Osteoartrita la pisici

Osteoartrita (OA) este o afecțiune articulară cronică și dureroasă, care deși adesea asociată cu procesul de îmbătrânire, se regăsește și la pisicile mai tinere. Osteoartrita este nu se vindecă, dar cu un management adecvat se poate încetini progresia bolii și se poate îmbunătăți semnificativ confortul și bunăstarea pisicii.

Semnele și simptomele osteoartritei la pisici

Semnele osteoartritei la pisici nu sunt o listă de simptome izolate, ci o „cascadă comportamentală” complexă. O durere articulară inițială, manifestată poate doar printr-o ușoară ezitare la sărit, declanșează consecințe secundare, precum reducerea generală a activității. Aceasta, la rândul său, duce la efecte cum ar fi creșterea în greutate, atrofia musculară și o igienă precară. Înțelegerea acestei interconectări este crucială pentru a vedea imaginea de ansamblu a unei boli cronice, nu doar manifestări individuale, adesea atribuite eronat „bătrâneții”.

Modificările comportamentale

Deoarece pisicile excelează în a-și masca vulnerabilitatea, modificările comportamentale sunt adesea primele și, pentru o lungă perioadă, singurele indicii ale disconfortului articular. Aceste schimbări pot fi extrem de subtile.

• Reducerea mobilității verticale: Poate manifesta ezitare înainte de a sări pe mobilierul preferat, poate folosi obiecte intermediare (un scaun pentru a ajunge pe masă) sau poate renunța complet la locurile înalte. La urcarea scărilor, poate adopta un mers specific, asemănător unui „salt de iepure” („bunny-hop”), propulsându-se cu ambele picioare din spate simultan pentru a minimiza flexia articulațiilor dureroase.
• Scăderea nivelului de activitate: Pisica poate deveni mai puțin interesată de joacă, poate obosi mai repede sau poate părea în general mai lentă și mai letargică. Perioadele de somn se pot prelungi, iar entuziasmul pentru urmărirea jucăriilor sau a indicatorilor laser scade vizibil.
• Modificări ale rutinei de igienă (grooming): Durerea și rigiditatea fac dificilă contorsionarea necesară pentru o igienă completă. Acest lucru duce adesea la o blană neîngrijită, mată sau încâlcită, în special în zona lombară (spate) și la baza cozii. În unele cazuri, incapacitatea de a se curăța corespunzător poate duce la afecțiuni secundare ale pielii, cum ar fi seboreea uleioasă.
• Schimbări de personalitate: Durerea cronică are un impact emoțional semnificativ. O pisică altădată sociabilă poate deveni retrasă, iritabilă sau chiar agresivă la atingere, în special în apropierea articulațiilor afectate (șolduri, coate, coloană vertebrală). Poate începe să se ascundă mai des sau să evite interacțiunea cu membrii familiei.
• Utilizarea litierei: Dificultatea de a păși peste marginile înalte ale unei litiere standard poate determina pisica să urineze sau să defecheze în afara acesteia. Acest comportament nu este un act de „răzbunare”, ci adesea un semn direct al durerii și al mobilității reduse.

Simptomele fizice

Simptomele fizice devin de obicei evidente în stadii mai avansate ale bolii, când mecanismele de compensare ale pisicii sunt depășite.

• Șchiopătatul și rigiditatea: Un mers vizibil rigid, în special dimineața sau după perioade lungi de repaus, este un semn clasic. Pisica poate avea nevoie de câteva minute pentru „a se încălzi” înainte de a se putea deplasa mai fluid.
• Posturi anormale: Pentru a minimiza durerea, pisica poate adopta posturi atipice în timpul șederii sau culcatului, transferând greutatea de pe membrele dureroase.
• Atrofia musculară: Lipsa de utilizare a unui membru dureros duce inevitabil la pierderea masei musculare. Picioarele afectate pot părea vizibil mai subțiri decât celelalte.
• Semne palpabile: La examinarea atentă, articulațiile afectate pot fi umflate, calde la atingere sau sensibile la palpare. În timpul mișcării, se pot auzi sau simți zgomote de „trosnituri” sau „scrâșnituri”, cunoscute sub numele de crepitații, care indică frecarea oaselor din cauza cartilajului erodat.

Pentru a transforma observațiile pasive într-un instrument de colectare activă a datelor, proprietarii pot utiliza o listă de verificare structurată, pe care să o prezinte medicului veterinar.

