Anaplasmoza la câini: Simptome, diagnostic și tratament

Anaplasmoza este o boală infecțioasă (o bacterie), transmisă de căpușe, care reprezintă o amenințare tot mai mare pentru sănătatea câinilor. Odată ce pătrund în organism, aceste bacterii invadează celulele sanguine, declanșând un răspuns inflamator și provocând o gamă largă de simptome, de la forme ușoare, asemănătoare gripei, până la complicații severe care pot pune viața în pericol.

La câini, boala este cauzată în principal de două specii distincte de bacterii, fiecare cu un tropism celular specific, ceea ce duce la două forme clinice diferite ale bolii:

1. Anaplasma phagocytophilum: Această specie infectează granulocitele (un tip de globule albe, în special neutrofilele) și provoacă anaplasmoza granulocitară canină. Este transmisă de căpușele din genul Ixodes, aceleași care transmit și boala Lyme.
2. Anaplasma platys: Această specie infectează trombocitele (plachetele sanguine) și provoacă trombocitopenia ciclică infecțioasă. Este transmisă de căpușa brună a câinelui (Rhipicephalus sanguineus).

Deși mulți câini infectați pot rămâne asimptomatici, recunoașterea timpurie a semnelor clinice și un diagnostic precis sunt esențiale pentru a iniția tratamentul corect și pentru a preveni consecințele pe termen lung.

Cum se infectează câinii?

Principala cale de transmitere a anaplasmozei este prin mușcătura unei căpușe infectate. Este crucial de înțeles că transmiterea nu este instantanee. O căpușă trebuie să rămână atașată și să se hrănească timp de cel puțin 24-48 de ore pentru a inocula o cantitate suficientă de bacterii pentru a provoca infecția. Această fereastră de timp este fundamentală pentru strategiile de prevenție.

Perioada de incubație, adică intervalul de timp de la mușcătura infectantă până la apariția primelor simptome, este de obicei de până la 2 săptămâni.

Deși transmiterea prin căpușe este calea predominantă, cercetări recente sugerează și posibilitatea transmiterii de la mamă la făt.

Simptome și semne Clinice

Anaplasmoza este adesea numită „marele imitator”, deoarece simptomele sale sunt frecvent nespecifice și pot fi confundate cu multe alte afecțiuni. Un număr semnificativ de câini pot fi purtători asimptomatici, fără a manifesta semne de boală. Atunci când apar, simptomele variază în funcție de faza bolii și de specia de Anaplasma implicată.

Faza acută (primele 1-3 săptămâni post-infecție)

În această fază, semnele clinice sunt adesea bruște și pot semăna cu o gripă severă. Cele mai comune manifestări includ:

• Semne generale: Febră (adesea peste 38.5°C), letargie, apatie și pierderea poftei de mâncare (anorexie).
• Dureri musculo-scheletice: Durerea articulară (poliartrita) și șchiopătura sunt semne foarte caracteristice, în special pentru infecția cu A. phagocytophilum. Câinii pot prezenta rigiditate și reticență la mișcare.
• Semne gastrointestinale: Vărsăturile și diareea pot fi prezente.
• Limfadenopatie și splenomegalie: Mărirea ganglionilor limfatici și a splinei poate fi detectată la examenul clinic.

Diferențe clinice între A. phagocytophilum și A. platys

• Anaplasmoza granulocitară (A. phagocytophilum): Tabloul clinic este dominat de semnele unui răspuns inflamator sistemic. Febra, letargia și poliartrita dureroasă sunt cele mai proeminente manifestări.
• Trombocitopenia ciclică (A. platys): Boala este definită de scăderea numărului de trombocite. Prin urmare, semnele clinice sunt legate de tulburări de coagulare: vânătăi (echimoze), mici puncte hemoragice pe gingii și abdomen (peteșii) și sângerări nazale (epistaxis).

Faza cronică și complicații

Dacă nu este tratată, anaplasmoza poate evolua către o fază cronică, în special la câinii cu un sistem imunitar slăbit. Simptomele pot reapărea intermitent și pot include șchiopătură recurentă, uveită (inflamația ochilor) și tulburări neurologice.

În cazuri severe, anaplasmoza poate duce la complicații grave, care pot fi fatale:

• Tulburări neurologice: Convulsii, meningită, ataxie (lipsa de coordonare).
• Tulburări respiratorii: Tuse și dificultăți de respirație.
• Insuficiență de organ: Leziuni la nivelul rinichilor sau ficatului.
• Probleme hemoragice severe: Sângerări necontrolate din cauza trombocitopeniei severe.

Protocol de diagnostic

Diagnosticul anaplasmozei necesită o combinație între suspiciunea clinică și confirmarea prin teste de laborator.

Pasul 1 – Anamneza și examenul clinic

Orice câine care prezintă simptomele de mai sus și are un istoric de expunere la căpușe, trebuie considerat suspect de anaplasmoză. Medicul veterinar va efectua un examen fizic complet pentru a identifica febra, durerea articulară, mărirea ganglionilor limfatici sau semne de sângerare.

