Reacțiile adverse la hrană reprezintă o cauză comună, dar adesea greșit înțeleasă, a afecțiunilor dermatologice și gastrointestinale cronice la câini. Identificarea alergiei alimentare la câini, necesită o abordare diagnostică riguroasă bazată pe excluderea metodică a altor cauze și pe utilizarea standardului de aur: dieta de eliminare și provocare.
În medicina veterinară, termenii asociați reacțiilor la hrană trebuie utilizați cu precizie, deoarece protocolul de diagnostic și management poate sa difere. Reacțiile la hrană includ alergia alimentară, intoleranța alimentară și intoxicația alimentară.
Alergie vs. Intoleranță alimentară la câini
Alergia alimentară este definită ca o reacție mediată de sistemul imunitar (imunologică). Aceasta apare atunci când sistemul imunitar percepe o componentă alimentară, cel mai adesea o proteină, ca fiind dăunătoare și produce anticorpi (adesea IgE) pentru a lupta împotriva acesteia. Un aspect definitoriu al alergiei este că reacția poate fi declanșată de cantități extrem de mici ale alergenului.
Intoleranța alimentară, pe de altă parte, este o reacție non-imunologică. Aceasta este cauzată de probleme digestive sau metabolice, cum ar fi o deficiență enzimatică ce împiedică digestia corectă a anumitor substanțe din hrană. Spre deosebire de alergie, intoleranța este adesea dependentă de doză, ceea ce înseamnă că animalul poate tolera cantități mici din ingredientul ofensator fără a dezvolta simptome severe.
Proprietarii de animale trebuie să înțeleagă această distincție critică. Dacă un câine are o alergie reală, orice cantitate de alergen, oricât de minimă, poate provoca o recidivă, justificând rigoarea extremă a dietelor de eliminare.
Suprapunerea cu dermatita atopică canină
Marea provocare în diagnosticarea alergiei alimentare constă în suprapunerea simptomelor sale cutanate cu cele ale dermatitei atopice, care este o alergie la alergeni din mediul înconjurător (polen, acarieni). Ambele afecțiuni se manifestă prin mâncarime cronică.
Din perspectiva protocolului veterinar, dacă un câine prezintă mâncarime cronică (non-sezonier) și/sau semne gastrointestinale, excluderea cauzei alimentare trebuie să preceadă investigarea alergenilor de mediu. Tratamentul alergiei alimentare (dieta permanentă) este relativ specific și simplu, oferind o rezolvare completă a cauzei, este considerată o strategie mai eficientă din punct de vedere clinic să se excludă alergia alimentară înainte de a trece la managementul mult mai complex și adesea costisitor al dermatitei atopice (care poate necesita imunoterapie sau medicamente pe termen lung). Prin urmare, chiar dacă mâncarimea care apare înainte de leziuni este un indicator major pentru dermatita atopică la câini, testul de eliminare a hranei rămâne pasul inițial esențial în fața mâncarimii persistente.
Cum se manifestă alergia alimentară la câini
Simptomele alergiei alimentare pot afecta pielea și/sau tractul gastrointestinal.
Semne dermatologice: Pruritul (mâncărimea) este cel mai frecvent simptom. Leziunile apar adesea ca urmare a autotraumatizării (scărpinat, lins). Distribuția tipică include fața, urechile (otită externă care tot reapare), lăbuțele (pododermatită), axilele și partea inferioară a gâtului.
Simptome asociate și secundare: Pe măsură ce boala avansează, inflamația cronică și scărpinatul slăbesc bariera cutanată. Acest lucru permite proliferarea bacteriilor și ciupercilor (Malassezia), ducând la infecții secundare care, la rândul lor, intensifică pruritul. Se pot observa căderea părului (alopecie), îngroșarea pielii, pustule, cruste sau “zone umede” (hot spots). Infecțiile recurente ale pielii și urechilor sunt frecvente în sindroamele alergice.
Semne gastrointestinale: Problemele gastrointestinale, cum ar fi boala inflamatorie intestinală (IBD), vărsăturile cronice sau diareea, cresc semnificativ suspiciunea unei componente alimentare a bolii alergice.
