Leptospiroza la câini – Ghid complet

Leptospiroza la câini: Prima parte (sintetizată)

Ce este leptospiroza: O boală infecțioasă gravă cauzată de bacterii din genul Leptospira. Afectează cel mai des rinichii și ficatul câinilor, dar poate implica și alte organe. Poate trece și la om (boală zoonotică), deci necesită atenție sporită.

De ce contează: Leptospiroza poate evolua rapid spre insuficiență renală (rinichii nu mai funcționează) și hepatică (ficatul afectat), punând viața câinelui în pericol. Este zoonotică, adică se poate transmite de la animal la om, deci reprezintă un risc și pentru familia ta. Necesită tratament prompt cu antibiotice și îngrijire medicală de urgență.

Cum se transmite: Prin urina animalelor infectate (șobolani, șoareci, vulpi, animale de fermă sau câini bolnavi) care contaminează apa, noroiul sau solul. Câinele se infectează dacă bea apă murdară din bălți, se scaldă sau merge prin noroi infectat și bacteriile intră în corp prin tăieturi mici sau mucoase (nas/gură/ochi). Se poate transmite și dacă un câine mănâncă un animal bolnav (șoarece, șobolan). Bacteria poate supraviețui săptămâni sau luni în apă stătută și sol umed. Riscul crește după ploi abundente, inundații sau în zone cu multe rozătoare, dar aproape orice câine poate fi expus, fie la țară, fie la oraș.

10 semne de alarmă la câine: (Observă urgent câinele și mergi la veterinar dacă apar)
– Febră (temperatură >39°C, câinele e fierbinte)
– Apatie și slăbiciune (stă trist, nu are energie)
– Lipsa poftei de mâncare (nu mai mănâncă)
– Vărsături și/sau diaree (uneori cu sânge)
– Sete neobișnuit de mare (bea multă apă)
– Urinare modificată: fie excesivă (urină multă, foarte des), fie scăzută (urină puțină sau deloc)
– Icter (îngălbenirea ochilor sau a gingiilor, semn că ficatul e afectat)
– Dureri abdominale sau de spate (câinele este sensibil, poate plânge la palpare; durerea de spate sugerează afectare renală)
– Sângerări neașteptate: de exemplu sângerări nazale, gingii care sângerează, pete roșii pe piele (peteșii)
– Respirație dificilă (respiră greu, gâfâie; rar, leptospiroza poate provoca hemoragii pulmonare)

Când e urgență? Mergi de urgență la veterinar (zi sau noapte) dacă:
– Câinele are dificultăți de respirație (gâfâie puternic, are mucoase albăstrui sau tușește cu sânge).
– Câinele nu mai urinează deloc sau elimină doar câteva picături, mai ales dacă înainte urina mult.
– Observi icter intens (ochii/gingiile galbene) sau sânge în urină, materii fecale, vărsături.
– Câinele devine colabat (cade în lateral, nu se mai poate ridica) sau face convulsii.

Leptospiroza la câini: A 2-a parte (ghidul proprietarului)

Ce este leptospiroza

Leptospiroza este o boală infecțioasă provocată de o bacterie numită Leptospira (un tip de bacterie spiralată). Aceasta infectează numeroase specii de animale și poate îmbolnăvi grav câinii. Bacteria preferă țesuturile umede din corp și cel mai frecvent afectează rinichii și ficatul la câini, provocând inflamații și leziuni la aceste organe. Uneori pot fi implicate și alte organe (de exemplu, plămânii, inima sau pancreasul), deci boala poate avea manifestări variate. Leptospiroza este o zoonoză, adică oamenii o pot contracta de la animale, acesta e un motiv important pentru care luăm boala foarte în serios.

Mit vs. Realitate:

• Mit: „Doar câinii de la țară sau cei care aleargă prin noroi fac leptospiroză.”
  Realitate: Chiar și câinii de oraș, care ies doar în parc sau pe stradă, pot lua leptospiroză. Bacteria există peste tot în lume și aproape orice câine este la risc, indiferent dacă trăiește urban sau rural. Rozătoarele (șobolani, șoareci) sunt peste tot, inclusiv în orașe, și pot contamina bălți sau solul de pe traseul oricărui câine.
• Mit: „Leptospiroza apare doar după inundații sau ploi mari.”
  Realitate: Cazurile de leptospiroză pot crește după ploi abundente sau inundații, deoarece apa împrăștie urina contaminată. Totuși, boala poate apărea oricând, chiar și în perioade mai uscate, atâta timp cât există zone cu umezeală (băltoace, sol umed) unde bacteria supraviețuiește. De exemplu, în zone cu climat umed tot anul, se pot vedea cazuri în orice lună.
• Mit: „Doar câinii care vânează sau umblă prin pădure fac boala, nu și cei de apartament.”
  Realitate: Deși câinii care merg în natură sau vânează au risc mare (pentru că pot da peste urina animalelor sălbatice), și câinii de apartament pot fi expuși. Simplul contact cu urina unui șobolan din subsolul blocului sau o baltă de la marginea trotuarului poate fi suficient. Mulți câini de talie mică din orașe s-au îmbolnăvit pentru că nu erau vaccinați, iar mărimea sau rasa nu contează, ce contează e dacă au fost sau nu protejați.
• Mit: „Vaccinul contra leptospirozei e periculos sau nu merită, pentru că oricum nu protejează de toate tulpinile.”
  Realitate: Vaccinurile moderne contra leptospirozei protejează contra celor mai întâlnite 4 tipuri (serovaruri) de Leptospira care îmbolnăvesc câinii. Nu oferă 100% protecție (există peste 250 de tulpini), însă reduc semnificativ riscul de boală gravă. De asemenea, studiile arată că vaccinul actual nu este mai riscant decât alte vaccinuri uzuale, reacțiile adverse serioase sunt foarte rare. Beneficiile depășesc cu mult riscurile, mai ales că protejează și familia (diminuând șansa ca omul să fie expus la bacterie).

Cum se transmite leptospiroza

La bază, leptospiroza se transmite prin urină. Un animal bolnav (sau purtător sănătos, cum sunt adesea rozătoarele) elimină Leptospira în urină, iar bacteria ajunge astfel în mediu, de exemplu, într-o baltă, în noroi sau pe solul umed. Câinele tău se poate infecta dacă bea apă contaminată, dacă își linge lăbuțele după ce a călcat prin noroi infectat sau dacă bacteriile îi ating gura, nasul sau ochii (mucoasele). Bacteria intră în corp prin mici zgârieturi sau tăieturi de pe piele, sau direct prin mucoasele umede. De asemenea, câinii se pot infecta mâncând/prinzând animale bolnave, de exemplu un șoarece sau șobolan infectat.

Odată pătrunsă în corp, bacteria se răspândește prin sânge în tot organismul. În primele zile, câinele poate să nu pară foarte bolnav, dar în acest timp Leptospira se înmulțește rapid și poate începe să atace organele. Câinele bolnav va elimina la rândul său bacteria prin urină, contaminând mediul.

Condiții care favorizează transmiterea: Bacteria adoră apa și umezeala. Supraviețuiește cel mai bine în bălți, mlaștini, noroi, sol umed și la temperaturi moderate (aprox. 0 – 30°C). De aceea, perioadele ploioase și zonele cu inundații pot duce la mai multe cazuri. Totuși, Leptospira poate rezista și la frig (chiar și la unele înghețuri) și poate forma biofilme care o protejează în mediu. Bacteria poate trăi săptămâni sau luni în mediu dacă are umezeală, dar moare repede la uscăciune, soare puternic sau temperaturi foarte ridicate.

Rezervoare și surse comune: Cea mai frecventă sursă de leptospiroză pentru câini sunt rozătoarele, în special șobolanii. Ei poartă bacteria în rinichi fără să se îmbolnăvească și o elimină mereu în urină. Alte animale sălbatice (vulpi, ratoni, porci mistreți), animalele de fermă (vite, porci) sau câinii nevaccinați pot și ei să răspândească boala. Câinii se pot infecta direct și prin contactul cu urina altui câine bolnav (de exemplu, dacă adulmecă sau linge unde a urinat un câine infectat). Omul se poate infecta tot prin aceste surse, de aceea, igiena este esențială.

