Limfomul la câini: Ghid complet pentru proprietari

Limfomul este un tip de cancer frecvent întâlnit la câini, care afectează sistemul limfatic (ganglionii limfatici și organele asociate imunității). 

Pe scurt, iată câteva aspecte esențiale despre limfomul la câini:

• Un cancer comun la câini: Limfomul canin reprezintă aproximativ 15–20% din totalul cancerelor la câini, apărând în special la animalele de vârstă mijlocie sau înaintată. Este un cancer al sistemului imunitar (al globulelor albe numite limfocite) și adesea se manifestă prin mărirea nedureroasă a ganglionilor limfatici.
• Simptome variate dar frecvent subtile la început: Cel mai adesea, proprietarii observă umflarea unor ganglioni limfatici (de exemplu la nivelul gâtului). Alte simptome pot include apatie, pierdere în greutate, lipsa poftei de mâncare, vărsături sau dificultăți respiratorii, în funcție de organele afectate. Mărirea ganglionilor nu provoacă de obicei durere câinelui.
• Confirmarea diagnosticului se face la veterinar: Medicul veterinar va efectua teste precum aspirația cu ac fin (citologie) sau biopsie pentru a confirma limfomul. De asemenea, vor fi necesare analize de sânge și investigații imagistice (radiografii, ecografie) pentru a stadializa boala, adică pentru a verifica extinderea cancerului în organism.
• Tratamentul principal este chimioterapia: Chimioterapia multi-medicamentoasă (protocol similar cu cel folosit la oameni) este cea mai eficientă terapie, ducând la remisie (dispariția semnelor clinice) la peste 80–90% dintre câinii tratați. Majoritatea câinilor tolerează bine tratamentul, spre deosebire de oameni, efectele adverse severe sunt mai rare, scopul fiind menținerea unei calități bune a vieții pe durata tratamentului. Dacă chimioterapia nu este posibilă, se poate folosi tratament paliativ (ex. corticosteroizi) pentru ameliorarea temporară a simptomelor.
• Prognosticul: remisie posibilă, vindecare completă rară: Deși limfomul nu se vindecă definitiv, mulți câini pot intra în remisie prelungită. Fără niciun tratament, speranța de viață este foarte scurtă (adesea 4–6 săptămâni). Cu chimioterapie, supraviețuirea mediană este în jur de 10–12 luni (mai lungă în formele cu celule B, mai scurtă, ~6 luni, în formele cu celule T). Unii câini pot depăși un an sau doi în remisie, deși recidiva apare aproape întotdeauna mai devreme sau mai târziu. Scopul tratamentului este prelungirea vieții cu cât mai mult timp de calitate pentru câine.

Ce este limfomul la câini?

Limfomul (numit și limfosarcom) la câini este o formă de cancer malign care pornește de la limfocite, celule albe ale sângelui esențiale în sistemul imunitar. Acest tip de cancer apare de obicei în țesuturile limfatice, precum ganglionii limfatici, splina, măduva osoasă sau timusul. Practic, limfocitele încep să se multiplice necontrolat și formează tumori în aceste organe sau în altele unde migrează prin sânge și sistemul limfatic.

Limfomul este considerat un cancer sistemic, ceea ce înseamnă că de regulă afectează întregul organism prin intermediul sângelui și sistemului limfatic. Fiind atât de răspândit, este unul dintre cele mai comune cancere la câini, cu o incidență raportată de aproximativ 0,1% dintre câini într-un an. Cu alte cuvinte, aproximativ 1 din 1000 de câini poate dezvolta limfom la un moment dat. Apare cel mai frecvent la câinii de vârstă mijlocie spre seniori (6–9 ani sau mai mult), însă poate afecta și câini mai tineri. Nu există o predispoziție clară pe sexe, și masculii și femelele pot fi afectați în mod similar.

Trebuie știut că limfomul la câini nu este o boală infecțioasă sau contagioasă, nu se transmite la alți câini sau la om. Este o boală oncologică (de cancer) cauzată de dereglări interne ale celulelor și nu implică un agent patogen transmisibil.

Cauze și factori de risc

Cauza exactă a apariției limfomului canin rămâne neclară și probabil multifactorială. Cu alte cuvinte, nu există un singur factor cunoscut care să declanșeze limfomul, dar cercetările sugerează mai mulți factori posibili care pot contribui la apariția lui:

• Predispoziție genetică (de rasă): Anumite rase de câini prezintă un risc mai mare de a dezvolta limfom, ceea ce sugerează o componentă genetică. De exemplu, studii și date clinice indică o incidență mai mare la rase precum Boxer, Rottweiler, Golden Retriever, Basset Hound, Ciobănesc German, Beagle, Poodle, Chow Chow sau diferiți Terrieri. Cu toate acestea, orice rasă sau metis poate face limfom, deci absența apartenenței la o rasă de risc nu exclude boala.
• Factori de mediu și chimici: Expunerea la anumiți poluanți sau substanțe chimice ar putea juca un rol. Studiile au asociat erbicidele din categoria fenoxiacetic (ex: 2,4-D) folosite în tratarea gazonului cu o incidență crescută a limfomului la câini. De asemenea, expunerea prelungită la câmpuri magnetice puternice, la fum de țigară sau la alte toxine din mediu poate crește riscul (deși legăturile nu sunt pe deplin confirmate). Ca măsură de precauție, este recomandat să limitați pe cât posibil contactul animalului cu substanțe chimice nocive din casă sau curte (detergenți agresivi, pesticide, fum etc.).
• Infecții virale sau bacteriene: La oameni, anumite infecții virale (ex. HIV, virusul Epstein-Barr) sau imunosupresia duc la creșterea riscului de limfom. La câini, nu s-a identificat un virus specific responsabil de limfom. Totuși, se investighează dacă anumite infecții cronice sau bacterii ar putea fi factori favorizanți ai acestei forme de cancer.
• Disfuncții ale sistemului imunitar: Un sistem imunitar slăbit sau dereglat ar putea, teoretic, să permită apariția și proliferarea unor celule canceroase precum limfocitele maligne. De exemplu, la oameni, pacienții care au suferit transplanturi de organe și iau medicamente imunosupresoare prezintă rate crescute de limfom. La câini, legătura între imunosupresie și limfom nu este încă clar stabilită, dar se studiază posibilul rol al unor condiții imune (precum boli autoimune sau tratamente imunosupresoare prelungite) în dezvoltarea cancerelor limfatice.

