Sporotricoza la pisici

Pe scurt, despre sporotricoza la pisici:

• Sporotricoza este o infecție fungică rară, cauzată de ciuperci din genul Sporothrix, care afectează în principal pielea pisicilor și poate fi transmisă la oameni.
• Pisicile de exterior, mai ales motanii care se luptă, prezintă risc crescut, ciuperca intră în piele prin răni, zgârieturi (de exemplu de la spini sau mușcături). Leziunile apar frecvent pe cap (nas, urechi) sau labe și nu se vindecă cu antibiotice obișnuite, putând forma noduli ulcerați care elimină secreții.
• Simptomele includ răni cronice, noduli sub piele și ulcerații persistente, uneori în lanț de-a lungul unui membru. Pisica poate părea inițial sănătoasă, dar dacă infecția avansează pot apărea febră, apatie, scădere în greutate și chiar probleme respiratorii.
• Tratamentul de elecție este antifungic, în principal itraconazol (Itrafungol), administrat pe cale orală, timp îndelungat (câteva luni după vindecarea aparentă). Este esențială respectarea tratamentului până la capăt, întreruperea precoce poate duce la recidivă.
• Atenție la zoonoză: sporotricoza se poate transmite la om prin zgârieturi sau contact cu leziunile pisicii. Purtați mănuși când îngrijiți pisica bolnavă și spălați-vă bine pe mâini. Cu igienă și tratament corect, prognosticul este bun, iar pisica se poate vindeca complet.

Ce este sporotricoza și cum se transmite?

Sporotricoza este o boală infecțioasă cauzată de o ciupercă microscopică numită Sporothrix schenckii (și rudele sale apropiate). Această ciupercă trăiește în mod obișnuit în mediul înconjurător, în sol, pe plante (de exemplu pe trunchiuri, paie, mușchi de turbă) și pe spinii trandafirilor. De altfel, boala mai este cunoscută drept „boala grădinarului de trandafiri” la om, deoarece oamenii o pot contracta prin zgârieturi cu spini contaminați. La pisici însă, infecția apare cel mai frecvent în urma pătrunderii ciupercii printr-o rană a pielii.

Pisicile se infectează de obicei când sporii ciupercii pătrund printr-o tăietură, zgârietură sau mușcătură. Situațiile tipice includ: o pisică care se zgârie într-un cui ruginit, într-o așchie de lemn sau un spin din grădină, ori mușcături și zgârieturi în timpul luptelor cu alte pisici. Dacă cealaltă pisică este deja infectată, Sporothrix poate fi transmis prin gheare sau dinții contaminați. Ciuperca ajunge astfel sub piele și începe să se multiplice local.

Pisicile de exterior sunt cel mai expuse: în special motanii adulți necastrați care umblă liberi, aceștia au tendința să se lupte pentru teritoriu și împerechere, suferind frecvent răni prin zgâriere sau mușcare. Astfel de răni pot fi „poarta de intrare” perfectă pentru Sporothrix. De asemenea, mediile cu multe pisici (adăposturi, colonii de pisici comunitare) în zone endemice pot favoriza transmiterea, mai ales dacă animalele se încăieră des.

Trebuie menționat că sporotricoza nu este foarte comună la pisici în general, însă au existat focare în anumite regiuni. De exemplu, în Brazilia s-a semnalat o adevărată epidemie de sporotricoză felină în ultimele decenii, cauzată de o specie de Sporothrix (S. brasiliensis) foarte virulentă, care se transmite ușor de la pisici la oameni. Chiar dacă în România boala este rară, călătoriile și transportul de animale sau contacte cu pisici din alte țări pot aduce riscul. Prin urmare, este bine ca orice proprietar să fie informat despre această infecție, mai ales dacă observă la pisica sa leziuni persistente.

Un aspect important al Sporotricozei este că pisicile infectate devin o sursă majoră de infecție și pentru alte specii, inclusiv pentru oameni. Spre deosebire de câini sau alte animale la care transmiterea către om e rară și necesită o zgârietură adâncă, la pisică simplul contact cu o rană sau o zgârietură ușoară poate infecta un om. Asta deoarece pisicile dezvoltă adesea o formă a bolii cu încărcătură fungică mare, leziunile lor abundă în organisme de Sporothrix, deci riscul de contaminare este ridicat. Vom detalia mai jos măsurile de precauție pentru a preveni această transmitere.

Simptome și manifestări clinice

Debutul sporotricozei la pisici trece uneori neobservat. De regulă, la locul pe unde a pătruns ciuperca (o zgârietură sau mușcătură) apare inițial un mic nodul sub piele sau o umflătură tare de 1-3 cm, care poate semăna cu un furuncul sau un abces minor. La început, pisica poate să nu pară deranjată de el, de exemplu, un nodul pe puntea nasului sau pe o lăbuță, fără alte simptome evidente.

