ALT la câini – Un indicator al sănătății hepatice

Ficatul, acest organ vital, îndeplinește peste o mie de funcții esențiale pentru menținerea sănătății, de la detoxifierea sângelui de substanțe nocive și metabolizarea medicamentelor, la producerea de proteine cruciale pentru coagularea sângelui, stocarea vitaminelor și a energiei sub formă de glicogen și producerea bilei, indispensabilă digestiei. 

Deoarece câinii nu pot comunica verbal starea lor de rău, iar bolile hepatice pot evolua silențios în stadiile incipiente, fără simptome evidente, analizele de sânge de rutină devin un instrument proactiv esențial în medicina veterinară. Un profil biochimic oferă medicului veterinar o fereastră către sănătatea internă a animalului, iar enzimele hepatice sunt printre cei mai importanți markeri evaluați. Dintre acestea, alanin aminotransferaza (ALT) este un indicator deosebit de valoros.

Descoperirea frecventă a unor creșteri ușoare ale nivelului de ALT la câini care sunt, în rest, perfect sănătoși și asimptomatici, deși alarmantă pentru proprietar, nu indică neapărat o boală hepatică severă. Poate fi un semnal tranzitoriu, o reacție la o afecțiune minoră în altă parte a corpului sau chiar o modificare benignă. Astfel, o valoare „anormală” a ALT deschide adesea o dilemă de diagnostic ce necesită o interpretare nuanțată și, uneori, o abordare prudentă de tip „așteaptă și monitorizează”, ceea ce poate genera anxietate și confuzie pentru un proprietar care se așteaptă la un răspuns clar și imediat.

Ce este Alanin Aminotransferaza (ALT)?

Alanin aminotransferaza, cunoscută și sub acronimul ALT sau TGP sau GPT, este o enzimă care se găsește în concentrații mari în celule hepatice, numite hepatocite. Rolul său biologic fundamental este de a facilita o reacție chimică esențială în metabolismul proteinelor și al glucozei.

Într-un organism sănătos, ALT își desfășoară activitatea în interiorul celulelor hepatice, iar nivelul său în fluxul sanguin este foarte scăzut. Atunci când membranele hepatocitelor sunt deteriorate (leziune celulară) sau celulele sunt complet distruse (necroză), ALT „se scurge” în sânge, similar cu apa care se scurge dintr-un recipient fisurat. Această eliberare duce la o creștere măsurabilă a concentrației de ALT în ser (din sânge). Din acest motiv, ALT este considerată un marker extrem de sensibil al leziunilor hepatocelulare, fiind adesea primul indicator biochimic care semnalează o problemă la nivelul ficatului.

Specificitatea ALT

Deși se găsesc cantități mici de ALT și în alte țesuturi, cum ar fi mușchii scheletici și rinichii, concentrația sa în ficat este covârșitoare. Prin urmare, în medicina veterinară la animalele de companie, ALT este considerată cea mai specifică enzimă pentru ficat. O creștere a nivelului de ALT indică aproape întotdeauna o suferință hepatică. Cu toate acestea, în cazuri rare de leziuni musculare severe, o cantitate mică de ALT poate fi eliberată și din mușchi, însă de obicei aceasta este însoțită de o creștere mult mai pronunțată a altor enzime musculare, precum creatinkinaza (CK / CPK).

ALT în contextul altor enzime hepatice

Medicii dintr-un cabinet veterinar nu interpretează niciodată o valoare de laborator în mod izolat. Ei analizează modelul complet al enzimelor hepatice pentru a obține o imagine mai clară a tipului de problemă:

• Markeri de leziune hepatocelulară: ALT și AST (GPT și GOT) sunt principalii indicatori ai deteriorării directe a celulelor hepatice. O creștere predominantă a acestor două enzime sugerează o leziune hepatică. Este important de menționat că AST este mai puțin specifică ficatului, fiind prezentă în cantități semnificative și în mușchi, inclusiv în cel cardiac.
• Markeri de colestază: ALP (fosfataza alcalină) și GGT sunt enzime asociate cu căile biliare. O creștere predominantă a acestora indică o problemă de flux biliar, cunoscută sub numele de colestază. Aceasta poate fi intrahepatică (în interiorul ficatului) sau extrahepatică (blocarea canalelor biliare mai mari).
• Timpul de înjumătățire: Un alt concept important este timpul de înjumătățire, care reprezintă perioada necesară pentru ca nivelul enzimei în sânge să scadă la jumătate. Pentru ALT la câini, acesta este de aproximativ 2.5 zile (sau 60 de ore). Acest detaliu este crucial pentru monitorizare: un nivel de ALT care rămâne constant ridicat sugerează o leziune continuă, în timp ce o scădere treptată după un episod acut indică faptul că ficatul a început procesul de vindecare.

Cauzele creșterii nivelului de ALT la câini

O creștere a nivelului de ALT nu este un diagnostic în sine, ci un semnal de alarmă care indică necesitatea unei investigații. Ficatul, prin rolul său de filtru central al organismului și prin dubla sa vascularizație, este extrem de vulnerabil la a fi afectat secundar de boli care își au originea în alte părți ale corpului. Cauzele pot fi clasificate în trei mari categorii.

UNU. Afecțiuni hepatice primare (boli care provin din ficat)

Acestea sunt condiții care afectează direct țesutul hepatic:

• Inflamație (hepatită): Poate fi acută (debut brusc) sau cronică (pe termen lung). Cauzele includ infecții virale (ex. hepatita infecțioasă canină), bacteriene (ex. leptospiroza), procese autoimune (când sistemul imunitar atacă propriile celule hepatice) sau poate fi idiopatică (fără o cauză identificabilă). Hepatita cronică este una dintre cele mai frecvente cauze ale creșterilor persistente de ALT.
• Toxine: Ingestia de substanțe toxice este o cauză majoră de leziuni hepatice acute. Printre cele mai cunoscute se numără xilitolul (un îndulcitor artificial găsit în multe produse fără zahăr), anumite ciuperci otrăvitoare, algele albastre-verzi (cianobacterii), aflatoxinele (produse de mucegaiuri pe cereale și nuci) și metalele grele precum plumbul.
• Tulburări metabolice genetice: Anumite rase sunt predispuse la boala de stocare a cuprului, o afecțiune ereditară în care cuprul nu este eliminat corespunzător și se acumulează la niveluri toxice în ficat, ducând la inflamație cronică și ciroză. Rasele afectate frecvent includ Bedlington Terrier, Labrador Retriever, Doberman Pinscher și West Highland White Terrier.
• Neoplazie (cancer): Tumorile pot fi primare (cu originea în ficat, cum ar fi carcinomul hepatocelular) sau metastatice (cancer care s-a răspândit la ficat de la un alt organ, cum ar fi limfomul sau hemangiosarcomul).
• Tulburări vasculare: Șunturile portosistemice sunt vase de sânge anormale care permit sângelui din tractul digestiv să ocolească ficatul, împiedicând astfel procesul de detoxifiere. Acestea sunt mai frecvente la câinii tineri.
• Ciroză: Reprezintă stadiul final, ireversibil, al multor boli hepatice cronice. Țesutul hepatic normal este înlocuit cu țesut cicatricial, ceea ce duce la pierderea funcției hepatice.
• Traumatisme: Loviturile puternice în zona abdominală pot cauza contuzii sau rupturi ale ficatului.

DOI. Cauze extra-hepatice

Adesea, ficatul este afectat secundar de o problemă din altă parte a corpului. Această condiție este una dintre cele mai comune cauze ale creșterilor enzimatice și, de obicei, nu implică o boală hepatică primară sau o disfuncție severă. Ficatul pur și simplu „reacționează” la inflamația sau stresul metabolic din altă parte.

