Dirofilarioza, cunoscută și ca boala viermilor inimii, este o boală parazitară extrem de periculoasă la câini, cu potențial fatal dacă nu este tratată la timp. Parazitul, un vierme filarial ce se localizează în inimă și arterele pulmonare, se transmite prin înțepătura țânțarilor și provoacă leziuni grave la nivelul plămânilor și inimii câinelui infectat. În România, dirofilarioza este endemică, prezentând un risc semnificativ pentru toți câinii neprotejați. Vestea bună este că această boală poate fi prevenită 100% prin măsuri simple: administrarea regulată de produse de deparazitare preventive și protejarea câinelui de înțepăturile de țânțari. Prevenția este de departe cea mai bună opțiune, întrucât tratamentul dirofilariozei este costisitor, dificil și riscant pentru câine.
Ce este dirofilarioza și cum se transmite
Dirofilarioza la câini este o infecție parazitară cauzată de Dirofilaria immitis, un vierme lung, subțire, care trăiește în principal în arterele pulmonare și inima câinelui. Femelele adulcte pot atinge până la 25-30 cm lungime, bărbații ~15 cm, iar în cazurile grave se pot aduna zeci sau chiar sute de viermi în cord și vasele pulmonare ale unui câine. Aceste paraziți cauzează leziuni severe ale țesutului pulmonar, insuficiență cardiacă și afectarea altor organe, boala având potențial fatal dacă nu este gestionată corect. Deși se numește „vierme de inimă”, afecțiunea este în esență una pulmonară, inima dreaptă fiind implicată abia în stadii tardive, când numeroși viermi migrează din artere către cord.
Transmiterea parazitului are loc prin intermediul țânțarilor. Țânțarul acționează ca gazdă intermediară: atunci când înțeapă un animal infectat (câine, lup, vulpe etc.), preia din sânge larve microscopice numite microfilarii. Aceste larve se dezvoltă în corpul țânțarului ~10–14 zile până la stadiul infecțios. Când țânțarul infectat înțeapă apoi un câine sănătos, larvele sunt depuse pe pielea gazdei și pătrund prin locul înțepăturii în fluxul sanguin. Odată ajunse în câine, larvele migrează prin țesuturi și, pe parcursul a ~6 luni, se maturizează în viermi adulți localizați în arteriile pulmonare și inima dreaptă. Viermii adulți pot trăi 5–7 ani la un câine, timp în care femelele elimină constant microfilarii în sângele câinelui, perpetuând ciclul. Practic, fiecare sezon cald cu țânțari poate adăuga noi viermi în organismul unui câine infectat, datorită longevității parazitului și reinfecțiilor succesive.
Boala nu se transmite direct de la câine la câine și nici de la câine la om, țânțarii fiind vectorul obligatoriu. Zeci de specii de țânțari pot transmite D. immitis, ceea ce face ca orice zonă cu țânțari și câini infectați să fie expusă riscului. În plus față de câinii domestici, rezervoare importante de infecție sunt câinii vagabonzi și canidele sălbatice (vulpi, lupi, șacali) care poartă viermii, acestea trăiesc adesea în apropierea zonelor urbane și mențin circulația parazitului în mediu. România se află într-o zonă endemică pentru dirofilarioză, parazitul fiind prezent pe scară largă în sudul și estul Europei (inclusiv în România, Bulgaria, Ungaria, Italia de nord etc.). Practic, pe teritoriul țării noastre există condițiile necesare (climă caldă sezonier, vectori abundenți și animale gazdă) pentru răspândirea Dirofilaria immitis. Riscul de transmitere depinde de densitatea populațiilor de țânțari, de numărul de câini infectați din zonă și de temperatura ambientală (larvele nu se dezvoltă în țânțar sub ~14°C, iar dezvoltarea încetează sub ~13°C), ceea ce face ca lunile calde (mai-septembrie) să fie perioada critică de expunere în climatul nostru. Totuși, variațiile climatice fac imprevizibilă sezonalitatea exactă; uneori și în aprilie sau octombrie pot apărea cazuri, motiv pentru care organizațiile veterinare recomandă protecție pe toată durata anului.
Simptomele la câini și stadiile bolii
Perioada preclinică (de la infectare până la apariția semnelor) este lungă, aproximativ 6 luni durează până ce viermii ajung adulți și încep să provoace simptome. În stadiile incipiente, mulți câini nu prezintă deloc semne clinice sau manifestă simptome foarte ușoare. Pe măsură însă ce infecția persistă și numărul de viermi crește, simptomele devin tot mai evidente. De obicei, primele indicii sunt legate de afectarea plămânilor:
- Tusea persistentă, adesea seacă, tuse uscată care nu trece și poate fi agravată de efort. Este unul dintre cele mai comune semne timpurii.
- Intoleranță la efort și oboseală, câinele obosește repede, evită exercițiile sau nu mai are rezistență la plimbări lungi. Chiar și după activitate moderată, poate apărea fatigabilitate pronunțată.
- Letargie și slăbiciune generală, animalul devine apatic, doarme mai mult, pare lipsit de energie.
- Scăderea apetitului și pierdere în greutate, pe fondul infecției cronice, unii câini încep să mănânce mai puțin și slăbesc vizibil, mai ales în cazurile avansate.
