Pe scurt, principalele aspecte de reținut:
- Amilaza și lipaza sunt enzime digestive măsurate în sângele animalelor, dar valorile crescute ale acestora nu oferă un diagnostic sigur de pancreatită, mai ales la pisici. Ele pot crește și din alte cauze (boli renale, medicamente, afecțiuni intestinale etc.) și uneori rămân normale chiar dacă pancreasul este inflamat.
- Testele cPL și fPL, care măsoară lipaza specifică pancreasului la câini, respectiv pisici, sunt mult mai precise pentru diagnosticarea pancreatitei. Aceste teste detectează enzima produsă doar în pancreas, crescând doar când există inflamație pancreatică, spre deosebire de testele vechi de lipază care pot detecta și enzime din alte țesuturi.
- Interpretarea valorilor: O valoare cPL normală (sub ~200 µg/L) practic exclude pancreatita la câine, iar una foarte mare (peste ~400 µg/L) confirmă de obicei pancreatita; valorile intermediare (200–400) sunt echivoce și necesită retestare sau investigații suplimentare. La pisici, un fPL peste ~5.4 µg/L indică pancreatită, în timp ce între ~3.6 și 5.4 este zonă gri; sub ~3.5 µg/L este considerat normal. Totuși, pisicile cu pancreatită ușoară sau cronică pot avea fPL normal (rezultat fals negativ).
- Diagnostic corelat cu clinica: Medicul veterinar va interpreta acești parametri împreună cu simptomele animalului și alte analize. Un diagnostic de pancreatită nu se bazează niciodată doar pe o singură analiză; se iau în considerare semnele clinice, examene de sânge generale, ecografia abdominală și alți factori.
- Alți parametri pancreatici: TLI (Trypsin-Like Immunoreactivity) este un test folosit mai ales pentru a diagnostica insuficiența exocrină pancreatică, nu pancreatita, în pancreatită poate fi temporar crescut, dar nu este fiabil pentru diagnostic (testele cPL/fPL fiind preferate).
În continuare, vom explica pe larg ce reprezintă fiecare dintre acești parametri pancreatici, cum se interpretează rezultatele la câini și la pisici și de ce unele teste sunt mai de încredere decât altele. Articolul este scris într-un limbaj accesibil, astfel încât să îți poți înțelege mai bine buletinul de analize al animalului tău și să știi la ce să te aștepți când discuți cu medicul veterinar despre sănătatea pancreasului patrupedului.
Ce sunt amilaza, lipaza, cPL și fPL?
Amilaza și lipaza sunt enzime digestive produse în principal de pancreas. Amilaza ajută la digestia carbohidraților, iar lipaza la digestia grăsimilor. În analizele de sânge, ele apar uneori abreviate ca Amy (amilază) și Lipa (lipază). Valorile amilazei și lipazei pot crește în sânge atunci când pancreasul este inflamat (pancreatită), deoarece enzimele se „scurg” în circulație din cauza leziunilor acinare pancreatice. Totuși, aceste enzime nu sunt specifice pancreasului în toate cazurile, de exemplu, lipaza din sânge poate proveni și din alte țesuturi (ficat, stomac, țesut adipos) sau din anumite celule numite lipaze legate de lipoproteine, iar amilaza poate proveni parțial și din intestin.
cPL și fPL sunt abrevieri pentru teste moderne de laborator care măsoară lipaza pancreatică imunoreactivă la câini (canine Pancreatic Lipase) și la pisici (feline Pancreatic Lipase). Practic, aceste teste detectează exact molecula de lipază produsă de pancreas prin metode imunologice (cu anticorpi specializați). cPL (cPLI) se referă la testul pentru câini, iar fPL (fPLI) la cel pentru pisici. Fiind specifice, ele nu reacționează la lipaze din alte organe, de aceea, când cPL sau fPL iese crescut, înseamnă aproape întotdeauna că pancreasul este sursa. Aceste teste au revoluționat diagnosticul pancreatitei la animale, fiind mult mai sensibile și mai specifice decât măsurarea simplă a amilazei și lipazei.
