Pe scurt:
- La câinii cu hipoparatiroidism primar, glandele paratiroide nu mai produc suficient hormon paratiroidian (PTH). Această deficiență hormonală duce la scăderea periculoasă a calciului în sânge (hipocalcemie).
- Semnele clinice apar din cauza hipocalcemiei. Câinele poate prezenta tremurături musculare, crampe, mers rigid sau dezechilibrat, convulsii (crize asemănătoare epilepsiei), neliniște, slăbiciune, lipsa poftei de mâncare. În timp, pot apărea cataractă sau comportamente neobișnuite (de exemplu, frecatul feței cu laba) din cauza nivelului scăzut de calciu.
- Diagnostic: Veterinarul va confirma hipoparatiroidismul prin analize de sânge, se constată calciu foarte scăzut și fosfor crescut, și prin măsurarea nivelului hormonului paratiroidian (PTH). În prealabil, va exclude alte cauze ale hipocalcemiei (de exemplu, eclampsia la femele care alăptează, insuficiența renală sau pancreatita).
- Tratament: În caz de convulsii, se intervine de urgență cu administrare intravenoasă de calciu pentru a ridica nivelul calciului. Pe termen lung, terapia de bază constă în suplimente orale zilnice de calciu și vitamina D (de exemplu, calcitriol, forma activă de vitamină D) pentru a menține calciul în limite normale. Tratamentul este, de regulă, necesar toată viața.
- Prognostic: Cu tratament adecvat și monitorizare periodică a calciului, majoritatea câinilor cu hipoparatiroidism pot duce o viață lungă și normală. Cheia este ca proprietarul să administreze medicamentele zilnic, conform indicațiilor, și să meargă regulat la controale veterinare pentru ajustarea dozelor.
Ce este hipoparatiroidismul primar la câini?
Hipoparatiroidismul primar este o boală endocrină rară la câini, cauzată de funcționarea insuficientă a glandelor paratiroide. Câinele are în mod normal patru glande paratiroide, mici și situate lângă glandele tiroide, în zona gâtului. Aceste glande produc hormonul paratiroidian (PTH), care are rolul de a menține echilibrul calciului și fosforului în organism. PTH crește nivelul calciului din sânge atunci când acesta scade prea mult, stimulează eliberarea calciului din oase, crește absorbția calciului din intestin (cu ajutorul vitaminei D) și reduce eliminarea lui prin rinichi.
În hipoparatiroidismul primar, paratiroidele nu mai produc suficient PTH (sau deloc). Fără acest hormon, corpul nu poate corecta scăderea calciului din sânge. Astfel, calciul scade anormal de mult (hipocalcemie), iar fosforul din sânge crește (pentru că PTH nu mai stimulează eliminarea fosforului prin rinichi). Calciul are rol esențial în contracția musculară și conducerea impulsurilor nervoase, de aceea un nivel foarte scăzut provoacă simptome neurologice și musculare severe.
Hipoparatiroidism “primar” înseamnă că problema este la glandele paratiroide în sine (de obicei distruse sau nefuncționale), nu secundară altor boli. Este opusul “hipoparatiroidismului secundar”, unde paratiroidele sunt sănătoase dar hipocalcemia are altă cauză (de exemplu, tetania de lactație la femelele care alăptează pui, insuficiența renală cronică, deficiența severă de magneziu etc.). În continuare, ne vom referi doar la forma primară, imun-mediată, care este cea mai frecventă la câini.
Cauze și factori de risc
În majoritatea cazurilor la câine, hipoparatiroidismul primar apare din cauze idiopatice sau imun-mediate. „Idiopatic” înseamnă că nu există o cauză externă cunoscută; cercetările sugerează o reacție în care sistemul imunitar al animalului atacă propriile glande paratiroide (un proces autoimun), distrugându-le progresiv. Histologic (la examinarea la microscop) s-a observat adesea paratiroidită limfocitară, adică infiltrația glandei cu celule ale sistemului imunitar, ceea ce confirmă mecanismul autoimun. Practic, organismul câinelui își „vede” paratiroidele ca pe ținte de atac și le deteriorează până când nu mai pot produce hormonul PTH.
Alte cauze posibile, deși mai rare, includ:
- Înlăturarea chirurgicală sau lezarea paratiroidelor, de exemplu, accidental în timpul unei operații de tiroidă sau îndepărtare a unui nodul în regiunea gâtului. La câini acest scenariu este rar (câinii fac rar intervenții pe tiroidă), însă la pisici poate apărea hipoparatiroidism după operația pentru hipertiroidism.
- Tumori în zona gâtului, o tumoră la nivelul gâtului (tiroidiană sau metastatică) care invadează sau distruge glandele paratiroide poate cauza hipoparatiroidism.
- Atrofia paratiroidelor din alte motive, de exemplu, la animalele cu hipercalcemie cronică (calciu prea mare mult timp, din alte boli), paratiroidele pot “intra în repaus” și micșora, ducând la hipoparatiroidism persistent chiar dacă nivelul calciului scade ulterior.
- Cauze congenitale (din naștere), extrem de rar, un pui de câine se poate naște fără glande paratiroide funcționale (agenesie) sau cu un defect genetic în producerea PTH. Aceste cazuri congenitale sunt excepționale.
- Deficit sever de magneziu, în situații foarte rare, lipsa magneziului poate împiedica secreția PTH și răspunsul organismului la PTH, creând un fel de „hipoparatiroidism funcțional”. Aceasta s-a observat la câini cu anumite boli digestive (enteropatii cu pierdere de proteine) sau malnutriție gravă, dar nu este un hipoparatiroidism primar veritabil, ci secundar deficitului nutrițional.
Factorii de risc identificați includ în principal vârsta și sexul. Hipoparatiroidismul primar apare cel mai frecvent la câinii adulți tineri până la cei de vârstă mijlocie, în medie între 4 și 7 ani. Poate afecta atât masculii, cât și femelele, dar statisticile arată o predominanță la femele (probabil pe fondul influențelor hormonale sau predispoziției la boli autoimune).
