Afecțiunilor ortopedice la puii de câine

Perioada de creștere, care se întinde de-a lungul primelor 12 până la 18 luni de viață, reprezintă o fereastră critică ce determină sănătatea ortopedică a animalului pe tot parcursul vieții. În acest interval, oasele se alungesc, articulațiile se maturează și musculatura se dezvoltă, procese care, deși remarcabile, sunt extrem de vulnerabile la perturbări.

Elementul central al majorității problemelor de dezvoltare este placa de creștere, cunoscută și sub denumirea de cartilaj epifizar. Această este zona (situată la capetele oaselor lungi) unde cartilajul este transformat progresiv în os, permițând alungirea scheletului.

Erorile genetice, dezechilibrele nutriționale (precum excesul de calciu sau calorii) și forțele traumatice pot perturba acest proces delicat, ducând la o gamă largă de afecțiuni ortopedice.

Afecțiuni ortopedice de dezvoltare

Afecțiunile ortopedice de dezvoltare reprezintă un grup de boli care apar în timpul perioadei de creștere a puiului. Acestea au o bază genetică puternică, fiind adesea moștenite, însă manifestarea lor clinică și severitatea sunt frecvent modulate de factori externi, de mediu. Factori precum nutriția, ritmul de creștere și nivelul de exerciții fizice pot influența semnificativ dacă un pui cu predispoziție genetică va dezvolta sau nu boala și cât de grav va fi afectat.

Tabel: Sinteza afecțiunilor ortopedice de dezvoltare la puii de câine

Afecțiune	Vârsta tipică de debut	Rase predispuse (talie)	Semne clinice cheie	Localizare anatomică primară
Displazie de șold	4-12 luni	Mari/Gigant (Ciobănesc German, Labrador, Rottweiler)	Mers legănat, „săritul iepurelui”, dificultate la ridicare	Articulația șoldului (coxofemurală)
Displazie de cot	4-9 luni	Mari/Gigant (Labrador, Rottweiler, Ciobănesc de Berna)	Șchiopătură la membrul anterior, coate ținute adus, labe rotite spre exterior	Articulația cotului
Osteocondrita Disecantă (OCD)	4-10 luni	Mari/Gigant (Marele Danez, Labrador, Golden Retriever)	Șchiopătură agravată de efort, durere la extensia articulației	Umăr (cel mai frecvent), cot, genunchi, jaret
Panosteită	5-18 luni	Medii/Mari (Ciobănesc German – incidență ridicată)	Șchiopătură acută, severă, care „migrează” de la un picior la altul	Diafiza (corpul) oaselor lungi
Osteodistrofie Hipertrofică (HOD)	2-8 luni	Mari/Gigant (Marele Danez, Weimaraner)	Șchiopătură severă, bilaterală; umflături calde, dureroase lângă articulații; febră mare	Metafiza oaselor lungi (radius, ulnă, tibie)
Boala Legg-Calvé-Perthes	4-8 luni	Mici/Toy (Yorkshire Terrier, Poodle Pitic)	Șchiopătură severă, progresivă la un membru posterior, atrofie musculară rapidă	Capul femural (articulația șoldului)
Luxație Patelară Medială	4-12 luni	Mici/Toy (Yorkshire Terrier, Chihuahua, Pomeranian)	Șchiopătură intermitentă caracteristică („săritul” pe 3 picioare)	Articulația genunchiului (rotula)

Displazia articulară

Displazia articulară se referă la dezvoltarea anormală a unei articulații, care duce la o potrivire imperfectă (incongruență) între componentele sale osoase. Această instabilitate mecanică cronică declanșează un ciclu vicios de inflamație, eroziune a cartilajului și, în final, osteoartrită dureroasă.

Displazia de șold (coxofemurală)

Displazia de șold este o malformație a articulației coxo-femurale, în care capul femural („bila”) nu se potrivește corespunzător în cavitatea acetabulară a pelvisului („soclul”). Această nepotrivire duce la o slăbiciune excesivă a articulației. În timpul mișcării, capul femural se poate deplasa parțial (subluxație) sau complet în afara acetabulului. Această instabilitate cronică provoacă uzura cartilajului articular, inflamație și, în timp, dezvoltarea de modificări degenerative severe (osteoartrită).