Pe lângă enzime și testele de lipază pancreatică, uneori mai apare în discuție și TLI (Trypsin-Like Immunoreactivity). Acesta este un test de sânge ce măsoară o enzimă pancreatică numită tripsinogen/ tripsină, fiind utilizat în principal pentru a depista insuficiența pancreatică exocrină (EPI), o afecțiune diferită de pancreatită, în care pancreasul nu mai produce suficiente enzime digestive. TLI poate fi ocazional crescut în pancreatită acută severă, dar nu este un test de diagnostic fiabil pentru pancreatită (comparativ, cPL și fPL sunt mult mai utile).
În continuare vom detalia rolul fiecărui parametru și cum se interpretează valorile obținute la câini versus pisici.
Amilaza și lipaza: cât de utile sunt în diagnostic?
În trecut, medicii veterinari se bazau pe amilază și lipază pentru a confirma pancreatita la câini. Dacă un câine bolnav avea valori foarte mari ale acestor enzime, se considera un indiciu puternic de pancreatită. Astăzi știm însă că aceste teste au limitări serioase. Deși valori mari de amilază și lipază pot apărea la câinii cu pancreatită, ele nu sunt teste suficient de fiabile și nu mai sunt considerate de primă alegere pentru diagnostic. Motivul principal este lipsa de specificitate: amilaza și lipaza pot fi crescute și în alte situații (fără legătură cu pancreasul) și, invers, pot fi normale la animale care totuși au pancreatită.
La câini: dacă un câine are pancreatită acută moderată-severă, adesea atât amilaza cât și lipaza vor fi crescute de câteva ori peste limita normală. Creșteri semnificative (de peste 3–4 ori valoarea normală) susțin mai puternic un diagnostic de pancreatită, în timp ce creșteri mai mici pot fi provocate de cauze non-pancreatice. De exemplu, câinii cu boli de rinichi, cu anumite medicamente (ex: corticosteroizi) sau cu afecțiuni gastro-intestinale pot prezenta hiperamilazemie și hiperlipazemie (amilază și lipază crescute) fără să aibă pancreatită propriu-zisă. Deshidratarea severă sau perforațiile intestinale pot de asemenea crește tranzitoriu aceste enzime. Pe de altă parte, până la 28% dintre câinii cu pancreatită pot avea valori de lipază în limite normale, deci un test de lipază normal nu exclude complet boala. În concluzie, la câine amilaza și lipaza singure nu pun diagnosticul, dar valori foarte mari (ex. de peste 7x normalul) fac pancreatita foarte suspectă. Medicul va ține cont și de context: simptomele câinelui, alte analize (ex. creșteri ale enzimelor hepatice, semne de inflamație) și va decide dacă sunt necesare teste specifice (cPL) sau investigații imagistice.
Notă: Amilaza la câini are o particularitate, mare parte este amilază pancreatică, dar o fracțiune poate proveni și din intestin sau alte țesuturi. La câine, amilaza nu este eliminată eficient prin rinichi, deci insuficiența renală nu o crește atât de mult ca la alte specii. Dacă un câine cu uremie are totuși amilaza >2–3× normal, ar trebui investigată și posibilitatea unei pancreatite concomitente. La pisici însă (spre deosebire de câini) și bolile renale pot influența valorile amilazei.
La pisici: situația este diferită și mai dificilă. Studiile au arătat că este foarte rar ca o pisică cu pancreatită să aibă amilaza crescută peste normal. Chiar și lipaza totală nu crește constant în pancreatita pisicii, uneori rămâne normală, alteori crește doar ușor, neimpresionant. Prin urmare, amilaza și lipaza nu ajută deloc la diagnosticarea pancreatitei la pisici. Un medic care suspectează pancreatita la o pisică nu se va baza pe aceste două enzime din biochimie; el va recomanda în schimb testul specific fPL sau investigații precum ecografia abdominală. Așadar, dacă pe buletinul de analize al pisicuței vezi amilaza sau lipaza în limite normale, nu exclude pancreatita, aceste valori, pur și simplu, nu reflectă fidel inflamația pancreatică la fel ca în cazul altor specii.
Pe scurt, amilaza și lipaza tradiționale au utilitate limitată: la câini pot fi indicii, dar nu sunt decisive (prea multe rezultate fals pozitive și fals negative), iar la pisici practic nu sunt utile pentru pancreatită. De aceea, în prezent medicii folosesc tot mai mult testele de lipază pancreatică specifică (cPL/fPL) pentru confirmarea pancreatitei.
Testul cPL la câini (Canine Pancreatic Lipase)
cPL (prescurtarea de la canine Pancreatic Lipase immunoreactivity, adesea denumit și cPLI) este testul de sânge de elecție la câini pentru diagnosticarea pancreatitei. Acest test măsoară, printr-o metodă imunologică, exact enzima lipază provenită din pancreasul câinelui. Deoarece este specifică, concentrația acestei lipaze crește în sânge doar atunci când pancreasul este inflamat, spre deosebire de lipaza serică totală care poate proveni și din alte țesuturi. Practic, cPL “vede” doar pancreasul, făcând testul mult mai precis.
Cum se realizează testul? Este necesară o probă simplă de sânge, ideal prelevată după un repaus alimentar (post peste noapte) pentru acuratețe optimă, deși nu este obligatoriu absolut. Proba se trimite la un laborator veterinar specializat, unde se face analiza cantitativă (de exemplu, Spec cPL, numele testului oferit de anumite laboratoare). Rezultatul vine sub forma unei valori numerice (de obicei exprimată în µg/L). Există și variante de test rapid in-clinic, de exemplu kitul SNAP cPL (IDEXX) pe care unii medici îl au în cabinet. Acela este un test semicantitativ: în câteva minute poate indica pozitiv/negativ dacă cPL depășește o anumită valoare prag. Dacă testul rapid iese pozitiv (sugerează pancreatită), este recomandat să se trimită totuși și proba la laborator pentru măsurarea exactă a cPL, atât pentru confirmare cât și pentru a stabili un “baseline” (valoare inițială) de la care să se monitorizeze evoluția.
Cât de sigur este cPL? Studiile arată că aprox. 85% dintre câinii cu pancreatită au cPL crescut (sensibilitate ~85%), deci există și cazuri (mai rare) de pancreatită cu cPL normal în stadii incipiente sau forme ușoare. Pe de altă parte, dacă un câine are cPL foarte mare, probabilitatea să fie pancreatită reală depășește 95% (specificitate ~96%). Cu alte cuvinte, un rezultat pozitiv la cPL este foarte concludent (șanse mici de fals pozitiv), iar un rezultat negativ face pancreatita foarte improbabilă, de aceea cPL este considerat cel mai bun test sanguin disponibil pentru diagnostic la câini. În plus, cPL are avantajul de a se elimina destul de rapid din circulație; dacă pancreasul se vindecă, valorile scad repede, deci testul poate fi folosit și pentru a monitoriza recuperarea (deși pentru monitorizare se preferă varianta cuantificată la laborator, nu neapărat testul rapid).
Interpretarea valorilor cPL (metoda Spec cPL de laborator):
- cPL < 200 µg/L, normal: Această valoare nu este compatibilă cu pancreatita activă, deci un rezultat sub 200 practic exclude inflamația pancreatică semnificativă. Dacă un câine are simptome digestive, trebuie căutată altă cauză, deoarece pancreatita devine puțin probabilă.
- cPL între 200 și 400 µg/L, zonă echivocă / de incertitudine: Acesta este un rezultat ambiguu, poate indica o pancreatită incipientă sau ușoară, ori poate fi un rezultat fals pozitiv minor. Se recomandă, în general, repetarea testului după ~1-2 săptămâni sau efectuarea unor investigații suplimentare (ecografie abdominală) pentru clarificare. Mulți factori pot fluctua, deci medicul va corela cu starea câinelui.
- cPL > 400 µg/L, peste pragul de diagnostic: O valoare peste ~400 este compatibilă cu diagnosticul de pancreatită la câine. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât inflamația pancreatică este mai certă și probabil mai severă. În practica curentă, un cPL foarte ridicat la un animal cu simptome clinice tipice confirmă pancreatita și duce la instituirea tratamentului de susținere.
Aceste intervale de interpretare sunt oferite de producătorii testelor și susținute de studii clinice riguroase. Este important de menționat că niciun test nu este 100% infailibil, există rare situații de rezultate contradictorii. De exemplu, câinii cu obstrucții intestinale superioare (vomă severă din alte cauze) pot avea cPL moderat crescut fără a avea pancreatită propriu-zisă (posibil din cauza „scurgerii” de enzime pancreatice în sânge în urma stazei duodenale). De aceea, medicul interpretează cPL în context: un rezultat pozitiv are greutate mare, dar se va corobora cu semnele clinice și eventual cu o ecografie (care poate evidenția modificări ale pancreasului). De regulă însă, un cPL foarte mare + simptome compatibile = diagnostic de pancreatită confirmat.
Rezumat pentru cPL: este un test modern care a înlocuit practic vechile dozări de amilază/lipază în diagnosticul pancreatitei la câini. Este prietenos pentru animal (doar o probă de sânge), accurat (sensibil și specific) și rapid (există și kit de cabinet pentru screening). Dacă ai un câine cu suspiciune de pancreatită, cel mai probabil medicul veterinar va recomanda acest test pentru confirmare.
Testul fPL la pisici (Feline Pancreatic Lipase)
Diagnosticul pancreatitei la pisici a fost dintotdeauna o provocare, deoarece semnele clinice pot fi foarte vagi (pisica poate fi doar apatică, nu neapărat cu vărsături severe ca la câini), iar analizele de sânge uzuale nu ne ajută (amilaza și lipaza nu cresc, după cum am discutat). Testul fPL (feline Pancreatic Lipase immunoreactivity) a devenit așadar un instrument esențial. Acest test funcționează similar cu cPL-ul de la câini, doar că anticorpii din kit sunt specifici pentru lipaza pancreatică de pisică. fPL (sau fPLI) se efectuează tot dintr-o probă de sânge trimisă la laborator, iar unele clinici au acces și la varianta SNAP fPL (test rapid in-clinic) pentru o verificare inițială. Testul rapid SNAP fPL poate indica în câteva minute dacă pisica ar putea avea pancreatită, dar ideal este ca proba să fie trimisă și la laborator pentru valoarea numerică exactă. Valoarea exactă ajută la confirmare și servește ca referință pentru monitorizarea tratamentului.
Cât de sigur este fPL? Studiile au arătat că testul fPL este cel mai bun test disponibil pentru pancreatită la pisici, depășind ca performanță orice altă analiză sanguină. Are însă și el limite: este foarte fiabil în cazurile moderate și severe de pancreatită (senzitivitate și specificitate ridicate atunci când există inflamație importantă). În schimb, în cazurile ușoare sau cronice, fPL poate rata diagnosticul, unele pisici cu pancreatită ușoară pot să nu aibă creșteri notabile ale fPL (rezultat fals negativ). Chiar și așa, fPL depășește toate celelalte analize în detectarea pancreatitei la pisică și este considerat “standardul de aur” actual pentru confirmare.
Interpretarea valorilor fPL (metoda Spec fPL de laborator):
- fPL în limita normală, dacă rezultatul este în intervalul de referință (de obicei sub ~3.5 µg/L, valorile exacte de referință pot varia ușor între laboratoare), atunci pancreatita activă este puțin probabilă. Majoritatea pisicilor sănătoase sau cu alte probleme (nu pancreatită) vor avea fPL normal.
- fPL ușor crescut (borderline), valori intermediare, aproximativ între 3.5 și 5.3 µg/L (unii folosesc pragul 3.6–5.4 µg/L), sunt echivoce. Acestea pot însemna fie o formă foarte incipientă de pancreatită, fie variația biologică normală. Medicul probabil va recomanda repetarea testului după câteva zile sau investigații suplimentare (similar cu cazul cPL la câine).
- fPL crescut peste pragul de diagnostic, de exemplu, fPL > 5.4 µg/L este considerat compatibil cu pancreatita la pisică. Valorile mult peste acest prag întăresc și mai mult diagnosticul. Într-un context de pisică apatică, cu eventual vărsături sau alte semne, un fPL semnificativ crescut confirmă practic inflamația pancreatică.
Este important de reținut că pisicile pot avea pancreatită cronică (de lungă durată, cu episoade de acutizare) unde pancreasul suferă leziuni în timp. În astfel de cazuri, fPL poate uneori să iasă în limite normale dacă inflamația activă nu este mare. Asta nu înseamnă că testul nu e bun, ci doar că boala pisicilor poate fi subtilă, unele pisici au pancreatită subclinică ce scapă testelor de laborator. Totuși, în majoritatea cazurilor de pancreatită clinică (cu semne de boală), fPL va fi mărit și ne va ajuta la diagnostic.
La fel ca la câini, un rezultat negativ (normal) fPL face pancreatita puțin probabilă, iar un rezultat foarte mare o face foarte probabilă, însă decizia finală se bazează pe ansamblul investigațiilor. Uneori, medicul poate folosi și ecografia abdominală la pisici pentru a căuta modificări ale pancreasului (deși la pisici ecografia are o sensibilitate variabilă, poate rata formele ușoare). Adesea pancreatita la pisici apare împreună cu alte probleme (ficat inflamat, boală intestinală, așa numitul “triaditis”), deci și rezultatele la alte analize (enzime hepatice, bilirubina) pot fi anormale, sugerând un proces complex. fPL rămâne totuși piesa centrală în puzzle-ul diagnostic al pancreatitei la pisici, deoarece ne oferă cea mai directă măsură a suferinței pancreatice.
Alți parametri și factori de interpretare
În afara enzimelor clasice și a testelor cPL/fPL, medicul veterinar poate considera și alte date atunci când evaluează sănătatea pancreasului la un animal:
- Profilul biochimic general și hemoleucograma: Deși nespecifice, aceste analize arată starea generală. În pancreatită pot apărea semne de inflamație (leucocite crescute), deshidratare, și frecvent creșteri ale enzimelor hepatice sau ale bilirubinei (în special la pisici, unde pancreatita se asociază cu inflamația ficatului și a intestinului). Creșterea ALT, AST, ALP sau a glicemiei la un animal cu suspiciune de pancreatită pot indica efecte secundare ale pancreasului inflamat (ex: ficatul suferă secundar). Totuși, aceste modificări doar sugerează pancreatita, nu o confirmă.
- Ecografia abdominală: Este o investigație imagistică foarte utilă, considerată adesea metoda principală de vizualizare a pancreasului. La câini, o ecografie realizată de un specialist poate detecta ~68% din pancreatitele severe, având o specificitate bună mai ales în cazurile grave (dacă se văd schimbări caracteristice, sunt destul de concludente). La pisici sensibilitatea ecografiei este mai redusă, dar poate evidenția modificări când pancreatita este avansată (pancreas mărit, aspect hipoecogen, lichid în jurul pancreasului, grăsime hiperecogenă în jur, semn de inflamație). Dacă testele de laborator sunt neconcludente, ecografia poate aduce informații suplimentare. În unele cazuri, medicul poate recomanda atât testul fPL/cPL cât și ecografia, deoarece combinarea rezultatelor crește acuratețea diagnosticului.
- TLI (Trypsin-Like Immunoreactivity): După cum am menționat, acest test măsoară trypsinogenul/trypsina și este folosit preponderent pentru a diagnostica insuficiența pancreatică exocrină (EPI), o boală în care pancreasul nu mai produce enzime, cauzând malabsorbție. În EPI, TLI va fi scăzut (pancreasul nu mai secretă aproape deloc trypsinogen). În pancreatita acută, teoretic s-ar putea vedea TLI crescut (datorită eliberării de trypsină activată în sânge), însă în practică TLI nu este utilizat pentru a diagnostica pancreatita, deoarece nu are sensibilitate bună și nu oferă informații suplimentare față de cPL/fPL. Cu alte cuvinte, un TLI normal nu exclude pancreatita, iar un TLI crescut nu o confirmă neapărat, așa că medicii preferă să folosească cPL/fPL pentru pancreatită și TLI doar când suspectează EPI (simptome diferite, precum diaree cronică voluminoasă, slăbire în ciuda apetitului crescut etc).
- Alte teste și factori: Există teste mai noi de lipază specifică pancreasului dezvoltate de diferite laboratoare (de exemplu, așa-numita lipază DGGR, un test biochimic care folosește substratul 1,2-o-dilauril-rac-gliceril glutaric acid, DGGR). Deși unele studii au arătat o bună corelare între rezultatele acestor teste și cPL/fPL, altele au indicat că nu toate testele pe bază de DGGR sunt cu adevărat specifice (unele pot măsura și alte tipuri de lipaze circulante). Astfel, nu orice “lipază” măsurată la laborator înseamnă automat lipază pancreatică. Dacă pe buletin vezi termeni ca Lipaza DGGR sau Precision PSL, să știi că sunt variante de a măsura activitatea lipazei, unele pot fi utile, dar medicul veterinar va ști dacă să aibă încredere în ele sau nu, în funcție de validarea lor științifică. În general, Spec cPL și Spec fPL rămân etalonul la care se raportează celelalte teste noi.
- Contextul pacientului: Un veterinar experimentat va lua mereu în calcul întreaga imagine clinică. De exemplu, un câine supraponderal, de rasă Schnauzer, cu istoric de dietă bogată în grăsimi, care are brusc vărsături și dureri abdominale, are un risc crescut de pancreatită, la un astfel de pacient, chiar și o creștere moderată a enzimelor pancreatice va fi luată foarte în serios. În schimb, la un câine cu insuficiență renală cronică, creșteri moderate ale amilazei pot fi puse pe seama rinichilor și nu indică neapărat pancreatită. Medicul va corela toate datele: istoricul (dietă, medicamente, predispoziții de rasă), examenul fizic, analizele de sânge (inclusiv parametrii pancreatici discutați) și investigațiile imagistice. Numai astfel se ajunge la un diagnostic final corect.
În tabelul de mai jos găsești un rezumat comparativ al principalilor parametri pancreatici discutați și semnificația lor la câine vs pisică:
| Parametru | Ce este? (și abreviere) | Interpretare la câine | Interpretare la pisică |
|---|---|---|---|
| Amilază (Amy) | Enzimă digestivă produsă în principal de pancreas (ajută la digestia carbohidraților). | Poate crește în pancreatită acută (valori semnificative dacă sunt >2–3× limita normală, frecvent chiar 7–10× în pancreatită severă). Creșteri moderate pot apărea și din alte cauze (insuficiență renală, boli intestinale) fără pancreatită. Valori foarte mari fac pancreatita probabilă, dar nu confirmă singure diagnosticul. | Rareori crește chiar și în pancreatită severă, nu este un indicator de încredere pentru pancreatită la pisici. Valorile amilazei la pisică pot rămâne normale în pancreatită, deci un rezultat normal nu exclude boala. |
| Lipază (Lipa) | Enzimă digestivă care descompune lipidele, produsă de pancreas și de alte țesuturi (stomac, ficat etc). | Crește adesea în pancreatită (uneori înaintea amilazei). >3× normalul sugerează pancreatită, dar creșteri mai mici pot fi datorate altor cauze. Atenție: lipaza poate fi normală în până la 28% din pancreatitele canine (fals negativ). De asemenea, boli hepatice, steroizi, obstrucții digestive pot crește lipaza fără pancreatită (fals pozitiv). În concluzie, nu este foarte specifică. | Nefolositoare ca test diagnostic al pancreatitei, lipaza serică totală nu crește constant la pisici cu pancreatită. O pisică poate avea pancreatită cu lipază normală. Așadar, medicii nu iau în considerare lipaza când e vorba de diagnostic de pancreatită felină. |
| cPL (cPLI) | Canine Pancreatic Lipase, test imunologic specific ce măsoară lipaza de origine pancreatică la câine. | Testul de elecție pentru pancreatită canină, foarte sensibil și specific. Valori interpretare (Spec cPL): <200 µg/L = normal (exclude pancreatita); 200–400 = zonă gri (posibil pancreatită ușoară, necesită retestare); >400 µg/L = pancreatită probabilă. Studii: ~85% din câinii cu pancreatită au cPL crescut, iar un cPL mare are ~96% specificitate pentru pancreatită. | N/A (se aplică doar la câine). |