Problema devine vizibilă când acea leziune nu se vindecă normal. În loc să dispară în câteva zile, nodulul crește sau se ulcerează (face crustă și apoi se deschide eliminând lichid). Caracteristic pentru sporotricoză este că rana elimină adesea o secreție sero-sanguinolentă (un lichid clar cu urme de sânge) sau puroi și continuă să formeze cruste groase. Proprietarii pot observa că “are pisica o rană care supurează și nu se mai închide”. Uneori rana pare să se vindece superficial, apoi supurează din nou. Aceste leziuni sunt adesea greșit diagnosticate inițial ca infecții bacteriene obișnuite (abcese de mușcătură), însă antibioticele nu au efect sau au doar o ameliorare temporară. Lipsa de răspuns la tratamentul antibiotic este un semnal de alarmă care poate sugera o infecție fungică precum sporotricoza.

Localizarea leziunilor poate oferi indicii: la pisici, ele apar frecvent pe cap și față, de exemplu pe nas, în jurul nărilor, pe urechi, bot sau pleoape, deoarece aceste zone sunt des expuse în încăierări. De asemenea, se pot găsi noduli pe labe, fața dorsală a labelor sau pe coadă și partea din spate (zona șalelor), locuri unde pisicile se mușcă între ele. Ganglionii limfatici din apropierea zonelor afectate se pot mări (limfadenopatie); de exemplu, o rană pe picior poate fi însoțită de ganglioni umflați în regiunea axilară sau inghinală. Uneori infecția urmează traiectul vaselor limfatice: sporii se răspândesc de la leziunea primară “în aval” și determină apariția unor noduli noi de-a lungul membrului sau în jurul rănii inițiale, ca un șirag de mărgele sub piele. Aceasta se numește formă limfocutanată** și este cea mai comună formă de sporotricoză la animale.

În stadiile timpurii, pisica de obicei se comportă normal: mănâncă, se joacă și nu prezintă semne sistemice evidente. Pe măsură ce boala devine cronică (în săptămâni), pot apărea totuși semne de suferință generală: pisica poate fi mai apatică, obosită, poate avea febră intermitentă și își poate pierde pofta de mâncare. Slăbirea și scăderea în greutate apar în cazurile netratate pe termen lung. Dacă leziunile sunt pe nas sau în apropierea căilor respiratorii, pot apărea strănut, secreții nazale sau dificultăți de respirație, semn că infecția a implicat mucoasa nazală.

În cazuri rare, mai ales dacă pisica are imunitatea slăbită sau infecția este ignorată mult timp, Sporothrix poate disemina în interiorul organismului. Aceasta înseamnă că de la piele, infecția se răspândește prin sânge la organe interne: poate afecta oase (determinând șchiopături), articulații (provocând dureri, artrită), ficat, plămâni (producând pneumonie fungică) sau chiar sistemul nervos central (o formă de meningită fungică). Pisica cu formă diseminată va fi grav bolnavă, cu febră persistentă, slăbire marcată, anorexie, posibil dificultăți mari de respirație sau simptome neurologice. Forma diseminată este fatală dacă nu se intervine, însă din fericire este foarte rară la pisici și apare în principal când: (a) leziunile cutanate au fost tratate necorespunzător (de exemplu cu corticosteroizi aplicați pe rană, care agravează infecția) sau (b) pisica are o imunitate compromisă (de pildă infecție concomitentă cu FIV/FeLV).

În concluzie, fiți atenți la orice rană sau nodul la pisică ce nu se vindecă în 1-2 săptămâni, mai ales dacă se agravează după tratament antibiotic. O astfel de leziune persistentă, cu cruste și secreții, localizată pe nas, urechi, lăbuțe sau în zona zgâriată de o luptă, trebuie să vă trimită cu gândul la o posibilă sporotricoză și să vă determine să vizitați medicul veterinar pentru investigații.

Diagnostic: cum confirmăm sporotricoza?

Diagnosticul de sporotricoză la pisici necesită confirmarea prezenței ciupercii Sporothrix în leziuni. Medicul veterinar va începe printr-un examen clinic amănunțit și va nota istoricul: de când are pisica rana, dacă iese afară, dacă a fost implicată într-o luptă, ce tratamente s-au încercat etc. Simplul tablou al rănilor cronice care nu răspund la antibiotic poate ridica suspiciunea, mai ales la o pisică de exterior. Totuși, pentru certitudine, sunt necesare teste specifice.