Factori declansatori și alergeni frecvenți
Alergia alimentară este întotdeauna un răspuns la o proteină. Deși un câine poate dezvolta alergie la orice proteină, chiar și la cele consumate de ani de zile, anumiți alergeni sunt mai frecvenți.
Printre ingredientele cel mai frecvent incriminate în alergia alimentara se numără: carnea de vită, produsele lactate, glutenul de grâu, ouăle de găină, carnea de pui, carnea de oaie/miel și soia.
Protocolul de diagnostic veterinar
Diagnosticul alergiei nu se bazează pe un singur test rapid, ci pe un proces metodic de excludere a altor cauze de prurit și, în cele din urmă, pe testul de eliminare și provocare.
Etapa inițială: Anamneza riguroasă și controlul infecțiilor
Orice investigație a pruritului cronic începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic amănunțit.
Anamneza și examenul clinic: Este important de stabilit istoricul bolii. Debutul semnelor înainte de vârsta de 3 ani și răspunsul favorabil al mâncarimilor la tratamentul cu glucocorticoizi sunt doi indicatori majori care sugerează o boală alergică primară (alergia alimentară sau dermatita atopică). Se examinează distribuția leziunilor; spre exemplu, afectarea lăbuțelor anterioare și a suprafeței interne a pavilionului urechii sunt indicatori cheie, în timp ce neafectarea marginilor urechii și a zonei dorso-lombare la debut sunt, de asemenea, sugestive.
Tratarea infecțiilor secundare: Înainte de a începe orice protocol de dietă, este esențială tratarea infecțiilor secundare (bacteriene sau cu Malassezia) care exacerbează pruritul și ar putea masca ameliorarea rezultată din dieta de eliminare. Citologia cutanată este instrumentul standard pentru identificarea și gestionarea acestor infecții.
Etapa I: Excluderea diagnosticului diferențial al pruritului cronic
Diagnosticul de alergie alimentară este, în esență, un diagnostic de excludere. Medicul veterinar trebuie să elimine sistematic toate celelalte cauze potențiale de prurit, începând cu cele mai frecvente.
| Etapa de diagnostic diferențial | Afecțiune exclusă | Metoda de diagnostic/Excludere | Justificare clinică |
| 1. Parazitoze | Purici, Scabie, Demodex, Cheyletiella | Pieptene pentru purici, raclaj cutanat, terapie de probă cu antiparazitar | Ectoparaziții sunt cauze extrem de frecvente și trebuie eliminați inițial |
| 2. Infecții secundare | Dermatită Malassezia, dermatită bacteriană | Citologie cutanată (amprentă/frotiu), cultură bacteriană/antibiogramă | Tratarea acestora reduce pruritul mascat și permite evaluarea simptomelor primare |
| 3. Cauze rare/complexe | Dermatofitoză, endocrinopatii, adenită sebacee, limfom cutanat | Cultură fungică, biopsie cutanată, teste endocrinologice | Esențiale de exclus, în special la pacienții vârstnici cu prurit (risc de limfom cutanat) |
| 4. Evaluare alergii | Alergie alimentară și dermatita atopică | Dieta de eliminare (următorul pas major în caz de prurit persistent) | Protocolul recomandă excluderea cauzei alimentare înaintea celei de mediu, mai ales în caz de prurit cronic |
Etapa II: Evaluarea testelor complementare
Deși testele alergologice de laborator sunt disponibile pe piața veterinară, este crucial ca medicii veterinari și proprietarii să înțeleagă limitările acestora.
Testele serologice care identifică anticorpii specifici alergenilor alimentari sau testele celulare, nu au o validitate dovedită pentru diagnosticul de alergie alimentară. Există un consens clinic ferm că aceste teste nu sunt instrumente fiabile pentru a confirma sau infirma o alergie alimentară la câini.
Confuzia proprietarilor, generată de disponibilitatea testelor comerciale rapide pentru alimente, reprezintă o barieră în calea diagnosticului corect. De aceea, veterinarul trebuie să poziționeze dieta de eliminare nu ca pe o „soluție de ultimă instanță”, ci ca pe un „instrument de diagnosticare primară”, subliniind că singura modalitate de a obține certitudine diagnostică este prin controlul nutrițional riguros.
Etapa III: Testul de eliminare și provocare
Testul de eliminare și provocare este singura metodă clinică validată pentru a stabili o relație cauzală între un anumit ingredient alimentar și simptomele clinice.