Factorul primar și determinant este predispoziția genetică; puii se nasc cu genele care codifică o dezvoltare anormală a șoldului, nu cu boala în sine. Manifestarea clinică este apoi puternic influențată de factori de mediu, care includ:

Creșterea rapidă: O dezvoltare accelerată a masei corporale pune un stres mecanic excesiv pe articulațiile încă imature.
Dieta: Alimentația hipercalorică sau dezechilibrată, în special cu un exces de calciu, poate perturba dezvoltarea normală a scheletului.
Obezitatea: Greutatea corporală excesivă crește forțele exercitate asupra articulației șoldului, accelerând procesul degenerativ.

Rase predispuse: Afecțiunea este prevalentă la rasele de talie mare și gigant, printre care Ciobănescul German, Labrador Retriever, Golden Retriever, Rottweiler, Marele Danez și Saint Bernard sunt cel mai frecvent diagnosticate.

Simptomatologie la pui (4-8 luni): Semnele timpurii pot fi subtile și ușor de trecut cu vederea. Acestea includ reticență la mișcare sau joacă, dificultăți la ridicarea din poziția culcat, un mers legănat al trenului posterior și, cel mai caracteristic, „săritul iepurelui” (o mișcare în care puiul folosește ambele picioare din spate simultan pentru a se propulsa în timpul alergării). Durerea poate fi evidentă la extensia completă a șoldului.

Diagnostic: Diagnosticul de suspiciune se bazează pe semnele clinice și examenul ortopedic, care poate include testul Ortolani pentru a evalua laxitatea articulară la puii foarte tineri. Confirmarea și stadializarea gravității se fac exclusiv prin imagistică radiografică, adesea efectuată sub sedare pentru o poziționare corectă a animalului.

Tratament: Abordarea terapeutică variază în funcție de vârsta puiului și severitatea bolii. Managementul conservator este o opțiune și include controlul strict al greutății, exerciții fizice controlate (precum înotul), fizioterapie, administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru durere și suplimente pentru sănătatea articulațiilor (glucozamină, condroitină). Intervențiile chirurgicale pot fi preventive la puii tineri sau de salvare în stadii avansate (rezecția de cap și gât femural, protezarea totală a șoldului).

Displazia de cot

Displazia de cot este un termen umbrelă care descrie un grup de patru anomalii de dezvoltare ce afectează articulația cotului, ducând la incongruență articulară, durere, șchiopătură și, inevitabil, osteoartrită.

Componentele bolii: Cele patru manifestări principale sunt:

Fragmentarea procesului coronoid medial (FCP): O mică bucată de os de pe partea interioară a ulnei se desprinde și acționează ca un iritant în articulație. Este una dintre cele mai frecvente cauze de șchiopătură la câinii tineri.
Neuniunea procesului anconeal (UAP): O proeminență osoasă a ulnei nu fuzionează cu restul osului în timpul creșterii (în jurul vârstei de 5 luni), ducând la instabilitate.
Osteocondrita disecantă (OCD) a condilului humeral medial: O afecțiune a cartilajului de pe capătul osului brațului (humerus).
Incongruența articulară: O potrivire imperfectă a celor trei oase care formează cotul (humerus, radius, ulnă).

Rase Predispuse: Similar displaziei de șold, afectează predominant rasele mari, cu creștere rapidă, precum Labrador și Golden Retriever, Ciobănesc German, Rottweiler, Ciobănesc de Berna și Terra Nova.

Simptomatologie: Principalul semn este șchiopătura la nivelul unuia sau ambelor membre anterioare, care adesea debutează subtil între 4 și 5 luni și se agravează după efort. Puii pot adopta o postură caracteristică, ținând coatele apropiate de piept și rotind labele spre exterior pentru a minimiza durerea.

Diagnostic: Diagnosticul se bazează pe examenul clinic și imagistic. Deși radiografiile sunt utile, ele pot fi neconcludente în stadiile incipiente. Tomografia Computerizată (CT) este considerată standardul de aur pentru un diagnostic precis, permițând vizualizarea detaliată a tuturor componentelor osoase și planificarea optimă a intervenției chirurgicale.

Tratament: Opțiunile includ managementul conservator (controlul greutății, repaus, AINS) și, mai frecvent, intervenția chirurgicală. Artroscopia, o tehnică minim invazivă, este adesea utilizată pentru a îndepărta fragmentele osoase (în FCP) sau flapurile de cartilaj (în OCD) și pentru a evalua starea generală a articulației.

