Diareea de colon la câini și pisici

Diareea este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care proprietarii de animale de companie solicită asistență veterinară. Deși adesea este un simptom tranzitoriu, înțelegerea originii și caracteristicilor sale este esențială pentru un management corect. Unul dintre cele mai distincte sindroame este diareea acută de colon, o afecțiune care, deși poate părea alarmantă, este adesea mai puțin severă sistemic decât alte forme de diaree. 

Definiția colitei și a diareei de colon

Termenul medical pentru inflamația colonului (intestinul gros) este colită. Colonul îndeplinește funcții vitale, inclusiv absorbția finală a apei și a electroliților din conținutul intestinal, stocarea materiilor fecale și digestia unor nutrienți prin fermentație bacteriană. Când mucoasa colonului devine inflamată, aceste funcții sunt grav perturbate. Incapacitatea de a absorbi corespunzător apa este mecanismul principal care duce la simptomul definitoriu al colitei: diareea. Este fundamental de reținut că diareea nu este o boală în sine, ci un semn clinic al unei probleme subiacente, în acest caz, inflamația de colon.

Diferențierea dintre diareea acută și cea cronică

Durata este un criteriu esențial în clasificarea diareei.

Diareea acută este definită ca un episod care durează mai puțin de 14 zile. Majoritatea cazurilor de colită acută se rezolvă cu tratament simptomatic minim sau chiar spontan, în câteva zile.

Pe de altă parte, diareea cronică este cea care persistă mai mult de 14 zile sau care apare intermitent pe o perioadă de trei până la patru săptămâni. Formele cronice semnalează adesea o problemă de fond mai complexă și necesită o investigație medicală amănunțită pentru a identifica o cauză specifică, cum ar fi boala inflamatorie intestinală (IBD), alergiile alimentare sau alte afecțiuni sistemice. Acest articol se va concentra exclusiv asupra formei acute a diareei de colon.

Distincția fundamentală: Diareea de intestin gros vs. diareea de intestin subțire

Cea mai importantă distincție clinică pe care un medic veterinar o face la începutul investigației este localizarea anatomică a problemei: intestinul gros (colon) sau intestinul subțire. Această diferențiere este crucială, deoarece cauzele, abordarea de diagnostic și opțiunile terapeutice variază semnificativ între cele două.

Diareea de intestin gros (de colon) se caracterizează printr-o triadă de semne clasice: frecvență crescută a defecării, volum redus de fecale la fiecare episod și prezența de sânge proaspăt, roșu aprins și/sau mucus cu aspect gelatinos. Un alt semn distinctiv este efortul la defecare. În ciuda acestor semne adesea dramatice, starea generală a animalului este de obicei bună, cu apetit normal și fără pierdere în greutate.

În contrast, diareea de intestin subțire se manifestă prin scaune cu volum mare, o frecvență normală sau doar ușor crescută a defecării și absența efortului la defecare. Dacă este prezent sânge, acesta este digerat în tranzitul prin tractul intestinal și apare sub formă de melenă – un scaun negru, cu aspect de zaț de cafea. Vărsăturile și pierderea în greutate sunt mai frecvent asociate cu afecțiunile intestinului subțire. Această formă de diaree este considerată, în general, mai gravă din punct de vedere sistemic, deoarece afectează direct capacitatea organismului de a absorbi nutrienții esențiali.

Tabel 1: Diferențierea între diareea de intestin gros (de colon) și cea de intestin subțire

Caracteristică Diaree de intestin gros (de colon) Diaree de intestin subțire
Frecvența defecării Crescută (adesea >5 ori/zi) Normală sau ușor crescută (3-5 ori/zi)
Volumul scaunului Redus, cantități mici per episod Mare
Efort la defecare Prezent, efort la defecare Absent
Prezența mucusului Frecventă, aspect gelatinos/slimos Rară
Prezența sângelui Roșu aprins  Negru, digerat (melenă) sau absent
Vărsături Mai puțin frecvente (<30% din cazuri) Pot fi prezente
Pierdere în greutate Rară în formele acute Frecventă în formele cronice
Stare generală De obicei bună, apetit normal Poate fi alterată, cu letargie

Cauzele comune ale diareei acute de colon

Episoadele de colită acută sunt rareori rezultatul unui singur factor izolat. Mai degrabă, ele apar în urma unei interacțiuni complexe între predispoziția animalului, mediul său și diverși factori declanșatori. 