Selectarea dietei de eliminare
Dieta aleasă trebuie să ofere o sursă de proteine complet nouă sau modificată, pentru a preveni recunoașterea acesteia de către sistemul imunitar.
- Dietele cu proteine hidrolizate: Acestea sunt obținute prin descompunerea enzimatică a proteinelor (de exemplu, soia sau pui) în fragmente extrem de mici. Aceste fragmente sunt prea mici pentru a declanșa o reacție imunologică. Avantajul major al hidrolizatelor este aplicabilitatea lor largă, fiind potrivite și pentru animalele cu multiple alergii proteice sau cu tract digestiv sensibil. Medicii veterinari ar trebui să explice proprietarilor că deși ingredientele inițiale pot fi alergene (ex. pui), procesul de hidroliză le-a eliminat caracterul antigen.
- Dietele cu sursă nouă de proteină: Acestea utilizează o sursă de proteină la care câinele nu a fost expus niciodată anterior (ex: rață, căprioară, cangur). Succesul lor depinde de o anamneză alimentară extrem de strictă, pentru a garanta că proteina aleasă este cu adevărat „nouă”.
Abordarea frecventă recomandată este începerea cu o formulă comercială pe bază de proteine hidrolizate, datorită siguranței și complianței mai bune.
Implementarea și durata (importanța răbdării)
Dieta de eliminare trebuie să fie menținută cu strictețe absolută: fără recompense obișnuite, fără resturi de la masă, fără mestecat jucării aromate și fără contaminarea hranei cu alimente de la alte animale din casă. Orice abatere compromite testul.
Durata de așteptare: Ameliorarea simptomelor cutanate poate fi observată în 8-12 săptămâni. Cu toate acestea, în cazul problemelor gastrointestinale, cum ar fi boala inflamatorie intestinală (IBD), este necesară o perioadă de testare mai lungă, de 12 până la 16 săptămâni, pentru a observa o îmbunătățire completă după trecerea la noua dietă.
Această diferență în perioada de așteptare se datorează vindecării mai lente și complexității procesului inflamatoriu al mucoasei intestinale în comparație cu pielea. Prin urmare, medicii trebuie să insiste asupra necesității răbdării pe parcursul celor 4 luni complete, în special pentru pacienții cu simptome gastrointestinale, pentru a asigura vindecarea completă a mucoasei intestinale inflamate.
Testul de provocare (confirmarea diagnosticului)
Dacă simptomele clinice (pruritul și/sau semnele gastrointestinale) dispar sau se ameliorează semnificativ în timpul dietei de eliminare, diagnosticul trebuie confirmat prin testul de provocare.
Metodă: Se reintroduc ingredientele vechi sau sursele de proteine individuale (de exemplu, carne de vită, pui, lactate) timp de până la 14 zile.
Confirmare: O recidivă rapidă a simptomelor cutanate sau gastrointestinale în decurs de câteva zile de la reintroducerea ingredientului incriminat confirmă diagnosticul de alergie alimentară canină.
Investigații ulterioare: Dacă semnele clinice persistă chiar și după protocolul strict de dietă de eliminare (adică, dacă nu se observă nicio ameliorare), este necesară investigarea alergenilor de mediu (dermatita atopică) prin testare cutanată (testare IDT) sau serologică (testare ASIS).
Ghid de management pe termen lung și opțiuni terapeutice
Odată ce alergia alimentară este confirmată și alergenul specific este identificat prin provocare, managementul pe termen lung se concentrează pe evitarea permanentă a acelei proteine.
Managementul nutrițional definitiv
Managementul pe termen lung implică menținerea câinelui pe o dietă care exclude total alergenul identificat. Alegerea dietei depinde de numărul de alergii și de complianța proprietarului.
În gestionarea pe termen lung, medicii veterinari ar trebui să utilizeze sursele de proteine noi (exotice) strategic, rezervând opțiunile cele mai puțin obișnuite (ex: cangur) pentru cazurile care sunt dificile (refractare). Deoarece alergiile alimentare pot apărea spontan chiar și după ani de expunere, rezervarea unor surse de proteine este o măsură de precauție în cazul în care câinele dezvoltă ulterior o alergie la proteina de bază a dietei sale de menținere.
