Interpretarea analizelor la câini – Biochimia de sânge

Conceptul de INTERVAL DE REFERINȚĂ și VARIABILITATEA BIOLOGICĂ

Înainte de a analiza parametrii individuali, trebuie demistificat conceptul de „valoare normală”. Laboratoarele veterinare stabilesc intervale de referință analizând o populație vastă de câini clinic sănătoși. Statistic, intervalul de referință cuprinde 95% din această populație. Deci 5% dintre câinii perfect sănătoși vor avea, din punct de vedere statistic, valori în afara intervalului de referință pentru un anumit parametru, fără a suferi de vreo boală.

Mai mult, interpretarea trebuie contextualizată în funcție de „variabilitatea biologică individuală”. Un câine poate avea, de exemplu, o valoare a creatininei bazală de 0,5 mg/dL. Dacă la o verificare ulterioară valoarea urcă la 1,2 mg/dL, deși se află încă în interiorul intervalului de referință (care poate merge până la 1,4 sau 1,6 mg/dL), pentru acel câine creșterea reprezintă o modificare dramatică de peste 100%, semnalând o pierdere semnificativă a funcției renale. Astfel, monitorizarea tendințelor în timp este infinit mai valoroasă decât o singură analiză biochimică.

Evaluarea funcției HEPATICE la câini

Ficatul este “o uzină chimică” complexă responsabilă pentru sinteza proteinelor, detoxifierea sângelui și producția de bilă. Evaluarea sa biochimică se împarte în două categorii distincte, adesea confundate de proprietari: 

• enzimele de leziune (care indică distrugerea celulară) și 
• markerii de funcție (care indică capacitatea de lucru a organului).

Alaninaminotransferază (ALT)

Alaninaminotransferază (ALT) este o enzimă ce se găsește liberă în lichidul din interiorul celulelor hepatice (hepatocite). La câine, ALT este considerată o enzimă „specifică ficatului”, spre deosebire de alte specii sau alte enzime care se găsesc în multiple țesuturi. Mecanismul prin care ALT ajunge în sânge este simplu: alterarea permeabilității membranei celulare.

Imaginați-vă celulele hepatice ca pe niște baloane pline cu apă, în care plutesc particule de sclipici (ALT). Într-un ficat sănătos, baloanele sunt intacte, iar sclipiciul rămâne în interior. Când un factor nociv (toxină, virus, traumă) atacă ficatul, pereții baloanelor se fisurează sau se sparg complet (necroză), permițând sclipiciului să se scurgă în sânge. Cantitatea de sclipici (ALT) detectată în sânge este direct proporțională cu numărul de baloane sparte.

Interpretare clinică:

• Valori crescute:

• • O creștere a ALT semnalează leziune hepatocelulară (distrugerea celulelor). Nu indică neapărat insuficiență hepatică (pierderea funcției), ci doar faptul că există o agresiune activă asupra organului.
  • Creșteri ușoare (2-3x limita superioară): Pot fi cauzate de o varietate de factori non-letali, inclusiv hipoxie tranzitorie (lipsă de oxigen, de exemplu, în timpul unei anemii), administrarea de medicamente care necesită metabolizare hepatică intensă (fenobarbital, corticosteroizi), sau inflamații reactive secundare unor boli gastrointestinale (deoarece sângele din intestin merge direct la ficat, aducând toxine bacteriene).
  • Creșteri moderate până la severe (de 5-10x): Sugerează o necroză activă și extinsă. Cauzele comune includ hepatita cronică activă (o boală autoimună sau idiopatică frecventă la rase precum Doberman sau Cocker Spaniel), toxicitatea acută (ingestia de xylitol, ciuperci toxice, supradoză de paracetamol), traumatismele (lovituri de mașină) sau infecțiile majore precum Leptospiroza sau Hepatita Infecțioasă Canină.
  • Este crucial de reținut că magnitudinea creșterii nu prezice întotdeauna prognosticul. O intoxicație acută poate cauza o creștere masivă a ALT (mii de unități) de la care ficatul se poate regenera complet, în timp ce o ciroză terminală poate prezenta un ALT aproape normal, deoarece nu mai există suficient țesut hepatic funcțional care să elibereze enzima.