Deși orice rasă poate fi afectată, unele rase par să fie suprasolicitate în rapoartele medicale, ceea ce sugerează o posibilă predispoziție genetică. Printre rasele adesea menționate se află Caniche (Poodle) de talie mică și toy, Schnauzer Pitic, Labrador Retriever, Ciobănesc German, Dachshund și diverse rase Terrier. Chiar și așa, hipoparatiroidismul rămâne o boală rară per ansamblu; majoritatea câinilor din aceste rase nu vor dezvolta niciodată această problemă, însă dacă aveți un câine dintr-o rasă predispusă, merită să fiți atenți la semnele descrise.
Nu există o metodă cunoscută de prevenire a hipoparatiroidismului primar. Spre deosebire de alte boli (cum ar fi eclampsia, care poate fi prevenită parțial prin gestionarea alimentației în cazul cățelelor gestante), hipoparatiroidismul primar apare spontan, de obicei prin mecanisme imune peste care proprietarul nu are control. Asta înseamnă că nu este vina nimănui, nici a stăpânului, nici a câinelui, că această boală apare. Ce putem face este să o depistăm devreme și să o tratăm corect, pentru a ține câinele în siguranță.
Notă: Hipoparatiroidismul la pisici este extrem de rar (pisicile fac mult mai frecvent hiperparatiroidism secundar renal sau nutrițional, opusul, adică prea mult PTH din cauze secundare). Cazurile de hipoparatiroidism adevărat la pisici apar aproape numai după intervenții chirurgicale pe tiroidă, când paratiroidele sunt afectate accidental. Așadar, dacă dețineți atât câini, cât și pisici, rețineți că această problemă este în esență una canină, pisicile nu trebuie testate de rutină pentru așa ceva decât dacă există un context specific.
Semne clinice și manifestări
Pentru orice proprietar, este înspăimântător să-și vadă câinele având convulsii sau tremurături incontrolabile. Din păcate, aceste manifestări pot fi primele semne vizibile ale hipoparatiroidismului primar la câini. Simptomele rezultă direct din nivelul foarte scăzut al calciului în sânge, care duce la o excitabilitate exagerată a sistemului neuromuscular. Practic, nervii și mușchii „trag semnale” haotic atunci când calciul nu e suficient, declanșând tremurături și crampe.
Semnele clinice comune la câinii cu hipoparatiroidism primar includ:
- Convulsii, episoade de tip criză, asemănătoare epilepsiei, în care câinele poate cădea pe o parte, își poate pierde cunoștința sau poate prezenta tremurături generalizate ale corpului. Pot dura de la câteva secunde la câteva minute. Spre deosebire de epilepsie, convulsiile din hipocalcemie pot fi adesea însoțite de alte simptome sau pot apărea în grup (mai multe crize apropiate).
- Tremurături musculare și spasme, înainte de a ajunge la convulsii majore, mulți câini prezintă tremurături fine ale mușchilor sau zvâcniri ale grupelor musculare (de exemplu, freamătă pielea sau tresare involuntar un picior). Pot apărea crampe care rigidizează anumite părți ale corpului (de exemplu, înțepenește fața sau picioarele într-o postură ciudată). Aceste episoade pot fi intermitente la început, apar și dispar, mai ales în stadiile incipiente ale bolii.
- Rigiditate și probleme de mers, din cauza crampelor și a tensiunii musculare, câinele poate adopta un mers rigid, legănat sau necoordonat (ataxie). Unii proprietari descriu cățelul ca mergând „beat” sau șchiopătând fără motiv aparent.
- Slăbiciune, apatie, nivelul scăzut de calciu afectează și funcția normală a mușchilor, astfel că animalul poate fi neobișnuit de slab, obosit sau letargic. Se poate ridica greu, obosește rapid la efort și preferă să stea întins.
- Neliniște, anxietate sau schimbări de comportament, câinele poate părea agitat, nervos, poate plânge sau lătra fără motiv, ori dimpotrivă poate deveni iritabil sau agresiv la atingere. Aceste comportamente pot fi cauzate de disconfortul muscular (câinele simte furnicături, crampe dureroase) și de efectele neurologice ale hipocalcemiei. De exemplu, un câine poate deveni irascibil pentru că are dureri musculare: în cazul lui Rolo, o cățelușă diagnosticată cu hipoparatiroidism, proprietarii au observat că își mușca coada și nu suporta atingerile în zona spatelui, ulterior s-a realizat că aceasta se datora crampelor musculare dureroase pe care le avea în acea zonă.
- Frecarea feței, un simptom curios, dar destul de des întâlnit la câinii cu hipocalcemie, este tendința de a-și freca botul sau fața cu laba ori de a o freca de obiecte. Acest comportament poate indica parestezii (senzații anormale de furnicături) la nivelul feței din cauza calciului scăzut. Mulți proprietari sau chiar medici pot inițial să nu îl considere important, însă asociat cu celelalte semne, frecatul feței este un indiciu util al hipocalcemiei.
- Pierderea poftei de mâncare, câinele poate refuza hrana, fie din cauza stării generale proaste, fie din cauza eventualelor grețuri. Unii câini pot saliva excesiv sau pot avea mici vărsături.
- Urinare și sete excesivă, hipocalcemia cronică poate afecta rinichii și concentrarea urinei, ducând la poliurie/polidipsie (câinele urinează mult și bea apă mai multă decât de obicei). Acest simptom nu apare în toate cazurile, dar a fost raportat la unii câini cu hipoparatiroidism.
- Temperatură corporală ridicată (hipertermie), în timpul episoadelor acute de tetanie (spasme severe), câinele poate dezvolta febră sau se poate încălzi foarte tare. Acest lucru se datorează contracțiilor musculare intense și continue care generează căldură. Proprietarul poate observa că animalul gâfâie puternic (respirație rapidă cu gura deschisă) în timpul crizelor, ca mecanism de răcire.
