Cancerul la câini: Tipuri, simptome și tratament 

Pe scurt, Idei principale despre cancerul la câini

• Incidență ridicată la câinii în vârstă: Aproximativ 1 din 4 câini dezvoltă o formă de cancer de-a lungul vieții, riscul crescând la 1 din 2 în cazul câinilor de peste 10 ani. Cancerul este una dintre principalele cauze de deces la animalele de companie vârstnice, deci vigilența și controalele regulate sunt esențiale.
• Tipuri variate de cancer: Câinii pot face numeroase tipuri de cancer, care pot afecta orice organ sau țesut. Cele mai comune includ limfomul (cancer al sistemului limfatic), tumorile de piele (ex. mastocitom), osteosarcomul (cancer osos), hemangiosarcomul (tumori ale vaselor de sânge, frecvent în splină/inimă), melanomul oral, tumorile mamare la femele, tumorile vezicii urinare etc. Fiecare tip are manifestări specifice, dar toate necesită atenție veterinară promptă.
• Semne de avertizare diverse: Simptomele cancerului la câini pot fi subtile la început. Semnele frecvente includ apariția unei umflături sau nodul care crește în timp, răni care nu se vindecă, scădere în greutate și apetit diminuat, oboseală, șchiopătură inexplicabilă, sângerări sau scurgeri anormale, miros neplăcut din gură, dificultăți la înghițire sau respirație și modificări comportamentale (de exemplu, animalul stă retras sau evită activitățile obișnuite).
• Diagnosticul necesită teste medicale: Dacă observi o umflătură sau oricare dintre simptomele de mai sus, nu te panica, dar programează cât mai curând o vizită la veterinar. Doar medicul, prin investigații, poate stabili dacă este vorba de o tumoră benignă sau de un cancer malign. Proceduri precum aspirația cu ac fin (FNA) a nodulului, biopsia, analizele de sânge și imagistica (radiografii, ecografii, tomografii) sunt folosite pentru a confirma diagnosticul și a evalua extinderea bolii (stadiul cancerului).
• Opțiuni de tratament și prognostic: Tratamentul cancerului la câini este adaptat cazului individual și poate include chirurgie (pentru îndepărtarea tumorii), chimioterapie, radioterapie, terapii țintite sau imunoterapie. Scopul este prelungirea vieții câinelui cu o calitate bună a vieții, nu neapărat cu orice preț. Vestea bună este că multe forme de cancer pot fi ținute sub control sau chiar vindecate dacă sunt depistate din timp: de exemplu, tumorile benigne și cele localizate pot fi eliminate complet chirurgical. Chiar și în cazurile în care vindecarea completă nu este posibilă, tratamentele moderne sunt bine tolerate de câini (chimioterapia la câini provoacă efecte adverse mai blânde decât la oameni) și pot oferi luni sau ani în plus, cu suferință minimă. Decizia de tratament ține cont întotdeauna de calitatea vieții câinelui și de confortul său.

Ce este cancerul la câini?

Cancerul (numit și neoplazie sau tumoare malignă) este o boală cauzată de înmulțirea necontrolată a unor celule anormale în organism. Pe măsură ce aceste celule se divid anarhic, ele formează o masă de țesut (tumoare) care poate invada țesuturile din jur și, în cazul tumorilor maligne, se poate răspândi în alte părți ale corpului (prin metastaze). Există două categorii largi de tumori:

• Tumori benigne: Creșteri anormale de celule care nu invadează țesuturile învecinate și nu metastazează (nu se împrăștie în alte organe). Pot crește în dimensiuni și provoca probleme locale, dar nu se comportă ca un „cancer” propriu-zis. Exemple: lipomul (tumoră grasă sub piele) sau histiocitomul cutanat la câinii tineri (o excrescență mică, de obicei autolimitantă). Tumorile benigne pot fi uneori lăsate sub observație sau îndepărtate chirurgical dacă deranjează câinele.
• Tumori maligne (cancere): Formează mase de celule canceroase care invadează agresiv țesuturile din jur și au potențialul de a se răspândi la distanță (metastaze) prin sânge sau sistemul limfatic, formând noi tumori în organe vitale (ficat, plămâni, oase etc.). Acestea sunt periculoase și, netratate, de obicei duc la probleme de sănătate grave sau deces. Exemple: limfomul, carcinomul, sarcomul, termeni ce desemnează diferite tipuri de cancer în funcție de celulele de origine.

Important: La exterior, nu întotdeauna putem deosebi o tumoare benignă de una malignă doar prin aspect sau palpare. O umflătură sub piele poate fi un simplu lipom (depozit de grăsime) sau un mastocitom malign, care arată similar. De asemenea, consistența unei mase nu indică clar natura ei: tumorile canceroase pot fi atât dure, cât și moi la atingere. Așadar, orice nodul nou apărut sau modificat pe corpul câinelui ar trebui verificat de un veterinar, care va recomanda analize celulare (citologie sau biopsie) pentru un diagnostic cert.

Cât de frecvent este cancerul la câini?

Cancerul este, din păcate, o afecțiune comună la animalele noastre de companie, mai ales pe măsură ce acestea înaintează în vârstă. Statisticile veterinare arată că aproximativ 25% (1 din 4) dintre câini vor dezvolta un tip de cancer de-a lungul vieții. La câinii seniori, incidența este și mai mare, riscul de cancer crește până la 50% (1 din 2) pentru cei peste 10 ani. De fapt, cancerul reprezintă principala cauză de deces la aproape jumătate dintre animalele de companie în vârstă.

Totuși, această prevalență crescută se datorează și faptului că medicina veterinară a progresat mult, permițând câinilor să trăiască mai mult și să fie diagnosticați mai precis. Vestea bună este că, în prezent, multe cancere pot fi tratate eficient, oferind câinilor șansa la luni sau ani de viață activă în plus după diagnostic. Depistarea timpurie rămâne crucială: cu cât cancerul este descoperit mai devreme, cu atât opțiunile de tratament sunt mai eficiente și prognosticul mai bun.

Cauzele și factorii de risc ai cancerului la câini

Cauza exactă a majorității cancerelor la câini este adesea dificil de stabilit. Cancerul, în esență, apare din cauza unor mutații sau leziuni la nivelul ADN-ului celular, care fac ca o celulă normală să prolifereze necontrolat. Aceste mutații pot surveni sporadic, pe fondul îmbătrânirii celulelor, sau pot fi precipitate de anumiți factori de risc. Printre factorii cunoscuți sau suspectați a contribui la apariția cancerelor la câini se numără:

• Vârsta înaintată: Cancerul afectează preponderent câinii mai în vârstă. Pe măsură ce îmbătrânesc, mecanismele de reparare ale celulelor devin mai slabe, iar sistemul imunitar nu mai elimină celulele defecte la fel de eficient. Astfel, la câinii seniori este mai probabil ca o celulă cu mutații să scape de sub control și să ducă la o tumoare malignă. Practic, cu cât câinele trăiește mai mult, cu atât crește “șansa” statistică de a dezvolta un cancer, similar cu situația la oameni.
• Predispoziția genetică (rasa): Anumite rase de câini prezintă un risc ereditar mai mare pentru anumite tipuri de cancer. De exemplu, Golden Retriever și Boxerii au o incidență ridicată a limfomului și a altor tumori, Ciobăneștii de Berna și Rottweilerii sunt predispuși la unele tipuri de sarcoame, Scottish Terrier la cancer de vezică urinară etc. Asta nu înseamnă că toți câinii din acele rase vor face cancer, dar proprietarii ar trebui să fie conștienți de aceste predispoziții și să fie vigilenți cu examinările de rutină.
• Factorii hormonali și reproducerea: Statusul de sterilizare al câinelui influențează incidența unor cancere. La femele, lipsa sterilizării (sau sterilizarea tardivă) crește mult riscul de tumori mamare, de exemplu, o cățea sterilizată după al doilea ciclu are un risc de cancer mamar de ~26%, comparativ cu doar 0,5% dacă e sterilizată înainte de primul ciclu de călduri. Pe de altă parte, sterilizarea timpurie poate crește ușor riscul altor cancere (cum ar fi anumite tumori osoase sau hemangiosarcomul la unele rase); de aceea este important să discuți cu veterinarul despre momentul optim al sterilizării, în funcție de talia și rasa câinelui. La masculi, castrarea elimină riscul de cancer testicular și reduce problemele de prostată, însă și aici pot exista mici variații de risc pentru alte afecțiuni.
• Mediul și factorii de mediu: Similar oamenilor, expunerea cronică la substanțe carcinogene sau toxice poate spori riscul de cancer și la animale. De exemplu, contactul repetat cu anumite erbicide, pesticide, fum de țigară, substanțe chimice industriale (azbest, hidrocarburi, etc.) sau chiar radiații ultraviolete intense (la câinii cu blană/deschisă la culoare, crește riscul de tumori de piele) sunt considerați factori de risc potențiali. Menținerea unui mediu curat, ferit de toxine, și protejarea câinelui de statul prelungit în soare (în special pentru cei sensibili) pot reduce aceste riscuri.
• Alimentația și obezitatea: Obezitatea la vârste tinere a fost asociată cu incidență crescută a unor tumori mamare la femele. Pe de altă parte, dietele foarte bogate în carne procesată sau substanțe cu potențial cancerigen (de ex. micotoxine din mâncare alterată) ar putea contribui la mutații celulare. Asigură-te că patrupedul are o greutate optimă și o dietă echilibrată, cu hrană de calitate.

De reținut: În multe cazuri nu există un singur „vinovat” clar pentru cancerul apărut la un câine, de regulă este rezultatul unei combinații de factori (genetici, de mediu, de vârstă). Chiar și câinii îngrijiți exemplar pot face cancer, deci nu trebuie să te învinovățești ca stăpân. Cel mai util lucru este să detectezi din timp orice problemă și să apelezi la ajutorul veterinarului pentru a lua cele mai bune decizii pentru animăluțul tău.

Semne și simptome ale cancerului la câini

Observarea oricăror schimbări în starea de sănătate a câinelui tău este primul pas în depistarea precoce a cancerului. Din păcate, animalele au tendința de a masca durerea sau boala; câinii pot părea veseli și normali chiar și când au probleme serioase, până devin acestea avansate. Mai mult, semnele de cancer pot fi foarte variate și adesea pot imita alte boli mai puțin grave. Totuși, medicii veterinari ne sugerează să fim atenți la următoarele semne generale de avertizare care pot indica prezența unei tumori sau a altui proces malign:

• Noduli sau umflături anormale pe corp care persistă și/sau cresc în timp. (Verifică regulat, mângâind câinele, dacă simți “gâlme” sub piele; acordă atenție specială la zonele precum gâtul, spatele, abdomenul, membrele.)
• Răni care nu se vindecă, o leziune pe piele sau la nivelul botului care nu dă semne de vindecare în 2 săptămâni sau se ulcerează.
• Scădere în greutate inexplicabilă, mai ales dacă apetitul nu s-a modificat semnificativ. Pierderea bruscă a câtorva kilograme fără dietă este un semnal de alarmă.
• Modificarea apetitului sau a setei: Refuzul hranei, ori dimpotrivă, sete exagerată pot fi legate de cancere interne (de exemplu limfomul poate provoca creșterea calcemiei, ce dă sete excesivă).
• Sângerări, scurgeri sau mirosuri neobișnuite: Sânge din gură, nas, urină sau rect care nu are altă explicație, scurgeri purulente, sau un miros fetid persistent (din gură sau de la urechi/piele) pot indica tumori orale, nazale sau infecții asociate cu neoplazii.
• Dificultăți la alimentație sau respirație: Câinele prezintă greutate la înghițire, se îneacă des, slăbește pentru că nu poate mânca normal, sau are respirație greoaie, gâfâită în repaus, pot semnala tumori la nivelul gâtului, esofagului, plămânilor sau în cavitatea orală.
• Umflături abdominale sau balonare: Un abdomen care se mărește rapid, fără legătură cu creșterea în greutate, poate indica acumulare de lichid (ascită) de la un cancer intra-abdominal (ex: hemangiosarcom splenic) sau o masă tumorală voluminoasă.
• Letargie, oboseală, refuzul exercițiului: Câinele pare fără energie, doarme mai mult, se ascunde, sau ezită să se plimbe/joc, acest comportament, mai ales la un câine înainte activ, poate sugera că ceva îl supără intern (durere, anemie, stare de rău cauzată de cancer).
• Șchiopături persistente sau rigiditate: O șchiopătură care nu trece și nu are o cauză traumatică evidentă ar putea indica o tumoră osoasă (osteosarcom) sau o metastază în os, mai ales dacă la palpare se simte durere localizată pe os.
• Tulburări digestive cronice: Vărsături, diaree persistentă sau dificultăți de defecație/urinare (constipație, efort exagerat, sânge în scaun sau urină), pot fi semne de tumori în tractul digestiv, glande anale, vezica urinară sau prostata.
• Febră recurentă sau infecții repetate: Unele cancere pot suprima sistemul imunitar sau consuma resursele organismului, predispunând câinele la febră neexplicată, infecții care tot reapar, inflamarea ganglionilor limfatici (la maxilar, în spatele picioarelor din față, în zona inghinală etc.). Ganglionii limfatici vizibil măriți sunt un semn clasic de limfom.
• Convulsii sau schimbări neurologice: La câinii seniori, debutul unor crize convulsive (epileptiforme), pierderea echilibrului, înclinarea capului, mersul în cerc sau modificări comportamentale grave (de exemplu agresivitate bruscă la un câine blând) pot indica o tumoare cerebrală sau de nervi.

