Diabetul la câini și pisici – întrebări frecvente

            Diabetul la animalele de companie este o afecțiune medicală importantă și tot mai comună, afectând modul în care organismele lor procesează zahărul ca sursă de energie. Această boală poate apărea atât la câini, cât și la pisici, având simptome similare cu diabetul uman. Diagnosticarea timpurie și managementul corespunzător sunt obligatorii pentru a asigura o viață lungă și sănătoasă pacienților cu această condiție. Tratamentul implică de obicei o combinație de modificări dietetice, exerciții fizice regulate și, în unele cazuri, administrarea de insulină. Este din ce în ce mai important ca proprietarii să fie informați și implicați activ în îngrijirea animalelor lor de companie diabetice.

Acest articol va răspunde celor mai comune întrebări despre cauzele și mecanismele diabetului, precum:

1. Ce este metabolismul glucozei și ce legătură are cu diabetul?

2. Care este diferența dintre tipurile de diabet zaharat?

3. De ce este insulina importantă în organism?

4. De ce este periculoasă hiperglicemia?

Metabolismul glucozei și relația cu diabetul

Glucoza, un glucid simplu, joacă un rol principal în organismul animal (și uman), fiind sursa primară de energie pentru celule. De asemenea, este obligatorie pentru funcționarea optimă a creierului, care se bazează predominant pe glucoză ca sursă de combustibil. Pe lângă aceste roluri cheie, glucoza este implicată și în stocarea energiei. Când organismul are un surplus de glucoză, aceasta este convertită în glicogen, o formă de stocare a zahărului, care se acumulează în ficat și mușchi pentru utilizare ulterioară.

• Metabolismul glucozei

Procesul de metabolizare a glucozei începe cu digestia și absorbția. Glucoza este obținută din alimente, în special din carbohidrați, și este absorbită în sânge. După aceasta, este transportată către celulele din tot organismul unde este utilizată pentru a produce energie, un proces cunoscut sub numele de glicoliză. În condiții de surplus, glucoza este convertită și stocată sub formă de glicogen prin procesul de glicogenogeneză. Acest mecanism de stocare asigură o sursă de energie disponibilă rapid atunci când nivelul de glucoză din sânge scade.

• Intervenția insulinei

Insulina, un hormon produs de celulele beta din pancreas, joacă cel mai important rol în reglarea nivelului de glucoză din sânge. Atunci când animalul consumă alimente și glicemia (nivelul de glucoză din sânge) crește, pancreasul răspunde prin secreția de insulină. Insulina facilitează intrarea glucozei în celule, reducând astfel nivelul zahărului din sânge. Prin activarea unor căi metabolice, insulina nu doar ajută la absorbția glucozei de către celule, dar stimulează și sinteza de glicogen, crește sinteza de proteine și inhibă descompunerea grăsimilor și a proteinelor.

Pe de altă parte, atunci când nivelul de glucoză din sânge este scăzut, pancreasul reduce producția de insulină. Acest lucru permite glucozei să rămână în sânge și să fie disponibilă pentru producerea de energie. Dacă nivelul glucozei scade prea mult, corpul poate elibera glicogen din ficat și mușchi prin procesul de glicogenoliză pentru a menține un nivel adecvat de glucoză în sânge.

• Relația dintre hormoni

Dezechilibrele în acest sistem fin reglat, cum ar fi producția insuficientă de insulină sau rezistența la insulină (lipsa răspunsului celular), pot duce la stări precum hiperglicemia (niveluri ridicate de glucoză în sânge) sau hipoglicemia (niveluri scăzute de glucoză în sânge). Pe termen lung, aceste dezechilibre pot conduce la dezvoltarea diabetului, o afecțiune cronică caracterizată prin nivele anormal de ridicate de glucoză în sânge.

Tipuri de diabet zaharat

Diabetul zaharat este clasificat în principal în două tipuri, fiecare având caracteristici și cauze specifice:

Diabet Zaharat de Tip 1

• Acest tip de diabet este cauzat de incapacitatea pancreasului de a produce suficientă insulină. Este adesea rezultatul unei reacții autoimune genetice în care sistemul imunitar al organismului atacă și distruge celulele beta din pancreas care produc insulină. Câinii sunt mai predispuși la diabetul de tip 1, decât la cel de tip 2.

• Diabetul de tip 1 necesită administrarea regulată de insulină, deoarece organismul nu mai poate produce acest hormon esențial.

Diabet Zaharat de Tip 2

• Acest tip este caracterizat prin rezistența receptorilor celulari la insulină și, adesea, de o scădere treptată a capacității de producție a insulinei. Prin rezistență la insulină se înțelege o secreție normală de insulină, celulele fiind însă desensibilizate și incapabile să răspundă la semnalele hormonale, chiar dacă moleculele de insulină se cuplează pe receptorii specifici celulari. Este mai frecvent asociat cu obezitatea, stilul de viață sedentar și factori genetici, hiperglicemia cronică fiind factorul declanșator principal.
• Pisicile sunt mai predispuse la diabetul de tip 2.

• Poate fi gestionat inițial prin modificări ale dietei și exerciții fizice. Medicamentele orale sau insulinoterapia (administrarea de insulină) pot fi necesare pe măsură ce boala progresează.