Tulburări ale osificării endocondrale

Osificarea endocondrală este procesul biologic fundamental prin care cartilajul este înlocuit cu os în timpul creșterii. Perturbarea acestui proces stă la baza unui grup important de afecțiuni ortopedice la pui.

Osteocondroza (OC) și Osteocondrita Disecantă (OCD)

Osteocondroza (OC) este o tulburare a osificării endocondrale în care o porțiune de cartilaj articular, de obicei într-o zonă supusă unui stres mecanic ridicat, nu se transformă corect în os. Acest cartilaj reținut se îngroașă, devine mai slab și este predispus la fisurare. Atunci când o fisură se propagă și un fragment (flap) de cartilaj se desprinde parțial sau total de osul subiacent, afecțiunea evoluează în Osteocondrită Disecantă (OCD). Acest flap acționează ca un corp străin în articulație, provocând inflamație (sinovită) și durere.

Cauze: Interacțiune complexă între predispoziția genetică, creșterea rapidă, nutriția (în special excesul de calorii și calciu) și microtraumatismele repetate asupra articulației.

Localizări comune: OCD poate afecta mai multe articulații, dar cele mai frecvente localizări sunt:

Umăr: Partea posterioară a capului humeral (cea mai comună localizare).
Cot: Condilul humeral medial (considerată o componentă a displaziei de cot).
Genunchi (Graset): Condilii femurali.
Jaret (Tars): Trohleea talusului.

Rase predispuse: Afecțiunea este tipică pentru rasele mari și gigantice, cum ar fi Marele Danez, Labrador Retriever, Golden Retriever și Newfoundland.

Simptomatologie: Semnul clinic principal este șchiopătura, care apare de obicei la puii tineri (4-10 luni) și se agravează caracteristic după efort, ameliorându-se cu repausul.

Diagnostic și tratament: Diagnosticul se confirmă prin radiografii, care pot evidenția o aplatizare a osului subcondral sau prezența flapului de cartilaj (uneori calcificat). Tratamentul poate fi conservator în cazuri foarte ușoare, dar adesea necesită intervenție chirurgicală (prin artrotomie sau artroscopie) pentru a îndepărta flapul de cartilaj și a stimula vindecarea defectului.

Afecțiuni inflamatorii ale oaselor lungi

Acest grup de boli implică inflamația directă a structurilor osoase, spre deosebire de problemele articulare.

Panosteita (durerile de creștere)

Panosteita este o afecțiune inflamatorie, dureroasă, care afectează diafiza (corpul) oaselor lungi la câinii tineri, în creștere.

Caracteristica definitorie: Elementul clinic distinctiv pentru panosteită este șchiopătura acută, cu debut subit, care „migrează” sau „se mută” de la un membru la altul pe parcursul a câteva săptămâni sau luni. Un pui poate șchiopăta sever de un picior din față timp de 2-3 săptămâni, apoi să pară normal, pentru ca ulterior să înceapă să șchiopăteze de un picior din spate.

Vârstă și rase: Apare tipic la puii de rase medii și mari, cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 luni. Ciobănescul German prezintă o incidență deosebit de ridicată. Masculii sunt afectați de până la patru ori mai frecvent decât femelele.

Simptome asociate: Pe lângă șchiopătură, puii manifestă o durere intensă la palparea profundă a osului afectat (nu a articulației). Episoadele pot fi însoțite de febră, letargie și pierderea poftei de mâncare (anorexie).

Diagnostic și tratament: Diagnosticul se bazează pe istoricul de șchiopătură migratorie, durerea la palparea diafizei și confirmarea radiografică. Radiografiile arată zone de opacitate crescută (aspect de „vată”) în canalul medular al oaselor afectate. Deoarece boala este autolimitantă și se rezolvă de la sine odată cu atingerea maturității scheletice, tratamentul este pur simptomatic, constând în administrarea de medicamente antiinflamatoare pentru a controla durerea în timpul episoadelor acute.

Osteodistrofia Hipertrofică (HOD)

HOD este o boală de dezvoltare osoasă severă și extrem de dureroasă care afectează metafiza (zona de creștere activă de lângă articulație) oaselor lungi la puii de rasă mare și gigant.

Mecanismul exact nu este complet elucidat, dar se caracterizează printr-o scădere a fluxului sanguin către metafiză. Această ischemie duce la eșecul procesului de osificare, necroză osoasă și o reacție inflamatorie intensă.