În plus, semne cronice pot apărea dacă hipocalcemia persistă mult timp fără a fi corectată adecvat. Un exemplu este cataracta, depunerea de opacități pe cristalinul ochiului. Calciul joacă un rol în claritatea cristalinului, iar la câinii cu hipoparatiroidism netratat s-au observat cataracte în timp. De asemenea, pot apărea calcificări anormale în diverse țesuturi (de exemplu, calcificări în creier sau în mici vase de sânge), din cauza dezechilibrului dintre calciu și fosfor. Aceste complicații apar însă doar dacă boala rămâne necontrolată pe termen lung.
Important: severitatea simptomelor poate varia. Unii câini pot fi descoperiți cu calciu scăzut întâmplător, înainte să aibă simptome grave, dacă li se fac analize de sânge de rutină. Alții însă pot ajunge la medic în criză hipocalcemică acută, cu convulsii repetate, tetanie generalizată, care necesită tratament de urgență. De obicei, semnele tind să se agraveze brusc după un factor declanșator: efort fizic intens, stres, excitare (joacă exagerată, vizita la veterinar, etc.) sau chiar după administrarea de fluidoterapie intravenoasă fără calciu (situație în care se “diluează” și mai mult calciul din sânge). Proprietarii povestesc adesea că înainte de criză câinele părea bine, apoi după un moment de agitație sau exercițiu au debutat simptomele dramatice.
Mulți posesori și chiar unii medici pot confunda inițial aceste semne cu epilepsia sau alte boli neurologice. De fapt, povestea lui Rolo menționată anterior este grăitoare: la început a avut o singură criză, iar medicul veterinar specialist neurolog a suspectat epilepsie. Abia după ce convulsiile s-au înmulțit și s-au făcut analize, s-a descoperit că avea calciul extrem de scăzut, ceea ce indica o cauză metabolică, nu epilepsie. După diagnosticarea hipoparatiroidismului și inițierea tratamentului, Rolo și-a revenit complet, semnele neurologice au dispărut, și a putut duce o viață normală cu medicamentele necesare. Așadar, un mesaj cheie este că orice câine cu convulsii sau tremurături de cauză neclară ar trebui evaluat și din punct de vedere metabolic (inclusiv verificat nivelul calciului din sânge), nu presupus imediat ca fiind epileptic.
Diagnostic, cum identifică veterinarul hipoparatiroidismul
Diagnosticul de hipoparatiroidism primar se bazează pe coroborarea semnelor clinice cu rezultatele de laborator, și excluderea altor posibile cauze de hipocalcemie. Iată pașii tipici într-un astfel de diagnostic:
- Examen clinic și istoric: Medicul veterinar va observa semnele (tremurături, rigiditate, crize convulsive) și va discuta cu proprietarul despre debutul și contextul acestora. Un istoric detaliat este foarte important. De exemplu, se va întreba dacă femela a fătat recent și alăptează (pentru a exclude eclampsia), dacă au existat posibilități de intoxicație (cum ar fi ingestia de antigel, care poate provoca hipocalcemie), dacă animalul are alte boli cunoscute (insuficiență renală, pancreatită etc.) sau dacă a suferit vreo intervenție chirurgicală recentă în zona gâtului. Toate aceste informații ajută la diagnosticul diferențial, adică la distingerea hipoparatiroidismului primar de alte afecțiuni cu prezentare similară.
- Analize de sânge de bază: Se va recolta sânge pentru un profil biochimic și hemoleucogramă. În hipoparatiroidism:
– Calciul total din sânge iese mult sub limita normală. Adesea, calciul seric total este <7 mg/dl (față de ~9-11 mg/dl normal), iar în crize severe poate fi chiar <5 mg/dl.
– Fosforul seric este de obicei crescut peste normal, deoarece lipsa PTH duce la retenție de fosfor. Această combinație de calciu scăzut + fosfor ridicat la un câine care nu este în lactație sugerează puternic hipoparatiroidismul. (Pentru comparație, într-o criză de eclampsie la o femelă care alăptează, calciul e scăzut dar fosforul este normal sau scăzut.)
– Alți parametri pe profilul biochimic pot fi normali, dar se verifică pentru a exclude alte boli: de exemplu, ureea și creatinina (pentru funcția renală), glicemia (hipoglicemia poate și ea cauza convulsii), enzimele hepatice (pentru a exclude o encefalopatie hepatică), nivelul de magneziu etc. În hipoparatiroidism primar pur, aceste valori sunt în general normale.
– Calciul ionizat: dacă aparatul și timpul permit, medicul poate măsura și calciul ionizat (forma de calciu “liber” activ biologic). Acesta va fi scăzut confirmând hipocalcemia adevărată (deoarece uneori calciul total poate fi fals scăzut din alte motive, cum ar fi albumina serică scăzută; însă în hipoparatiroidism, scăderea este reală, deci și calciul ionizat e scăzut). - Teste hormonale specifice (PTH): După confirmarea hipocalcemiei prin analizele de mai sus, diagnosticul de certitudine pentru hipoparatiroidism se face prin măsurarea hormonului paratiroidian în sânge. Se trimite o probă specială la un laborator care poate doza PTH. În hipoparatiroidismul primar, rezultatul va arăta PTH nedetectabil sau anormal de scăzut, în condițiile în care calciul este sub normal. În mod normal, când calciul e așa scăzut, organismul ar trebui să crească mult secreția de PTH; la acești câini, fie nu se secretă deloc, fie nivelul este inadecvat de mic, confirmând că paratiroidele “nu își fac treaba”.
Trebuie subliniat că proba de sânge pentru PTH trebuie recoltată înainte de a administra calciu sau alte tratamente care ar putea modifica nivelul, altfel rezultatele pot fi interpretate greșit. Din acest motiv, uneori medicul veterinar, dacă suspicionează puternic hipoparatiroidism, va recolta pentru PTH imediat ce vede calciul scăzut, înainte de a începe terapia (dacă starea câinelui permite așteptarea câtorva ore pentru rezultat). Dacă starea este critică, se va trata de urgență fără confirmare de laborator imediată, urmând ca diagnosticul să fie confirmat ulterior prin PTH odată ce câinele este stabilizat.
