Când o pisică, mai ales una tânără, are diaree care tot revine, miroase puternic și pare să se amelioreze doar pentru scurt timp după diverse tratamente, e ușor să te gândești la o intoleranță alimentară, la giardia sau la un „stomac sensibil”. În realitate, una dintre cauzele importante de colită cronică la pisici este infecția cu Tritrichomonas foetus, un protozoar intestinal despre care mulți proprietari află abia după luni de frustrări, episoade repetate și analize neconcludente.
Problema cu această infecție este că nu arată întotdeauna spectaculos, dar poate persista mult timp. Uneori semnele clinice vin în valuri, alteori o pisică pare aproape normală între episoade, iar într-o casă cu mai multe pisici pot exista și purtători fără simptome. Tocmai de aceea, dacă vrei să înțelegi de ce diareea cronică la pisici nu trebuie tratată „după ureche”, merită să știi clar ce este această infecție, cum se transmite și ce opțiuni reale există.
Pe scurt, ce ar trebui să știi
- Tritrichomonas foetus este o cauză frecventă de colită cronică la pisici, în special la cele tinere și la cele care trăiesc în colectivități, cum sunt crescătoriile, adăposturile sau locuințele cu mai multe pisici.
- Semnul clinic tipic este diareea urât mirositoare, adesea cu mucus și uneori cu sânge, care poate persista luni sau chiar ani și are adesea o evoluție intermitentă.
- Infecția se transmite pe cale fecal-orală, cel mai ușor prin litiere comune și prin toaletarea blănii după contactul cu fecalele contaminate.
- Un examen fecal simplu poate rata ușor parazitul. PCR-ul este, în general, testul cel mai sensibil și mai specific pentru confirmarea diagnosticului.
- Tratamentul există, dar nu este perfect: unele pisici răspund bine, altele recidivează, iar uneori semnele clinice se ameliorează fără ca infecția să fie eliminată complet.
- Igiena atentă a mediului și controlul reinfectării contează foarte mult, mai ales într-o casă în care trăiesc mai multe pisici.
Ce este Tritrichomonas foetus și ce înseamnă pentru pisica ta
Tritrichomonas foetus este un protozoar microscopic, adică un parazit unicelular, nu un vierme intestinal clasic. Uneori îl poți găsi menționat și sub denumirea Tritrichomonas blagburni în unele surse, dar, în practică, pentru proprietar lucrul important este altul: acest parazit se instalează în intestinul gros al pisicii și produce inflamație persistentă.
La pisică, el colonizează mai ales cecul (cecum) și colonul, adică zonele implicate în formarea și eliminarea materiilor fecale. Nu invadează adânc țesuturile în același mod în care o fac alte infecții mai agresive, dar stă la suprafața mucoasei intestinale și în stratul de mucus, suficient cât să întrețină o colită cronică. Pe înțelesul tău, asta înseamnă că intestinul gros rămâne iritat și inflamat, iar consecința este o diaree care poate părea „banală”, dar care nu se rezolvă cu adevărat.
Practic, pentru tine ca proprietar, asta se traduce astfel:
- pisica poate avea scaune repetat modificate, fără să pară mereu foarte bolnavă
- evoluția poate fi lungă și înșelătoare, cu zile bune și zile proaste
- simpla ameliorare temporară a simptomelor nu înseamnă neapărat că problema s-a rezolvat
Partea frustrantă este că pisica poate părea destul de bine între episoade. Totuși, inflamația există, iar dacă problema este ignorată, diareea poate continua mult timp, cu perioade mai bune și perioade mai proaste. Exact acest tip de evoluție face ca mulți oameni să amâne investigațiile corecte.
Cum se transmite și de ce apare mai ales la pisicile tinere
Infecția se transmite direct, pe cale fecal-orală. Cu alte cuvinte, parazitul eliminat în fecale ajunge din nou în gura unei alte pisici, de obicei indirect, prin litieră, prin lăbuțe, prin blană și apoi prin toaletarea obișnuită. În casele cu mai multe pisici, traseul acesta este mai ușor decât pare. O singură litieră folosită de mai multe animale poate întreține circulația parazitului mult timp.