Dieta / hrana (cea mai frecventă cauză la câini)

Dieta joacă un rol central în declanșarea colitei acute, în special la câini, care sunt adesea mai puțin selectivi în ceea ce privește alimentația decât pisicile.

  • Indiscreția alimentară: Aceasta este, de departe, cea mai comună cauză. Include consumul de resturi de la masa proprietarilor (în special alimente grase sau condimentate), explorarea coșului de gunoi, ingestia de mâncare stricată, cadavre de animale mici sau materii fecale de la alte specii. Aceste materiale pot introduce toxine bacteriene, pot fi greu de digerat sau pot irita mecanic mucoasa colonului.
  • Schimbări bruște de dietă: Trecerea de la o marcă sau un tip de hrană la alta fără o perioadă de tranziție treptată poate copleși sistemul digestiv. Flora intestinală, adaptată la un anumit substrat nutritiv, nu are timp să se reajusteze, ceea ce duce la fermentație anormală și iritație.
  • Intoleranțe sau alergii alimentare: Deși mai des asociate cu colita cronică, reacțiile adverse la anumite componente alimentare pot provoca și episoade acute. Acestea pot fi reacții la anumite surse de proteine (cum ar fi puiul, vita sau lactatele), la gluten, sau la aditivi precum coloranți și conservanți.

Stresul (colita de stres)

Stresul este un factor declanșator major, în special la câini, fiind responsabil pentru un număr mare de cazuri de colită acută. Legătura dintre creier și intestin (axa creier-intestin) este bine documentată. Hormonii de stres, cum ar fi cortizolul, pot afecta direct motilitatea intestinală, permeabilitatea barierei mucoasei și compoziția microbiomului. Mai mult, stresul cronic suprimă sistemul imunitar, făcând tractul gastrointestinal mai vulnerabil la infecții sau la reacții inflamatorii exagerate.

Evenimentele stresante comune includ:

  • Cazarea la o pensiune canină sau felină
  • Călătoriile lungi cu mașina sau avionul
  • Mutarea într-o locuință nouă
  • Furtunile, focurile de artificii sau alte zgomote puternice
  • Vizitele la medicul veterinar sau la frizer
  • Introducerea unui nou animal de companie sau a unui nou membru în familie (ex. un bebeluș).
    La pisici, stresul este, de asemenea, o cauză importantă de tulburări gastrointestinale, inclusiv colită.

 

Agenți infecțioși

O varietate de microorganisme pot invada și inflama colonul.

  • Paraziți:
    • La câini, parazitul clasic al colonului este Trichuris vulpis (viermele bici). Acești viermi se ancorează în mucoasa cecumului și a colonului, provocând iritație cronică și sângerări, ceea ce duce la o colită hemoragică caracteristică. Protozoarele precum Giardia și coccidiile, deși afectează în principal intestinul subțire, pot provoca uneori și semne de intestin gros.
    • La pisici, în special la pui, paraziții intestinali precum viermii rotunzi (Toxocara cati), viermii cu cârlig (Ancylostoma) și protozoarele (Giardia, Coccidia) sunt cauze frecvente de diaree. Un agent patogen specific pisicilor, care cauzează adesea o colită cronică sau recurentă greu de tratat, este Tritrichomonas foetus.
  • Bacterii:
    • Anumite bacterii pot prolifera în condiții favorabile (ex. disbioză, stres) și pot produce toxine care lezează mucoasa colonului. Printre acestea se numără Clostridium perfringens (care produce o enterotoxină), Clostridioides difficile (fost Clostridium difficile), Campylobacter, Salmonella și anumite tulpini patogene de Escherichia coli. Diagnosticul se poate baza pe culturi fecale sau pe identificarea toxinelor, deși simpla prezență a acestor bacterii nu confirmă boala, deoarece ele pot face parte și din flora normală.
  • Virusuri și fungi:
    • Sunt cauze mai puțin frecvente de colită acută izolată. Anumite virusuri, cum ar fi Coronavirusul canin sau felin, pot avea o componentă colonică. Infecțiile fungice sistemice, precum histoplasmoza, pot afecta, de asemenea, tractul gastrointestinal, inclusiv colonul, dar acestea sunt afecțiuni mai grave și mai rare.