Aceste simptome nu indică întotdeauna cancerul, multe dintre ele pot apărea și în boli non-canceroase (infecții, tulburări hormonale etc.). Însă dacă observi oricare dintre aceste semne persistente, este important să consulți medicul veterinar pentru investigații. Cu cât cancerul este depistat mai devreme, cu atât există șanse mai mari de succes al tratamentului și de prelungire a vieții câinelui în condiții bune.

Examinări de rutină: Un stăpân responsabil își cunoaște bine animalul. Fă-ți un obicei din a inspecta lunar câinele acasă: palpează-i ușor toată suprafața corpului pentru noduli, verifică-i gingiile și dinții (căutând umflături sau sângerări), uită-te în urechi și analizează-i piela pentru alunițe sau răni. Notează dacă observi ceva nou sau neobișnuit. De asemenea, mergi cu câinele la control veterinar anual (sau bianual pentru cei peste ~7-8 ani), medicul are ochiul format să detecteze semne subtile pe care le-ai putea rata. Aceste măsuri pot duce la descoperirea precoce a unui cancer și la șanse mult mai bune de tratament.

Diagnosticarea cancerului la câini

Dacă medicul veterinar suspectează un cancer (pe baza semnelor clinice, a palpării unei mase suspecte sau a istoricului câinelui), el va propune o serie de investigații pentru a confirma diagnosticul și pentru a stabili stadiul bolii. Iată pașii obișnuiți în diagnosticarea cancerului la animalele de companie:

1. Examenul clinic și analizele de bază: Veterinarul va face un examen fizic complet, verificând toate ganglionii limfatici periferici (sub fălci, în spatele umărului, în zona inghinală, popliteu etc.), ascultând inima și plămânii, palpând abdomenul pentru mase interne sau organe mărite și evaluând starea generală a câinelui. Se vor recolta analize de sânge și urină uzuale, uneori cancerul poate cauza modificări precum anemie, număr anormal de globule albe sau markeri biochimici (de ex., calciu crescut la limfom, enzime hepatice crescute la tumori de ficat etc.). Deși aceste analize generale nu stabilesc diagnosticul de cancer, ele oferă informații despre starea de sănătate a câinelui și pot indica dacă organele interne funcționează normal (important pentru planificarea tratamentului).
2. Imagistică medicală (radiografii, ecografie, CT, RMN): Pentru a detecta localizarea și mărimea tumorii, precum și eventualele metastaze, medicul va recomanda investigații imagistice. O radiografie toracică este frecvent făcută dacă se suspectează un cancer, multe cancere metastazează în plămâni, deci o poză a pieptului poate arăta noduli secundari. Ecografia abdominală ajută la vizualizarea tumorilor în organele abdominale (ficat, splină, rinichi, vezică etc.) și la ghidarea eventualelor biopsii. Pentru zone mai greu de evaluat, cum ar fi creierul sau cavitățile nazale, se folosește de regulă tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN), care oferă imagini detaliate. Aceste metode pot evidenția și dimensiunile tumorii, invazia locală în țesuturile din jur, ajutând la stadializare.
3. Aspirația cu ac fin (citologie): De multe ori, pasul următor pentru identificarea naturii unei tumori este efectuarea unui FNA (Fine Needle Aspirate), aspirat cu ac subțire. Veterinarul introduce un ac fin în nodulul suspect și extrage câteva celule, care sunt apoi aplicate pe o lamă și analizate la microscop de un citolog sau anatomopatolog veterinar. Acest procedeu este minim invaziv (adesea nu necesită anestezie sau doar sedare ușoară) și poate furniza rapid indicii despre tipul de celule prezente în formațiune. De exemplu, citologia poate diferenția adesea un lipom (celule grase benigne) de un mastocitom (prezența de mastocite anormale) sau poate confirma un limfom prin identificarea de limfocite canceroase într-un ganglion. Limitele FNA: uneori, proba obținută poate fi neconcludentă (dacă nu s-au aspirat suficiente celule reprezentative) sau, chiar dacă indică prezența cancerului, nu oferă toate informațiile necesare (de exemplu gradul tumorii).
4. Biopsia (examen histopatologic): Biopsia este considerată „gold standard” în diagnosticul definitiv al cancerului. Aceasta înseamnă recoltarea unei porțiuni de țesut tumoral (sau chiar extirparea întregii tumori, dacă posibil) și examinarea ei microscopic de către un anatomopatolog. Biopsia necesită anestezie, fie locală (dacă e o biopsie incizională mică) sau anestezie generală (dacă se îndepărtează chirurgical tumora). Prin examen histopatologic, specialistul poate determina tipul exact de cancer, gradul de malignitate (cât de agresive par celulele) și dacă marginile piesei scoase sunt curate (dacă tumora a fost îndepărtată complet sau mai sunt celule canceroase restante). Aceste informații sunt cruciale pentru a planifica tratamentul ulterior. De exemplu, dacă biopsia unui nodul cutanat arată un mastocitom de grad înalt, medicul va ști că e necesar un tratament mai agresiv (poate o a doua operație mai extinsă + chimio), pe când un grad redus poate necesita doar monitorizare după operație. Biopsia se poate face și pe organe interne, de exemplu, cu ajutorul endoscopiei se pot lua biopsii din stomac/intestine dacă se suspectează un cancer acolo, sau se poate realiza o intervenție chirurgicală abdominală exploratorie pentru a biopsia tumori pe ficat, splină etc.
5. Stadializarea cancerului: Odată confirmat diagnosticul de cancer, medicul veterinar va dori să știe cât de mult s-a extins boala în organism. Aceasta se numește stadializare și implică combinarea rezultatelor tuturor testelor: mărimea tumorii primare, implicarea ganglionilor limfatici din apropiere, existența metastazelor îndepărtate. În oncologia veterinară, stadiile sunt adesea notate cu cifre romane de la I la IV (stadiul I, localizat, mic; stadiul IV, boală extinsă, metastaze multiple), deși sistemele pot varia în funcție de tipul de cancer. Stadializarea ajută la prognostic și la alegerea terapiei optime.

În tot acest proces, comunicarea cu medicul veterinar este esențială. Nu ezita să întrebi ce implică fiecare test, de ce este necesar și ce riscuri are. În general, beneficiile obținerii unui diagnostic corect depășesc cu mult riscurile investigațiilor, cu un diagnostic precis, se poate formula un plan de tratament adecvat care să îi ofere câinelui cele mai bune șanse.

Tratamentul cancerului la câini

Tratamentul în cancerul veterinar este stabilit personalizat, în funcție de o serie de factori: tipul de cancer, stadiul bolii, vârsta și starea generală a câinelui, precum și resursele și dorințele familiei proprietarului. Nu există o rețetă unică, fiecare plan de tratament se croiește pe nevoile pacientului canin și ale stăpânului său. Cele mai frecvente opțiuni terapeutice includ:

• Chirurgia (operația): Pentru multe tumori solide, tratamentul de bază este îndepărtarea chirurgicală a masei tumorale. Scopul chirurgiei este de a elimina complet tumora, cu margini de siguranță (o bandă de țesut sănătos din jur), pentru a reduce riscul ca celulele canceroase să rămână în corp. În funcție de localizare, intervenția poate fi minoră (excizia unei mici tumori de piele sub anestezie locală) sau majoră (de exemplu, amputația unui membru în osteosarcom, îndepărtarea splinei în hemangiosarcom splenic, rezecția unei părți din mandibulă la tumorile bucale etc.). Chirurgia oferă adesea cele mai bune șanse de vindecare în cazurile în care cancerul este localizat și se poate scoate complet. Totuși, nu toate cancerele sunt operabile (dacă sunt deja metastatice sau localizate într-un loc inaccesibil).
• Chimioterapia: Chimioterapia constă în administrarea de medicamente citostatice care distrug celulele canceroase sau le încetinesc creșterea. În oncologia veterinară, chimioterapia se folosește frecvent pentru cancere sistemice (de exemplu, limfomul, care afectează multiple zone, chimio este tratamentul principal) sau ca terapie adjuvantă după operație, pentru a elimina eventualele celule canceroase rămase (de exemplu, după extirparea unui hemangiosarcom sau mastocitom de grad înalt). Medicamentele folosite la câini includ agenți similari celor umani (doxorubicin, vincristină, ciclofosfamidă, carboplatină etc.), dar dozele și protocoalele sunt adaptate speciei. Efecte adverse: Un lucru important de știut este că chimioterapia la câini este în general bine tolerată. Scopul medicilor veterinari este de a menține calitatea vieții, nu de a trata cu orice preț, așa că se folosesc doze mai blânde comparativ cu tratamentele la oameni. Majoritatea câinilor nu își pierd blana de la chimio (cu excepția unor rase cu păr care crește continuu, ca Poodle), iar efectele secundare precum vărsăturile sau scăderea poftei de mâncare tind să fie ușoare și gestionabile. Dacă un protocol anume provoacă disconfort, medicul poate ajusta doza sau schimba medicamentul.
• Radioterapia: Radioterapia utilizează radiații cu energie înaltă (precum raze X fasciculate) pentru a distruge local celulele canceroase. Puține clinici veterinare din lume au echipamente de radioterapie, dar ele se folosesc mai ales în cancere localizate dificil de operat complet. Un exemplu comun este tumora nazală la câini, se preferă iradierea tumorii, deoarece chirurgical nu se poate scoate toată masa din sinusuri. De asemenea, radioterapia poate fi folosită ca adjuvant după o operație (dacă marginile rezecției au rămas pozitive microscopic) sau ca terapie paliativă (pentru a micșora temporar o tumoare inoperabilă care cauzează durere). Câinii necesită anestezie generală de scurtă durată pentru fiecare ședință de radioterapie (pentru a sta perfect nemișcați), iar efectele adverse se limitează adesea la zona tratată (iritație a pielii, de exemplu).
• Imunoterapia și terapii noi: În ultimii ani, s-au dezvoltat și în medicina veterinară terapii precum vaccinuri anticancer (de exemplu, vaccinul melanomului canin, folosit să stimuleze imunitatea câinelui contra celulelor de melanom malign), inhibitori de tirozin kinază (medicamente țintite molecular, precum toceranib/Palladia, folosit în mastocitoame) și chiar terapii genice aflate în studii. Aceste opțiuni pot fi recomandate de medicul oncolog veterinar în funcție de caz (de obicei sunt disponibile în centre specializate sau studii clinice).
• Terapie de suport și paleație: Indiferent de metoda principală aleasă, aproape orice animal cu cancer va avea nevoie și de tratament de susținere. Asta include administrarea de medicamente pentru durere (analgezice, antiinflamatoare), deoarece unele cancere provoacă dureri (ex. osteosarcomul osos este foarte dureros, necesitând analgezie puternică). De asemenea, se pot folosi suplimente alimentare, diete speciale (diete echilibrate, cu moderat carbohidrați, bogate în acizi grași Omega-3, de exemplu, pentru pacienții cu cancer), antiemetice și stimulente de apetit dacă câinele are greață sau nu mănâncă, antibiotice dacă apar infecții secundare etc. Terapia paliativă se referă la măsuri menite să mențină câinele cât mai confortabil, atunci când vindecarea nu mai este posibilă, de exemplu, administrarea de chimioterapie metronomică (doze mici continue pentru a frâna tumorile), îngrijirea rănilor cauzate de tumori ulcerate, și monitorizarea atenta a stării câinelui.