• Boli gastrointestinale: Pancreatita (inflamația pancreasului) și boala inflamatorie intestinală (IBD) sunt cauze frecvente datorită proximității anatomice și a legăturilor vasculare și biliare.
• Boli endocrine: Sindromul Cushing (hiperadrenocorticismul), o afecțiune caracterizată prin producția excesivă de cortizol, este o cauză extrem de comună de creștere a enzimelor hepatice (în special ALP, dar și ALT). De asemenea, diabetul zaharat necontrolat poate duce la acumularea de grăsimi în ficat (lipidoză hepatică) și la creșterea ALT.
• Boli cardiace: Insuficiența cardiacă congestivă, în special cea a părții drepte a inimii, poate duce la acumularea de sânge în ficat (congestie hepatică). Acest lucru reduce aportul de oxigen (hipoxie) și provoacă leziuni celulare.
• Infecții sistemice și sepsis: Orice infecție severă în organism poate declanșa un răspuns inflamator sistemic care afectează secundar ficatul.
• Boli dentare severe: Inflamația cronică și bacteriemia (prezența bacteriilor în sânge) asociate cu bolile parodontale avansate pot duce la creșteri moderate ale ALT.
• Hipoxie/Anemie: Orice condiție care scade dramatic nivelul de oxigen din sânge, cum ar fi anemia severă sau șocul circulator, va afecta ficatul, un organ cu un consum metabolic foarte ridicat.

TREI. Impactul medicamentelor

Multe medicamente sunt metabolizate de ficat și pot cauza creșteri ale ALT, fie prin toxicitate directă, fie prin inducerea producției de enzime.

• Corticosteroizi (ex. Prednison): Utilizați frecvent pentru tratarea alergiilor și a inflamațiilor, aceștia sunt cunoscuți pentru a induce creșteri semnificative, în special ale ALP, dar pot afecta și ALT.
• Anticonvulsivante (ex. Fenobarbital): Utilizate pentru controlul epilepsiei, pot cauza creșteri enzimatice și, în cazul utilizării pe termen lung, pot duce la leziuni hepatice structurale.
• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Deși în general sigure la dozele recomandate, pot fi hepatotoxice la anumiți indivizi sau în caz de supradozaj.
• Anumite antibiotice și antifungice: Medicamente precum ketoconazolul, trimetoprim-sulfa sau fluconazolul pot afecta ficatul.

Interpretarea rezultatelor: Când ar trebui să vă îngrijorați?

Magnitudinea creșterii

Deși nu este un indicator absolut al prognosticului, amploarea creșterii nivelului de ALT poate oferi indicii valoroase medicului veterinar, în special în contextul unui episod acut.

• Creștere ușoară (de 2-3 ori peste limita superioară a normalului): La un câine asimptomatic, o astfel de creștere poate fi nespecifică și poate fi cauzată de o hepatopatie reactivă minoră sau de modificări benigne. Adesea, abordarea inițială este retestarea după câteva săptămâni pentru a vedea dacă valoarea se normalizează.
• Creștere moderată (de 5-10 ori): Aceasta este mai probabil să indice o problemă semnificativă și justifică, de obicei, investigații suplimentare, cum ar fi teste de funcție hepatică (ex. acizi biliari) și o ecografie abdominală.
• Creștere severă (de peste 10 ori): O creștere atât de marcată sugerează, în general, o leziune hepatocelulară acută și extinsă, cum ar fi necroza hepatică cauzată de o intoxicație, hepatită acută severă sau hipoxie. Această situație necesită o evaluare diagnostică imediată și, adesea, spitalizare.

(!) Este esențial să se înțeleagă că există o decuplare fundamentală între nivelul enzimatic și funcția hepatică reală. ALT măsoară leziunea celulară curentă, nu capacitatea funcțională rămasă a ficatului. Un câine cu o intoxicație acută poate avea un nivel de ALT extrem de ridicat, dar, datorită capacității extraordinare de regenerare a ficatului, se poate recupera complet cu tratament de susținere. Invers, un câine cu o boală hepatică în stadiu terminal, cum ar fi ciroza, poate avea un nivel de ALT normal sau doar ușor crescut. Acest lucru se întâmplă deoarece, în ciroză, majoritatea celulelor hepatice funcționale au fost deja distruse și înlocuite cu țesut cicatricial, deci nu mai există multe celule care să poată elibera enzima în sânge. Prin urmare, o valoare foarte mare a ALT nu este sinonimă cu un prognostic prost, iar o valoare normală nu exclude o boală hepatică cronică avansată.