Metoda de bază este examinarea citologică: medicul va preleva mostre de secreție sau țesut de la nivelul leziunii (prin apăsarea unei lame de microscop pe rană, sau aspirat cu ac fin din nodul). Apoi va colora proba și o va privi la microscop, căutând forma caracteristică a fungilor Sporothrix. La pisici, acest test are mari șanse să fie pozitiv, deoarece în leziunile pisicii se găsesc adesea numeroase celule fungice. Ciuperca apare ca niște celule ovale sau alungite, de 2-10 microni, uneori cu aspect „de trabuc” (cigar-shape) în interiorul macrofagelor (celule de apărare). Dacă medicul vede asemenea elemente fungice la microscop, probabil va iniția tratamentul chiar înaintea altor confirmări, dată fiind suspiciunea înaltă.

Dacă examenul microscopic nu este concludent (posibil în cazuri foarte incipiente sau dacă pisica a primit deja antifungice), următorul pas este cultura microbiologică. Se ia o probă din țesutul infectat (ideal dintr-o leziune proaspătă, nestoarsă sau necontaminată) și se pune pe un mediu de cultură special pentru ciuperci. În câteva zile/săptămâni, Sporothrix va crește sub formă de colonii miceliene (ciuperca are dimorfism, în organismul pisicii crește ca drojdie, iar în cultură ca mucegai). Identificarea prin cultură este certitudinea diagnosticului, permițând uneori și determinarea exactă a speciei (de exemplu S. brasiliensis vs S. schenckii). Totuși, cultura poate dura și necesită manipularea unui agent zoonotic, așa că nu se face întotdeauna dacă diagnosticul clinic este clar.

Există și teste moderne ca PCR (reacția de polimerizare în lanț) care pot detecta ADN-ul fungic în probă, confirmând rapid sporotricoza și specia exactă de Sporothrix. Unele laboratoare veterinare pot oferi aceste teste, utile mai ales în zonele cu tulpini diferite sau pentru a ghida tratamentul.

Pe lângă identificarea directă a ciupercii, medicul veterinar va face probabil și analize generale pentru a verifica starea de sănătate a pisicii. Un profil de sânge (hemoleucogramă și biochimie) ajută la evaluarea funcției hepatice și renale, important de știut înainte de terapia antifungică prelungită. De asemenea, cum sporotricoza afectează mai mult pisicile cu imunitate scăzută, veterinarul poate recomanda testarea pentru FIV/FeLV (virusul imunodeficienței feline, respectiv leucemia felină) dacă statutul pisicii nu este cunoscut, deoarece prezența acestor boli poate complica infecția.

Atenție: sporotricoza fiind zoonotică, personalul medical veterinar va lua măsuri de precauție la manipularea pisicii și a probelor (mănuși, mască, dezinfectarea ustensilelor). De asemenea, dacă diagnosticul de sporotricoză se confirmă, proprietarul trebuie informat despre riscul pentru oameni și modul corect de a îngriji pisica în siguranță, vom detalia aceste aspecte la secțiunea de prevenție.

Tratamentul sporotricozei la pisici

Tratamentul acestei infecții este de durată, însă vestea bună este că sporotricoza poate fi vindecată cu perseverență și medicația potrivită. Schema principală de tratament constă în administrarea de medicamente antifungice pe cale orală, pe o perioadă lungă de timp.

Medicamente antifungice utilizate

Itraconazolul este considerat medicamentul de primă alegere pentru pisici în sporotricoză. Itraconazolul face parte din clasa azolilor și acționează prin blocarea sintezei ergosterolului, un component esențial al membranei celulelor fungice, ducând la inhibarea creșterii ciupercii. Pentru uz veterinar, un produs specific este Itrafungol, soluție orală de itraconazol 10 mg/ml, formulată special pentru pisici. Itrafungol are avantajul unei administrări ușoare: vine sub formă lichidă, cu o seringă gradată care permite dozarea exactă în funcție de greutatea pisicii. Aroma palatabilă (cireșe-caramel) îl face acceptat de multe pisici, simplificând tratamentul. În plus, Itrafungol este un produs sigur și aprobat pentru pisici, fiind creat pentru a trata infecțiile fungice (în special dermatofitoza/ringworm, dar eficient și în sporotricoză). În cabinetul nostru veterinar folosim cu succes Itrafungol, un tratament de încredere pentru astfel de cazuri dificile.

