Hernia de disc la câini, cunoscută în termeni medicali drept discopatie intervertebrală (IVDD), este o afecțiune neurologică gravă, care deși poate afecta câini de orice rasă și vârstă, anumite rase prezintă o predispoziție genetică semnificativă. Afecțiunea implică deplasarea sau ruptura discurilor intervertebrale, structuri cu rol de amortizor situate între vertebrele coloanei, ducând la compresia măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase.
Ce este hernia de disc?
Coloana vertebrală este alcătuită dintr-un șir de oase numite vertebre, care formează un canal protector pentru măduva spinării. Măduva spinării acționează ca o autostradă informațională, transmițând comenzi de la creier către restul corpului și invers.
Între fiecare pereche de vertebre se află un disc intervertebral, o structură care funcționează ca un amortizor de șocuri și conferă coloanei flexibilitate. Fiecare disc este compus din două părți principale: un inel fibros exterior, rezistent, și un centru moale, gelatinos.
Hernia de disc apare atunci când acest sistem complex eșuează. În timp, nucleul gelatinos își pierde conținutul de apă, devine deshidratat, rigid și, în cele din urmă, se poate mineraliza (calcifia). Simultan, inelul fibros exterior slăbește și își pierde elasticitatea.
Cauze și factori de risc
Deși un eveniment traumatic, precum o săritură de pe canapea sau o cădere, poate declanșa simptomele acute, acesta rareori este cauza fundamentală. La rasele predispuse, hernia de disc nu este o boală accidentală sau de bătrânețe, ci mai degrabă o boală de dezvoltare cu manifestare clinică întârziată. Procesul degenerativ al discului începe devreme în viața animalului, ca urmare a unei dezvoltări anormale a cartilajului. Astfel, trauma acționează doar ca „picătura care umple paharul” pentru un disc deja compromis structural. Principalii factori de risc includ:
- Predispoziția genetică: Acesta este cel mai important factor, în special la rasele condrodistrofice.
- Vârsta: Deși degenerarea începe devreme la rasele predispuse, riscul de hernie clinică crește odată cu înaintarea în vârstă din cauza uzurii acumulate.
- Trauma: Mișcările bruște, săriturile sau accidentele pot provoca hernierea unui disc deja degenerat.
- Obezitatea: Greutatea corporală excesivă exercită o presiune constantă și suplimentară asupra coloanei vertebrale, accelerând procesul degenerativ și crescând riscul de ruptură a discului.
Simptomatologie: Cum recunoaștem o hernie de disc la câini?
Manifestările clinice ale herniei de disc variază considerabil în funcție de localizarea herniei și de gradul de compresie asupra măduvei spinării. Simptomele pot apărea brusc sau se pot instala treptat.
Semne clinice generale
Proprietarii trebuie să fie atenți la o gamă largă de semne, de la cele subtile la cele evidente:
- Durere: Acesta este adesea primul și cel mai constant semn. Câinele poate scânci la atingere, poate evita să fie ridicat sau poate adopta o postură rigidă, cu spatele arcuit (cifoză, sau „cocoașă de pisică”).
- Reticență la mișcare: Refuzul de a sări, de a urca scări sau chiar de a se deplasa.
- Deficite neurologice: Acestea includ mersul instabil (ataxie), slăbiciunea membrelor (pareză), târârea picioarelor din spate sau încrucișarea acestora în timpul mersului.
- Alte semne: Tremurături musculare necontrolate, abdomen tensionat, incontinență urinară și/sau fecală.
- Paralizie: În cazurile cele mai severe, se instalează incapacitatea totală de a mișca membrele (plegie).
Simptome specifice în funcție de localizare
Localizarea herniei determină ce parte a corpului este afectată:
- Hernia de disc cervicală (gât): Se manifestă prin durere intensă la mișcarea gâtului, cap ținut aplecat și rigid, spasme musculare la nivelul gâtului și umerilor. Poate apărea slăbiciune pe toate cele patru membre (tetrapareză).
- Hernia de disc toraco-lombară (mijlocul spatelui): Aceasta este cea mai frecventă localizare. Simptomele afectează de obicei membrele posterioare și includ spatele arcuit, abdomen tensionat, slăbiciune (parapareză) sau paralizie (paraplegie).
- Hernia de disc lombo-sacrală (partea finală a spatelui): Provoacă durere în zona șoldurilor, dificultate la ridicare, o coadă flască („căzută”) și, frecvent, incontinență.