Tabelul: Lista de verificare a semnelor osteoartritei la pisici

Comportament observat	Da/Nu/Uneori	Note (Ex: „Sare pe scaun, dar nu mai sare pe dulap”)
Ezită înainte de a sări în sus sau în jos?
Utilizează obiecte intermediare pentru a ajunge în locuri înalte?
Urcă scările „sărind” cu ambele picioare din spate („bunny-hop”)?
Se joacă mai puțin intens sau pentru perioade mai scurte?
Pare mai rigid(ă) sau se mișcă mai greu după ce se trezește?
Își îngrijește mai puțin blana, în special pe spate sau la coadă?
Reacționează negativ (miaună, fuge, mușcă) la mângâiere pe șolduri/spate?
Se ascunde mai mult sau este mai retras(ă)?
Are dificultăți în a intra/ieși din litiera cu margini înalte?

 

De ce Dezvoltă Pisicile Osteoartrită?

Cauzele osteoartritei la pisici rareori acționează izolat; ele se suprapun și se potențează reciproc într-un model de „risc cumulativ”. O pisică de rasă predispusă, cum ar fi Maine Coon, care este și supraponderală și a suferit o leziune minoră în tinerețe, are un risc exponențial mai mare de a dezvolta OA severă și timpurie.

Vârsta și uzura articulară

Cea mai frecventă formă este osteoartrita primară, rezultatul direct al uzurii naturale a cartilajului articular pe parcursul vieții. Pe măsură ce pisica îmbătrânește, capacitatea cartilajului de a se repara și de a menține o suprafață netedă și elastică scade. Acest proces degenerativ lent, dar constant, face ca vârsta înaintată să fie cel mai important și inevitabil factor de risc pentru osteoartrita.

Impactul obezității

Obezitatea este un factor de risc major și, din fericire, controlabil. Impactul său este dublu și devastator:

• Stres mecanic: Fiecare gram în plus adaugă o presiune suplimentară constantă asupra articulațiilor, în special a celor portante precum șoldurile, genunchii și coatele. Această suprasolicitare mecanică accelerează dramatic procesul de eroziune a cartilajului.
• Stres biologic: Țesutul adipos nu este un depozit inert de energie. Este un organ endocrin activ care produce și eliberează în circulație o varietate de substanțe pro-inflamatorii, numite adipokine. Acestea creează o stare de inflamație cronică de grad scăzut în întregul organism, inclusiv la nivelul articulațiilor, contribuind la degradarea cartilajului și la perpetuarea durerii.

Moștenirea genetică și predispoziția de rasă

Anumite rase de pisici sunt genetic predispuse la dezvoltarea unor afecțiuni care, în mod secundar, duc la osteoartrită.

• Scottish Fold: Această rasă este definită de o mutație genetică ce cauzează plierea cartilajului urechilor. Din nefericire, această genă afectează calitatea cartilajului din întregul corp, ducând la o afecțiune numită osteocondrodisplazie. Aceasta provoacă dezvoltarea anormală a oaselor și articulațiilor, deformări și apariția precoce a unei forme severe de osteoartrită.
• Maine Coon, Persan, Himalayan: Aceste rase prezintă o incidență mai mare a displaziei de șold și a altor anomalii de dezvoltare articulară, care creează o incongruență mecanică și duc la uzura prematură a articulațiilor.

Evenimente anterioare – Rolul traumatismelor și al altor boli

Osteoartrita secundară se dezvoltă ca o consecință a unei probleme articulare preexistente, care alterează biomecanica normală a articulației.

• Traumatisme: O fractură care a afectat o articulație, o luxație sau o ruptură de ligament (cum ar fi ligamentul încrucișat la genunchi) pot lăsa articulația instabilă. Chiar și după vindecare, această instabilitate duce la mișcări anormale și la o uzură accelerată a cartilajului.
• Boli subiacente: Anumite boli infecțioase sau afecțiuni endocrine (ca diabetul) pot avea un impact negativ asupra sănătății generale a articulațiilor, favorizând procesele degenerative.

Terapia osteoartritei la pisici

Managementul eficient al osteoartritei feline nu se bazează pe un singur „tratament minune”. Succesul constă într-o abordare multimodală, o strategie complexă și personalizată care combină diferite intervenții pentru a controla durerea, a îmbunătăți funcția articulară, a încetini progresia bolii și a crește calitatea vieții.

Controlul durerii și inflamației

Analgezia este piatra de temelie a oricărui plan de tratament. Fără un control eficient al durerii, pisica va continua să evite mișcarea, ceea ce duce la atrofie musculară, rigiditate articulară și agravarea bolii.

• Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Acestea sunt adesea prima linie de tratament pentru a reduce inflamația și durerea articulară. Este absolut crucial să se utilizeze doar AINS formulate și dozate specific pentru pisici, sub supravegherea strictă a unui medic veterinar. Administrarea pe termen lung necesită monitorizare periodică a funcției renale și hepatice, deoarece pisicile sunt deosebit de sensibile la efectele adverse ale acestor medicamente.
• Terapia inovatoare cu anticorpi monoclonali (Solensia/frunevetmab): Ea nu se concentrează pe inflamație, ci pe semnalizarea durerii în sine. În articulațiile afectate de OA, se produce în exces o proteină numită Factor de Creștere a Nervilor (NGF), care joacă un rol central în generarea și amplificarea semnalelor de durere. Frunevetmab este un anticorp monoclonal adaptat specific pentru sistemul imunitar al pisicii care se leagă de NGF și îl neutralizează, blocând astfel transmiterea semnalului de durere către creier. Avantajele majore sunt profilul de siguranță superior pe termen lung, cu un impact minim asupra ficatului și rinichilor, și administrarea convenabilă, printr-o singură injecție subcutanată pe lună.

Reabilitare și mișcare – Fizioterapie și exerciții adaptate

Fizioterapia joacă un rol vital în menținerea funcționalității și în reducerea durerii, ajutând la întărirea musculaturii care susține articulațiile.

• Tehnici profesionale: Un specialist în fizioterapie veterinară poate recomanda și efectua diverse proceduri, precum:

• • Laserterapia: Utilizarea luminii laser de joasă intensitate pentru a reduce inflamația și a oferi analgezie locală.
  • Hidroterapia: Exercițiile pe o bandă de alergare subacvatică permit mișcarea cu impact redus, apa susținând greutatea corporală și reducând stresul pe articulații.
  • Masajul terapeutic și exercițiile pasive: Manipularea blândă a membrelor pentru a menține flexibilitatea articulară și a reduce tensiunea musculară.

• Exerciții la domiciliu: Proprietarii pot contribui activ la menținerea mobilității prin sesiuni scurte și regulate de joacă controlată la nivelul solului, folosind jucării cu pene sau undițe pentru a încuraja mișcarea blândă, fără sărituri. Hrănitoarele de tip puzzle, care necesită ca pisica să se deplaseze și să manipuleze obiectul pentru a obține hrana, sunt o altă modalitate excelentă de a stimula activitatea fizică și mentală.

Controlul greutății și nutriția terapeutică

• Managementul greutății: Menținerea unei greutăți corporale ideale este, fără îndoială, cea mai importantă intervenție non-farmacologică. Reducerea greutății la o pisică supraponderală poate diminua semnificativ durerea și poate încetini progresia OA. Acest lucru se realizează prin controlul strict al porțiilor și monitorizarea regulată a greutății.
• Diete terapeutice: Există diete veterinare special formulate pentru suportul articular. Acestea sunt, de obicei, mai puțin dense caloric pentru a ajuta la controlul greutății și sunt îmbogățite cu ingrediente benefice, cum ar fi niveluri ridicate de acizi grași Omega-3 cu efect antiinflamator, antioxidanți și condroprotectoare.

Rolul suplimentelor de articulații

Aceste suplimente furnizează componentele esențiale pentru sănătatea cartilajului și pot fi adăugate la planul de tratament.

• Glucozamina și sulfatul de condroitină: Sunt considerate „cărămizile” din care este format cartilajul. Suplimentarea ajută la susținerea structurii cartilajului, la menținerea hidratării și elasticității acestuia și poate stimula procesele naturale de reparare.
• Acizii grași omega-3 (EPA și DHA): Derivați în principal din uleiul de pește, acești acizi grași au proprietăți antiinflamatorii dovedite, ajutând la reducerea inflamației la nivel articular și, implicit, a durerii.
• Alte ingrediente: Alte suplimente pot include extract de midie cu buze verzi (o sursă naturală de GAG-uri și Omega-3), acid hialuronic (un component major al lichidului sinovial), și antioxidanți precum Vitamina E și Mangan, care ajută la combaterea stresului oxidativ la nivel articular.