Alte antifungice pot fi folosite în anumite situații: Terbinafina (din clasa alilaminelor) este uneori administrată ca alternativă sau în asociere, mai ales dacă itraconazolul nu poate fi folosit. Terbinafina acționează diferit (inhibă enzima squalen-epoxidază a fungilor) și s-a raportat eficiența sa la doze mari (în jur de 30 mg/kg la pisici zilnic). Unele studii sugerează chiar un efect sinergic al terbinafinei combinate cu itraconazol, pentru cazuri severe. Totuși, aceasta nu e prima opțiune din cauza datelor încă limitate la pisici.

Un tratament mai vechi este cu iodură de potasiu (KI) administrată oral. În trecut, iodura a fost folosită frecvent la câini și oameni contra sporotricozei. La pisici însă, iodura de potasiu are eficiență modestă și risc crescut de efecte adverse. Pisicile sunt foarte sensibile la iod și pot dezvolta rapid iodism (toxidrom de iod) manifestat prin lipsa poftei de mâncare, vărsături, depresie, hipotermie, tulburări cardiace și chiar moarte. Studiile arată o rată de vindecare sub 50% cu iodură singură la pisici. De aceea, iodura de potasiu se utilizează rar la pisici, de regulă doar în combinație cu itraconazolul pentru cazurile foarte grave sau rezistente la monoterapie. Dacă totuși este folosită, medicul va supraveghea atent pisica pentru semne de toxicitate.

Un alt azol, ketoconazolul, este folosit la câini ca alternativă, dar la pisici nu este preferat deoarece are mai multe efecte adverse (poate provoca anorexie, vărsături severe și toxicitate hepatică). În cazuri excepționale, dacă pisica nu tolerează itraconazol, ketoconazolul poate fi încercat, însă sub atenționare și monitorizare veterinară strică.

Tabel comparativ, opțiuni de tratament antifungic în sporotricoza pisicii

Tratament (substanță activă)	Cum acționează și recomandări	Observații pentru proprietari
Itraconazol (Itrafungol, sol. orală 10 mg/ml)	Antifungic azolic, inhibă sinteza ergosterolului din peretele fungic. Tratamentul de elecție în sporotricoză. Doza uzuală ~10 mg/kg/zi.	Se administrează acasă, oral (cu seringa dozatoare). De obicei bine tolerat; poate provoca temporar lipsa poftei de mâncare sau vărsături ușoare. Necesită tratament îndelungat (câteva luni), deci răbdare din partea proprietarului. Monitorizare hepatică periodică, la indicația veterinarului.
Terbinafină (Lamisil etc.)	Antifungic (alilamină) ce blochează enzimele fungice diferit de azoli. Uneori folosit off-label la pisici pentru sporotricoză, mai ales în asociere cu itraconazolul.	Comprimate orale (destinate uman, adaptate la pisici). Dozare ridicată necesară; nu se administrează fără aviz veterinar. Poate fi util dacă itraconazolul singur nu a dat rezultate complete.
Iodură de potasiu (soluție orală sau capsule)	Ajută sistemul imunitar și are efect antifungic nespecific. În doze mici poate încetini răspândirea infecției. Se folosește doar combinat cu itraconazol în cazuri grave.	Pisicile pot dezvolta rapid efecte toxice (apatie, vărsături, slăbiciune). Necesită supraveghere veterinară strictă. Proprietarul trebuie să raporteze imediat orice semn de toxicitate. Din cauza riscurilor, acest tratament este rar folosit.
Ketoconazol (Nizoral® și altele)	Antifungic azolic mai vechi, acționează similar itraconazolului, dar mai puțin specific. Poate fi alternativa dacă itraconazolul nu poate fi utilizat.	Nu este recomandat de rutină la pisici, efecte adverse comune (scăderea apetitului, letargie, toxicitate hepatică). Se utilizează doar la indicația expresă a medicului când alte opțiuni nu există. Poate interacționa cu alte medicamente.

Durata și monitorizarea tratamentului

Indiferent de schema aleasă, un principiu cheie este că tratamentul trebuie continuat suficient de mult. Sporotricoza nu dispare în câteva zile; adesea sunt necesare luni de medicație zilnică. Protocolul uzual cu itraconazol recomandă: tratament prelungit cel puțin o lună după vindecarea aparentă a leziunilor. Cu alte cuvinte, dacă ultima crustă a căzut și pielea pare vindecată, mai trebuie administrat itraconazol încă 4 săptămâni pentru a fi siguri că toți sporii au fost eliminați. În practică, multe cazuri necesită 3-6 luni de tratament în total, unele chiar până la 12 luni în infecțiile severe. Când sunt implicate și mucoasele nazale sau semne respiratorii, unii clinicieni recomandă chiar 2 luni dincolo de vindecare** pentru a preveni recidiva la nivelul sinusurilor.