Vârstă și rase: Afecțiunea apare la puii cu creștere foarte rapidă, de obicei între 2 și 8 luni. Rasele predispuse includ Marele Danez, Weimaraner, Labrador Retriever și Pudelul Standard.

Simptomatologie: Debutul este de obicei brusc și sever. Puiul prezintă șchiopătură marcată, adesea bilaterală (afectând ambele picioare din față sau din spate), și umflături calde, ferme și extrem de dureroase la nivelul metafizelor (de exemplu, deasupra încheieturii carpiene sau a jaretului). Spre deosebire de alte afecțiuni, HOD este frecvent însoțită de semne sistemice severe: febră mare (până la 41°C), letargie profundă, anorexie completă și, uneori, diaree.

Diagnostic: Diagnosticul se bazează pe combinația de semne clinice severe și modificări radiografice caracteristice. Aspectul radiografic patognomonic este prezența unei „linii fiziale duble”: o linie radiotransparentă în metafiză, paralelă cu placa de creștere, care reprezintă o zonă de necroză osoasă.

Tratament: Terapia se concentrează pe managementul agresiv al durerii cu AINS sau, în cazuri severe, cu corticosteroizi, și pe terapia de susținere (fluidoterapie intravenoasă, suport nutrițional). Prognosticul este în general bun pentru cazurile ușoare și moderate, dar cazurile severe pot duce la deformări permanente ale membrelor sau pot necesita eutanasie din cauza durerii incontrolabile și a deteriorării calității vieții.

Patologii specifice anumitor articulații și rase

Aceste afecțiuni se remarcă prin faptul că afectează o articulație specifică și sunt strâns legate de anumite rase, subliniind componenta genetică puternică.

Boala Legg-Calvé-Perthes (Necroza avasculară a capului femural)

Aceasta este o afecțiune degenerativă, non-inflamatorie, a articulației șoldului, caracterizată prin întreruperea spontană a aportului de sânge la capul femural. Lipsa vascularizației duce la necroza (moartea) osului și a cartilajului, urmată de colapsul structural al capului femural și dezvoltarea rapidă a artritei.

Vârstă și rase: Boala este specifică raselor de talie mică și toy, apărând de obicei la pui cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 luni. Rasele cel mai frecvent afectate sunt Yorkshire Terrier, Poodle Miniatural, Pinscher Pitic, West Highland White Terrier și Pug.

Simptomatologie: Proprietarii observă un debut treptat al unei șchiopături severe la unul dintre membrele posterioare, care progresează în câteva săptămâni spre refuzul complet de a folosi piciorul. Durerea la manipularea șoldului este marcată, iar atrofia musculaturii coapsei devine evidentă rapid din cauza lipsei de utilizare a membrului.

Cauze: Deși cauza exactă a întreruperii fluxului sanguin nu este cunoscută, se consideră că boala are o componentă ereditară puternică, motiv pentru care animalele afectate nu ar trebui utilizate pentru reproducție.

Diagnostic și tratament: Diagnosticul se confirmă prin radiografie, care arată deformarea și colapsul capului femural. Tratamentul este aproape întotdeauna chirurgical și constă în excizia capului și gâtului femural (osteotomie de cap și gât femural – FHO). Această procedură elimină contactul dureros os-pe-os, permițând formarea unei „articulații false” fibroase, care este de obicei suficientă pentru a asigura o funcționalitate bună și fără durere pentru un câine de talie mică.

Luxația patelară (rotuliană)

Luxația patelară reprezintă deplasarea (dislocarea) rotulei (patelei) din șanțul său normal, trohleea femurală, situat la capătul distal al femurului.

Tipuri: Luxația poate fi medială (rotula se deplasează spre interiorul genunchiului) sau laterală (spre exterior). Luxația medială este de departe cea mai comună (peste 80% din cazuri) și afectează predominant rasele de talie mică. Luxația laterală este mai rară și este mai des întâlnită la rasele mari și gigant.

Cauze: În marea majoritate a cazurilor la pui, luxația patelară nu este rezultatul unui traumatism, ci o problemă congenitală de conformație a întregului membru posterior. Aceasta poate include un șanț trohlear insuficient de adânc, o aliniere incorectă a mușchiului cvadriceps sau deformări ale femurului și tibiei.

