Electroliți și glicemie în parvo: hipokaliemie, hipoglicemie la pui

Pe scurt, de ce contează scăderea glicemiei și a potasiului la puii cu parvoviroză:

• Parvoviroza poate provoca hipoglicemie (glicemie scăzută) la pui, mai ales la rasele de talie mică (“toy”) sau în cazurile severe. Din cauza lipsei rezervelor de zahăr și a stresului infecției, un pui cu parvo poate rămâne fără suficientă glucoză în sânge.
• Parvoviroza poate provoca hipokaliemie (potasiu scăzut) prin vărsături, diaree și lipsa poftei de mâncare. Astfel, cățeii bolnavi pierd potasiu și alți electroliți, ceea ce le afectează energia, mușchii și inima.
• Hipoglicemia și hipokaliemia agravează starea puiului: glicemia foarte mică poate duce la slăbiciune extremă, tremurături sau convulsii, iar potasiul scăzut cauzează slăbiciune musculară, probleme cardiace și înrăutățește problemele digestive.
• Monitorizarea atentă în spital este esențială. Medicul veterinar va verifica frecvent glicemia și electroliții, intervenind rapid dacă apar dezechilibre. În spital, puii primesc fluide intravenoase îmbogățite cu glucoză și potasiu pentru a preveni sau corecta hipoglicemia și hipokaliemia.
• Corectarea acestor dezechilibre salvează vieți. Tratamentul prompt al glicemiei și potasiului scăzut îmbunătățește șansele de supraviețuire ale puiului cu parvo, alături de celelalte îngrijiri intensive necesare.

În continuare, vom detalia de ce parvoviroza la câini le poate provoca hipoglicemie și hipokaliemie, cum le recunoaștem și cum sunt gestionate acestea în spital, astfel încât să înțelegeți importanța acestor aspecte în recuperarea puiului vostru.

Ce înseamnă hipoglicemie și hipokaliemie la puii cu parvo?

Hipoglicemia înseamnă un nivel scăzut al glucozei în sânge (adică “zaharul” din sânge). Glucoza este principalul combustibil pentru organism, în special pentru creier. La puii de câine foarte tineri, rezervele de glucoză (sub formă de glicogen în ficat) sunt limitate. Dacă puiul nu mănâncă și în același timp corpul lui consumă multă energie luptând cu boala, glicemia poate scădea periculos de mult.

Hipokaliemia înseamnă un nivel scăzut al potasiului în sânge. Potasiul este un electrolit esențial pentru funcționarea mușchilor și nervilor, precum și pentru menținerea ritmului cardiac normal. Organismul își ia potasiul din alimentație, iar rinichii și intestinul îl mențin în echilibru. Dacă puiul nu se hrănește și pierde multe lichide (prin vomă și diaree), nivelul de potasiu poate scădea sub limita normală.

În parvoviroză, hipoglicemia și hipokaliemia sunt complicații frecvente în cazurile moderate și severe. Ele sunt efecte secundare ale deshidratării și malnutriției acute cauzate de virus, dar pot la rândul lor să agraveze starea puiului. De aceea, medicii veterinari acordă o atenție deosebită acestor valori atunci când tratează un cățel bolnav de parvo.

Notă: Și la pisici, panleucopenia felină (uneori numită “parvo-ul pisicilor”) poate cauza probleme similare. Puii de pisică cu panleucopenie pot suferi de hipoglicemie și dezechilibre electrolitice (în special hipokaliemie) din motive asemănătoare. Așadar, principiile de mai jos despre monitorizarea glicemiei și potasiului se aplică, în linii mari, și la pisicuțele cu panleucopenie.

De ce apare hipoglicemia la puii cu parvoviroză?

