Extracțiile dentare la câini

Spre deosebire de oameni, câinii au un instinct puternic de a-și masca durerea, iar această tendință face ca multe afecțiuni dentare severe, care provoacă un disconfort cronic considerabil, să progreseze neobservate până în stadii avansate. O infecție dentară netratată nu se limitează la cavitatea bucală; ea poate deveni o sursă de bacterii care pătrund în circulația sanguină și afectează organe vitale precum inima, rinichii și ficatul, compromițând sănătatea generală a animalului.

De ce este necesară extracția dentară?

Decizia de a extrage un dinte nu este luată cu ușurință. Ea reprezintă, în majoritatea cazurilor, punctul culminant al unei patologii progresive și ireversibile, în care dintele nu mai poate fi salvat și a devenit o sursă de durere cronică și infecție pentru pacient. Aici intervine veterinarul specialist în stomatologie veterinară.

Boala parodontală: Inamicul nr. 1 al danturii câinilor

Boala parodontală este cea mai frecventă afecțiune diagnosticată la câinii adulți și principala cauză a extracțiilor dentare.

Procesul începe cu acumularea plăcii bacteriene, o peliculă lipicioasă și incoloră. Dacă nu este îndepărtată zilnic prin periaj, placa se mineralizează și se transformă în tartru (piatră dentară), o depunere galben-maronie vizibilă pe dinți. Tartrul irită gingiile, provocând gingivită (o inflamație manifestată prin înroșirea și sângerarea gingiilor). Acesta este singurul stadiu reversibil al bolii. Netratată, inflamația avansează sub linia gingiei și se transformă în parodontită, o afecțiune ireversibilă care distruge țesuturile de susținere ale dintelui: osul alveolar și ligamentul parodontal. Putem asemăna acest proces cu erodarea treptată a fundației unei case: deși casa (coroana dintelui) poate părea intactă la suprafață, structura de rezistență este compromisă, ducând inevitabil la instabilitate și prăbușire. În stadiile avansate, dintele devine mobil și dureros, iar bacteriile din aceste focare de infecție pot intra în sânge și pot cauza boli grave la nivelul inimii, ficatului sau rinichilor.

Fracturile dentare

Fracturile dentare sunt extrem de frecvente la câini, adesea cauzate de rosul unor obiecte prea dure, precum oase, coarne de cerb, pietre sau jucării din plastic dur.

Este vital să se înțeleagă diferența dintre o fractură necomplicată (o simplă ciobitură a smalțului, care nu expune straturile profunde) și o fractură complicată. O fractură complicată este cea care expune pulpa dentară, țesutul viu din interiorul dintelui, ce conține nervi și vase de sânge (adesea vizibil ca un punct roșu sau negru în centrul suprafeței de fractură). Un dinte cu pulpa expusă este o poartă deschisă pentru bacterii, care invadează canalul radicular și duc inevitabil la infecție, moartea dintelui, formarea unui abces la vârful rădăcinii și durere severă, chiar dacă animalul nu o arată.

Alte indicații absolute pentru extracție

• Persistența dinților de lapte: La pui, dinții de lapte ar trebui să cadă în jurul vârstei de 6-7 luni pentru a face loc celor permanenți. Dacă un dinte de lapte nu cade (cel mai frecvent caninul), el va forța dintele permanent să erupă într-o poziție anormală. Acest lucru creează o „capcană” pentru resturi alimentare și placă între cei doi dinți, ducând la boală parodontală precoce și malocluzie. Extracția promptă a dintelui de lapte persistent este esențială pentru a permite dintelui permanent să se alinieze corect.
• Malocluzii traumatice: Uneori, din cauza unei alinieri incorecte (malocluzii), un dinte (frecvent caninul mandibular) poate lovi și leza palatul dur sau alte țesuturi moi la fiecare închidere a gurii. Aceasta este o sursă constantă de durere și traumă. Deși există opțiuni ortodontice, extracția dintelui problematic este o soluție eficientă și definitivă pentru a elimina disconfortul.
• Abcese radiculare (periapicale): Acestea sunt infecții purulente localizate la vârful rădăcinii unui dinte, de obicei ca o consecință a unei fracturi vechi sau a unei boli parodontale avansate. Se pot manifesta ca o umflătură pe față, adesea sub ochi (în cazul molarului 1 maxilar). Un dinte cu abces este o sursă majoră de durere și trebuie fie extras, fie tratat endodontic pentru a permite drenarea infecției.
• Alte patologii: Extracția poate fi necesară și pentru dinți afectați de tumori orale, carii avansate care nu mai pot fi restaurate, sau în cazuri severe de stomatită cronică ulcerativă, unde dinții acționează ca un rezervor de placă ce perpetuează inflamația.

Cum recunoaștem suferința?

Deoarece câinii își ascund durerea, este responsabilitatea proprietarului să fie atent la semnele subtile. Oricare dintre următoarele simptome ar trebui să determine o vizită la medicul veterinar pentru un control oral:

• Respirație urât mirositoare (halitoză): Acesta este cel mai frecvent și adesea primul semn al unei probleme dentare. Un miros neplăcut, persistent, nu este „normal” pentru un câine.
• Modificări în comportamentul alimentar:

• • Preferința bruscă pentru hrana moale sau refuzul celei uscate.
  • Mestecatul pe o singură parte a gurii.
  • Scăparea hranei din gură în timpul mesei.
  • Apetit capricios sau refuzul complet al hranei.