• Valori scăzute:

• • În general, o valoare scăzută a ALT nu are semnificație patologică și indică integritatea membranelor hepatice.
  • Excepțional, în stadii terminale de atrofie hepatică, unde masa funcțională a ficatului este extrem de redusă, nivelurile pot fi înșelător de mici, însă contextul clinic și alți parametri (albumină, glucoză) vor fi dramatic modificați.

 

Aspartataminotransferază (AST)

Spre deosebire de ALT, aspartataminotransferază (AST) nu este specifică ficatului. Ea se găsește în concentrații mari și în mușchii scheletici, mușchiul cardiac și eritrocite (globule roșii). 

Dacă ALT este sclipiciul care plutește liber în balonul celulei hepatice, AST reprezintă structurile mai grele și mai profunde din interiorul balonului. Pentru ca AST să fie eliberat în cantități mari, leziunea trebuie să fie suficient de severă încât să distrugă nu doar peretele exterior al celulei, ci și structurile interne.

Interpretare clinică:

• Valori crescute:

• • Interpretarea AST necesită întotdeauna corelarea cu ALT și CK (Creatin Kinaza).
  • AST crescut + ALT crescut: Confirmă o origine hepatică a leziunii. O creștere paralelă sau superioară a AST față de ALT poate sugera o leziune hepatocelulară mai profundă și ireversibilă (necroză severă).
  • AST crescut + ALT normal: Această discrepanță sugerează o sursă din afara ficatului, cel mai probabil musculară. În acest caz, se impune verificarea CK. Dacă și CK este crescută, diagnosticul se îndreaptă către miozită (inflamația mușchilor), traumă musculară sau efort extrem.
  • Artefacte: Hemoliza probei (spargerea globulelor roșii în timpul recoltării) eliberează AST din globulele roșii, ducând la rezultate fals pozitive. Serul hemolizat (de culoare roșiatică) invalidează adesea interpretarea precisă a AST.

• Valori scăzute:

• • Nu au semnificație clinică, indicând absența leziunilor musculare sau hepatice majore.

 

Fosfatază Alcalină (ALP)

ALP este o „enzimă de inducție”, nu de scurgere. Aceasta înseamnă că nivelurile crescute în sânge nu sunt rezultatul spargerii celulelor, ci al unei supra-producții active. ALP este atașată de membranele celulelor care căptușesc canalele biliare și de celulele osoase.

Imaginați-vă canalele biliare ca pe un sistem de conducte. Celulele care tapetează aceste conducte reacționează la presiune sau la anumiți hormoni producând mai multă enzimă ALP, ca și cum ar vopsi interiorul conductelor într-o culoare stridentă care apoi se spală în sânge. Când fluxul de bilă este blocat (colestază), presiunea crește, iar producția de ALP explodează.

Interpretare clinică:

• Valori crescute:

• • Colestază (blocaj biliar): Aceasta este cauza clasică patologică. Blocajul poate fi intrahepatic (tumori, hepatită, lipidoză) sau extrahepatic (pietre la vezica biliară, pancreatită care comprimă canalul biliar comun, mucocele biliare). Acumularea de acizi biliari stimulează sinteza de ALP.
  • Inducție corticosteroidă (specifică câinelui): Câinele este unic printre specii prin faptul că are o izoenzimă specifică de ALP indusă de corticosteroizi. Stresul cronic (care crește cortizolul endogen), Sindromul Cushing (hiperadrenocorticism) sau administrarea de medicamente pe bază de steroizi (prednison) determină creșteri masive ale ALP, adesea fără o patologie hepatică primară severă.
  • Activitate osteoblastică: La puii în creștere, ALP este fiziologic crescută (de 2-3 ori valoarea adultului) datorită remodelării osoase rapide. Aceasta nu trebuie interpretată eronat ca boală hepatică. La adulți, o creștere de origine osoasă poate indica tumori osoase (osteosarcom) sau procese de vindecare a fracturilor.
  • Hiperplazie nodulară benignă: La câini geriatrici, ficatul dezvoltă adesea noduli regenerativi care produc ALP în exces, fără a afecta funcția generală a ficatului. Aceasta este o cauză frecventă de ALP „inexplicabil” crescut la câinii bătrâni.