Simptome clinice asociate

Creșterea ALT în sine nu provoacă simptome; semnele clinice observate sunt manifestări ale bolii de bază care cauzează leziunea hepatică.

• Simptome generale și timpurii: Acestea sunt adesea vagi și pot fi ușor trecute cu vederea:

• • Letargie sau o scădere a nivelului de energie
  • Scăderea apetitului (hiporexie) sau refuzul complet al hranei (anorexie)
  • Pierdere în greutate
  • Vărsături și/sau diaree intermitente
  • Creșterea consumului de apă (polidipsie) și a urinării (poliurie)

• Simptome specifice bolilor hepatice avansate: Acestea indică o disfuncție hepatică semnificativă:

• • Icter: O colorație gălbuie a pielii (în special în zonele fără păr), a gingiilor și a albului ochilor (sclera). Este cauzată de acumularea în sânge a bilirubinei, un pigment galben pe care ficatul bolnav nu îl mai poate procesa și elimina corespunzător.
  • Ascită: Acumularea de lichid în cavitatea abdominală, care face ca abdomenul să pară umflat și destins. Acest lucru se întâmplă atunci când ficatul bolnav nu mai poate produce suficientă albumină (o proteină care menține lichidul în vasele de sânge) și/sau când presiunea sângelui în vasele care duc la ficat crește.
  • Encefalopatie hepatică: Un set de semne neurologice care apar atunci când toxinele (în special amoniacul) pe care ficatul ar trebui să le neutralizeze ajung la creier. Simptomele includ dezorientare, mers în cerc, apăsarea capului de pereți, modificări de comportament (agresivitate sau apatie), convulsii și, în cazuri severe, comă.

Semnale de alarmă: Când trebuie să mergeți de urgență la veterinar? 

Anumite simptome indică o criză medicală și necesită atenție veterinară imediată. Dacă observați oricare dintre următoarele semne la câinele dumneavoastră, contactați imediat un medic veterinar sau o clinică de urgență:

• Icter: Orice urmă de colorație galbenă a ochilor, gingiilor sau pielii.
• Semne neurologice: Convulsii, dezorientare severă, mers fără scop, apăsarea capului de obiecte.
• Colaps: Slăbiciune extremă sau incapacitatea de a se ridica.
• Vărsături severe: Vărsături repetate, necontrolate, în special dacă conțin sânge (aspect de „zaț de cafea”).
• Scaune anormale: Scaune negre, ca smoala (melenă), care indică sângerare în tractul digestiv superior, sau diaree cu sânge proaspăt.
• Umflarea bruscă a abdomenului: O creștere rapidă în dimensiune a abdomenului, care poate fi dureroasă la atingere.
• Dificultăți de respirație: Respirație rapidă, superficială sau efort respirator.
• Sângerări sau vânătăi: Apariția inexplicabilă de vânătăi pe corp sau sângerări (ex. nazale) care nu se opresc, indicând probleme de coagulare.

Abordarea clinică: Diagnosticul și tratamentul nivelului crescut de ALT

Stabilirea cauzei exacte a creșterii ALT este un proces sistematic, asemănător unei investigații de detectiv, care implică excluderea treptată a posibilităților.

