Bronșita la câini: Ghid complet pentru proprietari

Bronșita la câini este o afecțiune respiratorie în care căile aeriene (bronhiile) se inflamează, provocând în principal tuse persistentă și dificultăți de respirație. Atât bronșita acută (de scurtă durată, adesea cauzată de infecții, cunoscută ca tusea de canisă) cât și bronșita cronică (de lungă durată, frecventă la câinii mai în vârstă) pot afecta sănătatea și confortul patrupedului. Mai jos găsești un ghid ușor de înțeles, care acoperă toate aspectele legate de bronșita canină, de la cauze și simptome, până la diagnostic, tratament (inclusiv remedii naturiste) și prevenție.

Pe scurt, lucruri esențiale despre bronșita la câini:

• Ce este bronșita la câini: O inflamație a căilor respiratorii inferioare (bronhii și bronhiole) care duce la acumulare de mucus și tuse cronică ce durează peste 2 luni. Poate fi acută (apare brusc, de obicei din cauza infecțiilor, traheobronșită infecțioasă sau tuse de canisă) sau cronică (inflamație de lungă durată, adesea fără cauză identificabilă, similară cu boala pulmonară obstructivă cronică la oameni).
• Cauze și factori de risc: Cauza exactă a bronșitei cronice nu este de obicei identificată, însă iritanții inhalați pe termen lung (fum de țigară, poluare, praf, mucegai) pot contribui la inflamația bronhiilor. Infecțiile virale sau bacteriene provoacă frecvent bronșita acută contagioasă (tusea de canisă). Obezitatea agravează simptomele, iar igiena orală precară poate crește riscul de infecții pulmonare secundare. Câinii de talie mică și medie, de vârstă mijlocie sau seniori (ex: Westie, Cocker Spaniel, Poodle), sunt mai predispuși la bronșită cronică.
• Simptome principale: Tusea uscată persistentă (zilnică) este semnul distinctiv al bronșitei cronice. Tusea poate suna aspru, cu episoade de gâfâială, gâfâit sau retuș (câinele pare că vrea să vomite după o criză de tuse). Pe măsură ce boala evoluează, apar respirație îngreunată și șuierătoare (wheezing), oboseală la efort minim, intoleranță la exerciții și chiar leșin în cazuri grave. În stadii avansate, gingiile pot căpăta o nuanță albăstruie (cianoză) din cauza lipsei de oxigen. Notă: Bronșita acută (infecțioasă) se manifestă printr-o tuse puternică, harscă, adesea urmată de un sunet de gâfâit/fornăit, câinele poate părea altfel sănătos, fără febră sau apetit afectat.
• Diagnostic veterinar: Medicul veterinar va examina câinele și va analiza istoricul simptomelor (de cât timp tușește, în ce contexte apare tusea, expuneri la alți câini etc.). La auscultație, se pot auzi sunete pulmonare anormale (crepitații, șuierături). Radiografia toracică (X-ray) este de obicei prima investigație, evidențiind modificări caracteristice la nivelul bronhiilor și ajutând la excluderea altor boli (de inimă, tumori pulmonare). Testele de sânge pot verifica starea generală și pot exclude paraziți precum heartworm (dirofilarioză) sau lungworm. În cazuri mai complexe, se recurge la bronhoscopie (introducerea unei camere în căile aeriene sub anestezie generală) și spălătură bronhoalveolară (BAL), pentru a preleva probe de mucus și celule din plămâni. Aceste analize ajută la identificarea unei infecții bacteriene, parazitare sau a altor cauze ascunse ale tusei. (Pentru bronșita acută contagioasă, diagnosticul se bazează adesea pe simptomele tipice de “tuse de canisă” și pe istoricul de expunere la alți câini bolnavi).
• Tratament medical (la veterinar): De regulă, bronșita cronică necesită tratament de lungă durată pentru a controla simptomele, deoarece nu se vindecă complet. Principalele medicamente folosite sunt corticosteroizii (antiinflamatoare ce reduc inflamația căilor aeriene, ex. Prednison) și bronhodilatatoarele (medicamente care dilată bronhiile, ex. teofilină, terbutalină). Corticosteroizii sunt considerați tratatmentul de bază al bronșitei cronice, reducând inflamația și episoadele de tuse. Unele pot fi administrate pe cale inhalatorie (spray/inhalator) pentru a minimiza efectele secundare sistemice. Se pot prescrie și supresoare de tuse (de ex. medicamente cu codeină sau butorfanol) pentru a calma tusea uscată supărătoare, în special în formele acute sau în crize. Antibioticele sunt administrate doar dacă există o infecție bacteriană confirmată sau suspectată (de exemplu, în bronșita infecțioasă complicată sau dacă analizele BAL arată bacterii). În cazurile grave, când câinele are dificultăți majore de respirație, poate fi necesară spitalizarea pentru terapie cu oxigen și perfuzii intravenoase până la stabilizare. Pentru “tusea de canisă” necomplicată (bronșită acută infecțioasă), tratamentul constă în repaus, izolare de alți câini (boala e foarte contagioasă), o nutriție bună și hidratare; tusea se remite de obicei de la sine în 1-2 săptămâni. Veterinarul poate prescrie un supresor de tuse pentru a face câinele mai confortabil, iar antibiotice doar dacă apar complicații sau pneumonie.
• Remedii naturiste și îngrijire acasă: Pe lângă tratamentul prescris de medic, îngrijirea la domiciliu și unele remedii naturale pot ajuta la ameliorarea tusei și a disconfortului. Odihna și reducerea efortului fizic sunt esențiale în episoadele acute, mențineți câinele liniștit și evitați exercițiile intense până se ameliorează tusea. Aerul umidificat ajută mult: folosiți un umidificator în camera câinelui sau lăsați câinele în baie cu un duș fierbinte pornit (aburii calzi fluidifică secrețiile și calmeză căile respiratorii). Eliminați iritanții din mediu: nu fumați lângă animal și evitați spray-urile, praful excesiv, parfumurile puternice sau substanțele chimice în preajma câinelui, căile respiratorii inflamate sunt foarte sensibile la acești factori. Pentru plimbări, folosiți ham în loc de zgardă, astfel evitați presiunea pe trahee care poate declanșa tusea. Un guler cervical moale sau limitarea tragerii în lesă poate preveni iritarea gâtului. Un remediu de alinare este mierea naturală: o linguriță de miere (ex. miere de Manuka) oferită de 1-2 ori pe zi poate calma gâtul și reduce temporar tusea datorită efectului emolient și antibacterian al mierii. Puteți să o diluați într-o lingură de apă călduță pentru a fi mai ușor de administrat. De asemenea, ceaiul de plante calmante (precum rădăcina de lemn-dulce, licorice, sau nalbă mare) răcit la temperatura camerei poate fi oferit în cantități mici, deoarece lemn-dulcele are proprietăți antiinflamatorii și antitusive. Atenție: oricare remediu naturist trebuie folosit cu moderație și cu acordul veterinarului; acestea nu înlocuiesc tratamentul medical și dacă simptomele persistă sau se agravează, mergeți la veterinar.
• Evoluție și prognostic: Bronșita cronică la câini este o boală progresivă și ireversibilă, ceea ce înseamnă că nu se poate vindeca complet și leziunile din căile aeriene pot rămâne permanente. Totuși, vestea bună este că, cu tratament adecvat și grijă constantă, majoritatea câinilor cu bronșită cronică au o speranță de viață normală și o calitate excelentă a vieții. Tratamentul ajută la ținerea sub control a tusei și la încetinirea deteriorării plămânilor, permițând câinelui să se bucure în continuare de activitățile sale, cu unele ajustări. Vor exista perioade de recidivă (ex. tusea se poate accentua la schimbări de sezon sau dacă aerul este foarte poluat), însă acestea pot fi gestionate prin ajustarea medicației împreună cu veterinarul curant. În cazurile avansate, inflamația cronică poate duce la complicații precum bronșiectazii (lărgirea și deteriorarea ireversibilă a bronhiilor) și predispoziție la pneumonii recurente. De aceea, este importantă monitorizarea atentă: dacă observați o agravare bruscă a tusei sau dificultăți de respirație, mergeți de urgență la medicul veterinar. Bronșita acută infecțioasă are în general prognostic bun, majoritatea câinilor se recuperează complet în 1-3 săptămâni cu îngrijire corespunzătoare, însă puii și câinii în vârstă sau cu alte boli pot dezvolta forme mai grave (pneumonie), deci și în aceste cazuri monitorizarea atentă și intervenția veterinară promptă sunt esențiale.
• Prevenție: Pentru a preveni bronșita infecțioasă, vaccinați-vă câinele conform recomandărilor medicului veterinar, există vaccinuri care protejează împotriva principalelor microorganisme implicate în tusea de canisă (ex. Bordetella bronchiseptica, virusul parainfluenței, adenovirus etc.). Evitați expunerea cățelului neimunizat în spații aglomerate cu alți câini (petshop, pensiuni) unde bolile respiratorii se pot răspândi. Pentru a reduce riscul de bronșită cronică, feriți câinele de iritanți cronici: nu fumați în casă, mențineți un aer curat și umiditate optimă, curățați regulat praful și alergenii din locuință. Greutatea optimă ajută mult, preveniți obezitatea prin dietă echilibrată și mișcare moderată, deoarece obezitatea agravează simptomele respiratorii. Totodată, îngrijirea dentară periodică (periaj dentar, detartraj la veterinar când e nevoie) va reduce riscul ca bacteriile din gură să migreze spre plămâni și să provoace infecții pe fondul bronșitei cronice. Printr-un stil de viață sănătos, controale veterinare de rutină și atenție la orice semn respirator anormal, puteți minimiza șansele ca patrupedul dvs. să dezvolte bronșită.