| fPL (fPLI) | Feline Pancreatic Lipase, test specific ce măsoară lipaza pancreatică la pisică. | N/A (test destinat pisicilor). | Cea mai bună analiză pentru pancreatită la pisici (mult mai fiabilă decât amilaza/lipaza). Interpretare (Spec fPL): <~3.5 µg/L = normal (pancreatită improbabilă); ~3.5–5.3 = echivoc (posibil pancreatită ușoară, se retestează); >5.4 µg/L = pancreatită foarte probabilă. Poate rata formele foarte ușoare sau cronice (nu toate pancreatitele feline dau fPL crescut). |
| TLI | Trypsin-Like Immunoreactivity, test de sânge ce măsoară tripsinogenul (enzimă pancreatică inactivă). | Folosit în special pentru insuficiența exocrină pancreatică (EPI), unde va fi scăzut (confirmă lipsa secreției enzimatice). Nu diagnostichează pancreatita acută, poate fi normal sau ușor crescut în pancreatită, deci nu este fiabil (cPL e preferat). | Similar, test util la pisici pentru EPI (deși EPI e mai rar la pisici). Nu este un test bun pentru pancreatită, fPL rămâne metoda de elecție pentru inflamația pancreatică la pisici. |
(Legenda: µg/L = micrograme pe litru; “zonă gri/echivocă” = interval de rezultate la limită, nici clar normale nici clar diagnostice)
După cum reiese din tabel, cPL și fPL sunt esențiale pentru un diagnostic sigur, în timp ce amilaza/lipaza clasice oferă informații limitate. TLI are rolul său în altă boală (EPI), deci nu ne ajută la pancreatita acută.
În practică, dacă medicul veterinar suspectează pancreatită la animalul tău, îți va recomanda probabil testele de lipază pancreatică (cPL pentru un câine, fPL pentru o pisică). Aceste teste, coroborate cu examenele clinice și eventual ecografia, vor clarifica diagnosticul în marea majoritate a cazurilor.
Întrebări frecvente (FAQ)
Pot diagnostica pancreatita la un câine sau o pisică doar pe baza valorilor mari de amilază și lipază?
Din păcate, nu. Valorile foarte crescute de amilază și lipază pot apărea în pancreatită, dar nu sunt specifice. La câini, doar ~50% din cei cu amilază/lipază mărite au realmente pancreatită, restul pot avea alte probleme (rinichi, administrare de steroizi, etc). La pisici, amilaza și lipaza nici măcar nu cresc de obicei în pancreatită. Așadar, diagnosticul cert de pancreatită se face combinând simptomele clinice cu teste specifice (precum cPL/fPL) și investigații imagistice, nu doar pe baza amilazei/lipazei.
Ce este testul cPL și când ar trebui făcut pentru câinele meu?
Testul cPL (canine Pancreatic Lipase) măsoară enzima lipază provenită exclusiv din pancreasul câinelui. Este testul de referință pentru diagnosticul pancreatitei la câini, deoarece are acuratețe mult mai mare decât vechile teste de enzime. Medicul veterinar va recomanda cPL dacă suspectează pancreatită, de exemplu, dacă animalul are simptome precum vărsături repetate, dureri abdominale, lipsa poftei de mâncare, mai ales la rasele predispuse. Testul se face din sânge; există o variantă rapidă în cabinet (care arată pozitiv/negativ), dar ideal proba se trimite la laborator pentru un rezultat cantitativ precis. Practic, oricând pancreatita este pe lista de posibile diagnostice la un câine, cPL este indicat pentru a confirma sau infirma boala.
Dacă rezultatul cPL/fPL iese în zona intermediară (nici normal, nici clar crescut), ce urmează?
Un rezultat echivoc (cPL între ~200-400 la câine, fPL intermediar la pisică) poate fi frustrant, dar este o situație posibilă. În acest caz, medicul va interpreta în context: se uită la starea clinică a animalului. Dacă are semne evidente de pancreatită, probabil va acționa ca atare (poate repeta testul sau face alte analize). Recomandarea standard este să repetăm testul după ~1-2 săptămâni pentru a vedea evoluția. Uneori, pancreatita abia debutantă nu a dus încă valorile peste prag, iar la retestare se clarifică. De asemenea, medicul poate sugera o ecografie abdominală în acest interval, care să aducă indicii în plus. Important este că niciun rezultat neconcludent nu rămâne în aer, se vor face pași suplimentari pentru a lămuri diagnosticul.
Pisica mea are amilaza și lipaza normale, dar medicul tot suspectează pancreatită. De ce?