Un detaliu important este că Tritrichomonas foetus nu are un ciclu de viață complicat. Nu formează o etapă de rezistență de lungă durată precum alți paraziți, dar trofozoiții, adică forma activă a organismului, pot supraviețui câteva zile în fecalele umede. În condiții curate și uscate, rezistența lor scade mult, iar mulți agenți uzuali de curățare și dezinfectare îi inactivează. Practic, mediul umed și murdar favorizează persistența, iar igiena riguroasă reduce mult riscul de transmitere.
Riscul este mai mare în special atunci când:
- pisica este foarte tânără
- trăiește într-un mediu cu multe alte pisici
- folosește litiere comune
- există contact frecvent cu animale noi, provenite din crescătorii, adăposturi sau expoziții
Pisicile tinere sunt afectate cel mai des, multe cazuri fiind diagnosticate în jurul vârstei de un an. De asemenea, infecția este mult mai frecventă în medii cu densitate mare de animale, cum sunt adăposturile, crescătoriile, expozițiile feline sau gospodăriile în care trăiesc mai multe pisici. Asta nu înseamnă că o pisică adultă, ținută singură, nu poate fi infectată, dar riscul este clar mai mare atunci când contactul cu alte pisici și cu litiere comune este repetat.
Un alt aspect important este existența purtătorilor fără simptome. O pisică poate elimina parazitul fără să aibă diaree evidentă, ceea ce complică mult controlul bolii în grupuri. Pentru tine, asta înseamnă că lipsa simptomelor la celelalte pisici din casă nu exclude deloc faptul că una dintre ele întreține infecția.
Cum arată diareea provocată de Tritrichomonas foetus
Semnul clinic cel mai tipic este diareea de intestin gros: scaun moale până la diareic, foarte urât mirositor, adesea cu mucus și uneori cu sânge proaspăt. Nu toate episoadele arată la fel, iar asta poate induce în eroare. Uneori vezi doar un scaun mai moale și lucios, alteori apare clar mucusul, iar în alte zile observi striuri de sânge. Tocmai caracterul fluctuant face boala greu de intuit fără investigații.
Cel mai frecvent, proprietarul observă:
- miros fecal foarte puternic
- mucus în scaun
- sânge proaspăt sau striuri roșiatice
- episoade care apar, se liniștesc și apoi revin
În multe cazuri, diareea nu este continuă zi de zi, ci intermitentă. Poate exista o perioadă în care pisica pare să-și revină, apoi semnele reapar. Din păcate, această evoluție poate dura foarte mult, inclusiv ani, dacă nu se ajunge la un diagnostic corect sau dacă infecția persistă în ciuda tratamentului.
În formele mai severe, inflamația locală devine atât de intensă încât poate apărea iritație dureroasă în jurul anusului. Unele pisici pot ajunge chiar la prolaps rectal, adică exteriorizarea unei porțiuni de mucoasă rectală, ca urmare a inflamației și a efortului repetat la defecație. Pentru proprietar, acesta este deja un semn clar că problema nu mai poate fi amânată.
Există și o situație foarte tipică pentru această infecție: diareea pare să se amelioreze temporar după antibiotice, dar revine. Mulți proprietari cred, în acel moment, că tratamentul „a mers, dar nu suficient”. În realitate, această ameliorare scurtă urmată de recidivă este o trăsătură cunoscută a bolii și nu confirmă deloc că ai de-a face cu o simplă problemă bacteriană.
De ce se confundă ușor cu alte afecțiuni intestinale
Din punctul de vedere al proprietarului, diareea cronică la pisici seamănă adesea de la o boală la alta. Tritrichomonas foetus poate semăna clinic cu giardioza, cu infecțiile cu Cryptosporidium sau Cystoisospora, dar și cu alte cauze de colită cronică. Uneori, până și medicul are nevoie de teste suplimentare pentru a diferenția corect aceste situații, pentru că semnele clinice se suprapun.
Mai există și un alt protozoar, Pentatrichomonas hominis, care poate semăna la microscop cu Tritrichomonas foetus. Pentru tine poate părea un detaliu prea tehnic, dar în practică este foarte important: nu orice parazit microscopic observat pe o probă de fecale înseamnă automat diagnosticul corect. De aceea, confirmarea prin metode mai precise contează.
În plus, nu orice diaree cu mucus și sânge este parazitară. Uneori pot exista boli inflamatorii intestinale, iar alteori pot coexista mai multe probleme. Asta explică de ce tratamentul empiric, fără diagnostic, dă des rezultate incomplete sau înșelătoare.
