Testul implică două recoltări de sânge și administrarea unei mici mese. Așadar, din punct de vedere al disconfortului, este similar cu alte analize de sânge uzuale. Animalul va simți înțepătura acului, însă recoltarea se face rapid și, de obicei, cu minim stres dacă este ținut corespunzător. Între cele două recoltări, animalul stă în clinică aproximativ două ore, majoritatea animalelor profită de acest timp ca să se odihnească (mai ales după ce au primit de mâncare). Nu este un test dureros în sine, ci doar poate fi stresant pentru unii pacienți din cauza mediului nou. Personalul veterinar are însă grijă să îi facă șederea cât mai confortabilă. Riscuri nu sunt mai mari decât la o recoltare obișnuită de sânge: rareori se poate forma un mic hematom la locul înțepăturii sau animalul poate fi agitat. Important este să informați medicul dacă patrupedul are un istoric de reacții adverse la sedare/anestezie, deoarece uneori, în cazuri extreme, se apelează la o sedare ușoară pentru a putea obține probele (la animale foarte stresate sau agresive). Dar acest lucru este evitat pe cât posibil, tocmai pentru a nu afecta acuratețea testului. Per ansamblu, testul acizilor biliari este considerat sigur și minim invaziv. Beneficiile (obținerea unor informații valoroase despre sănătatea ficatului) depășesc cu mult eventualul disconfort temporar al celor două înțepături.
Ce pot face ca să mă asigur că testul va fi cât mai precis?
În calitate de proprietar, puteți contribui la acuratețea testului prin câteva lucruri simple:
- Respectați cu strictețe indicația de post prelungit înainte de test, asigurați-vă că prietenul dvs. blănos nu are acces la mâncare (și ideal nici la cantități mari de apă sau recompense masticabile) în noaptea de dinaintea testului.
- Ajutați la alegerea unei mese de provocare potrivite, puteți aduce de acasă o porție mică din hrana preferată a animalului (mai ales pentru pisici, care pot fi pretențioase). O hrană umedă, foarte gustoasă, va crește șansa ca patrupedul să mănânce rapid și cu poftă, ceea ce e ideal pentru test.
- Rămâneți calm și liniștiți animalul pe durata așteptării de 2 ore. Prezența dvs. îl poate ajuta să se relaxeze într-un mediu străin. Un animal agitat sau stresat poate refuza mâncarea sau poate avea modificări hormonale de stres care teoretic ar putea influența și metabolismul hepatic. Așadar, păstrați o atmosferă cât mai relaxată. Poate îi aduceți jucăria preferată sau o păturică cu miros de acasă în cușcă, pentru confort.
- Comunicați deschis cu medicul veterinar, informați-l despre orice medicamente sau suplimente primește animalul, despre comportamentul alimentar, despre eventuale episoade de vărsături/diaree recente etc. Orice detaliu poate fi important pentru interpretare. De exemplu, dacă a avut o indigestie cu o zi înainte, medicul poate decide amânarea testului pentru a nu compromite rezultatul.
Prin aceste măsuri, împreună cu echipa veterinară, veți asigura cele mai bune condiții pentru un test corect și o interpretare precisă, spre binele companionului dvs.
Ce alte teste de ficat există în afară de acizii biliari?
Pe lângă acizii biliari, medicii veterinari folosesc un panel de analize hepatice care include: enzimele hepatice (ALT, AST, ALP, GGT), despre care am vorbit, bilirubina, indicatorii de sinteză hepatică (albumină, uree, colesterol, glucoză). Când suspectăm o problemă de ficat mai severă sau specifică, mai există două teste funcționale importante: testul amoniacului din sânge și testul de toleranță la amoniac. Amoniacul, ca și acizii biliari, verifică tot o funcție a ficatului, anume capacitatea de a detoxifia deșeurile proteice. Un ficat disfuncțional sau cu șunt va avea adesea amoniac crescut. Însă măsurarea amoniacului este mai dificilă (sângele trebuie prelucrat foarte repede, altfel rezultatul e fals) și de aceea nu se face pe scară largă în toate clinicile. Testul de toleranță la amoniac implică administrarea unei doze de amoniu și verificarea cât de bine o elimină ficatul, dar acesta are riscuri de a provoca simptome neurologice, deci se face rar, doar în centre specializate. Așadar, în practică, testul acizilor biliari rămâne cel mai folosit test de funcție hepatică datorită siguranței și sensibilității sale. Desigur, pentru diagnostice complete, se apelează și la imagistică (ecografie, CT) și la biopsie, după cum am discutat. Fiecare test are rolul său în a completa puzzle-ul stării ficatului.
Concluzie
În concluzie, testul acizilor biliari este un aliat valoros în medicina veterinară, mai ales pentru a descoperi suferințe hepatice ascunse și a evalua severitatea lor. Interpretarea lui corectă necesită înțelegerea contextului și colaborarea strânsă între proprietar și medicul veterinar. Cu informațiile din acest ghid, sperăm că vă veți simți mai pregătiți și mai încrezători în a discuta cu veterinarul despre sănătatea ficatului companionului dvs., știind la ce să vă așteptați și ce întrebări să puneți. Ficatul este un organ remarcabil prin capacitatea sa de regenerare, cu diagnoză la timp și îngrijire adecvată, multe probleme hepatice pot fi ținute sub control, astfel încât prietenul dvs. necuvântător să se bucure de o viață lungă și sănătoasă alături de dumneavoastră.
(Articol redactat și revizuit în ianuarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)