Managementul simptomatic adjuvant
În timpul fazei de diagnostic (dieta de eliminare), tratamentul medicamentos trebuie limitat la gestionarea infecțiilor secundare, deoarece utilizarea extinsă a medicamentelor anti-mâncărime (cum ar fi glucocorticoizii, Apoquel sau Cytopoint) ar putea masca răspunsul la dietă.
Pe termen lung, odată ce diagnosticul este stabilit, majoritatea simptomelor ar trebui să dispară. Dacă se menține un prurit rezidual (sugerând o alergie concomitentă la mediu), pot fi folosite suplimente și tratamente de suport.
Suplimente nutriționale: Acizii grași esențiali, în special acizii grași Omega-3, sunt adjuvanți valoroși. Aceștia ajută la îmbunătățirea integrității barierei cutanate, reducând inflamația și ameliorând simptomele alergice.
Ghidul proprietarului: Înțelegerea complexității
Pentru proprietari, înțelegerea faptului că alergia alimentară a câinilor este o afecțiune cronică care nu poate fi vindecată, ci doar gestionată prin control nutrițional strict, este esențială.
Complianța strictă: Fără excepții
Eșecul dietei de eliminare se datorează, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, complianței insuficiente. Proprietarul trebuie să fie conștient că dieta de eliminare este un test diagnostic, nu doar o schimbare de hrănire. Orice „încălcare” a protocolului (o singură bucățică de recompensă obișnuită, o pastilă aromată, hrană de pe jos) poate compromite întregul proces, necesitând reluarea celor 8 până la 16 săptămâni.
Proprietarii trebuie să implementeze următoarele măsuri practice:
- Eliminarea tuturor recompenselor și a hranei de uz uman.
- Utilizarea exclusivă a recompenselor bazate pe sursa de proteină a dietei de eliminare sau a unor legume sigure.
- Asigurarea că bolurile de hrană și sursele de apă nu sunt contaminate de alte animale de companie.
Monitorizarea progresului (jurnalul câinelui)
În timpul celor câteva luni necesare pentru diagnostic, monitorizarea obiectivă este crucială. Proprietarii sunt încurajați să țină un jurnal detaliat, notând severitatea mâncărimilor, distribuția leziunilor, activitățile zilnice și orice schimbare observată. Înregistrarea fotografică ajută medicul veterinar să evalueze cu precizie răspunsul la dietă pe parcursul celor 8-16 săptămâni.
Este important ca proprietarii să înțeleagă că durata extinsă (până la 16 săptămâni pentru ameliorarea gastrointestinală completă) este o cerință biologică și nu o întârziere artificială a tratamentului. Eșecul de a menține această durată de așteptare ar putea duce la abandonarea dietei și, implicit, la eșecul diagnostic.
Concluzii și recomandări
Diagnosticul alergiei alimentare la câini este un proces de excludere care solicită rigoare clinică din partea medicului veterinar și complianță absolută din partea proprietarului.
- Prioritatea diagnostică: Orice prurit cronic, în special cel însoțit de simptome gastrointestinale, necesită excluderea parazitozelor și infecțiilor secundare, urmată obligatoriu de testul de eliminare și provocare.
- Standardul de aur: Testul de eliminare, utilizând diete hidrolizate sau cu proteină nouă, menținut timp de minimum 8-12 săptămâni (sau 12-16 săptămâni pentru pacienții cu IBD), este singura metodă de diagnostic validată pentru alergia alimentară. Testele serologice sau salivare pentru alergeni alimentari nu sunt recomandate ca instrumente de diagnostic unice.
- Managementul pe termen lung: Confirmarea alergiei alimentare prin provocare duce la managementul definitiv: evitarea permanentă a proteinei alergene prin menținerea dietei hidrolizate sau a dietei cu proteină nouă.
- Educația proprietarului: Succesul clinic depinde în mare măsură de înțelegerea de către proprietar a diferenței dintre alergia (imunologică, zero toleranță) și intoleranța alimentară (non-imunologică), precum și de asigurarea complianței absolute pe termenul lung al diagnosticului.
Articol cu subiect comun: https://joyvet.ro/dermatita-la-caini-cu-poze/