- Diagnostic diferențial: Paralel cu pașii de mai sus, medicul va exclude alte cauze ale hipocalcemiei care pot mima hipoparatiroidismul. Principalele de luat în calcul:
– Eclampsia (tetania puerperală), scădere acută a calciului la femela care alăptează pui. Se distinge ușor prin context (femelă cu pui sugari, la 1-3 săptămâni post-partum). Este cea mai comună cauză de convulsii prin hipocalcemie, însă nu implică lipsă de PTH, deci nu e hipoparatiroidism primar.
– Insuficiența renală cronică, la câinii cu boală renală avansată poate apărea hipocalcemie (uneori), însă de obicei însoțită de markeri de azotemie crescuți (uree, creatinină mari), ceea ce la câinele cu hipoparatiroidism primar nu se vede. Insuficiența renală vine și cu alte simptome (urinare excesivă, anemie, apetit capricios de lungă durată etc.) care diferă de tabloul hipoparatiroidismului.
– Pancreatita acută, inflamația pancreasului poate duce la scăderea calciului prin depunerea calciului în zone de grăsime saponificată. În pancreatita severă, câinele însă prezintă vărsături violente, dureri abdominale mari, stare de șoc, clinic se deosebește de hipoparatiroidism, iar analizele vor arăta enzime pancreatice crescute.
– Hipoglicemia severă, un nivel foarte scăzut de glucoză (zahăr) în sânge poate da convulsii și slăbiciune, de exemplu la puii de talie mică sau la câinii cu insulinom. Însă glicemia se verifică ușor la laborator și, dacă e normală, hipoglicemia se exclude.
– Epilepsia primară sau alte boli neurologice, dacă analizele de sânge ies normale (calciul este normal), medicul se va orienta spre o cauză neurologică. Dar în cazul hipoparatiroidismului, dat fiind că analizele evidențiază clar hipocalcemia, se știe că există un substrat metabolic, nu unul de epilepsie cerebrală. Uneori pot coexista probleme (de exemplu, un câine epileptic are și hipocalcemie tranzitorie din altă cauză), dar acestea sunt situații complicate și rare.
Diferența față de eclampsie (tetania de lactație)
Cea mai importantă deosebire de făcut, pentru un diagnostic corect, este între hipoparatiroidismul primar și hipocalcemia de lactație (eclampsia) la femele. Ambele afecțiuni produc simptome similare (tremurături, convulsii) dar au mecanisme și tratament diferite. Tabelul de mai jos rezumă diferențele cheie:
| Aspect | Hipoparatiroidism primar la câine | Hipocalcemie de lactație (Eclampsie) |
|---|---|---|
| Animal afectat | Câini de ambele sexe; mai frecvent femele adulte tinere (4-7 ani). Poate apărea la orice rasă (observat adesea la Poodle, Schnauzer, Labrador, Ciobănesc German, rase Terrier etc.). | Doar femele care alăptează pui (în mod tipic, la 2-3 săptămâni după fătare), mai ales rase de talie mică cu cuiburi numeroase. |
| Context apariție | Independent de reproducere. Poate surveni oricând la un câine predispus (adesea debut insidios, cu simptome intermitente ce pot deveni acute sub stres). | Legat de alăptare: calciul mamei este epuizat de producția de lapte pentru pui. Apare brusc în perioada post-partum, la o femelă altfel sănătoasă înainte de fătare. |
| Cauza | Producție insuficientă de hormon paratiroidian (PTH) din cauza unei probleme a glandelor paratiroide, de obicei distrugere autoimună a țesutului paratiroidian (sau rar, lezare chirurgicală, atrofie, etc.). Lipsa PTH duce la hipocalcemie severă care nu poate fi corectată de organism. | Calciul este consumat masiv pentru producerea laptelui, depășind aportul și rezervele mamei. Glandele paratiroide sunt normale și secretă PTH (uneori chiar peste normal), însă calciul tot scade deoarece cererea laptelui este prea mare. Este o situație temporară legată de lactație. |
| Semne clinice | Tremurături musculare, crampe, mers rigid, convulsii, slăbiciune, neliniște. Pot apărea episodic sau acut. Uneori declanșate de efort sau stres. Pot fi prezente și semne subtile precum frecatul feței, poliurie/polidipsie. | Tremurături intense, rigiditate musculară (adesea spasme ale feței, tetanizare a labelor), convulsii severe, temperatură crescută, respirație accelerată. Debut brusc în timpul alăptării, evoluție acută dramatică (o veritabilă urgență veterinară). |
| Analize de sânge | Calciu total foarte scăzut (adesea <7 mg/dl), fosfor crescut; nivel PTH scăzut necorespunzător (confirmat prin test, paratiroidele nu răspund). Câinele nu este în lactație; alți parametri (ex. renal) normali. | Calciu total foarte scăzut (adesea <7 mg/dl), fosfor normal sau scăzut; nivel PTH normal sau ridicat (paratiroidele încearcă să compenseze). Context de alăptare recentă; celelalte analize adesea normale (poate apărea hipoglicemie reactivă sau deshidratare în criză). |
| Evoluție și tratament | Afectiune cronică: fără tratament, hipocalcemia persistă. Necesită tratament de urgență (calciu IV) apoi terapie pe termen lung (calciu + vitamina D zilnic, toată viața) pentru a menține calcemia normală, deoarece cauza (lipsa PTH) este permanentă. | Problemă acută și temporară: necesită tratament de urgență (calciu IV) pentru a salva femela, plus înțărcarea puilor sau suplimentarea lor cu lapte praf. După ce lactația se încheie, calciul mamei revine la normal și nu mai are nevoie de tratament cronic. Boala nu reapare decât dacă femela alăptează iar fără suport. |
După cum se vede, hipoparatiroidismul primar și eclampsia se pot prezenta asemănător, dar contextul (câine obișnuit vs. femelă care alăptează) și câteva diferențe la analize le disting clar. Pentru un proprietar, este important de știut că un câine care nu a fătat recent aproape sigur NU are eclampsie, deci dacă are convulsii din hipocalcemie, cauza este probabil hipoparatiroidismul sau altceva metabolic, necesitând investigații și tratament pe termen lung, nu doar intervenție de moment.