• Pasul 1: Anamneză și examen fizic: Totul începe cu o discuție detaliată. Medicul veterinar va dori să afle despre istoricul medical complet al câinelui, dieta sa, orice medicamente sau suplimente administrate, posibila expunere la toxine și o descriere amănunțită a oricăror simptome observate acasă. Examenul fizic poate dezvălui indicii precum icter, durere abdominală sau mărirea ficatului.
• Pasul 2: Analize de sânge inițiale și repetate: Se va efectua un profil biochimic complet și o hemoleucogramă pentru a confirma creșterea ALT, pentru a evalua amploarea acesteia și pentru a analiza modelul celorlalte enzime hepatice și alți parametri (globule roșii, globule albe, trombocite). Adesea, se recomandă repetarea analizelor după câteva săptămâni pentru a determina dacă creșterea este persistentă.
• Pasul 3: Evaluarea funcției hepatice: Dacă există suspiciuni de disfuncție hepatică, se vor efectua teste mai specifice. Testul de stimulare cu acizi biliari este cel mai comun. Acesta măsoară capacitatea ficatului de a elimina acizii biliari din circulație după o masă, oferind o imagine clară a funcționalității hepatice, nu doar a leziunii celulare.
• Pasul 4: Imagistică medicală: Ecografia abdominală este un instrument de diagnostic non-invaziv și extrem de valoros. Aceasta permite medicului veterinar să vizualizeze structura ficatului, a vezicii biliare, a canalelor biliare și a organelor învecinate (pancreas, intestine). Se pot identifica tumori, chisturi, pietre biliare, semne de inflamație sau modificări de dimensiune și textură (ecogenitate).
• Pasul 5: Biopsia hepatică: Acesta este considerat „standardul de aur” pentru obținerea unui diagnostic definitiv în multe cazuri de boală hepatică cronică. O mică mostră de țesut hepatic este prelevată (fie percutanat cu un ac ghidat ecografic, fie prin laparoscopie sau chirurgie deschisă) și trimisă la un laborator de patologie. Analiza histologică poate identifica tipul exact de boală (ex. hepatită cronică, ciroză, neoplazie), se pot efectua culturi bacteriene și se poate măsura cantitatea de cupru din țesut.

Strategii de tratament: Abordarea cauzei de bază

Principiul fundamental în managementul unui pacient cu ALT crescut este că nu se tratează valoarea de laborator, ci boala care a cauzat creșterea acesteia. Tratamentul este, prin urmare, extrem de variabil și personalizat în funcție de diagnosticul final.

Tratament specific:

• Infecții: Se administrează antibiotice specifice pentru afecțiuni precum leptospiroza sau colangita bacteriană.
• Boala de stocare a cuprului: Terapia implică o dietă cu conținut redus de cupru și administrarea de medicamente care leagă cuprul (chelatori), cum ar fi D-Penicilamina, pentru a facilita eliminarea acestuia din organism.
• Hepatită autoimună/Cronică idiopatică: Se pot utiliza medicamente imunosupresoare (precum prednisonul sau azatioprina) pentru a calma atacul sistemului imunitar asupra ficatului.
• Expunere la toxine: Tratamentul este în principal de susținere și vizează eliminarea toxinei din organism și protejarea ficatului în timpul recuperării.
• Boli endocrine: Se tratează afecțiunea de bază, de exemplu, sindromul Cushing.
• Cauze medicamentoase: Se întrerupe sau se ajustează doza medicamentului responsabil, dacă acest lucru este posibil din punct de vedere medical.

Îngrijirea de susținere: Ajutorarea ficatului în procesul de vindecare

Indiferent de cauza specifică, terapia de susținere joacă un rol crucial în a ajuta ficatul să se vindece și să funcționeze cât mai bine posibil.

• Managementul dietetic: Dieta este un pilon al terapiei hepatice. Dietele veterinare special formulate sunt concepute pentru a reduce încărcătura metabolică a ficatului:

• • Conțin proteine de înaltă calitate și foarte digestibile (adesea din surse precum soia, ou sau produse lactate) în cantități moderate. Acest lucru furnizează aminoacizii necesari pentru regenerare, dar reduce producția de amoniac, un produs secundar toxic.
  • Au un conținut redus de cupru și sodiu.
  • Includ carbohidrați ușor de digerat ca sursă de energie și fibre solubile care ajută la legarea toxinelor în intestin.

• Suplimente hepatoprotectoare: Multe dintre aceste suplimente acționează prin reducerea stresului oxidativ, un factor major în leziunile hepatice.

• • SAMe (S-adenozilmetionină): Este un precursor al glutationului, cel mai puternic antioxidant natural al ficatului. Suplimentarea cu SAMe ajută la protejarea celulelor hepatice.
  • Silimarină (extract de armurariu/milk thistle): Acest compus vegetal are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii demonstrate și poate stimula regenerarea hepatocitelor.
  • Vitamina E: Un alt antioxidant puternic care protejează membranele celulare de daunele oxidative.
  • Acid ursodeoxicolic (Ursofalk): Este un acid biliar hidrofil care ajută la fluidizarea bilei (efect coleretic) și are proprietăți antiinflamatorii și protectoare pentru celulele hepatice.