Este important de reținut că în majoritatea cazurilor nu putem identifica o cauză clară pentru limfomul la un câine. Cel mai probabil este rezultatul unei combinații de factori genetici și de mediu. Așadar, nu trebuie să vă culpabilizați, nu există ceva ce ați făcut sau nu ați făcut și care în mod dovedit să fi cauzat cancerul la câinele dumneavoastră.

Tipuri de limfom la câini

Termenul general de “limfom” cuprinde de fapt un spectru larg de tipuri de cancer, care variază în funcție de localizare, tipul de limfocite implicate (celule B sau T) și agresivitate. Peste 30 de subtipuri de limfom au fost descrise la câini, însă, pentru simplitate, cele mai comune forme clinice se împart în următoarele patru categorii principale:

1. Limfomul multicentric (generalizat): Este de departe cea mai frecventă formă, reprezentând ~80–85% din cazurile de limfom la câini. În limfomul multicentric, cancerul debutează de obicei în ganglionii limfatici periferici, adică ganglionii din diferite zone ale corpului (submandibulari/sub maxilari la gât, prescapulari în zona umerilor, axilari, inghinali, popliteali în spatele genunchilor etc.). Caracteristica principală este mărirea rapidă și nedureroasă a ganglionilor limfatici. Câinii cu limfom multicentric pot avea unul sau mai mulți ganglioni măriti, uneori ajungând de 3–10 ori mai mari decât normal. Pe lângă umflăturile vizibile, inițial mulți câini par relativ normali (nu prezintă alte simptome evidente). Fără tratament însă, pe măsură ce boala avansează, apar semne generale de boală: apatie, slăbiciune, febră, scădere în greutate, lipsa poftei de mâncare, deshidratare.
2. Limfomul alimentar (gastro-intestinal): Această formă afectează sistemul digestiv (stomac și/sau intestine) și este a doua ca frecvență, dar mult mai rară comparativ cu cea multicentrică (sub 10% din cazuri). Limfomul alimentar poate apărea ca leziuni difuze de-a lungul tractului gastrointestinal (implicând frecvent ficatul și ganglionii mezenterici), cauzând sindrom de malabsorbție severă. Simptomele tipice includ vărsături, diaree cronică, pierdere în greutate, lipsa apetitului și dureri abdominale. În cazurile în care se formează o masă tumorală localizată, aceasta poate duce și la obstrucție intestinală (constipație, abdomen mărit dureros). Din păcate, când limfomul este extins în tot tubul digestiv, starea câinelui se deteriorează rapid din cauza incapacității de a absorbi nutrienții.
3. Limfomul mediastinal (toracic): Este o formă rară, în care sunt implicate organele limfatice din cavitatea toracică, în principal ganglionii limfatici mediastinali sau timusul. Practic, se dezvoltă o masă tumorală în zona pieptului. Aceasta poate duce la revărsate pleurale (acumulare de lichid în jurul plămânilor) și comprimarea plămânilor, provocând dificultăți de respirație. Semnele clinice includ așadar respirație grea (respirație întretăiată, câinele gâfâie mult, eventual cu abdomenul implicat în mișcarea respiratorie) și tuse. De asemenea, tumora mediastinală poate comprima vasele de sânge mari (vena cavă cranială), ducând la umflarea feței sau a labelor anterioare. Un sindrom asociat frecvent cu limfomul mediastinal este hipercalcemia malignă: în 10–40% din cazuri, tumora secretă substanțe ce cresc calciul în sânge, determinând câinele să bea și să urineze excesiv (poliurie/polidipsie). Câinii cu hipercalcemie pot prezenta și letargie, vomă sau constipație. Limfomul mediastinal este adesea de tip celule T, o formă agresivă de limfom.
4. Limfomul extranodal: În această categorie intră toate limfoamele care pornesc într-un organ din afara sistemului limfatic. Sunt forme mai rare, dar pot apărea practic în aproape orice organ: piele (limfom cutanat), rinichi, ficat, plămâni, ochi, sistem nervos central, cavitatea nazală etc.. Simptomele vor depinde de organul afectat. De exemplu, limfomul cutanat poate cauza apariția unor noduli pe piele sau plăgi ulcerative dificil de vindecat, respectiv zone extinse de piele îngroșată, înroșită și cu prurit (mâncărime). Limfomul ocular poate duce la uveită (inflamația interiorului ochiului) manifestată prin înroșirea ochilor, eventual hemoragie în camera anterioară a ochiului (hiphema). Limfomul renal poate determina insuficiență renală rapidă, câinele prezintă sete excesivă și urinare frecventă, sânge în urină, iar ecografic rinichii apar măriți. Limfomul sistemului nervos central poate cauza convulsii, dezechilibru sau alte tulburări neurologice, în timp ce limfomul nazal se manifestă prin secreții nazale cu sânge și deformări faciale. Deși aceste forme extranodale sunt mai puțin comune, ele pot fi la fel de grave, iar uneori diagnosticul este întârziat deoarece simptomele imită alte boli (de exemplu, limfomul cutanat poate fi confundat inițial cu o alergie sau infecție a pielii, iar cel nazal cu o sinuzită cronică).

În plus față de clasificarea pe localizare, limfoamele la câini pot fi descrise și în funcție de agresivitate: limfom “high-grade” (cu creștere rapidă, de obicei formele comune B sau T celulare, care răspund inițial bine la chimioterapie, dar revin repede) versus limfom “low-grade” (indolent, cu evoluție lentă). Aproximativ până la 30% din limfoamele canine pot fi variante low-grade, care evoluează mult mai lent, uneori luni sau ani la rând, și pot avea simptome minime inițial. Aceste forme indolente (cum ar fi limfomul de zonă marginală, limfomul folicular, limfomul de celule T-zona) pot fi tratate cu scheme de chimioterapie ușoară sau chiar monitorizate, deoarece câinele poate rămâne o perioadă fără simptome severe.

Simptomele limfomului la câini

Semnul clasic și cel mai timpuriu al limfomului multicentric (cel mai răspândit tip) este umflarea vizibilă a unuia sau mai multor ganglioni limfatici periferici. De obicei, proprietarii observă la mângâiere sau spălare că ganglionii de la nivelul gâtului (sub mandibulă) sunt măriți. Ganglionii limfatici normali la câine au mărimea aproximativă a unui bob de fasole sau măslină, însă când sunt afectați de limfom pot ajunge de mărimea unei mandarine sau chiar mai mari.