Cine e la risc (câini și oameni)

Dintre câini, au risc crescut de leptospiroză în special:

• Câinii care petrec mult timp în aer liber în medii umede: câini de vânătoare, câini care aleargă prin bălți, noroi, câmpii inundate.
• Câinii care trăiesc sau se plimbă în zone cu mulți șobolani sau șoareci: de exemplu, în orașe (gropi de gunoi, zone urbane aglomerate, subsoluri) sau lângă ferme. Rozătoarele infectate pot elimina bacteria pe traseul lor, contaminând mediul.
• Câinii din adăposturi/crescătorii suprapopulate sau cei care intră în contact cu mulți alți câini (parcuri canine, pensiuni, concursuri), dacă un câine devine purtător, poate elimina bacteria și îi poate expune pe ceilalți.
• Câinii nevaccinați contra leptospirozei. Orice câine, indiferent de rasă sau talie, este susceptibil dacă nu are imunitate. Statistic, cele mai multe cazuri apar la câini fără vaccin sau cu vaccinurile neactualizate.
• Câinii care au acces la apele stătătoare sau surse nesigure de apă: cei care beau din bălți, lacuri, heleștee. Apa stagnantă este mediu propice pentru Leptospira, mai ales dacă e frecventată de animale sălbatice.

Pentru oameni (în gospodărie): Leptospiroza se poate transmite de la câine la om prin contactul cu urina, sângele sau alte fluide infectate ale câinelui. Iată cine trebuie să fie deosebit de atent:

• Proprietarii și membrii familiei care îngrijesc câinele bolnav: oricine curăță podeaua de urină sau manipulează vasul în care a urinat câinele. Bacteria poate intra prin mici leziuni ale pielii sau prin ochi, gură, nas dacă nu se respectă igiena.
• Copiii mici din casă: ei pot atinge pe ascuns bălți de urină de la câine sau obiecte contaminate (de ex. bolul cu apă, dacă câinele are bacterii pe bot) și apoi își pot pune mâinile la gură. Supraveghează-i îndeaproape și explică-le pe scurt să nu atingă ce a murdărit câinele.
• Persoanele cu imunitate scăzută sau cu boli cronice (de ex. diabet, boli de rinichi, tratamente imunosupresoare) și gravidele: acestea pot face forme mai grave de boală dacă se infectează. Trebuie să evite contactul direct cu câinele bolnav și cu fluidele sale pe durata infecției.
• Oricine manipulează urina sau sângele câinelui fără protecție: de exemplu, dacă trebuie să schimbi bandaje sau să cureți o rană a câinelui plină de urină. Leptospirele pot fi și în sânge în fazele inițiale ale bolii.

Notă: Oamenii NU iau leptospiroză doar prin mângâierea câinelui sau prin mușcătură în mod obișnuit, principala cale este contactul cu urina infectată. Cu toate acestea, e bine ca, în perioada în care câinele e bolnav, toată familia să fie precaută (mănuși la curățenie, spălat pe mâini, igienizare), deoarece prevenția este esențială la o boală zoonotică. Dacă cineva din familie dezvoltă febră, dureri de cap, dureri musculare sau ochi îngălbeniți în perioada următoare, să anunțe imediat medicul uman despre posibila expunere la leptospiroză.

Semne și simptome la câine

Semne frecvente (de început):

• Febră: temperatura corpului crește (peste ~39°C). Apare de obicei la debutul infecției, când organismul luptă cu bacteria. Câinele poate fi fierbinte și să respire mai rapid.
• Letargie și apatie: câinele este neobișnuit de obosit, fără energie, stă retras și doarme mult. Infecția afectează starea generală și provoacă slăbiciune. Unii câini par “trişti” sau reacţionează lent la stimuli.
• Lipsa poftei de mâncare: un semn aproape constant că ceva e în neregulă. Câinele bolnav poate refuza mâncarea complet sau mănâncă mult mai puțin. Acest lucru se întâmplă deoarece infecția și toxinele îi reduc apetitul (similar cu o gripă la om).
• Vărsături și/sau diaree: apar frecvent, deoarece leptospiroza poate irita stomacul și intestinele (direct sau din cauza toxinelor din ficat). Voma poate conține mâncare nedigerată sau bilă, iar diareea poate fi apoasă. Aceste simptome duc și la deshidratare.
• Durere musculară și rigiditate: mulți câini cu leptospiroză au dureri difuze în mușchi și articulații. Pot să tremure, să fie rigizi în mișcări sau să evite să se miște (par “anchilozați”). Aceasta se întâmplă deoarece bacteria provoacă inflamații în mușchi (miosită) și poate afecta și articulațiile, provocând disconfort. Câinele poate să șchiopăteze ușor sau să se ridice cu dificultate.
• Sete exagerată (polidipsie): câinele bea mult mai multă apă decât de obicei, își golește rapid bolul. Asta se întâmplă adesea din cauza afectării rinichilor: dacă rinichii nu funcționează corect, câinele pierde mai multă apă în urină și încearcă să compenseze bând mult.
• Urinare în exces (poliurie) sau, din contră, urină puțină: în fazele inițiale, unii câini urinează foarte mult (pentru că rinichii nu mai concentrează urina). Urina poate fi clară ca apa. Pe măsură ce rinichii se deteriorează, câinele poate ajunge să urineze din ce în ce mai puțin sau deloc (oligurie/anurie). Observarea acestor modificări este crucială: urinarea scăzută brusc este un semn de insuficiență renală acută.
• Deshidratare: din cauza vomei, diareii și urinării excesive, câinele poate pierde rapid lichide. Vei observa gingii uscate, piele cu elasticitate redusă (dacă o ciupești ușor, revine încet la loc), ochi încercănați. Deshidratarea agravează afectarea rinichilor.

Semne specifice în forme mai severe:

• Icter: îngălbenirea vizibilă a ochilor, gingiilor sau pielii (mai ușor de observat la nivelul albului ochilor și interiorului urechilor). Icterul apare când ficatul este afectat serios de infecție sau când celulele roșii din sânge sunt distruse în număr mare. Practic, se acumulează pigmenți biliari în sânge, colorând țesuturile în galben. Dacă observi icter la câine, este un semn grav ce indică afectare hepatică semnificativă.
• Durere abdominală: câinele poate prezenta burtă sensibilă; geme sau se retrage când atingi abdomenul. Aceasta poate fi din cauza ficatului mărit/inflamat sau a rinichilor inflamați (rinichii sunt situați în zona lombară, deci câinele poate avea și durere de spate). Durerea abdominală face câinele să stea ghemuit sau în poziții neobișnuite de alinare (de ex. stă cu spatele cocoșat).
• Ochii roșii sau inflamați: în unele cazuri, leptospiroza poate cauza uveită (inflamația interiorului ochiului). Vei vedea ochii roșii, câinele clipeste des sau evită lumina. De obicei, acest semn apare la formele mai grave și poate trece neobservat față de celelalte simptome mai evidente.
• Sângerări și probleme de coagulare: leptospiroza severă poate duce la tulburări de coagulare a sângelui. Poți observa peteșii, mici pete roșii/vineții pe gingii sau piele, cauzate de hemoragii punctiforme. De asemenea, pot apărea sângerări nazale (câinele sângerează din nas) sau vome/scaune cu sânge. Aceste semne indică o formă foarte gravă, cu posibile complicații numite CID (coagulare intravasculară diseminată), practic, ficatul și vasele de sânge sunt puternic afectate.
• Dificultăți respiratorii: un procent mic de câini dezvoltă sindrom de hemoragie pulmonară leptospirotică. Asta înseamnă că bacteria provoacă sângerări în plămâni. Câinele începe să respire greu, poate tuși cu sânge sau are mucoasele foarte palide/albăstrui din lipsa oxigenului. Din păcate, aceasta este o complicație adesea fatală. Orice semn de respirație grea la un câine suspect de leptospiroză este o urgență majoră.
• Semne nervoase (rare): în cazuri avansate, toxinele și dezechilibrele pot afecta creierul. Câinele poate prezenta convulsii, mers în cerc, dezorientare sau comă. Aceste manifestări sunt rar întâlnite, dar posibile dacă boala nu este tratată și produce leziuni multisistemice.