• Valori scăzute:

• • Rar întâlnite și discutate, dar pot apărea în hipotiroidism sever (metabolism încetinit), deficiențe de zinc sau magneziu (cofactori ai enzimei) sau în malnutriție severă (inaniție).

 

Gamma-Glutamil-Transferază (GGT)

GGT este, ca și ALP, o enzimă asociată membranelor celulare ale ductelor biliare. Deși este prezentă și în rinichi sau pancreas, GGT-ul seric provine aproape exclusiv din ficat. Rolul său principal în diagnostic este de a confirma sursa hepatică a unei creșteri de ALP.

Interpretare clinică:

• Valori crescute:

• • GGT este un marker mai specific, dar uneori mai puțin sensibil decât ALP pentru colestază.
  • Utilizarea principală este în diagnosticul diferențial: Dacă ALP este crescută dar GGT este normală, medicul poate suspecta o sursă osoasă a ALP sau o inducție medicamentoasă benignă. Dacă ambele sunt crescute, diagnosticul de boală hepatobiliară (colestază, hepatită, obstrucție) este aproape cert.
  • Spre deosebire de ALP, GGT este mai puțin influențată de corticosteroizi la câine, ceea ce o face utilă în diferențierea colestazei reale de efectele tratamentului cu steroizi.

• Valori scăzute:

• • Nu au semnificație patologică.

 

Bilirubina (Totală și Directă)

Bilirubina este pigmentul galben rezultat din degradarea hemoglobinei. Este, în esență, deșeul toxic al globulelor roșii moarte. Metabolismul ei are trei etape critice:

1. Pre-hepatic: Hemoglobina este descompusă în bilirubină neconjugată (indirectă), insolubilă în apă.
2. Hepatic: Ficatul preia bilirubina indirectă și o „conjugă”, transformând-o în bilirubină directă (solubilă).
3. Post-hepatic: Bilirubina directă este excretată prin bilă în intestin, unde este transformată de bacterii și eliminată (dând culoarea fecalelor).

Interpretare clinică:

• Valori crescute (hiperbilirubinemie – icter):

• • Clinic, se manifestă prin îngălbenirea mucoaselor (icter).
  • Origine pre-hepatică (hemoliză): Dacă distrugerea globulelor roșii este masivă (anemie hemolitică imun-mediată, babesioză), ficatul este copleșit de cantitatea de deșeuri. Capacitatea de conjugare este depășită, iar în sânge crește predominant fracția indirectă (deși testele uzuale măsoară Totalul și Directul, diferența fiind Indirectul).
  • Origine hepatică: Ficatul bolnav (ciroză, hepatită) nu poate prelua sau conjuga bilirubina eficient.
  • Origine post-hepatică (obstrucție): Dacă canalul biliar este blocat (tumori pancreatice, calculi), bilirubina deja conjugată (Directă) nu poate fi eliminată și refluează în sânge. O creștere predominantă a bilirubinei Directe sugerează puternic o obstrucție biliară sau o colestază severă intrahepatică.
  • Delta-Bilirubina: În obstrucții cronice, bilirubina conjugată se leagă ireversibil de albumină (Delta-bilirubina). Aceasta rămâne în sânge mult timp (săptămâni) chiar și după ce obstrucția a fost rezolvată chirurgical, menținând pacientul galben deși se vindecă.

• Valori scăzute:

• • Nu sunt considerate patologice. Pot apărea în stări de anemie feriprivă (producție scăzută de hemoglobină) sau ca variație normală.

 

Evaluarea funcției renale la câini

Rinichii sunt sistemul de filtrare și reciclare al organismului. Ei elimină toxinele metabolice (uree, creatinină) și reglează strict echilibrul apei și sărurilor.

 

Uree (BUN – Blood Urea Nitrogen)

Ureea este produsul final al metabolismului proteic. Proteinele ingerate sau cele din mușchii proprii sunt descompuse în amoniac (foarte toxic) în ficat, care îl transformă imediat în uree (mai puțin toxică). Ureea este apoi excretată de rinichi. Spre deosebire de creatinină, ureea poate fi reabsorbită de tubii renali înapoi în sânge, proces dependent de viteza fluxului urinar.