Procesul de diagnostic – De la observație la imagistică

Diagnosticul OA este un proces în mai mulți pași, în care proprietarul joacă un rol activ.

• Anamneza: Consultația începe cu o discuție detaliată. Rolul proprietarului este crucial în a relata un istoric complet și a descrie cu precizie modificările de comportament, mobilitate și personalitate. Adesea, semnele de OA nu sunt evidente în cabinetul veterinar, unde pisica poate fi inhibată de stres. Utilizarea unei liste de verificare, precum cea din tabelul de mai sus, poate structura aceste informații și le poate face mai utile pentru medic.
• Examenul clinic: Medicul veterinar va efectua un examen ortopedic amănunțit, palpând fiecare articulație pentru a detecta umflături, durere, crepitații sau o gamă redusă de mișcare. De asemenea, va observa mersul și postura pisicii.
• Imagistica: Pentru a confirma suspiciunea de OA și a evalua gradul de afectare, sunt necesare investigații imagistice:

• • Radiografiile (Raze X): Reprezintă metoda standard și cea mai accesibilă. Acestea pot vizualiza modificările osoase caracteristice OA, cum ar fi formarea de osteofite („ciocuri” osoase), îngustarea spațiului articular (indicând pierderea de cartilaj) și scleroza osului subcondral.
  • Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanța Magnetică (RMN): Aceste tehnici avansate oferă imagini mult mai detaliate ale structurilor osoase și ale țesuturilor moi (cartilaj, ligamente). Sunt utilizate în cazuri complexe sau când radiografiile nu sunt concludente.

Studii de caz – Planuri de tratament aplicate

Pentru a ilustra modul în care principiile terapiei multimodale sunt aplicate în practică, prezentăm trei scenarii ipotetice, fiecare reprezentând un stadiu diferit de severitate al osteoartritei. Aceste exemple subliniază necesitatea unei abordări personalizate.

Exemplul 1: Osteoartrita ușoară

• Pacient: Mitzi, o pisică de rasă europeană, în vârstă de 10 ani, sterilizată, de interior, cu 1 kg peste greutatea ideală. Proprietarul observă că de câteva luni ezită să mai sară pe pervazul ferestrei, locul ei preferat.
• Diagnostic: Anamneza și observațiile proprietarului sunt sugestive. Examenul clinic relevă un disconfort minor la extensia completă a șoldurilor, fără alte semne evidente. Radiografiile sunt amânate, optându-se pentru o abordare conservatoare inițială.
• Plan de Tratament:

• • Obiectiv principal: Controlul greutății, încetinirea progresiei bolii și menținerea mobilității.
  • Dietă: Trecerea treptată la o dietă veterinară de control al greutății, cu porții strict măsurate.
  • Suplimente: Inițierea unui supliment zilnic de înaltă calitate care conține glucozamină, condroitină și acizi grași Omega-3 pentru a susține sănătatea cartilajului.
  • Adaptări de mediu: Plasarea unui taburet sau a unei cutii decorative lângă pervaz pentru a crea o treaptă intermediară și a elimina necesitatea unui salt complet.
  • Exerciții: Implementarea a două sesiuni de joacă de 10 minute pe zi, folosind o undiță cu pene pentru a încuraja mișcarea la nivelul solului și întinderea.

Exemplul 2: Osteoartrita moderată

• Pacient: Leo, un motan Maine Coon de 14 ani, care prezintă un mers vizibil rigid dimineața. Proprietarul observă că blana de pe spate este mai puțin îngrijită și că Leo a devenit mai iritabil la mângâiere în zona șoldurilor.
• Diagnostic: Examenul clinic arată o gamă redusă de mișcare la nivelul șoldurilor și coatelor, cu atrofie musculară moderată la nivelul membrelor posterioare. Radiografiile confirmă prezența osteofitelor și îngustarea spațiului articular în articulațiile menționate.
• Plan de Tratament:

• • Obiectiv principal: Managementul eficient și sigur al durerii cronice și îmbunătățirea funcționalității.
  • Management farmacologic: Inițierea terapiei lunare cu anticorpi monoclonali (Solensia/frunevetmab) pentru un control consistent și sigur al durerii. Se poate prescrie un curs scurt de AINS pentru a gestiona eventualele pusee acute de durere.
  • Fizioterapie: Recomandarea unui program de 4-6 ședințe de laseroterapie pentru a reduce inflamația locală și a oferi analgezie, urmat de ședințe de întreținere.
  • Dietă și suplimente: Trecerea la o dietă veterinară specifică pentru suport articular („joint support”) și continuarea suplimentelor condroprotectoare.
  • Adaptări de mediu: Înlocuirea litierei cu un model cu intrare joasă și plasarea bolurilor de hrană și apă la nivelul solului pentru a evita aplecarea.