La debut, leptospiroza poate imita o gastroenterită banală sau o viroză: câinele are febră, e apatic, varsă, semne care pot păcăli proprietarul să creadă că “a mâncat ceva stricat” sau “are o răceală de stomac”. De aceea, e important ca în contextul potrivit (de exemplu, după ce a umblat prin bălți murdare), aceste simptome să ridice suspiciunea de leptospiroză. Dacă evoluează, boala adaugă treptat semne mai specifice (icter, urinare redusă, hemoragii), moment în care este deja foarte gravă. Nu așteptați să apară semnele clasice precum icterul, acționați de la primele indicii că patrupedul “nu e în apele lui”. Tratată prompt, leptospiroza are șanse mult mai mari de vindecare.

Când suspectezi leptospiroza

• Câinele tău a ieșit la plimbare după ploaie și s-a bălăcit în apa dintr-un șanț. Două săptămâni mai târziu, începe să fie abătut, face febră și vomită. În acest context, ar trebui să suspectezi leptospiroza, contactul cu apa stătută după ploaie este un factor de risc clar, iar simptomele apărute corespund. Nu atribui starea lui doar “unei răceli”, mergi la veterinar și menționează expunerea la bălți.
• Cățelul tău nu este vaccinat contra leptospirozei și a prins în gură un șoarece în curte. La câteva zile după incident, devine foarte letargic și refuză mâncarea. Ulterior observi că are ochii gălbui (icter) și urinează din ce în ce mai puțin. Acesta este un tablou foarte sugestiv pentru leptospiroză – antecedentul de expunere (rozătorul) și semnele clinice (icter, insuficiență renală acută) indică nevoie de testare și tratament imediat.
• Câine adult cu analize ce arată insuficiență renală acută inexplicabilă. De exemplu, faci analize câinelui pentru că e apatic și afli că are ureea și creatinina foarte crescute brusc, deși nu are istoric de boală renală. În astfel de cazuri, întotdeauna ia în calcul leptospiroza ca posibilă cauză – mai ales dacă câinele nu e vaccinat la zi. Leptospira atacă rinichii și este una din principalele cauze de insuficiență renală acută la câini altfel sănătoși.
• Câine care prezintă simultan simptome multiple ce implică mai multe organe. De exemplu: apatie, vărsături, plus începe să bea și să urineze mult, și eventual apar puncte roșiatice pe gingii. Această combinație (digestiv + renal + semne de sângerare) ar trebui să te trimită imediat cu gândul la leptospiroză, deoarece puține boli afectează atât de multe sisteme deodată. Mai ales dacă știi că a avut o expunere riscantă (bălți, rozătoare), mergi cu el la control fără ezitare.

Ce să faci acasă până ajungi la veterinar (fără a întârzia consultația)

Precauții imediat ce suspectezi leptospiroza: În primul rând, protejează-te pe tine și pe ceilalți, boala se poate transmite la oameni prin urină. Poartă mănuși de unică folosință când atingi câinele bolnav sau cureți după el (urina, vărsăturile). Limitează contactul copiilor cu câinele și ține celelalte animale departe (dacă ai alți câini, pisici). Ideal, izolează temporar câinele într-o încăpere ușor de curățat (de ex. baie, bucătărie cu podea de gresie). Dacă face pe covor, curăță imediat cum vom detalia mai jos (vezi secțiunea de igienă).

Nu amâna vizita la veterinar! Sună cât mai repede medicul și explică-i suspiciunea ta, este posibil să îți recomande să vii de urgență. Până pleci spre clinică, nu hrăni excesiv câinele (în caz că trebuie sedat sau anesteziat pentru proceduri, e mai bine să aibă stomacul gol) și nu îi da medicamente fără acordul medicului.

Menține hidratarea: dacă nu vomită, încurajează-l să bea apă proaspătă, puțin câte puțin și des. Pune-i bolul cu apă la îndemână. Dacă însă câinele vomită tot ce bea, nu insista cu cantități mari, medicul îi va administra fluide prin perfuzii. Nu îi da lapte sau alte lichide în afară de apă; apa e cea mai sigură. Poți oferi eventual apă cu puțină aromă de supă (fără sare) ca să-l încurajezi, dar nu forța.

Gestionarea necesităților fiziologice: scoate câinele afară doar pentru a urina/defeca, ținându-l în lesă scurtă. Alege o zonă cât mai izolată (colțul grădinii, o bordură ferită) unde alți oameni/animale nu vor intra în contact. După ce a urinat, acoperă locul cu o soluție de apă cu clor (dacă e sigur pentru mediul respectiv) sau cu var hidratat, pentru a dezinfecta. Dacă stă la curte, ideal amenajează un spațiu dedicat (o mică țarcină sau o suprafață betonată ușor de dezinfectat) unde să-și facă nevoile până trece pericolul.

Igienă în casă: dacă animalul are un “accident” în interior (urinează sau vomită pe jos), poartă mănuși și șterge mai întâi materialul organic cu șervețele absorbante, pe care apoi le arunci într-o pungă la gunoi. Apoi dezinfectează locul cu o soluție pe bază de clor (ex. 1 parte clor la 10 părți apă) sau alt dezinfectant puternic (vezi secțiunea de protecție și dezinfectare). Nu folosi mopul obișnuit fără dezinfectant, ca să nu împrăștii bacteria. După curățare, spală-te bine pe mâini și schimbă-ți hainele dacă s-au stropit.

Ce să NU faci acasă:
– Nu încerca să tratezi singur câinele cu antibiotice “de-ale tale” sau cu medicamente “după ureche”. Unele medicamente pot fi toxice pentru el, iar antibioticul nepotrivit poate îngreuna diagnosticul ulterior fără să omoare complet bacteria. Tratamentul optim va fi prescris de medic pe baza greutății câinelui și stării sale.
– Nu amâna consultul în speranța că “poate îi trece”. Fiecare oră contează, mai ales dacă câinele devine tot mai apatic sau nu mai urinează normal.
– Nu lăsa câinele să lingă alte animale sau oamenii pe față și nu permite copiilor să se joace cu el până nu este clar că nu mai elimină bacteria.
– Nu uita să informezi medicul veterinar, la sosire, despre orice posibilă expunere (bălți, rozătoare) și despre orice medicament pe care eventual i l-ai dat (dacă ai administrat ceva). Aceste detalii ajută la un diagnostic corect și sigur.

Diagnostic

Analize de bază (screening): Medicul veterinar va începe cu teste uzuale de sânge și urină, care pot sugera leptospiroza:
– Hemoleucograma completă (CBC): poate arăta semne de infecție sau inflamație, de exemplu, un număr crescut de globule albe (leucocitoză) sau trombocite scăzute (trombocitopenie) dacă au apărut sângerări. Uneori apar și anemie (dacă sunt hemoragii sau distrugeri masive de celule roșii) și modificări ale formulei leucocitare (neutrofile crescute, limfocite scăzute etc.).
– Biochimie sanguină: aici se verifică funcția rinichilor și a ficatului. Valori precum ureea și creatinina vor fi adesea crescute dacă rinichii sunt afectați (insuficiență renală acută). Enzimele hepatice (ALT, AST, ALP) și bilirubina pot fi și ele crescute, mai ales în formele cu afectare hepatică (icter). De asemenea, pot apărea electroliți anormali, de exemplu potasiu scăzut sau crescut, în funcție de stadiul bolii renale.
– Analiza urinei (urină completă): este foarte importantă. În leptospiroză, urina poate fi diluată (densitate mică, deoarece rinichii nu concentrează), poate conține proteină (proteinurie) și chiar sânge (hematurie) sau glucoză fără ca glicemia să fie mare (glucozurie renală). Prezența glucozei în urină fără hyperglycemie ar trebui să ridice suspiciunea de leptospiroză la un câine nevaccinat. Uneori, la microscop se pot vedea cilindri (care indică leziuni renale). Atenție: bacteriile leptospira sunt prea subțiri pentru a fi vizibile la microscopul obișnuit în sedimentul urinar, deci o urină “fără bacterii vizibile” nu exclude nimic.