Consultul cu un specialist: În cazurile de cancer, este adesea benefic să consulți un medic veterinar oncolog (specialist în oncologie veterinară), dacă ai acces la unul. Acesta are experiență dedicată în tratarea cancerelor la animale și îți poate oferi informații detaliate despre prognostic și cele mai noi opțiuni de tratament pentru tipul specific de cancer al câinelui tău. Oncologul va colabora cu medicul tău veterinar curant pentru a stabili planul optim.

Obiectivele tratamentului: Spre deosebire de medicina umană unde se urmărește agresiv vindecarea completă, în medicina veterinară obiectivul principal este prelungirea vieții cu menținerea calității vieții. Multe cancere la câini, chiar dacă nu pot fi vindecate definitiv, pot fi transformate în boli manageabile cronic, adică se tratează astfel încât câinele să nu sufere și să se bucure de viață atâta timp cât este posibil. În unele cazuri, tratamentul poate duce la remisie completă pentru o perioadă (cancerul nu mai este detectabil; de exemplu, limfomul intră adesea în remisie cu chimioterapie, uneori pentru 6-12 luni sau mai mult, deși apoi revine). În alte cazuri, se obține doar o remisie parțială sau o încetinire a progresiei tumorii. Orice timp suplimentar de calitate câștigat alături de prietenul tău patruped este prețios, iar astăzi, datorită progreselor medicale, cancerul nu mai este automat o sentință imediată. Multe animale trăiesc fericite luni sau ani după diagnostic, dacă boala este gestionată corespunzător.

Desigur, există și situații în care, din păcate, cancerul este atât de agresiv sau avansat încât tratamentele nu pot oferi beneficii semnificative. În astfel de cazuri, medicul veterinar îți va prezenta opțiunile cu onestitate, inclusiv posibilitatea de a opri tratamentele dificile și a trece la îngrijire paliativă, sau, ca ultim act de iubire, eutanasierea pentru a preveni suferința inutilă a animalului. Aceste decizii sunt extrem de grele, dar veterinarul te va ghida având în vedere în primul rând binele și demnitatea câinelui.

Rezumând: Tratamentul cancerului la câini poate fi foarte eficient și bine tolerat, dar trebuie ajustat pentru fiecare pacient. Fii pregătit pentru un drum care necesită răbdare, vizite medicale frecvente, administrarea medicamentelor acasă și monitorizare continuă. Câinele simte iubirea și grija ta în tot acest proces, iar sprijinul tău îi va da putere. Mulți proprietari de animale cu cancer mărturisesc că animăluțele lor au continuat să se bucure de viață, jucându-se, plimbându-se, cerșind gustări gustoase, chiar și în timpul tratamentelor, poate chiar fără ca ele să știe că sunt „bolnave”. Speranța și afecțiunea fac parte din „medicament”, alături de știința medicală.

Tipuri comune de cancer la câini (după organ/localizare)

Cancerul poate apărea practic oriunde în corpul unui câine, de la piele până la organele interne, oase, sistemul sanguin etc. Unele tipuri de cancer sunt însă mult mai frecvente decât altele la câini. Mai jos vom trece în revistă cele mai întâlnite tipuri de cancere la câini, organizate în funcție de organul sau sistemul pe care îl afectează predominant. Pentru fiecare, vom menționa pe scurt ce câini sunt mai predispuși, cum se manifestă boala, cum se diagnostichează și ce opțiuni de tratament există. Acest capitol îți va oferi o vedere de ansamblu asupra diverselor forme de cancer canin, ca un mic “atlas” al tumorilor la câini.

Limfomul (limfosarcomul), cancer al sistemului limfatic

Limfomul este unul dintre cele mai frecvente cancere la câine, reprezintă aproximativ 20-25% din totalul cazurilor noi de cancer canin. Acest cancer afectează sistemul limfatic, adică celulele albe numite limfocite care circulă prin ganglionii limfatici, splină, măduva osoasă și alte organe limfoide. Practic, limfomul la câini este analog cu limfomul malign non-Hodgkin la oameni.

• Predispoziție: Poate apărea la orice rasă sau vârstă, însă cei mai predispuși sunt câinii de vârstă medie spre în vârstă (6-9 ani) și anumite rase precum Golden Retriever, Boxer, Bulldog, Rottweiler, Beagle etc., la care s-a observat o incidență mai mare.
• Manifestări: Cel mai comun semn inițial este mărirea nedureroasă a ganglionilor limfatici periferici. Proprietarul poate observa “noduli” mari cât o măslină sau chiar un ou, sub piele la nivelul gâtului (sub mandibule), în spatele picioarelor din față (în zona umărului), în regiunea inghinală sau poplitee (în spatele genunchilor din spate). Ganglionii măriți se simt fermi, mobili sub piele și de obicei nu dor la palpare. Câinele poate părea perfect normal la început, mâncând și jucându-se ca de obicei. Pe măsură ce boala avansează, pot apărea apatie, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, uneori febră. Dacă limfomul afectează organe interne (ganglioni profunzi, ficat, splină, măduva osoasă), pot să apară vărsături, diaree, consum crescut de apă și urinare, dificultăți de respirație sau anemie, în funcție de organul compromis.
• Diagnostic: De obicei este destul de direct. Un aspirat cu ac fin (FNA) dintr-un ganglion limfatic mărit, urmărit de examen citologic, confirmă în majoritatea cazurilor prezența limfomului (se văd numeroși limfoblaşti canceroși). Uneori se realizează și o biopsie ganglionară pentru a determina subtipul de limfom (există formă B și formă T, cu prognostic diferit) sau se fac teste imunologice (imunofenotipizare) pe proba de țesut. Se efectuează analize de sânge și imagistică (radiografii, ecografie) pentru a evalua stadiul, limfomul e adesea prezent în mai multe zone la momentul diagnosticului.
• Tratament: Din păcate, limfomul nu se vindecă definitiv în majoritatea cazurilor, însă răspunde foarte bine la tratament, este unul dintre cancerele cele mai sensibile la chimioterapie. Protocolul standard este chimioterapia multi-agent (de exemplu, protocolul CHOP, care include vincristină, ciclofosfamidă, doxorubicină și prednisone). Până la 80-95% dintre câinii tratați intră în remisie completă (tumora devine nedetectabilă) după primele ședințe de chimio. Remisia durează în medie 6-12 luni, după care boala recidivează de obicei și necesită alt protocol. Unii câini pot obține remisii prelungite de 2 ani sau mai mult, în funcție de subtip. Tratamentul este efectuat ambulator (perfuzie/injecții la intervale regulate, plus tablete acasă). Câinii de obicei tolerează bine chimio și își continuă viața normală pe parcursul terapiei.
• Prognostic: Fără niciun tratament, speranța de viață cu limfom este mică (1-2 luni, deoarece boala avansează rapid). Cu tratament chimio adecvat, timpul de supraviețuire median este de ~1 an sau mai mult, iar ~20% dintre câini pot trăi peste 2 ani. Scopul este de a oferi o viață normală cât mai mult timp, mulți stăpâni raportează că prietenii lor necuvântători s-au simțit foarte bine pe durata remisiilor, bucurându-se de familie ca înainte de boală.

Mastocitomul (tumora mastocitară cutanată) – cel mai frecvent cancer de piele la câini

Mastocitomul este o tumoare malignă care provine din mastocite, un tip de celule ale sistemului imunitar implicate în reacțiile alergice. Aceste tumori apar cel mai adesea la nivelul pielii (de aceea sunt numite și tumori mastocitare cutanate), însă pot fi prezente și sub piele sau chiar în organele interne. Mastocitoamele sunt, de departe, cel mai comun cancer de piele la câini, reprezentând până la 20% din tumorile cutanate maligne.

• Predispoziție: Rasele cu risc crescut includ Boxerii (foarte predispuși la mastocitoame, adesea multiple și uneori mai benigne), Bulldogii, Pugii (la care pot fi de grad mai blând), Labrador, Shar Pei (la care, când apar, tind să fie agresive), Teckel etc. Pot apărea la orice vârstă, dar cel mai adesea la câinii de vârstă mijlocie (~8-10 ani).
• Manifestări: Un mastocitom poate mima aproape orice leziune de piele, de aceea este supranumit “Marele Imitator”. Poate arăta ca o umflătură mică de 0.5-3 cm sub piele, de consistență moale (se poate confunda cu un lipom mic), sau ca o bubiță roșie pe piele, uneori ulcerată la vârf (se poate confunda cu o mușcătură de insectă, neg sau infecție locală). Mastocitoamele pot să își schimbe dimensiunea (uneori se inflamează și apoi se retrag parțial), acest lucru se întâmplă deoarece mastocitele eliberează histamină și heparină, provocând reacții locale (umflare, roșeață, mâncărime). Stăpânii observă adesea o umflătură persistentă pe piele sau subcutanat care nu dispare. De regulă, aceste tumori nu dor și nu deranjează câinele la început. Dacă se eliberează multă histamină din tumoare, pot cauza ulcerații gastrice (vărsături cu sânge) sau roșeață și sângerare locală.
• Diagnostic: Suspiciunea apare la examenul clinic, dar diagnosticul confirmat se face prin citologie (FNA), acest tip de cancer este de regulă ușor de recunoscut la microscop: se văd mastocite anormale pline de granule (colorația Wright sau Giemsa evidențiază granulațiile violet). După confirmare, se realizează adesea și o biopsie/excizie a tumorii pentru a determina gradul histologic (gradul I și II, mastocitoame cu comportament mai blând; gradul III, foarte agresive, risc mare de metastază). Se pot face analize suplimentare (de exemplu, mutația c-kit prin imunohistochimie) care ajută la decizia terapeutică. De asemenea, e necesară stadializarea: ecografie abdominală (mastocitoamele pot metastaza în splină/ficat), aspirate din ganglionii limfatici apropiați și eventual radiografii toracice (deși metastazarea pulmonară e rară la mastocitom).
• Tratament: Chirurgia este tratamentul de elecție pentru mastocitoame. Se recomandă excizia cu margini largi (cel puțin 2-3 cm de piele sănătoasă în jur și un strat de țesut profund), deoarece aceste tumori pot avea pseudopoduri microscopice ce se extind în jur. După operație, piesa va fi analizată: dacă marginile sunt “curate” și gradul tumorii e scăzut, s-ar putea să nu fie nevoie de alt tratament, câinele poate fi considerat vindecat, doar cu monitorizare periodică. Dacă marginile sunt invadate sau gradul e ridicat, se vor discuta terapii suplimentare: chimioterapie (ex. vinblastină și prednison) și/sau terapie țintită cu toceranib (Palladia), care e un inhibitor de tirozin kinază eficient la mastocitoame de grad înalt. Radioterapia locală este indicată uneori dacă tumora nu a putut fi excizată complet și se dorește control local. Există și un medicament injectabil nou, Stelfonta (tigilanol tiglat), care injectat direct într-un mastocitom poate necroza tumora, fiind o alternativă la chirurgie în anumite cazuri.
• Prognostic: Extrem de variabil. Mastocitoamele de grad mic (I sau II cu index mitotic scăzut) sunt adesea vindecabile prin chirurgie, mulți câini nu vor avea recidive și vor muri de altceva la bătrânețe. Mastocitoamele agresive însă (grad înalt sau cele care deja au metastaze) au prognostic rezervat; chiar și cu chimio și Palladia, supraviețuirea medie poate fi 6 luni, 1 an. Unii pacienți răspund foarte bine și trăiesc mult mai mult, în timp ce alții pot avea evoluție fulminantă. Important de reținut e că există speranță: datorită multiplelor opțiuni terapeutice, mulți câini cu mastocitom trăiesc ani de zile fericiți (chiar dacă uneori mai necesită intervenții suplimentare), iar un procent semnificativ se consideră curați de boală după tratament.