Perspective speciale: Creșterea ALT la câinii sănătoși și vârstnici

Câinele asimptomatic cu ALT crescut

Descoperirea unei valori crescute a ALT la un câine care nu prezintă niciun semn de boală este o situație clinică frecventă și adesea complexă.

• Abordarea „așteaptă și monitorizează”: Pentru creșteri ușoare (sub 2-3 ori limita normală) care persistă la un câine asimptomatic, medicul veterinar poate adopta o abordare conservatoare. Aceasta implică, de obicei, retestarea analizelor de sânge după o perioadă de 4-8 săptămâni. În acest interval, se pot administra suplimente hepatoprotectoare pentru a susține ficatul. Dacă la retestare valorile s-au normalizat, este posibil să fi fost un incident tranzitoriu. Dacă valorile rămân crescute sau continuă să crească, se recomandă trecerea la investigații suplimentare, cum ar fi testele de funcție hepatică și ecografia.

Influența vârstei

Pe măsură ce câinii îmbătrânesc, în organismul lor apar diverse modificări considerate normale pentru procesul de senescență. Ficatul nu face excepție.

• Hiperplazia nodulară benignă: Aceasta este o modificare foarte comună la câinii seniori, caracterizată prin formarea de mici noduli necanceroși în țesutul hepatic. Acești noduli pot cauza creșteri ușoare până la moderate ale enzimelor hepatice, în special ale ALP, dar și ale ALT. De obicei, această condiție nu afectează funcția hepatică și nu necesită tratament.
• Hepatopatia vacuolară: O altă modificare frecventă la câinii în vârstă, unde hepatocitele acumulează glicogen, apă sau grăsimi, dându-le un aspect „vacuolar” la microscop. Aceasta este adesea asociată cu niveluri crescute de steroizi (fie endogeni, ca în sindromul Cushing, fie administrați ca medicament) și duce, de asemenea, la creșterea predominantă a ALP.

Predispoziția genetică și nivelul de bază individual

S-a descoperit că unii câini posedă o variantă a genei care determină un nivel de bază al activității ALT natural mai scăzut decât media populației canine. 

Analogia cu temperatura corporală este foarte utilă: o temperatură de 37.5°C poate fi normală pentru o persoană, dar poate indica febră la cineva al cărui nivel normal de bază este de 36.2°C. În mod similar, un câine cu un nivel de bază al ALT genetic scăzut (de exemplu, 20 U/L) ar putea avea o problemă hepatică reală dacă valoarea sa crește la 80 U/L, chiar dacă această cifră se încadrează încă în intervalul de referință „normal” al laboratorului (de exemplu, 17-95 U/L). Pentru acest câine, creșterea este de patru ori mai mare față de nivelul său normal. În schimb, o creștere de la un nivel de bază de 70 U/L la 120 U/L (o creștere mai mică în termeni relativi, dar care depășește limita superioară) ar putea fi mai puțin alarmantă. Acest lucru sugerează că stabilirea unui nivel de bază individual prin analize de rutină efectuate la o vârstă tânără poate oferi un instrument de monitorizare mult mai personalizat și precis pe parcursul vieții câinelui.