Interpretare clinică:

• Valori crescute (azotemie):

• • Cauze pre-renale: Reducerea fluxului de sânge către rinichi (deshidratare, șoc, insuficiență cardiacă). Rinichiul funcționează, dar nu primește suficient sânge de filtrat. În plus, fluxul lent favorizează reabsorbția ureei.
  • Cauze renale: Pierderea a peste 75% din nefroni (unitățile funcționale ale rinichiului). Rinichiul nu mai poate filtra deșeurile.
  • Cauze post-renale: Blocaj urinar (calculi uretrali, tumori). Urina este produsă dar nu poate fi eliminată, iar presiunea o forțează înapoi în sânge.
  • Factori non-Renali: Hemoragia digestivă superioară este o cauză clasică de BUN crescut cu creatinină normală. Sângele digerat în intestin este o sursă masivă de proteine, crescând producția de uree. De asemenea, dietele hiperproteice pot crește ușor BUN.

• Valori scăzute:

• • Insuficiență hepatică severă: Ficatul nu mai poate converti amoniacul în uree (un semn grav, adesea asociat cu encefalopatia hepatică).
  • Dieta hipoproteică: Câini malnutriți sau hrăniți cu diete restrictive.
  • Poliurie-Polidipsie: Câinele bea și urinează excesiv, „spălând” ureea din medulara renală și scăzând concentrația sanguină.

 

Creatinină

Creatinina este un deșeu metabolic rezultat din degradarea creatinei din mușchi. Este produsă la o rată constantă, direct proporțională cu masa musculară a individului, și este eliminată exclusiv prin filtrare glomerulară, fără a fi reabsorbită. Aceasta o face un marker mai fidel al ratei de filtrare glomerulară (GFR) decât ureea.

Imaginați-vă rinichiul ca pe o sită. Creatinina sunt particule de nisip produse constant de mușchi. Dacă sita se înfundă, nisipul se acumulează. Nivelul nisipului ne spune cât de înfundată e sita.

Interpretare clinică:

• Valori crescute:

• • Reprezintă standardul clasic pentru diagnosticul Bolii Renale Cronice (CKD) sau Acute (AKI).
  • Limitarea majoră: Creatinina începe să crească peste limita normală abia după ce aproximativ 75% din funcția rinichilor este pierdută ireversibil. Astfel, o creatinină „normală” nu garantează rinichi sănătoși, ci doar că există încă cel puțin 25% funcție reziduală.
  • Nuanțe de rasă: Câinii din rasele ogari (Greyhounds, Whippets) au o masă musculară densă și fiziologie unică, având valori bazale ale creatininei mult mai mari (până la 1,8-2,0 mg/dL) care sunt normale pentru ei. Invers, rasele toy cu masă musculară redusă au valori bazale mici; pentru un Chihuahua, o creatinină de 1,4 mg/dL (tehnic în interval) poate însemna deja o dublare a valorii sale normale și o problemă renală semnificativă.

• Valori scăzute:

• • Atrofie musculară (sarcopenie): Câini bătrâni, slăbiți, cașectici. Lipsa mușchilor înseamnă producție mică de creatinină. Acest lucru poate masca o boală renală reală (creatinina pare normală deși rinichii nu filtrează, pur și simplu pentru că nu se produce suficient deșeu).

 

SDMA (Dimetilarginină Simetrică)

SDMA este un aminoacid eliberat în circulație după degradarea proteinelor intracelulare. Este eliminat exclusiv renal.

Avantajul diagnostic:

SDMA este un biomarker de nouă generație care acoperă „unghiul mort” al creatininei.

1. Detectare precoce: SDMA crește când funcția renală scade cu doar 25-40% (față de 75% pentru creatinină). Permite diagnosticarea bolii renale cu luni sau ani înainte de apariția azotemiei clasice.
2. Independență de musculatură: Spre deosebire de creatinină, SDMA nu este influențată de masa musculară. Este markerul ideal pentru câinii slăbiți, bătrâni sau cașectici, unde creatinina subestimează gravitatea bolii renale.

Interpretare:

• SDMA crescut + Creatinină normală: Insuficiență Renală incipientă (Stadiul 1 IRIS). Este momentul optim pentru intervenție dietetică și nefroprotectoare.
• SDMA crescut + Creatinină crescută: Boală renală avansată.