Osteosarcomul, cancerul osos la câini

Osteosarcomul este cel mai comun tip de cancer osos primar la câini, reprezentând ~85% din totalul tumorilor osoase maligne. Este o tumoră a celulelor osoase (osteoblaste), foarte agresivă local și cu tendință mare de metastazare timpurie. Osteosarcomul la câini corespunde ca tip cu osteosarcomul la adolescenții umani, cu diferența că la câini apare mai târziu în viață și, din păcate, este mai greu de controlat pe termen lung.

• Predispoziție: Cel mai frecvent afectează rasele de talie mare și uriașă. Câini precum Dog German, Ciobănesc Caucazian, Rottweiler, Saint Bernard, Golden Retriever, Labrador ș.a. au incidență ridicată. Apare tipic la câini de vârstă medie (7-9 ani), dar există și o categorie de osteosarcoame la câini tineri (1-3 ani), de exemplu la Rottweiler și Greyhound, posibil pe fond genetic. Masculii pot fi ușor mai predispuși decât femelele.
• Localizare și manifestări: “Câinii mari, tumori mari” e o vorbă adesea adevărată: osteosarcomul afectează de preferință oasele membrelelor (picioarelor), în special oasele lungi. Clasic, se localizează la nivelul metafizelor (capetele) oaselor: la picioarele din față, în jurul articulației umărului (partea superioară a humerusului) sau la cot; la picioarele din spate, în jurul genunchiului (partea inferioară a femurului sau superioară a tibiei). Există o vorbă între ortopezi: „osteosarcomul iubește genunchiul și urăște cotul„. Poate apărea și pe coaste, pelvis, coloana vertebrală sau mandibulă, dar mai rar. Primul semn observat de obicei este șchiopătura membrului afectat, câinele începe brusc să nu se sprijine normal pe o labă, fără un accident evident. Șchiopătura poate fi inițial ușoară și intermitentă, dar devine tot mai pronunțată. La palpare, uneori se simte o umflare fermă, dureroasă la nivelul osului respectiv, care poate fi și caldă la atingere. Câinele manifestă durere, evită folosirea piciorului, poate plânge dacă zona e atinsă, prezintă scăderea apetitului, poate deveni iritabil din cauza durerii. Uneori, din cauza slăbirii osului de către tumoră, se poate produce o fractură patologică (osul se rupe la un salt minor sau chiar spontan). Dacă sunt afectate coastele sau coloana, pot exista semne neurologice sau dificultăți la mers din cauza compresiunii.
• Diagnostic: Radiografia osului afectat oferă adesea indicii puternice, se vede o distrucție a osului cu reacție periostală (“triunghi Codman” sau aspect de focar mâncat de molii). Totuși, confirmarea necesită citologie sau biopsie osoasă. Se face de obicei o aspirație sau trucut-biopsie (prelevare de cilindru osos sub anestezie) din leziune, care confirmă osteosarcomul. În paralel, se fac radiografii toracice, deoarece osteosarcomul metastazează foarte repede la plămâni (uneori microscopice la debut). Alte investigații includ analize de sânge (pentru a verifica starea generală) și eventual scintigrafie osoasă sau CT pentru a căuta metastaze în alte oase.
• Tratament: Standardul de tratament pentru osteosarcomul apendicular (la membre) este chirurgical + chimioterapie. Chirurgical, cea mai eficientă metodă de a elimina sursa durerii și tumora primară este amputația membrului afectat (îndepărtarea piciorului întreg, de exemplu amputație de membru anterior de la scapulă). Deși sună drastic, câinii se adaptează surprinzător de bine la viața în trei picioare și, important, li se ia durerea (pentru că osteosarcomul este foarte dureros). Dacă amputația nu este posibilă (din motive de artrită la celelalte picioare, sau dacă stăpânul refuză), se poate opta uneori pentru chirurgie de salvare a membrului (rezecția segmentului osos cu tumora și înlocuirea cu un implant, tehnică disponibilă limitat) sau radioterapie pentru calmarea durerii în absența amputației. După controlul local, este esențială chimioterapia sistemică pentru a combate metastazele existente deja microscopic. Protocoalele folosite includ carboplatină, cisplatină sau doxorubicină în mai multe ședințe la intervale de câteva săptămâni. Chimioterapia poate prelungi semnificativ supraviețuirea.
• Prognostic: Osteosarcomul este, din păcate, considerat un cancer cu prognostic rezervat. Chiar și cu terapie agresivă (amputație + chimio), supraviețuirea medie este de ~1 an (circa 50% din pacienți ating 1 an). Doar ~20% mai trăiesc la 2 ani după diagnostic. Fără chimio (numai cu amputare), majoritatea metastazează și mor în 4-6 luni. Fără niciun tratament (nici ameliorativ), boala evoluează foarte rapid, durerea devine greu de controlat, iar câinele poate fi eutanasiat în câteva săptămâni/luni din cauza calității vieții proaste. Scopul tratamentului este deci prelungirea vieții fără durere. Multe animale reușesc să aibă încă 6-12 luni fericite cu o mobilitate bună (pe 3 picioare) după tratament, perioadă în care se pot bucura de familie. Proprietarii trebuie să fie conștienți de rolul crucial al analgeziei (durerea osteosarcomului trebuie combătută cu opioide, antiinflamatoare, chiar și radioterapie paliativă dacă nu se amputează). Există speranțe pe viitor, studii clinice testează vaccinuri osteosarcom și terapii noi, iar unii câini (mai ales cei unde cancerul e localizat pe osul mandibulei sau coaste, care metastazează mai rar) pot avea șanse mai bune decât statisticile generale.

Hemangiosarcomul, tumora vaselor de sânge (splină, ficat, inimă)

Hemangiosarcomul este un cancer malign derivat din celulele endoteliale (cele care căptușesc vasele de sânge). Practic, e o tumoare a “vaselor de sânge”, ceea ce explică comportamentul său: hemangiosarcoamele formează mase pline cu sânge, foarte fragile, care se pot rupe ușor și cauza hemoragii interne severe. La câini, hemangiosarcomul apare cel mai frecvent în organe bogat vascularizate: în splină, în ficat sau la nivelul cordului (atriu drept al inimii). Mai rar, poate fi subcutanat sau cutanat (pe piele, mai ales la câinii cu blană subțire albă expuși la soare). Este o boală insidioasă și una dintre cele mai grave forme de cancer la câini, deoarece adesea nu prezintă semne până în momentul în care se produce o ruptură de organ cu sângerare, care poate fi fatală brusc.

• Predispoziție: Câinii de talie medie și mare, de vârstă mijlocie spre seniori (8-10 ani) sunt cei mai afectați. Rasele asociate puternic cu hemangiosarcomul sunt Golden Retriever, Ciobănesc German, Labrador Retriever, Boxer, Doberman. Masculii pot fi ușor mai predispuși decât femelele.
• Manifestări: Forma splenică (cea mai comună) este cunoscută pentru supranumele de “ucigașul tăcut”. Adesea, câinele nu arată niciun semn specific în fazele inițiale, poate fi un pic mai apatic sau cu burtica ușor mărită, dar nimic flagrant. Apoi, brusc, într-o zi tumora din splină se rupe (splina este foarte vascularizată), cauzând o hemoragie internă masivă în abdomen. Câinele prezintă atunci simptome dramatice: colaps, slăbiciune extremă, gingii albicioase (de la anemie acută), respirație grea, abdomenul poate deveni dureros și balonat. Acesta este adesea momentul diagnosticării, ca o urgență medicală. Uneori hemangiosarcomul splenic sângerează incet și intermitent: câinele devine slab pentru câteva ore (când sângerează), apoi organismul reabsoarbe puțin sânge, starea își revine, și episodul se repetă. Forma cardiacă (hemangiosarcomul la baza inimii) duce la acumulare de sânge în sacul pericardic, cauzând colaps, mucoase palide, intoleranță la efort, și moarte subită dacă nu este drenat la timp. Forma cutanată se manifestă ca o masă roșiatică-violacee pe piele sau sub piele, care poate ulcera; deși local deranjantă, aceasta are cel mai bun prognostic dintre forme (și adesea este cauzată de soare la câinii cu piele depigmentată).
• Diagnostic: În contextul unui câine prăbușit cu suspiciune de hemoragie internă, ecografia abdominală este instrumentul principal, arată lichid liber (sânge) și adesea evidențiază o tumoră pe splină sau ficat. Confirmarea vine adesea după ce splina este extirpată și trimisă la biopsie. Dacă masa nu este rezecată, se poate face citologie din lichidul abdominal (uneori se văd celule maligne) sau chiar biopsie ghidată imagistic (cu riscuri de sângerare). Analizele de sânge pot arăta anemie, uneori fragmente de globule roșii (schistocite) sugerând hemangiosarcom. În forma cardiacă, ecografia cordului va arăta un efuziune pericardică (sânge în sacul inimii) și eventual o masă pe atriul drept. Forma cutanată se diagnostichează prin excizie-biopsie.
• Tratament: În urgență, primul pas este stabilizarea câinelui (fluide, transfuzii de sânge) și apoi, de regulă, chirurgia. Dacă tumora e în splină și câinele poate fi stabilizat, se va efectua o splenectomie de urgență (îndepărtarea splinei) pentru a opri hemoragia și a elimina sursa tumorii. Aceasta, însă, nu vindecă, deoarece în multe cazuri deja există metastaze microscopice. Prin urmare, după recuperarea postoperatorie (în câteva zile), se recomandă chimioterapia adjuvantă. Medicamentul uzual pentru hemangiosarcom este doxorubicina (adriamicină), administrată în 4-6 ședințe la interval de 2-3 săptămâni. Există și terapii adjuvante experimentale: compuși angiogenetici, imunoterapii (unele studii la Univ. Minnesota au testat un vaccin anticancer pe bază de celule endoteliale). Pentru forma cardiacă, tratamentul chirurgical este foarte dificil (uneori se face pericardectomie paliativă sau chiar excizia maselor de pe atriu în centre specializate, dar riscurile sunt mari). Forma cutanată se tratează local prin excizie chirurgicală largă (și eventual chimio, dacă e un subtip agresiv).
• Prognostic: Hemangiosarcomul visceral (splină/inimă) are un prognostic pauper. Fără tratament, este mortal rapid. Cu chirurgie doar, supraviețuirea medie este de ~2-3 luni, metastazele microscopice rămase cresc în acest interval (de obicei apar în ficat, plămâni). Cu chirurgie + chimioterapie, supraviețuirea medie crește la ~5-7 luni. Doar ~10% dintre câinii tratați reușesc să trăiască 1 an. Practic, chiar și cu toată lupta, hemangiosarcomul recidivează aproape invariabil, dar măcar oferim câinelui câteva luni fericite în plus. Forma cutanată/subcutanată are șanse mai bune: dacă este de grad mic și complet excizată, câinele poate fi vindecat, iar dacă e de grad înalt, tot se pot obține peste 1-2 ani cu tratament. Monitorizarea este importantă: după splenectomie, stăpânul trebuie să fie vigilent la semne de metastaze (gume palide, letargie, semn că alt nodul ar putea sângera). Chiar dacă statisticile sunt sumbre, fiecare caz poate varia, unii câini depășesc cu mult media (există rapoarte de Golden Retrievers care au trăit 12-18 luni post-splenectomie cu chimio, bucurându-se de viață normală până aproape de final). Scopul e să prevenim suferința: la primele semne că boala recidivată afectează grav câinele (de ex. hemoragii repetate, ascită, slăbiciune), medicul îți va recomanda probabil să nu lași animalul să sufere mai departe. Până atunci, însă, fiecare zi contează, și contează să fie o zi bună pentru cățel.