Alte cauze

  • Corpi străini: Ingestia de obiecte precum bucăți de jucării, oase, bețe sau material textil. Chiar dacă aceste obiecte nu produc o obstrucție completă, ele pot zgâria și irita mucoasa intestinală pe parcursul tranzitului lor, provocând o reacție inflamatorie localizată.
  • Toxine și medicamente: Ingestia accidentală de plante de apartament toxice, substanțe chimice de uz casnic, insecticide sau medicamente umane (ex. antiinflamatoare nesteroidiene) poate provoca leziuni gastrointestinale severe, inclusiv colită. De asemenea, multe medicamente prescrise, în special antibioticele, pot perturba flora intestinală și pot avea ca efect secundar diareea.

În practica clinică, este adesea dificil să se atribuie un episod de colită unei singure cauze. Frecvent, este vorba de o „furtună perfectă” în care mai mulți factori de risc se suprapun. De exemplu, un câine este dus la o pensiune pentru weekend. Acesta este un factor de stres major. La pensiune, este expus la noi tulpini bacteriene de la alte animale. Stresul îi suprimă temporar sistemul imunitar, făcându-l mai susceptibil la aceste bacterii. La întoarcerea acasă, proprietarul, simțindu-se vinovat, îi oferă o mulțime de recompense bogate în grăsimi. Combinația acestor trei factori – stres, expunere la patogeni și indiscreție alimentară – culminează cu un episod sever de colită acută. Această perspectivă subliniază importanța unei abordări preventive multi-factoriale, care nu se limitează doar la controlul dietei, ci include și managementul stresului și un control riguros al paraziților pentru a reduce riscul general.

Recunoașterea semnelor clinice: Cum se manifestă colita acută?

Tabloul clinic al colitei acute este adesea dramatic și poate fi alarmant pentru proprietar, însă recunoașterea precisă a semnelor este esențială pentru a oferi medicului veterinar informații valoroase. Simptomele reflectă direct procesele patologice care au loc în colonul inflamat.

Simptome cheie (triada colitei)

Trei semne sunt considerate clasice pentru diareea de origine colonică și formează o „triadă” distinctivă:

  • Frecvență crescută și volum redus: Animalul manifestă nevoia de a defeca mult mai des decât în mod normal, uneori la intervale de câteva minute. Cu toate acestea, fiecare încercare produce doar o cantitate mică de fecale moi sau lichide. Acest lucru se datorează iritației constante a colonului, care nu mai poate stoca materiile fecale pentru o perioadă normală.
  • Prezența mucusului: Scaunele sunt adesea acoperite cu un strat vizibil de mucus, care poate fi transparent, albicios sau gălbui, având un aspect gelatinos sau „slimos”. Acesta reprezintă hipersecreția celulelor caliciforme ca răspuns la inflamație.
  • Sânge roșu aprins: Prezența de sânge proaspăt, sub formă de picături, striuri sau amestecat în scaun, este un semn foarte comun. Culoarea roșu aprins indică faptul că sângerarea provine din partea terminală a tractului digestiv (colon, rect), unde sângele nu are timp să fie digerat. Deși aspectul sângelui este adesea îngrijorător pentru proprietari, în colita acută necomplicată, cantitatea de sânge pierdută este de obicei mică și nu reprezintă un pericol imediat pentru viața animalului.

Comportament asociat

Pe lângă modificările aspectului fecalelor, comportamentul animalului în timpul defecării este, de asemenea, un indicator important.

  • Tenesmus: Acesta este termenul medical pentru efortul vizibil, prelungit și adesea dureros din timpul sau de după defecare. Animalul poate sta în poziția de defecare pentru o perioadă lungă, încordându-se, chiar dacă nu mai elimină nimic. Acest comportament este rezultatul inflamației și iritației rectale, care creează o senzație persistentă de „scaun incomplet”.
  • Urgență și accidente în casă: Iritarea colonului și contracțiile spastice anulează capacitatea normală de a controla defecația. Animalul poate manifesta o urgență extremă, alergând spre ușă, iar accidentele în casă devin frecvente, chiar și la animalele care sunt de obicei perfect educate.