Mai mulți factori pot duce la scăderea glicemiei în parvoviroză:

• Lipsa aportului de hrană: Un pui cu parvo se simte extrem de rău, are greață, vărsături, lipsă de apetit. Practic, nu mănâncă aproape nimic. Astfel, nu primește glucoză din mâncare. Fiind foarte tânăr, nici nu are depozite consistente de glicogen. În doar câteva ore, rezervele sale de zahăr pot fi epuizate.
• Consumul ridicat de energie: Sistemul imunitar al puiului luptă intens cu virusul, iar corpul încearcă să repare țesuturile intestinale distruse. Această luptă consumă multă energie (glucoză). În plus, febra, dacă este prezentă, crește rata metabolismului. Combinația dintre consumul crescut și aportul zero duce rapid la hipoglicemie.
• Sepsisul și infecțiile secundare: Parvoviroza distruge bariera intestinelor, permițând bacteriilor din intestin să pătrundă în sânge. Aceasta poate provoca sepsis (infecție generalizată). Sepsisul afectează capacitatea ficatului de a elibera glucoză și poate duce la scăderea glicemiei prin utilizarea rapidă a zahărului de către țesuturi și bacterii. Cu alte cuvinte, un pui cu parvo sever, complicat de infecții bacteriene, are risc mai mare de hipoglicemie.
• Dimensiunea foarte mică (rase toy): Cățelușii de talie foarte mică au rezerve și mai reduse de energie. Ei sunt recunoscuți ca fiind predispuși la hipoglicemie chiar și în absența unei boli grave. Dacă un Chihuahua sau un Yorkie junior face parvo, riscul de hipoglicemie este și mai mare, deoarece corpul său mic nu are nici o marjă de rezervă.

De ce este hipoglicemia periculoasă? Creierul puiului funcționează aproape exclusiv cu glucoză. Atunci când glicemia scade sub ~60 mg/dl (și mai ales sub ~40 mg/dl), creierul nu mai primește suficient “combustibil”. Puiul devine foarte slăbit, somnolent și dezorientat. Poate să apară tremuratul musculaturii, mersul nesigur sau prăbușirea. În cazuri grave, hipoglicemia provoacă convulsii (crize epileptiforme) și inconștiență. Fără intervenție, un pui hipoglicemic poate intra în comă și poate muri. De fapt, multe dintre semnele neurologice observate la cățeii cu parvo (cum ar fi crizele sau letargia profundă) nu sunt cauzate direct de virus, ci de hipoglicemia severă sau de tulburările electrolitice asociate.

Un alt aspect îngrijorător: hipoglicemia este un indicator al gravității bolii. Studiile veterinare arată că puii cu parvo care dezvoltă hipoglicemie au, în general, o formă mai severă de boală. Acest lucru are sens, doar cei foarte afectați (foarte deshidratați, septici și slăbiți) ajung la glicemie atât de mică. De aceea, găsirea unei glicemii scăzute la un cățel cu parvo îl face pe veterinar să fie și mai vigilent, știind că acel pui are nevoie de supraveghere intensivă.

De ce apare hipokaliemia la puii cu parvoviroză?

Potasiul este un electrolit esențial, prezent în principal în interiorul celulelor organismului. Nivelul său în sânge este menținut într-o marjă strânsă, pentru a asigura funcționarea normală a mușchilor și nervilor. La cățeii cu parvo, hipokaliemia (potasiu scăzut) apare din mai multe motive legate de boală:

• Vărsături și diaree severă: Parvoviroza cauzează vărsături frecvente și diaree profuză, adesea cu sânge. Prin aceste pierderi de lichide, puiul elimină și cantități semnificative de electroliți, inclusiv potasiu. Practic, cu fiecare episod de vomă sau scaun diareic, corpul se golește de potasiu.
• Lipsa alimentației: La fel ca în cazul glicemiei, anorexia (refuzul mâncării) înseamnă că puiul nu mai primește potasiu din hrană. Chiar și potasiul care s-ar fi absorbit normal din intestin nu mai intră în corp, fie pentru că puiul nu mănâncă, fie pentru că mucoasa lui intestinală e afectată și nu absoarbe nutrienții eficient.
• Rehidratarea fără supliment de potasiu: Când ajunge la veterinar, un pui cu parvo primește fluide pentru rehidratare. Dacă soluțiile perfuzabile inițiale nu conțin suficient potasiu, acestea pot dilua și mai mult concentrația de potasiu din sânge (prin efectul de “diluție” și prin faptul că rehidratarea îmbunătățește circulația la rinichi, care apoi pot elimina potasiu în exces). Din acest motiv, în mod obișnuit, medicii vor adăuga potasiu în perfuzii încă de la început, ca să prevină scăderile bruște.
• Efecte fiziologice ale bolii: Parvoviroza nu afectează direct rinichii, dar deshidratarea severă și dezechilibrele acido-bazice pot perturba mecanismele normale care mențin potasiul. De exemplu, în deshidratare severă, organismul activează hormonul aldosteron care ajută la reținerea apei și sodiului, dar cauzează eliminarea potasiului prin urină. Totodată, în stadiile tardive, mulți pui devin acizi (acidoză metabolică din șoc și insuficiență circulatorie); paradoxal, corectarea acidozei poate împinge potasiul din sânge înapoi în celule, scăzând și mai mult nivelul seric. Toate acestea fac ca hipokaliemia să fie aproape regulă la puii grav bolnavi de parvo.

Cum recunoaștem hipokaliemia? Potasiul scăzut afectează în special mușchii și inima. Un pui cu hipokaliemie va fi extrem de slăbit și fără vlagă, nu are forță să stea în picioare sau să își ridice capul, deoarece mușchii sunt lipsiți de tonus. De asemenea, pot apărea tremurături sau crampe musculare. Un semn specific este afectarea mușchilor intestinali: lipsa potasiului produce încetinirea sau oprirea peristaltismului (mișcările intestinului). Astfel, chiar dacă diareea continuă să fie prezentă, interiorul intestinelor poate deveni aton (încetează să se miște normal), ceea ce agravează balonarea și disconfortul abdominal, o stare numită ileus paralitic.

Inima suferă și ea: potasiul este crucial pentru impulsurile electrice cardiace. Hipokaliemia severă poate provoca aritmii cardiace (bătăi neregulate ale inimii). Deși acestea nu sunt ușor de observat fără monitorizare, un indiciu poate fi pulsul foarte slab sau neregulat la palpare. Un pui cu potasiu scăzut poate prezenta și urinare excesivă (poliurie), deoarece rinichii lui, afectați de dezechilibru, nu mai concentrează urina normal. Per total, veți vedea un pui apatric, foarte slab, cu abdomenul balonat și cu stare generală extrem de proastă, în plus față de simptomele clasice de parvo.

În lipsa corecției, hipokaliemia severă este la rândul ei o cauză de deces. Mușchiul cardiac poate dezvolta aritmii letale, iar mușchii respiratori pot slăbi într-atât încât puiul să nu mai poată respira eficient. De aceea, asemenea hipoglicemiei, hipokaliemia este o complicație gravă ce necesită intervenție medicală imediată.

Monitorizarea glicemiei și a electroliților în spital

Având în vedere pericolele menționate, în clinică medicul veterinar va monitoriza foarte atent glicemia și electroliții (în special potasiul) puiului bolnav de parvo. Iată ce implică acest lucru:

• Măsurarea glicemiei frecvent: De obicei, personalul veterinar va verifica nivelul glucozei din sânge de mai multe ori pe zi, folosind un glucometru portabil (similar cu cele folosite la oameni). Măsurătorile pot fi făcute, spre exemplu, dimineața și seara, sau chiar mai des dacă puiul este în stare critică. Scopul este de a surprinde orice scădere periculoasă a zahărului înainte ca aceasta să provoace convulsii. Dacă se observă că glicemia are tendința să scadă (chiar dacă nu a ieșit încă din intervalul normal), veterinarul va lua măsuri preventive, ajustând tratamentul (de exemplu, mărind concentrația de glucoză din perfuzii).
• Analize de sânge pentru electroliți: Nivelul potasiului (și al celorlalți electroliți precum sodiu, clor etc.) se evaluează de regulă prin teste de sânge. În spital, medicul va trimite probe de sânge la laborator sau va folosi un analizor biochimic zilnic sau la fiecare 24 de ore pentru a verifica potasiul. În cazurile foarte grave, sau dacă există aritmii/semne de hipokaliemie, potasiul ar putea fi testat și mai des. Monitorizarea zilnică ajută la ghidarea tratamentului, de exemplu, dacă potasiul este încă scăzut, se mărește suplimentarea; dacă revine la normal, se menține doza de potasiu în perfuzii pentru a nu scădea din nou.
• Observația clinică continuă: Pe lângă aparate și analize, ochiul vigilent al personalului medical este esențial. Într-un spital veterinar, cățeii cu parvo sunt ținuți internați în izolare, dar sunt verificați frecvent. Asistenții și medicii urmăresc semnele clinice, de exemplu, dacă puiul începe să tremure, să fie dezorientat sau să aibă spasme, prima suspiciune este o hipoglicemie și imediat se măsoară glicemia pentru confirmare. Similar, dacă puiul devine brusc mai slăbit decât înainte sau prezintă balonare abdominală și absența sunetelor intestinale, medicul se gândește la hipokaliemie și poate verifica din nou potasiul sau poate ajusta imediat tratamentul.
• Monitorizarea inimii și a tensiunii: În cazurile severe, clinica poate folosi un ECG (electrocardiograf) sau un monitor multiparametru pentru a supraveghea ritmul cardiac și tensiunea arterială. Aritmiile cauzate de potasiul foarte scăzut pot fi astfel detectate din timp și corectate. Un puls regulat și o tensiune stabilă sunt semne că terapia de reechilibrare funcționează.

Pe scurt, într-un mediu spitalicesc, un pui bolnav de parvo este supravegheat non-stop. Glicemia și electroliții sunt considerați parametri cheie, la fel de importanți ca temperatura, pulsul sau hidratarea. Această monitorizare intensă face parte din “micro-managementul” parvovirozei despre care se vorbește, și este unul din motivele pentru care tratamentul în spital are o rată de succes mult mai mare comparativ cu îngrijirile la domiciliu.

Tratamentul: cum corectează veterinarul hipoglicemia și hipokaliemia

Terapia intensivă cu fluide (perfuzia intravenoasă) este piatra de temelie în tratamentul parvovirozei și, în cadrul acesteia, corecția glicemiei și a electroliților are prioritate. Iată cum abordează medicii veterinari aceste probleme:

• Administrarea de glucoză (dextroză): Aproape toți puii cu parvo primesc dextroză adăugată în fluidele intravenoase. De obicei, se suplimentează perfuzia cu o concentrație de glucoză de 2.5% până la 5% (în funcție de necesități). Aceasta înseamnă, de exemplu, adăugarea a 50-100 ml de soluție de dextroză 50% la un litru de ser fiziologic sau Ringer lactat, pentru a obține o perfuzie dulce. Această glucoză suplimentară previne hipoglicemia și furnizează energie puiului, ajutându-l și la vindecarea mucoasei intestinale. În cazurile în care puiul se prezintă deja cu hipoglicemie severă (de exemplu dacă are convulsii din cauza glicemiei mici), medicul nu va aștepta ca perfuzia să își facă efectul lent, ci va administra un bolus IV de dextroză concentrată (o injecție cu glucoză direct în venă) pentru a ridica rapid glicemia la un nivel sigur. Ulterior, perfuziile cu glucoză mențin nivelul stabil. Totodată, odată ce puiul începe să tolereze hrană pe gură, veterinarul poate recomanda mese mici și dese sau alimentarea prin sondă, pentru a aduce un aport de calorii și a reduce dependența de glucoza perfuzabilă.
• Suplimentarea potasiului în perfuzii: Potasiul se adaugă întotdeauna cu precauție în fluidele intravenoase. Medicul va calcula o rată sigură de administrare (de exemplu, 20–40 mEq de clorură de potasiu per litru de fluid, administrat cu o viteză controlată, care să nu depășească un anumit nivel pe oră). De obicei, toate perfuziile puilor cu parvo conțin potasiu, chiar dacă la internare nivelul este normal, acest lucru se face preventiv, știind că fără supliment, potasiul va scădea probabil. Dacă testele arată totuși că puiul este deja hipokaliemic, concentrația de potasiu în fluide poate fi crescută (până la limita sigură) și perfuzia va fi administrată mai lent, pentru a corecta nivelul în câteva ore. Important: potasiul IV nu trebuie administrat niciodată rapid, deoarece poate provoca aritmii periculoase; de aceea, numai personalul medical instruit ar trebui să manipuleze astfel de suplimente. Prin perfuzarea controlată, potasiul revine treptat spre normal, ameliorând slăbiciunea musculară și reducând riscul de complicații cardiace. În plus față de potasiul din perfuzii, unii veterinari pot folosi și suplimente orale de potasiu (cum ar fi paste sau pulberi cu potasiu) odată ce puiul poate mânca sau linge, pentru un efect adjuvant.
• Corectarea altor dezechilibre asociate: Odată cu glucoza și potasiul, perfuziile conțin și alți electroliți (sodiu, clor, poate bicarbonat dacă e nevoie) pentru a reface echilibrul general. Dacă puiul are și hipoproteinemie (proteine scăzute în sânge) din cauza enteritei hemoragice, veterinarul poate recomanda transfuzii de plasmă sau soluții coloide, dar acestea sunt aspecte de tratament separate. Antibioticele sunt administrate pentru a controla infecțiile bacteriene secundare, iar antiemeticele (medicamente contra vomei) și analgezicele vor face parte și ele din tratament, ajutând puiul să se simtă mai bine. Toate aceste măsuri, combinate cu corectarea hipoglicemiei și hipokaliemiei, oferă organismului șansa să se refacă.
• Alimentația timpurie: Studiile recente arată că, dacă reușim să alimentăm enteral (prin gură sau sondă) puiul cât mai devreme în cursul bolii, acesta are șanse mai bune de recuperare. Hrana intestinală ajută la refacerea mucoasei și oferă energie. Desigur, hrănirea se face numai dacă puiul nu mai vomită necontrolat. Acest aspect se leagă de echilibrarea glicemiei: odată ce puiul primește nutrienți pe gură, riscul de hipoglicemie scade semnificativ. Veterinarul va decide momentul optim pentru a începe să dea puiului diete ușor digerabile sau chiar formule speciale prin tub esofagian, în paralel cu perfuziile. Scopul este ca, pe măsură ce se reface, micuțul pacient să preia din nou controlul asupra propriilor nevoi energetice și să nu mai depindă doar de glucoza perfuzată.

În ansamblu, tratamentul hipoglicemiei și hipokaliemiei în parvo este un proces proactiv. Veterinarii nu așteaptă ca valorile să iasă complet din intervalul normal; ei previn proactiv scăderea glicemiei și a potasiului, știind că acestea aproape sigur vor fi o problemă. Această strategie de “management preventiv” este crucială pentru succesul terapiei. Dacă aceste detalii ar fi neglijate, puiul ar avea un risc mult mai mare să cedeze din cauza unei crize hipoglicemice sau a unui stop cardiac pe fond de hipokaliemie. Prin suplimentarea adecvată și monitorizare, astfel de catastrofe pot fi evitate.

Prognostic și concluzii empatice

Să treci prin parvoviroză cu un cățel este o experiență copleșitoare. Este important de reținut că, deși parvo rămâne o boală gravă, majoritatea cățeilor pot supraviețui dacă primesc îngrijirile potrivite la timp. Monitorizarea și corectarea hipoglicemiei și hipokaliemiei fac parte din aceste îngrijiri esențiale. Un pui cu parvo care este menținut hidratat, hrănit cu suport de glucoză și echilibrat la nivel electrolitic are mult mai multă forță să lupte și să se recupereze.