Diagramă ce ilustrează localizarea principalilor ganglioni limfatici la câine (marcați cu albastru). Ganglionii submandibulari (sub maxilar, la gât), prescapulari (la piept/umeri), axilari (în zona sub braț, la câine sub membrele anterioare), inghinali (la interiorul coapselor) și popliteali (în spatele genunchilor) pot fi palpați ușor când sunt măriți.

La palpare, un ganglion afectat de limfom se simte ferm, elastic (cauciucat) și mobil sub piele (nu aderă de țesuturile din jur). De regulă, nu este dureros pentru câine la atingere. Mulți câini continuă să se simtă normal în stadiile incipiente, mănâncă, se joacă și nu par bolnavi, în afară de prezența acelor “noduli” măriți. Acest lucru îi poate face pe unii proprietari să amâne vizita la veterinar, deoarece câinele nu pare suferind. Nu ignorați însă apariția unor ganglioni măriți, chiar dacă patrupedul pare bine; mergeți la un consult, deoarece este mai bine să aflați din timp cu ce vă confruntați.

Pe măsură ce boala avansează, dacă nu este tratată, apar simptome generale de boală la majoritatea câinilor cu limfom multicentric:

• Letargie și apatie: Câinele devine mai puțin activ, doarme mult, pare că obosește repede și nu mai are chef de joacă.
  
• Scăderea apetitului și pierdere în greutate: Mulți câini cu limfom în stadii mai avansate încep să mănânce mai puțin sau cu mofturi, slăbind vizibil într-un timp relativ scurt.
• Febră și stare de slăbiciune generală: Sistemul imunitar afectat și posibila inflamație sistemică pot da febră moderată. Câinele poate părea abătut, cu privire tristă și stă mai mult întins.
  
• Sete crescută și urinare excesivă: În unele cazuri (mai ales cele cu limfom mediastinal asociat cu hipercalcemie), proprietarul observă că animalul bea apă mult mai des și urinează cantitativ crescut. Aceasta se întâmplă din cauza nivelului mare de calciu din sânge care afectează rinichii și conferă senzație de sete.
  
• Dificultăți de respirație, tuse: Dacă limfomul implică nodulii limfatici din piept sau plămânii, câinele poate prezenta respirație greoaie, gâfâială, intoleranță la efort și uneori tuse seacă. Aceste semne indică acumulare de lichid în torace sau o masă care comprimă căile respiratorii.

Limfomul alimentar (digestiv) se manifestă prin simptome diferite, legate de sistemul gastrointestinal:

• Vărsături cronice și greață: Câinele vomită intermitent sau constant, uneori mâncarea nedigerată, alteori spumă sau lichid biliar.
  
• Diaree persistentă: Scaunele pot fi moi sau apoase, uneori foarte închise la culoare și urât mirositoare (indică prezența sângelui digerat).
  
• Dureri abdominale: Câinele adoptă poziții neobișnuite (de exemplu, stă “în rugăciune” cu toracele lipit de podea și posteriorul ridicat) sau se văita la palparea abdomenului, sugerând disconfort.
  
• Hipoproteinemie: O consecință a limfomului intestinal difuz este pierderea proteinelor prin intestin, ceea ce duce la umflarea membrelor sau a botului (edeme) și ascită (acumulare de lichid în abdomen). Aceste semne pot fi observate de veterinar în urma analizelor de sânge și examenului clinic.

Limfomul cutanat poate prezenta:

• Leziuni pe piele care nu se vindecă: Pete sau plăgi roșiatice, cu crustă, care pot fi inițial izolate dar apoi se extind; noduli subcutanați care pot ulcera.
• Mâncărime intensă: Câinele se scarpină sau linge insistent anumite zone, din cauza disconfortului produs de leziuni.
• Afectarea mucoaselor: Dacă limfomul cutanat apare în cavitatea bucală, se pot vedea ulcerații pe gingii, cerul gurii sau buze, care pot semăna cu o inflamație gingivală severă.

Limfomul în organele interne (extranodal) produce simptome legate de funcția acelui organ:

• Rinichi: semne de insuficiență renală (urinare cu sânge, sete exagerată, pierdere ponderală, vărsături, respirație urât mirositoare din cauza uremiei).
• Ficat: icter (culoare gălbuie a mucoaselor), apatie, abdomen mărit (hepatomegalie), probleme de coagulare.
• Ochi: înroșirea ochilor, durere oculară, eventual orbire bruscă dacă structuri esențiale sunt afectate.
• Sistem nervos central: crize convulsive, mers în cerc, înclinarea capului, pareze sau paralizii. Orice simptom neurologic apărut la un câine de vârstă medie, mai ales dacă are și ganglioni măriți, necesită investigații amănunțite pentru a exclude limfomul SNC.

În concluzie, simptomatologia limfomului este foarte variabilă. Orice câine cu umflături persistente ale ganglionilor limfatici sau cu semne generale de boală inexplicabile (scădere bruscă în greutate, letargie, febră, probleme digestive cronice, sângerări inexplicabile etc.) ar trebui consultat de urgență de un medic veterinar. Cu cât diagnosticul este pus mai devreme, cu atât există șanse mai mari de succes în tratament.

Diagnosticul limfomului

Confirmarea diagnosticului de limfom se face întotdeauna prin examinări medicale veterinare, nu este suficientă simpla palpare a ganglionilor. Dacă medicul veterinar suspectează un limfom (de exemplu, datorită ganglionilor măriți și a simptomelor), va recomanda o serie de teste:

• Citologie prin aspirație cu ac fin (FNA, Fine Needle Aspirate): Aceasta este cea mai comună și minim invazivă procedură de diagnostic. Veterinarul introduce un ac foarte subțire într-un ganglion limfatic mărit (sau în organul afectat) și aspiră un număr mic de celule. Câinele nu necesită anestezie generală pentru FNA, eventual doar contenție blândă sau o sedare ușoară. Proba de celule obținută este întinsă pe o lamă și examinată la microscop de către un specialist (citolog/anatomopatolog). Dacă este limfom, la citologie se vor vedea numeroase limfocite anormale (maligne), mult mai mari decât cele normale și cu aspect tumoral. În majoritatea cazurilor, aspirația cu ac fin oferă un diagnostic concludent de limfom.
• Biopsie ganglionară sau de organ: În situațiile în care citologia nu este clară (uneori aspectul poate fi neconcludent sau poate semăna cu o reactivitate inflamatorie), următorul pas este biopsia. Biopsia înseamnă prelevarea unui fragment de țesut mai mare pentru examen histopatologic. Veterinarul poate îndepărta chirurgical un ganglion întreg (biopsie excizională) sau un segment din ganglion/tumoră (biopsie incizională). Procedura se face sub anestezie (de obicei generală ușoară sau sedare profundă). Proba va fi trimisă la laborator, unde un anatomopatolog va examina structura țesutului la microscop și va confirma diagnosticul de limfom, specificând totodată tipul și gradul tumorii.
• Imunofenotipizare (determinarea tipului de celule canceroase, B sau T): Odată confirmat limfomul, este util să se știe dacă tumora este de tip limfocite B sau limfocite T, deoarece acest aspect influențează prognosticul și uneori schema de tratament. Metodele prin care se poate determina imunofenotipul includ: imunocitochimie pe frotiul citologic sau imunohistochimie pe biopsie (metode ce folosesc anticorpi fluorescenti pentru a identifica markeri de pe celule), sau teste mai avansate cum ar fi flow-cytometria și PCR pentru rearanjamentul receptorilor antigenici (PARR). Rezultatul va indica dacă e vorba de un limfom cu celule B (de obicei are răspuns mai bun la chimio și supraviețuire mai lungă) sau un limfom cu celule T (în general mai agresiv, prognostic mai rezervat). Această informație îl ajută pe oncologul veterinar să aleagă protocolul optim de tratament.
• Analize de sânge (hemoleucogramă, biochimie) și teste generale: În paralel cu diagnosticarea limfomului, medicul va face un set de analize sangvine complete. Hemoleucograma poate arăta dacă boala a afectat măduva osoasă (de exemplu dacă există limfoblaşti în circulație sau anemie, trombocitopenie). Profilele biochimice arată funcția organelor, e important de știut dacă ficatul și rinichii funcționează normal, mai ales înainte de a începe chimioterapia. De asemenea, se verifică nivelul calciului sanguin (pentru a depista hipercalcemia paraneoplazică, frecventă în limfomul mediastinal).
• Investigații imagistice (radiografii, ecografie, eventual CT/RMN): Pentru a stadializa limfomul, adică a determina extinderea lui în organism, vor fi necesare examinări imagistice. Radiografiile toracice pot evidenția mărirea nodulilor mediastinali sau eventual metastaze pulmonare. Ecografia abdominală permite vizualizarea organelor interne, se pot detecta ganglioni intra-abdominali măriți, infiltrația ficatului sau splinei, mase la nivel intestinal etc. Dacă se observă structuri modificate, medicul poate recolta aspirate ecoghidate din acestea pentru citologie. În cazuri speciale, se poate recomanda CT (tomografie computerizată) sau RMN (rezonanță magnetică) pentru o evaluare mai detaliată, mai ales dacă se planifică chirurgie sau radioterapie locală ori dacă este implicat sistemul nervos central.
• Stadializarea clinică a limfomului: După ce toate investigațiile sunt făcute, medicul veterinar va încadra boala într-un stadiu clinic I-V, în funcție de cât de răspândit este cancerul:
  • Stadiul I: implică un singur ganglion limfatic sau un singur organ limfatic afectat. (Acest stadiu este rar întâlnit la câini, deoarece de obicei boala e mai avansată până la diagnostic).
  • Stadiul II: implică ganglionii dintr-o singură regiune a corpului (de exemplu doar cei de pe partea anterioară, cervicală sau doar cei abdominali).
  • Stadiul III: limfadenopatie generalizată, adică toți sau majoritatea ganglionilor periferici sunt măriți (situația cea mai des întâlnită la diagnostic).
  • Stadiul IV: implicare hepatică și/sau splenică (ficatul și/sau splina conțin infiltrații de limfom, indiferent dacă ganglionii sunt sau nu măriți).
  • Stadiul V: implicare a măduvei osoase și/sau a altor organe non-limfatice (de ex. măduva osoasă, sângele, sistemul nervos, ochii etc. sunt afectate de celulele maligne).

Fiecare stadiu este împărțit la rândul său în sub-stadiile a sau b, în funcție de prezența simptomelor clinice generale. Substadiul “a” înseamnă că pacientul nu are simptome de boală (este “asimptomatic” în afară de tumori), pe când substadiul “b” indică faptul că sunt prezente semne de boală sistemică (de exemplu febră, scădere >10% în greutate, apatie severă). În mod paradoxal, câinii în substadium b (adică cei care deja se simt rău la diagnostic) au prognostic mai rezervat decât cei în stadium a (descoperiți întâmplător, încă “clinically well”).

Notă: Este foarte important să nu începeți vreun tratament pe cont propriu înainte de finalizarea diagnosticului! Unii proprietari, observând câinele slăbit sau ganglionii măriți, administrează corticosteroizi (ex. Prednison) pe cont propriu sau la sfatul cuiva, în ideea de a ajuta câinele. Aceasta poate complica situația, deoarece prednisonul induce o remisie temporară a limfomului dar reduce mult șansele de răspuns la chimioterapia ulterioară (celulele tumorale devin rezistente la medicamentele citostatice). În plus, administrarea de steroizi înainte de biopsii poate altera rezultatele testelor de diagnostic (imunofenotip, stadializare etc.). Așadar, nu dați câinelui medicamente fără avizul medicului veterinar, așteptați confirmarea diagnosticului și discutați opțiunile de tratament cu un specialist.

Tratamentul limfomului la câini

Tratamentul de elecție (standardul de aur) pentru limfomul canin este chimioterapia. Pentru că limfomul este un cancer sistemic (de obicei răspândit în tot corpul), tratamentul trebuie să fie sistemic, adică să ajungă peste tot unde pot fi celule canceroase. Din păcate, chirurgia singură nu este eficientă decât în situații foarte particulare (de ex. dacă există o singură masă tumorală localizată, lucru rar întâlnit). Radioterapia poate fi folosită uneori ca adjuvant pe zone specifice, dar nu poate trata întregul organism. Prin urmare, chimioterapia rămâne principala opțiune.

Chimioterapia poliagent (multidrug), protocolul CHOP și variantele sale

Câinii cu limfom răspund în general foarte bine la chimioterapia combinată, cu rate de remisie de peste 80–90% la tratamentul inițial. Obiectivul chimioterapiei la câini nu este neapărat vindecarea (care, realist vorbind, nu se prea obține), ci inducerea remisiunii și prelungirea duratei de viață menținând o calitate bună a vieții pe parcursul tratamentului.