Clasificarea clinică a severității
Pentru a standardiza evaluarea, a stabili un prognostic și a ghida tratamentul, medicii veterinari clasifică hernia de disc în cinci grade de severitate, pe baza examenului neurologic.
| Grad clinic | Descrierea simptomelor | Status neurologic | Abordare terapeutică Primară |
| I | Durere spinală, fără deficite neurologice. Câinele poate fi reticent la mișcare, poate avea spatele arcuit, dar merge normal. | Doar durere, funcție motorie intactă. | Tratament conservator (repaus strict, medicație). |
| II | Durere spinală și slăbiciune a membrelor (pareză). Câinele poate merge, dar este instabil, își încrucișează picioarele sau le târăște ocazional. | Ataxie, pareză ambulatorie. | Tratament conservator intensiv. Chirurgia poate fi considerată dacă nu există ameliorare. |
| III | Pareză severă, non-ambulatorie. Câinele nu se poate susține pe picioare și nu poate merge, dar încă are mișcare voluntară în membre. | Pareză non-ambulatorie. | Intervenție chirurgicală recomandată pentru cel mai bun prognostic. |
| IV | Paralizie (plegie) a membrelor, dar cu păstrarea sensibilității dureroase profunde. Câinele nu are mișcare voluntară, dar reacționează la un stimul dureros puternic aplicat pe degete. | Plegie, sensibilitate profundă prezentă. | Urgență neurochirurgicală. Prognosticul depinde de rapiditatea intervenției. |
| V | Paralizie (plegie) cu absența sensibilității dureroase profunde. Câinele nu are mișcare voluntară și nu reacționează la stimulul dureros profund. | Plegie, sensibilitate profundă absentă. | Urgență neurochirurgicală imediată. Prognostic rezervat spre grav. |
Rase predispuse
Predispoziția pentru hernia de disc este strâns legată de genetica anumitor rase. Rasele cu anumite trăsături, cum ar fi picioarele scurte și corpul alungit, a condus la o dezvoltare anormală a cartilajului în întregul corp, inclusiv la nivelul discurilor intervertebrale. Lista raselor cu risc crescut include, dar nu se limitează la:
- Teckel (Dachshund)
- Bulldog Francez
- Beagle
- Shih-Tzu
- Pechinez
- Cocker Spaniel
- Pug
- Welsh Corgi
- Basset Hound.
Diagnosticul de certitudine: Etapele investigației veterinare
Examenul clinic și neurologic
Primul pas este întotdeauna un examen fizic complet, urmat de un examen neurologic amănunțit. Medicul veterinar va observa postura și mersul câinelui și va evalua o serie de parametri pentru a localiza leziunea și a determina gradul de afectare:
- Reflexele spinale: Testarea reflexelor la nivelul membrelor.
- Propriocepția: Capacitatea câinelui de a-și conștientiza poziția membrelor în spațiu (de exemplu, prin corectarea rapidă a poziției unui picior îndoit).
- Sensibilitatea dureroasă profundă: Acesta este cel mai important test pentru prognostic. Se aplică un stimul dureros puternic (de exemplu, o pensă) la nivelul degetelor. Absența unei reacții conștiente (întoarcerea capului, încercarea de a mușca) indică o leziune foarte severă a măduvei spinării.
Imagistica medicală
Deși examenul neurologic poate localiza problema, imagistica este necesară pentru a confirma diagnosticul de hernie de disc și pentru a exclude alte cauze.
- Radiografia (RX): Este adesea prima metodă imagistică utilizată. Poate exclude fracturi, luxații sau tumori osoase. Deși nu poate vizualiza direct măduva spinării, poate oferi indicii, cum ar fi îngustarea spațiului intervertebral sau prezența de material discal calcifiat în canalul vertebral.
- Tomografia Computerizată (CT): Oferă imagini transversale detaliate ale coloanei vertebrale și este foarte eficientă în identificarea materialului discal herniat, în special dacă acesta este mineralizat. Este o procedură mai rapidă decât RMN-ul.
- Rezonanța Magnetică (RMN): Este considerată standardul de aur pentru diagnosticul afecțiunilor spinale. RMN-ul oferă imagini excepționale ale țesuturilor moi, permițând vizualizarea directă a discurilor, a măduvei spinării și a gradului exact de compresie. De asemenea, poate detecta edemul, inflamația sau hemoragia la nivelul măduvei, informații esențiale pentru planificarea chirurgicală și prognostic.
Alegerea metodei imagistice este o decizie strategică, care balansează acuratețea clinică necesară cu disponibilitatea echipamentului și resursele financiare ale proprietarului. Adesea, se începe cu radiografii, iar dacă este necesară o intervenție chirurgicală sau diagnosticul este neclar, se recurge la CT sau, ideal, la RMN.
Diagnosticul diferențial
Este important de menționat că simptomele herniei de disc pot fi similare cu cele ale altor afecțiuni spinale, cum ar fi tumorile spinale, embolia fibrocartilaginoasă (un tip de „accident vascular cerebral” al măduvei), infecțiile vertebrale (discospondilita) sau mielopatia degenerativă. Imagistica avansată este esențială pentru a diferenția între aceste patologii.