Teste specifice pentru confirmare: Deoarece semnele și analizele de mai sus pot indica doar probabil leptospiroza (există și alte boli cu rezultate similare), sunt necesare teste care să identifice direct bacteria sau reacția organismului la ea. Principalele opțiuni:

• PCR (reacție de amplificare a ADN-ului): Acest test caută materialul genetic (ADN-ul) bacteriei Leptospira în probele recoltate de la câine. Avantajul PCR este că poate confirma rapid prezența bacteriei, mai ales în primele zile de boală înainte ca organismul să producă anticorpi. Se poate face PCR din sânge (în prima săptămână de la apariția simptomelor) și/sau din urină (după prima săptămână, când bacteria începe să fie eliminată prin rinichi). Un rezultat PCR pozitiv confirmă leptospiroza. Limitări: dacă câinele a primit deja antibiotice, PCR-ul poate ieși fals negativ (pentru că antibioticul a redus mult bacteria). De aceea, ideal se recoltează probe pentru PCR înainte de a începe tratamentul antibiotic.
• Test serologic MAT (Testul microscopic de aglutinare): Este testul clasic pentru leptospiroză, care detectează anticorpii produși de câine împotriva bacteriei. Practic, se amestecă serul câinelui cu diverse serovaruri de Leptospira și se observă la microscop reacția de aglutinare (anticorpii “lipesc” bacteriile dacă le recunosc). Rezultatul se dă sub formă de titru (cea mai mare diluție la care încă apar anticorpi). Un titru foarte înalt (de ex. 1:800 sau 1:1600) la un câine nevaccinat, cu simptome, este considerat puternic sugestiv pentru infecție. Însă adesea este nevoie de două teste la interval (la momentul zero și după 7-14 zile), dacă titrul de anticorpi crește de cel puțin 4 ori, confirmă infecția activă. Limitări: în prima săptămână, câinele poate să nu aibă anticorpi detectabili (MAT inițial negativ). De aceea, un rezultat negativ nu exclude boala, testul se repetă peste o săptămână. De asemenea, la un câine vaccinat recent, MAT poate ieși moderat pozitiv (anticorpi de la vaccin) fără infecție; titrurile de vaccin însă sunt mai mici și scad în timp. Interpretarea MAT trebuie făcută de medic, ținând cont de context (vaccinare, simptome, dinamică).
• Teste rapide de cabinet: Există și kituri rapide (snap test ELISA) care detectează anticorpii IgM sau IgG. Avantajul este că pot da un rezultat în cabinet în aceeași zi. Dezavantajul: pot da fals negative dacă e prea devreme (IgM apar abia la ~7 zile) sau fals pozitive dacă câinele a fost vaccinat (în special cele care detectează IgG). De obicei, un test rapid pozitiv va fi urmat tot de un MAT la laborator pentru cuantificare și confirmare.

În practică, medicul poate folosi în paralel mai multe teste pentru a crește șansa de diagnostic corect. De exemplu, combinația de PCR (pentru detectarea directă a bacteriei) și serologie (pentru anticorpi) este adesea recomandată pentru confirmare.

Alte investigații utile:
– Ecografie abdominală: Medicul poate recomanda o ecografie pentru a vedea aspectul rinichilor și ficatului. În leptospiroză, rinichii pot apărea măriți și cu structură anormală (corticală hiperecogenă), uneori poate exista lichid în abdomen din cauza inflamației. Ficatul poate fi mărit (hepatomegalie) și vezica biliară plină de bilă (indicând colestază, consistent cu icterul). Ecografia ajută și la eliminarea altor diagnostice (ex: poate verifica dacă nu e o obstrucție urinară sau o altă cauză de insuficiență renală acută).
– Radiografie toracică: Dacă medicul suspectează că pot fi afectați și plămânii (de exemplu dacă câinele are dificultăți de respirație), poate face radiografii. În leptospiroză pot apărea un tipar anormal difuz în plămâni, sugestiv pentru edem sau hemoragie pulmonară. Chiar și fără semne respiratorii evidente, unii câini pot avea modificări la plămâni, de aceea, unii veterinari fac radiografii la toți câinii suspecți, ca precauție.

Limitări și factori ce pot influența diagnosticul:
– Dacă s-au administrat antibiotice înainte de recoltarea probelor, ele pot bloca evidențierea bacteriei. De exemplu, o doză de antibiotic poate face PCR-ul negativ în sânge/urină chiar dacă câinele are boala, iar anticorpii pot să nu mai crească atât de mult. De aceea, ideal se recoltează sânge și urină pentru teste înainte de tratament, iar apoi se începe terapia imediat.
– Vaccinarea: Un câine vaccinat contra leptospirozei poate avea un titru MAT de bază (ex: 1:100 – 1:400) chiar fără infecție. Un titru mare (≥1:800) sau creșterea titrului la retestare diferențiază infecția reală de anticorpii vaccinali. Spune veterinarului dacă animalul a fost vaccinat și când, ca să interpreteze corect rezultatele.
– Timpul de evoluție: în primele ~5 zile de boală, testele serologice pot fi negative (nu sunt anticorpi încă). Dacă suspectăm leptospiroză dar primele teste ies negative, e esențial să repetăm testele la interval, altfel riscăm un fals sentiment de siguranță.
– Coinfecții sau boli concomitente: câinele poate avea și alte probleme în același timp (de exemplu, o pancreatită sau parvoviroză suprapusă) care pot complica tabloul. Veterinarul va lua în calcul și alte analize (de ex. test de parvovirus la un cățel cu diaree) pentru a exclude sau confirma prezența unor boli suplimentare.
– Confirmarea diagnostică poate dura: PCR-ul și MAT-ul se fac adesea în laboratoare externe și rezultatele pot veni în câteva zile. Din acest motiv, medicii de multe ori încep tratamentul presupus de leptospiroză înainte de confirmarea finală, pe baza suspiciunii clinice puternice, mai ales dacă așteptarea ar pune în pericol viața câinelui.

Tratament leptospirozei la câini

Tratamentul leptospirozei are două obiective principale: (1) să elimine bacteria din corp (terapia cu antibiotic) și (2) să susțină funcțiile organelor afectate (terapie suportivă). Schema exactă va fi stabilită de medicul veterinar, în funcție de gravitatea cazului. Iată câteva componente esențiale ale tratamentului:

• Antibioticele: Acestea sunt indispensabile. Fără antibiotic, organismul câinelui de obicei nu reușește să elimine complet infecția. Medicul va alege un antibiotic eficient împotriva leptospirei, de regulă se începe cu unul administrat injectabil (sau intravenos) pentru faza acută și apoi se continuă cu tablete acasă. De exemplu, mulți medici folosesc o penicilină injectabilă la început (pentru a reduce rapid numărul de bacterii din sânge) și apoi trec la doxiciclină pe gură, timp de circa 2-3 săptămâni, pentru a steriliza rinichii (a elimina complet bacteria din organism). Nu trebuie să îți faci griji să memorezi numele, medicul știe ce antibiotic să aleagă. Important este să ajungi repede la medic: cu cât antibioticul începe mai devreme, cu atât mai puține leziuni vor suferi rinichii și ficatul. Atenție: termină toată cura de antibiotic prescrisă, chiar dacă după câteva zile câinele pare mai bine. O întrerupere precoce poate permite bacteriei să nu fie distrusă complet și boala poate recidiva.
• Fluide intravenoase (perfuzie): Aproape toți câinii cu leptospiroză moderată-severă vor necesita spitalizare pentru administrarea de fluide direct în venă (“punerea pe perfuzii”). Aceste fluide rehidratează câinele, ajută la curățarea rinichilor (prin creșterea producției de urină se elimină toxinele) și corectează dezechilibrele de electroliți și aciditate din sânge. Pe lângă fluide, medicul poate adăuga și vitamine (ex. complex B) sau alte substanțe în perfuzie, după necesitate. Durata perfuziilor depinde de starea câinelui, unii stau 1-2 zile, alții peste o săptămână la fluide.
• Anti-vomitive și protecție gastro-intestinală: Dacă animalul vomită sau are greață, i se vor administra medicamente pentru a opri vărsăturile (antiemetice, de ex. maropitant sau metoclopramid) și pentru a proteja mucoasa stomacului (ex. sucralfat, omeprazol). Insuficiența renală și infecția pot provoca gastroenterită uremică (aciditatea crește în stomac și apar leziuni), deci aceste medicamente ajută la confortul câinelui și previn ulcerele.
• Îngrijirea ficatului: În caz de afectare hepatică, se pot administra substanțe hepatoprotectoare (de exemplu, SAMe, silimarină) și vitamine (vitamina B, E) pentru a susține regenerarea ficatului. De asemenea, dacă câinele are icter sever, medicul va fi atent la coagulare și poate administra vitamina K1 pentru a preveni sângerările.
• Monitorizarea diurezei și diureticelor: Personalul veterinar va monitoriza atent cât urinează câinele. Dacă, în ciuda perfuziilor, cantitatea de urină scade dramatic (oligurie) sau devine zero (anurie), medicii pot încerca administrarea de diuretice (medicamente care stimulează diureza, ex. furosemid, manitol). Scopul este să “forțeze” rinichii să producă urină. Aceasta este o situație critică, dacă nu se reușește reluarea urinării, înseamnă că rinichii sunt aproape blocați.
• Transfuzie de sânge sau plasmă: În formele severe, câinele poate avea anemie severă sau tulburări de coagulare (hemoragii masive). În aceste cazuri, se poate face transfuzie de sânge integral (dacă are anemie marcată) sau transfuzie de plasmă proaspătă (dacă are nevoie de factori de coagulare pentru a opri sângerările). Transfuzia se face în clinici specializate și poate salva viața câinelui în caz de hemoragie severă.
• Oxigenoterapie: Dacă sunt afectați plămânii (sindromul de hemoragie pulmonară), câinele va fi ajutat să respire într-o cameră de oxigen sau cu mască de oxigen. În spitalele veterinare dotate, se poate recurge chiar la ventilație mecanică (pune câinele pe ventilator) temporar. Din păcate, leptospiroza cu afectare pulmonară are prognostic foarte rezervat, dar terapia cu oxigen oferă o șansă în plus.
• Dializa (hemodializa/peritoneodializa): Aceasta este o procedură avansată, disponibilă doar în centre veterinare specializate, prin care sângele câinelui este filtrat cu ajutorul unui aparat, înlocuind funcția rinichilor până când aceștia se pot recupera. Dializa se ia în considerare mai ales dacă câinele este anuric (nu urinează) sau are valori toxice foarte mari în sânge care nu scad cu tratament fluid. Poate fi o procedură costisitoare, dar în unele cazuri face diferența dintre viață și moarte. Medicul tău îți va spune dacă este o opțiune disponibilă și recomandabilă pentru câinele tău.
• Alte îngrijiri suportive: Câinele va fi ținut cald și confortabil pe durata spitalizării (hipotermia poate fi o problemă în infecții severe). Dacă are dureri, i se pot administra analgezice sigure pentru rinichi (de exemplu, opiacee, medicul evită antiinflamatoarele nesteroidiene deoarece solicită rinichii). Se va avea grijă la nutriție: dacă nu mănâncă mai multe zile, medicul poate recomanda alimentarea printr-un tub esofagian sau nazogastric, pentru a-i oferi calorii necesare vindecării. Fiecare detaliu (de la igiena corporală, baia dacă e murdar de urină, până la masaj și mobilizare ușoară) contează în recuperarea pacientului critic.

În perioada de tratament, câinele va fi izolat de alți pacienți (datorită riscului zoonotic) și personalul va purta echipament de protecție la manipularea lui. De asemenea, proprietarul trebuie să respecte regulile indicate de clinică privind vizitele și igiena, pentru a se proteja.

Important: Tratamentul leptospirozei nu poate fi făcut acasă în cazurile moderate sau grave. Necesită supraveghere medicală, analize repetate și ajustări frecvente ale terapiei. Chiar și în formele ușoare care permit tratament ambulatoriu, medicul va prescrie antibiotice și va monitoriza evoluția prin controale. Urmează cu strictețe indicațiile medicului veterinar, dozele, durata tratamentului și restricțiile (de exemplu, dieta specială dacă e cazul) trebuie respectate întocmai pentru a asigura vindecarea completă a câinelui.

Contagiozitate & protecția familiei (zoonoză)

Leptospiroza este o boală zoonotică, ceea ce înseamnă că se poate transmite de la câine la om. Bacteria leptospira din corpul câinelui se elimină în principal prin urina sa. De asemenea, poate fi prezentă în sânge (în stadiile incipiente) și în alte fluide (ex. lichid din țesuturi, eventual în salivă dacă a băut apă contaminată, deși saliva nu e o cale principală). Contagiozitatea este mai mare în primele zile/săptămâni de boală, înainte ca tratamentul antibiotic să elimine bacteria. Un câine netratat poate elimina leptospire în urină luni de zile (devenind un purtător cronic). Prin tratament corect, de obicei eliminarea bacteriei încetează după câteva zile, însă, din precauție, considerați câinele contagios pe toată durata tratamentului și chiar o săptămână-două după, până la confirmarea vindecării.

Pentru a proteja familia și pe alții, trebuie luate măsuri stricte de biosecuritate acasă pe perioada de boală a câinelui (și un timp după). Iată ce trebuie făcut:

• Limitează contactul direct cu câinele bolnav, mai ales cu urina acestuia. Poartă mănuși de unică folosință când cureți după el sau îl atingi, și spală-te bine pe mâini ulterior. Ideal, poartă și ochelari de protecție dacă există risc de stropire (de exemplu când speli cu jet locul unde a urinat).
• Ține câinele izolat de zonele din casă unde circulă mult familia. Dacă e posibil, rezervă-i o cameră sau o zonă ușor de curățat (fără covoare). Acoperă suprafața pe care stă cu aleze absorbante schimbate frecvent.
• Nu permite câinelui să urineze oriunde. Amenajează o “toaletă” dedicată: de exemplu, o tavă mare cu ziare/absorbante dacă e mic, sau du-l într-un singur loc din curte (sau în apropierea blocului, dar ferit). După ce urinează, dezinfectează locul (afară poți turna apă cu clor sau var, în casă folosește soluții dezinfectante sigure pentru podea).
• Curăță corect urina, voma sau sângele:
• Poartă mănuși și folosește prosoape de hârtie pentru a tampona și absorbi lichidul. Nu freca puternic, ca să nu întinzi microbii pe suprafețe mari.
• După ce ai înlăturat lichidul, aplică un dezinfectant puternic. Recomandate: soluție de hipoclorit (clor) diluată 1:10 în apă, soluții pe bază de iod (betadină diluată) sau detergenți cu amoniu cuaternar. Toate acestea ucid leptospirele. Lasă soluția pe suprafață cel puțin 10 minute înainte de a șterge.
• Atenție la produsele de curățenie: nu amesteca niciodată clorul cu alte substanțe, în special cu cele pe bază de amoniac sau acid (detergenți de WC, oțet etc.), deoarece se pot degaja gaze toxice. De exemplu, urina conține amoniac, deci dacă torni clor concentrat direct peste o baltă mare de urină, se formează vapori iritanți – de aceea, absoarbe mai întâi urina și apoi aplică soluția de clor diluat.
• Dacă suprafața permite, clătește apoi cu apă și usuc-o (leptospira nu rezistă la uscăciune). Aruncă la gunoi, într-o pungă sigilată, materialele folosite (hârtii, lavete).
• Obiectele câinelui: bolurile de apă și mâncare, jucăriile, așternuturile, toate trebuie dezinfectate regulat. Spală bolurile zilnic cu apă fierbinte și detergent, apoi clătește cu soluție cu clor și iarăși cu apă. Jucăriile din plastic le poți înmuia în clor diluat. Păturile și așternuturile textile spală-le la temperatură cât mai înaltă (60°C sau mai mult, dacă materialul permite) cu detergent și clor. Ideal, câinele bolnav să aibă obiecte dedicate separat de ale altor animale.
• Membrii familiei: explică tuturor (pe înțelesul lor) să evite contactul cu fluidele câinelui. Copiii mici trebuie supravegheați constant, e mai bine să nu interacționeze deloc cu câinele până trece perioada critică. Dacă totuși intră în contact, spală-i imediat pe mâini. Învățați-i, pe cât posibil, să nu pună mâna pe locurile unde a stat câinele sau pe vasul lui.
• Baia câinelui: dacă blana lui s-a murdărit cu urină sau vomă, trebuie spălat, dar fă-o cu precauții. Poartă echipament (mănuși, șorț impermeabil, eventual vizieră) și spală câinele într-un spațiu aerisit, folosind șampon obișnuit. Evită să te stropești. E mai sigur ca baia să fie făcută la clinică, unde personalul are echipament complet – întreabă medicul dacă e necesar.
• Gravidele și imunodeprimații: ideal, aceste persoane să nu se ocupe deloc de câinele bolnav. Dacă tu, ca proprietar, faci parte dintr-un grup la risc, încearcă să delegi îngrijirea altui membru al familiei sau unui prieten, sau cere sfatul medicului de familie.
• Înștiințează medicul uman: Spune medicului tău de familie că ai fost expus la leptospiroză. Dacă dezvolți în următoarele săptămâni simptome ca febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare sau icter, mergi de urgență la consult medical și menționează despre câine. Leptospiroza la om se tratează cu antibiotice, dar trebuie prinsă devreme.
• După vindecarea câinelui: Veterinarul îți va spune când se consideră că nu mai e contagios (de obicei, după terminarea antibioticelor și confirmarea prin teste). Chiar și atunci, e bine să dezinfectezi temeinic toată zona unde a stat câinele (cu clor) și să continui să controlezi rozătoarele din gospodărie, pentru a preveni reinfectarea.

Checklist “Siguranță acasă”: Bifează zilnic că ai respectat următoarele:

1. [ ] Am purtat mănuși de fiecare dată când am curățat urină/vomă de la câine
2. [ ] Am dezinfectat locurile murdărite de câine (cu soluție de clor sau alt dezinfectant eficient)
3. [ ] M-am spălat pe mâini bine după ce am atins câinele sau obiectele lui
4. [ ] Am împiedicat câinele bolnav să intre în camera copiilor sau pe canapele/pat
5. [ ] Am curățat vasul de apă și de mâncare al câinelui zilnic, separat de vasele familiei
   
6. [ ] Am evitat să las câinele să lingă persoane sau să ia în gură obiecte din casă
7. [ ] Am discutat cu toți membrii familiei despre regulile de igienă și aceștia le urmează
8. [ ] Dacă cineva din casă se simte rău (febră, simptome pseudo-gripale), anunț medicul despre contactul cu leptospiroză

Prevenție

Prevenția leptospirozei se bazează în principal pe vaccinare și pe evitarea expunerilor riscante. Iată câteva măsuri de prevenție:

• Vaccinarea câinelui: Există vaccinuri eficiente care protejează câinii împotriva celor mai comune 4 serogrupuri de leptospiroză (de ex. Icterohaemorrhagiae, Canicola, Grippotyphosa, Pomona). Vaccinul se face de obicei anual, după o primă serie de 2 doze la câinele tânăr. Vaccinarea reduce enorm riscul ca patrupedul să se îmbolnăvească și, chiar dacă ar face o formă rară neacoperită de vaccin, severitatea bolii este mult mai mică în general. Mit de demontat: Vaccinul NU suprasolicită excesiv sistemul imunitar și NU cauzează reacții adverse grave la majoritatea câinilor – noile generații de vaccin au profil de siguranță similar cu al altor vaccinuri obișnuite. Reacțiile alergice sunt foarte rare. Discută cu medicul veterinar despre includerea leptospirozei în schema de vaccinare anuală a câinelui tău, în multe țări, a devenit un vaccin “core” (de bază), recomandat pentru toți câinii eligibili.
• Notă: Niciun vaccin nu oferă protecție 100%. Există peste 250 de tulpini de leptospiră, iar vaccinul acoperă 4, totuși, aceste 4 acoperă majoritatea infecțiilor canine. Câinii vaccinați pot, în cazuri extrem de rare, să se îmbolnăvească de o tulpină neacoperită sau să facă o formă ușoară a uneia acoperite. Dar beneficiul vaccinării rămâne imens comparativ cu riscul, statistic, leptospiroza este mult mai frecventă la câinii nevaccinați.
• Controlul rozătoarelor: Pentru că șobolanii și șoarecii sunt vectori principali, e vital să ții sub control populația lor în jurul casei. Nu lăsa gunoiul menajer accesibil (folosește pubele închise ermetic), nu lăsa mâncare de câine în bol afară peste noapte (atrage dăunători). Dacă stai la curte, poți folosi stații de capturare sau momeli contra rozătoarelor (ai grijă însă ca acestea să fie plasate în locuri unde doar rozătoarele pot ajunge, nu și câinele sau alte animale!). Astupă găurile pe unde ar putea intra șoareci în magazii sau garaj. Un bun control al rozătoarelor reduce semnificativ șansa ca mediul câinelui să fie contaminat.
• Evitarea bălților și apelor stagnante: În timpul plimbărilor, mai ales după ploi abundente, nu lăsa câinele să bea din bălți, lacuri mici sau șanțuri cu apă stătută. Obișnuiește-l să bea doar apă adusă de tine (ia mereu o sticlă cu apă și un bol când ieșiți la plimbare mai lungă). Dacă trece prin bălți, spală-i lăbuțele când ajungeți acasă, nu pentru că ar absorbi bacteria prin pielea intactă, dar se pot linge ulterior pe labe. La mare sau la râu, totuși, riscul de leptospiroză e mai mic (bacteria preferă apele liniștite, nu curgătoare). Totuși, evită zonele unde stagnează apa sau unde sunt semne de poluare.
• Supravegherea în zonele riscante: Dacă locuiești sau călătorești cu câinele într-o zonă cunoscută cu leptospiroză (de exemplu, regiuni mlăștinoase, tropicale, sau în Delta Dunării unde sunt multe ape mici), fii de două ori mai atent. Ține câinele în lesă ca să nu fugă prin bălți/mlaștini, și vaccinează-l înainte de a merge acolo (cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte, ca să apuce să dezvolte imunitate).
• Apă potabilă sigură: Nu folosi apă din surse necontrolate pentru a adăpa câinele. Dacă ești la picnic sau drumeție, oferă-i apă îmbuteliată sau filtrată în loc să-l lași să bea din râpele de munte sau din bălți. Leptospira poate exista și în apa aparent cristalină dacă e contaminată de animale. De asemenea, la fermă sau în curte, asigură-te că are tot timpul apă proaspătă la dispoziție, ca să nu fie tentat să bea din băltoace.
• Curățenie și igienizare periodică: Dezinfectează regulat locurile unde urinează câinele în curte cu o soluție slabă de clor. Adună excrementele zilnic (deși leptospira nu se transmite prin fecale, e bine pentru igienă generală). Spală cușca sau padocul câinelui cu jet de apă și dezinfectant măcar o dată pe lună. Menținând curtea curată și uscată, creezi un mediu mai puțin propice pentru supraviețuirea bacteriei.
• Educație și atenție: Cunoaște riscurile din zona ta, întreabă medicul veterinar dacă au fost cazuri recente de leptospiroză în regiune și ce serovaruri circulă (există teste epidemiologice care pot afla tipul). Fii atent după ploi abundente sau inundații – în astfel de perioade, evită să îți scoți câinele prin zone cu multe bălți sau unde sunt semne de contaminare (de ex. urme de șobolani).