Empatie și înțelegere: Dacă puiul vostru este internat cu parvo, știu că vă este greu să îl vedeți în suferință. Poate vă întrebați de ce îi fac atâtea teste de sânge sau de ce perfuzia are atâtea adaosuri. Toate aceste măsuri despre care am vorbit, de la glucoza în perfuzie până la verificarea potasiului, sunt pentru a-l ajuta pe micuț să treacă cu bine peste hop. Practic, medicul veterinar îi “fine-tunează” starea internă, ajustând exact ceea ce îi lipsește, la momentul potrivit. Este ca și cum i-ar menține “combustibilul și uleiul” la nivel optim în timpul unei curse dificile.

Aveți încredere în echipa veterinară și nu ezitați să puneți întrebări dacă nu înțelegeți ceva. Scopul comun este ca puiul să se însănătoșească și să revină acasă la voi. Cu răbdare, tratament și dragoste, șansele sunt de partea lui. Fiecare zi în care depășește boala e o victorie, iar corectarea promptă a unor probleme ca hipoglicemia și hipokaliemia îi oferă șansa să prindă puteri pentru ziua următoare.

În final, prevenția rămâne cea mai bună strategie împotriva parvovirozei, asigurați-vă că vă vaccinați cățelul la timp, ca să nu treceți prin acest coșmar. Dar dacă totuși vă confruntați cu parvo, sper ca acest ghid să vă fi ajutat să înțelegeți mai bine o parte importantă a tratamentului. Nu uitați: detaliile contează, iar într-o boală ca parvo, detalii precum un gram de zahăr sau un miliechivalent de potasiu pot face diferența între viață și moarte.

Ținem pumnii pentru micuțul vostru și vă dorim multă putere în îngrijirea lui! 

Întrebări frecvente (FAQ)

De ce scade glicemia la cățeii cu parvo?

Din cauza combinației dintre foamea prelungită (puii nu pot mânca din cauza vomei și a lipsei poftei de mâncare) și consumul mare de energie al corpului care luptă cu infecția. Puii au rezerve limitate de zahăr, iar parvoviroza le epuizează rapid. De asemenea, infecția severă (sepsisul) interferează cu echilibrul glucozei. Toate acestea duc la hipoglicemie, adică scăderea zahărului din sânge.

Care sunt semnele hipoglicemiei la un pui bolnav de parvo?

Un pui cu glicemie scăzută va fi extrem de apatic și slăbit. Poate avea tremurături, capul și corpul îi pot sta nemișcate într-o poziție de epuizare, iar reacția la stimuli scade. În stadii mai grave, pot apărea convulsii (tresăriri involuntare, pierderea cunoștinței) sau chiar leșin/comă. De multe ori, proprietarii observă că puiul “pare pe altă lume” sau că se uită în gol și nu mai răspunde, ceea ce poate indica o afectare neurologică de la hipoglicemie. Aceste semne sunt urgențe medicale.

De ce scade potasiul (apare hipokaliemie) la cățeii cu parvo?

Potasiul scade din cauza pierderilor masive prin vomă și diaree, combinat cu faptul că puiul nu mănâncă (deci nu reface potasiul pierdut). Practic, tot potasiul din corp este eliminat fără a fi înlocuit. În plus, mecanismele corpului în deshidratare (hormonale și renale) pot agrava eliminarea de potasiu. Astfel, în parvoviroză severă, hipokaliemia este foarte frecventă dacă nu se intervine terapeutic.

Ce simptome are un cățel cu potasiu foarte scăzut (hipokaliemie)?