Constatări cheie

Navigarea diagnosticului și managementului unui nivel crescut de ALT poate fi un proces stresant. Următoarele puncte cheie pot ajuta la clarificarea situației:

• ALT este un semnal, nu un verdict: O valoare crescută a ALT este un indicator al leziunii celulare hepatice. Nu este un diagnostic de boală, nici o sentință. Este punctul de plecare al unei investigații menite să descopere cauza.
• Contextul este totul: Interpretarea corectă a unei valori ALT depinde în mod crucial de context: magnitudinea creșterii, valorile celorlalte enzime, prezența sau absența simptomelor clinice, vârsta, rasa și istoricul medical complet al câinelui.
• Parteneriatul cu medicul veterinar este esențial: O comunicare deschisă și onestă cu medicul veterinar este vitală. Respectați planul de diagnostic recomandat, administrați tratamentele conform instrucțiunilor și monitorizați-vă atent câinele acasă pentru orice schimbare.
• Ficatul are o capacitate remarcabilă de regenerare: Aceasta este o veste încurajatoare. Chiar și după leziuni severe, dacă se identifică și se tratează cu succes cauza de bază, ficatul are o mare capacitate de a se vindeca și de a-și restabili funcția.
• Prevenția joacă un rol: Deși nu toate bolile hepatice pot fi prevenite, anumite măsuri pot reduce riscul: efectuați controale veterinare regulate care includ analize de sânge, mențineți o greutate corporală optimă pentru câinele dumneavoastră, asigurați-vă că nu are acces la toxine cunoscute (medicamente umane, anumite plante, produse de curățenie, xilitol) și discutați cu medicul veterinar despre riscurile și beneficiile oricărui medicament administrat pe termen lung.

Întrebări frecvente (FAQ)

Î: ALT-ul câinelui meu este ușor crescut, dar el se simte bine. Ar trebui să mă îngrijorez?

R: Nu neapărat. Multe cauze benigne, secundare sau tranzitorii pot duce la creșteri ușoare ale ALT la un câine asimptomatic. Este important să nu intrați în panică. Urmați recomandarea medicului veterinar, care probabil va sugera monitorizarea atentă a câinelui și retestarea analizelor în câteva săptămâni pentru a evalua tendința.  

 

Î: Ce dietă este cea mai bună pentru un câine cu ALT crescut?

R: Nu există o „dietă pentru ALT crescut”. Dieta adecvată depinde în totalitate de diagnosticul de bază. Dacă se confirmă o boală hepatică primară, medicul veterinar va recomanda o dietă terapeutică special formulată, de obicei cu proteine de înaltă calitate, ușor digestibile, și cu un conținut redus de cupru. Nu schimbați dieta câinelui fără a consulta medicul veterinar.

 

Î: Suplimentele precum armurariul (milk thistle) pot vindeca ficatul?

R: Suplimentele hepatoprotectoare precum silimarina (din armurariu) și SAMe pot oferi un sprijin valoros funcției hepatice prin proprietățile lor antioxidante și antiinflamatorii și pot ajuta la protejarea celulelor hepatice. Cu toate acestea, ele nu „vindecă” boala de bază. Ele sunt considerate o parte a unui plan de tratament integrat, nu un substitut pentru diagnosticul și tratamentul specific recomandat de medicul veterinar.

 

Î: O valoare foarte mare a ALT înseamnă că ficatul câinelui meu este pe cale să cedeze?

R: Nu obligatoriu. O leziune acută, cum ar fi o intoxicație, poate provoca o creștere masivă a ALT, reflectând o deteriorare celulară extinsă într-un timp scurt. Cu toate acestea, dacă se intervine rapid cu tratament de susținere, ficatul are o capacitate extraordinară de regenerare. Nivelul ALT nu este un indicator direct al funcției hepatice pe termen lung sau al prognosticului.

 

Î: Cât de des ar trebui să testez ALT-ul câinelui meu?

R: Pentru un câine adult sănătos, testarea anuală ca parte a unui control de rutină este o practică excelentă. Dacă se monitorizează o problemă existentă sau o creștere anterioară a ALT, medicul veterinar va stabili frecvența optimă a retestărilor, care poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de caz.

 

Î: Medicamentele pentru durere sunt sigure pentru un câine cu ALT crescut?

R: Aceasta este o decizie care trebuie luată exclusiv împreună cu medicul veterinar. Anumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pot avea potențial hepatotoxic. Dacă administrarea unui astfel de medicament este absolut necesară pentru confortul câinelui, medicul poate alege o opțiune considerată mai sigură, poate ajusta doza și va recomanda, cel mai probabil, monitorizarea atentă a enzimelor hepatice pe parcursul tratamentului.