Rase Predispuse: O listă lungă de rase de talie mică și toy sunt predispuse la luxația medială, inclusiv Yorkshire Terrier, Chihuahua, Pomeranian, Bichon Maltez, Shih-Tzu și Caniche Pitic.

Simptomatologie: Semnul clinic clasic este o șchiopătură intermitentă, non-dureroasă. Puiul aleargă normal, apoi brusc ridică piciorul și „sare” câțiva pași pe trei picioare. După câteva momente, poate scutura piciorul sau acesta se poate extinde, permițând rotulei să revină în șanț, iar mersul redevine normal. În cazuri mai severe, șchiopătura poate fi permanentă.

Diagnostic și clasificare: Diagnosticul se pune cu ușurință prin palparea articulației genunchiului în timpul examenului clinic. Severitatea afecțiunii este clasificată într-un sistem de patru grade, care este esențial pentru a determina planul de tratament.

Tabel: Clasificarea luxației patelare

Grad	Descriere	Tratament recomandat
Gradul I	Rotula poate fi luxată manual de către examinator, dar revine spontan în șanț imediat ce presiunea este eliberată.	De obicei, conservator (monitorizare, controlul greutății).
Gradul II	Rotula se luxează spontan în timpul mișcării (cauzând „săritul” caracteristic), dar revine în șanț, fie spontan, fie prin manipulare.	Conservator sau chirurgical, în funcție de frecvența episoadelor și de prezența durerii.
Gradul III	Rotula este luxată permanent, dar poate fi repoziționată manual în șanț de către examinator (va reluxa imediat ce este eliberată).	Chirurgical.
Gradul IV	Rotula este luxată permanent și nu poate fi repoziționată manual. Adesea asociată cu deformări osoase severe.	Chirurgical (proceduri complexe de corecție).

Tratament: Tratamentul conservator este adecvat pentru Gradul I și unele cazuri de Grad II și se concentrează pe managementul greutății și fizioterapie pentru întărirea musculaturii. Pentru gradele superioare (III și IV) și cazurile de Grad II cu simptomatologie frecventă, tratamentul este chirurgical. Tehnicile chirurgicale au ca scop realinierea mecanismului extensor al genunchiului și pot include adâncirea șanțului trohlear (sulcoplastie), transpoziția crestei tibiale și reconstrucția țesuturilor moi.

Afecțiuni ortopedice de cauză nutrițională și metabolică

În timp ce genetica, domeniul principal al crescătorului, stabilește predispoziția pentru multe afecțiuni ortopedice, nutriția post-achiziție este un factor pe care proprietarul îl poate controla direct. O dietă necorespunzătoare în perioada critică de creștere poate acționa ca un declanșator sau un factor agravant pentru multe afecțiuni, subliniind rolul esențial al proprietarului în managementul preventiv.

Rahitismul

Rahitismul este o boală a sistemului osos care rezultă dintr-o mineralizare defectuoasă a oaselor în creștere. Acest eșec al depunerii de calciu și fosfor în matricea osoasă duce la oase moi, slabe și predispuse la deformări sub greutatea corporală.

Cauze: Cauza principală este o deficiență de Vitamina D, care este esențială pentru absorbția calciului din intestin. De asemenea, un dezechilibru sever în raportul Calciu:Fosfor din dietă poate duce la rahitism, chiar și în prezența unei cantități adecvate de Vitamina D. Deși mai rar în zilele noastre datorită hranei comerciale complete, poate apărea la puii hrăniți cu diete de casă neechilibrate.

Simptomatologie: Semnele clinice sunt adesea dramatice și includ deformări vizibile ale scheletului: picioare arcuite (în special la membrele anterioare), articulații mărite și umflate (aspect „butucănos”), un piept proeminent („piept de porumbel”) și o creștere generală întârziată. Puii pot manifesta durere la mers și reticență la mișcare.

Tratament și prevenție: Tratamentul constă în corectarea imediată a dietei prin introducerea unei hrane comerciale de înaltă calitate, completă și echilibrată, formulată specific pentru pui în creștere. Suplimentarea cu calciu sau vitamina D trebuie făcută cu mare prudență și exclusiv sub supraveghere veterinară, deoarece un exces poate fi la fel de dăunător.