Simptome secundare

Deși mai puțin constante, alte semne pot însoți tabloul clinic:

  • Disconfort abdominal: Unele animale pot manifesta semne de durere abdominală. Acestea pot include o postură „cocoșată”, reticență la a fi atins pe abdomen sau adoptarea „poziției de rugăciune” (cu pieptul la pământ și trenul posterior ridicat), o încercare de a decomprima organele abdominale. Flatulența (eliminarea de gaze) poate fi, de asemenea, mai pronunțată decât în mod normal.
  • Vărsături: Vărsăturile nu sunt un simptom principal al colitei izolate. Când apar, sunt de obicei sporadice. Statistic, mai puțin de o treime dintre câinii cu colită prezintă și vărsături. Prezența vărsăturilor frecvente și severe poate sugera o implicare a stomacului și a intestinului subțire (gastroenterocolită) sau o altă afecțiune.

Starea generală a animalului

Un aspect crucial în evaluarea unui animal cu diaree colonică acută este starea sa generală. În majoritatea cazurilor necomplicate, animalul rămâne vioi, alert și energic. Apetitul este de obicei normal sau doar ușor diminuat, iar animalul nu prezintă semne de boală sistemică, cum ar fi febră sau letargie profundă. Această menținere a unei stări generale bune este un factor cheie care diferențiază colita acută simplă de afecțiuni mult mai grave, cum ar fi parvoviroza sau gastroenterita hemoragică.

Una dintre cele mai frecvente și periculoase erori de interpretare din partea proprietarilor este confuzia dintre tenesmusul asociat colitei și constipație. Observând efortul animalului de a defeca, mulți presupun în mod eronat că acesta este constipat. În realitate, mecanismul este complet opus: animalul nu se chinuie pentru că „nu poate” elimina scaunul, ci pentru că iritația rectală îi dă constant senzația că „trebuie” să elimine ceva, chiar și atunci când colonul este gol. Această interpretare greșită poate duce la administrarea de tratamente la domiciliu total nepotrivite, cum ar fi laxative sau clisme, care nu fac decât să irite și mai mult un colon deja inflamat, putând agrava diareea, disconfortul și deshidratarea. Prin urmare, este vital ca proprietarii să fie educați să facă diferența: dacă animalul produce scaune moi sau lichide, indiferent cât de mici sunt cantitățile și cât de mare este efortul, diagnosticul probabil este o formă de diaree (colită), nu constipație.

Cum confirmă medicul veterinar colita?

Diagnosticul colitei acute este adesea prezumtiv, bazat pe istoricul și semnele clinice caracteristice. Cu toate acestea, o abordare sistematică este necesară pentru a exclude alte afecțiuni mai grave și pentru a identifica o cauză specifică, atunci când este posibil. Procesul de diagnostic reflectă un principiu fundamental al medicinei veterinare: o abordare treptată, care echilibrează necesitatea medicală cu bunăstarea animalului și resursele proprietarului.

Anamneza și examenul clinic

Primul și cel mai important pas în procesul de diagnostic este dialogul cu proprietarul și examinarea fizică a animalului.

  • Anamneza (istoricul medical): Colectarea unui istoric detaliat este crucială și poate oferi indicii valoroase despre cauză. Medicul veterinar va adresa întrebări specifice despre:
    • Dietă: Ce mănâncă animalul în mod normal? Au existat schimbări recente? A primit resturi de la masă, oase sau recompense noi?
    • Mediu și comportament: Are acces la coșul de gunoi? A ingerat obiecte necomestibile? A fost expus la toxine?
    • Factori de stres: A fost recent la pensiune, a călătorit, s-a mutat sau au existat alte schimbări în rutina sa?
    • Istoric medical: Ce medicație primește? Care este statusul de vaccinare și deparazitare? A mai avut episoade similare în trecut?
  • Examenul clinic complet: Examinarea fizică este esențială pentru a evalua starea generală a pacientului. Aceasta include:
    • Evaluarea stării de hidratare: Verificarea elasticității pielii și a umidității gingiilor pentru a determina gradul de deshidratare.
    • Palparea abdominală: Medicul va palpa cu atenție abdomenul pentru a detecta semne de durere, prezența de gaze, îngroșarea anselor intestinale sau mase anormale.
    • Examenul rectal (tușeu rectal): Este o componentă importantă a examinării în caz de suspiciune de colită. Permite evaluarea directă a mucoasei rectale, verificarea prezenței sângelui sau a mucusului pe mănușă și detectarea unor posibile anomalii precum polipi, stricturi (îngustări) sau mase tumorale care ar putea mima semnele de colită.