 

Proteinele sanguine

Proteinele totale din ser sunt suma a două fracții majore: Albumina și Globulinele. Ele mențin presiunea oncotică (forța care ține apa în vasele de sânge) și constituie baza sistemului imunitar și de transport.

Albumină

Este cea mai mică și mai abundentă proteină, sintetizată exclusiv de ficat. Funcționează ca un „burete osmotic” care previne scurgerea apei din vasele de sânge în țesuturi și ca un „autobuz” molecular, transportând hormoni, calciu, medicamente și acizi grași.

Interpretare clinică:

• Valori crescute (hiperalbuminemie):

• • Aproape exclusiv un semn de deshidratare. Ficatul nu produce exces de albumină patologic. Când volumul de apă din sânge scade (prin vomă, diaree, lipsă de apă), albumina devine mai concentrată (hemoconcentrație).

• Valori scăzute (hipoalbuminemie):

• • Este o stare critică. Dacă scade sub pragul de 1,5 g/dL, presiunea oncotică cedează și apar edeme periferice (picioare umflate) sau ascită (lichid în abdomen).
  • Scăderea producției: Insuficiență hepatică cronică (ciroză) – ficatul a pierdut peste 70% din capacitatea de sinteză.
  • Pierdere renală: Nefropatie cu pierdere de proteine (PLN/Glomerulonefrită). Rinichiul devine „găurit” și lasă albumina să scape în urină.
  • Pierdere intestinală: Enteropatie cu pierdere de proteine (PLE). Inflamații severe ale intestinului (IBD, Limfom) împiedică absorbția și cauzează scurgerea limfei bogate în proteine în intestin.
  • Sechestrare: Vasculită (inflamația vaselor) sau peritonită, unde albumina iese din sânge în spațiul al treilea.

 

Globuline

Un grup de proteine care include imunoglobulinele (anticorpii produși de celulele B), proteinele de fază acută (produse de ficat în inflamație) și factori de coagulare.

Interpretare clinică:

• Valori crescute (hiperglobulinemie):

• • Stimulare antigenică cronică: Răspunsul clasic la infecții de lungă durată (Piodermite profunde, Boala viermilor cardiaci, Leishmanioză, Ehrlichioză, boli fungice). Sistemul imunitar produce valuri de anticorpi.
  • Neoplazie: Anumite cancere ale sângelui, precum Mielomul Multiplu sau Limfomul celulelor B, produc clone maligne care secretă un singur tip de anticorp defect în cantități uriașe.

• Valori scăzute (hipoglobulinemie):

• • Deficiențe imune (la puii care nu au supt colostru), sau pierderi concomitente cu albumina prin hemoragii sau enteropatii.

 

Raportul A/G (Albumină/Globuline)

Acest calcul matematic ajută la rafinarea diagnosticului.

• Raport scăzut: Specific bolilor inflamatorii cronice (globuline mari) sau pierderilor selective/insuficienței hepatice (albumină mică). Este un marker clasic pentru boli precum PIF (la pisici, dar principiul se aplică și la inflamații sistemice canine) sau Leishmanioză.
• Raport normal cu Proteine Totale mari: Deshidratare (ambele fracții cresc egal).

 

Pancreasul (și glucoza)

Pancreasul este un organ dual: pancreasul exocrin (digestie) și pancreasul endocrin (insulină/glucoză).

Glucoză

Combustibilul primar celular. Nivelul sanguin este strict reglat de insulină (care scade glicemia) și glucagon/cortizol/adrenalină (care o cresc).

Interpretare clinică:

• Valori crescute (hiperglicemie):

• • Diabet zaharat: Hiperglicemie persistentă (>180-200 mg/dL) care depășește pragul renal, ducând la apariția glucozei în urină (glucozurie).
  • Hiperglicemie de stres: La câini este mai puțin pronunțată decât la pisici, dar adrenalina poate cauza creșteri tranzitorii.
  • Sindrom Cushing: Excesul de cortizol induce rezistență la insulină.