Prin aplicarea acestor măsuri, reduci considerabil șansele ca patrupedul tău (și tu) să vă întâlniți vreodată cu această boală neplăcută. Prevenția stă în mare parte în vigilența proprietarului și în colaborarea cu medicul veterinar (pentru vaccinare și controale preventive).

DO & DON’T (liste scurte)

DO (ce e bine să faci):
– Du imediat câinele la veterinar când suspectezi că e bolnav, acțiunea rapidă poate salva viața și reduce afectarea organelor.
– Informează medicul veterinar dacă știi de vreo expunere (bălți, șobolani), aceste detalii îl ajută la diagnostic.
– Izolează câinele bolnav de alte animale și practică o igienă riguroasă până se vindecă (mănuși, spălat pe mâini, dezinfectat suprafețe).
– Vaccinează-ți câinele conform recomandărilor medicului: prevenția e mult mai ușoară decât tratamentul unei boli severe.
– Monitorizează starea câinelui și ține legătura strânsă cu medicul: notează cât bea, cât urinează, dacă apar semne noi și comunică-le la control. Folosește un jurnal zilnic (ca fișa de monitorizare de mai sus).

DON’T (ce e rău să faci):
– Nu amâna consultația veterinară sperând că “o să treacă de la sine”. Pierderea de timp agravează leziunile renale/hepatice.
– Nu lăsa câinele să bea din bălți sau să umble liber în locuri potențial contaminate (mai ales în orașe cu șobolani sau la țară după inundații). Supraveghează-l în plimbări.
– Nu face automedicație: nu da câinelui medicamente “omenești” sau antibiotice fără prescripție. Poți cauza toxicități sau poți masca boala, îngreunând vindecarea.
– Nu curăța urina/ voma câinelui fără protecție, riști să te infectezi și tu. Mereu folosește mănuși și dezinfectant la astfel de incidente.
– Nu neglija schema de vaccinare anuală. Lipsa vaccinului expune inutil câinele la o boală gravă. Chiar dacă stă mai mult în casă, leptospiroza poate “veni” la el prin intermediul rozătoarelor sau al plimbărilor scurte – deci merită protecție.

Prognostic

Prognosticul în leptospiroză variază foarte mult în funcție de gravitatea bolii și de promptitudinea tratamentului. Pe scurt:
– Câinii care sunt diagnosticați devreme și încep tratamentul rapid (în primele zile de boală), adesea se recuperează complet. Rinichii și ficatul pot suferi leziuni moderate, dar se pot vindeca aproape total la animale tinere și sănătoase, dacă infecția a fost oprită la timp. În aceste cazuri, după câteva săptămâni de convalescență, câinele revine la o viață normală, fără sechele notabile.
– În cazurile severe (insuficiență renală acută avansată, ficat grav afectat, hemoragii), chiar și cu tratament, există un risc semnificativ de deces. Diverse studii arată că leptospiroza severă are o rată de mortalitate ce poate varia (20-40% sau chiar mai mare, depinzând de complicații). Dacă apar hemoragii pulmonare masive, prognosticul este extrem de rezervat, multe dintre aceste cazuri nu supraviețuiesc nici cu îngrijiri intensive.
– Mulți câini se situează între aceste extreme: supraviețuiesc, dar cu anumite consecințe. De exemplu, un câine care a avut o insuficiență renală severă dar a fost salvat, poate rămâne cu o afecțiune renală cronică (rinichii nu revin 100% la funcția normală). Asta înseamnă că, pe termen lung, câinele va necesita o dietă specială (săracă în proteine/fosfor), controale periodice ale analizelor de sânge și poate medicație pentru protejarea rinichilor. În multe cazuri, aceste sechele pot fi gestionate și câinele poate avea o viață fericită, chiar dacă nu mai are rezervă renală completă. La fel, dacă ficatul a suferit leziuni mari, câinele ar putea avea nevoie de hrană hepatică și suplimente pentru o perioadă lungă.
– În perioada de recuperare imediată (primele săptămâni după externare), e normal ca patrupedul să fie încă slăbit. Poate avea apetit capricios, obosește repede și bea apă mai mult decât de obicei. Important este că aceste simptome trebuie să se îmbunătățească treptat. Medicul vă va programa probabil la reevaluări săptămânale (sau la 2 săptămâni) pentru a urmări trendul analizelor de sânge (ureea, creatinina, enzime hepatice). Dacă valorile revin spre normal și câinele prinde putere, sunteți pe drumul cel bun.
– Pe termen lung, dacă câinele a trecut cu bine de faza acută, șansele să ducă o viață relativ normală sunt bune. Va trebui totuși să fiți atent la semne ca: consum exagerat de apă, urinat excesiv, scădere în greutate, episoade de oboseală sau reapariția icterului. Medicul veterinar poate recomanda controale la 3 luni și la 6 luni post-vindecare, apoi eventual din 6 în 6 luni, tocmai pentru a depista și gestiona din timp eventualele sechele rămase.
– O veste bună: câinii care se recuperează complet capătă imunitate temporară la serovarul care i-a îmbolnăvit. Totuși, această imunitate nu este pe viață și nici nu îi protejează de alte serovaruri – deci tot va trebui luată măsura vaccinării pe viitor (după ce câinele este complet refăcut, medicul îți va spune când e sigur să reia vaccinările).

Concluzie: leptospiroza nu este o condamnare la moarte, mulți câini se fac bine dacă primesc la timp îngrijirile necesare. Totuși, este o boală gravă, cu o rată de fatalitate semnificativă în lipsa tratamentului. Cheia este intervenția rapidă și suportul intensiv unde e cazul. Prin eforturile reunite ale medicului veterinar și ale familiei (în îngrijirea de după), un câine poate trece peste leptospiroză și se poate bucura din nou de viață. Iar prin măsuri de prevenție, ideal nu va mai trebui să treacă niciodată prin asta.

FAQ (Întrebări frecvente)