Tratament, ce presupune îngrijirea câinelui cu hipoparatiroidism
Vestea bună pentru proprietarii ai căror câini suferă de hipoparatiroidism primar este că această boală se poate gestiona cu succes prin tratament, permițând câinelui o viață normală. Totuși, tratamentul este de durată (de obicei pe viață) și necesită dedicare. Managementul hipoparatiroidismului are două componente majore: stabilizarea de urgență (dacă câinele se află într-o criză hipocalcemică acută) și terapia de întreținere pe termen lung.
Stabilizarea de urgență (în caz de criză hipocalcemică acută)
Dacă un câine se prezintă la medic cu convulsii, tetanie și semne neurologice severe din cauza calciului foarte scăzut, primul pas este corectarea rapidă, dar controlată, a calcemiei.
Administrarea intravenoasă de calciu este tratamentul de bază în urgență. De obicei se folosește o soluție de gluconat de calciu 10% administrată lent pe venă (de exemplu, diluată într-o perfuzie cu ser fiziologic). Este foarte important ca rata de administrare să fie atent controlată și câinele monitorizat (eventual cu EKG), deoarece calciul iv dat prea repede poate provoca aritmii cardiace periculoase. Medicul veterinar va doza cantitatea de calciu în funcție de greutatea câinelui și severitatea hipocalcemiei, urmărind ameliorarea semnelor (scăderea tremurăturilor, revenirea la un nivel de conștiență normal, etc.).
În cazurile foarte severe, după doza inițială, câinele poate rămâne spitalizat câteva zile, cu calciu administrat continuu intravenos sau subcutanat, până când nivelul calciului se stabilizează suficient și convulsiile nu mai reapar. Concomitent, dacă este prezentă o criză convulsivă activă, se pot folosi medicamente anticonvulsivante (diazepam intravenos, de exemplu) pentru a opri convulsiile, însă fără corectarea calciului acestea pot recidiva.
Uneori, dacă simptomele nu sunt foarte grave și calciul nu e extrem de scăzut, veterinarul poate decide să înceapă direct terapia orală (vezi mai jos) și să monitorizeze în ambulatoriu câinele, evitând spitalizarea. Însă în majoritatea situațiilor de hipoparatiroidism diagnosticat, câinele a avut măcar o criză severă, deci este mai sigură internarea lui inițială. Scopul fazei de urgență este ca animalul să iasă din zona de pericol, adică să aducem calciul seric măcar la limita inferioară a normalului (aprox. 8 mg/dl) și să oprim convulsiile.
Tratamentul de întreținere (pe termen lung)
Odată depășită faza acută, începe tratamentul pe termen lung, care va continua acasă, sub îndrumarea medicului veterinar. Pentru că hipoparatiroidismul primar înseamnă o producție deficitară permanentă de PTH, tratamentul de întreținere urmărește să suplinească efectele acestui hormon prin alte mijloace:
- Suplimentarea cu calciu oral: Câinele va primi zilnic o sursă de calciu, sub formă de comprimate sau pudră, pentru a menține un aport ridicat de calciu elementar. Există mai multe tipuri de săruri de calciu disponibile (carbonat de calciu, citrat de calciu, gluconat de calciu, lactat de calciu, etc.), însă carbonatul de calciu este adesea preferat. Carbonatul de calciu (care se găsește și în multe comprimate antiacide pentru oameni, de tipul “calcica”/Tums) conține un procent mare de calciu elementar și este bine tolerat de stomac. Veterinarul vă va recomanda tipul și doza potrivită de supliment de calciu în funcție de greutatea câinelui și nivelurile de calciu din sânge.
– Atenție: Este foarte important să nu schimbați tipul de supliment de calciu pe cont propriu (de exemplu, să treceți de la carbonat la gluconat sau la alt brand), deoarece diferitele preparate conțin concentrații diferite de calciu. O tabletă de carbonat are mult mai mult calciu utilizabil decât o tabletă de gluconat, deci substituirea între ele necesită recalcularea dozei. Orice schimbare de supliment trebuie făcută doar în acord cu medicul, altfel există risc fie de subdozare (și calciul să scadă iar), fie de supradozare (și calciul să crească prea mult). - Vitamina D (calcitriol): Aceasta este a doua componentă esențială a tratamentului. Vitamina D crește absorbția calciului din intestin și ajută organismul să mențină calciul în sânge. În mod normal, câinele obține vitamina D din dietă sau sinteză și o transformă în formă activă în rinichi sub controlul PTH. Însă în hipoparatiroidism, din lipsa PTH, conversia vitaminei D la forma activă este ineficientă. De aceea, se administrează direct forma activă, numită calcitriol (denumire comercială: Rocaltrol®, etc.), sau uneori analogi precum dihidrotahisterol (DHT). Calcitriolul este frecvent preferat, pentru că are efect rapid (1-4 zile până își face efectul) și, dacă cumva se supradozează, dispare relativ rapid din organism (în 1-2 zile se reduc nivelurile, permițând ajustări). Calcitriolul se dă de obicei de 1-2 ori pe zi, în funcție de necesarul câinelui. Dihidrotahisterolul are și el efect destul de rapid, însă uneori animalele nu îl absorb bine din formă de pastilă, așa că se folosește forma lichidă. Vitamina D2 simplă (ergocalciferol, forma obișnuită de supliment din comerț) nu este indicată în hipoparatiroidism, deoarece are un debut foarte lent (stă în depozite în țesutul adipos săptămâni întregi înainte de a ridica calciul) și, odată acumulată, este greu de controlat, așadar nu ar permite ajustări fine ale calciului. Cel mai probabil, medicul veterinar vă va prescrie calcitriol ca vitamina D de elecție pentru câinele dumneavoastră. Aceasta se găsește la farmacie umană, însă dozele pentru câini mici pot necesita preparare specială printr-o farmacie de compounding (calcitriolul vine în capsule doze pentru oameni, deci pentru un câine de 5-10 kg, de exemplu, se va face o suspensie lichidă cu concentrație adecvată).
