Pe scurt:
- Ecografia abdominală ajută la depistarea complicațiilor parvovirozei în special a invaginației intestinale, o obstrucție intestinală gravă care poate apărea rar la cățeii cu parvo. Prin ultrasunete, medicul poate vedea dacă intestinul s-a “telescopat” (invaginat) și poate acționa rapid.
- Durerea abdominală severă la un cățel cu parvo este un semnal de alarmă („red flag”). Dacă puiul suferă vizibil de dureri de burtă sau continuă să vomite necontrolat în ciuda tratamentului, veterinarul va recomanda o ecografie abdominală de urgență pentru a exclude invaginația sau alte complicații (de exemplu, un corp străin inghițit).
- Parvoviroza provoacă adesea ileus (stază intestinală) adică intestinele își încetinesc sau opresc mișcarea normală din cauza inflamației. Ecografia poate diferenția dacă este vorba doar de acest ileus funcțional, care se tratează suportiv, sau de o obstrucție mecanică (cum este invaginația) care necesită intervenție chirurgicală.
- Ecografia este neinvazivă, nedureroasă și foarte utilă în parvo. Procedura durează câteva minute, nu necesită anestezie în majoritatea cazurilor și oferă imediat imagini din interiorul abdomenului. Astfel, medicul poate verifica starea organelor, prezența gazului sau lichidului în intestine, și poate confirma sau infirma complicații ce nu se pot detecta doar prin examinare externă.
- Identificarea promptă a unei complicații prin ecografie poate salva viața puiului. Dacă se descoperă o invaginație intestinală, se poate interveni rapid (de obicei chirurgical) înainte ca intestinul afectat să se deterioreze iremediabil. Pe de altă parte, dacă ecografia este normală (doar cu semne de ileus), proprietarul se liniștește că nu există blocaje și se continuă tratamentul conservator.
Parvoviroza canină este o boală virală severă care provoacă vărsături și diaree hemoragică, afectând în special cățeii nevaccinați. Mulți pui cu parvo suferă de disconfort abdominal din cauza inflamației intense a intestinelor. În mod obișnuit, stomacul și intestinul subțire devin dilatate cu gaze și lichid din cauza ileusului (pierdere temporară a peristaltismului intestinal). În aceste condiții, este normal ca burtica să fie sensibilă. Dar cum ne dăm seama dacă durerile și simptomele trec de la “normale” la “complicație” ce necesită investigații suplimentare? Aici intervine ecografia abdominală, o investigație cheie pentru a evalua interiorul abdomenului atunci când evoluția parvovirozei nu decurge cum ne așteptăm. În acest articol vom explica când și de ce este utilă ecografia la un cățel (sau pisică) cu parvo, cu accent pe complicația numită invaginație intestinală, precum și semnele de alarmă pe care proprietarii trebuie să le cunoască.
Ileus vs. invaginație intestinală în parvoviroză
Înțelegerea diferenței dintre ileus și invaginația intestinală este importantă, deoarece ambele pot apărea în parvo și pot provoca simptome similare la început, însă gravitatea și tratamentul diferă mult:
- Ileusul reprezintă o blocare funcțională a tranzitului intestinal. Cu alte cuvinte, intestinul nu este obstrucționat de un obiect fizic, ci și-a pierdut motilitatea (contracțiile normale) din cauza bolii. În parvoviroză, din pricina inflamației puternice și a durerii, este obișnuit ca intestinul să intre în „repaus”. Alimentele, gazele și lichidele stagnează, cauzând balonare, disconfort și lipsa scaunelor. Ileusul se gestionează prin tratament medical (fluidoterapie, antiemetice, analgezice blânde etc.), pe măsură ce infecția este combătută. Ecografia abdominală la un cățel cu parvo și ileus va arăta anselor intestinale dilatate cu lichid și gaze, dar fără o structură care să blocheze lumenul. Se poate observa uneori și puțin lichid liber în abdomen, datorită inflamației, dar acesta se resoarbe odată ce puiul începe să se vindece.