Pe măsură ce boala progresează, paraziții adulți provoacă leziuni semnificative la nivelul arterelor pulmonare și inimii, ceea ce poate duce la insuficiență cardiacă congestivă dreaptă și probleme respiratorii grave. În stadiile clinice moderate spre severe, pot fi observate:
- Dificultăți de respirație (dispnee), câinele respiră greu, cu efort, chiar și în repaus, și poate prezenta respirație accelerată sau șuierătoare.
- Episoade de leșin (sincopă), în efort sau situații de stres, câinii cu dirofilarioză avansată pot avea leșinuri sau episoade de colaps temporar, din cauza debitului cardiac scăzut și a oxigenării insuficiente a creierului.
- Semne de insuficiență cardiacă, pe fondul afectării cordului drept, sângele stagnează în circulația sistemică. Apare ascita (acumulare de lichid în abdomen, vizibilă ca o umflare a abdomenului), edeme la nivelul labelor (umflarea labelor/picioarelor) și congestie hepatică. La auscultație, medicul veterinar poate detecta sunete anormale pulmonare (șuierături, crepitații în plămâni) și suflu cardiac drept.
- Anemie și intoleranță severă la efort, în stadii avansate, câinele abia mai poate face față minimului de activitate, stă mai mult culcat; mucoasele pot deveni palide sau cu tentă albăstruie (cianotice) din cauza oxigenării deficitare.
În cazuri foarte grave, se poate instala sindromul cav (caval), o formă acută și letală de boală. Acesta apare când un număr masiv de viermi obstrucționează fluxul sanguin la intrarea în inima dreaptă. Sindromul cav se manifestă prin colaps cardio-vascular brusc: câinele prezintă respirație extrem de grea, gingii palide, urină de culoare închisă (maro-roșiatică, datorită hemolizei intravasculare) și slăbiciune accentuată. Fără intervenție medicală de urgență, sindromul cav este aproape întotdeauna fatal, necesită îndepărtarea chirurgicală imediată a viermilor pentru a debloca inima, însă chiar și cu tratament prompt șansele de supraviețuire sunt reduse.
Clasificarea stadiilor clinice. Medicii veterinari clasifică dirofilarioza canină în funcție de severitate, de la stadiul I (infecție incipientă, asimptomatică sau cu simptome minime) până la stadiul IV (sindrom cav fulminant). În stadiul I, câinele poate părea sănătos clinic sau prezintă doar tuse ocazională. În stadiul II (boală moderată) apar deja tusea persistentă, oboseala și intoleranța la efort, iar radiografiile toracice pot evidenția modificări moderate. Stadiul III (boală severă) include simptome marcante, tuse severă, slăbire, insuficiență cardiacă cu ascită, modificări pulmonare evidente la radiografie și analize sanguine alterate (ex. anemie). Stadiul IV este reprezentat de sindromul cav, o urgență absolută. Această stadializare ajută medicul veterinar să decidă abordarea terapeutică și prognosticul. Notă: Un câine poate trece brusc de la un stadiu cronic la manifestări acute (de exemplu, un tromboembolism pulmonar sever poate surveni când un vierme moare și blochează o arteră pulmonară, declanșând dispnee acută și hemoptizie, expectorație cu sânge). De aceea, chiar și câinii aparent asimptomatici pot fi în pericol, iar depunerea efortului este contraindicată la animalele infectate, deoarece poate precipita complicații.
Rezumat al principalelor simptome în dirofilarioză:
- Tuse uscată persistentă (semn timpuriu comun).
- Oboseală și intoleranță la efort, letargie.
- Scădere în greutate și apetit diminuat.
- Dificultăți de respirație (în stadii mai avansate).
- Abdomen mărit (ascită) și edeme periferice, din cauza insuficienței cardiace drepte.
- Leșinuri sau episoade de colaps după efort.
- Gingii palide, stare de șoc, urină maronie, în caz de sindrom cav (blocaj cardiac acut).
Este important de reținut că multe dintre aceste semne apar treptat și pot fi ușor trecute cu vederea inițial. Un câine infectat poate părea sănătos luni întregi, chiar și cu analize normale la început, de aceea screening-ul anual este esențial pentru a depista dirofilarioza înainte de apariția simptomelor grave.
Diagnostic, cum se identifică boala corect
Diagnosticul dirofilariozei la câini se realizează în principal prin teste de sânge specifice, efectuate de medicul veterinar. Există două categorii de teste sanguine utilizate în mod curent:
- Testul antigenic (ELISA rapid), detectează prezența unor proteine eliberate de viermele adult feminin. Este testul cel mai folosit în cabinete, oferind rezultate rapide (în 10-20 de minute). Testul antigen devine pozitiv abia la ~6-7 luni post-infecție, când viermii au ajuns la stadiul adult și femelele încep să producă antigen detectabil. Are o specificitate foarte mare, un rezultat pozitiv confirmând practic infecția activă la câine. Totuși, în cazuri de infecție incipientă (viermi sub 6 luni), infecție numai cu masculi (fără femele) sau încărcătură parazitară foarte mică, testul antigenic poate ieși fals negativ. Din acest motiv, un rezultat negativ nu exclude 100% boala dacă suspiciunile clinice persistă, fiind necesare retestări ulterioare sau investigații adiționale în unele situații.