Analize de fecale 

Deoarece paraziții și infecțiile bacteriene sunt cauze comune, analiza materiilor fecale este de obicei următorul pas.

  • Examen coproparazitologic (flotație fecală): O mostră de fecale este amestecată cu o soluție specială care face ca ouăle de paraziți să plutească la suprafață, unde pot fi colectate și identificate la microscop. Acest test este esențial pentru a detecta ouă de Trichuris, viermi rotunzi sau viermi cu cârlig. Este important de menționat că eliminarea ouălor de paraziți poate fi intermitentă; prin urmare, un singur rezultat negativ nu exclude complet o infestare parazitară.
  • Teste specifice pentru protozoare: Pentru Giardia, un protozoar comun, sunt disponibile teste rapide de tip ELISA care detectează antigenele parazitului în fecale și sunt mai sensibile decât examinarea microscopică directă. La pisicile cu diaree cronică sau recurentă, se poate efectua un test PCR pentru a detecta ADN-ul Tritrichomonas foetus.
  • Citologie fecală: Un frotiu subțire de materii fecale este colorat și examinat la microscop. Acest test simplu poate oferi informații rapide despre populația bacteriană (de exemplu, o suprapopulație de spori de Clostridium), prezența celulelor inflamatorii (neutrofile) sau a unor agenți fungici.

Teste suplimentare (în cazuri atipice sau persistente)

Dacă episodul de colită este sever, dacă animalul prezintă semne de boală sistemică sau dacă diareea nu se rezolvă cu tratamentul inițial, sunt necesare investigații suplimentare.

  • Analize de sânge și urină: O hemoleucogramă completă și un profil biochimic seric sunt efectuate pentru a evalua starea generală de sănătate. În colita acută necomplicată, aceste rezultate sunt de obicei în limite normale. Totuși, ele sunt valoroase pentru a exclude cauze extra-intestinale de diaree (precum boli renale, hepatice, pancreatită sau boala Addison la câini) și pentru a evalua consecințele sistemice ale diareei (ex. deshidratare, dezechilibre electrolitice, anemie).
  • Imagistică medicală:
    • Radiografiile abdominale: Sunt utile în principal pentru a exclude prezența unor corpi străini radioopaci (vizibili la raze X, cum ar fi oasele sau metalele) sau pentru a detecta semne de obstrucție intestinală.
    • Ecografia abdominală: Este o tehnică imagistică mai avansată și neinvazivă care permite o vizualizare detaliată a organelor abdominale. Medicul poate evalua grosimea și stratificația pereților intestinali (un perete colonic îngroșat este un semn de inflamație), poate examina limfonodurile mezenterice (care se măresc în procese inflamatorii sau neoplazice) și poate evalua alte organe precum pancreasul, ficatul și rinichii.

Strategii terapeutice și de management

Tratamentul colitei acute vizează trei obiective principale: rezolvarea simptomelor, abordarea cauzei subiacente (dacă este identificată) și susținerea organismului pentru a permite vindecarea tractului intestinal. Abordarea este adesea multifactorială, combinând managementul dietetic cu intervenții farmacologice judicios selectate.

Terapia inițială și simptomatică

Pentru majoritatea cazurilor de colită acută necomplicată, terapia de susținere este piatra de temelie a tratamentului.

  • Repaus digestiv: O perioadă scurtă de post alimentar (de obicei 24 de ore, maxim 48) este adesea recomandată pentru a „odihni” tractul gastrointestinal. Aceasta reduce stimularea mecanică și secretorie a colonului inflamat, permițând inflamației să se diminueze. Este crucial ca accesul la apă proaspătă și curată să fie menținut în permanență pentru a preveni deshidratarea.
  • Rehidratare: Diareea duce la pierderi de lichide și electroliți. Asigurarea unui aport adecvat de apă este esențială. În cazurile în care animalul este deshidratat sau refuză să bea, poate fi necesară administrarea de fluide subcutanat sau, în cazuri severe, intravenos, în regim de spitalizare.
  • Introducerea unei diete blânde: După perioada de post, hrana este reintrodusă treptat, în porții mici și frecvente. Se utilizează o dietă foarte digestibilă și cu conținut scăzut de grăsimi. Grăsimile sunt mai greu de digerat și pot agrava diareea. Opțiunile clasice includ pui fiert (fără piele și oase) cu orez alb fiert sau diete veterinare special formulate (ex. Hill’s i/d, Royal Canin Gastrointestinal).

