Tromboembolismul aortic la pisici - Joyvet – Cabinet Veterinar Sector 3

Tromboembolismul aortic felin (TAF), cunoscut în literatura de specialitate și sub acronimul englezesc FATE (Feline Aortic Thromboembolism), reprezintă o afecțiune vasculară acută, definită ca obstrucția bruscă a arterei aorte de un cheag de sânge (tromb) format în altă parte a sistemului circulator. În marea majoritate a cazurilor la pisici, acest tromb primar se formează în interiorul inimii, cel mai adesea în atriul stâng, ca o complicație a unei boli cardiace.

Cardiomiopatia hipertrofică la pisici (HCM)

Boala cardiacă reprezintă cauza fundamentală în aproape toate cazurile de tromboembolism aortic felin. HCM se caracterizează printr-o îngroșare (hipertrofie) a pereților musculari ai ventriculului stâng (inimii. Această îngroșare face ca mușchiul cardiac să devină rigid și să-și piardă complianța, afectându-i capacitatea de a se relaxa și de a se umple cu sânge.

Anumite rase de pisici prezintă o predispoziție genetică pentru dezvoltarea HCM, inclusiv Maine Coon, Ragdoll, British Shorthair, Sphynx, Persană și Bengal.

Pericolul iminent apare atunci când întregul tromb sau un fragment al acestuia se desprinde și este propulsat cu forță în aortă, cea mai mare arteră a corpului. El călătorește liber prin arborele arterial sistemic până când ajunge la un punct de îngustare, de obicei o ramificație, unde diametrul său depășește diametrul vasului. La pisici, localizarea predilectă pentru acest blocaj este „șaua” aortică, la nivelul unde aorta abdominală terminală se divide în arterele iliace externe, care irigă membrele posterioare. Blocarea fluxului sanguin la acest nivel este bruscă și completă, ducând la ischemie acută severă în ambele membre posterioare.

Alte cauze contributive

Deși HCM este principalul vinovat, este important de recunoscut că și alte afecțiuni, deși mai rare, pot contribui la dezvoltarea TAF:

Alte cardiomiopatii: Formele restrictive sau dilatative (DCM) ale cardiomiopatiei pot, de asemenea, să ducă la dilatare atrială și formare de trombi.
Hipertiroidismul: Această afecțiune endocrină comună la pisicile în vârstă poate provoca o cardiomiopatie secundară, cu hipertrofie ventriculară și tahicardie, crescând riscul de tromboembolism aortic.
Neoplazii: Anumite tipuri de cancer, în special carcinomul pulmonar, au fost asociate cu TAF, posibil prin inducerea unei stări de hipercoagulabilitate sau prin invazie vasculară directă.
Stări de hipercoagulabilitate sistemică: Boli precum nefropatiile cu pierdere de proteine (care duc la pierderea de antitrombină, un anticoagulant natural) sau anemia hemolitică imuno-mediată pot crește riscul general de tromboză.

Recunoașterea urgenței: Semne clinice

Debutul simptomelor este aproape întotdeauna brusc, sever și fără semne prevestitoare, transformând o pisică aparent sănătoasă într-un pacient în stare critică în decurs de câteva minute.

Semnele clinice acute: „5 P”

Pentru a facilita recunoașterea rapidă a acestei urgențe, semnele clasice ale TAF la nivelul membrelor posterioare pot fi grupate folosind regula celor “5P”, adaptată din literatura de specialitate:

Pain (durere): Acesta este, adesea, cel mai dramatic și tulburător simptom. Ischemia acută a nervilor și mușchilor este extrem de dureroasă. Pisica manifestă o durere intensă, adesea descrisă ca fiind sfâșietoare, prin vocalizări puternice, neîntrerupte – țipete, mieunături sau urlete. Animalul este agitat, se poate linge sau mușca compulsiv membrele afectate și prezintă semne de suferință extremă, precum respirație rapidă și superficială.
Paralysis/Paresis (Paralizie/Pareză): Concomitent cu durerea, apare o pierdere bruscă a funcției motorii a membrelor posterioare. Aceasta poate varia de la o slăbiciune severă (pareză) la o paralizie completă, flască (plegie). Pisica este incapabilă să se ridice sau să meargă și se va târî folosind doar membrele anterioare, în timp ce trenul posterior este inert.
Pulselessness (Absența pulsului): Un semn clinic cardinal, care poate fi evaluat rapid de către medicul veterinar, este absența sau diminuarea severă a pulsului arterial femural. Acesta se palpează în mod normal în regiunea inghinală, pe fața medială a coapsei. La o pisică cu TAF, acest puls devine imperceptibil, confirmând obstrucția fluxului sanguin major către membre.
Pallor (Paloare): Lipsa irigației sanguine (ischemia) determină modificări vizibile ale culorii extremităților. Pernuțele labelor afectate își pierd culoarea rozalie normală și devin palide, albe sau, pe măsură ce hemoglobina se deoxigenează în țesuturile stagnante, capătă o nuanță albăstruie (cianotică) sau vineție. Unghiile pot părea, de asemenea, cianotice.
Poikilothermy (Poikilotermie/Hipotermie locală): Fără fluxul de sânge cald care să le irige, membrele afectate devin rapid reci la atingere. Diferența de temperatură dintre membrele posterioare și cele anterioare (care sunt normal perfuzate) este adesea izbitoare și poate fi ușor detectată prin palpare. Pe lângă această răcire locală, multe pisici cu TAF dezvoltă și hipotermie sistemică (o temperatură corporală centrală scăzută), un semn de șoc circulator și un indicator prognostic negativ important.

Manifestări concomitente: Insuficiența Cardiacă Congestivă (ICC)

Deoarece TAF este cel mai adesea o consecință a unei boli cardiace avansate, nu este surprinzător faptul că un procent semnificativ de pacienți se prezintă concomitent cu semne de insuficiență cardiacă congestivă (ICC). Inima decompensată nu mai poate pompa eficient sângele, ceea ce duce la acumularea de lichid în plămâni (edem pulmonar) sau în spațiul din jurul plămânilor (efuziune pleurală). Aceste complicații agravează starea critică a pacientului și se manifestă prin semne respiratorii severe, precum:

Dispnee: Dificultate evidentă în respirație, cu efort respirator crescut.
Respirație cu gura deschisă (gâfâit): Un semn de detresă respiratorie severă la pisici.
Tahipnee: O frecvență respiratorie anormal de ridicată.

Prezența ICC complică managementul de urgență, deoarece necesită o abordare terapeutică duală, care să vizeze atât tromboembolismul, cât și disfuncția cardiacă.

Variații ale prezentării: Embolizări în alte artere

Deși „trombul în șa” este scenariul clasic, embolii pot avea dimensiuni și traiectorii diferite, ducând la tablouri clinice atipice.

Afectare unilaterală: Într-un procent mai mic din cazuri, trombul poate fi suficient de mic pentru a trece de bifurcația principală a aortei și a se bloca într-una dintre arterele iliace sau femurale, ducând la semne clinice limitate la un singur membru posterior.
Embolizări în eembrele anterioare: Mai rar, embolul poate ajunge în artera brahială, care irigă membrul anterior. Din motive anatomice legate de unghiul de ramificare din aortă, membrul anterior drept este afectat mai frecvent, ducând la o monoplegie (paralizia unui singur membru) acută și dureroasă.
Embolizări viscerale și cerebrale: În cazuri și mai rare, embolii pot bloca artere care irigă organe vitale, ducând la consecințe devastatoare:

Arterele renale: Infarct renal și insuficiență renală acută.
Arterele mezenterice: Infarct intestinal, durere abdominală severă și colaps.
Arterele cerebrale: Accident vascular cerebral (AVC), cu semne neurologice focale (dezechilibru, crize convulsive, modificări de comportament).
Arterele pulmonare: Tromboembolism pulmonar, cu detresă respiratorie severă și moarte subită.

Protocolul de diagnostic

Diagnosticul tromboembolismului aortic felin se bazează pe o combinație de istoric, semne clinice caracteristice și investigații paraclinice care confirmă obstrucția vasculară și identifică boala cardiacă subiacentă. Abordarea trebuie să fie rapidă și eficientă, dar în același timp, trebuie să prioritizeze stabilitatea pacientului, care este extrem de fragil.

Examenul Clinic

În majoritatea cazurilor, diagnosticul prezumtiv de TAF poate fi stabilit cu un grad înalt de certitudine doar pe baza examenului clinic. Combinația dintre un debut acut, durere extremă, paralizie a membrelor posterioare, membre reci și palide și, cel mai important, absența pulsului femural bilateral, este considerată specifică.

Auscultația cardiacă este o componentă critică a examenului clinic. Prezența unui suflu cardiac, a unui ritm de galop (un al treilea zgomot cardiac anormal) sau a unei aritmii întărește suspiciunea unei cardiomiopatii.

Tehnici imagistice esențiale

Pentru confirmarea diagnosticului și evaluarea completă a pacientului, se utilizează mai multe modalități imagistice:

Ecografia doppler: Aceasta este o tehnică rapidă, non-invazivă și extrem de utilă în camera de urgență. Prin plasarea unei sonde Doppler peste arterele din membrele afectate (de exemplu, artera femurală sau dorsală a piciorului), se poate confirma obiectiv absența fluxului sanguin arterial, validând suspiciunea clinică de obstrucție vasculară.
Radiografia toracică: Este o investigație esențială, care trebuie efectuată odată ce pacientul este suficient de stabil. Aceasta oferă informații vitale despre statusul cardiac și pulmonar. Se pot observa semne de cardiomegalie (mărirea siluetei cardiace), uneori cu aspectul clasic de „Valentine’s Day” la pisicile cu HCM avansat. Mai important, radiografia este crucială pentru a detecta prezența insuficienței cardiace congestive, evidențiind edemul pulmonar (un model interstițial sau alveolar difuz) sau efuziunea pleurală (acumulare de lichid în cavitatea toracică).
Ecocardiografia: Considerată standardul de aur („gold standard”) pentru diagnosticul bolii cardiace subiacente, ecocardiografia este indispensabilă pentru un management complet. Această examinare cu ultrasunete a inimii permite:

Vizualizarea directă a trombului: Adesea, trombul poate fi identificat în atriul stâng sau în auriculul stâng.
Confirmarea și stadializarea HCM: Măsurarea precisă a grosimii pereților ventriculului stâng și a septului interventricular confirmă diagnosticul de HCM.
Evaluarea riscului trombotic: Măsurarea dimensiunii atriului stâng este un factor prognostic cheie. Un atriu stâng sever dilatat indică un risc foarte mare de TAF.
Evaluarea funcției cardiace: Permite aprecierea funcției sistolice și diastolice și a prezenței altor complicații.

Ecografia abdominală: Poate fi utilizată pentru a vizualiza direct trombul la nivelul aortei terminale, apărând ca o structură ecogenă în interiorul lumenului vascular.

Teste de laborator

Analizele de sânge oferă informații valoroase despre consecințele sistemice ale TAF și ajută la ghidarea terapiei de suport:

Glicemia comparativă: O metodă simplă și rapidă de a susține diagnosticul este măsurarea glicemiei dintr-o probă de sânge venos recoltată dintr-un membru afectat (de exemplu, de la o venă a piciorului) și compararea acesteia cu glicemia dintr-un membru neafectat (de exemplu, un membru anterior). Deoarece țesuturile ischemice nu mai primesc glucoză, valoarea glicemiei în membrul afectat va fi semnificativ mai mică. O diferență mare între cele două valori este un indicator puternic de TAF.
Biochimie serică: Profilul biochimic poate releva:

Creșteri marcate ale enzimelor musculare: Creatin kinaza (CK) și aspartat aminotransferaza (AST) ating niveluri foarte ridicate din cauza distrugerii celulelor musculare în membrele ischemice.
Azotemie: Creșterea nivelurilor de uree și creatinină poate indica o afectare a perfuziei renale (azotemie prerenală) din cauza șocului și deshidratării, sau, mai grav, o embolizare concomitentă a arterelor renale (azotemie renală).
Hiperkaliemie: Deși inițial potasiul poate fi normal, acesta poate crește periculos de mult în cazul leziunilor de reperfuzie.

Screening pentru hipertiroidism: La orice pisică de vârstă medie sau înaintată care se prezintă cu TAF, măsurarea nivelului de tiroxină totală (T4) este recomandată pentru a exclude hipertiroidismul ca fiind o cauză subiacentă sau contributivă.

În practica clinică, se confruntă adesea o dilemă fundamentală: necesitatea de a obține un diagnostic complet versus riscul de a decompensa un pacient extrem de instabil. Pisicile cu TAF sunt în șoc, suferă de dureri atroce și sunt profund stresate. Orice manipulare suplimentară, cum ar fi contenționarea pentru radiografii sau o ecocardiografie completă, poate agrava insuficiența cardiacă și poate precipita un stop cardiorespirator. Această realitate impune o abordare clinică etapizată. Prioritatea absolută și imediată este stabilizarea pacientului prin administrarea de analgezice puternice și oxigen. Doar după ce durerea este controlată și pacientul dă semne de stabilizare, se pot efectua investigații mai avansate. În acest context, tehnicile rapide și minim invazive, precum ecografia POCUS (Point-of-Care Ultrasound), devin extrem de valoroase. O examinare POCUS toracică și cardiacă rapidă, efectuată cu pacientul în poziție sternală și cu minim de contenție, poate oferi în câteva minute informații critice care pot ghida terapia de urgență fără a supune pacientul unui stres nejustificat.

Managementul terapeutic al TAF

Obiectivele principale sunt stabilizarea de urgență a pacientului, managementul durerii, prevenirea extinderii trombului și a formării de noi cheaguri, și tratarea bolii cardiace.

Stabilizarea de urgență

La prezentare, pacientul cu TAF este într-o stare critică. Abordarea inițială se concentrează pe trei piloni esențiali, care trebuie implementați simultan și rapid:

Managementul durerii (Analgezie): Aceasta este prioritatea absolută și cea mai importantă intervenție inițială, atât din motive etice, cât și medicale. Durerea severă contribuie la șoc și la stres respirator. Se administrează imediat opioide cu acțiune puternică, precum metadona sau fentanilul. Buprenorfina poate fi o alternativă, deși poate să nu ofere un nivel adecvat de analgezie în cazurile cele mai severe.
Terapia cu oxigen: Majoritatea pisicilor cu TAF sunt hipoxice din cauza durerii, stresului și, frecvent, a insuficienței cardiace congestive concomitente. Suplimentarea cu oxigen este crucială pentru a reduce efortul respirator și a îmbunătăți oxigenarea țesuturilor. Ideal, oxigenul se administrează într-un mediu lipsit de stres, cum ar fi o cușcă de oxigen, pentru a evita manipularea suplimentară a unui animal agitat.
Managementul Insuficienței Cardiace Congestive (ICC): Dacă examenul clinic sau investigațiile imagistice rapide (POCUS, radiografie) sugerează prezența edemului pulmonar sau a efuziunii pleurale, este imperativă inițierea terapiei pentru ICC. Aceasta constă în principal în administrarea intravenoasă a unui diuretic puternic, cel mai frecvent furosemid, pentru a ajuta la eliminarea rapidă a excesului de lichid din plămâni și din cavitatea toracică.

Terapia antitrombotică

Odată ce pacientul este stabilizat, se inițiază terapia menită să acționeze asupra cheagului de sânge și a stării de hipercoagulabilitate. Este esențială înțelegerea diferențelor dintre clasele de medicamente disponibile.

Medicament	Clasa terapeutică	Mecanism de acțiune	Indicație principală	Dovezi clinice cheie	Considerații clinice / Riscuri majore
Clopidogrel	Antiplachetar	Inhibitor ireversibil al receptorului plachetar P2Y12, prevenind agregarea	Profilaxie cronică (standard de aur)	Studiul „FAT CAT” a demonstrat superioritatea față de aspirină în prevenirea recurenței	Eficiență superioară aspirinei; poate fi amar și dificil de administrat la unele pisici.
Aspirină	Antiplachetar	Inhibitor ireversibil al ciclooxigenazei (COX), reducând producția de tromboxan A2	Profilaxie cronică (alternativă)	Considerată mai puțin eficientă decât clopidogrelul; studii mai vechi, necontrolate	Risc de toxicitate la pisici dacă doza nu este respectată strict (administrare la 72h).
Enoxaparină	Anticoagulant (LMWH)	Potențează activitatea antitrombinei III, care inhibă factorul Xa și trombina	Terapie acută în spital	Recomandat în ghidurile CURATIVE pentru faza acută, în combinație cu clopidogrel	Necesită injecții subcutanate; monitorizarea este dificilă în practica generală.
Rivaroxaban	Anticoagulant Oral Direct (NOAC)	Inhibitor direct și selectiv al factorului de coagulare Xa	Profilaxie cronică (în special în terapia duală)	Studiul SUPER-CAT l-a comparat cu clopidogrelul; terapia duală (clopidogrel + rivaroxaban) arată cele mai bune rezultate pe termen lung	Administrare orală, o dată pe zi, ceea ce îmbunătățește complianța; risc de sângerare.
Alteplază (tPA)	Trombolitic	Convertește plasminogenul în plasmină, care lizează (dizolvă) activ fibrina din cheag	Liză acută a cheagului (<6 ore de la debut)	Studiul BLASTT nu a arătat un beneficiu semnificativ în supraviețuire, dar a existat o tendință spre recuperare clinică	Risc major de leziuni de reperfuzie (hiperkaliemie, aritmii fatale); risc de sângerare; costisitor.

Intervenția chirurgicală (embolectomia)

Îndepărtarea chirurgicală a trombului (embolectomia) este o opțiune logică din punct de vedere teoretic, dar nu se pretează toturor pacientilor în practica clinică. Motivele sunt multiple și convingătoare: pacienții cu TAF sunt candidați extrem de slabi pentru anestezia generală, având o boală cardiacă severă și fiind în șoc. Procedura este tehnic dificilă din cauza dimensiunilor mici ale aortei feline, iar riscul de leziuni de reperfuzie post-operatorii este la fel de mare, dacă nu chiar mai mare, ca în cazul terapiei trombolitice.

Indicatori prognostici negativi

Evaluarea rapidă a factorilor prognostici la prezentare este esențială pentru a tria pacienții și pentru a oferi proprietarilor o perspectivă cât mai realistă. Următorii factori sunt asociați cu un prognostic mai slab:

Hipotermia: Temperatura rectală este unul dintre cei mai puternici și mai ușor de măsurat predictori negativi. O temperatură sub 37.2°C este asociată cu o rată de supraviețuire semnificativ mai mică.
Afectare bilaterală și absența funcției motorii: Pisicile care prezintă paralizie completă a ambelor membre posterioare au un prognostic mai rezervat comparativ cu cele la care este afectat un singur membru sau care încă mai prezintă o oarecare funcție motorie (pareză).
Prezența Insuficienței Cardiace Congestive (ICC): Deși unele studii sugerează că prezența ICC la internare nu agravează neapărat prognosticul pe termen scurt al episodului de TAF în sine, aceasta afectează în mod clar supraviețuirea pe termen lung, deoarece indică un stadiu mai avansat al bolii cardiace.

Ratele de recidivă

Chiar și pentru pisicile care supraviețuiesc episodului inițial, riscul de recidivă a TAF rămâne o preocupare majoră. Fără o terapie preventivă adecvată, rata de recurență este mare. Vestea bună este că medicația profilactică modernă, în special terapia duală cu clopidogrel și rivaroxaban, s-a dovedit a fi eficientă în reducerea semnificativă a acestui risc.

Îngrijirea pe termen lung și reabilitarea

Supraviețuirea episodului acut de TAF este doar începutul unui drum lung de recuperare și management cronic. Îngrijirea pe termen lung necesită un angajament considerabil din partea proprietarului și o monitorizare atentă din partea echipei veterinare.

Terapia farmacologică cronică

Managementul medical pe viață este obligatoriu pentru orice pisică care a suferit un episod de TAF. Acesta are două componente principale:

Terapia antitrombotică: Pentru a preveni formarea de noi cheaguri și a reduce riscul de recidivă, este esențială administrarea zilnică a medicației antitrombotice. Protocolul considerat în prezent cel mai eficient este terapia duală, care combină un agent antiplachetar (clopidogrel) cu un anticoagulant oral direct (rivaroxaban). Această combinație acționează pe două căi diferite ale hemostazei, oferind o protecție superioară.
Terapia bolii cardiace: Concomitent, trebuie continuat tratamentul pentru boala cardiacă. Acesta este personalizat de către un medic veterinar cardiolog și poate include diuretice (dacă există tendința de a dezvolta ICC), inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA, de ex., benazepril), beta-blocante sau pimobendan, în funcție de stadiul și tipul cardiomiopatiei.

Îngrijirea la domiciliu

Perioada de recuperare la domiciliu este intensivă și solicitantă. Recuperarea completă a funcției motorii a membrelor posterioare este un proces lent, care poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni sau, în unele cazuri, chiar luni. În acest interval, proprietarul joacă un rol crucial în îngrijirea pisicii:

Managementul mobilității și al mediului: Pisica trebuie ținută într-un spațiu restrâns, sigur și confortabil, pentru a preveni căderile și accidentările. Toate resursele esențiale: hrana, apa și litiera, trebuie să fie ușor accesibile, fără a necesita sărituri sau efort. Litierele cu margini joase sunt necesare.
Asistență la toaletare și igienă: Multe pisici au dificultăți în a ajunge la litieră sau în a menține o poziție corectă pentru a urina și defeca. Acest lucru poate duce la murdărirea blănii, ceea ce necesită o igienizare frecventă din partea proprietarului pentru a preveni dermatita urinară, infecțiile cutanate și disconfortul. Utilizarea de pad-uri absorbante de unică folosință poate fi extrem de utilă în menținerea curățeniei.
Suport nutrițional: Durerea, stresul și imobilitatea pot duce la o scădere semnificativă a apetitului (anorexie). Este vital să se asigure un aport caloric adecvat. Dacă pisica refuză să mănânce, pot fi necesare stimulente ale apetitului prescrise de medic sau chiar hrănirea asistată (cu seringa). Prevenirea anorexiei este crucială pentru a evita o complicație secundară gravă și potențial fatală la pisici: lipidoza hepatică (sindromul ficatului gras).

Fizioterapia

Reabilitarea fizică este o componentă esențială a planului de recuperare. Fizioterapia ajută la restabilirea funcției neuromusculare, previne atrofia musculară severă și contracturile articulare, care pot deveni permanente dacă membrele rămân imobile pentru o perioadă lungă. Proprietarii pot fi instruiți de către echipa veterinară să efectueze acasă exerciții simple, dar eficiente:

Exerciții pasive de mișcare: Acestea implică mobilizarea blândă a articulațiilor membrelor posterioare (șold, genunchi, jaret) prin toate planurile lor normale de mișcare. Mișcările de flexie și extensie, adesea descrise ca „mișcări de pedalare a unei biciclete”, se efectuează de mai multe ori pe zi, pentru a menține suplețea articulațiilor și a stimula propriocepția.
Masajul: Masajul blând al grupelor musculare ale membrelor posterioare poate ajuta la îmbunătățirea circulației sanguine locale, la reducerea rigidității și la oferirea de confort pisicii.

Aspecte complementare în managementul TAF

Pe lângă intervențiile medicale directe, managementul holistic al unei pisici cu risc de TAF sau care se recuperează după un astfel de eveniment implică și o atenție deosebită acordată dietei și comunicării dintre medicul veterinar și proprietar.

Rolul dietei în susținerea sănătății cardiace

Deși nu există o dietă specifică dovedită că previne direct formarea trombilor, managementul nutrițional joacă un rol de suport esențial în gestionarea bolii cardiace subiacente, care este principala cauză a TAF. O dietă adecvată poate ajuta la încetinirea progresiei bolii cardiace și la menținerea unei stări generale de sănătate mai bune. Recomandările dietetice pentru pisicile cu cardiomiopatie se concentrează pe următoarele aspecte:

Menținerea unei condiții corporale optime: Atât obezitatea, cât și cașexia (pierderea masei musculare) sunt dăunătoare. Obezitatea impune o sarcină suplimentară asupra unei inimi deja compromise, în timp ce cașexia este un semn de boală avansată și slăbește organismul. Menținerea unei greutăți ideale este crucială.
Restricție moderată de sodiu: În special pentru pisicile care au dezvoltat sau sunt la risc de a dezvolta insuficiență cardiacă congestivă, o dietă cu un conținut redus de sodiu poate ajuta la prevenirea retenției de lichide și la controlul congestiei.
Suplimentarea cu acizi grași omega-3: Acizii grași Omega-3, în special EPA și DHA din uleiul de pește, au proprietăți antiinflamatorii și s-a demonstrat că pot reduce agregarea plachetară, având un efect antitrombotic ușor. De asemenea, pot ajuta la combaterea cașexiei cardiace și la îmbunătățirea apetitului.
Asigurarea unui aport adecvat de taurină și l-carnitină: Taurina este un aminoacid esențial pentru sănătatea miocardului la pisici. Deficiența de taurină, deși rară în prezent datorită suplimentării dietelor comerciale, poate duce la cardiomiopatie dilatativă. Este important să se asigure că pisica primește o dietă completă și echilibrată.
Combaterea anorexiei: Pierderea apetitului este o problemă frecventă și gravă la pisicile cu boli cardiace avansate. Prioritatea absolută este menținerea unui aport caloric adecvat, chiar dacă acest lucru înseamnă a fi mai puțin strict cu restricția de sodiu. Dietele foarte palatabile, încălzirea hranei sau oferirea unei varietăți de texturi pot ajuta la stimularea apetitului.

Rezumat și întrebări frecvente (FAQ)

Sinteza Punctelor Cheie

Tromboembolismul aortic felin (TAF) este o urgență medicală devastatoare, caracterizată prin blocarea bruscă a unei artere majore de către un cheag de sânge provenit, de obicei, de la inimă.

Semne de alarmă: Proprietarii trebuie să recunoască semnele clasice: durere (vocalizări puternice), paralizie (a membrelor posterioare), absența pulsului (femural), paloare (pernuțe albăstrui/reci) și membre reci. Orice pisică care prezintă aceste semne necesită atenție veterinară imediată.
Cauza principală: TAF este o complicație a unei boli cardiace nediagnosticate, cel mai frecvent cardiomiopatia hipertrofică (HCM). Adesea, TAF este primul semn vizibil al acestei boli tăcute.
Pilonii tratamentului: Managementul de urgență se concentrează pe trei aspecte: controlul durerii cu opioide puternice, administrarea de oxigen și tratarea insuficienței cardiace congestive (dacă este prezentă) cu diuretice. Ulterior, se inițiază terapia antitrombotică pe viață, standardul actual fiind o combinație de clopidogrel și rivaroxaban.
Prognostic și recuperare: Deși prognosticul rămâne rezervat, progresele recente în tratament au îmbunătățit semnificativ ratele de supraviețuire. Recuperarea necesită îngrijire intensivă la domiciliu și fizioterapie.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cum pot vedea dacă pisica mea suferă de tromboembolism aortic?