Rolul supraalimentării și al creșterii accelerate

Un concept fundamental în ortopedia pediatrică veterinară este că „mai repede” nu înseamnă „mai bine” în ceea ce privește creșterea. Dietele cu un conținut energetic excesiv, adesea formulate pentru „toate etapele vieții” și nu specific pentru puii de talie mare, promovează un ritm de creștere prea rapid. Această creștere accelerată a masei musculare și a greutății corporale depășește capacitatea scheletului imatur de a se dezvolta corespunzător. Greutatea excesivă pune un stres mecanic constant și dăunător pe plăcile de creștere fragile și pe articulațiile în curs de formare. Acest stres poate exacerba condiții preexistente genetic, cum ar fi displazia de șold și cot, sau poate contribui direct la dezvoltarea OCD, transformând o predispoziție genetică minoră într-o boală clinică severă.

Patologia traumatică la pui

Scheletul imatur al unui pui este mai moale și mai flexibil decât cel al unui adult, dar și mai vulnerabil la anumite tipuri de leziuni.

Fracturile: O urgență comună

Fracturile epifizare (ale plăcilor de creștere)

Acesta este un tip de fractură specific puilor, în care linia de fractură traversează placa de creștere (epifiza). Deoarece placa de creștere este formată din cartilaj, ea reprezintă cea mai slabă zonă a unui os lung în dezvoltare, fiind mai vulnerabilă la fractură decât osul solid adiacent.

Importanță și risc: Aceste fracturi sunt de o importanță critică și necesită o atenție specializată imediată. Dacă placa de creștere este deteriorată și nu este tratată corespunzător, celulele cartilaginoase responsabile de creșterea osului pot fi distruse. Acest lucru poate duce la închiderea prematură, parțială sau totală, a plăcii de creștere. Consecințele pot fi devastatoare: scurtarea semnificativă a membrului afectat sau dezvoltarea unor deformări angulare severe (picioare strâmbe), care vor afecta permanent mersul și calitatea vieții animalului. Un exemplu de complicație severă este contractura mușchiului cvadriceps după o fractură a femurului distal la un pui, care poate duce la pierderea funcționalității genunchiului.

Alte tipuri de fracturi

Puii pot suferi și de fracturi ale oaselor lungi (diafizare) sau fracturi care implică articulațiile, adesea în urma unor accidente rutiere sau căderi. Deși aceste fracturi nu sunt unice puilor, managementul lor necesită considerații speciale. Puii au un potențial de vindecare osoasă excepțional de rapid, ceea ce este un avantaj, dar crește și riscul de vindecare într-o poziție incorectă (maluniune) dacă fractura nu este redusă și stabilizată rapid și precis.

Consecințe specifice: Creșterea asincronă și deformările angulare

O astfel de afecțiune, în care oasele antebrațului (radius și ulna) cresc în ritmuri diferite, ducând la o diferență de lungime între ele, este cunoscută sub numele de creștere asincronă a radiusului și ulnei. Această problemă apare cel mai frecvent la puii în perioada de creștere și are consecințe semnificative asupra structurii și funcționalității membrului.

Mecanismul și consecințele:

Cauza principală: De obicei, afecțiunea este declanșată de o leziune traumatică la nivelul uneia dintre plăcile de creștere (cartilajele epifizare) ale radiusului sau ulnei. O fractură sau o lovitură poate duce la închiderea prematură a unei plăci de creștere.
Efectul de „coardă de arc”: Când unul dintre cele două oase (de exemplu, ulna) se oprește din creștere, în timp ce celălalt (radiusul) continuă să se lungească, osul mai scurt acționează ca o coardă de arc. Acest lucru forțează osul mai lung să se curbeze.
Deformări angulare: Această creștere inegală duce la deformări vizibile ale membrului, cunoscute sub numele de deformări angulare. Piciorul poate părea strâmb, rotit spre interior sau exterior.
Probleme articulare: Deformarea pune o presiune anormală asupra articulațiilor de la ambele capete ale oaselor – cotul și carpul (încheietura mâinii). Acest lucru poate duce la incongruență articulară, subluxația (dislocarea parțială) articulațiilor și, în timp, la dezvoltarea osteoartritei dureroase.

În esență, deși un os este fizic mai lung decât celălalt, problema fundamentală este creșterea lor necoordonată, care deformează întregul segment al membrului. Este o condiție serioasă care necesită evaluare și, adesea, corecție chirurgicală pentru a restabili alinierea corectă a membrului și a preveni deteriorarea pe termen lung a articulațiilor.