Simptomul principal este slăbiciunea accentuată. Puiul abia se poate ridica sau mersul este dificil, din cauza lipsei forței musculare. De asemenea, abdomenul poate fi balonat și puiul nu prea mai are scaune sau acestea sunt foarte reduse cantitativ, semn al ileusului (intestin “paralizat”). Puiul poate urina des și mult (rinichii nu concentrează urina). Dacă încercați să simțiți pulsul, poate fi slab sau neregulat din cauza tulburărilor cardiace. În general, un pui cu hipokaliemie severă arată extrem de bolnav, mai rău decât te-ai aștepta doar de la parvo, tocmai din cauza acestei probleme ascunse (electrolitice) care se suprapune peste boală.

Cum tratează medicul veterinar hipoglicemia la parvo?

Tratatamentul de bază este administrarea de glucoză (zahar) pe cale intravenoasă. Veterinarul va adăuga de obicei dextroză în perfuzia puiului, pentru a-i furniza un flux constant de glucoză și a preveni scăderea glicemiei. Dacă puiul are deja glicemia foarte mică, medicul poate injecta direct glucoză concentrată în venă pentru efect imediat. De asemenea, pe măsură ce puiul se reface, medicul va încerca să reînceapă alimentația orală (hrană ușoară sau chiar glucoză administrată oral, cum ar fi miere sau sirop de glucoză, dacă puiul poate înghiți și nu vomită), însă perfuziile cu glucoză rămân principala cale de a menține glicemia normală până când puiul poate mânca suficient singur.

Cum tratează medicul veterinar hipokaliemia (potasiul scăzut)?

Corecția potasiului se face tot prin perfuzii intravenoase, dar cu adăugarea atent calculată de clorură de potasiu în pungile de fluid. Medicul va doza potasiul astfel încât să crească nivelul treptat, fără risc. Pe durata tratamentului, potasiul din sânge va fi re-verificat pentru a ajusta doza. În cazuri moderate, uneori se pot da și suplimente de potasiu pe gură (de exemplu soluții orale de electroliți sau pastă de potasiu) dacă puiul poate înghiți, dar acestea sunt adjuvante; calea principală este cea intravenoasă. Important: stăpânii nu ar trebui să încerce să suplimenteze potasiul acasă cu sare de bucătărie sau alte improvizații, deoarece pot face mai mult rău, perfuzia la spital este singura metodă sigură de a corecta hipokaliemia severă.

Pot să îmi tratez cățelul cu parvo acasă cu miere sau electroliți?

Din păcate, nu este recomandat să încerci tratarea acasă a hipoglicemiei sau hipokaliemiei la un pui cu parvo. Deși poate părea tentant să îi dai puțină miere (pentru zahăr) sau să-l hidratezi cu soluții orale de electroliți (precum săruri de rehidratare), în parvo sever puiul nu poate reține nimic din ce înghite (va vomita) și absorbția intestinală e compromisă. Mai mult, dacă este deja foarte slăbit, încercarea de a-l hrăni cu forța poate provoca aspirație (să-i meargă lichid pe trahee în plămâni). Soluțiile de rehidratare orale pot ajuta doar în cazuri foarte ușoare, la debut, și doar dacă puiul încă nu vomită și poate înghiți, însă chiar și atunci, riscul rămâne mare. Mierea poate oferi un boost temporar de zahăr doar dacă puiul e pe punctul de a se prăbuși și nu aveți imediat acces la un veterinar, îi puteți freca puțină miere pe gingii ca măsură de prim ajutor pentru hipoglicemie, dar aceasta NU înlocuiește tratamentul medical. Parvoviroza netratată intensiv are o rată de mortalitate extrem de mare. Cel mai bun lucru este să duceți de urgență cățelul la veterinar; acolo va primi fluide, glucoză, electroliți și tot suportul necesar. Îngrijirea la domiciliu ar trebui făcută doar sub instrucțiunile stricte ale unui veterinar și doar în cazurile în care spitalizarea chiar nu este posibilă, și chiar și atunci, trebuie evaluat zilnic de un medic. Așadar, oricât de mult ați dori să vă ajutați puiul acasă, parvo este o boală care necesită asistență medicală profesionistă.