Cel mai frecvent folosit protocol de chimioterapie pentru limfom la câini este numit CHOP, acronim ce vine de la numele a patru medicamente:

• C, Cyclophosphamide (ciclofosfamidă), agent alchilant citostatic
  
• H, Hydroxydaunorubicin adică doxorubicină (un antibiotic antraciclinic, numit și Adriamycin)
  
• O, Oncovin, denumire comercială pentru vincristină (un alcaloid din barbină)
  
• P, Prednisone (prednison, corticosteroid)

În practica veterinară, protocolul CHOP poate include uneori și un al 5-lea medicament numit L-asparaginază, administrat în special la debutul tratamentului la pacienții foarte bolnavi, pentru a ajuta la inducerea remisiunii. Schema CHOP presupune administrarea secvențială a acestor medicamente, de obicei în cure săptămânale sau bilă săptămânale, pe o durată totală de aproximativ 3–6 luni (de exemplu, protocolul Madison-Wisconsin, o variantă de CHOP, se desfășoară pe 16 săptămâni, adică ~4 luni). Fiecare medicament are un mecanism diferit de acțiune asupra celulelor canceroase, iar combinația lor țintește să distrugă cât mai multe celule maligne și să prevină apariția rezistenței tumorale.

Câinii tolerează chimioterapia mult mai bine decât oamenii. Acest lucru surprinde adesea proprietarii, care se tem că animalul lor va suferi cum au văzut la pacienții umani cu chimio. În medicină veterinară, dozele folosite sunt mai reduse comparativ cu cele la oameni, tocmai pentru a minimiza efectele adverse și a nu compromite bunăstarea animalului. Drept urmare, majoritatea câinilor nu își pierd blana (decât eventual parțial la rasele cu păr creț ca Poodle sau Bichon, care oricum le crește la loc ulterior). Efectele secundare severe apar la un procent mic de pacienți (sub ~5%). Cele mai comune reacții adverse observate sunt tranzitorii și includ:

• Scăderea poftei de mâncare în zilele imediat următoare administrării tratamentului,
• Letargie ușoară (câinele poate fi mai moale 1-2 zile după infuzie),
• Tulburări gastro-intestinale: vărsături ocazionale sau un episod de diaree.

Aceste simptome, dacă apar, sunt de obicei moderate și gestionabile acasă (veterinarul vă poate da medicamente anti-vomitive sau un regim alimentar ușor). Reacțiile mai grave, cum ar fi imunosupresia marcată (scăderea globulelor albe sub nivelul de siguranță, ducând la risc de infecții), sau inflamația mucoasei tractului digestiv (mucosita), sunt mai rare. De obicei, protocolul implică monitorizarea atentă: înainte de fiecare ședință de chimio, se face un test de sânge pentru a verifica dacă leucocitele și celelalte celule sunt în parametri acceptabili. Dacă există devieri, se poate amâna doza sau ajusta. În ansamblu, conceptul de tratament oncologic veterinar este “dozăm cât să tratăm boala, fără să distrugem calitatea vieții animalului”. Scopul este paliativ, adică prelungirea vieții cu suferință minimă, mai degrabă decât curativ cu orice preț.

Eficiența chimioterapiei: Rata de răspuns complet la CHOP este foarte ridicată, peste 80% dintre câinii tratați obțin remisie completă (tumorile devin nedetectabile la examenul clinic și analize) după protocolul inițial. Supraviețuirea mediană cu astfel de tratament este de ~1 an (12 luni) pentru limfomul cu celule B și ~6–8 luni pentru cel cu celule T. Aproximativ 20% dintre câini trăiesc peste 2 ani de la diagnostic, unii chiar 3-4 ani, deși aceste cazuri sunt mai rare. Este important de înțeles că, indiferent de durată, limfomul va recidiva la un moment dat, nu există un tratament care să vindece definitiv această boală, întrucât întotdeauna rămân micro-populații de celule maligne care scapă și reîncep multiplicarea. Când limfomul revine după remisia inițială, se spune că a devenit refractar sau rezistent la chimio. Totuși, în unele cazuri se poate obține o a doua remisie cu ajutorul altor medicamente (așa-numitele scheme de salvare), deși procentul de succes scade și remisia secundară este adesea mai scurtă decât prima.

Alte medicamente chimioterapice utilizate: Pe lângă protocolul CHOP, medicul veterinar oncolog poate folosi diverse combinații sau secvențe de medicamente, în funcție de nevoile pacientului. Printre agenții citostatici activi contra limfomului se numără: Lomustina, Mitoxantrona, Citarabina, Clorambucil, Melfalan etc.. De exemplu, Lomustina (CCNU) este utilă mai ales în limfoamele cutanate sau care au infiltrație în sistemul nervos central, deoarece traversează bariera hemato-encefalică. Doxorubicina (Adriamycin) poate fi administrată și ca agent unic (monoterapie), uneori se recurge la asta dacă proprietarul nu poate urma un protocol complet. Monoterapia cu doxorubicină induce remisie în ~50-70% din cazuri, cu o supraviețuire mediană de 6–8 luni, deci comparabilă cu CHOP pentru limfomul T, însă mai puțin eficientă decât CHOP în general (și are dezavantajul că doxorubicina nu se poate da de prea multe ori din cauza toxicității cardiace cumulative la câini).

Tratamentul paliativ cu corticosteroizi: Dacă chimioterapia agresivă nu este o opțiune, fie din cauza stării precare a câinelui (comorbidități severe), fie din considerente financiare sau logistice, se poate recurge la tratament simptomatic. Cel mai frecvent se administrează Prednison (un corticosteroid) în doză imunossupresoare. Prednisonul, prin mecanismul său antiinflamator și citotoxic asupra limfocitelor, poate determina o remisie temporară a limfomului: adesea 1–2 luni de ameliorare a simptomelor și reducere a ganglionilor. În acest interval, câinele se simte mai bine și are o calitate a vieții acceptabilă. Din păcate, efectul este de scurtă durată, cancerul revine repede și, cum am menționat anterior, celulele devin rezistente ulterior la alte chimioterapice. Totuși, ca măsură paliativă, prednisonul este util pentru a oferi câinelui câteva săptămâni în plus fără suferință, mai ales dacă se decide nu a se urma chimio standard. Unii proprietari aleg această variantă când prognosticul oricum este foarte rezervat, pentru a evita drumurile la clinică și stresul, preferând să mențină confortul animalului acasă pe perioada rămasă. Această decizie trebuie luată în consultare cu medicul veterinar, înțelegând clar implicațiile.