Managementul dietetic specific

Pe termen lung sau ca parte a tratamentului inițial, anumite modificări dietetice pot fi extrem de benefice.

  • Rolul fibrelor: Fibrele dietetice joacă un rol complex și adesea benefic în managementul colitei.
  • Fibrele solubile (ex. psyllium, pulpă de sfeclă, pectină) au capacitatea de a absorbi apa în colon, ajutând la formarea unui scaun mai consistent. 
  • Dietele veterinare terapeutice, formulate special pentru afecțiuni gastrointestinale, conțin adesea un amestec optim de fibre solubile și insolubile pentru a susține sănătatea colonului.
  • Dietele hipoalergenice: Dacă se suspectează o reacție adversă la un component alimentar, medicul veterinar poate recomanda o dietă de eliminare. Aceasta poate fi:
    • O dietă cu proteină nouă: Utilizează o sursă de proteine și carbohidrați pe care animalul nu a mai consumat-o niciodată (ex. rață și cartof, cangur și ovăz).
    • O dietă cu proteină hidrolizată: Proteinele din această dietă sunt descompuse enzimatic în fragmente foarte mici (peptide și aminoacizi), care sunt prea mici pentru a fi recunoscute și a declanșa un răspuns din partea sistemului imunitar.

Medicamente utilizate

Utilizarea medicamentelor depinde de severitatea cazului și de cauza suspectată.

  • Medicația antiparazitară: Având în vedere că infestările parazitare sunt o cauză comună și că testele fecale pot da rezultate fals negative, se recomandă frecvent administrarea unui tratament de deparazitare cu spectru larg, cum ar fi fenbendazolul, timp de 3-5 zile. Această abordare este sigură și poate rezolva problema fără a necesita teste suplimentare.
  • Utilizarea antibioticelor: Prescrierea antibioticelor în colita acută este un subiect nuanțat. Pe de o parte, antibioticele pot fi salvatoare în cazuri de infecții bacteriene confirmate sau în diareea hemoragică severă, unde există riscul de translocație bacteriană (trecerea bacteriilor din intestin în sânge), ceea ce poate duce la sepsis. Metronidazolul este frecvent utilizat, deoarece, pe lângă efectul său împotriva bacteriilor anaerobe și a unor protozoare, are și proprietăți antiinflamatorii locale în intestin. Pe de altă parte, utilizarea de rutină a antibioticelor în cazurile necomplicate este descurajată. Antibioticele pot perturba grav microbiomul intestinal, eliminând și bacteriile benefice, și pot contribui la dezvoltarea rezistenței bacteriene. Decizia de a utiliza antibiotice trebuie luată de medicul veterinar pe baza unei evaluări atente a raportului risc-beneficiu pentru fiecare pacient în parte.
  • Medicamente antiinflamatorii: Pentru colita cu o componentă inflamatorie marcată, se poate utiliza sulfasalazina. Acest medicament este o combinație între o sulfamidă (antibiotic) și acidul 5-aminosalicilic (un antiinflamator similar aspirinei). Legătura dintre cele două componente este scindată de bacteriile din colon, eliberând agentul antiinflamator exact acolo unde este necesar, cu efecte sistemice minime.
  • Probiotice și prebiotice: Suplimentarea cu probiotice (culturi de bacterii vii benefice) este o practică tot mai răspândită și susținută de dovezi. Probioticele ajută la restabilirea echilibrului florei intestinale, concurează cu bacteriile patogene pentru nutrienți și locuri de atașare pe mucoasă și pot modula răspunsul imun local. 

Prognosticul

Pentru marea majoritate a cazurilor de colită acută, inclusiv colita de stres sau cea indusă de indiscreții alimentare, prognosticul este excelent. Cu un management adecvat (repaus digestiv, dietă blândă și tratament de susținere), majoritatea animalelor se recuperează complet în 3 până la 5 zile. Cazurile care nu răspund la tratamentul inițial sau care sunt recurente necesită investigații suplimentare pentru a exclude o afecțiune cronică subiacentă.