Melanomul malign (melanomul oral și digital) – cancerul de melanocite la câini

Melanomul este o tumoră a melanocitelor, celulele care produc pigment (melanina). La câini, melanomul poate apărea oriunde există melanocite: pe piele, în cavitatea bucală (gingii, mucoasa obrajilor, limbă), la nivelul unghiilor (patul unghial) sau chiar în ochi. Melanoamele cutanate (de pe piele) la câini sunt adesea benigne, contrar situației la oameni, unde melanomul pielii e foarte periculos, la câini majoritatea nodulilor pigmentați de pe piele sunt neproblematice. Însă, melanoamele care apar în gură sau la nivelul degetelor/ghearelor sunt aproape întotdeauna maligne și foarte agresive. Acestea sunt printre cele mai mortale tumori la câini, deoarece metastazează rapid în plămâni și ganglioni.

• Predispoziție: Apare mai frecvent la câinii de vârstă medie-înaltă (~9-12 ani). Masculii sunt o idee mai predispuși la melanomul oral. Rasele cu pigment abundent în gingii (de ex. câinii din rasa Chow-Chow, Shar Pei) sau Pudel, Schnauzer, Scottish Terrier, Cocker Spaniel au fost raportate cu incidență mai mare a melanomului bucal. Melanomul digital (la unghie) e des întâlnit la rase cu pigment negru al unghiilor precum Scottish Terrier, Schnauzer Uriaș, Doberman, Labrador negru etc.
• Manifestări: Melanomul oral se prezintă ca o masă (umflătură) în interiorul gurii, pe gingie, buze, limbă sau cerul gurii. Poate fi pigmentată (neagră sau maronie) sau uneori nepigmentată (roz/culoarea cărnii), ceea ce face diagnosticul vizual dificil. Semnele includ halitoză severă (miros urât al respirației), salivație excesivă adesea cu firicele de sânge, dificultate la mestecat și la înghițit (câinele scapă mâncarea din gură, mestecă preferențial într-o parte), uneori sângerări în vasul de apă sau pe jucăriile roase (de la tumoră). Pe măsură ce crește, melanomul poate provoca deformări faciale sau protruzia ochiului dacă e aproape de orbită. Melanomul la unghie (melanomul digital) apare inițial ca o umflare la baza unei gheare; adesea se observă că unghia cade sau stă într-un unghi ciudat, degetul se inflamează și doare, proprietarul poate crede că e o infecție a patului unghial. De fapt, e tumora care distruge patul unghial și chiar osul degetului. Câinele poate șchiopăta sau linge insistent la deget.
• Diagnostic: Melanomul oral se detectează la examinarea cavității bucale, orice umflătură pe gingie sau limbă trebuie biopsiată. Confirmarea vine prin biopsie excizională/incizională și examen histopatologic (care va raporta și gradul de invazivitate). Medicul va recomanda și radiografii toracice (melanomul face metastaze pulmonare devreme) și aspirat/biopsie de ganglioni regionali (ganglionii mandibulari, retrofaringieni, ca să vadă dacă sunt invadați). Uneori, testele de sânge pot arăta fosfatază alcalină crescută la melanoame avansate, dar nu e specific. Melanomul de gheară se confirmă de obicei după amputarea degetului afectat, e atât diagnostic cât și terapeutic.
• Tratament: Tratamentul de bază este chirurgical. Pentru melanomul oral, de regulă se efectuează o rezecție chirurgicală largă, adesea aceasta implică mandibulectomie sau maxilectomie parțială, adică îndepărtarea segmentului de os maxilar/mandibulă care poartă tumora, plus țesuturile moi din jur. Sună dramatic, dar câinii se recuperează remarcabil după aceste operații: în câteva săptămâni, cei mai mulți pot mânca normal și au un aspect cosmetic acceptabil (buzele se acomodează la osul lipsă). Dacă ganglionii limfatici sunt afectați, și aceștia se scot (limfadenectomie). Pentru melanomul la gheare, tratamentul este amputația întregului deget (uneori chiar a întregului membru, dacă tumora e agresivă). Chirurgia tratează tumora primară, dar deoarece melanoamele au risc foarte mare de metastaze, se recomandă terapii adjuvante: radioterapia poate fi aplicată pe zona chirurgicală în caz că nu s-a putut obține margine largă (de exemplu, la melanomul localizat în spatele cavității bucale). Chimioterapia clasică are eficacitate limitată la melanom (melanomul e relativ rezistent la chimio), dar se poate folosi carboplatină, dacarbazină sau temozolomid în unele scheme, speranța de viață nu pare mult prelungită, dar se încearcă. Cea mai promițătoare e imunoterapia: există un vaccin ADN pentru melanomul canin (Oncept) care ajută sistemul imunitar al câinelui să recunoască celulele de melanom și să le atace. Vaccinul nu previne boala, ci se administrează după excizia tumorii, pentru a întârzia/împiedica metastazele. Se fac 4 injecții inițiale și apoi rapeluri la fiecare 6 luni. Studiile au arătat prelungirea supraviețuirii la un subset de câini tratați cu vaccin (mai ales la cei cu melanoame orale de dimensiuni mici-moderate).
• Prognostic: Melanomul oral are prognostic rezervat, mai ales dacă este de dimensiune mare sau a invadat osul. Chiar și cu tratament agresiv, timpul mediu de supraviețuire este în jur de 1 an sau mai puțin (cu chirurgie + vaccin eventual). Leziunile mici (<2 cm) au prognostic mai bun decât cele mari (>4 cm). Prezența metastazelor în ganglioni scade mult prognosticul (~3-6 luni supraviețuire medie). Totuși, fiecare caz variază: am văzut câini care au trăit 2-3 ani după mandibulectomie și vaccin, deci nu e imposibil. Melanomul unghial are ceva mai bine, dacă se prinde devreme și se amputează degetul înainte de metastazare, până la 1/3 dintre câini pot trăi 2+ ani. Dacă deja sunt metastaze la diagnostic, prognosticul scade și aici la ~6-9 luni median, chiar cu chimio/vaccin. Monitorizarea este esențială: după tratament, se fac radiografii toracice la fiecare 3 luni în primul an, și examene ale ganglionilor, pentru a prinde eventualele metastaze devreme (deși tratament curativ pentru metastaze nu prea există, uneori metastazele singulare pulmonare se pot rezeca chirurgical pentru a mai câștiga timp). În final, melanomul e un adversar dificil, dar nu imposibil de învins temporar. Cheia e un tratament combinat și supraveghere atentă postoperator.

Tumorile mamare (cancerul mamar) la femele

Tumorile glandei mamare, practic cancerul de sân la cățele, sunt foarte frecvente la femelele care nu au fost sterilizate (sau au fost sterilizate târziu). De fapt, este a doua cea mai comună tumoră la femela-câine, după tumorile de piele. Pentru comparație, câinele are o incidență mult mai mare de cancer mamar decât femeile umane (raportat la populație), însă vestea bună este că nu toate aceste tumori sunt maligne. La cățele, ~50% dintre tumorile mamare sunt benigne, iar cealaltă jumătate sunt maligne, iar dintre cele maligne, doar o parte metastazează și devin fatale.

• Predispoziție: Femelele intacte (nestrerilizate) sau sterilizate după vârsta de 2 ani prezintă risc major. Vârsta medie de apariție este 8-10 ani. Anumite rase par supras reprezentate: Pudel, Teckel (Dachshund), Spaniel (inclusiv Cocker), Terrier (Yorkshire, Westie) și metișii lor se regăsesc frecvent printre cazuri. Obezitatea la tinerețe (înainte de 1 an) a fost citată ca factor de risc în unele studii, probabil din cauza influențelor hormonale (țesutul gras produce estrogen).
• Influența sterilizării: Sterilizarea timpurie este foarte protectoare împotriva cancerului mamar. Dacă cățeaua este sterilizată (ovariohisterectomie) înainte de primul ciclu de călduri (~în jur de 6-7 luni), riscul de a face tumori mamare este de doar 0,5% (practic eliminat). Sterilizarea după prima căldură crește riscul la ~8%, iar după a doua căldură pe la 26%. Peste vârsta de 2 ani, efectul protector scade considerabil. Așadar, femelele nesterilizate au o șansă de aproximativ 1 din 4 de a dezvolta tumoră mamară la un moment dat în viață. Aceste date subliniază de ce medicii veterinari recomandă sterilizarea timpurie dacă nu se dorește reproducerea.
• Manifestări: La palpare, proprietarul sau medicul descoperă unul sau mai mulți noduli sau mase la nivelul lanțului mamar (câinele femelă are 5 perechi de mamele dispuse de la axilă la inghinal). Nodulii pot fi de dimensiuni variate, de la foarte mici (mazăre) până la tumori mari de 5-10 cm. De obicei nu dor la atingere și pielea de deasupra este inițial normală. Dacă tumora e malignă și crește, poate ulcera pielea, ducând la răni deschise și infecții localizate. Uneori se observă secreții anormale la nivelul mameloanelor sau faptul că o glandă mamară e umflată, caldă și câinele o linge. În cazuri avansate cu metastaze, pot apărea semne sistemice (slăbire, tuse dacă sunt metastaze pulmonare, etc.).
• Diagnostic: Orice nodul mamar la o femelă de peste 5-6 ani trebuie considerat suspect. Se poate face citologie prin aspirat, uneori indică malignitatea (de ex. celule anaplazice), dar nu este mereu concludentă. Diagnosticul sigur și totodată tratamentul primar este chirurgical: se excizează nodulul (lumpectomie) sau se face mastectomie (îndepărtarea întregii glande afectate, uneori chiar a întregului lanț mamar pe o parte). Piesa excizată e trimisă la examen histopatologic, care va preciza dacă tumora era benignă (ex. adenom, tumoare mixtă benignă) sau malignă (carcinom, sarcom mamar) și dacă marginile de rezecție sunt libere. Înainte de operație, se fac radiografii toracice pentru a căuta metastaze în plămâni (din păcate, carcinomul mamar adesea metastazează în plămâni; dacă se văd, prognosticul e mai rezervat). De asemenea, se palpează ganglionii limfatici axilari și inghinali, dacă par măriți, se scot și ei chirurgical pentru evaluare.
• Tratament: După cum am menționat, chirurgia este principala metodă. Dacă există multiple noduli pe același lanț, se recomandă o mastectomie de lanț (înlăturarea celor 5 mamele de pe partea respectivă, eventual în două etape, prima dată un lanț, după câteva săptămâni celălalt, dacă și pe cealaltă parte sunt noduli). Dacă tumora a fost una malignă cu caracter invaziv, medicul poate recomanda chimioterapie adjuvantă după vindecarea postoperatorie. Nu există un protocol standard așa eficient ca la limfom, dar se folosesc uneori medicamente ca doxorubicina, 5-fluorouracil, carboplatin etc., în încercarea de a întârzia metastazele. Eficacitatea chimio în cancerul mamar canin este modestă; totuși, la tumorile de grad înalt, se consideră că merită încercată. Un alt tratament adjuvant posibil: dacă tumora este estrogen/progesteron-dependentă (unele cancere mamare au receptori hormonali), sterilizarea post-diagnostic (dacă femela nu era deja sterilizată) poate ajuta puțin la prevenirea stimulării hormonale ulterioare a tumorilor. Oricum, sterilizarea se recomandă oricând la o cățea cu tumori mamare, ca să nu mai intre în călduri, căldurile predispun la congestie mamară ce poate hrăni tumorile rămase.
• Prognostic: Tumorile benigne sunt vindecate prin operație, deci dacă la biopsie iese adenom sau fibroadenom benign, e un rezultat excelent. Tumorile maligne au prognostic variabil în funcție de dimensiune (cele sub 3 cm au prognostic mai bun decât cele peste 5 cm), gradul histologic (dacă patologul notează grad înalt, mitoze multe, invazie vasculară, e mai rău) și dacă s-au metastazat sau nu. Per total, aproximativ 50-75% din cățelele cu tumori mamare maligne supraviețuiesc cel puțin 2 ani după tratament, dacă nu au metastaze vizibile la momentul diagnosticului. Dacă există metastaze deja (în plămâni, ganglioni), supraviețuirea scade la <1 an în general. Unele tipuri de carcinom mamar (ex. carcinomul inflamator mamar) sunt extrem de agresive și au prognostic de doar câteva luni, indiferent de terapie, din fericire, acestea sunt mai rare. Monitorizarea după tratament este importantă: sunt posibile recidive sau apariția de noi tumori în alte glande. Controale la fiecare 3 luni în primul an, apoi la 6 luni, cu palpare riguroasă a glandelor rămase și radiografii toracice periodice, ajută la prinderea din timp a oricărei probleme. În plus, menține cățeaua sterilizată și la greutate optimă, asta ajută la prevenirea unor eventuale alte tumori benigne pe viitor (chisturi mamare, etc.).

Tumorile testiculare și de prostată la câinii masculi

Nici băiețeii patrupezi nu sunt complet feriți: câinii masculi pot dezvolta tumori ale aparatului reproducător, cele mai comune fiind tumorile testiculare (la masculii necastrați) și tumorile de prostată.

Tumorile testiculare: Apar la câinii masculi în vârstă (8-10 ani) care nu au fost castrați. Există trei tipuri principale de tumori testiculare la câine: seminomul, tumora cu celule Sertoli și tumora cu celule interstițiale (Leydig). Dintre acestea, tumora cu celule Sertoli este cunoscută pentru efectele hormonale (poate produce estrogen, ducând la sindrom de feminizare la mascul, căderea părului pe trunchi, mărirea glandelor mamare, atragerea altor masculi). Câinii care au un testicul necoborât (criptorhidie) au risc mult mai mare de tumori Sertoli pe testiculul reținut (din cauza temperaturii corpului). De obicei, tumorile testiculare se manifestă ca mărirea unilaterală a testiculului; stăpânul observă că un testicul e mărit, ferm, iar celălalt poate fi atrofiat (mai mic), la tumorile Sertoli, se secretă estrogen care inhibă spermatogeneza în cealaltă glandă. Câinele poate prezenta semne de deranj hormonal (feminizare) dacă tumora e mare.

• Tratament: Castrarea chirurgicală bilaterală este soluția, se scot ambele testicule (pe cel afectat și pe cel contralateral). Procedeul e curativ în majoritatea cazurilor, pentru că metastazele sunt rare (tumorile testiculare metastazează rar, eventual la ganglioni sublombari). Câinele scapă astfel de sursa problemei. Dacă erau prezente semne de feminizare, ele regresează treptat după eliminarea sursei de estrogen (în câteva săptămâni).
• Prognostic: Excelent; majoritatea tumorilor testiculare nu recidivează odată ce sunt scoase. Doar în cazuri foarte avansate cu metastaze (de exemplu o tumoare Sertoli malignă metastazată în noduli limfatici abdominali) ar fi necesară chimioterapie, dar aceste cazuri sunt rare. Prevenție: Castrarea preventivă a câinilor care nu sunt destinați reproducerii elimină practic riscul acestor tumori. În mod deosebit, câinii criptorhidici (cu testicul nen coborât) trebuie castrați, testiculul reținut are risc de ~13 ori mai mare de a dezvolta tumori (de obicei Sertoli).

Tumorile de prostată: Spre deosebire de oameni, unde cancerul de prostată e legat de hormoni și apare la indivizi cu prostată, la câini situația e diferită. Câinii masculi castrați au riscul similar sau chiar mai mare de a face tumori de prostată decât cei necastrați (castrarea previne mărirea benignă a prostatei, dar nu protejează de cancer). Carcinomul prostatic la câine este agresiv și destul de rar (sub 1% din cancerele la câini). Apare la masculii seniori (10+ ani), castrați sau nu. Se manifestă prin dificultăți la defecație (prostata mărită apasă pe rect, câinele se chinuie să defece, face scaune subțiri ca un creion), urinare anevoioasă, eventual prezența de sânge în urină, și în final slăbiciune la trenul posterior (dacă tumora invadează coloana sau nervii).

• Diagnostic: Se face prin palpare rectală (prostata e mărită, asimetrică și dură), ecografie abdominală (arată prostatică mărită cu zone de mineralizare), și confirmare prin biopsie (obținută fie chirurgical, fie cu ac sub ghidaj ecografic). Adesea, la momentul diagnosticului deja există metastaze (în oasele coloanei, pelvis, plămâni).
• Tratament: Nu există un tratament foarte eficient. Chirurgia radicală a prostatei la câine (prostatectomie totală) nu e fezabilă pentru că provoacă incontinență urinară permanentă. Se recurge la tratamente paleative: antiinflamatoare nesteroidiene (Piroxicam, un AINS, s-a demonstrat că încetinește carcinomul de prostată la câine), eventual chimioterapie (nu foarte eficientă totuși), și gestionarea simptomelor (cateterizare uretrală dacă nu poate urina, tratament durerii). Radioterapia se folosește uneori pentru metastaze osoase la nivelul coloanei pentru a ușura durerea.
• Prognostic: Foarte rezervat, carcinomul prostatic canin este fatal de obicei în câteva luni de la diagnostic. Scopul este menținerea confortului până când eutanasierea devine cea mai umană opțiune. Notă: Deși castrarea nu previne acest cancer, totuși castrarea e recomandată la câinii de companie, deoarece previne probleme mult mai comune precum hiperplazia benignă de prostată (non-canceroasă dar deranjantă) și tumori testiculare. Tumorile de prostată sunt rare, deci nu constituie un motiv contra castrării când aceasta e indicată.

Tumorile vezicii urinare (Carcinomul tranzițional)

Un alt tip de cancer relativ întâlnit la câini este cancerul vezicii urinare, cel mai adesea carcinomul cu celule tranziționale (TCC). Acesta este o tumoră malignă ce pornește din mucoasa vezicii (care e alcătuită din uroteliu, la fel ca mucoasa tractului urinar inferior la oameni). La câini, TCC-ul vezical apare în special la nivelul trigonului vezical (zona unde ureterele intră în vezică și de unde pleacă uretra), ceea ce face ca tumora să obstrueze fluxul urinar pe măsură ce crește.

• Predispoziție: Rase cu risc mai mare includ Scottish Terrier (incidență mult peste media; se bănuie un background genetic și legat de mediu), West Highland White Terrier, Beagle, Collie, Shetland Sheepdog. Femelele sunt ușor mai afectate decât masculii. Vârsta tipică de apariție este 7-10 ani. Anumiți factori de mediu, precum expunerea la erbicide/pesticide și obezitatea, au fost investigați în legătură cu TCC-ul la câini (de exemplu, la Scottie, studii au arătat că dieta bogată în legume crucifere poate reduce riscul, sugerând implicarea factorilor nutritivi).
• Manifestări: Simptomele imită o infecție urinară cronică. Câinele prezintă urinare frecventă (pollakiurie), se chinuie să urineze (disurie, stă mult și elimină doar câțiva stropi), uneori urinează cu sânge (hematurie). De obicei, antibioticele pot ameliora temporar simptomele dacă există și infecție, dar recidivează rapid, ceea ce trezește suspiciunea. În stadii avansate, tumora poate obstrua complet uretra, ducând la imposibilitatea urinării, ceea ce este o urgență (câinele se umeple de toxine, vezica se distende maxim). De asemenea, metastazele la plămâni pot cauza tuse mai târziu, iar metastazele osoase pot duce la șchiopături.
• Diagnostic: Un indiciu este prezența persistentă de celule atipice în sedimentul urinar (uroculturile pot fi sterile sau cu infecții bacteriene concomitente). Există un test special, numit BARD BTA test sau V-BTA (bladder tumor antigen test), un test rapid din urină pentru antigeni asociați tumorilor vezicale; însă are multe rezultate fals pozitive (de ex. în prezența inflamației). Investigația principală este ecografia abdominală, care arată o masă neregulată în vezica urinară, de obicei la nivelul trigonal. Confirmarea se face fie prin cateterizare uretrală și prelevare de celule de la nivelul formațiunii (citologie exfoliativă), fie prin cistoscopie (introducerea unui endoscop pe uretră la femele, prelevarea de biopsii vizuale). Dacă acestea nu sunt posibile, uneori se realizează o biopsie chirurgicală prin cistotomie (incizie în vezică). Stadiul se evaluează prin radiografii toracice (metastaze pulmonare) și eventual ecografie a ganglionilor iliaci.
• Tratament: Din păcate, chirurgia nu poate de obicei să elimine complet tumora, deoarece localizarea la trigonal ar presupune scoaterea întregii baze a vezicii și a uretrei proximale, ceea ce nu e compatibil cu viața normală. Chirurgia poate fi totuși folosită în stadii foarte incipiente (tumori mici, localizate apical pe vezică) sau ca gest paliativ (stentare uretrală, deviație de flux urinar, etc.). Standardul principal e tratament medicamentos: s-a constatat că un antiinflamator nesteroidian, piroxicam, are proprietăți de a încetini creșterea TCC la câini (posibil prin efect anti-COX2). Adesea se administrează piroxicam pe termen lung, uneori combinat cu chimioterapie (agenți ca mitoxantronă, carboplatin, vinblastină au arătat beneficii modeste). Radioterapia poate fi o opțiune la centre specializate, însă e dificil de aplicat pe vezică fără afectare severă a țesuturilor adiacente. În caz de obstrucție uretrală, se pot instala stenturi pentru a menține uretra deschisă și a permite câinelui să urineze (tratament paliativ care însă poate da infecții sau incontinență).
• Prognostic: Cu terapie, timpul mediu de supraviețuire este de 6-12 luni. Unii câini răspund bine și pot atinge 1,5 ani. Fără tratament, boala avansează în câteva luni (eutanasierea devine necesară când câinele nu mai poate urina). Principalul scop este menținerea unei vieți normale (controlul simptomelor urinare) cât mai mult timp. Combinația piroxicam + chimio (de exemplu piroxicam cu mitoxantronă) a raportat o rată de control a bolii la ~70% dintre câini și medie de supraviețuire ~1 an. Este importantă monitorizarea periodică (ecografii seriate la 2-3 luni) pentru a verifica dimensiunile tumorii și adaptarea tratamentului. Deși nu e un prognostic excelent, cu îngrijire bună câinele se poate bucura încă de viață, majoritatea cainilor cu TCC rămân activi și cu apetit, singura problemă fiind nevoia mai frecventă de a urina și micile accidente cauzate de boală.

Tumori în cavitatea nazală și sinusuri

Tumorile nazale la câini sunt mai rare, însă merită menționate ca potențiale cancere întâlnite în special la rasele cu bot lung (dolicocefale). De obicei apar la câini mai în vârstă (peste 10 ani). Majoritatea tumorilor nazale sunt maligne și de tip carcinom (carcinom nazal) sau sarcom (condrosarcom, osteosarcom al oaselor nazale).