Pasul 2 – Teste de laborator

• Hemoleucograma completă (CBC): Trombocitopenia (număr scăzut de trombocite) este cea mai frecventă și consistentă anomalie de laborator. De asemenea, pot fi observate anemie ușoară și modificări ale numărului de globule albe (leucopenie în faza incipientă).
• Biochimie serică: Modificările sunt adesea nespecifice, dar pot include o creștere a enzimelor hepatice (ALT, AST) și hipoalbuminemie (nivel scăzut de albumină).
• Frotiu sanguin: Examenul microscopic poate, ocazional, să dezvăluie agregatele bacteriene în interiorul neutrofilelor sau trombocitelor. O identificare pozitivă confirmă diagnosticul, dar metoda are o sensibilitate scăzută, deoarece agregatele bacteriene sunt rare și prezente doar pentru o perioadă scurtă.
• Teste serologice (detectarea anticorpilor): Testele rapide in-clinic (ex. SNAP 4Dx) sau testele de laborator (ELISA) detectează anticorpii produși de organism ca răspuns la infecție. Un rezultat pozitiv indică expunerea la bacterie, dar nu face diferența între o infecție activă, recentă, și o expunere anterioară.
• PCR: Acesta este standardul de aur pentru confirmarea unei infecții active. Testul PCR detectează direct ADN-ul bacterian în sânge, fiind extrem de specific și sensibil, în special în faza acută a bolii.

Capcane de diagnostic și co-infecții

Anaplasmoza poate mima alte afecțiuni, inclusiv boli imuno-mediate sau chiar cancer. De aceea, testarea pentru boli infecțioase este crucială în diagnosticul diferențial.

De asemenea, deoarece aceeași căpușă poate transmite mai mulți patogeni, co-infecțiile cu boala Lyme, Ehrlichioza, Babesioza sunt frecvente și pot agrava simptomele.

Protocol de tratament în anaplasmoza câinilor

Terapia antimicrobiană

Tratamentul de elecție pentru ambele forme de anaplasmoză canină este antibioticul doxiciclină.

• Dozaj și durată: Doza standard este de 10 mg/kg o dată pe zi (sau 5 mg/kg de două ori pe zi), administrată oral pentru o perioadă de 14-30 de zile. În caz de co-infecție cu boala Lyme, se recomandă adesea un tratament de 4 săptămâni.
• Răspuns la tratament: Răspunsul este de obicei rapid și dramatic. Majoritatea câinilor prezintă o îmbunătățire semnificativă a stării clinice (scăderea febrei, revenirea apetitului) în 24-48 de ore de la începerea tratamentului.

Terapie de suport

În cazurile severe, pot fi necesare măsuri suplimentare:

• Managementul durerii: Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru câinii cu dureri articulare severe.
• Fluidoterapie: Pentru pacienții deshidratați sau anorexici.
• Transfuzii: În cazuri rare de anemie severă sau sângerări necontrolate.

Prognostic

Prognosticul pentru câinii diagnosticați și tratați prompt este, în general, excelent. Majoritatea se recuperează complet. Este important de reținut că tratamentul nu conferă imunitate pe termen lung, iar re-infecția este posibilă.

Prevenție: Cea mai bună strategie

Deoarece nu există un vaccin disponibil pentru anaplasmoza canină, prevenția se concentrează exclusiv pe controlul riguros al căpușelor.

1. Controlul căpușelor pe tot parcursul anului: Utilizarea neîntreruptă a produselor acaricide (care ucid căpușele) este esențială, chiar și iarna, deoarece căpușele pot fi active la temperaturi scăzute. Există diverse opțiuni eficiente: comprimate orale, soluții spot-on (pipete) sau zgărzi speciale.
2. Managementul mediului: Menținerea ierbii tăiate scurt și îndepărtarea frunzelor și a vegetației dense din curte poate reduce habitatul căpușelor.
3. Evitarea zonelor cu risc ridicat: Pe cât posibil, evitați plimbările prin zone cu iarbă înaltă, tufișuri și păduri.
4. Inspecția zilnică și îndepărtarea corectă a căpușelor:

• Verificați blana și pielea câinelui după fiecare plimbare, acordând o atenție deosebită zonelor preferate de căpușe: sub zgardă, la axile, între degete și în zona coatelor.
• Îndepărtarea corectă este crucială: Utilizați o pensetă cu vârf subțire sau un instrument special. Apucați căpușa cât mai aproape de piele și trageți lent și constant în sus, fără a răsuci. Nu strângeți corpul căpușei, deoarece acest lucru poate injecta saliva infectată în câine. Metodele populare precum arderea sau acoperirea cu ulei sunt periculoase și contraindicate, deoarece stresează căpușa și cresc riscul de transmitere a bolii.

Concluzie

Anaplasmoza canină este o boală serioasă, dar care poate fi gestionată cu succes. Cheia constă în prevenția riguroasă a infestării cu căpușe, recunoașterea timpurie a semnelor clinice, adesea subtile, și colaborarea strânsă cu un cabinet veterinar pentru un diagnostic rapid și un tratament adecvat.