Cum se stabilește diagnosticul corect
Diagnosticul nu se bazează doar pe aspectul scaunului. Medicul veterinar pornește de la istoricul complet al pisicii: vârsta, mediul în care trăiește, dacă mai sunt și alte pisici în casă, de cât timp durează diareea, dacă răspunde sau nu la tratamente anterioare și cum arată exact episoadele. Apoi urmează investigațiile țintite.
Cele mai utile metode de diagnostic sunt:
- examinarea fecală directă
- cultura pentru trofozoiți
- PCR-ul
- în anumite cazuri, histopatologia pentru contextul inflamator și diagnosticul diferențial
Examenul fecal direct
Examinarea directă a fecalelor la microscop este cea mai simplă și mai accesibilă metodă, dar are o limită importantă: poate rata ușor infecția. Dacă parazitul nu este prezent în număr suficient în proba analizată sau dacă proba nu este foarte proaspătă, rezultatul poate ieși fals negativ. Asta înseamnă că o lamă fecală „curată” nu exclude boala.
Pentru ca șansele de identificare să fie cât mai bune, proba trebuie să fie foarte proaspătă, ideal dintr-un episod de diaree, și analizată rapid. Refrigerarea sau întârzierea pot scădea semnificativ utilitatea probei. La microscop, medicul urmărește nu doar forma organismelor, ci și modul în care se mișcă. Tritrichomonas foetus are o mișcare caracteristică, sacadată, care trebuie diferențiată de mișcarea tipică a giardiei.
În aceeași etapă, medicul poate recomanda și alte examene coproparazitologice pentru a exclude alte protozoare sau paraziți intestinali. Practic, scopul nu este doar „să găsim ceva”, ci să aflăm exact ce agent stă în spatele diareei.
Cultura pentru trofozoiți
O altă metodă este cultura fecală, adică punerea unei cantități mici de fecale într-un mediu special care favorizează multiplicarea trofozoiților. Această abordare poate crește șansa de detectare atunci când examenul direct nu este suficient de concludent.
Avantajul culturii este că poate „îmbogăți” proba și permite observarea organismelor în timp. Limita este că și alte trichomonade pot prolifera în mediu, iar interpretarea trebuie făcută cu atenție. Din acest motiv, cultura este utilă, dar nu este testul perfect și uneori trebuie completată cu metode moleculare.
PCR-ul, testul cu cea mai bună acuratețe
În practică, PCR-ul este testul cel mai sensibil și mai specific pentru această infecție. El caută materialul genetic al parazitului și ajută la diferențierea clară între Tritrichomonas foetus, Pentatrichomonas hominis și alte organisme care pot crea confuzie.
Pentru tine, cel mai important lucru de știut este acesta: dacă suspiciunea clinică este mare, iar examinările simple nu au lămurit situația, PCR-ul este de multe ori pasul care clarifică diagnosticul. Proba trebuie însă recoltată și trimisă exact după instrucțiunile laboratorului, pentru că modul de manipulare influențează rezultatul.
Când poate fi utilă biopsia
Biopsia colonică nu este metoda principală pentru diagnosticarea infecției cu Tritrichomonas foetus, iar identificarea directă a parazitului în țesut nu este foarte sensibilă. Totuși, evaluarea histopatologică poate fi utilă atunci când medicul vrea să înțeleagă mai bine ce fel de inflamație există în intestin și să excludă sau să considere mai puțin probabilă o boală inflamatorie intestinală.
Cu alte cuvinte, biopsia nu este de rutină în fiecare caz, dar poate deveni relevantă atunci când diareea este persistentă, neclară sau nu răspunde cum ar fi de așteptat.
Tratamentul: ce opțiuni există și care sunt limitele lor
Tratamentul acestei infecții nu este întotdeauna simplu și nici perfect predictibil. Primul obiectiv este confirmarea diagnosticului, iar al doilea este reducerea atât a încărcăturii parazitare, cât și a reinfectării din mediu. Dacă tratezi pisica, dar lași în urmă litiere contaminate și contact intens cu alte animale posibil purtătoare, șansele de recidivă rămân mari.