- Invaginația intestinală descrie o blocare mecanică gravă, în care o porțiune de intestin “intră” telescopic într-o altă porțiune imediat adiacentă. Practic, un segment al intestinului se invaginează (întoarce pe dos în segmentul următor), ducând la o obstrucție completă sau parțială a tractului digestiv. Invaginațiile apar cel mai frecvent la pui și animale tinere, și sunt adesea favorizate de episoadele severe de enterită cum ar fi parvoviroza, dar și infestările masive cu paraziți, infecții bacteriene intestinale sau alte cauze de diaree intensă. Mecanismul în parvo este legat de alternanța între zone intestinale hiperactive și zone cu ileus: o bucată de intestin care se contractă puternic poate “aluneca” în segmentul vecin paralizat, creând invaginația. Această afecțiune reduce fluxul sangvin în segmentul intestinal afectat și poate duce rapid la necroză (moartea țesutului) dacă nu este corectată.
Cum se manifestă invaginația? Inițial, semnele pot mima parvoviroza în sine, deoarece și aceasta cauzează vomă, diaree cu sânge și letargie. Însă, există câteva indicii clinice care sugerează că s-a produs ceva în plus: cățelul poate prezenta dureri abdominale mai intense și persistente, poate avea doar cantități foarte mici de fecale cu sânge (sau chiar deloc) în locul diareei obișnuite, iar la palparea burticii medicul veterinar poate simți uneori o formațiune cilindrică fermă, ca un “cârnaț” aceasta fiind ansa intestinală invaginată. Câinele poate intra rapid în șoc pe măsură ce segmentul de intestin “prins” în invaginație începe să moară și toxinele bacteriene pătrund în sânge. Invaginația intestinală este, deci, o complicație rară, dar extrem de periculoasă a parvovirozei, care impune diagnostic și tratament prompt. Fără intervenție, segmentul afectat se poate perfora sau necroza, punând viața în pericol.
Notă: Invaginația intestinală poate apărea la câinii și pisicile tinere și independent de parvo, de exemplu din cauza paraziților sau a altor enterite. Însă, parvoviroza creează “terenul perfect” pentru invaginație un intestin inflamat, cu motilitate anormală. Din fericire, această complicație nu este foarte frecventă. Totuși, medicii veterinari experimentați știu că trebuie să o aibă în vedere ori de câte ori un pui cu parvo are o evoluție atipică sau prezintă dureri mari. Mai bine să verifici și să nu fie cazul, decât să ratezi diagnosticul. Așa că, dacă vetul vă recomandă o ecografie “ca să excludem o invaginație”, nu înseamnă neapărat că puiul o are ci că doctorul său vrea să fie sigur că NU o are. Această precauție poate salva cățelul de o suferință în plus.
Semne de alarmă care indică necesitatea ecografiei
Cum poate un proprietar să-și dea seama când e cazul să solicite sau să accepte efectuarea ecografiei abdominale la un cățel cu parvo? Iată câteva „red flags” (semnale de alarmă) și situații clinice în care ecografia devine un instrument indispensabil în diagnostic:
- Durere abdominală intensă: Cățeii cu parvoviroză sunt în general apatici și pot avea disconfort abdominal, însă durerea severă și continuă nu este un simptom obișnuit doar al parvo. Dacă observați că puiul plânge, se agită, stă cocoșat sau nu suportă atingerea abdomenului, acest nivel de durere sugerează o complicație. Invaginația intestinală este prima pe lista de suspiciuni. Un abdomen foarte dureros impune o ecografie imediată pentru a vizualiza intestinele medicul va căuta eventualul segment invaginat sau alte probleme (ex: peritonită, acumulare de lichid etc.) pe care le-ar putea indica o suferință atât de mare.
- Vărsături incontrolabile sau care reapar brusc: Parvoviroza cauzează vărsături, dar acestea ar trebui să se diminueze ca frecvență odată cu tratamentul anti-vomitiv. Dacă puiul continuă să vomite frecvent, în ciuda medicației, sau dacă după o perioadă de ameliorare începe din nou să vomite sever, e un semn că ceva nu este în regulă. Un episod brusc de vomă “în jet” la un pacient care părea în recuperare poate semnala o invaginație instalată pe neașteptate. Ecografia va ajuta la identificarea cauzei vomei persistente fie că este invaginație, obstrucție cu un corp străin, sau doar gastrită severă și la ghidarea următorilor pași terapeutici.