Leziuni ale țesuturilor moi

Entorsele (leziuni ale ligamentelor) și întinderile (leziuni ale mușchilor sau tendoanelor) sunt frecvente la puii activi și energici. Acestea pot fi adesea subdiagnosticate sau confundate cu alte cauze de șchiopătură. Deși majoritatea se vindecă cu repaus și medicație antiinflamatoare, leziunile severe, cum ar fi ruptura ligamentului încrucișat cranial la genunchi (mai rară la pui, dar posibilă), pot necesita intervenție chirurgicală.

Alte afecțiuni cu manifestări ortopedice la pui

Pentru a oferi un tablou clinic complet, este esențial să se includă și afecțiuni care, deși nu sunt de natură ortopedică primară, se manifestă predominant prin semne ortopedice. Un raport exhaustiv trebuie să ia în considerare diagnosticele diferențiale care pot mima o patologie a sistemului osos sau articular.

Boli infecțioase cu simptomatologie articulară

Boala Lyme (Borrelioza): Aceasta este o boală bacteriană transmisă prin mușcătura de căpușe infectate. Pe lângă semnele generale de febră și letargie, una dintre cele mai comune manifestări la câini este poliartrita acută. Aceasta provoacă inflamația dureroasă a mai multor articulații, rezultând într-o șchiopătură care poate fi severă și care poate migra de la un membru la altul, mimând astfel tabloul clinic al panosteitei.

Tulburări neurologice cu impact ortopedic

Sindromul de Mutilare Acrală (AMS): Aceasta este o neuropatie senzorială ereditară rară, întâlnită la anumite rase precum Ciobănescul German. Puii afectați se nasc cu o incapacitate de a simți durerea la nivelul extremităților labelor. Din cauza acestei insensibilități, ei încep să-și lingă și să-și muște excesiv labele, provocându-și leziuni severe, ulcerații și chiar automutilări, cum ar fi amputarea degetelor. Deși cauza este neurologică, manifestarea clinică este una ortopedică devastatoare.

Diagnostic și management

Recunoașterea timpurie a semnelor de durere sau disconfort este crucială. Puii, în special cei foarte tineri, pot masca durerea, astfel încât proprietarii trebuie să fie atenți la schimbări subtile de comportament. Semnele de alarmă includ:

Șchiopătură: Orice formă de șchiopătură, fie ea constantă, intermitentă sau vizibilă doar după efort.
Rigiditate: Dificultate la ridicarea din culcat, în special dimineața sau după perioade de repaus.
Reticență la mișcare: Scăderea entuziasmului pentru joacă, plimbări, refuzul de a sări sau de a urca scările.
Modificări de postură: Statul într-o poziție neobișnuită, transferul greutății de pe un picior pe altul.
Semne vocale sau comportamentale: Scheunatul la atingerea unei anumite zone, iritabilitate crescută.
Lins excesiv: Linsul sau mușcatul persistent al unei anumite articulații sau zone a unui membru.

Tratament

Managementul afecțiunilor ortopedice la pui este multimodal și personalizat în funcție de diagnostic. Opțiunile terapeutice includ:

Managementul durerii: Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt piatra de temelie a controlului durerii și inflamației.
Controlul greutății: Menținerea unei condiții corporale optime este esențială pentru a reduce stresul asupra articulațiilor.
Fizioterapie și reabilitare: Programele de reabilitare, care pot include hidroterapie (mers pe bandă subacvatică), laseroterapie și exerciții terapeutice specifice, sunt vitale pentru întărirea musculaturii, menținerea mobilității articulare și accelerarea recuperării post-operatorii.
Suplimente articulare: Produsele care conțin glucozamină, condroitină, acizi grași Omega-3 și acid hialuronic pot ajuta la susținerea sănătății cartilajului articular.
Intervenții chirurgicale: O gamă largă de proceduri, de la cele minim invazive (artroscopie) la cele de reconstrucție complexă (osteotomii corective, protezare articulară), sunt disponibile pentru a corecta anomaliile structurale.

Concluzie

Majoritatea afecțiunilor semnificative sunt de natură de dezvoltare, având originea în perturbări ale proceselor delicate de creștere osoasă și articulară, cu placa de creștere reprezentând un punct central de vulnerabilitate. Factori precum nutriția, greutatea corporală și nivelul de exerciții fizice pot modula profund expresia clinică a unei predispoziții genetice.

Articole veterinare