- Dietă alimentară adecvată: Pe lângă medicamentele de mai sus, se recomandă și ajustări dietetice. Câinele ar trebui hrănit cu o dietă bogată în calciu și relativ săracă în fosfor. Un raport calciu:fosfor mai mare ajută la menținerea calciului seric. Există diete comerciale echilibrate ce pot fi folosite (unii veterinari recomandă hrană de pui de exemplu, care are ușor mai mult calciu, sau diete pentru câini cu boală renală care sunt sărace în fosfor). Nu este neapărat necesar să puneți câinele pe o dietă medicinală strictă, atâta timp cât suplimentele de calciu și vitamina D își fac efectul. Important este să evitați hrănirea cu cantități mari de organe sau carne roșie bogată în fosfor și să nu oferiți diete casnice neechilibrate (cum ar fi exclusiv carne fără os sau suplimente) care pot agrava balanța calciului. Discutați cu medicul despre hrana optimă, în general o hrană comercială premium, completă, potrivită vârstei, suplimentată cu calciu conform indicațiilor, este suficientă.
- Suplimentarea magneziului (dacă e cazul): În anumite situații, medicul poate recomanda și un supliment de magneziu, mai ales dacă analiza a arătat magneziul seric la limita inferioară. Magneziul ajută la funcționarea corectă a hormonului paratiroidian. Deși nu este o problemă pentru majoritatea câinilor cu hipoparatiroidism primar, un nivel scăzut de magneziu ar putea îngreuna stabilizarea calciului. Așa că, dacă se identifică această carență, se va corecta și ea (de exemplu, cu suplimente orale de magneziu).
Trebuie menționat că, în viitor, există speranțe și pentru tratamente noi, cum ar fi administrarea de PTH sintetic (hormon paratiroidian înlocuitor). La oameni, injecțiile cu PTH recombinant se folosesc uneori în hipoparatiroidism. La animale însă, acest tratament nu este încă practicat pe scară largă, în parte din cauza costurilor foarte mari și a disponibilității reduse. Momentan, standardul rămâne terapia cu calciu și vitamina D.
Monitorizare și evoluție pe termen lung
Un câine cu hipoparatiroidism primar va necesita monitorizare periodică de către medicul veterinar, pentru a se asigura că tratamentul menține calciul în intervalul dorit și pentru a preveni complicațiile.
Inițial, după stabilirea diagnosticului și începerea tratamentului, vizitele la veterinar vor fi destul de frecvente. De exemplu, în primele 2-3 săptămâni după externare, medicul poate solicita verificarea calciului la 2-3 zile sau la interval de 1 săptămână, ajustând dozele de calcitriol și calciu în funcție de rezultate. Odată ce calciul ajunge la un nivel stabil normal (sau la limita inferioară a normalului, unde de obicei se țintește pentru a evita supradozarea), controlul se va face mai rar: de pildă, la 1 lună, apoi la 3 luni, apoi la 6 luni. În regim de întreținere, mulți medici recomandă verificarea calciului de 2 ori pe an, dacă totul este stabil.
Ținta tratamentului este ca nivelul de calciu seric al câinelui să fie în zona inferioară a normalului sau chiar ușor sub normal, dar fără apariția simptomelor. De ce nu se vrea calciul chiar la mijlocul normei? Pentru că dacă menținem calciul un pic mai jos, evităm riscul de hipercalcemie (calciu prea mare) care poate apărea ușor dacă exagerăm cu vitamina D. Un calciu ușor sub medie este suficient pentru ca animalul să nu aibă simptome, atâta timp cât este peste pragul critic de apariție a tetaniei. Deci nu vă speriați dacă vetul vă spune că la ultimele analize calciul câinelui este “în partea de jos a intervalului”, asta este adesea intenționat și ideal, pentru siguranță.
Semnele de alarmă la care proprietarul trebuie să fie atent acasă includ atât semne de recădere (hipocalcemie), cât și semne de supradozaj (hipercalcemie):
- Dacă observați din nou tremurături, slăbiciune, ținută încordată sau convulsii, acestea pot indica faptul că nivelul calciului a scăzut din nou sub limita critică (poate a crescut câinele în greutate și are nevoie de doză mai mare, sau a vomitat și nu a absorbit medicamentele, etc.). Aceasta e o urgență, administrați-i imediat doza recomandată de calciu (dacă poate înghiți) și mergeți la veterinar.
- Pe de altă parte, dacă câinele devine neobișnuit de însetat și urinează foarte mult, pare abătut, fără poftă de mâncare, vărsă sau are semne de slăbiciune diferită (muschii prea relaxați, nu tremură dar stă moale), acestea pot fi semne de hipercalcemie (prea mult calciu). Un calciu prea ridicat, de obicei din supradoză de vitamina D, poate cauza insuficiență renală acută dacă nu este corectat, deci e la fel de periculos. Anunțați de urgență medicul; acesta vă poate indica să opriți temporar suplimentele și să veniți la clinică. Uneori, este nevoie de fluide intravenoase pentru a “spăla” excesul de calciu.
Din fericire, cu o bună comunicare între proprietar și veterinar, asemenea episoade pot fi evitate sau remediate prompt. Majoritatea câinilor, odată stabilizați, rămân bine și nu mai fac crize dacă primesc conștiincios medicamentele.
Prognostic
Deși hipoparatiroidismul primar este o boală gravă dacă nu e tratată, prognosticul pentru un câine diagnosticat și tratat corect este excelent. Spre deosebire de multe alte afecțiuni endocrine sau metabolice, aici vorbim de o stare care nu progresează atâta timp cât este ținută sub control. Glandele paratiroide rămân nefuncționale, dar suplinim rolul lor prin tratament.
Studiile și cazurile clinice arată că majoritatea câinilor trăiesc o viață normală, fără scurtarea speranței de viață, dacă li se administrează terapia corespunzătoare și se monitorizează periodic. Câinele își va relua comportamentul obișnuit, va putea face exerciții normale, se va juca, fără restricții speciale în afara administrării zilnice a medicamentelor. De exemplu, medicii care au tratat-o pe Rolo, cățelușa despre care povesteam, au raportat că după stabilizare aceasta a devenit “un câine vesel, jucăuș și adorabil”, bucurându-se de viață la fel ca înainte.
Un punct de reținut este că tratamentul va fi pe viață. Asta înseamnă o responsabilitate în plus pentru proprietar, va trebui să cumpărați regulat suplimentele de calciu și vitamina D, să le dați câinelui în fiecare zi conform prescripției și să mergeți la control de câteva ori pe an. Costurile implicate includ analizele de sânge periodice și medicamentele continuu. Din fericire, calcitriolul și calciul nu sunt printre cele mai scumpe medicamente veterinare, iar frecvența controalelor scade după primul an (de la foarte des inițial la poate două ori pe an pentru un câine stabil).
Prin urmare, nu lăsați diagnosticul să vă descurajeze. Cu o bună îngrijire, câinele cu hipoparatiroidism nu se simte “bolnav”, el se simte normal, atâta vreme cât primește ceea ce îi lipsește (calciu și vitamina D). Mulți proprietari mărturisesc că, după ce au trecut peste șocul inițial al diagnosticului și au văzut cât de bine reacționează prietenul lor canin la tratament, gestionează rutina zilnică fără probleme. Relația cu veterinarul devine una de parteneriat pe termen lung pentru bunăstarea câinelui.
În secțiunea următoare vom răspunde și la câteva întrebări frecvente legate de această boală, care preocupă pe mulți dintre proprietarii aflați la începutul acestei experiențe.
Întrebări frecvente (FAQ)
Cât de rar sau frecvent este hipoparatiroidismul primar la câini?
Este o boală destul de rară. Se estimează că reprezintă una dintre cele mai comune boli ale paratiroidelor la câine, însă trebuie precizat că bolile paratiroidiene în general sunt rare. Pentru comparație, hipotiroidismul (boală a tiroidei) este foarte comun la câini, pe când hipoparatiroidismul primar este întâlnit ocazional, în special la anumite rase. Un cabinet veterinar general poate vedea doar câteva cazuri în decurs de mulți ani. Așadar, dacă nu ați auzit de el până acum, nu sunteți singurul, majoritatea proprietarilor de câini nu se vor confrunta niciodată cu această problemă.
Se putea preveni această boală? Am greșit eu cu ceva de a făcut câinele hipoparatiroidism?
Din păcate, nu prea există măsuri preventive în cazul hipoparatiroidismului primar, și cu siguranță nu este vina dumneavoastră. Cei mai mulți câini fac boala din cauze autoimune sau necunoscute, peste care stăpânul nu are cum să intervină. Nu există o alimentație sau un supliment-minune care să fi prevenit distrugerea paratiroidelor. Important este că odată ce boala s-a manifestat, ați acționat și v-ați dus la veterinar. Prin tratament, putem ține situația sub control. Dacă este vreun “lucru greșit” ce poate fi evitat, acela ar fi neprezentarea la medic atunci când apar semne (pentru că netratată, boala e periculoasă). Dar dvs. deja ați făcut pasul corect, deci faceți tot ce trebuie pentru câinele dvs.!
Este hipoparatiroidismul o urgență medicală? Ce fac dacă câinele are o criză convulsivă acasă?
Episoadele acute cauzate de hipocalcemie (convulsii, tetanie) sunt într-adevăr urgențe majore. Dacă observați o criză la câinele dumneavoastră, păstrați-vă calmul și asigurați-vă că animalul nu se poate răni (îndepărtați obiecte din jur, așezați-l pe o parte, pe o suprafață moale). Nu încercați să-i deschideți gura cu forța și nu îi băgați mâna în gură, în timpul convulsiilor, câinele nu își va înghiți limba, însă vă poate mușca involuntar. Contactați imediat un medic veterinar, ideal, mergeți de urgență la o clinică. Dacă aveți deja diagnosticul de hipoparatiroidism și vi s-au dat instrucțiuni de către medic (de exemplu, să aveți la îndemână gluconat de calciu injectabil pentru administrare subcutanată sau supozitoare rectale cu calciu în caz de criză), urmați acele instrucțiuni. Însă de cele mai multe ori, veți avea nevoie de intervenția rapidă a unui veterinar pentru administrare intravenoasă de calciu și supraveghere. Deci da, considerați fiecare episod de convulsii ca fiind o urgență. Odată ce câinele este stabilizat și sub tratament, ideal va fi să prevenim să mai ajungă în astfel de situații.
Hipoparatiroidismul se poate vindeca vreodată sau va necesita tratament toată viața?
În momentul de față, hipoparatiroidismul primar nu are un leac care să redea funcția glandelor paratiroide. Odată distruse (prin proces autoimun sau alt mecanism), aceste glande nu se regenerează și nu mai reîncep să producă PTH. Prin urmare, tratamentul de substituție cu calciu și vitamina D trebuie menținut toată viața câinelui. Există unele cazuri foarte rare raportate, în care un câine aflat la limită a avut o formă tranzitorie (de exemplu, după o chirurgie pe tiroidă, paratiroidele rămase și-au revenit și au reluat funcția după câteva săptămâni). Dar aceste situații nu sunt considerate hipoparatiroidism primar veritabil, ci mai degrabă hipoparatiroidism secundar temporar. În forma idiopatică primară despre care vorbim, așteptați-vă la o gestiune cronică. Vestea bună este că, sub tratament, câinele va fi practic ca oricare altul, nu suferă atâta timp cât calciul este controlat. Așa că, deși nu “se vindecă” în sensul de a nu mai avea deloc boala, putem spune că este controlată complet cu medicamente, iar animalul va putea trăi fericit. Din perspectiva aceasta, e similar cu diabetul la câini: nu se vindecă pancreasul, dar cu insulină câinele trăiește normal.
Cât de des va trebui să mergem la veterinar pentru controale și analize?
Frecvența controalelor depinde de cât de stabil este câinele. În primele săptămâni și luni după diagnostic, vizitele vor fi mai dese, posibil săptămânal sau bisăptămânal inițial, apoi la fiecare 2-4 săptămâni, până se ajunge la dozele potrivite de calciu și vitamina D care mențin calcemia în limite sigure. Odată ce totul s-a echilibrat și câinele nu mai are simptome, medicul va recomanda controale din ce în ce mai rare. De obicei, după ~6 luni de stabilitate, se trece la controale la fiecare 3 luni, apoi eventual la fiecare 6 luni. Este important însă să faceți aceste vizite, chiar dacă patrupedul pare că se simte perfect, deoarece doar prin analize de sânge se poate ști sigur că nivelul de calciu rămâne optim și nu există tendințe de hipercalcemie (de la prea multă vitamina D, de exemplu). În plus, aceste controale sunt o ocazie de a discuta cu veterinarul orice observații ați avut și de a ajusta dozele pe măsură ce câinele înaintează în vârstă sau își schimbă greutatea.
Pot folosi suplimente de calciu sau vitamina D “umane” pentru câinele meu?
Da, în multe cazuri suplimentele recomandate pentru câine sunt aceleași produse disponibile și pentru oameni, doar că dozate diferit. De exemplu, tabletele de carbonat de calciu (precum antiacidele pentru arsuri la stomac, ex. Tums) sunt adesea folosite la câini pentru aportul de calciu. Vitamina D activă, calcitriolul, este un medicament de uz uman. Însă atenție: orice supliment administrat trebuie să fie aprobat de medicul veterinar și dat exact în doza prescrisă. Nu dați câinelui doze mai mari crezând că “ajută mai mult”, riscul de hipercalcemie este serios. De asemenea, nu schimbați marca sau tipul de supliment fără să informați medicul (după cum menționam, diferitele forme de calciu au potențe diferite). În plus, unele suplimente umane pot conține îndulcitori sau arome nepotrivite pentru animale (de exemplu xilitol, toxic pentru câini), deci citiți bine eticheta sau cereți preparate veterinare dacă e cazul. Urmați îndrumările specialistului și totul va fi în regulă. Multe farmaciile veterinare sau umane pot pregăti doze exacte pentru animalul dvs., deci nu ezitați să întrebați medicul de unde să procurați cel mai sigur produsele necesare.
Există vreo legătură între hipoparatiroidism și alte boli endocrine, cum ar fi hipotiroidismul (boala tiroidei)?
Hipoparatiroidismul și hipotiroidismul sunt afecțiuni diferite, deși sună asemănător. Hipotiroidismul la câini implică tiroida (glanda care reglează metabolismul) care nu produce destui hormoni tiroidieni, cauzând letargie, îngrășare, probleme de piele. Hipoparatiroidismul, cum am discutat, implică paratiroidele (glande distincte de lângă tiroidă) care nu produc PTH, cauzând hipocalcemie și convulsii. Ele nu se cauzează una pe alta, însă ambele pot fi de natură autoimună la anumite animale. E posibil (deși rar) ca un câine să aibă ambele boli dacă are o predispoziție autoimună generală. Dar, în principiu, trebuie tratate ca probleme separate. Dacă animalul dumneavoastră are hipoparatiroidism, nu înseamnă automat că va face și altceva endocrin (majoritatea nu fac). Totuși, medicul veterinar ar putea verifica funcția tiroidiană ca parte din investigații, deoarece unele simptome pot coexista și e bine de știut tabloul complet de sănătate al câinelui.
Câinele meu poate duce o viață normală pe termen lung? Ce prognostic are?
Da, cu îngrijire adecvată, câinele poate avea o viață absolut normală. Prognosticul este foarte bun. După ce se reglează tratamentul, câinele se va comporta ca înainte de boală, va fi jucăuș, activ, cu personalitatea lui obișnuită. Nu există o limitare fizică impusă de hipoparatiroidism atâta timp cât calciul este menținut în limite sigure. Desigur, va trebui să-i dați zilnic medicamentele și să mergeți periodic la veterinar, însă în rest vă puteți bucura de compania lui ca și până acum. Multe animale tratate trăiesc ani mulți fericiți. Spre exemplu, câinii din studiile de caz și din literatură care au trecut de episodul acut inițial au continuat să trăiască fără probleme majore. Veterinarii spun adesea că “boala este mai stresantă pentru stăpân decât pentru câine”, patrupedul, odată echilibrat, nu știe că are o “boală”; el doar știe că primește o gustărică (pastila de calciu/vitamina D) zilnic și se simte bine. Așadar, fiți încrezător că prietenul dumneavoastră necuvântător va fi bine!
Cum te poate ajuta Joyvet – Cabinet veterinar București
La Joyvet, medicii veterinari pot confirma rapid hipocalcemia prin analize și pot face planul complet de investigații pentru a diferenția hipoparatiroidismul de epilepsie, Addison sau alte cauze metabolice. Stabilim tratamentul corect (inclusiv ajustarea dozelor de calciu și calcitriol) și monitorizarea periodică, ca să îți ții câinele stabil și fără crize.
(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)
Surse de informare
- Merck Veterinary Manual, “Hypoparathyroidism in Dogs” (musculoskeletal system), merckvetmanual.com
- Pet Health Network, “Canine Hypoparathyroidism”, articol de Dr. Nancy Kay, DVM, DACVIM, pethealthnetwork.com
- PetMD, “Low Production of Parathyroid Hormone in Dogs” (Hypoparathyroidism in Dogs), petmd.com
- Mar Vista Animal Medical Center, “Hypocalcemia (Hypoparathyroidism)”, marvistavet.com (articol veterinar detaliat, 2024)
- Davies Veterinary Specialists, “Rolo is diagnosed with primary hypoparathyroidism”, studiu de caz, vetspecialists.co.uk (2020)