- Testul microfilariilor (examenul microscopic al sângelui), evidențiază larvele circulante (microfilariile) în proba de sânge. Deoarece microfilariile pot fi puține, se folosește adesea o metodă de concentrare a probei, precum testul Knott modificat sau filtrarea sângelui, urmate de examinare la microscop pentru a identifica prezența și specia microfilariilor. Un rezultat pozitiv (prezența microfilariilor) confirmă infecția, dar un rezultat negativ nu o exclude, întrucât ~20% din câinii cu viermi adulți nu prezintă microfilarii în sânge (infecție ocultă, fie doar cu viermi de un singur sex, fie blocaj imun al microfilariilor). De asemenea, trebuie diferențiate microfilariile de D. immitis de cele ale altor filarii nepatogene (ex. Acanthocheilonema reconditum), ceea ce se face prin măsurători microscopice sau PCR.
În practică, cele mai multe clinici folosesc testele rapide antigenice anuale ca metodă de screening, iar dacă un test iese pozitiv, se confirmă diagnosticul printr-un al doilea test (ideal un test diferit sau examen microfilarial/PCR) înainte de a începe tratamentul. Confirmarea este importantă deoarece protocolul terapeutic este complex și costisitor, astfel încât medicul veterinar dorește să fie absolut sigur de diagnostic înainte de a supune câinele la tratament agresiv.
Pe lângă testele de laborator, se recurge și la investigații imagistice pentru a evalua gradul afectării organelor:
- Radiografia toracică: poate evidenția modificări caracteristice în infecțiile moderate/severe: ramificațiile arterei pulmonare pot apărea dilatate și tortuoase, se pot observa semne de hipertensiune pulmonară și mărirea cordului drept. De asemenea, radiografia ajută la detectarea lichidului liber în cavitatea toracică sau abdominală (efuziuni) asociate insuficienței cardiace.
- Ecocardiografia (ultrasonografia cardiacă): în cazurile cu mulți viermi, ecocardiografia poate vizualiza direct paraziții filiformi în interiorul inimii sau arterei pulmonare (apărând ca structuri lineare ecogene). De asemenea, ecografia cardiacă evaluează funcția cardiacă și leziunile valvulare, fiind utilă mai ales la câinii cu semne de insuficiență cardiacă. La pisici (unde diagnosticul serologic e dificil), ecocardiografia este de un real ajutor în confirmarea dirofilariozei.
- Analize de sânge generale: deși nu specifică dirofilarioza, pot releva anemie, markerii inflamatori crescuți, afectare hepatică sau renală secundară etc., informații utile pentru stabilirea stării de sănătate a câinelui înainte de tratament.
Recomandarea experților este ca toți câinii din zonele endemice (cum e România) să fie testați anual pentru dirofilarioză, chiar dacă sunt la zi cu prevenția medicamentoasă. Testarea periodică, de preferință în același timp cu controlul veterinar anual, crește șansa de a depista o eventuală infecție incipientă și de a interveni înainte ca boala să producă daune ireversibile. În zonele cu risc foarte ridicat (densitate mare de țânțari și cazuri frecvente), unele ghiduri recomandă chiar testare de două ori pe an. De asemenea, orice câine adult (>7 luni) neinclus până acum pe prevenție ar trebui testat înainte de a începe administrarea de profilaxie, deoarece administrarea preventivului la un câine deja infectat poate ascunde temporar infecția sau, în cazuri rare, poate produce reacții adverse (de ex. șoc anafilactic de la distrugerea bruscă a microfilariilor). Puii sub 6-7 luni pot fi începuți direct pe prevenție, dar trebuie și ei testați la ~6 luni de la prima doză și din nou la 6 luni distanță, apoi anual.
Tratament, ce opțiuni există și care sunt riscurile
Tratamentul dirofilariozei la câini este complex și trebuie efectuat sub supravegherea strictă a medicului veterinar. Obiectivele tratamentului sunt:
- Stabilizarea stării clinice a câinelui (dacă prezintă simptome severe),
- Eliminarea în siguranță a viermilor adulți și 3) eliminarea microfilariilor circulante, prevenind astfel transmiterea mai departe și reinfecția propriei gazde.
Stabilizarea pacientului. În cazul unui câine diagnosticat cu dirofilarioză care prezintă deja semne clinice importante (tuse severă, insuficiență cardiacă, complicații pulmonare), veterinarul va recomanda adesea o fază inițială de tratament menit să amelioreze simptomele înainte de a trece la uciderea viermilor. Aceasta poate include:
- Terapie cu corticosteroizi (ex. prednison), pentru a reduce inflamația pulmonară și reacția imună cauzată de prezența paraziților și eventualele fragmente de viermi morți. Scade riscul de complicații tromboembolice severe în timpul tratamentului adulticid. – Medicație cardiacă și diuretice, în caz de insuficiență cardiacă dreaptă, se administrează diuretice (furosemid) pentru a reduce ascita/edemele și, eventual, medicamente inotrope pozitive și vasodilatatoare pentru a sprijini funcția cardiacă slăbită.