• Manifestări: Semnul cardinal este scurgerea nazală cu sânge dintr-o nară (sau ambele). Adesea încep ca epistaxis unilateral (sângerare nazală pe o parte), însoțit de strănut cronic sau strănut cu sânge. Câinele poate avea congestie nazală, respiră cu dificultate pe nas, sforăie. În timp, pe măsură ce tumora erodează oasele feței, poate apărea deformare facială (umflarea punții nasului sau a zonei de sub ochi). Uneori un ochi iese mai în afară (exoftalmie) dacă tumora împinge din sinus spre orbită. Trebuie diferențiat de alte cauze: infecții fungice (ex. aspergiloză nazală) sau corp străin nazal, care pot da simptome similare.
• Diagnostic: Se face prin imagistică avansată, de obicei CT (tomografie) a capului, pentru a vizualiza masa tumorală și extinderea ei. Radiografiile normale ale capului nu sunt prea concludente. După identificarea unei mase la CT, se realizează biopsie nazală (introducerea pe nări a unui forceps sub sedare/anestezie, prelevarea de țesut din masa suspectă) pentru examen histopatologic. De asemenea, se pot face rinoscopie (endoscopie nazală) pentru vizualizare și biopsie direcționată. Stadiul se evaluează cu radiografii toracice (metastazele apar târziu, deci rar vizibile la început).
• Tratament: Chirurgia nu este practicabilă la majoritatea tumorilor nazale, deoarece este foarte dificil să scoți complet toate țesuturile canceroase din pasaje complexe nazale (s-a încercat tehnica numită “rinotomie” cu scoaterea unei părți din oasele nazale, dar recidivele sunt frecvente). Standardul de aur este radioterapia. Radioterapia oferă cel mai bun control local, de obicei un protocol cu doze zilnice timp de 2-4 săptămâni. Majoritatea câinilor răspund bine: simptomele (sângerarea, obstrucția) se reduc dramatic și tumora intră în remisie parțială sau completă temporar. Chimioterapia nu este foarte eficientă în tumorile nazale, dar se poate folosi ca adjuvant (de ex. doxorubicină sau cisplatin) în unele cazuri de carcinoame. Dacă radioterapia nu e accesibilă, se poate gestiona palliativ boala cu AINS (piroxicam poate micșora ușor tumora și reduce inflamația), antibiotice intermitent (deoarece se suprapun infecții), antihemoragice, etc., însă speranța de viață în absența radioterapiei e mică.
• Prognostic: Cu radioterapie, supraviețuirea medie este de ~1, 1,5 ani și cu o calitate bună a vieții în mare parte din acest timp. Fără radioterapie, prognosticul este de ~3-6 luni, din cauza distrugerii locale (câinele de obicei e eutanasiat când sângerările nazale nu mai pot fi oprite sau tumorile invadează creierul). Din fericire, metastazele la distanță apar târziu; de obicei câinele moare din cauza invaziei locale (ex. tumora ajunge la creier și provoacă convulsii). Radioterapia, deci, chiar dacă nu vindecă de obicei (puține tumori nazale se vindecă complet), oferă ameliorare semnificativă, mulți câini trăiesc fără epistaxis și jucăuși pentru mai multe luni după. Efecte secundare ale radioterapiei includ rinită temporară, depigmentarea blănii în zona iradiată, și rareori, keratoconjunctivită.

Tumorile cerebrale (ale sistemului nervos central)

Câinii, mai ales cei în vârstă, pot dezvolta și tumori cerebrale. Acestea pot fi primare (care provin din creier sau meninge, ex. meningiom, gliom) sau metastatice (cancere din altă parte care s-au dus la creier, de ex. hemangiosarcomul metastazează uneori la creier).

• Predispoziție: Câinii de talie mare precum Golden Retriever, Doberman, Collie au predispoziție la tumori gliale (ex. astrocitom, oligodendrogliom), iar rasele brahicefalice (Boxer, Bulldog) sunt și ele predispuse la glioame. Rasele de talie mică (pechinez, shi-tzu, pug) au mai frecvent meningioame. Vârsta medie e 9 ani.
• Manifestări: Depind de localizarea în creier. Semnele includ convulsii (mai ales dacă tumora e în cerebrum), schimbări de comportament (câinele poate deveni apatic sau confuz, sau dimpotrivă agresiv, poate să nu te mai recunoască uneori), mers în cerc, înclinarea capului, pierderea echilibrului, paralizie facială, ținutul obiectelor cu capul (apăsarea capului de perete) etc. Un semn destul de specific este debutul crizelor epileptice la un câine >5-6 ani, la tineret e mai probabil epilepsie idiopatică, dar la seniori trebuie suspectată o leziune structurală.
• Diagnostic: RMN-ul cerebral este testul de elecție, vizualizează masa tumorală, localizarea și dimensiunea ei. CT-ul cranian poate arăta tumorile mari, dar e mai puțin sensibil la cele mici sau la leziuni în fosa posterioară. Uneori, se poate suspecta tumora doar pe baza semnelor clinice și a vârstei. Diagnosticul definitiv ar necesita biopsie cerebrală, care este invazivă (de obicei se face în timpul unei intervenții chirurgicale de îndepărtare parțială a tumorii). Lichidul cefalorahidian (CSF) extras prin puncție poate arăta anomalii sugestive, dar rar pune diagnosticul exact.
• Tratament: Chirurgia neurologică la câini (craniotomie și excizia tumorii) este posibilă în centre specializate și se pretează mai ales la meningioame, care sunt de obicei pe suprafața creierului și bine delimitate, la rase de talie mică, meningiomul poate fi îndepărtat chirurgical, uneori ducând la vindecare sau ameliorare substanțială. Glioamele, fiind difuze în țesut cerebral, nu pot fi excizate complet. Radioterapia este disponibilă în câteva centre și poate micșora sau controla un timp tumorile cerebrale. Prednisonul (corticosteroid) este folosit adesea ca terapie medicală, deoarece reduce edemul cerebral din jurul tumorii și ameliorează simptomele (câinele devine temporar mai alert, convulsii mai rare). Medicația anticonvulsivantă (fenobarbital, levetiracetam etc.) este administrată pentru a controla crizele și a îmbunătăți calitatea vieții. În unele cazuri, se administrează chimioterapie (unele medicamente care trec bariera hematoencefalică, ex. CCNU/lomustină în anumite glioame), dar succesul e limitat.
• Prognostic: Variază. Meningioamele la câini de talie mică, tratate chirurgical +/- radioterapie, pot avea supraviețuiri de 2-3 ani uneori, cu bună calitate a vieții (se pot reduce dozele de fenobarbital și pot fi asimptomatici). Glioamele la rase brahicefalice au prognostic mai slab, median ~6-12 luni cu terapie (radioterapie), și <6 luni cu tratament doar medical. Fără niciun tratament, tumorile cerebrale de obicei progresează în câteva luni, necesitând eutanasiere când câinele pierde verticalitatea sau are convulsii intractabile. Scopul tratamentului este paliația: să țină câinele fără crize și comfortabil. Unii stăpâni decid să nu supună câinele la intervenții riscante, optând doar pentru prednison și anti-convulsivante; în funcție de tumora specifică, câinele poate duce astfel încă luni bune sau chiar peste un an de viață acceptabilă (prednisonul face minuni temporare la micșorarea edemului). Ca întotdeauna, decizia de a interveni chirurgical sau nu trebuie luată în funcție de șansele reale de ameliorare versus stresul pentru câine.

 

Acestea sunt cele mai cunoscute tipuri de cancer la câini, însă reține că există și alte forme (mai rare) pe care nu le-am detaliat, cum ar fi: tumori hepatice primare (carcinom hepatocelular, colangiocarcinom), tumori renale (carninom renal), tumori ale glandelor endocrine (tumora tiroidiană, tumora glandelor suprarenale, feocromocitom), tumori ale celulelor plasmatice (mielom multiplu), histiocitoza malignă și altele. Fiecare vine cu provocările ei, dar multe se tratează cu principiile deja discutate: chirurgie când posibil, adjuvante (chimio/radio) când e cazul și punerea pe prim-plan a bunăstării câinelui în fiecare decizie terapeutică.

Întrebări frecvente (FAQ) despre cancerul la câini

Cum pot deosebi o tumoare de un chist sau lipom (grăsime) la câine?

Doar prin aspect exterior sau la pipăit, este dificil spre imposibil să știi sigur. Un chist este de obicei o pungă plină cu lichid sau material semisolid, pe când un lipom este o masă grasă, moale și mobilă sub piele. Totuși, tumorile maligne pot imita chisturile sau lipoamele, unele cancere pot fi moi și mobile, iar unele chisturi pot fi dure dacă s-au inflamat. Singura metodă certă de a diferenția este examinarea la microscop a celulelor din acea formațiune. Medicul veterinar va efectua un aspirat cu ac fin (FNA) sau o biopsie: dacă e un chist, va extrage lichid; dacă e un lipom, va vedea la microscop celule grase benigne; dacă e alt tip de tumoră, se vor identifica celule specifice. Așadar, nu amâna vizita la veterinar în speranța că “e doar un lipom”, aprox. 1 din 10 “lipoame” pot ascunde altceva. Mai bine verifici și dormi liniștit decât să ratezi un diagnostic timpuriu.

Câinele meu are o tumoră mastocitară (mastocitom). Poate trăi cu ea dacă nu o scot imediat?

Tumorile mastocitare (mastocitoamele) variază mult ca agresivitate. Unele sunt de grad jos și cresc foarte încet, câinele poate să aibă ani de zile un nodul mic fără mari schimbări. Altele sunt agresive și pot metastaza. Problema e că nu putem ști gradul exact fără biopsie. Se recomandă de obicei excizia oricărui mastocitom deoarece chiar și cele de grad mic pot crește în timp și pot degenera. Dacă ai descoperit un nodul suspect și aspiratul indică mastocite, planifică chirurgical îndepărtarea lui cât mai curând (în săptămânile următoare, nu neapărat în ore). Mastocitoamele netratate pot ajunge să ulcereze pielea și să elibereze substanțe (histamină) ce cauzează mâncărimi, sângerări și chiar ulcer gastric. În concluzie, deși un câine poate supraviețui un timp cu un mastocitom, calitatea vieții lui se reduce și riști ca boala să se complice. După excizie, medicul îți va spune dacă mai e nevoie de tratamente (chimio, etc.) în funcție de grad. Multe mastocitoame de grad mic excizate complet nu mai reapar.

Cum arată o tumoare canceroasă la un câine? Dar una benignă?

Nu există un “aspect universal” al tumorilor canceroase, ele pot avea toate formele, mărimile și culorile. Pe piele, o tumoare malignă poate arăta ca o umflătură sub piele cu pielea intactă deasupra, sau ca o proeminență de culoare închisă (melanom) sau deschisă, poate fi ulcerată (rănită) sau perfect acoperită de piele cu blană. Unele cancere de piele seamănă cu o simplă neg, altele cu o rană infectată. La interior, tumorile de splină de exemplu nu se văd deloc în afara corpului. Tumorile benigne pot arăta și ele foarte variat. Singura diferență reală este comportamentul microscopic, benignul nu invadează, malignul invadează. Așa că vizual, nu-ți pune baza în “arată urât, deci e cancer” sau “arată inofensiv, deci e benign”. Un principiu bun: orice nodul sau excrescență nouă pe corpul câinelui, indiferent cum arată, ar trebui examinată de veterinar. Doar el, prin teste, va putea spune natura ei.

O tumoare canceroasă la câine este tare sau moale?

Poate fi oricum. Unele cancere (de ex. osteosarcomul osos) sunt foarte dure, fiindcă implică osul. Altele (de ex. liposarcomul, un cancer de grăsime) pot fi moi și gelatinoase. Consistența la palpare nu definește caracterul malign. De fapt, mulți medici veterinari au fost păcăliți de-a lungul timpului: de exemplu, un nodul moale și bine delimitat pe piept la un câine supraponderal poate părea un lipom banal, dar citologia să arate un mastocitom. Sau invers, un nodul foarte dur și aderent la coaste poate fi totuși un chist vechi fibrozat. Așa că, repetând idea de mai sus: fiecare nodul nou trebuie testat, nu ghicit.

Cum pot face diferența între o “tumoră grasă” (lipom) și alt tip de tumoră la câine?

