Inflamația reprezintă un răspuns complex și coordonat al organismului la o leziune sau iritație, având scopul de a proteja, vindeca și restaura țesuturile afectate. Cu toate acestea, persistența inflamației un timp îndelungat poate contribui la lezarea ireversibilă a țesutului afectat, care va fi înlocuit de țesut cicatricial.
Hepatita cronică canină reprezintă o afecțiune a ficatului la câini, caracterizată prin inflamație persistentă și pe termen lung a acestui organ. Aceasta poate rezulta din mai multe procese patologice diferite. Afecțiunea poate indica, pe lângă existența inflamației persistente în ficat, și, eventual, necroză (moarte tisulară).
Cronic vs. Acut: care este diferența?
Hepatita „cronică” indică durata în timp a procesului lezional, de cel puțin câteva de săptămâni sau luni. În schimb, hepatita „acută” durează mult mai puțin în cazul în care este tratată din timp. Unele cazuri de hepatită acută pot fi vindecate, chiar dacă sunt mult mai agresive, dar multe forme de hepatită cronică nu pot fi vindecate.
Deși sunt diferite, hepatita acută poate progresa spre hepatită cronică în cazul în care nu se acordă atenție medicală timpurie, depinzând de cauzele și intensitatea afecțiunii inițiale.
Cu un tratament și o monitorizare adecvată, mulți pacienți cu hepatită cronică pot trăi cu semne clinice minime și o calitate bună a vieții pentru perioade lungi de timp, însă în cele mai multe situații, revenirea la stadiul inițial de ficat “sănătos” este imposibilă din cauza apariției cirozei hepatice.
Cauzele inflamației hepatice cronice
Invazia de celule albe din sânge și moartea celulelor hepatice se poate datora unor leziuni anterioare ale ficatului cauzate de agenți infecțioși, cum ar fi viruși sau bacterii, sau ca urmare a unor intoxicații. Intoxicațiile pot fi cauzate de otrăvurile ingerate de câine sau de acumularea anormală de substanțe necesare organismului (cuprul este un exemplu).
Un atac primar al sistemului imunitar împotriva celulelor hepatice poate provoca, de asemenea, inflamație și moarte celulară. Această afecțiune este cunoscută sub numele de boală „autoimună”.
Pe lângă acestea, printre cauzele apariției hepatitei se numără:
- Boli metabolice: Anumite tulburări metabolice, cum ar fi boala ficatului gras (steatoza hepatică), pot evolua către hepatită cronică dacă nu sunt gestionate corespunzător.
- Parazitoze hepatice: Infestarea cu paraziți hepatici sau protozoare, cum ar fi Leishmania, poate duce la inflamație cronică a ficatului.
- Boli genetice: Anumite rase de câini sunt predispuse la afecțiuni hepatice genetice, care pot evolua spre hepatită cronică.
- Boli inflamatorii intestinale: Unele boli care afectează tractul gastrointestinal pot avea impact și asupra ficatului, determinând inflamație cronică.
Rase predispuse
Hepatita cronică poate apărea la orice rasă de câine, mascul sau femelă, și la orice vârstă, deși, majoritatea câinilor afectați sunt de vârstă mijlocie sau mai în vârstă. Unele rase de câini sunt predispuse să facă anumite tipuri de hepatită. De exemplu, unele rase pot dezvolta hepatită cronică ca urmare a acumulării de cupru în celulele ficatului. Concentrația excesivă de cupru deteriorează celulele hepatice și, dacă nu este tratată, duce frecvent la hepatită cronică severă.
Printre rasele predispuse se numără:
- Cocker Spaniel: Cocker Spaniel este adesea menționat în contextul bolilor hepatice, inclusiv hepatita cronică.
- Doberman Pinscher;
- Labrador Retriever;
- West Highland White Terrier;
- Yorkshire Terrier;
- Schnauzer: Schnauzerii, mai ales variantele mini și standard, sunt considerați predispuși la diverse boli hepatice.
Simptome
În hepatita cronică, ficatul, motorul metabolic al organismului, își pierde treptat funcțiile esențiale, generând o serie de semne și simptome. Imaginea clinică este alcătuită dintr-un ansamblu de disfuncții: metabolismul nutrienților este compromis, ceea ce aduce scădere în greutate și lipsa poftei de mâncare. Capacitatea ficatului de a detoxifia organismul este redusă, permitând acumularea de toxine, ceea ce poate afecta sistemul nervos și manifestările comportamentale ale animalului. Sinteza proteinelor esențiale, inclusiv cele care reglează coagularea sângelui, este afectată, contribuind la problemele hemoragice și echimoze. Disfuncția hepatică interferează cu eliminarea bilirubinei, conducând la icter și colorarea mucoaselor în galben. De asemenea, perturbă echilibrul apă-electroliți și sinteza bilei, contribuind la tulburări digestive, precum diareea.