- Balonare abdominală și lipsa tranzitului intestinal: Dacă burtica cățelului pare umflată (balonată) și nu mai elimină scaun sau elimină doar cantități foarte mici de fecale cu mucus/sânge, avem deosebit de mare suspiciune de obstrucție. În parvo, balonarea apare și de la ileus (gazele se acumulează în intestinul leneș). Dar diferența se face prin timp și evoluție: un cățel cu ileus poate totuși să mai elimine diaree (chiar dacă inconstant), iar balonarea se poate ameliora după ce elimină gaze/fecale. Dacă însă nu iese nimic și abdomenul rămâne întins și dureros, trebuie exclusă invaginația prin ecografie cât mai curând. Pe monitor, medicul poate vedea dacă există un intestin blocat în altul sau dacă este “doar” o acumulare de gaze fără obstrucție.
- Înrăutățire bruscă după o aparentă ameliorare: Un scenariu clasic de invaginație în contextul parvovirozei este recăderea neașteptată. De exemplu, cățelul a trecut de primele 2-3 zile critice de tratament, începe să mănânce puțin și să nu mai vomite, iar starea pare că se îmbunătățește. Apoi, dintr-o dată, starea lui se deteriorează: revine voma, reapare apatia profundă, poate face febră sau, dimpotrivă, devine hipotermic, și are din nou dureri abdominale. Această evoluție “două pași înainte, trei înapoi” aprinde beculețul roșu pentru medici. Chiar și un puiuț care părea în recuperare poate dezvolta o invaginație ca și complicație tardivă. Așadar, orice agravare acută în timpul spitalizării sau imediat după trebuie investigată ecografic. Multe clinici veterinare monitorizează preventiv pacienții cu parvo pentru invaginație de exemplu, dacă puiul începe brusc să se simtă mai rău, se face direct o ecografie “de control” pentru a nu pierde timpul prețios.
- Constatări suspecte la examenul veterinar: Medicul veterinar are experiența necesară să simtă și să audă semnele unei complicații. La palpare, un “tub” anormal simțit în abdomen sau zone de intestin foarte dilatat pot indica invaginație sau obstacol. Auscultația poate releva lipsa completă a zgomotelor intestinale (sugestiv pentru ileus sever sau obstrucție). Dacă vetul observă astfel de lucruri la control, va indica imediat o ecografie abdominală pentru confirmare. De exemplu, un cățel cu parvo la care se simte o ansă intestinală groasă și fixă la palpare are șanse mari să aibă invaginație dar confirmarea finală o dă tot imaginea ecografică. Ca proprietar, aveți încredere în recomandarea medicului: el știe că fără imagistică nu poate distinge cu certitudine între o buclă intestinală inflamată și una invaginată. Ecografia îi va oferi acea “fereastră” în burtica puiului, indispensabilă pentru un diagnostic corect.
În oricare dintre cazurile de mai sus, ecografia abdominală devine ochii medicului în interiorul abdomenului. Ea trebuie efectuată cât mai repede, deoarece dacă există o invaginație, fiecare oră contează până la intervenție. Iar dacă nu se găsește nimic grav, ecografia aduce liniștire și evitarea unei operații inutile.
Rolul ecografiei abdominale în parvo
Ecografia abdominală (ultrasonografia) este un instrument de diagnostic de prim rang atunci când vine vorba de complicațiile interne ale parvovirozei. Imagistica radiografică (razele X) poate arăta indirect unele indicii de pildă, prezența ileusului se vede pe radiografie ca anse intestinale umflate cu gaz/fluid dar nu poate confirma invaginația în mod sigur. Ecograful, în schimb, poate vizualiza direct intestinul invaginat, oferind un diagnostic rapid și precis al acestei afecțiuni. Iată concret de ce este utilă ecografia într-un caz de parvo:
- Confirmarea sau infirmarea invaginației: Principalul motiv pentru care un veterinar va indica ecografia la un cățel cu parvoviroză este să caute semnele specifice ale invaginației intestinale. La ecograf, o invaginație apare ca un “semn de țintă” adică cercuri concentrice alternante (straturile intestinului telescopat unele peste altele) vizibile în plan transversal. În plan longitudinal, se poate vedea aspectul de “sandviș” sau “mulțime de straturi” ale peretelui intestinal suprapus. Aceste imagini ecografice sunt destul de caracteristice, permițând medicului să identifice rapid problema. De ce este asta vital? Pentru că, odată confirmată invaginația, se poate planifica imediat intervenția chirurgicală necesară pentru a salva puiul. Fără ecografie, diagnosticul s-ar baza doar pe semne clinice și poate ar întârzia până la o laparotomie exploratorie (deschiderea chirurgicală a abdomenului “să vedem ce găsim”) ceea ce consumă timp prețios.
- Excluderea altor cauze de vomă și diaree: Nu toate simptomele digestive severe la un pui pozitiv la parvo se datorează exclusiv virusului. Puii năzdrăvani pot ingera diverse obiecte (șosete, jucării, etc.), iar uneori pot exista corpi străini intestinali sau alte probleme concomitente. De asemenea, infecția cu parvovirus nu exclude prezența unor paraziți intestinali (Giardia, coccidii) sau a unei enterite bacteriene suprapuse. Ecografia poate identifica semne de obstrucție diferită de invaginație, cum ar fi un corp străin blocat, sau limfadenopatii abdominale ori colecții de lichid care ar putea sugera complicații (ex: abces, peritonită). În contextul parvo, ecografia este utilă să confirme că ne confruntăm doar cu parvo și nu cu o altă patologie ascunsă. De exemplu, dacă un cățel testat negativ pentru parvo are simptome identice, ecografia poate descoperi o invaginație ca primă cauză, orientând diagnosticul corect. Iar dacă un cățel pozitiv la parvo are și un corp străin, ecografia îl va evidenția împiedicând atribuirea greșită a tuturor simptomelor doar virusului.
- Evaluarea severității afectării intestinale: Deși ecografia nu poate “vedea” virusul, ea oferă indicii despre cât de afectate sunt organele interne. Studiile au arătat că în parvoviroza la câini, ecografic se observă frecvent distenția cu fluid a stomacului, intestinului subțire și a colonului, peristaltism foarte redus (ileus) și uneori o ușoară efuziune (lichid) în cavitatea abdominală, plus un aspect “crenelat” al pereților intestinali din cauza inflamației. Aceste modificări sunt nespecifice, dar interesant este că gradul lor corelează cu severitatea bolii cu cât ecografia arată mai multe acumulări de lichid și intestin inflamat, cu atât parvoviroza este mai gravă. Practic, ecografia ajută medicul să aprecieze cât de sever este episodul de enterită și dacă există risc de complicații. Dacă pe ecograf se vede și chiar și o cantitate mică de lichid liber (semn de posibilă leziune a peretelui intestinal), veterinarul va ști să monitorizeze mai atent pacientul pentru semne de peritonită sau sepsis. Iar dacă ecografia arată ficatul, rinichii, splina medicul poate verifica și pe acestea (de exemplu, în parvo sever, poate apărea și afectare hepatică moderată sau colecistită, vizibile sonografic).
În concluzie, rolul ecografiei în parvo este mai ales “de eliminare a surprizelor neplăcute”. Ea confirmă că problemele se limitează la gastroenterita virală sau, dimpotrivă, semnalează prompt dacă s-a instalat o complicație ce schimbă planul de tratament. De aceea, clinicienii veterinari subliniază: când un cățel cu parvo are dureri abdominale mari sau simptome neobișnuite, nu ezita să recurgi la ecografie. Beneficiile depășesc cu mult orice cost sau disconfort minim al procedurii.
Cum se desfășoară ecografia abdominală la un cățel cu parvo?
Pentru proprietarii care nu au trecut încă printr-o ecografie veterinară, iată la ce să vă așteptați. Ecografia abdominală este o procedură sigură și nedureroasă, ce implică utilizarea unui transductor (sondă) care emite unde sonore pentru a genera imagini în timp real ale organelor interne.
În practică, medicul sau asistentul va așeza cățelul pe o parte sau pe spate, pe o masă moale. De obicei, se va tunde puțin părul de pe burtică (dacă este lung), deoarece contactul direct al sondei cu pielea asigură imagini mai clare. Se aplică un gel călduț pe piele, care poate lua prin surprindere puiul la început, dar nu ustură și nu doare ajută doar la transmiterea optimă a ultrasunetelor.
Pe durata ecografiei, puiul trebuie să stea relativ nemișcat. Mulți căței cu parvo sunt deja foarte apatici, deci nu se vor zbate; dacă însă puiul este agitat, personalul medical îl va îmbrățișa blând sau chiar seda ușor, la nevoie, pentru câteva minute cât durează examinarea siguranța și confortul lui fiind pe primul loc. Sonda ecografică este plimbată pe suprafața abdomenului, în diferite unghiuri, în timp ce medicul urmărește monitorul. Cățelul nu simte nimic dureros, poate doar o mică apăsare pe burtică și senzația rece a gelului.
În câteva minute, toate organele abdominale sunt vizualizate: ficatul, splina, rinichii, vezica urinară, stomacul, intestinele. Medicul poate face măsurători și imagini capturate pentru documentație. Dacă găsește o anomalie de exemplu aspectul de “țintă” al unei invaginații vă va arăta probabil pe ecran unde este problema și cum arată. Dacă totul pare în regulă (doar semnele tipice de parvo, fără obstrucții), veți afla imediat vestea bună.
Întreaga procedură durează de regulă 10-20 de minute. La final, puiul va avea poate burtica cheală pe o suprafață mică și lipicioasă de la gel (care se șterge ușor cu un prosop). Nu există efecte secundare ultrasunetele nu iradiază și nu afectează organele. Practic, ecografia e la fel de inofensivă ca un scenograf care “filmează” interiorul cu unde sonore. De aceea, chiar și puiuții fragili pot fi supuși acestei investigații fără probleme.
Ce poate arăta ecografia? În caz de invaginație, am discutat deja imagini foarte sugestive ale intestinului telescopat. Dacă există ileus pronunțat, medicul va observa anse intestinale foarte dilatate pline cu lichid și gaze, uneori nemișcate. Va verifica și pentru eventual lichid liber în abdomen (un semn că inflamația este severă sau că intestinul “supurează” plasmă prin peretele lezat). De asemenea, poate vedea glanda limfatică mezenterică inflamată (ce apare ca o structură ovală mărită) semn comun în parvo. În ansamblu, ecografia oferă o imagine a amploarei problemei interne și ghidează medicul în luarea deciziilor: “Apare sau nu ceva ce necesită chirurgie? E doar enterită severă sau e blocaj? Mai putem aștepta cu tratament medicamentos sau trebuie să intervenim invaziv?” răspunsurile la aceste întrebări vin direct de pe ecranul ecografului.
Tratamentul complicațiilor depistate la ecografie
În situația ideală, ecografia va arăta că nu există invaginație sau alte complicații majore caz în care planul de tratament rămâne cel specific parvovirozei: terapie intensivă cu fluide, electroliți, antiemetice, antibiotice (pentru infecțiile bacteriene secundare), analgezice blânde, suport nutritiv etc. Simplul fapt că nu se găsește o obstrucție este o veste bună: cățelul “trebuie doar să treacă prin boală”, fără să fie nevoie de operație. Medicul va trata ileusul prin metode medicale (perfuzarea și echilibrarea pacientului, eventual administrarea prudentă a unei mici cantități de alimente ușor digerabile pentru a stimula intestinul să se repună în mișcare). Cu răbdare și îngrijiri, ileusul se va rezolva pe măsură ce puiul își revine din parvo.
Dar dacă ecografia confirmă invaginația? În acest caz, pașii următori sunt alerți și decisivi. Invaginația intestinală la un pui cu parvo reprezintă o situație de urgență chirurgicală. Medicul veterinar (adesea un chirurg veterinar specialist, dacă este disponibil) vă va recomanda o explorare chirurgicală a abdomenului (laparotomie) cât mai curând posibil. Scopul intervenției este de a repara invaginația înainte ca segmentul intestinal afectat să sufere leziuni permanente:
- Sub anestezie generală, se va deschide abdomenul și se va localiza zona invaginată (care de obicei este evidentă vizual, intestinul având un aspect anormal “îngroșat” la acel nivel). Chirurgul va încerca întâi reducerea manuală a invaginației: practic, va împinge și trage cu delicatețe segmentele de intestin pentru a le debloca din poziția telescopată. Dacă țesutul nu este încă necrozat, uneori invaginația se poate desfășura complet și intestinul revine la poziția normală.
- În multe cazuri însă, mai ales dacă a trecut ceva timp, intestinul poate fi deja compromis sau atât de strâns prins încât nu poate fi redus. Atunci, chirurgul va proceda la rezecția segmentului afectat și unirea capetelor intestinale sănătoase (anastomoză). Cu alte cuvinte, partea de intestin care a suferit se îndepărtează, iar “capetele” se cos laolaltă, refăcând continuitatea tractului.
- Pentru a preveni o recurență (invaginarea să se formeze din nou), unii chirurgi pot realiza și proceduri suplimentare de exemplu, așa-numita enteropexie sau plicaturare intestinală, unde segmentele de intestin sunt fixate unul de altul prin puncte chirurgicale astfel încât să nu mai poată aluneca ușor. Această măsură se ia mai ales dacă invaginația s-a redus manual și nu s-a scos niciun segment pentru a evita ca “istoria să se repete”. Chiar și așa, se știe că invaginațiile pot recidiva, deci puiul va fi monitorizat atent postoperator și în zilele următoare.
- Starea cățelului înainte de operație contează enorm pentru succes. Din păcate, puii cu parvo sunt pacienți fragili pentru chirurgie sunt deshidratați, slăbiți, cu electroliții dați peste cap și risc de infecții. De aceea, echipa medicală va încerca să stabilizeze cât de cât puiul înainte de a intra în sala de operații: fluidoterapie rapidă, poate o transfuzie de plasmă sau sânge dacă e anemic, antibiotice cu spectru larg pentru a contracara infecția deja pornită, și management al durerii (analgezie) judicios. Odată sub anestezie, puiul va fi monitorizat continuu, iar medicii sunt conștienți că au de operat un pacient critic. Nu e deloc ușor, dar este singura șansă de supraviețuire a cățelului în caz de invaginație severă, așa că riscul merită asumat.
- După operație, cățelul va necesita îngrijiri intensive: perfuzii, încălzire, antibiotice, analgezice, probiotice, și introducerea lentă a alimentației. Prognosticul depinde de cât de repede s-a intervenit și de cât de mult intestin a fost afectat. Dacă invaginația a fost eliminată la timp și puiul primește terapie bună de suport (inclusiv pentru parvoviroză în sine), șansele pot fi rezonabile. Invaginațiile care apar în zona intestinului subțire inferior (la joncțiunea ileo-cecală) par a fi ceva mai bine tolerate decât cele foarte aproape de stomac (gastro-intestinale), unde riscul de complicații postoperatorii e mai mare. În orice caz, fiecare caz e diferit medicul vă va comunica la momentul respectiv la ce să vă așteptați.
Un exemplu fericit: Să ne imaginăm cazul unui cățeluș, “Max”, rottweiler de 4 luni, bolnav de parvo. Max este internat și primește tratament, trecând cu bine peste primele 3 zile. În ziua a patra însă, deși începuse să lingă puțină mâncare, Max devine brusc foarte apatic, vomită de mai multe ori și începe să scheaune de durere la palparea abdomenului. Medicul decide imediat să facă o ecografie, suspectând o invaginație. La ecografie se confirmă: un segment de intestin subțire invaginat în colon. Max este dus de urgență în chirurgie, unde i se reduce invaginația și i se rezecă o mică porțiune de intestin necrozat. După încă o săptămână de terapie intensivă și multă grijă, Max se însănătoșește complet, spre bucuria stăpânilor săi. Morala poveștii? Dacă ecografia nu ar fi fost disponibilă la momentul potrivit, probabil diagnosticul de invaginație s-ar fi pus mult mai târziu, când deja era poate prea târziu pentru Max.
Așadar, nu subestimați importanța ecografiei în gestionarea parvovirozei complicate. Deși sperăm să nu fie necesară intervenția chirurgicală, faptul că putem vizualiza rapid eventualele complicații face diferența între un pui care cedează în fața unei probleme ascunse și unul care este salvat la timp.
Întrebări frecvente (FAQ)
Cât de frecventă este invaginația la cățeii cu parvo?
Din fericire, invaginația intestinală este o complicație rară a parvovirozei. Marea majoritate a cățeilor cu parvo NU dezvoltă această problemă. Unii medici veterinari experți spun că au întâlnit doar câteva cazuri de invaginație asociată parvovirozei în toată cariera lor. Totuși, “rar” nu înseamnă “inexistent” procentajul exact variază. Unele studii menționează că invaginația poate apărea la ~10-15% dintre puii cu gastroenterite severe (inclusiv parvo) (https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1046/j.1439-0442.2000.00318.x), însă rata în parvoviroză pură este probabil mai mică. Chiar dacă șansa este mică, consecințele sunt atât de grave încât merită ca fiecare caz de parvo cu simptome neobișnuite să fie verificat. Gândiți-vă astfel: mai bine să faci o ecografie “degeaba” la 100 de căței cu parvo, decât să ratezi invaginația la 1 singur cățel care chiar o are. Vigilenta face parte din îngrijirea atentă.
Cum recunosc dacă puiul meu are dureri abdominale mari?
Uneori poate fi dificil, deoarece animăluțele nu pot spune în cuvinte ce simt. Însă, iată câteva semne de durere abdominală severă la un cățel: respirație rapidă și superficială, tremurături sau mers încovoiat, postura de “rugăciune” (cățeii se așază cu pieptul la pământ și fundul ridicat încearcă să amelioreze durerea), scheunat sau plâns spontan ori la atingerea burții, refuzul total de a se mișca (stă ghemuit, rigid), privirea orientată spre flancuri, neliniște sau dimpotrivă letargie extremă cu reacție de “mă predau, nu mă mai mișc”. De asemenea, un abdomen foarte tare și tensionat la atingere sugerează durere. Dacă observați oricare dintre aceste manifestări la un pui bolnav de parvo, informați imediat medicul veterinar. Distingeți durerea severă de simplul disconfort: un cățel cu disconfort se poate foi și gemu ocazional, dar unul cu durere mare va avea un comportament vizibil anormal și aparent greu de consolat. Intuiția dvs. de proprietar, care își cunoaște puiul, contează mult dacă “nu vă place cum arată, pare că îl doare tare”, mergeți pe mâna instinctului și cereți o reevaluare veterinară de urgență.
Ecografia este dureroasă sau necesită anestezie?
Nu, ecografia în sine nu este deloc dureroasă. Puiul s-ar putea să fie un pic stresat de contactul cu aparatura sau de poziționare, dar procedura în sine implică doar atingerea pielii cu sonda și ușoară presiune, nimic care să-i provoace durere. De obicei, cățeii bolnavi de parvo sunt atât de apatici încât stau cuminte pe parcursul investigației. Anestezia generală nu este necesară pentru ecografie. În cazuri rare, dacă pacientul este foarte agitat sau agresiv (mai puțin probabil la un pui slăbit de parvo), se poate recurge la o sedare ușoară, astfel încât să stea nemișcat câteva minute. Sedarea este diferită de anestezie se folosesc doze mici de calmante/injecții care relaxează puiul, cu risc minim. În majoritatea situațiilor însă, ecografia se face “pe viu”, cu un tehnician care ține blând cățelul și cu pauze dacă acesta devine neliniștit. Așadar, vă puteți gândi la ecografie ca la o “mângâiere medicală” pe burtică cu un instrument rece puiul nu va suferi, iar beneficiile obținute depășesc cu mult orice disconfort minor.
Ce se întâmplă dacă ecografia confirmă o invaginație?