Doar prin examen citologic sau histologic. La examinare fizică, lipomul are niște caracteristici tipice: apare la câinii de vârstă mijlocie-seniori, mai ales supraponderali, localizat frecvent pe trunchi (piept, abdomen, inghinal), este moale, neted, bine delimitat și neaderent (se mișcă ușor sub piele), nedureros, iar pielea de deasupra e normală. Dacă nodulul respectă toate aceste criterii, șansele să fie lipom sunt mari, dar nu 100%. Unele tumori maligne (de ex. anumite sarcoame) pot imita asta. Așadar, verificarea cu acul este indicată: un aspirat de lipom va scoate lichid uleios plin de grăsime și celule grasoase tipice, confirmând benignitatea. Orice alt rezultat indică că nu e un lipom și va necesita tratament. Important: dacă ai un câine cunoscut cu lipoame multiple și unul dintre “lipoame” începe să crească mai repede, să se întărească sau să devină fixat de țesuturi, mergi la medic, poate unul dintre ele s-a malignizat (raro, lipomul se transformă în liposarcom) sau e cu totul altceva printre lipoame.

Cum arată tumorile de piele la câini?

În toate felurile. Pielea este locul unde apar cel mai frecvent tumori la câine (benigne sau maligne). Tumorile cutanate benigne comune includ: papiloame (excrecențe tip neg, mai ales la tineri, aspect conopidiform, keratinizat), lipom subcutanat (umflături moi sub piele, rotunde), histiocitom la câinele tânăr (buton roșu mic pe piele, uneori ulcerat la vârf, dispare singur), adenom sebaceu (mic polip gălbui). Tumorile cutanate maligne pot fi: mastocitom (arată ca o umflătură sau placă, poate fi roșie și se poate mări/micșora), melanom (petic negru sau albastru-negricios crescut pe piele, de regulă la câinii cu piele pigmentată, dar amintim, melanomul cutanat la câine e adesea benign contrar așteptărilor), carcinom cu celule scuamoase (leziune ulcerată, care sângerează ușor, adesea pe zone de piele neacoperită de blană, ex. burtă la câini de culoare deschisă, sau trufă la rase ca Collie), hemangiosarcom cutanat (pete roșii-purpurii pe burtă sau mucoasa gurii la câini cu piele albă expusă la soare). În general, orice modificare pe pielea câinelui care persistă peste 1-2 săptămâni ar trebui examinată. Medicul veterinar știe la ce să se uite și, dacă e cazul, va propune investigații. Nu trebuie să intrăm în paranoia, majoritatea “bubițelor” de pe piele la câini sunt benigne sau non-neoplazice (chisturi, dermatite, negi virali). Dar vigilent e bine să fii: dacă o “bubiță” crește rapid, se ulcerează, supurează, deranjează câinele sau pur și simplu te îngrijorează, programează o consultație.

Se poate preveni cancerul la câini? Ce pot face ca să reduc riscul?

Nu există o metodă garantată de a preveni toate cancerele, deoarece multe au componente genetice sau țin de procesul natural de îmbătrânire. Totuși, sunt câteva măsuri care pot reduce riscurile:

• Sterilizarea la momentul potrivit: Dacă ai o femelă pe care nu intenționezi să o reproduci, sterilizarea înainte de primul ciclu (pe la 6 luni) practic elimină riscul de cancer mamar. La masculi, castrarea timpurie elimină riscul de cancer testicular și reduce drastic afecțiunile prostatei (deși nu neapărat cancerul prostatic). Discută cu veterinarul despre momentul optim de sterilizare pentru rasa și talia câinelui tău. (Notă: studii recente sugerează că la rasele foarte mari e bine uneori de așteptat până la 12-18 luni înainte de sterilizare, pentru dezvoltarea corectă a oaselor, deci decizia se personalizează).
• Evitarea expunerii la carcinogeni cunoscuți: Ține câinele departe de fumul de țigară (fumatul pasiv la câini crește riscul de tumori nazale la rasele cu bot lung și de limfom), de substanțe chimice toxice (antigelul, produsele de curățenie să fie inaccesibile), folosește pesticide cu moderație pe gazon (studii la Terrieri Scoțieni au corelat unele erbicide cu cancerul de vezică). Dacă stai într-o zonă intens însorită și ai un câine cu blană rară sau alb pe burtă/urechi, aplică protecție solară pe zonele expuse sau limitează statul la soare puternic, asta previne hemangiosarcoame cutanate și carcinomul scuamos.
• Dietă și greutate adecvată: O dietă echilibrată, de bună calitate, și menținerea câinelui la o greutate sănătoasă ajută la prevenirea multor boli, posibil și a unor cancere. Obezitatea e în general pro-inflamatorie și a fost asociată cu risc mai mare de tumori mamare și poate alte probleme. De asemenea, asigură-te că hrana e sigură (nu mucegăită, ferită de toxine). Nu există un “superaliment” anticancer (dacă ar fi, l-am mânca și noi toată ziua), dar un regim bogat în legume (poți oferi câinelui tău legume sigure ca morcov, ardei gras, dovlecel, broccoli, sub formă de gustare sau mixate în hrană) poate aduce antioxidanți naturali.
• Îngrijirea medicală preventivă: Du câinele la control veterinar periodic, chiar dacă pare perfect sănătos. Medicul poate descoperi eventuale probleme incipiente (un dinte fracturat ce poate face infecție, un nodul mic, un organ mărit la palpare). Deparazitează intern și extern conform recomandărilor, unele infecții parazitare cronice pot genera inflamații cronice care predispun la cancer (de ex. viermele inimii poate da inflamație pulmonară). Ține pasul cu vaccinurile, deși nu direct legat de cancer, un câine ferit de boli infecțioase majore are un sistem imunitar mai puțin solicitat anormal.

Chiar și urmând toate sfaturile de mai sus, un câine tot poate face cancer (la fel cum un om care duce viață sănătoasă poate face). Așadar, cea mai puternică “prevenție” este de fapt detectarea precoce. Examinează-ți câinele regulat, fii atent la orice schimbare și acționează prompt. Cancerul “prins” la început are mult mai multe șanse de a fi înfrânt sau ținut sub control.

Cât de mult trăiește un câine cu cancer? Este cancerul la câini vindecabil?

Nu există un răspuns unic, depinde de tipul de cancer, stadiul lui și tratamentul aplicat. Unele cancere la câini se vindecă complet: de exemplu, un mastocitom de grad mic extirpat cu margini curate poate să nu reapară niciodată; o tumoră mamară benignă scoasă e vindecată; un limfom poate intra în remisie completă (nu putem spune “vindecat” pentru că de obicei revine după un timp, dar unii câini trăiesc 2-3 ani fericiți cu boala sub control). Pe de altă parte, cancere foarte agresive precum hemangiosarcomul sau carcinomul pancreatic au, din nefericire, șanse mici de vindecare, focusul e pe câștigarea a câteva luni de calitate. Un câine cu cancer netratat în general va avea o durată de viață mult mai scurtă (adesea doar săptămâni/luni) și cu suferință. Cu tratament, mulți câini obțin timp semnificativ:
– Cancerele comune tratate (limfom, mastocitom, osteosarcom etc.) dau adesea supraviețuiri de ordinul lunilor spre ani.
– Dar mai important, câștigă calitate a vieții în acel timp. Am văzut căței care înainte de terapie abia se ridicau, iar după începerea chimio alergau iar după mingie, chiar dacă știam că peste 1 an probabil boala va recidiva, acele luni au fost o binecuvântare pentru ei și familiile lor.
– Câinii nu “știu” că au cancer, ei trăiesc în prezent. Dacă se simt bine azi, se vor bucura de azi, indiferent ce arată statisticile pe hârtie. De aceea, un pronostic sumbru, cum ar fi “6 luni”, e o medie, unii vor surprinde și vor depăși cu mult (alții, din păcate, pot ceda mai repede).

Concluzie: În multe cazuri, da, cancerul la câini poate fi vindecat sau ținut sub control pentru mult timp (atât cât să fie echivalent cu o viață normală la vârsta respectivă). În alte situații, nu, nu poate fi oprit, dar chiar și atunci se pot oferi luni valoroase fără durere. Durata exactă de viață cu cancer variază enorm. Cel mai corect este să discuți cu medicul care gestionează cazul, deoarece el are datele specifice. Ce pot spune din experiență, câinii nu “numără zilele” cum facem noi. Ei apreciază fiecare clipă cu tine, fie că mai au 5 zile, 5 luni sau 5 ani. Iar cu tratament, vei ști că i-ai oferit șansa la cât mai mult timp posibil într-o stare cât mai bună.

Tratamentele pentru cancer (chimioterapia, operațiile) nu sunt cumva chinuitoare pentru câini? Merită să-mi supun câinele la ele?

E normal să îți pui această întrebare, fiindcă ne proiectăm teama de suferință asupra prietenilor noștri patrupezi. Realitatea în oncologia veterinară este că abordarea diferă de cea umană: la oameni, uneori se acceptă efecte adverse severe de dragul unei șanse de vindecare; la animale, scopul principal este calitatea vieții, chiar dacă asta ar însemna să nu “maximizăm” tratamentul. Chimioterapia la câini se face cu doze și protocoale gândite să evite toxicitățile grave. Astfel, majoritatea câinilor nu se simt “bolnavi” în timpul chimio, efectele adverse uzuale sunt ușoare și tranzitorii (poate o zi de apetit mai scăzut sau scaun moale), care se controlează cu medicamente. Câinii nu pierd blana ca oamenii (decât rasele cu păr lung, pot pierde din mustăți și uneori le crește blana mai rar, dar nu chelesc complet). Ei nu știu de stigmatul “sunt sub chimio deci trebuie să-mi fie rău”, deci reacționează mai relaxat. Mulți stăpâni sunt surprinși: “Mi-am imaginat că va fi vai de el, dar Rex e tot plin de energie și chef de joacă!”. Operațiile oncologice la câini: câinii tolerează intervențiile chirurgicale și durerea mult mai bine decât oamenii. Un câine cu un membru amputat, de exemplu, se poate ridica și merge pe 3 picioare chiar a doua zi, și în câteva săptămâni aleargă, joacă, fără depresia psihologică pe care ar resimți-o un om aflat în situație similară. Desigur, orice procedură are risc anestezic și de complicații, dar medicina veterinară modernă minimalizează acestea cu analgezie adecvată, antibiotice etc. Veterinarul nu va recomanda un tratament dacă consideră că suferința provocată de el va fi mai mare decât beneficiul. Există și conceptul de “eutanasiere umanitară”, care se ia în calcul atunci când boala este prea avansată și tratamentele ar prelungi agonia, nu viața de calitate. Un medic bun te va ajuta să găsești balanța potrivită. În final, decizia îți aparține, cunoști cel mai bine animalul și ce e important pentru el și pentru tine. Dar stai liniștit: animalele nu au frica de “cancer” și de “tratament” cum o avem noi, ele iau fiecare zi pe rând. Atâta timp cât îi oferi iubire, alinare și atenție, și nu îl lași să sufere inutil, câinele tău va simți asta și îți va mulțumi în felul lui.

Concluzie

Încheiem acest ghid cu speranța că informațiile de mai sus te-au ajutat să înțelegi mai bine provocările cancerului la câini, fără a-ți pierde optimismul. Oncologia veterinară a progresat enorm, astăzi, diagnosticăm mai repede, tratăm mai bine și prelungim mult viețile animalelor cu cancer, menținându-le confortul. Dacă, din nefericire, te confrunți cu un astfel de diagnostic la companionul tău, amintește-ți că nu ești singur: ai alături medicii veterinari, care vor să facă tot posibilul pentru pacientul lor blănos, și ai comunități de proprietari ce au trecut prin experiențe similare, de la care te poți inspira. Cel mai important, ascultă-ți câinele, el îți va arăta prin comportamentul său ce decizii îi fac bine. Fie că lupta va fi una lungă sau mai scurtă, fiecare clipă de calitate contează. Câinii trăiesc în prezent, se bucură de o mângâiere, de o gustare delicioasă sau o plimbare la soare chiar și în zilele dificile. În asta, ei ne pot învăța și pe noi ceva: să prețuim clipa și dragostea necondiționată pe care ne-o oferă. Multă sănătate companionului tău și nu uita, speranța există întotdeauna, iar medicii veterinari sunt acolo să o transforme în realitate pe cât posibil.

(Articol redactat și revizuit în ianuarie 2026 de Dr. Mirela Diaconu, medic veterinar)