Ca proprietar, trebuie să fiți pregătit pentru un angajament pe termen lung. Este foarte important să nu întrerupeți medicamentele dacă pisica “arată mai bine” după câteva săptămâni. Ciuperca poate rămâne în stare latentă; dacă opriți tratamentul prea devreme, infecția revine și poate fi și mai dificil de eradicat a doua oară. Din păcate, s-au văzut cazuri în care, după o îmbunătățire, proprietarii au considerat pisica vindecată și au oprit medicamentul, pentru ca apoi în 2-3 săptămâni leziunile să reapară. Așadar, urmați întocmai durata indicată de medicul veterinar.

Monitorizarea pisicii pe durata tratamentului este esențială. Itraconazolul, deși relativ sigur la pisici, poate afecta ficatul la unii indivizi. Veterinarul va programa probabil controale lunare, cu analize de sânge pentru a verifica enzimele hepatice. Dumneavoastră, acasă, urmăriți pisica și raportați orice efect advers: dacă observați icter (îngălbenirea ochilor sau gingiilor), vărsături persistente, diaree severă, apatie accentuată sau refuzul hranei, anunțați medicul. Acestea pot indica o reacție adversă și va fi nevoie să se ajusteze doza sau să se întrerupă temporar până la recuperarea ficatului. În majoritatea cazurilor însă, pisicile tolerează bine itraconazolul. Pot apărea vărsături ocazionale, scăderea poftei de mâncare sau ușoară letargie la începutul terapiei, dacă sunt moderate, menționați-le medicului, dar nu întrerupeți fără consult, deoarece de obicei sunt tranzitorii.

Dacă pisica dezvoltă vreo infecție bacteriană secundară a rănilor (lucru destul de comun, deoarece ranile deschise atrag bacterii), medicul poate prescrie simultan antibiotice potrivite, pe baza unei analize de secreție (cultura bacteriană). Astfel, tratamentul poate fi dublu: antifungic pentru sporotricoză și antibiotic pentru suprainfecție bacteriană, fiecare administrat conform indicațiilor.

În unele situații, se pot aplica și tratamente locale adjuvante. De exemplu, dacă există un nodul mare, bine delimitat, care nu răspunde la medicamente, se poate recurge la intervenție chirurgicală pentru a exciza leziunea. Unii medici au folosit cu succes crioterapie (înghețarea locală a țesutului infectat) sau terapie termică locală pentru a grăbi vindecarea leziunilor superficiale. Totuși, aceste metode se aplică rar, în funcție de caz, și nu înlocuiesc tratamentul sistemic antifungic, ci îl completează. Dacă o leziune este foarte inestetică sau deranjează pisica (ex: pe pleoapă), discutați cu veterinarul despre posibilitatea exciziei, dar numai dacă boala este sub control (pentru că operarea unei răni active poate disemina fungii).

Suportul general pentru pisica bolnavă este și el important: asigurați-i un mediu cald, lipsit de stres, oferiți-i hrană de bună calitate (uneori suplimente proteice pentru imunitate), apă proaspătă la discreție. Este posibil ca pisica să nu se simtă foarte bine din cauza bolii și medicamentelor, fiți răbdător și înțelegător. Cu o atitudine blândă, recompense și poate delicatese sănătoase, puteți încuraja pisica să mănânce chiar dacă gustul medicamentului îi displace uneori. Multe pisici fac mofturi la administrarea îndelungată a soluției orale; dacă întâmpinați probleme, cereți sfatul veterinarului (există trucuri precum amestecarea dozei într-o cantitate mică de hrană preferată sau administrarea în doze mai mici, dar mai frecvente, nu schimbați nimic fără acordul medicului, totuși).

În final, prognosticul pisicilor cu sporotricoză este bun dacă urmează corect tratamentul. Majoritatea pisicilor se vindecă complet și revin la o viață normală. Un mic procent poate rămâne cu cicatrici în locul leziunilor severe (de exemplu o ușoară deformare a nării dacă acolo a fost rana), dar fără consecințe funcționale majore. Prognosticul devine rezervat doar în cazurile diseminate sau la pisici cu alte boli grave concomitente. De aceea, intervenția timpurie și tratamentul susținut fac diferența!