• Leptospiroza se transmite la oameni de la câine? Da. Leptospiroza este o boală zoonotică, oamenii o pot lua de la animale. Calea principală de infecție este contactul cu urina câinelui bolnav (direct sau prin apă/sol contaminat). Dacă ai un câine cu leptospiroză, tu și familia ta trebuie să luați măsuri de protecție (mănuși, igienă, dezinfectare) pentru a nu vă infecta. Vestea bună: cu precauții corespunzătoare, riscul de transmitere la om este foarte mic.
• Cât timp este câinele contagios (poate transmite boala)? Câinele începe să elimine leptospire în urină odată cu debutul bolii (chiar și înainte de simptome, în faza de incubare tardivă). Fără tratament, poate rămâne contagios luni întregi. Cu tratament antibiotic adecvat, de obicei după ~3 zile de la startul terapiei riscul de transmitere scade mult (bacteria din rinichi este anihilată). Ca măsură de siguranță, considerăm câinele contagios până la finalul tratamentului antibiotic și confirmarea de către veterinar că infecția a fost eliminată.
• Vaccinul împotriva leptospirozei protejează 100%? Nu chiar 100%, dar aproape. Vaccinul protejează împotriva celor mai comune tulpini, în România, vaccinurile acoperă 2 sau 4 serovaruri. Există numeroase alte serovaruri, deci teoretic un câine vaccinat ar putea întâlni o tulpină foarte rară neacoperită. Totuși, asta se întâmplă extrem de rar. În plus, câinii vaccinați care totuși se îmbolnăvesc fac în general forme mai ușoare. Concluzie: vaccinul merită, reduce enorm riscul, dar nu oferă garanție absolută.
• După vindecare, poate rămâne câinele cu probleme la rinichi sau ficat? Da, este posibil. Unii câini recuperează complet funcțiile organelor, alții, mai ales cei care au avut insuficiență renală severă – pot rămâne cu boală renală cronică (rinichi slăbiți permanent). Asta înseamnă că, pe viitor, s-ar putea să aibă nevoie de dietă specială și controale periodice. Similar, dacă a fost afectat grav ficatul, câinele poate rămâne cu o sensibilitate hepatică (dar ficatul are capacitate mai mare de regenerare decât rinichii). Veterinarul îți va recomanda oricum reevaluări după vindecare pentru a vedea dacă au rămas sechele.
• Am și alt câine acasă, trebuie testat sau tratat și el? Da, discută neapărat cu veterinarul despre celălalt animal. Dacă doi câini au trăit împreună și unul face leptospiroză, e foarte probabil că au fost expuși amândoi aceleiași surse. Al doilea câine poate fi infectat subclinic (fără semne vizibile) și să elimine bacteria, punând în pericol familia. Medicul îți va recomanda probabil să testezi și celălalt câine, iar în unele cazuri se administrează preventiv un tratament cu antibiotic și se vaccinează (dacă nu era deja vaccinat). În plus, ține câinii separați până clarifici situația – nu vrei ca și cel sănătos să ia, de exemplu, din urina celui bolnav.
• Este periculos pentru copiii din casă? Poate fi, dacă nu se respectă regulile de igienă. Copiii (mai ales cei mici) au tendința să se bage în lucruri murdare și să nu se spele pe mâini fără supraveghere. Leptospiroza la om poate fi gravă, deci protejează copiii ținându-i departe de zona unde stă câinele bolnav. Explică-le pe scurt (în funcție de vârstă) să nu atingă bălțile de pipi și să nu pună mâna în gură după ce mângâie câinele. Ideal, unul dintre adulți se ocupă exclusiv de câine, iar copiii se joacă cu el abia după ce medicul confirmă că nu mai e contagios.
• Pisica mea se poate infecta de la câine? Teoretic da, practic rar. Pisicile sunt mult mai rezistente la leptospiroză, majoritatea nu fac boala, chiar dacă se infectează (elimină bacteria fără semne clinice). Totuși, există cazuri documentate de pisici bolnave. Ca măsură de precauție, ține pisica departe de urina câinelui bolnav. Pisicile pot deveni purtătoare și pot elimina bacteria în urină mult timp fără simptome, deci nu vrei să transforme casa într-o bombă cu ceas. Nu există vaccin pentru pisici, deci prevenția e prin evitarea expunerii. Dacă pisica manifestă febră, apatie, refuză mâncarea – menționează veterinarului că a fost expusă la leptospiroză.
• Câinele meu stă mai mult în casă. Mai are nevoie de vaccin/poate face boala? Da. Chiar și câinii care nu ies decât “la toaletă” câteva minute pe zi au un risc, pentru că rozătoarele pot aduce boala până la ușa ta. Șobolanii pot trece prin curte sau chiar prin subsolul/blocul tău și pot urina pe unde calcă și câinele în plimbarea scurtă. De asemenea, ploaia poate aduce urina infectată de pe stradă în bălțile de lângă trotuar. Au fost multe cazuri de câini de apartament (talie mică) nevaccinați care s-au îmbolnăvit în oraș. Vaccinul este cea mai bună protecție și pentru ei.
• În cât timp apar simptomele la câine după ce a luat bacteria? De obicei 1 până la 2 săptămâni. Intervalul de incubație (timpul de la infectare până la primele semne) variază între ~4 zile și 2 săptămâni, în medie cam 7-10 zile. Dacă știi că a băut dintr-o baltă suspectă, fii atent la el în următoarele două săptămâni. Uneori debutul este brusc, alteori semnele apar gradat.
• Poate câinele să facă boala de două ori? Din păcate, da. După o infecție, câinele dezvoltă imunitate specifică împotriva tulpinei respective, deci șansa de reinfecție cu exact același tip de leptospiră este mică (pentru o perioadă, imunitatea nu durează toată viața). Însă există multe alte serovaruri; imunitatea încrucișată este incompletă. Așadar, un câine vindecat ar putea, peste luni sau ani, să ia o altă tulpină. De aceea, se recomandă în continuare vaccinarea anuală chiar și la câinii care au trecut prin boală (după ce sunt complet recuperați), pentru a-i proteja împotriva celorlalte tulpini circulante.
• Câinele meu era vaccinat și totuși a fost suspect de leptospiroză. Cum e posibil? Niciun vaccin nu oferă protecție absolută (vezi mai sus). E posibil ca imunitatea lui să fi scăzut dacă trecuse peste un an de la ultima doză, sau ar fi putut întâlni o tulpină diferită. Totuși, cazurile de leptospiroză la câini corect vaccinați la zi sunt rare, deci fie câinele tău a fost ghinionist, fie poate fi o alarmă falsă (de exemplu, unele teste rapide pot ieși fals pozitive la câini vaccinați recent). În orice caz, medicul va trata preventiv dacă a suspectat, pentru siguranță. Continuă să vaccinezi anual, deoarece dacă a făcut boala o dată nu înseamnă că nu o poate face din nou, și cu atât mai mult are nevoie de protecție.
• Cum trebuie să dezinfectez corect după un câine cu leptospiroză? Folosește produse care omoară leptospirele: clor (înălbitor) diluat (o parte clor la 10 părți apă) este excelent; de asemenea merg soluțiile pe bază de iod sau cele cu amoniu cuaternar. Poartă mănuși și eventual mască; șterge mai întâi murdăria, apoi aplică din belșug dezinfectant și lasă-l să acționeze ~10 minute. Toate cârpele/șervețelele folosite le pui într-o pungă pe care o închizi și o arunci. Dacă dezinfectezi în casă, clătește suprafețele după dezinfectare ca să protejezi animalele și copiii de chimicale. Nu uita să nu amesteci clorul cu alte substanțe și să aerisești bine încăperea.
• Există vaccin anti-leptospiroză pentru oameni? În mod obișnuit, nu. Nu există un vaccin utilizat pe scară largă la oameni împotriva leptospirozei. În unele țări s-au dezvoltat vaccinuri pentru grupuri profesionale cu risc (de exemplu, fermieri, veterinari, lucrători în canalizări), dar acestea oferă protecție limitată și nu sunt disponibile publicului general. Pentru oameni, dacă există suspiciune de infecție, medicii tratează cu antibiotice (de exemplu doxiciclină) preventiv sau curativ. Așadar, protecția oamenilor se bazează pe evitarea expunerii (igienă, protecție) și pe tratarea rapidă în caz de infectare.
• Câinele meu a murit de leptospiroză… Cum procedez dacă vreau un alt câine? În primul rând, îmi pare sincer rău pentru pierderea ta. În această situație, trebuie să dezinfectezi temeinic mediul înainte de a aduce un alt animal. Leptospira poate supraviețui o vreme în mediu umed, așa că: curăță și dezinfectează toată curtea (mai ales zonele umede) cu soluție de clor, asigură-te că nu ai rozătoare în preajmă și lasă să treacă cel puțin 1-2 luni (ideal peste sezonul cald uscat) înainte de a aduce un pui sau alt câine. În acest interval, soarele, uscăciunea și dezinfectanții vor reduce substanțial riscul. Când iei alt câine, mergi direct la veterinar pentru control și vaccinare, ca să fie protejat. De asemenea, dacă mai ai alte animale care au fost expuse la mediul contaminat, informează medicul despre ele.

Acestea sunt doar câteva întrebări frecvente, dacă mai ai nelămuriri, discută deschis cu medicul veterinar; e mai bine să întrebi decât să rămâi cu un dubiu care ar putea afecta sănătatea ta sau a animalelor.