Exemplul 3: Osteoartrita severă

• Pacient: Bella, o pisică Persană de 16 ani, cu mobilitate foarte redusă. Își petrece majoritatea timpului dormind, se deplasează cu dificultate doar pentru a ajunge la hrană și litieră, și vocalizează de durere dacă este atinsă sau mișcată. Blana este foarte încâlcită.
• Diagnostic: Modificări degenerative severe vizibile pe radiografii la nivelul coloanei vertebrale și al șoldurilor. Calitatea vieții este afectată semnificativ.
• Plan de Tratament:

• • Obiectiv principal: Maximizarea confortului, managementul paliativ al durerii și menținerea demnității.
  • Management farmacologic: O abordare multimodală agresivă a durerii. Se continuă terapia lunară cu Solensia, la care se adaugă un alt analgezic, cum ar fi gabapentina, administrat zilnic pentru a modula durerea neuropată, sub supraveghere veterinară strictă.
  • Îngrijire la domiciliu: Asistență zilnică pentru igienă (periaj blând, curățare cu șervețele umede). Se asigură un culcuș ortopedic, moale și eventual încălzit, plasat într-o zonă centrală, dar liniștită a casei. Hrana, apa și o litieră foarte joasă sunt plasate în imediata apropiere a culcușului.
  • Fizioterapie pasivă: Proprietarul este instruit să efectueze zilnic, de 2-3 ori, exerciții pasive foarte blânde de flexie și extensie a membrelor pentru a preveni anchilozarea completă a articulațiilor și pentru a stimula circulația.
  • Monitorizare: Evaluări frecvente ale calității vieții, folosind scale de evaluare specifice, în colaborare strânsă cu medicul veterinar, pentru a lua decizii informate și etice privind continuarea îngrijirii.

Întrebări frecvente (FAQ) despre osteoartrita la pisici

Pot pisicile tinere să dezvolte osteoartrită?

Da. Deși este mult mai frecventă la pisicile senioare, osteoartrita poate apărea la orice vârstă. La animalele tinere, este de obicei o formă secundară, adică o consecință a unei alte probleme, cum ar fi o leziune traumatică (o fractură care a implicat o articulație), o anomalie de dezvoltare (precum displazia de șold) sau o predispoziție genetică specifică, cel mai notabil exemplu fiind osteocondrodisplazia la rasa Scottish Fold.

Există rase cu o predispoziție mai mare?

Da. Anumite rase sunt mai susceptibile la dezvoltarea osteoartritei din cauza unor condiții genetice care afectează structura cartilajului sau dezvoltarea articulațiilor. Rasele cel mai frecvent menționate includ Scottish Fold (din cauza osteocondrodisplaziei), Maine Coon, Persan și Himalayan (predispuse la displazie de șold și alte probleme articulare).

Este osteoartrita o boală vindecabilă?

Nu. În prezent, osteoartrita este considerată o boală degenerativă, progresivă și incurabilă. Leziunile la nivelul cartilajului articular sunt, în mare parte, ireversibile. Prin urmare, scopul tratamentului nu este vindecarea, ci managementul pe termen lung al bolii. Obiectivele terapeutice sunt controlul durerii, reducerea inflamației, încetinirea progresiei procesului degenerativ și, cel mai important, menținerea unei calități bune și confortabile a vieții pentru pisică.

Când este esențial să mergi la o clinică veterinară?

Este esențial să consultați medicul veterinar cât mai devreme posibil, la primele semne de suspiciune. Orice schimbare persistentă în comportamentul pisicii – cum ar fi reticența la sărituri, o mobilitate redusă, modificări ale obiceiurilor de igienă, iritabilitate sau o scădere generală a nivelului de activitate – justifică o programare. Nu trebuie așteptată apariția șchiopăturii evidente. Șchiopătatul este un semn tardiv, care indică adesea un stadiu avansat al bolii și un nivel semnificativ de durere pe care pisica nu mai reușește să îl mascheze.