Semnele clinice asociate cu această afecțiune variază foarte mult ca urmare a multiplelor funcții ale ficatului. Cele mai frecvente simptome sunt:
- Scăderea apetitului;
- Letargie;
- Vărsături;
- Diareea;
- Setea și urinarea excesivă;
- Abdomen umflat și plin de lichid (ascită);
- Nuanță galbenă (icterică) a pielii, urechilor și gingiilor.
Ocazional, câinii manifestă un comportament ciudat sau semne neurologice, cum ar fi letargie severă, depresie, agresivitate, orbire, statul în colțuri, apăsarea capului în pereți și, rareori, pierderea cunoștinței, convulsii sau comă.
Uneori, hepatita cronică este suspectată pe baza analizelor de rutină ale sângelui și poate fi diagnosticată înainte ca animalul dumneavoastră să dezvolte semne clinice. Odată ce semnele clinice ale bolii hepatice sunt observate la pacienții cu hepatită cronică, procesul bolii se află adesea într-un stadiu foarte avansat (tardiv), deoarece ficatul are o capacitate de rezervă considerabilă pentru a masca stadiile anterioare ale bolii. Din acest considerent este foarte indicată începerea unui tratament timpuriu și realizarea analizelor în mod regulat.
Diagnosticul corect al inflamației hepatice
Diagnosticul cert de hepatită cronică canină implică adesea o abordare multidisciplinară, combinând informațiile clinice, rezultatele testelor de sânge și imagistice. Veterinarul va evalua istoricul medical al animalului, simptomele observate și va efectua un examen fizic detaliat. Pentru confirmarea diagnosticului, pot fi necesare următoarele:
- Analize de Sânge (Profil Biochimic): Se examinează nivelurile enzimelor hepatice (ALT, AST, ALP), bilirubinei, albuminei și alți indicatori specifici funcției hepatice. Variațiile semnificative pot indica probleme hepatice.
- Analiza Urinei: Concentrațiile de substanțe metabolizate de ficat, cum ar fi pigmenții biliari, pot oferi informații suplimentare despre funcția hepatică.
- Teste de Coagulare: Pentru evaluarea capacitatii ficatului de a produce factori de coagulare, evitând riscul de sângerări necontrolate.
- Imagistică (Radiografii și Ultrasunete): Pot evidenția modificări ale structurii hepatice, dimensiunea crescută a ficatului și prezența unor eventuale leziuni.
- Biopsie Hepatică: Este considerată metoda cea mai concludentă pentru confirmarea diagnosticului. Prin prelevarea unui mic eșantion de țesut hepatic, se pot identifica modificările specifice hepatitei.
- Excluderea Altor Afecțiuni: Alte cauze ale simptomelor, precum infecții sau boli metabolice, trebuie excluse.
Diagnosticul precis și timpuriu permite începerea tratamentului adecvat, îmbunătățind șansele de gestionare și încetinire a progresiei hepatitei cronice la câini.
Tratamente disponibile
Tratamentul hepatitei cronice este un proces complex, adaptat în funcție de gravitatea și tipul specific de afecțiune hepatică prezentă, precum și de manifestările clinice ale câinelui în cauză. În cazurile severe, poate fi necesară spitalizarea, administrarea de fluide intravenoase și oferirea terapiei de susținere.
Frecvent, sunt recomandate medicamente imunosupresoare sau antiinflamatoare pentru a controla reacțiile inflamatorii din ficat. Modificările dietetice pot fi, de asemenea, necesare în anumite situații. În funcție de specificul cazului, vor fi prescrise medicamente adiționale, cum ar fi cele destinate gestionării acumulării de cupru, fluidelor în abdomen sau pentru controlul semnelor neurologice.
Deși hepatita cronică nu este, în general, vindecabilă, tratamentul adecvat poate menține mulți pacienți relativ lipsiți de semne clinice și să le ofere o calitate bună a vieții pentru perioade extinse, adesea luni sau chiar ani, cu o terapie continuă. Monitorizarea regulată prin analize de sânge este esențială pentru a evalua răspunsul la terapie și pentru a ajusta planul de tratament în consecință.