- Antibiotice (doxiciclină), un aspect important al terapiei moderne este administrarea unui antibiotic (de regulă doxiciclină, 4 săptămâni) înainte de adulticid. Motivul: viermii Dirofilaria găzduiesc în simbioză o bacterie numită Wolbachia, care contribuie la inflamația și patologia bolii. Eliminarea acestei bacterii prin antibiotic face viermii mai fragili și reduce inflamația și complicațiile atunci când viermii mor. Studii au arătat că pre-tratamentul cu doxicilină îmbunătățește eficacitatea uciderii viermilor adulți și scade leziunile pulmonare provocate de moartea paraziților. De asemenea, doxicilina sterilizează microfilariile, împiedicându-le să se mai dezvolte în țânțari, ceea ce reduce riscul de răspândire.
Eliminarea viermilor adulți (terapia adulticidă). Singura metodă eficientă de a ucide viermii adulți este utilizarea unui compus arsenical numit melarsomină (denumiri comerciale: Immiticide, Diroban). Acest medicament se injectează intramuscular adânc (în mușchii lombari) și distruge viermii adulți prezenți în inima și arterele câinelui. Protocolul exact poate varia în funcție de severitatea infecției, însă American Heartworm Society (AHS) recomandă un protocol „split-dose” în 3 injecții ca fiind standardul de aur pentru majoritatea cazurilor. Acest protocol constă în: o injecție unică inițială de melarsomină (care va ucide o parte din paraziți), urmată, după o pauză de ~1 lună, de alte două injecții administrate la 24 de ore interval. Astfel, viermii sunt eliminați gradat, reducându-se riscul de tromboembolism masiv comparativ cu schema mai veche de 2 injecții în 2 zile. Studiile au arătat că schema cu 3 doze are o eficacitate >98% în eliminarea viermilor și este mult mai sigură pentru câinii cu încărcătură parazitară mare, fiind opțiunea preferată pentru toți câinii infectați, indiferent de stadiu. Schema cu 2 injecții (administrate într-un interval de 24 de ore) este folosită uneori doar la câinii cu infecție incipientă (stadiul I, asimptomatici sau cu puțini viermi), însă chiar și în aceste cazuri mulți specialiști optează tot pentru 3 injecții, pentru siguranță sporită.
Precauții în timpul tratamentului. Moartea viermilor adulți în organism creează risc de tromboembolism pulmonar (cheaguri provocate de fragmente de viermi morți deplasate în vasele pulmonare). Prin urmare, reducerea activității fizice a câinelui este absolut critică pe toată durata tratamentului și cel puțin o lună după ultima injecție de melarsomină. Câinelui trebuie să i se impună repaus aproape complet: plimbări foarte scurte, doar pentru necesități fiziologice, fără alergări, joacă sau alt efort. Orice excitare sau efort poate crește pulsul și tensiunea, favorizând migrarea unui cheag și producerea unui episod fatal. Chiar dacă este dificil pentru un câine energic să stea liniștit, stăpânul trebuie să se asigure de acest repaus relativ, este o condiție esențială pentru succesul terapiei și siguranța patrupedului.
Pe lângă adulticid, medicul veterinar va administra și un microfilaricid (de obicei chiar un produs uzual preventiv pe bază de ivermectină sau milbemicină) la momentul potrivit, pentru a elimina microfilariile circulante după ce adulții au fost omorâți. În general, la ~4-6 săptămâni după ultima injecție de melarsomină se verifică prezența microfilariilor și se tratează dacă este cazul.
Monitorizare și retestare. La ~6-7 luni după finalizarea tratamentului (timp necesar pentru ca eventualele larve nou apărute să devină detectabile ca adulți), câinele trebuie retestat antigenic pentru a confirma că infecția a fost eradicată. În cazuri rare, dacă testul rămâne pozitiv (semn că au supraviețuit viermi sau a avut loc o reinfecție), se poate repeta cura de melarsomină. De asemenea, pe durata tratamentului, medicul poate recomanda analize periodice de sânge pentru a evalua funcția hepatică/renală (melarsomina poate afecta ficatul în unele situații) și radiografii de control.
Riscuri și efecte adverse. Tratamentul cu melarsomină nu este lipsit de riscuri. Injecțiile pot fi dureroase, iar la locul administrării pot apărea reacții inflamatorii. Toxicitatea sistemică este posibilă (melarsomina fiind un compus pe bază de arsenic), de aceea se respectă cu strictețe dozele și protocolul. Cele mai grave complicații rămân însă cele tromboembolice: pe măsură ce viermii mor și se dezintegrează, fragmentele pot bloca vasele pulmonare, provocând dificultăți respiratorii acute sau chiar deces subit. Administrarea prealabilă de doxiciclină și de preventiv (macroaciclic) timp de 1-2 luni înainte de injecții, conform protocolului actual, reduce povara parazitară de la bun început (ucide larvele stadiul L3/L4) și slăbește viermii, ceea ce face tratamentul mai sigur. În cazuri foarte avansate, dacă câinele prezintă sindrom cav sau insuficiență cardiacă refractară, poate fi necesară o intervenție chirurgicală (cardiotomie cu extragerea manuală a viermilor prin vena jugulară). Aceasta este însă o procedură riscantă, disponibilă doar în centre veterinare specializate.