Cât de repede își revine cățelul după ce îi sunt corectate glicemia și potasiul?

Corectarea hipoglicemiei are efect aproape imediat asupra stării puiului. De exemplu, un cățel care făcea convulsii de la glicemie mică își poate reveni în câteva minute după administrarea de glucoză intravenoasă, e chiar impresionant de multe ori. Chiar și un pui letargic va deveni mai vioi când glicemia revine la normal. În privința potasiului, efectele se văd în ore: pe măsură ce potasiul e corectat în decurs de 4-6 ore, puiul începe să capete un pic mai mult tonus muscular, respira mai relaxat și, dacă nu mai vomită, poate chiar încerca să se ridice. Totuși, recuperarea completă depinde de ansamblul bolii. Parvoviroza ca întreg durează câteva zile critice (de obicei 5-7 zile de spitalizare). Corectarea glicemiei și potasiului îl ajută enorm, dar puiul tot trebuie să lupte până când virusul trece și intestinul i se vindecă. Așadar, vă puteți aștepta la ameliorări graduale zilnic, nu neapărat la o recuperare instantanee. Important e că, odată ce aceste dezechilibre sunt sub control, puiul are șansa să se simtă suficient de bine cât să mănânce și să bea singur, semn că se îndreaptă spre vindecare.

Pisicile pot face “parvo” și aceleași probleme de glicemie/potasiu?

Pisicile nu se îmbolnăvesc de parvoviroza canină, însă au propria lor boală virală similară numită panleucopenie felină (cauzată tot de un parvovirus, specific pisicilor). Panleucopenia la pisici cauzează simptome asemănătoare (vărsături, diaree severă, deshidratare, depresie severă). La fel ca puii de câine, pisicuțele tinere cu panleucopenie pot suferi de hipoglicemie și hipokaliemie din aceleași motive: nu mănâncă, pierd lichide și sunt slăbite de infecție. Așadar, managementul în spital este similar, pisicuța va primi perfuzii cu glucoză și potasiu, și va fi monitorizată atent. Diferența este că la pisici boala poartă alt nume, dar esența problemelor (scăderea glicemiei, a potasiului) și tratamentul de suport sunt comparabile. Deci, dacă aveți o pisică cu panleucopenie, tot ce ați citit mai sus despre importanța micro-managementului glicemiei și electroliților se aplică și în acel caz.

Surse utilizate

• Merck Veterinary Manual: Canine Parvovirus Infection (Parvoviral Enteritis in Dogs), (Merck & Co., actualizat 2022), https://www.merckvetmanual.com/digestive-system/infectious-diseases-of-the-gastrointestinal-tract-in-small-animals/canine-parvovirus-infection-parvoviral-enteritis-in-dogs
• DVM360 (Douglass Macintire, DVM DACVIM): Treatment of severe parvoviral enteritis, (Articol de specialitate, 2008), https://www.dvm360.com/view/treatment-severe-parvoviral-enteritis-proceedings
• Research in Veterinary Science (Kalli et al., 2010): Factors affecting the occurrence, duration of hospitalization and final outcome in canine parvovirus infection, (Studiu veterinar, Rezultate clinice și biochimice în parvo)
• Frontiers in Veterinary Science (Godoy et al., 2018): Canine parvoviral enteritis: an update on the clinical diagnosis, treatment, and prevention, (Revizuire științifică, discuție despre complicații precum hipoglicemia și hipokaliemia), https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fvets.2018.00068/full
• Cornell University, Canine Health Center: Parvovirus: Transmission to treatment, (Articol informativ pentru proprietari, 2023), https://www.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/riney-canine-health-center/canine-health-topics/parvovirus-transmission-treatment
• Veterinary Partner (VIN): Parvovirus Infection: Physical Illness and Treatment, (Dr. Wendy C. Brooks, explică adăugarea dextrozei și a potasiului în fluide ca parte din tratament), vin.com (accesat 2024)

(Articol revizuit în ianuarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)