Chirurgie și radioterapie: În general, intervențiile chirurgicale au rol limitat în limfom, deoarece boala nu este localizată. Totuși, sunt cazuri particulare unde chirurgia poate ajuta:

• În limfomul alimentar focalizat (o singură masă tumorală în intestine), se poate face rezecție chirurgicală a segmentului afectat, urmată de chimioterapie combinată, ceea ce poate prelungi supraviețuirea. Dacă însă limfomul este difuz în tot intestinul, chirurgia nu aduce beneficii.
• Dacă un câine are splina sever afectată (splenomegalie tumorală) și prezintă disconfort, uneori se recurge la splenectomie (îndepărtarea splinei) pentru a-l face să se simtă mai bine, deși boala rămâne în circulație.
• Radioterapia cu raze X este folosită rar, doar în situații cum ar fi limfom intranazal localizat (unde iradierea locală poate aduce remisie locală lungă) sau ca adjuvant în limfomul mediastinal pentru a reduce o masă care cauzează probleme respiratorii. De asemenea, există protocoale experimentale de iradiere corporală partială (half-body) combinate cu chimio, menite să omoare celulele microscopice reziduale și să prelungească remisia. Radioterapia veterinară este însă disponibilă doar în centre foarte specializate și de obicei nu în România (vezi secțiunea următoare).

Progrese noi în tratament: Medicina veterinară face pași rapizi înainte în domeniul oncologiei. De exemplu, în SUA a fost aprobat un medicament nou specifically pentru limfomul canin, Rabacfosadine (denumit comercial Tanovea), un agent chimioterapic care a arătat rezultate promițătoare la câinii cu limfom refractar. De asemenea, un alt medicament inovator este Verdinexor, un inhibitor selectiv al exportului nuclear, de asemenea destinat limfomului canin, aprobat condiționat recent. Aceste terapii nu au încă rezultate mai bune decât chimio convențională, dar pot oferi opțiuni în cazuri rezistente. În unele țări, s-au realizat și transplanturi autologe de măduvă osoasă la câini cu limfom: câinelui i se administrează chimio în doze foarte mari pentru a distruge măduva afectată, apoi i se reintroduc celulele stem recoltate anterior din propria măduvă pentru a reconstitui sistemul sanguin. Această procedură este costisitoare și disponibilă doar la instituții academice de vârf, dar a reușit să prelungească remisia la anumiți pacienți selectați. Totuși, astfel de tratamente avansate nu sunt disponibile pe scară largă și în general nu fac parte din opțiunile standard oferite proprietarilor obișnuiți.

În concluzie, planul de tratament pentru limfom trebuie discutat cu un medic veterinar, ideal medic veterinar oncolog (specialist în oncologie). Pentru fiecare câine, se va ține cont de stadiul bolii, tipul de limfom, starea generală de sănătate a animalului și bugetul/disponibilitatea proprietarului. Scopul este alegerea acelei opțiuni care oferă câinelui cea mai bună calitate a vieții pentru cât mai mult timp posibil.

Prognostic și evoluție

Limfomul canin, netratat, este aproape întotdeauna fatal pe termen scurt. Dacă nu se administrează niciun tratament (sau doar prednison singur), majoritatea câinilor cu limfom multicentric vor deceda sau vor trebui eutanasiați în decurs de 1–2 luni de la diagnostic. Boala avansează rapid: ganglionii continuă să crească, câinele devine tot mai apatic, nu se mai alimentează, apar infecții secundare și, în final, insuficiențe de organe care duc la deces. Din acest motiv, odată confirmat diagnosticul, este indicat să începeți cât mai repede un tratament (dacă ați decis să tratați).

Cu tratament chimioterapic adecvat, prognosticul se îmbunătățește considerabil în termeni de supraviețuire și calitate a vieții:

• Rata de remisie completă (tumora devine nedetectabilă) la tratamentul inițial este foarte mare (peste 80%). Câinele intrat în remisie se comportă practic normal, ganglionii revin la dimensiuni normale, simptomele dispar, iar animalul poate duce o viață activă și fericită pe durata remisiunii.
• Durata mediană de remisie după protocolul standard (ex: CHOP 4-6 luni) este de aproximativ 8–10 luni. Aceasta înseamnă că jumătate dintre câini vor avea recidiva mai devreme de ~1 an, iar cealaltă jumătate vor trece de 1 an. Există și un procent semnificativ (~20%) de pacienți care se bucură de remisie mai lungă de 2 ani.
• Diferențe în funcție de tipul de limfom: Câinii cu limfom B au, în medie, remisii mai lungi (12 luni sau mai mult), pe când cei cu limfom T tind să aibă remisii mai scurte (6-8 luni) și boală mai agresivă. Limfomul cu celule T este adesea asociat cu hipercalcemie și răspunde ceva mai slab la tratament. Totuși, fiecare caz e individual, există și limfoame T care răspund bine, precum și unele limfoame B refractare.
• Formele anatomice diferite: Limfomul multicentric rămâne cel mai tratabil, cu cele mai bune rezultate la chimio. Limfomul alimentar difuz are un prognostic mai rezervat, chiar și cu tratament, supraviețuirea medie e sub 3 luni dacă boala e extinsă în tot intestinul. Limfomul mediastinal poate răspunde bine la chimio (uneori combinată cu radioterapie) dacă este de tip B, dar dacă este de tip T cu hipercalcemie severă, prognosticul e mai prost. Limfomul cutanat (epiteliotrop) este notoriu dificil de tratat: remisiile obținute cu Lomustină sau alte medicamente durează adesea doar 3–6 luni. Limfomul indolent (low-grade) are cel mai bun prognostic, aceste forme lente se pot trata cu chimio ușoară (ex. clorambucil + prednison) și supraviețuiesc adesea peste 2 ani, unii chiar 3-4 ani, uneori cu boală cronică ținută sub control.
• Recidiva și a doua remisie: Aproape toți câinii vor experimenta, la un moment dat după tratament, recidiva limfomului (cancerul revine). Când se întâmplă acest lucru, există șansa de a institui o a doua linie de chimioterapie (un protocol diferit de cel folosit inițial). Uneori se obține o a doua remisie, dar aceasta este de obicei mai scurtă decât prima (poate jumătate din durata). Rata de succes a chimio de salvare depinde de cât timp a durat prima remisie, dacă prima remisie a fost lungă (>6 luni), șansele de a răspunde din nou la chimio sunt mai mari. Dacă prima remisie a fost foarte scurtă sau inexistentă, este posibil ca limfomul să fie foarte agresiv și rezistent. La recidivă, medicul vă va prezenta opțiunile (schimbarea medicamentelor, doze mai mari, sau focus pe paliatie). Unii proprietari aleg să nu mai supună câinele unei a doua cure dacă recidiva este rapidă, pentru a nu prelungi suferința inutil.