Alte opțiuni terapeutice? Unii proprietari se întreabă dacă nu există tratamente „naturale” sau măcar alternative la injecțiile cu arsenic. Atenție: nu există dovezi că remediile naturiste ar elimina eficient Dirofilaria. Singura moleculă cu efect adulticid dovedit rămâne melarsomina. În lipsa tratamentului, viermii vor continua să trăiască ani de zile în câine, provocând leziuni progresive inimii și plămânilor. O strategie folosită în trecut este așa-numita terapie de „slow-kill” (ucidere lentă): constă în administrarea continuă, timp de 1-2 ani, a preventiveleor lunare (ivermectină/milbemicină) în speranța că viermii adulți vor muri prematur. Totodată, se dă doxicilină intermitent. Ghidurile actuale nu recomandă acest protocol decât eventual în situații speciale (câine foarte bătrân sau cu contraindicații la melarsomină), și numai sub supraveghere veterinară strictă. Metoda slow-kill are dezavantaje majore: durează mult (timp în care viermii provoacă daune permanente), nu elimină toți viermii adulți în mod fiabil și există riscul selecției de paraziți rezistenți la medicamentele prevent ive. De asemenea, câinele rămâne o sursă de infecție (microfilarii circulante) pentru comunitate pe toată durata „tratamentului” lent. Prin urmare, “uciderea lentă” nu înlocuiește terapia adulticidă standard decât dacă medicul consideră că animalul nu poate suporta melarsomina. În rest, tratamentul prompt cu melarsomină rămâne soluția optimă, dând câinelui cele mai mari șanse de vindecare completă.
Pe scurt, deși tratamentul dirofilariozei la câini este posibil și majoritatea pacienților pot fi vindecați dacă se urmează protocolul corect, procedura implică efort, riscuri și costuri considerabile. Din acest motiv, accentul trebuie pus pe prevenție, mult mai sigură și mai ieftină decât tratarea unui animal bolnav.
Prevenție, cum îți poți proteja câinele
Prevenirea dirofilariozei se realizează prin două strategii complementare: profilaxia medicamentoasă (administrarea regulată de produse ce ucid larvele înainte să devină viermi adulți) și protecția împotriva înțepăturilor de țânțari. Urmând aceste măsuri, dirofilarioza poate fi prevenită aproape 100%, evitându-se suferința câinelui și tratamentele agresive ulterioare.
Medicamente preventive (macrolicide). Există o serie de produse veterinare antiparazitare, denumite prevenitive cardiace sau filaricide larvare, care ucid stadiile larvare de Dirofilaria immitis pe parcursul migrării lor prin organism, înainte ca acestea să ajungă în inimă și să devină viermi adulți. Majoritatea acestor produse conțin substanțe din clasa lactonelor macrociclice (denumite și „macrolide”): ivermectină, milbemicină oxime, moxidectină sau selamectină. Formulările comerciale disponibile includ:
- Tablete masticabile administrate lunar pe cale orală, de pildă cele cu ivermectină (uneori combinată cu pirantel, praziquantel etc. pentru spectru lărgit) sau cele cu milbemicină oxime (adesea combinate cu alte substanțe contra nematodelor, teniilor ori puricilor).
- Pipete spot-on (tratament topic, lunar), soluții care se aplică pe pielea câinelui (ceafă) și din care substanța activă se absoarbe progresiv. Majoritatea conțin moxidectină sau selamectină, uneori în combinație cu un insecticid adulticid pentru purici și căpușe. Exemple: Advocate / Advantage Multi (moxidectin + imidacloprid), Revolution (selamectină).
- Injecții cu eliberare prelungită, există produse pe bază de moxidectină cu administrare injectabilă subcutanată, care oferă protecție 6 sau 12 luni dintr-o singură doză. Acestea pot fi utile pentru proprietarii care doresc să evite administrările lunare, asigurând un nivel constant de preventiv în organismul câinelui.
Indiferent de formă, toate aceste preventive acționează similar: distrug larvele de Dirofilaria aflate în stadiile L3 și L4 (stadii timpurii, care migrează prin țesuturi după infectare). Practic, când administrați lunar o tabletă sau pipetă, ucideți orice larvă introdusă de țânțari în ultima lună, înainte ca aceasta să ajungă în vasele pulmonare și să se transforme în vierme adult. Astfel se întrerupe ciclul de viață al parazitului și câinele rămâne neinfectat. Este important de reținut că aceste medicamente nu omoară viermii adulți existenți; de aceea, la un câine deja infectat, prevenția nu vindecă boala, aici este necesar tratamentul adulticid discutat mai sus.