În cazul animalelor de companie, factorii care contribuie la dezvoltarea diabetului pot include vârsta, obezitatea, lipsa exercițiilor fizice, și anumite predispoziții de rasă sau individuale. Diagnosticul timpuriu și managementul adecvat ajută la menținerea sănătății și calității vieții animalelor cu diabet.

Rolurile insulinei și importanța sa

Insulina, un hormon vital produs de celulele beta din pancreas, are mai multe funcții esențiale în organism. Aceste funcții sunt strâns legate de reglarea metabolismului și menținerea echilibrului energetic. În situațiile de hipoinsulinism (scăderea producției de insulină) sau lipsa totală de insulină, homeostazia organismului este semnificativ perturbată.

Rolurile Insulinei în Organism

1. Reglarea Metabolismului Glucozei: Insulina facilitează intrarea glucozei în celule, unde este folosită pentru energie, menținând astfel nivelurile de zahăr din sânge în limite normale.
2. Sinteza de Glicogen: Ajută la transformarea glucozei excesive în glicogen, care este stocat în ficat și mușchi pentru utilizare ulterioară.
3. Inhibarea Glicogenolizei: Previne descompunerea glicogenului în glucoză, evitând astfel creșterea excesivă a nivelului de glucoză în sânge.
4. Reglarea Metabolismului Lipidelor: Insulina stimulează sinteza de acizi grași și inhibă lipoliza (descompunerea grăsimilor), contribuind la gestionarea rezervelor de grăsime ale corpului.
5. Sinteza de Proteine: Favorizează sinteza de proteine și creșterea celulară, fiind un factor important în procesele de reparare și dezvoltare a țesuturilor.

Impactul lipsei de insulină

1. Hiperglicemie: Fără insulină suficientă, glucoza nu poate intra în celule și se acumulează în sânge, ducând la hiperglicemie (niveluri ridicate ale glucozei în sânge).
2. Dezechilibru energetic: Celulele nu primesc energia necesară, ceea ce poate duce la oboseală și slăbiciune generală.
3. Cetoacidoză diabetică: Organismul începe să descompună grăsimile pentru energie, ducând la producerea de cetone și, în cele din urmă, la cetoacidoză diabetică, o stare ce poate progresa periculos prin scăderea pH-ului sanguin.
4. Dezechilibru în metabolismul lipidelor: Lipoliza este necontrolată, ceea ce poate duce la acumularea de grăsimi în sânge și la diverse complicații cardiovasculare.
5. Deteriorarea funcției organelor: Nivelurile ridicate de glucoză și cetone pot afecta negativ funcțiile renale, nervoase și cardiovasculare.
6. Creșterea riscului de infecții: Sistemul imunitar poate fi compromis, crescând susceptibilitatea la infecții.
7. Complicații pe termen Lung: Dacă nu este tratat, hipoinsulinismul sau lipsa insulinei pot duce la complicații serioase pe termen lung, inclusiv neuropatie, nefropatie și retinopatie diabetice.

Riscurile hiperglicemiei cronice

Deși nivelurile de glucoză din sânge sunt crescute în hiperglicemie, celulele nu pot utiliza eficient acest zahăr din cauza deficitului de insulină sau a rezistenței la insulină. Aceasta înseamnă că, în ciuda abundenței de glucoză în sânge, celulele rămân „flămânde” de energie. Astfel se ajunge la epuizare și disfuncție celulară. Printre efecte secundare se numără:

• Toxicitatea

Glucoza în exces poate reacționa cu diferite proteine, lipide și acizi nucleici în sânge și țesuturi într-un proces numit glicozilare non-enzimatică. Aceasta poate duce la formarea unor compuși toxici și iritativi, care sunt asociați cu deteriorarea țesuturilor, inflamația și accelerarea procesului de îmbătrânire.

• Stres osmotic

Hiperglicemia creează un dezechilibru osmotic în sânge. Stresul osmotic se referă la situația în care concentrația de substanțe (în acest caz, glucoza) este mai mare în sânge decât în celule. Acest lucru atrage apă din celule în sânge (în încercarea de egalizare a presiunii), ceea ce poate duce la deshidratare celulară și perturbarea echilibrului de fluide în organism. În plus, pentru a contracara acest dezechilibru, organismul începe să elimine excesul de glucoză prin urină, ceea ce poate duce la urinare frecventă și pierdere suplimentară de fluide și electroliți.

• Leziuni vasculare

Nivelurile excesiv de ridicate de glucoză pot fi direct toxice pentru anumite tipuri de celule, cum ar fi celulele vaselor de sânge, celulele beta pancreatice și neuronii.

• Complicații pe termen lung

Toate aceste efecte pot contribui la dezvoltarea de complicații pe termen lung, inclusiv boli cardiovasculare, afectarea rinichilor, deteriorarea nervilor, probleme de vedere și un risc crescut de infecții.

Prin urmare, hiperglicemia cronică nu este doar o problemă de exces de zahăr în sânge, ci implică o serie de perturbări metabolice și fiziologice complexe care pot avea efecte dăunătoare asupra aproape fiecărui sistem din organism.Pentru a afla mai multe informații despre simptome, diagnostic și tratamentul diabetului, vă invităm să citiți articolul “Diabetul – simptome și diagnostic” postat pe blogul Joyvet.