• Semne vizuale în cavitatea bucală:

• • Gingii roșii, umflate sau care sângerează la atingere sau în timpul mesei.
  • Depuneri galben-maronii de tartru pe dinți.
  • Dinți mobili, ciobiți sau decolorați (un dinte mort poate căpăta o nuanță rozalie sau gri).

• Semne comportamentale de durere:

• • Salivare excesivă (hipersalivație), uneori cu urme de sânge.
  • Frecarea feței cu labele sau de covoare/mobilier.
  • Reticența la a fi atins pe cap sau pe bot.
  • Schimbări de dispoziție: apatie, iritabilitate, retragere.

Diagnosticul de precizie: Rolul radiografiei 

Examenul vizual al cavității bucale, deși esențial, este fundamental insuficient pentru un diagnostic complet. Realizarea acestora necesită anestezie generală, deoarece pacientul trebuie să fie complet imobil pentru o poziționare corectă a senzorului.

Peste jumătate din dinte se află sub gingie, ascuns vederii. Fără o radiografie, medicul veterinar ar lucra în orb. Radiografiile ne permit să vedem întreaga structură a dintelui și a osului din jur, asigurându-ne că îndepărtăm întreaga problemă și că procedura este cât mai sigură posibil.

Îngrijirea post-operatorie

Respectarea cu strictețe a instrucțiunilor post-operatorii nu este opțională; este o componentă critică a planului de tratament, esențială pentru a asigura o vindecare rapidă și pentru a preveni complicații dureroase și costisitoare, precum infecția sau dehiscența (desfacerea suturilor).

Primele 24-48 de ore: Ce este normal și ce nu

• Comportament normal: Este normal ca animalul să fie mai liniștit, somnoros sau ușor dezorientat în seara operației, din cauza efectelor anesteziei. O ușoară sângerare, care colorează saliva în roz, este normală în primele 12-24 de ore. Mulți câini pot refuza prima masă oferită în seara intervenției; acest lucru nu este un motiv de îngrijorare dacă starea generală este bună.
• Semne anormale (necesită contactarea imediată a veterinarului): Sângerare activă, continuă (picături de sânge proaspăt); letargie extremă care persistă a doua zi; vărsături repetate; dificultăți evidente de respirație sau orice alt comportament care vă îngrijorează.

Alimentația: doar hrană moale!

Aceasta este cea mai importantă regulă post-operatorie.

• Regula de aur: Pacientul trebuie să primească exclusiv hrană moale timp de 10-14 zile. Acest lucru este vital pentru a proteja firele de sutură și cheagul de sânge care se formează în alveolă, permițând gingiei să se vindece corespunzător.
• Opțiuni de hrană moale:

• • Hrană umedă la conservă de bună calitate.
  • Hrana uscată (boabele) obișnuită, înmuiată în apă caldă sau supă de pui (fără sare, ceapă sau alte condimente) timp de 15-20 de minute, până devine o pastă.
  • O dietă simplă, gătită acasă, constând din pui fiert (dezosat) și orez alb fiert.

• Reintroducerea hranei: În seara operației, oferiți doar o jumătate din porția normală pentru a preveni greața și vărsăturile post-anestezice. Asigurați-vă că animalul are acces permanent la apă proaspătă.

Medicația și controlul durerii la domiciliu

• Administrați toate medicamentele prescrise (analgezice și/sau antiinflamatoare) exact conform instrucțiunilor de pe rețetă. Respectarea orarului și a duratei tratamentului este crucială pentru confortul animalului.
• Atenționare critică: Nu administrați niciodată câinelui medicamente de uz uman (precum paracetamol, ibuprofen, aspirină) fără a consulta medicul veterinar. Multe dintre acestea sunt extrem de toxice pentru câini și pot cauza insuficiență hepatică sau renală acută.

Restricții și igienă

• Activitate fizică: Limitați strict activitatea pentru 7-14 zile. Asta înseamnă fără alergat, sărituri, jocuri bruște cu alte animale sau aport. Plimbările se vor face doar în lesă, pentru necesitățile fiziologice.
• Jucării și ros: Este interzis ca animalul să roadă orice fel de obiecte dure – jucării, oase, bețe, recompense dentare crocante – până la controlul post-operator, când medicul va confirma vindecarea completă.
• Gulerul Elizabetan („conul”): Dacă observați că animalul încearcă să se scarpine la gură cu labele sau să își frece fața de covoare sau mobilă, utilizarea unui guler este obligatorie. Acest gest simplu previne autotraumatizarea, desfacerea suturilor și infectarea plăgii.
• Igiena orală: Nu periați dinții în zona operată timp de cel puțin 10-14 zile, până la vindecarea gingiei. Medicul poate recomanda clătiri orale blânde cu o soluție antiseptică pe bază de clorhexidină.

Concluzie

Extracția dentară în medicina veterinară a evoluat de la un act mecanic la o procedură chirurgicală sofisticată, al cărei scop principal este îmbunătățirea calității vieții câinelui. Departe de a fi un act de mutilare, extracția unui dinte bolnav, dureros și infectat este un tratament curativ care elimină o sursă cronică de suferință și previne complicații sistemice grave. Succesul pe termen lung al sănătății orale a unui câine depinde de un parteneriat solid între medicul veterinar și proprietar.