• Valori scăzute (hipoglicemie):

• • Urgență medicală: Creierul depinde exclusiv de glucoză. Scăderile severe duc la convulsii, comă și moarte.
  • Insulinom: O tumoră pancreatică ce secretă insulină necontrolat.
  • Sepsis: Infecții bacteriene severe unde bacteriile și celulele albe consumă avid glucoza.
  • Consum excesiv: Câini de vânătoare epuizați.
  • Neonatal: Puii de rase Toy (Yorkie, Chihuahua) au rezerve mici de glicogen hepatic și fac hipoglicemie rapid dacă sar mesele de hrană.
  • Toxicitate cu Xylitol: Îndulcitorul stimulează o eliberare masivă de insulină la câine, prăbușind glicemia.

 

Fructozamină

Dacă glucoza este o „fotografie” a momentului recoltării (care poate fi influențată de stresul vizitei la veterinar), fructozamina este „filmul” ultimelor 2-3 săptămâni.

Glucoza se leagă ireversibil de proteinele din sânge, în special de albumină. Deoarece albumina trăiește în sânge cam 2-3 săptămâni, nivelul de fructozamină reflectă media glicemiilor din această perioadă.

Interpretare:

• Este testul suprem pentru a diferenția un diabetic adevărat de un câine doar stresat.
• Monitorizează eficiența tratamentului cu insulină: o fructozamină mare la un câine tratat indică un control slab al diabetului sau rezistență la insulină.

 

Amilază și Lipază (metode tradiționale) vs. cPLI (Spec cPL)

Enzime digestive care, în mod normal, ar trebui să ajungă în intestin. Când pancreasul se inflamează (pancreatită), enzimele sunt activate prematur în interiorul organului („auto-digestie”) și se revarsă în sânge.

Interpretare:

• Amilaza și Lipaza totale: Sunt teste vechi și imperfecte. Pot crește și în boli renale (nu se elimină), boli intestinale sau hepatice. O lipază normală NU exclude pancreatita, iar o lipază crescută nu o confirmă 100%.
• cPLI (Canine Pancreatic Lipase Immunoreactivity): Este testul modern de elecție. Măsoară doar lipaza de origine pancreatică, folosind anticorpi specifici.

• • cPLI crescut: Diagnostic de înaltă specificitate pentru pancreatită. Este corelat cu severitatea inflamației.

 

Electroliții

Electroliții nu sunt doar „săruri”. Ei mențin presiunea electrică de membrană necesară pentru fiecare bătaie a inimii și fiecare impuls nervos. Dezechilibrele lor sunt adesea letale.

 

Sodiu (Na)

Rol: Principalul determinant al osmolarității (volumului) sângelui. Unde merge sarea, merge și apa.

Interpretare:

• Hipernatremie (Na crescut):

• • Aproape întotdeauna înseamnă deficit de apă liberă. Câinele pierde apă (gâfâit excesiv, diabet insipid) sau nu bea suficient. Rareori, intoxicație cu sare (ingestie de apă de mare, plastilină de casă). Duce la semne neurologice prin deshidratarea creierului.

• Hiponatremie (Na scăzut):

• • Poate apărea în pierderi digestive (diaree).
  • Semn cardinal în Boala Addison (Hipoadrenocorticism), unde lipsa aldosteronului împiedică rinichiul să rețină sodiul.

 

Potasiu (K)

Rol: Vital pentru repolarizarea cardiacă și contracția musculară.

Interpretare:

• Hiperkaliemie (K crescut):

• • PERICOL VITAL: Blochează inima în diastolă (o oprește).
  • Cauze majore: Obstrucție uretrală (pisica/câinele nu urinează, potasiul nu se elimină), Ruptură de vezică urinară, Boala Addison, Insuficiență renală acută anurică.
  • Artefact: Trombocitoza (prea multe plachete) poate elibera potasiu în eprubetă după recoltare (pseudohiperkaliemie), mai ales la rasa Akita Japonez care are eritrocite bogate în potasiu (spre deosebire de alți câini).

• Hipokaliemie (K scăzut):

• • Cauzează slăbiciune extremă („miopatie hipokaliemică”), ileus (intestinele nu se mai mișcă) și ventroflexia gâtului. Apare în boli renale cronice (pierdere urinară excesivă) sau vome cronice.

 

Clor (Cl)

Urmează în general sodiul.

• Scădere disproporționată: Specifică în vomele gastrice severe, unde se pierde acid clorhidric (HCl) din stomac, ducând la alcaloză metabolică.