Dacă ecografia arată clar că există o invaginație intestinală, medicul veterinar vă va explica situația și vă va recomanda intervenția chirurgicală de urgență. Veți avea probabil multe emoții și întrebări în acel moment este normal, pentru că orice operație pe un pui bolnav e un motiv de îngrijorare. În linii mari însă, pașii vor fi: stabilizarea puiului (fluide intravenoase rapide, eventual oxigen, medicamente de susținere), apoi anestezie generală și operația de corectare a invaginației așa cum am detaliat mai sus. Veți fi informat despre riscuri din păcate, riscul este mai mare decât la un animal sănătos, deoarece puiul cu parvo e deja slăbit. Cu toate acestea, fără operație șansele de supraviețuire sunt practic nule, deci nu există altă opțiune reală. În timpul operației, e posibil ca medicul să descopere și alte probleme (de exemplu, peritonită sau zone intestinale necrozate) și va acționa în consecință (spălarea cavității abdominale, rezecții intestinale etc.). După operație, cățelul va rămâne internat în terapie intensivă, unde va fi supravegheat constant. Primele 2-3 zile postoperatorii sunt critice: se urmărește revenirea peristaltismului, semnele vitale, apetitul, aspectul plăgii chirurgicale. Dacă puiul trece de această perioadă și parvoviroza e ținută sub control, perspectivele devin bune. Va necesita probabil o dietă specială o vreme (hrană intestinală ușor digerabilă) și controale periodice. Important este să știți că ați făcut tot ce era posibil echipa veterinară va face și ea tot ce poate pentru ca finalul să fie unul fericit. Mulți puișori își revin și duc o viață normală după astfel de încercări, deci exista speranță!
Pot și pisicile să aibă astfel de complicații?
Da. Pisicile nu fac “parvoviroza” canină, însă au propria lor boală virală similară numită panleucopenie felină (cauzată de un parvovirus felin înrudit). Panleucopenia la pisicuțe provoacă simptome asemănătoare vărsături, diaree severă, depresie și, la fel ca la căței, poate duce la invaginație intestinală în cazuri rare. De fapt, orice episod intens de gastroenterită la un pisoi (mai ales dacă are și paraziți intestinali) poate declanșa o invaginație. Așadar, principiile sunt similare: dacă o pisică tânără cu enterită prezintă dureri abdominale mari, balonare și lipsa fecalelor, medicul veterinar va recomanda o ecografie abdominală pentru a verifica o posibilă invaginație. Și în cazul pisicilor, tratamentul unei invaginații confirmate este chirurgical. Totuși, frecvența acestor complicații la feline este probabil la fel de redusă precum la câini. Pe scurt, pisicuțele pot avea și ele “parvo-ul lor” cu complicații abdominale, iar ecografia este la fel de utilă în diagnostic și la ele. Important de reținut: dacă aveți o pisică cu panleucopenie sau altă boală gastrointestinală gravă, fiți la fel de atenți la semnele de alarmă și comunicați prompt cu medicul veterinar.
Cum pot preveni complicațiile parvovirozei, precum invaginația?
Cea mai bună prevenție începe cu prevenirea parvovirozei însăși. Asigurați-vă că puiul dumneavoastră primește schema completă de vaccinare corect și la timp parvoviroza este în mare măsură prevenibilă prin vaccinuri, scutindu-vă astfel de toată suferința asociată bolii. De asemenea, mențineți-l deparazitat intern (remedierea paraziților intestinali reduce riscul de enterită severă și deci și riscul de invaginație). Pentru puii foarte tineri, evitați expunerea în medii contaminate înainte de vaccinare (parcul, contactul cu fecale de câini străini etc.). Dacă, totuși, cățelul se îmbolnăvește de parvo, complicațiile se previn indirect prin îngrijiri medicale prompte și corecte: duceți cățelul la veterinar la primele semne (nu așteptați să se deshidrateze grav), urmați întocmai tratamentul indicat și țineți legătura strânsă cu medicul. Un pui tratat agresiv din start are șanse mai mici să dezvolte ileus prelungit sau leziuni intestinale secundare. Nu în ultimul rând, alimentarea prudentă a puiului în timpul recuperării (conform sfatului medicului) poate ajuta intestinul să își reia treptat funcția normală și să prevină atât malnutriția, cât și complicațiile ca invaginația. Pe scurt: vaccin, deparazitare, igienă, intervenție timpurie și monitorizare acestea sunt armele dvs. pentru a evita cele mai negre scenarii. Iar dacă totuși apare o complicație, nu e vina nimănui uneori, în ciuda tuturor eforturilor, natura își joacă cartea. Important este să fiți vigilent și să oferiți puiului șansa investigațiilor și tratamentelor necesare la timp.
(Articol redactat și revizuit în ianuarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)