Îngrijirea pisicii bolnave și prevenirea răspândirii

Îngrijirea unei pisici cu sporotricoză vine cu două provocări: vindecarea pisicii și prevenirea transmiterii infecției (către alte animale și către oameni). Iată câteva sfaturi esențiale pentru proprietari:

• Izolați pisica bolnavă de alte animale de companie. Sporotricoza se poate transmite la alte pisici prin joacă agresivă sau lupte, dar și câinii pot lua infecția (mai rar, dar posibil). Ideal ar fi ca pisica afectată să stea într-o cameră separată pe durata tratamentului, mai ales dacă aveți și alte pisici în casă. Asigurați-i acolo litiera, bol de mâncare/apă și confort (pătuc, jucării). Reduceți contactul direct între pisica bolnavă și cele sănătoase până la vindecare completă.
• Mențineți pisica în interior. Chiar dacă înainte obișnuia să iasă afară, pe durata bolii nu o lăsați liberă. O pisică infectată care iese afară poate răspândi ciuperca în mediu (prin secrețiile rănilor) și poate infecta alte animale sau oameni. În plus, afară ar putea suferi alte răni sau stres care să îi agraveze starea. Așadar, țineți-o exclusiv în casă, într-un spațiu curat și sigur, până primește “bun de ieșit” de la veterinar.
• Protejați-vă pe dumneavoastră când manipulați pisica sau îi curățați rănile: purtați mănuși de unică folosință de fiecare dată când atingeți zonele afectate sau administrați medicamente pe gură. Ciuperca poate pătrunde în pielea omului printr-o simplă zgârietură sau chiar prin micro-leziuni invizibile de pe mâini. Mănușile creează o barieră. După ce ați manevrat pisica sau obiectele ei, spălați-vă bine pe mâini cu apă și săpun. Evitați pe cât posibil să vă lăsați zgâriați sau mușcați, manevrați pisica cu blândețe dar ferm. Dacă e agitată, înfășurați-o lejer într-un prosop când îi dați medicamente, expunând doar capul, ca să nu vă scape și zgârie.
• Igiena în casă: Dezinfectați regulat suprafețele și obiectele cu care vine în contact pisica. Secrețiile de la nivelul leziunilor conțin ciuperca, deci locurile unde doarme pisica, podeaua, cusca de transport, bolurile, așternuturile pot rămâne contaminate. Folosiți o soluție de hipoclorit (clor/înălbitor diluat ~1:100) pentru suprafețe tari, aplicați, lăsați să acționeze 10 minute, apoi ștergeți. Pentru materiale textile (păturici, hainele dumneavoastră dacă v-au fost atinse de pisică) spălați-le la temperatură cât mai ridicată posibil și eventual adăugați un produs dezinfectant. Curățați litiera cu grijă (și ea poate conține ciuperca din fecale, deși rar); purtați mănuși și aruncați deșeurile în siguranță. Un mediu dezinfectat reduce șansele ca altcineva din familie să se contamineze accidental atingând o suprafață unde a stat pisica.
• Evitați tratamentele “după ureche”: Unii proprietari încearcă diferite unguente sau leacuri tradiționale pe rănile care nu se vindecă. În sporotricoză, nu aplicați creme cu corticosteroizi (cum ar fi cele pentru mâncărimi sau inflamații) pe leziunile pisicii, cortizonul scade imunitatea locală și agravează infecția fungică, riscând răspândirea acesteia. De asemenea, tincturile sau alte substanțe iritante pot răni și mai tare pielea. Cel mai bine este să urmezi exact indicațiile veterinarului, de obicei nu se recomandă nimic local, ci doar tratament intern. Dacă totuși medicul v-a dat o soluție antiseptică pentru curățarea rănilor, folosiți-o blând, tamponând zona, nu frecând agresiv.
• Controle medicale periodice: nu săriți peste vizitele de reevaluare stabilite. Veterinarul va dori să vadă evoluția leziunilor la 2-4 săptămâni, și eventual să repete teste (citologie, cultură) spre finalul tratamentului ca să confirme vindecarea. Chiar dacă logistic poate părea dificil, aceste controale ajută la prevenirea recidivelor.
• Prevenție pe termen lung: După ce pisica se vindecă, gândiți-vă la măsuri de a preveni o reinfecție. Țineți-o mai mult în casă sau supravegheați ieșirile ei, pentru a o feri de lupte cu alte animale și de medii potențial contaminate (gunoaie, magazii cu mult lemn sau fân mucegăit etc.). Dacă obișnuiți să faceți grădinărit, aveți grijă să nu aducă pisica în casă bucăți de lemn sau ghivece cu sol necunoscut pe care apoi să se frece, ciuperca Sporothrix poate trăi în sol ani de zile. Practic, minimizând rănile și păstrând o bună igienă a mediului, reduceți mult șansele unei noi infecții cu Sporothrix sau alți patogeni.

Sporotricoza și riscul pentru om (zoonoza)

Sporotricoza este, din nefericire, o boală zoonotică, ceea ce înseamnă că se poate transmite de la animale la oameni. În special, pisicile sunt recunoscute ca sursă de infecție pentru oameni, de altfel, în zonele precum Brazilia, sporotricoza a devenit o problemă de sănătate publică, numeroși proprietari de pisici contractând boala de la animalele lor. Cum ne infectăm? Ciuperca Sporothrix poate pătrunde în pielea umană printr-o zgârietură sau mușcătură de pisică infectată, ba chiar și prin contactul direct al unei leziuni deschise de pe mâna noastră cu secrețiile unei răni de pe pisică. Practic, dacă atingi fără protecție o rană a pisicii bolnave și ai o tăietură mică pe deget, Sporothrix poate intra și la tine în piele.

La om, sporotricoza se manifestă de obicei ca o infecție a pielii la locul inoculării, apare un nodul sau o bubiță roșiatică care apoi ulcerează. Aceasta poate progresa asemănător, cu leziuni în lanț pe traiectul limfatic (de exemplu pe braț). Persoana afectată poate acuza durere moderată, iar rana nu se vindecă de la sine. Dacă nu este tratată, infecția se poate răspândi și la om spre articulații sau plămâni, mai ales la cei cu sistem imunitar slăbit. Vestea bună este că și la oameni boala se tratează eficient cu itraconazol, de regulă la doze pentru uz uman prescrise de medicul infecționist sau dermatolog. Este însă mult mai bine să evităm total îmbolnăvirea!

Pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe familia dumneavoastră, respectați cu strictețe recomandările de igienă de mai sus (mănuși, spălat mâini, dezinfectat). Dacă în casă locuiește cineva cu imunitate compromisă (de ex. suferă de o boală cronică severă, face chimioterapie, corticoterapie îndelungată, are HIV netratat etc.), această persoană ar trebui pe cât posibil să evite contactul direct cu pisica infectată până la vindecarea acesteia. Sporotricoza la imunodeprimați poate fi mult mai gravă, deci protejați acei membri ai familiei (eventual roagă pe altcineva să îngrijească pisica temporar, dacă tu însuți ești în această situație delicată).

În cazul puțin probabil (dar nu imposibil) în care observați la dumneavoastră o leziune suspectă, de exemplu, după ce ați manipulat pisica, peste o săptămână-două vă apare pe mână un nodul asemănător unei înțepături care nu se vindecă și chiar crește, mergeți urgent la medic (dermatolog sau specialist boli infecțioase). Menționați neapărat că aveți o pisică cu sporotricoză; acest detaliu va ajuta mult la stabilirea diagnosticului. Cu tratament prompt (antifungice orale), vindecarea la om este de regulă completă. Nu neglijați însă semnele, gândind că “o fi o înțepătură de țânțar”. Mai bine să verificați și să tratați devreme!

Un alt aspect: sporotricoza nu se transmite interuman în mod obișnuit (nu “o iei” de la alt om ca gripa). Principalul risc rămâne contactul cu pisica infectată sau cu mediu contaminat (spini, sol). Deci, protejându-vă de aceste surse, nu trebuie să vă temeți că vă veți îmbolnăvi unii de la alții în familie. Totuși, dacă pisica v-a zgâriat și v-a apărut bubă, e posibil și partenerul de viață să fie expus la aceeași pisică, deci și el/ea să fie atent(ă).

În rezumat, respectați măsurile de precauție pe perioada îngrijirii pisicii și nu neglijați propria sănătate. Sporotricoza este tratabilă la om, dar prevenția e mult mai ușoară decât tratamentul.

Întrebări frecvente despre sporotricoza la pisici (FAQ)

Cum îmi pot da seama dacă pisica mea are sporotricoză?

Suspicionați sporotricoza dacă observați la pisică răni care nu se vindecă, noduli sub piele sau ulcerații ce persistă și elimină secreții. Locurile frecvente sunt nasul, urechile, labele sau orice zonă unde pisica a fost rănită. Adesea, aceste leziuni nu răspund la antibiotic obișnuit și pot apărea altele noi în apropiere. Doar medicul veterinar poate confirma cert diagnosticul, prin teste (examen microscopic, cultură fungică). Așadar, dacă pisica are astfel de simptome, mergeți la veterinar pentru investigații.

Se poate vindeca pisica de sporotricoză?

Da, cu tratament corespunzător, majoritatea pisicilor se vindecă complet de sporotricoză. Cheia este un tratament antifungic prelungit, de obicei cu itraconazol (ex: Itrafungol). Veți administra medicamentele zilnic, pe durata indicată (care poate fi de 2-6 luni). Leziunile vor începe să se vindece treptat, întâi se usucă, nu mai supurează, apoi se retrag. După vindecare, pisica nu rămâne purtătoare a ciupercii, deci boala nu recidivează decât dacă se reinfectează din mediu. Important este să nu întrerupeți prematur tratamentul; altfel, infecția poate reveni. Dacă urmați sfaturile medicului și aveți răbdare, pisica are șanse excelente de recuperare.