Schema de administrare. Regula generală: preventivul se administrează regulat, la intervalul recomandat (de obicei lunar), fără întreruperi pe toată durata sezonului de țânțari și, ideal, tot timpul anului. În România, mulți proprietari optează să administreze prevenția din primăvară până în toamnă (martie/aprilie până la final de noiembrie), ceea ce acoperă de obicei sezonul activ al țânțarilor. Totuși, experții (AHS, CAPC) subliniază că din cauza variabilității climatice și a posibilității ca țânțarii să supraviețuiască în spații închise, este mai sigură administrarea continuă, 12 luni pe an. Aceasta are și avantajul de a fi mai ușor de ținut minte (doză lunară fixă) și de a oferi protecție și împotriva altor paraziți interni (majoritatea preventivelor au spectru și contra viermilor intestinali) sau externi. În plus, menținerea tratamentului tot anul previne posibile infecții incipiente târzii (toamna târziu) să se maturizeze în lunile de iarnă, când proprietarul ar putea întrerupe medicația crezând că nu mai e nevoie, o greșeală ce ar putea permite viermilor să se dezvolte. Așadar, discută cu medicul veterinar despre cel mai bun plan de prevenție adaptat zonei tale, dar ține cont că continuitatea este esențială. Dacă folosești tablete/pipete lunare, setează-ți o reamintire și nu depăși intervalul recomandat. Studiile arată că chiar și o singură doză omisă sau întârziată poate lăsa câinele vulnerabil la infecție. (De exemplu, dacă uiți doza de iulie și câinele este înțepat de țânțari infectați în acel interval, larvele pot avansa dincolo de stadiul pe care preventivul le-ar fi putut ucide retroactiv.) În cazul în care ai omis o doză, administreaz-o imediat ce îți amintești și discută cu medicul despre necesitatea testării peste câteva luni.
Siguranța preventivelor. Produsele menționate sunt în general foarte sigure pentru câini, inclusiv pentru rase sensibile la ivermectină (collie și înrudite) atunci când sunt folosite în dozele profilactice standard. Efectele adverse sunt rare și minore (de obicei deranjamente gastrointestinale trecătoare). Mii de studii și ani de utilizare stau la baza recomandărilor actuale, beneficiile depășesc cu mult eventualele riscuri. Totuși, nu administra niciodată un astfel de produs fără avizul medicului veterinar. Dozajele se calculează în funcție de greutatea câinelui, iar unele substanțe pot fi periculoase pentru anumite specii (de exemplu, selamectina și moxidectina spot-on pentru pisici au concentrații diferite față de cele pentru câini; un produs pentru câini nu trebuie folosit la pisici și viceversa). Urmează indicațiile de pe prospect și păstrează o evidență a dozelor administrate.
Protecția împotriva țânțarilor. Pe lângă profilaxia medicamentoasă, este înțelept să reduci pe cât posibil expunerea câinelui la țânțari, mai ales în lunile cu activitate intensă. Măsuri utile:
- Ține câinele în casă în perioadele de vârf de activitate a țânțarilor (seara târziu și dimineața devreme, în special vara). Țânțarii sunt mai activi la amurg și în zori, deci evită plimbările atunci, dacă e posibil.
- Plase contra insectelor la ferestre, spray-uri repelente ambientale, dispozitive cu ultrasunete, orice metodă de a împiedica țânțarii să intre în casă va ajuta la protejarea întregii familii (inclusiv a câinelui).
- Produse repelente externe pentru câini: există soluții spot-on sau zgărzi impregnate cu substanțe repelente/insecticide (cum ar fi deltametrina, permethrina etc.) care, pe lângă controlul puricilor și căpușelor, țin la distanță și țânțarii. De exemplu, s-a constatat că un zgardă cu deltametrină 4% asigură efect repelent contra țânțarilor și reduce semnificativ incidența dirofilariozei în zone endemice dacă este purtată constant în sezonul de risc. Un alt studiu a arătat că aplicarea lunară a unor spot-on ce conțin combinații de insecticide (ex. permethrin + alți compuși) poate preveni mușcăturile de țânțari și implicit infecția. Aceste produse repelente complement profilaxia orală: ele nu substituie preventivul (nu ucid larvele din sânge), dar reduc semnificativ șansa ca un țânțar infectat să-ți înțepe câinele. Așadar, o abordare multimodală, preventiv intern + protecție externă, oferă cea mai bună siguranță.
- Eliminarea surselor de apă stătută din jurul gospodăriei, ghivece cu apă, băltoace, butoaie neacoperite etc., unde țânțarii își depun ouăle. Reducând populația locală de țânțari, scade proporțional și riscul de dirofilarioză.
Testare periodică. Chiar și cu cea mai riguroasă prevenție, niciun produs nu este 100% eficient în orice condiții (de exemplu, câinele poate voma o pastilă fără să observi, sau zgarda repelentă poate fi pusă prea târziu). De aceea, testează-ți câinele anual pentru Dirofilaria, acest lucru face parte din prevenție! Dacă, în ciuda eforturilor, câinele se infectează, cu cât afli mai repede, cu atât tratamentul are șanse mai mari de succes. Consiliul Parazitologic (CAPC) recomandă: “testarea anuală a tuturor câinilor pentru antigen și microfilarii, precum și protejarea lor cu preventive administrate year-round (tot timpul anului)”. Prin urmare, respectarea dozelor + testare anuală = cea mai bună strategie de protecție.