 

Calciu (Total și Ionic)

Reglat strict de glandele paratiroide (PTH) și Vitamina D. Calciul din analizele uzuale este cel Total (legat de albumină + liber). Calciul Ionic este forma biologic activă.

Interpretare:

• Hipercalcemie (Ca crescut):

• • La câine, este adesea un semnal de alarmă pentru cancer (limfom, adenocarcinom de glande anale). Aceste tumori secretă o proteină care imită hormonul paratiroidian și scoate calciul din oase.
  • Alte cauze: Hiperparatiroidism primar, intoxicație cu Vitamina D (rodenticide), Boala Addison.
  • Efect: Calciul mare este toxic pentru rinichi, ducând rapid la insuficiență renală.

• Hipocalcemie (Ca scăzut):

• • Eclampsie: La cățelele care alăptează, pierderea calciului în lapte duce la tetanie și convulsii (febra laptelui).
  • Hipoalbuminemie: Deoarece o mare parte din calciu circulă legat de albumină, dacă albumina scade, scade și calciul total, dar cel ionic poate rămâne normal (așadar câinele nu are simptome de lipsă de calciu). Verificarea calciului ionic este esențială aici.

 

Profilul lipidic

La câini, spre deosebire de oameni, colesterolul mare NU duce la infarct miocardic. Câini sunt rezistenți la ateroscleroză. Hiperlipidemia este aproape întotdeauna secundară unei alte boli.

Colesterol Total și Trigliceride

Interpretare:

• Crescute:

• • Post-prandial (după masă): Cea mai comună cauză. Dacă câinele a mâncat cu 12 ore înainte, valorile sunt invalide. Sângele devine lipemic (lăptos), interferând cu alte analize.
  • Hipotiroidism: Hormonii tiroidieni stimulează metabolizarea grăsimilor. Lipsa lor duce la acumularea colesterolului (câine obez, letargic, cu probleme de piele).
  • Sindrom Cushing: Cortizolul mobilizează grăsimile.
  • Predispoziție de rasă: Schnauzerul Pitic are o predispoziție genetică la hiperlipidemie idiopatică, riscând pancreatite recurente.

• Scăzute:

• • Boli intestinale severe (limfangiectazie) unde grăsimile nu se absorb, insuficiență hepatică (ficatul nu mai sintetizează colesterol), hipoadrenocorticism.

 

Markeri musculari și Tiroidieni

Creatin Kinaza (CK)

Enzimă strict musculară (scheletică și cardiacă). Are un timp de înjumătățire foarte scurt (ore).

Interpretare:

• Valori crescute:

• • Indicatoare precise de traumă sau efort muscular. Crește exploziv după convulsii, injecții intramusculare, lovituri, intervenții chirurgicale sau efort intens (vânătoare).
  • Diferențierea față de AST: Dacă un câine are AST mare și CK normal, leziunea musculară a avut loc acum câteva zile (CK a dispărut deja, AST persistă) sau sursa AST este hepatică.

 

Profilul Tiroidian (T4, FT4, TSH)

Axa Hipotalamus-Hipofiză-Tiroidă reglează metabolismul. TSH stimulează tiroida să producă T4.

Interpretare:

• T4 Total: Test de screening. Sensibil, dar nespecific.

• • Valori scăzute: Pot indica hipotiroidism, DAR pot apărea și în Sindromul Eutiroidian Bolnav (Euthyroid Sick Syndrome). Orice boală sistemică (ficat, rinichi, infecție) suprimă temporar tiroida ca mecanism de apărare. Nu tratați un T4 mic fără a confirma diagnosticul!

• TSH (Hormon de Stimulare Tiroidiană):

• • În hipotiroidismul primar (boala tiroidei), TSH ar trebui să fie mare (creierul strigă la tiroidă, dar ea nu răspunde).
  • Combinația diagnostică: T4 Scăzut + FT4 Scăzut + TSH Crescut = Diagnostic de certitudine pentru hipotiroidism.

Concluzie 

Tabel cu rezumat 

Acest tabel este conceput pentru a oferi o explicație ultra-simplificată a fiecărui parametru.