Ce este bronșita la câini?

Bronșita reprezintă inflamația bronhiilor, tuburile respiratorii ce leagă traheea (căile aeriene superioare) de plămâni. La câini, această inflamație poate fi temporară (acută) sau cronică (persistentă). În bronșita acută, modificările în bronhii sunt de obicei reversibile dacă se tratează cauza (de exemplu, infecția) și inflamația dispare. În schimb, bronșita cronică durează luni sau ani, timp în care pereții bronhiilor suferă modificări (îngroșare, cicatrizare) ireversibile, iar lumenul (calibrul) bronhiilor rămâne îngustat de mucus și țesut inflamat. Practic, în bronșita cronică, excesul de secreții mucoase blochează parțial căile aeriene, iar oxigenul ajunge mai greu în alveolele pulmonare unde are loc respirația.

În limbaj simplu, bronșita la câini se manifestă în principal prin tuse. Uneori veți vedea termenul de „COPD” sau boală pulmonară obstructivă cronică folosit pentru bronșita cronică la câini, este similar conceptului de bronșită cronică și emfizem la oameni. Deși unii compară bronșita cronică la câini cu astmul, trebuie precizat că astmul (așa cum apare la om sau la pisici) presupune spasme bronșice reversibile. La câini, bronșita cronică nu prezintă aceleași mecanisme de constricție bruscă; inflamația și îngustarea căilor aeriene este mai constantă și ireversibilă, deci termenul de astm nu este cel mai potrivit pentru câini.

Bronșita canină poate apărea singură, dar adesea coexistă cu alte probleme respiratorii. De exemplu, câinii de talie mică pot avea simultan trahee colabată (trahee “lăsată” sau cartilaje traheale slăbite) alături de bronșită cronică, ambele contribuind la tuse. Inflamația cronică a bronhiilor poate de asemenea duce la bronșiectazii (dilatații anormale ale bronhiilor) sau poate fi precedată de episoade repetate de tuse de canisă în tinerețe. Este important de știut că bronșita cronică idiopatică (fără cauză cunoscută) nu este contagioasă, nu se transmite la alți câini sau la oameni. În schimb, bronșita infecțioasă acută (tusea de canisă) este foarte contagioasă între câini, fiind cauzată de virusuri și bacterii care se transmit prin aer.

Tipuri de bronșită la câini: acută vs. cronică

Bronșita acută apare brusc și durează o perioadă scurtă (zile sau săptămâni). Cea mai comună formă de bronșită acută la câini este traheobronșita infecțioasă canină, cunoscută popular drept “tusea de canisă”. Aceasta este cauzată de obicei de unul sau mai mulți agenți patogeni contagioși: virusuri (de exemplu, parainfluența canină, adenovirusul canin tip 2) și/sau bacterii (cel mai frecvent Bordetella bronchiseptica). Câinii o contractează în spații unde stau mulți câini împreună (adăposturi, pensiuni canine, expoziții), de unde și numele de “tuse de canisă”. Simptomele bronșitei acute infecțioase includ o tuse uscată, aspră, în accese, care poate fi urmată de un sunet ca de gâfâit sau încercare de vărsătură (câinele are tendința să elimine spumă sau salivă după tuse). În formele ușoare, câinele este vioi, mănâncă normal și nu face febră, iar tusea se atenuează treptat în circa 10-14 zile. În formele mai severe (de obicei la pui sau la câini cu imunitate scăzută), pot apărea secreții nazale purulente, febră, apatie și lipsa poftei de mâncare, indicând că infecția s-a agravat (eventual spre pneumonie sau jigodie, dacă coexistă).

Bronșita cronică la câini este o afecțiune de lungă durată, definită în general ca tuse cronică persistentă timp de cel puțin 2 luni, fără o cauză curabilă identificată (nu cauzată de boli cardiace, cancer, infecții active etc.). Apare cel mai frecvent la câini de vârstă mijlocie spre seniori (peste ~6-8 ani) și poate debuta insidios. Câinele poate avea inițial o tuse ușoară “din când în când”, pe care stăpânii o pot confunda cu “înecatul cu mâncare/apă” sau cu o tuse ocazională de laringită. În timp, însă, tusea devine zilnică și cronică, mai ales dimineața sau când câinele este agitat. Bronșita cronică nu este cauzată de o infecție activă și nu este contagioasă, deși uneori poate debuta după un episod infecțios care a declanșat inflamația. În bronșita cronică la câini, cauza exactă rămâne adesea necunoscută, medicul veterinar va exclude alte posibile cauze de tuse, iar dacă nu găsește nimic specific, va pune diagnosticul de bronșită cronică idiopatică. Există totuși factori ce contribuie la instalarea și agravarea bronșitei cronice: expunerea repetată la iritanți inhalatori (fum de țigară, noxe, praf, polen, mucegai) este considerată un factor major. De asemenea, bronșita cronică poate coexista cu sau poate fi agravată de alergii (alergie respiratorie), infestații parazitare (viermi pulmonari, dirofilarioză) sau episoade repetate de infecții respiratorii în antecedente. În peste 50% din cazuri însă, nu se identifică un factor unic declanșator (bronșită cronică idiopatică).