Riscuri pentru oameni și contextul în România
Dirofilarioza este în primul rând o boală a câinilor (și a altor carnivore, precum vulpea, lupul, pisica, dihorul etc.), însă oamenii pot fi și ei infectați accidental de înțepătura unui țânțar purtător. Din fericire, omul este o gazdă atipică, în care larvele nu se dezvoltă complet până la stadiul de vierme adult reproductiv. Totuși, larvele injectate de țânțar pot migra la om și pot provoca leziuni locale. Cea mai frecventă consecință la oameni este așa-numita dirofilarioză pulmonară: larva de D. immitis ajunge în plămân, unde moare și declanșează formarea unui nodul inflamator (o granulom) ce poate fi vizibil pe radiografii. Aceste noduli pulmonari singuratici sunt adesea descoperiți întâmplător și pot fi confundați cu tumori sau tuberculoză, ducând uneori la intervenții chirurgicale inutile până se clarifică natura lor. În ultimele decenii, au fost raportate peste 100 de cazuri de dirofilarioză pulmonară la om în SUA, majoritatea în regiuni cu prevalență ridicată a heartworm-ului la câini. În Europa, infecțiile umane cu D. immitis sunt mai rare, însă se înregistrează destule cazuri cu Dirofilaria repens, o altă specie de filarie (viermele subcutanat) prezentă și ea la câini, care la om produce de obicei noduli subcutanați sau paraziți sub piele, uneori chiar invazii la nivelul ochiului (conjunctivă, pleoapă). Astfel de noduli subcutanați, conținând viermi, sunt adesea asimptomatici și descoperiți doar când sunt excizați chirurgical și trimiși la biopsie. Cazurile umane de dirofilarioză (pulmonară sau subcutanată) sunt probabil subdiagnosticate, mulți pacienți nu prezintă simptome alarmante, iar medicii pot să nu se gândească la această boală rară la om. Important de subliniat: la om, Dirofilaria nu se transmite de la animale direct, ci tot prin țânțar. Deci un câine cu dirofilarioză nu „infectează” stăpânul prin contact direct, însă prezența unui număr mare de câini infectați în comunitate crește șansa ca țânțarii locali să devină vectori și astfel sporește riscul de îmbolnăvire și pentru oameni. Din fericire, infecțiile umane rămân impasibile (viermele nu se maturizează și nu produce microfilarii la om), deci oamenii nu devin o sursă de infecție mai departe.
Contextul în România: Țara noastră se află într-o zonă geografică propice pentru dezvoltarea și răspândirea dirofilariozei. Studii parazitologice arată că Dirofilaria immitis este endemică la câinii domestici din România, cu prevalențe semnificative în multe județe. De asemenea, Dirofilaria repens (viermele subcutanat) co-există în multe regiuni, uneori aceiași țânțari putând transmite ambele specii simultan. S-au găsit filarii la vulpi, șacali și lupi în diverse zone ale țării, ceea ce confirmă că fauna sălbatică contribuie la menținerea parazitului în ecosistem. Clima temperată continentală a României, cu veri călduroase și umede, asigură o perioadă lungă (minim 5-6 luni pe an) în care țânțarii sunt activi și pot transmite infecția. În ultimii ani, medicii veterinari din România au raportat o creștere a numărului de cazuri diagnosticate, pe fondul conștientizării sporite și probabil al încălzirii climatice care extinde sezonul de transmitere. Zonele de câmpie din sud și est (Lunca Dunării, Bărăgan) par a avea o incidență mai mare, însă dirofilarioza a fost semnalată în toate regiunile, inclusiv în Transilvania și Moldova. Având în vedere populația încă numeroasă de câini fără stăpân din mediul urban și rural, care acționează ca rezervoare necontrolate, și circulația intensă a animalelor de companie (călătorii, adopții internaționale), România trebuie considerată integral drept zonă endemică de risc. Asta înseamnă că toți câinii, indiferent dacă stau la curte sau apartament, sunt susceptibili dacă nu sunt protejați, țânțarii pătrund ușor și în locuințe, deci chiar și un câine de interior poate fi mușcat și infectat. În plus, Dirofilaria repens a cauzat și la oameni din România cazuri de noduli subcutanați (inclusiv cu localizări oculare raportate în literatură), confirmând caracterul zoonotic al parazitului.
Din perspectivă de sănătate publică, controlul dirofilariozei la câini are beneficii și pentru protecția oamenilor. Reducerea prevalenței la câini (prin prevenție eficientă și tratarea celor infectați) scade drastic șansa ca un țânțar să devină infectat și ulterior să transmită omului larve de Dirofilaria. Cu alte cuvinte, un câine protejat = o familie mai protejată și o comunitate mai sigură. Organizarea de campanii de deparazitare a câinilor fără stăpân și impunerea profilaxiei la animalele de companie în zonele endemice sunt măsuri ce pot avea impact și asupra sănătății umane, limitând expunerea populației la acest zoonoză rară, dar reală.