Opțiuni de tratament: Abordarea conservatoare (nechirurgicală)
Tratamentul conservator, adică fără intervenție chirurgicală, este o opțiune viabilă pentru câinii cu deficite neurologice ușoare (grad I și II) sau în situațiile în care chirurgia este contraindicată din motive medicale sau nu este accesibilă din punct de vedere financiar.
Succesul acestei abordări depinde în mod critic de complianța și dedicarea proprietarului, deoarece componenta principală a tratamentului se desfășoară acasă. Eșecul este adesea un eșec de management, nu de medicație.
Pilonii terapiei conservatoare
- Repausul strict în cușcă: Acesta este cel mai important element al tratamentului conservator. Câinele trebuie să fie confinat într-un spațiu restrâns (o cușcă sau un țarc) pentru o perioadă de 4 până la 6 săptămâni. Acest repaus absolut este necesar pentru a preveni mișcări suplimentare ale coloanei, a reduce inflamația și a permite inelului fibros să formeze un țesut cicatricial. Plimbările trebuie să fie scurte, efectuate doar în lesă și strict pentru eliminarea nevoilor fiziologice.
- Managementul farmacologic: Medicația vizează controlul durerii și al inflamației.
- Antiinflamatoare: Se pot folosi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau, în unele cazuri, corticosteroizi, pentru a reduce inflamația și edemul din jurul măduvei spinării.
- Analgezice: Medicamente specifice pentru durere, cum ar fi opioidele (ex. tramadol) sau gabapentina, sunt adesea adăugate pentru a asigura confortul pacientului.
- Relaxante musculare: Pot fi prescrise pentru a calma spasmele musculare dureroase asociate.
- Protectoare gastrice: Utilizarea pe termen lung a antiinflamatoarelor necesită administrarea concomitentă de medicamente care protejează mucoasa stomacului.
- Managementul la domiciliu: Proprietarii joacă un rol activ în recuperare. Aceasta include utilizarea unui ham în loc de zgardă (în special pentru herniile cervicale, pentru a evita presiunea pe gât), adaptarea mediului prin plasarea de covoare antiderapante și utilizarea de rampe pentru a evita săriturile, și, dacă este necesar, asistarea manuală a câinelui pentru a urina (prin presiune blândă pe vezica urinară).
Tratamentul chirurgical: Când și de ce este necesară intervenția?
Intervenția chirurgicală devine necesară atunci când compresia medulară este severă și provoacă deficite neurologice semnificative.
Indicațiile chirurgicale
Chirurgia este recomandată în următoarele situații:
- Câini cu deficite neurologice severe (Gradele III, IV și V).
- Durere intensă, care nu poate fi controlată cu medicație.
- Deteriorare neurologică rapidă.
- Eșecul tratamentului conservator sau recurența simptomelor după o perioadă de management conservator.
Decizia de a opera este un calcul complex care implică evaluarea prognosticului, viteza de progresie a bolii și resursele disponibile. Pentru un proprietar, aceasta este adesea o decizie dificilă, luată sub presiunea timpului, cu implicații financiare și emoționale semnificative.
Obiectivul și tehnicile chirurgicale
Scopul principal al intervenției chirurgicale este decompresia măduvei spinării prin îndepărtarea fizică a materialului de disc herniat care exercită presiune asupra acesteia. Există mai multe tehnici neurochirurgicale, alegerea depinzând de localizarea herniei:
- Hemilaminectomie: Este cea mai comună procedură pentru herniile toraco-lombare. Chirurgul îndepărtează o mică porțiune din arcul vertebral lateral pentru a crea o „fereastră” prin care poate accesa canalul vertebral și poate îndepărta materialul discal.
- Corpectomie ventrală („Ventral Slot”): Aceasta este tehnica de elecție pentru majoritatea herniilor de disc cervicale. Se realizează o mică fantă în partea inferioară (ventrală) a corpurilor vertebrale pentru a accesa și curăța discul afectat.
Recuperarea postoperatorie
Perioada de recuperare după operație durează, în general, 6-8 săptămâni și necesită restricție strictă a activității pentru a permite vindecarea țesuturilor. Această perioadă este intensă și necesită o implicare considerabilă din partea proprietarului, incluzând administrarea de medicamente, îngrijirea plăgii chirurgicale și, cel mai important, începerea unui program de reabilitare fizică.
Fizioterapia și recuperarea: Drumul înapoi spre mobilitate
Fizioterapia nu este un lux opțional, ci o componentă fundamentală a tratamentului neurologic, la fel de importantă ca medicația sau intervenția chirurgicală. Chirurgia îndepărtează compresia mecanică, dar fizioterapia este cea care reconstruiește funcția, reeducând sistemul nervos și combătând efectele secundare ale imobilizării, cum ar fi atrofia musculară și rigiditatea articulară.
Obiectivele terapeutice
Programul de reabilitare este personalizat pentru fiecare pacient și are ca obiective:
- Controlul durerii și al inflamației.
- Prevenirea și combaterea atrofiei musculare.
- Îmbunătățirea echilibrului, coordonării și a propriocepției.
- Menținerea și îmbunătățirea flexibilității articulare.
- Revenirea la o funcție locomotorie cât mai normală posibil.
Modalități terapeutice
Un program complet de fizioterapie poate include o varietate de tehnici:
- Terapii manuale: Masajul terapeutic pentru relaxarea mușchilor și îmbunătățirea circulației, precum și mobilizările pasive ale articulațiilor (PROM) pentru a menține flexibilitatea.
- Exerciții terapeutice: Acestea progresează pe măsură ce pacientul se recuperează, de la exerciții de stat în picioare asistat și schimbarea centrului de greutate, la exerciții pe mingi terapeutice, plăci de echilibru și trecerea peste obstacole joase (cavaletti) pentru a îmbunătăți coordonarea.
- Hidroterapie: Mersul pe banda subacvatică este o metodă excelentă de reabilitare. Apa susține greutatea corporală, reducând stresul asupra coloanei și articulațiilor, în timp ce rezistența apei ajută la întărirea musculaturii.
- Terapii adjuvante:
- Terapia LASER: Utilizează lumina pentru a reduce durerea și inflamația și pentru a accelera vindecarea țesuturilor.
- Electrostimularea Neuromusculară (NMES): Folosește curenți electrici pentru a contracta mușchii, prevenind atrofia în cazul pacienților imobilizați.
- Acupunctura: Poate fi utilizată pentru managementul durerii și stimularea nervoasă.
Prognostic și timp de recuperare: La ce să ne așteptăm?
Factorii cheie care influențează prognosticul
- Sensibilitatea dureroasă profundă: Acesta este cel mai important factor prognostic. Câinii care păstrează această sensibilitate (Gradele I-IV) au un prognostic bun spre excelent, cu rate de succes de peste 85-95% în recuperarea mersului după o intervenție chirurgicală rapidă. Pentru câinii care pierd sensibilitatea profundă (Grad V), prognosticul este rezervat, cu o șansă de recuperare de aproximativ 50-60%, procent care scade dramatic cu fiecare oră de întârziere până la operație.
- Severitatea și durata simptomelor: Cu cât deficitele neurologice sunt mai severe și compresia medulară persistă mai mult timp, cu atât leziunile pot fi mai extinse și prognosticul mai slab.
- Promptitudinea tratamentului: Intervenția rapidă, fie ea conservatoare sau chirurgicală, este crucială pentru a limita leziunile neurologice și a maximiza șansele de recuperare.
Cronologia recuperării
Timpul de recuperare variază semnificativ. În cazurile ușoare, tratate conservator, o îmbunătățire poate fi vizibilă în câteva săptămâni. După o intervenție chirurgicală pentru deficite severe, recuperarea poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, iar în unele cazuri, chiar și un an. Unii câini pot rămâne cu deficite neurologice minore permanente, cum ar fi o ușoară instabilitate sau o slăbiciune reziduală.
Viața după o hernie de disc
Managementul pe termen lung este esențial pentru a preveni recidivele, care pot apărea la același nivel sau la un alt disc. Acesta include:
- Controlul strict al greutății: Menținerea unei greutăți corporale optime este cea mai importantă măsură preventivă.
- Modificarea stilului de viață: Evitarea activităților cu impact mare, cum ar fi săriturile de pe mobilă sau din mașină, și utilizarea rampelor.
- Exerciții controlate: Plimbările regulate în lesă și înotul sunt benefice, în timp ce jocurile violente sau cu smucituri trebuie evitate.
Concluzie
Hernia de disc la câini este o afecțiune neurologică serioasă, dar care poate fi gestionată cu succes. Punctele esențiale de reținut sunt că aceasta reprezintă o urgență medicală, iar recunoașterea rapidă a semnelor clinice de către proprietar este vitală. Rasele condrodistrofice, precum Teckelul și Bulldogul Francez, prezintă un risc genetic ridicat, necesitând o monitorizare atentă și măsuri preventive pe tot parcursul vieții. Pentru consult la o clinică veterinară sunați la 0731803803.
- Articol cu subiect comun: https://joyvet.ro/instabilitate-pe-picioarele-din-spate-la-caine/