Respectivele două forme de bronșită pot fi legate: de exemplu, un câine care face bronșită acută infecțioasă severă în tinerețe poate rămâne cu o sensibilitate bronșică și poate dezvolta în timp bronșită cronică. Invers, un câine cu bronșită cronică (necontagioasă) poate suferi acut recidive infecțioase: inflamația cronică predispune la suprainfecții bacteriene pe fondul iritației mucoasei. Distincția între bronșită acută și cronică nu este întotdeauna evidentă pentru proprietar, de aceea evaluarea veterinară este importantă pentru stabilirea unui plan corect de tratament.

Cauze și factori de risc

Cauze ale bronșitei acute (infecțioase): Principala cauză este infecția respiratorie contagioasă. Traheobronșita infecțioasă canină (tusea de canisă) implică adesea mai mulți agenți patogeni concomitent. Virusurile (parainfluența, adenovirusul canin de tip 2, virusul sincițial respirator, etc.) afectează inițial mucoasa traheală și bronșică, după care bacteria Bordetella bronchiseptica (foarte răspândită) se poate suprapune, provocând inflamație și tuse severă. Câinele se infectează prin contact cu secrețiile respiratorii ale unui câine bolnav (tuse, strănut), boala se răspândește rapid în spațiile cu mulți câini. Alți agenți infecțioși care pot produce bronșită acută includ Mycoplasma (bacterie), virusul gripal canin (H3N8 sau H3N2) sau chiar forme incipiente de jigodie (care însă de obicei evoluează cu simptome mai grave). Paraziții respiratori (precum viermii pulmonari Oslerus osleri, Capillaria aerophila sau larvele de Strongyloides) pot cauza traheobronșită parazitară, o formă mai rară, dar ce trebuie avută în vedere la diagnosticul diferențial. De asemenea, inhalarea fumului sau a vaporilor iritanți chimici (de exemplu, incendiu, substanțe de curățenie puternice) poate provoca o bronșită acută neinfecțioasă (inflamație și arsură chimică a mucoasei respiratorii).

Cauze și factori de risc pentru bronșita cronică: În bronșita cronică canină, de obicei nu se găsește o cauză unică identificabilă (este adesea idiopatică). Totuși, cercetările sugerează că expunerea prelungită la factori iritanți sau inflamația repetată în timp joacă un rol. Printre acești factori se numără:
– Fumul de țigară și poluarea aerului: Câinii care trăiesc într-un mediu cu fum de țigară sau poluare pot dezvolta inflamație cronică a căilor respiratorii. Fumul pasiv este un iritant major pentru plămânii animalelor.
– Praful, mucegaiul și alergenii din mediu: Inhalarea constantă a prafului de casă, a sporilor de mucegai, a polenului sau a altor alergeni poate provoca bronșită alergică cronică. Sistemul imunitar al câinelui reacționează exagerat, menținând o stare de inflamație în bronhii. Câinii cu alergii respiratorii (asemănătoare febrei fânului la om) pot prezenta tuse cronică ca manifestare.
– Substanțe chimice și aerosolii casnici: Deodorante de cameră, spray-uri de păr, produse de curățenie cu vapori puternici, insecticide folosite în casă, toate acestea pot irita căile respiratorii sensibile ale unui câine predispus.
– Infecții respiratorii repetate: Câinii care au suferit episoade multiple de tuse de canisă sau pneumonii pot rămâne cu leziuni și hiperreactivitate la nivelul bronhiilor. Astfel de câini pot dezvolta în timp o bronșită cronică post-infecțioasă.
– Bolile cardiace sau traheale asociate: Insuficiența cardiacă congestivă (edem pulmonar cronic) sau colapsul de trahee pot provoca tuse cronică; această tuse de altă cauză poate întreține inflamația bronșică. Bronhiile iritate de efortul de tuse constant pot suferi modificări cronice.
– Predispoziția de rasă și vârstă: Orice câine poate face bronșită cronică, dar sunt mai frecvent afectați câinii de talie mică și medie, de vârstă mijlocie-înaintată. Rase menționate adesea includ: West Highland White Terrier, Cairn Terrier, Cocker Spaniel, Teckel (Dachshund), Pudel, Shih Tzu etc., însă nu este exclusă la rase mari.
– Obezitatea: Kilogramele în plus pun presiune pe funcția respiratorie. Un câine obez respiră mai greu, diafragma se mișcă mai dificil, iar țesutul gras produce la rândul lui inflamație în corp. S-a observat că obezitatea agravează simptomatologia bronșitei cronice și face managementul bolii mai dificil.
– Igiena orală deficitară: Infecțiile gingivale și dentare cronice pot permite bacteriilor din gură să ajungă în tractul respirator inferior (prin microaspirații în timpul tusei sau somnului), contribuind la inflamație și infecții ale bronhiilor. De fapt, boala parodontală este considerată un factor de risc pentru bronșita bacteriană secundară la câinii cu bronșită cronică, bacteriile din gură “călătoresc” în plămâni și amplifică problema.

În concluzie, bronșita cronică apare dintr-o interacțiune complexă între predispoziția individuală a câinelui și mediul său. Un câine predispus (vârstă, rasă) care trăiește într-un mediu cu mulți iritanți are riscuri mai mari. De multe ori nu putem indica un singur “vinovat”, dar putem acționa pentru a elimina cât mai mulți factori de risc din mediul animalului.

Simptome și manifestări clinice

Tusea cronică este simptomul central al bronșitei la câini. Proprietarii descriu adesea o tuse uscată, aspră, care poate suna ca un claxon sau ca o “gâfâială”. În bronșita cronică, câinele tușește zilnic de cel puțin două luni. Tusea poate fi inițial intermitentă (câteva accese pe zi), dar pe măsura trecerii timpului devine tot mai frecventă. Mulți câini tușesc mai rău dimineața, imediat după ce se ridică (după o perioadă de repaus). De asemenea, episoadele de tuse pot fi declanșate de schimbarea mediului (de exemplu, când câinele iese afară în aer rece sau intră într-o cameră cu praf) sau la începutul efortului fizic (când se entuziasmează la plimbare). Uneori tusea este atât de severă încât câinele poate vomita sau elimina spumă, în realitate, nu este o vărsătură propriu-zisă, ci „vărsătura albă” produsă de tusea intensă și iritația gâtului (eliminarea de mucus și salivă după accesul de tuse).

Gâfâitul și respirația greoaie: În afară de tuse, un câine cu bronșită cronică poate prezenta wheezing, un sunet șuierător fin la expir, cauzat de trecerea aerului prin bronhii îngustate. Acest șuierat se aude uneori doar cu stetoscopul, dar în cazuri severe se poate auzi ușor de către proprietar atunci când câinele respiră, mai ales după efort. Câinele poate părea că respiră mai repede sau mai superficial chiar și în repaus. Un stăpân atent poate număra frecvența respiratorie în repaus, normal ar fi <30 respirații pe minut la câinele calm; dacă observați constant valori mai mari, este un semn că respirația este afectată.

Intoleranță la efort și oboseală: Un câine cu bronșită are căile aeriene obstrucționate de mucus, deci aportul de oxigen este limitat. Drept urmare, apare o scădere a rezistenței la efort. Plimbările mai lungi, alergatul sau joaca prelungită pot provoca episoade de tuse intensă și gâfâială. Câinele va obosi mai repede decât înainte, poate chiar să se oprească și să stea jos pentru a se odihni după un efort minim. Unii proprietari observă că patrupedul evită să se mai joace sau pare letalog (posomorât), preferând să doarmă mai mult, din cauza disconfortului respirator.

Episoade de leșin (sincope): În cazurile severe de bronșită cronică, tusea puternică poate declanșa o sincope, pierderea temporară a cunoștinței. Leșinul apare din cauză că presiunea generată de criza de tuse scade fluxul de sânge către creier sau din cauză că nu ajunge suficient oxigen în sânge (din pricina obstrucției aerului). Dacă observați că în timpul unui episod de tuse câinele cade brusc și își revine repede, este foarte probabil o sincopă tusigenă, un semn că situația este gravă și trebuie intervenit medical.

Cianoză (gume albăstrui): În stadii avansate sau în pusee acute severe, nivelul de oxigen din sângele câinelui poate scădea atât de mult încât mucoasele sale (gingii, limbă) capătă o tentă vineție-albăstruie. Aceasta se numește cianoză și indică o oxigenare deficitară a țesuturilor. Cianoza este o urgență, dacă observați această colorare anormală a gingiilor, mergeți imediat la cel mai apropiat cabinet veterinar!

Alte posibile simptome: Un câine cu bronșită cronică nu are de obicei febră (nu este o infecție activă) și de regulă apetitul rămâne normal. Dacă observați febră, secreții nazale purulente, lipsa poftei de mâncare sau apatie severă, e posibil să fie vorba de o complicație (cum ar fi o pneumonie suprapusă) sau altă boală. De asemenea, bronșita cronică nu cauzează strănut sau scurgeri nazale în mod direct, dacă acestea apar, pot indica alergii concomitente sau infecții ale căilor respiratorii superioare.

Simptomele bronșitei vs. alte boli: Fiți conștienți că tusea cronică la câini nu este specifică doar bronșitei. Ea poate sugera și alte afecțiuni, de la boli cardiace (insuficiență cardiacă congestivă cauzată de valvulopatii, frecvent la rasele mici) până la colaps de trahee, paraziți cardiopulmonari (dirofilarioză, heartworm), alergii pulmonare sau chiar cancer pulmonar. De aceea, dacă animalul dumneavoastră tușește persistent, nu presupuneți automat că este “doar bronșită”. Un consult veterinar și eventual investigații vă vor ajuta să aflați cauza exactă.

În bronșita infecțioasă acută (tusea de canisă), simptomele apar la câteva zile după expunerea la un câine bolnav. Tusea este principala manifestare, putând fi foarte zgomotoasă, un „Ham!” aspru, repetitiv. Mulți o compară cu sunetul unei gâști sau ca și când câinele “are ceva în gât”. După accesul de tuse, câinele poate vomita spumă albă sau poate înghiți în sec de câteva ori (din cauza iritației gâtului). În formele necomplicate, câinele rămâne alert, mănâncă și bea normal. Dacă însă apar și secreții nazale/verzi, stare de moleșeală, febră, este un semn că bronșita s-a complicat. Orice pui de câine care tușește trebuie consultat de veterinar, deoarece la pui infecția se poate extinde rapid în plămâni (pneumonie) și poate deveni fatală.

Diagnostic

Diagnosticul bronșitei la câini începe, de obicei, cu o vizită la medicul veterinar pentru un consult complet. Iată ce implică procesul de diagnostic și ce teste pot fi efectuate:

• Consultația și istoricul medical: Veterinarul vă va întreba detalii despre tusea câinelui: când a început, cât de des tușește, cum sună tusea, în ce situații se agravează, dacă a fost expus la alți câini recent, dacă a avut episoade asemănătoare în trecut, etc. Un istoric detaliat este foarte util. Apoi, medicul va face un examen fizic amănunțit. La ascultarea cu stetoscopul, poate detecta sunete anormale: crepitații (sunete ca un pocnit/foșnet fin la inspir și expir, sugerând secreții în bronhii) sau șuierături (wheezing). De asemenea, va verifica dacă inima are un ritm normal sau nu (la bronșita cronică, inima de obicei bate normal sau mai încet, uneori cu aritmie sinusală legată de respirație, ceea ce diferențiază adesea tusea de cauze cardiace, unde inima are ritm adesea accelerat și neregulat). Veterinarul va inspecta și gura (culoarea gingiilor), ganglionii limfatici, va verifica temperatura câinelui și starea generală.
• Teste de sânge și fecale: Un hemoleucogramă completă (CBC) și un profil biochimic pot fi recomandate pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui și a exclude infecții sau alte probleme. În mod obișnuit, în bronșita cronică aceste analize sunt nespecifice (poate o ușoară creștere a globulelor albe dacă a existat o infecție bacteriană secundară, sau uneori un număr crescut de eozinofile dacă există componentă alergică). Testele pot ajuta la excluderea paraziților: de exemplu, un test de sânge pentru Dirofilaria immitis (heartworm) sau examenul coproparazitologic pentru ouă de lungworm (viermi pulmonari) ar putea fi indicate dacă contextul epidemiologic sugerează asta. Uneori, policitemia (hematocrit crescut) poate fi observată la bronșita cronică severă, ca reacție a organismului la lipsa de oxigen.
• Examinare radiologică (radiografie toracică): Acesta este un test-cheie. Radiografiile pulmonare pot evidenția modificări caracteristice bronșitei cronice, de exemplu, îngroșarea pereților bronșici (aspect de “inel” sau “dungă” pe radiografie, reprezentând bronhiile îngroșate vizibile în secțiune transversală sau longitudinală). În termeni simpli, pe radiografie se pot vedea bronhiile desenate mai clar decât normal (din cauza inflamației și fibrozării pereților). Uneori se pot vedea și zone de emfizem (spații aeriene anormal de mari) sau, dimpotrivă, zone cu atelectazie (părți de plămân colabat). Radiografia ajută și la excluderea altor cauze: de exemplu, poate arăta dacă există mărită inima (sugerând boală cardiacă congestivă) sau dacă există o masă tumorală ori semne de pneumonie. În bronșita infecțioasă acută, radiografia este adesea normală, dar se face pentru a exclude pneumonia sau colapsul traheal. În bronșita cronică, radiografia poate fi suficientă pentru un diagnostic prezumtiv împreună cu istoricul (câine mai în vârstă, tuse cronică de >2 luni). Dacă radiografia este neconcludentă sau se suspectează altceva, se vor continua investigațiile.
• Bronhoscopie: Acesta este un test avansat, disponibil de obicei în clinicile specializate. Sub anestezie generală, medicul introduce un bronhoscop (un tub subțire flexibil cu cameră) pe gura câinelui, în trahee și apoi în bronhii, pentru a vizualiza direct căile respiratorii. Bronhoscopia poate arăta mucoasă traheobronșică inflamată (roșie, îngroșată), prezența mucusului gros, eventual corpi străini sau malformații. De asemenea, în timpul bronhoscopiei se pot recolta probe: se poate face biopsie de mucoasă sau, mai frecvent, o spălătură bronhoalveolară (BAL). La BAL, medicul introduce puțin ser steril în plămân (prin tubul bronhoscopului) și apoi îl aspiră înapoi, colectând celule și microorganisme din adâncimea pulmonară. Aceste probe sunt trimise la laborator pentru analiză citologică (se uită la celule la microscop, de ex., pot vedea multe celule inflamatorii precum neutrofile sau eozinofile, bacterii, etc.) și cultură microbiologică (pentru a identifica dacă există vreo bacterie care crește din probă și la ce antibiotice este sensibilă). Bronhoscopia și BAL sunt foarte utile pentru a exclude alte boli: de exemplu, pot confirma o infecție bacteriană ocultă, pot găsi ouă/larve de paraziți pulmonari, sau pot evidenția prezența unei tumori endobronșice (care ar cauza tuse). În bronșita cronică idiopatică, aceste teste de obicei nu arată agenți infecțioși specifici (culturi negative) și se orientează spre diagnosticul de bronșită cronică prin excludere. Totuși, nu în toate cazurile este necesară bronhoscopia, de obicei se recomandă dacă tratamentul de probă nu a dat rezultate sau dacă se suspectează puternic altceva.
• Alte teste: În funcție de situație, veterinarul poate recomanda ecocardiografie (ultrasunete la inimă) pentru a exclude o boală cardiacă ce ar cauza tuse (ex: insuficiență cardiacă sau hipertensiune pulmonară). De asemenea, un EKG (electrocardiogramă) poate fi folosit pentru a verifica ritmul inimii, mai ales la rasele mici predispose la boli valvulare. Dacă se suspectează colaps de trahee, se pot face radiografii speciale sau fluoroscopie în timpul tusei, ori endoscopie. Pentru suspiciuni de tumori, uneori se apelează la tomografie computerizată (CT) pentru imagini mai detaliate ale plămânilor și căilor respiratorii. Însă, în majoritatea cazurilor de bronșită cronică, un set de bază de teste (analize de sânge, radiografii, +/- test paraziți) este suficient pentru diagnostic, bronhoscopia fiind folosită dacă răspunsul la terapia inițială nu este bun sau dacă apar elemente neobișnuite.

Diagnosticul diferențial: Pentru că tusea poate avea mai multe cauze, veterinarul va dori să excludă alte boli înainte de a confirma bronșita cronică. Printre acestea: tusea de canisă activă (dacă există context epidemiologic), colapsul traheal (foarte frecvent la rasele mici, adesea coexistă cu bronșita), pneumonia (infecție pulmonară, de obicei se vede pe radiografii), fibroza pulmonară (la unele rase ca Westie, există o boală cronică a plămânilor diferită de bronșită), bolile cardiace (insuficiența cardiacă congestivă duce la tuse, deci radiografiile și ecografia cardiacă ajută să distingem), sau chiar obiecte străine inhalate (ocazional, un fragment de lemn/iarbă aspirat în bronhie poate provoca tuse cronică și infecții recurente). Eliminând aceste posibilități și corelând datele clinice, se ajunge la diagnosticul de bronșită cronică.

Rezumat diagnostic: Bronșita cronică este un diagnostic de excludere. Nu există un test “pozitiv” specific care s-o identifice, dar prin combinația dintre: istoricul de tuse cronică, examinare clinică, radiografii sugestive și eliminarea altor cauze, veterinarul poate avea încredere în diagnosticul de bronșită. În schimb, bronșita acută infecțioasă se diagnostichează în principal prin recunoașterea taboului clinic tipic și a contextului de contagiozitate; teste precum radiografia sau cultura traheală pot fi folosite dacă simptomele nu se remit ușor sau dacă se agravează.

Tratament

Tratamentul bronșitei la câini urmărește în principal ameliorarea simptomelor (reducerea tusei, ușurarea respirației) și încetinirea progresiei bolii în cazul formei cronice. Deoarece cauzele pot fi diferite (infecțioase vs. neinfecțioase), abordarea terapeutică se va adapta fiecărui caz. Vom detalia atât tratamentul medical prescris de veterinar, cât și remediile adjuvante la domiciliu care pot sprijini recuperarea câinelui.

Tratamentul recomandat de medicul veterinar

1. Medicamente antiinflamatoare (corticosteroizi): Acestea sunt pilonul principal în tratamentul bronșitei cronice. Corticosteroizii (precum prednisonul sau varianta sa prednisolon) reduc inflamația din pereții bronhiilor și scad producția de mucus, rupând cercul vicios al tusei. Inițial, veterinarul poate prescrie o doză moderată de prednison pe cale orală, administrată zilnic, apoi doză descrescătoare treptat. Scopul este de a găsi doza minim eficientă care ține tusea sub control. Efecte secundare: Corticosteroizii la câini pot cauza sete și foame excesivă, urinare mai frecventă, ritm respirator mărit, uneori slăbiciune musculară sau schimbări de comportament (agitație). Pe termen lung pot predispune la infecții urinare, creștere în greutate sau alte probleme (de ex. sindrom Cushing, diabet), de aceea se dorește folosirea celei mai mici doze eficiente. O alternativă foarte utilă, când este posibil, o constituie corticosteroizii inhalați (ex: fluticazonă administrată cu un dispozitiv inhalator special pentru câini). Inhalarea steroidului duce medicamentul direct în plămâni, cu mai puține efecte secundare sistemice. Dacă reușiți să dresați câinele să accepte o mască de inhalare, aceasta poate fi o soluție excelentă pe termen lung, sub îndrumarea medicului.
2. Bronhodilatatoare: Sunt medicamente care relaxează mușchii din pereții bronhiilor, ajutând la dilatarea (deschiderea) căilor respiratorii. La câini se folosesc adesea metilxantine (precum teofilina sau forma sa aminofilină) și uneori beta-agonisti (precum terbutalina sau salbutamolul). Teoretic, acestea îmbunătățesc fluxul de aer, însă eficacitatea lor variază, mulți câini cu bronșită cronică nu au o ameliorare spectaculoasă doar cu bronhodilatatoare. Totuși, ele pot ajuta în combinație cu steroizii sau în episoade acute. Atenție: bronhodilatatoarele pot avea efecte secundare, precum agitație, tremor, ritm cardiac accelerat, vărsături sau diaree la supradozare. Unul dintre ele, pentoxifilina, are și efect antiinflamator pe lângă cel vasodilatator, deci uneori e preferată la câinii cu boală mai ușoară. Bronhodilatatoarele pot fi administrate oral (pastile) sau, unele, prin inhalare (ex. albuterol/salbutamol, care este de fapt spray de astm uman adaptat pentru câini).
3. Medicamente antitusive (supresoare de tuse): Dacă tusea este secă și chinuitoare, împiedicând odihna câinelui, medicul poate prescrie un antitusiv central care să reducă reflexul de tuse. Exemple: butorfanol (un opioid de uz veterinar) sau hidrocodonă/codeină (în unele țări, formula veterinară sau umană adaptată). Aceste medicamente nu tratează cauza, însă oferă câinelui un ragaz de la tuse, prevenind și agravarea inflamației din cauza efortului de tuse. Se utilizează pe termen scurt, mai ales în bronșita acută sau în perioadele de exacerbare a bronșitei cronice. Un medicament interesant folosit uneori este Maropitant (Cerenia), deși e conceput ca antivomitiv, s-a constatat că are și efect antitusiv la câini, reducând tusea printr-un mecanism central. Acesta poate fi o opțiune dacă opioidele nu pot fi folosite. Este crucial ca antitusivele să fie folosite numai la indicația veterinarului, de exemplu, nu se vor administra dacă câinele are încă mult mucus de eliminat (tuse productivă), deoarece suprimarea tusei ar reține secrețiile în plămâni. În tusea de canisă necomplicată, dacă tusea este foarte deranjantă, se poate administra de către medic un sirop antitusiv pentru câteva zile.
4. Antibiotice: În bronșita cronică idiopatică, de regulă nu se administrează antibiotice, decât dacă se suspectează o infecție bacteriană secundară (de exemplu, dacă câinele are febră sau dacă rezultatele bronhoscopiei/BAL arată bacterii). Alegerea antibioticului se face ideal pe baza culturii și antibiogramei din proba prelevată, pentru a ținti exact microbul implicat. Adesea, infecțiile bacteriene secundare în bronșita cronică sunt cu germeni oportuniști prezenți în căile respiratorii (ex. E. coli, Klebsiella, Pasteurella etc.). Cura de antibiotic trebuie urmată complet (de obicei 2 săptămâni sau mai mult, în funcție de indicații). În bronșita acută infecțioasă (tusea de canisă), fiind cauzată în principal de virusuri, antibioticele nu sunt necesare în formele obișnuite, boala se vindecă de la sine. Totuși, dacă simptomele durează peste 10 zile sau dacă apar semne de infecție bacteriană (secreții purulente, febră), veterinarul va prescrie un antibiotic eficient contra Bordetella (de exemplu doxiciclină sau enrofloxacină etc.).
5. Oxigenoterapie și spitalizare: Dacă un câine are o criză severă, de exemplu, intră într-un episod de insuficiență respiratorie acută (respiră foarte greu, cu mușchii abdominali, nivel de oxigen scăzut, eventual cianoză), va necesita îngrijire de urgență. La clinică i se va administra oxigen (prin mască, incubator sau sondă nazală) pentru a-i crește saturația de oxigen. De asemenea, poate primi medicamente injectabile bronhodilatatoare cu acțiune rapidă (ex. injecție cu terbutalină) și eventual sedative ușoare pentru a-l calma (agitația sporește consumul de oxigen). Câinii cu astfel de episoade pot necesita spitalizare până se stabilizează, apoi vor continua tratamentul acasă.
6. Măsuri adjuvante medicale: Unii medici pot recomanda nebulizări (inhalări de aerosoli) cu soluție salină sterilă sau cu medicamente bronhodilatatoare/antibiotice. Nebulizatorul creează un aerosol fin pe care câinele îl inhalează, ajutând la lichefierea mucusului și la administrarea medicamentelor direct în căi aeriene. De asemenea, masajul toracic sau percuțiile toracice (lovituri ușoare cu mâna făcută căuș pe pieptul câinelui, atunci când acesta stă cu capul mai în jos) pot ajuta la mobilizarea secrețiilor, această tehnică, numită kinetoterapie respiratorie, se face la indicația medicului, mai ales dacă câinele are multe secreții ce trebuie eliminate (în bronșita cronică de obicei tusea e uscată, deci nu e cazul, dar în pneumonii sau bronșite cu expectorație poate fi utilă). Pentru câinii cu componentă alergică, se pot prescrie antihistaminice sau medicamente anti-leucotriene, însă eficiența lor în bronșita cronică canină nu este foarte clară.
7. Terapie nouă și pe viitor: Medicina veterinară investighează terapii inovatoare pentru bronșita cronică. De exemplu, terapia cu celule stem este studiată experimental pentru efectele sale antiinflamatorii asupra țesutului pulmonar deteriorat. De asemenea, în cazurile cu componentă alergică, unii veterinari au încercat imunoterapia specifică alergenilor (injecții de desensibilizare, adică “vaccin” antialergic personalizat) pentru a reduce reactivitatea căilor respiratorii. Aceste metode sunt încă în faza de cercetare sau aplicare limitată, dar ar putea deveni opțiuni pe viitor. În plus, suplimente cu proprietăți antioxidante, antiinflamatoare sau stimulatoare ale imunității (ex. omega-3, vitamina C, N-acetilcisteină) pot fi recomandate ca adjuvante, deși dovezile științifice ale eficienței lor sunt neconcludente. Orice supliment ar trebui discutat cu medicul veterinar înainte.
8. Îngrijirea dentară: Poate părea surprinzător, dar menținerea sănătății dinților și gingiilor câinelui este considerată parte din tratamentul pe termen lung al unui câine cu bronșită cronică. Infecțiile dentare sau tartrul excesiv permit bacteriilor să prolifereze în gură, de unde pot ajunge în plămâni și agrava inflamația. Prin urmare, periați dinții câinelui zilnic sau cât de des posibil și faceți controale stomatologice periodice la veterinar, cu detartraj sub anestezie la nevoie. O gură curată înseamnă mai puține bacterii care pot coloniza căile respiratorii compromise.

Planul de tratament va fi adaptat de veterinar în funcție de severitatea și cauzele bronșitei. De exemplu, un câine cu bronșită cronică moderată ar putea primi prednison zilnic, plus un bronhodilatator, și eventual un inhalator pe termen lung. Un câine cu bronșită acută ușoară (tuse de canisă) poate avea nevoie doar de odihnă și, opțional, un sirop de tuse. Urmarea indicațiilor medicului și monitorizarea evoluției sunt cruciale. Este posibil ca dozele medicamentelor să necesite ajustări periodice, mai ales că bronșita cronică poate avea recidive. De regulă, tratamentul este pe viață pentru bronșita cronică, nu ne propunem vindecarea, ci managementul bolii astfel încât câinele să fie cât mai confortabil și activ.

Remedii naturiste și îngrijire la domiciliu

Pe lângă medicația alopată, îngrijirea zilnică acasă are un impact major asupra calității vieții unui câine cu bronșită. Multe măsuri sunt simple, dar eficiente pentru a reduce tusea și a ajuta respirația câinelui:

• Mediu umed și cald: Menținerea unei umidități optime în aerul din casă ajută la calmarea căilor respiratorii. Aerul uscat de iarnă sau aerul condiționat vara pot irita bronhiile; folosiți un umidificator în încăperea unde doarme câinele. Ca alternativă, duceți câinele în baie și dați drumul la dușul fierbinte câteva minute, lăsând aburii să umple încăperea, aceștia ajută la fluidizarea mucusului și la reducerea iritației. Atenție să nu fie apa prea fierbinte încât să streseze câinele; supravegheați-l în timpul “saunei” din baie. Căldura moderată este benefică: asigurați-vă că patrupedul nu stă în frig sau umezeală, mai ales dacă tușește. Puteți pune un pulovăraș pe câine în zilele reci, ca să evitați ca aerul rece să îi declanșeze tusea afară.
• Odihnă și reducerea efortului: Un câine care tușește are nevoie de liniște. Limitați joaca exagerată și exercițiile fizice obositoare până ce simptomele sunt sub control. Plimbările trebuie făcute în ritm domol; evitați alergatul, săriturile sau dresajul intens când câinele are un episod activ de bronșită. Oferiți-i un loc confortabil de dormit, departe de curent și fum. Dacă accesele de tuse îl trezesc noaptea, poate ajuta să ridicați ușor capul câinelui pe o pernuță mică, pentru a ușura drenajul secrețiilor (similar cu oamenii care dorm cu capul mai sus când sunt congestionați).
• Eliminarea factorilor iritanți: Poate cel mai important lucru la domiciliu este să îndepărtați tot ce poate irita căile respiratorii ale câinelui. Fumatul în casă este contraindicat, substanțele din fumul de țigară rămân în aer și pe suprafețe, câinele inhalându-le permanent. Dacă dumneavoastră sau altcineva fumează, limitați-vă la exterior, departe de animale. Evitați folosirea spray-urilor (parfum, odorizant, deodorant) în preajma câinelui și produse de curățenie cu miros puternic când este prin preajmă (de exemplu, când dați cu mopul cu clor/degresant, țineți câinele în altă cameră bine aerisită). Praful din casă poate fi un iritant, aspirați și ștergeți praful regulat. Dacă câinele este alergic la acarieni sau polen, discutați cu veterinarul despre reducerea alergenilor: filtre HEPA, curățarea lenjeriei, evitarea plimbărilor la orele cu polen maxim etc. Șemineele sau lumânările parfumate sunt și ele surse de fum/iritație, deci folosiți-le cu moderație sau deloc.
• Folosiți ham în loc de zgardă: După cum am menționat, o zgardă strânsă (sau chiar și una normală, dacă câinele trage în lesă) poate declanșa sau agrava tusea, prin presiunea pe trahee. Un ham (ham lucrativ) care distribuie presiunea pe piept este mult mai blând cu căile aeriene. Alegeți un ham pe mărimea câinelui și fixați-l comod, pentru plimbări. Evitați să-l trageți brusc sau să folosiți zgardă de corecție (strangulantă), aceste practici nu sunt recomandate oricum, cu atât mai mult la un câine cu probleme respiratorii.
• Controlul greutății și dietă sănătoasă: Dacă patrupedul are kilograme în plus, discutați cu medicul despre un plan de scădere în greutate. Chiar și 1-2 kg peste greutatea ideală pot îngreuna respirația câinelui. O dietă de calitate, echilibrată, bogată în nutrienți, va sprijini starea generală de sănătate și sistemul imunitar. Acizii grași Omega-3 din uleiul de pește au efecte antiinflamatorii ușoare și pot fi un supliment benefic (întrebați veterinarul pentru doză). Hidratarea este importantă, asigurați-vă că are mereu apă proaspătă la dispoziție; dacă bea puțin, puteți oferi ocazional supă clară de pui (necondimentată) ca să-l încurajați să își mențină fluiditatea secrețiilor.
• Remedii naturiste calmante: Așa cum am menționat mai sus, mierea este un remediu popular pentru tusea la câini. Are proprietăți antibacteriene ușoare și calmează mucoasele iritate. Administrați o jumătate de linguriță până la o linguriță de miere de calitate (ideal miere de Manuka sau de tei) pe zi pentru un câine de talie medie (în funcție de greutate), eventual împărțită în două doze. O puteți amesteca în puțină apă călduță. Atenție: nu dați miere puilor sub 1 an (din precauție, la fel ca la copiii mici, deși riscul de botulism la câini e rar).
  Un ceai de plante potrivite pentru tuse, oferit în cantitate mică, poate fi de ajutor: ceai de lemn-dulce (rădăcina, licorice) sau de nalbă mare (althaea) sunt cunoscute pentru proprietățile emoliente și antiinflamatorii. Lăsați ceaiul să se răcească complet și dați câinelui 1-2 lingurițe, asigurându-vă că îi place gustul. Lemnul-dulce are și un ușor efect de corticosteroid natural (glicirizina), deci nu exagerați și nu îl dați pe termen lung fără aviz veterinar.
  Dovlecelul și morcovul fierte și adăugate în hrană pot oferi antioxidanți și vitamine care susțin imunitatea. Unii specialiști în nutriție canină sugerează și păpădia (frunze uscate sau tinctură) ca supliment, deoarece conține antioxidanți și susține sănătatea generală, inclusiv a sistemului respirator și cardiovascular. Dacă aveți acces la plante medicinale sigure, puteți întreba veterinarul despre ele.
  Probioticele pot fi de ajutor dacă animalul a luat antibiotice sau are imunitatea slăbită, pentru a-i regla flora intestinală și indirect sistemul imunitar.
  În orice caz, nu administrați niciun supliment sau remediu “de uz uman” (cum ar fi siropuri de tuse pentru oameni, uleiuri esențiale etc.) fără acordul medicului veterinar, deoarece unele pot fi toxice pentru câini.
• Monitorizare atentă: Țineți un jurnal al simptomelor, notați în fiecare zi dacă și cât de mult a tușit câinele, când apar crizele, dacă pare mai bine sau mai rău. Acest jurnal este extrem de util pentru veterinar la evaluările de control, pentru a decide cum merge tratamentul. De asemenea, monitorizați frecvența respiratorie în repaus (cum am menționat, numărul de respirații pe minut când doarme liniștit). Dacă observați o creștere semnificativă față de normal sau orice semn de efort respirator (folosirea mușchilor abdominali la respirație, nările dilatate, poziție “ghemuită” cu gâtul întins), contactați medicul.
• Consultați medicul la timp: Dacă deși aplicați toate aceste măsuri, tusea persistă mai mult de câteva zile fără nicio îmbunătățire, sau dacă se agravează, nu amânați vizita la veterinar. La fel, dacă câinele prezintă chiar și ușoară cianoză, leșină sau refuză hrana, mergeți de urgență la cabinet. Bronșita poate evolua către pneumonie sau crize respiratorii acute, deci supravegherea profesională este importantă.

În concluzie, combinarea tratamentului medicamentos prescris de veterinar cu aceste măsuri de îngrijire la domiciliu oferă cele mai bune șanse ca patrupedul tău să ducă o viață normală, în ciuda diagnosticului de bronșită. Multe dintre aceste măsuri devin parte din rutina zilnică de îngrijire a unui câine cronic, la fel cum cineva cu astm își ia zilnic inhalatorul și evită fumul, la fel și câinele tău va beneficia de un mediu curat, odihnă și tratament regulat.

Întrebări frecvente despre bronșita la câini (FAQ)

Bronșita la câini este contagioasă?

Bronșita cronică idiopatică nu este contagioasă, dacă un singur câine din casă o are, nu o va “da” altor câini. Însă bronșita infecțioasă acută (tusea de canisă) este foarte contagioasă între câini. Aceasta se transmite prin contact apropiat, tuse sau strănut. Dacă ai mai mulți câini și unul face tuse de canisă, separă-l de ceilalți și dezinfectează obiectele comune. Oamenii nu iau direct boala de la câini, însă pot transporta germeni pe haine. Așadar, contagiozitatea depinde de cauză: bronșită infecțioasă da, bronșită cronică neinfecțioasă nu.

Care sunt diferențele dintre bronșita cronică și tusea de canisă?