Recomandări finale pentru stăpâni
- Administrează prevenția cu strictețe. Cea mai bună apărare contra „viermilor inimii” este să nu lași câinele să se infecteze. Alege, împreună cu medicul veterinar, un produs preventiv adecvat (tabletă lunară, pipetă spot-on sau injecție anuală) și respectă calendarul de administrare. Notează-ți în agendă sau setează alarme pentru zilele de dozare. Dacă ai mai mulți câini, asigură-te că fiecare primește doza corectă (supradozarea accidentală a unuia și subdozarea altuia pot fi periculoase). Menține prevenția tot timpul anului, dacă este posibil, organizațiile veterinare internaționale (de ex. CAPC) recomandă prevenție continuă în zonele endemice. Acest lucru oferă un nivel maxim de protecție și acoperă eventualele perioade atipice de activitate a țânțarilor.
- Testează-ți câinele anual la veterinar. Include testul de dirofilarioză în rutina anuală de sănătate a câinelui, alături de vaccinări și deparazitări. Chiar dacă îi dai preventiv lunar, un test rapid antigenic o dată pe an îți va confirma că totul e sub control (preventivele nu sunt infailibile și uneori pot interveni erori de administrare). Detectarea precoce a unei eventuale infecții face diferența dintre un tratament de succes și complicații iremediabile.
- Nu amâna tratamentul dacă câinele e pozitiv. Nimeni nu vrea să audă un diagnostic de dirofilarioză la propriul animal, dar vestea bună este că majoritatea câinilor pot fi tratați cu succes dacă se intervine prompt și corect. Urmează întocmai sfaturile veterinarului: programează tratamentul adulticid cât mai repede posibil (după stabilizarea câinelui, dacă e simptomatic) și respectă cu strictețe indicațiile de îngrijire post-injecție (repaus, medicație concomitentă etc.). Nu încerca „scurtături” sau remedii neavizate, de exemplu, nu există suplimente naturiste dovedite eficace împotriva viermilor inimii. Singurul tratament curativ este cel prescris de medic (melarsomină + adjuvante). Fără tratament, boala va progresa inevitabil și va pune viața câinelui în pericol.
- Protejează câinele de țânțari. Ca măsură suplimentară, folosește zgărzi antiparazitare repelente sau spot-on-uri cu efect repelent în sezonul cald, mai ales dacă locuiești într-o zonă mlăștinoasă sau cu mulți țânțari. La plimbare, evită pe cât posibil orele serii cu roiuri de țânțari și locurile precum stufărișurile, bălțile sau gropile de gunoi (unde țânțarii se pot reproduce). Dacă stai la curte, poți monta capcane luminoase pentru insecte și pulveriza periodic insecticide de mediu (atenție, unele pot fi toxice pentru animale, cere sfatul veterinarului pentru produse sigure).
- Informează-te din surse de încredere. Dirofilarioza a devenit un subiect tot mai discutat în rândul proprietarilor de animale. Asigură-te că informațiile pe care le consulți provin din surse veterinare credibile, de exemplu, American Heartworm Society, ESCCAP Europe (grupul european de studiu al paraziților), Companion Animal Parasite Council (CAPC) din SUA, precum și medicul tău veterinar curant. Evită sfaturile de pe forumuri neavizate sau „leacurile minune” promovate online fără suport științific.
- Fii vigilent dacă călătorești cu animalul. Dacă pleci cu câinele în vacanță într-o altă țară, interesează-te dacă zona respectivă este endemică pentru dirofilarioză sau alți paraziți. De pildă, dacă mergi vara în Grecia sau Italia de Sud, riscul de infecție poate fi chiar mai mare ca în România. Discută cu medicul veterinar înainte de călătorie: uneori se recomandă administrarea preventivului cu puțin înainte de plecare, pe durata sejurului și continuarea lui și la întoarcere, ca măsură de siguranță suplimentară.
- Controlează-ți toți câinii și chiar și pisicile. Dirofilarioza afectează cu precădere câinii, însă și pisicile pot contracta infecția (deși viermii la pisici rar ajung la maturitate și sunt mai puțini, pot provoca sindrom respirator HARD periculos). Dacă ai și pisici care ies afară, discută cu veterinarul despre prevenția la pisică (există spot-on-uri cu selamectină/moxidectină aprobate pentru pisici, menite să prevină heartworm-ul felin). Câinii din aceeași gospodărie trebuie toți incluși în programul de prevenție, altfel, dacă unul se infectează și nu este protejat, va deveni sursă de microfilarii pentru țânțari și implicit va pune în pericol și celelalte animale.
În concluzie, dirofilarioza la câini este o boală gravă, dar complet prevenibilă. Ca stăpân responsabil, rolul tău este să îți protejezi companionul canin prin administrarea consecventă a preventivelor și controale veterinare regulate. Prețul prevenției este infim în comparație cu costul (emoțional și financiar) al tratamentului și cu suferința prin care trece un câine bolnav. România fiind o zonă endemică, nu subestima riscul, “viermii inimii” pot lovi orice câine neprotejat. Urmează recomandările medicului veterinar, ține-ți patrupedul la adăpost de țânțari și paraziți, și te vei bucura de compania lui sănătoasă pentru mulți ani. Prin efort colectiv, dacă toți proprietarii își protejează animalele, putem reduce dramatic incidența acestei boli în rândul comunităților noastre. Previne acum, pentru a nu trata mai târziu!
Articol redactat și revizuit în decembrie 2025 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar