Pisica tușește – ce e de făcut?

Tusea la pisici reprezintă un reflex respirator esențial, o expulzare explozivă de aer din plămâni având ca scop primar îndepărtarea corpurilor străine, cum ar fi un fir de iarbă aspirat, sau a excesului de mucus bronhic din căile respiratorii. Deși un episod izolat poate să nu fie un motiv de îngrijorare imediată, o tuse persistentă sau recurentă este un indiciu clinic semnificativ, ce impune o investigație amănunțită.

Având în vedere că pisicile sunt adesea maestri în a-și masca semnele de boală, o tuse vizibilă este un simptom care nu trebuie ignorat. 

Examenul clinic în caz că pisica tușește

O primă distincție fundamentală este cea dintre tusea acută, care apare brusc și durează mai puțin de două luni, și tusea cronică, care persistă pe o perioadă mai lungă de două luni. O tuse acută poate fi sugestivă pentru un corp străin aspirat, cum ar fi un fir de iarbă, în timp ce o tuse cronică ridică suspiciuni de astm felin, bronșită cronică sau cancer.

Medicul va solicita detalii despre caracterul tusei, incluzând frecvența (de câte ori pe zi), intensitatea (puterea tusei) și productivitatea (dacă este seacă sau umedă, cu eliminare de mucus, puroi sau chiar sânge). O tuse productivă, cu expectorații, poate indica bronșită cronică sau insuficiență cardiacă congestivă, în timp ce o tuse seacă, iritativă, poate sugera astm sau traheită.

O altă componentă vitală a anamnezei este identificarea factorilor declanșatori. Proprietarul va fi întrebat dacă tusea apare mai frecvent în anumite situații, cum ar fi în timpul mesei, după efort fizic sau pe timp de noapte. De asemenea, se va investiga expunerea la iritanți de mediu, precum fumul de țigară, praful, nisipul de litieră parfumat sau produsele de curățenie, care sunt declanșatori recunoscuți ai astmului și bronșitei.

Nu în ultimul rând, anamneza va include întrebări despre simptomele asociate tusei, cum ar fi strănutul, secrețiile nazale și oculare, respirația șuierătoare (wheezing), letargia, febra, lipsa poftei de mâncare sau pierderea în greutate. O respirație rapidă (tahipnee) sau dificilă (dispnee) în repaus este un semn alarmant, ce poate indica o urgență medicală.

După anamneză, medicul veterinar va efectua un examen fizic complet:

• Auscultația pulmonară și cardiacă: Utilizarea stetoscopului permite medicului să asculte zgomotele respiratorii și bătăile inimii. Wheezing-ul sau harșâitul (sunete muzicale sau zgomotoase) sugerează îngustarea căilor aeriene, specifică astmului sau bronșitei, în timp ce ralurile crepitante pot indica prezența lichidului în plămâni, în caz de pneumonie sau edem pulmonar. Auscultația cardiacă poate releva un suflu, un ritm de galop sau aritmii, semne ce ar putea indica o afecțiune cardiacă subiacentă.
• Palparea traheei: O palpare delicată a traheei poate declanșa tusea, sugerând o iritație a receptorilor de tuse la acest nivel, comună în afecțiuni precum traheita sau colapsul traheal.
• Evaluarea generală: Medicul va evalua starea generală a pisicii, inclusiv frecvența cardiacă și respiratorie, temperatura internă (febră), culoarea mucoaselor (gingii roz, palide sau albăstrui), și starea de hidratare. O respirație persistentă cu gura deschisă sau cianoza (gingii sau limbă de culoare albăstruie sau vineție) indică o lipsă critică de oxigen și reprezintă o urgență medicală ce necesită acțiune imediată.

Diferențierea tusei de efortul de vomă (ghem de păr)

Un aspect care generează frecvent confuzie pentru proprietari este distincția între o criză de tuse și efortul de a elimina un ghem de păr. Deși ambele pot implica o postură ghemuită și un sunet de horcăit, mecanismul lor fiziologic este diferit. Efortul de a elimina un ghem de păr este, în esență, un efort de vomă, și pisica va încerca de obicei să regurgiteze ghemul într-un interval scurt de timp.

În contrast, o tuse adevărată, mai ales dacă este repetitivă și iritativă, fără a fi urmată de o vărsătură, este mult mai probabil un simptom al unei afecțiuni respiratorii sau inflamatorii. Așadar, este esențial ca proprietarul să nu subestimeze o tuse persistentă, considerând-o un fenomen normal asociat cu eliminarea ghemotoacelor de păr.

Diagnosticul diferențial – O listă de posibilități 

Pe baza informațiilor din anamneză și a examenului clinic, medicul veterinar va formula o listă de diagnostice diferențiale, pe care le va confirma sau exclude prin investigații specifice.

Cauze respiratorii frecvente

• Astmul felin și bronșita cronică: Acestea sunt afecțiuni inflamatorii cronice ale căilor aeriene inferioare. Astmul felin este o reacție alergică la aeroalergeni (praf, polen, fum de țigară, nisip de litieră parfumat) care provoacă o inflamație cronică și îngustarea bronhiilor (bronhospasm). Bronșita cronică este similară, dar cauzată de o inflamație persistentă, adesea cu producție excesivă de mucus. Simptomele clasice includ tuse, wheezing și dificultăți de respirație. Pisicile tinere și cele supraponderale, precum și rasa siameză, par să aibă o predispoziție mai mare.
• Infecții ale tractului respirator: Cauzate de virusuri, precum Herpesvirusul felin (FHV-1) sau Calicivirusul felin (FCV), sau de bacterii precum Mycoplasma felis. Tusea este adesea însoțită de simptome precum strănut, secreții nazale și oculare, febră și letargie. Aceste infecții pot progresa către pneumonie, o afecțiune mult mai gravă.
• Pneumonia și parazitozele pulmonare: Pneumonia poate fi de origine bacteriană, virală, fungică sau de aspirație și se manifestă prin tuse severă, respirație rapidă și febră. Bronșita parazitară este o afecțiune cauzată de viermi pulmonari (Aelurostrongylus abstrusus) care infectează căile respiratorii, provocând tuse, dispnee și pierdere în greutate, fiind mai frecventă la pisicile tinere sau cu acces în aer liber.

Cauze mai puțin frecvente și nuanțe critice

Pe lângă afecțiunile comune, există și alte cauze posibile care trebuie luate în considerare, mai ales în cazurile atipice. Aspirarea unui corp străin, cum ar fi un fir de iarbă, este o cauză frecventă de tuse acută. O îngustare a traheei (stenoză traheală), congenitală sau dobândită, poate limita fluxul de aer și cauza tuse, gâfâit și respirație zgomotoasă. Neoplaziile pulmonare (tumorile) pot fi, de asemenea, o cauză a tusei cronice.

O distincție crucială: De ce tusea cardiacă este rar asociată cu pisicile

Un aspect de o importanță fundamentală în medicina veterinară felină este particularitatea bolilor cardiace. Spre deosebire de câini, la care insuficiența cardiacă congestivă (ICC) este o cauză comună a tusei, la pisici, tusea de origine cardiacă este considerată a fi „aproape întotdeauna de natură respiratorie, nu cardiacă”. Această diferență simplifică semnificativ procesul de diagnostic diferențial.

Pisicile cu afecțiuni cardiace, inclusiv cele cu cardiomiopatii precum cardiomiopatia hipertrofică (HCM), tind să manifeste mai degrabă simptome precum tahipnee (o creștere a frecvenței respiratorii în repaus) și dispnee (respirație dificilă). Tusea, deși nu este imposibilă, este un simptom rar și nespecific pentru o problemă cardiacă la pisici. Atunci când apare, tusea poate fi cauzată de acumularea de lichid în plămâni (edem pulmonar) sau, în cazuri avansate, de mărirea inimii care exercită o presiune mecanică asupra bronhiilor. Prin urmare, medicul veterinar va lua în considerare o cauză cardiacă doar după ce a exclus alte afecțiuni respiratorii, mult mai frecvente.

Algoritmul de diagnostic

Analize de bază 

• Analize de sânge: O hemoleucogramă poate fi solicitată pentru a detecta o creștere a numărului de eozinofile (eozinofilie), un semn sugestiv al astmului felin alergic. De asemenea, testele virale rapide pentru virusurile imunodeficienței feline (FIV) și leucemiei feline (FeLV) sunt esențiale, deoarece infecția cu aceste virusuri poate compromite sistemul imunitar și poate face pisica mai susceptibilă la infecții respiratorii secundare.
• Examen coproparazitologic: Un test specific, cum ar fi testul Baermann, este vital pentru a exclude prezența viermilor pulmonari, o cauză non-infecțioasă, dar parazitară, a tusei.
• Teste virale rapide: În cazul în care tusea este însoțită de strănut și secreții nazale și oculare, testele rapide pentru virozele respiratorii comune (Calicivirus, Herpesvirus) pot fi efectuate.

Investigații imagistice

• Radiografia toracică: Aceasta este o investigație de bază, indispensabilă în evaluarea tusei, deoarece ajută la vizualizarea plămânilor, a căilor respiratorii și a inimii, permițând identificarea modificărilor specifice. Radiografia poate dezvălui inflamație (în astm), o masă tumorală, mărirea cordului (cardiomegalie), acumularea de lichid în plămâni (edem pulmonar) sau în cavitatea toracică (efuziune pleurală).
• Ecografia cardiacă: Este considerată „gold standard-ul” pentru a confirma o suspiciune de boală cardiacă. Această investigație permite evaluarea detaliată a funcției inimii și a prezenței lichidului.
• CT toracic: Pentru cazurile complexe, o tomografie computerizată (CT) a toracelui poate oferi o vizualizare detaliată a structurilor pulmonare și a căilor respiratorii.

Proceduri avansate

• Bronhoscopia și lavajul bronho-alveolar (BAL): Aceste proceduri avansate permit medicului să vizualizeze direct căile aeriene și să preleveze mostre de secreții. Analizele citologice și culturile bacteriene cu antibiogramă ale acestor mostre sunt esențiale pentru a identifica agentul patogen și a selecta cel mai eficient antibiotic.

Tratament și managementul tusei la pisici

Tratamentul tusei depinde integral de cauza sa și este adesea împărțit în tratament special (care vizează cauza) și tratament simptomatic (care ameliorează simptomele).

Tratamentul afecțiunilor cronice (Astm, Bronșită)

Gestionarea bolilor cronice precum astmul felin și bronșita cronică se bazează pe utilizarea antiinflamatoarelor steroidiene (glucocorticoizi) pentru a reduce inflamația cronică a căilor respiratorii.

• Glucocorticoizii:

• Prednisolon (oral): Este frecvent utilizat inițial în doze mai mari, care sunt apoi scăzute treptat pentru a găsi cea mai mică doză eficientă pe termen lung. Totuși, utilizarea cronică poate fi asociată cu efecte secundare precum creșterea riscului de diabet zaharat, infecții ale tractului urinar și creștere în greutate.
• Fluticazonă (inhalator): Administrarea prin inhalator cu o cameră de tip „spacer” (ex. AeroKat) este o opțiune terapeutică superioară pentru managementul pe termen lung. Această metodă minimizează efectele secundare sistemice, deoarece medicamentul acționează direct la nivelul plămânilor, unde inflamația este activă.

• Bronhodilatatoarele: Medicamente precum albuterol (Ventolin) sunt esențiale pentru a gestiona crizele acute de dispnee, dilatând rapid căile respiratorii. Acestea sunt folosite exclusiv „la nevoie,” ca terapie de urgență.

Tratamentul afecțiunilor acute (Infecții, Pneumonie, Parazitoze)

Tratamentul afecțiunilor acute este concentrat pe eliminarea agentului patogen.

• Antibioterapie: Se prescriu antibiotice (ex. cefalexină, doxiciclină, amoxicilină cu acid clavulanic) în cazul infecțiilor bacteriene secundare sau al pneumoniei. Ideal, selectarea antibioticului se face pe baza unei antibiograme, după ce au fost prelevate mostre de secreții.
• Terapia antiparazitară: Parazitozele pulmonare se tratează cu medicamente antiparazitare specifice, precum fenbendazol sau ivermectină.
• Suport de urgență: Cazurile grave de pneumonie sau aspirație pulmonară necesită spitalizare, antibiotice, și oxigenoterapie pentru a asigura suportul respirator.

Managementul insuficienței cardiace

Dacă investigațiile confirmă o cauză cardiacă, tratamentul vizează gestionarea afecțiunii de bază. Medicamente precum furosemidul (un diuretic ce ajută la eliminarea excesului de lichid din plămâni) și enalaprilul (un antihipertensiv ce susține funcția cardiacă) sunt utilizate pentru a reduce edemul pulmonar și a sprijini inima.

Importanța managementului de mediu și a stilului de viață

Succesul managementului pe termen lung, în special pentru bolile cronice, depinde crucial de un control riguros al mediului. Acest aspect, adesea subestimat, transformă proprietarul într-un partener activ în procesul terapeutic. Factori precum fumul de țigară, praful, nisipul de litieră parfumat, produsele de curățenie și spray-urile pot declanșa sau agrava inflamația căilor respiratorii, neutralizând parțial efectul medicației.

Prin eliminarea acestor iritanți și prin adoptarea unor măsuri simple, cum ar fi utilizarea unui nisip de litieră fără praf, se poate reduce semnificativ frecvența și severitatea crizelor respiratorii. De asemenea, controlul greutății și reducerea stresului sunt măsuri non-farmacologice, dar vitale pentru îmbunătățirea funcției pulmonare și a calității vieții pe termen lung.

Întrebări frecvente (FAQs)

• Cum fac diferența între o tuse și un efort de a voma un ghem de păr?

R: Efortul de a elimina un ghem de păr este un efort de vomă, scurt și de obicei urmat de expulzarea ghemului. Tusea persistentă, iritativă, care nu se încheie cu o vărsătură, indică o problemă medicală serioasă. Este important ca proprietarii să fie conștienți de această diferență pentru a nu subestima gravitatea simptomului.

• Când este tusea o urgență medicală?

R: O tuse persistentă sau recurentă necesită întotdeauna o evaluare la un cabinet veterinar. O urgență absolută este indicată de simptome precum: respirație cu gura deschisă persistentă (pisicile nu gâfâie normal), respirație foarte rapidă și dificilă, wheezing puternic, letargie extremă sau cianoză (gingii sau limbă de culoare albăstruie, indicând lipsa de oxigen). Aceste semne indică un stres respirator sever și necesită imediat oxigenoterapie de urgență.

• Este tusea pisicii mele contagioasă?

R: Anumite cauze ale tusei, cum ar fi infecțiile virale (Herpesvirus, Calicivirus) și bacteriene, sunt contagioase pentru alte pisici, în special în medii aglomerate. Rinotraheita felină, cauzată de Herpesvirusul felin, este specifică speciei feline și nu se transmite la oameni. Afecțiunile cronice precum astmul, bronșita cronică sau bolile cardiace nu sunt contagioase.

• Ce pot face acasă pentru a ajuta pisica?

R: Pe lângă respectarea tratamentului prescris, proprietarul are un rol esențial în managementul bolii. Menținerea unui mediu curat, fără fum de țigară, praf, aerosoli sau parfumuri este crucială, mai ales pentru pisicile cu afecțiuni cronice. Utilizarea unui nisip de litieră fără praf și parfum este, de asemenea, o măsură preventivă importantă. Hidratarea adecvată și o nutriție de susținere, cu hrană umedă și gustoasă, pot stimula apetitul și ajuta la recuperare. De asemenea, curățarea delicată a secrețiilor nazale și oculare poate menține căile respiratorii deschise.

• Care este prognosticul? Se va vindeca complet?

R: Prognosticul depinde de cauza tusei. Infecțiile acute se vindecă adesea complet. Bolile cronice precum astmul felin și bronșita cronică nu se vindecă, dar pot fi gestionate eficient pe termen lung prin tratament adecvat și controlul mediului, permițând pisicii să aibă o viață normală și activă.