Cât de periculoasă este sporotricoza pentru oameni?

Sporotricoza la om este tratabilă și, de obicei, nu pune viața în pericol la persoanele altfel sănătoase. Totuși, poate cauza leziuni neplăcute ale pielii și necesită luni de tratament antifungic. La persoanele cu imunitate scăzută, infecția poate fi mai severă, afectând plămânii sau alte organe, de aceea, prevenirea este esențială. Ca proprietar, protejați-vă purtând mănuși când manevrați pisica bolnavă și spălați-vă des pe mâini. Evitați să vă lăsați zgâriați sau mușcați. Dacă aveți vreo rană deschisă, feriți-o de contactul cu pisica. Riscul există, dar poate fi gestionat prin precauții. Mulți medici veterinari și proprietari au îngrijit pisici cu sporotricoză fără să se infecteze, deci fiți vigilent, dar nu panicat.

Pisica mea are o rană pe bot de ceva vreme. Ar trebui să mă îngrijorez?

O rană care nu se vindecă pe bot (sau oriunde pe corp) timp de peste 1-2 săptămâni merită investigată, indiferent dacă este sporotricoză sau altceva. Nu orice rană cronică este sporotricoză, pot exista și alte cauze (infecții bacteriene persistente, mușcături care s-au abcendat, chiar și tumori). În cazul sporotricozei, rana de pe bot ar tinde să facă crustă, să se refacă și să se spargă din nou, eventual să se extindă. Cel mai înțelept este să duceți pisica la medic. Veterinarul poate lua o mostră de la rană pentru a vedea ce agent patogen e implicat. Cu cât aflați mai repede cauza, cu atât pisica primește tratamentul potrivit mai devreme și are șanse mai bune de vindecare.

Cum pot preveni ca pisica mea să facă sporotricoză?

Prevenția ține în primul rând de reducerea expunerii la factorii de risc. Iată câteva măsuri:

• Țineți pisica mai mult în casă, sau supravegheați-i ieșirile afară, pentru a o feri de lupte cu alte pisici și de răniri.
  
• Sterilizați pisicile (mai ales motanii), motanii castrați au teritorii mai mici și sunt mai puțin agresivi, deci scade șansa de lupte și mușcături.
  
• Curățați și dezinfectați prompt orice rană a pisicii. Dacă vine acasă cu o zgârietură adâncă, spălați-o cu apă oxigenată/betadină și supravegheați vindecarea. Rănile curate se infectează mai greu cu orice agent (inclusiv fungic).
  
• Evitați să lăsați pisica în zone cunoscute ca murdare sau cu multe resturi vegetale (de ex. grămezi de frunze, magazii cu lemne putrede) unde Sporothrix ar putea exista.
  
• Dacă aduceți în casă o pisică nouă, inspectați-o de leziuni suspecte (noduli, răni cronice) și țineți-o separată în carantină până la vizita la veterinar. Astfel, preveniți introducerea oricărei boli în casa dvs.
  
• Pentru proprietari: purtați mănuși când grădinăriți sau manevrați obiecte cu potențial de a fi contaminate cu fungi (pământ, plante țepoase). Deși asta e mai mult o măsură pentru a preveni infecția dvs. direct din mediu, indirect ajută și pisica, dacă dvs. aduceți sporii pe mâini în casă, pisica se poate contamina.

În rezumat, sporotricoza este o boală serioasă dar poate fi prevenită și tratată. Prin îngrijire preventivă (stil de viață indoor, igienă, atenție la răni) șansele ca pisica dumneavoastră să se infecteze sunt foarte mici. Iar dacă totuși se întâmplă, acum sunteți informat și veți putea acționa rapid pentru a-i oferi cele mai bune șanse de vindecare, protejându-vă totodată și pe dumneavoastră.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alina Rusu, medic veterinar dermatolog)

Surse de informare:

1. Merck Veterinary Manual, “Sporotrichosis in Animals” (Tamara Gull, DVM), merckvetmanual.com
2. ABCD (Advisory Board on Cat Diseases), “Guideline for Sporotrichosis” (M. Bergmann et al., 2025), abcdcatsvets.org
3. Centers for Disease Control and Prevention, “Emerging Transmissible Sporotrichosis in Cats (Vet Alert, 2020)”, cdc.gov