Calitatea vieții și decizia de eutanasiere: Un aspect crucial în prognostic este calitatea vieții câinelui. Fiindcă oricum vindecare completă nu există, scopul este ca patrupedul să se simtă bine în lunile câștigate prin tratament. Din fericire, majoritatea câinilor în remisie duc o viață normală: aleargă, mănâncă, se joacă, nu par bolnavi. Chimioterapia veterinară, cum am menționat, este concepută să fie blândă pentru a asigura acest lucru. Când boala recidivează și nu mai răspunde la nimic, inevitabil vor reapărea simptomele severe (slăbiciune, lipsa poftei de mâncare, suferință). În acel moment, decizia dificilă de a opri tratamentele și de a opta pentru eutanasiere umanitară poate fi luată, în consultare cu medicul veterinar, dacă animalul are dureri sau nu mai are o viață demnă. Euthanasia este un act de iubire prin care îi curmăm suferința când nu mai există altceva de făcut. Fiecare proprietar își cunoaște câinele cel mai bine și, alături de sfaturile veterinarului, poate evalua când “cantitatea” de viață a rămas fără “calitate” și este momentul să îl lăsăm să plece în liniște.

Pe durata tratamentului și monitorizării, veți merge periodic la controale: medicul va verifica la palpare ganglionii (primele semne de recidivă), va face analize de sânge și imagistică la nevoie. Ca proprietar, puteți contribui observând atent orice schimbare la câine și raportând medicului: de ex. scăderea apetitului, apariția unei umflături noi, modificări de comportament etc. De asemenea, asigurați-i câinelui un mediu confortabil: un pat moale, acces facil la apă și hrană (eventual ridicați bolurile dacă are noduli mediastinali și respiră greu aplecând capul), evitați expunerea la temperaturi extreme, reduceți efortul intens dacă se simte obosit și oferiți-i multă afecțiune. Câinii trăiesc în prezent și se bucură de momentele frumoase alături de dvs., chiar și în lupta cu o boală grea.

Situația tratamentului limfomului la câini în România

Tratamentul limfomului canin în România urmează, în linii mari, aceleași principii și protocoale ca în țările vestice. În ultimele decenii, medicina veterinară din țara noastră a progresat, iar specialitatea de oncologie veterinară a început să fie practicată în marile centre. Așadar, chimioterapia este disponibilă și în România, în clinici universitare sau private care au medici cu competențe în oncologie. De obicei, în orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași (și altele mari) există fie clinici dedicate oncologiei veterinare, fie cabinete care colaborează cu oncologi.

Medicamentele citostatice folosite la animale sunt adesea aceleași cu cele folosite la oameni (ciclofosfamidă, vincristină, doxorubicină, etc.), multe fiind disponibile pe piața farmaceutică umană și achiziționate de cabinetele veterinare. Astfel, un protocol CHOP poate fi realizat și în România, cu rezultate similare celor raportate internațional, atâta timp cât este aplicat corect și la timp.

Provocări locale: Una dintre provocări o reprezintă costul tratamentului. Chimioterapia la câini implică numeroase vizite la veterinar (săptămânal sau bilă săptămânal, timp de câteva luni), analize de sânge frecvente și medicamente care pot fi scumpe. Costul total poate varia foarte mult în funcție de protocol și de clinica aleasă. Ca ordin de mărime, un protocol complet CHOP în România poate costa de la câteva mii de lei în sus, eșalonat de-a lungul lunilor de tratament (fiecare ședință având un preț). Este esențial să discutați deschis cu medicul despre partea financiară: multe clinici oferă planuri de plată pe vizită și vă pot estima de la început un cost aproximativ. De asemenea, unele clinici universitare pot avea tarife mai accesibile.

Disponibilitatea radioterapiei veterinare în România este, din păcate, absentă în prezent. Aparatura de radioterapie este foarte costisitoare și necesită personal specializat; momentan, proprietarii care ar dori radioterapie pentru animalele lor trebuie să se adreseze unor clinici din străinătate (ex. Austria, Germania), lucru care în practică se întâmplă extrem de rar, dat fiind costurile și logistica dificile. Din fericire, majoritatea cazurilor de limfom la câini pot fi gestionate cu chimio și nu necesită neapărat radioterapie.

Sfaturi pentru stăpâni în România: Dacă primiți acest diagnostic, cereți veterinarului curant să vă recomande un specialist sau un cabinet care face chimioterapie. Nu vă temeți de această opțiune, de multe ori oamenii au prejudecata că “își chinuie” animalul cu chimio, însă, așa cum am explicat, câinii chiar tolerează bine tratamentul și pot avea multe luni fericite datorită lui. Informează-te, pune întrebări medicilor despre efecte adverse, despre cum va decurge fiecare ședință și ce trebuie să faci acasă. Ține o comunicare strânsă cu medicul, dacă ești din alt oraș fără oncolog, e posibil să ți se ofere un protocol pe care veterinarul local să îl poată administra sub ghidajul unui specialist (colaborare la distanță). Nu în ultimul rând, asigură-te că decizia pe care o iei este potrivită atât pentru câinele tău, cât și pentru tine. Un tratament de succes necesită implicare și respectarea vizitelor programate; dacă știi că nu vei putea urma corect planul (din orice motiv), discută alternativele paliative pentru a nu compromite inutil calitatea vieții câinelui.

Întrebări frecvente (FAQ) despre limfomul la câini

Poate fi vindecat complet limfomul la câini?

Din nefericire, nu există în prezent un remediu care să garanteze vindecarea completă a limfomului canin. Chiar și cu tratamente agresive, aproape toți câinii vor prezenta recidiva bolii la un moment dat. Totuși, limfomul poate fi gestionat cu succes o perioadă: mulți câini intră în remisie (adică toate semnele de boală dispar) după chimioterapie și au o viață normală în lunile care urmează. Scopul tratamentului este prelungirea vieții cu calitate, nu neapărat vindecarea. Există cazuri rare de câini care au rămas în viață 3-4+ ani după tratament, aceștia ar putea fi considerați “vindecați funcțional”, însă medical vorbind se consideră că limfomul mereu poate recidiva. Progresele actuale de cercetare (imunoterapii, terapii genice) poate vor aduce, în viitor, șansa unei vindecări reale.

Cât timp trăiește un câine cu limfom?