Prevenția și îngrijirea la domiciliu

O abordare preventivă eficientă se bazează pe consistență și vigilență.

  • Dietă consistentă și de calitate: Hrăniți animalul cu o dietă de înaltă calitate, adecvată speciei, vârstei și nivelului de activitate. Evitați schimbările bruște de hrană; orice tranziție la o nouă dietă trebuie făcută treptat, pe parcursul a 7-10 zile, amestecând cantități crescânde din noua hrană cu cea veche. Este esențial să se evite administrarea de resturi de la masă, în special alimente grase, condimentate sau oase gătite, precum și un exces de recompense comerciale.
  • Controlul riguros al paraziților: Respectați cu strictețe programul de deparazitare internă recomandat de medicul veterinar. Multe produse moderne de prevenție a dirofilariozei includ și protecție împotriva paraziților intestinali comuni. Controalele coproparazitologice anuale sunt, de asemenea, recomandate.
  • Managementul stresului: Identificați sursele de stres din viața animalului și încercați să le minimizați. Asigurați o rutină zilnică predictibilă în ceea ce privește mesele, plimbările și perioadele de joacă. Creați un „spațiu sigur” (o cușcă, un pat) unde animalul se poate retrage când se simte copleșit. Pentru evenimente stresante previzibile (ex. o călătorie, cazare la pensiune), discutați cu medicul veterinar despre posibilitatea utilizării de suplimente calmante, difuzoare cu feromoni sau chiar o medicație anxiolitică pe termen scurt.
  • Supravegherea mediului: Asigurați-vă că animalul nu are acces la coșul de gunoi, substanțe chimice, medicamente umane sau plante toxice. În timpul plimbărilor, supravegheați câinele pentru a preveni ingestia de obiecte de pe jos, gunoaie sau materii fecale.

Ghid de îngrijire la domiciliu pentru cazuri ușoare

Pentru un animal adult, altfel sănătos, care prezintă un episod ușor de diaree colonică (fără vărsături, letargie sau alte semne de boală), următorul protocol poate fi aplicat la domiciliu:

  1. Post alimentar: Opriți complet hrana pentru o perioadă de 12-24 de ore. Acest lucru permite tractului intestinal să se calmeze. Asigurați-vă că animalul are în permanență acces la apă proaspătă.
  2. Hidratare continuă: Monitorizați consumul de apă. O bună hidratare este crucială pentru recuperare.
  3. Introducerea dietei blânde: După perioada de post, începeți să oferiți cantități mici dintr-o dietă blândă (ex. pui fiert și orez alb, brânză de vaci slabă, dovleac la conservă fără condimente) la intervale de câteva ore. Dacă diareea nu reapare, puteți crește treptat cantitatea și reduce frecvența meselor pe parcursul următoarelor 1-2 zile.
  4. Tranziția la dieta normală: Odată ce scaunul s-a normalizat complet pentru cel puțin 24 de ore, puteți începe să reintroduceți treptat hrana obișnuită, amestecând-o cu dieta blândă pe parcursul a 3-5 zile.

Când să contactați de urgență o clinică veterinară

Protocolul de îngrijire la domiciliu este adecvat doar pentru cazurile ușoare. Contactați imediat medicul veterinar dacă observați oricare dintre următoarele semne de alarmă, care indică o problemă potențial gravă:

  • Diareea persistă mai mult de 24-48 de ore sau se înrăutățește în ciuda managementului la domiciliu.
  • Prezența altor simptome severe: vărsături repetate, letargie profundă, slăbiciune, colaps sau refuzul complet al hranei și apei.
  • Semne de deshidratare semnificativă: gingii uscate și lipicioase, ochi înfundați în orbite, pierderea elasticității pielii.
  • Semne de durere abdominală severă: abdomen tensionat și dureros la palpare, gemete, agitație.
  • Prezența unor cantități mari de sânge în scaun sau scaune care sunt exclusiv sânge (diaree hemoragică).
  • Dacă pacientul este foarte tânăr (cățel sau pisoi), foarte bătrân sau are o afecțiune cronică preexistentă (ex. boală renală, cardiacă, diabet), deoarece aceștia au rezerve fiziologice limitate și se pot decompensa rapid.

Articol cu subiect comun: 

Diareea la câini – cauze, tratament, remedii naturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.