În esență, tusea de canisă este o bronșită acută infecțioasă, debut brusc, durată scurtă (1-3 săptămâni), cauzată de germeni contagioși. Se manifestă prin tuse foarte puternică, dar adesea câinele e altfel în regulă și se vindecă cu îngrijire de suport. Bronșita cronică este o boală neinfecțioasă, de lungă durată (luni-ani), în care tusea persisită zilnic fără o infecție activă. Bronșita cronică necesită tratament medicamentos pe termen lung și nu se “ia” de la un câine la altul. O diferență ar fi și vârsta: tusea de canisă poate afecta orice câine (mai frecvent puii sau cei nevaccinați), pe când bronșita cronică apare mai ales la adulți în vârstă. Și aspectul tusei poate diferi: la tusea de canisă sunetul este foarte aspru, “claxonat”, pe când la bronșita cronică tusea poate fi uscată dar nu la fel de zgomotoasă, fiind mai mult o tuse persistentă și sacadată. Uneori însă, un episod de tuse de canisă poate prelungi simptomele și transforma în bronșită cronică la un câine sensibil.

Ce rase și categorii de vârstă sunt predispuse la bronșită cronică?

Bronșita cronică apare cel mai des la câini de talie mică și medie, de vârstă mijlocie spre seniori. Rasele mici precum Westie, Yorkie, Pudel, Bichon, Shi Tzu, Cavalier King Charles Spaniel, Teckel etc. sunt adesea menționate în studii ca având incidență mai mare. Și Cocker Spanielii sau chiar metișii de talie medie pot fi afectați. Nu înseamnă că un câine mare nu poate face bronșită, și la rase mari apare, doar că mai rar raportat. Vârsta tipică de diagnostic este după 6-7 ani, deși unii câini pot prezenta primele semne mai devreme, iar alții abia la senectute.

Cum deosebesc tusea cauzată de bronșită de cea cauzată de probleme cardiace?

Nu este întotdeauna simplu de diferențiat doar după sunet, de aceea e nevoie de consult veterinar și investigații. Totuși, câteva indicii: Tusea de cauză cardiacă (ex. din edem pulmonar cardiac) apare frecvent noaptea sau în timpul somnului și este adesea însoțită de intoleranță la efort și oboseală. Câinele cardiac poate prezenta și respirație rapidă în repaus (peste 30/min) și uneori leșin la efort, similar cu bronșita. La auscultație, inima cu probleme va avea adesea aritmii sau sufluri cardiace, pe când la bronșita cronică inima sună normal. Radiografiile și ecografia cardiacă clarifică diagnosticul. Pe scurt: doar veterinarul, prin examene, poate confirma cauza tusei. Dacă câinele e în vârstă și e rasă mică (predispusă și la boli valvulare cardiace, și la bronșită), de multe ori pot coexista ambele probleme, deci necesită tratament combinat.

Se vindecă vreodată bronșita cronică la câini?

Din păcate, nu există o vindecare completă a bronșitei cronice idiopatice la câini. Este considerată o boală ireversibilă și progresivă, ceea ce înseamnă că odată apărută, leziunile din bronhii rămân și pot chiar avansa în timp. Scopul tratamentului este să stopeze sau încetinească progresia și să țină simptomele sub control. Vestea bună este că majoritatea câinilor, cu tratament corect, pot duce o viață aproape normală, având o speranță de viață apropiată de cea a unui câine sănătos de aceeași vârstă. Practic, transformăm boala într-una managementabilă, similar cu modul în care un om cu astm poate trăi bine cu medicație. Câinele însă va trebui probabil să ia medicamente (cum ar fi inhalatorul sau pastilele) toată viața și să aibă parte de controale medicale periodice.

Ce trebuie să fac dacă câinele meu are o criză severă de tuse sau dificultăți de respirație?

Dacă patrupedul tușește continuu fără oprire, nu se poate odihni deloc din cauza tusei, sau dacă observi că respiră cu mare greutate (gâfâie cu gura deschisă, gingiile par palide sau albăstrui, se zbate să respire), acesta este un semn de urgență veterinară. Încearcă să ții câinele calm, nu îl forța să se miște, poate ajută să îl aduci într-un mediu cu aer umed (baia cu aburi) pentru câteva minute. Apoi transportă-l de urgență la veterinar sau la o clinică non-stop. Crizele severe pot indica fie o criză de astm alergic (dacă există componentă alergică), fie o pneumonie instalată, fie chiar insuficiență cardiacă acută (dacă diagnosticarea inițială a omis o problemă de inimă). Doar veterinarul îi poate administra oxigen și medicamentele de urgență (bronhodilatatoare injectabile, steroizi injectabili etc.) pentru a-l stabiliza. Așadar, nu ignora semne precum: respirație abdominală intensă, cianoză, colaps, tuse necontrolată prelungită, acestea necesită asistență imediată.

Ce remedii naturiste pot ajuta un câine care tușește?

Remediile naturiste pot fi adiționale tratamentului medical, pentru a oferi confort. Cele mai cunoscute și sigure includ: mierea, un calmant al gâtului (o linguriță pe zi, dacă nu există diabet), aburii/hidroterapia, cum am menționat, dus câinele în baie cu aburi pentru a ajuta la desfundarea bronhiilor, și ceaiuri din plante emoliente (lemn-dulce, nalbă). De asemenea, uleiul de cocos administrat în cantități mici (1/2 linguriță) uneori este sugerat de proprietari pentru efectul antibacterian ușor și pentru acizii grași benefici, însă dovezile sunt anecdotice. Propolisul (un produs apicol) are acțiune antimicrobiană, dar trebuie dat cu precauție, în doză foarte mică, deoarece poate irita stomacul. Un aer mai curat și umidificat din mediu este poate cel mai eficient “remediu natural”. Nu uitați, remediile naturiste nu înlocuiesc vizita la medic, ele sunt pentru cazuri ușoare sau complementare tratamentului convențional. Înainte de a da câinelui orice supliment sau plantă, consultați veterinarul despre siguranță și dozaj.

Cum pot preveni bronșita la câinele meu?

Pentru bronșita infecțioasă (tusea de canisă), prevenția se face prin vaccinare regulată și evitarea expunerii la focare de infecție. Există vaccinuri care acoperă cei mai comuni agenți (inclusiv vaccin intranazal pentru Bordetella), și veterinarul vă va indica la ce interval trebuie repetate, mai ales dacă câinele merge la hotel canin sau grădinițe de câini. Pentru bronșita cronică, prevenția ține de menținerea unui mediu sănătos: nu fumați lângă câine, aerisiți casa, reduceți praful și alergenii. Mențineți câinele într-o formă fizică bună, cu o dietă echilibrată, un sistem imunitar puternic poate face față mai bine eventualelor iritații sau infecții minore fără să escaladeze într-o inflamație cronică. Îngrijiți-i dinții pentru a preveni surse de infecție. Dacă locuiți într-o zonă unde există paraziți pulmonari sau heartworm, administrați regulat preventivul antiparazitar prescris de medic (de obicei inima-parasite se previne lunar cu tablete speciale). Pe scurt, prevenția bronșitei seamănă cu regulile de viață sănătoasă: evitați noxele, preveniți infecțiile (prin vaccinare și igienă), și mergeți la controale regulate la veterinar, uneori bronșita e precedată de tuse ușoară pe care numai medicul o poate interpreta corect la început.

Concluzie

În concluzie, bronșita la câini poate fi o provocare atât pentru animal, cât și pentru proprietar, însă cu informare corectă, tratament adecvat și multă grijă, câinele tău poate să ducă o viață fericită în continuare. Fii mereu atent la nevoile lui, comunică des cu medicul veterinar și oferă-i patrupedului tău un mediu plin de dragoste și aer curat. Respiră ușurat: acum ești pregătit să ai grijă de un cățel cu bronșită! 

(Articol redactat și revizuit în decembrie 2025 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)