Fără tratament, limfomul progresează rapid, majoritatea câinilor supraviețuiesc doar 4–8 săptămâni după diagnostic. Cu tratament adecvat, supraviețuirea medie este în jur de 1 an (12 luni), însă există o variație mare. Unii câini, din păcate, pot avea un limfom foarte agresiv care recidivează în câteva luni chiar și cu chimio, alții pot trăi 2 ani sau mai mult și să aibă recidive ce răspund la tratamente de salvare. Factori precum stadiul bolii la diagnostic, tipul imunofenotip (B vs T), starea de sănătate generală influențează mult prognosticul. De regulă, un câine care a obținut remisie completă cu chimio va avea cel puțin 6 luni de viață de calitate, și deseori peste 1 an. În orice caz, este indicat să discutați specific cu medicul oncolog al câinelui dumneavoastră, pe baza rezultatelor (fenotip, analize), acesta vă poate oferi o estimare mai personalizată a prognosticului.

Care sunt primele semne ale limfomului la câini?

În general, primele indicii sunt ganglionii limfatici periferici umflați. Cei mai ușor de observat sunt ganglionii submandibulari (la gât, sub maxilar), proprietarii adesea cred că animalul “s-a înecat cu ceva” sau are o infecție în gât din cauza acelor umflături simetrice sub fălci. De asemenea, ganglionii popliteali (din spatele genunchilor) pot fi atinși ușor la mângâiere, dacă îi simțiți ca pe niște “măsline” ferme, este un semn de alarmă. În rest, câinele poate să nu aibă niciun simptom în stadiu incipient. Pe măsură ce boala avansează, apar apatie, lipsa poftei de mâncare și scădere în greutate drept semne timpurii că ceva nu este în regulă. Fiecare formă are particularități (de exemplu, în limfomul digestiv primul semn pot fi vărsăturile cronice, iar în cel mediastinal, gâfâiala). Dar ca regulă generală: dacă observați noduli limfatici măriți la câine, mergeți la veterinar pentru control, acesta este, de obicei, primul semn al limfomului.

Chimioterapia la câini are efecte adverse? Câinele meu va suferi?

Chimioterapia folosită la câini este, în general, bine tolerată. Majoritatea covârșitoare a câinilor nu prezintă reacții adverse severe și își continuă viața ca înainte pe durata tratamentului. Cele mai frecvente efecte secundare sunt ușoare și tranzitorii: poate apărea un episod de vomă sau diaree la 1-2 zile după ședință, ori câinele poate fi mai liniștit o zi. Rareori, pot apărea complicații mai serioase (scăderea marcată a imunității ducând la infecții, probleme cardiace de la doxorubicină, etc.), însă acestea sunt excepții, iar medicii iau măsuri preventive (monitorizează analizele, ajustează dozele). Un alt efect advers celebru la oameni, căderea părului, nu este pronunțat la câini; doar rasele cu păr continuu în creștere pot experimenta subțierea blănii sau pierderea mustăților, dar în general aspectul nu se schimbă dramatic. Scopul în medicina veterinară este ca dozele de chimio să fie suficient de mari cât să țină cancerul sub control, dar suficient de mici cât să nu “doboare” pacientul. Astfel, câinele nu ar trebui să sufere pe chimioterapie, dimpotrivă, de multe ori starea lui se îmbunătățește vizibil pe măsură ce tumora intră în remisie (devine mai vioi, revine pofta de mâncare etc.). Firește, fiecare individ poate reacționa diferit, iar un minim risc există. Important este să comunicați cu medicul: vi se va explica la ce semne să fiți atent acasă (de ex. dacă câinele devine foarte apatic sau refuză mâncarea, sunați medicul pentru a primi sfaturi sau a amâna următoarea doză). În concluzie, majoritatea câinilor duc o viață fericită pe parcursul tratamentului, nefiind chinuiți de acesta așa cum mulți se tem.

Ce pot face acasă pentru un câine cu limfom?

În primul rând, să îi oferiți o viață cât mai normală și multă iubire. Câinii nu știu că sunt bolnavi de cancer; ei trăiesc prezentul. Mențineți rutina zilnică pe cât posibil, plimbați-l, jucați-vă cu el dacă se simte în stare. Asigurați-i un spațiu confortabil pentru odihnă (un pat moale, călduros) și liniște când dorește să se retragă. Fiți atenți la alimentație: dacă își pierde apetitul, încercați să faceți mâncarea mai atractivă (pui fiert, mâncare ușor încălzită pentru a mirosi mai puternic etc.). Discutați cu medicul despre dieta optimă; unii recomandă diete bogate în proteine și grăsimi, sărace în carbohidrați simpli (teoretic tumorile folosesc glucoza preferențial). Important este să mănânce și să nu slăbească prea tare, deci găsiți ceva ce îi place. Dacă are grețuri în urma chimio, medicul vă poate prescrie antiemetice (ex. maropitant/Cerenia) și suplimente protectoare gastrointestinale. Oferiți-i apă proaspătă la discreție și încurajați-l să bea, mai ales dacă a avut episoade de vomă/diarree. Evitați stresul excesiv: protejați-l de frig sau căldură extreme, nu îl obosiți cu exerciții intense, plimbări scurte și dese sunt mai bune dacă e slăbit. Acordați atenție deosebită igienei: câinele pe chimio poate fi mai susceptibil la infecții, deci păstrați vasele curate, culcușul curat, feriți-l de contacte cu animale bolnave. Și foarte important, mergeți la toate controalele programate, acestea permit medicului să intervină prompt dacă ceva nu decurge bine. Prin colaborarea strânsă cu veterinarul și cu multă dragoste, vă puteți ajuta companionul să treacă cu bine prin tratament și să se bucure de viață cât mai mult posibil.

Cum te poate ajuta Joyvet – Cabinet veterinar București

La Joyvet, medicii noștri pot confirma diagnosticul prin consult, citologie/biopsie și analize complete, apoi pot face planul de stadializare și monitorizare. Îți explicăm opțiunile de tratament potrivite pentru câinele tău și te ghidăm pas cu pas pentru îngrijire și calitatea vieții pe parcurs.

(Articol redactat și revizuit în februarie 2026 de Dr. Alexandru Sauciuc, medic veterinar)

Surse de informare

• Merck Veterinary Manual, Lymphoma in Dogs, merckvetmanual.com (manual veterinar de referință, informații medicale detaliate despre limfomul canin)
• Merck Manual (Pet Owners Version), Malignant Lymphoma in Dogs, merckvetmanual.com (pet owners) (versiunea pentru proprietarii de animale)
• American Kennel Club (AKC), Lymphoma in Dogs: Signs, Symptoms, Treatments, akc.org