În linii mari, tratamentul urmărește:
- controlul semnelor clinice
- reducerea riscului de reinfectare
- monitorizarea atentă a eventualelor efecte adverse
- reevaluarea cazului dacă răspunsul este incomplet sau apare recidiva
Medicamentul cel mai des recomandat este ronidazolul. El este considerat opțiunea principală în prezent, însă folosirea lui trebuie făcută strict sub supraveghere veterinară. Nu este un tratament pe care să îl încerci singur, iar prepararea corectă contează enorm, mai ales când medicamentul vine din farmacie de tip compounding. O dozare greșită poate duce la reacții adverse serioase.
Răspunsul la ronidazol este variabil. Unele pisici se ameliorează semnificativ, altele doar parțial, iar altele recidivează. În studiile disponibile, doar o parte dintre pacienți au avut remiterea aproape completă a semnelor clinice, iar chiar și atunci infecția nu este neapărat eradicată complet. Asta este una dintre cele mai importante idei practice: faptul că scaunul arată mai bine nu garantează automat că parazitul a dispărut.
Când ronidazolul nu este disponibil, tinidazolul poate fi luat în calcul ca alternativă, dar eficiența lui este mai modestă. Metronidazolul, deși este folosit frecvent în multe tipuri de diaree, are eficiență redusă împotriva acestei infecții. De aceea, o pisică care „răspunde puțin” la metronidazol nu trebuie considerată rezolvată.
Un capitol important este siguranța tratamentului. Ronidazolul poate produce neurotoxicitate reversibilă la unele pisici. Asta înseamnă că, pe durata terapiei, trebuie urmărite foarte atent orice semne neurologice neobișnuite, cum ar fi mers nesigur, tremor, dezorientare sau alte modificări de comportament și coordonare. Dacă apar, tratamentul trebuie oprit și medicul veterinar contactat imediat.
Există și cazuri în care tratamentul nu funcționează din motive diferite: diagnosticul inițial poate fi greșit, doza poate să nu fi fost corectă, pisica se poate reinfecta din mediu sau poate exista rezistență la ronidazol. Rezistența este o problemă reală și explică de ce uneori, chiar cu tratament corect, evoluția nu este cea dorită.
De ce recidivează și ce înseamnă monitorizarea pe termen lung
În această boală, recidiva nu este o excepție. Este una dintre trăsăturile care îi frustrează cel mai mult pe proprietari. O pisică poate avea un răspuns aparent bun la tratament, iar după un timp diareea să reapară. Asta nu înseamnă automat că s-a făcut ceva greșit acasă, dar înseamnă că trebuie reevaluat cazul lucid și metodic.
Uneori semnele clinice se calmează, dar infecția rămâne prezentă la nivel intestinal. Asta este relevant mai ales dacă pisica urmează să fie reintrodusă într-un colectiv de pisici, cum ar fi o crescătorie sau o locuință cu mai multe animale. În astfel de situații, dacă este important să afli cât mai corect dacă infecția persistă, medicul poate recomanda PCR după tratament, uneori pe o probă mai reprezentativă, cum este o spălătură colonică.
Monitorizarea înseamnă mai mult decât „să așteptăm și să vedem”. Înseamnă să urmărești consecvent cum arată scaunul, cât de des apar episoadele, dacă există mucus sau sânge, dacă zona perianală este iritată și dacă apar simptome și la celelalte pisici din casă. Aceste detalii aparent mici îl ajută mult pe medic să decidă dacă este vorba despre persistența infecției, despre reinfectare sau despre o altă cauză care trebuie căutată.
Ce poți face acasă ca să ajuți cu adevărat
Ajutorul tău acasă contează enorm, mai ales în controlul reinfectării. Primul lucru important este gestionarea litierei. Fecalele trebuie îndepărtate frecvent, litiera trebuie curățată și dezinfectată regulat, iar suprafețele trebuie menținute cât mai curate și uscate. Pentru acest parazit, umezeala prelungită ajută supraviețuirea, în timp ce uscarea și curățarea consecventă reduc mult riscul.
În practică, ajută cel mai mult:
- curățarea frecventă a litierei
- îndepărtarea rapidă a fecalelor
- menținerea unui mediu curat și uscat
- limitarea, pe cât posibil, a folosirii acelorași litiere de către toate pisicile
Dacă ai mai multe pisici, ideal este să limitezi cât poți expunerea reciprocă, mai ales în perioadele în care una dintre ele are diaree. Asta poate însemna litiere separate, curățate des, și o atenție mai mare la zonele în care animalele mănâncă, dorm și se toaletează. Într-un mediu aglomerat, controlul bolii este întotdeauna mai dificil.
La fel de important este să nu intri în ciclul tratamentelor repetate „după ureche”. Dacă diareea revine, nu presupune automat că trebuie repetat metronidazolul sau orice alt antibiotic rămas prin casă. În această infecție, tratamentele incomplete sau nepotrivite pot doar să mascheze temporar problema. Mult mai util este să duci o probă proaspătă de fecale, să notezi exact ce simptome observi și să respecți schema recomandată de medic.
Când trebuie să ajungi rapid la medic
Orice pisică cu diaree cronică merită consult, dar există situații în care nu este bine să amâni deloc. Una dintre ele este apariția prolapsului rectal. Dacă observi țesut exteriorizat în zona anusului, este nevoie de evaluare rapidă. La fel, o inflamație severă și dureroasă în jurul anusului sau episoade repetate de sânge vizibil în scaun ar trebui să te trimită la cabinet cât mai repede.
Nu amâna consultul dacă observi:
- prolaps rectal
- durere și inflamație evidentă în jurul anusului
- sânge repetat în scaun
- agravarea rapidă a diareei
- semne neurologice în timpul tratamentului
O altă situație de alarmă este apariția semnelor neurologice în timpul tratamentului, mai ales dacă pisica primește ronidazol. Un mers nesigur, tremorul, dezorientarea sau schimbările evidente de coordonare nu sunt lucruri care trebuie „urmărite până mâine”. Tratamentul trebuie reevaluat imediat.
Chiar dacă nu apare o urgență dramatică, o pisică tânără cu diaree urât mirositoare, recurentă, care nu se rezolvă de săptămâni sau luni, nu ar trebui lăsată într-o zonă gri prea mult timp. Cu cât diagnosticul corect vine mai repede, cu atât cresc șansele unui management bun al cazului.
Prognostic și calitatea vieții
Prognosticul este variabil. Unele pisici răspund bine la tratament și pot avea perioade lungi fără simptome sau cu simptome minime. Altele continuă să aibă episoade de diaree intermitentă, iar unele pot rămâne purtătoare chiar dacă par clinic mult mai bine. Asta poate fi descurajant, dar nu înseamnă automat o calitate proastă a vieții.
Ce influențează evoluția este combinația dintre diagnostic corect, tratament bine ales, controlul reinfectării și mediul în care trăiește pisica. Într-o casă cu o singură pisică și cu igienă foarte bună, lucrurile pot fi mai ușor de gestionat decât într-un grup mare de animale, unde circulația parazitului este greu de întrerupt.
Pe termen lung, cheia este realismul. Nu toate cazurile se rezolvă rapid, dar multe pot fi aduse sub control astfel încât pisica să aibă o viață confortabilă. Important este să nu confunzi o ameliorare temporară cu o rezolvare definitivă și să nu abandonezi investigațiile dacă semnele reapar.
Întrebări frecvente
Poate o pisică să fie infectată și fără să aibă diaree?
Da. Există pisici infectate care nu au semne clinice evidente și tocmai de aceea pot deveni sursă de infecție pentru alte animale. Într-o casă cu mai multe pisici, asta complică mult controlul bolii, pentru că tu vezi doar animalul cu diaree, dar circuitul parazitului poate fi întreținut și de un purtător aparent sănătos.
De ce un test fecal obișnuit poate ieși negativ, deși pisica este bolnavă?
Pentru că examenul fecal direct are sensibilitate redusă. Parazitul poate să nu fie prezent în număr suficient în proba respectivă, proba poate să nu fie suficient de proaspătă sau organismul poate fi confundat ori ratat la microscop. De aceea, un rezultat negativ pe o simplă lamă nu exclude deloc infecția, mai ales dacă tabloul clinic este sugestiv.
De ce pare că antibioticul ajută, dar după aceea diareea revine?
Acest tip de răspuns temporar este foarte frecvent în infecția cu Tritrichomonas foetus. Unele medicamente pot modifica tranzitoriu flora intestinală sau pot reduce inflamația suficient cât simptomele să pară mai bune pentru o perioadă. Asta nu înseamnă neapărat că parazitul a dispărut. Dacă semnele clinice reapar, trebuie reevaluat diagnosticul, nu doar repetat tratamentul.
Este metronidazolul suficient?
De obicei, nu. Metronidazolul are eficiență redusă împotriva acestei infecții și nu este considerat tratamentul de elecție. Dacă o pisică are o ameliorare parțială sau de scurtă durată cu metronidazol, nu ar trebui să te oprești aici. E nevoie de confirmare diagnostică și de un plan terapeutic mai bine țintit.
Se poate vindeca complet sau rămâne purtătoare?
Ambele situații sunt posibile. Unele pisici au remiterea aproape completă a semnelor clinice, dar pot rămâne infectate. Altele recidivează după tratament. De aceea, mai ales înainte de reintegrarea într-un grup de pisici, poate avea sens o retestare, dacă medicul consideră că statutul infecțios trebuie clarificat cât mai bine.
Când are sens să faci PCR după tratament?
Mai ales atunci când vrei să știi dacă pisica mai poate reprezenta o sursă de infecție pentru alte animale. De exemplu, înainte de reintroducerea într-o crescătorie, într-un adăpost sau într-o gospodărie cu multe pisici, medicul poate recomanda PCR post-tratament, uneori pe o probă mai reprezentativă decât fecalele eliminate spontan. Scopul nu este doar să vezi dacă scaunul arată bine, ci dacă infecția a fost cu adevărat controlată.
Cum te pot ajuta medicii veterinari de la Joyvet
Dacă pisica ta are diaree cronică, scaune cu mucus sau episoade care revin, la Joyvet poți beneficia de consult într-un cabinet veterinar din București, cu evaluare atentă, recomandări de investigații și un plan clar de tratament și monitorizare. Un medic veterinar îți poate spune dacă este vorba despre o problemă digestivă simplă sau dacă este nevoie de analize și teste suplimentare pentru un diagnostic corect.
Pentru o programare, poți SUNA LA 0731803803, poți face o PROGRAMARE ONLINE sau poți vedea rapid ADRESA PE MAPS.
Concluzie
Infecția cu Tritrichomonas foetus la pisici este una dintre acele afecțiuni care nu par întotdeauna grave la prima vedere, dar care pot deveni foarte frustrante dacă nu sunt înțelese corect. Diareea cronică, urât mirositoare, cu mucus sau sânge, mai ales la o pisică tânără sau într-un mediu cu mai multe animale, ar trebui să ridice serios această suspiciune.
Cel mai important lucru pe care îl poți face este să nu te oprești la tratamente încercate la întâmplare. Cu un diagnostic bine pus, cu un tratament ales corect și cu măsuri bune de igienă, multe cazuri pot fi controlate semnificativ. Iar pentru pisica ta, asta înseamnă mai puțin disconfort, mai puține recidive și o calitate a vieții mult mai bună.
Surse de informare:
- The conundrum of feline trichomonosis: the more we learn the ‘trickier’ it gets – Journal of Feline Medicine and Surgery
- Tritrichomonas foetus infection, a cause of chronic diarrhea in the domestic cat – Veterinary Research
- Intestinal Tritrichomonas foetus infection in cats: a retrospective study of 104 cases – Journal of Feline Medicine and Surgery
- Mechanisms of Tritrichomonas foetus pathogenicity in cats with insights from venereal trichomonosis – Journal of Veterinary Internal Medicine
- Experimental infection of cats with Tritrichomonas foetus – American Journal of Veterinary Research
- Prevalence of and risk factors for feline Tritrichomonas foetus and Giardia infection – Journal of Clinical Microbiology
- Use of a commercially available culture system for diagnosis of Tritrichomonas foetus infection in cats – JAVMA
- Assessment of in vitro efficacy for common surface disinfectants and antiseptics against Tritrichomonas foetus trophozoites – Frontiers in Veterinary Science
- Efficacy of tinidazole for treatment of cats experimentally infected with Tritrichomonas foetus – American Journal of Veterinary Research
- Documentation of in vivo and in vitro aerobic resistance of feline Tritrichomonas foetus isolates to ronidazole – Journal of Veterinary Internal Medicine
- Histologic features associated with Tritrichomonas foetus-induced colitis in domestic cats – Veterinary Pathology
- Gut microbiota and Tritrichomonas foetus infection: a study of prevalence and risk factors based on pet cats – Preventive Veterinary Medicine