Pentru că la pisici aceste enzime nu reflectă pancreatita. Este perfect posibil ca o pisică cu pancreatită serioasă să aibă amilaza și lipaza în limite normale. Veterinarii știu acest lucru din studiile efectuate, de aceea nu se bazează pe amilază/lipază la pisică. Suspiciunea de pancreatită la pisici se bazează mai mult pe simptome (letargie, apetit scăzut, eventual vărsături, dureri), pe factori predispozanți, și se confirmă cu testul fPL sau ecografie. Așa că, dacă medicul încă suspectează pancreatita în ciuda analizelor biochimice normale, probabil are motive întemeiate și va propune testarea fPL.
Ce tratament există pentru pancreatită la câini și pisici?
Tratamentul pancreatitei este în principal suportiv. Asta înseamnă că nu există un antidot specific care să „vindece” instant pancreasul inflamat, însă veterinarii vor asigura tratament de susținere astfel încât pancreasul să se refacă și complicațiile să fie prevenite. Concret, se administrează fluide (perfuzie) pentru hidratare și echilibrarea electrolitică, analgezice pentru durere (pancreatita poate fi foarte dureroasă), antiemetice pentru oprirea vărsăturilor, și se gestionează orice problemă apărută (de exemplu, antibiotice dacă există suspiciune de infecție pancreatică, tratament pentru coagulopatii dacă apar tulburări de coagulare etc.). În cazurile ușoare, uneori e suficient repausul alimentar temporar urmat de hrănire dietetică treptată și fluide subcutanat. În cele moderate-severe, spitalizarea cu terapie intensivă poate fi necesară. Dieta joacă și ea un rol important în recuperare: se folosesc diete ușor digerabile, cu conținut scăzut de grăsimi, pentru a menaja pancreasul. În esență, cu îngrijire promptă și adecvată, majoritatea animalelor cu pancreatită se pot recupera, deși boala poate fi gravă în unele situații. Cel mai important este un diagnostic timpuriu (unde ajută cPL/fPL) și urmarea strictă a recomandărilor medicului veterinar privind tratamentul și dieta.
Cum aș putea preveni pancreatita la animalul meu?
Pancreatita nu poate fi întotdeauna prevenită, deoarece uneori apare fără o cauză clară (idiopatică). Totuși, poți reduce riscurile prin câteva măsuri: menține o dietă sănătoasă, evitând alimentele foarte grase sau „mesele bogate” bruște (mai ales după ce animalul a fost înfometat, de exemplu, nu îi oferi o tavă plină de friptură grasă după o perioadă de dietă, pentru că aceste festinuri neașteptate pot declanșa pancreatită). Ai grijă ca greutatea să fie în limite normale (obezitatea predispune la pancreatită). Supraveghează-ți animalul să nu scotocească prin gunoaie sau să nu mănânce hrana altor animale care nu îi este destinată (dietary indiscretion). Dacă ai un câine predispus (ex: Schnauzer, Yorkshire etc.), întreabă medicul despre diete speciale cu grăsimi reduse. De asemenea, evită medicamentele toxice pentru pancreas (nu da animalului medicamente de uz uman la întâmplare, corticosteroizii și unele diuretice pot contribui la pancreatită dacă sunt folosite abuziv, folosește-le doar la indicația medicului veterinar). Desigur, nu totul este sub controlul nostru, dar o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos al animalului pot reduce incidența pancreatitei. Iar dacă totuși apare, ai acum cunoștințele necesare pentru a înțelege analizele și a colabora cu medicul în vederea tratamentului!
Concluzie
Parametrii precum amilaza și lipaza oferă informații limitate, dar testele specifice cPL/fPL ne permit astăzi un diagnostic mult mai sigur al pancreatitei la câini și pisici. Folosind aceste instrumente moderne alături de evaluarea clinică și imagistică, medicul veterinar poate depista prompt și trata eficient pancreatita, ajutând astfel animăluțul să se însănătoșească cât mai repede. Empatie, atenție la semne și colaborare strânsă cu veterinarul, acestea sunt cheia pentru a trece cu bine peste un episod de pancreatită. Multă sănătate prietenului tău necuvântător!
(Articol redactat și revizuit în ianuarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)