Trebuie să fiți alert la apariția bruscă a unor semne extrem de dramatice. Pisica poate începe să țipe sau să miorlăie într-un mod neobișnuit, de parcă ar fi în dureri groaznice. Cel mai evident semn este incapacitatea de a folosi picioarele din spate; pisica se poate târî folosind doar picioarele din față, în timp ce cele din spate atârnă inerte. Dacă atingeți picioarele din spate, acestea vor fi vizibil mai reci decât cele din față, iar pernuțele pot părea palide sau albăstrui. Aceste semne combinate constituie o urgență absolută și trebuie să contactați imediat un cabinet veterinar.

Cum este diagnosticat tromboembolismul aortic la pisici?

Diagnosticul este adesea pus pe baza semnelor clinice evidente la examenul fizic. Medicul veterinar va confirma absența pulsului în arterele femurale (localizate în zona inghinală). Pentru a confirma diagnosticul și a evalua starea generală, se pot folosi mai multe metode: ecografia Doppler pentru a demonstra lipsa fluxului sanguin, radiografii toracice pentru a evalua inima și plămânii (căutând semne de boală cardiacă sau insuficiență cardiacă), și analize de sânge. Ecocardiografia (o ecografie a inimii) este esențială pentru a identifica boala cardiacă subiacentă care a cauzat formarea cheagului.

Ce opțiuni de tratament sunt disponibile pentru pisicile cu tromboembolism aortic?

Tratamentul este complex și se desfășoară în mai multe etape. Inițial, în spital, prioritatea este stabilizarea pisicii. Aceasta include administrarea de medicamente foarte puternice pentru durere (opioide), terapie cu oxigen pentru a ajuta respirația și, dacă este necesar, diuretice pentru a trata insuficiența cardiacă. Odată ce pisica este stabilă, se începe tratamentul cu medicamente care previn creșterea cheagului și formarea altora noi (anticoagulante și antiplachetare, cum ar fi heparina, clopidogrelul și rivaroxabanul). Dizolvarea activă a cheagului cu medicamente „clot-busting” este riscantă și rar utilizată. Chirurgia este, de asemenea, rareori o opțiune din cauza riscurilor mari.

Pisica mea poate supraviețui? Care este speranța de viață?

Prognosticul este întotdeauna rezervat, dar nu este lipsit de speranță ca în trecut. Supraviețuirea depinde de mai mulți factori, cum ar fi temperatura corpului la prezentare (cele cu hipotermie severă au un prognostic mai slab) și dacă este afectat un singur membru sau ambele. Pentru pisicile care supraviețuiesc episodului acut și sunt externate cu medicație preventivă modernă, speranța medie de viață este acum de peste un an.

Ar trebui să-mi eutanasiez pisica cu tromboembolism aortic?

Aceasta este o decizie profund personală și extrem de dificilă, care trebuie luată în urma unei discuții deschise și oneste cu medicul veterinar. Eutanasia este o opțiune validă și, în multe cazuri, cea mai umană alegere pentru a pune capăt unei suferințe severe, mai ales dacă factorii prognostici sunt foarte slabi. Cu toate acestea, având în vedere progresele în tratament, supraviețuirea este o posibilitate reală pentru unii pacienți. Decizia ar trebui să se bazeze pe o evaluare a șanselor individuale de recuperare ale pisicii, a calității vieții anticipate, a capacității dumneavoastră de a oferi îngrijirea intensivă necesară la domiciliu și a considerentelor financiare. Medicul veterinar vă va oferi toate informațiile pentru a vă ajuta să luați cea mai bună decizie pentru pisica dumneavoastră.