Parametru	Ce reprezintă (Analogie simplă)	↑ Când este CRESCUT înseamnă:	↓ Când este SCĂZUT înseamnă:
ALT	Ficatul (celule sparte)	Leziune hepatică (toxine, lovituri, inflamație).	Sănătos (Normal).
AST	Ficatul sau Mușchii	Leziune hepatică profundă SAU traumă musculară.	Sănătos (Normal).
ALP	Flux Biliar (blocaje)	Bilă blocată, Sindrom Cushing (stres), Căței în creștere.	Rareori malnutriție (Nu e motiv de panică).
GGT	Confirmare Biliară	Bilă blocată (Confirmă că ALP-ul vine din ficat).	Sănătos (Normal).
Bilirubină	Gunoierul sângelui	Icter, ficat bolnav, sau globule roșii distruse.	Normal.
Proteine Totale	Cărămizile sângelui	Deshidratare sau Inflamație cronică.	Pierdere prin rinichi/intestin sau ficat nefuncțional.
Albumină	Buretele care ține apa	Deshidratare (lipsește apa din sânge).	Pericol! Ficat obosit sau pierdere prin rinichi/intestin.
Globuline	Soldații imunitari	Infecție cronică, inflamație, cancer.	Imunitate slabă (pui) sau pierderi de sânge.
Raport A/G	Balanța sănătății	De obicei normal sau deshidratare.	Inflamație (mulți soldați) sau boală hepatică.
Uree (BUN)	Deșeu proteic	Rinichi bolnavi, deshidratare sau sângerare în stomac.	Ficat leneș sau dietă săracă în proteine.
Creatinină	Filtrul Renal	Rinichi care nu mai filtrează (boală avansată).	Lipsă de mușchi (câine foarte slab/bătrân).
SDMA	Alarma timpurie rinichi	Probleme renale la început (înainte să crească creatinina).	Normal.
Glucoză	Combustibil	Diabet zaharat sau Stres intens.	Urgență! Insulinom, sepsis, pui nemâncați.
Fructozamină	Media zahărului (2 săpt)	Diabet necontrolat (nu e doar stres de moment).	Zahăr mic constant sau pierdere de proteine.
Sodiu (Na)	Sare / Apă	Sete extremă, deshidratare, diabet insipid.	Boala Addison sau diaree severă.
Potasiu (K)	Baterie inimă	Blocaj urinar, Addison (Periculos pentru inimă!).	Vome, diaree, lipsă de poftă de mâncare.
Clor (Cl)	Partenerul sării	Deshidratare.	Vome severe (pierdere de acid gastric).
Calciu	Ciment oase/mușchi	Posibil cancer, toxice, exces Vitamina D.	Eclampsie (mame care alăptează), tremurături.
Amilază/Lipază	Enzime digestie	Posibil Pancreatită (dar nu e 100% sigur).	Normal.
cPLI	Testul pancreasului	Pancreatită (Diagnostic sigur).	Normal.
Colesterol	Grăsime	Mâncare recentă, Hipotiroidism, Cushing.	Ficat care nu mai produce, digestie proastă.
Trigliceride	Energie grasă	Mâncare recentă, Schnauzeri, Hipotiroidism.	Malnutriție.
CK	Enzima mușchilor	Febră musculară, lovituri, convulsii, injecții.	Normal.
T4 Total	Tiroida	Rar (posibil cancer tiroidian).	Hipotiroidism (metabolism lent) sau boală cronică.
TSH	Șeful tiroidei	Hipotiroidism (Creierul strigă la tiroidă).	Normal.

 

Interpretarea analizelor biochimice la câine este un act de sinteză. Niciun parametru nu funcționează izolat. Medicul veterinar caută „modele” (patterns):

• Modelul Colestatic: ALP și GGT crescute disproporționat față de ALT.
• Modelul Hepatocelular: ALT și AST crescute masiv.
• Modelul Renal: Azotemie (BUN/Crea mari) cu densitate urinară inadecvată (isostenurie – rinichii nu mai pot dilua / concentra urina).
• Modelul Addisonian: Hiponatremie cu Hiperkaliemie.

Pentru proprietar, înțelegerea acestor mecanisme transformă anxietatea în vigilență informată. Un rezultat anormal nu este o sentință, ci un indiciu într-o investigație logică, fiziologică, menită să restabilească homeostazia pacientului canin.